Sunteți pe pagina 1din 6

Mozart la sfirsitul verii

Cronotop: Estonia, anii 1970, Lituania, Jurmala, Riga.


Personaje: naratorul (I.Druta), estonienii (personajul colectiv), invatatoarea cu
ochelari (din casa 2 de pe malul marii), copii ce incercau sa inhame caii, matusa
Gustavson, cele trei prietene ale naratorului, soferul autobuzului, custodele
muzeului, batrinul ce videa bilete.
Rezumat:
1. Tara barbatilor frumosi
Naratorul vorbind despre piinea cea de toate zilele, ajunge la vatra, dar a
scrie despre piinea estonului e lucru cit se poate de anevoios, deoarece
Estonia e mai mult tara apelor decit a pamintului. Tarmurile estoniene se
intind pe o distanta de mii de kilometri, aceasta in mare parte determinind
chipul estonului : obrazul aspru, bratul greu, umblet incet de marinar.
Pamintul Estoniei, vorbind la sincer, e doar o adunatura de mlasniti hleioase,
semanate cu valatuci de piatra si acoperite pe ici colo cu zdrente de iarba.
Dupa mii de ani de munca grea, estonienii au un pamint de o frumusete
nemaipomenita , ceea ce da dovada de echilibrul ce persista in civilizatia
estoniana.
***
Riuri, lacuri, cite o rariste de padure, cite un petic de pamint lucrat si ingrijit,
iar locul hotarelor dintre mosii il tin movilele de valatuci. Daca cerul se
innoreaza, se incepe a posomori fruntea estonului , caci prin Tarile Baltice
lumea are doar cel mult 60 de zile insorite pe an, iar in Estonia nu gasesti un
petic de pamint care sa nu fi fost despicat in doua de un sant plin cu apa.
Daca intrebi estonul ca nu cumva sa fi platit el prea scump pentru putinul
care il are, ei zic ca preturile cresc , se coboara, iar piinea cea de toate zilele
ramine a fi hrana de baza a unui popor. Cinstirea muncii si cinstirea piinii este
piatra de temelia a estonilor. In general tot ceea ce face estonul, o face cu
tragere de inima, fiindca asa au fost educati ei toti. Copii cu tragere de inima
se duc la scoala, isi ajuta parintii, seara curate cu cite un buchet de flori se
duc sa isi vada rudele, iar cind vine vacanta se duc cu totii sa munceasca ca
peurma sa se faleasca cu vreo minge, o bicicleta pe care si-au cumparat-o
din banii lor. Dar defapt estonienii sunt un popor tacut. In tacere stau acasa,
in tacere lucreaza, in tacere isi petrec toata viata lor, dar fiind si ei oamenii
vii, avind necazuri, serile si le petrec prin cafenele si pina spre miezul noptii
domneste un vuiet infernal in cafenelele estoniene, insa pe la miezul noptii
linistea iarasi cuprinde poporul Estonian. Incapatinarea poporului Estonian de
a face totul cu miinele sale, e ceea ce-l caracterizeaza. Avind doar doua luni
insorite pe an, estonul cauta posibilitati pentru a putea realiza timpul liber din
lungile si umedele nopti noridce. Astfel , la Tallin a aparut insitutia Uku ,
denumirea tradusa din estoniana inseamna Zeul ocrotitor al vetrelor, al
caminurilor. Menirea acestei institutii este de a ajuta pe cei care doresc si se
pricep a face obiecte casnice, ridicate la nivel de arta. Oamenii ce lucreaza la
Uku sunt gata pentru a oferi un sfat, o consultative, dar daca intentia este
sustinuta de-o anumita indeminare, omului I se dau materialele necesare
pentru a incepe lucrarea.
Prima calatorie a lui Druta de la Parnu la Tallin a fost o calatorie plina de

