Sunteți pe pagina 1din 368

PARTEA I

Anul 177 (XXI) — Nr. 647 bis LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE Joi, 1 octombrie 2009

SUMAR

Pagina

Anexa la Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței


nr. 704/2009 privind aprobarea reglementării tehnice
„Cod de proiectare seismică — Partea a III-a —
Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor
existente, indicativ P 100-3/2008” .............................. 3–366
2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE


ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI

ORDIN
privind aprobarea reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică — Partea a III-a — Prevederi
pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P 100-3/2008”*)
În conformitate cu prevederile art. 10 și art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările
ulterioare, ale art. 2 alin. (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice și de cheltuieli aferente activității de
reglementare în construcții, urbanism, amenajarea teritoriului și habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003 pentru
aprobarea Regulamentului privind tipurile de reglementări tehnice și de cheltuieli aferente activității de reglementare în construcții,
urbanism, amenajarea teritoriului și habitat, precum și a Normelor metodologice privind criteriile și modul de alocare a sumelor
necesare unor lucrări de intervenție în primă urgență la construcții vulnerabile și care prezintă pericol public, cu modificările și
completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de
informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale
între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană,
având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 2 din 13 mai 2009 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 4 „Acțiuni asupra
construcțiilor”, Procesul-verbal de avizare nr. 13 din 13 mai 2009 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 5 „Structuri pentru
construcții” și Procesul-verbal de avizare nr. 3 din 2 iunie 2009 al Comitetului tehnic de coordonare generală din cadrul Ministerului
Dezvoltării Regionale și Locuinței, precum și avizul Inspectoratului de Stat în Construcții nr. 2.747 din 28 iulie 2009,
în temeiul art. 1 alin. (2), art. 3 lit. d), art. 4 pct. II lit. b) și c) și al art. 12 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 33/2009 privind
organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, cu modificările ulterioare,

ministrul dezvoltării regionale și locuinței emite următorul ordin:

Art. 1. — Se aprobă reglementarea tehnică „Cod indicativ P 100-3/2008 se aplică la evaluarea seismică a
de proiectare seismică — Partea a III-a — Prevederi clădirilor existente, care se efectuează în baza contractelor de
pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ expertizare tehnică încheiate după data intrării în vigoare a
P 100-3/2008”, elaborată de Universitatea Tehnică de prezentului ordin.
Construcții București, prevăzută în anexa care face parte Art. 3. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin,
integrantă din prezentul ordin. Ordinul ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului
Art. 2. — (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al nr. 3/N/1992 de aprobare a Normativului pentru proiectarea
României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010. antiseismică a construcțiilor de locuințe, social culturale,
(2) Codul de proiectare seismică — Partea a III-a — agrozootehnice și industriale, indicativ P 100-92, cu modificările
Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, și completările ulterioare, își încetează aplicabilitatea.

Ministrul dezvoltării regionale și locuinței,


Vasile Blaga

București, 9 septembrie 2009.


Nr. 704.

*) Ordinul nr. 704/2009 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009 și este reprodus și în acest număr bis.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 3

COD DE PROIECTARE SEISMICĂ


– PARTEA A III-A –
PREVEDERI PENTRU
EVALUAREA SEISMICĂ
A CLĂDIRILOR EXISTENTE

INDICATIV P 100-3/2008

I
4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

CUPRINS

1. ASPECTE GENERALE

1.1 Obiect şi domeniu de aplicare


1.2 Referinţe normative
1.2.1 Documente normative de bază
1.3 Ipoteze de bază
1.4 Simboluri
1.5 Unităţi de măsură

2. CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE

2.1 Cerinţe fundamentale


2.2 Criterii de îndeplinire a cerinţelor de performanţă
2.2.1 Aspecte generale
2.2.2 Starea limită ultimă (ULS)
2.2.3 Starea limită de serviciu (SLS)

3. EVALUAREA SEISMICĂ A STRUCTURILOR ŞI COMPONENTELOR


NESTRUCTURALE (CNS)

3.1 Generalităţi
3.2 Operaţiile care compun procesul de evaluare

4. COLECTAREA INFORMAŢIILOR PENTRU EVALUAREA


STRUCTURALĂ

4.1 Informaţii generale şi istoric


4.2 Informaţii iniţiale necesare
4.3 Niveluri de cunoaştere
4.3.1 Definirea nivelurilor de cunoaştere
4.3.2 KL1 Cunoaştere limitată
4.3.3 KL2 Cunoaştere normală
4.3.4 KL3 Cunoaşterea completă
4.4 Identificarea nivelului de cunoaştere. Definiţii
4.4.1 Geometria
4.4.1.1 Planurile generale ale construcţiei
4.4.1.2 Planurile de detaliu ale construcţiei
4.4.1.3 Examinarea vizuală
4.4.1.4 Relevarea construcţiei
4.4.2 Detaliile de execuţie
4.4.2.1 Proiectarea simulată
4.4.2.2 Inspecţia în teren limitată
4.4.2.3 Inspecţia în teren extinsă
4.4.2.4 Inspecţia în teren cuprinzătoare

II
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 5

4.4.3 Materiale
4.4.3.1 Încercări distructive şi nedistructive
4.4.3.2 Încercări in-situ limitate
4.4.3.3 Încercări in-situ extinse
4.4.3.4 Încercări in-situ cuprinzătoare
4.4.4 Definirea nivelurilor de inspecţie şi de încercare
4.5 Factorii de încredere
4.6 Identificarea nivelului de degradare a construcţiei

5. EVALUAREA CALITATIVĂ

5.1 Obiectul evaluării calitative


5.2 Condiţii privind traseul încărcărilor
5.3 Condiţii privind redundanţa
5.4 Condiţii privind configuraţia clădirii
5.5 Condiţii privind interacţiunea structurii cu alte construcţii sau elemente
5.5.1 Condiţii privind distanţa faţă de construcţiile învecinate
5.5.2 Condiţii referitoare la supante
5.5.3 Condiţii referitoare la componentele nestructurale
5.6 Condiţii de alcătuire specifice diferitelor categorii de structuri
5.7 Condiţii pentru diafragmele orizontale ale clădirilor
5.8 Condiţii privind infrastructura şi terenul de fundare

6. EVALUAREA PRIN CALCUL

6.1 Aspecte generale


6.2 Acţiunea seismică şi combinaţiile de încărcare
6.3 Modelarea structurii
6.4 Metodele de calcul
6.5 Verificările elementelor structurale
6.6 Metodologii de evaluare
6.7 Metodologia de nivel 1
6.7.1 Domeniul de aplicare
6.7.2 Evaluarea prin calcul
6.8 Metodologia de nivel 2
6.8.1 Domeniul de aplicare
6.8.2 Principiul metodei de calcul
6.8.3 Calculul structural
6.8.4 Relaţiile de verificare
6.9 Metodologia de nivel 3
6.9.1 Domeniul de aplicare
6.9.2 Metoda de calcul static neliniar

7. EVALUAREA FUNDAŢIILOR

7.1 Aspecte generale


7.2 Teste pentru stabilirea caracteristicilor terenului
7.3 Calculul infrastructurii şi al sistemului de fundare

III
6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

8. EVALUAREA FINALĂ ŞI FORMULAREA CONCLUZIILOR

8.1 Aspecte generale ale activităţii de evaluare


8.2 Stabilirea clasei de risc a construcţiilor
8.3 Conţinutul raportului de evaluare seismică
8.4 Necesitatea intervenţiei structurale

ANEXA A – EVALUAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR EXISTENTE


BAZATĂ PE PERFORMANŢĂ

A1 Obiective de performanţă. Definiţii


A2 Nivelul hazardului seismic
A.3 Selectarea obiectivului de performanţă
A.4 Caracterizarea nivelurilor de performanţă
A.5 Relaţii de verificare şi criterii de acceptanţă

ANEXA B – STRUCTURI DIN BETON ARMAT

B.1 Domeniu de aplicare


B.2 Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire şi a materialelor din
structura clădirii
B.3 Criterii pentru evaluarea calitativă
B.4 Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale
B.5 Valori admisibile ale eforturilor unitare medii în cazul aplicării metodologiei de nivel 1
B.6 Factorii de comportare pentru elemente structurale în metodologia de nivel 2
B.7 Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3

ANEXA C – STRUCTURI DIN OŢEL

C.1 Domeniu de aplicare


C.2 Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire şi a materialelor din
structura clădirii
C.3 Criterii pentru evaluarea calitativă
C.4 Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale
C.5 Valori admisibile ale tensiunilor medii în cazul aplicării metodologiei de nivel 1
C.6 Factorii de comportare pentru elemente structurale în cazul aplicării metodologiei de
nivel 2
C.7 Capacităţi de deformare inelastică în elementele structurale în cazul aplicării
metodologiei de nivel 3

ANEXA D – CLĂDIRI DIN ZIDĂRIE

D.1 Domeniu de aplicare


D.2 Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie
D.3 Evaluarea siguranţei seismice

IV
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 7

ANEXA E – COMPONENTE NESTRUCTURALE (CNS)

E.1 Generalităţi
E.2 Evaluarea siguranţei seismice a componentelor nestructurale

ANEXA F (informativă) - ÎNDRUMĂTOR DE REABILITARE SEISMICĂ A


CLĂDIRILOR EXISTENTE

F.1 Introducere
F.2 Bazele alegerii soluţiilor de intervenţie
F.3 Procedee de intervenţie pentru clădiri cu structura de beton armat
F.4 Procedee de intervenţie pentru clădiri cu structura de oţel
F.5 Procedee de intervenţie pentru clădiri cu structura din zidărie
F.6 Procedee de intervenţie pentru clădiri cu structura din lemn
F.7 Procedee de intervenţie pentru componentele nestructurale din clădiri
F.8 Reabilitarea seismică a clădirilor folosind sisteme de disipare a energiei
F.9 Reabilitarea seismică a clădirilor prin izolarea seismică a bazei

V
8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

1. ASPECTE GENERALE

1.1 Obiect şi domeniu de aplicare


(1) Obiectul părţii a III-a a codului P 100 este de a stabili criterii pentru evaluarea
performanţei seismice a clǎdirilor existente, considerate individual.
NOTĂ Evaluarea seismică se referă atât la construcţii degradate de acţiunea anterioară a cutremurelor, cât şi la
construcţii existente vulnerabile seismic, care încă nu au fost supuse unor acţiuni seismice semnificative.

(2) Reflectând cerinţele de bază stabilite de P 100–1/2006 pentru proiectarea clǎdirilor noi, P
100-3/2008 acoperă problematica construcţiilor existente executate din materialele structurale
obişnuite (beton, oţel şi zidărie), precum şi cea a componentelor nestructurale (CNS) ale
clădirilor.
NOTĂ Anexele B, C şi D conţin date suplimentare pentru evaluarea construcţiilor din beton armat, oţel şi,
respectiv, din zidărie. Anexa E se referă la evaluarea componentelor nestructurale (CNS) ale clădirilor.

(3) Prevederile P 100-3/2008 pot fi aplicate şi pentru evaluarea seismică a monumentelor şi


clădirilor istorice în cazul în care acestea nu contravin conceptelor, abordărilor şi procedurilor
specifice cuprinse în documentele normative în vigoare în acest domeniu.
(4) Construcţiile a căror proiectare şi execuţie a beneficiat de aplicarea unor coduri de
proiectare şi practică moderne nu necesită evaluarea seismică decât în condiţiile în care
proprietarii acestora doresc să sporească performaţele lor faţă de cele iniţiale.
În această categorie se includ toate construcţiile proiectate pe baza P 100/92 (Normativ pentru
proiectarea antiseismicǎ a construcţiilor de locuinţe, social culturale, agroozotehnice şi
industriale, reglementare tehnică abrogată), cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, precum şi
construcţiile având cel mult 5 niveluri supraterane, indiferent de sistemul constructiv, proiectate
pe baza normativului P 100/81 (reglementare tehnică abrogată).
(4) Deoarece structurile existente:
(i) reflectă nivelul de cunoaştere la data realizării construcţiei;
(ii) pot ascunde erori de proiectare şi punere în operă;
(iii) pot să fi suferit acţiunea unor cutremure precedente şi a unor acţiuni neseismice cu efecte
necunoscute, evaluarea structurală se realizează cu un grad de încredere diferit de cel asociat
proiectării construcţiilor noi. Ca atare, este necesarǎ utilizarea unor valori diferite ale
coeficienţilor de siguranţă pentru materiale şi acţiuni, care depind de cât de complete sunt
informaţiile disponibile şi de gradul de certitudine al acestora.
(5) Prezenta reglementare tehnică este alcătuită după cum urmează:
1. Aspecte generale
2. Cerinţe de performanţă şi criterii de îndeplinire
3. Evaluarea seismică a structurilor şi componentelor nestructurale (CNS)
4. Colectarea informaţiilor pentru evaluarea structurală
5. Evaluarea calitativă
6. Evaluarea prin calcul
7. Evaluarea fundaţiilor
8. Evaluarea finală şi formularea concluziilor

1
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 9

ANEXA A - Evaluarea seismică a clădirilor existente bazată pe performanţă


ANEXA B – Structuri din beton armat
ANEXA C – Structuri din oţel
ANEXA D – Clădiri din zidărie
ANEXA E – Componente nestructurale (CNS)
ANEXA F (informativă) - Îndrumător de reabilitare seismică a clădirilor existente.

1.2 Referinţe normative


(1) Prezentul cod încorporează prevederi din alte acte normative. Documentele normative
generale sunt date la 1.2.1 iar referirile la alte documente sunt date în continuare în text, în
cazurile în care este necesar.

1.2.1 Documente normative de bază

CR 0 –2005 Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii


P 100–1/2006 Cod de proiectare seismică- Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri
NP 112–04 Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă
CR 6 – 2006 Cod de proiectare pentru structuri din zidărie
CR 2-1-1.1-2005 Cod de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali din beton armat
STAS 10107/0-90 Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor
structurale din beton, beton armat şi beton precomprimat
STAS 10108-75 Construcţii civile, industriale şi agricole. Calculul elementelor din oţel.

1.3 Ipoteze de bază

(1) Sunt valabile ipotezele date în CR 0 –2005.

(2) Prevederile prezentului cod presupun că procurarea datelor şi testele sunt efectuate de
personal cu experienţă şi că inginerul evaluator are experienţa necesară pentru tipul de structură
expertizat.
Evaluarea seismicǎ a clǎdirilor existente se face de cǎtre experţi tehnici pentru
construcţii, atestaţi pe domenii, în funcţie de cerinţele esenţiale, conform legislaţiei în vigoare.

1.4 Simboluri

(1) Sunt valabile simbolurile date în P 100–1/2006, 1.3.

(2) Simbolurile suplimentare utilizate în prezentul cod sunt definite în text acolo unde
acestea sunt introduse.

1.5 Unităţi de mǎsurǎ

(1) Precizările privind unităţile sunt date în P 100–1/2006, 1.2.

2
10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

2. CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE

2.1 Cerinţe fundamentale

(1) Evaluarea seismică a clădirilor existente urmăreşte să stabilească dacă acestea satisfac cu
un grad adecvat de siguranţă cerinţele fundamentale (nivelurile de performanţă) avute în vedere la
proiectarea construcţiilor noi, conform P 100–1/2006, 2.1.

(2) Cerinţele fundamentale, respectiv cerinţa de siguranţă a vieţii şi cerinţa de limitare a


degradărilor şi stările limită asociate (starea limită ultimă ULS şi starea limită de serviciu SLS),
sunt definite în P 100–1/2006, 2.1 (1), unde se indică şi intervalele medii de recurenţă de referinţă
(IMR) ale acţiunilor seismice luate în considerare pentru cele două stări limită, la proiectarea
construcţiilor noi.

(3) Funcţie de clasa de importanţă şi de expunere la cutremur, de durata viitoare de


exploatare, în cazul construcţiilor existente cerinţele fundamentale pot fi asigurate pentru un nivel
al acţiunii seismice inferior celui considerat la proiectarea construcţiilor noi, respectiv la
cutremure cu IMR redus în raport cu cele din P 100-1/2006. Nivelul minim de asigurare seismică
necesar pentru construcţii existente de diferite categorii, identic cu nivelul minim care trebuie
obţinut prin lucrările de reabilitare seismică, este indicat la 8.4.

(4) Asigurarea diferită pentru construcţii aparţinând diferitelor clase de importanţă şi de


expunere la cutremur se face prin intermediul factorului de importanţă γI, conform P 100–1/2006,
4.4.5.

(5) Pentru construcţii de importanţă deosebită sau pentru clădiri cu funcţiuni speciale sau la
solicitarea proprietarului clădirii, evaluarea (investigaţia) poate avea în vedere şi alte niveluri de
performanţă şi/sau alte valori ale IMR ale cutremurelor pe amplasament, superioare celor minime
definite la (3).
Aspectele principale ale evaluării construcţiilor bazate pe performanţa seismică sunt precizate în
anexa A la prezentul cod.

2.2 Criterii de îndeplinire a cerinţelor de performanţă

2.2.1 Aspecte generale

(1) Îndeplinirea cerinţelor enunţate la 2.1 este realizată prin adoptarea reprezentării acţiunii
seismice, a modelelor şi metodelor de calcul, a verificărilor şi procedeelor de detaliere prevăzute
în prezentul cod, specifice diferitelor materiale din domeniul tratat (beton armat, oţel, zidărie).

(2) Evaluarea acţiunii seismice se face:


• Pentru structuri, conform prevederilor capitolului 3 şi Anexei A din P 100-1/2006;
• Pentru componente nestructurale, conform capitolului 10 din P 100-1/2006.
Valorile factorilor de comportare q se aleg pe baza indicaţiilor date în prezentul cod,
corespunzător tipului de metodologie de evaluare utilizat.

(3) Funcţie de natura metodei de calcul se pot utiliza şi alte reprezentări ale acţiunii, de
exemplu, accelerograme înregistrate sau artificiale, specifice amplasamentului.

3
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 11

(4) La verificarea elementelor structurale se face distincţie între elementele ductile şi cele
fragile. Modul de clasificare a elementelor, ca ductile sau fragile, este stabilit în anexele la
prezentul cod, corespunzătoare diferitelor materiale utilizate.

(5) Verificarea elementelor ductile se poate face funcţie de tipul metodei de calcul, în termeni
de deformaţii sau în termeni de rezistenţă. Elementele fragile se verifică totdeauna în termeni de
rezistenţă.

(6) La calculul capacităţii de rezistenţă a elementelor structurale, pentru evaluarea valorilor de


proiectare ale rezistenţelor, se vor utiliza valorile medii ale proprietăţilor materialelor din lucrare,
obţinute din teste in-situ şi din alte surse suplimentare de informare, divizate prin factorii de
încredere definiţi la 4.3, ţinând seama de nivelul de cunoaştere disponibil.
În cazul elementelor ductile, rezistenţele de proiectare se obţin prin împărţirea valorilor medii,
diminuate ca mai sus, la coeficienţii parţiali de siguranţă ai materialelor.
În cazul elementelor fragile, rezistenţele de proiectare se obţin prin împărţirea valorilor
rezistenţelor caracteristice, obţinute prin preluarea rezistenţelor medii corectate prin intermediul
factorilor de încercare, la coeficienţii parţiali de siguranţă ai materialului.

NOTĂ Valorile atribuite coeficienţilor parţiali de siguranţă pentru beton, oţel, zidărie sau alte materiale sunt
stabilite prin codurile de proiectare specifice structurilor realizate din aceste materiale.

(7) Pentru materialele nou adăugate la consolidarea elementelor structurale existente sau
utilizate la elementele nou introduse se folosesc valorile de proiectare ale proprietăţilor acestora.

2.2.2 Starea limită ultimă (ULS)

(1) Cerinţele se determină pe baza acţiunii seismice relevante pentru această stare limită
(capitolele 3 şi 10 din P 100–1/2006). Cerinţele pentru elementele ductile şi elementele fragile
rezultă din calculul structural, cu excepţia situaţiei în care se utilizează o metodă de calcul liniar,
când cerinţele asupra elementelor fragile se determină conform 6.8.4(5).

(2) Capacitatea elementelor se determină pe baza deformaţiilor admise pentru această stare
limită, în cazul în care verificarea se face în termeni de deplasare şi a rezistenţelor stabilite
conform 2.2.1(6), în cazul în care verificarea se face în termeni de rezistenţă.
Deformaţiile se determină potrivit prevederilor date în anexele specifice structurilor din diferite
materiale (anexele B, C şi D). În situaţia în care se utilizează un calcul structural neliniar,
rezistenţa elementelor fragile se determină potrivit indicaţiilor din anexele B, C şi D.

2.2.3 Starea limită de serviciu (SLS)

(1) Cerinţele se determină pe baza acţiunii seismice relevante pentru această stare limită. În
acest scop se utilizează factorii de reducere a cerinţelor corespunzătoare SLS, daţi în P 100-
1/2006, 4.5.4 şi anexa E a acestui cod.

(2) Verificarea structurilor şi a componentelor nestructurale la SLS constă în compararea


cerinţei cu capacitatea de deformare a elementelor. În mod uzual, verificarea se face în termeni de
deplasări relative de nivel.
În cazul utilizării unor metode de calcul neliniar, verificările se pot referi şi la rotirile plastice
acceptabile pentru această stare limită, în zonele critice ale structurii.

4
12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

3. EVALUAREA SEISMICĂ A STRUCTURILOR ŞI COMPONENTELOR


NESTRUCTURALE (CNS)

3.1 Generalităţi

(1) Evaluarea seismică a structurilor şi a CNS din clădiri constă dintr-un ansamblu de operaţii
care trebuie să stabilească vulnerabilitatea acestora în raport cu cutremurele caracteristice
amplasamentului. În mod concret evaluarea stabileşte măsura în care o clădire îndeplineşte
cerinţele de performanţă asociate acţiunii seismice considerate în stările limită precizate la 2.1.
Evaluarea este precedată de colectarea informaţiilor referitoare la geometria structurii, calitatea
detaliilor constructive şi calitatea materialelor utilizate în construcţie, conform prevederilor
capitolului 4.

(2) Prezentul cod urmăreşte evaluarea clǎdirilor individuale, pentru a decide necesitatea
intervenţiei structurale şi măsurile de consolidare care se impun pentru o anumită construcţie.
Evaluarea vulnerabilităţii populaţiilor sau grupurilor de clădiri pentru stabilirea riscului seismic în
diferite scopuri (de exemplu, pentru determinarea riscului de asigurare a clădirilor pentru
stabilirea priorităţilor în vederea reducerii riscului seismic) nu constituie obiectul prezentului cod.

3.2 Operaţiile care compun procesul de evaluare

(1) Acţiunea de evaluare este, în mod necesar, precedată de culegerea informaţiilor necesare
în acest scop vizând calitatea concepţiei de realizare a construcţiei şi a proiectului pe baza căruia
s-a construit clădirea, calitatea execuţiei şi a materialelor puse în operă şi starea de afectare fizică
a construcţiei. Obiectul şi modul de realizare a operaţiei de colectare a informaţiilor sunt date în
capitolul 4.

(2) Ori de câte ori este posibil, în vederea evaluării se vor prelua informaţiile referitoare la
comportarea seismică observată la construcţii de acelaşi tip sau similare.

(3) Operaţiile care alcătuiesc procesul de evaluare se pot grupa în două categorii care
constituie:
(i) evaluarea calitativă şi, respectiv,
(ii) evaluarea prin calcul.
Ansamblul operaţiilor de evaluare calitativă şi cantitativă (prin calcul) reprezintă metodologia de
evaluare.
Metodologia de evaluare se diferenţiază funcţie de complexitatea şi rigoarea operaţiilor de
evaluare. În cadrul prezentului cod sunt prevăzute trei metodologii de evaluare, denumite
metodologia de nivel 1, de nivel 2 şi, respectiv, de nivel 3.
Criteriile de alegere a metodologiilor de evaluare şi descrierea acestora se dau la 6.6, 6.7, 6.8 şi
6.9.

(4) Evaluarea seismică a structurilor de clădiri se face pe baza criteriilor generale de evaluare
calitativă date în capitolul 5 şi a modelelor şi metodelor generale de calcul date în capitolul 6.
La aplicarea acestora se va ţine seama de aspectele specifice de alcătuire a structurilor din diferite
materiale, precizate în anexa B pentru structurile de beton armat, în anexa C pentru structurile din
oţel şi în anexa D pentru clădirile cu pereţi structurali din zidărie. În cazul construcţiillor de
zidărie, unele modele şi procedee de calcul, respectând principiile generale valabile pentru

5
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 13

structuri din orice materiale, prezintă forme specifice. Evaluarea CNS se face pe baza procedeelor
din anexa E.
Pe baza concluziilor evaluării calitative şi cantitative se face încadrarea construcţiei examinate în
clasa de risc. Definirea claselor de risc şi criteriile de încadrare în aceste clase sunt date la 8.1 şi
8.2.

(5) Clasa de risc în care este încadrată construcţia, împreună cu clasa de importanţă şi de
expunere la cutremur, conform P 100–1/2006, 4.4.5, determină necesitatea intervenţiei de
consolidare şi nivelul minim de siguranţă pe care trebuie să îl asigure măsurile de consolidare (a
se vedea 8.4).

6
14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

4. COLECTAREA INFORMAŢIILOR PENTRU EVALUAREA STRUCTURALĂ

4.1 Informaţii generale şi istoric

(1) În vederea evaluării rezistenţei la cutremur a construcţiilor existente, colectarea datelor


necesare se obţine din surse cum sunt:
- documentaţia tehnică de proiectare şi de execuţie a construcţiei examinate (inclusiv
documentele referitoare la eventualele intervenţii pe durata exploatării);
- reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcţiei;
- investigaţii pe teren;
- măsurători şi teste în situ şi/sau în laborator.

(2) În vederea alegerii datelor celor mai potrivite se vor compara informaţiile din diferite surse
disponibile.

4.2 Informaţii iniţiale necesare

(1) Informaţiile necesare pentru evaluarea structurală trebuie să permită:


(a) Identificarea sistemului structural;
(b) Identificarea tipului de fundaţii ale clădirii;
(c) Identificarea condiţiilor de teren;
(d) Stabilirea dimensiunilor generale şi a alcătuirii secţiunilor elementelor structurale, precum şi
a proprietăţilor mecanice ale materialelor constituente. În cazul oţelului este necesară cu prioritate
identificarea proprietăţilor plastice (rezistenţa la curgere, ductilitatea);
(e) Identificarea eventualelor defecte de calitate a materialelor şi/sau deficienţe de alcătuire a
elementelor, inclusiv ale fundaţiilor;
(f) Precizarea procedurii de stabilire a forţelor seismice de proiectare şi a criteriilor de proiectare
seismică utilizate la proiectarea iniţială;
(g) Descrierea modului de utilizare a clădirii pe durata de exploatare, stabilirea modului de
utilizare planificat al acesteia şi precizarea clasei de importanţă şi de expunere la cutremur,
conform P 100-1/2006, 4.4.5;
(h) Reevaluarea acţiunilor aplicate construcţiei, ţinând cont de utilizarea clădirii;
(i) Identificarea naturii şi a amplorii degradărilor structurale şi a eventualelor lucrări de
remediere - consolidare executate anterior. Se au în vedere nu numai degradările produse de
acţiunea cutremurelor, ci şi cele produse de alte acţiuni, cum sunt încărcările gravitaţionale,
tasările diferenţiale, atacul chimic datorat condiţiilor de mediu sau tehnologice, etc.
(2) Pentru evaluarea componentelor nestructurale informaţiile trebuie să permită identificarea
şi localizarea componentelor care:
• în caz de prăbuşire totală sau parţială pot afecta siguranţa vieţii oamenilor din clădire sau
din afara acesteia;
• prin interacţiuni necontrolate cu elementele structurii pot conduce la avarierea acestora;
• prin ieşirea din lucru pot cauza întreruperea funcţionării clădirii conform destinaţiei
acesteia;
• pot da naştere la efecte secundare periculoase (incendii, explozii, etc);
• pot cauza pierderi materiale importante.

7
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 15

(3) Funcţie de cantitatea şi calitatea informaţiilor obţinute se adoptă valori diferite ale
factorilor de încredere, conform 4.3.

4.3 Niveluri de cunoaştere

4.3.1 Definirea nivelurilor de cunoaştere

(1) În vederea selectării metodei de calcul şi a valorilor potrivite ale factorilor de încredere, se
definesc următoarele niveluri de cunoaştere:

KL1: Cunoaştere limitată


KL2: Cunoaştere normală
KL3: Cunoaştere completă

(2) Factorii consideraţi în stabilirea nivelului de cunoaştere sunt:


(i) Geometria structurii: dimensiunile de ansamblu ale structurii, dimensiunile elementelor
structurale, precum şi ale elementelor nestructurale care afectează răspunsul structural (de
exemplu, panouri de umplutură din zidărie) sau siguranţa vieţii (de exemplu, elemente majore din
zidărie-calcane, frontoane);
(ii) Alcătuirea elementelor structurale şi nestructurale, incluzând cantitatea şi detalierea
armăturii în elementele de beton armat, detalierea şi îmbinările elementelor de oţel, legăturile
planşeelor cu structura de rezistenţă verticală, natura elementelor utilizate şi modul de umplere a
rosturilor cu mortar la zidării, tipul şi materialele CNS, prinderile acestora etc.;
(iii) Materialele utilizate în structură şi CNS, respectiv proprietăţile mecanice ale materialelor
beton, oţel, zidărie, lemn, după caz.
NOTĂ Informaţii suplimentare specifice structurilor din diferite materiale şi CNS sunt date în anexele
respective ale prezentului cod.
(3) Nivelul de cunoaştere realizat determină metoda de calcul permisă şi valorile factorilor de
încredere (CF). Modul de obţinere a datelor necesare se indică la 4.4.
Modul de stabilire a metodelor de calcul şi a factorilor de încredere este precizat în tabelul 4.1.
Definirea termenilor „Vizual”, „Complet”, „Limitat”, „Extins” şi „Cuprinzător” se face la 4.4.

8
16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Tabelul 4.1 Nivelurile de cunoaştere şi metodele corespunzătoare de calcul

cunoaşterii Alcătuirea
Nivelul

Geometrie de Materiale Calcul CF


detaliu

KL1 Din Pe baza proiectării Valori stabilite pe baza LF-MRS CF=1,35


proiectul de
simulate în acord standardelor valabile în
ansamblu cu practica la data perioada realizării
original şi
realizǎrii construcţiei
verificarea
construcţiei şi
vizuală şi din teste în teren limitate
prin sondaj
pe baza unei
în teren sau
inspecţii în teren
dintr-un limitate
KL2 releveu Din proiectul de Din specificaţiile de Orice metodă, CF=1,20
complet alexecuţie original proiectare originale şi din conform
clădirii incomplet şi dintr- teste limitate în teren P 100 - 1/2006
o inspecţie în teren sau
limitată dintr-o testare extinsă a
sau calităţii materialelor în teren
dintr-o inspecţie în
teren extinsă
KL3 Din proiectul de Din rapoarte originale Orice metodă, CF=1,0
execuţie original privind calitatea materialelor conform
complet şi dintr-o din lucrare şi din teste P 100 - 1/2006
inspecţie limitată limitate pe teren
pe teren sau
sau dintr-o testare
dintr-o inspecţie pe cuprinzătoare
teren
cuprinzătoare
LF = metoda forţei laterale echivalente; MRS = calcul modal cu spectre de răspuns

(4) În situaţia în care condiţiile concrete de cercetare în teren nu permit investigaţiile în teren
şi testele prevăzute la 4.4.4 (de exemplu, în cazul în care clǎdirea este în exploatare), expertul
tehnic va aprecia corecţia (sporirea) necesară a valorilor CF.
Este recomandabil ca în asemenea situaţii, expertul să completeze cercetarea iniţială a construcţiei
după decopertarea structurii, odată cu întreruperea exploatării clădirii şi începerea lucrărilor. Pe
baza noilor informaţii obţinute, se poate îmbunătăţi valoarea CF stabilită iniţial şi, eventual, dacă
este cazul, şi soluţia de intervenţie.

4.3.2 KL1 Cunoaştere limitată

(1) KL1 corespunde următoarei stări de cunoaştere:


(i) în ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile
elementelor structurale sunt cunoscute, (a) din relevee, (b) din planurile proiectului de ansamblu
original şi ale eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b) verificarea
prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi a dimensiunilor elementelor este de regulă suficientă;
în condiţiile în care se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile proiectului de ansamblu
se va întocmi un releveu mai extins al dimensiunilor;

9
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 17

(ii) în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: nu se dispune de proiectul de execuţie al structurii


clădirii; se concep detalii plecând de la practica obişnuită din perioada realizării construcţiei; se
vor face sondaje în câteva dintre elementele considerate critice şi se va stabili măsura în care
ipotezele adoptate corespund realităţii. În situaţia în care există diferenţe semnificative se va
extinde cercetarea în teren şi asupra altor elemente;
(iii) în ceea ce priveşte materialele: nu se dispune de informaţii directe referitoare la
caracteristicile materialelor de construcţie, (a) din specificaţiile proiectelor, (b) din buletinele de
calitate. Se vor alege valori în acord cu documentele normative din perioada realizării clă dirii, Ã

asociate cu teste limitate în teren în elementele considerate critice (esenţiale) pentru structură.

(2) Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru întocmirea verificărilor locale ale
capacităţii elementelor şi pentru construirea unui model de calcul al structurii.

(3) Evaluarea structurii bazată pe KL1 poate fi realizată efectuând un calcul liniar.

4.3.3 KL2 Cunoaştere normală

(1) KL2 corespunde următoarei stări de cunoaştere:


(i) în ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile
elementelor sunt cunoscute, (a) dintr-un releveu extins, (b) din planurile de ansamblu originale ale
construcţiei şi ale eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b) este
necesară verificarea pe teren prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi a dimensiunilor
elementelor; în situaţia în care se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile proiectului
se va întocmi un releveu mai extins;
(ii) în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute, (a) dintr-o inspecţie extinsă
pe teren, (b) dintr-un set incomplet de planşe de execuţie. În cazul (b), se vor prevedea verificări
limitate în teren ale elementelor considerate ca relevante pentru a constata daca informaţiile
disponibile corespund realităţii;
(iii) în ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice ale materialelor
sunt obţinute, (a) din testări extinse în teren, (b) din specificaţiile de proiectare originale. În cazul
(b) se vor efectua teste limitate în teren.

(2) Informaţiile culese trebuie să fie suficiente pentru întocmirea verificărilor locale ale
capacităţii elementelor şi pentru construirea unui model de calcul al structurii.

(3) Evaluarea structurii bazate pe KL2 poate fi realizată pe baza unui calcul liniar sau neliniar,
static sau dinamic.

4.3.4 KL3 Cunoaşterea completă

(1) KL3 corespunde următoarei stări de cunoştinţe:


(i) în ceea ce priveşte geometria: geometria de ansamblu a structurii şi dimensiunile elementelor
sunt cunoscute, (a) dintr-un releveu cuprinzător, (b) din proiectul de ansamblu complet al
construcţiei originale şi al eventualelor modificări intervenite pe durata de exploatare. În cazul (b)
este necesară verificarea prin sondaj a dimensiunilor de ansamblu şi ale elementelor; în situaţia în
care se constată diferenţe semnificative faţă de prevederile proiectului, se vor extinde verificările
pentru a se face corecţiile necesare;

10
18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(ii) în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute, (a) dintr-o inspecţie
cuprinzătoare în teren, (b) dintr-un set complet de planuri de execuţie. În cazul (b) se vor prevedea
verificări limitate în teren ale elementelor considerate ca cele mai importante, pentru a constata
dacă informaţiile disponibile corespund realităţii;
(iii) în ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice ale materialelor
sunt obţinute, (a) din testarea cuprinzătoare în teren, (b) din documentele originale referitoare la
calitatea execuţiei. În cazul (b) se vor efectua şi încercări în teren limitate.

(2) Se aplică 4.3.3(2).

(3) Se aplică 4.3.3(3).

4.4 Identificarea nivelului de cunoaştere. Definiţii

4.4.1 Geometria

4.4.1.1 Planurile generale ale construcţiei

(1) Planurile generale ale construcţiei sunt acele documente care descriu geometria structurii
şi permit identificarea componentelor structurale şi a dimensiunilor acestora, precum şi a
sistemului structural pentru preluarea acţiunilor verticale şi laterale. De exemplu, asemenea
planuri sunt reprezentate de planurile de cofraj la construcţiile de beton armat sau planurile de
montaj la construcţiile de oţel.

4.4.1.2 Planurile de detaliu ale construcţiei

(1) Planurile de detaliu conţin, în afara informaţiilor furnizate de planurile generale, şi


detaliile de execuţie: planuri de armare a elementelor de beton armat, planuri de execuţie ale
elementelor metalice, ale nodurilor, etc.

4.4.1.3 Examinarea vizuală

(1) Examinarea vizuală este un procedeu de verificare a corespondenţei dintre geometria reală
a structurii şi planurile generale de construcţie disponibile. Sunt necesare măsurători prin sondaj
ale unor elementele selectate adecvat. Astfel, se pot identifica eventuale modificări structurale
intervenite pe durata de execuţie sau după încheierea acesteia.

4.4.1.4 Relevarea construcţiei

(1) Relevarea reprezintă acţiunile întreprinse prin măsurători, finalizate prin executarea unor
seturi de planuri care să descrie geometria structurii, permiţând identificarea componentelor
structurale şi a principalelor CNS, a dimensiunilor lor, precum şi a sistemului structural pentru
preluarea acţiunilor verticale şi laterale

4.4.2 Detaliile de execuţie

(1) În vederea obţinerii de informaţii referitoare la detaliile de execuţie a elementelor


structurale şi a îmbinărilor dintre acestea se pot utiliza metodele prezentate la 4.4.2.1, 4.4.2.2,
4.4.2.3 şi 4.4.2.4.

11
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 19

4.4.2.1 Proiectarea simulată

(1) Proiectarea simulată reprezintă un procedeu care furnizează cantitatea şi poziţia


armăturilor longitudinale şi transversale (sau a alcătuirii elementelor metalice) în elementele care
participă la preluarea încărcărilor verticale şi orizontale. Proiectarea se bazează pe documentele
normative şi practica din perioada realizării clădirii.

4.4.2.2. Inspecţia în teren limitată

(1) Inspecţia în teren limitată reprezintă verificarea corespondenţei dintre detaliile structurale,
(a) cu detaliile de execuţie din planurile proiectului, (b) cu cele rezultate din proiectarea simulată
conform 4.4.2.1. Aceasta implică efectuarea inspecţiilor conform 4.4.4(1). Identificarea detaliilor
se realizează prin decopertări locale, pahometrie, etc.

4.4.2.3 Inspecţia în teren extinsă

(1) Inspecţia în teren extinsă se aplică în cazul în care nu se dispune de planurile originale cu
detalii de execuţie. Aceasta implică efectuarea inspecţiilor conform 4.4.4(1).

4.4.2.4 Inspecţia în teren cuprinzătoare

(1) Inspecţia in-situ cuprinzătoare se aplică în cazul în care nu se dispune de planurile


originale cu detalii de execuţie şi când se urmăreşte obţinerea unui nivel de cunoaştere înalt.
Aceasta implicǎ efectuarea inspecţiilor conform 4.4.4(1).

4.4.3 Materiale

4.4.3.1 Încercări distructive şi nedistructive

(1) Se pot utiliza metode de testare nedistructive (de exemplu prin sclerometrie, cu ultrasunete
etc.), dar numai însoţite şi de încercări distructive, pe carote de beton sau zidărie, sau pe
eşantioane prelevate din elementele din oţel.
Pentru încercări se vor utiliza procedeele specifice fiecărui tip de material, în conformitate cu
reglementările tehnice în vigoare.

(2) Expertul tehnic va identifica zonele cu material degradat din diferite cauze (defecte de
execuţie, coroziune, degradare fizică) şi va stabili, funcţie de amploarea acestor degradări, măsura
în care acestea afectează rezistenţa elementelor structurale şi măsura în care testele pe material
sunt semnificative pentru caracterizarea rezistenţei elementelor în ansamblul lor.
Pe această bază se va putea fixa numărul de teste necesar. De asemenea, se vor putea decide şi
adopta valori adecvate ale coeficienţilor parţiali de siguranţă şi ale factorilor de încredere, şi
repararea locală a zonelor degradate.

(3) Funcţie de volumul şi credibilitatea informaţiilor iniţiale privind calitatea materialelor


structurale se va adopta unul din programele de încercǎri indicate la 4.4.3.2, 4.4.3.3 şi 4.4.3.4.

4.4.3.2 Încercări in-situ limitate

(1) Programele limitate de încercări în teren completează informaţiile asupra proprietăţilor


materialelor obţinute din standardele din timpul construcţiei, din specificaţiile din proiectul

12
20 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

original sau din documentele privind calitatea execuţiei. Acest program presupune efectuarea
încercărilor indicate la 4.4.4(1). În condiţiile în care valorile obţinute prin încercări sunt
inferioare celor care rezultǎ din celelalte surse, este necesar un program extins de încercări în
teren.

4.4.3.3 Încercări in-situ extinse

(1) Programele de încercări in-situ extinse urmăresc obţinerea de informaţii în cazul în care
nu se dispune de specificaţiile din proiectul iniţial şi de documente referitoare la calitatea
materialelor utilizate în lucrare. Este necesar să se realizeze încercările indicate în 4.4.4(1).

4.4.3.4 Încercări in-situ cuprinzătoare

(1) Programele cuprinzătoare de încercări in-situ au în vedere obţinerea de informaţii, în


cazul în care nu se dispune nici de specificaţiile din proiectul original şi nici de documentele
referitoare la calitatea materialelor utilizate în lucrare, şi când se urmăreşte un nivel de
cunoaştere înalt. Aceasta implică efectuarea încercărilor conform 4.4.4(1).

4.4.4 Definirea nivelurilor de inspecţie şi de încercare

(1) Clasificarea nivelurilor de inspecţie şi de testare depinde de proporţia elementelor


structurale care sunt încercate pentru identificarea modului de detaliere, ca şi de numărul
încercărilor pe materiale. Cerinţele minime pentru diferitele niveluri de inspecţie şi de
încercări sunt date în tabelul 4.2. Ele corespund situaţiilor curente, numărul de probe putând fi
sporit în situaţiile în care se constată o calitate neomogenă a materialelor.

Tabelul 4.2 Cerinţe minime recomandate pentru diferite niveluri de inspecţie şi testare

Inspectarea detaliilor Încercări pe materiale


Pentru fiecare tip de element structural
Nivelul de inspectare şi (grinzi, stâlpi, îmbinări, contravântuiri, pereţi)
testare Probe pe materiale la
Procentul de elemente
500 m2 de suprafaţă de
verificate pentru detalii
planşeu
Limitat 10% 2
Extins 15% 4
Cuprinzător 20% 6

4.5 Factorii de încredere

(1) În vederea stabilirii caracteristicilor materialelor din structura existentă utilizate la


calculul capacităţii elementelor structurale, în verificarea acestora în raport cu cerinţele,
valorile medii obţinute prin teste in-situ şi din alte surse de informare se împart la valorile
factorilor de încredere, CF, date în tabelul 4.1, conform nivelului de cunoaştere.

4.6 Identificarea nivelului de degradare a construcţiei

(1) Evaluarea trebuie să stabilească dacă integritatea materialelor din care este realizată
structura a fost afectată pe durata de exploatare a construcţiei şi, dacă este cazul, măsura

13
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 21

degradării. La inspectarea construcţiei trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi ascunse


sub finisaje bine întreţinute.

(2) Evaluarea va conduce la identificarea cauzelor degradării materialelor:


- ca efect al cutremurelor anterioare;
- ca efect al tasării terenului de fundare;
- ca efect al altor deformaţii impuse: acţiunea variaţiilor de temperatură, contracţia şi curgerea lentă
a betonului;
- ca efect al agenţilor de mediu sau al agenţilor tehnologici, în special al apei pure sau încărcate cu
substanţe agresive de diferite naturi;
- ca efect al unei execuţii defectuoase.

(3) În cazul elementelor de beton armat se urmăresc:


- calitatea slabă a betonului şi/sau degradarea lui fizică (de exemplu, din îngheţ-dezgheţ) sau
chimică (de exemplu, carbonatarea sau coroziunea produsă de diferiţi agenţi chimici şi biologici);
- zonele cu defecte de execuţie care afectează rezistenţa materialelor şi a elementelor structurale
(de exemplu, zona de beton segregat, zonele rosturilor de turnare executate incorect, înnădiri prin
sudură necorespunzătoare a pieselor de oţel etc.);
- existenţa şi gradul de coroziune a armăturilor de oţel;
- starea aderenţei între beton şi armături;
- deformaţiile remanente semnificative şi fisurile din elementele structurale cu diverse configuraţii
şi direcţii. Interesează în special fisurile deschise peste 0,5 mm. În cazul pereţilor structurali se vor
examina cu prioritate fisurile înclinate, mai ales cele în “x”. În cazul stâlpilor şi grinzilor vor fi
urmărite situaţiile cu cedare potenţială cu caracter neductil şi efectele interacţiunii cu pereţii de
compartimentare şi de închidere.
Examinarea stării elementelor şi materialelor va fi înregistrată într-un releveu de degradări detaliat
(în plan şi elevaţii) pentru a stabili efectele asupra siguranţei de ansamblu a structurii.

(4) În cazul elementelor de oţel se va cerceta:


- rugina, coroziunea sau alte degradări ale oţelului (de exemplu fisuri de oboseală);
- deformaţiile remanente rezultate din comportarea postelastică sau din fenomene de pierdere a
stabilităţii (flambaj, voalare);
- starea elementelor de îmbinare: suduri, şuruburi, nituri;

(5) În cazul construcţiilor din zidărie, informaţiile specifice necesare pentru evaluarea
siguranţei sunt detaliate în anexa D.

(6) În cazul elementelor de lemn se urmăreşte să se evidenţieze:


- degradarea lemnului prin putrezire sau ca efect al acţiunii unor microorganisme;
- despicarea lemnului ca urmare a unor suprasolicitări locale;
- starea de fixare a cuielor şi a altor elemente de prindere.
(7) În cazul elementelor nestructurale informaţiile specifice necesare pentru evaluarea
siguranţei sunt detaliate în anexa E.

14
22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

5. EVALUAREA CALITATIVĂ

5.1 Obiectul evaluării calitative

(1) Evaluarea calitativă urmăreşte să stabilească măsura în care regulile de conformare


generală a structurilor şi de detaliere a elementelor structurale şi nestructurale sunt respectate în
construcţiile analizate. Natura deficienţelor de alcătuire şi întinderea acestora reprezintă criterii
esenţiale pentru decizia de intervenţie structurală şi stabilirea soluţiilor de consolidare.
Principalele componente ale evaluării calitative privesc categoriile de condiţii prezentate la 5.2,
5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7 şi 5.8.

(2) O evaluare calitativă cuprinzătoare a unora dintre condiţiile de alcătuire implică şi


determinări prin calcul ale unor caracteristici de rezistenţă şi de rigiditate ale elementelor
structurale. Aceasta înseamnă că tabloul calitativ al răspunsului seismic al construcţiei va putea fi
finalizat după efectuarea calculului structural.

5.2 Condiţii privind traseul încărcărilor

(1) Aceste condiţii au în vedere existenţa unui sistem structural continuu şi suficient de
puternic care să asigure un traseu neîntrerupt, cât mai scurt, în orice direcţie, al forţelor seismice
din orice punct al structurii până la terenul de fundare. Forţele seismice, care iau naştere în toate
elementele clădirii ca forţe masice, trebuie transmise prin intermediul diafragmelor orizontale
(planşee) la elementele structurii verticale (de exemplu, pereţi structurali sau cadre), care la rândul
lor le transferă la fundaţii şi teren.
La evaluarea construcţiei trebuie identificate eventualele discontinuităţi în traseul încărcărilor şi
evaluate efectele structurale ale acestora. De exemplu, un gol de dimensiuni mari în planşeu, lipsa
colectorilor şi tiranţilor din planşee, legătura slabă între pereţi şi planşee, ancorajele şi înnădirile
insuficiente ale armăturilor în betonul armat, sudurile cu capacităţi insuficiente la elementele din
oţel, etc., reprezintă devieri, întreruperi sau puncte slabe ale acestui traseu.
De asemenea, planşeele fără rigiditate suficientă în planul lor nu pot asigura, în multe situaţii,
transmiterea forţelor orizontale la elementele principale ale structurii laterale.
Deficienţe din punctul de vedere al traseului încărcărilor se pot întâlni relativ frecvent la clădirile
vechi în care s-au efectuat transformări ale structurii.
În cazul componentelor nestructurale se va urmări, în principal, modul de transmitere a greutăţii
acestora şi a forţelor seismice aferente (rezemare, agăţare) la elementele structurii şi evaluarea
capacităţii elementelor structurale şi legăturilor respective de a prelua aceste forţe.

5.3 Condiţii privind redundanţa

(1) Evaluarea va stabili în ce măsură sunt satisfăcute două condiţii:


- atingerea efortului capabil într-unul din elementele structurii sau în câteva elemente nu expune
structura unei pierderi de stabilitate, generală sau locală;
- mobilizarea la acţiuni seismice severe a unui mecanism de plastificare, care să permită
exploatarea rezervelor de rezistenţă ale structurii şi o disipare avantajoasă a energiei seismice.

5.4 Condiţii privind configuraţia clădirii

(1) Evaluarea trebuie să evidenţieze abaterile de la condiţiile de compactitate, simetrie şi


regularitate, care pot afecta negativ răspunsul seismic. Astfel vor fi identificate discontinuităţile în

16
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 23

distribuţia rigidităţii la deplasare laterală, a rezistenţei laterale, a geometriei, a maselor.


Neregularităţile pot apărea pe verticală sau orizontală. Abaterile de la condiţiile de regularitate
obligă la utilizarea unor metode de calcul mai complexe şi/sau la sporirea forţelor seismice de
proiectare, conform P 100 – 1/2006, 4.4.3, prin reducerea valorilor factorilor de comportare, q.

A. Neregularităţi pe verticală

(1) Discontinuităţi în distribuţia rigidităţii laterale.


Se vor identifica eventualele niveluri slabe din punct de vedere al rigidităţii. Un nivel se consideră
flexibil (slab) în cazul în care rigiditatea laterală a acestuia este mai mică cu cel puţin 25% decât
cea a nivelurilor adiacente. La aceste niveluri efectele de ordinul II sunt sporite şi aici trebuie
verificate cu prioritate condiţiile referitoare la deformaţiile structurale.
Efectele negative ale discontinuităţilor de rigiditate se concentrează la nivelurile flexibile ale unor
construcţii rigide la restul nivelurilor.

(2) Discontinuităţi în distribuţia rezistenţei laterale


Se vor identifica nivelurile slabe din punct de vedere al rezistenţei, la care se pot concentra
deformaţiile plastice în structură. Un etaj slab este acela în care rezistenţa la forţe laterale este mai
mică cu 25% decât cea a etajelor adiacente. La fiecare nivel se va verifica posibilitatea formării
unui mecanism de tip etaj slab.

(3) Condiţii privind regularitatea geometrică


Se consideră discontinuităţi geometrice semnificative situaţiile în care dimensiunile pe orizontală
ale sistemului structural activ în preluarea forţelor orizontale prezintă diferenţe mai mari de 30%
în raport cu dimensiunile acestuia la nivelurile adiacente. De exemplu, prevederea unui gol de
dimensiuni mari în planşee la săli de conferinţă şi spectacole, cu întreruperea locală a unor
elemente ale structurii laterale sau retragerea spre interior a structurii la nivelurile superioare, pot
reprezenta o asemenea neregularitate.
La ultimul nivel se admit reduceri în plan ale sistemului structural mai mari de 30% faţă de
nivelul inferior.

(4) Condiţii privind regularitatea distribuţiei maselor


Se consideră că neregularităţile distribuţiei maselor afectează semnificativ răspunsul seismic al
structurilor în situaţia în care masa unui nivel este mai mare cu cel puţin 50% faţă de cele ale
nivelurilor adiacente.

(5) Discontinuităţi în configuraţia sistemului structural


Se identifică abaterile semnificative de la monotonia sistemului structural cum sunt întreruperea la
anumite niveluri a unor pereţi sau stâlpi, modificarea dimensiunilor unor pereţi, devierea în plan a
unor elemente de la un nivel la altul. Evaluarea trebuie să evidenţieze efectele acestor
discontinuităţi, cum sunt sporurile de eforturi din acţiuni laterale în stâlpii care susţin pereţii
întrerupţi, starea de eforturi din planşeul - diafragmă care realizează transferul între două niveluri
cu alcătuiri diferite, etc.

17
24 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

B. Neregularităţi în plan

(1) Evaluarea construcţiilor va urmări identificarea structurilor în care dispunerea


neechilibrată a elementelor, a subsistemelor structurale şi/sau a maselor produce efecte
nefavorabile de torsiune de ansamblu. Pe lângă determinarea comportării la torsiune în domeniul
elastic, se va estima răspunsul seismic de torsiune în domeniul postelastic prin examinarea relaţiei
dintre centrul maselor şi centrul de rezistenţă al structurii. Se vor investiga în acest context
structurile expuse instabilităţii la torsiune.

5.5 Condiţii privind interacţiunea structurii cu alte construcţii sau elemente

5.5.1 Condiţii privind distanţa faţă de construcţiile învecinate

(1) Se va verifica dacă distanţele între clădirile vecine respectă condiţiile date în P 100-
1/2006.
Se vor investiga efectele posibile ale coliziunii dintre cele două clădiri vecine. Astfel:
- în cazul în care planşeele sunt decalate, acestea pot produce şocuri prin lovirea stâlpilor
construcţiei vecine;
- în cazul în care construcţiile sunt diferite ca înălţime, construcţia mai joasă şi mai rigidă poate
acţiona ca reazem pentru construcţia mai înaltă; efectele posibile sunt aplicarea unei forţe
suplimentare construcţiei joase, în timp ce construcţia înaltă va suferi o discontinuitate însemnată
a rigidităţii, care modifică răspunsul seismic;
- în cazul în care construcţiile sunt egale ca înălţime şi cu sisteme structurale similare, cu
planşeele la acelaşi nivel, efectul coliziunilor este nesemnificativ, astfel încât se pot accepta
dimensiuni de rosturi oricât de reduse

5.5.2 Condiţii referitoare la supante

(1) Referirile din această secţiune privesc planşeele cu suprafaţă limitată, dispuse la interior,
între nivelurile curente ale construcţiei, de regulă adăugate ulterior construcţiei iniţiale. Pentru a
putea asigura stabilitatea la forţe laterale se pot avea în vedere două soluţii:
- prevederea unei structuri proprii de rezistenţă la forţe laterale;
- ancorarea de structura principală, care trebuie să fie capabilă să preia forţele aduse de planşeul
intermediar.
Evaluarea seismică trebuie să stabilească dacă supanta este asigurată la forţe laterale prin unul din
cele două tipuri de soluţii menţionate.

5.5.3 Condiţii referitoare la componentele nestructurale

(1) Examinarea efectuată în cadrul evaluării calitative trebuie să stabilească relaţiile între
structură şi componentele nestructurale precum şi tipul şi calitatea legăturilor între acestea.

(2) În cazul structurilor în cadre de beton armat sau din oţel se vor identifica, în principal,
următoarele aspecte:
- măsura în care distribuţia pereţilor de umplutură consideraţi fără rol structural, dar care prin
realizarea efectivă acţionează ca elemente structurale, afectează regularitatea pe verticala

18
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 25

construcţiei (de exemplu, prin crearea unor niveluri slabe) şi pe orizontală (prin crearea unei
excentricităţi semnificative între centrul maselor şi centrul de rigiditate);
- eventualele situaţii de interacţiuni necontrolate cu pereţii de umplutură sau cu alte elemente de
construcţie (formarea de stâlpi scurţi, de exemplu).

(3) Aspectele specifice care definesc calitativ comportarea seismică a elementelor de


construcţie nestructurale, echipamentelor şi instalaţiilor din clădiri sunt prezentate în anexa E.

5.6 Condiţii de alcătuire specifice diferitelor categorii de structuri

(1) Condiţiile se referă la regulile de alcătuire corectă a structurilor şi a elementelor structurale


considerate individual şi a conexiunilor dintre acestea, astfel încât răspunsul seismic aşteptat al
construcţiei să fie unul favorabil.
Condiţiile au în vedere ierarhizarea adecvată a rezistenţei structurale, în măsură să asigure
dezvoltarea unor mecanisme de disipare a energiei seismice favorabile, cu înzestrarea zonelor
critice cu suficientă deformabilitate în domeniul postelastic.
Cu prilejul evaluării se vor identifica eventualele deficienţe de alcătuire care să favorizeze ruperea
prematură de tip fragil a unor elemente sau fenomene de instabilitate.
Aceste condiţii, care depind de tipul structurii şi natura materialului structural, sunt detaliate în
anexele la prezentul cod, pentru structuri de beton armat, structuri din oţel şi din zidărie.
Condiţiile sunt prezentate sub forma unor liste de criterii de alcătuire corectă a elementelor, a
căror complexitate depinde de tipul metodologiei de evaluare indicate în anexele B, C şi D.
Unele din aceste condiţii privesc rezistenţa secţiunilor, altele reprezintă măsuri de alcătuire (reguli
constructive) pentru elemente care fac parte din structuri seismice. Condiţiile de rezistenţă pot fi
apreciate doar aproximativ prin mijloacele evaluării calitative, evaluarea riguroasă a acestora
putând fi realizată numai prin calcul.

5.7 Condiţii pentru diafragmele orizontale ale clădirilor

(1) Evaluarea seismică a clădirilor trebuie să stabilească măsura în care planşeele îşi
îndeplinesc rolul structural de a distribui în condiţii de siguranţă încărcările seismice orizontale la
subsistemele structurale verticale (de exemplu, la pereţi structurali şi cadre).
Comportarea planşeelor este optimă în condiţiile în care acestea sunt realizate ca diafragme rigide
şi rezistente pentru forţe aplicate în planul lor. Aceste condiţii sunt îndeplinite la nivel maximal de
planşeele de beton armat monolit.

(2) În cazul structurilor cu pereţi, planşeul trebuie să asigure rezemarea laterală a pereţilor
pentru încărcări normale pe suprafaţa acestora.

(3) Obiectivele evaluarii diafragmelor orizontale de beton sunt reprezentate de aspectele


specifice care intervin la realizarea grinzilor pereţi şi anume:
- preluarea eforturilor de întindere din încovoiere. Cu ocazia evaluării, trebuie verificat dacă
armăturile dispuse în elementele de bordare ale planşeului (centuri şi grinzi) şi cele din câmpul
plăcilor sunt dispuse corect, şi dacă aceste armături sunt continue şi conectate adecvat la placă;
- transmiterea reacţiunilor de la planşeu la reazemele acestuia, pereţi sau grinzi, prin intermediul
unor armături de conectare adecvate. Aceste legături pot servi şi pentru ancorarea unor pereţi de
zidărie la forţe normale pe planul acestora;
- colectarea forţelor distribuite în masa planşeelor şi transmiterea lor la elementele structurii
verticale, în condiţiile în care continuitatea legăturii dintre acestea şi diafragmele orizontale este

19
26 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

întreruptă de goluri sau încărcarea planşeului se transferă structurii verticale prin eforturi de
întindere. Colectarea forţelor de inerţie se realizează prin armături de oţel cu secţiune suficientă
(tiranţi sau colectori), corect ancorate în masa planşeului şi în elementele structurii verticale;
- „suspendarea” încărcărilor distribuite în masa planşeului prin armături adecvate, în condiţiile în
care forţele seismice orizontale produc eforturi de întindere în grinda perete constituită de
planşeu;
- preluarea eforturilor care apar la colţurile intrânde ale planşeelor şi în jurul golurilor mari prin
armături de bordare, ancorate corespunzător;
- preluarea eforturilor din jurul golurilor de dimensiuni mari, prin armături adecvate, ancorate
suficient în masa planşeului.

(4) În cazul planşeelor de oţel se vor verifica funcţiunile planşeelor-diafragmă, în conformitate


cu alcătuirea de detaliu a acestora.

(5) Evaluarea va stabili efectele pe care discontinuităţile create de golurile de scară le produc
asupra comportării structurii, cum sunt solicitarea de tip element scurt a stâlpilor, datorate
interceptării lor de către rampele scării şi la alte niveluri decât la cotele planşeelor, întreruperea
continuităţii centurilor.

(6) Pentru clădirile care au planşee fără rigiditate semnificativă în plan (planşee din grinzi şi
podină din lemn, planşee cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă, planşee din prefabricate
mici fără suprabetonare) evaluarea calitativă şi cantitativă la acţiunea seismică se face cu criterii şi
procedee specifice (a se vedea anexa D în cazul clădirilor cu pereţi structurali din zidărie).

5.8 Condiţii privind infrastructura şi terenul de fundare

(1) Evaluarea seismică a construcţiilor are în vedere, ca una din principalele componente,
stabilirea măsurii în care sistemul fundaţiilor îşi îndeplineşte rolul structural. În acest scop:
(i) se va identifica sistemul fundaţiilor (şi, dacă este cazul, al infrastructurii) şi se va aprecia
măsura în care acesta posedă rigiditatea necesară pentru a transmite la teren acţiunile
suprastructurii suficient de uniform;
(ii) vor fi identificate natura terenului şi eventualele tasări diferenţiale sau deformaţii remanente,
produse de acţiunea cutremurelor sau de alte cauze, precum şi efectele acestora, manifestate sau
potenţiale, asupra elementelor structurii, inclusiv a fundaţiilor.

(2) La examinarea sistemului fundaţiilor (infrastructurii) se vor verifica şi condiţiile de


alcătuire prevăzute în NP 112-04.

(3) Evaluarea fundaţiilor va avea în vedere şi prezenţa eventuală a apei deasupra nivelului de
fundare şi efectele acesteia asupra elementelor fundaţiilor şi subsolului, inclusiv din punctul de
vedere al afectării durabilităţii.

(4) Evaluarea sistemului de fundare şi a terenului va stabili şi eventualele efecte de


interacţiune cu clădirile situate în imediata lor vecinătate, mai ales în situaţia în care acestea au
fost construite ulterior clădirii examinate.
(5) Evaluarea sistemului de fundaţii este tratată separat în capitolul 7.

20
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 27

6. EVALUAREA PRIN CALCUL

6.1 Aspecte generale

(1) Evaluarea prin calcul este un procedeu cantitativ prin care se verifică dacă construcţiile
existente, degradate sau nu, satisfac cerinţele stărilor limită considerate la acţiunile seismice de
proiectare relevante, aşa cum se specifică la 2.1.

(2) Metodologiile de evaluare vor utiliza metodele generale de calcul indicate în P 100-
1/2006, 4.5, cu modificările date în prezentul cod pentru anumite probleme specifice care intervin
în evaluare.

6.2 Acţiunea seismică şi combinaţiile de încărcare

(1) Modelele de baza pentru definirea acţiunii seismice sunt cele precizate la capitolul 3 din P
100-1/2006.

(2) Spectrul de proiectare dat în P 100-1/2006, 3.2, scalat pentru valorile acceleraţiilor
terenului stabilite pentru diferitele stări limită, reprezintă referinţa de bază în acest sens.
Se pot aplica şi reprezentările alternative specificate la 2.2.1(2).
Conform 2.1(3), pentru cazul construcţiilor existente se acceptă niveluri de asigurare inferioare
celor corespunzătoare construcţiilor nou proiectate (a se vedea 8.4).

(3) În metodologiile de evaluare care folosesc verificări în termeni de forţă, valorile factorilor
de comportare q se stabilesc conform 6.7.2 şi 6.8.4, corespunzator nivelului metodologiei
utilizate.

(4) Acţiunea seismică de proiectare se combină cu alte acţiuni permanente şi variabile,


conform CR 0–2005.

6.3 Modelarea structurii

(1) Modelul structurii se stabileşte pe baza informaţiilor obţinute conform capitolului 4.


Modelul trebuie să permită determinarea efectelor acţiunilor în toate elementele structurii pentru
combinaţia de încărcări prezentată în P 100-1/2006, 3.3.

(2) Se aplică prevederile P 100-1/2006 privind modelarea comportării structurale (P 100-


1/2006, 4.5.2) şi efectele torsiunii accidentale (P 100-1/2006, 4.5.2.1).

6.4 Metodele de calcul

(1) Efectele acţiunii seismice, care urmează să fie combinate cu efectul altor încărcări
permanente şi variabile, conform prevederilor CR 0-2005 pot fi evaluate printr-una din
următoarele metode:
- calculul la forţă laterală static echivalentă (LF);
- calculul modal cu spectre de răspuns (MRS);
- calculul static neliniar;
- calculul dinamic neliniar.

21
28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(2) În cazul utilizării metodelor de calcul în domeniul elastic, valorile eforturilor secţionale din
acţiunea seismică se obţin reducând valorile stabilite pe baza spectrului răspunsului seismic elastic
prin factorii de comportare q.

(3) Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice se face pe baza prevederilor din P 100-
1/2006, 4.5.3.6.1 şi 4.5.3.6.2.
6.5 Verificările elementelor structurale

(1) Verificările elementelor structurale constau în verificarea condiţiei ca cerinţa seismică să


fie mai mică, la limita egală, cu capacitatea elementului. Verificarea se face în termeni de
rezistenţă sau deformaţii, funcţie de tipul metodei şi natura cedării elementului. Modul concret de
realizare a verificărilor se indică pentru fiecare din metodologiile prevăzute în prezentul cod (6.7,
6.8 şi 6.9).

6.6 Metodologii de evaluare


(1) Prezentul cod prevede trei metodologii de evaluare a construcţiilor, definite de baza
conceptuală, nivelul de rafinare a metodelor de calcul şi nivelul de detaliere a operaţiunilor de
verificare.
Alegerea metodologiilor de evaluare se face pe baza unor criterii, cum sunt:
• cunoştintele tehnice în perioada realizării proiectului şi execuţiei construcţiei;
• complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de proporţii
(deschideri, înălţime), regularitate etc.;
• datele disponibile pentru întocmirea evaluării (nivelul de cunoaştere);
• funcţiunea, importanţa şi valoarea clădirii;
• condiţiile privind hazardul seismic pe amplasament; valorile acceleraţiei seismice pentru
proiectare, ag, condiţiile locale de teren;
• tipul sistemului structural;
• nivelul de performanţă stabilit pentru clădire.

(2) Prezentul cod prevede trei metodologii de evaluare:


• Metodologia de nivel 1 (metodologie simplificată);
• Metodologia de nivel 2 (metodologie de tip curent pentru construcţiile obişnuite de orice tip);
• Metodologia de nivel 3. Această metodologie utilizează metode de calcul neliniar şi se aplică
la construcţii complexe sau de o importanţă deosebită, în cazul în care se dispune de datele
necesare. Metodologia de nivel 3 este recomandabilă şi la construcţii de tip curent datorită
gradului de încredere superior oferit de metoda de investigare sau în cazul în care clasificarea într-
o clasă de risc pe baza valorii indicatorului R3, definit la 8.2, nu este evidentă.

6.7 Metodologia de nivel 1

6.7.1 Domeniul de aplicare

(1) Metodologia de nivel 1 se poate aplica la:


- construcţii regulate în cadre de beton armat, cu sau fără pereţi de umplutură din zidărie cu până
la 3 niveluri, amplasate în zone seismice cu acceleraţia terenului cu valori ag ≤ 0,12 g.
- construcţii cu pereţi structurali din zidărie nearmată sau din zidărie confinată, cu planşee din
beton armat sau cu planşee fără rigiditate semnificativă în plan orizontal, în condiţiile precizate în
anexa D.

22
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 29

- construcţii cu pereţi structurali deşi de beton armat monolit (sistem fagure) cu până la 5 niveluri,
amplasate în orice zonă seismică.
- construcţii de orice tip (ca sistem structural şi material structural utilizat) amplasate în zone
seismice cu acceleraţia terenului ag = 0,08g.
- componente nestructurale din clădiri, în condiţiile precizate în anexa E
Aplicarea metodologiei de nivel 1 la construcţiile de mai sus este valabilă numai în cazul în care
acestea aparţin clasei de importanţă şi expunere la cutremur III.
Metoda este aplicabilă în special la construcţii la care rezistenţa laterală este asigurată de pereţi de
zidărie (confinată sau nu) sau din beton armat, şi are în vedere, cu precădere, stabilirea gradului de
siguranţă a elementelor verticale (pereţi şi stâlpi esenţiali pentru stabilitatea construcţiei).

(2) Evaluarea simplificatǎ poate fi utilizată pentru stabilirea unor caracteristici globale ale
unor construcţii proiectate numai pentru încǎrcǎri gravitaţionale, fără un sistem structural definit
şi identificabil pentru preluarea forţelor orizontale seismice.

NOTĂ Asemenea construcţii sunt, de exemplu, unele blocuri înalte (cu peste 6 - 7 etaje) interbelice, dar şi
unele construcţii executate ulterior, până la apariţia unor reglementări tehnice de proiectare seismică. La
asemenea construcţii, o evaluare prin instrumente de investigare de nivel superior nu este nici posibilă,
nici recomandabilă. Aceste clădiri prezintă vicii esenţiale, de conformare şi de alcătuire, evidente, şi o
rezistenţă insuficientă la forţele laterale, ceea ce le fac extrem de vulnerabile la acţiunea cutremurelor.
Pentru aceste clădiri nu se pot aplica instrumentele de calcul evoluate pentru că structura, de altfel
foarte slabă, nu poate fi modelată decât formal cu procedeele specifice acestor metodologii, deoarece
defectele intrinseci de alcătuire elimină, principial, ipotezele modelelor teoretice. Din aceste
considerente, efortul de modelare şi de calcul nu se justifică pentru că precizia rezultatelor este iluzorie,
iar concluziile cât se poate de previzibile.
La clădirile de acest tip, de regulă, se poate trece direct la elaborarea soluţiei de intervenţie, numai pe
baza rezultatelor pe care le poate furniza metodologia de tip 1.

(3) Metodologia de evaluare de tip 1 poate fi utilizată, opţional şi pentru analiza unor
construcţii mai complexe sau mai importante, în scopul obţinerii unor informaţii preliminare.

(4) Metodologia de nivel 1 implică:


(i) Evaluarea calitativă a construcţiei pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de detaliere
a construcţiilor. Rezultatele examinării calitative se înscriu într-o listă, care arată dacă, şi în ce
măsură, construcţia şi elementele ei satisfac criteriile de alcătuire corectă. Listele de condiţii sunt
date în anexele specifice structurilor din diferite materiale.
(ii) Verificări prin calcul, utilizând metode rapide de calcul structural şi verificări rapide ale stării
de eforturi (ale efectelor acţiunii seismice) în elementele esenţiale ale structurii.

6.7.2 Evaluarea prin calcul

(1) Evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare (eforturi şi deformaţii) se face considerând
structura încărcată cu forţa laterală echivalentă (a se vedea P 100-1/2006) şi utilizând procedee
simplificate de calcul privind distribuţia forţelor între elementele verticale ale structurii şi pentru
determinarea eforturilor, a perioadelor vibraţiilor proprii etc. Verificările se referă numai la starea
limită ultimă.
Valoarea factorului de comportare al structurii q se ia funcţie de natura structurii şi a materialului
din care este realizat, astfel:

23
30 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Tabelul 6.1 Valori ale factorului de comportare adoptate în metodologia de nivel 1

Tipul de structură q
- structuri de beton armat q = 2,5
- structuri cu schelet de beton armat în concepţie
q = 2,0
gravitaţională cu panouri de umplutură de zidărie
- structuri din zidărie simplă (nearmată) q = 1,5
- structuri din zidărie confinată (inclusiv cele q = 2,0
proiectate conform P 2-75: Normativ privind
alcătuirea, calculul şi executarea structurilor din
zidărie, reglementare tehnică abrogată)
- structuri de oţel:
⋅ cadre necontravântuite q = 4,0
⋅ cadre contravântuite cu diagonale în „X” q = 3,0
⋅ cadre contravântuite cu diagonale în „V” q = 1,5
⋅ cadre contravântuite excentric q = 4,0

Valorile factorului q, indicate în tabelul 6.1, sunt valori aproximative (în general acoperitoare),
pentru structuri care nu respectă, decât parţial, regulile de alcătuire a construcţiilor amplasate în
zone seismice.
În cazul în care se dispune de date suficient de sigure privind detaliile de alcătuire şi redundanţa
clǎdirii şi acestea permit considerarea unor valori q mai realiste, valorile factorului de comportare
din tabelul 6.1 se vor corecta în consecinţă.

(2) Forţa tăietoare de bază într-o direcţie orizontală a clădirii se calculează cu expresia (4.4)
din P 100-1/2006.
Fb = γ I ⋅ S d (T1 ) ⋅ m ⋅ λ (6.1)
unde:

Sd(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzatoare perioadei


fundamentale
T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul vertical ce conţine
direcţia orizontală considerată
m masa totală a clădirii, considerată la verificarea la ULS în cazul acţiunii seismice,
conform CR 0-2005
γI factorul de importanţă al construcţiei, conform P 100-1/2006, 4.4.5
λ factor de corecţie care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin
masa modală efectivă asociată acestuia, ale cărui valori sunt:
λ = 0,85, pentru clădiri cu mai mult de 2 niveluri
λ = 1, pentru celelalte cazuri.

(3) Perioada fundamentală de vibraţie a clădirii în direcţia considerată T1, necesară pentru
stabilirea valorii spectrale Sd, se poate calcula cu expresia:
3
T1 = kT ⋅ H 4
(6.2)

24
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 31

în care:
kT coeficient care are valorile 0,07 pentru structuri în cadre de beton armat şi 0,045
pentru structuri cu pereţi de beton armat şi pereţi de zidarie
- 0,110 pentru structuri din oţel în cadre necontravântuite
- 0,075 pentru structuri din oţel în cadre contravântuite excentric
- 0,050 pentru structuri din oţel în cadre contravântuite centric
H înălţimea clădirii (în metri) deasupra bazei (secţiunea unde se admite că se
încastrează structura).

În cazul clădirilor cu structura din cadre de beton armat cu până la 10 niveluri supraterane, pentru
evaluarea aproximativă a perioadei fundamentale se poate utiliza, alternativ, relaţia:

T1 = 0,1n (6.3)

în care n este numărul de niveluri deasupra bazei construcţiei considerate în model.

(4) Valoarea forţei seismice care acţionează la nivelul i se determină cu relaţia aproximativă:
mz
Fi = Fb n i i (6.4)
∑ mi z i
1
în care:
Fi forţa seismică orizontală static echivalentă de la nivelul i
Fb forţa tăietoare de bază
n numărul total de niveluri
mi masa nivelului i
zi înălţimea nivelului i faţă de baza construcţiei în modelul de calcul.

(5) Valorile medii ale eforturilor unitare normale în secţiunile stâlpilor şi pereţilor, produse de
încărcările verticale, se determină pe baza ariilor aferente de planşeu utilizând valorile încărcărilor
considerate în gruparea de încărcări care include acţiunea seismică, conform CR 0-2005.
Componenta forţei axiale “indirecte” din forţa laterală se ia în considerare numai pentru stâlpii
marginali. Valoarea acesteia se determină pe baza valorilor estimate ale forţelor tăietoare de la
extremităţile grinzile adiacente acestora.

(6) Valorile medii ale eforturilor unitare tangenţiale, vm în elementele verticale ale structurii,
stâlpi sau pereţi, se determină cu relaţia aproximativă:
F
vm = b (6.5a)
Ac
în care Ac este suma ariilor pereţilor dispuşi în direcţia în care se face calculul sau suma ariilor
secţiunilor de stâlpi ai cadrelor orientate pe direcţia în care se face calculul. În cazul stâlpilor din
oţel se consideră numai aria pereţilor secţiunii orientaţi pe direcţia în care se face calculul.

(7) Valorile medii ale tensiunilor normale în diagonalele contravântuirilor verticale se


determină cu relaţia aproximativă:
Fb
σm = (6.5b)
Ac cos α

25
32 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

în care Ac cosα este suma proiecţiilor pe orizontală a ariilor diagonalelor contravântuirilor


orientate pe direcţia în care se face calculul.

(8) Valorile eforturilor normale unitare din stâlpi şi ale eforturilor unitare tangenţiale din toate
elementele structurale verticale ale construcţiei se compară cu valorile considerate admisibile pentru
structurile din diferite materiale. Valorile admisibile sunt date în lista de condiţii pe care trebuie să le
respecte construcţia (a se vedea anexele B, C, D).

(9) Estimarea nivelului de siguranţă al elementelor orizontale se face în special prin procedeele
evaluării calitative. Dacă, în vederea obţinerii unor informaţii mai complete, se doreşte şi o evaluare
prin calcul a grinzilor, se determină aproximativ capacitatea de rezistenţă a acestora (pe baza
secţiunilor de beton şi a armăturii probabile) şi se compară cu valorile eforturilor din încărcările
verticale stabilite pe scheme statice simplificate (grinzi încastrate, grinzi continue). Comparaţia între
aceste valori şi valorile eforturilor capabile evidenţiază dacă aceste elemente au rezerve şi pentru
preluarea unor acţiuni laterale.

(10) În situaţia în care verificările de rezistenţă nu sunt satisfăcute este recomandabilă aplicarea
unei metodologii de nivel superior, dacă prin aceasta este posibil să se încadreze construcţia într-o
clasă cu risc mai redus. În general, dacă sunt necesare, măsurile de intervenţie nu se bazează pe
rezultatele metodologiei de nivel 1. Fac excepţie construcţiile indicate la 6.7.1(2).

6.8 Metodologia de nivel 2

6.8.1 Domeniul de aplicare

(1) Metodologia de evaluare de nivel 2 se aplică la toate clădirile la care nu se poate aplica
metodologia de nivel 1.

(2) Metodologia de nivel 2 implică: (i) evaluarea calitativă constând în verificarea listei de
condiţii de alcătuire structurală (mai detaliate decât în cazul metodologiei de nivel 1) date în anexele
corespunzătoare structurilor din diferite materiale şi (ii) evaluarea cantitativă bazată pe un calcul
structural elastic şi factori de comportare diferentiaţi pe tipuri de elemente.

6.8.2 Principiul metodei de calcul

(1) Efectele cutremurului sunt aproximate printr-un set de forţe convenţionale aplicate
construcţiei. Mărimea forţelor laterale este stabilită astfel încât deplasările (deformaţiile) obţinute în
urma unui calcul liniar al structurii la aceste forţe să aproximeze deformaţiile impuse structurii de
către forţele seismice.

NOTĂ Întrucât pentru majoritatea cutremurelor deplasǎrile rǎspunsului elastic reprezintǎ o limitǎ superioarǎ a
deplasǎrilor seismice neliniare (a deplasǎrilor reale), forţele laterale aplicate structurii sunt cele
corespunzǎtoare rǎspunsului seismic elastic evaluat pe baza spectrului de rǎspuns neredus prin factorul
q. Regula “deplasării egale” (fig. 6.1) este valabilǎ în cazul în care perioada construcţiei este mai mare
decât valoarea perioadei de colţ Tc a spectrului. În cazurile în care aceasta condiţie nu este satisfacutǎ
deplasǎrile efective sunt superioare celor corespunzatoare rǎspunsului elastic şi pentru evaluarea lor
trebuie aplicate corecţii. Astfel, în cazul cutremurelor vrâncene înregistrate în Câmpia Română pentru
care Tc = 1,6 sec, majoritatea clădirilor se înscriu în domeniul 0 – Tc. Din acest motiv, în cazul în care se
evaluează deplasările la ULS se aplică corecţia prin intermediul coeficienţilor c indicaţi la 6.8.4(2).

26
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 33

(2) La acţiunea cutremurului de proiectare structura depăşeşte pragul elastic de comportare,


iar eforturile în elementele structurii rezultate ca urmare a aplicării forţei laterale convenţionale
depăşesc eforturile capabile corespunzătoare rezistenţelor efective.
Relaţia de verificare depinde de modul de cedare, ductil sau fragil, al elementului structural
considerat la diferitele tipuri de solicitare (încovoiere, forţă tăietoare, forţă axială).
În cazul cedării ductile, verificarea se face comparând efortul înregistrat sub acţiunea forţelor
laterale şi gravitaţionale, împărţit la un factor de comportare a cărui valoare este specifică naturii
ruperii elementului la tipul de efort considerat, cu efortul capabil. Acesta din urmă se determină
cu rezistenţele medii ale materialelor împărţite la factorii de încredere şi coeficienţii parţiali de
siguranţă.
NOTĂ Factorii de comportare sunt diferiţi de la element la element, funcţie de tipul potenţial de rupere.
Factorul de comportare stabilit pentru un anumit element caracterizează o structură ipotetică ce
mobilizează ductilitatea potenţială a elementului considerat. Factorii de comportare corelează forţa
elastică cu forţa inelastică ce produce aceleaşi deformaţii ale elementului.
Prin comparaţii între cerinţe şi capacităţi, pentru fiecare element structural se obţin, astfel, informaţii
mai semnificative decât cele furnizate de metodologia din P 100/92 (96) bazată pe un factor de reducere
unic pentru structură, stabilit în mare măsură arbitrar.

dy – deplasarea la iniţierea
curgerii
du – deplasarea ultimă
Fy – forţa la iniţierea curgerii
Fe – forţa asociată
răspunsului seismic elastic

Figura 6.1

(3) În cazul cedărilor neductile (cedări fragile) verificarea constă în compararea efortului
rezultat sub acţiunea forţelor laterale şi gravitaţionale, asociate plastificării elementelor structurale
ductile ale structurii, cu valoarea efortului capabil calculat cu valorile minime ale rezistenţelor
materialelor (cu valorile caracteristice împărţite la CF şi coeficienţii parţiali de siguranţă). Altfel
spus, elementele/mecanismele fragile se verifică la valori ale cerinţelor calculate din condiţiile de
echilibru, pe baza eforturilor transmise elementelor neductile de către elementele ductile.

