21 decembrie 2012 – Apocalipsa sau coincidenta?

Foto (1)

Oracolele au prezis o apocalipsa care va avea loc in timpurile noastre, centrata in

jurul anului 2012. Toate sugereaza ca ceva se va intampla in acea zi. Chiar daca
majoritatea au fost scrise in urma cu sute de ani, acuratetea lor intereseaza in mod
special lumea moderna, deoarece previziunile apocaliptice pe care le contin se refera
in mod special la perioada pe care noi o traim in prezent. Este o profetie sau doar o
coincidenta?

In acest articol
 Inapoi la mayasi
 Calendarul cel lung, la final
 2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet
 Lumea dupa 12 decembrie 2012
 Facts - Alte sfarsituri ipotetice

Inapoi la mayasi 

Maya a fost una dintre cele mai cunoscute civilizatii din Mezoamerica. Istoria maya
cunoaste trei faze: perioada preclasica, care incepe in jurul anului 2600 i.Cr., clasica si
postclasica, perioada care s-a incheiat cu cateva secole in urma, desi sunt voci care
sustin ca populatia maya nu a disparut cu adevarat niciodata. Perioada cuprinsa intre
anii 250 e.n. si 900 e.n., cunoscuta si sub numele de perioada clasica, avea sa insemne
apogeul culturii mayase. Domeniile vaste pe care acestia le ocupau, incluzand
teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, nordul Belizelor si vestul Hondurasului, au
contribuit la supravietuirea si perpetuarea acestei civilizatii pentru o lunga perioada de
timp. Desi nu mayasii au fost cei care au pus bazele astrologiei, epigrafiei, scrisului sau
1
sistemelor calendaristice, ci le-au preluat de la o puternica civilizatie antecesoare,
olmecii, aceste stiinte au fost desavarsite de catre mayasi. Nici cunostintele de
arhitectura si inginerie nu le erau straine. Marturie a acestui fapt stau constructiile care
le-au supravietuit timp de secole: arhitectura ceremoniala, incluzand piramide care
serveau drept temple, palate si observatoare astronomice, rezervoare subterane in care
colectau si pastrau apa de ploaie, toate construite fara ajutorul uneltelor de metal. In
jurul anului 300 e.n., mayasii au adoptat un sistem de conducere ierarhic, condus de
regi si de nobili. Civilizatia s-a dezvoltat intr-un regat foarte bine structurat in timpul
perioadei clasice. Societatea lor era formata din mai multe state independente, fiecare
dintre ele avand atat o societate agricola rurala, cat si intinse localitati urbane, construite
in jurul lacasurilor de cult. Declinul a inceput dupa anul 900 e.n., cand, din motive inca
ramase neintelese, mayasii din regiunile sudice si-au abandonat orasele. Ulterior,
formatiunile nordice au fost integrate in civilizatia tolteca, ceea ce le-a prelungit
existenta si cultura pana in jurul anului 1200. Cateva formatiuni periferice au continuat
sa existe pana la venirea conquistadorilor, la inceputul secolului XVI.

