Sunteți pe pagina 1din 23

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
CZU 343.294

BRÎNZĂ Liubovi

REABILITAREA PERSOANEI
ÎN PROCESUL PENAL

Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept procesual penal)

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în drept

Chişinău, 2009
Teza a fost elaborată la Catedra Drept Procesual Penal şi Criminalistică a
Universităţii de Stat din Moldova

Conducător ştiinţific: ROMAN Dumitru, dr. în drept, conf. univ.


Membri ai Consiliului Ştiinţific Specializat:
1. BARBĂNEAGRĂ Alexei, preşedinte, dr. hab. în drept, conf. univ.
2. BERLIBA Viorel, secretar ştiinţific, dr. în drept, conf. univ.
3. GHEORGHIŢĂ Mihai, dr. hab. în drept, prof. univ.
4. OSOIANU Tudor, dr. în drept, conf. univ.
5. MĂRGINEANU Iurie, dr. în drept, conf. univ.

Referenţi oficiali:
1. CUŞNIR Valeriu, dr. hab. în drept, prof. univ., şef Secţie Drept
Naţional a Institutului de Istorie, Stat şi Drept al
Academiei de Ştiinţe a Moldovei
2. GUŢAN Eugen, dr. în drept, conf. univ., Institutul de Relaţii
Internaţionale din Moldova

Susţinerea va avea loc la 29 august 2009, ora 10:00, în cadrul şedinţei


Consiliului Ştiinţific Specializat D 30.12.00.08-02* din cadrul Universităţii
de Stat din Moldova (MD2069, Republica Moldova, mun. Chişinău, str.
Iablocichin 2/1, bloc 7, bir.103).
Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina Web a
CNAA (http://www.cnaa.acad.md), la Biblioteca Universităţii de Stat din
Moldova şi la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

Autoreferatul a fost expediat la 29 iunie 2009.

Secretar ştiinţific al
Consiliului Ştiinţific Specializat,
dr., conf. univ. BERLIBA Viorel
Conducător ştiinţific,
dr., conf. univ. ROMAN Dumitru

Autor: BRÎNZĂ Liubovi

© BRÎNZĂ Liubovi, 2009


2
CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI
Actualitatea temei investigate
În conjunctura actuală de desfăşurare a reformei de drept şi a reformei
judiciare, sporeşte rolul apărării drepturilor şi libertăţilor omului, se perfec-
ţionează procesul penal, creşte gradul de accesibilitate al actului de justiţie,
continuă procesul de compatibilizare a legislaţiei naţionale cu standardele
internaţionale şi europene în materie de protecţie a persoanei împotriva
imixtiunii neîntemeiate a statului în cursul normal al vieţii sale.
În conformitate cu alin.(3) art.1 al Constituţiei Republicii Moldova,
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a persona-
lităţii umane şi, nu în ultimul rând, dreptatea reprezintă valori supreme şi
sunt garantate. Printre principalele drepturi şi libertăţi proclamate în Legea
Supremă se numără: libertatea individuală şi siguranţa persoanei (art.25);
dreptul la apărare (art.26); dreptul la libera circulaţie (art.27); inviolabili-
tatea domiciliului (art.29); dreptul persoanei vătămate de o autoritate pub-
lică (art.53) etc.
În vederea identificării celor mai optime căi de asigurare a realizării
acestor drepturi şi libertăţi, se impune în cel mai imperios mod problema
ocrotirii persoanelor care au nimerit injust în sfera de coerciţie aplicată de
organele judiciare. Practica de urmărire penală şi practica judiciară nu pot fi
exceptate de eventualele erori şi abuzuri. Ca, de altfel, şi oricare altă acti-
vitate umană. Însă, dictonul „abusus non tollit usum” („abuzul nu împiedică
uzul”) nu trebuie interpretat în sensul resemnării în faţa acestor încălcări.
Or, de regulă, tragerea la răspundere penală sau condamnarea, atunci când
este ilegală sau neîntemeiată, presupune pentru persoanele vătămate suplicii
sufleteşti, frământări psihice şi lipsuri materiale. Sarcina statului consistă în
a reduce la minimum frecvenţa unor asemenea încălcări. Iar dacă totuşi
acestea au fost comise, este de datoria decidenţilor abilitaţi să recunoască
faptul violării drepturilor şi libertăţilor persoanei, să ia neîntârziat măsurile
necesare în scopul reabilitării celui nevinovat şi să-i repare prejudiciul
cauzat prin acţiunile ilicite comise cu prilejul desfăşurării procesului penal.
„Primum non nocere” („În primul rând să nu dăuneze”) trebuie să devină o
regulă pentru exercitarea oricărei acţiuni procesuale. Implementării acestei
reguli îi răspunde, indubitabil, scopul procesului penal, conturat la alin.(2)
art.1 al Codului de procedură penală: „protejarea persoanei, societăţii şi
statului de infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele
ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de
cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvârşite, astfel ca orice persoană

