Sunteți pe pagina 1din 6

Imunologie curs 6

IMUNOGLOBULINELE

Caractere generale ale lanţurilor imunoglobinice


1. Sunt lanţuri unidirecţionale (toate capetele aminoterminale sunt aliniate);
2. Sunt paralele între ele (n. ed. observaţie: există şi curbe paralele); conformaţia normală a
ansamblului este hemihelicoidală. Lanţurile uşoare se înfăşoară în jurul celor grele.
3. Sunt alcătuite din două categorii de secvenţe de aminoacizi:
a) Secvenţe peptidice variabile – sunt situate spre capătul aminoterminal şi cuprind 110…160
aminoacizi. Secvenţele variabile ale lanţurilor grele şi uşoare se combină şi formează
situsul combinativ pentru antigen (SCAg; n. ed. există două SCAg pentru fiecare moleculă
Ig). Acest situs formează legături cu determinanţii antigenici conformaţionali prezenţi la
suprafaţa antigenelor native.
Recunoaşterea antigenică este funcţia domeniilor variabile. În legătură cu această
funcţie se pot face următoarele precizări:
 Oricare moleculă de imunoglobulină are două situsuri combinative pentru antigen
identice. Prin urmare o moleculă Ig dată poate recunoaşte un unic determinant
antigenic conformaţional. Imunoglobulinele sunt deci anticorpi monospecifici.
 Secvenţele (n. ed. variabile) sunt clonotipic specifice (relativ la clonele
plasmocitare).
b) Secvenţe constante sunt dispuse către capetele carboxiterminale ale lanţurilor. Aceste
secvenţe nu sunt absolut constante, dar variabilitatea lor este extrem de mică (e. g. diferă
un singur aminoacid). Secvenţele constante ale lanţurilor grele sunt constante în cadrul
unei clase (izotip) de imunoglobuline. După acest criteriu distingem cinci clase de
imunoglobuline: IgA, IgD, IgE, IgG, IgM.
Secvenţele constante nu au specificitate clonotipică şi sunt responsabile de rolurile
biologice ale imunoglobulinelor:
 Declanşarea cascadei complementului;
 Citofilia (capacitatea imunoglobulinelor de a se lega de membrana celulară,
mediind unele funcţii (e. g. fagocitoza);
 Pasajul transplacentar al unor imunoglobuline (e. g. IgG).

Izotipul IgG
Caracteristici generale ale IgG
 IgG sunt prezente în concentraţii foarte mari faţă de alte izotipuri (10…12 mg/ml) şi
reprezintă 75 % din anticorpii circulanţi;
 Durata de viaţă a IgG este lungă (3…4 săptămâni), cu excepţia IgG3 care au viaţă scurtă (5…7
zile);
 IgG sunt distribuite în cote egale între sectorul intravascular şi cel extravascular. Sunt bine
reprezentate intratisular, în lichidul interstiţial

1
Imunologie curs 6
Structura IgG
IgG sunt monomeri (n. ed. afirmaţia se referă probabil la capacitatea unor izotipuri Ig de a forma
complexe care conţin mai multe macromolecule Ig; luată ca atare, macromolecula Ig este evident un
tetramer).

LANŢURILE GRELE ale IgG au următoarele proprietăţi fizico-chimice:


 conţin 450 aminoacizi în secvenţă;
 lungimea lanţurilor este de circa 130 Å (n. ed. 1 Åş 10-10 m);
 masa moleculară are o valoare cuprinsă între 45…50 kDa (n. ed. 1 Daş 1 Atomic Mass Unitş
1/12 din masa unui atom 12C).
De la aceste caracteristici face excepţie subclasa IgG3 ale cărei lanţuri grele (H) sunt mult mai lungi.
Caracteristica fundamentală a lanţurilor grele este organizarea multidomenială (neliniară) impusă de
prezenţa unor punţi disulfurice intracatenare (4 domenii; 4 punţi disulfurice).