Calendarul cel lung, la final 

Conceptul de calendar mayas in sine este unul complex, asta deoarece nu exista doar
unul, ci trei astfel de calendare. Primul dintre ele este calendarul religios, care are
nevoie de 260 de zile pentru a completa un ciclu religios. Cel de-al doilea este cel solar,
care are 365 de zile, numit Haab. Echivalentul a ceea ce cunostem noi in prezent a fi un
an, insemna la mayasi echivalentul unui Tun, 20 de Tun inseamna un Katun, 20 de
katun este echivalentul unui Baktun (aproape 400 de ani), iar 13 Baktun inseamna
Marele Ciclu de 1 872 000 zile sau 5 200 de Tun, adica 5 125 de ani. Primele doua
calendare erau folosite pentru a prezice influente care puteau schimba destinul, preziceri
personale sau evenimente apropiate. Insa nici unul dintre ele nu contine teribila sentinta
care da nastere unor dezbateri din ce in ce mai aprinse, pe masura ce momentul se
apropie. Toate acestea sunt prevazute de un al treilea sistem, cel numit “Calendarul cel
lung.” Calendarul gregorian, pe care il folosim in prezent, a fost introdus in Europa in
1582. Conform acestuia, Pamantul face o orbita completa in 365,25 de zile, cu o eroare
de 0.0003 %, o masuratoare destul de exacta, avand in vedere ca a avut loc in urma cu
400 de ani. Calenadrul mayas este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a caror
cultura dateaza cu 3000 de ani mai devreme. Acestia, fara a avea la indemana
instrumentele secolului XVI european, au reusit sa aproximeze un an in 365,2420, deci
cu o eroare de 0.0002 %, o masuratoare mult mai precisa si, mai ales, facuta mult mai
devreme. Oamenii de stiinta au incercat sa coreleze sistemul de numerotare al
calendarului mayas cu calendarul gregorian, inca de la inceputul acestui secol. Aceasta
corelatie, cunoscuta sub denumirea de corelatia GMT, a fost finalizata in 1950. Astfel,
inceputul Marelui Ciclu sau ziua 0.0.0.0.0. ii corespunde datei de 11 august 3114 I.Cr. si
se termina in 13.0.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat,
multe dezbateri s-au focusat pe gasirea corelatiei exacte dintre cele doua calendare.
Majoritatea cercetatorilor din domeniu sunt de acord insa ca aceasta echivalare este cat
se poate de exacta, ceea ce inseamna ca intr-adevar, sfarsitul calendarului maya
corespunde datei de 21 decembrie 2012. In 21 decembrie, in timpul solstitiului de
iarna, o conjunctura planetara mai putin obisnuita va avea loc: Pamantul se va alinia cu
2
Soarele, care se va afla in mijlocul ecuatorului galaxiei Caii Lactee, alcatuind ceea ce
vechii maya numeau “Copacul sfant”. Ciudata aliniere nu va fi brusca, ci este pregatita
de cateva mii de ani, pentru a avea loc in data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m.
GMT. Conform credintei mayase, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al mortii, al
transformarii, al regenerarii si al renasterii. Acest moment marcheaza finalul
calendarului.

2012: oracole, vrajitori, prezicatoare, hexagrame, calendare, internet 

Nu doar mayasii sunt de parere ca ni se pregateste ceva. Numeroase documente, carti