tacere. Afara ploua, iar fiecare pasager statea in fotoliu concentrat, soferul
nici nu se vedea de dupa perdeaua cabinei. O tacere lunga si nesfirsita. O
suta patruzeci de kilometric au fost urmati doar de tacere, de nici o replica.
Tacerea ramine a fi a acumulare de energie pentru a reintoarce frumosul
graiului si a limbii. Chiar si celebtrul tenor Italian Mario del Monaco,
recunoaste ca pentru a cuceri sala, cu o saptamina inainte de spectacol nu
vorbea cu nimeni, pentre a redobindi frumusetea cuvintului si a se napusti
apoi cu el asupra salii.
***
In fiecare an estonii se aduca la Tallind pentru a-si sarbatori cintecele si
dansurile pe renumita Cimpie a cintecului. Jur imprejur vezi copii cu costume
nationale cusute care si mai de care, cu diferite ornamente, si nu da Doamne
sa se repete felul in care e cusut sau vreun ornament al costumului. Dupe
aceasta sarbatoare, fiecare se intoarce pe la casa sa unde iarasi traieste in
tacere.
***
Plimbindu-se pe malul marii, naratorul priveste atent cele putine case ce-l
inconjurau. Prima casa, cea de la margine, avea o florarie, o mansarda. Era
intr-o duminica dimineata si naratorul se gindi ca intr-un asemenea catun,
cind pleaca stapinii in zori, se duc pentru multa vreme. Ce-a de-a doua casa,
ascunsa intr-un fund de livada, avea o catatura mai priitoare, cind colo in
pragul case rasare o femeie tinara cu ochelari. Zimbindu-I, naratorul i-a zis
printr-o fraza ce cauta in celalalt capat al lumii, invatatoarea i-a raspuns
foarte amanuntit , dar ea ne intelegind nici o boaba ruseste, iar naratorul nici
atita estona, toata conversatia lor era in darn, si dupa citeva fraze s-au
despartit cu cele mai bune pareri unul despre celalalt. Ce-a de-a treia casa nu
era inca gata, dar in fundul gradinii se zareau doi scolari care se cazneau sa
inhame un cal la un plugusor Estonian. Cea de-a patra casa era cu etaj, cu
temelie inalta, o livada de meri si visini uitati de lume si de Dumnezeu.
Soarele urma incet spre amiaza, iar naratorul tot sta la poarta. Isi aduce
aminte ce l-a fi adus in partile celea. Isi aduce aminte ca in drum spre Parnu,
in una din statiile de autobus, s-au oprit sa faca o pauza, iar el citea
anunturile lipite pe stilpi. Unul dintre ele spunea ca in catunul
Headmeimeeste , la casa cu numarul 17 sunt camere de inchiriat. O
simpatico estona i-a traduc ca Headmeimeeste inseamna Barbati frumosi
sau Catunul mindrilor barbati. Revenind la casele de pe malul marii unde
era naratorul, el vede iarasi acei doi baieti din ograda vecina cum umblau in
jurul calului necajiti. Naratorul le-a venit in ajutor, iar baietii simtundu-se
datori cu ceva pentru ajutorul acordat , i-au zis ca la Gustavson sunt multe
camere libere. Ajungind la casa matusii Gustavson, ea il pofteste In casa
pentru a ii propune o camera. Ea era batrina si avind o boala la picioara se
misca cam greu prin casa cea mare pe care o detinea. Plimbindu-se prin casa
ea ii povesteste despre chiriasii care au stat acolo: un professor din
Leningrad, un Pictor din Moscova si o familie de estonieni din Tallin. In fiecare
an de sarbatori matusa primeste cite o felicitare de la fiecare din ei. Dupa ce
a mai cugetat , matusa i-a zis ca nici odaia pictorului , nici a profesorului si
nici a familiei nu i-o poate inchiria. Oprindu-se putin, matusa statea rezemata
de o usa inalta, alba , cu miner frumos, nu era ca celelalte usi din casa. Ea
zice ca dupa use este asa numita sala alba si ca miine e ziua ei de nastere

