Sunteți pe pagina 1din 10

Curs 2

SCOLILE DREPTULUI

1. Scoala dreptului natural

• Idei de drept natural in antichitate


Teza centrala: natura este ordinea fireasca a tuturor lucrurilor, pretutindeni
aceeasi. Arbitrariului guvernarii oamenilor le este opusa natura. Oamenii provin
din natura egali, se nasc egali, deci privilegiile si sclavia sunt ilegitime. Dreptul se
identifica cu ratiunea universala. Exista principii de drept pretutindeni si mereu
aceleasi, expresie a unitatii naturii.
Heraclit din Efes (aproximativ 535 - 475 î.Hr.), a fost un filozof grec
presocratic. A ajuns la convingerea că schimbarea este un lucru real şi că
stabilitatea e iluzorie. Pentru Heraclit, totul este "într-un flux", după cum
spune binecunoscutul său aforism "Panta Rei" (Totul curge, nimic nu
rămane neschimbat.)1
Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai
importanţi filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit
enciclopedic, fondator al şcolii peripatetice. Deşi Platon a pus bazele
filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia
acestuia şi a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranţă afirma că Aristotel este
întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi
sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica,
Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas
paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa. A. deosebeste justitia
naturala de ceal legala, conventionala, care trebuie sa tinda spre cea
naturala.2
1
Maxima celebra: "Nici un om nu poate să intre în apa aceluiaşi râu de două ori, deoarece nici râul şi nici
omul nu mai sunt la fel."
2
Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraş din peninsula
Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea,
tatăl lui Filip al II-lea şi bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie
aristocratică. Rămas orfan de copil, Aristotel îşi petrece primii ani la Stagira şi Pella, iar la 18 ani intră în
Academia lui Platon, unde rămâne 19 de ani, mai întâi elev apoi profesor; după moartea lui Platon, în 347
Sofocle (n. 496? î.Hr. - d. 406 î.Hr.)
Platon (cca. 427 î.Hr. - cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei Antice,
student al lui Socrate şi învăţător al lui Aristotel. Împreună cu aceştia,
Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost de
asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice şi fondatorul
Academiei din Atena, prima instituţie de învăţământ superior din lumea
occidentală. Geniul platonician ca scriitor şi gânditor poate fi văzut clar în
dialogurile socratice.3
Stoicii, Marc Aureliu4, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, d.
17 martie 180 si Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau
Seneca cel Tânăr) (ca. 4 î.Hr.–65 d.Hr.)
Socrate (n. cca. 470 î.Hr. – d. 7 mai 399 î.Hr.) a fost filosof al Greciei
Antice5.
Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada
de sfârşit a Republicii romane. Activitatea sa literară şi politico-socială s-a
concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat
drept un om universal, homo universalis – la romani

• Conceptii de drept natural in Evul Mediu


î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este începutul unei serii de
călătorii pentru cunoaşterea şi studiul formelor de stat şi de conducere existente la acea perioadă. În 343
î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvârşi educaţia tânărului Alexandru (cel care
avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare).
3
S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina, având ca tată pe Ariston (descendent
al regelui Codros) şi mama Perictione (dintr-o familie înrudită cu Solon). Numele de naştere Aristocles;
Platon a fost o poreclă primită datorită pieptului său lat. Copilăria este marcată de războiul peloponesiac şi
luptele civile între democraţi şi aristocraţi. La 20 de ani devine discipol al lui Socrate şi a rămas alături de
el vreme de 8 ani, până la moartea acestuia. Înclinaţiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnăbuşit
şi s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.e.n.) nu a putut fi de faţă, fiind bolnav.
Condamnarea nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze (Apologia lui Socrate) dialogurile de
tinereţe poartă marca puternică a filosofiei socratice. Refugiat o vreme la Megara, se bucură de prezenţa lui
Euclid, alt discipol al lui Socrate.
4
Maxime ale lui Marc Aurelius : „Dacă un om ţi-a greşit cu ceva, gândeşte-te ce reprezentare are el
asupra binelui şi asupra răului pentru a comite acea greşeală.” „Daţi-mi liniştea de a accepta lucrurile ce
nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, şi înţelepciunea de a le putea distinge
unele de altele.” „Consecinţele mâniei sunt mult mai grave decât cauzele ei.”
5
Socrate s-a născut la Atena în dema Alopex, în 470 î.Hr., adică la sfârşitul războaielor medice. Mama sa,
Phainarete, era moaşă; tatăl său, Sophroniscos, era sculptor. Probabil că Socrate a primit educaţia de care
aveau parte tinerii atenieni din vremea sa: a trebuit să înveţe muzică, gimnastică şi gramatică, adica studiul
limbii bazat pe comentarii de texte.
Teza centrala: dreptul natural, ca set de norme existente mereu si pretutindeni
exista, dar nu se mai identifica cu ratiunea, ci este de natura divina. Biserica, cva
reprezentanta a divinitatii pe pamint, este si interpretul autentic al dreptului
natural. Dezvoltarea doctrinei are loc in perioada conflictului intre Papa si
monarh.
Sfintul Augustin sau Augustin de Hipona (n. 13 noiembrie 354, Thagaste
- d. 28 august 430,), episcop, filozof, teolog, doctor al Bisericii.
Conform Sfântului Augustin, împaratia cerurilor serveste ca model ideal
pentru organizarea lumeasca, iar statul si dreptul trebuie sa se subordoneze
bisericii.
Thomas d’Aquino ( 1225 – 1274, opera principala – Summa theologica,
1266-1273, Summa contra gentiles, 1258-1264) defineşte dreptul natural
ca PARTE a dreptului divin ce se dezvaluie ratiunii in folosul
colectivitatii. Orice drept ce provine din autoritatea omeneasca trebuie sa
se conformeze legii divine.

