Sunteți pe pagina 1din 40

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SANGELUI

Sangele este un lichid vital existent in corpul oamenilor precum si in


cel al animalelor, care hraneste toate organele si tesuturile corpului si
elimina substanele nefolositoare sau reziduale din organism,de aici si
denumirea de "raul vietii". Sangele mpreuna cu limfa si lichidul
interstiial formeaza mediul intern al organismului.El se caracterizeaza
prin culoarea rosie,mirosul sau specific prin gustul sau sarat,printr-o
slaba reactie (Ph) alcalina, 727s1813h este vascos si iriga toate
organele si esuturile.
PROPRIETATILE SANGELUI
Greutatea specifica(densitatea) a sangelui este la femei de 1057
iar la barbati de 1061. Densitatea separata a masei globulare este de
1097,iar a plasmei de 1027.La nou-nascut valorile sunt ceva mai
crescute decat la adult.Componentele sngelui cu importana cea mai
mare
in
determinarea
valorii
densitaii
sunt
elementele
figurate, eritrocitele in special, proteinele plasmatice si apa.Variaiile
fiziologice determinate de sex si varsta (densitate mai mai mare la nou
nascut si la barbat)se datoresc deci unui numar mai mare de globule
rosii.Cresteri ale densitatii peste valorile normale se intlnesc fiziologic
la altitudine,in efort(datorita splenocontractiei), deshidratari prin
transpiraie ,iar patologic, n diaree, voma, poliglobulii primare sau
secundare si soc. Scaderi fiziologice ale densitatii sngelui se
semnalizeaza la gravide, dupa ingerari masive de lichide, iar patologice
in
anemii
in
hemoragii.
Vscozitate
a (in raport cu apa)variaza in mod normal ntre 3,5 si 5,4.Vscozitatea
determina scurgerea laminara(in straturi)a sngelui prin vase,cresterea
vascozitatii peste anumite valori este un factor de ngreunare a
circulaiei.Variaiile greutaii specifice i a vascozitai sunt determinate
de variaia numarului de elemente figurate.Factorii care determina
vscozitatea sngelui sunt:hematocritul(dependent de elemente
figurate)si proteine plasmatice (in primul rnd fibrinogenul si
imunoglobulinele Ig G si Ig M).Vscozitatea sngelui variaza in funcie
de o serie de parametrii fizici :
- temperatura ; vscozitatea variaza invers proportional cu
temperatura ; ca urmare vscozitatea sngelui in teritoriul cutanat
expus la rece este mai mare dect in vasele profunde ; simpla
scufundare a bratului in apa la 4 grade Celsius crete valorile

vscozitaii regionale de trei ori ; creterea temperaturii, dimpotriva,


determina scaderea vscozitaii sngelui ;
- viteza de curgere a sngelui - in condiiile vitezelor mari
eritrocitele se dispun in lungul axului central al sensului de curgere si
fora de frecare interna este minimala.Odata cu scaderea
vitezei,tendina eritrocitelor de a ocupa axul curentului diminua,iar
curgerea elementelor figurante n ' suspensie' permite numeroase
coliziuni intercelulare care cresc frecarea interna deci,vacozitatea ;
- diametrul vascular - scozitatea relativa a sngelui scade
proporional cu raza n vasele cu calibru mai mic de 300 ; scaderi ale
vscozitaii determina scaderi ale presiunii arteriale. In utilizarea de
substitueni artificiali ai plasmei pentru refacerea volemiei i a presiunii
arteriale, asigurarea unei vscozitati normale a substituienilor perfuzai
este o condiie obligatorie.
Volumul sanguin(volemia) cantitatea de snge din organism
reprezinta 7% din greutatea corpului. Aceasta nseamna circa 5 litri de
snge pentru un individ de 70 Kg. Volemia variaza n condiii fiziologice,
n funcie de sex (este mai mare la barbai), vrsta (scade cu
naintarea n vrsta) , mediul geografic (este mai mare la locuitorii
podisurilor inalte). Volumul normal de snge din corp se numete
normovolemie i organismul sanatos are mecanisme specifice pentru
meninerea ei. In unele stari patologice volumul total al sngelui se
schimba : scade (hipovolemie) ca n cazuri de hemoragie , n diferite
forme de anemii, n mixedem etc ; sau crete (hipervolemie) ca n
hipertiroidism, leucemie etc. In repaus o parte din masa sangvina a
corpului stagneaza n teritorii venoase i capilarele din ficat, splina i
esutul subcutanat . Acesta este volumul sangvin stagnant sau de
rezerva, n cantitate de 2 litri. Restul de 3 litri l reprezinta volumul
circulant. Raportul dintre volumul circulant i volumul stagnant nu este
fix, ci variaza n funcie de condiiile de existena. In cursul efortului
fizic sau termoreglator are loc mobilizarea sngelui de rezerva, crescnd
volumul circulant. Mentinerea volumului saqnvin n limite constante, n
ciuda ingerari unor cantitai variabile de lichide, presupune existena
unor mecanisme de reglare. Reglarea se face diferit pentru volumul
plasmatic i pentru cel globular.
Reglarea volumului plasmatic. In reglarea volumului plasmatic
intervin mecanisme reflexe i umorale, care influeniaza att procesele
de filtrare i reabsorbie capilara, ct i cele de excreie renala.

-mecanisme reflexe ; receptorii de volum(voloreceptorii) care iniiaza


astfel de reflexe sunt situai, n parte, n atriu stang. Distensia atriului
de catre volumul sangvin marit , determina stimularea receptorilor i o
reducere reflexa a secreiei de ADH din hipotalamus, cu eliminarea
excesiva a apei prin rinichi i restabilirea volumului plasmatic. Volumul
sangvin marit determina o anumita cretere a debitului cardiac i
presiunii
arteriale.
Presiunea
arteriala
mai
ridicata
excita
baroreceprtorii i provoaca un raspuns reflex similar cu cel iniiat de
stimularea voloreceptorilor. Reflexele declanate de voloreceptori , de
obicei , readuc volumul sangvin la normal intr-o ora. Voloreceptorii nsa
se adapteaza complet la 1-3 zile de la instalarea modificari de volum i
nu mai transmit semnale corectoare. De aici reiese ca receptorii pentru
volum au importana n restabilirea volumului sangvin n primele ore
sau zile.
-mecanismele umorale. Pastrarea ntre limitele fiziologice a volumului
plasmatic se face i prin intervenia hormonilor ADH, aldosteron,
factorului natriuretic atrial ,precum i a proteinelor plasmatice.
Reglarea volumului globular. Volumul globular crete sau se
reduce n funcie de gradul de oxigenare a esuturilor. Hipoxia
(scaderea aportului de oxigen la nivelul esuturilor) determina
creterea volumului globular. Scaderea volumului globular are loc cnd
nevoile n oxigen ale esuturilor diminua , cum se ntampla in
hipotiroidism. Ori de cte ori volumul globular scade , are loc o cretere
a volumului plasmatic, care reface volumul sangvin.
Reacia sngelui - conditii fiziologice pH plasmatic fiind ntre 7,357,40. Constanta de cea mai mare importanta pentru activitatea unor
sisteme enzimatice reactia sanguina este mentinuta n limite normale
prin mecanisme complexe fizicochimice si fiziologice.
Culoarea rosie a sngelui se datoreaza hemoglobinei din eritrocite.
Culorea sngelui poate varia n condiii fiziologice sau patologice.
Sngele recoltat din artere (snge arterial) este de culoare rou
deschis(datorita oxihemoglobinei) iar sngele recoltat din vene (sange
venos) are culoare rou nchis (datorita hemoglobinei reduse)
Presiunea osmotica - n orice soluie , apare o presiune statica
suplimentara ce poate fi pusa n evidena separnd , printr-o membrana
semipermeabila , solventul de soluia respectiva. Membrana
semipermeabila permite trecerea solventului prin membrana spre