Figura 1
Domeniile (buclele) aminoterminale sunt constituite din secvenţe peptidice variabile şi
hipervariabile. Celelalte 3 domenii sunt constante şi se notează CH1…CH3 (n. ed. Constant Heavy).
Între CH1 şi CH3 există zona-balama (n. ed. engl. hinge) notată ZB. ZB este porţiunea din lanţurile H
(grele) dotată cu maximum de flexibilitate, ceea ce favorizează contactul cu determinanţii antigenici
(favorizează recunoaşterea antigenică).
ZB mai este importantă şi datorită faptului că la nivelul ei cele două lanţuri grele se asociază prin
punţi disulfurice intermoleculare. În funcţie de numărul şi poziţia acestor punţi disulfurice, IgG se pot
diferenţia în subclase (subizotipuri) IgG:
 IgG1, cu două punţi disulfurice localizate între punctul de intersecţie şi domeniul CH2;
 IgG2, cu 4 punţi situate două câte două de o parte şi de alta a punctului de intersecţie;
 IgG3, cu 15 punţi (!) disulfurice situate între punctul de intersecţie şi domeniul CH 2; lanţurile
grele ale acestui subizotip au masă moleculară mai mare şi sunt mai lungi;
 IgG4 are 2 punţi disulfurice, fiecare dintre ele fiind situată de câte o parte a punctului de
intersecţie.
Există o relaţie de proporţionalitate inversă între numărul de punţi disulfurice ale unui subizotip şi
durata de viaţă a subizotipului respectiv: IgG3 are viaţa cea mai scurtă. Pe măsură ce creşte numărul de
punţi creşte şi susceptibilitatea IgG de a fi alterate sub acţiunea enzimelor şi a radicalilor liberi de
oxigen eliberaţi în cursul reacţiilor inflamatorii acute ce însoţesc RIU (presc. Răspuns Imun Umoral).
LANŢURILE UŞOARE au următoarele caracteristici fizico-chimice:

2
Imunologie curs 6
 210 aminoacizi;
 lungime de 60 Å;
 masă moleculară de circa 22 kDa.
Particularităţi ale lanţurilor uşoare L: sunt organizate multidomenial, cu câte două bucle pe fiecare
lanţ uşor. Domeniile aminoterminale sunt variabile sau hipervariabile. În funcţie de structura
domeniilor CL (Constant Light), lanţurile uşoare prezintă două varietăţi:
 CL k cu o frecvenţă de 2/3 din totalul IgG;
 CL λ .
Diferenţele de structură primară între cele două varietăţi sunt minime (2…3 aminoacizi).

Din punct de vedere funcţional IgG prezintă două fragmente:


A. Fab (Fragment antigen-binding) este responsabil de legarea antigenului;
B. Fc (Fragment constant) este responsabil de funcţiile biologice ale Ig.

Fab are ca funcţie recunoaşterea antigenului. Aceste fragmente recunosc:


 antigene corpusculate (bacterii, viruşi, paraziţi de mici dimensiuni) prin contact cu
determinanţii antigenici conformaţionali;
 antigene solubile (peptide);
 antigene membranare.
SCAg este o cavitate de 30x10x6 Å rezultată din plicaturarea VH-VL (n.ed. Variable Heavy -
Variable Light; domeniile variabile şi hipervariabile aminoterminale ale lanţurilor Ig). SCAg permite
atât acomodarea antigenului cât şi angajarea de legături prin complementaritate (n. ed. stereochimică)
cu acesta. Plicaturarea este realizată prin punţi disulfurice intradomeniale ale VH şi VL (3 punţi
disulfurice ale VH şi 3 ale VL), rezultând câte 3 plicaturi pe domeniu.

Figura 2
În VH şi VL distingem două categorii de secvenţe:
 Secvenţe care participă la stabilirea unor legături cu antigenul. Acestea sunt alcătuite din 8…
15 aminoacizi; sunt situate în vârful buclelor, fiind astfel aduse mult spre interiorul
cavităţii SCAg. Aceste secvenţe se notează CDR (regiuni determinante ale
complementarităţii). Secvenţele CDR se notează pentru fiecare lanţ (VH şi VL) cu CDR1…
CDR3 (cu CDR1 situat la capătul aminoterminal).
 Secvenţe care nu participă la realizarea de legături cu antigenul. În limba engleză aceste
segmente se numesc <framework regions> (rom. <osatură>).
Structura CDR: cele 6 secvenţe CDR constituie paratopul, adică substructura SCAg direct implicată
în recunoaşterea antigenică (<Paratopul recunoaşte epitopul>; n.ed. poetic, dom’le!).