si asteapta un oaspete. Deschizindu-i usa cea alba pentru a-i arata camera
naratorului, pe el il mira curatenia extraordinara ce dainuia acolo. Pe
pervazuri vazoane cu flori, masa asternuta cu pinza curata de in , pe ea cu
doua sfesnice de arama tinind in brate doua luminari mari si albe. Estonii
sunt deprinsi sa isi faca ei singuri luminarile de diferite feluri. Intre niste
dialoguri scurte, batrina ii zice ca miine il asteapta pe un prieten din tinerete
pe care nu l-a vazut de un an de zile, care vine in fiecare an de ziua ei ,si doar
de patru ori nu a fost, dintre care trei pentru ca era razboi. Ea ii mai spune ca
a avut patru sute de roluri si o suta de ori Gustavson regie. Venind spre
iesire, matusa Gustavson ii povestise naratorului inca citeva intimplari din
viata ei. Fiind in prag, naratorul vede o brisca ce a oprit la poarta. Din ea
coboara o femeie zdravana care a adus pachete cu zahar, unt, lapte, fel de
fel de mirodenii. Fiind uimit, matusa Gustavson ii explica ca brigadier umbla
dupa un maistru betiv care lucreaza bine si il vor toate colhozurile, si fiindca
vine cu calul incoace de doua trei ori pe saptamina ii cumpara si ei cite ceva.
In Estonia naratorul a mai vazut niste belciuge batute linga praguri ,dar tot nu
se apuca sa se intereseze ce sunt cu ele, iar matusa Gustavson ii spune ca
asta e tot ce a ramas de la Mindrii lor barbati de la Headmeimeeste. Ei isi
legau caii linga prag atunci cind veneau sa ii vada. Iesind din casa matusii
Gustavson, erau doua cararuse si naratorul o luase pe cea care ducea spre
fundul gradinii, spre plaja, unde se deschidea un peisaj nemaipomenit de
frumos dainuit de o liniste eterna.
2. Afirmarea cugetului.
E o poveste de mai demult. Au trecut o suta si ceva de ani de la singeroasele
rascoale din Lituania. Vizitatorii Muzeului de Arte Frumoase din Kaunas pipaie
sculpturile ,ce determina acea perioada de rascoale, pe furis intrebindu-se
oare din ce sunt facute, si femeia spune ca ele sunt facute din coaja
razmuiata de mesteacan, asternuta mai apoi de o pinza bine intinsa, aceasta
tehnica fiind necunoscuta pentru alti sculptori, decit Daugviliene, sculptorita
care a luat aceasta taina cu ea in lumea cealalta. Ea a dus o viata retrasa si
izolata se lumea inconjuratoare. Se zice ca duminicile ea isi lua cosul si aduna
afine, capsune, ciuperci din fundul padurii si acoperea cosul cu niste foi de
mesteacan. Douzeci de ani la rind Elzbieta a muncit noapte de noapte,
adunind fir la fir , durere la durere, pentru a ridica in picioare o asa fel de
sculptura. A munci douazeci de ani fara ca sa stie cineva cu ce se ocupa si ce
talent are. Dupa moartea ei, rudele venind acasa sa faca ordine au decis sa
dea la o parte perdeaua din fundul odaii, pe care nimeni nu a descoperit-o
timp de o viata. Au tras perdeaua sis pre uimirea lor, o lume de tarani le-a
iesit in intimpinare. Veste a uimit o lume intreaga, si lucrarii i-au fost oferite
cele mai frumoase Sali din cele mai renumite muzee ale lumii.
Opera lui Ciurlionis cuprinde atita densitate de imagini si idei intr-un spatiu
atit de restrins. Aceasta munca de numai doi ani a subminat curente sis coli
intregi de arte frumoase. Tablourile lui ne arata pamintul vazut de la distante
astronomice, o mica stea intr-un cuib de alte stele. Ciurlionis a aratat ince pe
atunci cind nu era nici pomeneala de Hirosima cum arata tragica explozie in
forma de ciuperca si ce pirjol por aduce aceste ciuperci micului nostrum
pamint.
Scriitorii lituanieni pretuiesc si cultiva predilectia cititorilor pentru facture
documentara. Un poet ca Eduardas Miezelaitis poate la un moment dat