compartimentul ocupat de soluia respectiva. Presiunea osmotica are


rol important n schimburile de substane dintre capilare si esuturi.
Masurarea presiunii osmotice se face cu osmometrul: un vas de sticla
prevazut la o extremitate cu un tub capilar iar la cealalta extremitate
cu o membrana semipermeabila ce permite trecerea apei i mpiedica
trecerea sarurilor. In osmometru se introduce plasma, iar aparatul se
scufunda n apa distilata. Apa este atrasa n osmometru i urca pe
tubul capilar proporional cu presiunea osmotica. Presiunea osmotica
reprezinta presiunea ce poate opri expansiunea lichidului, fiind egala n
plasma cu 6,7 atmosfere, adica cu 5300mm/Hg. Presiunea osmotica a
sngelui masoara 300 miliosmoli pe litru. Doua soluii cu aceeai
presiune osmotica sunt izoosmotice. O soluie ce are presiunea
osmotica mai mare dect o soluie cu care se compara, este
considerata hiperosmotica, iar cnd are o presiune osmotica mai mica,
hipoosmotica.
Toate
compartimentele
lichidiene ale organismului au aceeai presine osmotica. O soluie
izotonica are presiunea osmotica egala cu a lichedelor organismului.
Cnd presiunea osmotica depaete pe cea a lichidelor organismului se
socotete drept hipertonica. Soluia hipotonica, se caracterizeaza
printr-o presiune osmotica inferioara lichidelor organismelor. Celule
organismului sunt adevarate osmometre datorita faptului ca
membrana lor este semipermeabila. Cnd presiunea osmotica crete
sunt stimulai osmoreceptorii din hipotalamulul anterior i se
declaneaza secreia de ADH care reine apa i restabilete presiunea.
Presiunea coloidosmotica - este atribuita prezenei n snge a
substanelor macromoleculare (proteine) . Proteinele plasmatice
contribuie la presiunea osmotica abia cu 25mm/Hg. Valoarea scazuta a
presiunii coloidosmotice se explica prin dimensiunile foarte mari ale
proteinelor (greutatea moleculara a unor fractiuni este peste 1milion)
i numarul redus de particole. Presiunea coloidosmotica joaca rol
important n procesul de schimb capilar. In zona ansei arteriale a
capilarului, presiunea hidrostatica mpinge apa cu substanele
micromoleculare
n
interstiiu
cu
35mm/Hg
iar
presiunea
coloidosmotica de numai 25mm/Hg tinde sa reina apa i substanele
micromoleculare n vase. Presiunea hidrostatica fiind predominanta,
apa i micromoleculele trec n interstiii, proces numit ''transudare''. In
capilarul venos presiunea coloidosmotica ramne de 25mmHg, pe cnd
presiunea hidrostatica scade la 15mm/Hg, ceea ce face ca apa din
lichidul interstiial sa fie resorbita n capilare (edemele apar cnd
proteinemia scade sub 5,5g%).

Proprietaile de aparare ale sngelui


Imunitatea
Prin componentele sale, sngele indeplinete un rol foarte important i
n apararea organismului contra microorganismelor producatoare de
boli. Datorita aciunii sngelui , organismul are o rezistena care
impiedica mbolnavirea. Aceasta stare de rezistena a organismului
faa de aciunea de infecie a microorganismelor patogene se numete
imunitate, iar ramura biologiei care studiaza imunitatea se numete
imunologie. Un microorganism patogen (bacterie ,virus) produce toxine
care au aciune nociva asupra organismului. Pentru a impiedica
aceasta aciune nociva, i, n consecina, mbolnavirea ,organismul
trebuie sa actioneze att asupra microorganismului, ct i asupra
toxinelor produse de el. La aceasta aciune a organismului contribuie
leucocitele si anticorpii. Substana eliberata de microorganism exercita
o actiune de atracie asupra fagocitelor ; acestea parasesc vasele
sanguine i se apropie de punctul de intrare a microorganismului.
Micarea fagocitelor catre microorganism constituie un chemotactism
pozitiv. Apoi fagocitele ingera i digera microorganismul. Daca
fagocitele reuesc sa distruga microorganismele intrate n corp,
imbolnavirea nu se produce. Sunt nsa cazuri n care numarul
microorganismelor invadatoare fiind mare, acestea reuesc sa omoare
multe leucocite ; leucocitele moarte formeaza puroiul care este , in
cele din urma, ndepartat tot prin actiunea fagocitelor. Daca fagocitele
nu vor reui sa distruga microorganismele invadatoare, se va declana
boala.
Patrunznd in corpul omenesc, microorganismele se comporta ca
antigene.In general, se numesc antigene acele corpuri care, intrnd in
organism, l fac sa produca substane numite anticorpi, care intra n
reacie cu antigenele care le-au determinat, sau cu unele derivate ale
acestora. Anticorpii sunt subsane proteice care apar in plasma numai
n prezena unui antigen i au aciune specifica, adica
acioneaza numai asupra antigenului care le-a provocat apariia. Ei se
formeaza n sistemul reticulohistiocitar i n esutul limfatic. La baza
compoziiei chimice a anticorpilor stau globulinele plasmatice. Dupa
cum acioneaza , anticorpii se grupeaza:
aglutinine care
microorganismelor ;

mpiedica

raspndirea

tot

corpul

- lizine, care distrug microorganismele;


- precipitine, care precipita substanele proteice straine;
- antitoxine, care neutralizeaza toxinele produse de microorganisme;
- opsonine, care sensibilizeaza microorganismele faa de aciunea
fagocitelor.
Fagocitele i anticorpii joaca rolul principal n asigurarea imunitaii.
Aciunea lor nu se desfaoara izolat : anticorpii pregatesc stimuleaza,
intr-o mare masura, aciunea fagocitelor, prin sensibilizarea i slabirea
microorganismului, facnd, n felul acesta, ca el sa fie mult mai uor
distrus de fagocite. Intre fagocite i anticorpi exista deosebiri care
privesc felul cum i desfaoara aciunea. Fagocitele pot incorpora orice
particula straina care a patruns n corp sau chiar particule care au
patruns n corp (fragment de celule) ; ele au o aciune nespecifica , pe
cnd aciunea anticorpilor este strict specifica, cum s- a aratat mai
sus. Pe langa fagocite i anticorpi, intervin n asigurarea imunitaii
numeroase alte dispozitive, dintre care merita sa amintim, dispozitivele
de bariera, cum sunt tegumentul cu anexele lui i diferite mucoase.
Acestea au un rol foarte important n impiedicarea intrarii
microorganismelor, daca sunt intacte; fiecare leziune a lor reprezinta o
poarta de intrare a microorganismelor n corp. Si unele organe interne
aparin dispozitivelor de bariera ; aa este ficatul, cu rol foarte
important n apararea organismului. Toate aceste dispozitive de
aparare funcioneaza coordonat i se gasesc sub controlul sistemului
nervos central i n special al scoarei cerebrale. Imunitatea poate
prezenta aspecte foarte variate, n general ea putnd fi naturala sau
artificiala
IMUNITATEA NATURALA -este nereceptivitatea oganismului faa de
anumite boli , fara nici un fel de intervenie artificiala. Ea se poate
prezenta sub doua forme: imunitate naturala innascuta i imunitatea
naturala dobandita.
Imunitatea naturala innascuta se manifesta chiar din momentul
naterii. La nou-nascut , n primele saptamni de viata , imunitatea este
realizata prin aciunea anticorpilor care s- au format n corpul mamei i
au trecut, prin placenta , n sngele fatului. Mai trziu se declaneaza
mecanismul propriu de formare a anticorpilor. Imunitatea naturala
innascuta se manifesta foarte diferit la organisme diferite ; de aceea