3
care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată”.
Din cele specificate rezultă că primatul interesului individual al persoanei
asupra interesului general al statului se regăseşte în ideea de sancţionare pe
măsură a celor care au săvârşit infracţiunea şi reabilitarea pe măsură a celor
care nu au săvârşit infracţiunea (deşi se consideră că au săvârşit-o). Respec-
tarea regulilor acestei ecuaţii este sui generis o condiţie indispensabilă pentru
menţinerea unui echilibru necesar bunei funcţionări a agregatului social.
În trecut, se propunea o abordare simplistă a problemei privind proteja-
rea persoanei, a societăţii şi statului împotriva infracţiunilor: să fie lichidată
infracţionalitatea şi înlăturate cauzele care o generează. Deseori, în „vâltoa-
rea” acestei lupte, nu erau observate „efectele colaterale”: destinele umane
ale celor care au nimerit pe nedreptate în mecanismul devorator al represiu-
nii penale. Aceasta reprezenta o abordare voluntaristă, şi nu ştiinţifică, a
unora dintre cele mai complicate fenomene ale vieţii sociale. Tactica
contracarării infracţionalităţii mai este caracterizată de alternarea perioa-
delor de intensificare a luptei cu criminalitatea şi a perioadelor de sporire a
„grijii” pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor celor traşi la răspundere
penală. Iar aceasta generează instabilitatea în activitatea organelor de drept,
care sunt debusolate în privinţa sarcinilor de perspectivă. Există pericolul
real ca cerinţele de intensificare a luptei cu fenomenul infracţional să ducă
la neglijarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. Iar cerinţele, care le
urmează, de sporire a protecţiei persoanei să reducă eficacitatea procesului
de descoperire a infracţiunilor. Iată de ce, se impune o strategie constantă în
care cei doi vectori să nu se excludă reciproc. Iar actului de reabilitare
trebuie să i se acorde locul adecvat în cadrul acestei strategii.
Instituţia reabilitării nu este una nouă în procesul penal. Însă, în ultimii
ani semnificaţia ei a cunoscut o creştere continuă, alături de sporirea aten-
ţiei din partea societăţii şi a ştiinţei dreptului procesual penal. Destul de
frecvente rămân a fi comunicările din mass-media despre cazurile de reabi-
litare şi sumele de reparaţie achitate cetăţenilor prejudiciaţi. Totodată, ana-
liza normelor procesual penale scoate la iveală multiple controverse şi
neclarităţi legate de instituţia respectivă. Aplicarea practică a acestor norme
mărturiseşte, de asemenea, că ele nu sunt lipsite de carenţe şi, de multe ori,
sunt de o eficienţă redusă în asigurarea dreptului persoanei de a se reabilita.
Şi aceste neajunsuri devin subiect de discuţie în societate. Ele obţin o
rezonanţă socială de proporţii, deoarece se referă la gradul de protejare a
cetăţenilor de către stat. Imperfecţiunea unor aspecte ale mecanismului de
reabilitare, precum şi durata lungă a acestui proces (din cauza repetatelor
4
contestări ale hotărârilor adoptate) fac ca problemele acute ale instituţiei
reabilitării să-şi aştepte în continuare soluţionarea. Însă, aşa cum nivelul de
cultură şi conştiinţă juridică a cetăţenilor Republicii Moldova este în
creştere, iar ei apelează din ce în ce mai des la justiţie pentru a se repune în
drepturile pierdute, este de aşteptat că instituţia reabilitării persoanei în
procesul penal va deveni pe deplin funcţională. În acelaşi timp, adoptarea
noii legi procesual penale a pus în faţa ştiinţei dreptului procesual penal,
dar şi a organelor judiciare, o serie de probleme ce ţin de aplicarea
uniformă a normelor care constituie numita instituţie. Toate acestea au
condiţionat alegerea prezentei teme de investigaţie şi actualitatea acesteia.
Gradul de studiere a temei investigate
În general, gradul de studiere a temei investigate poate fi redat prin
maxima „respice, adspice, prospice” („analizează trecutul, examinează
prezentul şi priveşte spre viitor”). În ştiinţa dreptului procesual penal s-a
acordat şi se acordă un anumit spaţiu problematicii privind reabilitarea
persoanei în procesul penal.
Totuşi, gradul de studiere a temei investigate denotă necesitatea explo-
rării unor aspecte care au rămas deocamdată oarecum în umbră: coraportul
dintre dreptul la reabilitare şi dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin
acţiunile ilicite ale organelor judiciare; cercul de subiecţi care beneficiază
de dreptul de reabilitare; rolul procurorului şi al avocatului în procesul de
reabilitare; principiile care guvernează instituţia reabilitării; întinderea reg-
lementării procesual penale şi a celei civile în privinţa raporturilor juridice
de reabilitare; oportunitatea reparării prejudiciului moral cauzat persoanei
juridice care a suferit în urma acţiunilor ilicite ale organelor judiciare;
reabilitarea persoanei juridice etc. În plus, majoritatea investigaţiilor s-au
făcut într-un alt sistem social-politic, cu totul diferit de cel actual sub
aspectul coraportului dintre interesul individual al persoanei şi interesul
statului. Nu s-a putut ţine cont de principiile generale şi normele dreptului
internaţional şi ale tratatelor internaţionale care la moment constituie ele-
mente integrante ale dreptului procesual penal şi care nemijlocit dau naştere
drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal. De aceea, se impune o
regândire a conceptului de reabilitare, relativă la priorităţile politice, sociale
şi juridice ale momentului.
De asemenea, dispersarea şi chiar incoerenţa prevederilor legislative
privind reabilitarea au ca efect amplificarea discordanţelor din teoria
dreptului procesual penal referitor la înţelegerea esenţei juridice a instituţiei
reabilitării. Destinatarii şi beneficiarii normelor, care reglementează actul
de reabilitare, sunt puşi în situaţia de a găsi soluţii printre reperele, deseori
contradictorii şi ambigue, propuse de către teoreticieni.
5
Din 1988, nu a mai fost adoptată o hotărâre explicativă a Plenului
Curţii Supreme de Justiţie în materie de reabilitare. De fapt, şi hotărârea din
acel an se referea doar la efectele reabilitării. Astfel, se creează impresia că
dominaţia principiilor procesului acuzatorial mai persistă în unele segmente
ale procesului penal naţional, în special în domeniul reabilitării persoanei în
procesul penal. Tocmai în ideea identificării unei viziuni clare de funcţiona-
lizare a instituţiei de reabilitare, determinată de necesităţile prospective
europene ale Republicii Moldova, a fost conceput demersul ştiinţific
formând axa concepţională a tezei.
Scopul şi obiectivele tezei
Scopul tezei constă în cercetarea, sub diverse aspecte, a ideilor,
teoriilor şi concepţiilor privitoare la instituţia reabilitării persoanei în
procesul penal, a normelor juridice din cadrul acestei instituţii, a practicii
de aplicare a acestor norme, astfel încât să poată fi concepută baza juridică
a reabilitării, să se aducă un real prinos la eficientizarea practicii de aplicare
a normelor privind reabilitarea, să fie identificate mijloacele de îmbună-
tăţire calitativă a reglementărilor legislative ale acestei instituţii.
Acest scop a condiţionat trasarea următoarelor obiective ale tezei:
– definirea noţiunii de reabilitare şi stabilirea criteriilor de delimitare a
acestei noţiuni de noţiunile subsecvente şi cele complementare;
– examinarea aspectelor principale ale instituţiei reabilitării persoanei
în procesul penal;
– analiza destinaţiei instituţiei date în economia reglementărilor proce-
sual penale;
– identificarea etapelor istorice de dezvoltare a instituţiei reabilitării pe
teritoriul actual al Republicii Moldova;
– stabilirea asemănărilor şi deosebirilor ce marchează modul de regle-
mentare a instituţiei reabilitării în Republica Moldova şi în alte state;
– caracterizarea subiecţilor implicaţi în actul de reabilitare;
– pertractarea temeiurilor care permit reabilitarea persoanei în procesul
penal;
– identificarea locului şi rolului reparării prejudiciului cauzat prin
acţiunile ilicite ale organelor judiciare în contextul generic al reabilitării
persoanei în procesul penal;
– stabilirea imperfecţiunilor normelor în materie de reabilitare şi formu-
larea de propuneri argumentate teoretic menite să contribuie la perfecţio-
narea lor.
Obiectul cercetării îl constituie problemele reabilitării persoanei în pro-
cesul penal. De asemenea, cercetării au fost supuse normele juridice care
reglementează condiţiile reabilitării persoanei în procesul penal.