lepada fagasul unui mare poem epic pentru a comunica cititorului citeba note
biografice.
Daca ar fi de determinat gradul de barbatie al popoarelor atunci acesta ar
trebui stabilit dupa curajul femeilor. Si atunci lituanienii ne-ar uimi. Vorbind de
Salomeja Neris, care era invatatoarea lui Eduardas Miezelaitis , intelegem
prin poeziile sale o barbatie turnata intr-un neam intreg. Cuminte si tacuta,
ea scria urmatoarele Cinta-mi inima! / Adu-ti aminte tot ce-ai vrut, / Infrunta
groaza si suspine, / Caci amutind, caci impietrind, / Vor trece turme peste
tine.
3. Slujirea semenilor
Naratorul primeste un sunet neasteptat din Riga, in urma caruia I se propune
sa mearga la muzeul fratilor Klaudzits. Au pornit naratorul si inca trei
prietene de ale lui in calatorie, care incepea prin Letonia. Calatoria rasarita
dintr-un simbure de voie buna se transforma intr-un chin. Pisajele natural de
pe tarmurile Letoniei il uimesc pe narrator, acesta descriindu-le in cele mai
amanuntite detalii cu o dragoste mare. Isi aduce aminte de renumitul lapte
leton, care il cumpara, stind in Jurmala, de fiecare data cind se ducea la
chioscul din gara sa cumpere niste gazete. Soferul era un blond, voinic si
zdravan, cam zgircit la vorba si inchis in sine cum sint letonii. Simpaticele
tovarase de drum ale naratorului discutau teme de la una la alta, si lasind
litratura la o parte, au trecut la limba materna. Ramas de unul singur,
naratorul cerceteaza amanuntit tot ceea ce vede prin fereastra masinii. Pe o
muchie de deal era o casa veche, demodata, ridicata inca in secolul trecut.
Fatada era simpla, iar linga intrare era o tablita pe perete unde scria ceva in
letona. Tovarasele de drum ii spun ca este numele casei, si naratorul a ramas
uimit cind a aflat ca si casa poarte un nume. Astfel se intimpla ca prin
Letonia, acolo unde nu a ramas decit o casa in largul cimpului , se anunta pe
perete numele ,ca sa nu fie cumva incurcata cu cealalta casa dincolo de
padure. Ajunsi la destinatie, citesc un anunt din care rezulta ca muzeul
fratilor Klaudzits e inchis in ziua de luni, si naratorul impreuna cu prietenele
sale au avut ghinionul de a sosi acolo exact in ziua de luni. Fara a sta mult pe
ginduri , soferul a deschis poarta si ceilalti s-au dus dupa el. Printre tulpinile
copacilor se vedea un om in camasa alba care cosea iarba in gradina. Soferul
a avut o discutie scurta cu cosasul dupa care el a disparut, iar ceilalti au
ramas sa stea pe iarba. Peste vreo zece minute pe poarta a intrat custodele
muzeului, care a inceput a le face excursie prin muzeu. Intrind in muzeu,
custodele i-a rugat sa se incalte in ciupici speciali, dupa care v-a incepe
excursia. Din spusele custodelui, fratii Klaudzits erau oameni de cinste si de-o
harnicie rara. Ei in doi au construit casa, care a devenit muzeu, singuri au
facut bancile ce se aflau in ea, au cumparat doua cazane pentru bucatarie , o
lampa de gaz , si au pornit prin catunele alaturate sa indemne oamenii sa isi
dea copii la scoala lor. Copii erau inghijiti ca in casa parintilor, dar cistigul
fratilor nu le ajungea uneori nici pentru piinea cea de toate zilele. Astfel ei
inchideau scoala pe o perioada de timp, se ocupau cu mestesugaritul,
stringeau bani, si redeschideau scoala. Naratorul ramine complet uimit de
ocupatiile celor doi frati, care ajungeau de la ridicarea unei case pina la
intocmirea manualelor, perfectionarea limbii literare, incapatinarea de a
creste o livada de meri, cele mai inversunate batalii parlamentare din acea
epoca. Ultima incapere a muzeului era Sala de Marmura, sau cum o numeau

fratii Klaudzits sala cea alba, in care era modelul de parchet pe care l-au
inventat tot ei. Dupa ce au vizitat tot muzeul, iesind afara, naratorul se
pomeneste cu un mal de marmura rosie ridicat chiar linga carare. Stiind ca
fratii Klaudzits au fost inmormintati la citiva kilometri, vazindu-l pe ginduri,
costodele ii zice ca acolo a cazut ultimii din fratii Klaudzits. Naratorul il
intreaba daca a fost impuscat sau ceva, fiindca a cazut in acel loc, si
custodele ii zice ca pur si simplu era un om batrin, suferea de inima, si
intorcindu-se cu un cos de mere din camara, pamintul era cam umed si a
cazut exact in acel loc, iar dupa acest accident el a mai trait un an si mai
bine, dar vorba era de cazut, atunci cind i-a fost sa cada si sa nu se mai
ridice.
***
Porniti inapoi spre casa, in masina celor patru prieteni domnea linistea, toti
culegind impresiile acelei calatorii. Privind pe fereastra naratorul se gindea cit
e de bine sa fii un scriitor leton, sa slujeesti un popor care cunoaste atit de
bine sufletul barzilor sai, incit le inalta monumente nu numai la capatiiul
mormintelor, nu numai in piata oraselor ci si pe acele lunecaturi unde le-a
fost dat sa cada si sa nu se mai ridice.
4. Mozart la sfirsitul verii
Povestirea incepe cu caracterizarea Jurmalei de catre narator. Jurmala e
anume acel loc unde vara se grabesc toti sa se odihneasca. Oamenii coboara
cu cite un servet , o umbrele pentru a se odihni pe malul marii unde soarele
bate din plin, pescarusii ba rasar , ba dispar. Fiecare din oameni este cuprins
de febra verii . vremea e frumoasa si nimic nu pare mai caraghios decit n
batrin leton in haine ponosite, cu niste tevi de aluminiu in spate. Merge el pe
malul cu nisip, deschide geamantanul, scoate din el un teanc de bilete, o
cutie in care pastreaza banknote mototolite impreuna cu niste maruntis, isi
salta sapca pe fata, scoate din geamantan un mic megafon, ii desface firul si
anunta toata plaja Domnul din Riga! Orga , cor, un celebru dirijor din R.D.G.
si pentru toata seara ,un concert de Mozart. Recviem. Pentru prima si ultima
oara la Domnul din Riga. Acest mesaj rasuna oarecum ciudat pentru
oamenii ce se odihneau, si toti il priveau ca pe un om straniu. Batrinul nu
baga in seama indiferenta cu care plaja ii raspunde si mai repeat de vreo
citeva ori anunturile sale. Din multime se scoala unul cite unul si se apropie
de masuta cu bilete a batrinului.
Vremea posomorita il duce pe om incetul cu incetul la gindul ca toate sunt
trecatoare. Ratacind prin stradele medieval, oamenii sa gindesc la propria lor
viata. atunci cind colinzi batrinul oras sit e gindesti la suflet, ochii salta peste
acoperisuri si tocmai atunci iti rasare in fata batrinul turn proiectat pe
nesfirsitul cer albastru al nordului. E Domnul de la Riga. E acea renumita orga
despre care vorbea batrinul de pe plaja, casuta insa este vesnic inchise,
bilete nu mai sunt, si lumea in disperare , a doua zi, porneste spre cautarea
acealui batrin , care nu a mai venit. Sosira acea zi a marelui concert.
Catedrala era arhiplina. Oamenii isi gasesc locurile. Se asteapta
linestea,pentru a se incepe concertul. Dirijorul isi ridica bratele, si magia
incepe.
***
Saracul Mozart de unde sa fi stiut el ca Necunoscutul ce-a venit intr-o zi sa-I
comande o liturghie la inmormintarea unei rude, a venit in fond, sa-I