receptivitatea faa de un anumit microorganism patogen este i ea


diferita, dupa indivizi. Aa se explica de ce unii oameni se imbolnavesc
de o anumita boala , iar alii nu.
Imunitatea naturala dobandita este imunitatea pe care organismul
nu o are n momentul naterii, dar o capata dupa ce a suferit o
infectare naturala cu un anumit microorganism patogen, adica , dupa
ce a suferit de o anumita boala infecioasa, organismul devine imun ,
nereceptiv pentru microorganismul care a produs aceasta boala. In
acest caz, in timpul infectiei , sub aciunea microorganismului
patogen , se declanseaza mecanismele de aparare care previn o noua
infecie. Imunitatea naturala dobandita sau imunitatea prin imbolnavire
nu se manifesta pentru toate bolile infecioase, iar durata ei este
variabila, depinznd de caracterele individuale i de natura bolii. Sunt
cazuri cnd, pentru aceeai boala infectioasa , imunitatea dobndita , se
manifesta la unii indivizi (la care boala nu recidiveaza pentru toate
bolile infectioase, iar durata ei este variabila, depinznd de caracterele
individuale i de natura bolii. Sunt cazuri cnd, pentru aceeasi boala
infecioasa , imunitatea dobndita , se manifesta la unii indivizi (la care
boala nu recidiveaza) i nu se manifesta la ali indivizi (la care
boala recidiveaza , chiar de mai multe ori) ; tot astfel unele boli
infecioase, cum este scarlatina, dau imunitate dobndita, pe cand
altele, cum este gripa, nu dau imunitate dobndita i de aceea
recidiveaza.
IMUNITATEA ARTIFICIALA- este imunitatea care se realizeaza in mod
artificial ,adica prin tratament medical.Dupa mecanismul prin care se
realizeaza ea poate fi: imunitate activa i imunitate pasiva.
Imunitatea activa este imunitatea n care organismul si produce
singur mijloacele specifice de aparare , anticorpii, sub influena unui
preparat introdus n mod artificial. Introducerea acestui preparat n
corp se numete vaccinare sau imunizare activa. Preparatele folosite n
acest scop pot fi: vaccinul i anatoxina.
Vaccinul este un preparat format dintr-o cultura de microorganisme
patogene, care introdus in corp funioneaza ca antigen i provoaca
formarea anticorpilor specifici. Microorganismele pot fi omorte sau
slabite. Prin omorrea sau slabirea, microorganismele i-au pierdut
virulena, adica puterea de a produce toxina, i deci nu pot provoca
starea de boala, dar si pastreaza proprietaile antigenice i stimuleaza
organismul la formarea anticorpilor. Omorrea sau atenuarea

microorganismelor se poate face prin aciunea unor ageni fizici


(caldura, radiaii ultraviolete) chimici(formol,alcool) sau biologic
(bila,tesut nervos numita i toxoid este o toxina care i-a pierdut
toxicitatea, dar i-a pastrat proprietatea de antigen; ea se prepara prin
supunerea toxinelor la aciunea unei substane chimice. Vaccinul i
anatoxina funcioneaza ca antigene i stimuleaza organismul n
producerea anticorpilor, dar n acelai timp, sunt stimulate i celelalte
mecanisme care contribuie la asigurarea rezistenei organismului
mpotriva agenilor patogeni. Vaccinarea este un mijloc de prevenire a
mbolnavirii organismlui i dau acestuia o imunitate de durata (n unele
cazuri de civa ani)
Imunitatea pasiva este imunitatea care se obine prin introducerea n
corp a anticorpilor specifici gata formatai ; n acest caz organismul nu
folosete mijloacele specifice proprii, este pasiv. Pentru obinerea
acestei forme de imunitate se folosete serul imun. Daca n corpul
omului au patruns sau au fost introduse microorganisme patogene, n
plasma apar anticorpi specifici. Serul care contine anticorpi se numete
ser imun i poate fi folosit pentru vindecarea unei boli prin obinerea
imunitaii pasive. Serul imun se poate obine din sngele oamenilor
care au fost bolnavi de boli contagioase sau din sngele unor mamifere
(cal,iepure) care au fost infectate special ; serurile obinute din sngele
omului se numesc seruri omologe, iar cele obinute din sngele
mamiferelor se numesc seruri eterologe. Dupa aciunea pe care o au,
serurile pot fi : seruri antitoxice, care acioneaza asupra toxinelor, sau
seruri antimicrobiene, care acioneaza asupra microorganismelor ;
exista seruri cu aciune mixta. Folosirea serurilor se face cu foarte
mare atenie, ntruct ,in unele cazuri , prin introducerea serului se pot
produce stari grave, cunoscute sub numele de reaciile serului, care
pot provoca chiar moartea. Imunitatea pasiva, care se obine cu
ajutorul serului imun este, n general de scurta durata. Ea variaza ,
dupa natura serului folosit, ntre 15 si 40 zile. Seroterapia se folosete
mai mult cu scop curativ dect preventiv. Imunitatea are o importana
covaritoare pentru meninerea sanataii organismului.
FUNCTIILE SANGELUI
Transportul de gaze - sngele are rolul de a transporta gazele
mplicate n procesul respiraiei. De la nivelul plamnilor sngele se
ncarca cu oxigen (O2), pe care l transporta prin vasele de snge la
organe i esuturi. Aici are loc schimbul de gaze ntre tesuturi i snge,
oxigenul fiind transferat catre esuturi, iar dioxidul de carbon (CO2),

rezultat din procesele de ardere, trece n snge, urmnd a fi


transportat la plamni, unde va avea loc un nou schimb de gaze.
Transportul de nutrienti, apa i produsii de catabolism - aceasta
funcie a sngelui este de o importana majora, ndeplinind doua
necesitai ale organismelor vii: nutriia i excreia. De la nivelul zonei
de absorie a tractului digestiv, sngele se ncarca cu nutrieni (ex:
proteine, lipide, glucide, vitamine, minerale etc.) i apa, pe care i
transporta cu ajutorul sistemului circulator, la organe i esuturi. Odata
ajuni aici, nutrienii i apa sunt transferai esuturilor, iar produii
reziduali rezultai din degradarea acestora, trec din esuturi n snge,
prin intermediul caruia sunt transportai la rinichi, de unde vor fi
preluai
de
celulele
specializate
n
filtrare.
Transportul de molecule n curs de maturare - sngele are rolul
de a transporta substanele n curs de maturare, de la un organ la
altul, unde sufera modificari, pentru a putea fi folosite n procesele
fiziologice. De exemplu parcursul vitaminei D, care este produsa n
forma inactiva n celulele tegumentare, de unde este preluata de
snge i transportata la ficat, iar apoi la rinichi pentru a putea fi
transformata n vitamina D activa. De aici vitamina D activa este
transportata de snge n intestinul subtire unde ajuta la absoria
calciului.
Transportul moleculelor cu rol n reglarea proceselor vitale majoritatea proceselor din corpul uman sunt reglate pe cale umorala,
de catre hormoni. Pentru a ajunge de la organele, care i produc, pna
la organele inta, hormonii sunt transportai prin vasele sanguine, de
catre
snge.
Reglarea pH-ului i meninerea presiunii osmotice a mediului
intern -sngele conine substane care ajuta la meninerea pH-ului n
limitele lui normale (7,35-7,40), precum i substane care ajuta la
meninerea n limite normale a presiunii osmotice a mediului intern.
Mentinerea temperaturii constante a corpului - sngele este
implicat i n procesele de termoreglare din organism. Atunci cnd
temperatura interna a corpului crete, sngele preia o parte din
energia termica i o transporta la periferie, unde caldura este eliminata
n mediul extern, iar n situaiile n care organismul risca sa se raceasca
prea mult, prin vasoconstricie tegumentara, sngele ajunge din ce n
ce mai puin n teritoriile periferice ale corpului pentru a evita
pierderea
suplimentara
a
caldurii.
Protecie mpotriva substanelor straine i agenilor patogeni unele celule sanguine (leucocitele), precum i o serie de compusi
biochimici din snge (anticorpii) constituie o importana parte a