6
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute
Caracterul inovator al materiei expuse în teză se exprimă în aceea că,
pentru prima oară, a fost întreprinsă încercarea de investigare ştiinţifică a
problemelor privind reabilitarea persoanei în procesul penal, în contextul
ideilor noii legislaţii procesual penale. Au fost fundamentate teoretic mai
multe concluzii despre natura juridică a reabilitării, despre rolul ei în proce-
sul penal, principiile, temeiurile şi limitele ei funcţionale. Analiza statuării
reglementare a instituţiei reabilitării şi a practicii de aplicare a acesteia a
permis reliefarea chestiunilor litigante, a lacunelor şi a controverselor care
marchează desfăşurarea reabilitării persoanei în procesul penal.
Noutatea ştiinţifică a studiului rezidă în: a) definirea conceptelor „reabili-
tare”, „sentinţă de achitare”, „eroarea admisă în procesul penal”, „veniturile
care trebuie restituite persoanei care a suferit prejudiciu material”, „prejudi-
ciu moral” etc.; b) fundamentarea concepţiei principiilor instituţiei de reabi-
litare a persoanei în procesul penal; c) efectuarea analizei juridico-istorice
şi juridico-comparative a instituţiei reabilitării persoanei în procesul penal;
d) tranşarea, în cazul reabilitării persoanei în procesul penal, a situaţiei de
neconciliere dintre principiul neagravării situaţiei şi principiile legalităţii şi
aflării adevărului; e) demonstrarea tezei că nu este binevenită abilitarea
exclusivă a instanţei judecătoreşti cu competenţa examinării cererii de
reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor judiciare;
f) analizarea cazurilor de reparare a prejudiciului material şi nematerial cauzat
prin acţiunile ilicite ale organelor judiciare; g) argumentarea necesităţii
reparării prejudiciului moral cauzat persoanei juridice în urma acţiunilor
ilicite ale organelor judiciare; h) evaluarea perspectivelor de lărgire a sferei
de răspundere a statului pentru prejudiciul cauzat în cursul procesului penal.
Printre recomandările de îmbunătăţire calitativă a cadrului normativ în
materie de reabilitare, merită a fi evidenţiate următoarele: 1) definirea, în
art.6 CPP, a noţiunii de reabilitare şi reformularea, în pct.42) art.6 CPP, a
noţiunii de sentinţă; 2) modificarea şi completarea prevederilor Codului de
procedură penală, ale Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat
prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale
instanţelor judecătoreşti, precum şi ale altor acte legislative, în vederea
eficientizării actului de reabilitare a persoanei în procesul penal; 3) integrarea
(cu unele excepţii) a normelor din Legea din 25.02.1998 în Capitolul VII al
Titlului III din Partea Specială a Codului de procedură penală.

7
Baza teoretico-metodologică a studiului
Pentru realizarea scopului şi a obiectivelor lucrării, ca metode de cerce-
tare au fost folosite metoda logică, metoda juridică comparativă, metoda
istorică, metoda sistematică etc. Investigaţiile efectuate se bazează pe
studierea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare existente în domeniul
dat. La realizarea studiului, ca punct de reper a servit legislaţia penală a
Republicii Moldova şi a altor state (România, Federaţia Rusă, Republica
Belarus, Republica Kazahstan, Ucraina).
În ultimele decenii au fost publicate mai multe monografii şi articole în
care se cercetează: esenţa juridică a instituţiei de reabilitare a persoanei în
procesul penal; temeiurile reabilitante de încetare a urmăririi penale;
subiecţii dreptului de reabilitare; conţinutul dreptului de reparare a preju-
diciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor judiciare etc.
În şirul acestora se înscriu ca fundamentale lucrările lui E.Martâncic,
A.Airapetean, A.Cuciurcă, Iu.Sedleţchi, A.Bloşenco, S.Baciurin, B.T. Bez-
lepkin, L.V. Boiţova, C.I. Golubev, O.V. Kaplina, M.V. Maximenko,
N.S. Malein, S.V. Narijnâi, M.I. Pastuhov, I.L. Petruhin, A.A. Podoprigora,
M.F. Poleakova, L.A. Prokudina, V.M. Saviţki, M.S. Strogovici, N.Ia. Şilo,
T.T. Tadjiev etc. Datorită acestor oameni de ştiinţă, au fost determinate
direcţiile-cheie de dezvoltare a instituţiei reabilitării persoanei în procesul
penal. Lucrările acestor autori consacraţi constituie baza teoretică a inves-
tigaţiei. Studiul „Reabilitarea persoanei în procesul penal” vine să între-
gească eforturile întreprinse anterior în domeniu, evidenţiind unele tendinţe
şi aspecte noi, specifice pentru etapa actuală de dezvoltare a societăţii.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării
Toate concluziile şi recomandările, formulate în cadrul tezei şi propuse
spre implementare în activitatea practică, sunt fundamentate teoretic,
avându-şi suportul în investigaţii concrete. Urmărind scopul de a sincroniza
asimilarea materialului teoretic cu însuşirea unor aptitudini practice, s-a
intenţionat condiţionarea rezultatelor ştiinţifice obţinute cu necesităţile şi
aspiraţiile practicienilor în activitatea de reabilitare a persoanei în procesul
penal.
Aplicativitatea lucrării constă în următoarele:
1) concepţiile ştiinţifice ale unui şir de savanţi din Republica Moldova,
România, Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Kazahstan etc. prezintă un
nedisimulat interes nu doar pentru ştiinţa dreptului procesual penal naţio-
nal, dar şi pentru legislativul Republicii Moldova. Aceasta îşi are explicaţia
atât în caracterul universal al problematicii privind reabilitarea persoanei în

8
procesul penal, cât şi în similarităţile existente între sistemele de drept
procesual penal ale acestor ţări şi sistemul respectiv al Republicii Moldova;
2) analiza materiei legislative privind reabilitarea, conţinute în actele
normative ale altor state şi în actele normative care s-au aplicat în trecut pe
teritoriul Republicii Moldova, are o deosebită importanţă pentru cunoaşte-
rea naturii actului de reabilitare a persoanei în procesul penal;
3) examinarea condiţiilor în care se realizează actul de reabilitare,
precum şi reliefarea etapelor ce alcătuiesc procesul de reparare a prejudi-
ciului, cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor judiciare, comportă o sem-
nificaţie deosebită pentru dezvoltarea concepţiilor ştiinţifice privind reabili-
tarea şi pentru aplicarea acestora în practica de urmărire penală şi în
practica judiciară;
4) interpretarea, printr-o prismă calitativ nouă, a prevederilor norma-
tive referitoare la reabilitare va contribui esenţial la dezvoltarea polemicii
ştiinţifice, la amplificarea cercetărilor teoretice în domeniul corespunzător;
5) critica constructivă a neajunsurilor de care suferă normele în mate-
rie de reabilitare, în special a caracterului lor disperat şi a incoerenţei unora
dintre ele, poate fi luată în consideraţie de către legiuitor în procesul de
perfecţionare continuă a acestor norme;
6) concluziile şi recomandările formulate în teză pot fi aplicate de
organele judiciare în activitatea de urmărire penală şi la judecarea cauzelor
penale, precum şi utilizate în procesul de instruire în cadrul facultăţilor cu
profil juridic, în cel de formare profesională continuă a procurorilor şi jude-
cătorilor.
Aprobarea rezultatelor
Concepţiile şi concluziile de bază ale tezei au fost discutate la şedinţele
Catedrei Drept Procesual Penal şi Criminalistică a Universităţii de Stat din
Moldova în anii 2000-2008, au fost relatate la conferinţele corpului
didactico-ştiinţific de totalizare a activităţii ştiinţifice a USM în anii 2000-
2006, precum şi la Simpozionul anual ştiinţifico-practic privind protecţia
proprietăţii intelectuale (ediţia a X-a, 19-20 aprilie 2007).
Materialele tezei au fost expuse în 35 publicaţii ştiinţifice. De aseme-
nea, ele sunt aplicate în activitatea practică de înfăptuire a justiţiei.
Volumul şi structura tezei. Lucrarea este structurată în: introducere;
trei compartimente; zece subcompartimente; sinteza rezultatelor obţinute;
concluzii şi recomandări; bibliografie; adnotări; lista abrevierilor utilizate
în teză. Teza este expusă pe 208 pagini.