3
Imunologie curs 6
Paratopul are ca particularitate funcţională specificitatea legăturilor anticorp-antigen, care ţine de
trei parametri mai importanţi:
 natura aminoacizilor din CDR (n. ed. şi evident ordinea în care aceştia sunt aranjaţi! …);
 numărul de aminoacizi prezenţi în fiecare CDR;
 poziţia în spaţiu a celor şase CDR (care depinde de structura regiunilor framework).
Specificitatea legăturilor antigen-anticorp este absolută. Un singur determinant antigenic
conformaţional (notat DAgC) poate fi recunoscut de un singur SCAg care face parte dintr-o singură
clasă Ig secretată de o singură clonă de limfocit B (n.ed. nu bag mâna în foc pentru unicitatea clasei Ig,
cercetaţi şi voi…).
Gradul de diversitate al DAgC este foarte mare (106…109) şi implică existenţa unui număr la fel de
mare de clone (diferite) de limfocite B. Numărul de celule per clonă este foarte mic, de la câteva zeci
până la câteva sute. RI este posibil ca urmare a faptului că în cursul RI fiecare clonă activată se
multiplică (fenomenul de expansiune clonală; n. ed. vezi cursul 2).
Plicaturarea VH-VL favorizează net recunoaşterea antigenică şi poate să transforme buclele VH şi
VL în DAgC, deoarece prin vârful buclelor pot fi aduse în continuitate diverse secvenţe polipeptidice,
care fie variază foarte puţin, fie sunt unice. Aceste structuri poartă denumirea de idiotopi şi reprezintă
partea antigenică a oricărui situs combinativ pentru antigen. Ansamblul (suma) idiotopilor reprezintă
IDIOTIPUL situsului combinativ pentru antigen, adică partea care conferă SCAg specificitate
antigenică (!). SCAg are două proprietăţi diferite:
 este o structură de recunoaştere a DAgC;
 este o structură antigenică în sine. Această proprietate face ca răspunsurile declanşate ca
urmare a unei stimulări antigenice să fie repetate (în cascadă).

Figura 3
Cascada se (auto)întreţine până când se generează imaginea internă (copia internă) a antigenului.
Copia internă blochează repetarea răspunsului (n.ed. e nasol dacă întrebaţi de ce…).

Figura 4

4
Imunologie curs 6
Copia internă:
 poate avea un efect favorabil, jucând un rol important în retrocontrolul RI (n. ed. vezi cursul
7; feedback negativ);
 poate avea un efect defavorabil în patologia autoimună, când mimează acţiunea
autoantigenelor.

Fc este răspunzător de funcţiile biologice ale Ig:


1. Prin partea constantă IgG pot activa pe cale clasică complementul. Astfel, domeniul CH2
activează C1q, dar numai după ce a avut loc recunoaşterea antigenică. În urma recunoaşterii
antigenice au loc modificări conformaţionale care duc la exteriorizarea unei secvenţe de 60
aminoacizi de la nivelul CH2.
2. Fixarea IgG de suprafaţa unor celule se realizează prin domeniul CH3, indirect, cu ajutorul
receptorilor Fcγ R (n. ed. vezi cursul 2). Există trei categorii de Fcγ R:
a) CD 64 sunt receptori de înaltă afinitate pentru IgG. Preferenţial fixează IgG1, IgG3, mai
puţin IgG4 şi deloc IgG2. Ca distribuţie, CD 64 este prezent pe monocite, macrofage
şi polimorfonucleare neutrofile Natural Killer (NK).
Pe suprafaţa macrofagelor joacă un rol important în captarea antigenelor
opsonizate de IgG (care vor fi distruse prin citotoxicitate intracelulară).
În cazul neutrofilelor, CD64 joacă un rol important în captarea antigenelor
opsonizate de IgG, dar neutrofilele nu pot endocita antigene corpusculate. Aceste
antigene sunt distruse prin citotoxicitate extracelulară ADCC (citotoxicitate celulară
anticorp-dependentă). Antigenul este distrus prin activarea celulelor NK cu eliberare
de enzime, radicali liberi de oxigen şi perforină. Aceşti factori alterează foarte grav
membrana antigenului corpuscular, având drept consecinţă liza osmotică a
antigenului respectiv.
b) CD 32 sunt receptori de joasă afinitate pentru IgG, dar fixează toate izotipurile IgG.
Distribuţia CD 32:
 monocite şi macrofage;
 granulocite de toate tipurile (polimorfonucleare neutro-, bazo- şi eozinofile);
 sinciţiotrofoblast.
Funcţiile CD 32:
 captează antigenele corpusculate (n. ed. opsonizate de IgG);
 au rol important în epurarea complexelor imune care apar în oricare RIU;
 în granulocite au rol în ADCG;
 în placentă: transfer transplacentar al IgG1.
c) CD 16 sunt receptori de joasă afinitate pentru IgG (toate izotipurile), cu o distribuţie restrânsă
la celulele NK. Participă la ADCG (citotoxicitatea extracelulară) exercitată de celulele NK.