sistemului imunitar, protejnd organismul mpotriva elementelor


straine,
precum
microorganismele
si
toxinele.
Formarea de coaguli - sngele are proprietatea de a se coagula n
locul unde un vas este lezat, astfel prevenindu-se o eventuala pierdere
excesiva de snge. Deasemenea, procesul de coagulare este primul
pas din fenomenul de refacere al tesutului.
Componentele sangelui
Sngele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coaguleaza.
Prin centrifugarea unei eprubete cu snge incoagulabil timp de 15 la 3
000 t/minut se produce separarea sngelui n doua componente".
Elementele figurate ale sngelui, situate la fundul eprubetei, se
prezinta ca un lichid foarte vscos, de culoare rosie-nchisa; Plasma
sangvina, situata deasupra, este un lichid mai putin vscos,
transparent, de culoare galben-citrin.
Elementele figurate ale sngelui reprezinta 45% din volumul
sangvin. Aceasta valoare poarta numele de hematocrit sau volum
globular procentual. Hematocritul variaza cu sexul (mai mic la femei),
cu vrsta (scade cu vrsta) sau n functie de factori de mediu ambiant
(caldura provocnd transpiratie duce la scaderea apei din snge si
cresterea valorilor hematocritu-lui) etc. Prin examenul microscopic al
sngelui se observa trei tipuri de elemente figurate:
globulele
rosii
(hematii
sau
eritrocite);
globulele
albe
(leucocitele)
plachetele
sangvine
(trombocitele).
Pentru a studia elementele figurate se face un frotiu de snge
proaspat. Se dezinfecteaza cu alcool pulpa degetului aratator si se
nteapa cu un ac sterilizat. n momentul cnd apare o picatura de
snge, aceasta se aplica pe o lama si se ntinde n strat subtire cu o
lamela de sticla. Dupa uscare, frotiul se examineaza la microscop.
Frotiul poate fi conservat prin fixare n amestec de alcool-eter, n parti
egale.
Hematopoieza este procesul de rennoire continua a elementelor
figurate ale sngelui. Exista cte o cale separata pentru fiecare din
cele trei tipuri celulare principale (eritropoieza pentru eritrocite,
leucopoieza pentru leucocite si trombocitopoieza pentru trombocite)
iar la leucocite se descriu cai separate pentru granulocite
(granulocitopoieza)
si
pentru
limfocite
(limfopoieza).

Toate celulele
pluripotentiala
primitiva).

sangvine au
din
maduva

o origine comuna: celula stem


osoasa (celula
hematoformatoare

Exista
doua
mari
sectoare
ale
hematopoiezei:
sectorul
medular(mielopoieza), unde se formeaza eritrocitele, granulocitele i
trombocitele, i sectorul limfatic(limfopoieza), unde se formeaza
limfocitele i plasmocitele. Producia de celulele sanguine este
adaptata permanent la necesitaile organismului; ea poate crete mult
prin transformarea maduvei grasoase n maduva hematopoietica.
ERITROCITELE (hematiile- globulele rosii) sunt celule fara nucleu,
bogate n hemoglobina, un pigment de culoare rosie, cu rol n transportul
02
si
C02.
Numarul lor este considerabil : un mm3 de snge contine 4 500 000
hematii la femeie si 5 000 000 la barbat. La copilul mic numarul
eritrocitelor este si mai mare (5 500 000-6 000 000/mm3), iar la
locuitorii podisurilor nalte se nregistreaza cifre de 8 000 000 globule
rosii la 1 mm3. Numarul hematiilor poate creste temporar prin golirea
rezervelor de snge (mai bogate n hematii ca sngele circulant).
Cresteri de lunga durata sunt poliglobulia de altitudine si poliglobulia
unor bolnavi de plamni sau cu defecte congenitale ale inimii.
Scaderea numarului este consecinta unei distrugeri exagerate sau a
unei eritropoieze deficitare. Forma si structura hematiilor reprezinta
adaptari morfologice la functia de transport a gazelor. Privite din fata,
hematiile apar ca discuri rotunde sau usor ovalare cu centrul, de

culoare mai deschisa si periferia mai intens colorata galben-auriu.


Acest aspect se datoreste variatiei grosimii hematiei care la centru
masoara 1,5 iar la periferie, 2,5 .Lipsa nucleului permite o mai mare
ncarcare cu Hb. In structura hematiei se distinge o membrana
lipoproteica. In interiorul hematiei se afla o cantitate mare de
hemoglobina(Hb). Hematia nu contine organite celulare, nu este
capabila
de sinteza proteica iar metabolismul sau este foarte redus, si,
ca atare, hematia consuma foarte putin oxigen.
ERITROPOIEZA Hematiile circulante reprezinta doar o etapa din viata
acestor elemente. Din momentul patrunderii n circulatie si pna la
disparitia lor trec aproximativ 120 zile (durata medie de viata a
eritrocitelor). Desi traiesc relativ putina vreme, numarul lor ramne
constant. Exista un echilibru intre procesul de distrugere si cel de formare de noi hematii. Sediul eritropoiezei este maduva rosie a oaselor,
sediul distrugerii este splina. Un organism adult are cam 1,5 kg
maduva rosie. Cantitatea ei variaza n functie de nevoia de oxigen a
organismului.
Cnd aceste nevoi sunt reduse, o parte din maduva rosie intra n
repaus, celulele se ncarca cu lipide si maduva rosie se transforma n
maduva galbena. Spre batrnete, maduva galbena sufera un proces de
transformare fibroasa si devine maduva cenusie. Daca apar conditii
care solicita eritropoieza (efort repetat, viata la altitudine) are loc un
proces invers, de transformare a maduvei galbene n maduva rosie si o
sporire corespunzatoare a eritropoiezei. Intre maduva rosie si cea
galbena exista tot timpul vietii un echilibru dinamic, controlat de
sistemul
reglator
neuro-endocrin.
Maduva
cenusie
nu
mai
poate
fi
recuperata
pentru
hematopoieza. Eritropoieza se
regleaza prin mecanisme neuroendocrine. Centrii eritropoiezei sunt situati n diencefal, iar excitantul
principal este scaderea aprovizionarii cu oxigen a acestor centri
(hipoxia).
Hipoxia actioneaza si la nivelul rinichiului care secreta, n aceste
conditii, un factor eritropoietic. Acesta determina formarea n organism
a unui hormon eritropoietic numit eritropoietina ce actioneaza asupra
celulei stern unipotente, eritroformatoare, determinnd cresterea numarului de hematii. Desfasurarea normala a eritropoiezei necesita
asigurarea cu substante nutritive, vitamine (C, B6, B12 , acid folie) si
Fe. n cazul unor deficite de aprovizionare apare anemia, cu toate ca
sistemul de reglare a eritropoiezei functioneaza normal.