9
CONŢINUTUL DE BAZĂ AL TEZEI
În Introducere se argumentează actualitatea temei investigate şi gradul
de studiere a acesteia, se determină scopul şi obiectivele tezei, se conturea-
ză obiectul cercetării, este reliefată noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţi-
nute, se elucidează baza teoretico-metodologică a studiului şi se stabileşte
semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării, este relevată aproba-
rea rezultatelor.
Compartimentul 1. „Noţiunea şi aspectele de bază ale instituţiei de
reabilitare a persoanei în procesul penal”. În 1.1. „Evoluţia concepţiei de
reabilitare a persoanei în legislaţie şi în conştiinţa socială” se efectuează
cercetarea juridico-istorică a problematicii privind reabilitarea persoanei în
procesul penal. Investigaţia debutează cu relevarea premiselor de reformare
a instituţiilor statului în Franţa secolelor XVII-XVIII, în vederea identificării
căilor de despăgubire a victimei inocente a erorilor judiciare, ca o măsură
de caritate, dictată de un sentiment umanitar. În continuare, sunt trecute în
revistă teoriile consacrate în legislaţiile naţionale din perioada modernă, cu
privire la natura dreptului de reparare pecuniară faţă de victima unei erori
judiciare. În ce priveşte concepţia de reabilitare a persoanelor în legislaţia
aplicată pe teritoriul actual al Republicii Moldova, se supun analizei regle-
mentările în materie din: Regulamentul de procedură penală al Imperiului
Rus din 20.11.1964; Codul de procedură penală român din 2.12.1864;
Codul de procedură penală român din 1.10.1937; Codul procesual penal al
RSS Ucrainene din 13.09.1922; Codul procesual penal al RSS Ucrainene
din 20.07.1927; Codul de procedură penală al RSS Moldoveneşti din
24.03.1961 etc. În încheiere, sunt evidenţiate cele cinci etape ale evoluţiei
concepţiei de reabilitare a persoanei în legislaţie şi în conştiinţa socială.
În 1.2. „Aspectele de bază ale instituţiei de reabilitare a persoanei în
procesul penal în Republica Moldova” se cercetează opiniile formulate în
literatura de specialitate privitoare la înţelesul noţiunii de reabilitare. În
rezultatul observaţiilor făcute pe marginea acestor opinii, se propune
propria definiţie a noţiunii de reabilitare a persoanei în procesul penal:
„recunoaşterea, în cadrul urmăririi penale sau examinării cauzei în
instanţa judecătorească, a nevinovăţiei persoanei (bănuite, învinuite sau
inculpate) – prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală sau de
încetare a urmăririi penale ori prin sentinţa de achitare – în prezenţa
temeiurilor prevăzute la pct.1)-3) art.275 CPP, alin.(1) art.284 CPP, art.35
din Codul penal al Republicii Moldova sau la art.390 CPP, având ca efect
repunerea în drepturile personale pierdute şi despăgubirea pentru prejudiciul
care i-a fost cauzat”. De asemenea, sunt reliefate sarcinile generale şi

10
sarcinile specifice ale instituţiei reabilitării persoanei în procesul penal. Se
analizează principiile, în acord cu care funcţionează această instituţie:
principiul răspunderii statului pentru încălcarea drepturilor şi libertăţilor
omului în sfera justiţiei penale necondiţionat de vinovăţia persoanelor cu
funcţie de răspundere; principiul asigurării dreptului celui reabilitat la
repararea deplină a prejudiciului; principiul corelării publicului şi privatului
în procesul reabilitării; principiul corelării măsurilor morale şi a celor
materiale în restabilirea drepturilor persoanelor reabilitate; principiul
inadmisibilităţii reabilitării în baza temeiurilor nereabilitante; principiul
operativităţii şi oportunităţii măsurilor de reabilitare.
În 1.3. „Instituţia de reabilitare a persoanei în procesul penal în
legislaţiile altor state” se întreprinde investigarea juridico-comparativă a
experienţei legislative a altor state în domeniul reabilitării persoanei în
procesul penal. În acest scop, se examinează asemănările şi deosebirile
dintre reglementările în materie, stabilite de legislaţia Republicii Moldova,
pe de o parte, şi legislaţiile României, Federaţiei Ruse, Republicii Belarus,
Republicii Kazahstan, Ucrainei. Legiuitorului moldovean i se recomandă să
recepţioneze cele mai de valoare idei pe care le conţin respectivele regle-
mentări.
Compartimentul 2. „Condiţiile reabilitării persoanei în procesul
penal”. În 2.1. „Statul ca subiect al obligaţiei de reabilitare în procesul
penal” se menţionează că regula de exonerare de răspundere civilă a per-
soanelor cu funcţie de răspundere, care prin acţiunile lor ilicite au cauzat
prejudiciu unei persoane nevinovate, nu înseamnă că aceste persoane nu
sunt pasibile de nici un fel de răspundere juridică. Atunci când drepturile,
libertăţile şi demnitatea umană sunt violate grosolan, poate fi aplicată
răspunderea disciplinară, administrativă sau chiar penală. În raportul juridic
de reabilitare, statul, ca subiect al obligaţiei, este reprezentat de organul de
urmărire penală, de procuratură şi de instanţa judecătorească. Aceste autorităţi
acţionează din numele statului, de aceea statul trebuie considerat reclamat
nemijlocit. Însă, el îşi păstrează dreptul de intentare a acţiunii civile, penale
sau administrative împotriva persoanei cu funcţie de răspundere corespun-
zătoare.
În 2.2. „Subiecţii dreptului de reabilitare în procesul penal” se anali-
zează particularităţile reabilitării bănuitului, învinuitului şi inculpatului în
procesul penal. Se arată că indicatorul primordial şi indispensabil al reabili-
tării persoanei în procesul penal este recunoaşterea nevinovăţiei persoanei
respective. Este demonstrat că numai încetarea integrală, şi nu parţială, a
urmăririi penale (scoaterea integrală, şi nu parţială, de sub urmărirea penală)