sau marturii pastrate par sa vina in sustinerea teoriei sabiei lui Damocles. Cu putin
timp inaintea erei noastre, traia intr-o pestera vestita Sybilla, prezicatoarea lui Apollo,
care isi scria viziunile, dupa iesirea din transa, pe frunze de stejar. O parte dintre acestea
au fost colectionate si pastrate in ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. Dupa una dintre
viziuni, prezicatoarea a anuntat ca viata pe Pamant va avea 9 perioade a cate 800 de ani.
Conform acesteia, omenirea tocmai traverseaza ultima perioada. Pe langa asta, ea a mai
prevazut ascensiunea Imparatului Constantin si nasterea lui Isus cu 20 de ani inainte,
ceea ce i-a indreptatit pe multi sa o considere o precursoare a crestinismului. I Ching
sau “Cartea schimbarilor” era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura
personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau
intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a
devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la
controversatul cercetator Terence McCanon, care a realizat o reprezentare grafica
matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi
de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a
transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii.
Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele,
McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale
sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii
Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de
faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie
2012. O alta prezicatoare care a trait in Anglia la inceputul anilor 1 500, denumita
mama Shipton, despre care se spune ca ar fi fost jumatate umana si jumatate fiinta
supranaturala, vine sa sutina prezicerile altor oracole, adaugand chiar unele noi. Aceasta
a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea
ciuma sau ororile celor doua razboaie mondiale si apocalipsa, cand conform viziunilor
acesteia, jumatate din populatia planetei va pieri. Una dintre cele mai exacte surse
privitoare la ipotetica apocalipsa este calendarul mayas, deoarece ofera o data concreta a
ceea ce va sa fie sfarsitul lumii: anul, luna si ziua. Este o predictie exacta venita de la o
civilizatie care isi lua calendarul in serios, obsedata de tinerea socotelii timpului, intr-
atat de exact, incat au putut prezice eclipse in viitorul indepartat. Calendarul este si
profetic: 5 martie 1519 este data exacta la care mayasii au prevestit sosirea
conquistadorilor condusi de Cortes. In acea zi, istoria consemneaza debarcarea
capitanului spaniol pe tarmurile Lumii Noi. In 21 decembrie 2012 calendarul mayas isi
incheie un mare ciclu, caruia, cel putin in aparenta, nu-i mai urmeaza nimic.
Astronomii moderni confirma calculele mayasilor. Pamantul se va afla intr-un
3
aliniament exact cu Soarele si cu centrul Caii Lactee, un eveniment galactic care are loc
o data la 25 800 ani. Nimeni nu stie exact care vor fi efectele acestui aliniament asupra
Pamantului, insa geofizicienii au o teorie care vine in sustinerea prezicerilor mayase:
este vorba despre fenomenul inversarii polilor, in cadrul caruia acestia isi inverseaza
pozitiile, cauzand catastrofe naturale in lant care vor zgudui lumea intreaga:
cutremure, tsunami, incendii care vor avea ca rezultat pagube materiale si pierderi
importante de vieti omenesti. Aceasta ar fi totodata si ultima catastrofa pe care omenirea
ar trebui sa o infrunte. Albert Einstein este unul dintre primii oameni de stiinta care au
sustinut aceasta teorie inca din 1955. Un nou studiu al Universitatii Princeton dezvaluie
faptul ca Pamantul nu se confrunta cu aceasta schimbare dramatica pentru prima data. In
urma cu 800 de milioane de ani, Polul Nord se afla in mijlocul Pacificului, iar Alaska se
afla la ecuator. Miscarea nu s-a petrecut brusc, ci de-a lungul unei lungi perioade de
timp. Dincolo de oracole, calendare si magicieni, stiinta moderna vine cu propria sa
previziune asupra datei la care lumea se va sfarsi. Este vorba despre world wide web,
care a reusit sa creeze un circuit de comunicare fara precedent in istoria omenirii.
Internetul poate fi mai mult decat un simplu punct de referinta al previziunilor
apocaliptice. Acesta a devenit chiar mijlocul de transmitere al unui astfel de mesaj, care
de aceasta data nu apartine unei vrajitoare care traieste intr-o pestera si nici unei carti
chinezesti. Profetii insapimantatoare au inceput sa apara dintr-o directie care nici macar
nu este umana, un “oracol” numit “web-bot”. Programul scaneaza world wide web-ul
pentru a sorta informatiile legate de viitor, avand ca rezultat o serie de profetii, care sunt
in final, la fel de ambigue ca si oracolele lumii antice. Acesta incearca sa citeasca starile
inconstiente ale omenirii, scanand masiv limbajul folosit in mii de site-uri web.
Procesul implica mai multe programe numite “paienjeni” sau “agenti”, care citesc tot
internetul, in cautarea unor anumite cuvinte-cheie. Programul a fost conceput initial
pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursa si de investitii. In 2001, unii
programatori au observat ca rezultatele obtinute erau mai mult decat simple informatii
financiare. Frazele au inceput sa se lege, sa se combine cu anumite date din calendar,
incepand sa primeasca un sens. Specialistii si-au dat seama ca ar putea avea de-a face cu
niste predictii legate de evenimente viitoare. Unul dintre evenimentele majore pe care
dezlegarea acestor fraze le-a putut prezice sunt chiar atacurile teroriste de la 11
septembrie 2001. Daca intr-adevar acest sistem functioneaza, atunci viitorul nu arata
prea roz: pe langa calamitati naturale, conflicte armate, apare si data de 2012. Web-Bot
prezice ca anumite catastrofe vor lovi Pamantul la acea data, ca urmare a unei alinieri
stranii a planetelor.