ROLUL HEMATIILOR
Hematiile joaca doua roluri esentiale pentru organism: n transportul
02
si
C02 si
n
mentinerea
echilibrului
acido-bazic.
HEMOLIZA Hematiile batrne si uzate sunt distruse prin hemoliza n
splina ("cimitirul hematiilor"), ficat, ganglioni limfatici si maduva
oaselor.
LEUCOCITELE
Globulele albe sunt elemente figurate ale sngelui ce poseda
nucleu.Numarul lor este in medie 5000/mm3. Aceasta valoare poate
varia in condiii fiziologice si patologice.Creterea numarului se
numete leucocitoza,iar scaderea se numete leucopenie.Numarul
leucocitelor poate varia in condiii normale cu 1-3mii de elemente pe
mm3.Astfel,la un copil se intlnesc 8-9 mii leucocite pe mm3,iar la
batrni se intlnesc 3-5 mii leucocite pe mm3.In efort fizic avem
leucocitoza,iar dupa un repaus prelungit,leucopenie.
Variaiile patologice sunt mult mai mari. In bolile infecioase
microbiene numarul leucocitelor poate crete pna la 15-30 mii pe
mm3,iar in unele forme de cancer (leucemii) numarul poate depai
cateva sute de mii pe mm3, inct sngele capata o culoare albicioasa
(sange alb). Exista mai multe tipuri care difera ntre ele ,att ca
origine si morfologie, ct i n privina rolului n organism. Exprimarea
lor procentuala se numete formula leucocitara.In cadrul acestei
formule deosebim leucocite cu nucleu unic (mononucleare)si leucocite
cu nucleu fragmentat,polilobat (polinucleare).
Mononuclearele reprezinta
32%,
iar polinuclearele reprezinta
68%din leucocite.Grupa mononuclearelor cupride limfocitele care
reprezinta 25% si monocitele 7%.
Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare.Aceste celule se mai
numesc si granulocite,dupa granulatiile ce se observa n citoplasma
lor.In funcie de afinitatea diferita a granulaiilor faa de colorani,
polinuclearele se mpart :
- polinucleare neutrofile(65%). Granulaiile acestora se coloreaza bine
cu colorani neutri. Ele se mai numesc polimorfonucleare
neutrofile(PMN).

- polinucleare eozinofile(2,5%). Au granulaii ce se coloreaza cu


colorani acizi.
- polinucleare bazofile(0,5%).
colorani bazici.

Au

granulaii

cu

afinitate

pentru

Dimensiunile leucocitelor variaza intre 6-8microni pentru limfocitul mic


si 20 microni in diametru pentru monocite si neutrofile.
Leucocitele prezinta o structura celulara completa. Au o membrana cu
plasticitate remarcabila. Datorita ei leucocitele ntind prelungiri
citoplasmatice (pseudopode) cu ajutorul carora devin mobile i se pot
deplasa n afara vaselor capilare(diapedeza) i pot ngloba
microbi(microfagocitoza)sau
resturi
celulare(macrofagocitoza).
Granulaiile polinuclearelor sunt mici saci si vezicule(lizozomi) pline cu
enzime hidrolitice care participa la digestia corpului fagocitat. Tot in
familia leucocitelor se includ si plasmocitele,celule provenite din
limfocite,specializate in producia de anticorpi.
Leucopoieza-durata vietii leucocitelor variaza foarte mult de la 1-2
zile pentru polinuclearele neutrofile,pana la ctive ani pentru limfocitele
dependente de timus(limfociteT).Sediul leucopoiezei este diferit in
raport
cu
sistemul
celulelor
de
care
aparine
leucocitul.Astfel,granulocitele si monocitele sunt produse la nivelul
maduvei roii a oaselor,n timp ce limfopoeza are loc n splina,
timus,ganglionii limfatici,placile Payer din jejun-ileon.
Granulocitopoieza pornete tot de la celula stem pluripotenta care se
afla i la originea hematiilor. Din aceasta se difereniaza celula stem
unipotenta. Prin procese de difereniere i multiplicare se formeaza
granulocitele si monocitele mature.
Limfopoieza. Limfocitele deriva din celula stem limfoformatoare, cu
sediul in maduva roie hematogena. Organismul produce doua tipuri
de limfocite:limfocite "T" sau timodependente,si limfocite "B" sau
bursodependente.Primele se dezvolta sub influena timusului, iar
ultimele sub influena unor structuri echivalente cu bursa lui Fabricius
de la pasari(maduva osoasa).La adult maduva roie produce limfocite
B,iar ganglionii limfatici si splina produc ambele tipuri.
Reglarea leucopoiezei se face prin mecanisme neumorale complexe.
Centrii leucopoiezei sunt situai in hipotalamus.Activitatea acestor

centri se intensifica atunci cnd n snge crete concentraia acizilor


nucleici rezultai din distrugerea leucocitelor batrne.In cazul
patrunderii n organism a unor ageni patogeni are loc,de asemenea,o
stimulare prin antigene a leucopoiezei,urmata de creterea peste
normal a leucocitelor,fenomen numit leucocitoza.
Leucopoieza medulara se poate intensifica att
stimililor nervoi plecai de la centrul de reglare,ct i a
chimice numite leucopoietine.Creterea numarului
circulante poate avea loc i fara creterea prealabila
numai prin mobilizarea rezervorului medular de
mecanism asigura un raspuns precoce al organismului
agenilor straini.

sub influena
unor substane
de leucocite
a leucopoiezei
leucocite.Acest
faa de invazia

Rolul leucocitelor este complex si diferit, dupa tipul lor. Principala


funcie a leucocitelor consta in participarea acestora la reacia de
aparare a organismului.
Polinuclearele neutrofile au
rol
in
fagocitoza
agenilor
patogeni.Datorita vitezei de diapedeza i deplasarii rapide prin
pseudopode,polinuclearele nu stau n snge mai mult de cateva ore. Ele
ajung primele la locul infeciei unde fagociteaza microbii,distrugndu-i.
Datorita acestei aciuni polinuclearele se numesc i microfage, numarul
lor crete mult n infeciile acute. Ieirea leucocitelor din vas este
favorizata
de
ncetinirea
curgerii
la
nivelul
focarului
inflamator(datorita vasodilataiei) precum i alipirii acestora de
endoteliul capilar, fenomen numit marginaie. Marginaia, diapedeza i
deplasarea leucocitelor prin pseudopode spre focarul inflamator sunt
favorizate de atracia leucocitelor de catre unele substane locale,
fenomen cunoscut sub numele de chimiotactism pozitiv. Ajunse n
apropierea microbilor,neutrofilele emit pseudopode si cu ajutorul lor i
inglobeaza, formnd vacuole citoplasmatice numite fagozomi. Ulterior,
lizozomii neutrofilelor se contopesc cu fagozomul. In interiorul fagolizozomului microbul este digerat sub aciunea enzimelor lizozomale.
Cnd leucocitele fagociteaza un numar prea mare de microbi ele sufera
efectele toxice ale unor substane eliberate de acetia i mor.
Amestecul de microbi, leucocite moarte i lichid exudat din vase
formeaza puroiul.
Eozinofilele au rol in reaciile alergice.Granulaiile lor
histamina.Numarul lor crete n bolile parazitare si alergice.

conin

Bazofilele au rol in coagularea sngelui, prin intermediul unei


substane anticoagulante numita heparina, coninuta n granulaii. Tot
datorita heparinei, leucocitele bazofile au rol n metabolismul lipidelor,
heparina favoriznd dizolvarea chilomicronilor i dispersia lor in
particule fine, ce pot fi mai uor utilizate de catre esuturi.
Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitoza, att direct, ct i n
urma transformarii lor n microfage, proces ce are loc dupa iesirea
monocitelor din vase n esuturi.Monocitele i macrofagele formeaza un
singur sistem celular care fagociteaza att microbi, ct i, mai ales,
resturile celulare (leucocite, hematii, etc) i prin aceasta contribuie la
curairea i vindecarea focarului inflamator.
Limfocitele au rol considerabil n reacia de aparare specifica.
Clasele de limfocite
Dei asemanatoare ca morfologie, limfocitele reprezinta o populaie
celulara cu funcii individuale foarte difereniate. Se descriu doua clase
principale de limfocite, in raport cu modul n care acestea participa la
procesul de imunitate:
- limfocitele B , care participa la imunitatea umorala, mediata prin
anticorpi;
- limfocitele T, care participa la imunitate prin mecanism celular.
Morfologia limfocitelor T i B apare identica att la microscopul optic,
ct i la cel electronic. Denumirea de T sau B provine de la iniialele
organelor limfoide centrale n care se petrece "instructajul" diferentiat
al limfocitelor. Exista doua asemenea organe limfoide centrale: timusul
i bursa limfatica. Instructajul timic sau bursal al limfocitelor are loc in
perioada fetala.Toate limfocitele se dezvolta dintr - o celula cap de
serie mica, celula stem unipotenta limfopoietica. Dupa formare, o parte
din limfocite se fixeaza n timus, altele n maduva hematogena (organ
omolog cu bursa limfatica, prezenta numai la embrionul de pasari, i
absena la fatul de mamifere). Aici are loc un proces de difereniere i
specializare a limfocitelor. In timus se vor forma limfocite T
(timodependente) capabile sa lupte direct cu antigenele, iar n maduva
osoasa se vor forma limfocitele B (bursodependente), capabile sa lupte
indirect cu antigenele prin secreia de anticorpi specifici. Dupa nastere
limfocitele B, T migreaza din organele limfoide centrale n ganglionii