11
faţă de o persoană generează dreptul de reabilitare a acesteia. Se argumen-
tează de ce reţinerea ilegală şi arestarea preventivă ilegală trebuie să
genereze exercitarea dreptului de reabilitare. În final, este susţinut prin
argumente că şi persoana condamnată care a fost ulterior achitată în ordine
de apel sau recurs, ori ca urmare a utilizării căilor extraordinare de atac,
poate beneficia de acelaşi drept. În acest sens, se recomandă completarea
Codului de procedură penală cu art.3901 „Reabilitarea condamnatului”,
având următorul conţinut: „Casarea totală a sentinţei de condamnare duce
la reabilitarea deplină a persoanei în a cărei privinţă a fost pronunţată”.
În 2.3. „Temeiurile de reabilitare a persoanei în procesul penal” se
ajunge la concluzia că dreptul de reabilitare a persoanei în procesul penal
apare numai în cazul scoaterii persoanei de sub urmărire penală şi al
încetării urmăririi penale în baza temeiurilor reabilitante, precum şi în cazul
achitării persoanei. Nu acelaşi lucru se poate spune despre temeiurile de
încetare a urmăririi penale, stabilite la pct.4)-9) art.275 şi la pct.3)-5)
art.285 CPP. Acestea nu pot atrage reabilitarea persoanei în procesul penal.
De vreme ce nu confirmă nevinovăţia persoanei învinuite, ele sunt denu-
mite „nereabilitante”.
La temeiurile de reabilitare a persoanei în procesul penal trebuie
raportate numai acele temeiuri care conţin răspunsul univoc despre lipsa
infracţiunii sau despre neimplicarea persoanei în comiterea ei, determinând
restabilirea deplină a reputaţiei persoanei, reputaţie care a fost pusă sub
semnul întrebării în timpul urmăririi penale. Tocmai acestui criteriu îi
corespund temeiurile prevăzute la pct.1)-3) art.275, art.390 CPP şi la art.35
din Codul penal. Numai aceste temeiuri de încetare a urmăririi penale
(temeiuri de achitare) pot fi recunoscute ca temeiuri reabilitante.
În 2.4. „Sentinţa de achitare ca principal act procedural care recu-
noaşte dreptul de reabilitare a persoanei în procesul penal” se examinează
punctele de vedere asupra înţelesului noţiunilor „sentinţă” şi „sentinţă de
achitare”. Se propune ca definiţia noţiunii de sentinţă să fie formulată în
felul următor: „hotărârea despre ilegalitatea sau lipsa de temeinicie a
învinuirii înaintate inculpatului, care determină apariţia dreptului de reabili-
tare, sau despre vinovăţia inculpatului şi aplicarea pedepsei acestuia, sau
despre liberarea lui de pedeapsa pronunţată de prima instanţă, prin care
cauza penală se soluţionează în fond”. Este recomandată completarea
art.328 CPP cu alin.(3), având următorul conţinut: „Dacă partea apărării,
precum şi partea vătămată, acceptă renunţarea integrală a procurorului la
probe, iar instanţa dispune neexaminarea acestora, soluţia instanţei este pro-
nunţarea sentinţei de achitare, cu condiţia că procurorul a renunţat la probe