(4) Valorile factorului de comportare q corespunzătoare proprietăţilor structurilor de diferite


tipuri, din beton armat, oţel, zidărie, sunt date în anexele la prezentul cod pentru structurile
realizate din aceste materiale.

6.8.3 Calculul structural

(1) Calculul structural în domeniul elastic poate utiliza una dintre cele două metode date în P
100-1/2006, în condiţiile specificate de cod, (a) metoda forţelor seismice statice echivalente, (b)
metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.
Se consideră spectrele răspunsului elastic cu ordonatele nereduse prin factorul q .

27
34 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(2) Distribuţia pe verticalǎ a forţelor seismice orizontale, în cazul utilizǎrii metodei forţelor
statice echivalente, se face conform P 100–1/2006, 4.5.3.2.3.

(3) Efortul de torsiune de ansamblu se determină pe baza prevederilor 4.5.3.2.4, în cazul


metodei forţelor statice echivalente, şi ale 4.5.3.3.3, în cazul metodei de calcul modal, din P 100-
1/2006.

(4) În cazul structurilor din materiale cu rigiditate degradabilă prin fisurare (structuri de beton
şi zidărie) în calculul structural se aplică prevederile P 100-1/2006 privitoare la determinarea
valorilor de proiectare ale rigidităţilor, împreună cu precizările suplimentare date în anexa E din
P 100-1/2006.

6.8.4 Relaţiile de verificare

(1) Verificarea elementelor structurale se face la starea limită ultimă şi, respectiv, starea limită
de serviciu, similar condiţiilor prevăzute de P 100-1/2006 la proiectarea structurilor noi. În cazul
ULS se efectuează verificări ale rezistenţei şi ale deplasărilor laterale, în timp ce în cazul SLS se
efectuează numai verificări ale deplasărilor laterale.

(2) Valorile deplasărilor laterale în SLS sunt furnizate de calculul structural cu forţele
seismice elastice (nereduse) asociate acestei stări limită.

În cazul ULS cerinţele de deplasare se determină înmulţind valorile deplasărilor obţinute din
calculul structural cu încărcările seismice elastice (nereduse) asociate acestei stări limită cu
coeficientul de amplificare c (anexa E din P 100-1/2006):
T
1 ≤ c = 3 − 2,5 ≤2
Tc
în care:
T perioada fundamentală a vibraţiilor proprii
Tc perioada caracteristică (de colţ) din spectrul de răspuns

(3) Efectuarea verificărilor de rezistenţă în cazul ULS depinde de modul de cedare ductil sau
fragil al elementului structural sub acţiunea efortului (efectul acţiunii) considerat.
Definirea caracterului cedării elementelor este definit în anexele pentru structuri din diferite
materiale ale prezentului cod

(4) Eforturile secţionale în elementele cu comportare inelastică se evaluează pe baza relaţiei


de principiu:
1
E d = E *E + E g (6.6)
q
în care:
Ed efortul total de calcul
E *E efortul din acţiunea seismică considerând spectrul de răspuns elastic (neredus)
Eg efortul din acţiunile neseismice, (cu valorile corespunzătoare combinaţiei de
încărcări care include acţiunea seismică)
q factorul de comportare corespunzător tipului de element analizat, respectiv naturii
cedării la tipul de efort considerat.

28
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 35

Valorile factorului q sunt precizate în anexele pentru structuri din beton armat, oţel, zidărie sau
lemn.

(5) Valorile de calcul ale eforturilor pentru elemente cu cedare fragilă (nedisipativă) se obţin
din condiţii de echilibru pe mecanismul structural de plastificare (mecanism de disipare de
energie).
Schemele de calcul pentru structuri de tip cadru, structuri cu pereţi, structuri cu contravântuiri etc.,
sunt date în P 100-1/2006 şi codurile complementare, cum sunt CR 2-1-1.1-2005, etc.

(6) Relaţia de verificare a rezistenţei se prezintă sub forma:

E d ≤ Rd (6.7)
în care:
Rd valoarea efortului capabil, calculată pe baza modelelor mecanice specifice tipului
de structură (conform capitolelor 5…9 din P 100-1/2006 şi codurilor specifice
structurilor din diferite materiale).
La determinarea valorilor Rd se vor utiliza valorile rezistenţelor, definite la 6.8.2(2) şi (3).

6.9 Metodologia de nivel 3

6.9.1 Domeniul de aplicare

(1) Metodologia de nivel 3 se aplică la construcţii importante şi complexe la care se doreşte o


evaluare mai precisă a performanţelor seismice ale construcţiei. În prealabil, construcţiile au fost
supuse verificării prin metodologia de nivel 2.
(2) Metodologia de nivel 3 implică evaluarea calitativă constând în verificarea listei complete
de condiţii de alcătuire structurală dată în anexele corespunzătoare structurilor din diferite
materiale (operaţie efectuată odată cu aplicarea anterioară a metodologiei de nivel 2) şi o evaluare
prin calcul care ia în considerare în mod explicit comportarea inelastică a elementelor structurale
sub acţiunea cutremurelor severe.
(3) Pentru aplicarea metodologiei de nivel 3 este preferabil să se dispună de proiectul iniţial al
clădirii analizate, datorită necesităţii cunoaşterii cu precizie superioară a detaliilor de execuţie.
(4) Se pot utiliza două metode de calcul şi anume:
- metoda bazată pe calculul static neliniar
- metoda bazată pe calculul dinamic neliniar.
Metodele de calcul sunt descrise în P 100-1/2006. Unele precizări referitoare la aplicarea
calculului static neliniar sunt prezentate la 6.9.2.

6.9.2 Metoda de calcul static neliniar

6.9.2.1 Performanţele metodei. Condiţii de aplicare

(1) Metoda de calcul static neliniar realizează:


- evaluarea directă a structurii în ansamblul ei şi nu prin intermediul unor verificări pe elemente
structurale considerate individual. Rezultatul evaluării prezintă un grad de încredere superior celui
obţinut prin aplicarea metodologiilor de nivel 1 şi 2;
- verificarea structurii prin intermediul caracteristicilor cele mai semnificative pentru răspunsul
seismic, respectiv deformaţiile structurii.

29
36 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(2) Metoda este indicată în cazul structurilor la care contribuţia modurilor superioare de
vibraţie este puţin importantă pentru comportarea în regim dinamic. În cazul structurilor la care se
aşteaptă amplificări dinamice majore ale deplasărilor la anumite niveluri se recomandă utilizarea
metodei calculului dinamic neliniar.

6.9.2.2 Etapele calculului

În această secţiune se prezintă succint etapele principale ale calculului şi se fac unele precizări
suplimentare privind efectuarea unor operaţii din ansamblul celor care alcătuiesc procesul de
verificare. Se consideră cazul acţiunii unidirecţionale a cutremurului.
(i) Deteminarea curbei forţă tăietoare de bază – deplasare la vârf a construcţiei cu ajutorul unui
program de calcul static neliniar, considerând valorile medii ale caracteristicilor de rezistenţă şi
deformaţie ale materialelor. Datorită incertitudinilor privind distribuţia pe verticală a forţelor de
inerţie se recomandă a se utiliza cel puţin două distribuţii înfăşurătoare:
- o distribuţie conformă primului mod de vibraţie (se acceptă, simplificator, şi distribuţia
corespunzătoare unei deformaţii liniare pe verticală);
- o distribuţie la care forţele laterale sunt proporţionale cu masele de nivel.
În cazul primei variante se obţine o limită superioară a momentului seismic de răsturnare, iar în
cazul celei de a doua se obţine o limită superioară a forţei tăietoare în elementele verticale ale
primelor niveluri.
Calculul static neliniar efectuat oferă ca rezultate importante configuraţia mecanismului de
plastificare, rezistenţa şi capacitatea de deformare la forţe laterale ale structurii.
(ii) Evaluarea proprietăţilor sistemului cu un singur grad de libertate echivalent, funcţie de
proprietăţile dinamice şi de rezistenţă ale structurii analizate, determinate în pasul anterior.
Echivalarea este necesară pentru a compara caracteristicile structurii cu cerinţele stabilite din
spectrul de răspuns. Rigidităţile elementelor structurale se stabilesc conform prevederilor anexei
E din P 100-1/2006.
(iii) Determinarea cerinţei de deplasare utilizând spectrele inelastice de răspuns pe amplasament.
În cazul în care obţinerea unor accelerograme specifice amplasamentului este dificilă, se pot
utiliza spectre inelastice aproximative, definite funcţie de perioada şi de rezistenţa sistemului cu
un singur grad de libertate echivalent.
Pentru evaluarea cerinţei de deplasare d* se poate utiliza şi expresia (6.8) bazată pe regula
“deplasării egale” (a se vedea relaţia (D.6) din P 100-1/2006):
2
⎛T ⎞
d * = cS e ⎜ ⎟ (6.8)
⎝ 2π ⎠
în care:
Se valoarea din spectrul de răspuns elastic corespunzătoare perioadei fundamentale a
vibraţiilor proprii ale structurii (P 100-1/2006, 3.1)
c factorul de amplificare definit la 6.8.4.
(iv) Utilizând relaţiile de echivalare inverse celor definite la punctul (ii) şi valoarea spectrală
determinată la punctul (iii), se obţine cerinţa de deplasare la vârful structurii.
(v) Se „împinge” structura până la atingerea cerinţei de deplasare determinate la punctul (iv) şi se
verifică:
- deplasările relative de nivel;
- rezistenţa în cazul elementelor cu cedare fragilă;

30
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 37

- capacitatea de deformare în cazul elementelor cu cedare ductilă.


Se recomandă „deformarea” structurii până la obţinerea unei deplasări la vârf egale cu 150% din
valoarea determinată la punctul (iv) pentru a identifica eventualele mecanisme de rupere şi
deficienţe structurale.
Verificările elementelor, considerate individual, se fac în termeni de rotiri în articulaţiile plastice
în cazul elementelor ductile şi în termeni de rezistenţă în cazul elementelor cu cedare fragilă.
Valorile capabile ale rotirilor plastice funcţie de alcătuirea concretă a elementelor se dau în
anexele pentru structurile din diferite materiale.
Verificarea elementelor neductile (cu rupere potenţială la forţă tăietoare) se face conform
prevederilor de la 6.8.2(3).
(vi) Curba forţă tăietoare de bază – deplasare laterală permite şi verificări de ansamblu ale
structurii la ULS:
a) în termeni de deplasare, comparând cerinţa de deplasare determinată la (iv) cu deplasarea
capabilă, definită aproximativ ca deplasarea laterală la vârful structurii la care intervine ruperea
(depăşirea capacităţii de rotire sau ruperea la forţă tăietoare, după caz) în primul element vertical
esenţial pentru stabilitatea clădirii;
b) în termeni de rezistenţă, comparând valoarea maximă a forţei tăietoare de bază înregistrată cu
valoarea forţei seismice de proiectare amplificată printr-un factor care cuantifică suprarezistenţa
structurii. Acest factor se poate lua egal cu produsul între raportul dintre valorile medii şi cele de
proiectare ale materialelor şi factorul care exprimă redundanţa specifică tipului de structură
analizat. Pentru structuri din beton armat şi oţel, factorul de suprarezistenţă se poate lua egal
α α
cu 1,25 u , unde raportul u este definit în P 100-1/2006.
α1 α1

31
38 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

7. EVALUAREA FUNDAŢIILOR

7.1 Aspecte generale

(1) În prezenta secţiune se fac o serie de precizări privind aspecte specifice evaluării
sistemului de fundaţii al clădirii.
NOTĂ Sistemul fundaţiilor şi, atunci când există, infrastructura clădirii, constituie o componentă esenţială a
ansamblului construcţiei, care influenţează în mare măsură răspunsul seismic al acestuia. Întrucât în practica
proiectării analiza seismică a fundaţiilor construcţiei este tratată uneori superficial şi cu mijloace neadecvate,
prin excepţie de la modul general de organizare a problematicii codului, s-a considerat util să se marcheze
aici unele probleme specifice ale acestei componente structurale.

(2) Evaluarea calitativă şi cantitativă a fundaţiilor trebuie să evidenţieze măsura în care este
îndeplinit rolul lor în ansamblul structural şi situaţiile în care fundaţiile (şi, când este cazul,
infrastructura) constituie veriga slabă în traseul încărcărilor aplicate structurii către terenul de
fundare.
NOTĂ Aceste situaţii se întâlnesc relativ frecvent pentru că, la majoritatea clădirilor proiectate până la apariţia
generaţiei moderne de coduri seismice, sistemul infrastructurii şi al fundaţiilor nu era calculat la acţiunea
seismică.

(3) În vederea obţinerii unor rezultate realiste, la evaluarea prin calcul a infrastructurii se va
utiliza un model de calcul potrivit (a se vedea 7.3) şi valori potrivite pentru caracteristicile de
rezistenţă şi de deformabilitate ale terenului de fundare (care să ţină seama şi de consolidarea
acestuia sub sarcină, dacă este cazul).

(4) În acest scop se recomandă executarea unor teste ale terenului prin mijloacele cercetării
geotehnice. În cazul în care se decide executarea unor lucrări de consolidare a fundaţiilor sau
terenului de fundare asemenea teste sunt obligatorii, chiar dacă se dispune de proiectul
construcţiei care conţine date despre teren.
Se recomandă utilizarea mai multor valori ale caracteristicilor de deformaţie ale terenului dintr-un
domeniu probabil de variaţie, dată fiind sensibilitatea calculului de interacţiune teren-structură în
raport cu caracteristicile de rigiditate ale modelului.

(5) Evaluarea seismică a sistemului de fundare al unor construcţii, care la proiectare nu au fost
dimensionate pentru preluarea forţelor laterale seismice, va putea evidenţia deficienţe cum sunt,
de exemplu:
- insuficienţa bazei de rezemare, cu risc de rotire excesivă şi răsturnare
- depăşirea presiunilor acceptabile pe terenul de fundare
- zone active prea mici în situaţia dezvoltării capacităţii de rezistenţă a structurii în cazul
fundării directe, sau
- incapacitatea fundaţiilor de adâncime (piloţi, barete) de a prelua eforturi de întindere.
Pe baza ponderii diferitelor categorii de deficienţe şi a efectului acestora asupra calităţii
răspunsului seismic al ansamblului se vor stabili indicatorii de îndeplinire a cerinţelor seismice
definiţi la capitolul 8.

7.2 Teste pentru stabilirea caracteristicilor terenului

(1) Încercările terenului de fundare se efectuează cu metode ale cercetării geotehnice, precum:
- încercarea cu placa;
- încercarea cu dilatometrul;

32
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 39

- metoda disipării presiunii în pori, asociate încercării de penetrare dinamice.


În cazul piloţilor se aplică metodele de încercare la compresiune şi întindere.

(2) Încercarea cu placa se efectuează pe fundaţii existente de suprafaţă, prin intermediul unui
cric hidraulic dotat cu manometru, montat într-un spaţiu creat sub fundaţie, între fundul fundaţiei
şi placa de reacţiune aşezată pe teren.
Metoda furnizează rezultatele cele mai bune pentru terenuri nisipoase, ca pietriş, şi pentru argile
tari.

(3) În cazul în care se urmăreşte determinarea condiţiilor geotehnice la adâncime, la


construcţii fundate pe piloţi, se efectuează încercări pe micropiloţi executaţi în acest scop.
Încercările urmăresc determinarea capacitaţii la compresiune şi/sau la întindere.
Încercările se execută în mod similar cu încercările pe piloţi foraţi la construcţii noi, prin aplicarea
încărcării pe grinzi, rezemate de micropiloţi situaţi la distanţe suficient de mari pentru a elimina,
sau diminua, semnificativ, efectul de grup.

7.3 Calculul infrastructurii şi al sistemului de fundare

(1) Calculul eforturilor şi deformaţiilor în elementele infrastructurii şi al tasărilor terenului


implică construirea unui model structural adecvat şi o modelare realistă a proprietăţilor de
deformare (rigiditate) ale terenului.

(2) În cazul construcţiilor fără subsol, modelul de calcul se consideră încastrat la nivelul
marginii superioare a fundaţiilor. Calculul fundaţiilor se face prin izolarea lor şi aplicarea forţelor
de legătură cu suprastructura. În cazul fundaţiilor izolate şi al sistemelor de grinzi de fundaţii
modelarea uzuală presupune adoptarea ipotezei de corp rigid şi a unei distribuţii liniare a
presiunilor pe teren (fig. 7.1).
În cazul radierelor, modelul fundaţiei este de regulă rezemat pe resoarte caracterizate de
proprietăţile idealizate de deformare ale terenului.

Figura 7.1

Forţele de legătură aplicate fundaţiei corespund dezvoltării mecanismului de plastificare al


structurii, cu zone plastice la baza elementelor verticale.

(3) În cazul construcţiilor cu infrastructuri (subsoluri), se pot alege mai multe tipuri de
modele, cu niveluri de complexitate diferite. În cazul adoptării unor modele simplificate
rezultatele vor fi interpretate ţinând seama de limitele modelului.
La evaluarea structurilor cu subsoluri se poate utiliza unul din următoarele modele:

33
40 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(a) (b)

(c) (d)

Figura 7.2

(a) Structura se consideră încastrată la nivelul subsolului, iar infrastructura se calculează cu


reacţiunile de la bază (fig. 7.2(a)).

(b) Structura se consideră încastrată la nivelul terenului. Modelul permite ca în valoarea


momentului de răsturnare să se considere şi forţele masice de la nivelul infrastructurii. Se
neglijează deformabilitatea terenului. (fig. 7.2(b)).

(c) Faţă de modelul de la (b), modelul poate fi îmbunătăţit prin faptul că se ţine seama de
deformabilitatea terenului de sub fundaţie, prin introducerea la interfaţa de rezemare a unor
resoarte calibrate funcţie de proprietăţile terenului (fig. 7.2(c)).

34
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 41

(d) O modelare superioară o constituie aceea în care se ţine seama de ″fixarea″ subsolului în
terenul în care este îngropat (fig.7.2(d)). Modelul de la (c) se completează cu resoarte orizontale
care simulează rezistenţa şi rigiditatea pământului înconjurător.
Presiunile pe teren şi eforturile în elementele structurale sunt mai mari în realitate decât cele
furnizate de forţele seismice de proiectare datorită suprarezistenţei structurii.
Modelul poate fi îmbunătăţit, pentru a ţine seama de suprarezistenţa construcţiei amplificând
valorile forţelor orizontale seismice cu un factor adecvat pentru tipul de structură examinat.

(5) În calculul la acţiunea seismică trebuie considerate valorile rigidităţii terenului


corespunzătoare pentru condiţiile acţiunii de scurtă durată şi vitezei mari a acţiunii seismice.
Aceste valori sunt furnizate de inginerul geotehnician.

35
42 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

8. EVALUAREA FINALĂ ŞI FORMULAREA CONCLUZIILOR

8.1 Aspecte generale ale activităţii de evaluare

(1) Evaluarea seismică a clădirilor este efectuată de experţi tehnici atestaţi pentru astfel de
lucrări.
Activitatea desfăşurată pentru evaluarea clădirii, rezultatele examinării şi studiilor efectuate în
vederea evaluării, precum şi concluziile referitoare la siguranţa seismică a structurii şi eventuala
necesitate a intervenţiilor de consolidare structurală şi nestructurală, inclusiv natura şi proporţiile
acestor intervenţii, sunt prezentate în raportul de evaluare (expertiză) seismică a construcţiei.
Conţinutul detaliat al raportului de evaluare este prezentat la 8.3.

(2) Evaluarea implică următoarele categorii de activităţi:

(i) colectarea informaţiilor despre construcţia existentă referitoare la istoria şi funcţiunea


clădirii, caracteristicile structurale, ale terenului de fundare, ale elementelor nestructurale şi ale
finisajelor, instalaţiilor şi echipamentelor adăpostite;

(ii) stabilirea proprietăţilor mecanice ale materialelor, cu un grad adecvat de încredere;

(iii) identificarea stării de afectare fizică şi chimică a construcţiei;

(iv) stabilirea obiectivelor de performanţă urmărite şi, pe această bază, a stărilor limită şi a
cerinţelor seismice ce decurg;

(v) stabilirea metodologiei de evaluare în corelare cu informaţiile disponibile şi stările limită


selectate;

(vi) evaluarea calitativă şi evaluarea prin calcul a construcţiei;

(vii) întocmirea raportului de evaluare seismică cu formularea concluziilor şi precizarea


măsurilor necesare.

(3) Procesul de evaluare propriu-zisă (punctul (vi), de la (2)) cuprinde:


• verificarea exigenţelor de conformare şi alcătuire structurală (a se vedea 4.2) pe baza
listelor de condiţii date în anexele B, C, D, potrivit materialelor structurale utilizate;
• verificarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească elementele nestructurale,
instalaţiile, echipamentele, utilajele etc.;
• cuantificarea stării de degradare a construcţiei produse de acţiuni seismice şi neseismice;
• verificarea condiţiilor de rezistenţă structurală;
• verificarea condiţiilor de deformabilitate structurală.

(4) Pe baza rezultatelor evaluării calitative şi a evaluării prin calcul (prin una din cele trei
metodologii) se stabileşte vulnerabilitatea construcţiei în ansamblu şi a părţilor acesteia, în raport
cu cutremurul de proiectare şi clasa de importanţă-expunere la cutremur, respectiv, riscul seismic,
ca indicator al efectelor probabile ale cutremurelor caracteristice amplasamentului asupra
construcţiei analizate.

(5) Stabilirea riscului seismic pentru o anumită construcţie se face prin încadrarea acesteia
într-una din următoarele patru clase de risc:

36
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 43

Clasa Rs I, din care fac parte construcţiile cu risc ridicat de prăbuşire la cutremurul de proiectare
corespunzător stării limită ultime;
Clasa Rs II, în care se încadrează construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot
suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă;
Clasa Rs III, care cuprinde construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta
degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările
nestructurale pot fi importante;
Clasa Rs IV, corespunzătoare construcţiilor la care răspunsul seismic aşteptat este similar celui
obţinut la construcţiile proiectate pe baza prescripţiilor în vigoare.

(6) Criteriile pentru încadrarea clădirilor în clasa de risc seismic sunt prezentate la 8.2.

8.2 Stabilirea clasei de risc a construcţiilor

(1) Rezultatele verificărilor precizate la 8.1(3) reprezintă elementele esenţiale care


fundamentează evaluarea finală privind starea de siguranţă faţă de acţiunile seismice. Pe această
bază se stabileşte global vulnerabilitatea construcţiei, raportul de evaluare urmând să încadreze
construcţia examinată într-o clasă de vulnerabilitate asociată cutremurului de proiectare (clasa de
risc).

(2) Evaluarea siguranţei seismice şi încadrarea în clasele de risc seismic se face pe baza a trei
categorii de condiţii care fac obiectul investigaţiilor şi analizelor efectuate în cadrul evaluării.
Pentru orientarea în stabilirea deciziei finale privitoare la siguranţa structurii (inclusiv în ceea ce
priveşte încadrarea în clasa de risc a construcţiei) şi la lucrările de intervenţie necesare, măsura în
care cele trei categorii de condiţii sunt îndeplinite este cuantificată prin intermediul a trei
indicatori, care sunt:
- gradul de îndeplinire a condiţiilor de conformare structurală şi alcătuire a elementelor
structurale şi a regulilor constructive pentru structuri care preiau efectul acţiunii seismice. Acesta
se notează cu R1 şi se denumeşte prescurtat gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire
seismică;
- gradul de afectare structurală, notat cu R2, reprezintă o măsură a degradărilor structurale
produse de acţiunea seismică şi de alte cauze;
- gradul de asigurare structurală seismică, notat cu R3, reprezintă raportul între
capacitatea şi cerinţa structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în cazul utilizǎrii
metodologiilor de nivel 1 şi 2 sau în termeni de deplasare în cazul utilizării metodologiei de nivel
3. Acest indicator se determină pentru starea limită ultimă (ULS).
Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc şi orientează expertul tehnic în
stabilirea concluziei finale privind răspunsul seismic aşteptat şi încadrarea într-o anumită clasă de
risc seismic, precum şi în stabilirea deciziei de intervenţie.

(3) Indicatorul R1 ia valori pe baza punctajului atribuit fiecărei categorii de condiţii de


alcătuire, dat în lista specifică tipului de construcţie analizat, din anexa corespunzătoare tipului de
material structural utilizat.

37
44 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Sunt stabilite patru intervale ale scorului realizat de construcţia analizată, asociate celor patru
clase de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R1max = 100, corespunzător unei construcţii
care îndeplineşte integral toate categoriile de condiţii de alcătuire. Cele patru intervale distincte
ale valorilor R1 sunt date în tabelul 8.1.

Tabelul 8.1 Valori ale indicatorului R1 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic


I II III IV
Valori R1
< 30 30 – 60 61 – 90 91 – 100

(4) Indicatorul R2 ia valori pe baza punctajului atribuit diferitelor categorii de degradări


structurale şi nestructurale, dat în lista specifică tipului de construcţie analizat, din anexa
corespunzătoare materialului structural utilizat.
Sunt stabilite patru intervale ale scorului realizat de construcţia analizată, asociate celor patru
clase de risc seismic, în limita unui punctaj maxim R2max = 100, corespunzător unei construcţii cu
integritatea neafectată de degradări.
Cele patru intervale distincte ale valorilor R2 sunt date în tabelul 8.2.

Tabelul 8.2 Valori ale indicatorului R2 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic


I II III IV
Valori R2
< 40 40 – 70 71 – 90 91 – 100

(5) Indicatorul R3 evidenţiază capacitatea de rezistenţă şi de deformabilitate a structurii, în


ansamblu, în raport cu cerinţele seismice şi se determină la nivelul de la baza structurii.
Modul de evaluare a gradului de asigurare seismică depinde de metodologia de evaluare, după
cum urmează:

(a) Metodologia de nivel 1


Indicatorul R3 se determină în termeni de rezistenţă, cu relaţiile:

R3 = vadm / vm (8.1a)

pentru elementele verticale ale construcţiilor tip cadru şi cu pereţi structurali,

R3 =
∑Fadm
(8.1b)
Fb
pentru contravântuirile structurilor metalice
în care:
vadm valoarea de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale.
Valoarea vadm se dă în anexele B, C şi D pentru elemente de beton armat, oţel şi, respectiv,
zidărie.
vm efortul unitar tangenţial mediu calculat conform 6.7.2(6)
Fadm proiecţia pe orizontală a efortului axial capabil în barele contravântuirii verticale
Fb forţa tăietoare de bază (forţa statică echivalentă) calculată conform 6.7.2(2) cu

38
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 45

q factorul de comportare corespunzător structurii, dat în tabelul 6.1, pentru materialul


structural utilizat.

(b) Metodologia de nivel 2


Se determină valorile individuale ale indicatorului R3j, pentru fiecare din elementele structurale,
cu o expresie de forma:

Rdj
R3j = (8.2)
E dj / q j
în care:
E dj , Rdj efortul secţional de proiectare şi, respectiv, efortul capabil, în elementul j
qj factorul de comportare specific al elementului structural j, dat în anexele B, C şi D
(conform 6.8.4).

Pe baza valorilor obţinute se stabileşte ponderea elementelor structurale cu cedare fragilă, cu


precădere a elementelor verticale aflate în această situaţie, raportul între rezistenţele elementelor
verticale şi cele ale elementelor orizontale şi se estimează mecanismul structural probabil de
disipare a energiei seismice.
Aceste informaţii constituie elemente esenţiale în estimarea siguranţei seismice a structurii şi
pentru încadrarea construcţiei într-o anumită clasă de risc.

Indicatorul R3 la nivelul structurii se determină, aproximativ, cu relaţia:

R3 =
∑VRd j (8.3)
∑VEd* j q j
în care:
VRd j forţa tăietoare capabilă a elementului vertical j (sau proiecţia pe orizontală a efortului
axial, în diagonalele de contravântuire). Valorile VRd j introduse în relaţia (8.2) sunt cele
corespunzătoare mecanismului de cedare al elementului (după caz încovoiere sau forţă
tăietoare)
VEd* j forţa tăietoare în elementul j, obţinută pe baza valorilor din spectrul de răspuns neredus
qj factorul de comportare atribuit elementelor pe baza mecanismului potenţial de rupere al
acestora (valoare dată din anexele B, C, D pentru structuri din beton armat, oţel, respectiv,
zidărie).
*
Pentru elementele cu cedare fragilă VEdj / q j se înlocuieşte cu valoarea rezultată din echilibrul
mecanismului de plastificare (a se vedea 6.8.2(3)).

(c) Metodologia de nivel 3


Indicatorul R3 se determină în termeni de deplasare, cu expresia:
d
R3 = u (8.4)
ds
ds deplasarea laterală impusă structurii de cutremur, la nivelul considerat ca fiind
caracteristic, de regulă la vârful construcţiei
du deplasarea laterală ultimă (capabilă) a structurii, la acelaşi nivel.

39
46 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Pentru clădirile cu pereţi structurali din zidărie în toate nivelurile de metodologii, indicatorul R3 se
stabileşte conform procedurilor din anexa D.
Cu caracter orientativ, încadrarea construcţiei în clase de risc în baza valorilor R3 (exprimat în
procente, prin înmulţirea valorilor obţinute cu relaţiile (8.1), (8.3) sau (8.4) cu 100) se face
conform tabelului 8.3.
Tabelul 8.3 Valori ale indicatorului R3 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R3 (%)
< 35 35 – 65 66 – 90 91 – 100
NOTĂ Valorile celor trei indicatori, măsuri ale performanţei seismice aşteptate a construcţiei, trebuie considerate ca
servind numai pentru orientare în decizia de încadrare a construcţiei într-o anumită clasă de risc seismic.
Faptul că valoarea unui anumit indicator (admiţând că este apreciat drept criteriul critic din toate cele trei,
pentru construcţia considerată) se înscrie într-un anumit interval de valori, asociat unei anumite clase de risc,
nu conduce automat la încadrarea clădirii în clasa respectivǎ.
Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei analize complexe
a ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de a identifica verigile slabe ale
sistemului structural şi deficienţele semnificative ale elementelor nestructurale. Odată identificate, aceste
deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al efectelor potenţiale asupra stabilităţii structurii în cazul
atacului unui cutremur puternic şi al riscului de pierdere a vieţii oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a
pagubelor materiale.
În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru siguranţa structurală
la seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de cerinţele de diferite naturi, să
precizeze ponderea acestora în ansamblul structurii şi să estimeze marja de securitate sau de insecuritate.
Cunoaşterea mecanismului de cedare probabil al unei structuri este esenţială pentru aprecierea corectă atât a
răspunsului seismic potenţial al construcţiei, cât şi pentru alegerea potrivită a soluţiei de intervenţie.
Identificarea, chiar aproximativă, a mecanismului de rupere este posibilă într-un numǎr redus de cazuri
pentru construcţiile vechi, care sunt şi cele mai vulnerabile. Motivele pot fi diferite: absenţa unei structuri
bine definte pentru preluarea forţelor laterale, lipsa datelor care să permită evaluarea comportării structurii în
domeniul postelastic (de exemplu, la clădirile de beton armat, datele referitoare la lungimile de ancorare şi
înnădire ale armăturilor, la armarea transversală în zonele critice), riscul necontrolabil al unor ruperi fragile
prin acţiunea forţei tăietoare etc. Din acest motiv, evaluarea corectă a performanţei probabile a construcţiei
trebuie să se bazeze pe o analiză cuprinzătoare şi pe o judecată inginerească a tuturor condiţiilor de alcătuire,
a corelaţiei între efectele acestora, operaţii care reclamă competenţă înaltă şi experienţă deosebită.

8.3 Conţinutul raportului de evaluare seismică

Raportul de evaluare seimică va conţine o sinteză a procesului de evaluare, care să ducă şi la


decizia de încadrare a construcţiei în clasa de risc seismic. Această sinteză va cuprinde, la nivel
minimal:
a) Datele istorice referitoare la perioada construcţiei şi nivelul reglementǎrilor de proiectare
aplicate, dacă este cazul;
b) Datele generale care să descrie condiţiile seismice ale amplasamentului şi sursele potenţiale de
hazard;
c) Datele privitoare la sistemul structural şi la ansamblul elementelor nestructurale. Se vor face
aprecieri globale, calitative, privind capacitatea sistemului structural de a rezista la acţiuni
seismice;
d) Descrierea stării construcţiei la data evaluării. Se vor face referiri la comportarea construcţiei
la eventuale cutremure pe care le-a suportat şi identificarea efectelor acestora asupra clădirii;

40
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 47

Se vor evidenţia, dacă este cazul, degradările produse de alte acţiuni, cum sunt cele produse de
acţiunile climatice, tehnologice, tasările diferenţiale sau cele rezultate din lipsa de întreţinere a
clădirii;
e) Rezultatele investigaţiilor de diferite tipuri pentru determinarea rezistenţelor materialelor (a
valorilor proiectate, a valorilor realizate şi a valorilor efective la data evaluării);
f) Stabilirea valorilor rezistenţelor cu care se fac verificările, pe baza nivelului de cunoaştere
dobândit în urma investigaţiilor (prin aplicarea factorilor de încredere, CF);
g) Precizarea obiectivelor de performanţă selectate în vederea evaluării construcţiei;
În cazuri deosebite sau la solicitarea beneficiarului se pot avea în vedere şi obiective
suplimentare faţă de cele obligatorii conform 2.1;
h) Alegerea metodologiei (sau a mai multor metodologii) de evaluare şi a metodelor de calcul
specifice acesteia;
i) Efectuarea procesului de evaluare, care cuprinde grupurile de operaţii indicate la 8.1(3).
Completarea listei de condiţii privind alcătuirea de ansamblu şi de detaliu şi a listei privind
starea de integritate a construcţiei. Calculul structural seismic şi verificările de siguranţă.
Stabilirea indicatorilor R1, R2 şi R3;
j) Sinteza evaluării şi formularea concluziilor. Încadrarea construcţiei în clasa de risc seismic.
k) Propuneri de soluţii de intervenţie. Fundamentarea lor prin calcul structural suficient de
detaliat pentru acest scop, ţinând seama de criteriile date în Îndrumătorul de reabilitare
seismică a clădirilor existente (anexa F, informativă, a prezentului cod).

Procesul de evaluare poate fi reprezentat sintetic prin schema bloc a operaţiilor din fig. 8.1.

8.4 Necesitatea intervenţiei structurale

(1) Necesitatea intervenţiei structurale asupra construcţiilor existente, degradate de acţiunea


cutremurului sau vulnerabile seismic, se stabileşte pe baza unor criterii, precum:
- realizarea unui nivel de siguranţă raţional;
- mărimea resurselor financiare, materiale şi umane pentru reducerea riscului seismic al
construcţiilor din fondul existent, raportat la dimensiunile acestui fond;
- perioada de exploatare aşteptată, mai mică la clădirile existente decât la cele nou construite.

(2) Condiţiile existente pe plan naţional din aceste puncte de vedere permit ca, în cazul
clădirilor de tip curent care satisfac cerinţele asociate obiectivului de performanţă siguranţa vieţii
pentru cutremure cu intervalul mediu de recurenţă IMR = 40 ani, acestea să fie considerate ca
având un nivel de siguranţă suficient faţă de acţiunea seismică.
În condiţiile în care structura clădirii nu îndeplineşte condiţiile verificării la starea limită ultimă
pentru o acceleraţie de:
- 0,65ag pentru sursa seismică subcrustală Vrancea şi
- 0,70ag pentru sursa seismică crustală din Banat,
în care ag reprezintă acceleraţia terenului pentru un cutremur cu IMR = 100 ani, este necesară
intervenţia structurală pentru ridicarea nivelului ei de asigurare.
În termeni privind gradul de asigurare structurală seismică, intervenţia structurală este necesară
dacă valoarea gradului de asigurare structurală seismică, care rezultă prin calcul, este:
R3 < 0,65, pentru sursa seismică Vrancea şi
R3 < 0,70, pentru sursa seismică Banat.

Coeficienţii de conversie a valorilor de vârf ale acceleraţiei terenului pentru cutremure cu IMR
egal cu 40 şi 100 de ani sunt daţi în tabelul A.2 din anexa A.

41
48 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(3) Diferenţierea siguranţei clădirilor aparţinând diferitelor clase de importanţă şi expunere la


cutremur se face prin intermediul valorilor diferenţiate ale factorului γI, conform P 100-1/2006,
4.4.5 (a se vedea 2.1(4)), care amplifică valorile ag.

(4) Nivelul intervenţiei va fi cel puţin cel corespunzător valorilor R3 = 0,65, respectiv R3 =
0,70, pentru cele două surse seismice indicate la (2).

(5) În situaţiile în care se intenţionează obţinerea unor niveluri de asigurare superioare celor
de mai sus, selectarea obiectivelor de performanţă (nivelurile de performanţă şi nivelurile de
hazard) se va face pe baza indicaţiilor din anexa A.

(6) De regulă, expertizarea tehnică se completează / detaliază şi definitivează la încheierea


lucrărilor de decopertare a elementelor structurale, care se efectuează în vederea realizării
proiectului de consolidare, situaţie care poate influenţa volumul, costurile şi durata lucrărilor de
reabilitare seismică a clădirii.

42
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 49

SCHEMA LOGICĂ A OPERAŢIILOR ÎN PROCESUL DE EVALUARE

43
50 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura 8.1

44
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 51

ANEXA A
EVALUAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR EXISTENTE BAZATĂ PE PERFORMANŢĂ

A.1 Obiective de performanţă. Definiţii

Obiectivul de performanţă este determinat de nivelul de performanţă structurală / nestructurală al


clădirii evaluat pentru un anumit nivel de hazard seismic.
Nivelul de hazard seismic este caracterizat de intervalul mediu de recurenţă, în ani, a valorii de
vârf a acceleraţiei orizontale a terenului (asociat cu probabilitatea de depăşire în 50 de ani a valorii
de vârf a acceleraţiei terenului).
Nivelurile de performanţă ale clădirii descriu performanţa seismică aşteptată a acesteia prin
descrierea degradărilor, a pierderilor economice şi a întreruperii funcţiunii acesteia.

Se recomandă considerarea a trei niveluri de performanţă ale clădirii, şi anume:


1. Nivelul de performanţă de limitare a degradărilor, asociat stării limită de serviciu (SLS);
2. Nivelul de performanţă de siguranţă a vieţii, asociat stării limită ultime (ULS);
3. Nivelul de performanţă de prevenire a prăbuşirii, asociat stării limită de pre-colaps
(SLPP).
Considerarea primelor două niveluri de performanţǎ este obligatorie, cu excepţia cazului în care se
utilizeazǎ metodologia de evaluare simplificatǎ (metodologia de nivel 1).
Obiectivul de performanţă se obţine din asocierea nivelului de performanţă al clădirii, exprimat
prin exigenţele stărilor limită considerate, cu nivelul de hazard seismic, exprimat prin intervalul
mediu de recurenţă, IMR, Figura A.1.

SLS
Nivelul de
performanţă al ULS
clǎdirii PP

Obiectiv de
performanţă

OP 40 ani
Nivelul hazardului
100 ani
seismic exprimat
prin IMR 475 ani

Figura A.1 Definirea obiectivului de performanţă

A.2 Nivelul hazardului seismic

Hazardul seismic este descris de valoarea de vârf a acceleraţiei orizontale a terenului pe


amplasament asociată unui interval mediu de recurenţă, respectiv probabilităţii de depăşire a
valorii de vârf a acceleraţiei orizontale a terenului în 50 ani. Intervalele medii de recurenţă
recomandate în evaluarea seismică a clădirilor bazată pe performanţă sunt prezentate în tabelul
A.1.

45
52 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Tabel A.1 Perioade medii de revenire (intervalele medii de recurenţă) a valorii de vârf a
acceleraţiei orizontale a terenului recomandate a fi utilizate în evaluarea seismică a clădirilor
bazată pe performanţă

Intervalul mediu de
recurenţă a valorii de vârf a Probabilitatea de depăşire a valorii de vârf
acceleraţiei terenului, IMR, a acceleraţiei terenului în 50 de ani
(ani)
40 70%
100 40%
475 10 %

Nivelul de baza al hazardului seismic este cel corespunzator nivelului de performanţă de siguranţă
a vieţii din codul P 100-1/2006; pentru nivelul de baza al hazardului seismic la evaluarea
construcţiilor existente valoarea de vârf a acceleraţiei orizontale a terenului este definită cu un
interval mediu de recurenţă de 40 de ani (70% probabilitate de depăşire în 50 de ani).

În Tabelul A.2 se dau valori aproximative ale coeficienţilor de conversie a valorii de vârf a
acceleraţiei terenului, cu un interval mediu de recurenţă de 100 de ani (conform P 100-1/2006),
într-o valoare de vârf a acceleraţiei terenului, cu interval mediu de recurenţă de 40 de ani şi,
respectiv, de 475 de ani.

Tabel A.2 Coeficienţi de conversie a valorii de vârf a acceleraţiei terenului pentru diferite
niveluri de hazard seismic (valori orientative)

ag (40ani)/ ag (475ani)/
Tipul sursei seismice
ag (100ani) ag (100ani)
Vrancea, subcrustală 0,65 1,50
Banat, crustală 0,70 1,40

Acţiunea seismică pentru evaluarea seismică bazată pe performanţă se determină în conformitate


cu prevederile capitolului 3 din prezentul cod (şi conform capitolelor 3 şi 4 din P 100-1/2006), cu
considerarea factorului de importanţă γI. La determinarea acţiunii seismice, acceleraţia orizontală
de vârf a terenului este considerată cu intervalul mediu de recurenţă asociat nivelului de
performanţă al clădirii pentru obţinerea obiectivului de performanţă selectat.

A.3 Selectarea obiectivului de performanţă

Selectarea obiectivului de performanţă pentru clădirea evaluată seismic se face în conformitate cu


prevederile acestei anexe, ce au caracter de recomandare şi sunt minimale.

Se consideră urmatoarele obiective de performanţă:


• Obiectiv de performanţă de bază - OPB
• Obiectiv de performanţă superior – OPS.

OPB - Obiectivul de performanţă de bază este constituit din satisfacerea exigenţelor nivelului de
performanţă de Siguranţă a vieţii pentru acţiunea seismică având IMR=40 ani.

46
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 53

Obiectivul de performanţă de bază este obligatoriu pentru toate construcţiile. Pentru construcţiile
din clasele I şi II de importanţă şi expunere la cutremur se recomandă să se satisfacă obiective de
performanţă superioare ce se obţin din combinarea nivelurilor de performanţă cu niveluri de
hazard seismic superioare nivelului de hazard seismic corespunzător OPB.

Obiectivul de performanţă stabilit va determina costul şi complexitatea lucrărilor de intervenţie,


dar şi beneficiile ce se pot obţine în ceea ce priveşte siguranţa, reducerea degradărilor fizice şi de
aspect ale elementelor clădirii şi reducerea întreruperii utilizării acesteia în cazul unui eveniment
seismic major.

A.4 Caracterizarea nivelurilor de performanţă

Cele trei niveluri de performanţă ale clădirii sunt descrise prin amploarea degradărilor seismice
structurale şi nestructurale aşteptate. Această descriere faciliteazǎ alegerea obiectivelor de
performanţă pe care clădirile existente trebuie să le satisfacă şi, implicit, nivelul măsurilor de
intervenţie pe care clădirile trebuie, eventual, să le suporte pentru a asigura satisfacerea
exigenţelor respective.

Performanţa seismică a unei clădiri se poate descrie calitativ în funcţie de siguranţa oferită
ocupanţilor clădirii pe durata şi după evenimentul seismic aşteptat, de costul şi dificultatea
măsurilor de reabilitare seismică, de durata de timp în care clădirea este scoasă eventual din
funcţiune pentru a efectua lucrările de reabilitare, de impactul economic, arhitectural sau istoric
asupra comunităţii.

Performanţa seismică a clădirii este legată nemijlocit de amploarea degradărilor acesteia.


Performanţa clădirii este dată de performanţa elementelor structurale şi de performanţa
elementelor nestructurale. Semnificaţia şi principalele caracteristici ale nivelurilor de performanţă
structurale şi nestructurale considerate sunt prezentate în cele ce urmează.

(a) Nivelul de performanţă de limitare a degradărilor

• Condiţii structurale
După cutremur apar doar degradări structurale limitate. Sistemul structural de preluare a
încărcărilor verticale şi cel ce preia încărcările laterale păstrează aproape în întregime rigiditatea şi
rezistenţa iniţială. Riscul de pierdere a vieţii sau de rănire este foarte scăzut. Pot fi necesare unele
reparaţii structurale minore.

• Condiţii nestructurale
Apar numai degradări nestructurale limitate. Căile de acces şi sistemele de siguranţă a vieţii,
cum sunt uşile, scările, ascensoarele, sistemele de conducte sub presiune rămân funcţionale, dacă
alimentarea generală cu electricitate este în funcţiune.

Ocupanţii clădirii pot rămâne în siguranţă în clădire, deşi pot fi necesare operaţii de curăţare.
Alimentarea cu energie electrică, cu apa, cu gaze naturale, liniile de comunicaţie pot deveni
temporar indisponibile. Riscul de pierdere a vieţilor sau de rănire datorită degradărilor
nestructurale este foarte mic.

47
54 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(b) Nivelul de performanţă de siguranţă a vieţii

• Condiţii structurale
Acest nivel de performanţă are în vedere o stare post-seism a structurii cu degradări
semnificative, dar pentru care rămâne o marjă de siguranţă faţă de prăbuşirea parţială sau totală.
Unele elemente structurale sunt serios avariate, fără însă ca acestea să pună în pericol viaţa
ocupanţilor clădirii prin căderea unor părţi degradate.

Deşi unele persoane pot fi rănite, riscul general de pierdere de vieţi rămâne scăzut. Construcţia
este reparabilă, dar repararea construcţiei poate să nu fie uneori indicată din raţiuni economice.
Clădirea avariată rămâne stabilă. Ca o măsura de precauţie suplimentară pot fi prevăzute sprijiniri
şi reparaţii structurale de urgenţă.

• Condiţii nestructurale
Pot apărea degradări semnificative şi costisitoare ale elementelor nestructurale, dar acestea nu
sunt dislocate şi nu ameninţă, prin cădere, viaţa oamenilor, înăuntrul sau în afara clădirilor.

Căile de acces nu sunt blocate total, dar circulaţia poate fi afectată. Instalaţiile pot fi avariate,
putând rezulta inundaţii locale şi chiar ieşirea din funcţiune a unora dintre acestea. Deşi se pot
produce răniri ale ocupanţilor clădirii prin căderea unor fragmente de elemente, riscul global de
pierdere de vieţi din acest motiv rămâne foarte redus.
Repararea elementelor nestructurale necesită un efort considerabil şi costisitor.

(c) Nivelul de performanţă de prevenire a prăbuşirii

• Condiţii structurale
Structura este în pragul prăbuşirii parţiale sau totale. Apar avarii substanţiale cărora le
corespund degradarea semnificativă a rigidităţii şi rezistenţei la forţele seismice, deformaţii
remanente importante şi o degradare limitată a rezistenţei la încărcări verticale, astfel încât
structura poate susţine încărcările verticale. Riscul de rănire este semnificativ.

Structura nu poate fi practic reparată şi nu permite reocuparea ei pentru că eventualele replici


seismice pot produce prăbuşirea acesteia. Construcţiile care ating acest nivel îşi pierd complet
valoarea economică şi de utilizare.

• Condiţii nestructurale
La acest nivel de performanţă elementele nestructurale sunt complet degradate şi reprezintă un
pericol real pentru viaţa oamenilor.

A.5 Relaţii de verificare şi criterii de acceptanţă

Exigenţele corespunzătoare stării limită de serviciu (SLS) / nivelului de performanţă de limitare a


degradărilor se consideră satisfacute dacă sunt îndeplinite condiţiile de limitare a deplasării
relative de nivel din P 100-1/2006.

Îndeplinirea exigenţelor corespunzătoare stării limită ultime (ULS) / nivelului de performanţă de


siguranţă a vieţii se face conform procedurilor prevăzute în capitolele 6 şi 8 din prezentul cod.
Valorile factorului de comportare q şi valorile capacităţilor de rotire plastică în elementele
structurale se iau pentru starea limitǎ ultimǎ, corespunzator nivelului de performanţă de siguranţă a

48
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 55

vieţii, conform anexelor prezentului cod, în funcţie de tipul de element structural şi de materialul de
construcţie.

Îndeplinirea exigenţelor corespunzătoare stării limită de pre-colaps / nivelului de performanţă de


prevenire a prăbuşirii se face conform procedurilor prevăzute în capitolele 6 şi 8 din prezentul
cod, considerând urmǎtoarele modificări / corecţii:
- pentru nivelul de performanţă de prevenire a prăbuşirii, valorile factorului de
comportare q se consideră ca fiind valorile corespunzătoare nivelului de performanţă de siguranţă
a vieţii sporite cu 30%;
- pentru nivelul de performanţă de prevenire a prăbuşirii, valorile capacităţilor de rotire
plastică în elementele structurale se consideră ca fiind valorile corespunzătoare nivelului de
performanţă de siguranţă a vieţii sporite cu 30%.

49
56 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

ANEXA B
STRUCTURI DIN BETON ARMAT

B.1 Domeniu de aplicare

(1) Prezenta anexă conţine informaţii specifice pentru evaluarea construcţiilor de beton armat
în situaţia în care se află la data evaluării.

B.2 Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire şi a materialelor din


structura clădirii

B.2.1 Starea elementelor

(1) Se vor examina:

(i) Condiţia fizică a elementelor de beton armat referitoare la prezenţa degradării betonului
prin carbonatare, a coroziunii betonului şi oţelului produse de diferiţi agenţi;

(ii) Eventualele degradări ale elementelor de beton armat produse de acţiunea seismică;

(iii) Eventualele degradări ale elementelor de beton armat produse de alte acţiuni cum sunt,
contracţia la uscare a betonului, tasarea diferenţială a reazemelor, deformaţiile împiedicate
datorate variaţiei de temperatură etc.

B.2.2 Geometria

(1) Datele colectate trebuie să realizeze:

(i) Identificarea structurii verticale şi a structurii laterale a clădirii, în ambele direcţii;

(ii) Modul de descărcare a plăcilor, pe una, două sau mai multe direcţii;

(iii) Modul de descărcare al scărilor pe elementele verticale ale structurii;

(iv) Identificarea unor goluri de dimensiuni importante în planşee (inclusiv golurile de scară) şi
pereţi;

(v) Stabilirea dimensiunilor secţiunilor transversale ale grinzilor şi stâlpilor;

(vi) Stabilirea lăţimii active a plăcii la grinzile cu profil T;

(vii) Identificarea formei pereţilor structurali (lamelară, cu bulbi la capete, în formă de L, T sau
cutie);

(viii) Stabilirea lungimii pe care reazemă elementele orizontale (cu precădere a grinzilor şi
plăcilor prefabricate);

(ix) Identificarea eventualelor excentricităţi între axele grinzilor şi stâlpilor, a dezaxării


stâlpilor pe verticală etc.

50
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 57

B.2.3 Detalii de alcătuire

(1) Datele colectate trebuie să includă următoarele:

(i) Cantitatea de armătură longitudinală în grinzi, stâlpi şi pereţi;

(ii) Cantitatea de armătură transversală în grinzi, stâlpi, pereţi şi noduri;

(iii) Cantitatea şi modul de distribuţie a armăturii de confinare în zonele critice ale grinzilor şi
stâlpilor şi de la extremităţile secţiunii pereţilor, în zonele critice ale acestora;

(iv) Raportul dintre secţiunile armăturilor longitudinale superioare şi inferioare în secţiunile de


la extremităţile grinzilor;

(v) Acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale şi transversale;

(vi) Lungimile de ancorare şi de înnădire ale armăturilor longitudinale;

(vii) Forma cârligelor la etrieri şi, eventual, la barele longitudinale.

B.2.4 Materiale

(1) Datele culese vor stabili:

(i) Rezistenţa betonului;

(ii) Limita de curgere, rezistenţa la rupere şi deformaţia ultimă a oţelului.

B.3 Criterii pentru evaluarea calitativă

B.3.1 Lista de condiţii de alcătuire a structurilor de beton în zone seismice

(1) Listă pentru metodologia de nivel 1

Condiţiile care trebuie respectate sunt cele din tabelul B.1

51
58 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Tabelul B.1 Lista de condiţii pentru structuri de beton armat în cazul aplicării metodologiei de nivel 1

Criteriul Criteriul nu este îndeplinit


Criteriu este Neîndeplinire Neîndeplinire
îndeplinit moderată majoră
(i) Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim: 50 puncte
• Traseul încărcărilor este continuu
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente
legături pentru a avea stabilitate laterală şi
suficiente zone plastice potenţiale)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al
rezistenţei
• Nu există niveluri flexibile
• Nu există modificări importante ale dimensiunilor 50 30 – 49 0 – 29
în plan ale sistemului structural de la nivel la nivel
• Nu există discontinuităţi pe verticală (toate
elementele verticale sunt continue până la
fundaţie)
• Nu există diferenţe între masele de nivel mai mari
de 50 %
• Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
• Infrastructura (fundaţiile) este în măsură să
transmită la teren forţele verticale şi orizontale
Punctaj total realizat
(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim: 10 puncte
• Distanţele până la clădirile vecine depăşesc
dimensiunea minimă de rost, conform P 100-
1/2006
• Planşeele intermediare (supantele) au o structură 10 5–9 0–4
laterală proprie sau sunt ancorate adecvat de
structura principală
• Pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi
flexibil) de structură
• Nu există stâlpi captivi scurţi
Punctaj total realizat
(iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor Punctaj maxim: 30 puncte
structurale
(a) Structuri tip cadru beton armat
• Nu există stâlpi scurţi
• Încărcarea axială normalizată (forţa axială de
compresiune raportată la aria secţiunii şi 30 20 – 29 0 – 19
rezistenţa de proiectare a betonului la
compresiune) a stâlpilor este moderată:
orientativ,ν d ≤ 0,65
(b) Structuri cu pereţi de beton armat
• Grosimea pereţilor este ≥ 150 mm
• Pereţii au la capete bulbi sau tălpi cu dimensiuni
limitate (prin intersecţia pereţilor nu se formează 30 20 – 29 0 – 19
profile complicate cu tălpi excesive)
• Încărcarea axială a pereţilor este moderată
ν d ≤ 0,35
Punctaj total realizat

52
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 59

(iv) Condiţii referitoare la planşee Punctaj maxim: 10 puncte


10 5–9 0–4
• Prin grosimea plăcii şi dimensiunile reduse ale
golurilor planşeul poate fi considerat şi diagramă
orizontală rigidă
Punctaj total realizat
NOTĂ:
1. Estimarea condiţiilor referitoare la configuraţia structurii se face conform 4.1.
2. În cadrul fiecărei categorii de condiţii (i)…(iv), distribuţia punctajului între diferitele exigenţe va fi
stabilită de expertul tehnic funcţie de importanţa fiecărei exigenţe pentru construcţia analizată.
3. Punctajul maxim corespunzător ansamblului celor patru categorii de condiţii, în situaţia îndeplinirii lor în
totalitate, este 100. În felul acesta, punctajul total rezultat în urma analizei calitative reprezintă procentual
măsura în care caracteristicile structurale sunt satisfăcute.
4. Punctajul atribuit fiecărui tip de condiţii din tabelul B.1 este orientativ. Funcţie de situaţia concretă a
fiecărei clădiri, expertul va putea face redistribuţii ale acestor punctaje între categoriile de condiţii (i)…(iv).

(2) Lista pentru metodologiile de nivel 2 şi 3

Condiţiile referitoare la configuraţia sistemului structural (i) şi cele care privesc interacţiunile
structurii (ii) sunt identice cu cele prezentate în tabelul B.1 pentru metodologia de nivel 1. Din
acest motiv ele nu se mai prezintă detaliat în tabelul B.2, în care este prezentată lista de condiţii
pentru cazul aplicării metodologiilor de evaluare de nivel 2 şi 3.
În tabel se prezintă detaliat numai lista de condiţii ce priveşte alcătuirea şi armarea structurilor de
beton armat şi, respectiv, planşeele, mult mai precise şi mai nuanţate, în cazul metodologiilor de
nivel 2 şi 3.
Unele din condiţii privesc rezistenţa elementelor structurale şi natura ruperii potenţiale a
elementelor structurale, astfel încât completarea listei trebuie precedată de evaluarea rezistenţei
elementelor structurale la diferite solicitări.

Tabelul B.2 Lista de condiţii pentru structuri de beton armat în cazul aplicării metodologiilor de
nivel 2 şi 3

Criteriul Criteriul nu este îndeplinit


Criteriu este Neîndeplinire Neîndeplinire
îndeplinit moderată majoră
(i) Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim: 50 puncte
50 30 – 49 0 – 29

Punctaj total realizat


(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim: 10 puncte
10 5–9 0–5

Punctaj total realizat


(iii) Condiţii privind alcătuirea (armarea) Punctaj maxim: 30 puncte
elementelor structurale

53
60 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(a) Structuri tip cadru de beton armat


• Ierarhizarea rezistenţelor elementelor structurale
asigură dezvoltarea unui mecanism favorabil de
disipare a energiei seismice: la fiecare nod suma
momentelor capabile ale stâlpilor este mai mare
decât suma momentelor capabile ale grinzilor
• Încărcarea axială de compresiune a stâlpilor este
moderată: ν d ≤ 0,65
• În structură nu există stâlpi scurţi: raportul între
înălţimea secţiunii şi înălţimea liberă a stâlpului
este < 0,30
• Rezistenţa la forţa tăietoare a nodului este
suficientă pentru a se putea mobiliza rezistenţa la
încovoiere la extremităţile grinzilor şi stâlpilor
• Înnădirile armăturilor în stâlpi se dezvoltă pe 40
diametre, cu etrieri la distanţa 10 diametre pe
zona de înnădire
• Înnădirile armăturilor din grinzi se realizează în 30 20 – 29 0 – 19
afara zonelor critice
• Etrierii în stâlpi sunt dispuşi astfel încât fiecare
bară verticală se află în colţul unui etrier (agrafe)
• Distanţele între etrieri în zonele critice ale
stâlpilor nu depăşesc 10 diametre, iar în restul
stâlpului ¼ din latură
• Distanţele între etrieri în zonele plastice ale
grinzilor nu depăşesc 12 diametre şi ½ din
lăţimea grinzii
• Armarea transversală a nodurilor este cel puţin
cea necesară în zonele critice ale stâlpilor
• Rezistenţa grinzilor la momente pozitive pe
reazeme este cel puţin 30% din rezistenţa la
momente negative în aceeaşi secţiune
• La partea superioară a grinzilor sunt prevăzute
cel puţin 2 bare continue (neîntrerupte în
deschidere)

Punctaj total realizat


(b) Structuri cu pereţi de beton armat
• Distribuţia momentelor capabile pe înălţimea
pereţilor respectă variaţia cerută de CR 2-1-1.1-
2005 şi asigură dezvoltarea unui mecanism de
disipare a energiei seismice favorabil
• Secţiunile pereţilor au la capete bulbi sau tălpi de
dimensiuni limitate. Prin intersecţia pereţilor nu
se formează profile complicate cu tălpi excesive
în raport cu dimensiunile inimii 30 20 – 29 0 – 19
• Rezistenţa la forţe tăietoare a grinzilor de cuplare
este suficientă pentru a se putea mobiliza
rezistenţa la încovoiere la extremităţile lor
• Rezistenţa la forţă tăietoare a pereţilor structurali
este mai mare decat valoarea asociată plastificării
prin încovoiere la bază
• Înnădirea armăturilor verticale este făcută pe o
lungime de cel puţin 40 diametre

54
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 61

• Grosimea pereţilor este ≥ 150 mm


• Procentul de armare orizontală a pereţilor
p h ≥ 0,20%
• Armătura verticală a inimii reprezintă un procent
p v ≥ 0,15% şi este ancoratǎ adecvat
• Etrierii grinzilor de cuplare sunt distanţaţi la cel
mult 150 mm

Punctaj total realizat


(iv) Condiţii referitoare la planşee Punctaj maxim: 10 puncte
• Placa planşeelor cu o grosime ≥ 100 mm este
realizată din beton armat monolit sau din predale
prefabricate cu o suprabetonare adecvată
• Armăturile centurilor şi armăturile distribuite în
placă asigură rezistenţa necesară la încovoiere şi
forţa tăietoare pentru forţele seismice aplicate în
planul planşeului
• Forţele seismice din planul planşeului pot fi
10 6–9 0–5
transmise la elementele structurii verticale
(pereţi, cadre) prin eforturi de lunecare şi
compresiune în beton, şi/sau prin conectori şi
colectori din armături cu secţiune suficientă
• Golurile în planşeu sunt bordate cu armături
suficiente, ancorate adecvat

Punctaj total realizat


Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R1 = puncte
NOTĂ Dacă condiţiile concrete de investigare a construcţiei nu permit stabilirea suficient de detaliată a condiţiilor
(iii) şi (iv), nivelul de îndeplinire a acestora se estimează pe baza practicii din perioada realizării clădirii, cu
reducerea adecvată a punctajului. Funcţie de gradul de încredere al datelor astfel stabilite, punctajul se
reduce prin înmulţirea cu factori cu valori între 0,50 şi 1,0.

B.4 Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale

(1) Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se face pe baza punctajului dat în
tabelul B.3 pentru diferitele tipuri de degradare identificate

Tabelul B.3 Starea de degradare a elementelor structurale

Criteriul Criteriul nu este îndeplinit


Criteriu este Neîndeplinire Neîndeplinire
îndeplinit moderată majoră
(i) Degradări produse de acţiunea cutremurului Punctaj maxim: 50 puncte
• Fisuri şi deformaţii remanente în zonele critice
(zonele plastice) ale stâlpilor, pereţilor şi
grinzilor
• Fracturi şi fisuri remanente înclinate produse de
forţa tăietoare în grinzi 50 26 – 49 0 – 25
• Fracturi şi fisuri longitudinale deschise în stâlpi
şi/sau pereţi produse de eforturi de compresiune.
• Fracturi sau fisuri înclinate produse de forţa
tăietoare în stâlpi şi/sau pereţi

55
62 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

• Fisuri de forfecare produse de lunecarea


armăturilor în noduri
• Cedarea ancorajelor şi înnădirilor barelor de
armătură
• Fisurarea pronunţată a planşeelor
• Degradari ale fundaţiilor sau terenului de fundare

Punctaj total realizat


(ii) Degradări produse de încărcările verticale Punctaj maxim: 20 puncte
• Fisuri şi degradări în grinzi şi plăcile planşeelor
• Fisuri şi degradări în stâlpi şi pereţi
20 11 – 19 0 – 10

Punctaj total realizat


(iii) Degradări produse de încărcarea cu Punctaj maxim: 10 puncte
deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii,
acţiunea temperaturii, curgerea lentă a 10 6–9 1–5
betonului)

Punctaj total realizat


(iv) Degradări produse de o execuţie Punctaj maxim: 10 puncte
defectuoasă (beton segregat, rosturi de lucru
10 6–9 1–5
incorecte etc.)

Punctaj total realizat


(v) Degradări produse de factori de mediu: Punctaj maxim: 10 puncte
îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi chimici sau
biologici etc., asupra:
- betonului 10 6–9 1–5
- armăturii de oţel (inclusiv asupra
proprietăţilor de aderenţă ale acesteia)

Punctaj total realizat


Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R2 = puncte
NOTĂ 1. Distribuţia punctajului din tabelul B.2 pe categorii de degradări este orientativă. Expertul tehnic poate
corecta această distribuţie atunci când consideră că prin aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a
efectelor diferitelor tipuri de degradări asupra siguranţei structurale a construcţiei examinate. De exemplu,
când degradările produse de acţiunea cutremurelor sunt foarte importante, cu efect esenţial asupra stării de
siguranţă a construcţiei, şi nu există efecte semnificative ale celorlalte cauze posibile de degradări, expertul
va putea mări ponderea (punctajul) condiţiilor de la (1) într-o măsură adecvată cu situaţia din teren.
2. Dacă starea de degradare constatată afectează semnificativ integritatea elementelor structurale şi a
legăturilor dintre acestea, se va modifica modelul de calcul încât acesta să reprezinte cât mai fidel
comportarea probabilă a structurii.

B.5 Valori admisibile ale eforturilor unitare medii în cazul aplicării metodologiei de
nivel 1

În condiţiile aplicării procedeelor de calcul simplificate descrise la 6.7.2 valorile admisibile ale
eforturilor unitare tangenţiale medii în secţiunile stâlpilor şi pereţilor de beton armat, vadm, se
consideră:
vadm = 1,4 f ctd

56
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 63

în care f ctd este rezistenţa de proiectare la întindere a betonului.


În cazul cadrelor cu pereţi de umplutură din zidărie în contact cu stâlpii şi grinzile structurii de
beton armat verificarea se face ca pentru pereţii din zidărie confinată.
Valoarea admisibilă a forţei axiale normalizate de compresiune (ν = N / bhf cd ) este
ν adm = 0,6 5 în stâlpi, şi
ν adm = 0,35 în pereţi
b, h sunt dimensiunile secţiunii transversale a elementului, iar f cd este rezistenţa de proiectare a
betonului la compresiune.

B.6 Factorii de comportare pentru elemente structurale în metodologia de nivel 2

(1) Valorile factorilor de comportare pentru verificarea elementelor structurale, funcţie de


modul potenţial de rupere, ductil sau mai puţin ductil, sunt date în tabelul B.4.
Elementele structurale considerate în tabelul B.4 sunt acelea care îşi ating capacitatea la
încovoiere, după curgerea armăturilor întinse.

Tabelul B.4 Valorile factorului de comportare q

Element structural q

Grinzi
Comportare ductilă1)
(p-p’)/pmax2) ≤ 0; VEd ≤ 0,7bdf ctd 8
(p-p’)/pmax2) ≤ 0; VEd ≤ 2,0bdf ctd 4
2)
(p-p’)/pmax ≥ 0,5; V Ed ≤ 0,7bdf ctd 4
2)
(p-p’)/pmax ≥ 0,5; V Ed ≤ 2,0bdf ctd 3
Comportare neductilă 2,5
Stâlpi
Comportare ductilă1)
υd3) ≤ 0,20 6
υd3) ≥ 0,45 3
Comportare neductilă
υd3) ≤ 0,20 3
υd3) ≥ 0,45 2
Pereţi structurali
Comportare ductilă1)
ξ4) ≤ 0,15 5
ξ4) ≥ 0,40 3
Comportare neductilă
ξ4) ≤ 0,15 3
ξ4) ≥ 0,40 2
Pereţi structurali şi stâlpi care cedează prin forţă tăietoare 2
Grinzi de cuplare
Comportare ductilă1) 4
Comportare neductilă 2

57
64 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

1)
Comportare ductilă înseamnă că grinda, stâlpul, peretele structural îndeplinesc condiţiile de alcătuire şi de
detaliere a armăturii prevăzute în normativele de proiectare a construcţiilor noi, specifice acestor tipuri de
structuri. Se admit interpolări ale valorilor q corespunzătoare comportării ductile, respectiv neductile
pentru cazul îndeplinirii parţiale a condiţiilor prevăzute în normativele de proiectare a structurilor noi.
2)
p - procentul de armare al armăturii întinse
p’ - procentul de armare al armăturii comprimate
pmax - procentul de armare maxim (corespunzător punctului de balans)
3)
υd - forţa axială adimensionalizată
4)
ξ - înălţimea adimensionalizată a zonei comprimate
VEd - forţa tăietoare de proiectare
d - înălţimea efectivă (utilă) a secţiunii elementului
b - lăţimea secţiunii elementului
f ctd - rezistenţa de proiectare la întindere a betonului

(2) Elementele care se rup fragil sunt acelea care se rup la forţă tăietoare înainte de
atingerea rezistenţei la încovoiere sau se rup la încovoiere fără atingerea deformaţiei de
curgere prin întindere în armătură. Verificarea elementelor cu rupere fragilă se face la
eforturile asociate mecanismului de plastificare. De exemplu, verificarea grinzilor la forţă
tăietoare se face la valoarea obţinută pe schema de calcul cu articulaţii plastice formate la
extremităţi.

B.7 Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3

B.7.1 Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică

(1) Rotirea plastică maximă, θ um pl


(diferenţa între rotirea ultimă şi cea de la iniţierea
curgerii în armătura întinsă), utilizabilă în verificările la ULS ale elementelor de beton armat
solicitate în regim de încărcare ciclică, se poate determina cu relaţiile:

- pentru elementele verticale (stâlpi şi pereţi):


0 , 35 f yw
β ⎛L ⎞ αρ x
θ pl
= ⋅f 0, 2
⋅⎜ V ⎟ ⋅ 25 fc
(B.1.a)
4υ d
um c
⎝ h ⎠
- pentru grinzi:
0,3 0 , 35 f yw
⎛ω' ⎞ ⎛L ⎞ αρ x
θ pl
= β ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅f 0, 2
⋅⎜ V ⎟ ⋅ 25 fc
(B.1.b)
⎝ω ⎠
um c
⎝ h ⎠

în care:
β coeficient egal cu valoarea 0,01, pentru stâlpi şi grinzi, şi cu 0,006, pentru pereţi
h înălţimea secţiunii transversale
Lv = M/V braţul de forfecare în secţiunea de capăt (raportul între valorile momentului M
şi forţei tăietoare V)

N
νd = (lăţimea zonei comprimate a elementului, N forţa axială considerată pozitivă în
bhf c
cazul compresiunii)

58
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 65

ω ' ,ω coeficienţii de armare a zonei comprimate, respectiv întinse, incluzând armătura


din inimă; în cazul în care valorile ω şi ω’ au valori mai mici decât 0,01, în
expresia (B.1) se introduce valoarea 0,01
fc şi fyw rezistenţa betonului la compresiune şi rezistenta oţelului din etrieri (MPa), stabilite
prin împărţirea valorilor medii la factorii de încredere corespunzători nivelului de
cunoaştere atins în investigaţii
ρ s = As
x x
bw s h coeficientul de armare transversală paralelă cu direcţia x în care se face calculul (sh
= distanţa dintre etrieri)
α factorul de eficienţă al confinării, determinat cu relaţia
⎛ s ⎞⎛
α = ⎜⎜1 − h ⎟⎟⎜⎜1 − h ⎟⎟⎜⎜1 −
∑ ⎟ s ⎞⎛ b ⎞i
2

(B.2)
⎝ 2b o 2h⎠⎝ 6h b ⎟ o ⎠⎝ o o ⎠
bo, ho dimensiunile miezului confinat măsurat la axul etrierilor
bi distanţa interax între armăturile longitudinale aflate în colţul unui etrier sau al unei
agrafe, în lungul perimetrului secţiunii.

Expresia este valabilă în situaţia în care barele de armătură sunt profilate şi în zona critică nu
există înnădiri, iar la realizarea armării sunt respectate regulile de alcătuire pentru zone seismice.
În cazurile în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite la calculul valorii θ um pl
furnizate de relaţia
(B.1) se aplică corecţiile indicate la (2), (3) şi (4).

(2) În elementele la care nu sunt aplicate regulile de armare transversală ale zonelor critice,
valorile obţinute din aplicarea relaţiei (B.1) se înmulţesc cu 0,8.

(3) Dacă în zona critică se realizează şi înnădiri prin petrecere ale armăturilor longitudinale, în
relaţia (B.1) coeficienţii de armare ω’ se multiplică cu 2. Dacă lungimea de petrecere efectivă lo,
este mai mică decât lungimea minimă de suprapunere prevăzută de STAS 10107/0-90 pentru
condiţii severe de solicitare, lo,min, valoarea capacităţii de rotire plastică dată de (B.1) se reduce în
raportul lo/lo,min.

(4) În cazul utilizării barelor netede, fără înnădiri în zonele critice, valorile θ um
pl
date de relaţia
(B.1) se înmulţesc cu 0,5.
Dacă barele longitudinale se înnădesc în zona critică şi sunt prevăzute cu cârlige, la calculul rotirii
plastice capabile cu relaţia (B.1) se fac următoarele corecţii:
- valoarea braţului de forfecare Lv = M/V se reduce cu lungimea de înnădire lo
- valoarea θ um
pl
se obţine înmulţind valoarea dată de relaţia (B.1) cu 0,40.

B.7.2 Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică

(1) În vederea evaluării rotirii plastice capabile poate fi utilizată alternativ expresia (B.3)
bazată pe ipoteze simplificatoare de distribuţie a curburilor la rupere:

⎛ 0.5 L pl ⎞
θ umpl =
1
(φ − φ y )L pl ⎜⎜1 − ⎟⎟ (B.3)
γ el u
⎝ Lv ⎠
unde:
φu curbura ultimă în secţiunea de capăt
φy curbura de curgere în aceeaşi secţiune

59
66 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

γel coeficient de siguranţă care ţine seama de variabilitatea proprietăţilor fizico-


mecanice; γel = 1,5 pentru stâlpi şi grinzi şi γel =1,8 pentru pereţi

Valoarea lungimii Lpl a zonei plastice, depinde de modul în care se stabileşte sporul de rezistenţă
şi de capacitate de deformaţie, ca efect al confinării în calculul curburii ultime φu.

(2) Pentru evaluarea curburii ultime φu se poate utiliza următorul model, specific solicitării
ciclice:

(a) Deformaţia ultimă a armăturii longitudinale, εsu, se ia egală cu 0,10.

(b) Rezistenţa betonului confinat se determină cu relaţia:


⎡ ⎛ αρ sx f yw ⎞ ⎤
0 ,85

f cc = f c ⎢1 + 3,7⎜⎜ ⎟⎟ ⎥ (B.4)
⎢⎣ ⎝ f c ⎠ ⎦ ⎥
deformaţia specifică la care se atinge fcc, în raport cu deformaţia specifică εc2 a betonului
neconfinat se determină cu relaţia:
⎡ ⎛f ⎞⎤
ε cc = ε c 2 ⎢1 + 5⎜⎜ cc − 1⎟⎟⎥ (B.5)
⎣ ⎝ f c ⎠ ⎦
iar deformaţia specifică ultimă la fibra extremă a zonei comprimate se obţine cu:
αρ sx f yw
ε cu = 0,004 + 0,5 (B.6)
f cc
unde:
α, fyw şi ρsx au definiţiile date la B.7.1.
ε c2 deformaţia specifica ultimă a betonului comprimat neconfinat, conform STAS
10107/0-90. Pentru betoane obişnuite (< C32/40); ε c 2 = 0,0035.

Lungimea zonei plastice, pentru elemente fără înnădiri în această zonă se determină cu relaţia:
L d bl f y ( MPa)
L pl = v + 0,2h + 0,15 (B.7)
30 f c ( MPa)
în care:
dbl este diametrul (mediu) al armăturilor longitudinale

NOTĂ Primul termen din relaţia B.7 ia în considerare contribuţia încovoierii, al doilea contribuţia forţelor
tăietoare, iar al treilea ţine seama de lunecarea armăturilor.

(3) Corectarea valorii θ umpl


calculată cu relaţia (B.3), în situaţiile în care în zona plastică se
realizează înnădiri prin petrecere, sau armăturile sunt netede şi prevăzute cu cârlige, se face
conform B.7.1 (2), (3) şi (4).

B.7.3 Calculul rezistenţei elementelor la forţă tăietoare

(1) În cazul utilizării metodelor de calcul neliniar, valoarea rezistenţei la forţă tăietoare se
determină cu expresiile date în STAS 10107/0-90, utilizând rezistenţele medii ale betonului şi
oţelului şi împărţind valoarea rezultată la un factor global de siguranţă γel = 1,5.
B.7.3 Calculul rezistenţei elementelor la forţă tăietoare

60
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 67

ANEXA C
STRUCTURI DIN OŢEL

C.1 Domeniu de aplicare

(1) Prezenta anexă conţine informaţii specifice pentru evaluarea construcţiilor cu structura de
rezistenţă din oţel în situaţia în care se află la data evaluării.

C.2 Identificarea geometriei structurii, a detaliilor de alcătuire şi a materialelor din


structura clădirii

C.2.1 Elemente generale

(1) Se vor examina cu atenţie următoarele aspecte:

(i) Starea fizică generală a oţelului şi a sistemelor de prindere (sudură, şuruburi) care să includă
prezenţa eventualelor deformaţii;

(ii) Condiţia fizică generală a elementelor principale şi secundare care preiau acţiunea seimicǎ cu
evidenţierea eventualelor degradări.

C.2.2 Geometria

(1) Datele culese trebuie să includă următoarele aspecte:

(i) Identificarea sistemelor de preluare a forţelor orizontale (în ambele direcţii);

(ii) Identificarea diafragmelor orizontale ( planşee, contravântuiri orizontale);

(iii) Forma iniţială a secţiunii transversale şi dimensiunile acesteia;

(iv) Caracteristicile geometrice ale secţiunii elementelor (aria secţiunii transversale, modulul de
rezistenţă, momentul de inerţie, momentul de inerţie la răsucire) în secţiunile critice ale elementelor
existente.

C.2.3 Detalii de alcătuire

(1) Datele culese trebuie să includă următoarele aspecte:

(i) Dimensiunile elementelor constructive (gusee, rigidizări, eclise, contrafişe)

(ii) Modul de alcătuire şi calitatea îmbinărilor de continuitate şi a îmbinărilor dintre diferite


elemente, aşa cum sunt în realitate.

C.2.4 Materiale

(1) Datele culese trebuie să cuprindă:

(i) Valorile limitei de curgere, rezistenţei de rupere, alungirii la rupere.

62
68 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(2) Pentru inspecţie se vor alege zonele cu tensiuni reduse (extremităţile tălpilor de la capetele
barelor comprimate şi încovoiate şi muchiile exterioare ale flanşelor).

(3) Pentru determinarea proprietăţilor fizico-mecanice ale elementelor structurale utilizate ca


zone (bare) disipative se vor utiliza eşantioane prelevate din inima secţiunii.

(4) Pentru determinarea proprietăţilor fizico-mecanice ale elementelor nedisipative sau


zonelor îmbinărilor se vor utiliza eşantioane prelevate din tălpile secţiunii.

(5) Acolo unde accesul este limitat şi în cazul elementelor compozite, pentru inspecţie se vor
utiliza gamagrafierea, testările cu ultrasunete şi inspecţia prin intermediul găurilor de acces
perforate prin elementele arhitecturale.

(6) Calitatea materialului de bază şi a materialului de adaos va fi atestată prin analize chimice
şi metalurgice.

(7) Pentru a proba că materialul din zona influenţată termic (de sudură) şi din imediata
vecinătate are o rezistenţă corespunzătoare la ruperea fragilă se vor face testări de rupere prin
încovoiere cu şoc pe epruvete Charpy cu crestătura în “V”.

(8) Pot fi utilizate testări distructive şi/sau nedistructive (lichide penetrante, pulbere
magnetică), respectiv tomografii sau metode care utilizează ultrasunetele.

