Sunteți pe pagina 1din 27

Luceafarul,de Mihai Eminescu

Poemul Luceafrul a aprut n 1883, n Almanahul Societii Academice Social-Literare Romnia Jun din
Viena, fiind apoi reprodus n revista Convorbiri literare.Poemul este inspirat din basmul romnesc Fata n grdina
de aur, cules de austriacul Richard Kunisch.Eminescu valorific iniial acest basm n perioada studiilor berlineze,
ntr-un poem intitulat tot Fata n grdina de aur, dar modific finalul.Intre 1880 i 1883, poemul este prelucrat n
cinci variante succesive.
Alturi de sursele folclorice ale poemului (basmele prelucrate; Fata-n grdina grdina de aur, Miron i
frumoasa fr corp i mitul zburtorului), poetul valorific surse mitologice i izvoare filozofice (antinomiile dintre
geniu i omul comun, din filozofia lui Arthur Schopenhauer).
Tema poemului este romantic: problematica geniului n raport cu lumea, iubirea i cunoaterea.Poemul
romantic Luceafrul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, dar i o meditatie asupra condiiei umane
duale (omul supus unui destin pe care tinde s l depeasc). Povestea, personajele, relaiile dintre ele sunt
transpuse ntr-o suit de metafore, personificri i simboluri. Poemul reprezint o meditaie asupra destinului
geniului n lume,vzut ca o fiin solitar i nefericit, opus omului comun.Tudor Vianu socotete personajele"
poemului drept voci" ale poetului, mtile lui, n sensul c eul poetic se proiecteaz n diverse ipostaze lirice,
corespunztoare propriilor contradicii, Privind astfel lucrurile, se poate spune c poetul s-a proiectat nu numai sub
chipul lui Hyperion - geniul, ci i sub chipul lui Ctlin, reprezentnd aspectul telluric(pamantean) al brbatului,
sau al Demiurgului, exprimnd aspiraia spre universal, i chiar sub chipul Ctlinei, muritoarea care tnjete spre
absolut.
Poemul e de substan liric cu schem epic, esute n structura dramatic, ce accentueaz lirismul(se incadreaza
celor trei genuri).Schema epic a poemului este reprezentat de elementul narativ preluat din basm i care e pretext
pentru reflecia filosofic.Caracterul dramatic este conferit de succesiunea de scene ale structurii, unde dialogul
predomin. Intensitatea tririlor sufleteti ine tot de caracterul dramatic al poemului.Substana liric provine din
faptul ca poemul proiecteaz problematica geniului n raport cu societatea, iubirea i cunoaterea.
In esen, poemul este un monolog liric, dialogul accentund nlimea ideilor care-i confer caracterul
filozofic.Viziunea romantic e dat de structur, de tem, de relaia geniu-societate, de cosmogonii, de alternarea
planului terestru cu planul cosmic, de motivul luceafrului, de amestecul speciilor (elegie, meditaie, idil, pastel),
de metamorfozele lui Hyperion.
Compoziional, Luceafrul este structurat n patru pri. n prima i n ultima parte, cele dou planuri, terestru
i cosmic, interfereaz, pe cnd n prile a doua i a treia, ele se separ net, partea a doua fiind consacrat planului
terestru, Ctlinei ce accept iubirea lui Ctlin, iar partea a treia planului cosmic, unde Demiurgul i dezvluie lui
Hyperion motivele pentru care nu poate da curs rugminii de a-1 transforma n muritor.
Inceputul poemului se afl sub semnul basmului. Timpul este anistoric, mitic (illo tempore): A fost odat can poveti/ A fost ca niciodat". Cadrul abstract este umanizat. Portretul fetei de mprat, realizat prin superlativul
absolut de factur popular o prea frumoas fat, scoate n eviden o autentic unicitate terestr. Fata de mprat
reprezint pmntul nsui, iar comparaiile: Cum e Fecioara ntre sfini/ i luna ntre stele" propun o posibil
dualitate: puritate i predispoziie spre nlimile astrale.Primele apte strofe constituie uvertura poemului, partea
nti fiind o splendid poveste de iubire, unde atmosfera este n concordan cu mitologia romn, iar imaginarul
poetic e de factur romantic. Fata de mprat e vzut n micare abia perceptibil, pentru c totul se petrece n
planul visului. Fata contempl Luceafrul de la fereastra dinspre mare a castelului. La rndu-i, Luceafrul, privind
spre umbra negrului castel, o ndrgete pe fat i se las copleit de dor.
Semnificaia alegoriei este c fata pmntean aspir spre absolut, iar spiritul superior simte nevoia
compensatorie a materialitii. Cadrul este ntunecat, nocturn, specific romantic, favorabil visului. Motivul serii i al
castelului accentueaz romantismul conferit de prezena Luceafrului. Micrile sunt de mare finee i au loc n
plan oniric, dezvluind suavitatea sentimentului de iubire exprimat prin motivul zburtorului: i pas cu pas n
urma ei/ Alunec-n odaie". Planul terestru alterneaz cu cel cosmic: i cnd n pat se-ntinde drept/ Copila s se
culce,/ l-atinge minile pe piept,/ I-nchide geana dulce". Motivul zburtorului apare alturi de simbolul oglinzii.
Ca i n Floare albastr sau n Dorina, atracia ndrgostiilor unul pentru cellalt este sugerat mai nti de o
chemare, menit s scoat n eviden dorul i puterea sentimentului. La chemarea fetei: O, dulce-al nopii mele
domn,/ De ce nu vii tu? Vin!", Luceafrul se smulge din sfera sa, spre a se ntrupa prima oar din cer i mare,
asemenea lui Neptun, ca un tnr voievod, totodat un mort frumos cu ochii vii. In aceasta ipostaz angelic,

