Sunteți pe pagina 1din 4

"Iona", a fost publicata in 1968 in revista "Luceafarul" si face parte, alaturi de "Paracliserul"

si "Matca", dintr-o trilogie dramatica, intitulata sugestiv "Setea muntelui de sare". Titlul
trilogiei este o metafora care sugereaza ideea ca setea de adevar, de cunoastere si de
comunicare este calea de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din
automatismul al existentei, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole,
realizate prin ironie artistica.
"Iona" apartine teatrului modern unde nu se mai pastreaza distinctiile dintre speciile
traditionale ale dramaturgiei: tragedia, drama si comedia. Subintitulata "tragedie in patru
tablouri", piesa iese din clasificarile clasice fiind o parabola dramatica alcatuita sub forma
unui monolog care cultiva alegoria si metafora.
Tema piesei este singurtatea, nelinitile i frmntrile omului confruntat cu propriul
destin. Textul este inspirat din mitul biblic al omului nghiit de pete, cruia Marin Sorescu
i d o alt semnificaie.
Din punctul de vedere al compozitie, piesa este alcatuita din patru tablouri. Cele patru
tablouri sunt in relatie de simetrie, in primul si in ultimul tablou Iona este afara, in al doilea
si al treilea se afla inauntru. Fiecare dintre acestea prezinta un alt context in care se afla
personajul. Rolul didascaliilor este de a ajuta la clarificarea semnificatiilor simbolice si de a
oferi cititorului posibilitatea de a intelege textul. Fiind o piesa a teatrului modern se
renunta la regulile clasice, chiar si la folosirea dialogului. Iona are in centru un singur
personaj, folosindu-se astfel monologul. Desi aparent pare un dialog intre doua persoane, in
realitate Iona se dedubleaza, vorbeste cu sine ca si cum in piesa ar fi vorba despre doua
persoane. Acest fapt are drept consecinta anularea conflictului, a intrigii si plasarea actiunii
in planul parabolei. Prin urmare, tot ce se intampla in piesa trebuie interpretat in plan
simbolic, nu real.
La baza operei a stat mitul biblic al prorocului Iona, trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive
pentru a propovadui cuvantul acestuia. Prorocul incearca sa fuga, se ascunde pe o corabie,
dar Dumnezeu da porunca sa fie aruncat in valuri si inghitit de un chit. Sorescu pastreaza din
mit doar numele personajului si ideea inghitirii de catre un peste urias; in piesa inghitirea nu
este o pedeapsa, iar Iona nu are nici o sansa sa fie eliberat prin cainta.
Incipitul piesei il surprinde pe protagonist pescuind "nepasator" in gura deschisa a unui peste
urias; cuvantul "nepasator" sugereaza ca omul are iluzia controlului asupra destinului, desi
realitatea este iminenta. Apar doua metafore cheie: simbolul acvariului ftze (iluzia omului
ca are control asupra propriului destin) si ismbolul pierderii ecoului (singuratatea absoluta).
Finalul piesei surprinde momentul in care Iona, desi sperase ca s-a eliberat, constata cu
groaza ca orizontul nu e decat un sir nesfarsit de pantece de balena, ca niste geamuri
suprapuse. Momentul de amnezie in care Iona isi pierde chiar si identitatea umana este
urmat de hotararea de a se ucide; acest gest nu trebuie privit ca o renuntare la lupa, ci ca

unica metoda de a-si dovedi superioritatea asupra destinului.


Indicii temporali si spatiali nu sunt precizati. Singura mentiune legata de timp apare in
didascalia tabloului IV prin referirea la barba "lunga si ascutita" a lui Iona. Generalizarea
ideii centrale a textului face din Iona un personaj arhetip: "Omenirea intreaga este Iona.
Iona este omul in conditia lui umana in fata vietii si in fata mortii".
Povestea propriu-zisa, accesibila, reprezinta subiectul care este structurat pe cele patru
tablouri. In timp ce pescuieste in gura deschisa a unui peste urias, Iona este inghitit de
acesta si incearca sa evadeze cu ajutorul unui cutit, insa constata ca primul peste fusese
inghitit la randul lui de altul mai mare. De-a lungul piesei Iona incearca de mai multe ori sa
scape in acelasi mod, dar in final observa ca nu se va putea elibera niciodata si ia hotararea
de a se sinucide. O alta modalitate de intelegere a textului se face prin interpretarea
simbolurilor si a metaforelor.
Tabloul I il prezinta pe Iona, un pescar aflat in fata mairi, ceea ce simbolizeaza aspiratia
spre libertate, spre infinit. El doreste sa prinda pestele cel mare, simbolul absolutului, dar
prinde numai pestisori. Pentru a-si rezolva neputinta, pescuieste uneori din acvariu pesti
"care au mai fost prinsi odata". El vrea sa se identifice pe sine, mediteaza asupra vietii si a
mortii: "Ce mare bogata avem!". Marea, reprezentand existenta, este plina de nade frumoase
care sunt obstacolele vietii, insa Iona isi asuma aceasta existenta: "noi pestii inotam printre
ele atat de repede incat parem galagiosi". In finalul tabloului este inghitit de un peste urias,
el pornind intr-o aventura a cunoasterii si a autocunoasterii.
In al doilea tablou Iona se afla in burta pesteului, unde e intuneric. Aici el vorbeste mult
singur, pentru el aceasta fiind o forma de supravietuire. Doreste sa se simta liber, spunand:
"Fac ce vreau. Vorbesc." Gaseste un cutit, simbolul libertatii. Devine visator si vrea sa
construiasca o banca de lemn in mijlocul marii pe care sa se odihneasca pescarusii. Taie burta
pestelui, dar constat ca a ajuns in burta altui peste, care-l inghitise pe primul.
Actiunea tabloului al treilea se desfasoara in interiorul pestelui al doilea, unde Iona se
intalneste cu alti doi pescari, care nu vorbesc si care au barne in spate, reprezentand
oamenii care isi accepta destinul asa cum le este dat. In meditatiile eroului apar noi motive
literare, ca cel al gemenilor, care reprezinta celalalt eu al individului; nasterea reprezentata
prin dorinta lui Iona de a scrie o scrisoare mamei sale, "exista o clipa cand toti se gandesc la
mama lor". Desi i s-a intamplat o mare nenorocire, Iona iubeste viata, aceasta existenta
repetabila, ce este sugerata prin cuvintele "Mama... mai naste-ma o data... naste-ma mereu!",
pentru ca "mereu ne scapa ceva in viata". Desi pare optimist, meditand despre fericire,
constata ca e fericit doar pentru el, oamenii nu sunt atenti la bucuriile celorlalti: "pe omenire
o doare in fund de fericirea ta".
Tabloul al patrulea il prezinta pe Iona imbatranit, in gura ultimului peste spintecat, vede