C.3 Criterii pentru evaluarea calitativă

C.3.1 Lista de condiţii de alcătuire a structurilor de oţel în zone seismice

(1) Listă pentru metodologia de nivel 1

Condiţiile care trebuie respectate sunt cele din tabelul C.1

Tabelul C.1 Lista de condiţii pentru structuri din oţel în cazul aplicării metodologiei de nivel 1

Criteriul Criteriul nu este îndeplinit


Criteriu este Neîndeplinire Neîndeplinire
îndeplinit moderată majoră
(i) Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim: 50 puncte
• Traseul încărcărilor este continuu
• Sistemul este redundant (sistemul are suficiente
legături pentru a avea stabilitate laterală şi
suficiente zone potenţial plastice)
• Nu există niveluri slabe din punct de vedere al
rezistenţei
• Nu există niveluri flexibile
• Nu există modificări importante ale
50 30-49 0-29
dimensiunilor în plan ale sistemului structural de
la un nivel la altul
• Nu există discontinuităţi pe verticală (toate
elementele verticale sunt continue până la
fundaţie)

63
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 69

• Nu există diferenţe între masele de nivel mai


mari de 50 %
• Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate
• Legătura dintre infra şi suprastructură are
capacitatea de a asigura transmiterea eforturilor
• Infrastructura (fundaţiile) este în măsură să
transmită la teren forţele verticale şi orizontale şi
să asigure stabilitatea la răsturnarea construcţiei

Punctaj total realizat


(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim: 10 puncte
• Distanţele până la clădirile vecine depăşesc
dimensiunea minimă de rost, conform P 100-
1/2006
• Planşeele intermediare (supantele) au o structură
de susţinere şi preluare a foţelor orizontale 10 5-9 0-4
proprie sau sunt ancorate adecvat de structura
principală
• Pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi
flexibil) de structură

Punctaj total realizat


(iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor Punctaj maxim: 30 puncte
structurale
(a) Structuri tip cadre necontravântuite
- Grinzi:
● zonele potenţial plastice (de la capetele
grinzilor) au secţiuni din clasa 1 sau 2 de secţiune
● prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de

capacitate totală, putând transmite la stâlp întregul


moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii
- Stâlpi:
● zonele potenţial plastice de la baza stâlpului şi

de la capătul superior al stâlpului aflat la ultimul


etaj au secţiuni din clasa 1 sau 2 de secţiune, în
rest pot fi secţiuni din clasa 2
30 20 – 29 0 – 19
● grosimea inimii stâlpului în zona nodului de

cadru (eventual suplimentată cu plăci de dublare)


are supleţea suficient de mică (conform P 100-
1/2006) astfel încât este evitată pierderea
stabilităţii locale
● în dreptul nodului de cadru stâlpul este

prevăzut cu rigidizări de continuitate la nivelul


tălpilor (superioară şi inferioară) grinzilor
adiacente care asigură continuitatea transmiterii
tensiunilor normale de la o grindă la alta

Punctaj total realizat

64
70 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(b) Structuri cu cadre contravântuite centric


● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid

● Diagonalele dispuse în “X” au zvelteţea λ


E
1,3λ e ≤ λ ≤ 2 ,0λe; λe = π
fy
30 20 - 29 0 - 19
● Diagonalele dispuse în „V“ au zvelteţea
λ ≤ 2 ,0λ e
● Grinda de cadru este prevăzută în locul de
prindere al diagonalelor în „V“ cu legături laterale
la ambele tălpi

Punctaj total realizat


(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric
● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid

● Bara disipativă are secţiunea încadrată în clasa 1

de secţiuni
● Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în

ea şi nici nu este întărită cu plăci de dublare


● La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt

prevăzute legături laterale care împiedică pierderea 30 20- 29 0 - 19


stabilităţii generale
● La capetele barei disipative sunt prevăzute pe

ambele feţe ale inimii rigidizări transversale


● Diagonalele au secţiuni încadrate în clasa 2 de

E
secţiuni. Zvelteţea lor este λ ≤ 1,5 π ≅ 1,5λ e
fy

Punctaj total realizat


(iv) Condiţii referitoare la planşeu Punctaj maxim: 10 puncte
10 5–9 0–4
• Prin grosimea plăcii şi dimensiunile reduse ale
golurilor planşeul poate fi considerat şi
diafragmă orizontală rigidă
Punctaj total realizat
NOTĂ 1. Estimarea condiţiilor referitoare la configuraţia structurii este cea de la capitolul 5.
2. Punctajul maxim, corespunzând ansamblului celor patru categorii de condiţii în totalitate, s-a ales egal cu
100. În felul acesta punctajul total rezultat în urma analizei calitative reprezintă procentual măsura în care
caracteristicile structurale sunt satisfăcătoare.
3. Punctajul atribuit fiecărui tip de condiţii din tabelul C.1 este orientativ. Funcţie de situaţia concretă a
fiecărei clădiri, expertul va putea face redistribuţii ale acestor punctaje între diferitele categorii de exigenţe,
astfel încât evaluarea structurii prin intermediul acestui indicator să fie cât mai semnificativă.
De asemenea, distribuirea punctajului atribuit fiecăreia din cele patru categorii de condiţii, fiecăreia din
exigenţele care le compun, va fi făcută de către expertul pe baza ponderii estimate a acestor exigenţe pentru
construcţia examinată.

(2) Lista pentru metodologiile de nivel 2 şi 3

Condiţiile referitoare la configuraţia sistemului structural (i) şi cele care privesc interacţiunile
structurii (ii) sunt identice cu cele prezentate în tabelul C.1 pentru metodologia de nivel 1. Din

65
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 71

acest motiv ele nu se mai prezintă detaliat în tabelul C.2 în care este prezentată lista de condiţii
pentru cazul aplicării metodologiilor de evaluare de nivel 2 şi 3.
Tabelul C.2 Lista de condiţii pentru structuri din oţel în cazul aplicării metodologiilor de
nivel 2 şi 3
Criteriul Criteriul nu este îndeplinit
Criteriu este Neîndeplinire Neîndeplinire
îndeplinit moderată majoră
(i) Condiţii privind configuraţia structurii Punctaj maxim: 50 puncte
50 30 – 49 0 – 29
Conform criteriu (i) din Tabelul C.1

Punctaj total realizat


(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii Punctaj maxim: 10 puncte
10 5–9 0–4
Conform criteriu (ii) din Tabelul C.1

Punctaj total realizat


(iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor Punctaj maxim: 30 puncte
structurale.
(a) Structuri tip cadre necontravântuite
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor

structurale asigură dezvoltarea unui mecanism


favorabil de disipare a energiei seismice, zonele
disipative fiind situate la capetele grinzilor în
vecinătatea îmbinării grindă-stâlp
- Grinzi:
● zonele potenţial plastice (de la capetele
grinzilor) au secţiuni din clasa 1 sau 2 de secţiune.
● ambele tălpi sunt rezemate lateral împotriva

pierderii stabilităţii generale în zonele potenţial


plastice, valoarea forţei ce trebuie preluată de
respectivele reazeme fiind conform P 100-1/2006
● prinderea grindă-stâlp este de tip rigid, de

capacitate totală, putând transmite la stâlp întregul


moment încovoietor dezvoltat la capătul grinzii
- Stâlpi: 30 20 – 29 0 – 19
● zonele potenţial plastice de la baza stâlpului şi

de la capătul superior al stâlpului aflat la ultimul


etaj au secţiuni din clasa 1 sau 2 de secţiune
● panourile de inimă ale stâlpilor în zona nodului

de cadru (îmbinarea grindă-stâlp) pot prelua forţa


tăietoare corespunzătore momentelor plastice
capabile ale zonelor disipative ale grinzilor
adiacente
● grosimea inimii stâlpului în zona nodului de

cadru (eventual suplimentată cu plăci de dublare)


are supleţea suficient de mică (conform P 100-
1/2006) astfel încât este evitată pierderea stabilităţii
locale
● în dreptul nodului de cadru stâlpul este prevăzut

cu rigidizări de continuitate la nivelul tălpilor


(superioară şi inferioară) grinzilor adiacente care

66
72 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

asigură continuitatea transmiterii tensiunilor


normale de la o grindă la alta
● în zona nodului de cadru tălpile stâlpului sunt

legate lateral la nivelul tălpii superioare a grinzilor


adiacente
● zvelteţea stâlpului, în planul în care grinzile pot

forma articulaţii plastice este limitată la valoarea:


E
λ = 0,7 π ≅ 0,7λ e
fy

Punctaj total realizat


(b) Structuri cu cadre contravântuite centric
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor

structurale asigură dezvoltarea unui mecanism


favorabil de disipare a energiei seismice astfel încât
plastificarea diagonalelor întinse să se producă
înainte de formarea articulaţiilor plastice sau de
pierderea stabilităţii generale / locale în grinzi şi
stâlpi
● Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid astfel încât

cadrele, cu sau fără contravântuiri, pot prelua cel


puţin 25% din acţiunea seismică în ipoteza în care
contravântuirile verticale au ieşit din lucru
30 20 – 29 0 – 19
● Diagonalele dispuse în “X” au zvelteţea λ
1,3λ e ≤ λ ≤ 2 ,0λ e
● Diagonalele dispuse în „V“ au zvelteţea
λ ≤ 2 ,0λ e
● Grinda de cadru este prevăzută în locul de
prindere a diagonalelor în „V“ cu legături laterale
la ambele tălpi
● Zvelteţea stâlpilor în planul contravântuit este

E
λ ≤ 1,3 π = 1,3λ e
fy

Punctaj total realizat


(c) Structuri cu cadre contravântuite excentric
● Ierarhizarea eforturilor capabile ale elementelor

structurale asigură dezvoltarea unui mecanism


favorabil de disipare a energiei seismice astfel încât
barele disipative amplasate în structură sunt
capabile să disipeze energia prin formarea de
mecanisme plastice de forfecare, încovoiere sau
încovoiere însoţită de forfecare
●Prinderile grindă-stâlp sunt de tip rigid astfel încât
30 20 - 29 0 - 19
cadrele, cu sau fără contravântuiri, pot prelua cel
puţin 25%, din acţiunea seismică în ipoteza în care
contravântuirile au ieşit din lucru
● Bara disipativă are secţiunea încadrată în clasa 1

de secţiuni
● Inima barei disipative nu are prevăzute goluri în

ea şi nici nu este întărită cu plăci de dublare

67
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 73

● La capetele barei disipative, la ambele tălpi sunt


prevăzute legături laterale care împiedică pierderea
stabilităţii generale (putând prelua o forţă de
compresiune egală cu 0,06 fy b tf)
● La capetele barei disipative sunt prevăzute pe

ambele feţe ale inimii rigidizări transversale cu


grosimea mai mare de 75% din grosimea inimii
dar cel puţin de 10 mm şi cu lăţimea până la
marginea tălpii. Rigidizările intermediare sunt
amplasate conform P 100-1/2006
● Axa diagonalelor se intersectează cu axa barei

disipative în dreptul rigidizării de capăt sau în


interiorul lungimii barei disipative
● Diagonalele au secţiuni încadrate în clasa 2 de

E
secţiuni. Zvelteţea lor este λ ≤ 1,5 π ≅ 1,5λ e
fy
● Tronsoanele de grindă adiacente barei disipative
au secţiunea încadrată în clasa 2 de secţiuni
● Stâlpii au secţiuni încadrate în clasa 1 sau 2 de

secţiune în zonele potenţial plastice. Zvelteţea lor


E
este λ ≤ 1,3 π ≅ 1,3λ e
fy

Punctaj total realizat


(iv) Condiţii referitoare la planşeu Punctaj maxim: 10 puncte
• Placa planşeelor cu o grosime ≥ 100 mm este
realizată din beton armat monolit. Armăturile
distribuite în placă asigură rezistenţa necesară la
încovoiere şi forţa tăietoare pentru forţele
seismice aplicate în planul planşeului
• Forţele seismice din planul planşeului pot fi 10 6–9 0–5
transmise la elementele structurii verticale (grinzi
principale şi secundare) prin intermediul
conectorilor elastici (gujoane) sau rigizi
• Golurile în planşeu sunt bordate cu armături
suficiente, ancorate adecvat

Punctaj total realizat


Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R1 = puncte

C.4 Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale

(1) Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se face pe baza punctajului dat în
tabelul C.3 pentru diferitele tipuri de degradare identificate.

68
74 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Tabelul C.3 Starea de degradare a elementelor structurale

Criteriul Criteriul nu este îndeplinit


Criteriu este Neîndeplinire Neîndeplinire
îndeplinit moderată majoră
(i) Degradări produse de acţiunea cutremurului Punctaj maxim: 50 puncte
● Grinzi: deformaţii extinse, voalarea pereţilor
secţiunii, formarea de articulaţii plastice, fisuri
şi ruperi parţiale
● Bare disipative (linkuri): deformaţii plastice

severe, fisuri şi ruperi parţiale


● Stâlpi: deformaţii moderate, voalări ale tălpilor,

incursiuni în domeniul plastic (la unii stâlpi)


● Prindere grindă / bare disipative – stâlp:

deformaţii pronunţate, ruperi ale mijloacelor


de prindere cu diminuarea rezistenţei capabile
(fără a fi afectate însă mijloacele de prindere
care transmit forţa tăietoare)
● Nodul de cadru: deformaţii pronunţate, voalare

în domeniul plastic, fisuri şi ruperi parţiale ale


sudurilor
● Prinderi de continuitate ale stâlpilor şi

grinzilor: incursiuni în domeniul plastic fără 50 26-49 0-25


ruperi ale elementelor de continuitate sau ale
mijloacelor de prindere
● Contravântuiri verticale: flambaj, deformaţii

plastice, cedarea prinderilor


● Baza stâlpilor: deformaţii plastice ale plăcii de

bază, traverselor, deformaţii plastice / ruperea


şuruburilor de prindere în fundaţii
● Diafragme orizontale:

- metalice: deformaţii pronunţate, flambajul unor


bare de contravântuire. Ruperea mijloacelor de
prindere a barelor contravântuirii şi /sau panourilor
metalice de structură de rezistenţă
- din beton armat: fisurarea sau ruperea planşeelor.
Distrugerea prinderii plăcii din beton armat de
structură metalică (smulgerea din conectori /
ruperea conectorilor)

Punctaj total realizat


(ii) Degradări produse de încărcările verticale Punctaj maxim: 20 puncte
• Fisuri şi degradări în plăcile planşeelor.
• Pierderea stabilităţii locale a stâlpilor şi grinzilor
20 11 – 19 0 – 10

Punctaj total realizat


(iii) Degradări produse de încărcarea cu Punctaj maxim: 10 puncte
deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii,
acţiunea temperaturii, curgerea lentă a 10 6–9 1–5
betonului)

Punctaj total realizat

69
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 75

(iv) Degradări produse de o execuţie Punctaj maxim: 10 puncte


defectuoasă (dezaxări ale stâlpilor,
contravântuirilor, defecte în îmbinǎri sudate, 10 6–9 1–5
defecte în îmbinǎri cu şuruburi)

Punctaj total realizat


(v) Degradări produse de factori de mediu: Punctaj maxim: 10 puncte
agenţi corozivi chimici sau biologici etc.,
asupra: 10 6–9 1–5
- oţelului (coroziune, exfolieri)

Punctaj total realizat


Punctaj total pentru ansamblul condiţiilor R2 = puncte

NOTĂ 1. Tipurile de degradări considerate în tabelul C.3 sunt numai cele produse de acţiunea seismică. Dacă în
urma examinării structurii se constată că aceasta prezintă degradări produse de alte cauze, de exemplu,
degradări de material produse de coroziune, de incendii sau degradări produse de încărcarea cu deplasări,
cum sunt cele din tasarea diferenţială a reazemelor sau variaţia de temperatură, efectul acestora asupra
siguranţei structurale se ia în considerare prin reducerea suplimentară a punctajului R2, funcţie de natura şi
efectul structural al acestor degradări.
2. Distribuţia punctajului din tabelul C.3 pe categorii de degradări este orientativă. Expertul tehnic poate
corecta această distribuţie atunci când consideră că prin aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a
efectelor diferitelor tipuri de degradare asupra siguranţei structurale.

C.5 Valori admisibile ale tensiunilor medii în cazul aplicării metodologiei de nivel 1

În condiţiile aplicării procedeelor de calcul simplificate descrise la 8.2, valorile admisibile ale
tensiunilor medii în secţiunile stâlpilor şi contravântuirilor verticale se consideră:

τ ma = 0,25 f y - în inimile stâlpilor


σ ma = 0,50 f y - în diagonalele contravântuirilor

C.6 Factorii de comportare pentru elemente structurale în cazul aplicării metodologiei de


nivel 2

Valorile factorilor de comportare, funcţie de modul potenţial de rupere, sunt date în tabelul C.4.

Tabelul C.4 Valorile factorului de comportare q

Element structural q
Grinzi:
-- Comportare ductilă 1)
● clasa 1 de secţiuni 8
● clasa 2 de secţiuni 3
-- Comportare neductilă
● clasa 3 de secţiuni 1,5
Bare disipative:
-- Comportare ductilă
● clasa 1 de secţiuni 8
● clasa 2 de secţiuni 3

70
76 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

-- Comportare neductilă
● clasa 3 de secţiuni 1
Stâlpi:
-- Comportare ductilă
● clasa 1 de secţiuni 6
● clasa 2 de secţiuni 3
-- Comportare neductilă
● clasa 3 de secţiuni 1
Contravântuiri verticale cu diagonale în “X”:
-- Comportare ductilă
● clasa 1 de secţiuni 6
● clasa 2 de secţiuni 4
-- Comportare neductilă
● clasa 3 de secţiuni 2
Contravântuiri verticale cu diagonale în “V”:
-- Comportare ductilă
● clasa 1 de secţiuni 4
● clasa 2 de secţiuni 3
-- Comportare neductilă
● clasa 3 de secţiuni 1
1)
Comportare ductilă înseamnă că grinda, stâlpul, bara disipativă, contravântuirea, prinderile îndeplinesc
toate condiţiile de alcătuire şi de detaliere prevăzute în normativele de proiectare a construcţiilor noi,
specifice acestor tipuri de structuri. De asemenea trebuie îndeplinite toate condiţiile privind formarea unui
mecanism favorabil de disipare a energiei printr-o comportare histeretică cât mai stabilă. Se admit
interpolări ale valorilor q corespunzătoare comportării ductile, respectiv ne-ductile pentru cazul îndeplinirii
parţiale a condiţiilor prevăzute în normativele de proiectare a structurilor noi.

C.7 Capacităţi de deformare inelastică în elementele structurale în cazul aplicării


metodologiei de nivel 3

Capacitatea de deformare inelastică a elementelor structurale se calculează având în


vedere natura solicitării şi sensibilitatea la pierderea stabilităţii locale a elementului după cum
urmează:

(1) Cadre necontravântuite


Rotirea inelastică maximă, θu, a grinzilor şi stâlpilor supuşi la încovoiere, pe care se poate
conta la verificările la ULS este exprimată în funcţie de rotirea de la capătul elementului (considerat
cu axa nedeformată) în cazul în care curgerea materialului a cuprins întreaga secţiune, θy.
N
Pentru grinzi şi stâlpi, pentru care ≤ 0,3 , rotirea inelastică este:
N pl
θu =8,0 θy pentru secţiuni clasa 1

θu =3,0 θy pentru secţiuni clasa 2

în care:

W pl f y l b
θy = pentru grinzi
6 EI b

71
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 77

W pl f y l c ⎛ ⎞
θy = ⎜1 − N ⎟ pentru stâlpi
6 EI c ⎜⎝ N pl ⎟⎠

Wp l modulul de rezistenţă plastic


fy limita de curgere a oţelului din element, determinată pe baza valorii medii rezultată
în urma testărilor şi a surselor de informare existentă, amplificată cu factorul de
încredere CF (tabelul 4.1)
lb , lc lungimea teoretică a grinzii, respectiv a stâlpului
Ib , Ic momentul de inerţie a secţiunii grinzii, respectiv a stâlpului
N forţa axială din element
Npl = A fy forţa axială capabilă plastică a elementului.

Rotirea inelastică maximă, θu, a prinderilor grindă - stâlp pe care se poate conta la verificările la
ULS este:
θu = 0,050 rad.

(2) Cadre contravântuite centric


Deformaţia inelastică maximă a diagonalei comprimate, Δc,u, pe care se poate conta la
verificările la ULS este exprimată în funcţie de deformaţia axială a acesteia sub forţa de
compresiune care produce flambajul, Δc, ca un multiplu al acestei deformaţii:

Δc,u = 6 Δc pentru secţiuni clasa 1

Δc,u = 2 Δc pentru secţiuni clasa 2

în care:

Nc l
Δc =
AE

Nc = ϕ A fy forţa capabilă la flambaj a barei comprimate


fy are semnificaţia de la (1)
l lungimea teoretică a diagonalei.

Deformaţia inelastică maximă a diagonalei întinse, Δt,u , pe care se poate conta la verificările la
ULS este exprimată în funcţie de deformaţia axială a acesteia sub forţa de întindere care produce
curgerea, Δt , ca un multiplu al acestei deformaţii:

Δt,u = 9 Δt pentru secţiuni clasa 1 şi clasa 2


în care:

72
78 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Ntl
Δt =
AE

Nt = A ⋅ fy forţa capabilă la întindere a barei


fy are semnificaţia de la (1)
l lungimea teoretică a barei.

Deformaţia inelastică a grinzilor sau stâlpilor supuşi la întindere, Δt,u , pe care se poate conta la
verificările la ULS este exprimată în funcţie de deformaţia axială produsă de forţa de întindere, Δt,
ca un multiplu al acestei deformaţii:

Δt,u = 5,0 Δt pentru secţiuni clasa 1 şi clasa 2


în care:
Nt l
Δt =
AE

Nt = A fy forţa capabilă la întindere a barei


fy are semnificaţia de la (1)
l lungimea teoretică a barei.

NOTA Nici una din relaţiile prezentului paragraf nu se aplică structurilor cu cadre contravântuite excentric.

(3) Cadre contravântuite excentric


Rotirea inelastică maximă a barelor disipative, θu , pe care se poate conta la verificările
ULS este:

θu = 0,08 rad. pentru bare disipative scurte

θu = 0,02 rad. pentru bare disipative lungi

0,08 rad. < θu < 0,02 rad. pentru bare disipative intermediare (se determină prin interpolare
liniară între valorile de mai sus).

73
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 79

ANEXA D
CLĂDIRI DIN ZIDĂRIE

D.1 Domeniu de aplicare

(1) Prezenta anexă cuprinde informaţiile necesare pentru evaluarea nivelului de siguranţă
seismică disponibil la data evaluării (expertizării) pentru clădirile cu pereţi structurali din
zidărie.
(2) Prevederile se referă, cu precizările corespunzătoare după tipul de alcătuire, la clădirile cu
pereţi structurali din zidărie nearmată şi din zidărie confinată, cu planşee fără rigiditate
semnificativă în plan orizontal şi cu planşee rigide în plan orizontal.

D.2 Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din zidărie

D.2.1 Date generale privind construcţia

(1) Informaţiile cu caracter general privind clădirile din zidărie se referă la:
- data (perioada) execuţiei;
- numărul de niveluri;
- forma şi dimensiunile în plan;
- forma şi dimensiunile în elevaţie;
- tipul zidăriei (nearmată, confinată);
- natura elementelor pentru zidărie şi modul de zidire (cu mortar, zidărie uscată);
- tipul şi materialele planşeelor;
- tipul şi materialele acoperişului (şarpantei);
- natura terenului de fundare;
- tipul şi materialele fundaţiilor;
- tipul şi materialele finisajelor şi decoraţiilor exterioare.
(2) Informaţiile menţionate la (1) vor fi colectate din documentele disponibile şi/sau prin
examinare vizuală.

D.2.2 Date privind starea fizică a construcţiei

(1) Vor fi cercetate următoarele aspecte legate de starea fizică, relevante pentru evaluarea
siguranţei la cutremur a clădirilor din zidărie:
• degradarea fizică a materialelor structurii:
- degradarea zidăriilor prin: ascensiunea capilară a apei (igrasie), efecte de îngheţ - dezgheţ,
degradarea mortarului;
- degradarea planşeelor din lemn prin: putrezirea lemnului, crăpături în lemn, prezenţa
microorganismelor şi a ciupercilor;
- degradarea elementelor metalice prin: coroziunea tiranţilor, ancorelor, grinzilor de planşeu;
- incendiu.
• afectarea structurii din cauze neseismice:
- cedarea terenului de fundare (tasare uniformă/neuniformă);
- efectul împingerilor echilibrate/neechilibrate date de arce, bolţi, cupole;
- deteriorarea planşeelor din încărcări verticale (ruperi locale, deformaţii excesive, vibraţii).

74
80 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

• afectarea structurii din acţiuni seismice:


- identificarea şi descrierea stării de fisurare, prin clasificarea fisurilor pe baza tipologiei
specifice (separare, rotire, lunecare, ieşire din plan) sau prin identificarea deformaţiilor
aparente: ieşire din plan vertical, umflare, deformarea bolţilor etc.
(2) Informaţiile de la (1) se colectează prin examinare vizuală şi se consemnează sub
formă de desene, fotografii, texte, în releveul avariilor/degradărilor care face parte
integrantă din raportul de evaluare.

D.2.3 Date privind geometria structurilor din zidărie

(1) Principalele date privind geometria structurilor din zidăriei se referă la:
• poziţionarea în plan a pereţilor structurali şi dimensiunile pereţilor structurali;
• continuitatea pe verticală a pereţilor structurali;
• poziţionarea şi dimensiunile în plan şi în elevaţie ale golurilor (uşi, ferestre) şi ale zonelor
de perete cu grosime redusă (nişe);
• poziţionarea în plan şi în elevaţie a elementelor structurale din zidărie care generează
împingeri (arce, bolţi, cupole) cu indicarea tipologiei şi a principalelor dimensiuni (formă,
grosime), precum şi a elementelor care pot prelua împingerile (contraforţi, tiranţi);
• poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din lemn sau
metalice, grosimea plăcilor de beton; existenţa planşeelor parţiale sau cu goluri mari;
• poziţiile şi dimensiunile elementelor de confinare (stâlpişori şi centuri), ale buiandrugilor
şi ale tiranţilor.
(2) Pentru toate nivelurile de cunoaştere, datele specifice privind geometria structurilor se
vor obţine din documentele descrise la 4.4.1 cu următoarele precizări:
• Examinare vizuală. Rezultatele examinării vizuale vor fi prezentate sub formă de desene
cotate corespunzător, pentru fiecare nivel al clădirii, în care se reprezintă: pereţii cu
rezistenţă semnificativă la forţă tăietoare (poziţionarea în plan, principalele dimensiuni
geometrice), elementele de zidărie care generează eforturi de împingere (arce, bolţi,
cupole), direcţiile de rezemare ale planşeelor şi alcătuirea acestora (în zone semnificative,
de exemplu în încăperile cu deschideri mari).
• Relevarea construcţiei. Releveul construcţiei va conţine desene cotate complet, pentru
fiecare nivel, în care se reprezintă: toate elementele din zidărie (structurale, inclusiv
elementele de confinare şi nestructurale), elementele de zidărie care generează eforturi de
împingere (arce, bolţi, cupole), inclusiv descrierea tipologiei acestora (formă şi grosime) şi
a umpluturilor peste acestea, rezemările tuturor planşeelor.

D.2.4 Detalii constructive specifice structurilor din zidărie

(1) Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie sunt:
• tipul şi calitatea legăturilor între pereţi la colţuri, ramificaţii şi intersecţii;
• tipul şi calitatea legăturilor între planşee şi pereţi; existenţa / lipsa centurilor la nivelul
planşeului; existenţa / lipsa ancorelor şi tiranţilor;
• lipsa/existenţa/alcătuirea buiandrugilor cu rezistenţă semnificativă la încovoiere;
• alcătuirea elementelor structurale care generează împingeri şi a elementelor care pot
prelua/limita împingerile (contraforţi, pilaştri, tiranţi);
• existenţa zonelor de zidărie slăbite de nişe, coşuri de fum, şliţuri etc;
• detalii privind intervenţiile în timp asupra construcţiei:

75
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 81

- modificarea poziţiei şi/sau dimensiunilor golurilor din pereţii structurali; de exemplu,


modificarea deschiderii şi/sau a înălţimii golurilor, desfiinţarea totală sau parţială a
buiandrugilor sau arcelor, etc.;
- crearea de goluri noi;
- desfiinţarea de goluri: umpluturi din zidărie/alte materiale cu/fără ţesere;
- spargerea şliţurilor orizontale şi verticale pentru instalaţii;
• alcătuirea elementelor structurale/ nestructurale, cu vulnerabilitate ridicată:
- elemente majore de zidărie situate la ultimul nivel (pod/mansardă), ancorate şi/sau
neancorate: frontoane, timpane, calcane;
- elemente minore de zidărie situate pe faţade (parapeţi, elemente decorative) sau la
nivelul acoperişului (atice, coşuri de fum şi de ventilaţie);
• alcătuirea planşeelor:
- materialele şi identificarea esenţelor (în cazul planşeelor din lemn);
- geometria planşeului (orientarea elementelor principale de planşeu, distanţele între
acestea);
- dimensiunile elementelor principale
- detaliile constructive ale rezemărilor/prinderilor pe pereţii structurali;
• alcătuirea infrastructurii şi fundaţiilor:
- existenţa/lipsa subsolului, suprafaţa ocupată: subsol parţial/general;
- materialele pereţilor subsolului: piatră, zidărie, beton simplu, beton armat;
- alcătuirea planşeului peste subsol: planşeu drept (cu grinzi metalice şi bolţişoare de
cărămidă, cu grinzi şi podină din lemn, din beton armat), bolţi din zidărie;
- adâncimea de fundare;
- materialele din care sunt alcătuite fundaţiile: piatră, zidărie, beton simplu, beton armat,
soluţii mixte;
- existenţa/lipsa hidroizolaţiilor verticale/orizontale;
• condiţiile de teren:
- topografia amplasamentului: teren plan, în pantă (stabilitatea versantului), teren
inundabil;
- natura terenului de fundare: normal, cu sensibilităţi (sensibil la umezire, cu contracţii şi
umflări mari, lichefiabil), agresiv faţă de materialele de construcţie;
- nivelul apei freatice;
- existenţa / lipsa reţelelor edilitare (apă/canalizare) cu pierderi de apă.
(2) Informaţiile de la (1) se obţin conform 4.4.2, cu următoarele precizări:
• Inspecţie în teren limitată: va fi făcută numai prin examinare vizuală, de regulă, după
desfacerea tencuielilor. Se cercetează, pentru cel puţin 15% din numărul pereţilor, următoarele
elemente:
- caracteristicile zidăriei la suprafaţă şi în profunzime;
- legăturile între pereţii care se intersectează;
- alcătuirea generală a planşeelor şi prinderile acestora de pereţi.

NOTĂ Detaliile privind legăturile între pereţii care se intersectează şi cele privind legăturile între planşee şi
pereţi pot fi evaluate şi ţinând seama de tipologia constructivă (clădiri similare) şi de practica
curentă a perioadei de realizare a construcţie.

• Inspecţii în teren extinse şi cuprinzătoare: vor fi făcute, de asemenea, prin examinare


vizuală pentru fiecare nivel al clădirii, şi vor consta, cel puţin, în:
- desfacerea tencuielilor (pe suprafeţe suficient de mari, orientativ > 1,0 m2);
- sondaje în zidărie pentru examinarea:
∗ caracteristicilor în profunzime ale zidăriei;

76
82 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

∗ legăturilor între pereţi la intersecţii;


∗ legăturilor între pereţi şi planşee;
- desfacerea tavanelor/pardoselilor pentru cercetarea alcătuirii planşeelor;
- decopertarea fundaţiilor (în zonele semnificative, stabilite de expertul tehnic).
Inspecţia în teren extinsă se face pentru cel puţin 30% din numărul pereţilor, iar inspecţia în
teren cuprinzătoare se face pentru cel puţin 50% din numărul pereţilor.

D.2.5 Proprietăţile materialelor

(1) Calitatea zidăriei se evaluează în funcţie de:


i. Tipologia şi calitatea zidăriei:
- tipul şi materialul elementelor pentru zidărie;
- calitatea elementelor pentru zidărie: cărămizi formate manual/presate; uscate sau arse
(cu precizarea gradului de ardere);
- gradul de afectare (îngheţ/dezgheţ, igrasie, etc);
- tipul şi calitatea mortarului: tipul liantului şi agregatelor, raportul liant / agregat,
- gradul de afectare (carbonatare, îngheţ/dezgheţ sau alte acţiuni);
- lungimile minime/maxime de suprapunere şi regularitatea suprapunerii elementelor în
rânduri succesive şi a grosimii rosturilor verticale şi orizontale;
- legăturile (ţeserea) la intersecţiile pereţilor;
- umplerea rosturilor cu mortar: toate rosturile umplute, rosturile verticale neumplute,
gradul de umplere, compactitatea mortarului, zidărie fără mortar.
ii. Precizia execuţiei pereţilor: verticalitate, planeitate.
iii. Rezultatele încercărilor nedistructive in-situ: încercări cu prese plate, încercări sonice,
endoscopie, etc.
iv. Rezultatele analizelor chimice şi ale încercărilor mecanice pe elemente pentru zidărie şi
mortare extrase din lucrare.
(2) Încercările specifice pentru determinarea caracteristicilor materialelor se fac conform
prevederilor de la 4.4.3 cu următoarele precizări:
• Încercări in-situ limitate: se fac prin examinarea vizuală a ţeserii zidăriei şi a elementelor
din care aceasta este alcătuită. Este necesar să se efectueze cel puţin un examen, pentru
fiecare tip de zidărie din clădire şi, în toate cazurile, pentru fiecare nivel al clădirii; nu sunt
cerute date experimentale.
• Încercări in-situ extinse: au ca scop obţinerea informaţiilor cantitative, cu caracter general,
asupra rezistenţelor zidăriei. Pentru aceasta, se va efectua cel puţin o încercare din cele
menţionate la punctul (iv) de la aliniatul (1), la fiecare nivel, pentru fiecare tip de material
existent în structură (cu aceleaşi elemente şi/sau mortare), în plus faţă de verificările vizuale
de la încercarea limitată. Încercările nedistructive menţionate la punctul (iii) de la aliniatul
(1) sunt complementare celor de la punctul (iv) şi nu le pot înlocui pe acestea.
• Încercări in-situ cuprinzătoare: au ca scop evaluarea mai exactă a rezistenţelor materialelor
şi/sau ale zidăriei. Pentru a se obţine rezultate semnificative, se fac cel puţin trei încercări
pentru fiecare tip de material existent în lucrare şi pentru fiecare nivel al clădirii.
În cazul unor construcţii importante se recomandă şi:
- încercări de laborator (prin compresiune pe diagonală şi/sau prin compresiune cu
forţă laterală) pe probe de zidărie extrase din lucrare;

77
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 83

- teste de încărcare statică şi/sau dinamică pe planşee.


(3) În cazul în care se constată o corespondenţă tipologică semnificativă pentru materiale,
pentru forma şi dimensiunile elementelor şi detaliilor constructive, în locul încercărilor
pentru lucrarea respectivă se pot utiliza rezultatele încercărilor de la clădiri similare executate
în aceeaşi zonă şi, aproximativ, în aceeaşi epocă.
(4) Pentru construcţiile proiectate şi executate după anul 1950, în cazurile în care există
planuri şi/sau piese scrise care menţionează calitatea elementelor pentru zidărie şi a
mortarului, şi dacă inspecţia vizuală, efectuată conform D.2.4 şi D.2.5, nu arată existenţa
unor defecţiuni majore de punere în operă, rezistenţele zidăriei pot fi luate din standardele
în vigoare la data proiectării/execuţiei (începând cu STAS 1031-50, 1031-56, 1031-71 -
standarde anulate). În acest caz factorul de încredere se ia CF=1,20 fără a se face încercări
in-situ.
Pentru clădirile construite între cele două războaie valorile de referinţă ale rezistenţelor
zidăriei pot fi considerate cele date în literatura de specialitate completate cu investigaţiile
cerute în tabelul 4.1 pentru încadrarea în nivelurile de cunoaştere KL1÷KL3.

D.3 Evaluarea siguranţei seismice

D.3.1 Generalităţi

(1) Evaluarea siguranţei seismice a clădirilor cu pereţi structurali din zidărie se face prin
coroborarea rezultatelor obţinute prin două categorii de procedee:
- evaluare calitativă;
- evaluare prin calcul.
(2) Procedeele de evaluare calitativă au două niveluri de complexitate:
- evaluare calitativă preliminară;
- evaluare calitativă detaliată.
(3) Evaluarea prin calcul a siguranţei seismice a clădirilor din zidărie, în prezenţa încărcărilor
verticale (permanente şi utile), implică două categorii de verificări:
- verificarea ansamblului structurii şi a pereţilor structurali pentru acţiunea seismică în
planul pereţilor;
- verificarea pereţilor pentru acţiunea seismică perpendiculară pe plan.
(4) Procedeele de evaluare prin calcul au două niveluri de complexitate:
- evaluare preliminară pe ansamblul clădirii, pentru acţiunea seismică în planul
pereţilor;
- evaluare detaliată, pentru acţiunea seismică în planul pereţilor şi normal pe plan.
(5) Evaluarea detaliată prin calcul pentru efectele acţiunii seismice în planul pereţilor are mai
multe trepte de complexitate în funcţie de modelul şi metoda de calcul:
- modele de calcul liniar elastic, analizate cu:
∗ metoda forţelor static echivalente (LF);
∗ metoda de calcul modal cu spectre de răspuns (MRS);
- modele de calcul neliniar, analizate prin:
∗ metode de calcul static neliniar;
∗ metode de calcul dinamic neliniar.
Condiţiile de utilizare a acestor modele şi metode de calcul sunt definite la D.3.4.1.6 şi
D.3.4.1.7.

78
84 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(6) Pentru forţele seismice în planul peretelui şi perpendicular pe planul peretelui, care
acţionează simultan asupra pereţilor structurali şi asupra panourilor de umplutură la cadrele de
beton armat sau metalice, verificările de la (3) se referă la satisfacerea cerinţelor de stabilitate şi
de rezistenţă.

(7) Verificarea cerinţei de rigiditate pentru solicitarea seismică în planul peretelui şi


perpendicular pe planul peretelui nu este necesară, de regulă, la clădirile cu structura din
zidărie, cu excepţia clădirilor la care, pentru starea limită de serviciu, nu este acceptată
afectarea finisajelor sau a unor instalaţii speciale.

D.3.2 Metodologii de evaluare pentru clădiri din zidărie

(1) În prezenta anexă sunt date trei metodologii de evaluare a siguranţei seismice a clădirilor
din zidărie:
- Metodologia de nivel 1
- Metodologia de nivel 2
- Metodologia de nivel 3
(2) Metodologia de nivel 1 se aplică următoarelor categorii de clădiri cu pereţi structurali din
zidărie:
• clădiri din zidărie confinată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime:
≤ P+2E în zone seismice cu ag = 0,16g;
≤ P+4E în zone seismice cu ag ≤ 0,12g;
• clădiri din zidărie nearmată, cu regularitate în plan şi în elevaţie, cu planşee din beton armat
monolit, având înălţime:
≤ P+2E în zone seismice cu ag = 0,12g;
≤ P+4E în zone seismice cu ag = 0,08g.
(3) Metodologia de nivel 1 constă în:
• evaluare calitativă preliminară (D.3.3.1);
• evaluare simplificată prin calcul, pentru efectul de ansamblu al acţiunii seismice în planul
pereţilor (D.3.4.1.4).
• evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor (D.3.4.2),
dacă evaluarea calitativă preliminară a identificat existenţa pereţilor sau a altor elemente
majore de zidărie (calcane, timpane, frontoane) care prezintă risc de prăbuşire, parţială sau
totală.

(4) Metodologia de nivel 2 se aplică:


• tuturor clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi zidărie confinată cu planşee
fără rigiditate semnificativă în plan orizontal, indiferent de zona seismică şi de regimul de
înălţime;
• clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi din zidărie confinată cu planşee rigide
în plan orizontal care îndeplinesc condiţiile de la D.3.4.1.6 pentru utilizarea metodelor de
calcul liniar elastic dar care nu se încadrează în condiţiile de la (2) pentru utilizarea
metodologiei de nivel 1;
• clădirilor care îndeplinesc condiţiile de la (2) pentru utilizarea metodologiei de nivel 1, în
condiţiile în care se urmăreşte determinarea mai exactă a nivelului de siguranţă disponibil (se
recomandă în cazul clădirilor din clasele de importanţă şi de expunere la cutremur I şi II).

79
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 85

(5) Metodologia de nivel 2 constă în:


• evaluarea calitativă detaliată bazată, cel puţin, pe:
inspecţii în teren extinse;
încercări in-situ extinse.
• evaluarea prin calcul cu metode liniar elastice, pentru efectele acţiunii seismice în planul
pereţilor;
• evaluarea prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.
(6) Metodologia de nivel 3 se aplică construcţiilor care nu îndeplinesc condiţiile de la
D.3.4.1.6 pentru utilizarea metodologiei de nivel 2 şi construcţiilor importante şi complexe în
condiţiile în care se urmăreşte o evaluare mai exactă a performanţelor seismice.
(7) Metodologia de nivel 3 constă în:
• evaluare calitativă detaliată bazată pe:
inspecţii în teren cuprinzătoare;
încercări in-situ cuprinzătoare.
• evaluare prin calcul cu metode neliniare, pentru acţiunea seismicǎ în plan;
• evaluare prin calcul pentru acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor.

D.3.3 Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie

D.3.3.1 Evaluarea calitativă preliminară (pentru metodologia de nivel 1)

(1) Evaluarea calitativă preliminară se face ţinând seama de:


- caracteristicile generale ale clădirii;
- starea generală de afectare din cauza cutremurului şi/sau a altor acţiuni.

(2) Caracteristicile generale considerate pentru evaluarea calitativă preliminară sunt:


Regimul de înălţime:
1.1 ≤ P+2E; 1.2 > P+2E
Rigiditatea planşeelor în plan orizontal:
2.1 rigide; 2.2 fără rigiditate semnificativă
Regularitatea geometrică şi structurală:
3.1 cu regularitate în plan şi în elevaţie; 3.2 fără regularitate în plan sau în elevaţie; 3.3
fără regularitate în plan şi în elevaţie.
(3) Pe baza acestor caracteristici generale se stabileşte valoarea indicatorului R1 care
cuantifică, din punct de vedere calitativ, alcătuirea clădirii.

Tabelul D.1a Valorile indicatorului R1 pentru zidăria nearmată

Rigiditate Regim Condiţii de regularitate


planşee înălţime 3.1 3.2 3.3
2.1 1.1 100 85 70
1.2 85 70 60
2.2 1.1 75 55 40
1.2 55 40 20

80
86 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Tabelul D.1b Valorile indicatorului R1 pentru zidăria confinată

Rigiditate Regim Condiţii de regularitate


planşee înălţime 3.1 3.2 3.3
2.1 1.1 100 100 85
1.2 90 85 75
2.2 1.1 85 70 60
1.2 70 55 35

(4) Pentru evaluarea calitativă preliminară, starea generală de avariere a clădirii se notează în
funcţie de tipul şi de gravitatea avariilor prin punctajul dat în tabelul D.2.

Tabelul D.2 Calculul indicatorului R2 pentru evaluare calitativă preliminară

Tipul avariilor Elemente Elemente


verticale (Av) orizontale (Ah)
Nesemnificative 70 30
Moderate 60 20
Grave 45 15
Foarte grave 25 10

NOTĂ Elementele orizontale includ: planşee, bolţi, cupole, şarpante.

(5) Indicatorul R2 care defineşte gradul de avariere seismică a clădirii se determină cu relaţia:
R2 = Ah + Av (D.1)
(6) Avariile caracteristice în pereţii din zidărie, care se iau în considerare pentru evaluarea
calitativă preliminară sunt următoarele:
- Fisuri verticale în parapeţi, buiandrugi şi arce deasupra golurilor de uşi/ferestre
- Fisuri înclinate şi/sau în "X" în parapeţi, buiandrugi şi arce deasupra golurilor de uşi/ferestre
- Fisuri înclinate şi/sau în "X" în spaleţii între două goluri alăturate
- Zdrobirea zidăriei provocată de concentrarea locală a eforturilor de compresiune, eventual
cu expulzarea materialului
- Fisuri orizontale la extremităţile spaleţilor
- Avarii la intersecţiile pereţilor exteriori/interiori cu tendinţă de desprindere
- Fisuri/crăpături verticale la legăturile între pereţii perpendiculari
- Expulzarea locală a zidăriei din elementele orizontale pe care reazemă planşeele
(7) Caracterizarea orientativă a severităţii avariilor elementelor structurale verticale, definite la
(6), pentru utilizare în tabelul D.2, este următoarea:
Avarii nesemnificative.
Exemple:
• pereţi structurali:
- fisuri orizontale foarte subţiri în rosturile de la bază;
- posibile fisuri diagonale şi desprinderi minore la bază.
• spaleţi între goluri:
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi; fisuri cu
traseu discontinuu, foarte subţiri /mortar sfărâmat în rosturile orizontale şi verticale (fără
deplasări); fisuri diagonale subţiri în cărămizi în < 5% din asize.

81
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 87

Avarii moderate.
Exemple:
• pereţi structurali:
- fisuri orizontale/mortar desprins la bază şi în apropierea acesteia; deplasări (< 5÷6
mm) în planul de fisurare;
- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază şi se extind pe câteva rânduri de
cărămidă;
- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi);
• spaleţi între goluri
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi şi, uneori,
şi în alte rosturi apropiate de extremităţi;
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi
deschiderea rosturilor verticale (< 5÷6 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu crăpături în
cărămizi;
- fisuri diagonale (<5÷6mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colţuri sau în
apropierea acestora; la extremităţi nu se produce zdrobirea zidăriei.
Avarii grave.
Exemple:
• pereţi structurali:
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10÷12 mm;
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize;
- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 10÷12 mm în partea superioară;
• spaleţi între goluri:
- fisuri subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi;
- uneori fisuri subţiri/mortar sfărâmat şi în alte rosturi orizontale apropiate de extremităţi;
- posibil, ieşirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos);
- cărămizi zdrobite la colţuri;
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi
deschiderea rosturilor verticale (< 10÷12mm); rupere în scară cu >5% din asize cu
crăpături în cărămizi;
- fisuri diagonale (> 6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colţuri şi/sau
deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare.

Structura este considerată cu avarii grave dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de
20÷25% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de
la un etaj.
sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din numărul total al
spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj.
Avarii foarte grave:
Exemple:
• pereţi structurali:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau zidite;
- secţiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremităţi;
- deplasări laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).

82
88 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

• spaleţi între goluri:


- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale;
- deplasări semnificative în plan şi/sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colţuri;
- deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);
- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;
- deplasari laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă;
- deplasări şi rotiri importante în lungul planurilor de fisurare.

Structura este considerată cu avarii foarte grave dacă este îndeplinită una din următoarele
condiţii:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de
10÷15% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de la
un etaj,
sau
B. Numărul spaleţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din numărul total al
spaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj.
(8) La clădirile cu avarii foarte grave, care necesită intervenţii imediate pentru punerea în
siguranţă provizorie a clădirii şi interzicerea accesului tuturor persoanelor, evaluarea preliminară
nu mai este necesară şi se trece direct la evaluarea calitativă detaliată, conform D.3.3.2.
(9) Caracterizarea orientativă a severităţii tipurilor de avarii prezentate în tabelul D.2, pentru
elementele structurale orizontale, este următoarea:
Avarii la planşee cu grinzi din lemn:
- Avarii nesemnificative: Fisuri izolate în tavan, paralele cu grinzile.
- Avarii moderate: Fisuri numeroase în tavan, paralele cu grinzile, însoţite de fisuri
transversale izolate.
- Avarii grave: Separarea de perete la reazeme pentru un număr mic de grinzi.
- Avarii foarte grave: Separarea majorităţii grinzilor principale de pereţi la reazeme.
Deplasarea laterală urmată de căderea unor grinzi de pe reazeme.
Avarii la planşee cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă:
- Avarii nesemnificative: Fisuri izolate în bolţisoare, paralele cu grinzile.
- Avarii moderate: Fisuri numeroase în bolţişoare, paralele cu grinzile, însoţite de fisuri
transversale izolate.
- Avarii grave: Fisuri cu deschidere peste 1 mm în bolţişoare, paralele cu grinzile şi însoţite
de multe fisuri transversale.
- Avarii foarte grave: Separarea parţială a grinzilor de zidăria bolţişoarelor. Zdrobirea zidăriei
elementelor verticale în zonele de reazem ale grinzilor metalice. Căderea bolţişoarelor.
Avarii la bolţi şi cupole:
- Avarii nesemnificative: Fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolţi sau cupole cu
tiranţi.
- Avarii moderate: Fisuri vizibile, cu deschidere până la 1 mm, la bolţi sau cupole fără tiranţi.

83
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 89

- Avarii grave: Fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie şi la reazemele pe elementele


verticale, la bolţi sau cupole cu tiranţi.
- Avarii foarte grave: Fisuri cu deschidere peste 1 mm, la cheie şi la reazemele pe elementele
verticale la bolţi sau cupole fără tiranţi. Fisuri cu deschideri mai mari ale elementelor verticale,
la bază şi la reazemul bolţii, eventual cu zdrobirea zonei comprimate. Deformaţii remanente
importante (“coborârea” bolţilor) sau deplasarea laterală a reazemelor.

D.3.3.2 Evaluare calitativă detaliată (pentru metodologia de nivel 2 şi 3)

(1) Evaluarea calitativă detaliată se face ţinând seama de:


- principiile de alcătuire constructivă favorabilă care, conform experienţei cutremurelor
trecute, au influenţat favorabil comportarea seismică a clădirilor din zidărie;
- amploarea fenomenului de deteriorare din cauza cutremurului şi/sau a altor acţiuni.
(2) Aprecierea calitativă detaliată se face prin notare în raport cu următoarele criterii:

1. Calitatea sistemului structural:


- criterii de apreciere: eficienţa conlucrării spaţiale a elementelor structurii care depinde
de natura şi calitatea legăturilor între pereţii de pe direcţiile ortogonale şi a legăturilor între
pereţi şi planşee; existenţa ariilor de zidărie suficiente şi aproximativ egale pe cele două
direcţii;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile CR 6-2006.
2. Calitatea zidăriei:
- criterii de apreciere: calitatea elementelor, omogenitatea ţeserii, regularitatea rosturilor,
gradul de umplere cu mortar, existenţa unor zone slăbite de şliţuri şi/sau nişe, etc;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: calitatea materialelor şi a execuţiei conform
reglementărilor în vigoare.
3. Tipul planşeelor:
- criterii de apreciere: rigiditatea planşeelor în plan orizontal şi eficienţa legăturilor cu
pereţii (capacitatea de a asigura compatibilitatea deformaţiilor pereţilor structurali şi de a
împiedica răsturnarea pereţilor pentru forţe seismice perpendiculare pe plan);
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: planşee complete din beton armat monolit
la toate nivelurile, fără goluri care le slăbesc semnificativ rezistenţa şi rigiditatea în plan
orizontal.
4. Configuraţia în plan:
- criterii de apreciere: compactitatea şi simetria geometrică şi structurală în plan,
exprimate prin raportul între lungimile laturilor şi prin dimensiunile retragerilor în plan,
existenţa sau absenţa bowindow-urilor.
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
5. Configuraţia în elevaţie:
- criterii de apreciere: uniformitatea geometrică şi structurală în elevaţie exprimate prin
absenţa / existenţa retragerilor etajelor succesive, existenţa unor proeminenţe la ultimul nivel,
discontinutăţi create de sporirea ariei golurilor din pereţi la parter /la un nivel intermediar;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: prevederile P 100-1/2006.
6. Distanţe între pereţi:
- criterii de apreciere: distanţele între pereţii structurali, pe fiecare dintre direcţiile
principale ale clădirii;

84
90 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: sistem structural cu pereţi deşi (fagure)
definit conform CR 6-2006.
7. Elemente care dau împingeri laterale:
- criterii de apreciere: existenţa arcelor, bolţilor, cupolelor, şarpantelor, cu/fără elemente
care preiau/limitează efectele împingerilor;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa elementelor structurale care dau
împingeri (bolţi, şarpante, etc.).
8. Tipul terenului de fundare şi al fundaţiilor:
- criterii de apreciere: natura terenului de fundare (normal/dificil), capacitatea
fundaţiilor de a prelua şi transmite la teren încărcările verticale, eforturile provenite din tasări
diferenţiale şi din acţiunea cutremurului;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: teren normal de fundare, fundaţii continue
din beton armat.
9. Interacţiuni posibile cu clădirile adiacente:
- criterii de apreciere: existenţa/absenţa riscului de ciocnire cu clădirile alăturate (clădire
izolată, clădire cu vecinătăţi pe 1, 2, 3 laturi), înălţimile clădirilor vecine, existenţa riscului de
cădere a unor componente ale clădirilor vecine;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: clădire izolată.
10. Elemente nestructurale:
- criterii de apreciere: existenţa unor elemente de zidărie majore (calcane, frontoane,
timpane), placaje grele, alte elemente decorative importante care prezintă risc de prăbuşire;
- criteriul orientativ pentru punctajul maxim: lipsa acestor elemente sau asigurarea
stabilităţii lor conform prevederilor din P 100-1/2006.
Notarea se va face prin apreciere, cu următorul punctaj:
• criteriul este indeplinit 10 (punctaj maxim)
• neîndeplinire minoră 8÷10
• neîndeplinire moderată 4÷8
• neîndeplinire majoră 0÷4
Punctajul maxim total este 10 x 10 = 100 puncte.
Exemplu de notare pentru criteriul 1:
- clădire cu planşee de beton armat 10
- clădire cu planşee de lemn şi centuri de beton armat sau tiranţi din oţel la toate nivelurile 8÷10
- clădire cu planşee din lemn, fără centuri/tiranţi, cu zidurile perpendiculare bine ţesute 4÷8
- clădire cu planşee din lemn, fără centuri/tiranţi, cu legături slabe/neţesute între ziduri 0÷4
Valoarea efectivă a punctajului între limitele menţionate, pentru fiecare criteriu, se stabileşte de expertul tehnic
în funcţie de particularităţile clădirii respective.

(3) Rezultatul analizei calitative detaliate în raport cu criteriile de alcătuire se cuantifică prin
indicatorul
R1 = Σ pi (D.2)
unde pi sunt punctele acordate fiecărui criteriu
(4) În funcţie de amploarea şi distribuţia nivelului de avariere pe întrega construcţie, punctajul
detaliat pentru diferitele categorii de avarii se va lua din tabelul D.3

85
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 91

Tabelul D.3 Calculul indicatorului R2 pentru evaluare calitativă detaliată


Categoria Elemente verticale (Av) Elemente orizontale (Ah)
avariilor Suprafaţa afectată Suprafaţa afectată
≤ 1/3 1/3÷2/3 > 2/3 ≤ 1/3 1/3÷2/3 > 2/3
Nesemnificative 70 70 70 30 30 30
Moderate 65 60 50 25 20 15
Grave 50 45 35 20 15 10
Foarte grave 30 25 15 15 10 5
NOTĂ A se vedea nota de la tabelul D.2.
(5) Indicatorul R2 pentru evaluarea calitativă detaliată se calculează cu relaţia (D.1).
Exemplu:
elemente verticale: avarii foarte grave pe 40% din suprafaţă Av = 25
elemente orizontale: avarii grave pe 25% din suprafaţă Ah = 20
R2 = 25 + 20 = 45

D.3.4 Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie

D.3.4.1 Siguranţa faţă de efectele acţiunii seismice în planul peretelui

D.3.4.1.1 Determinarea forţei tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii pentru


metodologiile de nivel 1 şi 2

(1) Determinarea valorii de proiectare a forţei tăietoare de bază (Fb) pentru evaluarea
preliminară de ansamblu (metodologia de nivel 1) şi pentru calculul liniar elastic, cu forţa
laterală static echivalentă sau prin calcul modal bazat pe spectrul de răspuns (metodologia de
nivel 2), se face conform prevederilor generale de la 6.7.2 (relaţia 6.1) cu următoarele precizări
suplimentare:
- corectarea factorilor de comportare q din tabelul 6.1 cu factorii de suprarezistenţă αu/α1 din
P 100-1/2006, 8.3.4 (3) se face numai pentru clădirile cu pereţi din zidărie confinată, cu planşee
rigide în plan orizontal, care îndeplinesc condiţiile de regularitate în plan şi în elevaţie din P
100-1/2006, 4.4.3; această corecţie nu se aplică pentru evaluarea preliminară prin calcul pentru
ansamblulul clădirii (metodologia de nivel 1);
- spectrul de răspuns elastic se corectează, conform P 100-1/2006, Anexa A, A.7, prin
înmulţire cu coeficientul η = 0,88, determinat admiţând că fracţiunea din amortizarea critică este
8%.

(2) Calculul liniar elastic cu forţa laterală static echivalentă poate fi efectuat în următoarele
condiţii:
• clădirea satisface condiţiile de regularitate în plan şi în elevaţie, conform P 100-1/2006,
4.4.3;
• planşeele au aceeaşi cotă superioară pe întregul nivel; pot fi acceptate decalări ale feţei
superioare a planşeului mai mici decât înălţimea centurilor (15÷20 cm);
• planşeele au suficientă rigiditate în plan orizontal şi sunt suficient de bine legate de pereţii
perimetrali pentru a se putea accepta că este asigurată distribuţia forţelor de inerţie prin
compatibilizarea deformaţiilor laterale (cazul planşeelor din beton armat sau din lemn/metal
cu suprabetonare ≥ 50 mm şi cu conectori);
• pentru fiecare direcţie principală, în modelul de calcul se introduc numai pereţii a căror
rigiditate laterală este egală cu cel puţin 30% din rigiditatea peretelui cel mai rigid de pe

86
92 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

direcţia respectivă calculată ţinând seama de slăbirile date de golurile pentru uşi şi
ferestre;
• plinurile orizontale din zidărie (situate sub / sau peste goluri de uşi ferestre) pot fi introduse
în modelul de calcul numai dacă sunt executate din elemente ţesute cu zidăria alăturată sau
sunt prevăzute cu ancore/armături de legătură cu aceasta.
(3) Calculul modal bazat pe spectrul de răspuns de proiectare (Sd) poate fi efectuat dacă sunt
îndeplinite condiţiile pentru procedeul de calcul static cu forţa laterală static echivalentă şi în
următoarele situaţii suplimentare faţă de cele de la (2):
• clădiri fără regularitate în elevaţie;
• clădiri la care montanţii pereţilor cu goluri sunt legaţi la nivelul planşeelor cu elemente
fără rigiditate la încovoiere.

D.3.4.1.2 Distribuţia forţelor seismice orizontale

(1) Pentru calculul la acţiunea seismică în planul pereţilor, distribuţia forţei tăietoare de bază
pentru ansamblul clădirii (Fb), între pereţii structurali, se face astfel:
• În cazul planşeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan orizontal: proporţional cu masa
totală aferentă fiecărui perete structural orientat cu axa majoră (lungimea) pe direcţia forţei
seismice (direcţia de calcul).
• În cazul planşeelor rigide în plan orizontal: proporţional cu rigiditatea la deplasări laterale
a fiecărui perete, ţinând seama şi de efectele de răsucire de ansamblu produse de
excentricitatea structurală şi/sau de excentricitatea accidentală definită în P 100-1/2006,
4.5.3.3.3. Rigiditatea la deplasări laterale se calculează considerând deformaţiile din
încovoiere şi din forfecare pentru secţiunea de zidărie fisurată (în lipsa unor date mai
exacte, se foloseşte ½ din rigiditatea secţiunii nefisurate). În cazul zidăriilor confinate
pentru calculul deformaţiilor se folosesc modulii de elasticitate longitudinal şi transversal
echivalenţi determinaţi conform CR 6-2006, 4.1.2.2.
(2) Distribuţia forţei tăietoare de bază în elevaţie, la nivelul fiecărui planşeu, se face conform P
100-1/2006, 4.5.3.2.3. În cazul clădirilor cu regularitate pe verticală (fără etaje slabe din punct
de vedere al rigidităţii, definite conform 5.4 (1)- A(1), forma proprie a modului fundamental
de vibraţie se poate aproxima printr-o dreaptǎ.
(3) În cazul clădirilor cu proeminenţe la partea superioară se aplică prevederile de la CR 6-
2006, 6.3.2.1 (2).
(4) Modelul de calcul static pentru pereţii cu goluri de uşi şi/sau ferestre depinde de rezistenţa
şi de rigiditatea la încovoiere a plinurilor orizontale de zidărie şi/sau a elementelor de beton
armat de la nivelul planşeelor:
i. Plinuri de zidărie şi/sau elemente de beton armat (grinzi de cuplare) cu rezistenţă şi
rigiditate semnificativă la încovoiere: model de tip cadru.
ii. Plinuri de zidărie şi/sau elemente de beton armat (grinzi de cuplare) cu rezistenţă şi
rigiditate nesemnificativă la încovoiere: model de tip console legate la nivelul fiecărui
planşeu cu bare articulate la capete (biele).
iii. Plinuri de zidărie fără centuri din beton armat: model de tip console independente.

NOTĂ Pentru unele clădiri importante pot fi utilizate şi alte metode de calcul mai exacte dar mai
laborioase: calcul cu elemente finite, calcul cu macroelemente etc. Utilizarea acestor metode implică
existenţa unor date certe privitoare la caracteristicile de rezistenţă şi de deformabilitate ale zidăriei.

87
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 93

D.3.4.1.3 Calculul capacităţii de rezistenţă pentru acţiunea seismică în planul pereţilor

D.3.4.1.3.1 Rezistenţele de proiectare ale zidăriei

(1) Pentru calculul în domeniul liniar elastic, cu considerarea factorului de comportare q (cu
spectrul de proiectare Sd din P 100-1/2006, 3.2), rezistenţele de proiectare ale zidăriei pentru
evaluarea capacităţii de rezistenţă la încovoiere cu forţă axială şi la forfecare se iau după cum
urmează:
1. Valoarea rezistenţei de proiectare la compresiune pentru pereţii solicitaţi la încovoiere cu
forţă axială (fd) se ia egală cu rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei (fm)
împărţită la factorul de încredere CF stabilit conform tabelului 4.1 şi la coeficientul de
siguranţă pentru material (γM).
În lipsa unor date obţinute prin încercări la lucrarea respectivă, rezistenţa medie la
compresiune a zidăriei se poate lua:
- fm = 1,3 fk, unde fk este rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei stabilită
conform CR 6-2006;
- din standardele de proiectare bazate pe calculul în stadiul de rupere (STAS 1031-50,
STAS 1031-56, STAS 1031-71 - standarde anulate) utilizând rezistenţa medie a cărămizilor şi a
mortarului determinate prin încercări in-situ la lucrarea respectivă.
2. Valoarea rezistenţei de proiectare pentru pereţii solicitaţi la forţă tăietoare se stabileşte în
funcţie de mecanismul de rupere:
- Pentru rupere prin lunecare în rost orizontal (fvd):
f vk
f vd = (D.3)
γ M CF
unde fvk este rezistenţa caracteristică de rupere la forfecare în rost orizontal iar γM se ia conform
(2) determinată conform CR 6-2006;.
În cazul în care se folosesc valorile din standardele de proiectare bazate pe calculul în stadiul
de rupere (STAS 1031-50, STAS 1031-56, STAS 1031-71 - standarde anulate) care dau
rezistenţa medie de rupere la forfecare în rost orizontal (fvm), rezistenţa caracteristică se poate
lua egală cu:
fvk = 0,75 fvm
Pentru zidăriile vechi cu cărămizi pline şi cu mortar de var, fvk se calculează cu relaţiile
(4.3a) şi (4.3b) din CR 6-2006 în care rezistenţa unitară caracteristică iniţială la forfecare a
zidăriei se ia:
fvk0 = 0,045 N/mm2.
- Pentru rupere în scară sub efectul eforturilor principale de întindere (ftd):
0,04 f m
f td = (D.4)
γ M CF
unde fm este rezistenţa medie de rupere la compresiune a zidăriei stabilită ca mai sus.
(2) Pentru evaluarea siguranţei clădirilor existente coeficientul parţial de siguranţă pentru zidărie
se ia egal cu:
- γM = 3,0 pentru zidăriile vechi cu cărămizi realizate manual şi mortar de var (orientativ,
anterior anului 1900);

88
94 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- γM = 2,75 pentru zidăriile vechi cu cărămizi presate şi mortar de var-ciment / ciment-var


(orientativ, între ani 1900÷1950);
- γM = 2,5 pentru zidăriile recente (orientativ, după anul 1950).

(3) În cazul zidăriei confinate şi/sau armate în rosturi, pentru calculul capacităţii de rezistenţă
se folosesc valorile medii ale rezistenţelor betonului şi oţelului, determinate conform STAS
10107/0-90, 3.1.7.

D.3.4.1.3.2 Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan

(1) Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică a unui perete de zidărie
nearmată solicitat de forţa axială de proiectare Nd se calculează cu relaţia:
Nd
Vf 1 = (1 − 1,15υd ) (D.5)
cpλ p

unde
Hp
• λp = factorul de formă al peretelui de zidărie
lw
unde
- Hp înălţimea peretelui;
- lw lungimea peretelui;
- cp coeficient care depinde de condiţiile de fixare la extremităţi ale peretelui:
* cp = 2,0 pentru perete consolă (montant);
* cp = 1,0 pentru perete dublu încastrat la extremităţi (spalet);
Nd
• σ0 = efortul unitar mediu de compresiune corespunzător forţei axiale de proiectare
tl w
Nd
unde t este grosimea peretelui
σ0
• υd =
fd

unde fd este rezistenţa de proiectare la compresiune calculată conform D.3.4.1.3.1.

(2) Capacitatea de rezistenţă la forţa tăietoare a peretelui de zidărie nearmată este dată de
relaţia
Vf2 = min (Vf21,Vf22) (D.6)
unde cele două valori se calculează după cum urmează:
I. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin lunecare în rostul orizontal:
Vf21 = fvdD't (D.7)
unde
- D' lungimea zonei comprimate a peretelui;
- t grosimea peretelui;
- fvd rezistenţa de proiectare la lunecare în rost conform D.3.4.1.3.1.

89
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 95

II. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (în scară):
tl w f td σ
Vf 22 = 1+ 0 (D.8)
b f td
unde
- b coeficient cu valori 1,0 ≤ b = λp ≤ 1,5;
- ftd rezistenţa de proiectare a zidăriei la eforturi principale de întindere (D.4) .
(3) Rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu forţa tăietoare asociată rezistenţei
la compresiune excentrică dacă valoarea forţei tăietoare Vf1 dată de relaţia (D.5) este mai mică
decât valoarea forţei tăietoare Vf2 dată de relaţia (D.6).
(4) Pereţii care satisfac condiţia de la (3) sunt definiţi ca pereţi cu comportare ductilă
(pereţi ductili)
(5) Rezistenţa unui perete din zidărie nearmată este egală cu rezistenţa la forţă tăietoare dacă
valoarea forţei tăietoare Vf2 dată de relaţia (D.6) este mai mică decât valoarea forţei tăietoare Vf1
dată de relaţia (D.5).
(6) Pereţii care satisfac condiţia de la (5) sunt definiţi ca pereţi cu comportare fragilă (pereţi
fragili).
(7) În cazul pereţilor din zidărie confinată, pentru calculul forţelor tăietoare Vf1 şi Vf2 se va
ţine seama de aportul elementelor de confinare determinat conform CR 6-2006. Rezistenţele
betonului şi armăturii se vor lua conform D.3.4.1.3.1 (3).

D.3.4.1.4 Verificarea preliminară prin calcul a capacităţii de rezistenţă pentru ansamblul


clădirii (metodologia de nivel 1)

(1) În cadrul metodologiei de nivel 1, evaluarea preliminară prin calcul constă în determinarea
capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare a clădirii pe baza unor ipoteze simplificatoare şi
compararea acesteia cu forţa tăietoare de bază. Capacitatea de rezistenţă se calculează în
secţiunea de la baza pereţilor structurali (secţiunea de încastrare definită în CR 6-2006).
(2) Ipotezele pentru evaluarea simplificată a eforturilor unitare de compresiune şi de forfecare
în pereţii structurali sunt următoarele:
- legăturile între pereţii de pe cele două direcţii şi între pereţi şi planşee asigură conlucrarea
acestora pentru preluarea încărcărilor verticale şi seismice;
- planşeele constituie diafragme rigide în plan orizontal; în clădirile cu nniv ≥ 3 ultimul
planşeu poate fi din lemn atât în cazul zidăriei confinate, cât şi în cazul zidăriei fără stâlpişori
(numai cu centuri) dacă sunt respectate condiţiile din CR 6-2006, 7.1.2;
- clădirea are regularitate în plan şi în elevaţie;
- distribuţia pereţilor, inclusiv a golurilor, este identică la toate nivelurile (pereţii sunt
continui până la fundaţii);
- ruperea pereţilor se produce din forţă tăietoare, prin fisurare diagonală din eforturi
principale de întindere (mecanismul de rupere în scară).

NOTĂ În cele mai multe cazuri, aceste ipoteze simplificatoare nu sunt satisfăcute de clădirile proiectate
înainte de apariţia reglementărilor tehnice specifice clădirilor din zidărie.

(3) În ipotezele de la (2) efortul unitar de compresiune (σ0 în tf/m2) în pereţii structurali se
calculează cu relaţia:

90
96 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

n niv q etajA etaj


σ0 = (D.9)
A zx + A zy

unde
- nniv numărul de niveluri al clădirii peste secţiunea de încastrare;
- qetaj încărcarea totală verticală pe etaj, considerată uniform distribuită pe
suprafaţa planşeului (tf/m2)
- Aetaj aria etajului, inclusiv balcoane şi bowindowuri (m2)
- Azx şi Azy ariile totale ale pereţilor care au axa majoră pe cele două direcţii
principale ale clădirii (m2).
(4) Încărcarea echivalentă qetaj se calculează cu relaţia:

q etaj = q zid,etaj + q planseu =


( )
γ zid A zx + A zy h etaj
+ q planseu (D.10)
A etaj

unde γzid (greutatea volumică a zidăriei în tf/m3) şi qplanşeu (greutatea planşeului pe m2) se iau
în funcţie de alcătuirea zidăriei şi a planşeelor clădirii. Pentru zidăria cu cărămizi pline din
argilă arsă se poate considera suficient de precis valoarea γzid = 2,0 tf/m3 (inclusiv tencuiala).
Valoarea qplanşeu include, în afara încărcărilor permanente, şi fracţiunea cvasi permanentă (ψ2i
= 0,4) din încărcarea variabilă (de exploatare) stabilită în CR 0-2005.
(5) Forţa tăietoare capabilă pentru ansamblul clădirii (Fb,cap) se calculează pentru direcţia în
care aria de zidărie este minimă Az,min = min (Azx,Azy) cu relaţia:
2 σ0
Fb, cap = A z , min τ k 1 + (D.11)
3 τk
unde
• τk - valoarea de referinţă (forfetară) a rezistenţei la forfecare a zidăriei care se ia, pentru
zidăria cu elemente din argilă arsă, în lipsa unor date mai precise:

- τk = 0,06 N/mm2 (6 tf/m2) pentru zidărie cu mortar de var;


- τk = 0,12 N/mm2 (12 tf/m2) pentru zidărie cu mortar de ciment.

NOTĂ Valoarea τk se referă la pereţii neavariaţi; în cazul pereţilor avariaţi, expertul tehnic va aprecia nivelul de
reducere care se impune. Orientativ, pentru zidăriile cu avarii moderate valoarea τk se reduce cu 25÷30%
iar în cazul avariilor grave cu 50÷60%.
Pentru mortarele var-ciment sau ciment-var se recomandă interpolarea liniară între valorile de mai sus în
funcţie de raportul între cei doi lianţi (ciment/var).
(6) Indicatorul R3 care exprimă capacitatea de rezistenţă a clădirii se determină cu relaţia:
Fb, cap
R3 = (D.12)
Fb
unde Fb (forţa tăietoare de bază) se determină conform D.3.4.1.1 (1).

D.3.4.1.5 Verificarea capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu planşee fără rigiditate


semnificativă în plan orizontal (metodologia de nivel 2)

(1) Capacitatea de rezistenţă se calculează separat, pe ambele direcţii principale, pentru fiecare
dintre pereţii orientaţi cu axa majoră în direcţia de acţiune a forţei seismice. Pentru ansamblul
clădirii capacitatea de rezistenţă se calculează aproximativ conform (8).

91
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 97

(2) Pentru fiecare perete (i) se determină, la fiecare nivel (j):


- suprafaţa aferentă de planşeu;
- greutatea de nivel (Gij) egală cu greutatea proprie a peretelui (câte o jumătate din
greutatea peretelui inferior şi, respectiv, superior) plus greutatea planşeului aferent.
(3) În secţiunea de la baza peretelui se determină pentru fiecare perete:
- forţa axială (G0i) prin însumarea greutăţilor de nivel aferente (Gij)
G 0i ∑ G ij
- efortul unitar de compresiune centrică σ 0 = =
A zi A zi

unde Azi este aria secţiunii de zidărie la baza peretelui.


(4) Pentru fiecare perete se determină modul probabil de rupere Vfd (pentru rupere ductilă) sau
Vff (pentru rupere fragilă) şi forţa tăietoare capabilă minimă în secţiunea de la bază, cu
metodologia de la D.3.4.1.3.2.
(5) Forţa tăietoare de bază pentru clădire (Fb) se determină conform D.3.4.1.1(1).
(6) Forţa tăietoare de bază (Fb,i) pentru fiecare perete se determină prin distribuirea forţei Fb
proporţional cu greutatea G0i aferentă peretelui respectiv.
G 0i
Fb,i = Fb (D.13)
ΣG 0i
unde ΣG0i este greutatea totală a clădirii.
Pentru pereţii fragili ai clădirilor din zidărie confinată la care forţa Fb s-a calculat cu factorul de
comportare q = 2,0 conform tabelului 6.1, valoarea Fb,i, calculată cu relaţia (D.13) se multiplică
cu raportul 2,0/1,5.
(7) Indicatorul R3i se calculează, pentru fiecare perete şi pentru fiecare direcţie, cu relaţia
Vcap,i
R 3i = (D.14)
Fb,i
unde Vcap,i este forţa tăietoare capabilă a peretelui "i" (exprimată, după caz, prin valoarea cea
mai mică dintre Vfd şi Vff).
(8) Indicatorul R3 pentru ansamblul clădirii, pe fiecare direcţie, se calculează cu relaţia

∑V
jd
fd + ∑ Vff
kf
R3 = (D.15)
Fb
unde
∑ Vfd
jd
suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere ductilă (j pereţi)

∑V kf
ff suma capacităţilor de rezistenţă ale pereţilor cu rupere fragilă (k pereţi).

În sumele respective capacităţile de rezistenţă ale pereţilor se introduc cu valorile:

Vfd,i (Vff,i) = 0 dacă R3i < 0,5;


Vfd,i (Vff,i) ≤ 1,5 Fb,i.

92
98 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

D.3.4.1.6 Verificarea capacităţii de rezistenţă pentru clădiri cu planşee rigide în plan


orizontal (metodologia de nivel 2)

(1) Pentru verificarea siguranţei, efectele acţiunii seismice determinate prin calculul liniar
elastic cu spectrul de proiectare Sd (cu forţă static echivalentă sau cu analiză modală cu
spectrul de răspuns) se iau după cum urmează:
- pentru pereţii ductili: cu valorile rezultate din calculul structurii;
- pentru pereţii fragili: cu valorile rezultate din calculul structurii multiplicate cu raportul
2,0/1,5 dacă pentru spectrul de proiectare s-a utilizat valoarea q =2,0 conform tabelului 6.1 (în
cazul zidăriei confinate)
(2) Siguranţa seismică a pereţilor se determină în termeni de forţe. Pentru fiecare stare limită,
eforturile secţionale de proiectare pentru fiecare perete (N, V, M) rezultate din calculul liniar
elastic al structurii cu spectrul de proiectare, corectate, după caz, conform (1), se compară cu
capacitatea de rezistenţă a peretelui calculată cu rezistenţele materialelor determinate conform
D.3.4.1.3.1.
(3) În cazul pereţilor cu goluri care au rigle de cuplare din beton armat, eforturile secţionale
de proiectare în montanţi/spaleţi se vor determina pentru situaţia formării articulaţiilor plastice
în rigle la toate nivelurile. Această schemă de calcul se aplică numai în condiţiile în care
zidăria poate prelua eforturile locale corespunzătoare plastificării riglelor.
(4) Pentru ansamblul clădirii indicatorul R3, pentru fiecare direcţie, se calculează cu relaţia
(D.15). În sumele de la numărător se introduc numai capacităţile de rezistenţă ale pereţilor (i)
pentru care R3i ≥ 0,30.

D.3.4.1.7 Verificarea prin calcul static neliniar pentru efectele acţiunii seismice în planul
pereţilor (metodologia de nivel 3)

(1) Modelul de calcul adecvat pentru calculul static neliniar implică următoarele schematizări:
- spaleţii (montanţii) sunt caracterizaţi printr-o lege efort-deformaţie de tip "liniar elastic-
perfect plastic" pentru care rezistenţa şi deplasarea (deformaţia) ultimă sunt definite în funcţie
de tipul de rupere probabil;
- parametrii limită ai legii constitutive, în lipsa unor date mai exacte, se vor lua după cum
urmează:
a. deplasarea ultimă este egală cu 0,8% din înălţimea peretelui dacă rezistenţa de rupere
prin forţă tăietoare a peretelui (calculată cu relaţia D.6) este mai mare cu cel puţin 30%
decât forţa tăietoare asociată rezistenţei de rupere la compresiune excentrică (calculată cu
relaţia D.5);
b. dacă nu este îndeplinită condiţia de la punctul "a" deformaţia ultimă se ia egală cu
0,4% din înălţimea peretelui;
- pentru clădirile cu 1÷3 niveluri este suficientă verificarea fiecărui etaj cu evaluarea
simplificată a rezistenţei plinurilor orizontale.
(2) Verificarea siguranţei se face în termeni de deplasare.
(3) Capacitatea clădirii se defineşte prin deformaţia laterală a ultimului planşeu pentru care s-a
produs scăderea forţei tăietoare capabile cu mai mult de 20% datorită degradării/ieşirii din
lucru a unor componente ale ansamblului structurii.
(4) Cerinţa de deplasare se stabileşte conform procedeului general indicat la 6.9.2 pentru
spectrul elastic de proiectare (q=1); se aplică reducerea spectrului elastic prin înmulţire cu
coeficientul η=0,88 conform anexei A din P 100-1/2006.

93
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 99

În cazul structurilor din zidărie cu regularitate în elevaţie, caracteristicile elastice ale


sistemului echivalent cu un singur grad de libertate se pot calcula suficient de exact dacă se
consideră masele şi înălţimile de nivel identice la toate nivelurile şi deformata primului mod
de vibraţie aproximată cu o linie dreaptă.
(5) Pentru clădirile cu nniv >2 se pot utiliza şi alte metode de calcul neliniar:
- calculul elasto-plastic cu forţe crescătoare, pe model de cadru cu bare cu extremităţi infinit
rigide;
- calculul cu modele cu tip element finit pentru care se definesc legi de comportare elasto-
plastică adecvate (calculul este mai exact, dar datorită complexităţii, utilizarea metodei în
practica curentă nu este justificată).

D.3.4.2 Siguranţa faţă de acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor

(1) Avarierea unui perete sub efectul încărcărilor perpendiculare pe plan se poate produce
printr-unul dintre următoarele mecanisme:
• ieşire din plan sau răsturnare, dacă:
- peretele nu este legat cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;
- cedează legăturile peretelui cu planşeele şi/sau cu pereţii perpendiculari;
• fisurare/rupere, dacă este depăşită rezistenţa la compresiune excentrică a zidăriei; în acest
caz planul de rupere este, de regulă, paralel cu rosturile orizontale, la mijlocul distanţei între
legăturile cu planşeele, sau, eventual, într-o secţiune slăbită de goluri sau şliţuri orizontale.

NOTĂ În unele situaţii speciale (pereţi slăbiţi de sliţuri verticale) se poate produce cedarea peretelui
perpendicular într-o secţiune relativ depărtată de intersecţie.
(2) Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acţiunii seismice perpendiculare pe
planul peretelui se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de perete, în
funcţie de caracteristicile constructive ale clădirii.
În funcţie de legătura între perete şi planşee, modelul de calcul poate fi:
1. Perete mărginit sus şi jos de centurile planşeelor din beton armat, cu continuitate
completă sau parţială.
2. Perete cu prinderi articulate la nivelul planşeelor (cazul planşeelor cu grinzi metalice /
din lemn, rezemate pe perete, cu sau fără ancore).
3. Perete nelegat de planşee (zidărie continuă, fără legătură cu planşeul - cazul
planşeelor cu grinzi metalice /din lemn dispuse paralel cu peretele).
În funcţie de legătura peretelui cu pereţii perpendiculari modelul depinde de:
1. Existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la o singură
extremitate;
2. Geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între pereţii perpendiculari) şi
înălţime (distanţa între planşee);
3. Eficienţa legăturii cu pereţii perpendiculari: zidărie ţesută sau neţesută, existenţa
armăturilor.
(3) Verificarea prin calcul a stabilităţii şi rezistenţei pereţilor la acţiunea seismică
perpendiculară pe plan se face pentru o forţă statică echivalentă determinată conform Cap.10
din P 100-1/2006, relaţia (10.1) considerând:
• factorul de reducere q = 1,5 pentru toate tipurile de elemente din zidărie;
• coeficientul de amplificare al peretelui β = 1,0 pentru toţi pereţii din zidărie, cu următoarele
excepţii:

94
100 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- β = 1,5 pentru pereţi de faţadă cu legături pe toate patru laturile;


- β = 2,0 pentru pereţi de faţadă cu legături numai pe două laturi;
- β = 2,5 pentru pereţi şi alte elemente din zidărie (frontoane, timpane, calcane) care
lucrează în consolă.
(4) Verificarea rezistenţei legăturilor unui perete cu pereţii perpendiculari se va face ţinând
seama de toate eforturile care se dezvoltă în intersecţie:
- forţe tăietoare şi momente încovoietoare produse de acţiunea seismică perpendiculară pe
perete;
- forţe de lunecare verticale rezultate din încovoierea peretelui perpendicular sub efectul
forţelor seismice care acţionează în planul său.
(5) Verificarea peretelui la răsturnare implică următoarele etape:
i. Identificarea mecanismelor posibile de răsturnare:
- întreg peretele pe toate nivelurile
- numai pe un singur nivel,
- numai o zonă a peretelui.
ii. Pentru fiecare dintre mecanismele posibile de răsturnare, pentru zona de perete antrenată de
mecanismul respectiv, se determină:
- încărcările statice verticale (combinaţiile de încărcări din CR 0-2005 care includ efectele
acţiunii seismice) şi excentricităţile de aplicare ale acestora;
- eventualele forţe statice orizontale (împingeri din bolţi, arce, şarpante etc.);
- forţa seismică orizontală calculată conform (3);
- rezistenţele de proiectare ale legăturilor care pot să împiedice deplasarea peretelui în
ambele sensuri pe direcţia prinderii, calculate conform (6);
iii. Pentru fiecare dintre mecanismele de răsturnare, cu forţele şi excentricităţile determinate
la (ii), se calculează:
- momentul de răsturnare (Mr);
- momentul de stabilitate (Mst).
Pentru calculul momentului de stabilitate nu se iau în considerare forţele de legătură datorate
frecării iar efectul favorabil al încărcărilor permanente va fi redus cu 10%.
Raportul între momentul de stabilitate şi momentul de răsturnare defineşte gradul de asigurare
al peretelui la stabilitate.
M st
R 3,st = (D.16)
Mr

(6) Capacitatea de rezistenţă a prinderilor peretelui (calcan, fronton) depinde de:


- rezistenţa piesei de prindere la rupere sau la smulgere;
- rezistenţa peretelui la eforturile concentrate din zona de ancorare.
Calculul rezistenţei de proiectare a prinderilor se face conform anexei E (E.2.3.1).
(7) Pentru starea limită ultimă (ULS), momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui la
rupere din compresiune excentrică perpendiculară pe plan se poate calcula acceptând
diagrama de eforturi de compresiune dreptunghiulară, cu valoarea de proiectare egală cu 0,85
fd (neglijând rezistenţa la întindere a zidăriei). Această situaţie de echilibru implică acceptarea
unei stări avansate de fisurare a peretelui.
(8) Pentru evaluarea capacităţii unui perete la acţiunea seismică perpendiculară pe plan în
starea limită ultimă (ULS), se poate lua în considerare formarea liniilor de rupere pe trasee
compatibile cu geometria şi condiţiile de fixare pe contur ale peretelui.