Teoriile dreptului natural din antichitate si din Evul Mediu au in comun ideea ca
dreptul pozitiv care nu se conformeaza dreptului natural nu are validitate.

• Teoriile contractualiste
In secolele XV si XVI rationalismul si scoala dreptului natural se revigoreaza,
ca reactie la conceptiile teologice medievale.
Hugo Grotius (1583-1645, opera principala – De jure belli ac pacis libri
tres – 1625) concepe dreptul natural ca fiind total independent de religie si
intemeiat exclusiv pe ratiune.
Omul are o natura sociabilace il impinge spre înţelegerea cu ceilalti, de
unde si ideea contractului social, ca mod de garantare a proprietatii si de
constituire a unei comunitati pasnice, conforme cu natura omului. Teoriilor
contractualiste le e propriu individualismul
Samuel de Pufendorf (1632 – 1694, opera principala –De jure et gentium
libri octo – 1672)
Christian Thomasius (1655–1728), jurist si filosof german.
Thomas Hobbes (1588-1679, opera principala – Leviathan - 1651) cuvinte
celebre: homo homini lupus es t (omul pentru om este lup), belum omnius
contra omnes (razboiul tuturor contra tuturor)
John Locke (1632 – 1704, opera principala – Two Treaties of Government
– 1690)
Jean Jacques Rousseau ( 1712 – 1778, opera principala – Le contrat
social, ou principes du droit politique – 1762) face tranzitia de la
individualism la colectivism.
Charles Louis de Secondat Montesquieu (1689 – 1755, opera principala –
De l’esprit des lois – 1748)
Elemente de drept natural se regasesc si in gindirea lui Immanuel Kant
• Renasterea teoriilor de drept natural
Rudolf Stammler
Charles Renouvier
Leon Duguit
Francois Geny
Georgio del Vecchio
Gustav Radbruch

2. Scoala istorica a dreptului


• Prezentare generala
Teza: asociaza dreptul cu istoria, este o reactie impotriva scolii dreptului
natural, care naglijeaza faptele istorice, particularitatile natioanel si conditiile
sociale.
Friedrich Carl von Savigny (1779 -1861), jurist. Savigny scrie in 1815 –
„Menirea timpului nostru pentru codificare”
• Principalele teze ale scolii istorice a dreptului:
1. dreptul se naste in mod spontan, ca si limba, se cristalizeaza in mod
inconstiebnt, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul poporului
2. dreptul e produsul colectiv al desfasurarii istorice a vietii unui popor
3. nu legea, ci cutuma reprezinta principalul izvor al dreptului si baza
acestuia.
4. Legiuitorul este numai un organ al constiintei nationale, nu dispune de
putere creatoare de drept
5. Legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala

3. Teoria organica a dreptului


• Principalele teze ale teoriei organice a dreptului se fundamenteaza pe
teoria evolutionista a lui Ch. Darwin. Aplica pozitivismul biologic la etica
si drept, detasindu-se de utilitarismul clasic
Herbert Spencer viata este un gigant proces ritmic in cadrul caruia se
produce evolutia de al uniform si amorf catre diversitate si specializare.
Morala, datoria justitia sunt instincte bazate pe experiente care au invatat
generatia precedenta modul cel mai util de viata ce i-a permis sa
supravietuiasca. Conform acestei evolutii individul dobindeste un
sentiment din ce in ce mai profund al indatoririi sociale, in viitor ajungind
sa fie perfect adaptat. Libertatera trebuie sa fie insotita de un sentiment al
responsabilitatii