 Lumea dupa 12 decembrie 2012 

Sunt voci care sustin ca mayasii nu au mai inregistrat nimic dincolo de aceasta data
fatidica, insa exista documente care par sa contrazica acest lucru. Anumite ramasite ale
culturii mayase vorbesc si despre alte evenimente care au loc dupa 2012. Multe dintre
acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte indepartate. Intr-una dintre tablitele
inscriptionate de la Palenque, apare o alta data a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1
Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani in viitor. Regele
Pacal din Palenque a prezis ca la aceasta data un important eveniment mayas isi va
sarbatori a 88-a aniversare, sugerand astfel ca acesta nu credea ca lumea se va termina
in 2012. In ciuda imensei publicitati si discutiilor care se desfasoara pe seama acestui
eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturala din
4
Florida, a declarat in numele comunitatii arheologice ca nu a fost descoperit, pana in
prezent, vreun document care sa ateste ca maya credea ca lumea se va sfarsi in 2012, ci
doar ca in acel moment se va incheia un mare ciclu calendaristic, care fara indoiala va
avea si urmari la nivel planetar, dar nu neaparat apocaliptice. “Pentru vechii maya, data
reprezinta o mare sarbatoare de incheiere a unui intreg ciclu”, declara Sandra Noble,
director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din
Florida. In viziune acesteia, intreaga isterie mediatica declansata in jurul acestui
eveniment, nu este decat o ocazie de castig pentru anumite parti. Parerea acestora este
sustinuta si de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane:”Va fi un alt ciclu.
Stim cu siguranta ca civilizatia maya stia ca mai fusese un astfel de ciclu inainte, ceea
ce implica si faptul ca stiau ca va urma un altul.” Unii oameni de stiinta sunt de acord
asupra faptului ca, in ciuda metodelor si mijloacelor stiintifice de care dispunem, nu
putem prevedea viitorul intocmai. Pentru acestia, mesajul profetiilor este ca trebuie sa
ne pastram o atitudine optimista in ceea ce priveste viitorul. Tot timpul oamenii s-au
gandit ca sfarsitul lor este aproape, l-au anticipat si l-au asteptat. Pana in prezent, insa,
s-au inselat de fiecare data.

 Facts - Alte sfarsituri ipotetice 

8 septembrie 2040 – Aliniere planetara, despre care se crede ca va avea efecte nefaste
asupra Pamantului, provocand, in mod special, cutremure foarte puternice 2076 –
sfarsitul calendarului musulman 2240 – sfarsitul calendarului evreiesc

Apocalipsa dupa mayasi

5
Mayasii au fost prima civilizatie cunoscuta care si-a circumscris istoria intr-un
cadru temporal precis: au consemnat cu exactitate clipa de obarsie, Facerea, si,
chiar daca s-au inselat asupra datei, au prevazut si momentul extinctiei 2012 era
noastra. Daniel Nicolescu ii surprinde deopotriva supusi vremii si timpului.

Timpul poate fi privit intr-o maniera obiectiva, pentru care avem cuvantul grecesc
chronos (din care s-au nascut cronologie si cronometru), si intr-una subiectiva, acoperita
de latinescul tempus (din care a derivat si tempestas – furtuna). Acest din urma timp
este resimtit, nu masurat. Este un timp variabil, care introduce ideea de meteorologie a
sufletului. Exista nu doar un timp care trece, ci si un timp care se manifesta (este) afara.
Pe vremuri, omul depindea esentialmente de timpul de afara, de meteorologie, de ciclul
mai mult sau mai putin regulat al anotimpurilor, iar viata umana era vazuta, mai ales in
zonele cu clima temperata, ca mergand de la primavara tineretii, pana la iarna extremei
senectuti. Fiinta umana a conceput timpul, spunea Odon Vallet, specialist in istoria
religiilor, „atat in maniera matematica, masurabila, cat si in maniera resimtita,
psihologica“.