95
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 101

(9) Raportul dintre momentul capabil al secţiunii transversale a peretelui şi momentul


încovoietor maxim produs de forţa seismică perpendiculară pe plan defineşte capacitatea de
rezistenţă a peretelui
M cap
R 3, rez = (D.17)
M max,perp
D.3.4.3 Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc seismic

(1) Încadrarea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie în clase de risc în raport cu acţiunea
seismică în planul pereţilor se face în conformitate cu principiile generale enunţate la 8.2,
tabelele 8.1 ÷ 8.3, utilizând indicatorii R1 ÷ R3 calculaţi conform prevederilor din prezenta
anexă.

(2) Pereţii structurali din zidărie pentru care, sub acţiunea seismică perpendiculară pe plan,
indicatorul R3,st, calculat cu relaţia (D.16), este mai mic decât 1,3 se consideră nesiguri. Pentru
aceşti pereţi, lucrările de intervenţie pentru asigurarea stabilităţii sunt obligatorii indiferent de
clasa de risc pentru acţiunea seismică în planul pereţilor stabilită conform (3).
(3) Pentru pereţii structurali care au R3,st < 1,3 încadrarea în clase de risc în raport cu acţiunea
seismică perpendiculară pe plan se face pe baza indicatorului R3,rez, calculat cu relaţia (D.17),
utilizând tabelul 8.3.

96
102 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

ANEXA E
COMPONENTE NESTRUCTURALE (CNS)

E.1 Generalităţi

E.1.1 Obiectivele evaluării seismice

(1) Evaluarea siguranţei seismice a componentelor nestructurale (CNS) se va face pentru


subsistemul componente nestructurale definit conform P 100-1/2006, 10.1.2 (2), cu
precizările date la E.1.2.
(2) Evaluarea are ca scop identificarea CNS care necesită lucrări de reducere a riscului
seismic. Pentru stabilirea nivelului de complexitate a intervenţiilor, evaluarea siguranţei
seismice a CNS din clădirile existente se face în raport cu:
• prevederile reglementărilor tehnice în vigoare (cerinţe minime, obligatorii);
• obiectivul de performanţă, definit prin tema de proiectare, care:
- nu poate fi inferior prevederilor din reglementările tehnice în ceea ce priveşte cerinţa
de siguranţa vieţii (obiectiv de performanţă de bază);
- poate fi inferior prevederilor din reglementările tehnice în ceea ce priveşte cerinţa de
limitare a degradărilor, dacă adoptarea acestei decizii este justificată de un calcul economic
(obiectiv de performanţă redus, care poate fi adoptat, în condiţiile în care perioada de
exploatare prevăzută după intervenţie este de scurtă duratǎ).
(3) Din punct de vedere al comportării seismice a CNS, cerinţa de limitare a degradărilor
pentru clădire poate avea două trepte, în funcţie de facilităţile de utilizare disponibile după
cutremurul cu intensitatea corespunzătoare acestui obiectiv de performanţă:
- Clădire complet funcţională: dacă s-au produs numai deteriorări foarte uşoare ale CNS
astfel încât toate categoriile de CNS din clădire sunt capabile să satisfacă funcţiunile pe care
le îndeplineau înainte de cutremur;
- Clădire care poate fi ocupată imediat: dacă s-au produs deteriorări uşoare ale CNS dar
este asigurată integritatea şi funcţionarea căilor de acces şi a sistemelor vitale de instalaţii şi
echipamente. Celelalte categorii de instalaţii pot fi întrerupte sau pot funcţiona sub parametrii
normali. Riscul pentru siguranţa vieţii datorită avariilor nestructurale este foarte scăzut.
(4) În cazul clădirilor existente din clasele de importanţă şi de expunere I şi II, datorită
diversităţii şi complexităţii componentelor nestructurale, evaluarea siguranţei seismice se va
face de echipe pluridisciplinare de experţi tehnici atestaţi conform legislaţiei în vigoare
(ingineri structurişti, ingineri de instalaţii, arhitecţi).
E.1.2 CNS care sunt supuse evaluării seismice

E.1.2.1 Criterii pentru stabilirea CNS care sunt supuse evaluării seismice
(1) CNS se supun evaluării siguranţei seismice în funcţie de:
- obiectivele de performanţă seismică stabilite pentru clădire conform E.1.1;
- acceleraţia terenului pentru proiectare ag, stabilită conform P 100-1/2006;
- nivelul de vulnerabilitate potenţial al componentei;
- categoriile de risc seismic (pierderi aşteptate) datorate avarierii componentei.
(2) Evaluarea seismică a CNS se face numai pentru elementele care prezintă următoarele
categorii de risc seismic:
- afectarea siguranţei vieţii (SV);
- pierderi importante de valori materiale şi culturale (PV);

97
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 103

- întreruperea funcţionării normale (IF);


Severitatea riscurilor acestor categorii de riscuri pentru diferitele tipuri de CNS, în funcţie de
intensitatea acceleraţiei terenului pentru proiectare, se poate aprecia, orientativ, din tabelele
E.1a şi E.1b.
NOTĂ Tabelele se referă la CNS din clădirile curente. Pentru clădirile cu funcţiuni speciale, clasificarea
riscurilor pentru unele CNS poate fi mai severă.
(3) Riscul pentru siguranţa vieţii datorat căderii parţiale/totale a CNS este diferenţiat în
funcţie de poziţia acestora în clădire:
- către spaţii unde sunt posibile aglomerări de persoane (spre stradă, în curţile şcolilor, în
atriumuri, în săli de sport sau de spectacole, etc);
- către/pe căile de evacuare (în interiorul/exteriorul clădirii);
- în încăperile cu funcţiuni esenţiale ale clădirilor din clasa I de importanţă şi de expunere;
- în sălile cu aglomerări de persoane din clasa II de importanţă şi de expunere;
- în spaţiile/încăperile cu funcţiuni curente;
- în spaţiile care nu sunt, de regulă, accesibile oamenilor (curţi interioare, depozite,etc).
(4) În vederea evaluării, CNS a căror avariere poate conduce la întreruperea funcţionării
normale a unor clădiri cu funcţiuni vitale vor fi identificate/stabilite de personalul de
specialitate al unităţilor respective.
(5) Identificarea CNS a căror avariere conduce la pierderi materiale şi culturale importante se
stabileşte de către:
- investitorii/utilizatorii respectivi, în cazul în care se pot produce numai pierderi materiale
(pe baza unor scenarii de avariere propuse de inginerii structurişti);
- specialiştii în evaluarea valorilor culturale care nu pot fi cuantificate prin preţuri.
Tabelul E.1a Niveluri de risc pentru CNS în funcţie de acceleraţia terenului
pentru proiectare (ag). Componente arhitecturale (elemente de construcţie)
Tipul elementului ag SV IF PV

0,08g L (L) L (L) L (L)


Pereţi despărţitori din zidărie 0,12÷0,16g H (H) H (M) H (L)
(pe căile de acces) ≥0,20g H (H) H (M) H (L)
0,08g L (L) L (L) L (L)
Pereţi despărţitori uşori 0,12÷0,16g M (H) M (M) H (L)
(pe căile de acces) ≥0,20g M (H) H (M) H (L)
0,08g L (L) L (L) L (L)
Tavane suspendate 0,12÷0,16g M (H) M (M) M (L)
(pe căile de acces) ≥0,20g H (H) H (M) H (L)
0,08g L L L
Corpuri de iluminat 0,12÷0,16g H L L
suspendate ≥0,20g H M M
0,08g L L L
Iluminat de siguranţă 0,12÷0,16g M L L
≥0,20g H M L
0,08g L L L
Uşi principale de acces 0,12÷0,16g L L L
≥0,20g M M M
0,08g L L L
Scări 0,12÷0,16g H M L
≥0,20g H M H
0,08g M M L
Parapeţi, cornişe, atice, 0,12÷0,16g H H L
ornamente exterioare ≥0,20g H H L
0,08g L L L
Faţade din sticlă 0,12÷0,16g M M L
≥0,20g H M M
0,08g L L L
Garduri de incintă 0,12÷0,16g L L L
≥0,20g H H M

98
104 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Tabelul E.1b Instalaţii şi echipamente

Tipul elementului ag SV PV IF

0,08g L L M
Generator electric de rezervă 0,12÷0,16g L M H
≥0,20g L H H
0,08g L L L
Transformator electric 0,12÷0,16g L L L
≥0,20g M M M
0,08g L M M
Instalaţii de sprinklere 0,12÷0,16g L M M
≥0,20g M H H
0,08g L L L
Reţele de apă caldă şi rece 0,12÷0,16g M M M
≥0,20g M M M
0,08g L L L
Componentele ascensoarelor 0,12÷0,16g H M M
(cabluri, şine, contragreutate) ≥0,20g H M M
0,08g L L L
Scări rulante 0,12÷0,16g L M L
≥0,20g L M L
0,08g L L L
Boilere şi vase de presiune 0,12÷0,16g M H L
în locuinţe ≥0,20g M H L
0,08g L M L
Aparate de condiţionare 0,12÷0,16g L M L
montate pe acoperiş ≥0,20g M H M
0,08g L L L
Boilere şi aparate de 0,12÷0,16g H M L
condiţionare în încăperi ≥0,20g H M L
Coşuri de fum şi ventilaţie la 0,08g L L L
locuinţe 0,12÷0,16g M M L
≥0,20g H M M
• L - risc scăzut, M - risc moderat, H - risc ridicat

E.1.2.2 Lista CNS care sunt supuse evaluării seismice

(1) Componentele nestructurale ale clădirilor se supun evaluării seismice, conform prezentului
cod, în mod diferenţiat, în funcţie de:
- obiectivul de performanţă pentru care se face evaluarea, definit în anexa A;
- valoarea acceleraţiei terenului pentru proiectare ag la amplasament.
(2) Sunt exceptate de la evaluare, atât pentru obiectivul de performanţă de bază (OPB)
limitarea degradărilor cât şi pentru OPB siguranţa vieţii, componentele care prezintă risc
seismic redus enumerate în P 100-1/2006, 10.2(4).
(3) Pentru OPB limitarea degradărilor, evaluarea siguranţei seismice se va face pentru
subsistemul componente nestructurale, definit la 10.1.2 din P 100-1/2006, cu excepţia celor
prevăzute la 10.2(4) din P 100-1/2006, indiferent de valoarea ag.
(4) Valoarea acceleraţiei terenului pentru proiectare ag utilizată pentru verificarea nivelurilor
de performanţă corespunzătoare OPB limitarea degradărilor se va lua conform prevederilor
P 100-1/2006, 4.6.3.2 cu excepţiile prevăzute la 10.3.2(4).
(5) Pentru clădirile la care sunt fixate obiective de performanţă superioare (OPS) pentru
limitarea degradărilor, verificarea prin calcul, cu acceleraţii de proiectare sporite conform
Anexei A, se va face numai pentru:
- CNS din spaţiile destinate funcţiunilor de bază, a căror continuitate trebuie asigurată
(spaţiile propriu zise şi spaţiile serviciilor aferente);
- CNS aflate pe căile de acces/evacuare şi cele din exteriorul clădirii (către spaţii accesibile
publicului).

99
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 105

Pentru celelalte spaţii din clădire, evaluarea siguranţei seismice a CNS se va face considerând
limitarea degradărilor ca obiectiv de performanţă de bază (OPB).
(6) Pentru obiectivul de performanţă de bază (OPB) siguranţa vieţii, evaluarea siguranţei se
va face numai pentru elementele subsistemului CNS notate cu "da" în tabelele E.2a şi E.2b,
în funcţie de valoarea acceleraţiei terenului pentru proiectare.

E.1.3 Niveluri de performanţă seismică pentru CNS

(1) Nivelurile de performanţă seismică ale CNS se definesc, diferenţiat, în funcţie de


obiectivele de performanţă de bază (OPB) pentru clădirea în ansamblu:
- siguranţa vieţii (SV);
- limitarea degradărilor (LD).
(2) Nivelurile de performanţă pentru CNS descrise în continuare sunt condiţionate de
realizarea nivelurilor de performanţă corespunzătoare pentru structura clădirii.

Tabelul E.2a Evaluarea siguranţei CNS în funcţie de acceleraţia terenului


pentru proiectare (ag). Componente arhitecturale (elemente de construcţie)
Categoria şi tipul componentelor nestructurale ag≥0,16g ag≤0,12g

A.1 Elemente ataşate anvelopei construcţiei:


- parapeţi, atice, coşuri de fum şi de ventilaţie Da Da
- ornamente, firme, reclame, antene de televiziune şi similare, Da Da
indiferent de modul de prindere de structura principală
A.2 Elemente ale anvelopei
- elemente propriu zise Da Nu
- placaje şi finisaje cu elemente şi prinderi ductile Da Nu
- placaje şi finisaje cu elemente şi prinderi fragile Da Da
- prinderi şi rigidizări ale elementelor anvelopei Da Da
A.3 Elemente de compartimentare, fixe sau amovibile,
inclusiv finisaje şi tâmplării înglobate
- pereţi nestructurali interiori din zidărie simplă/panouri de Da Nu
beton greu
- pereţi nestructurali uşori (tip gips-carton) Nu Nu
- pereţi nestructurali/închideri către spaţii interioare din sticlă Da Da
A.4 Tavane false
- aplicate direct pe structură Nu Nu
- suspendate Da Nu
A.5 Garduri de incintă Da Nu

Tabelul E.2b Instalaţii şi echipamente


Categoria şi tipul componentelor nestructurale ag≥0,16g ag≤0,12g

B. Instalaţii
B.1 Instalaţii sanitare (alimentare cu apă, evacuarea apelor uzate)
- sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor Da Nu
- sisteme de conducte sub presiune Da Nu
B.2 Instalaţii electrice/iluminat
- sisteme de cabluri principale Da Nu
- sisteme de iluminat de siguranţă Da Nu
- corpuri de iluminat incluse în tavane suspendate Da Nu
B.4 Instalaţii speciale cu utilaje care operează cu abur sau apă la temperaturi ridicate
- boilere, cazane Da Da
- vase de presiune rezemate pe manta sau aşezate liber Da Da

100
106 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

C. Echipamente electromecanice
- ascensoare şi scări rulante Da Nu
D. Mobilier
- mobilier din unităţi medicale, de cercetare, inclusiv sistemele de Da Nu
computere; mobilier de birou (rafturi, clasoare, dulapuri)
- mobilier din muzee de interes naţional Da Da
- mobilier şi dotări speciale din construcţii din clasa de importanţă I Da Da
şi de expunere la cutremur (panouri de comandă ale dispeceratelor
din servicii de urgenţă, din unităţi de pompieri, poliţie, centrale
telefonice, echipamente din staţii de radiodifuziune/televiziune)
- rafturi din oţel din magazine şi din depozite accesibile publicului Da Nu

(3) Nivelurile de performanţă seismică ale CNS asociate celor două trepte ale obiectivului de
limitare a degradărilor pentru clădire definite la E.1.1 (3) sunt descrise, orientativ, după cum
urmează:
• Clădire complet funcţională, cu deteriorări foarte uşoare ale CNS:
- fisuri minore la faţade, pereţi despărţitori şi tavane; funcţionarea clădirii nu este
condiţionată de remedierea acestora, care poate fi făcută oricând doreşte utilizatorul;
- toate sistemele importante pentru exploatarea normală (iluminat, sanitare,
condiţionare, sistemele de calculatoare) rămân funcţionale, eventual cu alimentare din surse
de rezervă.
• Clădire care poate fi ocupată imediat, cu deteriorări uşoare ale CNS:
- fisuri minore la faţade (inclusiv spargerea unor geamuri);
- fisuri minore şi desprinderi ale unor placaje/panouri la pereţii despărţitori şi la tavane
din încăperile cu funcţiuni auxiliare;
- instalaţiile de protecţie la incendiu, de avertizare, de iluminat de siguranţă şi similare,
rămân funcţionale;
- instalaţiile care nu sunt esenţiale, echipamentele şi bunurile din clădire se află, în
general, în siguranţă dar este posibil să nu funcţioneze/ să nu poată fi utilizate datorită unor
defecţiuni mecanice minore sau a lipsei de utilităţi (alimentare cu apă, cu energie electrică,
etc.);
- ascensoarele şi scările rulante nu sunt avariate (pot fi utilizate după revizie).
(4) Nivelul de performanţă seismică al CNS, corespunzător obiectivului de siguranţa vieţii
pentru clădire, se defineşte prin avarii moderate-extinse ale CNS.
Se acceptă producerea unui număr mare de avarii ale CNS, cu grade diferite de severitate;
uneori este posibil ca reparaţiile necesare să nu fie acceptabile din punct de vedere al
costurilor şi/sau al dificultăţilor tehnice.
În unele cazuri, se poate produce rănirea oamenilor, în interiorul şi/sau în exteriorul clădirii,
prin căderea în timpul cutremurului a unor CNS sau a unor fragmente de CNS, dar, în
general, riscul de pierdere a vieţii, din acest motiv, este foarte scăzut dar riscul prăbuşirii
parţiale a CNS, în cazul unor replici de intensitate comparabilă cu cea a şocului principal,
este relativ ridicat.
Starea de avariere a principalelor categorii de CNS poate fi descrisă, orientativ, astfel:
- nu se produce ieşirea din plan a pereţilor şi/sau răsturnarea elementelor majore rezemate
în consolă (parapeţi, atice, ornamente grele, calcane, frontoane);
- faţadele vitrate de mari dimensiuni suferă avarii importante (inclusiv expulzarea/căderea
unor panouri-rame şi/sau numai a sticlei);
- sunt avarii extinse la pereţii despărţitori, la tavane suspendate, la corpuri de iluminat, etc.,
dar riscul de cădere a acestora este redus;
- folosirea căilor de evacuare este dificilă din cauza căderii unor finisaje/placaje sau a
răsturnării unor obiecte;

101
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 107

- instalaţiile esenţiale (de alarmare şi stingere a incendiilor, iluminatul de siguranţă) sunt


scoase din funcţiune parţial/total;
- cele mai multe sisteme de instalaţii curente şi echipamente sunt avariate şi nu mai pot fi
utilizate (în unele cazuri se produc scurgeri de apă/inundaţii care implică pagube suplimentare
prin distrugerea finisajelor şi/sau a bunurilor din clădire).
(5) Nivelul de performanţă seismică al CNS, corespunzător deformării structurale din
apropierea prăbuşirii (a se vedea P 100-1/2006, 2.1), se defineşte prin avarii severe-
generalizate ale CNS.
Avarierea CNS se manifestă prin căderea unor elemente şi/sau subansambluri minore dar
componentele majore, cu dimensiuni şi mase mari, rămân stabile/asigurate împotriva căderii
(mai ales cele amplasate către spaţiile accesibile unui număr mare de persoane). Ca urmare a
avariilor nu mai sunt utilizabile: căile de evacuare, instalaţiile de alarmare şi de stingere a
incendiului şi, practic, toate sistemele vitale.
Există un risc semnificativ pentru siguranţa vieţii datorită, în principal, elementelor minore
care s-au prăbuşit şi elementelor majore care se află, în cele mai multe cazuri, în echilibru
limită.
Riscul prăbuşirii totale în cazul unor replici de mică intensitate este ridicat.
Starea de avariere a principalelor categorii de CNS poate fi descrisă, orientativ, după cum
urmează:
- în cele mai multe cazuri, se produce blocarea căilor de evacuare;
- pereţii de umplutură şi parapeţii care nu au fost asiguraţi satisfăcător au căzut sau sunt în
echilibru instabil, idem mobilierul din încăperi;
- avarii extinse la toate instalaţiile şi echipamentele (inclusiv cele vitale).

E.2 Evaluarea siguranţei seismice a CNS

(1) Evaluarea siguranţei seismice a CNS se face prin două procedee:


- analiză calitativă;
- metode de calcul cu diferite niveluri de complexitate.
(2) Utilizarea celor două procedee se face diferenţiat, în funcţie de valoarea acceleraţiei
terenului pentru proiectare ag, de obiectivul de performanţă, de vulnerabilitatea seismică
potenţială a componentei şi de riscurile care decurg prin avarierea seismică a acesteia. Pentru
evaluarea siguranţei seismice a CNS, cele două procedee pot fi utilizate separat (de exemplu,
încadrarea în categoria componentelor nesigure numai pe baza analizei calitative, a se vedea
E.2.2) sau împreună (de exemplu, în cazul componentelor încadrate în categoria sigure după
analiza calitativă dar care necesită verificarea prin calcul, conform E.2.2 (5)).

E.2.1 Criterii de evaluare calitativă a CNS

(1) Evaluarea calitativă a siguranţei seismice a CNS va avea în vedere următoarele criterii de
apreciere:

i. Alcătuirea CNS şi a legăturilor sale cu structura sau cu alte CNS care îi asigură
stabilitatea.
ii. Starea de degradare a CNS şi a prinderilor acestora la data evaluării (expertizării).
iii. Interacţiunile posibile ale CNS cu structura sau cu alte CNS.
(2) Principalele tipuri de avarii ale CNS care se au în vedere pentru definirea stării de
degradare sunt următoarele (lista nu este limitativă):

102
108 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

• Componente arhitecturale (elemente de construcţie):


- zidării şi panouri de faţadă: fisuri, crăpături, căderea tencuielii, avarierea panourilor şi a
prinderilor, spargerea geamurilor, căderea placajelor, căderea zidurilor;
- decoraţii, ornamente: fisuri, crăpături, dislocări şi alte avarii care pot conduce la căderea unor
piese masive, grele;
- faţade cortină: fisurarea geamurilor, deteriorarea garniturilor, deformarea scheletului,
deformarea /ruperea prinderilor de structură, căderea panourilor vitrate;
- pereţi de compartimentare din zidărie: fisuri, crăpături, dislocări, desprinderea tencuielilor,
prăbuşirea parapeţilor şi a pereţilor cu înălţime parţială;
- pereţi de compartimentare uşori (cu schelet din lemn/metal şi panouri din tencuială sau gips-
carton): desfacerea finisajelor, deprinderea panourilor, deformarea scheletului, prăbuşire;
- tavane uşoare suspendate: căderea panourilor din rame, avarii pe contur prin ciocnirea ramei
de pereţi, dezmembrarea cadrului purtător (separarea riglelor secundare de cele principale, cedarea
unor elemente de prindere);
- tavane grele din tencuială (ipsos): fisuri, crăpături, desprindere locală, cădere parţială/totală.
• Instalaţii:
- ţevi, conducte: desprinderea legăturilor, rupere, pierderi de lichid/aburi;
- elemente înglobate în tavane suspendate (corpuri de iluminat, guri de ventilaţie, sprinklere):
căderea din tavanul suspendat, ruperea capetelor sau conductelor de apă;
- boilere: lunecarea, ruperea conductelor de alimentare (gaz sau motorină), ruperea sau
deformarea ţevilor, blocarea supapelor de avarie;
- instalaţii de condiţionare: lunecare, răsturnare, pierderea lichidului de răcire;
- generatoare electrice de urgenţă (de rezervă): avarierea izolatorilor de vibraţii, ruperea
legăturilor de alimentare (motorină, energie, linii de comandă), blocarea elementelor mecanice,
ruperea liniilor electrice;
- pompe pentru apa de incendiu: ruperea buloanelor de ancoraj, deplasarea pompei în raport cu
motorul, ruperea conductelor;
- rezervoare locale: avarierea vasului, ruperea conductelor/ţevilor;
- echipamente de comunicaţii: alunecare, răsturnare, răsucire care produc ieşirea din funcţiune;
- transformatori principali: alunecare, răsturnare, pierderea uleiului, ruperea/avarierea
izolatorilor;
- panouri electrice principale: alunecare sau răsturnare, spargerea sau avarierea ţevilor sau
barelor colectoare.
• Echipamente:
- ascensoare (cu tracţiune): ieşirea contragreutăţii de pe şine, ciocnirea cabinei cu
contragreutatea, ieşirea cablurilor de pe scripete, dislocarea echipamentelor;
- alte echipamente fixe: alunecare sau răsturnare, avarierea echipamentelor alăturate şi a
legăturilor cu acestea.
(3) Evaluarea calitativă a CNS implică parcurgerea următoarelor etape:
- inventarierea CNS din clădire (inventariere cantitativă şi localizare);
- evaluarea vulnerabilităţii fiecărei categorii, în raport cu criteriile de acceptare;
- identificarea riscurilor care rezultă din avarierea seismică pentru fiecare categorie de CNS
şi pentru fiecare locaţie identificată (utilizând orientativ tabelele E.1a şi E.1b).
(4) Evaluarea calitativă trebuie să fie efectuată, pentru fiecare categorie de CNS din clădire,
cel puţin pentru numărul de elemente prevăzut în continuare:
i. În cazul în care există proiectul clădirii, se examinează cel puţin o componentă din fiecare
categorie. Dacă, pentru proba examinată, se constată conformitatea execuţiei cu proiectul, nu
sunt necesare investigaţii suplimentare şi prevederile din proiect pot fi utilizate pentru
aprecierea siguranţei componentei. Dacă proba nu este conformă cu prevederile proiectului se
examinează cel puţin 10% din totalul componentelor similare.

103
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 109

ii. În cazul în care nu sunt disponibile detaliile de execuţie din proiectul clădirii se
examinează cel puţin trei componente din fiecare categorie. Dacă nu se constată diferenţe
între acestea, caracteristicile respective pot fi considerate reprezentative pentru toate
componentele similare din clădire. Dacă există diferenţe între cele trei componente, cercetarea
se va extinde la cel puţin 20% din totalul componentelor din categoria respectivă.

E.2.2 Criterii de acceptare pentru analiza calitativă

(1) Pentru stabilirea nivelului de siguranţă pe baza analizei calitative, alcătuirea şi detalierea
CNS din clădirile existente vor fi comparate cu prevederile capitolului 10 din P 100-1/2006
pentru CNS din clădirile noi şi cu cerinţele din tabelul E.3.
(2) CNS şi prinderile lor, care corespund prevederilor de alcătuire din P 100-1/2006, vor fi
considerate sigure pentru obiectivul de performanţă respectiv fără a mai fi necesară
verificarea prin calcul, cu excepţia CNS care se încadrează în prevederile de la E.1.2.2 (5).
(3) CNS şi prinderile lor care nu corespund prevederilor din tabelul E.3 (notate cu "NU") vor
fi considerate nesigure fără a mai fi necesară evaluarea prin calcul.
(4) Pentru CNS care satisfac condiţiile din tabelul E.3 (notate cu “DA”) se va trece la
examinarea detaliată a următoarelor aspecte:
- starea prinderilor (rupere, deplasare din poziţie, coroziune, fisurarea elementului în care
este fixată ancora, etc.);
- starea CNS (deplasare din poziţie, ruperea ancorajelor, coroziune, fisurare).
În cazul în care, din această verificare, rezultă că starea CNS şi/sau a prinderilor acestora la
data evaluării (expertizării) este necorespunzătoare, elementele respective se declară nesigure
fără a mai fi necesară evaluarea prin calcul.
(5) Elementele care satisfac condiţiile calitative de la (4), vor fi evaluate în continuare prin
calcul, în conformitate cu prevederile de la E.1.2.2 (4)÷(6). Se vor verifica, după caz, cerinţele
de stabilitate, de rezistenţă şi de rigiditate conform E.2.3.

Tabelul E.3 (informativ) Listă de verificare a riscului seismic al CNS

Tipul elementului Da Nu

Pereţii despărţitori din zidărie sunt armaţi ?


Pereţii despărţitori din zidărie sunt legaţi cu pereţi transversali dispuşi la distanţe
aproximativ egale cu înălţimea liberă ?
Pereţii despărţitori uşori (cu schelet) sunt fixaţi peste nivelul tavanului?
Pereţii despărţitori uşori (cu schelet) au spaţii libere pe contur pentru preluarea
deplasărilor structurii ?
Pereţii despărţitori uşori care suportă mobilier suspendat sunt rigidizaţi sau fixaţi
peste nivelul tavanului ?
Elementele majore din zidărie (calcane, timpane) sunt ancorate de şarpantă sau au
structură proprie ?
Parapeţii din zidărie nearmată au raport înălţime/ grosime mai mare de 1,5 ?
Tavanele suspendate sunt prinse cu elemente diagonale (sârme) şi verticale (montanţi
rigizi)?
Tavanele din ipsos aplicate direct pe structură sunt prinse cu elemente de siguranţă ?
Corpurile de iluminat incluse în tavanul suspendat au elemente proprii de susţinere ?
Corpurile de iluminat suspendate, independente de tavan, au prinderi de siguranţă
împotriva căderii sau balansului excesiv?
Corpurile de iluminat de siguranţă sunt protejate împotriva căderii de pe suporţi?
Scările metalice (inclusiv din clădirile etajate sunt prevăzute cu reazeme deplasabile
care pot prelua deplasările relative de nivel?

104
110 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Instalaţiile clădirii care traversează căile de acces sunt prinse cu elemente sigure
împotriva căderii ?
Mobilierul aflat pe căile de acces este ancorat sigur de pereţi ?
Există suficient spaţiu pe căile de acces pentru a permite trecerea dacă mobilierul
neancorat se răstoarnă?
Suprafeţele vitrate sunt prevăzute cu spaţii pentru preluarea deplasărilor laterale?
Suprafeţele vitrate de mari dimensiuni, inclusiv vitrinele sunt executate cu geamuri de
siguranţă?
Panourile de sticlă deasupra uşilor şi luminatoarele sunt executate cu geam de
siguranţă?
Parapeţii şi aticele sunt armaţi şi fixaţi adecvat?
Ornamentele şi placajele faţadelor sunt fixate sigur de pereţii suport ?
Generatorul electric de rezervă este asigurat împotriva deplasării laterale dacă este
montat pe izolatori?
Acumulatorii de rezervă sunt bine fixaţi de rafturi?
Rafturile de baterii sunt fixate de planşeu/perete?
Transformatoarele electrice sunt fixate de planşeu sau de perete?
Cablurile electrice pot prelua deplasarile relative între punctele fixe?
Detectoarele de fum şi incendiu sunt asigurate împotriva căderii?
Componentele sistemului de sprinklere sunt fixate împotriva deplasărilor laterale?
Pompele de apă pentru incendiu sunt bine ancorate ?
Boilerele şi vasele de presiune sunt bine ancorate de perete sau de planşeu?
Ţevile de gaz sunt fixate lateral?
Cabina ascensorului este bine fixată de şine?
Contragreutatea ascensorului este bine fixată de şine?

(6) Rezultatele analizei calitative, pot fi acceptate şi dacă se constată că sunt satisfăcute
prevederile unor reglementări specifice recunoscute (standarde internaţionale, naţionale,
norme de produs) care includ măsuri explicite, de dimensionare şi de alcătuire constructivă,
privind protecţia seismică, pentru următoarele categorii de CNS:
- pereţi cortină;
- pereţi despărţitori din sticlă;
- tavane suspendate;
- echipamente de încălzire şi ventilaţii;
- sisteme de conducte pentru stingerea incendiilor;
- sisteme de conducte pentru substanţe periculoase;
- corpuri de iluminat;
- pardoseli înălţate;
- ascensoare şi scări rulante.

E.2.3 Criterii de evaluare prin calcul a CNS

(1 ) Verificare prin calcul a nivelului de siguranţă al CNS se face, diferenţiat, în funcţie de


gradul de sensibilitate al acestora la cele două efecte ale cutremurului definite conform P 100-
1/2006, 10.1.1 (4):
I. Efectul direct al forţelor de inerţie corespunzătoare produsului dintre masa CNS şi
acceleraţia pe care aceasta o capătă în timpul cutremurului (elemente sensibile la acceleraţia
produsă de cutremur la nivelul prinderilor).
II. Efectul indirect rezultat din deformaţiile impuse CNS prin deplasările laterale relative ale
punctelor de prindere/de contact cu structura principală (elemente sensibile la deformaţiile
impuse de cutremur componentei).
(2) Tipul verificărilor este dat în tabelul E.4 pentru principalele categorii de CNS.

105
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 111

Tabelul E.4 Tipul verificării seismice pentru CNS

Categoria componentei nestructurale Tipul verificării


Efect Efect
A Componente arhitecturale direct indirect
A1 Elemente ataşate anvelopei: finisaje, elemente de protecţie
termică sau elemente decorative din cărămidă, beton, piatră, V2 V1
materiale ceramice, sticlă sau similare, care au ca suport
elementele de închidere, structurale sau nestructurale
(elemente lipite de faţadă sau ancorate de faţadă)
Copertine, balustrade, atice, profile ornamentale, marchize, V1 ----
statui, firme/reclame rezemate în consolă, antene
A2 Elementele structurii proprii a anvelopei - panouri de perete
pline sau vitrate, montanţi, rigle, buiandrugi, centuri şi alte V2 V1
elemente care nu fac parte din structura principală a
construcţiei; tâmplăriile înglobate, inclusiv geamurile/sticla
A3 Elemente de compartimentare interioară fixe sau amovibile V2 V1
(inclusiv finisajele şi tâmplăriile înglobate): grele şi uşoare
A4 Tavane suspendate:
- aplicate direct pe structură V1 ......
- suspendate V2 V1
A5 Scări V1 V2
B1÷B4 Echipamente, utilaje V1 -----
Conducte şi ţevi V1 V2
C1÷C2 Echipamente electromecanice V1 V2
D1÷D3 Mobilier şi alte dotări V1 ----
Notaţii:
• V1 - verificare de bază
• V2 - verificare suplimentară

(3) La evaluarea siguranţei se va ţine seama şi de faptul că intensitatea relativă a celor două
efecte asupra CNS depinde şi de amploarea incursiunilor structurii în domeniul postelastic:
a. Pentru structurile proiectate cu valori mari ale factorului de comportare q, valoarea
acceleraţiei de nivel este mai mică decât cea corespunzătoare structurilor cu răspuns
cvasielastic (calculate cu valori mici ale factorului de comportare q) şi, din acest motiv, CNS
care sunt sensibile la acţiunea "directă" a cutremurului sunt mai puţin solicitate;
b. În situaţia menţionată la "a", CNS care sunt sensibile la acţiunea "indirectă" a cutremurului
trebuie să poată prelua deplasări relative mai mari ale punctelor de prindere decât cele care se
produc la structurile cu răspuns cvasielastic.

E.2.3.1 Verificarea prin calcul a CNS pentru efectul direct al acţiunii seismice

E.2.3.1.1 Forţe seismice de proiectare

(1) Pentru verificarea siguranţei CNS sub efectul direct al acţiunii seismice, pentru nivelul de
performanţă limitarea degradărilor, forţa seismică orizontală de proiectare se va calcula cu
relaţia (10.1) din P 100-1/2006, cu limitările date de (10.2) şi (10.3).
Coeficienţii de calcul γCNS, βCNS, qCNS şi Kz se vor lua conform P 100-1/2006, 10.3.1.3,
pentru componentele nestructurale din clădirile noi.
(2) În condiţiile de la (1) forţa seismică verticală de proiectare se va calcula cu relaţia (10.1)
din P 100-1/2006, cu valoarea de proiectare a acceleraţiei componentei verticale avg = 0,7ag,
conform P 100-1/2006, relaţia (3.16).

106
112 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(3) Pentru verificarea siguranţei CNS sub efectul direct al acţiunii seismice, pentru nivelul de
performanţă siguranţa vieţii, forţa seismică orizontală de proiectare se va calcula cu relaţia
FCNS = 4 γCNSagmCNS (E.1)
unde coeficientul de importanţă γCNS se va lua conform P 100-1/2006, 10.3.1.3.1.
(4) În condiţiile de la (3) forţa seismică verticală de proiectare se va calcula cu relaţia (E.1) cu
valoarea de proiectare a acceleraţiei componentei verticale avg = 0,7ag.
(5) Forţele seismice static echivalente determinate la (1) ÷ (4) vor fi aplicate pe direcţiile
principale ale CNS, în centrul de greutate al acesteia sau vor fi distribuite proporţional cu
masa proprie a componentei respective.
(6) Efectele forţelor seismice de proiectare orizontale şi verticale determinate la (1), (2) şi
respectiv la (3), (4), se combină după regulile stabilite pentru clădirile noi, conform P 100-
1/2006, 4.5.3.6.
(7) Pentru evaluarea siguranţei, efectele forţelor seismice se combină cu efectele celorlalte
încărcări conform prevederilor din CR 0-2005.

E.2.3.1.2 Criterii de acceptare

(1) Condiţia de stabilitate pentru CNS solicitate de acţiunea seismică directă este considerată
îndeplinită dacă, sub efectul forţei seismice de proiectare determinată cu relaţia (E.1) sau cu
relaţia (10.1) din P 100-1/2006, momentul de răsturnare multiplicat cu factorul 1,5, este mai
mic, cel mult egal, cu momentul de stabilitate asigurat de greutatea proprie, ţinând seama de
legăturile capabile să preia atât forţe de întindere cât şi forţe de compresiune. La calculul
momentului de stabilitate, efectul favorabil al greutăţii proprii se reduce cu 10% iar efectul
forţelor de frecare se neglijează.
(2) Condiţia de rezistenţă pentru CNS este considerată îndeplinită dacă sunt satisfăcute
următoarele două condiţii:
- eforturile secţionale care se dezvoltă în CNS şi în prinderile acesteia, pentru forţele
seismice de proiectare determinate cu relaţia (E.1) sau cu relaţia (10.1) din P 100-1/2006, sunt
mai mici, cel mult egale cu eforturile capabile calculate cu rezistenţele date la (5);
- eforturile capabile ale prinderilor cu ancore înglobate în beton sau zidărie sunt cu 30%
mai mari decât eforturile în prinderi corespunzătoare rezistenţei componentei pe care o
fixează.
(3) Pentru prinderile care asigură stabilitatea CNS ataşate anvelopei clădirii şi a boilerelor şi
vaselor de presiune se va respecta condiţia impusǎ prin relaţia (10.7) din P 100-1/2006.
(4) Pentru verificarea siguranţei conform prevederilor de la (3), eforturile din prinderi
determinate cu forţele de proiectare de la (1) vor fi majorate cu 30% conform P 100-1/2006,
10.4.1.2 (1).
(5) Eforturile capabile ale componentelor nestructurale se vor calcula utilizând rezistenţele
materialelor respective după cum urmează:
i. Pentru materiale fragile, rezistenţele caracteristice împărţite la coeficientul de
siguranţă pentru material (γM) şi la factorul de încredere (CF) determinat din tabelul 4.1.
ii. Pentru materiale ductile, rezistenţele medii, împărţite la coeficientul de siguranţă
pentru material (γM) şi la factorul de încredere (CF) determinat din tabelul 4.1.

107
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 113

(6) Eforturile capabile ale prinderilor se vor determina cu rezistenţele de la (5), caracterul
fragil / ductil fiind stabilit în funcţie de proprietăţile materialului ancorei şi ale materialului în
care aceasta este fixată. Prinderile cu ancore fixate în zidărie sau în beton vor fi considerate
prinderi fragile.

E.2.3.2 Verificare prin calcul pentru efectul indirect al acţiunii seismice

E.2.3.2.1 Deplasările laterale de proiectare

(1) Pentru verificarea siguranţei CNS sub efectul indirect al acţiunii seismice, în raport cu
nivelurile de performanţă limitarea degradărilor şi siguranţa vieţii, deplasările relative de
proiectare se vor calcula conform prevederilor P 100-1/2006, 10.3.2, pentru CNS din clădirile
noi.
(2) Deplasările relative de proiectare de la (1) se calculează pentru acceleraţia de proiectare
corespunzătoare obiectivelor de performanţă respective. În cazul obiectivului de performanţă
limitarea degradărilor acceleraţia seismică se ia conform prevederilor P 100-1/2006, 4.6.3.2
cu excepţiile prevăzute la 10.3.2 (4).
(3) Deplasările relative produse de acţiunea seismică se adăugă deplasărilor existente produse
de alte categorii de încărcări şi/sau de alte acţiuni (cedări de fundaţii, deplasări şi/sau
deformaţii din curgerea lentă, din temperatură, etc.).

E.2.3.2.2 Criterii de accceptare

(1) Siguranţa CNS faţă de efectul indirect al acţiunii seismice de proiectare determinat
conform E.2.3.2.1 va fi considerată satisfăcută dacă:
I. Pentru CNS aşezate vertical (prinse de două planşee la cote diferite), cum sunt pereţi
despărţitori, faţade cortină, uşoare sau grele, etc., deplasarea relativă a punctelor de prindere,
calculată conform P 100-1/2006, 10.3.2, este mai mică, cel mult egală, cu deplasarea limită
acceptabilă care rezultă din evaluarea analitică a CNS (de exemplu deplasarea laterală care
produce fisurarea unui perete despărţitor din zidărie) sau care este dată în fişa tehnică a
componentei/ materialului respectiv.
II. Pentru sistemele de instalaţii ale căror componente nu sunt fixate rigid împotriva
răsturnării/deplasării laterale (echipamentele rezemate pe izolatori de vibraţii) deplasarea
relativă a acestora este mai mică, cel mult egală, cu deplasarea care poate fi preluată de
elementele de legătură cu alte CNS (cum sunt sistemele de conducte legate de echipamentul
respectiv).

E.2.3.3 Alte prevederi privind verificarea prin calcul

(1) În cazuri justificate pot fi utilizate şi alte metode, ştiinţific recunoscute, pentru
determinarea acceleraţiei seismice a clădirii la nivelul punctelor de prindere ale CNS (metoda
spectrelor de etaj, de exemplu) şi a deplasărilor relative între punctele de prindere.

E.2.4 Încadrarea CNS în categorii de vulnerabilitate

(1) Evaluarea vulnerabilităţii fiecărei categorii/tip de CNS se face în raport cu criteriile de


acceptare, calitative şi cantitative, date la E.2.2 şi E.2.3.
Pe baza acestor criterii, utilizând raţionamente inginereşti şi, în funcţie de rezultatele
calculului, CNS vor fi încadrate într-una din următoarele categorii de vulnerabilitate:

108
114 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

a. Vulnerabilitate seismică ridicată: Componenta nu este ancorată sau prinderile au


calitate necorespunzătoare (sunt insuficiente, executate incorect sau puternic degradate) şi din
această cauză există o probabilitate ridicată de cădere datorată acţiunii seismice directe sau
indirecte la cutremurul cu intensitatea corespunzătoare obiectivului de performanţă stabilit.
În aceeaşi categorie pot fi încadrate şi CNS care nu prezintă defecţiuni majore de ancorare
dar pentru care există una dintre următoarele limitări:
- forţa capabilă a CNS şi/sau a prinderilor este mai mică decât ½ din forţa de proiectare
dată de relaţia (E.1) sau
- deplasarea relativă între punctele de prindere care poate fi preluată de CNS este mai
mică decât ½ din deplasarea relativă calculată conform 10.3.2 din P 100-1/2006.
b. Vulnerabilitate seismică moderată: Componenta este ancorată dar prinderile prezintă
un grad redus de siguranţă astfel încât există o probabilitate de cădere care nu poate fi
neglijată la cutremurul cu intensitatea corespunzătoare obiectivului de performanţă stabilit.
În aceeaşi categorie pot fi încadrate şi CNS care nu prezintă defecţiuni majore de ancorare
dar pentru care există una dintre următoarele limitări:
- forţa capabilă a CNS şi/sau a prinderilor este cuprinsă între ½ ÷ ⅔ din forţa de
proiectare dată de relaţia (E.1) sau
- deplasarea relativă între punctele de prindere care poate fi preluată de CNS este
cuprinsă între ½ ÷ ⅔ din deplasarea relativă calculată conform P 100-1/2006, 10.3.2.
c. Vulnerabilitate seismică scăzută: Componenta este corect ancorată (în condiţii
comparabile cu cele cerute pentru clădirile noi, conform P 100-1/2006, 10.4.1) şi prinderile
prezintă un grad suficient de siguranţă, astfel încât există o probabilitate de cădere care poate
fi neglijată la cutremurul cu intensitatea corespunzătoare obiectivului de performanţă stabilit.
În cazul în care componenta se află pe/către spaţiile cu aglomerare de persoane sau pe
căile de evacuare, pentru a fi încadrată în această categorie, aceasta trebuie să satisfacă şi
următoarele condiţii:
- forţa capabilă a CNS şi a prinderilor să fie mai mare decât ¾ din forţa de proiectare
dată de relaţia (E.1) şi
- deplasarea relativă între punctele de prindere care poate fi preluată de CNS să fie mai
mare decât ¾ din deplasarea relativă calculată conform P 100-1/2006, 10.3.2 .

E.2.5 Stabilirea măsurilor pentru reabilitarea seismică a CNS

(1) Toate CNS din clădiri, definite conform P 100-1/2006, 10.1.2(2), care nu satisfac
criteriile de acceptare prin analiza calitativă (conform E.2.2) sau prin calcul (conform
E.2.3.1.2 şi E.2.3.2.2), cu excepţia componentelor care prezintă risc seismic redus, prevăzute
în P 100-1/2006, 10.2(4), vor fi supuse lucrărilor de intervenţie pentru reabilitare seismică.
(2) Categoriile de măsurile pentru reabilitarea seismică a CNS şi amploarea intervenţiilor se
stabilesc în funcţie de:

- nivelul de vulnerabilitate determinat conform E.2.4.


- riscul seismic rezultat din avariere, diferenţiat în funcţie
* de acceleraţia seismică de calcul
* categoria de importanţă - expunere a clădirii
* poziţia şi funcţiunea CNS în clădire
- obiectivul de performanţă care trebuie realizat după intervenţie.

109
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 115

(3) Identificarea riscurilor care rezultă din avarierea seismică pentru fiecare categorie
principală de CNS şi pentru fiecare locaţie identificată se face folosind tabelele E.1a şi E.1b
(4) Pentru reducerea riscurilor generate de avarierea CNS şi pentru optimizarea duratei de
intervenţie şi a efortului financiar al investitorului, lucrările de reabilitare a CNS se execută în
ordinea de prioritate stabilită conform matricei
Tabelul E.5 Nivelurile de risc corespunzătoare obiectivului
siguranţa vieţii pentru componente arhitecturale, instalaţii şi echipamente

Categoria de Nivelul de risc


vulnerabilitate R-ridicat M-moderat S-scăzut
Ridicată 1 4 7
Moderată 2 5 8
Scăzută 3 6 9

(5) În cazul în care reabilitarea se face pentru obiectivul siguranţa vieţii, în tabelul E.5 se
introduc nivelurile de risc corespunzătoare coloanei SV din tabelele E.1a şi E.1b, pentru
acceleraţia seismică de proiectare a terenului de la amplasament.
(6) În cazul în care reabilitarea se face numai pentru obiectivul limitarea degradărilor, în
tabelul E.5 se introduce cel mai ridicat nivel de risc din coloanele IF sau PV din tabelele E1a
şi E.1b pentru acceleraţia seismică de proiectare a terenului de la amplasament.
(7) În funcţie de obiectivele de performanţă după reabilitare şi de clasa de importanţă-
expunere a clădirii, măsurile constructive şi detaliile de execuţie prevăzute pentru reabilitarea
CNS pot avea două niveluri:
- nivel maxim: realizarea nivelului de calitate corespunzător CNS din clădirile noi
(conform capitolului 10 din P 100-1/2006)
- nivel minim: asigurarea condiţiilor de vulnerabilitate seismică redusă conform
E.2.4(1)c.

110
116 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

ANEXA F (informativă)
ÎNDRUMĂTOR DE REABILITARE SEISMICĂ A CLĂDIRILOR EXISTENTE

F.1 Introducere

F.1.1 Conţinut şi domeniu de aplicare

1.1.1 Îndrumătorul de reabilitare seismică a clădirilor existente cuprinde prevederi de


proiectare a intervenţiilor la construcţii afectate de acţiuni seismice sau la construcţii
cu vulnerabilitate seismică.

1.1.2 Întocmirea proiectului de intervenţie se va baza pe concluziile raportului de evaluare


seismică a construcţiei, care identifică deficienţele structurale şi nestructurale, şi
stabileşte clasa de risc seismic în care se încadrează aceasta.

1.1.3 Prevederile prezentului îndrumător sunt aplicabile structurilor de clădiri din beton
armat, oţel, lemn sau zidărie, precum şi componentelor nestructurale din aceste
construcţii.

1.1.4 Îndrumătorul se referă la elementele de concepţie generală a intervenţiei şi conţine


indicaţii pentru alegerea soluţiilor şi tehnicilor de consolidare. Având în vedere
varietatea practic nelimitată a condiţiilor seismice, a tipurilor de construcţii şi a
tipurilor de deficienţe, îndrumătorul stabileşte în special principiile măsurilor de
intervenţie, descriind un număr limitat de soluţii, cu o aplicabilitate mai largă pe
considerente de eficienţă, condiţii de execuţie şi economicitate.
Soluţiile prezentate în îndrumător trebuie considerate ca un set de măsuri minimale,
fiind posibilă aplicarea şi a altor soluţii care să respecte principiile de bază ale
proiectării seismice.

1.1.5 Îndrumǎtorul nu tratează proiectarea de detaliu a lucrărilor de consolidare.

1.1.6 Prezentul îndrumător este alcătuit după cum urmează:

F.1 INTRODUCERE
F.1.1 Conţinut şi domeniu de aplicare
F.1.2 Obiective de performanţă. Stări limită
F.1.3 Terminologie

F.2 BAZELE ALEGERII SOLUŢIILOR DE INTERVENŢIE


F.2.1 Criterii pentru alegerea soluţiilor de intervenţie
F.2.2 Opţiuni pentru strategia de intervenţie
F.2.3 Alte strategii posibile
F.2.4 Soluţii pentru corectarea deficienţelor de alcătuire a structurii

F.3 PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DE


BETON ARMAT
F.3.1 Tipuri de intervenţii
F.3.2 Reparaţii la structurile de beton armat
F.3.3 Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat

1-1
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 117

F.3.4 Consolidarea structurilor în cadre de beton armat


F.3.5 Lucrări de consolidare a structurilor în cadre de beton armat cu panouri de
umplutură din zidărie
F.3.6 Consolidarea structurilor cu pereţi de beton armat
F.3.7 Intervenţii asupra planşeelor
F.3.8 Tehnici de consolidare a fundaţiilor
F.3.9 Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor
structurale de beton armat

F.4 PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DE


OŢEL
F.4.1 Principii de bază
F.4.2 Tipuri de intervenţie
F.4.3 Reparaţii
F.4.4 Consolidări

F.5 PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DIN


ZIDĂRIE
F.5.1 Obiect şi domeniu de aplicare
F.5.2 Categoriile şi scopul lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al
clădirilor din zidărie
F.5.3 Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie
F.5.4 Calculul şi verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic
F.5.5 Lucrări de reparaţie
F.5.6 Lucrări de consolidare

F.6 PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DIN


LEMN
F.6.1 Criterii pentru alegerea soluţiei de intervenţie
F.6.2 Principii de bază privind stabilirea soluţiilor de intervenţie
F.6.3 Tipuri de intervenţie
F.6.4 Evaluarea degradărilor înregistrate pe durata exploatării
F.6.5 Intervenţii asupra planşeelor de lemn
F.6.6 Consolidarea şarpantelor
F.6.7 Consolidarea elementelor structurii verticale a construcţiilor de lemn (stâlpi,
pereţi)

F.7 PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU COMPONENTELE


NESTRUCTURALE DIN CLĂDIRI
F.7.1 Obiect şi domeniu de aplicare.
F.7.2 Scopul reducerii riscului seismic al CNS
F.7.3 Criterii generale pentru alegerea şi verificarea soluţiei de intervenţie
F.7.4 Definirea cerinţelor de performanţă seismică ale clădirii după reabilitarea seismică
F.7.5 Stabilirea nivelurilor de performanţă ale CNS în concordanţă cu cerinţele de
performanţă ale clădirii
F.7.6 Inventarierea CNS
F.7.7 Evaluarea vulnerabilităţii şi a riscului seismic al CNS
F.7.8 Ordinea de prioritate a lucrărilor de reabilitare seismică a CNS
F.7.9 Categorii de lucrări de intervenţie şi criterii pentru alegerea acestora
F.7.10 Procedee specifice de intervenţie pentru diferite categorii de CNS

1-2
118 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.8 REABILITAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR FOLOSIND SISTEME DE


DISIPARE A ENERGIEI
F.8.1 Introducere
F.8.2 Cerinţe generale
F.8.3 Modelarea elementelor de disipare a energiei
F.8.4 Spectrul de răspuns elastic pentru diferite fracţiuni din amortizarea critică
F.8.5 Cerinţe suplimentare

F.9 REABILITAREA SEISMICĂ A CLĂDIRILOR PRIN IZOLAREA SEISMICĂ A


BAZEI
F.9.1 Aspecte generale. Domeniu de aplicare
F.9.2 Obiective de performanţă
F.9.3 Oportunitatea introducerii izolatorilor seismici
F.9.4 Probleme specifice de proiectare
F.9.5 Metodologia de proiectare şi calcul a intervenţiei bazate pe izolare seismică

F.1.2 Obiective de performanţă. Stări limită

1.2.1 Îndrumătorul urmăreşte, în acord cu concepţia de proiectare seismică stabilită în P100-


1/2006, două obiective de bază ale performanţei seismice: siguranţa vieţii şi, respectiv,
limitarea degradărilor.

1.2.2 Obiectivul de bază Siguranţa vieţii se asociază, din punct de vedere al nivelului
hazardului seismic, cu cutremurul cu intervalul mediu de recurenţă IMR = 100 ani şi
are în vedere, în principal:
- limitarea substanţialǎ a deformaţiei structurale faţă de deformaţia la care intervine
prăbuşirea, pentru ca vieţile oamenilor să fie protejate;
- limitarea degradărilor până la un nivel la care construcţia rămâne reparabilă în
condiţii economice;
- asigurarea căilor de ieşire din clădire;
- prevenirea accidentării sau pierderii vieţii oamenilor datorită desprinderii şi
prăbuşirii unor componente nestructurale (pereţi despărţitori, cornişe, atice,
geamuri sau panouri opace ale faţadelor cortină etc.).
Din punct de vedere practic, acest obiectiv de performanţă se consideră atins dacă sunt
satisfăcute verificările impuse de P100-1/2006 pentru starea limită ultimă (ULS)
pentru nivelul minim al acţiunii seismice precizat în P100-3/2008, 8.4.

1.2.3 Obiectivul de bază Limitarea degradărilor se asociază, din punct de vedere al


nivelului hazardului seismic, cu cutremurul cu intervalul mediu de recurenţă IMR = 30
ani şi are în vedere, în principal, limitarea degradărilor elementelor nestructurale,
astfel încât repararea acestora să nu afecteze semnificativ utilizarea clădirilor.
Din punct de vedere practic, acest obiectiv de performanţă se consideră atins dacă sunt
satisfăcute verificările impuse de P100-1/2006 pentru starea limită de serviciu (SLS)
pentru un nivel al acţiunii seismice redus în raport cu cel definit la (1.2.2) prin factorul
ν definit la 4.6.3.2 din P 100-1/2006.

1.2.4 Diferenţierea măsurilor de consolidare pentru a obţine grade de asigurare sporite,


pentru construcţii din clasele I şi II de importanţă – expunere la cutremur, se realizează

1-3
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 119

prin amplificarea valorii de proiectare a acceleraţiei terenului, ag, cu valoarea γI > 1 a


factorului de importanţă.

1.2.5 În cazul construcţiilor cu importanţă deosebită şi ori de câte ori proprietarii clădirilor
intenţionează să realizeze un nivel sporit de asigurare se pot avea în vedere şi alte
obiective de performanţă decât cele de bază, asociate unor cutremure caracterizate de
alte valori ale IMR. Procedura de verificare a clădirilor la diferitele stări limită
selectate pe baza conceptelor proiectării seismice bazate pe performanţă este
prezentată în anexa A din P100-3/2008.

1.2.6 Prevederile îndrumătorului au în vedere considerarea unei construcţii individuale a


cărei vulnerabilitate la acţiuni seismice a fost stabilită prin evaluarea acesteia pe baza
P100-3/2008.
În măsura în care construcţia aparţine unei anumite tipologii bine definite, de exemplu,
a fost realizată pe baza unui proiect tip, aplicat de numeroase ori, soluţiile de
intervenţie stabilite pentru un exemplar din seria de construcţii similare pot fi luate în
considerare şi la stabilirea soluţiilor pentru celelalte, dacă condiţiile locale la
amplasament sunt similare (natura terenului de fundare, condiţiile seimice, tipul de
fundaţie etc.).

1.2.7 Soluţiile de consolidare la nivel de principiu sunt prezentate în raportul de evaluare


(expertiză) seismică, întocmit pe baza prevederilor P 100-3/2008. Fezabilitatea şi
eficienţa soluţiilor propuse sunt fundamentate de un calcul structural suficient de
detaliat pentru acest scop.

1.2.8 Necesitatea şi nivelul măsurilor de intervenţie se stabilesc pe baza prevederilor de la


8.4 din P100-3/2008, funcţie de clasa de importanţă şi expunere la cutremur, de clasa
de risc seismic şi de durata viitoare de exploatare a clădirilor.

F.1.3 Terminologie

Lucrările de intervenţie de diferite naturi sunt definite în diferite moduri în documentele


normative din diferite ţări, ca şi în literatura de specialitate.
În cadrul prezentului îndrumător, diferiţii termeni sunt utilizaţi cu următoarele semnificaţii:

- Consolidare: refacerea sau înnoirea oricărei părţi a unei construcţii (a unor elemente sau
ansamblu de elemente) în scopul obţinerii unei capacităţi structurale sporite, de exemplu,
capacitate de rezistenţă superioară, rigiditate mai mare, ductilitate mai ridicată;

- Reparaţie: refacerea sau înnoirea oricărei părţi degradate sau avariate a unei construcţii
cu scopul de a obţine acelaşi nivel de rezistenţă, rigiditate şi/sau ductilitate, cu cel anterior
degradării;

- Remodelare: refacerea sau înnoirea oricărei părţi a unei construcţii având ca efect
schimbarea funcţiunii sau a gradului de ocupare;

- Intervenţie (structurală sau/şi nestructurală): concept care include termeni de


consolidare, reparaţie si remodelare;

1-4
120 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- Reabilitare: refacerea sau înnoirea unei construcţii degradate pentru a asigura acelaşi
nivel al funcţiunii pe care îl avea clădirea înainte de degradare;

- Reabilitare seismică : totalitatea măsurilor prin care se obţine ridicarea până la limite
considerate ca suficiente a performanţelor seismice potenţiale ale unei clădiri vulnerabile din
punct de vedere seismic.

1-5
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 121

F.2. BAZELE ALEGERII SOLUŢIILOR DE INTERVENŢIE

F.2.1 Criterii pentru alegerea soluţiilor de intervenţie

(1) Decizia de a interveni şi alegerea strategiei şi a tehnicilor de intervenţie trebuie să se


bazeze pe mai multe criterii, care au în vedere:

(i) Caracterizarea cuprinzătoare a acţiunii seismice pe amplasament. Aceasta include:


ƒ identificarea surselor de hazard seismic;
ƒ identificarea principalelor componente de hazard seismic pentru clădirile
investigate, ţinând seama şi de vulnerabilitatea acestora (amplitudinea şi
componenţa de frecvenţe a mişcării terenului);
ƒ sursele induse de hazard (de exemplu, susceptibilitatea la lichefiere a terenului,
destabilizarea terenurilor în pantă, etc.).

(ii) Caracterizarea funcţională a clădirii:


ƒ precizarea tipului de clădire, a funcţiunii, a vârstei acesteia;
ƒ perioada de exploatare ulterioară;
ƒ cerinţele arhitecturale de diferite tipuri;
ƒ gradul de ocupare.

(iii) Caracterizarea siguranţei clădirii faţă de acţiunile de exploatare, în special a celor


seismice
ƒ vulnerabilitatea structurală;
ƒ vulnerabilitatea elementelor nestructurale, a instalaţiilor şi echipamentelor.
Stabilirea vulnerabilităţii construcţiei sub diferite aspecte reprezintă obiectivul
operaţiei de evaluare seismică.

(iv) Stabilirea nivelurilor de performanţă necesară (siguranţa vieţii, limitarea degradărilor


şi, eventual, ocupanţa imediată, prevenirea prăbuşirii) funcţie de clasa de importanţă şi
expunere la cutremur şi importanţa construcţiei.

(v) Posibilităţile economice, tehnologice, de resurse de diferite tipuri.

(vi) Gradul de afectare a funcţiunii construcţiei pe durata executării lucrărilor (de exemplu,
prin necesitatea de a evacua clădirea).

(vii) Posibilităţile concrete de execuţie pe amplasament referitoare la amenajarea


şantierului, a acceselor pe reţeaua stradală publică, a spaţiilor necesare montării
macaralelor etc.

(2) În cadrul expertizei sau al studiului de fezabilitate, după caz, se vor analiza două sau mai
multe scheme alternative de intervenţie. Pentru fiecare din acestea, se evaluează reducerea
vulnerabilităţii faţă de sursele de hazard seismic pe amplasament şi se selectează cea mai
eficientă soluţie pe baza celor mai importante criterii pentru cazul considerat.
Calculele structurale şi de dimensionare ale elementelor de consolidare se vor face cu
respectarea modelelor şi metodelor din P100-1/2006 şi a regulilor suplimentare date în
prezentul îndrumător.

2-1
122 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.2.2 Opţiuni pentru strategia de intervenţie

(1) Alegerea unei strategii de intervenţie corecte este condiţionată de înţelegerea cât mai
completă a deficienţelor individuale ale elementelor structurale şi nestructurale, a efectului
combinat al acestora asupra mecanismului comportării seismice a clădirii, precum şi a
deficienţelor de ansamblu privind rezistenţa, deformabilitatea, redundanţa şi regularitatea
structurală.
Măsurile de intervenţie trebuie să fie corelate cu gradul de afectare (degradare) a materialelor,
ca efect al unor cutremure pe care le-a suportat construcţia, al altor acţiuni de exploatare
specifice, al unor tasări diferenţiale ale terenului sau al unor factori de mediu.
Identificarea deficienţelor de rezistenţă şi deformabilitate, a deficienţelor de alcătuire
individuală şi de ansamblu, a stării de degradare este realizată în cadrul evaluării seismice prin
verificarea listelor de condiţii specifice construcţiei şi stabilirea valorilor indicatorilor R1, R2
şi R3 din P100-3/2008.

(2) Măsurile de intervenţie urmăresc să elimine sau să reducă semnificativ deficienţele de


diferite naturi ale structurii şi ale componentelor nestructurale şi, prin aceasta, să se obţină
condiţia de siguranţă: cerinţa seismică ≤ capacitatea construcţiei.
Strategia de intervenţie se poate baza pe:
- reducerea cerinţelor seismice;
- îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice cu care este înzestrată construcţia;
- măsuri combinate.

(3) Reducerea cerinţelor seismice se realizează:


(a) în ceea ce priveşte reducerea cerinţelor de rezistenţă, respectiv, reducerea forţelor seismice
de proiectare:
(i) prin sporirea proprietăţilor de rigiditate ale structurii şi/sau reducerea masei construcţiei,
pentru a depărta cât mai mult perioada T1 a oscilaţiilor proprii în modul fundamental de
perioada corespunzătoare amplificării maxime din spectrul de răspuns în acceleraţii. O
asemenea strategie este indicată în cazul amplasamentelor caracterizate de perioada Tc = 1,6
sec din spectrul de acceleraţie.
Practic sporirea rigidităţii structurii se obţine prin mărirea dimensiunilor elementelor
structurale şi/sau adăugarea altor elemente structurale.

NOTĂ Deşi reducerea perioadelor proprii de oscilaţie pentru domeniul T ≤ Tc al spectrului nu duce la
reducerea forţelor de proiectare, datorită adoptării în mod acoperitor a unei valori constante (de palier)
pentru acceleraţia spectrală în acest domeniu, îndepărtarea de condiţiile de rezonanţă din zona T1 = Tc
reprezintă un obiectiv de urmărit întotdeauna.

(ii) prin reducerea rigidităţii laterale a construcţiei în situaţiile în care se poate obţine o
perioadă a oscilaţiilor proprii superioară perioadei Tc, situând construcţia într-un domeniu în
care valorile spectrale ale acceleraţiei scad cu creşterea perioadei de oscilaţie.
Practic aceasta se poate realiza prin izolarea seismică a bazei sau, mai rar, prin tăierea unor
legături structurale. De exemplu prin separarea parapeţilor de beton armat de stâlpi.
Această strategie este recomandabilă în special pe amplasamente cu valori Tc mici.
(iii) prin introducerea unor amortizori în sistemul structural, care, prin absorbţia şi disiparea
unei părţi semnificative din energia seismică indusă în structură, limitează eforturile ce revin
elementelor structurale.
(b) în ceea ce priveşte reducerea cerinţelor de deplasare:
(i) prin reducerea perioadei oscilaţiilor proprii ale structurii, respectiv prin sporirea rigidităţii
şi/sau reducerea maselor.

2-2
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 123

(ii) prin introducerea de izolatori seismici la bază, care, prin absorbţia celei mai mari părţi a
deplasării laterale produse de cutremur, limitează deplasările relative ale elementelor
structurale.

(4) Îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice ale structurii urmăreşte:


(i) sporirea rezistenţei elementelor structurale, recomandabilă în special la structurile cu
deficit de deformabilitate în domeniul postelastic (ductilitate), în condiţiile în care
îmbunătăţirea proprietăţilor de ductilitate este dificil de realizat practic.
(ii) sporirea rigidităţii la forţe laterale. Sporirea rigidităţii reduce nu numai cerinţele, ci şi
deplasările efective sub valori date ale forţelor laterale.
(iii) sporirea capacităţii de deformare în domeniul postelastic. Măsurile de îmbunătăţire a
acestei proprietăţi asigură, de regulă, şi o comportare histeretică mai stabilă, caracteristică
deosebit de importantă pentru un răspuns seismic favorabil.

NOTĂ În multe cazuri intervenţia unei caracteristici structurale modifică şi cerinţele seismice.
Configuraţia şi ordonatele spectrelor răspunsului seismic elastic şi inelastic, în acceleraţii şi în deplasări,
depind de parametrii structurali de rezistenţă, rigiditate şi ductilitate.
De asemenea, în multe situaţii, intervenţiile efectuate cu scopul îmbunătăţirii unei anumite proprietăţi
au efect şi asupra altor caracteristici structurale. De exemplu, cămăşuirea cu beton armat aplicată in
scopul sporirii ductilităţii locale a unui stâlp, funcţie de modul concret de realizare a armării, poate
asigura şi sporirea rezistenţei la forţă tăietoare şi la moment încovoietor.

F.2.3 Alte strategii posibile

(1) În condiţiile în care lucrările de consolidare impuse de starea construcţiei şi gradul


insuficient de asigurare faţă de acţiunile seismice ar necesita mijloace materiale, umane,
financiare excesive şi/sau ar implica întreruperea funcţiunii construcţiei timp foarte
îndelungat, făcând intervenţia neraţională, pot fi avute în vedere şi alte opţiuni. Stabilirea
strategiei celei mai indicate trebuie să fie rezultatul unei analize cost-beneficiu a mai multor
soluţii posibile, care să ia in considerare aspectele precizate la F.2.2(1).

(2) Analiza ansamblului acestor exigenţe şi condiţiilor materiale disponibile poate conduce
şi la alte opţiuni pe lângă consolidarea construcţiei în ansamblul ei.
Asemenea soluţii pot fi:
- reducerea gradului de ocupare a clădirii;
- scurtarea duratei ulterioare de exploatare a clădirii;
- modificarea funcţiunii clădirii, astfel încât să fie posibilă încadrarea acesteia într-o clasă
inferioară de importanţă şi expunere la cutremur;
- reducerea maselor şi a solicitărilor seismice ale construcţiei prin: înlocuirea unor pereţi
grei cu pereţi uşori; mutarea unor utilaje şi echipamente grele de la nivelurile superioare
ale clădirii, la subsol sau la parter, etc.;
- reducerea numărului de niveluri prin demolarea unui număr de etaje de la partea
superioară a clădirii - soluţia poate fi convenabilă mai ales în condiţiile în care clădirea
prezintă retrageri substanţiale la aceste niveluri, cu efecte nefavorabile de excentricizare a
maselor, a caracteristicilor de rezistenţă şi rigiditate de ansamblu;
- desfacerea unor porţiuni de construcţie, de exemplu, elemente de faţadă, cu comportare
defavorabilă la acţiuni seismice sau care prezintă un risc înalt de dislocare şi prăbuşire;
- părăsirea clădirii şi împiedicarea accesului în zona aferentă a clădirii până la eventuala
demarare a lucrările de consolidare necesare;
- demolarea completă a clădirii şi construirea unei clădiri noi, moderne - soluţia poate fi
indicată în situaţia în care cheltuielile reabilitării seismice ar fi nejustificat de mari, fără a

2-3
124 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

fi posibile remodelări semnificative ale spaţiului pentru îmbunătăţirea funcţiunilor, pentru


clădiri existente amplasate pe terenuri cu valoare ridicatǎ.

F.2.4 Soluţii pentru corectarea deficienţelor de alcătuire a structurii

F.2.4.1 Identificarea deficienţelor structurale

(1) În afara capacităţilor insuficiente de rezistenţă, rigiditate şi/sau ductilitate, deficienţele


pe care le poate prezenta un sistem structural în ansamblu se referă la neregularităţi şi
discontinuităţi pe verticală şi în plan. Acestea reduc gradul de încredere asupra stării de
eforturi şi deformaţii furnizate de metodele de calcul curente şi creează importante
incertitudini în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor de performanţă propuse.

(2) Dacă anumite exigenţe privind caracterul regulat necesar al unei construcţii nu pot fi
evitate, proiectantul intervenţiei trebuie să efectueze calculul structural pe modele cât mai
fidele comportării structurii şi să ia măsuri constructive prin care să compenseze controlul mai
puţin sigur al răspunsului seismic în asemenea situaţii.

(3) Diferitele tipuri de neregularităţi şi discontinuităţi şi efectele lor potenţiale trebuie să fie
evidenţiate în procesul de evaluare al construcţiei, conform P100-3/2008. Acestea sunt
reprezentate de:

(a) Neregularităţi pe verticala construcţiei


ƒ distribuţii neregulate ale rigidităţii la deplasare laterală;
ƒ distribuţii neregulate ale capacităţii de rezistenţă;
ƒ modificări semnificative ale gabaritelor clădirii pe verticală, incluzând distribuţii diferite
ale maselor;
ƒ discontinuităţi (devieri) în traseul, pe verticală, al încărcărilor către teren.

(b) Neregularităţi în planul construcţiei


ƒ neregularităţile distribuţiei în plan ale rigidităţii, masei, capacităţii de rezistenţă, care
toate produc efecte de torsiune de ansamblu;
ƒ forme neregulate în plan, în special colţurile intrânde în planul construcţiei, care pot crea
concentrări excesive de eforturi;
ƒ discontinuităţi ale planşeelor, în special prin prevederea de goluri sau întreruperea
legăturii pe anumite zone cu elementele sistemului vertical de rezistenţă la forţe laterale;
ƒ prevederea unor componente structurale (cadre, pereţi) înclinate faţă de axele ortogonale
majore ale sistemului structural.
Alte deficienţe majore pe care le poate prezenta o structură, deficienţe evidenţiate în urma
evaluării construcţiei, pot fi constituite de lipsa de redundanţă a clădirii, instabilitatea
potenţială a comportării unor elemente şi îmbinări la încărcări alternante, ca urmare a
alcătuirii defectuoase a elementelor structurale, degradarea materialelor.

F.2.4.2 Tipuri de soluţii pentru remedierea neregularităţilor pe verticală


(1) Soluţiile pot avea în vedere modificarea componentelor structurale existente sau
adăugarea altora noi pentru a elimina sau a reduce, cât mai semnificativ, aceste neregularităţi.

O soluţie comună pentru a întări nivelurile slabe, de exemplu, la nivelurile unde se întrerup
unii pereţi structurali, este consolidarea stâlpilor de la aceste niveluri. Alternativ,

2-4
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 125

discontinuitatea de acest gen poate fi eliminată prin prevederea unor elemente verticale chiar
în dreptul peretelui superior, sub acesta, dacă o asemenea intervenţie este acceptabilă
funcţional.
Intervenţia nu trebuie să creeze efecte negative noi în elementele existente.

NOTĂ De exemplu, dacă se introduce un sistem de contravântuire sau se introduc pereţi pentru sporirea
rezistenţei unui etaj slab, este necesar să se stabilească efectul acestei modificări asupra rigidităţii de
ansamblu, de pildă, dacă nu creează condiţii de creare a unui etaj flexibil la etajul vecin sau dacă nu
creează o excentricitate de torsiune semnificativă. De asemenea, este necesar să se stabilească dacă
planşeele situate imediat deasupra şi imediat dedesubtul nivelului la care se face intervenţia sunt
capabile să asigure modificarea distribuţiei şi transferul forţelor tăietoare de nivel. Este indicat să se
continue aceşti pereţi până la teren. Dacă nu, trebuie examinat dacă suporţii verticali ai peretelui pot
prelua momentele de răsturnare aferente peretelui.

(2) În cazul în care nu este posibil să se elimine sau să se reducă substanţial neregularităţi
ale distribuţiei maselor (datorate greutăţii unor instalaţii şi utilaje) sau neregularităţile
geometrice în elevaţia clădirii (create, de exemplu, de retrageri) se recomandă aplicarea unor
metode avansate de calcul care să estimeze cât mai realist răspunsul seismic şi să identifice
zonele care trebuie întărite.

(3) Modificarea structurii verticale la un anumit nivel antrenează, de regulă, şi intervenţii


asupra planşeelor (diafragmelor) implicate. Asemenea intervenţii pot consta în prevederea
unor conectori care să transfere forţele seismice de la planşee la pereţii nou introduşi,
colectori-centuri care să culeagă aceste forţe din masa planşeului şi să le transfere la
elementele verticale etc.

F.2.4.3 Tipuri de soluţii pentru remedierea neregularităţilor în plan


(1) Îmbunătăţirea comportării seismice a structurilor cu efecte de torsiune de ansamblu mari,
datorate distribuţiei componentelor structurale şi/sau masei în clădire se realizează prin
reducerea excentricităţii între centrul maselor şi centrele de rigiditate şi de rezistenţă.
Introducerea unor componente rigide şi rezistente, care să reducă excentricitatea duce la
reducerea forţelor şi deplasărilor din torsiune în acelaşi timp şi la creşterea generală a
capacităţii de rezistenţă la forţe laterale (fig. F.2.4-1 a şi b).

C C
CM CM

CR − Centrul de rezistenţă (rigiditate) Pereţi existenţi


CM − Centrul maselor Pereţi nou introduşi
a. b.
Figura F.2.4−1

(2) În cazul structurilor cu concentrări de eforturi la colţurile intrânde ale planşeelor se pot
introduce elemente de armare în diafragma planşeului, bine ancorate, în măsură să distribuie
forţele concentrate pe suprafeţe mai largi. Altă cale de a întări diafragma este de a prevedea o
suprabetonare armată locală, reducând local, acolo unde este posibil, grosimea pardoselii.

2-5
126 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Eforturile în diafragmă pot scădea şi prin introducerea unor elemente verticale suplimentare
intermediare.

Element nou introdus


Rost seismic

a. Clădirea existentă b. Intervenţie prin realizarea unui rost seismic

Figura F.2.4−2

(3) În cazul în care planşeul prezintă discontinuităţi ca urmare a unor decalaje între
nivelurile unor zone vecine, elementele de la legătura acestora trebuie astfel alcătuite şi
armate astfel ca transferul de eforturi între cele două zone să fie posibil.

(4) Efectul defavorabil al unor forme neregulate în plan, cum este cea a structurii
reprezentate în fig. F.2.4-2 la care cele două “aripi” ale profilului planşeului pot avea tendinţa
să vibreze defazat, poate fi diminuat sau chiar eliminat prin “tăierea” construcţiei prin rosturi
seismice. Prevederea rosturilor implică o detaliere foarte atentă structurală şi arhitecturală şi,
de regulă, este mai costisitoare decât consolidarea structurii existente. Din aceste motive o
asemenea soluţie devine acceptabilă dacă se urmăresc modificări substanţiale din alte raţiuni.
De exemplu, dacă o clădire industrială s-ar transforma (şi-ar schimba destinaţia) într-una de
locuit.

F.2.4.4 Soluţii pentru corectarea traseului încărcărilor


(1) Evaluarea seismică a clădirii evidenţiază traseul încărcărilor verticale şi orizontale, de la
aplicarea lor la nivelul planşeelor până la terenul de fundare şi trebuie să identifice
eventualele întreruperi ale acestui traseu. Acestea pot fi reprezentate, de exemplu, de absenţa
colectorilor din planşee care să transfere încărcările la elementele verticale ale structurii, de
absenţa conectorilor dintre aceste elemente şi planşee, de înnădiri şi ancoraje insuficiente ale
armăturilor la structurile de beton armat, înnădiri prin sudură sau buloane subdimensionate la
structurile de oţel, fundaţii mai slabe decât suprastructura etc.

(2) Corectarea acestor deficienţe se obţine, de regulă, prin intervenţii locale asupra tuturor
zonelor slabe.
O altă soluţie posibilă este introducerea unor subsisteme sau elemente structurale noi,
suficient de puternice pentru a reduce solicitarea elementelor existente până la un nivel la care
aceste deficienţe să fie acceptabile.

(3) Intervenţiile operate trebuie să fie suficient de puternice, astfel, încât să poată asigura o
comportare în domeniul elastic a îmbinărilor şi planşeelor.
Acest obiectiv se poate obţine prin respectarea condiţiilor de dimensionare date în P100-
1/2006.

2-6
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 127

F.2.4.5 Tipuri de soluţii pentru corectarea deficitului de rezistenţă, rigiditate şi/sau


ductilitate

(1) Deficitul structurilor din punctul de vedere al proprietăţilor de rezistenţă, rigiditate şi/sau
ductilitate se poate elimina sau reduce până la limite acceptabile prin două categorii de
măsuri:
- întărirea individuală a structurilor cu astfel de deficienţe (cămăşuirea secţiunilor
elementelor de beton armat, adăugarea de piese în realizarea secţiunilor compuse ale
elementelor din oţel, etc.).
- introducerea unor elemente sau subsisteme structurale noi, în măsură să protejeze
elementele structurii existente cu alcătuirea neadecvată.

(2) Aceste tipuri de soluţii de intervenţie sunt prezentate în cadrul îndrumătorului separat
pentru construcţiile din beton armat, oţel, zidărie şi lemn, în capitolele F.3, F.4, F.5 şi,
respectiv, F.6.
Soluţiile aplicate pentru reducerea riscului seismic al componentelor nestructurale ale
construcţiilor sunt prezentate în capitolul F.7.
Aplicarea sistemelor pasive de disipare a energiei în vederea sporirii siguranţei construcţiilor
la cutremure este prezentată în capitolul F.8, iar intervenţiile bazate pe izolarea seismică a
bazei construcţiilor în capitolul F.9.

2-7
128 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.3. PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DE


BETON ARMAT

F.3.1 Tipuri de intervenţii


(1) Funcţie de amploarea măsurilor, intervenţiile la clădirile din beton armat, afectate de
seism sau vulnerabile din punct de vedere seismic, se împart în trei categorii:

Reparaţiile superficiale care urmăresc să îmbunătăţească aspectul vizual al componentelor


afectate. Aceste reparaţii pot să refacă, astfel, caracteristicile nestructurale ale elementelor
afectate, cum este, de exemplu, rolul de închidere al unor elemente. Aportul lor asupra
comportării structurale este neglijabil.