4. Filosofia idealista germana a dreptului


Omul, ca fiinta rationala, se bucura de liberul arbitru si este distinct de natura pe care
o poate domina, prin ratiune.
Se sitoeaza intre conceptiile de drept natural ale secolului XVIII si doctrina liberala
asec. XIX
• Immanuel Kant (1724-1804) face o distinctie neta intre sfera moralei si
cea a dreptului: morala se refera la aprecierea intentiilor, iar dreptul la
aprecierea faptelor trasatura esentiala a legii e constringerea, dreptul se
caracterizeaza prin puterea de constringere. Djuvara afirma ca esentialul
conceptiei lui Kant este morala
• Neokentianismul
Fichte6 (1762-1814) Domeniul raporturilor juridice este acea parte a
relatiilor personale care reglementeaza cunoasterea si delimitarea sferelor
de libertate pa baza libertatii individuale.
Hegel7 (1770-1831) statul constituie pentru Hegel sinteza familiei si a
societatii civile. Nu reprezinta o autoritate impusa din afara, ci prin el isi
realizeaza individul adevaratul sau EU universal. Statul reprezinta
libertatea si se bicira de suprematie fata de individ. Scopul ordinii de drept
reprezinta realizarea maxima a libertatii.
• Alti neokantieni si reprezentanti ai noii filosofii idealiste a dreptului in a
doua jumatate a secolului XIX si prima jumatate a secolului XX
Hermann Cohen persoana reprezinta conceptul fundamental al dreptului
Rudolf Stammler8 considera ca dreptul, ca norma de conduita, este opus
nevoilor oamenilor (materiale si sufletesti) si modului de satisfacere a
acestora care constituie, in opinia sa, economia.
Mircea Djuvara si Eugeniu Sperantia sunt promotori ai filosofiei idealiste
germane a dreptului, neokantieni

5. Pozitivismul in drept respinge orice idee de drept natural, de justitie


transcedentala si admite exclusiv cunoasterea realitatii pozitive, juridice sau
stiintifice.
Pozitivismul a detinut si mai detine in gindirea juridica o pozitie dominanta.
• Pozitivismul juridic (analitic) are la baza postualtul separarii dreptului
astfel cum este de dreptul, cum ar trebui sa fie. Face abstractie de idealuri
si considera dreptul o creatie a statului a carui autoritate nu poate fi pusa
sub semnul intrebarii.
Teze: 1. legile sunt comandamente ale fiintei umane
2. nu este necesara raportarea dreptului la morala si a dreptului asa cum
este la dreptul asa cum ar trebui sa fie
6
Johann Gottlieb Fichte a fost filosof german, cunoscut ca părinte al idealismului german şi ca urmaş al
lui Kant.
7
Georg Wilhelm Friedrich Hegel a fost un filozof german, principal reprezentant al idealismului în
filozofia secolului al XIX-lea.
8
Rudolf Stammler (1856-1938), faimos jurist german.
3. conceptele juridice merita studiate, dar separat de cercetarea istorica a
cauzelor si a originii ideilor, de cercetarea sociologica, de morala, de scopul
dreptului.
4. sistemul dreptului este un sistem logic „inchis” din care se pot
deduce, prin mijloace logice, decizii juridice corecte, avind la baza norme
juridice prestabilite, fara luarea in considerare a scopurilor sociale, a politicii
si a moralei.
John Austin (1790-1859) Dreptul este o norma impusa pentru a fi
guvernata o fiinta inteligenta de o alta fiinta inteligenta care a re puterea de
partea sa. Dreptul e fundamentat pe puterea superiorului, nu pe dreptate.
Suveranul nu este obligat sa respecte nici o limita.
Rudolf von Ihering9 dreptul depinde de constringere. Statul este unica
sursa a dreptului. Forta concentrata in miinile statului reprezinta elementul
contral al dreptului.
Georg Jellinek Formuleaza teoria autolimitarii statului, ca stat de drept.
Normele juridice au urmatoarele caractere:
a. privesc conduita exterioara aoamenilor si se aplica relatiilor
dintre ei;
b. provin de la o autoritate externa cunoscuta;
c. forta lor obligatorie este garantata de o putere exterioara;
d. actiunea lor este eficace.
Francois Geny
Georges Ripert
Hans Kelsen (1881-1973, opera principala – Teoria pura a dreptului,
1934) Nici o teorie despre justitie nu poate face parte din teoria pura a
dreptului, idealurile de dreptate apartinind stiintei politice. Teoria
dreptului se cere a fi pur formala, normativa. Dreptul este o ierarhie de
relatii normative, nu o succesiune de cauze si efecte, ca stiintele naturii. In
aceasta ierarhie de norme primeaza cele de drept international, referitoare