In spirit si in vant nu exista moarte Readusa de curand in atentia intregii lumi de catre
filmul Apocalypto (regizat de Mel Gibson si asezat sub semnul unui motto tulburator:
„O mare civilizatie nu poate fi cucerita dinafara inainte sa se distruga ea insasi
dinauntru.“), civilizatia Maya, strident diferita in toate expresiile sale, de la mitologie la
arhitectura, de mentalitatile antice cu care am fost familiarizati, si-a articulat intreaga
spiritualitate si existenta materiala in jurul ideii de timp. Iata ce spune Popol Vuh despre
Geneza: „Timpul Maya s-a nascut si a capatat nume pe cand Cerul inca nu exista, iar
Pamantul nu se desteptase. Zilele au pornit la drum dinspre Rasarit. Prima zi a scos din
maruntaiele ei Cerul si Pamantul. Ziua a doua a facut scara pe care coboara ploaia. (…)
Din vointa celei de-a patra zile, Cerul si Pamantul s-au aplecat si s-au putut intalni. Ziua
a opta si-a infipt in pamant mainile si picioarele. Ziua a noua a creat lumile de jos. Ziua
a zecea a hotarat ca lumile de jos sa fie ale celor cu suflet otravit. In soare, ziua a
unsprezecea a modelat piatra si copacul. Cea care a facut vantul a fost ziua a
douasprezecea. A suflat vant si l-a numit spirit, pentru ca in el nu era moarte“ (dupa
Eduardo Galeano, Memoria Focului).

Eterna reintoarcere Fie ca este vorba de razboi, de cult, de agricultura sau de viata
cotidiana, totul este legat indisolubil de curgerea timpului. Un timp calculat pe baza a
doua calendare – unul ritual si solar, altul, cel mai important, pe care nici o alta
civilizatie nu l-a mai dezvoltat – „Indelungata socotinta“, utilizat in perioada clasica
(300-800). Pentru mayasi, creatia a inceput, potrivit acestui din urma calendar, in al 13-
lea baktun 4 ahau 4 kankin (adica pe 13 august 3114 inaintea erei noastre). Ce pare cu
adevarat surprinzator este faptul ca acest bilant al timpului Maya prevede nu doar
inceputul, intr-o maniera foarte riguroasa, ci si sfarsitul, care ar fi urmat sa se produca in
2012 era noastra, pe 23 decembrie. Marea grija a mayasilor, dincolo de mizeriile curente
legate de mijloacele de trai, au fost rupturile temporale, trecerile de la un ciclu la altul.
Asta pentru ca erau convinsi ca lumea lor actuala a fost precedata de alte lumi si ca
fiecare creatie e urmata de o distrugere. Prin urmare, totul trebuia anticipat si, pentru
asta, se foloseau de divinatii. Interesant de remarcat e faptul ca aceasta ciclicitate, in
mare masura asemanatoare conceptiei plurale a hindusilor, prevedea mai multe varste
(inaintari pe spirala timpului), spre deosebire de Biblie sau de Coran, care avanseaza un
6
singur sfarsit al timpului. Mayasii se asteptau la repetarea acelorasi evenimente, in
fiecare katun cu acelasi nume (deci dupa 256 de ani). Dincolo de cronicile acestor morti
anuntate, aventuri predictive cu conotatii mitice, exista insa faptele. Din ratiuni
calificate vreme indelungata drept misterioase, in jurul secolelor IX si X ale erei
noastre, cetatile mayase, generos raspandite in centrul peninsulei Yucatán, au inceput sa
se goleasca de locuitori. Atunci cand conchistadorii spanioli au invadat pamantul
Americii Centrale, la inceputul secolului al XVI-lea, ei au descoperit doar ruine si
mlastini intesate de tantari, o terra incognita infestata de paludism. Ce fusese inainte pe
aceste meleaguri? Cata stralucire vazusera zidurile acestea acum cenusii, dar care isi
pastrau inca semetia dimensiunilor si indrazneala structurii?