limfatici, unde vor genera limfocitele necesare apararii specifice a


organismului.
Clonele limfocitare
In cursul limfopoiezei se diferentiaza zeci de milioane de familii
limfocitare, numite clone: fiecare clona este specializata pentru
recunoaterea unui singur antigen corespunzator ; s - au specializat
pentru recunoaterea unui singur antigen tot attea tipuri de limfocite T
sau B, astfel ca la un anumit antigen reactioneaza i se multiplica
numai grupul limfocitelor care recunosc antigenul i l ataca direct
(limfocitele T) sau fabrica mpotriva lui anticorpi specifici (limfocite B).
Un astfel de limfocit ultraspecializat formeaza, mpreuna cu
descendenii sai o clona celulara imuna.
Markerii limfocitari
Diferena dintre un limfocit T sau B, precum i dintre clonele
limfocitare, se afla la nivelul membranei acestora. Celula T poseda
markeri de suprafaa ce funcioneaza ca receptori i permit
diferenierea subclaselor de limfocite T i receptori: celule T au
receptor antigen specific ce funcineaza ca situs pentru recunoaterea
antigenului. Celula B poseda ca markeri de suprafaa un tip special de
imunoglobuline (Ig M monomerica) ce funcioneaza ca situs pentru
recunoaterea antigenului. Datorita acestor caracteristici limfocitele
acioneaza numai cu antigenele corespunzatoare. Ddiferenta dintre un
limfocit T sau B, precum si dintre clonele limfocitare se afla la nivelul
membranei acestora. n structura membranei fiecarui limfocit se afla
aproximativ 100 000 macromolecule de imuno-globuline (anticorpi),
identice pentru aceeasi clona dar diferite de la o clona la alta, numite
receptorii de antigen.
Galerie de imagini

Eritrocite

Granulocit
neutrofil

Granulocit
eozinofil

Granulocit
bazofil

Monocit
TROMBOCITE - cele mai mici elemente solide ale sngelui, au rolul
important de a produce coagularea (inchegarea) sngelui. In caz de
hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna n
gramezi i contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului
i nchiderea ranii i deci la oprirea hemoragiei.

Valori normale
150 000-300 000/mm cubi.
Scaderi patologice
Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune
la sngerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici.De
aceea, nainte de orice operaie, se recomanda numaratoarea
trombocitelor.
Creteri patologice
Createrea numarului de trombocite peste 400 000 poate predispune
coagularea accentuata a sngelui chiar n interiorul corpului,
impiedicnd circulaia n vase, cu producerea de cheaguri, infarcte,
tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc
Plasma
Dupa ndepartarea elementelor figurate ale sngelui, ramne un lichid
vscos, galbui, numit plasma. Plasma reprezinta 55% din volumul
sngelui. Plasma sangvina contine apa (in proportie de peste 90%) n
care sunt dizolvate substane anorganice (n special ioni) i substane
organice (proteine, substane nutritive, produi de metabolism,

hormoni, etc). Plasma sangvina din care au fost ndepartate proteinele


de coagulare reprezinta serul.
Proprietatile plasmei sunt similare cu ale sngelui, difera doar
valorile si culoarea (plasma este incolora). Plasma este formata
din: apa (90%), care vehiculeaza celelalte componente i mijlocete
schimburile de substane i reacii chimice; proteine (6,5 -8 g\100
ml)cu rol in asigurarea presiunii coloidosmotice, n transportul unor
substane ,apararea inimii ,cuagularea , precum i produi lor de
degradare
(uree,
acid
uric
,
creatinina); lipide
(400800mg\100ml); glucoza(n jur de 200mg\100ml); saruri minerale (ai
caror ioni au fiecare funcii specifice); alte substane (bilirubina,
hormoni,vitamine,enzime)

Funciile plasmei
Rolul
proteinelor
plasmatice
Albuminele rol de transport al unor substante minerale (Cu, Ca, Fe),
hormoni, pigmenti biliari, precum si rol n presiunea coloid-osmotica a
sngelui. Scaderea albuminelor compromite schimburile de la nivelul
capilarelor.
Globulinele au rol n transportul substantelor prin snge, n
coagularea acestuia si contribuie, alaturi de albumine, la presiunea
omotica. Gamaglobulinele, numite si imunoglobuline (Ig), sunt suportul
chimic
al
anticorpilor.
Fibrinogenul are rol in coagularea sngelui, prin trecerea sa din
starea solubila ntr-o retea insolubila numita cheag de fibrina.

Caracteristicile structurale si
functionale ale elementelor figurate
ale sangelui

Elementele figurate isi au origininea in tesutul hematogen din maduva


rosie a oaselor, splina, ganglioni limfatici si timus.Acestea sunt
eritrocitele, leucocitele (acestea in functie de prezenta sau absenta
granulatiilor in citoplasma sunt granulocite - neutrofile, eozinofile,
bazofile si agranulocite - monocite si limfocite)
Eritrocite
-Sunt in numar de 4-6 milioane/mm3, diametrul de 7-8 si are forma
biconcava.
-Acestea sunt anucleate la muturitate, au culoare rosie si au o durata
de viata de cca 100-120 zile, dupa care sunt distruse in splina
(hemoliza).
-Eritrocitele contin hemoglobina
Functii
-Eritrocitele (hematiile) transporta gazele respiratorii O2 (oxihemoglobina) si CO2 (carbohemoglobina), ambele fiind
combinatii stabile.
- In contact cu CO (methemoglobina) este o combinatie stabila care
duce la asfixiere
Neutrofile
- Sunt in numar de 3000-7000/mm3 de sange, diametrul de 10-15
si au forma sferica, nucleul are 3-5 lobi.(polilobat)
- in citoplasma sunt prezente granule neutre la colorare si cu un

continut compus din enzime bactericide.