Particularităţi funcţionale ale subizotipurilor IgG


IgG1 reprezintă circa 65 % din totalul IgG:
 activează intens cascada complementului pe calea clasică;
 este fixat de toate tipurile de Fcγ R (CD 64, CD 32 şi CD 16).
 traversează placenta şi contribuie la imunizarea pasivă a nou-născutului;
IgG2 reprezintă circa 25 % din totalul IgG:
 activează foarte slab complementul;
 nu sunt fixaţi de Fcγ R I (CD 64);
 nu traversează placenta.

5
Imunologie curs 6
IgG3 reprezintă circa 10 % din totalul IgG:
 sunt anticorpii IgG cu cea mai mare putere de activare a complementului;
 sunt fixaţi de oricare tip de Fcγ R;
 nu traversează placenta.
IgG4 reprezintă circa 5 % din totalul IgG:
 nu activează sub nici o formă complementul;
 sunt fixaţi slab de Fcγ R;
 nu traversează placenta.

Anticorpii IgG sunt caracteristici RIU secundar. Secreţia de IgG este stimulată de IL4 produsă de
limfocitele T-helper 2 (Th2).

Izotipul IgM
IgM sunt prezente în concentraţii mici comparativ cu IgG (1,5…2 mg/ml). Sunt anticorpi cu viaţă
scurtă (7…10 zile). Sunt distribuiţi predominant intravascular şi mai puţin extravascular. Sunt
pentameri (n.ed vezi comentariul făcut la afirmaţia că IgG sunt monomeri).
Structura IgM este pentamerică; fiecare monomer-macromoleculă IgM se asociază la o
glicoproteină (piesă de joncţiune) cu masa moleculară de circa 960 kDa. Lanţurile H ale IgM sunt mult
mai lungi decât cele ale IgG; au câte un domeniu variabil şi patru domenii constante.
Funcţiile IgM: IgM sunt importante în apărarea antibacteriană şi antivirală, realizând o aglutinare
bacteriilor şi a virionilor. Sunt anticorpii cei mai activatori de complement (în această privinţă ordinea
descendentă este IgM> IgG3> IgG1), deoarece sunt pentameri şi în plus în fiecare lanţ H există câte
două domenii activatoare de complement (CH2 şi CH3; n. ed. în cazul IgG, numai CH2 este activator de
complement). IgM sunt anticorpi caracteristici RIU primare.

Clasificarea RIU
I. RIU primare au trei caracteristici mai importante:
1. Se produc numai IgM deoarece la cooperarea cu APC primele celule care vin sunt Th tip p,
care produc IL2, care nu stimulează comutarea izotipică de la IgM la IgG (IgM este
<default>).
2. Concentraţiile IgM sunt crescute moderat deoarece clonele limfocitare B şi T care participă la
RIU primar sunt imature şi neexpansionate.
3. Durata este limitată deoarece răspunsurile se realizează pe clone imature, fără memorie
imunologică. Deasemenea anticorpii IgM au viaţă scurtă deoarece conţin un număr foarte
mare de punţi disulfurice.
II. RIU secundare apar la al n-lea contact cu antigenul (n≥ 2):
1. La contacte repetitive cu acelaşi antigen, la cooperarea cu APC participă Th2 care produc
cantităţi mari de IL-4 care activează comutarea izotipică.
2. Titrurile sunt mari deoarece la cooperarea cu APC participă clone mature, expansionate, cu
memorie imunologică.
3. Durata este crescută deoarece:
 Anticorpii IgG au viaţă lungă (excepţie IgG3);
 Clonele T şi B secretante au memorie imunologică.