Insuportabila stralucire a anului 800 In jurul anului 800, bunaoara, mareata cetate
regala Tikal, aflata in nordul actualului stat Guatemala, numara circa 50.000 de
locuitori. Imprejurul ei – puzderie de asezari rurale. Strazi de dimensiuni ample leaga
cele mai importante cladiri din cartierele rezidentiale, edificii acoperite de stucaturi cu
reliefuri bogate si viu colorate. In centrul orasului troneaza o acropola, temple-piramide,
mai multe palate si terenuri dedicate jocului cu mingea. La intrarea in aceste stadioane
sui-generis, multimile sunt intampinate de niste decoratiuni macabre: capetele
nefericitilor invinsi la ultima lupta in arena stau agatate de tzompantli, un soi de gratare
sprijinite de ziduri. In toate directiile, monumentele s-au inmultit ametitor: au ajuns,
iata, la cifra de 3.000 si sunt presarate pe o suprafata de circa 16 kilometri patrati. De la
inceputurile puterii regale (consemnata la anul 292 pe anumite edificii, printr-o stela
ornata cu o dantelarie de glife), s-au succedat pana in acest moment de apogeu
aproximativ 33 de suverani, cu nume bizare, ca Pasarea Zero Luna sau Cer de Furtuna.
In cetatea-stat pe care o carmuieste, monarhul detine puterea absoluta. Este un fel de
faraon al Americilor: conducator al armatei, al clerului si al administratiei, e inconjurat,
la curte, de numeroase soate, de printi, dregatori, slujitori si preoti. Societatea, cea din
exteriorul curtii regale, este riguros ierarhizata, palierele fiind impartite intre artizani
(tesatori, olari, sculptori, pictori), negutatori si tarani. In zarva vesela si pestrita a urbei,
momentele rituale, ordonate in jurul timpului si focului, capteaza atentia furnicarului de
oameni. Pe platforma superioara a templului, se oficiaza sacrificii care imbuneaza zeii,
restituind caldura, ploaia si prosperitatea. Un pasaj din Chilam Balam fixeaza momentul
mitic inaugural ce va fi repetat prin ritual: „Noptile erau de gheata, pentru ca zeii luasera
cu ei focul. Frigul le taia oamenilor carnea si cuvintele. Ei se rugau tremurand, cu glasul
spart, dar zeii se faceau ca nu aud. Intr-un tarziu, zeii le-au inapoiat oamenilor focul. Ei
au dansat de bucurie si au inaltat cantece de multumire. Dar putin dupa aceea, zeii au
trimis ploaie si grindina si au stins vapaile. Zeii au vorbit si au cerut: ca sa merite focul,
oamenii trebuie sa-si deschida pieptul cu pumnalul de obsidian si sa-si ofere inima.
Indienii quechua le-au oferit zeilor drept ofranda sangele prizonierilor si in felul acesta
au scapat de frig. Cakchiqueles nu au acceptat insa pretul. Ei, mostenitorii mayasilor, s-
au strecurat prin fum, cu pas usor, au furat focul si l-au ascuns in  pesterile lor din
munti.“ De la poalele piramidei, care poate ajunge pana la 40 de metri inaltime,
oamenii ii pot vedea sus, oficiind, pe preoti. Cu coapsele infasurate de o simpla panza
de bumbac decorata cu pene si perle, ori de o piele de jaguar (asa cum au fost unii
infatisati pe catre pictori pe peretii cetatii Bonampak), sacerdotii sunt vegheati de
suveran, care este acoperit cu somptuoase paruri din pene de quetzal (pasare din
America Centrala, cu penaj stralucitor, dominat de culorile rosu si verde smarald).
Cucerirea nimicului Hernández de Córdoba (1517), Juan de Grijalva (1518), Hernán
7