-Au o durata de viata aproximativ 7 zile
Functii
- Intervin in procesul inflamator invadand locul de formare al infectiei,
unde sunt atrase chimiotactic datorita receptorilor specifici de pe
suprafata membranei
- La locul infectiei neutrofilele se aseaza de agentii patogeni si ii digera
prin fagocitoza cu ajutorul enzimelor si cu produsii de oxidare toxici
Eozinofile
-Sunt in numar de 100-400.mm3 de sange, cu diametrul de 12-14
- Au nucleul bombat, contin granule care se coloreaza cu eozina
Functii
-Moduleaza raspunsul imun facogitand complexele anticorpi - antigene
(corpi straini), enzimele din granule descompun tegumentul unor
paraziti si numarul lor creste in boli parazitare
Bazofile
- Sunt in numar de 20-50/mm3 de sange, diametrul lor fiind de 10-12

- Nucleul este bi si trilobat,


- Contin granule care se coloreaza cu coloranti bazici si sunt bogate in
enzime - heparina si histamina (substante vasodilatatoare)
Functii
- Sunt implicate in inflamatii initiindu-le prin eliminarea substantelor
vasodilatatoare pot limita procesele de fagocitoza
Monocite
- Sunt in numar de 100-700/mm3 de sange si au diametrul de 12-24
- Nucleul are forma literei "C", contin numerosi lizozomi
Functii
- Migreaza in tesuturi, unde se transforma in macrofage si fagociteaza
microorgansimele si celulele moarte
- Fac parte din sistemul imun innascut, pot fagocita bacterii si diversi
fungi eliberand mediatorii inflamatori ( prostglandine si interferon), iar
ca parte a sistemul imun adaptiv prelucreaa corpii straini (antigenele)
in vederea activarii limfocitelor
Limfocite
-Sunt in numar de 1500-3000/mm3 de sange si au diametrul de 5-15
avand forme variate
-Nucleul poate ocupa aproape toata citoplasma
- Sunt de 2 tipuri T (90%) si B(10%)
Functii
-Asigura imunitatea adaptiva datorita prezentei unui antigen si se
realizeaza in 2 moduri

Limfocitele T - imunitatea mediata celular prin producerea de


limfocite care la contactul cu agentii patogeni se declanseaza citoliza
( distrugerea celulei straine)
Limfocitele B - produc raspunsul imun mediat umoral prin
transformarea in plasmocite care produc anticorpi specifici
- Dupa intalnirea cu un antigen se pot produce limfocite de memorie,
care prelungesc imunitatea fata de acel antigen, proprietatate care sta
la baza vaccinarii.

Trombocitele (Plachete sangvine)


-Sunt in numar de 250000-300000/mm3 de sange si au diametrul de 24
-Sunt fragmente citoplasmatice provenite din celule precursoare
numite megacariocite, contin factori ai coagularii si serotina (substanta
vasodilatatoare)
-Sunt functionale 7-10 zile
Functii :
- Intervin in hemostaza (oprirea sangerarii)
- In contact cu fibrele de colagen de la nivelul unei leziuni vasculare,
devin aderente (aglutinare) si formeaza trombusul plachetar care
acopera leziunea
-Elibereaza activatorul protombinei, care actioneaza asupra
protombinei din plasma si o transforma din fibriogenul plasmatic
solubil in fibrina insolubil, ce formeaza o retea in ochiurile careia se
fixeaza elementele figurate si se formeaza cheagul

SEMIOLOGIA SISTEMULUI HEMATOPOIETIC

Anatomia i fiziologia
organelor hematopoietice

Organele hematopoietice centrale


Mduva osoas
Timusul
Organele hematopoietice periferice
Splina
Ganglionii limfatici
esutul limfoid al tractului gastrointestinal

Mduva osoas organul


cu rol esenial n hematopiez
n mduva osoas se afl celulele stem pluripotente
hematopoietice, precum i celule progenitoare ale limfocitelor T
i B.

n mduva osoas are loc proliferarea i maturarea tuturor


tipuri de colonii: eritrocite, granulocite, monocite, trombocite.

Schema Hematopiezei
SIMPTOME GENERALE
N BOLILE HEMATOLOGICE
n mare parte determinate de hipoxemie cu afectarea SNC i a
organelor de sim :

cefalee, ameeli, insomnii

iritabilitate, scderea randamentului intelectual i a capacitii de


munc

fosfene, acufene (tinitus)

modificri ale senzoriului com n anemii severe

SIMPTOME GENERALE
N BOLILE HEMATOLOGICE
Stare general
relativ bun (n formele megaloblastice de anemii, anemii duse pe
picioare pn n stadiu avansat)

influenat n:

- leucemii acute,
-anemii acute (posthemolitice, pusee hemolitice)

SIMPTOME GENERALE
N BOLILE HEMATOLOGICE
Temperatur
subfebriliti leucoze cronice, limfoame, nsoite de transpiraii
vesperale

febr ondulant (PEL-EBSTEIN) limfom Hodkin (febra 4-6


sptmni) afebrilitate de aceeai durat

febr septic apare frecvent n leucemii acute, pancitopenii cu


agranulocitoz

Simptome din partea


diferitelor aparate si sisteme
SNC i organe de sim
sim (hipoxemie):
(hipoxemie):

cefalee,

vertij,

iritabilitate,

tulb ale somnului,

fosfene, tinitus

SN periferic (anemii megaloblastice deficit de vitB12 i acid folic


-sindrom neuroanemic) parestezii ale membrelor inferioare, mers greoi
(afectarea cordoanelor medulare posterior i lateral)

Simptome din partea


diferitelor aparate si sisteme
Sistemul osteoarticular
dureri osoase moderate, severe, lancinante; uneori trdeaz
prezena unor metastaze osoase sau fracturi patologice (MM)

prurit

Simptome din partea


diferitelor aparate si sisteme
Aparatul cardio-vascular:

palpitaii (tahicardie,tulb de ritm i conducere),

dureri precordiale de tip anginos (anemiile precipit evenimente c-v:

IM),

dispnee (EPA- factori de agravare a ICC)

AVC,

sindrom de ven cav superioar prin compresiune n limfoame

sindrom de hipervscozitate - tromboze (deficit de prot C,S,


policitemia vera,MM)

Simptome din partea


diferitelor aparate si sisteme
Aparatul respirator

tuse (iritativ sau productiv, risc crescut pentru infecii)

dispnee (fenomene compresive mediastinale n limfoame)

disfonie (sindrom mediastinal)

Simptome din partea


diferitelor aparate si sisteme
Aparatul digestiv
glosit, esofagit, gastrit (n anemiile feriprive i megaloblastice)
arsuri, disfagie, tulburri dispeptice

dureri epigastrice de tip ulceros n LMC datorit hiperacidiii


gastrice

litiaz biliar n sindr hemolitice congenitale

tumori gastrice :limfom gastric primitiv dau secundar

greuri, vrsturi, diaree dup citostatice

EXAMENUL CLINIC
Examenul clinic general

stare general

- n general influenat
- frecvent pacieni imobilizai la pat
- com (leucemii acute, anemii severe)

stare de nutriie

- bun n anemii (feriprive, megaloblastice)


- precar (denutriie caexie) n leucemiile acute i cronice, limfoame,

Examenul tegumentelor
i mucoaselor
Culoare
1.- paloare
alb ca varul (anemii posthemoragice acute)
paloare cu tent glbuie (anemii megaloblastice)

tent icteric n anemiile hemolitice dup puseele de deglobulizare (sindrom


icteric cu B i crescut)

2.- cianoza policitemia vera (poliglobulie)

Tabloul clinic
Paloarea tegumentelor indic prezena anemiei. Asocierea cu
uscciunea gurii, unghii moi i pr fragil, fisuri calcaneene, presupun
existena unei anemii fierodeficitare. Culoarea ceroas a pielii presupune o
anemie B12 deficitare sau deficit de a.folic. Paliditatea nsoit de icter
anemie hemolitic.