12
datorită existenţei vreunuia din temeiurile prevăzute la alin.(1) art.390 CPP”.
De asemenea, se recomandă ca prin „sentinţă de achitare” să se înţeleagă
hotărârea despre ilegalitatea sau netemeinicia învinuirii înaintate inculpatu-
lui, care determină apariţia dreptului de reabilitare, pronunţată de prima
instanţă, prin care cauza penală se soluţionează în fond.
Compartimentul 3. „Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile
ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti,
cu prilejul desfăşurării procesului penal”. În 3.1. „Apartenenţa ramurală
a raporturilor juridice de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile
ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti, cu
prilejul desfăşurării procesului penal” se menţionează că, reieşind din
prevederile legislaţiei autohtone în vigoare, raporturile juridice de reparare
a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală
şi ale instanţelor judecătoreşti au o natură interramurală. Deoarece e consi-
derată inadecvată o asemenea stare de lucruri, se prezintă argumente în fa-
voarea unor soluţii de lege ferenda, care ar consacra fără putinţă de tăgadă
natura procesual penală a numitelor raporturi juridice.
Reabilitarea nu trebuie interpretată stricto sensu, doar ca un act proce-
sual care conţine concluzia organelor de drept respective în privinţa nevino-
văţiei persoanei în săvârşirea faptei infracţionale ce i-a fost incriminată, ci
mai larg – ca proces care înglobează şi acţiunile persoanelor cu funcţie de
răspundere din cadrul organelor de drept abilitate, acţiuni ce sunt îndreptate
spre restabilirea situaţiei patrimoniale, a drepturilor şi intereselor legitime
ale persoanelor reabilitate. Iată de ce, măsurile în vederea lichidării urmări-
lor nefaste, a căror cauzare a fost mediată numai de acţiunea normelor juri-
dice procesual penale (de exemplu, dezonorarea, pierderea venitului etc.),
trebuie încorporate în rândul măsurilor ce formează noţiunea de reabilitare,
noţiune care este specifică doar pentru dreptul şi legislaţia de procedură
penală, negăsindu-şi loc de aplicare în alte ramuri de drept.
În 3.2. „Conţinutul dreptului la repararea prejudiciului, cauzat prin
acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecă-
toreşti, cu prilejul desfăşurării procesului penal” se cercetează: 1) temeiurile
de apariţie a prejudiciului cauzat cetăţeanului prin acţiuni ilicite; 2) condi-
ţiile de apariţie a dreptului de reparare a prejudiciului respectiv. În textul
legii se evidenţiază atât cercul concret de temeiuri de apariţie a prejudiciului
(reţinerea ilegală, tragerea la răspundere penală, condamnarea ilegală etc.),
cât şi cercul condiţiilor de apariţie a dreptului de reparare a prejudiciului,
aflat în corelaţie cu primul şi format din hotărârile procesuale ce fixează
nevinovăţia persoanei (sentinţa de achitare, ordonanţa de încetare a procesului
13
penal sau de scoatere a persoanei de sub urmărire) în baza temeiurilor
prevăzute la pct.1)-3) art.275, alin.(1) art.284 şi la art.390 CPP:
În 3.3. „Repararea prejudiciului material şi nematerial cauzat prin
acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecă-
toreşti, cu prilejul desfăşurării procesului penal” se demonstrează inopor-
tunitatea de a abilita exclusiv instanţa judecătorească cu competenţa exami-
nării cererii de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale orga-
nelor judiciare. Este argumentată necesitatea reparării prejudiciului moral
cauzat persoanei juridice în urma acţiunilor ilicite ale organelor judiciare.
Se sugerează că este necesară o reformare a atitudinii destinatarilor legii
procesual penale faţă de semnificaţia actului de reabilitare a persoanei în
procesul penal.
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Analiza şi generalizările materiei expuse în teză permit formularea
următoarelor concluzii:
1. Prin „reabilitare” trebuie de înţeles recunoaşterea în cadrul urmăririi
penale sau al examinării cauzei în instanţa judecătorească a nevinovăţiei
persoanei bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate – prin ordonanţa
de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de încetare a
urmăririi penale ori prin hotărârea judiciară de achitare – în prezenţa
temeiurilor prevăzute la pct.1)-3) art.275, alin.(1) art.284, alin.(1) art.390
CPP şi la art.35 din Codul penal, având ca efect repunerea în drepturile
personale pierdute şi despăgubirea pentru prejudiciul care i-a fost cauzat.
2. Indicatorul primordial şi indispensabil al reabilitării persoanei în proce-
sul penal este recunoaşterea nevinovăţiei persoanei respective.
3. De lege lata, instituţia reabilitării persoanei în procesul penal are un
caracter interramural, dar în perspectivă se prefigurează necesitatea
concentrării tuturor normelor care formează această instituţie în cadrul
Codului de procedură penală.
4. Numai încetarea integrală, şi nu parţială, a urmăririi penale (scoaterea
integrală, şi nu parţială, de sub urmărire penală) faţă de o persoană
generează dreptul de reabilitare a acesteia.
5. Dreptul de reabilitare a persoanei în procesul penal apare numai în cazul
scoaterii persoanei de sub urmărire penală şi al încetării urmăririi penale
în baza temeiurilor reabilitante, precum şi în cazul achitării persoanei.
6. Cercul subiecţilor dreptului de reabilitare este mai redus decât cercul
subiecţilor dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile
ilicite ale organelor judiciare.
14
7. Prin „sentinţă de achitare” trebuie de înţeles hotărârea despre ilegalita-
tea sau netemeinicia învinuirii înaintate inculpatului, care determină
apariţia dreptului de reabilitare, pronunţată de prima instanţă, prin care
cauza penală se soluţionează în fond.
8. Prin „eroare admisă în procesul penal” trebuie de înţeles acţiunea (inac-
ţiunea) ilegală sau neîntemeiată, care nu conţine semnele unei infrac-
ţiuni, săvârşită de organul de urmărire penală sau de instanţa judecăto-
rească, constând în insuficienţa sau unilateralitatea cercetării circums-
tanţelor cauzei penale, în nerespectarea în cadrul procesului penal a
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în încălcarea conside-
rabilă a legii procesual penale sau în aplicarea incorectă a legii penale,
care, în opinia subiectivă a exponentului organului respectiv, este
îndreptată spre îndeplinirea sarcinilor procesului penal, în realitate
împiedicând obiectiv atingerea acestora.
9. Din perspectiva europenizării mentalităţii destinatarilor legii procesual
penale, actul de reabilitare, inclusiv premisele acestuia (scoaterea persoa-
nei de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale pe temeiuri
reabilitante, ori achitarea persoanei), trebuie privit nu ca o disfuncţiona-
litate şi carenţă a activităţii organelor de urmărire penală şi a instanţelor
judecătoreşti, dar ca unul din cele două rezultate alternative ale proce-
sului de căutare a adevărului în procesul penal.
În vederea perfecţionării legislaţiei privitoare la reabilitarea persoa-
nei în procesul penal, facem următoarele recomandări:
1) a defini, în art.6 CPP, noţiunea „reabilitare”, având următorul conţinut:
„recunoaşterea, în cadrul urmăririi penale sau al examinării cauzei în
instanţa judecătorească, a nevinovăţiei persoanei bănuite, învinuite,
inculpate sau condamnate – prin ordonanţa de scoatere a persoanei de
sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, ori prin
hotărârea judiciară de achitare – în prezenţa temeiurilor prevăzute la
pct.1)-3) art.275, alin.(1) art.284, alin.(1) art.390 CPP şi la art.35 din
Codul penal, având ca efect repunerea în drepturile personale pierdute
şi despăgubirea pentru prejudiciul care i-a fost cauzat”;
2) a reformula dispoziţia de la pct.42) art.6 CPP, după cum urmează:
„sentinţă – hotărârea despre ilegalitatea sau lipsa de temeinicie a învi-
nuirii înaintate inculpatului, care determină apariţia dreptului de reabili-
tare, sau despre vinovăţia inculpatului şi aplicarea pedepsei acestuia,
sau despre liberarea lui de pedeapsă, pronunţată de prima instanţă, prin
care cauza penală se soluţionează în fond”;

15
3) a completa art.328 CPP cu alineatul (3), având următorul conţinut:
„Dacă partea apărării, precum şi partea vătămată, acceptă renunţarea
integrală a procurorului la probe, iar instanţa dispune neexaminarea
acestora, soluţia instanţei este pronunţarea sentinţei de achitare, cu
condiţia că procurorul a renunţat la probe datorită existenţei vreunuia
din temeiurile prevăzute la alin.(1) art.390 CPP”;
4) a completa Codul de procedură penală cu articolul 3901 „Reabilitarea
condamnatului”, având următorul conţinut:
„Casarea totală a sentinţei de condamnare duce la reabilitarea
deplină a persoanei în a cărei privinţă a fost pronunţată”;
5) a substitui – la lit.a) art.6 din Legea din 25.02.1998 – cuvintele
„devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare” cu sintagma
„devenirii definitive şi irevocabile a hotărârii de achitare (inclusiv în
ordine de apel, recurs, recurs în anulare sau revizuire a procesului penal)”;
6) a completa Capitolul VII al Titlului III din Partea Specială a Codului de
procedură penală cu un nou articol – 5251 „Repararea prejudiciului
cauzat persoanei juridice” – având următorul conţinut:
„Persoanei juridice, căreia i s-a cauzat un prejudiciu, prin acţiunile
ilicite ale organelor de urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti,
i se repară prejudiciul material şi moral. Persoana juridică este restabilită
în toate drepturile ce i-au fost lezate prin acţiunile ilicite respective”;
7) a completa art.12 din Legea din 25.02.1998 cu un nou alineat –
alineatul (5) – având următorul conţinut:
„Organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească trebuie să
se asigure că comunicarea faptului nevinovăţiei persoanei a fost făcută
acelui cerc de persoane în ochii cărora persoana dată a fost defăimată şi
a căror părere este deosebit de importantă pentru această persoană.
Această comunicare se face dacă nu obiectează persoana reabilitată”;
8) a substitui alin.(1), (3) şi (4) art.12 al Legii din 25.02.1998 prin
alineatul având următorul conţinut:
„În termen de o lună de la notificarea scoaterii persoanei de sub
urmărire penală sau de la încetarea urmăririi penale pe temei de reabi-
litare la faza de urmărire penală, ori de la primirea copiei sentinţei de
achitare, persoanei reabilitate trebuie să i se aducă scuze oficiale în
formă verbală. Scuzele sunt prezentate de către procuror. Procurorul
care va prezenta scuzele este determinat luându-se în consideraţie
opinia persoanei reabilitate. Dacă scuzele oficiale nu pot fi aduse în
formă verbală, deoarece persoana reabilitată nu s-a putut prezenta la
timp la procuratură, scuzele respective se adresează în formă scrisă, la
domiciliul persoanei reabilitate, în cel mult 3 zile de la expirarea