Cortés (1525) suie calare (atentie, toate civilizatiile mezoamericane au fost ridicate fara
ajutorul vreunui animal de povara domestic) pe versantii prapastiosi, strabat padurile
tropicale si, dupa ce ii infrang pe azteci (cea de-a doua mare civilizatie a Yucatán-ului),
nimeresc in spatiul altadata infloritor al cetatilor mayase. Mayapan (in nordul
peninsulei) si-a vazut sfarsitul cu 70 de ani inainte, marii suverani cu cortegiile lor
policrome si fastuoase sunt deja istorie, iar conchistadorii nu intalnesc decat mici
asezari rurale si o modesta cultura sateasca. In ciuda dimensiunilor marunte ale
„trupelor“ si in pofida lipsei de anvergura a uneltelor de razboi, mayasii opun o
rezistenta indarjita, asa incat ultima lor reduta se prabuseste, inexplicabil daca e sa
privim obiectiv raportul de forte, de-abia in 1697! Rezistenta lor pare mai degraba
prilejul de manifestare a orgoliului urias al unei civilizatii defuncte, decat vointa de a-i
apara vestigiile. (Iata-i, inca de pe vremea cand erau puternici, vorbind despre ceilalti si
instituind bornele unui sentiment al alteritatii sufocat de vanitate: „Arogantul Domn al
Melcilor a devenit Luna. Petele de pe Luna sunt semnele acestei pedepse. Dar Soarele
stralucitor statea neclintit. Uliul de Obsidian a zburat pana la Micutul Zeu Sifilitic: De
ce nu pornesti din loc? Si i-a raspuns dispretuitul, purulentul, cocosatul, schiopul:
Pentru ca vreau sangele si regatul. Acest al cincilea Soare, Soarele miscarii, i-a luminat
pe tolteci si ii lumineaza pe azteci. Are gheare si se hraneste cu inimi omenesti“
(Benjamin Péret, Antologie de mituri si legende ale Americii Centrale si de Sud). Asa
incat spaniolii, vreme indelungata, nu vor avea practic constiinta faptului ca incomozii
indieni care le decimau armatele erau mostenitorii celei mai uluitoare civilizatii a
Americii Centrale. De-abia spre 1560, un Diego de Landa, calugar franciscan descins in
peninsula pe la 1549, incepe sa-si puna intrebari asupra urmelor de civilizatie pe care le
intalneste si purcede la consemnarea lor in Relatare despre cele ce-am vazut in Yucatán:
„Cate cetati si in ce multime de locuri ridicate… Atat de bine construite din blocuri de
piatra, ca ramai cu gura cascata.“ Din pacate, pe peretii templelor padurea isi catara
muschiul, iar oamenii disparusera, zoriti parca sa duca la indeplinire infricosatele
prevestiri ale nemaipomenitilor lor stramosi. Este posibil ca „prabusirea civilizatiei
maya“ sa nu se fi datorat unei cauze unice (de altfel, o concluzie generica pe care,
incepand cu anii ’70, specialistii s-au pus de acord sa o pronunte in legatura cu orice
disparitie a unei civilizatii) si ca stergerea de pe fata Pamantului a unui mare numar de
situri mayase, intre anii 800-900, sa se fi datorat unui ansamblu de fenomene dispersate
in timp si spatiu si foarte diferite ca amploare. Unele dintre ele au afectat regiuni intregi,
altele – doar niste cetati. Intai au avut de suferit conducatorii zonali, dupa care, spre anul
1000, orase intregi au fost abandonate. Ultimele mari cetati mayase prehispanice,
Chicen Itza si Mayapan, au fost parasite in 1221 si, respectiv, 1450. Dupa secole,
nesatula padure tropicala a inghitit, cu noduri, pietrele, desavarsind ceea ce incepusera
oamenii cu suflete otravite din lumea de jos si cei Noua Zei ai Noptii.