Reparaţiile structurale au drept scop de a reda proprietăţile structurale iniţiale ale acestora.
Un exemplu de reparaţie structurală îl constituie injectarea fisurilor din beton sau înlocuirea
barelor de armatură rupte.

Lucrările de consolidare sunt intervenţiile care implică adăugarea de elemente structurale


noi şi/sau desfacerea şi înlocuirea, sau întărirea, părţilor existente avariate. Această intervenţie
are ca scop creşterea performanţelor structurale (rezistenţă, ductilitate, rigiditate) peste nivelul
iniţial.

F.3.2 Reparaţii la structurile de beton armat


(1) Reparaţiile cadrelor şi a pereţilor structurali de beton armat se realizează prin tehnici
asemănătoare.
(2) Reparaţiile nestructurale au la bază în principal tehnici constând în acoperirea
suprafeţelor vizibile pe care se marchează degradările elementelor structurale.
(3) Reparaţiile structurale ale elementelor de beton armat constau în injectări ale fisurilor în
beton, înlocuirea armăturilor avariate (rupte sau cu deformaţii plastice importante), plombarea
unor goluri, acoperirea armăturilor dezvelite etc.
Pentru injectare se pot utiliza diferite materiale cum sunt: răşinile epoxidice de vâscozitate
scăzută si mortarele pe bază de ciment. Metodele de aplicare diferă funcţie de performantele
dorite.
(4) Tehnologia de execuţie a lucrărilor de reparaţie va respecta prevederile şi instrucţiunile
tehnice specifice şi nu se detaliază aici.

F.3.3 Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat


(1) Soluţiile de consolidare pentru structurile de beton armat pot fi extrem de diverse. Ele se
pot clasifica funcţie de scopul urmărit, rezultând grupele de măsuri de intervenţie prezentate
în continuare. Lista de tipuri de soluţii nu este exhaustivă, putându-se imagina şi altele.
(2) Soluţii care urmăresc sporirea rezistenţei
La rândul lor, acestea se grupează în intervenţii asupra elementelor individuale, care nu
schimbă sistemul structural, şi intervenţii care implică modificarea sistemului structural.
(a) intervenţii care nu modifică sistemul structural
Acestea se realizează prin:

3-1
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 129

(i) cămăşuiri cu:


- beton armat, cu bare longitudinale şi etrieri sudaţi sau suprapuşi
- elemente de oţel, platbande, ţevi rectangulare şi cilindrice, corniere cu plăcuţe
etc.
- fâşii din polimeri armaţi cu fibre de diferite naturi (FRP), cu înfăşurare
continuă sau la distanţă
(ii) umplerea golurilor (de ferestre, uşi)
(iii) dezvoltarea secţiunilor elementelor cu prelungiri (sub formă de tălpi, aripi) de
beton armat conectate la elementul de bază.
(iv) măsuri care elimină comportarea fragilă a unor elemente de beton armat.
De exemplu, transformarea unor elemente de tip scurt, în elemente cu proporţii
şi comportare de elemente lungi. Această modificare de comportare se poate
obţine prin tăierea de legături (de exemplu, practicarea unor fante între stâlpi şi
parapetul unei grinzi înalte de faţadă).
(b) intervenţii care modifică sistemul structural
- prin introducerea unor pereţi de beton armat noi, cu înglobarea unor stâlpi ai
structurii; prin modul de dispunere al pereţilor se pot crea nuclee de beton
armat
- prin introducerea de contravântuiri metalice, cu sau fără ramă de contur, în
ochiurile unui cadru de beton armat
- prin ataşarea unor contravântuiri la exteriorul clădirii conectate de structura
existentă
- umplerea ochiurilor de cadru cu panouri metalice
- prin introducerea unor contravântuiri care nu flambează (cu elemente metalice
în ţevi de oţel, umplute cu beton neaderent la elementele contravântuirii)
- prin introducerea unor contraforturi de beton armat
- prin ataşarea construcţiei existente la o construcţie nouă cu rezistenţă
substanţială.
(3) Intervenţii care urmăresc sporirea ductilităţii elementelor de beton armat
Măsurile de sporire a rezistenţei elementelor la forţă tăietoare prin cămăşuire în diferite
sisteme, indicate la a(i) duc şi la creşterea deformabilităţii în domeniul postelastic al acestor
elemente.
(4) Intervenţii care urmăresc evitarea concentrării deformaţiilor şi eforturilor în
elementele structurale
Cele mai utilizate sunt:
(i) măsuri care reduc excentricitatea între centrul maselor şi centrele de rigiditate şi
de rezistenţă. Acestea au în vedere introducerea unor elemente noi de rigiditate
şi rezistenţă substanţială sau/şi introducerea unor rosturi seismice verticale prin
structură;
(ii) măsuri care sporesc local sau pe mai multe niveluri rigiditatea şi/sau rezistenţa
unor elemente structurale verticale şi orizontale în vederea eliminării unor
niveluri flexibile şi/sau slabe.
(5) Intervenţii care reduc forţele seismice
Acestea implică:
(i) măsuri care reduc masa construcţiei. De exemplu:
- prin înlocuirea unor pereţi de compartimentare din materiale grele cu pereţi
executaţi din materiale uşoare;

3-2
130 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- prin înlocuirea straturilor grele ale terasei cu straturi din materiale uşoare cu
eficienţă superioară;
- prin reducerea încărcării de exploatare la nivelurile superioare ale clădirilor
(prin mutarea spaţiilor de depozitare la nivelurile inferioare, prin scoaterea din
clădire a unor rezervoare de apă etc.);
- prin desfacerea (demolarea) etajelor superioare.
(ii) măsuri de control al răspunsului seismic prin montarea de dispozitive cum sunt:
- amortizori activi ai maselor;
- amortizori de acordare a maselor;
- amortizori metalici (histeretici);
- amortizori cu ulei (hidraulici).
(iii) izolarea seismică a bazei.

F.3.4 Consolidarea structurilor în cadre de beton armat

F.3.4.1 Caracterizarea tipului structural


(1) Aceste structuri constau dintr-un sistem regulat şi complet de stâlpi şi grinzi, legate prin
noduri rigide. Comportarea ca nod rigid a zonei de intersecţie dintre grinzi şi stâlpi este
esenţială pentru capacitatea structurii de a prelua încărcările verticale, şi mai ales, pe cele
laterale.
La construcţii mai vechi, proiectate exclusiv pentru rolul de a prelua încărcările verticale,
rezolvarea planşeelor cu grinzi principale şi secundare duce la orientarea cadrelor pe o singură
direcţie, pe cealaltă direcţie cadrul fiind alcătuit din stâlpii structurii şi grinzile secundare care
descarcă direct pe stâlpi.
(2) Tipul structural tratat în această secţiune implică absenţa pereţilor despărţitori şi de
închidere sau separarea lor de elementele structurii de beton, astfel încât pereţii din diferite
materiale sunt numai elemente purtate şi nu au alt rol structural în afara preluării încărcărilor
orizontale perpendiculare pe planul lor.
Abaterea de la acest tip de alcătuire, în sensul unui contact nemijlocit între structură şi pereţii
de umplutură, este considerată o deficienţă a sistemului care trebuie corectată, fie prin
separarea pereţilor de structură, fie prin angajarea premeditată a pereţilor în structură, ceea ce
schimbă încadrarea structurii într-un alt tip structural (vezi F.3.5). În acest din urmă caz,
pereţii de umplutură trebuie concepuţi şi alcătuiţi ca elemente structurale. Puţine construcţii
din ţara noastră au fost consecvent concepute în cadre pure, cu excepţia halelor industriale,
depozitelor şi garajelor deschise. Clădirile civile curente, de locuit şi de birouri, au structura
împănată de pereţi de compartimentare. Multe dintre construcţiile vechi au ajuns să
funcţioneze ca structură în cadre pure numai în fazele avansate ale atacului unor cutremure
puternice, după degradarea, practic integrală, a zidăriilor slabe de umplutură.
Codul actual de proiectare seismică, P 100-1/2006, face, în această problemă, un compromis.
La construcţiile cu cadre împănate cu pereţi de zidărie nestructurali, aceste elemente trebuie
protejate printr-o rigiditate suficientă a structurii de beton armat în cazul cutremurelor
asociate SLS, dar la cutremurul maxim prevăzut de cod (asociat ULS) zidăria se consideră
complet degradată şi structura de beton armat este singura rezistentă la forţele laterale. În
consecinţă, cadrul de beton armat trebuie să fie alcătuit ca structurile pure. În codul de
consolidare seismică se adoptă această concepţie.
(3) Planşeele structurilor în cadre sunt realizate din plăci rezemate pe grinzi sau direct pe
stâlpi şi pereţi, lucrând pe una sau două direcţii, funcţie de configuraţia panourilor şi a
reazemelor.

3-3
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 131

Ele pot fi realizate din beton armat turnat în cofraje, din dale prefabricate subţiri
suprabetonate, sau pot fi complet prefabricate. În ultimul caz, funcţie de realizarea concretă,
planşeele pot funcţiona, integral, sau parţial, ca diafragme orizontale.

F.3.4.2 Răspunsul seismic al structurilor tip cadru de beton armat


(1) Referitor la comportarea seismică, se disting două categorii de structuri tip cadru de
beton armat.
Prima categorie o constituie structurile din clădirile vechi, neproiectate la acţiuni laterale, iar a
doua, structurile construcţiilor mai recente, care au fost proiectate pe baza unor coduri de
proiectare seismică. În ţara noastră, în a doua categorie intră construcţiile realizate după 1963,
data intrării în vigoare a primului normativ de proiectare seimică.
(2) Construcţiile vechi prezintă o structură extrem de flexibilă şi, de multe ori, şi foarte
slabă. Stâlpii, cu secţiuni de multe ori insuficiente, nu sunt, de regulă, mai tari decât grinzile,
cadrele fiind de tip stâlpi slabi - grinzi tari. Secţiunea mică şi armarea insuficientă expun
stâlpii la ruperi la forţe tăietoare înainte de dezvoltarea articulaţiilor plastice. Pe de altă parte,
valoarea mare a forţei de compresiune normalizată şi înnădirile insuficiente ale armăturilor
verticale nu pot asigura deformaţii plastice potenţiale mai consistente.
Aceste construcţii, dacă au multe niveluri, sunt printre cele mai vulnerabile şi riscul de
prăbuşire la acţiuni seismice puternice este înalt.
În zonele seismice caracterizate prin valori mici ale acceleraţiilor de proiectare ale terenului,
acest tip de construcţii prezintă un risc mai mic de prăbuşire, mai ales în terenuri cu perioade
de vibraţie caracteristice mici.
Şi structurile realizate după 1963, dar înainte de 1980, prezintă o serie de deficienţe, în
absenţa unei concepţii consecvente de impunere a anui mecanism structural de plastificare
favorabil. Astfel, şi aceste structuri pot evidenţia degradări semnificative în urma acţiunii
cutremurelor de proiectare.

F.3.4.3 Deficienţe specifice de alcătuire seismică şi tehnici de consolidare. Aspecte


generale

(1) În această secţiune sunt descrise principalele tipuri de deficienţe seismice care intervin la
structurile tip cadru şi se indică tipurile de intervenţie.
(2) Deficienţele seismice ale construcţiei sunt identificate în evaluarea seismică a clădirii şi
sunt consemnate în raportul de expertiză.
Deficienţele se referă la condiţiile de alcătuire de ansamblu şi de detaliu precizate în codul de
evaluare seismică.
(3) Soluţia de consolidare trebuie să urmărească impunerea unui mecanism structural de
disipare de enrgie favorabil.
În cazul structurilor tip cadru de beton armat, acest mecanism implică dezvoltarea zonelor
plastice la extremităţile grinzilor şi la baza stâlpilor.
De asemenea, soluţia de consolidare trebuie să sporească, dacă este cazul, rezistenţa laterală,
rigiditatea şi capacitatea de deformare plastică ale elementelor structurale (grinzi, stâlpi,
noduri) şi ale ansamblului structurii.
(4) Creşterea performanţelor individuale ale elementelor structurale ale cadrelor de beton
armat se realizează, de regulă, prin cămăşuirea grinzilor, stâlpilor şi nodurilor. Tehnica de
cămăşuire a stâlpilor şi a grinzilor existente, în soluţia beton armat, poate fi aplicată în scopul
creşterii rigidităţii, a ductilităţii şi a rezistenţei la forţă tăietoare, cu sau fără sporirea
rezistenţelor la încovoiere. Creşterea rezistenţei la forţă tăietoare şi a capacităţii de deformare

3-4
132 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

postelastică se poate realiza şi prin cămăşuirea cu alte materiale: oţel, polimeri armaţi cu fibră
de carbon sau fibră de sticlă, etc.
(5) În vederea sporirii performanţelor structurii în ansamblu se pot aplica tehnicile indicate
la F.3.3(2)b, şi detaliate la F.3.4.5 care modifică sistemul structural.
(6) Deficienţele pot reprezenta deficienţe de sistem sau deficienţe de alcătuire ale
elementelor considerate individual, după cum urmează:

A. Deficienţe de sistem
(i) Rezistenţa de ansamblu
Alături de lipsa de ductilitate, rezistenţa slabă este o caracteristică definitorie a structurilor în
cadre de beton armat din clădirile vechi, responsabilă pentru proasta performanţă a sistemului.
Multe structuri din fondul existent nu au fost proiectate la forţe laterale seismice sau au fost
proiectate la forţe prea mici.
Este dificil, de multe ori, inclusiv din considerente practice, să se sporească suficient de
consistent rezistenţa structurii numai prin sporirea rezistenţelor individuale ale elementelor
structurale.
De cele mai multe ori se impune ataşarea unor contravântuiri metalice, a unor pereţi de beton
armat, etc.
Pe lângă măsurile de întărire structurală sau, eventual, în locul acestora, se pot lua măsuri de
reducere a cerinţelor seismice prin introducerea unor amortizori, sau prin reducerea masei
construcţiei şi a eforturilor din forţele verticale şi laterale, reducându-se prin demolare unul
sau mai multe niveluri de la partea superioară.
(ii) Rigiditatea laterală
Condiţiile mai severe de protejare a elementelor nestructurale impuse de normele de
proiectare moderne fac, astfel, ca majoritatea structurilor în cadre din fondul existent să
prezinte un deficit de rigiditate care, în cazul construcţiilor vechi, este foarte important.
Măsurile de remediere ale deficitului de rigiditate sunt similare cu cele utilizate pentru
sporirea rezistenţei laterale a structurii.
(iii) Configuraţia structurii
Sunt vizate condiţiile de alcătuire generală indicate la F.2.4.
În general, structurile tip cadru au o alcătuire ordonată, simetrică, fără excentricităţi.
La construcţiile mai vechi intervin uneori retrageri la partea superioară. În unele cazuri la
nivelurile unde apar retrageri există rezemări indirecte. La construcţiile antebelice, aceste
rezemări indirecte pot apărea şi la nivelurile inferioare.
Soluţiile de remediere a unor asemenea deficienţe constau în întărirea grinzilor de reazem,
eventual în introducerea (continuarea) stâlpilor la nivelurile la care aceştia sunt întrerupţi.
La unele niveluri, în special la parter, pot interveni înălţimi mari care fac, astfel, ca respectivul
nivel să fie flexibil sau slab ca rezistenţă. Dacă nu se introduc pereţi suplimentari sau
contravântuiri, intervenţia poate consta în întărirea locală substanţială a stâlpilor.
În condiţiile în care masele sunt distribuite neuniform, sau cadrele nu sunt omogene, şi pot
apărea efecte de torsiune generală, soluţiile de consolidare implică adăugarea de elemente
rigide, pereţi sau contravântuiri, pentru echilibrarea sistemului.
În cazul în care în planşee apar goluri mari sau colţuri intrânde, se va completa planşeul cu
centuri (corzi) de bordare din beton armat sau oţel.
O altă deficienţă este distribuţia neordonată a pereţilor de umplutură între elementele cadrului,
care poate provoca efecte de torsiune de ansamblu, sau niveluri slabe şi/sau flexibile.
Sunt posibile mai multe soluţii de remediere: separarea pereţilor de elementele cadrului,
armarea pereţilor şi angajarea lor ca elemente structurale (cu grija de a nu creea neregularităţi

3-5
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 133

de alcătuire) sau întărirea structurii de beton, astfel încât pereţii de umplutură, chiar în contact
cu cadrul de beton armat, să fie protejaţi la cutremurele mai frecvente considerate în SLS.
(iv) Traseul încărcărilor
La structurile în cadre nu apar probleme deosebite în transmiterea încărcărilor verticale şi
orizontale spre terenul de fundare.
Puncte slabe ale acestui traseu pot fi constituite de ancorajele şi înnădirile insuficiente ale
armăturilor de oţel sau de absenţa unor armături de suspendare a încărcărilor orizontale în
planşeu.

B. Deficienţe de alcătuire a elementelor structurale


Deficienţa majoră a sistemului structural tip cadru spaţial de beton armat la construcţiile vechi
este constituită de alcătuirea neadecvată a elementelor structurale ce o compun. Cerinţele
pentru acest tip de construcţie, rezultate din codurile de proiectare seismică, implică procedee
de ierarhizare a capacităţii de rezistenţă care să asigure plastificarea din încovoiere, în grinzi
şi la baza stâlpilor, evitând incursiunile postelastice în diafragmele orizontale şi în fundaţii.
Procedeele de consolidare care urmăresc ductilizarea comportării structurii sunt dificile şi
scumpe şi afectează sever şi un timp îndelungat exploatarea clădirii. Din acest motiv, ele sunt
folosite relativ rar, fiind preferate măsurile mai radicale de modificare a sistemului structural
constând în introducerea de pereţi sau contravântuiri rigide şi rezistente. Dacă introducerea
unor asemenea elemente nu protejează suficient elementele structurii existente, cel puţin o
parte dintre acestea trebuie, la rândul lor, să fie consolidate, pentru a face faţă unor incursiuni
limitate în domeniul postelastic.

Cele mai frecvente deficienţe din această categorie sunt:


(i) alcătuirea tip stâlpi slabi – grinzi puternice.
Remediul constă în cămăşuirea stâlpilor cu beton armat.
(ii) rezistenţa insuficientă a stâlpilor la forţa tăietoare.
În această situaţie se impune cămăşuirea stâlpilor cu beton armat, piese de oţel, sau FRP.
(iii) alcătuirea incorectă a nodurilor.
Deficienţa se remediază prin cămăşuire cu beton armat, şi, uneori, cu piese metalice, cu o
preocupare specială pentru confinarea miezului de beton al nodului.
(iv) lipsa de ductilitate şi/sau înnădiri prin suprapuneri insuficiente.
Aceste deficienţe se remediază prin aceleaşi măsuri ca în cazul celor de la (ii).
(v) deficienţele de alcătuire a diafragmelor orizontale (planşeelor)
Deficienţele, din punctul de vedere al răspunsului seismic, întâlnite la structurile tip cadru ale
clădirilor existente, sunt:
- rezistenţa insuficientă pentru forţe în planul planşeului, în cazul unor structuri cu distanţe
mari între stâlpi şi/sau plăci subţiri
Remediul îl constituie suprabetonarea cu un strat de beton armat, sau aplicarea unor benzi,
plăci de oţel, uneori FRP, pentru a prelua eforturi de întindere.
- lipsa monolitismului la unele structuri cu planşee prefabricate, cu îmbinări slabe.
Solidarizarea elementelor prefabricate se poate realiza prin turnarea unor suprabetonări
suficient de groase (> 60 mm), armate adecvat.
- lipsa colectorilor şi suspensorilor, care se poate întâlni la unele configuraţii ale cadrelor, mai
ales în vecinătatea unor goluri mari în placa planşeului. În aceste situaţii se completează
planşeul cu astfel de elemente realizate din beton armat sau piese de oţel.

3-6
134 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- lipsa armăturilor pentru preluarea eforturilor din jurul golurilor sau al marginilor neregulate,
manifestate prin deschiderea de fisuri. Deficienţa se repară prin prevederea unor centuri
adecvate, ancorate în masa betonului.
(vi) deficienţe ale fundaţiilor;
Acestea fac obiectul capitolului F.3.8.

F.3.4.4 Intervenţii care nu implică modificarea sistemului structural

F.3.4.4.1 Aspecte generale


(1) Creşterea performanţelor structurale ale cadrelor de beton armat se poate obţine şi prin
intervenţii care nu schimbă esenţial caracteristicile structurii iniţiale. Aceste intervenţii se
bazează, în principal, pe tehnici de cămăşuire a elementelor cadrelor, cu beton armat, cu piese
de oţel sau cu polimeri armaţi cu fibre de diferite naturi.
(2) Ierarhizarea prin proiectare a rezistenţelor elementelor structurale ale cadrului consolidat
trebuie să asigure impunerea unui mecanism de plastificare de tip stâlpi puternici – grinzi moi.
(3) La aplicarea acestei tehnici de intervenţii trebuie să se ţină seama de următoarele
considerente:
(a) Cămăşuirea elementelor cadrelor poate avea efecte diverse. Controlând aceste efecte, în
acord cu obiectivele urmărite, se pot limita şi costurile intervenţiei;
(b) Intervenţiile pot avea ca obiective creşterea rezistenţei elementelor la forţă tăietoare, la
moment încovoietor şi/sau forţă axială, creşterea rigidităţii sau mărirea capacităţii de
deformare postelastică;
(c) Deficienţe sistematice de alcătuire a elementelor de beton armat, cu efecte negative asupra
performanţei cadrelor (armare transversală insuficientă, înnădiri incorecte ale armăturilor,
noduri slabe etc.) impun, de regulă, intervenţii generalizate bazate pe tehnica de cămăşuire
a elementelor. În aceste cazuri, soluţiile localizate, bazate pe contravântuirea cadrelor sau
introducerea de pereţi structurali, nu sunt în măsură să asigure în unele cazuri protecţia
adecvată a elementelor structurii existente.
(d) Soluţia de cămăşuire a elementelor cadrelor nu modifică caracteristicile de comportare
iniţiale ale acestor structuri caracterizată prin solicitarea relativ uniformă şi moderată a
cadrelor şi diafragmelor orizontale;
(e) Ca urmare, soluţia de intervenţie prin cămăşuirea elementelor cadrelor duce şi la cerinţe
de rezistenţă şi rigiditate ale infrastructurii şi fundaţiilor sensibil mai mici, comparativ cu
tehnicile de intervenţie localizate (prin adaos de pereţi structurali, cu cadre cu pereţi de
umplutură sau contravântuite etc.);
(f) Execuţia cămăşuirii elementelor cadrelor cu beton armat poate afecta în măsură
importantă şi elementele nestructurale ale construcţiei, astfel încât costul şi durata
lucrărilor poate fi mai mare comparativ cu alte soluţii.
(4) Indicaţii pentru dimensionarea elementelor de consolidare a elementelor cadrelor de
beton armat prin beton armat, piese de oţel sau FRP se dau în capitolul F.3.9.

F.3.4.4.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăitoare

F.3.4.4.2.1 Aspecte generale


(1) Deficitul de rezistenţă la forţă tăietoare se corectează prin adaos de material structural pe
suprafaţa laterală a elementelor, operaţie denumită curent cămăşuire.
(2) Cămăşuielile se pot realiza din beton armat, oţel sau polimeri armaţi cu fibre (FRP).

3-7
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 135

(3) Cămăşuielile pot avea simultan mai multe efecte. De exemplu, pe lângă sporirea
rezistenţei la forţă tăietoare, poate creşte şi rezistenţa la încovoiere şi deformabilitatea
(ductilitatea). Pentru a mobiliza sau a evita aceste efecte trebuie luate măsuri specifice.
(4) Tehnicile de cămăşuire se aplică cu detalii specifice pentru stâlpi, grinzi, noduri.

F.3.4.4.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat

A. Stâlpi
(1) Pentru a fi egal eficientă în cele două direcţii, cămăşuirea stâlpilor se face pe toate feţele.
Atunci când interesează numai sporirea rezistenţei la forţă tăietoare, se pot prevedea numai
etrieri perimetrali (fig.3.4.1a).
(2) Atunci când cămăşuirea nu poate fi executată pe toate cele patru laturi ale stâlpului şi se
acceptă un grad diferit de consolidare pe cele două direcţii, se vor lua măsuri pentru
prevenirea desprinderii cămăşii de stâlpul existent. În acest scop se pot utiliza ancore post-
instalate, fixate cu mortar sau răşină epoxidică, în găuri forate în stâlpul existent∗ (fig.
F.3.4.1b). O altă soluţie constă în montarea ramurii de completare a etrierului în grosimea
acoperirii cu beton a laturii care nu se cămăşuieşte (fig. F.3.4.1(c)).

Ancore post- Se îndepǎrteazǎ stratul de


instalate acoperie cu beton

Stâlpul existent
Stâlpul existent Stâlpul existent

Figura F.3.4.1

(3) Dacă se doreşte să se evite sporirea rezistenţei la încovoiere prin cămăşuire, cămaşa se
opreşte la cca. 30 mm de intradosul grinzii, respectiv faţa planşeului.
(4) Dacă stâlpul este “captiv”, fiind cuprins între un parapet înalt şi grindă, stâlpul este
expus unei ruperi periculoase specifică elementelor scurte, dacă rezistenţa la forţă tăietoare
este insuficientă. Cămăşuirea se va face potrivit uneia dintre variantele date la (5)…(7).
(5) Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime mare se recomandă să
se execute cămăşuirea numai pe înălţimea liberă a stâlpului.


Încercările de laborator evidenţiază totuşi o eficacitate limitată a soluţiilor din fig. F.3.4.1(b) şi (c).

3-8
136 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(6) Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime redusă se recomandă
executarea unui rost vertical între cele două elemente şi efectuarea cămăşuirii pe întreaga
înălţime a stâlpului. (fig. F.3.4.2).

~ 30mm ~ 30mm
aprox30mm

~ 30mm ~ 30mm
~ 30mm

~ 30mm

Parapet din beton armat Parapet din beton armat


de grosime mare de grosime redusă

Figura F.3.4.2

(7) Alternativ, stâlpul poate fi cămăşuit pe toate laturile, pe întreaga înălţime, fără
executarea rosturilor verticale, prin suprapunerea etrierilor cu bare introduse în găuri forate în
elementele adiacente. (fig. F.3.4.3).
Cămaşă de
beton armat

Cămaşă de
beton armat Mortar

Secţiune transversală

Parapet din
beton armat
Figura F.3.4.3

(8) Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă desfacerea locală a unui
rost vertical între cele două elemente, care să permită cămăşuirea stâlpului pe întreaga
înălţime.
(9) Grosimea cămăşii trebuie să fie ≥ 100 mm în cazul executării din beton turnat în cofraj şi
≥ 60 mm în cazul betonului torcretat. Clasa de beton va fi ≥ C20/25 şi cel puţin clasa
betonului din stâlpul existent.
(10) Armăturile orizontale reprezintă armăturile principale în preluarea forţei tăietoare.
Armăturile verticale reprezintă armături de montaj şi se vor dispune la interiorul etrierilor.
Dacă grosimea cămăşii este ≥ 120 mm armarea se va realiza din câte două planuri de
armături.
(11) În cazul utilizării barelor independente, diametrul minim al etrierilor este de 10 mm, iar
distanţa maximă intre etrieri este de 100 mm. Etrierii vor fi detaliaţi astfel încât să se asigure

3-9
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 137

şi o bună confinare a stâlpului existent. Etrierii se vor închide prin sudare, cu cârlige de tip
seismic (de 10d, îndoite la 135°) sau prin suprapunere. Atunci când se prevăd cârlige, se va
alege o grosime a cămăşii care să permită realizarea lor.
(12) În cazul utilizării plaselor sudate, trebuie asigurată o lungime suficientă de suprapunere
pentru închiderea plasei pe una dintre feţele stâlpului.
(13) Pentru realizarea aderenţei dintre cele două straturi de beton, faţa stâlpului existent va fi
curăţată complet de tencuială şi asperizată. De regulă, nu este necesară conectarea prin
armături a cojii de beton nou de betonul stâlpului existent.

B. Grinzi
(1) Cămăşuirea se aplică pe cele două feţe laterale şi va avea grosimea de min. 100 mm.
(2) Armăturile verticale (etrierii) trebuie ancorate eficient la capete pentru a putea fi active
pe toată înălţimea grinzii. Ancorarea se realizează prin unul din procedeele din fig. F.3.4.4.
Ancorarea armăturilor verticale poate face necesară completarea cămăşii şi pe a treia sau şi pe
a patra latură a grinzii.
(3) Diametrul minim al armăturilor transversale din cămaşă este de 12 mm. Distanţa dintre
aceste armături trebuie să fie mai mică de 150 mm.
Armătura din cămaşă trebuie acoperită în întregime de beton sau mortar. Stratul de acoperire
trebuie să aibă o grosime minimă de 25 mm.
Prinderea etrierului
Piuliţă Placă sau cornier de ancoraj
prin sudură
(t ≥ 6mm8mm)

Bară de oţel în Betonul cămăşii


Betonul
formă de U cu
cămăşii
filet la capete
(min φ12/150mm)

Figura F.3.4.4

(4) În cazul în care nu se urmăreşte şi sporirea rezistenţei la încovoiere armăturile orizontale


sunt simple armături de montaj.
(5) Dacă cămăşuirile se realizează prin turnare, iar grinda face parte dintr-un planşeu sunt
necesare perforări ale plăcii adiacente grinzii pentru trecerea armăturilor şi turnarea betonului.
Dacă golurile de turnare secţionează placa pe mai mult din jumătatea deschiderii se va analiza
dacă este necesară sprijinirea provizorie a plăcii.

C. Noduri
(1) Cămaşa de beton armat aplicată nodurilor are o eficacitate limitată asupra rezistenţei
acestuia la forţă tăietoare, datorită poziţiei marginale a armăturilor nodurilor faţă de zona de
transfer a forţei tăietoare. Armătura orizontală are si un efect indirect asupra rezistenţei la

3-10
138 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

forţă tăietoare a nodului prin sporul de rezistenţă al diagonalei comprimate mobilizate în


interiorul nodului, ca rezultat al creşterii armăturii de confinare.
(2) Armătura orizontală pe înălţimea nodului trebuie să fie continuă. Această condiţie se
poate realiza în două moduri:
- prin traversarea grinzilor prin găuri perforate;
- prin ancore chimice (aderente) postinstalate în peretele grinzii.
Cele două sisteme sunt prezentate în fig. F.3.4.5(a), în elevaţie şi în fig. F.3.4.5(b), în secţiune
orizontală.

gol de turnare
gol de turnare

etrieri în nod
trecuţi prin
golurile din
grindă

completare etrier

armături verticale în
cămaşă ancoră aderentă

(a)

(b)
Figura F.3.4.5

(3) Etrierii pe înălţimea nodului se realizează din mai multe tronsoane cu forme diferite,
funcţie de dimensiunile nodului şi de diametrul etrierilor, înnădite prin sudură sau prin
petrecere.

3.4.4.2.3 Consolidarea prin cămăşuire cu piese de oţel

A. Stâlpi
(1) De regulă, cămaşa trebuie să îmbrace toate laturile stâlpului (fig. F.3.4.6(a), (b)). Dacă
nu există acces pe una dintre laturile stâlpului şi se acceptă un efect redus al consolidării pe

3-11
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 139

una din direcţii se vor lua măsuri de împiedicare a desprinderii cămăşii metalice parţiale,
bazate pe principiile detaliilor din fig. F.3.4.1b.
(2) Cămaşa se poate realiza dintr-un tub continuu realizat din două jumătăţi îmbinate prin
sudură după două generatoare (fig. F.3.4.6(a) şi (b)) sau din plăcuţe distanţate sudate pe 4
corniere montate în colţurile stâlpilor (fig. F.3.4.6(c)). Forma rotundă a tubului (fig. F.3.4.6b)
oferă şi avantajele unei confinări eficiente a betonului comprimat şi ale sporirii
performanţelor înnădirilor barelor longitudinale.
(3) Spaţiul dintre cămaşa de oţel şi faţa stâlpului existent trebuie umplut bine cu mortar de
ciment sau epoxidic, cel mai bine prin presiune. Mortarul trebuie să fie caracterizat de
contracţii reduse. Dimensiunea rostului trebuie stabilită astfel încât acesta să poate fi umplut
cu mortar în bune condiţii, de regulă fiind mai mare de 20 mm. Mortarul trebuie să aibă o
rezistenţă la compresiune mai bună decât rezistenţa betonului din stâlpul existent, dar cel
puţin rezistenţa unui beton de clasa C25/30.

mortar fluid mortar cu vâscozitate profil cornier din oţel


(“grout”) redusă

tablă de tablă de platbandă de oţel


oţel oţel
mortar fluid
sudură pe sudură pe sudură pe
şantier şantier şantier

platbandă de oţel
tablă de tablă de
oţel oţel profil cornier de oţel
sudură pe sudură pe sudură pe
şantier şantier şantier

(a) (b) (c)

Figura F.3.4.6
(4) În cazul cămăşuirii continue, tabla de oţel trebuie să aibă o grosime de cel puţin 5 mm.
Dacă se alege o cămaşă cu secţiune dreptunghiulară, este necesar ca aceasta să fie rotunjită la
cele patru colţuri cu o rază egală cu triplul grosimii tablei. Se recomandă ca părţile
componente ale cămăşii să fie fabricate în ateliere specializate, iar la şantier să se facă numai
asamblarea.
(5) În cazul utilizării soluţiei cu platbande de oţel, acestea trebuie să aibă o lăţime de
aproximativ 100 mm. Platbandele, situate la un interval de aproximativ 300 mm (măsurat
interax), se sudează de profilul cornier de la colţurile secţiunii.

3-12
140 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(6) Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă a crea un rost vertical
suficient de larg între cele două elemente, care să permită efecturarea în bune condiţii a
lucrărilor de consolidare (fig. F.3.4.7). După efectuarea acestor lucrări rostul poate fi închis.
(7) În cazul în care stâlpul este legat de parapeţi de beton armat şi trebuie îmbunătăţite
condiţiile de solicitare ale acestuia la forţe tăietoare se poate proceda ca în cazul cămăşuirii cu
beton armat (fig. F.3.4.8).

Sudură de şantier

Tablă de oţel Perete


adiacent
Perete adiacent

Rost vertical

Tablă de oţel Rost vertical

Fig. F.3.4.7

Tablă de oţel
Tablă de oţel

Rost etanşat pentru a se


preveni curgerea mortarului Rost vertical

Parapet de grosime mare Parapet de grosime redusă

Figura F.3.4.8

B. Grinzi
(1) Pentru cămăşuirea cu tablă de oţel a grinzilor se pot utiliza diferite soluţii: cu tablă
continuă (fig. F.3.4.9), cu benzi din platbande sau etrieri de oţel beton aparent (fig. F.3.4.10).

3-13
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 141

Placă sau cornier de


ancoraj (t ≥ 8mm)

Bulon Tablă de oţel lipită cu


Mortar filetat
Tablă răşină epoxidică
de oţel
Piuliţă

Figura F.3.4.9
(2) Grosimea minimă a tablei va fi 5 mm. În cazul utilizării unor fâşii (platbande), distanţa
minimă între acestea, măsurată interax va fi 200 mm.
(3) Rostul dintre tabla de oţel şi elementul de beton armat se va umple cu mortar sub
presiune. În cazul în care este posibil (suprafeţe netede ale grinzilor) elementele de tablă se
pot lipi direct cu răşină epoxidică.
Piuliţe pentru Platbandă de Platbandă de
prinderea etrierilor oţel oţel

Etrier filetat

Bare de oţel în formă Bară cu profil Bară cu profil


de U filetate la capete cornier de oţel cornier de oţel

Figura F.3.4.10

C. Noduri
(1) Cămăşuirea nodurilor în vederea sporirii rezistenţei la forţă tăietoare nu poate fi realizată
integral cu piese din tablă, datorită faptului că prezenţa grinzilor nu permite realizarea
continuităţii în direcţie orizontală.
(2) În cazul în care cămăşuirea stâlpilor este executată cu piese metalice, cornierele dispuse
pe colţurile stâlpului se continuă pe verticală perforând placa planşeului, secţiunea continuă
de oţel în direcţie orizontală fiind realizată de bare de oţel beton care traversează grinzile şi
care se sudează de corniere (fig. F.3.4.11).
(3) În cazul în care diferenţa dintre lăţimile stâlpilor şi grinzilor nu este mare, şi atunci când
se urmăreşte în principal sporirea rezistenţei la compresiune a betonului din nod şi sporirea
aportului acestuia la preluarea forţei tăietoare, consolidarea nodului se realizează prin
montarea unor corniere de secţiune mare la colţurile stâlpilor legate cu gulere metalice
puternice (Fig. F.3.4.12), situate imediat deasupra plăcii şi imediat sub grinzi. Cornierele cu
rigiditate importantă la încovoiere exercită în acest caz un efect de confinare la colţurile
nodului, între acestea confinarea fiind asigurată de grinzile care intră în nod.

3-14
142 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

„A”

(a) (b)

Detaliul „A”
gaură forată în grindă
bară de oţel

cornier
cornier

pat de mortar

(c)

Figura F.3.4.11

A-A B-B

platbandă
cornier din oţel A A

cornier
din oţel

grinzi existente
suduri de
B B şantier
stâlp existent
platbandă de beton armat

Figura F.3.4.12

3-15
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 143

F.3.4.4.2.4 Cămăşuirea cu polimeri armaţi cu fibre (FRP)

A. Stâlpi
(1) Cămăşuirea cu FRP trebuie aplicată pe întreg perimetrul stâlpilor.
(2) Suprafaţa laterală a stâlpilor trebuie atent pregătită înainte de aplicarea cămăşuirii. Orice
neregularite ce poate duce la degradarea fibrelor trebuie îndepărată. Colţurile stâlpului trebuie
racordate uniform pe înălţime cu o rază de cel puţin 20 mm.
(3) Stâlpul trebuie înfăşurat strâns cu foile din FRP. Fibrele trebuie dispuse perpendicular pe
axul longitudinal al stâlpului.
(4) Fibrele se vor suprapune pe o lungime suficientă astfel încât să se evite cedarea cămăşii
în zonele de îmbinare. Valorile minime ale lungimii de suprapunere sunt date în tabelul
F.3.4.4.2.4-1 (fig. F.3.4.13), şi nu vor fi mai mici decât valorile minime indicate de
producător.
(5) Zonele de îmbinare prin suprapunere se vor dispune alternativ pe cele patru feţe ale
stâlpului (fig. F.3.4.14).
(6) Substanţele adezive ce se vor utiliza la lipirea foilor de FRP pe suprafaţa de beton
trebuie să aibă o rezistenţă suficientă astfel încât să nu se piardă aderenţa dintre fibre şi stâlp.

Tabelul F.3.4.4.2.4-1 Lungimea de suprapunere minimă


Lungimea de
suprapunere

Tipul foii Lungimea de suprapunere(mm)

200 g/cm2 200


300 g/cm2 250

Fig. F.3.4.13

Foi de FRP

Suprapunerea se va face
alternant pe cele patru
feţe ale stâlpului

Foile se înfăşoară
strâns pe stâlp

Figura F.3.4.14

(7) După întărirea adezivului, cămaşa de FRP va fi protejată prin tencuire, placare sau
vopsire (împotriva focului sau a acţiunilor mecanice ce o pot deteriora).

3-16
144 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(8) Dacă stâlpul este adiacent unui parapet sau unui perete nestructural, se recomandă
executarea unui rost vertical între cele două elemente care să permită cămăşuirea stâlpului pe
întreaga înălţime. (fig. F.3.4.15).

Foaie de FRP
Foi de Parapet / Perete
FRP

Rost vertical

Parapet Rost
(a) (b)
Figura F.3.4.15
(9) Dacă secţiunea stâlpului prezintă o concavitate, este indicat ca aceasta să se completeze
realizând o secţiune fără intrânduri, după care se poate executa cămăşuirea (fig. F.3.4.16).

Foaie de FRP
Spaţiu umplut
cu beton

Perete adiacent

Figura F.3.4.16

B. Grinzi
(1) Cămăşuirea continuă cu polimeri armaţi cu fibre poate fi utilizată pentru sporirea
capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare a grinzilor din beton armat de formă dreptunghiulară
(independente). Aplicarea FRP se va face astfel încât direcţia fibrelor să fie orientată pe
direcţia forţei tăietoare (normate la axa elementului).
În cazul aplicării cămăşuielii cu benzi FRP situate la distanţe finite, soluţia se poate aplica şi
la grinzi de planşeu, trecând benzile prin goluri practicate în placă. Benzile se vor fixa în
betonul plăcii prin ancore specifice FRP sau se vor petrece pe lungimi de suprapunere
suficiente (a se vedea A. Stâlpi (1)).

F.3.4.4.3 Sporirea rezistenţei la moment încovoietor

F.3.4.4.3.1 Aspecte generale


(1) Deficitul de rezistenţă la încovoiere se corectează prin sporirea secţiunii (stâlpilor şi
grinzilor) prin adaos de beton armat sau elemente de oţel, care fac corp comun cu elementele
structurale existente.

3-17
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 145

(2) Armăturile sau piesele de oţel trebuie să fie ancorate suficient dincolo de secţiunile de la
extremităţile elementelor pentru a putea fi mobilizate integral în aceste secţiuni.
(3) Tehnicile de cămăşuire capătă detaliere specifică pentru stâlpi şi grinzi.

F.3.4.4.3.2 Consolidarea prin cămăşuire cu beton armat


(1) Detaliile de cămăşuire pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare sunt în general
valabile şi pentru sporirea rezistenţei la încovoiere, cu completările date la paragrafele
următoare. Uneori, creşterea rezistenţei la încovoiere atrage şi necesitatea creşterii rezistenţei
la forţă tăietoare, având în vedere faptul că valorile de dimensionare ale forţelor tăietoare sunt
cele asociate mecanismului structural de plastificare.
(2) Armăturile verticale din stâlpi reprezintă armături de rezistenţă. În situaţia în care
armăturile lucrează la compresiune, ele trebuie asigurate împotriva flambajului. În consecinţă
barele longitudinale din cămăşuiri trebuie să respecte regulile privind prinderile în colţurile
etrierilor (agrafelor) specifice stâlpilor din structurile în cadre din zone seismice (fig. F.3.4.17
şi F.3.4.18(a)-(b)). Pentru a putea monta etrierii de închidere a barelor longitudinale
intermediare se admite desfacerea locală a acoperirii cu beton a elementelor existente (fig.
F.3.4.18 (a)). Dacă numărul barelor intermediare este mare, o parte din ele pot fi fixate prin
agrafe ancorate chimic (prin aderenţă) în elementul de beton existent (fig. F.3.4.18 (b)).
(3) Armăturile longitudinale ale stâlpilor trebuie să îndeplinească condiţiile date la
F.3.4.4.3.1(2) şi vor trece prin placa planşeului.
În situaţia în care cămăşuirea se opreşte la un anumit nivel, ancorarea armăturilor la
extremitate se realizează printr-unul din procedeele următoare:
- prin ancorarea în betonul turnat în nodul terminal
- prin dispozitive cu plăci şi piuliţe filetate
- prin înnădirea cu ancore chimice postinstalate în grindă existentă; soluţia este
acceptabilă în cazul unor armături de diametru mai mic.

(a)

(b)

Figura F.3.4.17 Figura F.3.4.18

3-18
146 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(4) În cazul grinzilor, continuizarea armăturilor pe reazeme este stânjenită de prezenţa


stâlpilor care, de regulă sunt substanţial mai laţi decât grinzile. Se pot adopta soluţii în care
armăturile ocolesc stâlpul prin îndoirea sub unghiuri suficient de mici pentru a limita tendinţa
de îndreptare a armăturii în zona de deviere a acesteia, sau soluţii în care armăturile se
sudează de gulere rigide şi rezistente din piese metalice (corniere cu rigidizări) montate
imediat deasupra şi dedesuptul grinzii. În cazul armăturilor de diametru relativ mic (≤14 mm)
se pot folosi ancore postinstalate în stâlp, înnădite prin petrecere cu armăturile de la
extremităţile grinzii.
F.3.4.4.3.3 Consolidarea cu piese de oţel
(1) Sporirea rezistenţei la încovoiere cu ajutorul unor piese de oţel se bazează pe principiile
enunţate la F.3.4.4.3.1(1) şi (2).
(2) În cazul stâlpilor, sporul de rezistenţă în zona nodurilor se poate realiza numai prin piese
de tablă sau din cornier care pot să treacă pe lângă grinzi, traversând placa planşeului.
Măsurile de armare transversală a nodului, indicate la F.3.4.4.2.3 C sunt eficiente şi pentru a
împiedica flambajul pieselor de oţel.
(3) În cazul grinzilor, continuizarea pieselor de oţel pe reazeme se face cu procedee similare
cu cele indicate la F.3.4.4.3.2(4) pentru armăturile de oţel beton utilizate în cămăşile de beton
armat.
F.3.4.4.4 Îmbunătăţirea deformabilităţii (ductilităţii) elementelor structurale
(1) Deficitul de ductilitate al elementelor cadrului, al stâlpilor în special, se corectează prin
sporirea secţiunilor şi prin măsuri de fretare a betonului care să limiteze deformaţia
transversală a zonelor comprimate.
(2) Obiectivele indicate la (1) se realizează prin cămăşuirea secţiunilor cu beton armat, piese
metalice sau FRP.
(3) Detaliile de cămăşuire prezentate la F.3.4.2.2, în vederea îmbunătăţirii rezistenţei la forţă
tăietoare sunt adecvate şi pentru sporirea ductilităţii secţionale.

F.3.4.5 Intervenţii cu transformarea sistemului structural

F.3.4.5.1 Aspecte generale

(1) Soluţiile de intervenţie care au în vedere transformarea sistemului structural în cadre


de beton armat pot utiliza una din următoarele tehnici principale:
(a) Contravântuirea cadrelor cu elemente din otel;
(b) Introducerea unor pereţi structurali sau nuclee de beton armat;
(c) Umplerea ochiurilor de cadru cu zidărie armată sau cu panouri metalice;
(d) Ataşarea de contraforturi la exteriorul construcţiei;
(e) Ataşarea cadrelor existente la construcţii noi, puternice, în care necesitatea de
extindere a clădirii permite aceasta;
(2) Transformarea structurii în cadre de beton armat este avantajoasă dacă aplicarea
soluţiei conduce la intervenţii localizate. În general, introducerea unor elemente mult mai
rigide şi rezistente faţă de cadrele existente poate determina o reducere sensibilă a cerinţelor
de rezistenţă şi ductilitate în elementele neconsolidate ale cadrului. Astfel este posibil să se
evite o intervenţie generalizată asupra majorităţii elementelor structurale.

3-19
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 147

(3) Dacă elementele structurale nou introduse nu relaxează suficient cerinţele de rezistenţă
şi/sau ductilitate în elementele neconsolidate, poate apărea necesar să se consolideze, prin
cămăşuire, şi o parte din elementele existente.
(4) Introducerea unor elemente noi, rigide şi rezistente, modifică repartizarea încărcărilor
laterale între componentele structurii laterale astfel realizate. Pereţii de beton armat şi
panourile de cadru contravântuite urmează să preia o parte importantă din aceste încercări, pe
care trebuie să le transmită la terenul de fundare. Ca urmare, în asemenea situaţii trebuie luate
măsuri de întărire şi dezvoltare a sistemului de fundaţie existent, pentru a face posibilă
satisfacerea cerinţelor la baza structurii.
De asemenea, planşeele trebuie verificate dacă sunt capabile să preia eforturile ce le revin
după consolidarea structurii verticale şi dacă nu sunt, trebuie, la rândul lor, să fie consolidate.

F.3.4.5.2 Introducerea de contravântuiri de oţel

F.3.4.5.2.1 Aspecte generale


(1) Transformarea sistemului structural în cadre prin introducerea de contravântuiri metalice
oferă următoarele avantaje:
(a) creşterea substanţială a rezistenţei şi a rigidităţii structurii;
(b) realizarea mai simplă a golurilor necesare pentru iluminatul natural, circulaţie, în
panourile în care se intervine etc.;
(c) creşterea masei introduse prin ataşarea elementelor metalice de consolidare este mult
mai mică, în raport cu alte soluţii de intervenţie;
(d) soluţia de consolidare poate fi prefabricată şi astfel durata de execuţie se poate reduce
semnificativ.
(2) Dimensionarea elementelor de contravântuire va urmări limitarea deplasărilor laterale
până la valori acceptabile pentru elementele structurii de rezistenţă existente. Se vor folosi
modele de calcul complete în care să se ia în considerare aportul structurii existente şi a celei
adăugate.
Stâlpii legaţi cu contravântuirile şi grinzile existente vecine, situate în continuarea panourilor
contravântuite, îşi modifică semnificativ eforturile şi, ca urmare, aceste elemente trebuie
analizate în mod special.
(3) Sistemele de contravântuiri metalice pot fi introduse atât la exteriorul, cât şi la
interiorul construcţiei.
(a) Amplasarea acestora la exterior permite în general o execuţie mai facilă şi cu costuri
mai mici, însă soluţia de consolidare este vizibilă şi poate avea un impact negativ
asupra aspectului estetic al faţadelor. În plus elementele metalice sunt direct expuse
agenţilor corozivi din mediul înconjurător şi, în consecinţă, vor necesita lucrări de
întreţinere mai frecvente.
(b) În cazul contravântuirilor metalice introduse la interiorul construcţiei, acestea urmează
să fie dispuse în lungul cadrelor existente din beton armat, astfel încât să se asigure o
interacţiune optimă între cadrele existente şi contravântuiri, iar grinzile existente să
poată fi utilizate drept elemente de colectare a încărcărilor inerţiale.
În unele situaţii poate fi avantajos ca elementele de contravântuire să fie plasate alături
(adosate) de stâlpii şi grinzile cadrului existent, soluţie care permite simplificarea legăturii
dintre elementele noi şi cele existente şi, în general, o execuţie mai simplă.

3-20
148 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.3.4.5.2.2 Tipuri de soluţii


(1) Soluţia de contravântuire este caracterizată în principal prin:
- dispoziţia contravântuirilor, care poate fi cu bare cu axele intersectate în noduri, rezultând
contravântuiri concentrice sau cu excentricitate la noduri, rezultând contravântuiri
excentrice;
- modul de conectare al contravântuirilor la structura existentă, care poate fi directă sau prin
intermediul unei rame metalice.
(2) Sisteme de contravântuiri concentrice
(2.1) Dispoziţia barelor
În cazul contravântuirilor concentrice se poate alege una din schemele de dispunere a
contravântuirilor din fig. F.3.4.19:
- contravântuiri diagonale individuale (fig. F.3.4.19(a))
- contravântuiri în X, pe fiecare nivel (fig. F.3.4.19(b))
- contravântuiri în V sau Λ, cu sau fără bare de întârziere a flambajului (fig.F.3.4.19(c), (d))
- contravântuiri diagonale în X, pe două sau mai multe niveluri (fig. F.3.4.19(e), (f)).

Figura F.3.4.19

3-21
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 149

(2.2) Comportarea la acţiuni seismice


(i) Proiectarea contravântuirilor de oţel în vederea consolidării structurilor existente tip cadru
de beton armat, se poate baza pe două concepţii privind impunerea mecanismului structural de
disipare de energie. Cele două tipuri de comportare la acţiuni seismice implică:
- disiparea cu prioritate a energiei în diagonalele întinse ale sistemului de contravântuiri,
sau
- disiparea energiei în elementele verticale ale structurii existente, întărite sau nu, după
caz, cu elemente de oţel suplimentare.
(ii) Primul tip de mecanism se caracterizează prin incursiuni postelastice semnificative ale
diagonalelor întinse, şi de flambajul local al barelor comprimate. Ruperea structurii intervine
atunci când deplasările laterale devin excesive şi duc la ruperea la forţă tăietoare sau la
încovoiere a stâlpilor existenţi de beton armat.
Comportarea structurilor astfel concepute este controlată mai puţin sigur prin calculul
structural. Capacitatea de disipare a energiei sub acţiunea ciclică a cutremurelor puternice este
limitată ca urmare a unei rapide degradări a rezistenţei şi rigidităţii.
Principalele aspecte ale comportării care duc la o asemenea situaţie sunt:
- flambajul repetat al barelor produce un transfer brusc al eforturilor la diagonala
întinsă, amplificând, uneori foarte mult, solicitarea acesteia;
- flambajul repetat al barelor produce o reducere progresivă a buclelor histeretice;
- deformarea elementului comprimat supune prinderile, prin rotirile de la extremităţi, la
eforturi mari şi, de asemenea, când este cazul, poate deteriora pereţii de umplutură;
- diagonalele întinse acumulează deformaţii tot mai mari, de la ciclu la ciclu, sporind şi
deplasările laterale deoarece deformaţiile de întindere nu sunt recuperate la încărcarea
în sens invers, ca urmare a flambajului prin compresiune;
- diagonalele întinse nu sunt capabile să revină la forma rectilinie iniţială pe care au
pierdut-o prin solicitarea la compresiune, în special dacă barele au flambat „plastic”.
Din acest motiv, prin proiectarea adecvată a zvelteţei barelor se impune flambajul
elastic al acestora.
- flambajul necontrolat al unor diagonale poate crea la nivel de structură efecte generale
de răsucire, neprevăzute la proiectare.
Ca urmare, utilizarea acestui tip de soluţie este recomandată în zone cu seismicitate mai joasă,
pentru cerinţe de deplasare limitate, şi numai pe baza unei analize cuprinzătoare a tuturor
aspectelor de proiectare.
La dimensionarea elementelor consolidării, se recomandă adoptarea unor valori q ale
factorilor de comportare egali cu 2,0, în cazul contravântuirilor în V şi Λ, la care sunt active
atât diagonalele întinse, cât şi cele comprimate, şi cu 3,5, în cazul contravântuirilor din
diagonale încrucişate, în situaţia în care numai diagonalele întinse sunt disipative
Se vor respecta prevederile P 100-1/2006, 6.7.3, referitoare la zvelteţea diagonalelor.
(iii) Al doilea tip de mecanism implică limitarea deformaţiilor diagonalelor întinse în
domeniul elastic, care să permită o cuplare foarte eficientă a stâlpilor panoului contravântuit,
asigurând un braţ de pârghie egal cu distanţa interax între stâlpi.
Disiparea de energie se realizează prin deformaţia plastică a armăturilor din stâlpul întins,
întărit, dacă este cazul, cu elemente de oţel longitudinale, şi a grinzilor de cadre.
Această concepţie decurge din metoda ierarhizării capacităţii lor de rezistenţă şi soluţia poate
fi controlată prin calcul.
Tipul de contravântuire recomandabil este cu diagonale individuale sau încrucişate.
Această soluţie poate fi aplicată ori de câte ori condiţiile constructive o permit şi consumul de
oţel este acceptabil.

3-22
150 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Se recomandă ca dimensionarea elementelor de consolidare să se facă pe baza unui factor de


comportare q = 4,0.

(2.3) Soluţii constructive


Soluţiile constructive de consolidare prin contravântuiri de oţel se grupează, din punctul de
vedere al modului de realizare al conectării elementelor de oţel la structura existentă de beton
şi al modului în care se transmit eforturile între sistemul existent şi cel adăugat, în următoarele
categorii:
(i) Soluţii în care diagonalele metalice sunt prinse direct de elementele structurii existente de
beton armat.
Legăturile diagonalelor cu grinzile şi stâlpii cadrelor existente se fac prin gusee solidarizate de
gulere metalice aplicate pe capetele de grinzi şi de stâlpi, la nodurile de cadru (fig. F.3.4.20).

Grindă de
beton armat

Contravântuire Stâlp de
Guseu beton armat
Guseu metalic
metalic

Guler
metalic

Guler
metalic

Figura F.3.4.20

În eventualitatea că rezistenţa efectivă a grinzilor şi stâlpilor nu este suficientă, aceste


elemente se vor întări prin elemente de oţel longitudinale continue, adosate şi conectate
adecvat de betonul existent. Se poate aplica, la limită, cămăşuirea în întregime a elementelor
de beton armat cu câte un tub metalic.
O variantă a acestei soluţii este plasarea diagonalelor de contravântuire în faţada clădirii,
atunci când exigenţele arhitecturale o permit. În acest caz, piesele de oţel ale contravântuirii
se prind de stâlpii şi grinzile cadrelor marginale, cu buloane pretensionate (fig. F.3.4.21).

3-23
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 151

Şuruburi
pretensionate

Stâlp Scaun
Contravântuire
Contravântuire

Figura F.3.4.21

Soluţia (i) întâmpină o serie de dificultăţi constructive. De exemplu, numărul mic de conectori
cu care trebuie realizată legătura concentrată între structura existentă şi cea adăugată.
(ii) Soluţii în care cadrului existent i se adosează un cadru complet contravântuit din oţel.
Plasarea cadrului metalic în planul cadrului existent întâmpină dificultăţi de ordin practic.
Astfel:
- legarea tălpii metalice de intradosul grinzii de beton prin conectori este uneori foarte
dificilă datorită distanţelor mici între barele longitudinale de la partea inferioară a
grinzilor;
- continuizarea montantului de oţel pe verticală, adăugat atunci când este necesar, este
împiedicată, în zona nodurilor, de grinzile existente;
- dimensiunile elementelor existente diferă de multe ori de cele din proiect şi variază de
la nivel la nivel; dimensiunile elementelor metalice trebuie verificate prin măsurători
în teren, dacă soluţiile de îmbinare nu admit toleranţe suficient de mari.
Din acest motiv, poate fi preferabil să se monteze cadrul metalic alături de cel existent. Cele
două cadre trebuie conectate pentru a încărca noul cadru de oţel cu forţă verticală. Dacă
stâlpul de beton este prevăzut să facă parte din talpa verticală întinsă, trebuie verificate
înnădirile armăturilor verticale şi, dacă acestea nu sunt suficiente, vor fi luate măsuri de
îmbunătăţire a aderenţei prin cămăşuirea adecvată a zonei de îmbinare
Câteva detalii de prindere sunt figurate principial în fig. F.3.4.22 şi F.3.4.23.
În fig. F.3.4-22(a) şi (b) se prezintă soluţii de prindere a profilului dublu T, care conţine talpa
orizontală a cadrului de oţel contravântuit, de grinda cadrului de beton armat existent. Se pot
folosi şi alte forme de secţiune, de exemplu secţiuni tubulare care permit îmbinări avantajoase
cu diagonalele.

3-24
152 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

profil cornier
gaură forată
sudură
(a) uzinată
conector cu
aderenţă chimică
grindă
bară orizontală a cadrului metalic
interioară
contravântuit

conectori cu aderenţă
chimică

bară orizontală a cadrului


găuri forate metalic contravântuit
(b)

grindă
marginală

Figura F.3.4.22

În fig. F.3.4.23 se prezintă câteva tipuri de soluţii de prindere a montanţilor verticali ai


cadrului contravântuit metalic, de stâlpii existenţi, trecând pe lângă grinzile existente.

3-25
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 153

conector cu profil cornier


aderenţă chimică

sudură uzinată
sau de şantier

gaură forată
(a)

stâlp interior

montant vertical
profil dublu T

conectori cu găuri forate


aderenţă chimică

(b)
stâlp marginal
montant vertical
profil dublu T

Figura F.3.4.23

În fig. F.3.4.24(a) se prezintă detaliul care poate fi utilizat în cazul în care dimensiunile în
plan ale stâlpului sunt substanţial mai mari decât lăţimea grinzilor. Un astfel de caz se poate
întâlni la unele clădiri la care stâlpii faţadelor sunt ieşiţi în afară pe considerente de aspect.

3-26
154 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.3.4.24

(iii) Soluţia în care contravântuirile de oţel sunt înrămate într-o ramă metalică, care este
conectată indirect prin intermediul unui strat de mortar armat introdus în spaţiul dintre cadrul
de beton armat şi rama metalică (fig. F.3.4.25).
Panoul metalic este dispus în axul cadrului de beton. Soluţia este aplicabilă în cazul în care
forţele laterale nu sunt excesive. Conectarea se realizează prin două rânduri de conectori,
respectiv gujoanele sudate de rama metalică şi conectorii aderenţi postinstalaţi la intradosul
grinzii.

3-27
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 155

Cadru de beton armat


Conectori post-instalaţi
Conectori post-instalaţi
Fretă transversală

Ramă metalică
Gujon cu cap Suprafaţă
Fretă transversală buciardată
Mortar necontractil
injectat cu presiune
Suprafaţă Contravântuire
buciardată Ramă Contravântuire metalică
metalică

Figura F.3.4.25

Pentru a evita armăturile din partea inferioară din grinzi, se folosesc conectori de capacităţi
mai mici şi mai numeroşi, care permit o transmitere mai uniformă a eforturilor între rama
metalică şi elementele de beton armat.
Aplicarea soluţiei tip (iii) presupune că barele structurii existente, prin alcătuirea lor, sunt în
măsură să preia eforturile ce le revin.
Soluţia permite prefabricarea integrală sau parţială a panoului de contravântuire din oţel, iar
spaţiul de mortar intermediar permite utilizarea aceluiaşi panou la mai multe niveluri, cu
dimensiuni uşor diferite de ale grinzilor şi stâlpilor, şi, în general, permite toleranţe mai mari.
Pentru calculul şi alcătuirea de detaliu a elementelor contravântuirilor şi a prinderilor de oţel,
se vor respecta prevederile specifice din codul de proiectare seismică P 100-1/2006, cap.6, şi
din STAS 10108/0-78.

(3) Sisteme de contravântuiri excentrice


(3.1) Dispoziţia barelor
(i) prinderea excentrică a barelor la noduri duce la formarea unor bare cu lungimi mici, în
măsură să disipe în mod avantajos energia prin deformaţii plastice de forfecare (în realitate,
deformaţii plastice pe direcţia eforturilor unitare principale), şi/sau de încovoiere. Aceste bare
se numesc bare disipative (sau linkuri active).
(ii) Atunci când sunt utilizate pentru consolidarea structurilor tip cadru de beton armat,
contravântuirile excentrice se pot dispune numai în formă de Y, sau de Y întors (fig.
F.3.4.26). Este esenţial să nu se monteze barele disipative în lungul grinzilor, sau stâlpilor,
astfel ca deformaţiile linkurilor să se poată dezvolta neîngrădit.
(iii) Prinderea contravântuirilor excentrice se poate face direct pe elementele structurii de
beton existente (fig. F.3.4.27(a)) sau prin intermediul unei rame care, la rândul ei, poate fi
prinsă direct sau prin intermediul unui strat de mortar armat (fig. F.3.4.27(b)).

3-28
156 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.3.4.26

Guler metalic
pe grindă

Link

(a) (b)
Figura F.3.4.27

(3.2) Comportarea la acţiuni seismice


(i) Funcţie de proporţii, alcătuirea secţiunii şi implicit, funcţie de raportul între momentul
plastic de încovoiere şi forţa tăietoare de plastificare, barele disipative se clasifică în trei
categorii:
- bare disipative (linkuri) scurte;
- bare disipative (linkuri) lungi;
- bare disipative (linkuri) cu lungime medie.
(ii) Concepţia de proiectare seismică a structurilor cu contravântuiri excentrice are în vedere
ca disiparea energiei induse de cutremur să se realizeze, în cea mai mare parte, prin
deformarea ciclică a linkurilor în domeniul plastic.
Linkurile scurte evidenţiază deformaţii de forfecare, linkurile lungi se plastifică prin
deformaţii de încovoiere, iar linkurile cu lungime medie prezintă o comportare intermediară,
cu deformaţii plastice combinate din forfecare şi încovoiere.
Comportarea cea mai avantajoasă o oferă linkurile scurte.
(iii) Elementele structurii existente şi ale celei adăugate trebuie să fie astfel conformate încât
formarea mecanismului structural de disipare de energie să se realizeze după plastificarea
linkurilor şi a bazei stâlpilor.
În consecinţă, la proiectare capacităţile de rezistenţă ale elementelor structurale vor fi
verificate dacă satisfac această condiţie, iar dacă nu, se vor lua măsuri de întărire a
elementelor şi/sau se vor redimensiona linkurile.

3-29
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 157

(3.3) Condiţii constructive


(i) Barele disipative se alcătuiesc astfel încât să fie încadrate în clasa 1 de secţiuni.
(ii) Pentru împiedicarea voalării şi obţinerea unor rotiri plastice consistente, barele disipative
scurte vor fi prevăzute cu rigidizări transversale pe toată lungimea lor.
(iii) Pentru evitarea voalării plastice a tălpii comprimate, linkurile lungi vor fi prevăzute cu
rigidizări la extremităţi (la reazeme), în zona de formare a articulaţiilor plastice.
(iv) La barele disipative cu lungime medie, se prevăd rigidizări, atât la reazeme, cât şi în
câmpul acestora.
(v) Pentru împiedicarea voalării tălpii comprimate şi a inimii, rigidizările vor fi sudate pe
toată înălţimea inimii şi pe talpă.
(vi) Modul de dimensionare a linkurilor, a rigidizărilor şi a distanţelor dintre acestea, se
realizează respectând prevederile P 100 -1/2006, cap.6

(4) Sisteme cu contravântuiri cu flambaj împiedicat (BRB)∗


(4.1) Contravântuirile cu flambaj împiedicat reprezintă dispozitive disipative ale energiei
induse de cutremur. Dispozitivul este constituit dintr-un miez realizat dintr-o piesă de oţel
moale (platbande individuale, platbande legate în cruce, profil dublu T, etc. – fig. F.3.4.29)
îmbrăcat într-un tub de oţel umplut cu beton fin (mortar), care se opune flambajului miezului
de oţel (fig. F.3.4.28).
Miezul de oţel este învelit într-un material care împiedică aderenţa acestuia la betonul
înconjurător. Materialul de separaţie are rolul de a împiedica transmiterea forţelor axiale din
miezul de oţel la cămaşa înconjurătoare.
(4.2) Diagonalele contravântuirii prezintă o comportare identică la solicitările de întindere şi
de compresiune şi o comportare histeretică foarte stabilă.
(4.3) Condiţia practică pentru ca tubul exterior să împiedice flambajul miezului de oţel,
este ca rezistenţa la flambaj a tubului (forţa critică Euler) să fie mai mare decât capacitatea
rezistenţei la curgere a miezului, sporită cu 50%. Acest spor reprezintă un factor de siguranţă.

Miez
Material de oţel Mortar
neaderent necontractil

Tub
de oţel

Figura F.3.4.28


BRB are semnificaţia „Buckling Restrained Braces” şi este acronimul utilizat în domeniul ingineriei seismice,
pretutindeni în lume.
BRB reprezintă un sistem de control al răspunsului seismic prin disipatori. S-a preferat prezentarea lui aici, şi nu
la cap. 8, pentru că piesele esenţiale ale sistemului sunt contravântuiri cu diagonale centrice.

3-30
158 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

M N T M N T M N T N T N T

N – nucleu central de oţel


M – mortar de ciment necontractil
T – tub metalic exterior
Figura F.3.4.29

(4.4) Cadrele de beton armat contravântuite cu BRB pot fi protejate printr-o dimensionare
adecvată a diagonalelor cu flambaj împiedicat, astfel încât majoritatea elementelor structurale
existente să fie solicitate numai în domeniul elastic de comportare.
(4.5) Prinderile contravântuirilor de structură trebuie să fie astfel dimensionate încât să poată
prelua forţa de curgere a barei disipative, sporită cu 50%. Diagonalele se prind de plăci sau de
gulere metalice ancorate la nodurile cadrului.
(4.6) Aplicarea la consolidarea structurilor în cadre a contravântuirilor cu flambaj împiedicat
aduce o serie de avantaje în raport cu soluţiile de tip tradiţional, cum sunt:
- modelarea structurii consolidate este simplă şi calculul structural permite un control
sigur al comportării la acţiuni seismice;
- comportarea ciclică la acţiuni seismice este stabilă;
- montarea dispozitivului este simplă.

3.4.5.2.3 Măsuri constructive de conectare a contravântuirilor metalice

(1) Se recomandă ca pentru conectarea dintre rama metalică şi cadrul existent de beton
armat să se utilizeze fie conectori cu aderenţă chimică, fie conectori cu expansiune; este
interzisă folosirea simultană a mai multe tipuri de ancore;
(2) În cazul conectării directe dintre elementele metalice şi structura existentă de beton
armat, paşii tehnologici de execuţie sunt următorii:
(i) punerea în poziţie a contravântuirilor metalice pentru a marca poziţia găurilor sau
eventual pentru realizarea parţială a găurilor;
(ii) îndepărtarea elementelor metalice şi realizarea găurilor conform diametrului şi
adâncimii din proiect sau din specificaţiile tehnice;
(iii) curăţarea găurii conform instrucţiunilor date în fişa tehnică de producătorul răşinii
epoxidice;
(iv) introducerea răşinii epoxidice şi ulterior a buloanelor/ancorelor;
(v) se aşteaptă trecerea intervalului de timp necesar întăririi răşinii
(vi) montarea şi fixarea contravântuirilor metalice.
Notă: În multe situaţii, realizarea găurilor în poziţiile dorite este împiedicată de prezenţa armăturilor din
elementele existente. În asemenea cazuri, găurile parţial forate trebuie umplute cu un mortar necontractil,
buloanele de ancorare trebuie repoziţionate şi implicit trebuie realizate noi găuri în flanşele/scaunele
elementelor metalice.

3-31
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 159

(3) În cazul conectării indirecte dintre rama metalică şi elementele cadrului de beton armat,
paşii tehnologici de execuţie constau în:
(i) îndepărtarea stratului de tencuială şi/sau a pereţilor de compartimentare de la
interiorul ochiului de cadru;
(ii) buciardarea elementelor de beton armat adiacente pentru a crea o suprafaţă de
contact rugoasă;
(iii) realizarea găurilor conform diametrului şi adâncimii din proiect sau din
specificaţiile tehnice;
(iv) curăţarea găurii conform instrucţiunilor date în fişa tehnică a răşinii epoxidice;
(v) introducerea răşinii epoxidice şi ulterior a ancorelor;
(vi) sudarea gujoanelor cu cap la exteriorul ramei metalice;
(vii) introducerea ramei metalice;
(viii) introducerea unor armături transversale pentru confinarea stratului de mortar;
(ix) realizarea cofrajului pentru interspaţiul dintre rama metalică şi cadrul existent;
(x) injectarea cu presiune a unui mortar necontractil.
Această tehnologie de execuţie este prezentată schematic în fig. F.3.4.30.

Diametrul minim al conectorilor post-instalaţi şi al gujoanelor cu cap sudate de rama metalică


este de 16 mm. Pasul maxim dintre conectori/gujoane este de 250 mm.
Adâncimea minimă de înglobare în beton a conectorilor post-instalaţi cu aderenţă chimică
este de 8da, iar cea corespunzătoare conectorilor cu expansiune este de 5da (da - diametrul
ancorei).

3-32
160 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Cadru existent de beton

Perete de

Componenta de oţel a sistemului


de cadre contravântuite

Gujon cu cap

Componenta de beton armat a


sistemului de cadre

Contravântuire metalică
Conectori post-instalaţi

Componenta metalică se introduce la interiorul


Bare suplimentare pentru
componentei de beton armat, iar în interspaţiul
prevenirea flambajului
perimetral se injectează cu presiune mortar
necontractil Gujoanele cu cap se sudează pe
întreg perimetrul ramei metalice

Figura F.3.4.30

3-33
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 161

F.3.4.5.3 Introducerea de pereţi structurali de beton armat

F.3.4.5.3.1 Aspecte generale


(1) Introducerea de pereţi de beton armat în structurile tip cadru de beton armat le
înzestrează pe acestea cu proprietăţi de rezistenţă şi de rigiditate substanţiale, corectând
deficitul construcţiilor cu caracteristici insuficiente din aceste puncte de vedere.
(2) Conlucrarea cadrelor existente cu pereţii structurali de beton armat poate conferi
ansamblului o comportare specifică structurilor duale sau structurilor rigide cu pereţi. Prin
aceasta, deplasările relative de nivel scad considerabil şi în consecinţă se diminuează riscul de
degradare, atât al elementelor structurale ale cadrelor din beton armat, cât şi al elementelor
nestructurale.
Printr-o alcătuire judicioasă, pereţii nou introduşi pot înzestra structura şi cu proprietăţi de
disipare de energie.
(3) Soluţia introducerii de pereţi structurali poate fi aplicată şi la construcţiile cu parter
flexibil şi/sau slab din punctul de vedere al rezistenţei.
(4) Pereţii structurali de beton armat pot fi plasaţi la exteriorul (fig. F.3.4.31a) sau la
interiorul construcţiei (fig. F.3.4.31b). Funcţie de poziţia aleasă pentru noii pereţi, acestea pot
fi perforaţi de goluri de uşi şi ferestre.

a-a

(a) Pereţi structurali de beton armat exteriori

curte de
lumină

(b) Pereţi structurali de beton armat interiori


(c) Elevaţie
Figura F.3.4.31
(5) Realizarea de pereţi structurali la interior prezintă unele dezavantaje legate de
întreruperea funcţionalităţii, modificarea compartimentării interioare şi implicit afectarea

3-34
162 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

funcţiunilor existente. Aceste modificări implică, de regulă, înlocuirea parţială a instalaţiilor


existente, ceea ce sporeşte costurile de execuţie.
(6) Plasarea pereţilor noi la exteriorul clădirii permite un acces mai simplu pentru execuţie
şi un cost mai mic. De asemenea, afectarea funcţiunii clădirii pe durata execuţiei este minimă.
Pe de altă parte, intervenţia este vizibilă, afectează finisajele şi este expusă mediului. De
asemenea, modifică înfăţişarea faţadei şi poate implica închiderea sau reducerea unor goluri
de ferestre.
Un alt avantaj al soluţiei este că pereţii adosaţi faţadei se pot conecta uşor la elementele
cadrului marginal (fig. F.3.4.31a).

(7) Pereţii nou introduşi pot fi asamblaţi în nuclee. Se pot obţine avantajele pereţilor dispuşi
la exterior dacă nucleele se plasează în curţi de lumină (fig. F.3.4.31b) constituind
contraforturi pentru clădirea existentă. Structura nou adăugată poate fi utilizată pentru
adăpostirea unor circulaţii pe verticală, sau pentru extinderea suprafeţei utile de planşeu (fig.
F.3.4-32). Uneori, o nouă construcţie lipită de construcţia existentă poate să ofere acesteia din
urmă suplimentul de rezistenţă laterală necesară.

(8) Se va asigura o dispunere cât mai uniformă în plan şi monotonă în elevaţie a pereţilor
structurali, pentru a evita apariţia unor efecte semnificative de răsucire generală, pentru a
limita eforturile în diafragmele orizontale (planşee) şi pentru a evita variaţii bruşte ale
rigidităţii şi rezistenţei laterale a structurii pe înălţime.
(9) Prin introducerea pereţilor structurali de beton armat, cadrele existente sunt descărcate
parţial de eforturile generate de acţiunile seismice şi, ca atare, cerinţele de rezistenţă ale
acestora pot fi reduse până la nivelul capacităţilor lor efective.
(10) Mecanismul de comportare al pereţilor trebuie să fie de tip încovoiere de ansamblu, cu
deformaţiile plastice localizate la baza pereţilor, în armăturile verticale ale stâlpilor existenţi şi
în armăturile din elementele nou introduse.
Ierarhizarea capacităţilor de rezistenţă prin proiectare trebuie să asigure mobilizarea
capacităţilor de deformare plastică, cu evitarea ruperilor premature la forţe tăietoare şi
lunecarea în zona de conectare.
Dacă în pereţi se prevăd goluri de uşi şi ferestre, zona de deasupra golului poate fi concepută
ca grindă de cuplare, element disipator de energie.
(11) Dacă armătura verticală a stâlpilor este insuficientă sau dacă înnădirile barelor din stâlpi
sunt insuficiente, stâlpilor li se aplică o cămăşuire legată de peretele nou, cu armătura
verticală continuizată prin planşee.
(12) Conectarea inimii nou introduse de stâlpul existent, se realizează cu conectori post-
instalaţi sau prin petrecerea armăturilor orizontale, în cazul în care stâlpilor li se aplică o
cămăşuire racordată la inima de beton armat. O altă soluţie este dispunerea inimii peretelui la
marginea grinzii, situaţie în care ancorarea barelor orizontale se face prin prelungirea acestora
în cămăşuiala stâlpului existent (a se vedea F.3.4.5.2.2, fig. F.3.4.33 şi F.3.4.34).
(13) Se va ţine seamă dacă, după consolidare, forţele de inerţie din planul planşeelor se
transmit cu prioritate la pereţii nou introduşi. Se va asigura transmiterea acestor încărcări la
pereţi prin conectori şi colectori suplimentari.
De asemenea, se va verifica dacă armarea centurilor existente este suficientă pentru asigurarea
diafragmei pe noua schemă de lucru sau va trebui întărită.
În cazul pereţilor asamblaţi în nuclee, concentrarea de forţe este maximă şi măsurile de
conectare şi colectare a forţelor prin conectori şi tiranţi trebuie sporite adecvat (de exemplu, în
cazul nucleelor adosate clădirii,fig.F3.4.32).

3-35
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 163

Nuclee de beton armat Tiranţi din oţel sau beton


adosate clădirii armat

colectori

Figura F.3.4.32

(14) Datorită concentrării acţiunii seismice, în urma consolidării, în câteva zone structurale,
apar sporuri locale importante la nivelul fundaţiilor. Se va verifica dacă fundaţiile
(infrastructura) sunt suficient de puternice pentru a prelua acest spor de eforturi, sau dacă
trebuie consolidate.
De asemenea, se vor verifica presiunile pe teren şi, dacă este cazul, se va dezvolta baza de
rezemare. În unele situaţii, în special în cazul pereţilor şi nucleelor de pe conturul clădirii,
forţele orizontale produc momente de răsturnare mari, care, în absenţa unor lestări suficiente,
duc la desprinderea fundaţiilor de pe teren, sau la depăşirea presiunilor de proiectare pe teren.
În aceste situaţii se vor prevedea fundaţii de adâncime, piloţi, barete, ancore pretensionate.
În cazul în care piloţii trebuie plasaţi la interiorul clădirii, se vor prevedea minipiloţi a căror
execuţie este realizată de utilaje cu gabarite care permit introducerea lor în clădiri cu afectarea
minimă a structurii existente. Sporirea semnificativă a eforturilor din sistemul de fundare
datorat introducerii pereţilor de consolidare, obligă de multe ori ca soluţia de consolidare să
fie dictată de posibilitatea realizării unor fundaţii adecvate în condiţii acceptabile sub aspectul
costurilor şi al posibilităţilor concrete de execuţie.

3.4.5.2.2 Soluţii constructive


(1) Realizarea pereţilor structurali nou introduşi se poate face utilizând următoarele soluţii
constructive:
(a) Realizarea unei inimi de beton armat prin umplerea totală sau parţială la interior a
ochiului de cadru (fig. F.3.4.33a), ancorate adecvat de elementele cadrului;
(b) Realizarea unei inimi de beton armat adosate grinzii existente şi conectarea la
cămăşuielile stâlpilor structurii (fig. F.3.4.33b);
(c) Introducerea unor pereţi, prevăzuţi sau nu cu bulbi, în afara şi la distanţă de planurile
cadrelor.

3-36
164 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(a)

Perete de b.a.
nou-introdus

(b)

Grindă
Cămaşă existentă
de b.a.
Figura F.3.4.33

(2) Soluţiile (a) şi (b) beneficiază de avantajul că grinzile cadrelor existente pot asigura
funcţiunea de colectare a încărcărilor seismice la pereţii nou introduşi.
(3) În cazul aplicării soluţiilor (a) şi (b), stâlpii şi grinzile existente, din panoul în care se
execută noua inimă din beton armat, fac parte din peretele astfel constituit, dacă se realizează
conectarea adecvată prin ancore post-instalate între elementele existente şi cele nou introduse.
(4) Soluţia (a) implică post-instalarea unor ancore de conectare la intradosul grinzii, într-un
spaţiu strâmt, ca urmare a distanţei mici între armăturile longitudinale, operaţie care reclamă a
acurateţe deosebită (fig. F.3.4.33a).
(5) Soluţiile (b) şi (c) permit o execuţie mai simplă, cu un consum ceva mai mare de
materiale decât soluţia (a). Turnarea betonului se face prin goluri practicate în placa
planşeului, prin care se trec şi armăturile de continuitate şi de traversare a rostului de lucru.
Golurile umplute cu beton constituie şi pene de forfecare pentru preluarea efortului de
lunecare dintre perete şi diafragma orizontală.
(6) O variantă alternativă ce poate reduce simţitor durata de execuţie a lucrărilor de
consolidare o reprezintă realizarea noilor pereţi structurali din panouri prefabricate, conectate
adecvat de elementele existente. Panourile prefabricate se vor realiza astfel încât dimensiunile
acestora să permită introducerea şi manipularea lor în spaţiile interioare ale clădirii.