16
termenului în care puteau fi prezentate scuzele în formă verbală.
Scuzele oficiale pot fi făcute în formă publică numai la dorinţa
persoanei reabilitate”;
9) a reformula art.17 din Legea din 25.02.1998 după cum urmează:
„Autorităţile administraţiei publice locale, în timp de o lună de la
data depunerii cererii, restituie cetăţeanului, care şi-a pierdut dreptul de
folosinţă asupra locuinţei ca urmare a condamnării ilegale, spaţiul loca-
tiv ocupat de el anterior, iar dacă acesta nu s-a păstrat în natură, în timp
de şase luni de la data depunerii cererii, îi acordă peste rând în aceeaşi
localitate o încăpere de locuit de aceeaşi valoare, reieşind din compo-
nenţa familiei şi normele în vigoare privind suprafaţa spaţiului locativ”;
10) a modifica alin.(2) art.5 al Legii din 25.02.1998, astfel încât această
prevedere legală să aibă următorul conţinut: „Acţiunea pentru repararea
prejudiciului poate fi iniţiată în termen de un an de la data devenirii
definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii judecătoreşti sau a ordo-
nanţei organului de urmărire penală, prin care a fost constatat caracterul
ilicit al acţiunii procesuale respective, al urmăririi penale sau al con-
damnării, care a dus la prejudiciu”;
11) a integra normele din Legea din 25.02.1998 (cu excepţia prevederilor
de la lit.c)-e) art.1, art.2, lit.c)-e) art.4) în Capitolul VII al Titlului III
din Partea Specială a Codului de procedură penală.

PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI


1. BRÎNZĂ L. Reţinerea bănuitului şi problema reabilitării procesual-
penale a persoanei. Revista Naţională de Drept, 2000, nr.2, p.29-33;
2. BRÎNZĂ L. Temeiurile de reabilitare a persoanei în procesul penal.
Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socio-umane”, vol.I. Chişinău:
USM, 2000, p.145-151;
3. BRÎNZĂ L. Prezumţia nevinovăţiei – garanţie a reabilitării persoanei
în procesul penal. Avocatul poporului, 2001, nr.1-3, p.41-42;
4. BRÎNZĂ L. Problema facultăţii de reabilitare a temeiurilor de încetare
a procesului penal. Avocatul poporului, 2001, nr.10-12, p.39-43;
5. BRÎNZĂ L. Aspecte ale raporturilor juridice de reparare a prejudiciilor,
cauzate prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi anchetă
preliminară, ale procuraturii şi instanţelor judecătoreşti. Revista Naţio-
nală de Drept, 2001, nr.1, p.29-33;

17
6. BRÎNZĂ L. Dezvoltarea istorică a legislaţiei cu privire la reabilitarea
persoanei în procesul penal. Revista Naţională de Drept, 2001, nr.2,
p.35-37;
7. BRÎNZĂ L. Conţinutul dreptului de reparare a prejudiciului, cauzat
prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preli-
minară, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Revista Naţio-
nală de Drept, 2001, nr.3, p.34-37;
8. BRÎNZĂ L. Dreptul la reabilitare a învinuitului în cazul încetării par-
ţiale a procesului penal. Revista Naţională de Drept, 2001, nr.5, p.54-
57.
9. BRÎNZĂ L. Unele consideraţii teoretice şi practice privind reabilitarea
bănuitului în procesul penal. Revista Naţională de Drept, 2001, nr.6,
p.34-36.
10. BRÎNZĂ L. Reabilitarea persoanei în procesul penal al României şi al
Republicii Moldova. Aspecte comparative. Revista Naţională de Drept,
2001, nr.7, p.38-41;
11. BRÎNZĂ L. Temeiurile de achitare a inculpatului: probleme şi contro-
verse. Revista Naţională de Drept, 2001, nr.8, p.48-50;
12. BRÎNZĂ L. Reabilitarea persoanei în procesul penal şi dreptul la
repararea prejudiciului material şi moral cauzat de organele judiciare.
Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”, vol.I.
Chişinău: USM, 2001, p.421-427;
13. BRÎNZĂ L. Reabilitarea bănuitului în procesul penal. Analele Ştiinţi-
fice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”, vol.I. Chişinău: USM,
2001, p.428-433;
14. BRÎNZĂ L. Însemnătatea principiului adevărului obiectiv la reabili-
tarea persoanei în procesul penal. Revista Naţională de Drept, 2002,
nr.1, p.61-63;
15. BRÎNZĂ L. Reabilitarea învinuitului în cazul în care nu s-a dovedit
participarea acestuia la săvârşirea infracţiunii. Revista Naţională de
Drept, 2002, nr.2, p.53-55;
16. BRÎNZĂ L. Răspunderea persoanelor cu funcţii de răspundere în con-
textul problemei reabilitării persoanei în procesul penal. Revista Naţio-
nală de Drept, 2002, nr.3, p.55-57;
17. BRÎNZĂ L. Rolul avocatului în reabilitarea persoanei în procesul
penal. Revista Naţională de Drept, 2002, nr.4, p.49-51;

18
18. BRÎNZĂ L. Reabilitarea persoanei în procesul penal al Federaţiei Ruse
şi al Republicii Moldova. Aspecte comparative. Revista Naţională de
Drept, 2002, nr.6, p.61-63;
19. BRÎNZĂ L. Problema reabilitării şi a efectelor reabilitării în lumina
perspectivelor de lărgire a sferei de răspundere a statului pentru preju-
diciul cauzat în procesul penal. Revista Naţională de Drept, 2002, nr.7,
p.43-46;
20. BRÎNZĂ L. Stabilirea adevărului obiectiv şi asigurarea dreptului la
apărare – principii imanente reabilitării persoanei în dreptul penal.
Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”, vol.I.
Chişinău: CE USM, 2002, p.304-309;
21. BRÎNZĂ L. Însuşirea de reabilitare a temeiurilor de încetare a proce-
sului penal. Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanis-
tice”, vol.I. Chişinău: CE USM, 2002, p.310-315;
22. BRÎNZĂ L. Reabilitarea persoanei în procesul penal: analiză retro-
spectivă. Revista Naţională de Drept, 2007, nr.8, p.31-36;
23. BRÎNZĂ L. Aspectele de bază ale instituţiei de reabilitare a persoanei
în procesul penal (Partea I). Revista Naţională de Drept, 2007, nr.9,
p.31-40;
24. BRÎNZĂ L. Aspectele de bază ale instituţiei de reabilitare a persoanei
în procesul penal (Partea II). Revista Naţională de Drept, 2007, nr.10,
p.43-51;
25. BRÎNZĂ L. Instituţia de reabilitare a persoanei în procesul penal al
României şi al Federaţiei Ruse. Revista Naţională de Drept, 2007,
nr.11, p.39-43;
26. BRÎNZĂ L. Instituţia de reabilitare a persoanei în procesul penal al unor
state din spaţiul CSI. Revista Naţională de Drept, 2007, nr.12, p.34-39;
27. BRÎNZĂ L. Subiecţii dreptului de reabilitare în procesul penal: conside-
raţii introductive. Revista Institutului Naţional al Justiţiei, 2007, nr.1-3,
p.97-100;
28. BRÎNZĂ L. Repararea prejudiciului moral cauzat autorului (coautorului)
operei prin acţiunile ilicite ale organelor judiciare, ca urmare a bănuirii,
învinuirii, inculpării sau condamnării neîntemeiate pentru infracţiunile
prevăzute la art.1851 „Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor
conexe” din Codul penal. Lecturi AGEPI. Comunicări prezentate la Sim-
pozionul anual ştiinţifico-practic privind protecţia proprietăţii intelectuale
(ediţia a X-a, 19-20 aprilie 2007). Chişinău: AGEPI, 2007, p.181-185;