FACTS

Istoria transformata in istorii Multa vreme ramasa fara raspuns, enigma prabusirii
mayasilor a facut loc manifestarii unor interesante ipoteze, ce isi extrag argumentele din
cele mai recente descoperiri arheologice si climatologice. Pistele pe care cercetatorii ne
8
indeamna astazi sa le urmam sunt in numar de trei. Prabusirea politica Lupta pentru
prestigiu si rivalitatile sunt niste constante ale civilizatiei mayase. Dorinta de a avea cele
mai inalte piramide, grandios decorate, antreneaza niste cheltuieli coplesitoare in
numele luxului. Prin perpetuarea acestui periculos joc al orgoliilor, numerosi suverani
se vad siliti sa-si imparta autoritatea. Fenomenul este semnalat in iconografia secolului
al X-lea, mai precis in picturile murale care infatiseaza aparitia preotilor, a nobililor si
razboinicilor. Ei acapareaza din ce in ce mai mult gestiunea cultului, a razboiului si a
sacrificiilor, spre deosebire de perioada anterioara, când suveranii fusesera atât de
puternici, incât nu mai lasasera loc nici macar pentru reprezentarea zeilor, pentru ca ei
erau zeii. Dupa prabusirea culturii clasice, puterea este diseminata intre mai multe
familii, iar relativa coeziune a ariei Maya este distrusa. Dispar marile programe
arhitecturale, iar ridicarea de stele & scrisul (glifele) care le acoperea sunt stopate si,
incet-incet, date uitarii, ca si calendarele. Istoria este inlocuita de istorii, care inceteaza
sa mai fie incredintate posteritatii. Prezentul are gustul unui trecut ratat. Conflictele
armate Mayasii nu au fost un popor pasnic, razboaiele punctand neincetat povestea
civilizatiei lor. Se stie ca practicau sacrificiile umane – filmul lui Gibson, Apocalypto,
este, de altfel, construit in jurul acestei ipoteze –, asa ca nu este exclus ca ei sa fi vazut
in toti adversarii mai ales niste potentiale ofrande. Dusmanii capturati in urma bataliilor
erau destinati sacrificiilor menite sa influenteze Universul si fortele lui. Poate insa
aceasta ipoteza sa explice amploarea luptelor? Arthur Demarest, un reputat arheolog
american, a pus in evidenta faptul ca, incepand cu anul 760, imprejurul stravechii cetati
Seibal au avut loc evenimente de o violenta considerabila. Este vorba atat despre
razboaie endemice intre mici regate locale, cat si de infruntari, prin vasali interpusi,
intre cele doua mari capitale ale lumii mayase: Calakmul si Tikal.

Niste marturii descifrate epigrafic, asociate cu recente desoperiri arheologice,

demonstreaza ca, in urma conflictelor din perioada respectiva, aceasta zona urbanizata a
fost practic stearsa de pe harta. Timpul Apocalipsei, timpul probabil si oamenii de
porumb Ipoteza care pare sa-i seduca din ce in ce mai mult pe specialisti este aceea a
dezordinii de origine climatica, dezordine ce a generat o influenta nociva si decisiv
nefasta. In aceste regiuni ale lumii prehispanice unde agricultura se practica fara irigatii
si depindea de abundenta ploilor si de regularitatea lor, era nevoie ca pamantul sa
primeasca aproximativ 600 mm de apa pe an ca sa poata fi asigurata o recolta. „In mai
multe randuri, afirma cercetatoarea Dominique Michelet, pragul de 450 de mm nu a fost
insa atins. Nu este vorba, de fapt, despre niste rasturnari climatice colosale, de lunga
durata, ci doar de accidente meteorologice repetate. Secete succesive, an dupa an.“ In
plus, trebuie luat in seama faptul ca principala cultura agricola mayasa era aceea a
porumbului. O planta extrem de sensibila atat la uscaciune, cat si la umiditate crescuta
si care nu suporta perioadele lungi fara ploaie.

9
http://www.descopera.ro/stiinta/3184025-21-decembrie-2012-apocalipsa-sau-
coincidenta

http://www.descopera.ro/cultura/928994-apocalipsa-dupa-mayasi

10