nisipul, uscatul, dar nu se simte fericit, "fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie".
Este singur in pustietatea imensa si reapar cei doi pescari, care nu-i raspund. Se intreaba de
ce vede mereu aceiasi oameni, ceea ce sugereaza ca lumea umana e limitata. Orizontul lui
Iona se reduce la o burta de peste, apoi vede un sir nesfarsit de burti ca niste geamuri unul
dupa altul. Eroul mediteaza asupra relatiei om - Dumnezeu, simtind ca acum are nevoie de
speranta, de "un exemplu de inviere", dar acesta nu vine, "oameni buni! Invierea se amana!".
Ramane singur fara speranta, "sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia." Drama umana,
traita de Iona este aceea a vietii sufocante, din care nimeni nu se poate elibera, "problema e
daca mai poti iesi din ceva odata ce te-ai nascut". Toti oamenii sunt supusi aceluias destin
muritor, "traim si noi cum putem inauntru". Iona incearca sa-si aminteasca trecutul dar numai
numele si-l poate aminti, "eu sunt Iona". Constata ca drumul sau a fost gresit, iar eliberarea
lui trebuie sa inceapa cu regasirea de sine, cu evadarea de propriul destin si se sinucide.
Aceasta alegere a lui Iona este un nou inceput.
Metafora pestelui este viziunea centrala a piesei: in pantecele chitului, Iona se descopera pe
sine, ca ins captiv si ratacit intr-un labirint in care omul este vanat si vanator, condamnat la
eterna conditie de prizonier (al vietii, al societatii, al familiei, al propriului caracter, a
propriei mentalitati etc.). Iona este constrans la

un exil fortat in spatiul singuratatii

absolute si cauta mereu comunicarea cu ceilalti, fiind preocupat de solidaritatea umana, de


regasirea sinelui in setea sa pentru libertatea de exprimare si de actiune. Imbatranit, in
sensul intelpciunii, Iona iese la lumina dupa ce spinteca ultimul peste, pe o plaja pustie, dar
orizontul care i se arata il inspaimanta, pentru ca si acesta este alcatuit dintr-un alt sir
nesfarsit de burti de peste, desi crezuse ca e liber. Intelege ca vinovat este "drumul, el a
gresit-o" si gandeste o cale inversa pentru a "iesi la lumina". Isi striga numele si, in loc de a
mai taia burti de peste, in speranta unei libertati iluzorii, isi spinteca propriul abdomen, cu
sentimentul de a fi gasit, nu in afara, ci in sine, solutia vietuirii si deplina libertate: "Razbim
noi cumva la lumina".
Mijloacele de caracterizare ale eroului, Iona, sunt specifice personajului dramatic (limbajul,
gesturile, aciunile simbolice, indicaiile autorului), dar modul de expunere este exclusiv
monologul.
In conturarea personajului , Marin Sorescu a pornit de la ideea ca pentru a vorbi despre
conditia umana in general, trebuie sa renunte la individual. Iona este, asadar, un arhetip,
orice om care a trait sau va trai vreodata. Statutul social al personajului, cel de pescar, nu
este intamplator, ironia autorului manifestandu-se prin faptul ca Ion devine din vanator
vanat. Statutul psihologic este foarte bine contural, iar folosirea solilocviului permite
deslusirea gandurilor si a tririlor personajului.
Caracterizarea directa a protagonistului se realizeaza, in primul rand, prin didascalii, Iona
fiind prezentat ca fiind un om foarte singur... se dedubleaza si se strange dupa cerintele
vietii sale interioare.

Caracterizarea indirecta se face in special pe baza replicilor, atribuindui-se lui Iona


trasaturi ale umanitatii in genral. Astfel, textul demonstreaza ca Iona este ambitios si
perseverent, petrecandu-si intreaga viata in lupta zadarnica, dar continua, cu destinul. O
dovada in acest sens este hotararea lui de a spinteca toti pestii, iar precizarea finala legata
de barba lunga si ascutita sugereaza ca refuza sa se lase invins. Ca om, Iona realizeaza ca
superioritatea lui in fata destinului reprezinta capacitatea de a gandi si de a-si decide
sfarsitul. Firea lui meditativa, modul in care vorbeste cu el insusi pentru a nu inebuni, dar si
nevoia continua de comunicare il fac pe Iona sa inteleaga faptul ca in viata conteaza cu
adevarat doar cunoasterea de sine: Am pornit-o bine, dar drumul, el a gresit. Trebuie sa o
iau in partea cealalta.
Piesa Iona de Marin Sorescu aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Lipsa precizarii
perioadaei istorice, situarea in atemporal, demitizarea sunt aspecte ale teatrului modern.