9
Rudolf von Jhering (1818-1892), faimos jurist german.
la relatiile dintre stat: teoria monismului dreptului cu primatul dreptului
international.
Herbert Lionel Adolphe Hart ( 1907 – 1992, opera principala – The
Concept of Law, 1961) sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar
avea un sens, o acceptie centrala unica nesusceptibila de dispute,
determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin
analiza contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale
dreptului, ca mijloc de control social, trebuie cautate nu in litigiile private
ci in modul in care este folosit pentru a controla, conduce si organiza viata
in afara instantelor. Normele se caracterizeaza prin generalitate si
permanenta.
R.M. Dworkin
Critica pozitivismului, mai ales a lui Kant, o face Fr. Terre:
Pg. 32:
Daca omul se conformeaza exigentelor dreptului, o face pentru motive straine de
continutul dreptului. Viciul acestui demers tine, in opinia noastra, de inlaturarea radicala
a finalitatilor, adica a functiilor dreptului. Ca o vrem sa nu, ea poarta pozitivismul in
punctul sau extrem. Nu putem sa explicam dreptul doar prin analiza pozitivitatii sale, fara
a tine cont de finalitatile sale, de functia sa de mediare. Aici este eroarea pozitivistilor:
exaltand pozitivismul, reducand dreptul la ceea ce este scris (???) (pose), despartind
armatura pozitiei, locului sau, ca si criteriu al juridicului, „teoria pura a dreptului” este
chiar purtatoare a totalitarismului. Asa cum o observa atat de bine Julien Freund, <<
doctrina kelsiana erijeaza pozitivitatea intr-o autonomie metafizica a dreptului, in
dispretul oricarei observatii stiintifice stabilite de sociologie, politologie, istorie si, in
general, de stiintele sociale>> (Politique et impolitique, par J freund, p.283, 289)
• Pozitivismul stiintific dreptul provine din fapte, factori economici,
istorici, trebuie sa fie studiatcu metode stiintifice corespunzatoare si intr-o
optica sociologica. Dreptul nu este produsul arbitrar al puterii, ci un
produs social generat de istorie, economie, conceptii.
- pozitivismul pragmatic
a). realismul juridic american – reactie impotriva
conceptualismului, pozitivismului juridic. Isi propune sa aplice in
drept o metoda experimentala. Isi propune sa studieze dreptul in
actiune, factorii sociali care creaza dreptul si rezultatele sociale
ale actiunii dreptului. Fara a fi ignorat rolul normelor in definirea
dreptului, se pune accentul pe conduita reala a celor care aplica
legeasi pe folosiirea instrumentelor empiricein vederea cresterii
preciziei prognozei privind viitoarele decizii judecatoresti.
John Chipman Gray
K.N. Lewellyn 1930:Ceea ce fac oficiantii dreptuluiin
legatura cu litigiile este dreptul insusi.
Jerome Frank – promotor al scepticismului juridic :
dreptul, asa cum il avem, este nedefint, supus unor schimbari
incalculabile. Promoveaza rolul discretionar al instantelor,
judecatorilor
b). realismul scandinav – constituie mai mult o critica
filosofica decit o teorie in sine. Sustine ca este imposibil a
descoperi stiintific vreun fenomen care sa corespunda notiunii de
vointa alegiuitorului. Nu se poate dovedi ca statul, colectivitatea,
ar fi capabile de volitiune, ar avea o vointa proprie.
K. Olivecrona
V. Lundstedt
Alf Ross
- pozitivismul sociologic
- utilitarismul Se indreapta impotriva scolii dreptului natural, se
dezvolta in secolul XIX
Helvetius sanctiunea juridica nu este altceva decit mijlocul
prin care interesele individuale sunt puse in acord cu
interesele colective ale societatii date.
Jeremy Bentham (1748-1832, opera principala –
Introduction to the Principles of Morals and Legislation,
1789) Sarcina dreptului este de a servi binele si de a evita
raul, adica de a sluji utilitatea. Promoveaza individualismul
si egalitarismul. Scopul final al legislatiei este maxima
fericire pentru un numar cit mai mare de oameni. Prin drept
se realizeaza un echilibru al intereselor.
John Stuart Mill (1806 – 1873, opera principala –
Utilitarianism, 1863), incearca sa concilieze notiunile de
justitie cu cea de interes, recurgind la notiunea de interes
general, superior interesului individual.
Rudolf von Ihering – dreptul nu asigura niciodata binele
individului, ca scop in sine, ci numai ca mijloc al unui alt
scop, de a asigurabinele societatii. Dreptul este un fapt si se
dezvolta datorita luptei individului pentru dreptul sau.
• Opinii referitoare la pozitivism in gindirea juridica romaneasca
Mircea Djuvara: Ideea de obligatie sta la baza intregului drept, ca si a moralei
si „a afirma contrariul si a intemeia dreptul pe utilitate este a face o asertiune
stiintifica periculoasa si superficiala, este unul dintre cele mai mari si mai
crezute sofisme pe care mai ales timpurile din urma le-au adus la moda. In
realitate, indiferent daca aplicam sau nu ideea morala, ratiunea noastra ne
spune ca avem indatoriri in afara de orice idee de utilitate a actelor noastre.”