3-37
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 165

A-A
marginea grinzii
ancoră
existente A chimică

ancoră
chimică A

stâlp
(a)

B-B
B cămaşă beton armat gol de
turnare

B grindă existentă
stâlp
(b)

Figura F.3.4.34

3.4.5.2.3 Măsuri constructive pentru realizarea pereţilor noi de beton armat

(1) La proiectarea pereţilor nou introduşi se vor respecta toate prevederile specifice din CR2
– 1-1.1:2006 „Cod de proiectare pentru construcţii cu pereţi structurali de beton armat”.
(2) Grosimea inimii peretelui structural introdus va fi cel puţin egală cu 1/4 din latura
perpendiculară a stâlpului, dar nu mai mică de 150 mm.
(3) Pentru pereţii având grosimea inimii mai mare sau egală cu 180 mm este obligatorie
armarea ambelor feţe cu plase de bare legate sau sudate.
(4) Procentul de armare transversală a inimii va fi cel puţin egal cu 0,25%, dar nu mai mare
de 0,80%.
(5) Clasa betonului utilizat pentru turnarea pereţilor introduşi va fi cel puţin egală cu clasa
betonului din care este realizată structura existentă, dar nu va fi inferioară clasei C20/25.
(6) Eventualele goluri din pereţii structurali introduşi vor fi bordate cu bare de armătură
pentru care suma capacităţilor de rezistenţă este cel puţin egală cu cea a armăturilor întrerupte
de gol.
(7) Tehnologia de turnare a betonului trebuie să asigure obţinerea unui beton de bună
calitate şi mai ales să evite apariţia unui rost la partea superioară a peretelui nou introdus.
(a) Pentru pereţii de beton armat realizaţi prin umplerea ochiului de cadru se recomandă
utilizarea uneia din următoarele tehnologii:
- Injectarea cu presiune a betonului pe la partea inferioară a cofrajului. Această
metodă necesită prevederea unui număr suficient de goluri, uniform distribuite la
partea superioară a cofrajului, care să permită eliminarea aerului şi să certifice
umplerea completă cu beton a cofrajului.

3-38
166 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- Turnarea betonului până la cca. 200 mm sub grinda existentă, urmată de injectarea
cu presiune a unui mortar necontractil în zona de la partea superioară rămasă
nebetonată (fig. F.3.4.35a).
- Turnarea betonului prin goluri perforate în placă într-un cofraj prelungit pe lângă
grinda existentă de intradosul acesteia (fig. F..4.35b).

Gol perforat în placă


pentru turnarea betonului

Conector post-instalat
Mortar necontractil

≥ 200
i j pentru prevenirea

mm
Fretă
despicării betonului

Surplusul de beton
se îndepărtează

(a) (b)
Figura F.3.4.35

(b) Pentru pereţii de beton armat realizaţi prin amplasarea inimii la exteriorul ochiului
de cadru, betonul se va turna de la nivelul superior prin găuri de dimensiuni
suficient de mari realizate în placa existentă (fig. F.3.4.36). În golurile de turnare
se pot concentra armăturile de continuitate, cu secţiune echivalentă barelor
verticale curente din inima peretelui. Golurile prin placă se vor realiza cu
dispozitive roto-percutoare. Pentru a evita tăierea armăturilor din placa existentă
de beton armat se interzice utilizarea unor dispozitive de tăiere a betonului
Eventualele goluri întâmplătoare între peretele nou şi intradosul plăcii existente se
umplu, după caz, prin matare cu mortar vâscos sau prin injecţie cu mortar.
Dacă este cazul se vor prevedea popi metalici pentru sprijinirea provizorie plăcii
existente.

3-39
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 167

ls = lungimea de suprapunere

ls
Gol de
Placă
turnare
existentă
o
45

a
Gaură de dimensiuni mari a/
realizată cu dispozitive 2
rotopercutoare fără a se
tăia armăturile din placă

Sunt figurate numai


barele verticale
Figura F.3.4.36

(8) Pentru realizarea legăturii între elementele cadrului existent şi pereţii nou introduşi se
utilizează conectori. La realizarea conectării se vor avea în vedere următoarele:
(a) Se utilizează două tipuri de ancore post-instalate: conectori cu expansiune
mecanică şi conectori cu aderenţă chimică. De regulă, la realizarea pereţilor se
utilizează numai unul din cele două tipuri de conectori;
(b) Pentru a realiza o conectare sigură şi eficientă trebuie respectate următoarele
prevederi:
i. Suprafeţele de beton ale elementelor structurale existente şi eventual
suprafaţa peretelui de compartimentare folosit drept cofraj, când inima de
beton se ataşează acestuia, vor fi buciardate pentru a crea asperităţi care să
permită o conlucrare cât mai bună între betonul nou şi materialele existente.
ii. Conectorii trebuie instalaţi în găuri forate în miezul de beton al elementului.
Este interzisă amplasarea conectorilor în zona stratului de beton de acoperire.
iii. Pentru a împiedica cedarea prin despicare a betonului din zona de conectare
trebuie prevăzută o armare transversală sub forma fie a unei armături spiralate
de tip fretă (fig. F.3.4.37), fie a unor ”scăriţe” din plase sudate (fig. F.3.4.38).

3-40
168 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.3.4.37

Grinda
existentă Grinda
existentă

min. φ12 la
~100 mm
„scăriţe” din
plase sudate
min. φ12
Peretel Peretele
introdus
e
Figura F.3.4.38

iv. Pasul dintre conectorii post-instalaţi şi distanţele dintre aceştia şi marginile


elementelor de beton armat vor fi cel puţin egale cu valorile prezentate în fig.
F.3.4.39.
v. Adâncimea minimă de înglobare în betonul existent este de 5da pentru
conectorii cu expansiune şi de 8da pentru conectorii cu aderenţă chimică.

e2≥5da ≥7,5da e2≥5da ≥7,5da

da – diametrul ancorei post-instalate


a) Dispunere ortogonală b) Dispunere în zig-zag

Figura F.3.4.39

3-41
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 169

(c) Pentru a obţine o sporire a conlucrării între betonul nou introdus şi cel existent se
execută pene de forfecare la interfaţa celor două straturi prin:
i. Tăierea unor bucăţi din stratul de beton de acoperire al elementelor cadrului
existent (fig. F.3.4.40).
ii. Utilizarea unor piese prefabricate ce se lipesc de elementele structurale
existente utilizând substanţe adezive eficiente (fig. F.3.4.41).

Grinda Pană de Grinda


existentă forfecare existentă

Peretele Peretele
introdus Armături în formă de „U” introdus
min φ10

Figura F.3.4.40

Grinda Pană
Adeziv Grinda
existentă prefabricată
existentă

Conector
Fig. 3.4-41
Peretele Armătură în formă de „U” Peretele
introdus min. φ10 Conector introdus

Figura F.3.4.41

3-42
170 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.3.5 Lucrări de consolidare a structurilor în cadre de beton armat cu panouri de


umplutură din zidărie

F.3.5.1 Particularităţi de alcătuire


(1) Structurile din această categorie constau dintr-un cadru spaţial de beton armat la care
pereţii exteriori şi unii (uneori majoritatea) pereţi interiori sunt realizaţi din blocuri ceramice
sau din beton cu diferite compoziţii, care umplu spaţiul dintre stâlpi şi grinzi, având contact
practic continuu pe tot perimetrul.
(2) Pereţii interacţionează cu elementele cadrului formând un element cu rezistenţă la
forţe laterale.
(3) Structura in cadre a fost proiectată, fie numai la încărcări verticale (cazul clădirilor
construite înainte de 1965), fie a fost proiectată si la forţe laterale cu valori prea mici astfel
încât capacitatea de rezistenţă la forţe laterale este insuficientă faţă de exigenţele codului de
proiectare seismice.

F.3.5.2 Comportarea la cutremur


(1) Eficacitatea structurală a sistemului cadru – perete de umplutură depinde de
dimensiunile şi numărul golurilor, precum şi de calitatea zidăriei (cu rosturi orizontale şi
verticale umplute în totalitate sau numai parţial) şi de contactul perete-structură pe perimetru,
complet sau parţial.
(2) În cazul panourilor pline sau cu goluri mici deformaţia ochiului de cadru este
împiedicată şi astfel in planul peretelui se constituie o diagonală comprimată a cărei rigiditate
si rezistenţă depinde de calitatea zidăriei.
(3) În cazul unor goluri mari, mecanismul de grindă cu zăbrele nu se poate constitui şi
structura tinde să lucreze ca un cadru, cu noduri rigidizate suplimentar prin prezenţa zidăriei.
Umplerea parţială necontrolată a unora din ochiurile de cadru poate duce la efecte structurale
negative:
- crearea condiţiilor de nivel slab, de exemplu la parterul unor construcţii unde sunt
amenajate magazine.
- crearea unor efecte de torsiune de ansamblu.
(4) La acţiuni puternice zidăria pereţilor fisurează şi tinde să se zdrobească, pierzând
rigiditatea şi prezentând risc de prăbuşire, în special în afara planului acesteia.
Cadrul de beton armat creează a doua linie de rezistenţă, dar se degradează rapid ca urmare a
alcătuirii deficitare.
La acţiuni seismice de intensitate mică şi medie pereţii de cărămidă pot asigura rigiditatea şi
rezistenţa laterală pentru a satisface cerinţele de performanţă necesare.

F.3.5.3 Deficienţe specifice de alcătuire seismică şi tehnici de intervenţie


(1) Sunt prezentate principalele deficienţe ale sistemului împreună cu metodele curente de
intervenţie care să îmbunătăţească răspunsul seismic aşteptat al structurii.
(2) Analiza are în vedere deficienţele referitoare la satisfacerea cerinţelor de performanţă
evidenţiate de evaluarea calitativă şi evaluarea prin calcul.
(3) Metodele de intervenţie pot fi bazate pe una din opţiunile:
(i) Conservarea sistemului structural în care elementele cadrului împreună cu
zidăria de umplutură se comportă ca pereţi neomogeni, cu inima realizată dintr-un

3-43
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 171

material mai puţin rigid şi mai puţin rezistent decât elementele ramei cadrului, care
constituie bulbii şi centurile pereţilor.
Sunt necesare măsuri care să asigure interacţiunea structurală cadru beton armat –
zidărie avută în vedere prin concepţie, incluzând dacă sunt necesari conectori de oţel
post-instalaţi.
Sporirea rezistenţei inimii impune de cele mai multe ori la construcţiile multietajate
placarea cu mortar armat, pe o parte sau pe ambele părţi ale peretelui.
(ii) Schimbarea sistemului structural prin
- Introducerea unor pereţi structurali sau elemente de contravântuire. In această
situaţie, rigiditatea laterală trebuie să fie suficiente pentru a proteja pereţii de
închidere şi de compartimentare, conform prevederilor codului de proiectare
seismică.
- Eliminarea pereţilor de zidărie şi înlocuirea lor cu pereţi uşori legaţi flexibil
de structură sau detaşarea pereţilor de structură, detaliind adecvat în acest
scop legăturile pereţi – structură, care trebuie să evite răsturnarea pereţilor în
afara planului lor. Măsura trebuie însoţită, atunci când este cazul, de
consolidarea structurii de beton armat.
(4) Principalele deficienţe structurale specifice tipului structural analizat în această
secţiune, împreună cu tehnicile de intervenţie posibile se grupează după cum urmează:
(i) Deficit de rezistenţă laterală:
(a) În cazul unor dimensiuni insuficiente ale pereţilor şi/sau a unor rezistenţe slabe
ale zidăriei sunt indicate cămăşuiri ale pereţilor cu beton armat sau FRP.
Introducerea de pereţi de beton armat sau contravântuiri metalice reprezintă un
procedeu de consolidare care modifică sistemul structural iniţial.
(b) Măsurile indicate la (a) se pot utiliza şi în cazul unor pereţi slabi cu goluri mari.
În plus atunci când este posibil se recomandă umplerea golului.
(c) În cazul pereţilor cu degradări ale zidăriei, soluţia de reparaţie – consolidare
locală este injectarea fisurilor cu mortar de ciment şi apoi placarea cu FRP sau cu
mortar armat.
(ii) Deficit de rigiditate
Acesta se poate remedia prin măsurile indicate la (i).
(iii) Deficienţe de configuraţie structurală
(a) Rigiditatea şi rezistenţa nivelurilor flexibile şi/sau slabe se pot îmbunătăţi prin:
- introducerea la aceste niveluri a unor pereţi de beton armat sau zidărie armată
sau a unor contravântuiri de oţel,
- prin cămăşuirea elementelor verticale de la aceste niveluri cu beton armat în
vederea sporirii rezistenţei acestora la forţă axială şi forţă tăietoare.
(b) Efectele de torsiune generală rezultate din dispunerea neechilibrată a pereţilor
de umplutură, parte a structurii laterale, se diminuează reducând excentricităţile
dintre centrul maselor şi centrele de rigiditate sau de rezistenţă prin introducerea în
poziţii adecvate a unor pereţi de cărămidă sau chiar a unor pereţi de beton armat.
Atunci când funcţiunea nu permite introducerea pereţilor plini se pot se pot
introduce contravântuiri de oţel.
(iv) Deficienţe referitoare la traseul încărcărilor
Întreruperile sau zonele slabe care apar mai frecvent în traseul încărcărilor către
terenul de fundare sunt reprezentate de lipsa legăturilor care să evite riscul de

3-44
172 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

prăbuşire al pereţilor în afara planului lor şi de absenţa colectorilor din planşeul care să
asigure transferul încărcărilor orizontale la elementele structurii laterale.
Pentru corectarea acestor deficienţe se vor introduce ancore post-instalate la interfaţa
pereţi – elementele cadrului şi se vor monta colectori de beton armat sau din piese de
oţel în planşeu.
(v) Deficienţe de alcătuire a elementelor cadrului de beton armat
(a) Înnădirile insuficiente ale armăturilor longitudinale din stâlpi.
Înnădirile prin petrecerea armăturilor îşi îmbunătăţesc performanţa dacă se aplică
cămăşuiri locale cu beton armat, piese de oţel sau FRP, ca urmare a sporirii
efectului de confinare exercitat de cămăşuiri.
(b) Rezistenţa insuficientă a stâlpilor, grinzilor şi nodurilor.
Aceste deficienţe se corectează prin cămăşuire realizată după caz din beton armat,
piese metalice sau FRP, conform detaliilor prezentate la 3.4.4.
(vi) Rosturi slăbite neumplute între peretele de ceramică şi rama de beton armat.
Acest defect se remediază prin curăţarea rostului şi/sau desfacerea asizelor periferice şi
refacerea acestora şi injectarea sau matarea spaţiilor goale cu mortar.
(vii) Deficienţe ale diafragmelor orizontale
Acestea constau în armări insuficiente ale diafragmelor pentru preluarea eforturilor de
încovoiere şi forţă tăietoare şi a eforturilor din zona golurilor cu dimensiuni mari,
precum şi în absenţa conectorilor.
Remedierile specifice sunt descrise în cap. F.3.7.
(viii) Fundaţii cu suprafeţe de rezemare insuficientă şi/sau cu deficit de rezistenţă.
Consolidarea fundaţiilor se realizează prin măsurile descrise la cap F.3.8.

F.3.6 Consolidarea structurilor cu pereţi de beton armat

F.3.6.1 Caracterizarea tipului structural


(1) Elemente structurale cu rezistenţă şi rigiditate consistente, pereţii de beton armat sunt
introduşi în structurile de clădiri în special atunci când configuraţia şi regimul de înălţime ale
clădirii fac necesară realizarea unei structuri laterale puternice.
Funcţie de modul în care se realizează preluarea încărcărilor verticale şi orizontale la
structurile cu pereţi, se disting două categorii de construcţii cu pereţi de beton armat:
- construcţii cu pereţi structurali deşi, în care sistemul pereţilor este cel care preia
majoritatea încărcărilor gravitaţionale şi practic în întregime pe cele orizontale.
Structura este completată, eventual, numai local, cu stâlpi şi grinzi;
- construcţii cu pereţi rari, în care sistemul pereţilor, eventual asamblaţi în nuclee, este
asociat cu cadre din stâlpi şi grinzi din beton armat, legate prin noduri rigide. Deoarece
cele două sisteme conlucrează în preluarea forţelor laterale şi ambele preiau încărcările
verticale aferente, acest tip de structură este denumit dual.
Prima categorie este utilizată cu prioritate la clădiri rezidenţiale, la care fixitatea poziţiei
pereţilor nu constituie un inconvenient (blocuri de locuinţe, hoteluri, cămine) şi la care pereţii
din beton armat sunt plasaţi la limita camerelor şi a coridoarelor. Uneori, şi pereţii exteriori,
prevăzuţi cu golurile de ferestre sau uşi (spre balcoane), sunt realizaţi tot ca elemente
structurale. Limita acestui sistem o constituie structurile tubulare, cu rigiditatea şi rezistenţa
laterală concentrată pe perimetrul clădirii, utilizate la construcţii foarte înalte.
Structura poate fi realizată din beton armat monolit, dar se pretează şi la o prefabricare
avansată sub formă de „panouri mari”.

3-45
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 173

A doua categorie este aplicată la clădirile caracterizate de flexibilitate funcţională, la care


pereţii sunt plasaţi în poziţiile în care nu deranjează funcţiunea clădirii (la limita dintre
celulele funcţionale, în jurul caselor de scară şi a lifturilor etc.).
(2) Eficacitatea sistemelor structurale cu pereţi depinde esenţial de realizarea funcţiunii
planşeelor ca diafragme rigide şi rezistente. Acest rol este îndeplinit, de regulă, la construcţiile
mai recente din beton armat monolit, dar nu este îndeplinit întotdeauna la structurile cu
planşee prefabricate, inclusiv cele din panouri mari, datorită, în special, legăturilor inadecvate
dintre panouri.
(3) Tipurile de fundaţii ale construcţiilor cu pereţi variază destul de mult, de la fundaţiile
independente pentru pereţi, de suprafaţă sau de adâncime, până la sistemele de infrastructură
de tip cutie rigidă şi rezistentă, alcătuite din radier, pereţii de contur şi de la interior ai
subsolurilor, împreună cu planşeele acestora.
Până nu de mult, în practica proiectării seismice din ţara noastră sistemul fundaţiilor şi cel al
infrastructurii nu erau alcătuite şi calculate în concordanţă cu principiul, astăzi general
acceptat, al ierarhizării capacităţii de rezistenţă asociat mecanismului structural de disipare de
energie dorit. Într-o situaţie nefavorabilă din acest punct de vedere se află fundaţiile
construcţiilor de tip dual, cu concentrări mari de eforturi la baza pereţilor structurali, relativ
depărtaţi unul de altul.

F.3.6.2 Răspunsul seismic al structurilor cu pereţi de beton armat


(1) În deformarea sub încărcări crescătoare, primele elemente care fisurează şi sunt solicitate
dincolo de pragul de curgere sunt grinzile şi plăcile care cuplează pereţii. Plastificarea
grinzilor produce o reducere semnificativă de rigiditate a structurii. Dacă rezistenţa
transversală este necorelată adecvat cu rezistenţa la încovoiere, intervine plastificarea prin
forfecare şi degradarea pronunţată a rezistenţei, mai ales dacă detalierea armăturii transversale
este incorectă. În final se pierde efectul de cuplare şi pereţii ajung să lucreze pe schema de
consolă verticală.

(2) În funcţie de modul de realizare al infrastructurii şi fundaţiilor şi de relaţia între


rezistenţa infrastructurii şi a pereţilor, „veriga slabă” a ansamblului structural poate fi sistemul
pereţilor sau elementele bazei acestuia.

(3) Dacă consumul de energie se realizează cu prioritate în pereţi, sunt posibile două tipuri
de comportare. Primul constă în dezvoltarea unei zone de plastificare prin încovoiere la baza
pereţilor. Deformaţiile de încovoiere nu produc degradări de rezistenţă, decât la deplasări
mari, dacă zonele de deformare plastică sunt alcătuite corect.
Al doilea tip de comportare implică fisurarea şi curgerea produsă de forfecare. Acest mod de
comportare este indezirabil pentru că este asociat cu o degradare rapidă a rigidităţii şi
rezistenţei pereţilor.
Dacă cerinţele de deplasare sunt mici, ceea ce se întâmplă în anumite zone seismice, sistemele
care prezintă plastificarea armăturilor transversale pot oferi o comportare seismică
acceptabilă.

(4) În condiţiile unei rezemări pe teren limitate, poate apărea rotirea pe teren. În general
benefică, pentru că reduce răspunsul infrastructurii, rotirea pe teren măreşte însă deplasările
laterale. Funcţie de dezvoltarea fundaţiilor, rotirea pe teren a pereţilor poate fi un fenomen
izolat, unul secvenţial, sau unul de proporţii mai mari. În aceste condiţii intervin transferuri de
forţe între pereţi.

3-46
174 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

În cazul construcţiilor cu subsoluri şi infrastructuri mai puternice, cuplul format de forţele de


reţinere apărute la nivelul radierului şi planşeelor subsolurilor poate fi mai puternic decât
momentul dezvoltat pe teren şi rotirea bazei este mai puţin însemnată.
Este de subliniat că în practica proiectării dinainte de 1980, problema proiectării
infrastructurilor la forţe laterale era ignorată. Din acest motiv, există multe situaţii în care, la
construcţii realizate anterior, intervin rotiri pe teren importante sau elementele infrastructurii
prezintă riscul unor ruperi premature.

F.3.6.3 Deficienţe specifice de alcătuire seismică şi tehnici de reabilitare


(1) În această secţiune sunt identificate tipurile de deficienţe seismice care intervin la
structurile cu pereţi şi se indică tipurile de intervenţie.
Deficienţele se referă la condiţiile de alcătuire de ansamblu şi de detaliu precizate în P 100-
3/2008 şi se stabilesc prin evaluare calitativă şi evaluare prin calcul.
Deficienţele seismice ale unei construcţiei sunt identificate în urma expertizei şi sunt
consemnate în raportul de expertiză.
(2) Lucrările de consolidare urmăresc impunerea unui mecanism structural de disipare de
energie favorabil.
În cazul structurilor cu pereţi de beton armat, acest mecanism implică dezvoltarea zonelor
plastice în grinzile de cuplare şi la baza pereţilor. Funcţie de dezvoltarea fundaţiilor şi de
posibilităţile concrete de intervenţie asupra acestora, se poate avea în vedere şi un răspuns
seismic care să implice şi rotirea pe teren.
(3) Deficienţele structurilor cu pereţi pot reprezenta deficienţe de sistem (la nivel de
ansamblu) sau deficienţe de alcătuire ale elementelor structurale considerate separat.
Aceste deficienţe sunt grupate astfel:

A. Deficienţe de sistem
(i) Rezistenţă insuficientă la forţe laterale
Acest tip de deficienţă poate apărea la multe construcţii de tip dual.
Sporirea rezistenţei laterale a structurii în ansamblu se poate realiza prin măsuri cum sunt:
- introducerea unor pereţi suplimentari, cu sporirea corespunzătoare a capacităţii
fundaţiilor;
- consolidarea pereţilor existenţi şi a grinzilor de cuplare;
- izolarea seismică.
(ii) Rigiditatea laterală insuficientă
O asemenea deficienţă poate apărea, de asemenea, la structuri cu pereţi dispuşi la distanţe
mari.
Remedierea acestei deficienţe se realizează, ca şi în cazul deficienţelor de rezistenţă, prin:
- introducerea de pereţi suplimentari;
- mărirea secţiunilor pereţilor existenţi şi a altor elemente structurale ale
construcţiei.
Sporul de rigiditate trebuie să fie suficient pentru ca cerinţele seismice să nu depăşească
capacitatea de deformaţie (ductilitatea) a elementelor care nu se consolidează. În caz contrar,
trebuie aplicate măsuri specifice pentru creşterea proprietăţilor de deformare ale acestora.
(iii) Configuraţia structurală neregulată
Din acest punct de vedere, intervin următoarele tipuri de deficienţe:

3-47
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 175

(a) pereţi discontinui pe verticală;


De exemplu, pereţii întrerupţi la un anumit nivel, unde aceştia reazemă pe stâlpi, sau
decalarea planurilor pereţilor pe verticală.
Măsuri posibile:
- introducerea de pereţi suplimentari, eventual completarea peretelui la nivelul
unde intervine discontinuitatea;
- întărirea stâlpilor de sub pereţii întrerupţi.
De multe ori, aceste măsuri trebuie însoţite de măsuri de îmbunătăţire a legăturii elementelor
verticale ale structurii cu diafragma orizontală (planşeul).
(b) niveluri slabe sau flexibile;
Măsurile de intervenţie au în vedere, în acest caz, mărirea rezistenţei sau/şi a rigidităţii
laterale a nivelului slab.
(c) colţuri intrânde sau goluri mari în planşeu;
Se poate completa total, sau parţial, suprafaţa planşeului, dacă este posibil, sau se prevăd
armături de centură, adecvat ancorate, pentru bordarea golurilor sau a zonelor intrânde.
(d) dispoziţii de pereţi la care centrul de rigiditate sau centrul de rezistenţă, sunt
puternic excentrice faţă de centrul maselor;
În această situaţie, intervenţia structurală va urmări corectarea acestei deficienţe prin
introducerea unor pereţi de echilibrare.
(iv) traseu întrerupt al încărcărilor către terenul de fundare.
În construcţiile existente, cu precădere în cele vechi, pot apărea numeroase tipuri de situaţii în
care este afectată continuitatea fluxului de încărcări către baza construcţiei. De exemplu,
absenţa elementelor care asigură colectarea încărcărilor din planşee a elementelor de
conectare între planşee şi pereţi.
În asemenea situaţii, se introduc, în planşeu şi la interfaţa pereţilor cu planşeele, centuri şi
elemente noi de conectare, realizate cu diferite tehnici.
În aceeaşi categorie de deficienţe intră ancorajele şi înnădirile de armături insuficiente, care se
corectează prin cămăşuiri cu beton armat, piese de oţel sau FRP.

B. Deficienţe de alcătuire a elementelor structurale

Cele mai semnificative aspecte de alcătuire deficitară sunt:


(i) insuficienta rezistenţă la încovoiere a pereţilor;
Deficitul individual de rezistenţă la încovoiere al pereţilor se remediază, în general, prin
cămăşuiri din beton armat (mai rar cu piese de oţel sau polimeri armaţi), cu armături verticale
continue.
(ii) insuficienta rezistenţă la forţa tăietoare a pereţilor;
Remediul obişnuit este cămăşuirea cu beton armat monolit, plăci de oţel, sau polimeri armaţi
cu fibre, a inimii pereţilor.
În anumite situaţii se poate reduce cerinţa de solicitare la forţa tăietoare la pereţi cu
suprarezistenţă excesivă la încovoiere, fragmentând pereţii prin şliţuri verticale adecvate.
(iii) rezistenţa insuficientă a grinzilor de cuplare la moment încovoietor şi/sau la forţă
tăietoare;
Tehnica curentă de sporire a rezistenţei este cămăşuirea cu diverse materiale, după caz, beton
armat, polimeri armaţi cu fibre, sau piese metalice. În cazul unor grinzi de cuplare grav
degradate în urma cutremurului, o soluţie raţională este demolarea şi returnarea lor cu armări
îmbunătăţite.

3-48
176 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(iv) insuficientă capacitate de deformare a pereţilor verticali. Căile de remediere sunt


dezvoltarea secţiunilor, în special la capetele pereţilor, prin cămăşuirea bulbilor şi, în general,
a zonelor de la extremităţile secţiunilor.
(v) deficienţele de alcătuire a planşeelor – diafragmă;
La proiectarea marii majorităţi a construcţiilor existente, proiectarea planşeelor a avut în
vedere exclusiv preluarea încărcărilor verticale, nu şi rolul de diafragme orizontale. Ca
urmare, planşeele pot evidenţia deficienţe din acest punct de vedere, cum sunt:
(a) absenţa unor centuri, suficient dezvoltate, de bordare a marginilor planşeelor sau a
golurilor de dimensiuni mari; în asemenea cazuri se completează planşeele existente cu
elemente realizate din beton armat, piese de oţel, sau fâşii din FRP, capabile să preia eforturile
de întindere aferente.
(b) legături slabe la interfaţa planşeu-pereţi, incapabile să transfere lunecările care apar
la limita dintre aceste elemente; sporul de capacitate necesar acestor legături se realizează cu
ancore de diverse tipuri, piese din cornier etc.
(c) lipsa unor legături eficiente ale planşeelor din elemente prefabricate, care să
asigure comportarea acestor planşee ca diafragme; în această situaţie, soluţia optimă de
consolidare o constituie turnarea peste elementele prefabricate a unui strat de beton suficient
de gros (funcţie de deschiderea planşeului), armat adecvat.
Soluţiile de consolidare ale planşeelor sunt prezentate la F.3.7.
(vi) capacitatea de rezistenţă insuficientă a fundaţiilor sau a terenului de fundare;
Şi în cazul fundaţiilor, proiectarea, în practica de până acum circa douăzeci de ani, nu avea în
vedere alcătuirea acestei părţi a construcţiilor în acord cu acţiunea asociată mecanismului de
plastificare a structurii. Ca urmare, multe fundaţii de clădiri vechi, indiferent de modul de
realizare, prezintă importante deficienţe sub aspectul rezistenţei şi rigidităţii.
Problema reabilitării fundaţiilor este tratată în capitolul F.3.8.

F.3.6.4 Soluţii de consolidare a pereţilor, ca elemente structurale individuale

F.3.6.4.1 Aspecte generale


(1) Consolidarea pereţilor de beton armat se face pentru sporirea:
- rezistenţei la încovoiere
- rezistenţei la forţă tăietoare
- deformabilităţii (ductilităţii)
- rigidităţii
- performanţelor zonelor de înnădire ale armăturilor.
Un tip de intervenţie poate avea efecte multiple. De exemplu, măsurile de sporire a rezistenţei
la forţă tăietoare pot creşte şi capacitatea de deformaţie.
(2) Consolidarea pereţilor din beton armat individuali se obţin în mod obişnuit prin
cămăşuirea pereţilor cu beton armat, piese de oţel sau polimeri armaţi cu fibre. Uneori când
este posibil din punct de vedere funcţional, sporirea rezistenţei se poate obţine prin umplerea
unor goluri de uşi şi ferestre.
(3) La alegerea soluţiei de cămăşuire se vor avea în vedere avantajele şi inconvenientele
fiecăreia din cele 3 tipuri de materiale folosite. Sintetic acestea sunt următoarele:
(a) Tehnologia cămăşuirii cu beton armat prezintă avantajele unui cost redus şi a unei
aderenţe bune la elementul existent, fără măsuri speciale de conectare. Inconvenientele
sunt majorarea uneori substanţială a dimensiunilor, cu reducerea spaţiului liber, şi masa

3-49
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 177

adăugată relativ mare. De asemenea, această tehnologie întâmpină dificultăţi serioase


pentru consolidarea pereţilor de rost.
(b) Tehnologia cămăşuirii cu piese de oţel nu modifică semnificativ dimensiunile
elementelor structurale, adaugă o masă sensibil mai mică decât cămăşuirea cu beton
armat şi se realizează într-un timp mai redus decât aceasta. Inconvenientele soluţiei sunt
necesitatea protecţiei la foc, consumul superior de materiale şi de manoperă şi necesitatea
unor măsuri pentru realizarea aderenţei la betonul existent.
(c) Tehnologia cămăşuirii cu FRP nu duce practic la modificarea secţiunilor şi a masei
iniţiale ale elementelor şi se realizează în timp foarte scurt, cu afectarea minimă a
funcţiunii. Printre cele mai importante inconveniente sunt necesitatea protecţiei la foc,
costul mai ridicat decât în cazul celorlalte două tehnologii şi tehnicitatea necesară punerii
în operă.

F.3.6.4.2 Creşterea rezistenţei la încovoiere a pereţilor


(1) Creşterea capacităţii de rezistenţă la încovoiere a pereţilor se realizează prin introducerea
unor elemente noi de beton armat sau de oţel, în special la extremităţile acestora.
În această situatie este necesară realizarea continuităţii pe verticală a elementelor nou
introduse pe înălţimea necesară (fig. F.3.6.1(a) şi (b)), ceea ce presupune spargerea locală a
elementelor orizontale (plăci şi/sau grinzi) întâlnite pe înălţimea peretelui. Se pot aplica şi
soluţii în care grinzile, dacă există, să fie ocolite, spargerea acestora fiind evitată.
(2) Detaliile de consolidare recomandate sunt cele din figurile F.3.6.2, F.3.6.3 şi F.3.6.4:
(a) prin adăugarea sau mărirea unor bulbi din beton armat (fig. F.3.6.2(a),(b))
(b) prin adăugarea unor elemente din oţel:
- Corniere la colţuri rigidizate orizontal cu benzi din oţel (fig. F.3.6.3)
- Plăci metalice (fig. F.3.6.4).
Pentru realizarea conlucrării dintre piesele metalice şi betonul pereţilor existenţi trebuie luate
măsuri de asperizare a suprafeţelor de beton în contact cu plăcile de oţel şi trebuie aplicate
soluţii de injectare care să asigure umplerea spaţiilor dintre elemente. Când aceste măsuri nu
sunt suficient de sigure se vor prevedea conectori.

3-50
178 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(a)

cămăşi de b.a.
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi

(b)

corniere de oţel
continue pe perete existent
înălţime cu bulbi

Figura F.3.6.1

3-51
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 179

element nou din b.a


element nou din b.a
perete existent
perete existent
fără bulbi

Fig. F.3.6.2

plăci de oţel
perete existent
cu bulbi
spaţiu umplut cu
mortar matat sau
răşini epoxidice

corniere corniere

Figura F.3.6.3

benzi de oţel pentru sporirea


capacităţii la forţă tăietoare

placă de oţel placă de oţel


continuă pe continuă pe
înălţime înălţime

conectori aderenţă realizată cu


răşini epoxidice

Figura F.3.6.4

3-52
180 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(3) În situaţiile în care sporirea rezistenţei la încovoiere duce la creşterea forţei tăietoare de
proiectare peste capacitatea elementelor, vor fi necesare şi măsuri de sporire rezistenţei lor la
forţa tăietoare (fig. F.3.6.4).

F.3.6.4.3 Creşterea deformabilităţii (creşterea ductilităţii)


(1) Creşterea capacităţii de deformare (creşterea ductilităţii) se face prin confinarea zonelor
de capăt ale pereţilor, introducând cămăşi de beton armat, oţel sau polimeri armaţi cu fibre
(FRP).
(2) Dacă se intenţionează că aceste intervenţii să nu producă şi sporirea rezistenţei la
încovoiere şi, implicit, a forţei tăietoare de proiectare (asociate) se va întrerupe continuitatea
pe verticală a cămăşii în dreptul planşeelor. În acest sens se vor prevederea rosturi de cca. 50
mm între extremităţile cămăşii şi planşeele învecinate. Exemple de rezolvare a detaliilor se
dau în fig. F.3.6.5(a), în cazul cămăşuirii cu beton armat şi în fig. F.3.6.5(b), pentru
cămăşuirea cu piese de oţel.
(3) În cazul pereţilor fără bulbi la extremităţi, detaliile de consolidare a zonelor de capăt pot
fi rezolvate ca în fig. F.3.6.6.
(4) În cazul utilizării cămăşilor de FRP, detaliile de principiu sunt similare celor care
utilizează piese de oţel.

spaţiu liber spaţiu liber


50 mm 50 mm

cămăşi de corniere şi plăci


beton armat perete existent cu perete existent cu
bulbi din oţel
bulbi

(a) (b)
Figura F.3.6.5

benzi de oţel benzi de oţel


perete existent
fără bulbi

conectori
Figura F.3.6.6

3-53
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 181

F.3.6.4.4 Creşterea rezistenţei la forţă tăietoare


(1) Creşterea capacităţii la forţă tăietoare se face prin consolidarea inimii pereţilor. Se
pot utiliza cămăşi din beton armat, oţel sau FRP.
(2) Pentru a se evita sporirea capacităţii la încovoiere şi a forţei tăietoare de proiectare
este necesar ca elementele nou introduse să nu aibă continuitate pe înălţime. Acestea se vor
întrerupe la nivelul planşeelor. Se recomandă prevederea unui rost de 50 mm la partea
superioară si inferioară.
(3) Cămăşile din beton armat, oţel sau FRP se pot aplica funcţie de necesarul de
rezistenţă sau de constrângerile tehnologice şi arhitecturale, pe una sau pe ambele feţe ale
peretelui existent.
(4) Indiferent de soluţia aleasă pentru cămăşuire, elementele nou introduse trebuie
ancorate adecvat în zonele de capăt ale pereţilor.
(5) Detaliile de cămăşuire a inimii pereţilor cu beton armat pot fi rezolvate ca în fig.
F.3.6.7(a) şi (b). Cămaşa se poate arma cu o singură plasă de armătură amplasată în planul
median.

conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe
ambele feţe

(a)

conectori
perete cămăşuit cu beton armat pe o
singură faţă

(b)

Figura F.3.6.7

(6) Cămăşuirea cu elemente de oţel se poate face prin dispunerea pe una sau ambele
feţe ale peretelui a unor benzi de oţel în direcţie orizontală (fig. F.3.6.8) sau a unor panouri
continue de tablă din oţel.

3-54
182 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

benzi din tablă de oţel pe benzi din tablă de oţel pe o


ambele feţe pentru sporirea singură faţă pentru sporirea
rezistenţei la forţă tăietoare rezistenţei la forţă tăietoare

(a) (b)
Figura F.3.6.8

(7) În cazul utilizării polimerilor armaţi cu fibre detaliile pot fi rezolvate ca în fig.
F.3.6.9(a),(b),(c) şi F.3.6.10 pentru pereţi şi grinzi de cuplare. Înainte de aplicarea FRP este
esenţială respectarea condiţiilor tehnologice privind curăţirea, netezirea suprafeţelor şi
rotunjirea colţurilor.
FRP

colţ rotunjit R≥30 mm


≥ 150 mm (a)
FRP

colţ rotunjit R≥30 mm


≥ 150 mm (b) ≥ 150 mm

ancore mecanice FRP


(c)
Figura F.3.6.9
Orientarea fibrelor va fi unidirecţională (paralelă cu direcţia de acţiune a forţei tăietoare) (fig.
F.3.6-10). Este esenţială, de asemenea, asigurarea unei ancorări adecvate a FRP, prin
petrecerea după capătul peretelui sau grinzii, după caz, şi prin prevederea conectorilor
specifici FRP realizaţi tot cu fibre, răsfiraţi în evantai (fig. F.3.6.11).

3-55
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 183

Dimensionarea fâşiilor sau plăcilor va asigura o rezistenţă în exces faţă de valoarea forţei
tăietoare asociate mecanismului de plastificare, pentru a asigura dezvoltarea deformaţiilor
plastice de încovoiere.
Întrucât rezistenţa FRP este limitată de capacitatea de aderenţă, este inutilă sporirea numărului
de straturi peste cel asociat capacităţii de aderenţă.

Placă existentă
A de beton armat

Benzi de FRP cu Benzi de FRP cu


fibrele orientate fibrele orientate
vertical orizontal
A B B
Gol de uşă
Perete existent
Bulb existent perpendicular
de beton armat

ELEVAŢIE Detaliu de ancorare a benzilor de FRP

Secţiune A-A Secţiune B-B


placă ancoră din fibre
colţ rotunjit

ancoraj straturi
FRP

ancoră din fibre


perete
cămaşă FRP

grindă existentă rotunjire realizată


cu răşină

colţ rotunjit

Figura F.3.6.10

3-56
184 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

rozeta de ancore

primul strat FRP

ultimul strat FRP

extinderea ancorajului
perete

ancoraj din fibre


colţ rotunjit

Figura F.3.6.11
F.3.6.4.5 Sporirea capacităţii de cuplare a pereţilor structurali
(1) Cuplarea pereţilor poate fi îmbunătăţită prin consolidarea grinzilor de cuplare existente
sau prin introducerea unor grinzi de cuplare noi.
(2) Consolidarea grinzilor de cuplare poate fi făcută pentru sporirea capacităţii de rezistenţă
la încovoiere, a capacităţii de rezistenţă la forţă tăietoare şi/sau pentru sporirea
deformabilităţii. Detaliile de consolidare a grinzilor de cuplare existente pot fi rezolvate ca în
fig. F.3.6.12 sau F.3.6.13.
Soluţia obişnuită este ataşarea unei grinzi de cuplare la cea existentă şi conectarea prin ancore
cu aderenţă a celor două elemente. Această soluţie face necesară îngroşarea locală a pereţilor
pentru ancorarea barelor din grindă. Dezvoltarea pereţilor implică, de asemenea, necesitatea
unor măsuri de conectare a elementelor noi de cele existente.
Betonarea elementelor noi se poate face prin goluri practicate în placa planşeului.
(3) Detaliile de consolidare prin aplicarea FRP sunt date la F.3.6.4.4.
(4) Introducerea de grinzi de cuplare noi este recomandată în cazul structurilor cu pereţi cu
planşee dală. În fig. F.3.6.14 este dat un exemplu de consolidare prin introducerea unei grinzi
de cuplare la intradosul plăcii.

3-57
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 185

perete existent
A-A
A gol de turnare

gaură
carcase forată
înclinate

A grindă nouă ancoră din


oţel beton

1,5 la
zonă de ancoraj ataşată
peretelui

Notă: În elevaţie nu se reprezintă decât


armătura principală a grinzii noi. Figura F.3.6.12

3-58
186 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

perete existent
A-A
A gol de turnare

gaură
forată

grindă de
1,5 la A cuplare nouă ≥ 200 ancoră din
oţel beton
Zonă de ancoraj ataşată
peretelui

Notă: Dacă se iau măsuri de sprijinire provizorie a plăcii, grinda nouă se poate executa cu
înălţimea grinzii existente prin realizarea unui gol continuu în placă

Figura F.3.6.13

A-A goluri de turnare

perete existent

găuri forate
A B

≥ 100mm
B-B goluri de turnare

A B
grindă de
cuplare nouă

zonă de ancoraj
ataşată peretelui

Figura F.3.6.14
F.3.6.5 Soluţii de consolidare cu modificarea structurii în ansamblu

(1) Din această categorie fac parte soluţii care constau din adăugarea de pereţi structurali,
contravântuiri metalice sau ataşarea unor pereţi contrafort sau cadre la exteriorul construcţiei.
Soluţiile sunt similare cu cele prezentate la cap. F.3.4.3 şi nu se mai detaliază aici.

3-59
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 187

F.3.7 Intervenţii asupra planşeelor

F.3.7.1 Probleme generale


(1) Intervenţiile asupra planşeelor construcţiilor existente prezentate în această secţiune au
în vedere numai rolul lor de diafragme orizontale, rigide şi rezistente, pentru încărcări aplicate
în planul lor.
Intervenţiile determinate de rezistenţa insuficientă a planşeelor faţă de încărcările verticale
aplicate normal pe planşee impun măsuri specifice, care nu fac obiectul prezentului ghid.
(2) Eforturile secţionale în diafragmele orizontale ale clădirilor se determină pe modele de
calcul specifice proporţiilor acestor elemente, respectiv pe modele de grinzi pereţi, sau grinzi
cu zăbrele rezemate pe componentele structurii verticale a clădirii.
Eforturile secţionale se stabilesc potrivit celor mai defavorabile (acoperitoare) scheme de
încărcare, în care acţiunile seismice de proiectare corespund mecanismului de plastificare (de
disipare de energie) al structurii.
(3) Funcţie de deficienţele de alcătuire ale planşeelor intervenţiile care au în vedere funcţia
de diafragme orizontale, pot avea unul sau mai multe din următoarele obiective:
- creşterea rezistenţei la forţă tăietoare
- creşterea rezistenţei la încovoiere
- creşterea rezistenţei la lunecare a zonelor de conectare între elementele structurii
verticale şi planşee, prin care se asigură transferul forţelor masice de la planşeu la
structura care preia forţele laterale
- realizarea unor elemente capabile să colecteze încărcările masice aplicate în grosimea
planşeului şi transportul lor la elementele structurii verticale sau pentru suspendarea
lor în zona comprimată a diafragmei, atunci când aceste încărcări produc întinderi
perpendiculare pe axul grinzii perete orizontale.
- creşterea rezistenţei diafragmei în zonele cu slăbiri locale (în special în vecinătatea
golurilor).
(4) Măsurile de consolidare ale planşeelor pot deveni necesare mai ales dacă prin soluţiile
de consolidare ale structurii verticale, de exemplu, prin introducerea unor pereţi structurali
puternici, la distanţe relativ mari, deschiderile planşeelor ca grinzi orizontale cresc în raport
cu situaţia anterioară intervenţiei.
(5) Îmbunătăţirea condiţiilor de solicitare ale planşeelor se poate obţine şi prin reducerea
deschiderii lor pe schema de grindă orizontală prin introducerea unor elemente structurale
verticale suplimentare sau prin întărirea celor existente.

F.3.7.2 Soluţii de sporire a rezistenţei la forţă tăietoare


(1) În cazul în care rezistenţa la forţă tăietoare în planul planşeului este insuficientă se poate
aplica una din următoarele soluţii:
- suplimentarea grosimii diafragmei orizontale printr-un strat de beton armat monolit turnat
deasupra planşeului existent (suprabetonare);
- reducerea valorii eforturilor de forfecare prin introducerea unor elemente verticale
suplimentare (pereţi de beton armat, contravântuiri) care reduc deschiderea diafragmei pentru
forţe aplicate în planul planşeului.
(2) Soluţia suprabetonării reprezintă soluţia obişnuită. Aplicarea acestei tehnici obligă la
realizarea unor legături adecvate cu elementele structurii verticale, de regulă prin

3-60
188 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

conectori post-instalaţi (fig. F.3.7.1) şi a conlucrării dintre stratul nou turnat şi stratul de bază
de beton.

armături armături
centură suprabetonare

placă
ancore
existentă
post-instalate

Figura F.3.7.1

Câteva soluţii de realizare a aderenţei dintre cele două straturi de beton armat sunt prezentate
în fig. F.3.7.2.

(a) (b)

(c) (d)

Figura F.3.7.2

În cazul din fig. F.3.7.2(a), conlucrarea este realizată prin intermediul unui strat de pietriş lipit
cu adeziv epoxidic de placa planşeului existent. În fig. F.3.7.2(b), conectarea celor două
straturi se realizează prin ancore post-instalate, cu capăt expandabil sau aderente. În fig.
F.3.7.2(c), se prezintă o soluţie care se poate aplica în cazul unor planşee prefabricate
alcătuite din fâşii cu goluri. Prin spargerea bolţii de deasupra unor goluri şi umplerea acestora
odată cu turnarea suprabetonării se realizează pene care preiau tendinţa de lunecare între cele
două straturi de beton. O altă soluţie este prezentată în fig. F.3.7.2(d) în care conlucrarea între
suprabetonare şi placa existentă se realizează prin corniere fixate cu bolţuri de placa
planşeului existent.
(3) Suplimentarea grosimii planşeelor prin suprabetonare duce la mărirea greutăţii
permanente a construcţiei şi implicit a forţei seismice. În consecinţă la verificarea elementelor
structurale, inclusiv a fundaţiilor se va ţine seama de acest spor de încărcare.
(4) Prin reducerea deschiderii diafragmelor ca urmare a introducerii unor elemente
structurale suplimentare (pereţi, contravântuiri) se pot evita sau reduce măsurile de
consolidare a planşeelor.
Asemenea situaţii apar de regulă de la sine, când structura verticală trebuie întărită ca urmare
a unei rezistenţe sau a unei rigidităţi laterale insuficiente.

3-61
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 189

F.3.7.3 Soluţii de sporire a rezistenţei la încovoiere


(1) Deficitul de rezistenţă la încovoiere în planul diafragmei se poate elimina prin creşterea
rezistenţei centurilor de pe conturul planşeului.
Soluţiile care pot fi aplicate în acest scop sunt următoarele:
- demolarea marginii plăcii planşeului şi returnarea zonei desfăcute după ce în prealabil s-au
montat armăturile centurii (fig. F.3.7.3);
- montarea unor armături de centură continue în lungul marginii diafragmei, în grosimea
suprabetonării, atunci când planşeul se suprabetonează (fig. F.3.7-1);
- introducerea unor elemente de oţel (platbande, corniere) în lungul marginilor planşeelor
conectate adecvat de placă (fig. F.3.7-4);
- prin reducerea eforturilor de încovoiere în planul planşeului prin reducerea deschiderilor
acestuia ca urmare a introducerii unor elemente verticale suplimentare.
(2) În cazul realizării centurii într-o fâşie de planşeu desfăcută şi returnată (fig. F.3.7.3),
trebuie luate măsuri, dacă este necesar, pentru susţinerea provizorie a planşeului pe durata
lucrărilor şi pentru continuitatea neîntreruptă a armăturilor de centură în dreptul eventualelor
obstacole (traversarea unor grinzi metalice, a unor pereţi etc.).
De asemenea, atunci când legătura cu reazemul plăcii este subdimensionată, cu ocazia
executării centurii se îmbunătăţeşte şi conectarea dintre planşeu şi elementele verticale.

Figura F.3.7.3

(3) Centurile de pe perimetrul planşeului se pot realiza şi cu profile şi platbande de oţel,


dispuse, după caz, la partea superioară sau la partea inferioară a plăcii (fig. F.3.7.4). În al
doilea caz trebuie luate măsuri pentru traversarea grinzilor orientate perpendicular pe centură,
de exemplu, prin traversarea acestor elemente cu bare de oţel beton de secţiune echivalentă,
solidarizate de elementele centurii.
Centurile metalice se prind de diafragma de beton armat prin conectori post-instalaţi lucrând
prin expandarea capetelor sau prin aderenţă.

Figura F.3.7.4

3-62
190 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(4) Soluţiile indicate pentru realizarea centurilor cu armături în suprabetonare sau elemente
de oţel, se pot aplica şi pentru realizarea colectorilor şi suspensorilor diafragmelor.

F.3.7.4 Sporirea capacităţii de transmitere a forţelor de lunecare între placă şi


elementele structurii verticale
(1) Soluţiile pentru sporirea legăturii între planşeu şi elementele structurii verticale, pereţi
structurali şi/sau grinzi de cadru au în vedere preluarea forţelor de lunecare prin forfecarea
unor elemente metalice sau prin frecare echivalentă.

gol realizat cu
burghiul
conector de
suprabetonare
oţel beton
armată

(a) (b)
Figura F.3.7.5

Elementele care contribuie la preluarea forţelor transmise de la planşeu la perete sau grinzi
pot fi armături de oţel beton montate în suprabetonare, care traversează elementul de reazem
prin goluri perforate, umplute ulterior cu mortar epoxidic (fig. F.3.7.5(a)) sau conectori care
transmit aceste forţe de la placă la piesele de oţel de legătură şi de la acestea la grinzi sau
pereţi (fig. F.3.7.5(b)).

F.3.7.5 Soluţii de sporire a rezistenţei în jurul golurilor


(1) În situaţiile în care diafragmele orizontale prezintă un deficit de rezistenţă în jurul
golurilor sau al unor discontinuităţi în plan (de exemplu, la colţuri intrânde) se poate spori
rezistenţa planşeelor prin următoarele categorii de măsuri:
- realizarea unor bordaje metalice ale golurilor prin care se distribuie eforturile în corpul
planşeului;
- realizarea unor bordaje cu bare de oţel beton plasate la marginea golurilor în suprabetonarea
plăcii existente;
- reducerea sau chiar eliminarea concentrărilor de eforturi din jurul golurilor prin umplerea
parţială sau totală a golului, atunci când funcţiunea clădirii o permite.
(2) Bordajele din profile sau platbande de oţel vor fi fixate cu conectori post-instalaţi de
placa planşeului existent şi prelungite dincolo de marginea golului, cu lungimi de ancorare
suficiente pentru a transmite în corpul planşeului eforturile aferente armăturilor întrerupte prin
dispunerea golului (fig. F.3.7.6).

3-63
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 191

Figura F.3.7.6

(3) Bordajele realizate cu bare din oţel beton dispuse în suprabetonare se alcătuiesc similar
cu centurile, tiranţii şi colectorii dispuşi în suprabetonare, aşa cum s-a arătat la paragraful
F.3.7.3. Armăturile de bordare vor fi ancorate adecvat dincolo de marginea golurilor (fig.
F.3.7.7).

la
armături de bordare
suprabetonare
45°

Figura F.3.7.7

F.3.7.6 Introducerea colectorilor noi


(1) Introducerea colectorilor noi este necesară de multe ori atunci când structura a fost
întărită prin introducerea unor pereţi sau contravântuiri şi forţele orizontale dezvoltate în
planşeu trebuie adunate şi transmise la aceste elemente suplimentare adăugate, care urmează
să preia majoritatea acestor forţe.
Pentru a îndeplini acest rol, funcţie de configuraţia structurii şi a poziţiei elementelor rigide şi
rezistente în plan, colectorii trebuie dezvoltaţi într-una sau mai multe deschideri, astfel încât
să realizeze transferul forţelor de întindere din corpul planşeului.
(2) Colectorii pot fi realizaţi din piese de oţel sau din beton armat.
Colectorii din beton armat, în eventualitatea că nu se aplică o suprabetonare, se dispun de
regulă la intradosul planşeului. Colectorii din oţel pot fi plasaţi la partea superioară.

3-64
192 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(3) Atunci când se utilizează colectorii din piese de oţel, pentru îmbunătăţirea aderenţei la
interfaţa beton - oţel, se recomandă sablarea suprafeţei piesei de oţel şi aplicarea unui strat de
răşină epoxidică.
Pentru prinderea piesei de oţel de placa de beton se folosesc ancore dispuse în găuri forate,
umplute cu adeziv sau răşină epoxidică.
(4) În cazul colectorilor de oţel poate interveni o incompatibilitate între deformaţiile
colectorilor şi placa de beton, mai ales la conectorii lungi.
Pe măsură ce in colector se acumulează eforturi până la legătura cu noul perete, în aceeaşi
măsură sporeşte şi alungirea acestuia. In aceste condiţii tija conectorului poate fi solicitată
până la rupere de placa pe care sprijină conectorul. Cedarea unui conector produce
suprasolicitarea conectorului adiacent. Pentru a evita asemenea efecte pot fi luate următoarele
măsuri:
a. secţiunile plăcilor colectori să fie proporţionale cu eforturile, astfel încât deformaţiile
specifice să fie relativ uniforme;
b. secţiunile plăcilor să fie suficiente pentru a limita alungirile la cca. 20-30 mm.
c. găurile în care se introduc ancore să fie suficient de largi pentru a evita rezemarea
tijelor de marginea golului (fig. F.3.7.8).
d. transferul de încărcare între colector şi placa planşeului să se realizeze prin frecare
prin intermediul unor şaibe elastice care să asigure dezvoltarea unor eforturi de
compresiune între colector şi placa planşeului.

gol dimensionat pentru a


permite alungirea ancoră montată în adeziv
colectorului
şaibă elastică pentru piuliţă
pretensionare

placă de b.a.
Figura F.3.7.8

(5) În cazul în care colectorii sunt realizaţi ca elemente de beton armat, trebuie luate măsuri
pentru asigurarea conlucrării între betoanele de vârste diferite şi pentru realizarea unei bune
betonări.(fig. F.3.7.9).
Lungimea colectorului depinde în principal de rezistenţa plăcii planşeului; cu cât acesta este
mai slab armată, lungimea necesară a colectorului va fi mai mare.
Dacă colectorul intersectează grinzile planşeului, acestea trebuie perforate, apoi în găurile
realizate se montează bare orizontale de oţel care se vor înnădi corespunzător cu armăturile
colectorului. Golurile practicate în grinzi şi plăci, vor evita pe cât posibil, tăierea armăturilor
existente.
Colectorii pot fi plasaţi şi adosaţi la grinzile planşeului existent. (fig. F.3.7.10).

3-65
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 193

goluri de betonare
suprafaţă asperizată

etrieri
colector nou de
beton armat
agrafe

armăturile colectorului
Figura F.3.7.9

gol de turnare

agrafă etrier
dornuri

armăturile
colectorului
suprafaţă rugoasă

Figura F.3.7.10

F.3.8 Tehnici de consolidare a fundaţiilor

F.3.8.1 Aspecte generale

(1) Consolidarea fundaţiilor reprezintă o parte integrantă a strategiei de intervenţie asupra


structurii în ansamblu. Deficienţele sistemului fundaţiilor sunt identificate în procesul de
evaluare.
Asemenea deficienţe sunt:
- rezistenţa insuficientă a elementelor sistemului de fundare la încovoiere şi forţă
tăietoare;
- rigiditate insuficientă;
- baza de rezemare insuficientă şi ca urmare, presiuni excesive pe talpa de fundare şi
pericol potenţial de rotiri remanente mari sau chiar risc de răsturnare.

3-66
194 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(2) Măsurile de consolidare ale sistemului de fundare trebuie sa fie în concordanţă cu


impunerea mecanismului de disipare de energie structurii consolidate.
În cazurile obişnuite sistemul fundaţiilor se alcătuieşte astfel încât sa nu constituie sediul unor
deformaţii plastice semnificative.

(3) În anumite situaţii, unele structuri rigide pot fi proiectate astfel încât absorbţia energiei
seismice să se realizeze în bună parte prin rotirile ciclice alternante pe teren.
Problematica specifică materializării acestui concept prin proiectare nu constituie obiectul
prezentului ghid.

(4) Măsurile de consolidare ale fundaţiilor şi/sau infrastructurii trebuie astfel concepute
astfel încât să minimizeze redistribuţia eforturilor din încărcările gravitaţionale în sistemul
existent.
De asemenea, este necesar ca fundaţiile ataşate să nu slăbească semnificativ fundaţiile
existente, nici în timpul construcţiei, nici pe termen lung.

(5) În calculul fundaţiilor consolidate se va ţine seama de rigiditatea diferită a terenului de


sub fundaţiile noi şi vechi, având în vedere consolidarea terenului sub construcţie.

F.3.8.2 Aspecte specifice ale lucrărilor de consolidare

(1) Lucrările de consolidare ale fundaţiilor întâmpină dificultăţi specifice de execuţie, de


regulă mai mari decât în cazul consolidării altor elemente structurale. Reducerea acestor
dificultăţi poate obliga în unele situaţii chiar modificarea soluţiei de consolidare de ansamblu.

(2) Accesul pentru executarea lucrărilor de consolidare a fundaţiilor este dificil.


Astfel, măsurile aplicate fundaţiilor de suprafaţă necesită lucrări de decopertare, executate de
regulă cu metode manuale sau utilaje pentru mici excavaţii.
Execuţia unor lucrări de fundaţii de adâncime, atunci când cele existente nu sunt
satisfăcătoare, este restricţionată de faptul că acestea trebuie realizate din interiorul clădirii.
Înălţimea de nivel şi dimensiunile golurilor de acces limitează mărimea instalaţiei de săpat şi
eficacitatea acestuia. De regulă se utilizează minipiloţi care pot fi executaţi de instalaţii cu
înălţimi relativ mici 2,6 – 3,5 m.

(3) Considerente de limitare a zgomotului şi a vibraţiilor într-o clădire existentă impun, la


rândul lor, soluţii de fundare la adâncime cu minipiloţi. Forarea piloţilor de dimensiuni mari
produce, în general, zgomote inacceptabile.

(4) La efectuarea lucrărilor de intervenţie la fundaţii trebuie avută în vedere posibilitatea ca


sub clădire să existe reţele de instalaţii de diferite categorii. Săparea sub fundaţii va trebui
făcută cu atenţie, adesea prin mijloace manuale, pentru a nu deteriora aceste instalaţii.

(5) Execuţia lucrărilor de consolidare a fundaţiilor poate face necesară desfacerea unor
instalaţii în subsolurile utilizate ca spaţii tehnice.

3-67
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 195

F.3.8.3 Tipuri de intervenţie asupra fundaţiilor unei construcţii existente

F.3.8.3.1 Aspecte generale

(1) Elementele de fundaţii adăugate la sistemul existent de fundaţii al clădirilor sunt


clasificate de regulă în fundaţii de suprafaţă (directe), care pot fi fundaţii izolate sub
elementele verticale portante, grinzi de fundare, radiere şi fundaţii de adâncime, în general
minipiloţi, şi dacă condiţiile permit, piloţi foraţi.

(2) La executarea săpăturilor se vor adopta soluţiile potrivite, funcţie de natura terenului,
coeziv sau necoeziv, şi adâncimea săpăturii: săpătură cu taluz, săpătura verticală, cu sprijiniri
sau fără. De asemenea, funcţie de condiţii turnarea betonului se poate realiza cu sau fără
cofraj, recuperabil sau nu.

(3) Se identifică mai multe situaţii în ceea ce priveşte intervenţia asupra sistemului de
fundaţii:
(a) Suplimentarea fundaţiilor existente, în situaţia în care elementele verticale sunt cămăşuite.
Acest caz intervine mai cu seamă la consolidarea pereţilor.
Suplimentarea fundaţiilor se poate face prin fundaţii de suprafaţă adăugate, sau în cazuri mai
rare, prin fundaţii la adâncime.
(b) Dezvoltarea fundaţiilor de suprafaţă existente, atunci când acestea sunt deficitare din
punctul de vedere al transmiterii forţelor de compresiune la teren.
Deficienţele se pot referi la suprafaţa de rezemare insuficientă sau la rezistenţa insuficientă a
fundaţiilor.
(c) Suplimentarea fundaţiilor de adâncime existente, în condiţiile indicate la (a).
(d) Dezvoltarea fundaţiilor de adâncime.
În secţiunile F.3.8.3.2, F.3.8.3.4 şi F.3.8.3.5 se dau indicaţii cu caracter orientativ pentru
realizarea acestor lucrări.

F.3.8.3.2 Suplimentarea fundaţiilor de suprafaţă

(1) Sub cămăşuielile pereţilor, de regulă, trebuie suplimentate şi fundaţiile (fig. F.3.8.1).
Pentru angajarea solidară a celor două fundaţii se montează ancore în găuri forate în fundaţia
existentă.

(2) La dimensionarea suprafeţei fundaţiei suplimentare trebuie evaluată distribuţia forţei


axiale totale la cele două suprafeţe de rezemare. Este recomandabil, în acest scop, să se ţină
seama de diferenţa de rigiditate între terenul de sub fundaţia existentă, consolidat, şi cel situat
sub fundaţia nouă.

3-68
196 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.3.8.1
(3) Nivelul inferior al fundaţiei noi trebuie corelat cu cel al fundaţiei existente astfel încât
aceasta din urmă să nu fie supraîncărcată sau subminată, similar condiţiilor întâlnite la
fundaţiile de rost.
Situaţiile posibile, sunt prezentate, la nivel de principiu, în fig. F.3.8.2, F.3.8.3 şi F.3.8.4.
(a) Nivelul fundaţiei noi trebuie coborât sub talpa fundaţiei existente. Se prevăd elemente de
subfundare, continue sau la distanţe discrete, suficient de apropiate însă. În absenţa acestora,
fundaţia existentă ar fi expusă unei rotiri periculoase, pe durata de execuţie, mai ales în cazul
terenurilor necoezive (fig. F.3.8.2).
Execuţia se realizează în ploturi alternative, conform tehnologiei de ″subzidire″.

fundaţie
existentă

fundaţie
nouă

Figura F.3.8.2

Situaţii similare apar şi atunci când fundaţiile sunt la acelaşi nivel, dar este necesară spargerea
marginii fundaţiei existente pentru a lega armătura din fundaţiile existente cu armătura
fundaţiei adăugate. În aceste cazuri, temporar capacitatea fundaţiei este redusă şi apar
excentricităţi de aplicare a încărcării şi trebuie făcute verificările necesare şi, eventual, luate
măsuri de sprijinire.
(b) Talpa fundaţiei noi nu trebuie să fie la aceeaşi adâncime cu fundaţia existentă. În această
situaţie, fundaţia nouă supraîncarcă excentric fundaţia existentă. Soluţia comună este
coborârea fundaţiei noi la nivelul fundaţiei existente (fig. F.3.8.3).

3-69
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 197

fundaţia
existentă
nivel posibil de fundare

nivel necesar de fundare


Figura F.3.8.3
(c) Suplimentarea fundaţiilor de suprafaţă prin ataşarea unei fundaţii de adâncime apare
necesară în unele situaţii. De exemplu, atunci când pereţii unei încăperi (sau a unei curţi de
lumină) sunt cămăşuiţi cu beton armat în intenţia realizării unui nucleu care să concentreze o
bună parte a rezistenţei laterale a clădirii. Forţele mari de compresiune şi de întindere care
trebuie transmise de teren la baza nucleului impun introducerea de minipiloţi sau, dacă este
posibil, de piloţi foraţi (fig. F.3.8.4).
În proiectarea acestui sistem de fundare compozit se va controla prin calcul, pe scheme
acoperitoare (implicând, de exemplu, mai multe ipoteze posibile referitoare la valorile relative
ale rigidităţii celor două sisteme de fundare şi repartizarea încărcărilor verticale şi laterale la
teren).

perete
perete adăugat
existent

grinda în capul
piloţilor

fundaţie
existentă mustăţi

pilot

Figura F.3.8.4

3-70
198 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.3.8.3.3 Dezvoltarea (consolidarea) fundaţiilor de suprafaţă existente

(1) Dezvoltarea fundaţiilor (fundaţii izolate, grinzi de fundaţie) cu suprafaţa de rezemare


insuficientă urmăreşte sporirea capacitaţii de preluare a compresiunii şi/sau întinderii la
interfaţa cu terenul şi creşterea rezistenţei elementelor fundaţiilor.
(2) Procedeele folosite pentru sporirea capacitaţii de a prelua compresiune sunt:
- dezvoltarea bazei de rezemare
- înlocuirea fundaţiilor (atunci când sunt prea mici şi executate din materiale prea slabe) cu
fundaţii lărgite din beton armat
- introducerea de minipiloţi sau piloţi foraţi, ataşaţi fundaţiilor existente
- legarea fundaţiilor izolate printr-un sistem de grinzi de fundare.
(3) În situaţiile în care trebuie evitată desprinderea fundaţiei de pe teren şi preluarea unor
forţe de întindere pe suprafaţa de rezemare pe teren a acesteia se prevăd piloţi sau tiranţi
ancoraţi adecvat în teren.
(4) Printre cele mai comune tehnici de consolidare a fundaţiilor se numără soluţiile indicate
cu caracter orientativ, la nivel de principiu, în prezenta secţiune.
(a) Dezvoltarea bazei de rezemare se poate obţine prin ataşarea unor volume de beton la
marginea fundaţiei existente conectate de aceasta. (fig. F.3.8.5)
Prin introducerea unor armături suplimentare se poate spori, până la nivelul necesar,
momentul capabil al fundaţiei. Pentru sporirea rezistenţei la forţă tăietoare este necesară şi
sporirea secţiunii fundaţiei, fie prin suprabetonare, atunci când este posibil, sau prin
subbetonare.

găuri forate
beton
nou

(a) armături
suplimentare

fundaţie existentă

armături în
suplimentul
de fundaţie

(b)
Figura F.3.8.5

3-71
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 199

(b) Capacitatea de a transmite compresiuni sau întinderi la teren a unei reţele de grinzi de
fundaţii se poate spori, prin ataşarea unor minipiloţi conectaţi de grinzi (fig. F.3.8.6).
Transmiterea compresiunilor se realizează corespunzător rigidităţilor minipiloţilor, respectiv
terenului de sub grinzi.
Tendinţa de ridicare a fundaţiei este împiedicată de piloţi.
grinda de fundaţie
existentă

armături suplimentare suprafaţa asperizată

placa de ancoraj

mustăţi

armătura minipiloţilor

ţeavă

gol forat şi betonat

Figura F.3.8.6
Alcătuirea capului piloţilor şi armăturilor de încovoiere suplimentare trebuie astfel realizată
încât să se poată asigura echilibrul eforturilor din elementele fundaţiilor.
(c) În cazul construcţiilor cu pereţi structurali cu subsol, capacitatea de rezistenţă a fundaţiilor
şi suprafaţa de rezemare pe teren se pot spori substanţial prin introducerea unor pereţi
suplimentari la subsol, conectaţi adecvat de pereţii structurali, planşee şi radier. La limită se
pot obţine condiţiile unei infrastructuri de tip cutie rigidă şi rezistentă (fig. F.3.8.7).

pereţi adăugaţi

perete marginal

radier

Figura F.3.8.7

3-72
200 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.3.8.3.4 Dezvoltarea sistemului de fundare la adâncime

(1) Consolidarea fundaţiilor de adâncime urmăreşte sporirea capacităţii de a transmite


compresiuni şi/sau întinderi la teren, sporirea rezistenţei laterale a acestora sau/şi
îmbunătăţirea, în general, a alcătuirii deficitare a elementelor şi legăturilor în interiorul
sistemului de fundare.
(2) Procedeele de consolidare curente constau în:
- suplimentarea fundaţiilor de adâncime (minipiloţi, eventual piloţi foraţi, pentru sporirea
capacităţii de a transmite compresiuni şi întinderi la baza structurii)
- dezvoltarea (dacă este necesar, cu spargerea parţială prealabilă) a grinzilor şi dalelor groase
de la capătul piloţilor, pentru îmbunătăţirea alcătuirii acestor elemente.
Se adaugă la nevoie armături de ancorare a armăturilor întinse din piloţi şi armături de
încovoiere la partea superioară a zonei de la capul piloţilor, de regulă într-un strat substanţial
de suprabetonare conectat cu elementul existent.
(3) Câteva tehnici de intervenţie de tip curent, indicate orientativ, la nivel principial,
sunt cele prezentate în continuare:
(a) Suplimentarea numărului de piloţi, poate rezolva deficitul de capacitate la compresiune
sau/şi cel de întindere, la contactul cu terenul, dar şi deficitul de rezistenţă al piloţilor existenţi
la forţe laterale.
Soluţia este expusă în fig. F.3.8.8 pentru fundaţia unui perete structural.
Funcţie de gabaritele disponibile şi mărimea forţelor, se pot adăuga piloţi foraţi sau minipiloţi.
Dacă este necesară mărirea secţiunii dalei groase (radierului) din capul piloţilor se poate
aplica un strat de suprabetonare conectat de fundaţia existentă.
Capetele piloţilor existenţi şi noi se conectează între ele. Dacă este necesar să se obţină o
simplificare a execuţiei, fundaţia existentă se poate demola parţial, zonele desfăcute urmând
să fie betonate odată cu turnarea capetelor piloţilor noi.
Dimensionarea piloţilor şi a zonei de beton armat de la capătul piloţilor se va face pe modele
în măsură să stabilească distribuţia forţelor la cele două serii de piloţi.
perete fundaţie
structural existentă
piloţi noi
ancoraj

piloţi zona
existenţi adăugată

perete
minipiloţi
structural

Figura F.3.8.8

(b) Suplimentarea capacităţii insuficiente a unui pilot izolat, pe care descarcă un stâlp puternic
solicitat (de exemplu, un stâlp sub un perete întrerupt) se exemplifică în fig. F.3.8.9.
Soluţia implică introducerea unui guler de beton armat puternic în jurul pilotului existent în
care se ancorează armătura minipiloţilor noi, dar şi mustăţile cămăşuielii stâlpului.
Între piloţi se vor alege distanţe suficient de mari pentru a limita efectul de grup.

3-73
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 201

micropiloţi noi

stâlp

pilot existent

stâlp existent

mustăţi în cămăşuiala stâlpului


guler pe capul
minipiloţilor

pilot existent

Figura F.3.8-9

(c) Îmbunătăţirea alcătuirii dalei groase din capul piloţilor se exemplifică în fig. F.3.8.10.
Aceasta are drept scop crearea condiţiilor pentru a transmite eforturile de întindere din
momentul de răsturnare de la baza elementelor verticale la teren prin intermediul acestei
piese. Forţele de ridicare au fost ignorate de multe ori în proiectarea iniţială, fie datorită
forţelor laterale de proiectare insuficiente, fie pentru că reacţiunile de la bază nu erau asociate
dezvoltării mecanismului de plastificare la încovoiere.
Deficienţele întâlnite sunt ancorarea şi înnădirea prea scurtă a mustăţilor din piloţi şi stâlpi şi
lipsa armăturii de la partea superioară a dalei din capul piloţilor.
Soluţia de remediere implică un strat de suprabetonare suficient de gros cu armătura ancorată
adecvat în goluri forate în dala groasă existentă. Prin mărirea secţiunii de beton din capul
piloţilor se măreşte şi lungimea de ancorare a mustăţilor din stâlpi.

3-74
202 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

suprabetonare

armături fundaţie
de ancorare existentă

goluri forate
umplute cu mortar
epoxidic

Figura F.3.8.10

Datorită proporţiilor elementului de beton armat din capul piloţilor, dimensionarea acestuia se
poate face pe modele de tip grindă cu zăbrele.

F.3.8.3.5 Măsuri de consolidare a terenului de fundare

F.3.8.3.5.1 Aspecte generale

(1) Obiectivul consolidării terenului îl constituie mărirea capacităţii de rezistenţă la nivelul


tălpii fundaţiei prin îmbunătăţirea caracteristicilor încărcare-deformaţie ale terenului de
fundare.
În anumite situaţii consolidarea terenului de fundare reprezintă o soluţie mai raţională şi mai
economică decât consolidarea individuală a unui număr mare de fundaţii.
(2) Tehnologiile de consolidare a terenului implică injectarea de substanţe care pot avea
două tipuri de efecte: compactarea (îndesarea) terenului sau impermeabilizarea acestuia.

F.3.8.3.5.2 Injectarea terenului pentru compactarea acestuia

(1) Injectarea se face cu un mortar foarte vârtos la o presiune foarte înaltă, în măsură să
adune particulele într-un pachet dens. Creşterea densităţii sporeşte capacitatea portantă a
terenului.
(2) Această tehnică este eficientă pentru o gamă mai largă de soluri, decât alte metode. Este
indicată la argile, unele tipuri de nisipuri, având o eficacitate mai mică la nisipuri şi pietrişuri
rugoase curate, precum şi la terenuri cu plasticitate limitată.

3-75
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 203

(3) Mortarul este realizat din nisip, ciment şi apă. Pentru a stabili raportul între volumul de
mortar şi sporul de densitate se fac teste prealabile într-o zonă adiacentă.
(4) Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară, cu staţiile situate între 1,5 şi 4,0 m.
Cel mai obişnuit procedeu este cel cu injectarea iniţială a stratului celui mai profund,
continuând operaţiile prin retragere spre suprafaţa.
(5) În cazul fundaţiilor de suprafaţă, zona injectată se întinde de la talpa fundaţiei până la un
strat dens şi rigid aflat mai la adâncime.
(6) În cazul fundaţiilor de adâncime, injectarea are scopul măririi frecării fundaţiei de
terenul înconjurător.

F.3.8.3.5.3 Injectarea terenului în vederea impermeabilizării

(1) Această tehnologie constă în injectarea unui mortar de ciment sau a unei substanţe
chimice în spaţiile dintre particulele de materiale, fără a le deplasa din poziţie.
Rezultatul este creşterea rezistenţei la forfecare şi a capacităţii portante.
(2) Metoda se pretează la soluri nisipoase care conţin cantităţi minore de particule fine.
Structura şi mărimea golurilor din teren condiţionează tipul de mortar folosit.
(3) Injectarea se face în etape, după o schemă reticulară. Nivelul de solidificare realizat se
verifică exhumând bucăţi de sol, preparând carote şi încercând epruvetele la compresiune.
(4) În cazul fundaţiilor de suprafaţă se urmăreşte realizarea unei mase solidificate de sol
nisipos, sub amprenta fundaţiei, între talpa acesteia până la stratul dens.
(5) În cazul fundaţiilor de adâncime se urmăreşte crearea unei zone de nisip solidificat în
jurul piloţilor. Zona injectată se întinde de la fundul grinzii din capul piloţilor până la stratul
dens.

F.3.8.3.5.4 Reducerea riscului de alunecare a terenului

(1) Construcţiile pot fi expuse riscului de pierdere a stabilităţii, nu numai datorită cedării
terenului de sub fundaţie, dar şi datorită unor efecte globale ale acţiunii seismice asupra
terenului, cum sunt lichefierea terenului, ruperea faliilor sau alunecărilor de teren. Aceste
accidente afectează stabilitatea generală a ansamblului structural şi pot duce la prăbuşirea
construcţiei.
Dintre aceste surse colaterale de hazard seismic aici se prezintă numai măsurile referitoare la
reducerea (evitarea) efectelor alunecărilor de teren provocate de acţiunea seismică, fenomen
cu probabilitate de apariţie mai mare în România.
(2) Funcţie de poziţia clădirii faţă de planul potenţial de lunecare se pot manifesta mai multe
feluri de efecte:
- În fig. F.3.8.11a, lunecarea are ca efect deplasarea pământului de sub clădire producând
prăbuşirea clădirii. Remediul poate fi construirea unui pinten masiv de pământ la piciorul
pantei
- În fig. F.3.8.11b, suprafaţa de lunecare afectează un volum mare de pământ, deplasarea în
lungul acesteia fiind mult mai mare decât deplasarea la baza clădirii. Fisurile deschise sub
clădiri afectează puternic integritatea clădirii.
Remediul poate fi constituit dintr-o sprijinire puternică ancorată suficient de amplu în masivul
de teren, împreună cu dezvoltarea (legarea) fundaţiilor clădirii pentru a se preveni crăpăturile
în teren sub clădire.
Soluţia cu ancore poate fi eficientă şi pentru scenariul din fig. F.3.8.11a.

3-76
204 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- În fig. F.3.8.11c, lunecarea masivului de pământ din amonte de clădire, produce curgerea
materialului peste clădire şi avarierea acesteia. Soluţia constă în stabilizarea pantei prezentate
la fig. F.3.8.11b sau în prevederea unui zid de sprijin, care să protejeze clădirea.

(a) suprafaţa potenţială de rupere


contrafort de
pământ

umplutură compactată

suprafaţa potenţială de rupere

pământ scos
(b) ancore
sprijinire (palplanşe)

zid de
sprijin
plan de
rupere

(c)

Figura F.3.8-11

3-77
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 205

F.3.9 Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor


structurale de beton armat

F.3.9.1 Aspecte generale


(1) Prezenta anexă conţine recomandări de proiectare pentru elemente structurale de beton
armat consolidate prin cămăşuire cu beton armat (F.3.9.2), polimeri armaţi cu fibre – FRP
(F.3.9.3) sau piese de oţel (F.3.9.4).
(2) La evaluarea capacităţii de rezistenţă şi de deformaţie a elementelor de beton armat
consolidate, caracteristicile mecanice ale secţiunilor elementelor existente se determină
conform P 100-3/2008, anexa B.
Caracteristicile mecanice ale zonelor adăugate de beton armat se stabilesc pe baza STAS
10107/0-90, iar a pieselor de oţel de cămăşuire, pe baza STAS 10108/ 78

F.3.9.2 Recomandări de proiectare a elementelor consolidate prin cămăşuire cu beton


armat

F.3.9.2.1 Aspecte generale


(1) Cămăşuirea cu beton armat se aplică elementelor structurale de beton armat (stâlpi,
grinzi, pereţi) pentru:
- creşterea rezistenţei la încovoiere şi/sau forţa tăietoare;
- creşterea capacităţii de a prelua forţa axială de compresiune (în special la stâlpi);
- sporirea capacităţii de deformaţie;
- îmbunătăţirea rezistenţei înnădirilor armăturilor de oţel.
(2) Grosimea cămăşii de beton trebuie să permită dispunerea adecvată a armăturilor
longitudinale şi transversale.
(3) Dacă se urmăreşte sporirea rezistenţei la încovoiere, armăturile longitudinale trebuie
prelungite dincolo de secţiunile de la extremităţile deschiderii libere (lumina) cu lungimile de
ancorare necesare.
(4) Dacă se doreşte numai creşterea rezistenţei la forţă tăietoare şi a capacităţii de
deformaţie, atunci cămaşa de beton armat (atât betonul, cât şi armătura) se opreşte la o
distanţă de cel puţin 20 mm de marginea nodului.

F.3.9.2.2 Recomandări de calcul


(1) La evaluarea capacităţii de rezistenţă şi a capacităţii de deformaţie, elementul consolidat
poate fi considerat ca monolit. Dacă suprafaţa elementului existent este asperizată se poate
conta pe conlucrarea completă a betonului nou cu cel vechi, fără măsuri de conectare
suplimentare.
Forţa axială se poate considera aplicată uniform elementului compozit astfel realizat.
(2) Calculul rezistenţei la încovoiere se face considerând aportul armăturilor longitudinale
din elementul existent şi din cămaşa de beton adăugată.
Se vor utiliza (a) valorile medii ale betonului şi armăturii existente, obţinute din încercări in-
situ sau din alte surse, împărţite la factorii de încredere corespunzători nivelului de cunoaştere
atins şi la factorii parţiali de siguranţă, şi (b) valorile de proiectare ale rezistenţelor betonului
şi oţelului din cămaşă.