Examenul tegumentelor
i mucoaselor
Manifestri hemoragipare
elementele hemoragice pot aprea izolat sau confluente n
funcie de frecvena sindromului hemoragip

purpur, peteii, echimoze, sufuziuni sg

Manifestri hemoragice

Petesii (trombocitopenie)

Manifestri hemoragice

Echimoze (sindromul hemoragic)


Petesiile i echimozele sunt semne de dereglare a hemostazei primare. Hemartroze i
hematoamele hemostaza secundar

Manifestri hemoragice

Afeciuni necrotice ale pielii

Examenul tegumentelor
i mucoaselor

Formaiuni tumorale

- leucemide - tumorete cutanate, dure, sensibile, la nivelul membrelor i


trunchiului, diametrul de 1-2 cm (LLC, LMC, limfom Hodkin)
- infiltrarea tegumentelor eritro dermie, cu aspect de piele de reptil
(tulburri trofice severe)

Examenul tegumentelor
i mucoaselor
leziuni de grataj
- se pot suprainfecta, consecutiv pruritului (LLC, limfoame)

tulburri trofice ale tegumentelor i fanerelor


- apar mai ales n anemiile feriprive i secundare

Examenul tegumentelor
i mucoaselor

Edemele

declive la pacienii anemici (mai exprimate n formele megaloblastice unde


pot apare i facial - facies bouffi)

edeme limfatice prin compresiunea vaselor limfatice de ctre adenopatie


(limfoame)

Examenul clinic
pe aparate i sisteme

Aparatul respirator poate pune n eviden:

sindrom mediastinal (limfoame maligne) compresiune i dispnee

infiltrare difuz pulmonar (limfoame)

afeciune pleural pleurie exudativ (matitate deccliv, absena mv)

Examenul clinic
pe aparate i sisteme

Aparatul cardio-vascular

- sufluri sistolice pluriorificiale(anemii)


- tahicardie, zg aritmice,galop ventricular

(fenomene de ICC)

- rar pericardita exudativ (limfoame)


- HTA n policitemie, macroglobulinemia Waldenstrom

Examenul clinic
pe aparate i sisteme
aparatul digestiv
- ragade ale comisurilor bucale (anemii feriprive)
- glosit

cu hipertrofia papilelor, hiperemice, sensibile (anemii feriprive)


limb depapilat, lucioas - glosita Hunter (anemii megaloblastice)
hipertrofia gingival (leucocite acute)
afte ale mucoasei cavitii bucale, angina ulcero-necrotic n leucemiile acute
manifestrile hemoragipare pete roii pe mucoasa bucal i vl palatin, gingivoragii
esofagit PlummerVinson (anemii feriprive) - disfagie

tulburri dispeptice (gastrit anemii feriprive, megaloblastice)

ulcer LMC, afectarea tubului digestiv (limfoame gastrice, intestinale)

Examenul local

examenul ganglionilor superficiali (inspecie, palpare)

examenul splinei

Examenul splinei

organ limfopoetic localizat n etajul supramezocolic, subdiafragmatic, n hipocondrul stng

mrirea de volum splenomegalie

Acuze subiective:

distensia sau afectarea capsulei (infl, invazie tumoral) durere n hipocondrul i flancul stg,
cu iradiere n umrul stng exacerbat de micrile respiratorii

fenomene de compresiune (frecvent gastrice) manifestri dispeptice, senzaia de


plenitudine, epigastrice, balonri; tulburri de tranzit prin compresiunea colonului - constipaie,
sindrom subocluziv)

Examenul splinei
Examenul obiectiv

- inspecia
- percuia
- palparea
- ascultaia

Examenul splinei

Inspecia

n splenomegalie important apare mrirea de volum a abdomenului (bombare asimetric a


hipocondr i flancului stng);

n splenomegaliile gigante se observ o cretere de volum a ntregului abdomen


(hepatosplenomegalie) sindrom mieloproproliferativ cr:LMC i osteomieloscleroz

la persoanele denutrite se poate observa marginea anterioar a splinei cu incizura (crena

lienala)

Examenul splinei

Percuia

util pentru recunoaterea unei splenomegalii incipiente, inaccesibil palprii

la percuie submatitate/matitate cu form ovalar, se proiecteaz ntre c


IX-XI (6 cm) (ntre LAA i LAP)

Examenul splinei
Tehnica:

pacientul aezat n decubit lateral drept, cu membrele inferioare flectate i mna stng pe
cap, se efectueaz percuia toracelui la nivelul axilei pe cele 3 linii

se obine limita superioar acolo unde sonoritataea -matitate i limita inferioar acolo unde
matitatea-sonoritate

pentru marginea anterioar se percut dinspre spaiul Traube nainte lateral spre stnga
acolo unde timpanism-matitate

marginea posterioar nu poate fi delimitat percutoric, malitatea splenic continundu-se cu


cea a mat masei musculare lombare i renale

Examenul splinei

Palparea

mai multe metode:

pacientul n decubit dorsal ca pentru palparea abdomenului, examinatorul n


dreapta sa; mna dreapt se aeaz pe hipocondrul stng cu degetele ndreptate
spre rebordul costal executnd o presiune n direcia axilei in timp ce pacientul
inspir, iar mna stng ridic uor regiunea lombar

Examenul splinei
pacientul n decubit lateral drept, palparea se poate face fie de pe
partea dreapt sau stng a pacientului, inspir profund (poziia
favorizeaz palparea unei spline uor mrit n volum)

palpare din partea dreapt glisare

palpare din stnga cu mna stng prin acroare

la persoanele cu perete abd gros (masa muscular, obezitate) se efectueaz palparea


bimanual: pacientul n decubit dorsal cu mna stng poziionat sub regiunea lombar

Examenul splinei
Semne palpatorice splenice:

normal splina nu se palpeaz

Se poate palpa n:

visceroptoz

procese patologice care coboar diafragmul stng (pleurezie, emfizem pulmonar)

splenomegalie (trebuie difereniate de formaiuni de vecintate n special RS care prezint


contact lombar, splenomegalia crete n jos i oblic spre linia median, uneori intersectnd-o)

Analiza semiologic
a splenomegaliei
Include:

Aprecierea gradului splenomegaliei (V grade)


Consisten:

- moale febra tifoid, malarie


- elastic chist hidatic
-- fluctuent abces splenic
- dur limfoleucoze, amiloidoze

Marginea anterioar a splinei se palpeaz cu uurin, meninndu-si incizarea llienal caracteristic i n


formele gigante

Suprafaa de regul neted; este neregulat n TBC, chist hidatic, tumori

Sensibilitate durere palpatoric: infarct splenic, perisplenita i hematom splenic

Mobilitate:

- respiratorie se menine n majoritatea splenomegaliilor


- fixitatea perisplenit, splenomegalii gigante

Clasificarea cauzal a splenomegaliilor n funcie de volum:


Examenul splinei

Ascultaia

frecatura peritoneal n aria splenic infarct splenic,


perisplenit

suflu sistolic n aria arterei splenice

Investigaiile de laborator

Analiza general a sngelui

Timpul de coagulare i sngerare

Pucia sternal, trepanobiopsia, puncua ganglionilor limfatici

Radiografia cutiei toracice

Investigarea cu izotopi a ficatului i a splinei

Hemograma

Modificri cantitative ale elementelor figurate ale sngelui

Eritrocite

- eritrocitoz

primar

secundar

eritremie
(policitemia vera, boala Vacuez)

eritrocitoz
(boala de atitudine, BPCO )

Neutrofilia
1. Mieloleucoz
2. Infecii bacteriene acute
3. Sepsis
4. Intervenii chirurgicale
5. Alergii

Modificri cantitative ale elementelor figurate ale sngelui

Neutropenia (agranulocitoz)

central
periferic

Eozinofilia

alergie
infestri parazitare
leucoze
astm bronic
colagenoze

Modificri cantitative ale elementelor figurate ale sngelui

Bazofilia (leucoza mieloid cronic)

Monocitoza (infecii bacteriene, tuberculoza, mieloleucoz,


sifilis .a.)

Monocitopenia afectarea funciei mduvei osoase

Limfocitoz

Tuberculoz

Mononucleoz

Limfoame

Leucoze

Limfopenia

Liza exagerat a limfocitelor

Suprimarea limfopoiezei

Liza exagerat a limfocitelor se ntlnete n diferite infecii: virale,


procese autoimune, SIDA

Suprimarea limfopoiezei survine atunci cnd se administreaz


glucocorticosteroizi, preparate citostatice.

Trombocitoz
(mieloleucoz, splenectomia)

Trombocitopenia

congenitale

dobndite

autoimune

hipersplenism