prevesteasca sfirsitul, cerindu-I inima si viata in locul unei opere de arta.


Marele compositor s-a stins cu putin inainte de-a fi izbutit sa-si finalizeze
opera si genius au, impreuna cu legenda mortii sale i-au daruit
Recviemului faima nemuririi.
***
Seara, dupa concert, orasul pare pustiu. In fruntea afiselor sta chipul marelui
musician. Asa decolorat si transfigurat de ploaie, inca tinar.
citate
1. Echilibrul dintre frumos si rational constituie gradul supreme al unei lumi
mature, civilizate , si estonienii stapinesc cu minune acest echilibru.
2. Agricultura nu este altceva d ecit expresia unei culture mai largi, mai
generale.
3. Sintem nu numai trup. Sintem si suflet.
4. Preturile ca preturile, cind urca, cind coboara, iar piinea cea de toata zilele
ramine a fi hrana de baza a unui popor.
5. Nici un popor nu poate fi cu adevarat liber daca nu-si poate asigura piinea
cea de toate zilele.
6. Hrana este modul cel mai intim al omului de-a comunica cu lumea
inconjuratoare.
7. Echilibrul spiritual al omului, cultivarea germenului creator, siguranta lui in
ziua de miine, realizarea posibilitatilor prin la armonizarea intregii
personalitati toate acestea fiind niste zaruri efemere din punct de vedere
economic, constituie totusi scopul unei existente umane, judecate din punct
de vedere spiritual.
8. Tot ce face omul intr-o viata este realizarea timpului ce I s-a dat.
9. Munca poate fi un chin, dar munca poate fi si o sarbatoare.
10.A duce o viata frumoasa, cumpanita si inteleapta pentru asta e putin sa tot
aduni si sa cari la casa.
11.Tacerea este un fel de acumulare a energiei, de reintoarcere a limbii si
graiului la valorile sale primare.
12.Omul care are radacini nu poate si singur.
13.Opera de arta nu este un pom ciudat, cu fructe stranii, ce rasare intr-o buna
zi intr-un loc nebanuit de nimeni, cu scopuri vesnic nedefinite.
14.Fiecare popor acumuleaza de-a lungul istoriei sale o anumita energie
spirituala, care, cernuta prin vremi si furtuni, da mai apoi nastere unui talent,
iar talentul toarna aceasta energie in opera.
15.Daca ar fi de determinat gradul de barbatie al popoarelor atunci acesta ar
trebui stabilit dupa curajul femeilor
16.Miscarea e formula suprema a vietii, si numai cei ce se misca poate spune ca
a trait.
17.O ,voi , genii ale vremurilor trecute! Pentru ce ati distrus cu atita migala
aripile ce v-au ridicat cindva deasupra muritorilor de rind?