3-78
206 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(3) Calculul rezistenţei la forţă tăietoare se face considerând în mod acoperitor numai
armăturile transversale ale cămăşii. Rezistenţa betonului din elementul existent se obţine
împărţind rezistenţele medii la factorul de încredere şi la factorul parţial de siguranţă al
betonului.
Valorile rezistenţei oţelului şi betonului din cămaşă sunt valorile de proiectare.
Valoarea rezistenţei la forţă tăietoare a elementului consolidat utilizată în verificările de
rezistenţă, VR* , este 0,9 din valoarea VR calculată pe baza rezistenţelor materialelor,
determinate ca mai sus.
VR* = 0,9VR
(4) Rotirile ultime de încovoiere utilizate în verificări se pot lua egale cu valorile rotirilor
ultime calculate pentru elementul considerat monolit. Se va considera deformabilitatea
oţelului cu ductilitatea minimă din secţiune.
(5) Etrierii nodului grindă-stâlp dispuşi în cămaşă vor fi dimensionaţi la forţa tăietoare
asociată capacităţii grinzilor consolidate. Ancorajul armăturilor din stâlpi şi grinzi în interiorul
nodului vor satisface regulile pentru noduri din construcţiile de beton armat noi.
(6) Capacitatea de rezistenţă a elementelor de beton armat consolidate va corespunde
mecanismului structural de disipare de energie proiectat.

F.3.9.3 Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate cu FRP

F.3.9.3.1 Aspecte generale


(1) Cămăşuirea elementelor de beton armat cu polimeri armaţi cu fibre (carbon, sticlă,
aramid) se face pentru:
- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare a stâlpilor, grinzilor şi pereţilor, prin aplicarea FRP cu
fibrele orientate perpendicular pe axul elementului (paralel cu armăturile de forţa tăietoare)
- sporirea capacităţii de deformaţie în domeniul plastic (ductilitate) în zonele plastice
potenţiale (critice) ale elementelor structurale, cu fibrele orientate în lungul perimetrului
secţiunilor transversale
- îmbunătăţirea performanţelor înnădirilor armăturilor prin creşterea confinării aplicate zonei
de înnădire, de asemenea prin FRP cu fibrele orientate în lungul perimetrului.
(2) Asocierea fibrelor orientate unidirecţional cu matricea polimerică produce un material cu
proprietăţi liniar elastice.
Caracteristicile materialului rezultat, rezistenţa la întindere ff şi modulul de elasticitate Ef, sunt
date de relaţiile:
f f = k f f fib şi

E f = k f E fib
unde:
ffib, Efib rezistenţa şi modulul de elasticitate al fibrelor
kf proporţia volumului de fibre în volumul FRP (de ordinul 40 – 65%).
(3) Cămăşile cu FRP trebuie astfel proiectate încât să nu se atingă rezistenţa materialului
înainte de dezvoltarea deformaţiilor plastice de încovoiere ale elementului de beton armat.

3-79
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 207

F.3.9.3.2 Calculul la forţă tăietoare


(1) În vederea sporirii rezistenţei la forţă tăietoare se poate aplica o cămăşuire pe toate
laturile sau parţială, pe trei sau două laturi (de exemplu, la grinzi, laturile paralele cu direcţia
forţei tăietoare).
Consolidarea poate fi făcută cu o cămăşă continuă pe zona care trebuie întărită sau cu benzi şi
fâşii dispuse la anumite intervale.
(2) Rezistenţa la forţă tăietoare a elementului consolidat este dată de suma contribuţiei
elementului de beton armat existent, calculată conform STAS 10107/0-90, considerând
rezistenţa betonului conform F.3.9.2.2(3), şi a contribuţiei FRP, determinate pe baza
prevederilor date în continuare la (3) şi (4) pentru secţiuni dreptunghiulare şi la (5) pentru
secţiuni circulare.
(3) În cazul secţiunilor dreptunghiulare, forţa tăietoare preluată de FRP se determină cu
expresia:
VR d ,f = 0.9(E f ε fd )ρ f b w d (F.3.9.1)
în care:
ε fd valoarea de proiectare a deformaţiei specifice efective a FRP; modul în care se stabileşte
această valoare se indică la (4)
bw dimensiunea secţiunii elementului perpendicular pe direcţia forţei tăietoare
d înălţimea efectivă a secţiunii
ρf coeficientul de armare cu FRP (fig. F.3.9.1)
2t f
ρf = pentru cămaşa completă, adică înfăşurată continuu şi aderentă pe toată
bw
suprafaţa laterală a elementului (tf – grosimea FRP)
2t f b f
ρf = pentru armarea cu benzi de fibre cu lăţimea bf , dispuse la distanţa sf.
bwsf
(4) Valoarea medie a deformaţiei specifice efective, εf, se determină cu Ef modulul de
elasticitate al FRP în lungul fibrelor
relaţiile:
- în cazul elementelor înfăşurate complet, la care cedarea cămăşii se atinge prin ruperea
în secţiune înclinată:
0 , 30
⎛ f 2/3 ⎞
εf = 0,17 ⎜ cm ⎟ ε fu , (F.3.9.2)
⎜ Ef ρf ⎟
⎝ ⎠
în care:
ε fu este deformaţia de rupere (ultimă) a FRP, iar f cm este rezistenţa la compresiune medie a
betonului

- în cazul elementelor cămăşuite pe 2 sau 3 laturi (cu o cămaşă în formă de U, aplicată


de multe ori la grinzi, la care nu se mai străpunge placa):

3-80
208 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

⎡ ⎛ f cm 2 / 3 ⎞
0 , 56
⎛ f cm 2 / 3 ⎞
0 , 30

εf = min ⎢0,65⎜ ⎟ 10 ; 0,17⎜
− 3 ⎟ ε fu ⎥ (F.3.9.3)
⎢ ⎜E ρ ⎟ ⎜E ρ ⎟ ⎥
⎣ ⎝ f f ⎠ ⎝ f f ⎠ ⎦

În relaţiile (F.3.9.2) şi (F.3.9.3) f cm este exprimat în MPa, iar E f în GPa.


Notă: Prima dintre relaţiile (F.3.9.3) corespunde unei cedări prin pierderea aderenţei (dezlipirea) cămăşii FRP de
beton, iar cea de a doua, care coincide cu expresia (F.3.9.2), unei cedări prin ruperea în secţiune înclinată.

(5) Valoarea de proiectare a deformaţiei specifice efective se determină cu relaţia:


ε fk 0,8ε f
εfd = = = 0,62ε f (F.3.9.4)
γf 1,3

S-a notat:
ε fk = valoarea caracteristică a deformaţiei specifice efective şi
γ f = factorul parţial de siguranţă.

(6) Când înfăşurarea completă a secţiunii nu este posibilă, se recomandă ancorarea capetelor
fâşiilor FRP în beton prin ancore mecanice sau prin ancoraje specifice în evantai din FRP,
fixate de piesa de beton.

Figura F.3.9.1
(7) În cazul secţiunilor circulare (de diametru D) înfăşurate cu FRP forţa tăietoare preluată
de acestea se stabileşte cu relaţia:
VR d ,f = 0,5A c ρ f (ε fd E f ) (F.3.9.5)

în care:
ρf = 4t f / D ,

iar Ac este aria secţiunii de beton.

F.3.9.3.3 Efectul de confinare al FRP


(1) Sporirea capacităţii de deformare se obţine prin confinarea betonului prin cămăşuirea
elementului cu FRP în zonele potenţial plastice (critice).
(2) Pentru evaluarea caracteristicilor de deformare ale betonului confinat (fig. F.3.9.2) se va
folosi modelul de calcul descris la B.7.2 din P 100-3/2008. Valorile curburilor φu şi φy din
expresia (B.3) se vor determina pe baza valorilor caracteristicilor betonului confinat cu FRP
aşa cum se arată în continuare la (3), (4) şi (5).

3-81
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 209

fcc
fcu

Ecc
Esec,u
ε
εcc εcu
Figura F.3.9.2

(3) valoarea maximă a efortului unitar de compresiune în betonul confinat fcc şi a


deformaţiei specifice corespunzătoare εcc se stabilesc cu valorile:
⎛ f f ⎞
f cc = f c ⎜⎜ 2.25 1 + 8 l − 2 l − 1.25 ⎟⎟ (F.3.9.6)
⎝ fc fc ⎠
⎡ ⎛ f cc ⎞⎤
ε cc = ε c 2 ⎢1 + 5⎜⎜ − 1⎟⎟⎥ (F.3.9.7)
⎣ ⎝ fc ⎠⎦
în care:
fc , εc2 rezistenţa şi deformaţia specifică atinse la efortul unitar maxim al betonului
neconfinat, conform SR EN 1992-1-1:2004, tabel 3.1.
fl presiunea maximă acceptată în cămaşa FRP.
(4) Modulul de deformaţie secant în stadiul ultim Esec,u se calculează cu:
Ecm
Esec,u = (F.3.9.8)
1 + 2 βε fd
în care:
ε fd deformaţie specifică acceptată în cămaşa FRP
ε fd = min (0,004; 0,50ε fu ,k )

5700
β= − 500 (F.3.9.9)
f c (MPa )
E cm modulul de elasticitate al betonului neconfinat.
(5) Valorile deformaţiei specifice ε cu şi rezistenţei f cu în stadiul ultim se determină cu
relaţiile:
1− Ecc Ecm
⎛ 2 βε fd E cc ⎞
ε cu = ε cc ⎜⎜ ⎟⎟ (F.3.9.10)
E
⎝ cm − E cc ⎠

3-82
210 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

E cm ε cu
f cu = (F.3.9.11)
1+ 2 βε fd
unde E cc = f cc ε cc .
(6) Valoarea presiunii transversale fe se calculează cu relaţia:
1
fe = k e ρ j E f ε fd (F.3.9.12)
2
în care:
ke coeficient de eficienţă a confinării
ρj coeficient volumetric de armare cu FRP
Ef modulul de elasticitate al FRP
(7) Coeficienţii de armare se calculează cu:
- pentru secţiuni circulare cu diametru D
4t j
ρj = (F.3.9.13)
D
unde tj este grosimea totală a straturilor FRP
- pentru secţiuni dreptunghiulare (fig. F.3.9.3)

bw

hw
Figura F.3.9.3
2t j (b w + h w )
ρj = (F.3.9.14)
bwh w
(8) Coeficientul de eficienţă al confinării are valoarea:
- pentru secţiuni circulare
ke = 1
- în cazul secţiunilor dreptunghiulare:
(b w − 2r )2 + (h w − 2r )2
ke = 1−
3b w h w
unde r ≥ 25mm este raza de racordare la colţurile secţiunii.

(9) În cazul în care confinarea se realizează prin benzi (fâşii) de FRP distanţate la distanţa
interax sf, presiunea de confinare date de (F.3.9.10) se reduce suplimentar cu factorul:

3-83
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 211

2
⎛s ⎞
ks = 1 − ⎜ f ⎟ în cazul secţiunilor circulare
⎝ 2D ⎠
şi
2
⎛s ⎞
k s = 1 − ⎜⎜ f ⎟⎟ în cazul secţiunilor dreptunghiulare.
⎝ hw ⎠

F.3.9.3.4 Strângerea zonelor de înnădire


(1) Lunecarea relativă a barelor înnădite insuficient prin suprapunere se poate preveni prin
aplicarea unei presiuni laterale σl exercitate de FRP.
Pentru secţiuni circulare cu diametrul D, grosimea necesară a FRP se determină cu:
D(σ l − σ sw )
tf = (F.3.9.15)
2(E f ⋅ 0,001)
S-a notat:
σsw efortul unitar de strângere exercitat de etrieri la o deformaţie specifică de 0,001
( σ sw = 0,001E s )
σl efortul unitar de strângere ce trebuie aplicat zonei de înnădire de lungime Ls:
A s f yL
σl = (F.3.9.16)
⎡p ⎤
⎢⎣ 2n + 2(d bl + c )⎥⎦ L s

S-a notat:
As aria unei bare longitudinale înnădite
fyL rezistenţa de curgere a armăturii longitudinale de oţel egală cu valoarea medie obţinută
din teste in-situ şi alte surse suplimentare de informare
p perimetrul secţiunii transversale a stâlpului, măsurat la axul armăturilor longitudinale
n numărul de bare înnădite în lungul perimetrului p
dbl diametrul barei celei mai groase din înnădire
c acoperirea cu beton a armăturii longitudinale.
(2) În cazul secţiunilor de formă dreptunghiulară expresia presiunii de strângere este:
A s f yL As
σl = ⋅ (F.3.9.17)
⎡p ⎤ A s ,c
⎢⎣ 2n + 2(d bl + c )⎥⎦ L s

în care:
As,c este armătura longitudinală situată în zona confinată a secţiunii (haşurată în fig. F.3.9.3),
iar în relaţia (F.3.9.15), D se înlocuieşte cu lăţimea secţiunii bw.
(3) În cazul secţiunilor dreptunghiulare alungite (hw ≥ 1,5 bw) sau/şi cu dimensiunea minimă
> 600 mm se vor prevedea ancorări intermediare ale cămăşii din FRP de miezul de beton. În
acest caz secţiunea ancorelor se adaugă la secţiunea cămăşii din relaţia (F.3.9.15), iar distanţa
D se înlocuieşte cu distanţa dintre punctele de prindere ale cămăşii.
Aceleaşi măsuri sunt recomandate şi atunci când se urmăreşte sporirea confinării secţiunii.

3-84
212 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.3.9.4 Recomandări de proiectare a elementelor de beton armat consolidate cu piese


de oţel

F.3.9.4.1 Aspecte generale


(1) Cămăşuirea elementelor de beton armat cu piese din oţel urmăreşte:
- sporirea rezistenţei la forţă tăietoare a elementelor structurilor tip cadru sau a celor cu pereţi
de beton armat
- sporirea capacităţii de deformaţie în zonele plastice ale elementelor structurale prin efectul
de confinare al betonului comprimat
- îmbunătăţirea comportării îmbinărilor armăturilor cu lungimi de suprapunere insuficiente,
obţinută, de asemenea, prin efectul de strângere (confinare) a zonei de înnădire.
Rolul cămăşilor de oţel este similar cu cel obţinut prin aplicarea FRP. Spre deosebire de
acestea, oţelul este un material izotrop, astfel încât conferă pe lângă efectele indicate la (1) şi
rigiditate şi rezistenţa în direcţie longitudinală.
(2) Creşterea rezistenţei la încovoiere se poate obţine mai simplu la structurile cu pereţi, la
care continuitatea pe verticală a elementelor de oţel ataşate pereţilor nu este împiedicată de
prezenta grinzilor.
În cazul cadrelor, continuitatea pe verticală a elementelor de oţel ataşate stâlpului este liberă
numai în zona colţurilor stâlpului. Întrucât comportarea histeretică a pieselor de oţel
longitudinale pe zona nodului este nesatisfăcătoare (prin manifestarea flambajului pieselor de
oţel comprimate) creşterea rezistenţei la încovoiere prin cămăşi metalice nu este totdeauna
recomandabilă. Din acest motiv, de regulă, elementele longitudinale ale cămăşilor de oţel se
opresc la o distanţă de 15-20 mm de marginea grinzii. În acest fel, cămăşile de oţel pot spori
numai rezistenţa la forţa tăietoare şi confinarea, nu şi rezistenţa la încovoiere.
Prin această măsură se evită şi creşterea nedorită a forţei tăietoare de dimensionare (asociată
rezistenţei la încovoiere), atunci când cămăşuirea se aplică pentru obiectivele indicate la (1).
(3) Cămăşile din oţel aplicate stâlpilor, realizate în varianta cu 4 corniere la colţuri şi cu
plăcuţe orizontale pot crea un efect iniţial de confinare al betonului prin preîncălzirea
plăcuţelor înainte de sudarea lor de corniere.
(4) Eficacitatea cămăşii este maximă dacă aderenţa acesteia cu piesa de beton este asigurată
prin injectarea spaţiului dintre camera şi faţa betonului cu răşină epoxidică sau mortar fluid
fără contracţie.

F.3.9.4.2 Calculul la forţă tăietoare


(1) Comportarea seismică la forţă tăietoare a unui element de beton armat cu cămaşa de oţel
este una favorabilă, atâta vreme cât degradarea betonului este limitată. Această condiţie este
realizată dacă cămaşa metalică nu este solicitată dincolo de pragul elastic.
În această situaţie rezistenţa elementului consolidat la forţă tăietoare este dată de rezistenţa
elementului de beton armat la care se adăugă contribuţia cămăşii de oţel.
(2) Se recomandă ca la dimensionarea cămăşii de oţel să se conteze numai pe 50% din
rezistenţa la curgere de proiectare a oţelului cămăşii (rezistenţa caracteristică împărţită la
factorul parţial de siguranţă).
(3) Adoptând ipoteza indicată la (2) relaţia pentru evaluarea rezistenţei suplimentare Vjs,
furnizate de cămaşa metalică este:
t jbd
Vjs = f yj, d (F.3.9.18)
s

3-85
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 213

în care:
tj este grosimea benzii (plăcuţei) de oţel
b este lăţimea benzii de oţel
s este distanta interax a benzilor în lungul elementului
În cazul prevederii unei plăci continue în lungul elementului b s = 1 .

F.3.9.4.3 Efectul de confinare al cămăşii metalice


(1) Efectul de confinare exercitat de cămăşile metalice asupra betonului se poate echivala cu
efectul de confinare datorat etrierilor în elementele de beton armat.
Se poate folosi modelul dat în P 100-3/2008 sau SR EN 1992-1, în care:
- cămaşa exterioară continuă în cazul cămăşii complete sau realizată din plăcuţe dispuse la
distanţe discrete se echivalează cu etrierii perimetrali
- ancorele intermediare se echivalează cu etrierii intermediari.

NOTA: În absenţa ancorelor, cămaşa metalică, continuă sau nu, exercită un efect de confinare numai la colţuri,
pentru ca datorită grosimii mici cămaşa nu are rigiditate la încovoiere şi se deformează.

Din acest motiv pentru a realiza o confinare eficientă în cazul stâlpilor cu secţiune
dreptunghiulară cu dimensiuni relativ mari (≥ 450 mm), cămaşa trebuie prinsă intermediar cu
ancore (fig. F.3.9.4)

Figura F.3.9.4

(2) Relaţiile de dimensionare ale elementelor cămăşuielii metalice pe criterii de confinare


sunt cele date în codurile de proiectare pentru construcţii noi şi nu se detaliază aici.

F.3.9.4.4 Proiectarea zonelor de înnădire ale armăturilor longitudinale


(1) Când se dispun în intenţia îmbunătăţirii comportării zonelor de înnădire prin
suprapunere ale armăturilor longitudinale, dacă se îndeplinesc condiţiile constructive date la
(2), eficienţa cămăşilor de oţel este asigurată fără verificarea prin calcul.
(2) Condiţiile sunt:
- lungimea cămăşii va fi cu cel puţin 50% mai mare decât lungimea de suprapunere

3-86
214 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- cămaşa va avea grosimea de cel puţin 5 mm


- cămaşa va fi strânsă de miezul de beton al elementului prin cel puţin două rânduri de ancore
montate pe fiecare latură, perpendicular pe direcţia de aplicare a încărcării
- în cazul zonei de înnădire a armăturilor de la baza stâlpilor, cele două rânduri de bolţuri se
montează, unul la extremitatea zonei de înnădire, al doilea, la o treime a acestei zone de baza
stâlpului (fig. F.3.9.5).

cămaşă de oţel

mortar

ancoră ls
ls
3

Figura F.3.9.5

3-87
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 215

F.4 PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURI DE OŢEL

F.4.1 Principii de bază

Îmbunătăţirea performanţelor structurilor din oţel existente poate fi realizată aplicând unul
sau mai multe din principiile următoare.

(1) Îndepărtarea sau diminuarea neregularităţilor în plan şi elevaţie a structurilor. Structurile


existente pot conţine una sau mai multe tipuri de neregularităţi structurale (de exemplu:
rigidităţi deferite al nivelurilor, rigidităţi la torsiune care pot varia de la un nivel la altul) care
conduc la performanţe structurale slabe.

(2) Mărirea rigidităţii de ansamblu a structurii cu scopul de a diminua deplasările laterale care
pot genera incursiuni în domeniul inelastic, cu depăşirea rotirilor plastice admisibile ale
zonelor şi barelor potenţiale plastice. Mărirea rigidităţii poate duce, însă, la mărirea efectului
acţiunii seismice asupra elementelor structurii.

(3) Mărirea ductilităţii elementelor şi a ansamblului structural în vederea micşorării efectelor


acţiunii seismice prin disiparea acesteia, prin incursiuni în domeniul inelastic a zonelor şi
barelor potenţial plastice.

(4) Reducerea masei structurii are ca efect micşorarea acţiunii seismice, a deplasărilor laterale
şi implicit a deteriorărilor provocate de acestea. Exemple de reducere a masei construcţiei pot
fi: înlocuirea închiderilor şi a pereţilor despărţitori cu greutate mare, cu sisteme uşoare (sticlă,
gips carton, panouri tristrat), demolarea unuia sau mai multor etaje.

(5) Introducerea de izolatori şi amortizori seismici care au rolul de a diminua acţiunea


seismică ce se aplică structurii.

F.4.2Tipuri de intervenţie

(1) Intervenţiile asupra construcţiilor cu structura din oţel sunt necesare când acestea nu mai
îndeplinesc exigenţele de rezistenţă şi stabilitate, când prezintă zone cu incursiuni în domeniul
elasto-plastic, când apar zone cu pierderi de stabilitate locală sau generală.
(2) Intervenţiile se grupează conform capitolului F.1 punctul F.1.3 în consolidări, reparaţii,
remodelare şi reabilitare.

F.4.3 Reparaţii

F.4.3.1 Aspecte generale

(1) Reparaţiile sunt intervenţii care se aplică elementelor care şi-au pierdut o parte din
performanţe prin apariţia unor defecte, cu scopul obţinerii nivelului anterior de performanţe ale
respectivelor elemente.

(2) Reparaţiile sunt funcţie de natura solicitării din bare sau îmbinări cât şi de natura defectului
depistat.

(3) La alegerea soluţiei de intervenţie se vor avea în vedere următoarele:


- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parţială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenţia (îndepărtarea

4-1
216 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

încărcărilor variabile şi cvasipermanente, introducerea de reazeme intermediare active);


- menţinerea neschimbata a poziţiei centrului de greutate şi a axialităţii barei;
- stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice şi sudabilităţii oţelului.

F.4.3.2 Mijloace generale de reparare

Repararea elementelor din oţel şi a prinderilor acestora se poate efectua prin sudare sau cu
şuruburi.

F.4.3.2.1 Reparaţii prin utilizarea sudurii

Condiţia necesară pentru utilizarea acestei metode este sudabilitatea oţelului. Este
necesar să se cunoască următoarele aspecte referitoare la:
(1) Proprietăţile materialului. Acestea pot fi determinate prin verificarea următoarelor
caracteristici ale metalului de bază şi sudurii: compoziţia chimică, caracteristicile mecanice,
tendinţa de fisurare la cald şi la rece. Pentru interpretarea datelor obţinute despre compoziţia
chimică este necesar să se determine valoarea carbonului echivalent, care se compară cu
valorile limită până la care sudarea se poate executa fără precauţii speciale.
În ceea ce priveşte numărul de teste necesare pentru determinarea proprietăţilor
materialului, dacă marca oţelului este cunoscută din documentaţia de execuţie, nu sunt
necesare teste; dacă documentaţia nu este disponibilă, este necesară încercarea a cel puţin unei
probe din fiecare element structural şi a cel puţin unei îmbinări sudate.
(2) Condiţiile tehnologice ale sudării manual. Pentru a asigura calitatea reparaţiilor se
vor respecte câteva condiţii obligatorii:
- lucrarea de reparare se execută de către personal calificat atestat;
- temperatura mediului ambiant nu trebuie să coboare sub +50 C ;
- caracteristicile materialului de adaos trebuie să fie în concordanţă cu caracteristicile
metalului de bază;
- tehnologia de sudare se elaborează de către ingineri sudori pentru fiecare caz în parte;
- în scopul reducerii fenomenului de fragilizare al oţelului se recomandă ca:
• numărul straturilor de sudură depuse să fie în concordanţă cu grosimea tablelor
sudate şi cu condiţiile de exploatare ale elementului; astfel, cu cât condiţiile de
exploatare sunt mai severe, se creşte numărul straturilor depuse, pentru a
beneficia de efectul de tratament termic al straturilor de sudură asupra celor
depuse anterior;
• cordoanele lungi de sudură pot fi fracţionate în cordoane scurte depuse alternativ,
ceea ce permite reducerea valorilor deformaţiilor, respectiv a tensiunilor
remanente. În cazul sudurilor multistrat cu lungime mare se aplică procedee de
sudare “în cascadă”, “ în cocoaşă”, sau “ în blocuri” (fig. F.4.1);

“în cascadă” “în cocoaşă” “ în blocuri”


Figura F.4.1 Tehnologii de execuţie a cusăturilor de sudură multistrat lungi

(3) Soluţiile constructive adoptate. Acestea trebuie concepute ţinând seama de


posibilităţile de acces, având în vedere ca elementele care necesită reparaţii sunt deja montate:

4-2
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 217

Figura F4.2 Soluţii de execuţie a cusăturilor


• se interzic detalii de sudare ale unor piese în poziţii imposibil de realizat sau sub
unghiuri în care sudura nu se poate executa de calitate: sudurile în relief pot fi
realizate cu unghiuri cuprinse între 60°şi 120°; pentru unghiuri mai mici de 60°
sudurile în relief se pot înlocui cu suduri în adâncime cu pătrundere parţială (fig.
F.4.2);
• se va ţine seama că elementele cu grosime mare se deformează mai puţin, însă
valorile tensiunilor reziduale vor fi mai mari;
• se vor evita detaliile de execuţie complicate sau în cazul în care acest lucru nu este
posibil acestea vor fi însoţite de indicaţii suficiente cu privire la ordinea în care se
vor efectua operaţiunile necesare executării lor şi tehnologia care trebuie folosită;
• dacă elementele structurale sunt chesonate sau dacă este vorba de un recipient se
va indica şi verifica etanşeitatea sudurilor.
(4) Concepţia îmbinărilor sudate. Aceasta trebuie să nu favorizeze apariţia fenomenelor
de fragilizare, ruperi prin oboseală şi destrămare lamelară:
• se recomandă înlocuirea sudurilor în relief cu suduri în adâncime, mai ales atunci
când piesele care se îmbină au grosimi mari, prin aceasta evitându-se şi
fenomenul de desprindere lamelară (fig. F.4.3)

Figura F.4.3 Recomandări privind forma cordoanelor de sudură la prinderi de colţ


• la elaborarea detaliilor de reparare prin sudare se va evita întâlnirea mai multor
cordoane de sudură, care conduc la apariţia de noduri termice şi induc în element
concentrări de tensiuni.

F.4.3.2.2 Repararea îmbinărilor cu şuruburi


Îmbinările cu şuruburi reprezintă o alternativă la sudură, beneficiind de avantajul unei
tehnologii relativ simple de execuţie şi de posibilitatea execuţiei îmbinărilor pe timp friguros.
Deteriorările acestor tipuri de prinderi constau în ruperea sau slăbirea tijelor sau în cedarea
materialului la presiune pe pereţii găurii. Atât în cazul niturilor cât şi în cazul şuruburilor
obişnuite, soluţia de reabilitare constă de obicei în înlocuirea elementelor defecte cu şuruburi
noi şi în înlocuirea porţiunii de material deteriorată prin presiune pe pereţii găurii.
Şuruburile de înaltă rezistenţă pretensionate parţial se folosesc la îmbinările elementelor
cadrelor parter sau etajate cu sau fără contravântuiri verticale. Deteriorările întâlnite în cazul
acestui tip de îmbinare sunt slăbirea strângerii şuruburilor sau desfacerea totală a acestora.
Soluţia de reparare, în aceste cazuri, constă de obicei în înlocuirea şuruburilor de înaltă
rezistenţă slăbite sau lipsă cu şuruburi având aceleaşi caracteristici tehnice cu cele iniţiale.

4-3
218 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.4.3.3 Procedee generale de reparare a elementelor


F.4.3.3.1 Repararea fisurilor prin sudare
Reparaţiile realizate prin sudură refac fie îmbinările dintre elemente, fie continuitatea
materialului fisurat.
Defectul cel mai des întâlnit al îmbinărilor sudate este fisurarea cordonului de sudură în
lungul său, fisura dezvoltandu-se în limitele cordonului de sudură sau cel mult până în
Z.I.T.(zona influenţată termic)
Procedeul indicat de remediere al acestui defect constă în îndepărtarea prin crăiţuire a
cordonului de sudură fisurat şi refacerea sudurii prin aplicarea unui procedeu de sudare
corespunzător. Excavarea obţinută prin crăiţuire nu trebuie să depăşească 10 mm pe fiecare parte
a sudurii.
Consolidarea îmbinărilor cu sudură se realizează în funcţie de posibilităţi prin mărirea
grosimii sau lungimii cordoanelor. Aplicarea straturilor suplimentare de sudură se va face numai
după curăţarea la luciu metalic a sudurii existente. Când această soluţie nu poate fi utilizată, se
poate accepta efectuarea de suduri frontale şi contând pe conlucrarea acestora cu sudurile
laterale.
Pentru repararea fisurilor din material prin sudare electrică manuală se utilizează
următorul procedeu:
─ se practică cu burghiul, la extremităţile fisurii, câte o gaură în vederea stopării extinderii
acesteia.
─ se prelucrează marginile fisurii prin crăiţuire.
─ se sudează fisura în adâncime, pe plăcuţă suport sau cu resudarea rădăcinii.
─ se polizează cordonul de sudura.
În figura F.4.4 sunt arătate dimensiunile minime recomandate pentru execuţia acestui tip
de reparaţii.
Se recomandă ca în cazul fisurilor pătrunse reparate prin sudură manuală să se aplice
eclise sau rigidizări pe direcţia efortului principal transmis de componenta fisurată.

Figura F.4.4 Dimensiuni recomandate pentru reparaţia prin sudură

F.4.3.3.2 Înlocuirea materialului degradat


Metoda este utilizată în cazul în care unele bare, elemente de dimensiuni reduse, sau
porţiuni din elemente structurale au fost avariate car urmare a pierderii stabilităţii locale sau
generale.
Reparaţia constă în înlocuirea porţiunii degradate a elementului cu material nou având
aceleaşi proprietăţi fizico-mecanice ca şi cel iniţial. Din punct de vedere tehnic, înlocuirea propriu-
zisă a barei sau refacerea secţiunilor scoase din lucru este simplă, prinderea noului element sau
părţi de element realizându-se prin sudură sau cu şuruburi.

4-4
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 219

Piesele necesare înlocuirii porţiunilor avariate trebuie să fie executate după relevee de
mare precizie.
Se va ţine seama că elementele care trebuie înlocuite integral sau parţial se află de obicei
sub efort. Dacă tăierea porţiunii avariate se face fără o descărcare temporară şi fără asigurarea
stabilităţii structurii pe tot timpul reparaţiilor, eforturile existente în aceasta se vor redistribui
brusc în alte elemente, cu consecinţe imprevizibile.
Din acest motiv este de preferat ca, oricând este posibil, să se apeleze la alte metode de
intervenţie în care să se păstreze pe poziţie zona degradată.

F.4.3.3.3 Eclisarea

Prin această metodă de reparare se urmăreşte refacerea continuităţii între două părţi ale
aceluiaşi element, a căror legătură a fost întreruptă total sau parţial, ca urmare a apariţiei unei
fisuri sau rupturi. Eclisarea constă în aplicarea, peste zona degradată (ruptă), a unor platbande
având secţiunea mai mare cu ≅ 25% faţă de cea a elementului întrerupt. Prinderea ecliselor se
poate realiza cu sudură sau cu şuruburi.
Eclisarea se poate utiliza în două moduri: ca metodă în sine de reparare a fisurilor şi
rupturilor şi ca măsură de siguranţă a reparaţiilor executate fie prin sudură electrică manuală,
fie prin înlocuire de material.
Eclisarea ca metodă de reparare este indicată numai atunci când utilizarea sudurii
electrice manuale nu este posibilă (de exemplu la secţiuni compuse din platbande nituite sau
oţeluri nesudabile) întrucât prezintă dezavantajul devierii eforturilor pe lungimea eclisei.
Pentru eliminarea excentricităţilor locale, eclisele se dispun astfel încât axa lor să
coincidă cu axa elementului. În cazul în care această condiţie nu poate fi respectată, la
dimensionare trebuie luate în considerare eforturile suplimentare rezultate.
În cazul eclisarii barelor comprimate, pentru eclise se vor avea în vedere următoarele
reguli:
- dacă barele nu sunt prelucrate pentru transmiterea efortului prin contact direct, eclisele
trebuie să fie capabile să transmită efortul din dreptul îmbinării, inclusiv momentele provenite
din excentricităţile existente, date de imperfecţiunile iniţiale şi de deformaţiile de ordinul doi.
- în cazul în care elementele sunt pregătite pentru transmiterea efortului de compresiune
prin contact direct, eclisele trebuie să fie proiectate astfel încât să asigure continuitatea
rigidităţii elementului faţă de ambele axe ale secţiunii şi concomitent să asigure transmiterea
eforturilor de întindere provenite din momente.

Figura F.4.5 Dispozitive de strâns


Un tip de eclisare întâlnit mai rar utilizat este eclisarea elementelor rupte complet.
Aplicarea ecliselor în acest caz se face numai după readucerea elementelor la lungimea iniţială,
prin intermediul unor dispozitive de strâns, ca cele prezentate în figura F.4.5, care se desfac
după executarea reparaţiei. Această măsură este obligatorie pentru a asigura intrarea în lucru a
elementului după aplicarea ecliselor.

4-5
220 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.4.6 Eclisarea de siguranţă


Eclisarea ca măsură de siguranţă respectă aceleaşi reguli de dimensionare şi dispunere a
ecliselor, aplicarea acestora realizându-se în funcţie de axul de simetrie a reparaţiei efectuate
prin sudură (fig. F.4.6).

F.4.3.3.4 Îndreptarea elementelor deformate

Metoda se aplică elementelor care au suferit deformaţii permanente (în domeniul plastic)
din cauze diverse, precum procedee de sudare greşite, transport sau depozitare
necorespunzătoare, montaj defectuos, loviri accidentale, acţiuni voite de utilizare a elementelor
structurale drept reazeme pentru ridicarea sau tragerea unor greutăţi, etc.
Modalităţile prin care se poate interveni în aceste situaţii sunt îndreptarea la rece şi la
cald, prin spănuire sau presare, ambele procedee având dezavantajul că introduc în element
tensiuni remanente. Din acest motiv este mult mai convenabil ca elementul să fie lăsat
deformat de câte ori acest lucru este posibil, sau în caz contrar să se repare prin metoda
înlocuirii de material.
O situaţie în care se poate renunţa la îndreptarea elementului este reprezentată de barele
solicitate la întindere. Dacă elementul deformat este comprimat, efectele de ordinul II pot
deveni periculoase, astfel încât este recomandată remedierea deformaţiei. Barele comprimate
care-şi pot pierde stabilitatea nu trebuie îndreptate, ci înlocuite.

Presarea este un procedeu mecanic de îndreptare la rece sau la cald a deformaţiilor prin
utilizarea unor dispozitive (fig. F.4.7), capabile să forţeze elementul să revină la forma iniţială.
Îndreptarea la rece este admisă numai în cazul pieselor cu deformaţii sau grosimi mici. În
celelalte cazuri se recomandâ încălzirea uniformă a întregului element, urmată de îndreptarea
prin presare.

a) potcoave pentru îndreptări locale b) juguri pentru îndreptări de amploare

Figura F.4.7 Dispozitive pentru îndreptarea deformaţiilor la rece

Încălzirea cu flacăra de oxigaz se utilizează pentru remedierea deformaţiilor specifice


mai mici de 20 mm/m. La răcire, partea încălzită se va contracta mai mult şi ca urmare se vor
produce deformaţii de sens contrar, aşa cum este arătat în figura F.4.8.

4-6
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 221

Figura F.4.8 Îndreptarea prin încălzire cu flacăra

F.4.3.4 Repararea elementelor structurale din oţel

F.4.3.4.1 Repararea stâlpilor

(1) Repararea plăcilor de bază deformate

Figura F.4.9 Soluţie de reparare a plăcii


de bază deformate

Deformarea plastică a plăcii de bază apare de obicei la baze de stâlpi fara rigidizări.
Etapele repararii sunt (fig. F.4.9):
i. se fixează calaje sub placa de baza;
ii. se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat aflat sub aceasta;
iii. se curăţă suprafeţele prin suflare cu aer cald şi apă sub presiune;
iv. sub placa de bază se injectează beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
v. se consolidează placa de bază deformată prin sudarea unor rigidizări verticale;
vi. se strâng şuruburile de ancoraj.
vii.
(2) Repararea şuruburilor de ancoraj rupte/deformate plastic
În cazul în care cedarea s-a produs în buloanele de ancoraj este obligatorie înlocuirea
acestora.

4-7
222 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Pentru remedierea defectului sunt recomandate două soluţii, care se aplică în funcţie de
condiţiile existente.
Prima soluţie este aceea de înlocuire a şuruburilor de ancoraj cu unele noi fixate cu
răşini sintetice în betonul existent, iar cea de-a doua constă în înlocuirea părţii deteriorate din
şuruburi.

(a) Şuruburi de ancoraj, noi fixate cu răşini sintetice

Aplicarea acestei soluţii este posibilă doar în cazul în care fundaţia are dimensiuni în plan
suficiente, pentru amplasarea corectă a noilor şuruburi de ancoraj, se vor asigura distanţele
necesare între axele şuruburilor şi marginea fundaţiei, astfel încât să nu interfereze cu betonul
din jurul şuruburilor existente, care ar putea fi fisurat ca urmare a preluării forţelor de ancoraj.
Etapele de executare ale reparaţiei sunt (fig. F.4.10):
i. Se fixează şuruburile de ancoraj noi prin intermediul răşinilor sintetice introduse în găuri
forate în betonul fundaţiei.

Figura F.4.10 Soluţie de reparare a buloanelor rupte prin înlocuire


(ancore fixate cu răşini sintetice)

ii. Se sudează în adâncime, cu sudură în ½V câte o placă de bază nouă, găurită, pe


ambele părţi ale plăcii de bază existente.
iii. Noua placă de bază se întăreşte cu rigidizări verticale dispuse în funcţie de
geometria rezemării.
iv. Se îndepărtează betonul de subturnare deteriorat de sub placa de bază existentă.
v. Se injectează beton de subturnare preparat cu ciment expansiv sub placa de bază
consolidată.

(b) Reconstituirea şuruburilor de ancoraj existente

Soluţia constă în îndepărtarea părţii plastificate sau rupte ale şurubului de ancoraj
existent şi înlocuirea acesteia cu o zonă nouă, identică din punctul de vedere al caracteristicilor
secţiunii şi materialului cu cea existentă.
Etapele de excuţiei (fig. F.4.11) sunt:

4-8
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 223

a) Tăiere buloane defecte b) Sudare buloane noi

Figura F.4.11 Soluţie de reparare prin refacerea ancorelor rupte


i. După realizarea sprijinirilor necesare, betonul fundaţiei se ciopleşte cu dalta în jurul
şuruburilor de ancoraj până se ajunge la ≅ 40 mm sub zona deteriorată a fiecărui şurub, pe o
suprafaţă în plan suficientă pentru execuţia corectă a sudurilor;
ii. Se taie şuruburile existente cu cel puţin 20 mm sub zona afectata(rupte sau deformaţie
plastică);
iii. Se execută în atelier zonele noi de şuruburi cu lungimea necesară;
iv. Acestea vor fi fixate în capul şuruburilor existente prin sudură în adâncime, polizată;
v. Se verifică îmbinarea sudată cu ultrasunete şi lichide penetrante;
vi. Se toarnă sub placa de bază beton de subturnare preparat cu ciment expansiv;
vii. Pentru siguranţă se poate îngloba toată baza stâlpului în beton armat. Legătura dintre
suprabetonare bazei stâlpului şi fundaţia existentă se face prin intermediul ancorelor
chimice.

(3) Repararea stâlpilor

Ruperea unui stâlp poate să apară sub acţiunea forţelor orizontale provenite din seism,
ca urmare a unei loviri accidentale sau ca urmare a coroziunii.

(a) Reparare prin sudare

Aplicarea acestei soluţii este condiţionată de rămânerea porţiunii rupte pe poziţia iniţială.
Avantajele soluţiei constau în viteza de execuţie a reparaţiei şi în faptul că sprijinirile nu sunt
necesare.
Soluţia de reparare a unui stâlp rupt prin sudare şi rigidizare constă în (fig. F.4.12a şi b):
i. Sudarea pe tălpile secţiunii a minimum două rigidizări verticale. Dimensiunile şi
poziţionarea acestora trebuie să respecte regulile descrise la pct. F.4.3.3.3 pentru eclisele
secţiunilor. Rigidizarea secţiunii rupte înainte de sudare permite susţinerea stâlpului până
la realizarea sudurii.
ii. Prelucrarea prin crăiţuire a marginilor rupte ale stâlpului şi execuţia unei suduri în
adâncime pătrunsă, pe plăcuţă suport sau resudată. Sudura se polizează după execuţie.
Rigidizările sunt lăsate pe poziţie, pentru a lucra ca eclise ajutătoare.

4-9
224 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Stalpi cu inima plina


Stâlpi chesonaţi

t1 b
b ⋅ t2 ≥ D t2 ≥
2 12 L2 ≥ 2 ⋅ b
Figura F.4.12 Repararea prin sudare şi eclisare a stâlpilor rupţi

(b) Reparare prin înlocuirea zonelor degradate

Această soluţie de remediere prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje, faţă de soluţia
prezentată anterior.
Dezavantajul principal constă în aceea că soluţia este mai greu de aplicat şi mai
costisitoare. Pentru aplicarea acestei soluţii este necesar să se execute o sprijinire provizorie, cu
stâlpi capabili să preia eforturile celor existenţi. Din această cauză, atât materialele, cât şi
manopera necesară conduc la ridicarea costului intervenţiei.
Avantajul principal constă în aceea că soluţia de reparare prin înlocuirea zonei afectate
prezintă o siguranţă mai mare, fiind recomandată în special în cazul stâlpilor solicitaţi puternic.
Pentru stâlpii cu inimă plină, un exemplu de reparare este prezentat în fig. F.4.13:
i. Se confecţionează şi se amplasează stâlpii de sprijinire provizorie (eventual cu fundaţii
proprii), capabili să preia şi să transmită forţele verticale şi orizontale care acţionează asupra
stâlpului deteriorat.
ii. Zona de stâlp deteriorată se îndepărtează prin tăiere cu flacăra oxiacetilenică.
Marginile tăieturii se prelucrează prin polizare, dându-li-se forma necesară executării sudurii în
adâncime.

4-10
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 225

Figura F.4.13 Refacerea stâlpilor cu secţiune dublu T

iii. Pentru înlocuirea porţiunii de stâlp ruptă se fabrică un element nou similar cu cel
iniţial.
iv. Se amplasează la poziţie elementul nou şi se execută sudura în adâncime, resudată şi
polizată, precum şi sudurile în relief dintre tălpi şi inimă.
O soluţie pentru înlocuirea porţiunilor deteriorate ale stâlpilor cu secţiune chesonată este
prezentată în figura F.4.14. Soluţia este recomandată în cazul rupturilor cauzate de seism,
motiv pentru care se recomandă ca porţiunea nouă să fie executată cu grosime mai mare faţă de
cea iniţială. Elementul nou poate fi fabricat cu sau fără rigidizări transversale. Sudurile se
execută pe plăcuţe suport, din cauza imposibilităţii accesului în interiorul chesonului, iar ca
măsură suplimentară se recomandă injectarea sub presiune a betonului în interiorul stâlpilor, pe
la partea inferioară a acestuia.

Figura F.4.14 Refacerea stâlpilor chesonaţi fisuraţi în urma seismului

(4) Repararea stâlpilor cu pereţi voalaţi

Soluţiile de reparare a stâlpilor cu pereţi voalaţi constau fie în rigidizarea lor pe


porţiunea afectată, fie în înlocuirea zonei afectate. Soluţiile de înlocuire a zonelor afectate sunt
similare cu cele descrise la repararea stâlpilor rupti, astfel că în continuare se vor descrie numai
soluţiile de remediere prin rigidizare. Soluţiile de reparatii diferă în funcţie de secţiunea
stâlpului şi de gravitatea defectului.

4-11
226 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.4.15 Repararea stâlpilor voalaţi

(a) Pentru stâlpii cu secţiune dublu T, soluţia recomandată constă în (fig. F.4.15):
i. introducerea unei rigidizări orizontale pe inima stâlpului în dreptul deformaţiei maxime; în
cazul unor deformaţii accentuate se recomanda introducerea câte unei rigidizări în dreptul
fiecărui punct de inflexiune al barei deformate;
ii. prelucrarea marginilor tălpilor deformate astfel încât să permită aşezarea unei eclise
verticale;
iii. confecţionarea şi sudarea în relief a câte unei eclise paralele cu inima de ambele părţi ale
stâlpului, peste zona deformată. Se recomandă ca grosimea acestor eclise să fie mai mare decât
grosimea inimii stâlpului. Lungimea eclisei va depăşi cu cel puţin 500 mm zona afectata. Se
recomanda amplasarea eclisei pe toata lungimea stâlpului
(b) În cazul stâlpilor chesonaţi, soluţiile de reparare depind de mărimea deformaţiilor
produse prin voalare şi de eforturile pe care stâlpul trebuie să le transmită.

Figura F.4.16 Soluţie de reparatie recomandată în cazul


pereţilor voalaţi

În cazul în care secţiunea stâlpului este o ţeava rectangulară soluţia este cea din figura
F.4.16 şi constă în:
i. îndreptarea la cald a peretelui voalat (unde este posibil);
ii. confecţionarea şi sudarea unor eclise executate dintr-un material similar cu cel al
stâlpului, cu dimensiunile alese astfel încât să depăşească zona voalată cu minimum 200 mm
pe contur şi grosimea mai mare decât cea a peretelui.
O variantă a soluţiei anteriore, aplicabilă în cazul în care stâlpul trebuie să transmită
eforturi mari, constă (fig. F.4.17) în aplicarea peste zona voalată a unei eclise de rigidizare
verticala. Grosimea eclisei este mai mare decât grosimea peretelui voalat.

4-12
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 227

F.4.3.4.2 Repararea grinzilor cu inima plină

(1) Repararea grinzilor fisurate

Dacă fisura este extinsă atât în inima cât şi într-una din tălpile grinzii, repararea se poate
face printr-una din următoarele metode:
• sudarea fisurii, urmată de eclisare;
• înlocuirea materialului afectat.

(a) Reparare prin sudarea fisurii urmată de eclisare

Soluţia de reparare recomandata pentru grinzile fisurate foloseşte ca metodă de reparare


sudura. La elaborarea detaliului s-a procedat astfel încât să se evite intersectarea cordoanelor
de sudură pe trei direcţii.
Pentru aceasta, după ce se execută gaura de stopare a fisurii din inimă (singura care poate
progresa), se îndepărtează sudura dintre talpă şi inimă, pe o zonă ceva mai extinsă, astfel încât
să se formeze o gaură cu margini prelucrate (fig. F.4.17a).
Apoi, se prelucrează marginile fisurii inimii, prin crăiţuire, astfel încât să se poată realiza
sudarea ei în V. Sudura se polizează pe ambele părţi, după care se eclisează inima, prin
aplicarea pe o singură parte a acesteia a unei eclise cu aceeaşi grosime ca a inimii, sudată pe
trei laturi cu sudură de colţ. Dimensiunile în plan ale eclisei trebuie să depăşească cu cca 100
mm pe contur dimensiunile fisurii (fig. F.4.17b)
Apoi, se sudeaza în adâncime fisura de pe talpă, care se execută pe plăcuţă suport, după
prelucrarea marginilor fisurii, după care se polizează în vederea aplicării eclisei (fig. F.4.17 c).
Eclisarea tălpii se realizează prin sudarea cu sudură de colţ a unei eclise cu aria cel puţin
egală cu aria tălpii grinzii, având o lungime totală cel puţin egală cu lăţimea tălpii (fig.
F.4.17d).

a) gaura de stopare b) sudare, eclisare inima c) sudarea fisurii d) eclisarea tălpii după sudură
tălpii
Figura F.4.17 Repararea grinzilor fisurate prin metoda sudării şi eclisării de siguranţă
(2) Repararea grinzilor cu talpa voalată

În cazul tălpilor comprimate este posibilă apariţia fenomenului de pierderea stabilităţii


locale, fapt ce reduce capacitatea de rezistenţă a grinzii în secţiunile afectate.
Pentru repararea grinzilor aflate în această situaţie se pot aplica mai multe soluţii, în
funcţie de gradul în care s-a produs voalarea.
În cazul în care deformaţia tălpii este mică este suficientă introducerea a două perechi de
rigidizări verticale, de grosime medie (≅ 12 mm), sudate la marginile zonei voalate de talpă
(fig. F.4.18a)si a doua eclise verticale pe talpa voalată.
Dacă talpa este puternic deformată, după aplicarea rigidizărilor la marginile zonei
deformate, talpa se poate bloca între două eclise laterale sudate de rigidizări şi de tălpile grinzii
(fig. F.4.18b). În cazul în care este necesar, se poate consolida grinda la încovoiere, prin

4-13
228 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

adăugarea unui subansamblu format din talpă şi inimă, care va fi sudat în prelungirea inimii
grinzii, pe zona afectată de voalarea tălpii ( fig. F.4.18c)

a) soluţie de reparare în cazul


deformaţiilor mici

b) soluţie de reparare în cazul


deformaţiilor mari

c) soluţie de consolidare în
cazul deformaţiilor mari

Figura F.4.18 Soluţii de reparare a grinzilor cu tălpi voalate

(3) Repararea grinzilor cu inima voalată

Repararea grinzilor cu inimă voalată se poate realiza fie numai prin rigidizarea inimii
voalate, fie prin rigidizare şi placare laterală a zonei afectate.

(a) Repararea inimii voalate prin rigidizare

Îmbunătăţirea comportării la voalare a inimilor grinzilor se poate realiza prin soluţii


diferite în funcţie de caracterul permanent sau temporar al deformaţiilor produse.

4-14
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 229

Figura F.4.19 Soluţie de reparare cu


rigidizări diagonale a inimilor voalate

Dacă deformaţiile inimilor sunt temporare, cea mai simplă soluţie constă în adăugarea
unor rigidizări suplimentare, care pot fi transversale scurte sau longitudinale şi transversale
scurte. O soluţie de reparare posibilă, aplicabilă mai ales dacă inimile grinzilor sunt rigidizate
numai transversal, constă în adăugarea unor nervuri de rigidizare diagonale, solicitate la
compresiune (fig. F.4.19).
Se recomandă legarea prin gusee a acestor diagonale atât de tălpi, cât şi de rigidizările
transversale.
O variantă a acestei soluţii pentru situaţia în care deformaţiile inimilor grinzilor sunt
permanente constă în utilizarea rigidizărilor diagonale, necesare pentru consolidarea inimii,
drept pârghii pentru aparatul de îndreptare al inimii (fig. F.4.20).
După aducerea inimii în poziţia nedeformată, rigidizările se prind de aceasta cu sudură.

1- inima deformată; 2- rigidizare înclinată; 3- bridă; 4- pană metalică.

Figura F.4.20 Detalii de îndreptare a deformaţiilor permanente ale inimii

O altă soluţie (fig. F.4.21a), constă în aplicarea prin sudare a mai multor rigidizări dispuse
pe ambele părţi ale zonei voalate a inimii. Rigidizările se decupează după forma voalată a
inimii, astfel încât să poată fi sudate atât de tălpile grinzii, cât şi de inima voalată, împiedicând
astfel dezvoltarea deformaţiilor.

4-15
230 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

a) rigidizarea inimii voalate b) rigidizarea şi placarea inimii voalate


Figura F.4.21 Soluţie de reparare a inimilor voalate

(b) Repararea inimii voalate prin rigidizare şi placare laterală


Soluţia (fig. F.4.21b) reprezintă o variantă a celei precedente. Pe lângă rigidizările inimii
secţiunea este întărită prin aplicarea unor eclise laterale, cu aceeaşi grosime ca a inimii, sudate
pe rigidizări şi pe tălpile grinzii. În acest fel, secţiunea devine chesonată, comportându-se mai
bine în cazul eforturilor de torsiune, rigidizările sunt asigurate împotriva voalării, iar forţele
tăietoare din grindă se vor transmite prin eclise. Etapele realizării consolidării sunt
următoarele: se sudează rigidizările centrale, eclisele laterale se sudează de tălpile grinzii şi de
rigidizările centrale, apoi se introduc şi se sudează de la centru către exterior restul
rigidizărilor.
(4) Repararea grinzilor cu talpa şi inima voalate
(a) Reparare prin placare laterală
Soluţia de reparare reprezentată în figura F.4.22, utilizează metodele eclisării şi adăugării
de material, iar realizarea ei se efectuează prin parcurgerea următoarelor etape:

Figura F.4.22 Soluţie de reparare prin placare laterală

i. se prelucrează prin polizare marginile tălpii în zona deformată pentru a uşura aplicarea
ecliselor;
ii. pe ambele părţi ale tălpii grinzii se sudează câte o eclisă cu grosime mai mare decât a inimii
voalate;
iii. la extremităţile zonei afectate se amplasează câte o nouă rigidizare verticală, sudată atât de
inima şi tălpile grinzii, cât şi de eclise;
iv. dacă deformaţiile tălpii sunt importante, se consolidează secţiunea grinzii prin sudarea sub
aceasta a unui element care să contribuie la mărirea capacităţii de rezistenţă la încovoiere.

4-16
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 231

(b) Reparare prin înlocuirea zonei afectate

Utilizarea acestei soluţii prezintă dezavantajul că înaintea aplicării sale grinda trebuie
scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii, ceea ce conduce la creşterea costului
intervenţiei. Cu toate acestea, soluţia este recomandată atunci când deformaţiile produse prin
voalare au valori foarte mari şi aplicarea soluţiei anterioare nu este posibilă.
Soluţia de înlocuire a zonei afectate a grinzilor (fig. F.4.23) se aplică astfel:
i. grinda se descarcă prin sprijiniri aplicate de ambele părţi ale zonei defecte;
ii. se marchează liniile de tăiere de jur împrejurul zonei voalate;
iii. la intersecţia liniilor se execută cu burghiul găuri de stopare cu diametrul de minim 20
mm;
iv. se taie şi se îndepărtează zona avariată.

Figura F.4.23 Reparare prin înlocuirea zonei afectate

v. se prelucrează marginile tăiate prin polizare şi se aplică plăcuţe suport pe tot


conturul ce urmează a fi sudat;
vi. se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă şi inimă, cu aceleaşi
dimensiuni şi din acelaşi material ca şi porţiunea îndepărtată;
vii. se amplasează acesta la poziţie şi se sudează pe contur cu sudură în adâncime,
executată în straturi succesive, funcţie de grosimea elementelor;
viii. pentru grinzi solicitate dinamic, sudura de joantare se polizează.

F.4.3.4.3 Repararea nodurilor de cadru

a1 a2
a) fisuri în tălpile grinzii b) fisuri în tălpi şi inima c) voalare inima

Figura F.4.24 Defecte ale nodurilor de cadru

4-17
232 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Defectele curent întâlnite la nodurile de cadru sunt arătate în figura F.4.24, adică:

• fisuri în sudura dintre talpa grinzii şi stâlp (fig. F.4.24a1);


• fisuri în ZIT în talpa grinzii, de obicei la baza decupajului inimii grinzii în
rigidizarea orizontală a stâlpului, în afara acestuia (în cazul stâlpilor cu secţiune
chesonată) - (fig. F.4.24a2);
• fisuri care afectează atât talpa cât şi inima grinzii (fig. F.4.24b);
• voalarea inimii nodului de cadru (fig. F.4.24c).

(1) Repararea nodului cu fisuri pătrunse în talpa şi inima grinzii

Soluţiile de reparare se aleg în funcţie de dimensiunea fisurii, de gradul de distrugere al


tălpii, de apariţia sau nu a fenomenului de voalare, etc.

(a) Reparare prin înlocuirea zonei afectate

Soluţia constă în înlocuirea unei porţiuni relativ reduse din grindă, ceea ce implică
costuri mai mici la materialele utilizate. În schimb, înaintea aplicării soluţiei, grinda trebuie
scoasă de sub efort prin realizarea de sprijiniri provizorii. Execuţia soluţiei cuprinde
următoarele etape (fig. F.4.25):

Figura F.4.25 Etapele de realizare a soluţiei de reparare prin înlocuirea zonei afectate

i. Se marchează liniile de tăiere împrejurul zonei afectate şi la intersecţia lor se execută cu


burghiul găuri de stopare cu diametrul minim de 20 mm;
ii. Se taie şi se îndepărtează zona avariată, după care marginile se prelucrează prin polizare;
iii. Pe tot conturul ce urmează a fi sudat se aplică plăcuţe suport pentru sudură;
iv. Se execută în atelier un subansamblu sudat, alcătuit din talpă şi inimă, cu aceleaşi
dimensiuni şi din acelaşi material ca şi porţiunea îndepărtată;
v. Se amplasează la poziţie subansamblul şi se sudează pe contur cu sudură în adâncime
executată în straturi succesive, funcţie de grosimea elementelor. Inima subansamblului se
sudează de talpa stâlpului cu sudură în relief.

(b) Reparare prin înlocuirea ramurii stâlpului

Soluţia este recomandată numai în cazul în care ramura stâlpului este foarte afectată şi nu
poate fi reparată prin înlocuire parţială sau eclisare. Execuţia soluţiei cuprinde următoarele
etape (fig. F.4.26):

4-18
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 233

Figura F.4.26 Soluţie de reparare a nodului prin înlocuirea în întregime a ramurii


i. se execută sprijiniri pentru grindă;
ii. se îndepărtează platelajul metalic, sau placa de beton armat pe o lungime de cel puţin 0,20 l ;
iii. se suflă sudurile grinzii de pe stâlp prin procedeul arc-aer sau se desfac şuruburile, dupa caz;
iv. se taie prin procedee mecanice grinda la distanta de ≅0,2 l de faţa stâlpului;
v. se execută în atelier zona de grinda ce urmează a fi înlocuită;
vi. se aşează la poziţie şi se refac sudurile de prindere de stâlp;
vii. se reface prinderea de grindă.
(c) Repararea nodului prin eclisare

Figura F.4.27 Reparare prin sudură şi eclisare

În cazul în care ramura stâlpului este numai fisurată şi nu a suferit deformaţii plastice,
repararea acesteia se poate realiza numai prin sudarea fisurilor şi aplicarea unor eclise peste
zonele reparate (fig. F.4.27). Eclisele trebuie să depăşească zona avariată cu minim 300 mm de
fiecare parte.

(2) Repararea nodului de cadru cu inima voalată

Soluţiile de reparare constau fie în rigidizarea nodurilor, fie în înlocuirea zonei afectate
similar celor prezentate la pct. F.4.3.4.1 (4) Repararea stâlpilor cu pereţii voalaţi. O soluţie de
prevenire/consolidare a nodului constă în aplicarea pe inima nodului a unor rigidizări diagonale
(fig. F.4.28).

1- rigidizare suplimentară; 2-rigidizare existentă


Figura F.4.28 Rigidizarea nodurilor de cadru împotriva voalării

4-19
234 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.4.3.4.4 Repararea contravântuirilor

(1) Repararea barelor

Figura F.4.29 Avarii produse la barele contravântuirilor

Defectele sau avariile întâlnite în mod uzual la barele contravantuirii, în care eforturile
sunt predominant axiale, sunt fie pierderea stabilităţii generale a barelor solicitate la
compresiune, fie plastificarea secţiunilor barelor întinse (fig. F.4.29)
De asemenea, independent de starea de eforturi din barele contravântuirilor, pot fi
constatate ocazional defecte produse acestora în timpul montajului sau exploatării. Acestea
sunt îndoiri pronunţate, în unghi, ale barelor, cauzate de loviri accidentale sau de folosirea lor
ca reazem pentru ridicarea unor greutăţi, sau lipsa unor bare din ansamblul structural al
contravântuirii provocată prin tăierea acestora pentru trecerea unor utilaje sau conducte
amplasate ulterior proiectării.
În cazul barelor flambate, nu este permisă îndreptarea la rece sau la cald, pe de o parte
din cauza eforturilor remanente introduse în secţiuni şi pe de altă parte din cauză că nu se poate
reveni la forma iniţială a barei. Barele întinse cu secţiuni plastificate, apar la elementele
slăbite prin fabricaţie, montaj sau din solicitări seismice majore.
Întotdeauna barele ce şi-au pierdut stabilitatea generală sau a avut incursiuni în
domeniul elasto - plastic trebuie înlocuite.
Mărirea capacităţii de rezistenta a barelor comprimate ale contravântuirilor se poate
realiza prin micşorarea lungimi de flambaj introducând o diagonala suplimentara (fig. F.4.30).

Figura F.4.30 Introducerea unor bare suplimentare, pentru micşorarea lungimii de flambaj

4-20
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 235

(2) Repararea prinderilor barelor la noduri

Defectele prinderilor barelor contravântuirilor, pot fi localizate în şuruburile sau sudurile


de prindere (fig. F.4.31) sau pot afecta guseele aferente acestora (fig. F.4.32).

Figura F.4.31 Defecte ale elementelor de prindere


Defectele apărute la guseele de prindere ale barelor constau în ruperea guseului,
ruperea sudurii de prindere a acestuia, sau voalarea guseului.

Figura F.4.32 Defecte ale guseelor


În cazul în care şuruburile de prindere sunt rupte sau lipsesc, soluţia de intervenţie constă
în înlocuirea acestora cu şuruburi noi, strânse corespunzător. În cazul în care defectul s-a
produs sub încărcări care au fost considerate la proiectare este necesară fie mărirea diametrelor
şuruburilor, dacă distanţele dintre ele permit acest lucru, fie în caz contrar, întărirea prinderii cu
sudură (fig. F.4.33).

Figura F.4.33 Soluţie de consolidare în cazul ruperii prinderii

În cazul ruperii guseului, soluţia de reparare constă în înlocuirea acestuia cu unul nou,
realizat dintr-un material cu caracteristici superioare (fig. F.4.34a). Dacă defectul constă în
ruperea sudurii, acestea se repara prin crăiţuire şi resudare (fig. F.4.34b). Ca măsură
suplimentară de siguranţă se poate întări guseul prin aplicarea pe ambele părţi ale guseului a
câte unei rigidizări sudate, perpendicular pe sudură. Guseele voalate se consolidează prin
aplicarea unor rigidizări capabile să asigure rigiditatea laterala a acestuia (fig. F.4.34c).

4-21
236 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.4.4 CONSOLIDĂRI

F.4.4.1 Aspecte generale

(1) Consolidările sunt intervenţii care se aplică elementelor, prinderilor acestora şi structurilor
de rezistenţă, care necesită sporirea capacităţii de rezistenţă, cerute în general de condiţii noi, de
exploatare mai severe decât cele avute în vedere la proiectarea şi executarea structurii, dar şi din
motive de întreţinere defectuoasă care au condus la pierderi de material (ex. ruginire).
(2) Tipul de reparaţie este funcţie de natura solicitării din bare sau îmbinări sau de natura
defectului depistat.
(3) La alegerea soluţiei de intervenţie se vor avea în vedere următoarele:
- stabilirea cauzei care a produs defectul;
- descărcarea parţială de eforturi a elementului înainte de a se face intervenţia (îndepărtarea
încărcărilor variabile şi cvasipermanente, introducerea de reazeme intermediare active);
- menţinerea poziţiei centrului de greutate şi a axialităţii barei;
- stabilirea proprietăţilor fizico-mecanice şi sudabilităţii oţelului (materialului de bază).

F.4.4.2 Mijloace de consolidare a elementelor

(1) Consolidarea elementelor din oţel şi a prinderilor acestora se poate efectua prin sudare (a se
vedea F.4.3.2.1) sau prinderea cu şuruburi (a se vedea F.4.3.2.2), potrivit celor prezentate la
F.4.3.2.

F.4.4.3 Metode de consolidare a elementelor

F.4.4.3.1 Consolidarea secţiunilor prin adăugare de material

Metoda constă în adăugarea de platbande, profile sau subansamble aplicate pe toată


lungimea sau pe o porţiune a elementului care trebuie consolidat.
Mărirea secţiunii prin adăugarea de material este o metodă simplă, care poate fi aplicată
majorităţii elementelor structurale, însă din considerente economice este recomandabilă doar
dacă este necesară aplicarea pe porţiuni restrânse, la un număr redus de elemente.
La aplicarea metodei trebuie respectate anumite condiţii tehnice generale:
− distribuirea materialului adăugat secţiunii originare se face în funcţie de natura şi
mărimea eforturilor, astfel încât elementul consolidat să se comporte optim sub încărcările
aferente, atât din punct de vedere al tensiunilor, cât şi al stabilităţii generale şi locale:
a. la elementele încovoiate, materialul se adaugă la tălpi pentru a creşte momentul de
inerţie al secţiunii;
b. la elementele comprimate, materialul trebuie adăugat cât mai departe de centrul de
greutate, astfel încât să se mărească raza de inerţie a secţiunii consolidate;
c. în cazul secţiunilor supuse la forţă tăietoare mare, materialul se orientează în direcţia
acesteia.
− materialul adăugat se dispune în mod simetric faţă de secţiunea existentă pentru a se evita
apariţia eforturilor suplimentare datorate excentricităţilor;
− între materialul adăugat şi cel existent trebuie asigurată o conlucrare perfectă prin
utilizarea sudurii sau şuruburilor. Prinderea cu sudură este preferabilă, întrucât nu
micşorează secţiunea elementului;
− distribuirea materialului nu trebuie să creeze variaţii bruşte de secţiune sau o schimbare a
raportului de rigidităţi între elementele componentele ale structurii;
− la confecţionarea şi punerea în operă a materialului de adaos, se respectă aceleaşi reguli
ca şi pentru construcţiile noi. Elementele de adaos trebuie ca să fie confecţionate în

4-22
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 237

ateliere, în strânsă concordanţă cu releveele efectuate la faţa locului, astfel încât să se


obţină un contact perfect al pieselor de adaos pe conturul elementelor existente;
− înainte de aplicarea pieselor de adaos, este obligatorie curăţarea suprafeţelor pana la
luciu metalic, în special a elementelor existente, care sunt acoperite cu straturi
succesive de vopsea sau pot fi corodate;
− după consolidarea elementelor prin această metodă trebuie să fie refăcută protecţia
anticorozivă.
Dimensionarea secţiunii de material adaugat capata forme specifice, dupa cum secţiunea
consolidată urmează să lucreze în funcţie de domeniul elastic sau plastic. Pentru elementele
consolidate sub sarcină şi la care se urmareste ca secţiunea consolidată să lucreaze în
domeniul elastic, se vor lua masuri ca elementul structural la care se intervine să fie
descărcat de sarcinile pe care le suportă într-o măsură cât mai mare posibilă, astfel încât
materialul adăugat să preia o fractiune cât mai mare din încărcările aferente elementului.

(1) Consolidarea stâlpilor

Dacă este depăşită capacitatea de rezistenţă a stâlpilor, metoda utilizată de regulă, este
mărirea secţiunii acestora prin adăugare de material. De obicei această soluţie se aplică
stâlpilor aflaţi sub sarcină, din cauza dificultăţilor de a realiza descărcarea lor. Pentru utilizarea
eficientă a materialului de consolidare este recomandabila descărcarea parţială a acestora, prin
indepartarea unor incarcari de exploatare.
Sudurile aplicate la marginile tălpilor profilelor dublu T schimbă distribuţia tensiunilor
remanente de la extremităţile tălpilor din compresiune în întindere, sporind capacitate portantă
superioară a secţiunii comprimate a stâlpului astfel consolidat.
În fig. F.4.35 sunt arătate soluţii de consolidare prin adaos de material a stâlpilor din
profile laminate. Aceste soluţii se pot utiliza şi pentru consolidarea stâlpilor realizaţi din table
tăiate cu flacără şi sudate.

a) Soluţii recomandate b) Soluţii nerecomandate


Figura F.4.35 Soluţii pentru consolidarea stâlpilor realizaţi din laminate

Tehnologia de sudare trebuie să asigure păstrarea parametrilor de siguranţă pe timpul


consolidării. Din acest motiv se interzice realizarea sudurilor transversale pe talpa stâlpului fără
sprijinire, deoarece prin încălzire la temperatura de sudare capacitatea portantă a tălpii
respective se diminuează semnificativ.

4-23
238 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.4.36 Soluţie pentru repararea tălpilor voalate ale stâlpilor


În cazul stâlpilor cu tălpi voalate se poate utiliza soluţia de consolidare care constă în
aplicarea pe tălpi a unor table sudate în relief (fig. F.4.36), aplicate simetric pe toate tălpile.
Consolidarea trebuie aplicată de la baza stâlpului până cel puţin la 500 mm deasupra
defectului, după care secţiunea tablelor de consolidare se va micşora treptat astfel încât să se
realizeze o trecere lina de la secţiunea consolidată la secţiunea iniţială.

(2) Consolidarea grinzilor cu zabrele

Defectele grinzilor cu zabrele constau, de regulă, în deformaţii plastice ale barelor,


produse în timpul montajului, mişcării seismice sau în corodarea elementelor componente şi
îmbinărilor. Comportarea fermelor poate fi influentata de incararea suplimentară prin agăţarea
de acestea a unor echipamente tehnologice, care nu au fost considerate la proiectare.
Consolidarea barelor fermelor trebuie realizată după descărcarea acestora în cea mai
mare măsură posibilă, pentru a da posibilitatea materialului de adaos să preia o parte mai mare
din efortul total aferent barei.
Alegerea soluţiei de consolidare în cazul fermelor trebuie să se facă diferenţiat în funcţie
de efortul existent în bara asupra căreia se intervine.

(a) Consolidarea barelor întinse

Consolidarea barelor întinse trebuie să se realizeze pe întreaga lungime a acestora


prevazand lungimea necesară de sudura pentru a transmite la nod efortul din secţiunile de
adaos.
Soluţia de consolidare pentru tălpile întinse ale fermelor consta în aplicarea simetrică
faţă de inima tălpii a unor profile laminate (fig. F.4.37).

a) cu bare pătrate b) cu bare rotunde c) cu platbande


Figura F.4.37 Soluţii de consolidare pentru talpa întinsă a grinzilor cu zăbrele

4-24
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 239

Consolidarea acestor secţiuni se poate realiza prin ataşarea prin sudură în relief a unor
bare cu secţiune pătrată ori circulară sau a unor platbande.
În cazul în care diagonalele sau montanţii sunt apropiaţi de talpa grinzii, încât nu este
posibilă aplicarea uneia dintre soluţiile descrise, se poate ataşa la partea inferioară liberă a
tălpii, o platbandă sudată. Dezavantajul faţă de folosirea profilelor este, în acest caz,
imposibilitatea menţinerii axei neutre a tălpii la poziţia iniţială sau cât mai aproape de aceasta.
Pentru diagonalele întinse, executate de regulă, din câte două corniere, soluţiile prezentate nu
permit sudarea profilelor de adaos de gusee, astfel încât este recomandabilă rezolvarea din fig.
F.4.38, care permite echilibrarea secţiunii, astfel încât poziţia axei neutre să rămână
neschimbată. Platbandele adăugate se pot introduce în „furculiţă” pe guseu şi suda,
transmiţându-şi direct eforturile la acesta.

Figura F.4.38 Soluţie de consolidare a diagonalelor întinse

(b) Consolidarea barelor comprimate

În cazul barelor comprimate cedarea poate intervenii prin pierderea stabilităţii generale.
Consolidarea se aplică în zona centrală a barei pe cca. 75% din lungimea sa, urmărindu-se ca,
prin modul de amplasare a noilor elemente în secţiune, să se mărească raza de giraţie a
secţiunii, fără modificarea pozitiei axei neutre.
În cazul tălpilor comprimate ale grinzilor cu zăbrele, soluţiile de consolidare
recomandate sunt arătate în fig. F.4.39, iar în cazul diagonalelor şi montanţilor comprimaţi
în figura F.4.40.

a) cu profile b) cu platbande
Figura F.4.39 Soluţii pentru consolidarea tălpilor comprimate

3- zona consolidată a) cu profile b) cu platbande


Figura F.4.40 Soluţii pentru consolidarea diagonalelor şi montanţilor comprimaţi

(c) Consolidarea prinderilor la noduri


Necesitatea consolidării prinderilor la noduri apare, de obicei, la barele întinse
consolidate. Soluţia constă în completări ale guseelor din nodurile adiacente barei şi sudarea
barei de acestea (fig. F.4.41).

4-25
240 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

1- plăci suplimentare; 2-suduri în adâncime 3- suduri în relief


Figura F.4.41 Soluţii pentru consolidarea prinderilor la noduri

F.4.4.3.2 Schimbarea schemei statice (de lucru) a elementelor

Prin schimbarea schemei statice se urmăreşte redistribuirea favorabile a eforturilor în


elementele structurale existente.
Aplicarea metodei poate consta în schimbarea gradului de nedeterminare al structurilor
existente, prin transformarea celor static determinate în structuri static nedeterminate sau prin
mărirea gradului de nedeterminare a structurilor static nedeterminate prin introducerea unor
reazeme suplimentare, crearea de legături suplimentare, (de exemplu introducerea unor bare
noi în structurile triangulate).
Având în vedere că acest tip de consolidare se execută asupra elementelor aflate sub
sarcină, la executia metodei trebuie respectate câteva condiţii care să-i asigure calitatea şi
eficienţa:
─ structura sau elementul structural supuse schimbării schemei statice trebuie să fie
descărcate în cea mai mare măsură posibilă, pentru ca elementele nou introduse să se
încarce într-o măsură cât mai mare;
─ calculul static se efectuează în două etape: în etapa 1, pe schema initiala se calculează
eforturile în elementele existente din încărcările aplicate la momentul interventiei, iar în
etapa a II-a, pe schema statică modificate se calculează ,pe de o parte, suplimentul de
efort în barele existente, iar ,pe de altă parte, efortul din barele noi, ambele provenind din
încărcările suplimentare celor existente în momentul aplicării consolidării;
─ detaliile constructive trebuie să corespundă schemei statice nou adoptate;
─ prin schimbarea schemei statice nu trebuie să fie induse în nici un element structural, în
nici o fază a procesului de consolidare, tensiuni pe care acestea să nu le poată prelua;
─ se vor luate toate masurile pentru împiedicarea pierderii stabilităţii în timpul consolidării
sau al exploatării.
Consolidarea elementelor prin modificarea schemei statice se pretează grinzilor
indiferent de alcătuire.
Procedeele uzuale de consolidare a grinzilor cu secţiune dublu T prin modificarea
schemei statice sunt:
- introducerea unor reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor;
- tasarea controlată a reazemelor, pentru uniformizarea eforturilor;
- transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continui;
- introducerea unor tiranţi nepretensionaţi în schema statică a elementelor;
- introducerea unor tiranţi pretensionaţi în schema statică a elementelor.

(1) Introducerea de reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor

Metoda constă în utilizarea unor contrafise sau stâlpi, amplasaţi sub grinda care trebuie
consolidată astfel încât să-i micşoreze acesteia deschiderea de calcul.
Prin micsorarea deschiderii de calcul, eforturile în elementul astfel consolidat se reduce
substantial astfel încât pot fi preluate de element fără alte intervenţii. Un alt avantaj constă în

4-26
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 241

mărirea gradului de nedeterminare al grinzilor, ceea ce oferă rezerve superioare de rezistenţă în


cazul solicitării acestora în domeniul elasto - plastic.
Dezavantajele metodei constau în condiţiile pe care structura trebuie să le îndeplinească:

Figura F.4.42 Elemente de


rezemare

- metoda se poate aplica numai atunci când elementele suplimentare de reazem nu stânjenesc
activitatea;
- este necesar să se asigure intrarea în lucru a reazemelor noi pentru a controla cu certitudine
starea de eforturi din grindă (fig. F.4.42);
- trebuie asigurată descarcarea noilor reazeme la teren sau elemente ale structurii.

(2) Transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continue

Metoda se poate aplica numai grinzilor simplu rezemate solicitate static. Prin aplicarea
acestei metode se obţine atât micşorarea eforturilor din câmpul grinzilor cât şi mărirea rezervelor
de rezistenţă consecinţă a creşterii gradului de nedeterminare statică al acestor grinzi.
Pentru realizarea continuităţii grinzilor cu inimă plină se pot utiliza eclise aplicate
secţiunilor de reazem. Pentru grinzile cu zăbrele este necesară pe lângă eclisarea tălpii superioare
şi introducerea unor bare pentru asigurarea continuităţii tălpii inferioare (fig. F.4.43).

a) grinzi cu
zabrele

b) grinzi cu
macaz

Figura F.4.43 Soluţii pentru realizarea continuităţii grinzilor

4-27
242 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

(3) Introducerea unor tiranţi nepretensionaţi pe deschiderea grinzilor

Micşorarea eforturilor în grinzile existente prin introducerea unor tiranţi se poate realiza
prin transformarea grinzilor în grinzi cu macaz. Prin introducerea tiranţilor se schimbă în sens
favorabil şi schema statică a elementului la care se intervine, prin creşterea gradului de
nedeterminare.
În cazul grinzilor cu zăbrele (fig. F.4.44), schimbarea schemei statice în grindă cu macaz
introduce în toate barele grinzii existente un efort de compresiune, astfel încât barele solicitate
la întindere se descarcă, în funcţie de valorile iniţiale ale eforturilor existente. Dacă barele
initial întinse ale grinzii se transformă în bare comprimate este obligatorie asigurarea lor
împotriva pierderii stabilităţii generale. De aceea, pe cât posibil tirantul va fi astfel dimensionat
încât să nu modifice sensul eforturilor din barele grinzii cu zăbrele.

a) grinda simplu rezemată


b) grinda continuă

Figura F.4.44 Transformarea grinzilor cu zăbrele în grinzi cu macaz

La aplicarea acestei metode se va actiona impotriva tendinţei macazului de a-şi pierde


stabilitatea în sens perpendicular axului său, prin contravântuiri verticale amplasate în dreptul
montanţilor grinzii macaz.

(4) Suplimentarea barelor din alcătuirea grinzilor cu zăbrele

Sistemele cu zăbrele sunt des întâlnite în alcătuirea elementelor clădirilor, în special sub
formă de ferme, contravântuiri orizontale şi verticale. Metoda de consolidare prin
suplimentarea barelor se poate realiza în două moduri (fig. F.4.45):

a) consolidare păstrând gabaritul grinzii iniţiale

b) consolidare cu mărirea gabaritului iniţial


Figura F.4.45 Suplimentarea barelor ce alcătuiesc sisteme triangulate

- suplimentarea barelor se realizează păstrând gabaritul iniţial al grinzii (fig. F.4.45a)


- grinda se consolidează prin mărirea înălţimii sale realizată prin adăugarea unor tălpi noi
şi prelungirea sistemului de zăbrele până la acestea (fig. F.4.45b).

4-28
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 243

F.4.4.3.3 Consolidarea elementelor metalice cu beton

Metoda de consolidare constă în umplerea cu beton sau înglobarea în beton a elementelor


verticale sau uşor înclinate, aplicându-se în special stâlpilor (fig. F.4.46).
Prin aplicarea metodei se obţine mărirea capacităţii de rezistenţă şi rigidităţii
elementului consolidat.
Cămăşuirea stâlpilor metalici se realizează prin îmbrăcarea acestora în beton armat.

a) stâlpi înglobaţi în beton b) stâlpi umpluţi cu beton


Figura F.4.46 Protejarea şi consolidarea stâlpilor metalici

Dacă între metal şi beton se realizează conlucrarea prin intermediul conectorilor, atunci
sistemul constructiv devine de tip B.A.R. În cazul în care consolidarea stâlpului se realizează
sub sarcină, secţiunea elementului consolidat va prelua doar incarcarile care intervin după
intrarea în lucru a betonului, adică încărcări suplimentare celor existente în momentul
consolidării. Un dezavantaj al metodei îl reprezintă greutatea foarte mare adusă de beton ceea
ce conduce la creşterea acţiunii seismice.
Dacă grosimea stratului de beton armat este mică în raport cu secţiunea stâlpului se
poate conta numai pe îmbunătăţirea comportării la stabilitate locala a elementelor componente
a secţiuni stâlpului.
Consolidarea prin umplerea cu beton a elementelor metalice se foloseşte numai pentru
secţiuni închise, pentru secţiuni alcătuite din elemente depărtate la care solidarizarea ramurilor
este făcută cu plăcuţe sau zabrele şi pentru secţiuni „Cruce de Malta”.

F.4.4.3.4 Îmbunătăţirea comportării elementelor la pierderea stabilităţii generale

Metoda constă fie în prevederea de legături care reduc lungimile de flambaj ale
elementelor, fie prin modificarea secţiunii elementelor comprimate, încovoiate sau comprimate
şi încovoiate.
Metoda se utilizează numai dacă sunt îndeplinite două condiţii: pe de o parte elementele
care şi-au pierdut stabilitatea trebuie să fie solicitate în domeniul elastic, iar pe de altă parte,
prevederea de legături sau modificarea secţiunilor trebuie să se realizeze după descărcarea
elementului afectat de pierderea stabilităţii şi revenirea lui la poziţia iniţială. Dacă elementele
au fost deformate în domeniul plastic, acestea se înlocuiesc.
În fig. F.4.47 este arătat modul în care pot fi consolidaţi stâlpii unei hale industriale, care
aveau tendinţa de flambaj, prin introducerea de legături suplimentare.