19
29. BRÎNZĂ L. Repararea prejudiciului material cauzat prin acţiuni ilicite
ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti cu prile-
jul desfăşurării procesului penal. Revista Ştiinţifică a USM „Studia
Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2007, nr.6, p.222-225;
30. BRÎNZĂ L. Repararea prejudiciului nematerial cauzat prin acţiunile ili-
cite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti cu
prilejul desfăşurării procesului penal. Revista Ştiinţifică a USM „Studia
Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2007, nr.6, p.227-235;
31. BRÎNZĂ L. Reflecţii asupra temeiurilor de reabilitare a persoanei în
procesul penal. Revista Ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria
„Ştiinţe sociale”, 2008, nr.1, p.47-52;
32. BRÎNZĂ L. Bănuitul ca subiect al dreptului de reabilitare în procesul
penal. Revista Naţională de Drept, 2008, nr.1, p.53-58;
33. BRÎNZĂ L. Sentinţa de achitare ca premisă a reabilitării persoanei în
procesul penal. Revista Naţională de Drept, 2008, nr.2, p.73-80;
34. BRÎNZĂ L. Statul ca subiect al obligaţiei de reabilitare în procesul
penal. Revista Naţională de Drept, 2008, nr.3, p.51-56;
35. BRÎNZĂ L. Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale orga-
nelor de urmările penală şi ale instanţelor judecătoreşti cu prilejul
desfăşurării procesului penal. Revista Institutului Naţional al Justiţiei,
2008, nr.1-2, p.100-109.

20
РЕЗЮМЕ
к докторской диссертации по теме «Реабилитация лица в уголовном
процессе», автор Брынза Любовь
Диссертация в виде рукописи по специальности 12.00.08 – Уголовное
право (уголовно процессуальное право).
Государственный Университет Молдовы, Юридический Факультет,
Кишинев, 2009

Данная диссертационная работа посвящена всеобъемлещему научному


исследованию проблематики, связанной с реабилитацией лица в уголов-
ном процессе. С этой целью, автором исследуются литературные источ-
ники и данные судебной практики, совмещая таким образом теорию с
правоприменительной практикой. Используя логический, исторический
методы, а также метод сравнительного правоведения, обозначенные выше
вопросы были исследованы как явления юридической действительности.
В связи с этим, были использованы многочисленные нормативно-
правовые источники, а также научные труды отечественных и зарубеж-
ных авторов. В результате проведенного исследования, автором выявлена
правовая сущность реабилитации лица в уголовном процессе.
В первой главе проводится историко-правовой анализ становления
концепции реабилитации лица в законодательстве и в общественном
сознании. Также исследуются основополагающие аспекты института
реабилитации лица в уголовном процессе, равно как и зарубежный опыт
реабилитации гражданина, подвергнутого противоправным действиям
органов, ведущих уголовный процесс.
Во второй главе предметом анализа являются условия реабилитации
лица в уголовном процессе. В частности, исследуются: субъектный
состав реабилитационных правоотношений; основания реабилитации
лица в уголовном процессе; оправдательный приговор как предпосылка
реабилитации лица.
В третьей главе проанализирована сущность вреда, причиненного
гражданину противоправными действиями органов, ведущих уголовный
процесс. В частности, исследуются вопросы отраслевой принадлежности
правоотношений, возникающих в связи с возмещением данного вреда, а
также содержание права на возмещение вреда, причиненного гражданину
противоправными действиями органов, ведущих уголовный процесс.

Ключевые слова: реабилитация, реабилитируемый, реабилитирующие


основания, противоправные действия, вред.

21
SUMMARY
For the doctor degree on the top theme “Rehabilitation of person in
criminal procedure”, carried out by Brînză Liubovi
Doctoral dissertation is an authentic manuscript at the specialty
12.00.08 – Criminal Law (criminal procedure).
State University of Moldova, Faculty of Law, Chisinau, 2009

Thesis in question is dedicated to the plenary scientific investigation of


the questions related to the rehabilitation of person in criminal procedure.
For that purpose, dissertational research is based on rather broad audience
of references and given to the judicial opinion, combining, thus, the theory
with law related to the analyzed questions. On the grounds of the logical,
historical and comparative methods, these questions are researched as a
phenomenon of legal reality.
Thus, there was used a plenty of normative sources and learned works
of our and foreign authors as well. As a result of the carried out research
work, the author demonstrated the juridical essence of the rehabilitation of
person in criminal procedure.
In the first chapter of dissertation, is analyzed the evolution of the
rehabilitation conception in legislation and social consciousness. Also, is
treated main aspects of the rehabilitation institution, as well as foreign
experience of rehabilitation of citizen suffered in the result of the illegal
actions of the bodies, conducting criminal procedure.
In the second chapter of this work, the rehabilitation conditions is
thoroughly analyzed. The author conducts a detailed study of: the subject
structure of the rehabilitation legal relations; the grounds of the rehabili-
tation of person in criminal procedure; the acquitting sentence as a premise
of rehabilitation.
In the third chapter, it is researched the legal essence of the harm being
made to the citizen by the illegal actions of the bodies, conducting criminal
procedure. There are pointed the questions related to the branch origin of
the legal relations appeared related to that harm, as well as the right content
to the reparation of harm being made to the citizen by the illegal actions of
the bodies, conducting criminal procedure.

Key words: rehabilitation, rehabilitated person, rehabilitation grounds,


illegal actions, harm.

22
BRÎNZĂ Liubovi

REABILITAREA PERSOANEI ÎN PROCESUL PENAL

Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept procesual penal)

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în drept

Bun de tipar 29.06.2009. Formatul 60×84 1/16


Coli de tipar 1,25. Coli editoriale 1,0.
Comanda 349. Tirajul 50 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM


str.A.Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009

23