4-29
244 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.4.47 Consolidarea stâlpilor unei hale prin introducerea de legaturi


suplimentare

F.4.4.3.5 Îmbunătăţirea comportării elementelor la pierderea stabilităţii locale prin


rigidizarea pereţilor sectiunilor

Metoda este utilizată pentru îmbunătăţirea comportării la stabilitate locală a pereţilor


elementelor metalice.
Dacă stabilitatea generală este asigurată, atunci voalarea nu este periculoasă, însă
afectează capacitatea de rezistenţă a elementului. Pentru consolidarea acestor elemente se
rigidizează pereţii voalaţi.

1- rigidizare

Figura F.4.48 Rigidizarea inimii unui cadru

Dacă după descărcare se constată că deformaţia nu este permanentă, tablele voalate se pot
consolida fie prin prevederea unor rigidizări care reprezintă reazeme pentru tabla respectivă, fie
prin adăugare de material în zona centrală a panoului de tablă (fig. F.4.48).
Dacă deformaţia este permanentă, se va aplica refacerea geometriei elementelor
deformate în domeniul plastic prin prevederea de rigidizării.
Aceasta constă în îndreptarea deformaţiilor pereţilor prin intermediul unor rigidizări
diagonale prevăzute cu şuruburi sau cu bride în care se introduc pene. După îndreptarea
pereţilor rigidizările diagonale se sudează pe perete pe întreaga lungime, devenind astfel reazem
pentru acesta şi prevenind o voalare ulterioară (vezi cap F.4.3.4.2(3)).

F.4.4.4 Metode de consolidare a ansamblurilor structurale

Structurile clădirilor necesită consolidări în următoarele situaţii:


- au apărut avarii în urma unui seism
- s-au schimbat condiţiile de solicitare avute în vedere la proiectare;
- construcţia nu îndeplineşte condiţiile de exploatare.

4-30
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 245

F.4.4.4.1 Consolidarea structurilor avariate din încărcări seismice

(1) Avarii frecvente:

a) ruperea îmbinărilor grindă – stâlp realizate cu sudură


b) ruperea îmbinărilor de continuitate a grinzilor de cadru realizate cu eclise şi şuruburi de
înaltă rezistenţă
c) pierderea stabilităţii locale a tălpilor şi/sau a inimii grinzilor în vecinătatea îmbinării
grindă - stâlp
d) pierderea stabilităţii locale a elementelor componente ale secţiunii stâlpilor în vecinătatea
prinderii în infrastructură a acestora
e) pierderea stabilităţii locale a inimii nodului de cadru
f) pierderea stabilităţii generale a diagonalelor contravântuirilor verticale
g) ruperea diagonalelor întinse ale contravântuirilor verticale şi/sau a prinderii acestora de
cadru
h) pierderea stabilităţii generale a grinzilor cadrelor
i) deformarea remanentă a structurii

(2) Soluţii de consolidare:

a) Refacerea continuităţii îmbinării grindă – stâlp şi mărirea capacităţii de rezistenţă a acesteia


se realizează prin prevederea unei vute la talpa inferioară a grinzii şi a unor rigidizări verticale
amplasate în lungul grinzii la talpa superioară (fig. F.4.49). Se vor prevedea rigidizări
transversale pe stâlp, sudate în adâncime de tălpi, la nivelul vutei. De asemenea se vor
prevedea rigidizări transversale pe stâlp, în zona nodului de cadru mărindu-se rigiditatea
acestuia.
b) Îmbinările de continuitate a grinzilor, amplasate în zonele potenţial plastice, realizate cu
eclise şi şuruburi se consolidează prin:
• Înlocuirea ecliselor şi a şuruburilor de prindere;
• Îndepărtarea zonelor cu deformaţii plastice şi înlocuirea acestora cu elemente noi care
au caracteristici mecanice superioare, astfel încât fenomenul să nu se mai repete;
• Adăugarea la partea inferioară a unei secţiuni „T” (cu talpa în jos) pe o lungime care să
depăşească îmbinarea deteriorată cu cel puţin jumătate din înălţimea grinzii. Eclisele
existente se vor suda de grindă cu cordoane de sudură în relief. Se va mări capacitatea
de rezistenţă a stâlpului funcţie de noua capacitate plastică de rezistenţă a grinzii
consolidate pe înălţimea etajelor adiacente grinzii consolidate. Consolidarea stâlpului se
face prin mărirea secţiunii tălpilor prin adaos de material sudat (fig. F.4.50);

4-31
246 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.4.49 Fisuri în îmbinarea grindă – stâlp

4-32
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 247

a) îmbinare cu şuruburi fisurată

b) consolidare prin adăugarea unei secţiuni T

c) consolidare stâlpi

Figura F.4.50 Sisteme de consolidare a stâlpilor de la etajul superior/inferior


îmbinării consolidate.

c) Zonele de grindă care sunt afectate de pierderea stabilităţii locale a tălpilor şi/sau inimii
vor fi consolidate în conformitate cu soluţiile din fig. F.4.18 şi fig. F.4.21;
d) Zonele voalate din vecinătatea prinderii stâlpilor în infrastructură se vor consolida
conform principiilor prezentate în fig. F.4.15 şi fig. F.4.16;
e) Nodurile de cadru care au inima voalată se consolidează prin prevederea a două plăci de
dublare a inimii, sudate de tălpile stâlpului, care să depăşească înălţimea nodului sus şi
jos pe o distanţă egală cu cel puţin lăţimea tălpii stâlpului (fig. F.4.51);

4-33
248 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

a) nod de cadru cu inima voalată

b) consolidare cu inimi de dublare

Figura F.4.51 Consolidarea nodului de cadru prin plăci de dublare a inimii

f) Diagonalele contravântuirilor verticale care şi-au pierdut stabilitatea generală


prezentând deformaţii remanente precum şi diagonalele care prezintă fisuri / ruperi se
consolidează prin înlocuirea acestora cu altele care au o capacitate de rezistenţă mai mare.
Prinderile vor fi redimensionate la noua capacitate de rezistenţă a diagonalei (fig. F.4.29);
g) Grinzile cadrelor care şi-au pierdut stabilitatea generală în zona îmbinării grindă – stâlp
(talpa inferioară fiind comprimată) se consolidează prin transformarea secţiunii dublu T a
grinzii într-o secţiune cheson, prin sudarea a două inimi laterale şi o talpă inferioară
suplimentară, care să depăşească cu cel puţin hgrindă/2 zona afectată. Lungimea efectivă a
consolidării va fi stabilită astfel încât cordoanele de sudura a inimilor suplimentare de talpa
inferioară a grinzii existente nedeformată să aibă capacitatea de rezistenţă necesară
transmiterii forţei tăietoare. Se va mări capacitatea de rezistenţă a stâlpului funcţie de noua
capacitate plastică de rezistenţă a grinzii consolidate pe înălţimea etajului inferior şi
superior faţă de grinda consolidată. Consolidarea stâlpului se face prin mărirea secţiunii
tălpilor prin adaos de material sudat (fig. F.4.52);

4-34
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 249

a) grinda ce şi-a pierdut stabilitatea generală

b) consolidare prin transformarea în secţiune cheson

Figura F.4.52 Consolidarea grinzilor ce şi-au pierdut stabilitatea generală

h) Structurile cu elemente care au avut incursiuni în domeniul elasto – plastic în urma


acţiunii seismice prezintă o deformaţie remanentă. Consolidarea acestor structuri nu îşi
propune anularea acestei deformaţii, ci mărirea ductilităţii şi a capacităţii de rezistenţă a
elementelor în această poziţie deformată a structurii. Se recomandă ca starea de eforturi
şi deformaţii în elementele structurale să se calculeze pe structura deformată.

4-35
250 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.4.4.4.2 Măsuri pentru ridicarea siguranţei seismice a structurilor

a) Introducerea de elemente structurale noi pentru mărirea ductilităţii de ansamblu a


structurii şi a rigidităţii locale:
• Contravântuiri verticale pe toată înălţimea structurii, dispuse în plan astfel încât să fie
evitată nesimetria geometrică şi torsiunea de ansamblu a structurii. Este eficient ca
aceste contravântuiri să fie amplasate pe axele perimetrale ale construcţiei;
• Panouri de forfecare metalice amplasate perimetral nodurilor de circulaţie pe verticală.
Elementele structurale existente (grinzi şi stâlpi) care vor face parte din noile
subansambluri de preluare a forţelor seismice vor fi recalculate în conformitate cu
starea de eforturi corespunzătoare noii scheme statice. De regulă apare necesitatea
măririi capacităţii de rezistenţă a stâlpilor la eforturi axiale.

b) Asigurarea conlucrării spaţiale a cadrelor prin planşee. Planşeele trebuie să aibă


rigiditatea şi capacitatea de rezistenţă în planul lor pentru a asigura efectul de
diafragmă rigidă şi rezistentă la nivelul fiecărui etaj. Prin mărirea grosimii planşeului
(suprabetonarea) se poate obţine sporirea rezistenţei la forţă tăietoare în planul
planşeului şi micşorarea perioadei proprii de vibraţii pentru asigurarea confortului
ocupanţilor (a se vedea cap. F.3.7).

4-36
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 251

F.5 PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DIN


ZIDĂRIE

F.5.1 Obiect şi domeniu de aplicare

Obiectul prezentului capitol este stabilirea cerinţelor şi a principiilor generale pentru


proiectarea lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor din
zidărie existente.
Lucrările de reducere a riscului seismic, prevăzute în acest capitol se aplică următoarelor
categorii de clădiri existente din zidărie:
- clădiri care au suferit avarii cu diferite niveluri de severitate din acţiunea cutremurului;
- clădiri care nu satisfac nivelurile de performanţă corespunzătoare obiectivelor de
performanţă stabilite de investitor / utilizator.
Măsura în care sunt satisfăcute nivelurile de performanţă corespunzătoare diferitelor obiective
de performanţă se determină prin evaluarea seismică conform P 100-3/2008, anexa D.
Soluţiile de principiu şi rezolvările constructive de reducere a riscului seismic pentru clădirile
din zidărie date în acest capitol nu pot fi aplicate pentru clădirile monument istoric fără
acordul autorităţilor competente.

F.5.2 Categoriile şi scopul lucrǎrilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic al


clǎdirilor din zidǎrie

F.5.2.1 Categorii de lucrări pentru reducerea riscului seismic

Lucrările pentru reducerea riscului seismic al clădirilor din zidărie se grupează în două
categorii, conceptual diferite:
- lucrări de reparaţie
- lucrări de consolidare
La rândul lor, în funcţie de amploare şi de complexitate, lucrările de consolidare se clasifică
după cum urmează:
- consolidare individuală, care implică intervenţii asupra unui număr redus de elemente
structurale care au avarii grave şi foarte grave sau care au capacitate de rezistenţă
insuficientă în raport cu nivelul de performanţă propus;
- consolidare de ansamblu a structurii care implică intervenţii asupra unui număr
mare/totalitatea elementelor structurale şi poate fi făcută:
- cu menţinerea sistemului structural existent;
- cu modificarea sistemului structural existent.

F.5.2.2.Scopul lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

Lucrările de intervenţie asupra clădirilor din zidărie vulnerabile seismic au ca scop reducerea
următoarelor categorii de risc:
- afectarea siguranţei vieţii;
- pierderi importante, directe şi indirecte, de valori materiale şi culturale.
Amploarea şi complexitatea lucrărilor necesare pentru reducerea riscului seismic al clădirilor
din zidărie depinde de:
- starea de deteriorare a structurii din cauze seismice şi neseismice;
- nivelul de vulnerabilitate seismică al structurii (nivelul de siguranţă disponibil în
momentul expertizării), identificat conform P 100-3/2008, anexa D;
- obiectivele de performanţă stabilite pentru clădire după reabilitare;
- severitatea acţiunii seismice de proiectare la amplasament.

5-1
252 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Având în vedere variabilitatea aleatoare a caracteristicilor geometrice, ale materialelor şi a


manoperei precum şi efectele unor solicitări repetate dincolo de limita elastică a materialului,
lucrările de intervenţie prevăzute în acest capitol nu pot evita, în unele cazuri, producerea
unor avarii majore sau ireparabile dar trebuie să elimine situaţiile de risc pentru siguranţa
vieţii cum sunt cele generate de prăbuşirea pereţilor sau căderea de pe reazeme a planşeelor.

F.5.2.2.1 Scopul intervenţiilor de reparaţie

Prin lucrările de reparaţii se urmăreşte ridicarea nivelului disponibil de siguranţă structurală


al clădirii la acţiunea seismică, în raport cu un obiectiv/nivel de performanţă cerut de
investitor/utilizator, fără ca prin aceasta să poată fi depăşit nivelul de siguranţă iniţial (NPI).
Pentru reducerea riscului seismic pot fi avute în vedere două niveluri de lucrări de reparaţie :
A. Pentru revenirea la nivelul de siguranţă disponibil (NPD) în momentul producerii
ultimului cutremur (curba 1 din fig. F.5.1). Nivelul de siguranţă disponibil are în vedere şi
scăderea în timp a nivelului de siguranţă din cauze neseismice;
B. Pentru realizarea unui nivel de siguranţă apropiat sau egal cu cel iniţial (NPI) (curba 2
din fig. F.5.2).
În cazul B se obţine şi prelungirea duratei de exploatare a clădirii peste "durata proiectată -
Tpr.

Figura F.5.1 Efectul lucrărilor de reparaţie

Lucrările de intervenţie de reparaţie se recomandă, de regulă, pentru:


• clădirile din zidărie puţin afectate (cu degradări limitate la un număr redus de elemente)
şi, mai ales, pentru afectări din cauze neseismice (acţiuni fizice, chimice şi biologice);
• structurile clădirilor situate în zone de seismicitate redusă - zonele cu ag≤ 0,12g.

NOTĂ Lucrările de reparaţii se recomandă şi în cazul monumentelor istorice, pentru situaţiile în care
intervenţia de consolidare nu este posibilă fără alterarea/pierderea semnificativă a valorii culturale.

Lucrări de reparaţie se execută şi la clădirile cu avarii grave, ca măsuri pregătitoare pentru


lucrările de consolidare sau complementare acestora.

F.5.2.2.2 Scopul intervenţiilor de consolidare

Lucrările de intervenţie de consolidare urmăresc eliminarea totală sau, după caz, parţială, a
deficienţelor care conduc la un nivel de siguranţă structurală insuficient în raport cu
obiectivele de performanţă stabilite de investitor / utilizator.
Aceste deficienţe pot proveni din:
- defecte de alcătuire a ansamblului structurii;

5-2
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 253

- dimensionarea insuficientă şi/sau alcătuirea necorespunzătoare a subansamblurilor


structurale/ elementelor de structură;
- degradarea proprietăţilor de rezistenţă şi deformabilitate ale materialelor de construcţie
provocată de acţiunile agenţilor fizici, chimici şi biologici;
- lipsa/insuficienţa lucrărilor de întreţinere, reparaţie şi/sau consolidare.
Intervenţiile de consolidare individuală au ca scop eliminarea uneia sau mai multor dintre
deficienţele de dimensionare/alcătuire identificate la F.5.3.1.2.3 pentru un număr redus de
ansambluri/elemente structurale. Intervenţia de consolidare individuală a unui element
structural este precedată, în toate cazurile, de o intervenţie de tip reparaţie pentru restabilirea
continuităţii aparente a zidăriei.
Intervenţiile de consolidare de ansamblu au ca scop eliminarea uneia sau mai multor
deficienţe de alcătuire de ansamblu identificate conform art. F.5.3.1.2.2 şi includ şi
consolidarea individuală a unui număr important de elemente structurale.
Consolidarea clădirii la un nivel superior nivelului de performanţă seismică iniţial (NPI) are,
de regulă, următoarele efecte favorabile:
• eliminarea/reducerea probabilităţii producerii unor avarii semnificative la un cutremur
ulterior;
• prelungirea duratei de exploatare a clădirii până la atingerea nivelului minim admisibil
de siguranţă

Figura F.5.2 Efectul lucrărilor de consolidare

F.5.3 Alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

F.5.3.1 Criterii pentru alegerea categoriei lucrărilor de intervenţie

F.5.3.1.1 Starea de deteriorare a structurii

Starea de deteriorare a zidăriei din acţiunea seismică poate fi încadrată în următoarele clase:
I. Deteriorare nesemnificativă
II. Deteriorare moderată
III. Deteriorare gravă
IV. Deteriorare foarte gravă
Descrierea stărilor de deteriorare este dată în continuare.
Deteriorarea zidăriei din cauza acţiunii seismice este favorizată, în foarte multe cazuri de
existenţa unor deteriorări preexistente provenite din acţiunea cutremurelor anterioare după
care nu s-au luat măsuri de remediere sau din acţiunea unor cauze neseismice.
Starea de deteriorare nesemnificativă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
- pereţi structurali (fig. F.5.3a):
- fisuri orizontale foarte subţiri în rosturile de la bază (1);
- posibile fisuri diagonale şi desprinderi minore la bază (2);
- spaleţi între goluri (fig. F.5.3b şi F.5.3c):

5-3
254 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi (pentru efect
dominant: încovoiere cu forţă axială) (3);
- fisuri cu traseu discontinuu, foarte subţiri /mortar sfărâmat în rosturile orizontale şi
verticale (fără deplasări); nu sunt fisuri în cărămizi (pentru efect dominant: forţă tăietoare-
lunecare în rosturi) (4);
- fisuri diagonale subţiri în cărămizi în < 5% din asize (pentru efect dominant: forţă
tăietoare-eforturi principale de întindere) (4).

(a) (b) (c)

Figura F.5.3 Starea de deteriorare nesemnificativă a pereţilor şi şpaleţilor

Starea de deteriorare moderată a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
- pereţi structurali (fig. F.5.4a):
- fisuri orizontale/mortar desprins la bază şi în apropierea acesteia; deplasări < 5÷6 mm în
planul de fisurare (1);
- posibile fisuri înclinate care pornesc de la bază şi se extind pe câteva rânduri de
cărămidă (2);
- posibile fisuri înclinate în zonele superioare (inclusiv prin cărămizi) (3);
- spaleţi între goluri (fig. F.5.4b şi F.5.4c)
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi şi, uneori şi
în alte rosturi apropiate de extremităţi (pentru efect dominant: încovoiere cu forţă axială)
(4);
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi
deschiderea rosturilor verticale (< 5÷6 mm); rupere în scară cu <5% din asize cu crăpături
în cărămizi (pentru efect dominant forţă tăietoare - lunecare în rosturi) (5);
- fisuri diagonale (<5÷6 mm), cele mai multe prin cărămizi care ajung la colţuri sau în
apropierea acestora, dar fără să se producă zdrobirea zidăriei (pentru efect dominant: forţă
tăietoare-eforturi principale de întindere) (6) (7).
-

(a) (b) (c)

Figura F.5.4 Starea de deteriorare moderată a pereţilor şi şpaleţilor

Starea de deteriorare gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de
20÷25% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale de
la un etaj
sau

5-4
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 255

B. Numărul şpaleţilor cu avarii grave reprezintă mai mult de 20÷25% din numărul total al
şpaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj.
Avariile caracteristice pentru această starea de avariere/deteriorare sunt următoarele:
- pereţi structurali (fig. F.5.5a):
- fisuri în rostul orizontal, la bază, < 10÷12 mm (1);
- fisuri înclinate extinse pe mai multe asize (2);
- posibile fisuri înclinate cu deschideri < 10÷12 mm în partea superioară (3);
- şpaleţi între goluri (fig. F.5.5b şi F.5.5c):
- fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat în rosturile orizontale de la extremităţi (4)
plus una/mai multe dintre
- uneori fisuri foarte subţiri / mortar sfărâmat şi în alte rosturi orizontale apropiate de
extremităţi;
- posibil, ieşirea din plan sau deplasări în plan (sus/jos);
- cărămizi zdrobite la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială),
- fisuri orizontale şi sfărâmarea mortarului cu deplasarea în plan în lungul fisurii şi
deschiderea rosturilor verticale (< 10÷12mm); rupere în scară cu >5% din asize cu
crăpături în cărămizi (efect dominant forţă tăietoare - lunecare în rosturi) (5) (6);
- fisuri diagonale (>6mm), majoritatea prin cărămizi; câteva zone zdrobite la colţuri şi/sau
deplasări mici în lungul sau perpendicular pe planul de fisurare (efect dominant: forţă
tăietoare-eforturi principale de întindere) (7) (8).

(a) (b) (c)

Figura F.5.5 Starea de deteriorare gravă a pereţilor şi spaleţilor

Starea de deteriorare foarte gravă a zidăriei este descrisă, orientativ, după cum urmează:
A. Capacitatea de rezistenţă însumată a pereţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult
de 10÷15% din capacitatea de rezistenţă totală a structurii pe una dintre direcţiile principale
de la un etaj,
sau
B. Numărul şpaleţilor cu avarii foarte grave reprezintă mai mult de 10÷15% din numărul
total al şpaleţilor pe una dintre direcţiile principale de la un etaj,
Avariile caracteristice pentru această stare de deteriorare sunt următoarele:
- pereţi structurali:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale;
- deplasări în scară importante, unele cărămizi au lunecat de pe cele pe care erau zidite;
- secţiunea de la baza peretelui a început să se dezintegreze la extremităţi;
- deplasări laterale mari (în unele zone de margine zidăria a început să cadă).
- şpaleţi între goluri:
- risc de pierdere a capacităţii portante pentru încărcări verticale
plus una sau mai multe dintre
- deplasări semnificative în plan şi/sau perpendicular pe plan;
- zdrobirea extinsă a cărămizilor la colţuri (efect dominant: încovoiere cu forţă axială);
- deplasări în scară mari (unele cărămizi au căzut de pe cele inferioare);

5-5
256 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- ruperea verticală a cărămizilor în majoritatea asizelor;


- deplasări laterale mari, în zonele de margine zidăria a început să cadă; (efect dominat
forţa tăietoare-lunecare în rosturi);
- deplasări şi rotiri importante în lungul planului de fisurare.
- (efect dominat forţa tăietoare-eforturi principale de întindere).
Deteriorarea buiandrugilor din zidărie, care este funcţie de mecanismul de cedare, se
caracterizează prin următoarele niveluri de severitate,
- buiandrugi ductili (fig. F.5.6)
- deteriorare nesemnificativă: cel mai adesea se produc fisuri verticale şi sfărâmarea
mortarului dar este afectat cel mult un element de la fiecare extremitate (1);
- deteriorare gravă: se produc fisuri verticale şi sfărâmarea mortarului, pe toată
grosimea buiandrugului, la fiecare extremitate; în peste 1/3 din asize fisurile străbat
elementele pentru zidărie (2); sunt posibile deteriorări ale elementelor pentru zidărie
de la faţa inferioară a buiandrugului dar nu se produc deplasări pe verticală (3).
-

(a) Deteriorare nesemnificativă (b) Deteriorare gravă

Figura F.5.6 Starea de deteriorare a buiandrugilor ductili

• buiandrugi fără ductilitate (fig. F.5.7)


- deteriorare moderată: fisuri diagonale cu deschideri mai mici de 5÷6 mm; fisurile
pornesc de lângă colţuri şi, în cele mai multe cazuri traversează şi elementele; nu se
produce zdrobirea elementelor la colţuri (1);
- deteriorare gravă: fisuri diagonale cu deschideri peste 6 mm care pornesc de lângă
colţuri şi traversează, de multe ori, şi elementele (1); fisurile sunt însoţite de zdrobirea
locală a elementelor la colţuri (2) şi de deplasări pe traseul fisurii în lung sau
transversal (3).

(a) Deteriorare moderată (b) Deteriorare gravă

Figura F.5.7 Starea de deteriorare a buiandrugilor fără ductilitate

Deteriorarea zidăriei, cu forme de manifestare specifice şi cu niveluri de severitate


asemănătoare celor de mai sus, se poate produce şi din cauze neseismice prin:
- acţiuni mecanice (cedarea fundaţiilor/terenului de fundare);
- acţiuni fizice, chimice şi biologice asupra materialelor de construcţie.

5-6
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 257

Identificarea acestor situaţii este absolut necesară pentru aplicarea unei soluţii de intervenţie
adecvate. În acest scop sunt necesare studii geotehnice dar şi analize fizice, chimice sau
biologice întocmite de specialişti care sunt competenţi să recomande/aleagă cele mai bune
soluţii (expertul structurist nu se poate substitui acestora).
La evaluarea siguranţei seismice a clădirii conform procedurilor indicate în P 100-3/2008 în
vederea stabilirii deciziilor de intervenţie, expertul trebuie să identifice în detaliu cauzele
principale ale deteriorării elementelor structurale (cauze seismice sau neseismice).
Între cauzele neseismice posibile de avariere/deteriorare a clădirilor din zidărie expertul
trebuie să includă şi cele provenite:
- din exploatare necorespunzătoare (încărcări de exploatare peste valorile normale)
- din intervenţii necontrolate (suprimarea unor elemente de structură)
- din evenimente cu caracter excepţional (explozii, impactul vehiculelor).
Avarierea/deteriorarea clădirilor din zidărie datorată acţiunilor mecanice neseismice provine,
în cele mai multe cazuri, din una sau din mai multe din următoarele cauze:
a. Cauze datorate naturii terenului de fundare:
- teren de fundare necorespunzător (teren macroporic sensibil la umezire, teren cu umflări
şi contracţii mari etc.);
- variaţia nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltraţie, sau al pierderilor
din reţele);
- modificări ale terenului în vecinătatea construcţiei.
-

(a) Cedare în zona centrală (b) Cedare în zona de capăt

Figura F.5.8 Alura fisurilor în faţadele de zidărie în cazul cedării terenului de fundare

b. Cauze datorate interacţiunii sol-structură:


- alcătuirea necorespunzătoare a fundaţiilor;
- amenajarea necorespunzătoare a spaţiului exterior care nu asigură îndepărtarea apelor
din precipitaţii de construcţie;
- acţiuni dinamice asupra terenului de fundare.
Deteriorarea clădirilor din zidărie ca urmare a acţiunii seismice poate fi cauzată nemijlocit sau
facilitată şi de acţiunile fizice, chimice şi biologice asupra materialelor care se manifestă prin:
- reducerea rezistenţei şi/sau proprietăţilor termotehnice ale zidăriei prin:
- ascensiunea capilară a apei (igrasie);
- cicluri repetate de îngheţ-dezgheţ;

5-7
258 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.5.9 Zidărie cu elemente GVP expusă fără protecţie la intemperii circa 20 de ani

- reducerea secţiunii elementelor metalice prin coroziune (de exemplu, deteriorarea


tiranţilor şi a plăcilor de ancoraj);

Figura F.5.10 Elemente metalice de susţinere a balcoanelor deteriorate prin coroziune


- reducerea rezistenţei/secţiunii elementelor din lemn prin degradare biologică (insecte,
ciuperci etc.) sau prin efectul umidităţii (de exemplu, putrezirea capetelor de grindă în
pereţii de faţadă).

Figura F.5.11 Planşee din lemn deteriorate prin de putrezire sau de ciuperci

F.5.3.1.2 Vulnerabilitatea seismică


Pentru stabilirea categoriei lucrărilor de intervenţie, vulnerabilitatea seismică a clădirii se
determină ţinând seama de:
- indicatorul de vulnerabilitate R3 sau Rconv determinat conform F.5.3.1.2.1;
- influenţele deficienţelor de alcătuire ale:
- ansamblului structurii;
- elementelor structurale.

5-8
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 259

F.5.3.1.2.1 Stabilirea nivelului de vulnerabilitate prin coeficienţii R3 şi Rconv

Pentru stabilirea nivelului de vulnerabilitate al clădirilor din zidărie se procedează astfel:


- Dacă evaluarea cantitativă se face cu procedeul evaluare preliminară de ansamblu, conform
P 100-3/2008, D.3.4.1.2, pentru stabilirea nivelului de vulnerabilitate se foloseşte
indicatorul R3 dat de relaţia (D.5).
- Dacă evaluarea cantitativă se face cu procedeele de calcul static liniar elastic (P 100-
3/2008, D.3.4.1.5) sau static neliniar elastic (P 100-3/2008, D.3.4.1.6), pentru evaluarea
nivelului de vulnerabilitate se utilizează indicatorul Rconv definit după cum urmează:
- în cazul structurilor în care domină pereţii cu comportare de tip ductil indicatorul Rconv
se determină împărţind capacitatea de deformare limită la deplasarea calculată cu
spectrul de proiectare;
- în cazul structurilor în care domină pereţii cu comportare de tip fragil, indicatorul Rconv
se determină împărţind forţa tăietoare de bază la suma forţelor tăietoare capabile ale
pereţilor structural.
Pentru stabilirea categoriei lucrărilor de intervenţie nivelurile de vulnerabilitate se clasifică
conform tabelului F.5.1.
Tabelul F.5.1
Indicatorul R3 sau Rconv <0,4 0,4 ....0,6 0,61....0,8 >0,8
Vulnerabilitate foarte ridicată moderată redusă
ridicată

F.5.3.1.2.2 Influenţa deficienţelor de alcătuire de ansamblu asupra nivelului de


vulnerabilitate determinat prin calcul conform F.5.3.1.2.1

Deficienţele de alcătuire de ansamblu ale structurilor cu pereţi din zidărie se referă, în


principal, la lipsa de regularitate structurală în plan şi/sau în elevaţie şi, în special, la:
- lipsa continuităţii traseului forţelor verticale/seismice;
- lipsa de redundanţă.
Notă. Lipsa continuităţii pe verticală a traseului forţelor verticale conduce implicit şi la formarea etajelor slabe.

Deficienţele menţionate mai sus pot proveni din:


- prevederile proiectului iniţial al clădirii/structurii;
- intervenţiile efectuate în timpul exploatării.
Influenţa acestor deficienţe asupra nivelului de vulnerabilitate seismică determinat prin calcul
poate fi apreciată după cum rezultă din tabelul F.5.2.
Tabelul F.5.2
Discontinuitatea
Severitatea Lipsă de
traseului
efectelor redundanţă
forţelor
Influenţă majoră Da Da
Influenţă moderată Da Nu
Influenţă redusă Nu Da

F.5.3.1.2.3 Influenţa deficienţelor de dimensionare/alcătuire ale subansamblurilor şi/sau


elementelor structurale asupra nivelului de vulnerabilitate determinat prin calcul
conform F.5.3.1.2.1
Principalele deficienţe de dimensionare/alcătuire constructivă ale elementelor structurale
verticale (pereţi plini, pereţi cu goluri, stâlpi) sunt următoarele:

5-9
260 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

- rezistenţă insuficientă;
- ductilitate insuficientă.
NOTĂ În cazul pereţilor cu secţiune compusă (T, L, I), lipsa conlucrării pereţilor structurali de pe cele două
direcţii, contribuie la rezistenţă şi ductilitate insuficiente.

Aceste deficienţe pot proveni de asemenea din:


- prevederile proiectului iniţial al clădirii/structurii;
- intervenţiile efectuate în timpul exploatării.
Influenţa deficienţelor de dimensionare/alcătuire constructivă ale elementelor structurale
verticale asupra nivelului de vulnerabilitate seismică determinat prin calcul poate fi apreciată
după cum rezultă din tabelul F.5.3.

Tabelul F.5.3
Severitatea
Rezistenţă Ductilitate
efectelor
Influenţă majoră insuficientă insuficientă
Influenţă moderată suficientă insuficientă
Influenţă redusă insuficientă suficientă

Principalele deficienţe de alcătuire ale subansamblurilor/elementelor structurale orizontale din


punct de vedere al comportării ansamblului clădirii la cutremur sunt:
- rigiditate şi/sau rezistenţă insuficiente în plan orizontal;
- lipsa legăturii cu pereţii structurali;
- existenţa elementelor care dau împingeri laterale.
NOTĂ Lipsa legăturii subansamblurilor orizontale cu pereţii structurali este, de regulă, cauza lipsei de stabilitate
a pereţilor sub efectul acţiunii seismice perpendiculară pe planul peretelui sau al împingerilor laterale.

Deficienţele legate de rezistenţa şi/sau rigiditatea insuficiente în plan vertical (pentru efectul
forţelor verticale) vor fi luate în considerare în cadrul proiectului lucrărilor de intervenţie în
corelare cu lucrările pentru reducerea riscului seismic.

F.5.3.2 Categorii de lucrări de intervenţie recomandate

Prevederile referitoare la alegerea categoriei de lucrări de intervenţie în funcţie de criteriile


descrise la F.5.3.1. au caracter de recomandare. Evident, în condiţiile concrete ale fiecărei
clădiri expertul trebuie să aibă în vedere şi oportunitatea adoptării unor alte măsuri.
A. Lucrările de intervenţie asupra structurii nu sunt necesare, de regulă, dacă sunt
îndeplinite următoarele două condiţii:
- deteriorarea zidăriei, determinată conform F.5.3.1.1 este nesemnificativă sau
vulnerabilitatea calculată conform F.5.3.1.2.1 este redusă;
- deficienţele de alcătuire de ansamblu şi ale subansamblurilor / elementelor structurale
identificate conform F.5.3.1.2.2 şi F.5.3.1.2.3 au efecte reduse.
De regulă, în aceste cazuri este necesară numai refacerea finisajelor.
B. Pentru cazurile în care:
- deteriorarea pereţilor structurali determinată conform F.5.3.1.1 este moderată sau
vulnerabilitatea calculată conform F.5.3.1.2.1 este moderată
şi
- deficienţele de alcătuire de ansamblu şi ale subansamblurilor / elementelor structurale
identificate conform F.5.3.1.2.2 şi F.5.3.1.2.3 au efecte reduse

5-10
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 261

pentru satisfacerea obiectivelor de performanţă de bază (OPB) sunt necesare, de regulă, numai
lucrări de intervenţie de reparaţie.
C. În condiţiile de la "B" dacă efectele deficienţelor de alcătuire au efecte moderate sau
dacă investitorul / utilizatorul solicită ca prin efectuarea lucrărilor de intervenţie structura
să satisfacă obiective de performanţă superioare (OPS), expertul va analiza şi
oportunitatea unor lucrări de intervenţie de consolidare individuală a unor elemente
structurale.
D. În cazurile în care zidăria este avariată grav, în condiţiile descrise la F.5.3.1.1 sau dacă
vulnerabilitatea este ridicată, pentru satisfacerea obiectivelor de performanţă de bază
(OPB) pot fi necesare:
- lucrări de intervenţie de consolidare de ansamblu a structurii dacă deficienţele de alcătuire
de ansamblu sunt moderate sau majore;
- numai lucrări de consolidare individuală a unor elemente, dacă deficienţele de alcătuire de
ansamblu sunt reduse
E. Pentru clădirile la care numărul elementelor cu avarii grave este mai mic, aproximativ
⅓÷½ din cel menţionat la punctele A şi B de la F.5.3.1.1 expertul poate examina şi
adoptarea unor lucrări de intervenţie de consolidare/reparare numai pentru elementele
avariate cu obligaţia verificării prin calcul a eficienţei acestora pentru siguranţa
ansamblului structurii.
F. În condiţiile de la "D" dacă investitorul / utilizatorul solicită ca, prin efectuarea lucrărilor
de intervenţie, structura să satisfacă obiective de performanţă superioare (OPS), expertul
va analiza şi eficienţa economică a lucrărilor prin care se asigură această cerinţă, în raport
cu costurile înlocuirii clădirii.
În cazurile în care zidăria este avariată foarte grav, în condiţiile descrise la F.5.3.1.1 sau dacă
vulnerabilitatea calculată este foarte ridicată, indiferent de severitatea deficienţelor de
alcătuire, sunt necesare lucrări de consolidare de ansamblu. Şi în acest caz se recomandă
compararea costurilor directe şi indirecte ale lucrărilor de intervenţie cu costurile de înlocuire.

F.5.4 Calculul şi verificarea lucrărilor pentru reducerea riscului seismic

F.5.4.1 Bazele calculului lucrărilor de intervenţie

Calculul elementelor structurale consolidate cu măsuri individuale şi al structurilor


consolidate cu măsuri de ansamblu se va baza pe următoarele principii:
A. Elementele structurale noi, introduse pentru corectarea deficienţelor de alcătuire de
ansamblu (a se vedea F.5.6.2.2) se calculează conform prevederilor din CR6-2006 pentru
solicitările respective. În acest caz, legăturile dintre pereţii existenţi şi cei care se adaugă
se dimensionează pentru preluarea eforturilor de lunecare verticale astfel încât să fie
asigurată conlucrarea lor în toate stadiile de solicitare.
B. În cazul zidăriilor placate cu tencuială armată sau cu beton armat (turnat sau torcretat)
determinarea eforturilor unitare în cele două materiale se face în ipoteza conlucrării celor
două materiale până în stadiul ultim de solicitare al celui mai slab dintre ele; dincolo de
această limită aportul materialului cel mai slab se neglijează. În acest caz eforturile în
zidărie şi în materialul de placare pot fi determinate:
- considerând separat modulii de elasticitate ai zidăriei şi betonului/mortarului de placare;
- neglijând aportul zidăriei şi dimensionând straturile de placare pentru a prelua în totalitate
eforturi secţionale; soluţia este recomandată în cazul zidăriilor din materiale slabe (de
exemplu, cu mortare de argilă sau cu mortare de var cu conţinut foarte mic de liant) sau în
cazul zidăriilor cu elemente lipsite de robusteţe (orientativ, zidăriile care au deformaţia

5-11
262 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

specifică ultimă mai mică de 2‰, astfel încât cedează înainte ca betonul să atingă
rezistenţa maximă).
În cazul în care se ia în considerare aportul zidăriei existente, caracteristicile mecanice de
rezistenţă şi de rigiditate ale acesteia se introduc în calcul cu valorile determinate conform
P100-3/2008, anexa D (D.3.4.1.7), ţinând seama şi de "factorii de încredere CF" stabiliţi în
funcţie de "nivelul de cunoaştere". În toate cazurile caracteristicile mecanice ale
mortarului/betonului de placare şi ale armăturilor se introduc cu valorile corespunzătoare
construcţiilor noi
În cazul în care legătura/conlucrarea între zidăria existentă şi elementele existente sau noi se
realizează prin ancore pentru zidărie, acestea se verifică pentru rezistenţele de proiectare la
smulgere şi la forfecare precum şi pentru efectul combinat al acestor solicitări. Rezistenţele de
proiectare ale zidăriei se determină prin împărţirea rezistenţelor medii ale zidăriei existente la
coeficientul de siguranţă pentru material (γM) şi la factorul de încredere (CF).

F.5.4.2 Modele şi metode de calcul

Modelele şi metodele de calcul pentru structurile din zidărie consolidate sunt cele date în
P100-3/2008, anexa D (D.3.4.1.3÷ D.3.4.1.6).
Factorii de comportare "q" se iau în considerare în funcţie de neregularităţile în plan şi în
elevaţie, care rămân necorectate după efectuarea lucrărilor de consolidare, conform
prevederilor din P 100-1/2006, cap.8, 8.3.4 considerând următoarele valori ale factorilor de
suprarezistenţă:
- αu/α1 = 1,0 dacă forţele seismice sunt preluate prin conlucrarea elementelor de
consolidare cu zidăria existentă;
- αu/α1 = 1,25 dacă forţele seismice sunt preluate numai prin elementele de consolidare.
În cazul calculului liniar elastic, modelul şi metoda de calcul se aleg conform prevederilor din
tabelul 4.1 din P 100-1/2006, în funcţie de neregularităţile în plan şi în elevaţie care rămân
după efectuarea lucrărilor de consolidare.
Pentru verificarea pereţilor structurali la acţiunea seismică normală pe planul peretelui, forţa
static echivalentă se determină conform P 100-3/2008, anexa D (D.3.4.2).

F.5.4.3 Criterii de verificare

Criteriile de verificare a siguranţei seismice a elementelor din zidărie după consolidare sunt
cele date în P 100-3/2008, anexa D (D.3.4.1.10).

F.5.5.1 Lucrări de reparaţie

Lucrările de reparaţii au ca scop principal refacerea continuităţii aparente a zidăriei.


Alegerea unuia dintre procedeele prezentate în continuare se face de către expert în funcţie de:
• tipul zidăriei (elemente/mortare/ţesere);
• starea de degradare din cauze seismice şi/sau neseismice;
• disponibilitatea procedeelor tehnologice.
Lucrările de reparaţie prezentate în continuare preced, după caz, toate categoriile de lucrări de
consolidare.

F.5.5.1 Refacerea mortarului din rosturi

Refacerea mortarului din rosturi este recomandată în cazul în care mortarul este degradat din
acţiunea unor factori de mediu (precipitaţii cu sau fără îngheţ/dezgheţ, agenţi agresivi din

5-12
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 263

atmosferă etc.) şi, de asemenea în cazul mortarelor foarte slabe (mortare de argilă sau mortare
cu dozaj de var mic - orientativ mai mic decât 1:5). Înlocuirea mortarului are ca rezultat
sporirea rezistenţei la compresiune a zidăriei în cazul pereţilor de grosimi moderate (până la
două cărămizi). Pentru grosimi mai mari, sporul de rezistenţă care rezultă nu mai este
semnificativ deoarece adâncimea zonei în care se poate interveni este limitată. Operaţia
implică scoaterea mortarului existent din rosturi pe o adâncime de 60÷80 mm şi înlocuirea
acestuia cu un mortar cu proprietăţi mecanice superioare. Orientativ, rezistenţa mortarului de
înlocuire va fi minimum M5 (5 N/mm2) şi va fi de tip ciment - var pentru asigurarea unei
comportări mai puţin fragile decât cea a mortarelor care conţin numai ciment.). În toate
cazurile rezistenţa mortarului nou trebuie să fie inferioară rezistenţei cărămizilor existente
pentru a se evita concentrarea eforturilor şi ruperea zidăriei prin cedarea cărămizilor în zona
de parament unde s-a introdus mortarul nou.
Compoziţia mortarului, în volum, în ordinea descrescătoare a rezistenţei, poate fi aleasă dintre
următoarele:
• 1 parte ciment Portland: 1 parte pastă de var: 6 părţi nisip
• 1 parte ciment Portland: 2 părţi pastă de var: 9 părţi nisip
• 1 parte ciment Portland: 4 părţi pastă de var: 15 părţi nisip
Dacă în rosturi se introduc bare rotunde/platbande din oţel sau din polimeri armaţi cu fibre
(FRP) se poate obţine şi creşterea rezistenţei peretelui la forţă tăietoare. În cazul utilizării FRP
acestea au forma unor fâşii plate cu grosime de 1,0 ÷ 2,0 mm şi lăţimi între 4,0÷6,0 mm.

(a) (b)

(c) (d)

(e) (f)
(c) Armarea rostului cu platbandă metalică (d) Armarea rostului cu bară din oţel rotund (e) Armarea rostului cu
bară rotundă din FRP (f) Produse FRP care se folosesc pentru armarea zidăriei în rosturi

Figura F.5.12 Bare/platbande metalice şi din FRP introduse în rosturile orizontale ale
zidăriei

5-13
264 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

F.5.5.2 Reţeserea zidăriei

Reţeserea/rezidirea zonelor cu fisuri/crăpături constă în înlocuirea elementelor pentru zidărie


care prezintă fisuri cu deschideri mari/crăpături sau care sunt rupte/zdrobite. Reţeserea se face
utilizând elemente pentru zidărie şi mortar cu proprietăţi cât mai apropiate de cele din zidăria
originară din punct de vedere al formei, al dimensiunilor şi al proprietăţilor mecanice de
rezistenţă şi de deformabilitate. Se obţine astfel refacerea continuităţii zidăriei pe traseul
fisurii/crăpăturii. Reţeserea elementelor se face prin legături/ştrepi atât în planul peretelui cât
şi perpendicular pe acesta în cazul pereţilor cu grosime mare (de exemplu în cazul zidurilor
din monumentele istorice). În unele cazuri în rosturile orizontale pot fi introduse şi bare din
oţel (a se vedea F.5.1).

1- Traseul fisurii 2 - Cărămizi care se înlocuiesc

Figura F.5.13 Înlocuirea cărămizilor rupte

În mod analog trebuie făcută reţeserea zidăriei în cazul în care prin proiectul de intervenţie se
prevede închiderea unor goluri existente (a se vedea F.6.3.1) sau umplerea nişelor din zidăria
pereţilor. În toate cazurile, este necesar ca eventualele goluri închise fără ţeserea zidăriei (aşa
cum este arătat în fig. F.5.14a) să fie desfăcute şi umplutura să fie refăcută cu legături
corespunzătoare aşa cum se arată în acest articol.

(a) (b) (c)

1. Ancore montate în găuri forate umplute cu mortar epoxidic 2 - Strat de mortar fără contracţie (circa 50 mm) 3
- Beton de umplutură 4 - Perete existent

(a) Gol pentru care umplutura trebuie refăcută (b) Umplerea golului cu beton (c) Detaliu de ancorare

Figura F.5.14 Umplerea golurilor în pereţi

Pentru asigurarea conlucrării cu elementele existente sunt necesare şi măsuri pentru punerea
sub efort a elementelor nou introduse. În principal se recomandă:
• sprijinirea provizorie a planşeelor atunci când se desface zidăria existentă;

5-14
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 265

• transmiterea progresivă a eforturilor prin pene de lemn;


• utilizarea straturilor subţiri de mortar pentru evitarea contracţiei şi a deformaţiilor
verticale diferenţiate.

F.5.5.3 Injectarea fisurilor/crăpăturilor

Scopul injectării fisurilor este "refacerea continuităţii aparente a zidăriei". Totodată injectarea
permite umplerea golurilor/fisurilor existente provocate de cauze neseismice (fenomene fizice
sau chimice). Deşi în mod curent se vorbeşte despre "refacerea integrităţii iniţiale" a zidăriei,
procedeul nu poate fi aplicat pentru toate categoriile de fisuri şi ca atare trebuie avut în vedere
că integritatea iniţială nu poate fi complet refăcută. Ca atare procedeul trebuie încadrat în
categoria "reparaţii" şi nu în grupa procedeelor de "consolidare" aşa cum este considerat de
multe ori. Menţionăm şi faptul că această intervenţie nu poate corecta degradarea rezistenţei şi
a rigidităţii zidăriei care rezultă din parcurgerea mai multor cicluri de deformaţii inelastice la
cutremurele puternice
În cazul lucrărilor de consolidare de toate categoriile, injectarea fisurilor este o etapă
premergătoare, obligatorie chiar în cazul în care aportul zidăriei existente este neglijat pentru
evaluarea capacităţii clădirii după intervenţie.

F.5.5.3.1 Injectarea cu amestecuri pe bază de ciment

Procedeul de injectare a amestecurilor pe bază de ciment se aplică diferenţiat pentru


principalele tipuri de fisuri care pot să apară în pereţii din zidărie nearmată (ZNA) din cauze
seismice sau neseismice
Indicaţii privind folosirea injecţiilor, preluate din reglementările din California, sunt date în
fig. F.5.15.

Figura F.5.15 Fisuri caracteristice în pereţi din ZNA care se tratează prin injectare

Pentru fiecare categorie de fisură dintre cele menţionate în desen sunt stabilite condiţiile de
reparare prin injectare şi, după caz, unele măsuri suplimentare apreciate ca folositoare:

• Fisurile 1 şi 5 pot fi reparate prin injectare.


În plus, se recomandă:
- verificarea condiţiilor de rezemare pentru planşeele care descarcă pe zidurile
perpendiculare (la colţuri) care ar putea fi afectate prin deplasarea acestora;
- prevederea unor legături pentru preluarea forţei tăietoare adusă de planşee (dacă aceste
legături nu există sau sunt avariate).
• Fisura 2 poate fi reparată prin injectare.
Dacă peste golul de uşă/fereastră există un buiandrug de oţel sau de lemn injectarea
trebuie făcută de pe ambele feţe pentru a se asigura pătrunderea completă a mortarului.

5-15
266 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

• Fisurile 3, 4 şi 6 sunt în general închise sub efectul încărcărilor verticale. Prin injectare
pot legate fragmentele de cărămidă şi pot fi umplute numai rosturile verticale
longitudinale interioare.
• Fisura 7 nu poate fi reparată prin injectare.
Arcele sunt, de regulă executate cu îngrijire astfel încât nu există rosturi neumplute sau
goluri interioare; arcele în care cărămizile sunt rupte sau deplasate trebuie rezidite
• Fisura 8 nu poate fi reparată prin injectare
Această fisură este, de regulă, înclinată şi a rezultat din forfecarea cărămizilor; refacerea
reazemului implică rezidirea locală după eliminarea cărămizilor crăpate/rupte.
• Fisura 9, poate fi reparată prin injectare dacă deschiderea nu depăşeşte 18÷20 mm (~3/4").
Reparaţia se poate executa în următoarele condiţii:
- zonele cu fisuri analoage cu 8 se repară aşa cum s-a arătat mai sus;
- dacă fisurile sunt într-un şpalet care face parte dintr-un perete solicitat în planul său de
forţe seismice, rosturile orizontale pe care s-a produs lunecarea se desfac pe o
adâncime de 35÷40 mm, pe ambele feţe şi vor fi reumplute cu mortar;
- este necesar ca structura să fie reevaluată având în vedere suprasolicitările datorate
fisurilor din forţă tăietoare care s-au produs în şpaleţi
• Fisurile 10 pot fi reparate prin injectare. Aceste fisuri sunt datorate unor cauze neseismice
(de regulă, cedării fundaţiilor) iar intervenţiile se fac numai după identificarea cauzelor.
Prin injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de ciment se asigură sporirea rezistenţei zidăriei
la compresiune şi la forfecare şi a rigidităţii pereţilor avariaţi până la valori apropiate de cele
iniţiale, sau chiar peste acestea:
• circa 80% din rezistenţa iniţială la compresiune.
• între 0,8 ÷ 1,1 din rigiditatea peretelui în plan şi 0,8 ÷ 1,4 din rezistenţa peretelui în
plan
Amestecul care se injectează poate fi:
• grout cu următoarea compoziţie (părţile măsurate în volum)
- 3 părţi nisip fin.
- 1 parte nisip grosier
- 1 parte ciment Portland
- ½ parte var tip S
- ½ parte cenuşă tip F
Se adaugă circa 2 1/2 părţi de apă astfel încât să fie asigurată fluiditatea necesară; pe parcursul
execuţiei se poate adăuga apă pentru menţinerea consistenţei necesare. Durata de folosire a
amestecului este de 2 1/2 ore din momentul adăugării apei în amestecul uscat
• mortar (tip "N")
- 4,5 ÷ 6 părţi de nisip pentru zidărie
- 1 parte de ciment alcalin (tip I sau II)
- 1 parte var tip "S"
În Italia se recomandă folosirea unui amestec cu dozaj de 150 ÷ 200 kg ciment/m3, cu raport
apă/ciment cuprins între 1,0÷2,0 şi cu adaosuri pentru sporirea lucrabilităţii.

F.5.5.3.2 Injectarea cu amestecuri pe bază de răşini epoxidice

Injectarea fisurilor cu amestecuri pe bază de răşini epoxidice are ca efect sporirea de 2 ÷ 4 ori
a rezistenţei la forţe laterale în planul peretelui dar creşteri mult mai mici (10 ÷ 20%) ale
rigidităţii. Din acest motiv, dacă se adoptă procedeul de injectare cu răşini epoxidice este
necesar să se verifice efectele asupra întregii structuri a sporului deosebit de rezistenţă care ar
putea fi obţinut pe această cale.

5-16
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 267

Răşinile epoxidice expansive îşi măresc volumul de până la patru ori pe parcursul perioadei de
întărire de şapte zile. Comportarea sub sarcină a acestui produs este de tip ductil ceea ce
îmbunătăţeşte răspunsul seismic al pereţilor din zidărie nearmată. Utilizarea răşinilor
expansive este eficientă, în raport cu alte tehnici de reabilitare în special în cazul zidăriilor
vechi, cu mortare slabe sau deteriorate.
Pentru adoptarea soluţiei de injectare a zidăriei cu răşini epoxidice se recomandă să se ţină
seama de următoarele caracteristici:
A. Avantaje:
• grosimi foarte subţiri;
• lipsa de contracţie;
• rezistenţă ridicată (100 N/mm2);
• domeniul larg de folosire;
• uşurinţă de punere în operă;
• poate umple fisuri microscopice;
• întărire rapidă;
• aderenţa foarte bună la zidărie;
• rezistenţă la coroziune.
B. Dezavantaje:
• cost ridicat;
• deformaţie curgere vâscoasă ridicată, mai ales la răşinile pure;
• substanţe inflamabile, pierd rezistenţa la temperaturi ridicate;
• comportare fragilă;
• rezistenţă moderată când este folosită în combinaţie cu materiale inerte;
• modul de elasticitate scăzut (Er≅ 1/10 Ec);
• necesită manoperă specializată.
Aşa cum s-a arătat mai sus, injectarea nu poate fi realizată pentru toate tipurile de fisuri.
Trebuie să se ţină seama de faptul că eficienţa procedeului depinde de mai mulţi factori dintre
care cei mai importanţi sunt:
• alcătuirea zidăriei;
• compoziţia amestecului care se injectează (compatibilitatea acestuia cu zidăria existentă
din punct de vedere fizico-chimic şi al proprietăţilor mecanice - rezistenţa şi aderenţa);
• tehnologia de execuţie: numărul şi dispunerea găurilor de injectare, presiunea şi viteza
de injectare;
• eficienţa controlului de calitate asupra materialelor şi a tehnologiei de execuţie.
De regulă, în fisuri cu deschiderea mai mică de 2 mm se injectează răşină epoxidică iar pentru
deschideri mai mari se injectează amestecuri pe bază de ciment
În condiţii de laborator s-a realizat şi injectarea cu amestecuri pe bază de ciment a unor fisuri
cu deschideri chiar sub 1 mm. dar, în mod curent, procedeul utilizat nu este aplicabil pe scară
largă în şantiere.
Principalele etape ale operaţiei de injectare sunt următoarele:
• forarea golurilor cu diametre 30÷50 mm la distanţe de 300 ÷ 500 mm; se recomandă ca
găurile să fie înclinate faţă de corpul zidăriei
• montarea tuburilor de injectare cu diametrul de circa 20 mm şi lungime de circa 100
mm;
• închiderea fisurilor şi a spaţiilor din jurul tuburilor de injectare (se foloseşte, de regulă,
pastă de ipsos);
• curăţarea cu apă a fisurilor şi a golurilor prin introducerea apei în tuburi de jos în sus;

5-17
268 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

• injectarea amestecului cu o presiune între 0,1÷0,5 MPa în funcţie de starea şi de tipul


zidăriei, succesiv în fiecare tub începând cu cel situat la partea inferioară;
• operaţia se repetă, cu un amestec mai fin, pentru fisurile cu deschideri mici (eventual cu
răşină epoxidică)
Injectarea zidăriilor mixte alcătuite din două straturi exterioare de cărămizi sau blocuri de
piatră şi un strat interior din cloţuri/moloz (întâlnite, în special, la monumentele istorice) se va
face cu deosebită grijă pentru a se evita căderea pereţilor exteriori sub presiunea mortarului
injectat.
Eficienţa injectării cu amestecuri pe bază de ciment a fost verificată experimental. Încercările
au arătat că injectarea fisurilor cu mortar (grout) de ciment are următoarele efecte:
• asigură refacerea rezistenţei zidăriei de calitate curentă;
• sporeşte rezistenţa zidăriei de calitate slabă;
• în cele mai multe cazuri nu influenţează rigiditatea zidăriei
Din acest motiv injectarea trebuie considerată numai ca o operaţie pregătitoare pentru alte
tipuri de intervenţii (placarea cu tencuieli/betoane armate sau cu FRP).

F.5.5.3.3 Injecţii armate

Injecţiile însoţite de introducerea unor elemente metalice (platbande, bare rotunde) - denumite
în mod curent în practica din România injecţii armate - sporesc rezistenţa la întindere şi
forfecare în zonele importante pentru realizarea conlucrării spaţiale a pereţilor de pe direcţiile
principale ale clădirii (colţuri, ramificaţii, intersecţii).
Efectul injecţiilor armate este bazat pe confinarea laterală a zidăriei datorată barelor metalice.
Intervenţia poate fi asociată cu placarea cu beton armat pe ambele feţe ale peretelui în scopul
de a îmbunătăţi confinarea laterală şi de a mări secţiunea rezistentă. În felul acesta, sporesc:
• aderenţa între straturile zidăriei
• rezistenţa la forfecare a zidăriei
• ductilitatea zidăriei
Intervenţia presupune o zidărie cu proprietăţi mecanice bune; în caz contrar se recomandă o
consolidare prealabilă.

F- fisura sau zona neţesută care se tratează

Figura F.5.16 Injecţii armate la colţuri, ramificaţii şi intersecţii

În practica curentă din România repararea zidăriilor prin injectarea fisurilor se face în
următoarele condiţii:
- fisurile mici (cu deschideri < 2 mm) nu se pot injecta sau injectarea lor implică, în general,
materiale, dispozitive şi utilaje care nu se găsesc în dotarea curentă a întreprinderilor din
România;
- fisurile mari (cu deschideri între 2 ÷10 mm) pot fi injectate cu procedee manuale sau
mecanice;
- pentru fisurile foarte mari (cu deschideri > 10 mm) injectarea nu este eficientă.

5-18
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 269

F.5.5.4 Alte procedee

F.5.5.4.1 Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie

Eliminarea cărămizilor rupte şi înlocuirea lor cu beton este o soluţie mai uşor de executat
decât reţeserea cu cărămidă.
Desfacerea zidăriei deteriorate se face cu grijă pentru a nu se afecta zonele adiacente. Feţele
cărămizilor care vor veni în contact cu betonul de umplutură se curăţă de resturile de mortar
prin frecare energică cu peria de sârmă. Înainte de turnarea betonului pe aceste feţe se aplică
un strat de lapte de ciment cu adaos de aracet sau de răşini epoxidice pentru facilitarea
aderenţei. Betonul turnat va avea rezistenţă comparabilă cu a cărămizilor înlocuite (orientativ
clasa C8/10) şi o lucrabilitate adecvată pentru a pătrunde în spaţiile dintre cărămizi.
Introducerea plaselor de armare cu bare ancorate în rosturile zidăriei existente contribuie şi la
preluarea eforturilor din contracţie din beton. Şi în această soluţie se recomandă ca la partea
superioara a plombei să se introducă un strat de mortar cu ciment fără contracţie.

Figura F.5.17 Plombarea cu beton a crăpăturilor din zidărie

F.5.5.4.2 Montarea scoabelor în zonele cu crăpături/fracturi extinse

Procedeul a fost folosit în România după cutremurul din 1977 dar nu este întâlnit în literatura
de specialitate din alte ţări. Scoabele se montează pe traseul fisurii (după injectare) în goluri
forate în zidăria neafectată. Câmpul de scoabe se acoperă apoi cu tencuială cu mortar de
ciment. Folosirea "coaserii" fisurii cu scoabe fără injectare/matare prealabilă cu mortar de
ciment are o eficienţă îndoielnică şi nu este recomandabilă.

Figura F.5.18 Repararea fisurilor prin "coasere" cu scoabe

F.5.5.4.3 Placarea locală, pe traseul fisurii/crăpăturii, cu tencuială armată

Procedeul se aplică pentru repararea elementelor de zidărie în cazul existenţei unor fisuri cu
deschideri mici sau moderate. Este aplicat de asemenea pe plinurile orizontale de zidărie în

5-19
270 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

cazul în care se urmăreşte sporirea capacităţii de rezistenţă la forfecare (în special şpaleţii şi
buiandrugii de zidărie - a se vedea şi F.5.6.1.2).

Figura F.5.19 Placarea locală, pe traseul fisurii, cu tencuiala armată

F.5.5.4.4 Repararea panourilor de zidărie de umplutură

Panourile de umplutură din zidărie pot fi afectate atât de acţiunea seismică perpendiculară pe
plan peretelui cât şi de acţiune seismică în planul peretelui.

F.5.5.4.4.1 Repararea deteriorărilor datorate acţiunii seismice în planul peretelui.

Deteriorarea panourilor de zidărie înrămate în cadre de beton armat sau din oţel se datorează
în principal incompatibilităţii între deformaţiile impuse de structură şi capacitatea de
deformare laterală a zidăriei. În funcţie de nivelul/amploarea deteriorării în continuare sunt
recomandate soluţiile de intervenţie

(a) (b) (c)

Figura F.5.20 Deteriorarea panourilor de umplutură la colţuri

Desprinderea mortarului pe conturul panoului şi zdrobirea izolată la colţuri (fig. F.5.20a) este
o deteriorare nesemnificativă care se poate remedia prin injectarea fisurilor şi refacerea
rostului de mortar aşa cum se arată la F.5.5.1.
Deteriorarea moderată (fig. F.5.20b) constă în zdrobirea mortarului şi producerea
fisurilor/crăpăturilor în element (uneori cu desprinderea feţei exterioare la elementele cu
goluri). Pentru remediere se iau următoarele măsuri:
- se înlătură elementele deteriorate şi se înlocuiesc cu elemente de aceleaşi dimensiuni
(pentru a se asigura ţeserea);
- se injectează fisurile formate pe perimetrul panoului;
- se aplică un strat de FRP pe zona afectată (eventual).
Deteriorarea gravă constă în zdrobirea completă a elementelor din zona colţului, care se
manifestă prin expulzarea feţelor laterale la elementele cu goluri, precum şi fisurarea la 45o
şi/sau lunecarea în rostul orizontal (fig. F.5.20c).

5-20
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 271

În acest caz dacă aportul zidăriei nu influenţează siguranţa seismică a clădirii se recomandă ca
măsură de intervenţie înlocuirea peretelui din cărămidă cu un perete uşor, cu schelet din lemn
sau metalic, montat astfel încât să nu fie afectat de deformaţiile impuse de structură.
Dacă peretele de umplutură contribuie la preluarea forţei seismice sunt necesare măsuri pentru
sporirea rezistenţei sale la deformaţiile impuse de structură:
- În cazul panourilor executate cu elemente cu ruperi fragile (cărămizi, blocuri ceramice cu
pereţi subţiri, blocuri din BCA) se procedează la refacerea peretelui cu cărămizi pline sau
cu procent redus de goluri şi eventual la consolidarea structurii de beton pentru a prelua
diferenţa de greutate. La refacerea panoului se recomandă şi armarea acestuia în rosturile
orizontale.
- Placarea peretelui cu tencuieli armate cu oţel sau FRP.
În toate cazurile se va verifica rigiditatea panoului consolidat astfel încât să nu se producă
deteriorarea stâlpilor cadrului prin interacţiunea cu acesta.

F.5.5.4.4.2 Repararea deteriorărilor datorate acţiunii seismice perpendiculare pe planul


peretelui

Panourile de umplutură amplasate în cadre de beton sau de oţel sunt expuse riscului de
fisurare, rupere sau răsturnare sub acţiunea forţei seismice care acţionează perpendicular pe
planul peretelui. În cele mai multe cazuri acţiunea seismică perpendiculară pe planul peretelui
se produce simultan cu acţiunea în planul peretelui ceea ce dă naştere unei stări de eforturi
care, practic, nu poate fi evaluată analitic.

(a) (b)
Figura F.5.21 Deteriorarea panourilor de umplutură sub efectul combinat al acţiunii
seismice

Deteriorarea moderată este caracterizată prin zdrobirea mortarului şi ieşirea acestuia din
rosturi în unul sau mai multe rosturi orizontale (la bază, la mijlocul înălţimii, sub grindă) şi
uneori fisuri foarte fine în "X " în zona centrală a panoului (fig. F.5.21a).
Pentru remediere se recomandă refacerea mortarului în rosturile orizontale şi placarea
peretelui cu beton/mortar/FRP.
Deteriorarea arătată în fig. F.5.21b este considerată gravă. Aceasta constă în fisurare
diagonală extinsă (din colţ în colţ) completată cu zdrobirea mortarului în rosturile orizontale
de la bază, de la mijlocul înălţimii şi de sub grindă. Panoul prezintă deplanare vizibilă.
În acest caz remedierea constă în desfacerea şi refacerea zidăriei cu eventuale măsuri
asigurare a stabilităţii împotriva răsturnării.
În cazul pereţilor de umplutură alcătuiţi dintr-un singur strat trebuie luate, în primul rând,
măsuri pentru împiedicarea deplasării perpendicular pe plan. În acest scop se montează la
partea superioară, pe fiecare faţă a peretelui, corniere fixate de grinda de beton (cu ancore
mecanice sau chimice) sau sudate de grinzile cadrelor metalice.
Cutremurele recente au arătat că, în cazul pereţilor alcătuiţi din două straturi de cărămizi cu
gol de aer la interior, stratul exterior are riscul cel mai ridicat de răsturnare dacă nu sunt
prevăzute legături transversale sau acestea sunt insuficiente.

5-21
272 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Figura F.5.22 Căderea stratului exterior al panoului de zidărie de umplutură în lipsa


legăturilor transversale

O astfel de avariere este posibilă la multe clădiri interbelice din România la care panourile
exterioare de închidere sunt de acest tip (zidăria "americană").
O soluţie acceptabilă pentru asigurarea stabilităţii este în această situaţie placarea stratului
exterior cu plase din FRP ancorate la nivelul planşeului şi refacerea tencuielii. Montarea în
pereţii existenţi a ancorelor de legătură prevăzute de standardul SR EN 845-1 pentru acest tip
de alcătuire este deosebit de dificilă şi implică durate lungi de execuţie.
În cazul panourilor care nu sunt în contact nemijlocit cu cadrul este necesară asigurarea
împotriva răsturnării prin profile metalice dispuse de fiecare parte a peretelui şi fixate de
cadru (de exemplu, prin ancore chimice/mecanice - în cazul cadrelor din beton armat sau prin
sudură - în cazul cadrelor din oţel) aşa cum se procedează cu pereţii nestructurali.

F.5.5.4.5 Repararea intervenţiilor necontrolate asupra pereţilor din zidărie

În multe clădiri se constată că rezistenţa pereţilor din zidărie, structurali şi/sau nestructurali, a
fost slăbită prin practicarea de goluri şi/sau şliţuri pentru trecerea instalaţiilor.
În aceste cazuri se recomandă ca măsurile de intervenţie stipulate în proiecte să se refere şi la
remedierea acestor defecte.
În această categorie se înscriu:
• şliţurile orizontale sau oblice executate prin spargere sau zidire, indiferent de lăţime şi de
adâncime, pentru clădirile situate în zone cu acceleraţia seismică de calcul ≥0,16g;
• şliţurile orizontale sau oblice executate prin spargere sau zidire, cu lungime mai mare de
1500 mm şi adâncime mai mare de 25 mm în pereţi structurali cu grosime ≥ 240 mm
pentru clădirile situate în zone cu acceleraţia seismică de calcul ≤0,12g;
• şliţurile verticale cu adâncime mai mare de 30 mm şi lăţime mai mare de 200 mm în
pereţi structurali cu grosime ≥ 240 m pentru clădirile situate în zone cu acceleraţia
seismică de calcul ≥ 0,16g;
• toate şliţurile orizontale şi înclinate în pereţi nestructurali cu grosimea ≤ 150 mm cu
excepţia şliţurilor cu adâncimea maximă de 20 mm executate prin frezare, pentru
montarea instalaţiilor electrice.

În cazul în care, în urma verificărilor prin calcul rezultă că rezistenţa secţiunii reduse este
insuficientă se procedează la consolidarea locală prin:
- plombarea golurilor sau şliţurilor cu beton;
- umplerea nişelor cu zidărie ţesută sau cu beton
- înlocuirea zidăriei degradate;
- placarea cu tencuială armată a zonei slăbite sau a întregului perete
- consolidarea cu procedee specifice a elementelor din beton armat
În cazul buiandrugilor sau arcelor din zidărie perforate pentru trecerea instalaţiilor ca în fig.
F.5.23a se modifică instalaţia (schimbarea traseului şi/sau a punctelor de traversare) şi apoi se

5-22
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 273

reface elementul deteriorat sau se consolidează elementul pentru compensarea reducerii de


rezistenţă. Aceleaşi măsuri se aplică şi în cazul în care instalaţiile perforează elementele
planşeelor (fig. F.5.23b).

(a) (b)
Figura F.5.23 Perforarea arcelor de zidărie şi a grinzilor de beton armat pentru trecerea
instalaţiilor

F.5.6 Lucrări de consolidare

F.5.6.1 Intervenţii de consolidare individuală a elementelor structurale

F.5.6.1.1 Consolidarea zidăriei prin placare cu materiale cu proprietăţi superioare

Consolidarea pereţilor structurali din zidărie pentru sporirea rezistenţei se face, de regulă, prin
placarea peretelui pe una sau pe ambele feţe cu tencuiala armată cu plasă din oţel, grile
polimerice de înaltă rezistenţă şi rigiditate.
Placarea se poate aplica şi parţial, numai pe unele părţi ale peretelui pentru remedierea unor
deficienţe locale, de exemplu, dacă se constată rezistenţa insuficientă la forţă tăietoare a unora
dintre şpaleţii între uşi/ferestre.

F.5.6.1.1.1 Placare cu beton/mortar armat cu plase legate/sudate din oţel beton

Placarea zidăriilor existente cu mortar de ciment sau cu beton este un procedeu de consolidare
folosit pe scară largă în România dar şi în multe alte ţări.
Placarea se aplică pe una sau pe ambele feţe după pregătirea corespunzătoare a zidăriei asupra
căreia se intervine.
Pregătirea suprafeţei zidăriei constă în:
• desfacerea tencuielilor şi curăţarea cărămizilor de resturile de mortar (la roşu);
• desfacerea rosturilor de mortar pe o adâncime de circa 10÷15 mm;
• injectarea fisurilor cu pastă/mortar de ciment sau cu răşini epoxidice;
• curăţirea suprafeţei de resturi de praf şi umezirea cărămizilor prin spălare cu jet de apă
sub presiune;
• aplicarea unui strat subţire de mortar (tinci) pentru amorsarea tencuielii;
• aplicarea unui prim strat de mortar cu grosimea de circa 10÷15 mm;
• montarea armăturii şi fixarea acesteia de ancorele montate în găuri forate în perete
(circa 4÷6 ancore / m2, cu diametre Φ6 ÷ Φ8 pe fiecare faţă);
• aplicarea celui de al doilea strat de mortar în grosime de circa 15÷20 mm astfel încât
grosimea totală a placării să fie de minimum 30 mm.

5-23
274 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

1. Zidăria existentă 2 - Traseul fisurii 3- Ştuţ pentru injectare


4 - Închiderea spaţiului de lângă ştuţ cu ipsos 5- Tencuiala armată

Figura F.5.24 Injectarea şi placarea cu tencuială armată a pereţilor fisuraţi

Materialele folosite sunt, de regulă, următoarele:


2
- Mortar de ciment cu rezistenţa la compresiune de circa 20÷30 N/mm ;
- Plasă din bare de oţel OB 37 /PC 52 cu diametrul între 6 ÷ 10 mm dispuse la circa 100 ÷
150 mm pe orizontală şi pe verticală; în jurul golurilor se pot monta bare mai groase;
barele vor fi legate cu sârmă neagră iar pentru asigurarea ancorajului la margini se
recomandă ca barele orizontale să fie sudate de două bare verticale cu grosimea de 10 mm
dispuse la circa 100 mm distanţă una de alta. Folosirea plaselor sudate din oţel STNB
trebuie evitată având în vedere lipsa de ductilitate a acestui material. În mod excepţional,
folosirea plaselor sudate se poate face numai în condiţiile prevăzute de CR 6-2006, 7.1.2.4
(6) şi de P 100-1/2006, pentru clădirile noi din zidărie cu inimă armată (ZIA). În plus
dificultăţile de introducere a plaselor în interiorul clădirilor existente prin golurile de uşi şi
ferestre implică tăierea acestora în fâşii şi, în consecinţă, prevederea unui număr mare de
suprapuneri.
Placarea cu beton se face cu grosimi mai mari care pot ajunge la 75÷100 mm în cazul turnării
în cofraje şi la 50-60 mm în cazul aplicării prin torcretare.
Eficienţa conlucrării între straturile de placare şi zidărie existentă depinde de aderenţa
mortarului/betonului la suprafaţa zidăriei şi de condiţiile de ancorare a plaselor de zid. În mai
multe lucrări se subliniază că încercările efectuate pe zidării placate cu tencuieli armate cu
grosimea de circa 30 mm au arătat că, în cazul unui număr insuficient de ancore (în medie,
mai puţin de 6 ancore /m2 de perete), cedarea s-a produs prin desprinderea stratului de placare.
Aceleaşi încercări au arătat că în cazul placării pe ambele feţe rezistenţa la forţă tăietoare a
pereţilor a fost sporită semnificativ. Efectele placării sunt însă diferite în funcţie de geometria
elementului. Mai mult decât atât, din încercări a rezultat că pentru pereţi cu raport înălţime
/lungime mai mare decât unitatea, mecanismul de cedare s-a modificat: în loc de cedare prin
forfecare, elementele placate au cedat prin încovoiere. Modificarea comportării impune ca
efectul placării să nu poată fi exprimat prin valoarea absolută a rezistenţei la forţă tăietoare ci
numai prin raportul între rezistenţa la forţe laterale a peretelui înainte şi după placare (a se
vedea şi F.5.6.1.1.2).
În mod evident placarea are un efect relativ mai important asupra pereţilor cu zidărie de
proastă calitate (de exemplu pentru zidăriile cu rezistenţă la forfecare de circa 0,05 N/mm2)
pentru care sporul de rezistenţă este foarte important, între 300÷400%, în timp ce pentru
pereţii din zidărie de bună calitate sporul care se obţine este numai de circa 30%.

5-24
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 275

(a) (b) (c)

(d) (e)

(a) Detaliu în câmp curent (b) Detaliu la intersecţii (c) Detaliu în zona de modificare a grosimii
peretelui (d) Detaliu montare ancore la colţuri-vedere (e) Detaliu montare ancore la colţuri-plan

Figura F.5.25 Detalii de placare a zidăriei cu tencuieli armate/beton armat utilizate în


România

Pentru creşterea capacităţii de rezistenţă la încovoiere a peretelui armăturile din straturile de


placare trebuie să aibă continuitate la toate nivelurile placate şi să fie ancorate la fundaţie (a se
vedea F.5.6.2.1.4).
Continuitatea armăturilor de la un nivel la altul se realizează prin traversarea planşeelor cu
grupuri de bare la interax de 50÷60 cm care se suprapun pe lungimi de cel puţin 50 diametre
cu barele din straturile de placare. Aria barelor din grup este cel puţin egală cu aria
armăturilor din stratul de placare pe zona respectivă.

Figura F.5.26 Continuitatea barelor din straturile de placare

F.5.6.1.1.2 Calculul rezistenţei pereţilor placaţi cu tencuială armată sau cu beton armat

Calculul rezistenţei pereţilor placaţi cu tencuială armată, cu grosimea ≤ 50 mm, se face


considerând că rezistenţa iniţială a peretelui creşte proporţional cu raportul dintre rigiditatea
peretelui placat (Rzid, placat) şi rigiditatea peretelui existent (Rzid, existent).

5-25
276 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

Rigiditatea laterală a peretelui placat se determină prin însumarea rigidităţii peretelui de


zidărie şi a rigidităţii straturilor de placare:
Rzid, placat = Rzid,existent + Rplacare
Prin urmare dacă rezistenţa de proiectare la forfecare a peretelui existent este Vcap,existent,
rezistenţa de proiectare la forfecare a peretelui placat cu tencuială armată este:
R zid , placat
Vcap, placat = Vcap, existent
R zid , existent
Pentru cazul pereţilor placaţi cu beton armat, se neglijează capacitatea de rezistenţă a zidăriei
existente şi a betonului de placare şi, prin urmare rezistenţa de proiectare la forţa tăietoare a
peretelui placat se determină numai în funcţie de rezistenţa la întindere a armăturilor
orizontale şi de rezistenţa armăturilor verticale, prin efectul de dorn, cu relaţia:
Vcap,placat = (0,8A sh + 0,2A sv )f yd
unde :
o
- Ash - este aria totală a armăturilor orizontale intersectate de o fisură la 45
o
- Asv - este aria totală a armăturilor verticale intersectate de o fisură la 45
- fyd - este rezistenţa de proiectare a oţelului din straturile de placare.

Pentru calculul forţei tăietoare capabile a panoului placat (Vcap,placat) s-a luat factorul de
reducere a capacităţii armăturilor orizontale egal cu 0,8 şi factorul de reducere a capacităţii
armăturilor verticale egal cu 0,2 (a se vedea CR6-2006).

F.5.6.1.1.3 Placare cu produse din polimeri armaţi cu fibre (FRP)

În prezent nu există în nici o ţară reglementări tehnice detaliate privind utilizarea polimerilor
armaţi cu fibre pentru repararea/consolidarea pereţilor din zidărie.
Standardul european SR EN 1998-3 prevede, în principiu, posibilitatea consolidării pereţilor
existenţi prin placare cu reţele/plase de FRP aplicate pe una sau pe ambele feţe. Standardul
face precizarea că acestea trebuie să fie ancorate pe zidurile transversale, dar nu furnizează
reguli de aplicare în proiectare.
În aceste condiţii majoritatea informaţiilor privind utilizarea FRP (detalii de montare şi
elemente de calcul) provin de la furnizori.
Placarea se realizează cu plase, benzi sau bare din fibre de sticlă sau de carbon înglobate într-
o răşină epoxidică.
Placarea cu benzi aşezate numai pe o singură direcţie se foloseşte dacă este necesară sporirea
rezistenţei peretelui la acţiunea perpendiculară pe plan pe direcţia respectivă (numai benzi
verticale/orizontale sau reţea de benzi).

Figura F.5.27 Placarea pereţilor de zidărie cu benzi din FRP

În mod analog se dispun în perete barele din FRP.

5-26
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009 277

Figura F.5.28 Dispunerea pe perete a barelor din FRP

Figura F.5.29 Montarea barelor din FRP în perete

Placarea se aplică pe pereţii din zidărie după pregătirea corespunzătoare a acestora. Peretele
se curăţă de resturile de finisaje/tencuială prin frecare cu peria de sârmă fără a fi necesare
metode mai puternice (sablare, de exemplu).
Placarea zidăriilor cu FRP are următoarele efecte principale:
• sporirea rezistenţei pereţilor la forţele seismice în plan şi perpendiculare pe plan;
sporirea rezistenţei la forfecare este în funcţie de eficienţa legăturii dintre panoul de
zidărie şi fibre; în cazul mortarelor pe bază de ciment cedarea se produce prin
desprinderea stratului de fibre;
• sporirea ductilităţii zidăriei.
În ceea ce priveşte efectele placării pereţilor de zidărie cu FPR subliniem că acestea trebuie
examinate cu atenţie deoarece pot fi diferite în funcţie de modul de aplicare pe ansamblul
peretelui.
De exemplu:
• În cazul în care folia/plasa se aplică pe şpaleţi ductili (care cedează din compresiune
excentrică - rocking critical wall), fără a fi legată cu plinurile orizontale de zidărie,
capacitatea de rezistenţă şi modul de rupere nu se modifică, dar scade degradarea
ciclică;
• Dacă placarea leagă şpaletul de plinurile orizontale de zidărie (parapet şi buiandrug),
capacitatea de rezistenţă la compresiune excentrică sporeşte ceea ce poate modifica
modul de rupere, favorizând ruperea fragilă prin forţă tăietoare.
Placarea pe ambele feţe este indicată în special pentru a spori rezistenţa la acţiunea seismică
perpendiculară pe planul peretelui.
Eficienţa placării pereţilor cu FRP depinde şi de:
• Asigurarea conlucrării cu zidăria existentă;
• Ancorarea plaselor /benzilor la capete.
În general ancorarea plaselor de FRP este dificilă deoarece acestea nu pot fi îndoite la unghi
drept pe pereţii transversali. În aceste condiţii ancorarea trebuie să se realizeze cu dispozitive

5-27
278 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 647 bis/1.X.2009

speciale capabile să transmită eforturile ridicate din fibre la masa zidăriei. De exemplu se
poate folosi un profil "U" din FRP montat într-un şanţ creat prin frezare în zidărie. Ţesătura
de FRP se suprapune peste profilul "U" iar legătura dintre acesta şi zidărie se realizează cu
răşini compatibile cu matricea armăturii.

(a) În câmp curent (b) La colţuri

Figura F.5.30 Ancorarea ţesăturii FRP la capete.

Dacă placarea urmăreşte sporirea rezistenţei la încovoiere perpendicular pe plan este necesar
ca plasa/banda sau barele să fie ancorate corespunzător în planşeu. Şi în acest caz sunt
necesare detalii speciale din cauza dificultăţilor de a realiza îndoirea la unghi drept fără a se
asigura o anumită rază de curbură. În cazul în care placarea urmăreşte sporirea rezistenţei
peretelui pentru acţiunea seismică în plan este necesar să se asigure continuitatea placării de la
un nivel la altul şi la bază, prin legare cu fundaţiile.

Rezultate similare se obţin şi prin placarea zidăriei grile polimerice.

Forarea găurilor şi montarea (b) Montarea şi fixarea plasei (c) Aplicarea tencuielii
ancorelor

Figura F.5.31 Placarea pereţ