Luceafrul are o frumusee construit dup canoanele romantice: pr de aur moale", umerele goale", umbra feei
strvezii. n contrast cu paloarea feei sunt ochii, care ilustreaz prin scnteiere viaa interioar. Strlucirea lor este
interpretat de fat ca semn al morii: Luceti fr de via [...]/ i ochiul tu m-nghea".
Urmnd repetatei chemri-descntec: Cobori in jos, luceafr blnd,/ Alunecnd pe-o raz", cea de-a doua
ntrupare va fi din soare i noapte. Cosmogonia este redat n tonalitate major: Iar ceru-ncepe a roti/ n locul unde
piere". n antitez cu imaginea angelic a primei ntrupri, aceasta este circumscris demonicului, dup cum o
percepe fata: O, eti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arat". Imaginea se nscrie tot n canoanele
romantismului: prul negru,marmoreele brae", ochii mari i minunai. Pentru a doua oar, paloarea feei i
lucirea ochilor, semne ale dorinei de absolut, sunt nelese de fat ca atribute ale morii: Privirea ta m arde". Dei
unic ntre pmnteni, fata refuz din nou s-1 urmeze: Dar pe calea ce-ai deschis/ N-oi merge
niciodat!", recunoscnd c nu poate rspunde cu aceeai intensitate pasiunii lui: Privirea ta m arde" i c nu-1
poate nelege: Dei vorbeti pe neles/ Eu nu te pot pricepe". Dragostea lor semnific atracia contrariilor.
Luceafrul formuleaz sintetizator diferena care-i separ: eu sunt nemuritor,/ i tu eti muritoare", dar, din iubire,
accept supremul sacrificiu cerut de fat, prin aceasta afirmndu-i superioritatea fa de ea. Dac fata/ omul comun
nu se poate nla la condiia nemuritoare, Luceafrul/ geniul este capabil, din iubire i din dorina de cunoatere
absolut, s coboare la condiia de muritor: Da, m voi nate din pcat/ Primind o alt lege;/ Cu vecinicia sunt
legat,/ Ci voi s m dezlege".
Partea a doua, idila dintre fata de mprat, numit acum Ctlina i pajul Ctlin, simbolizeaz repeziciunea cu
care se stabilete legtura sentimental ntre exponenii lumii terestre. Este o alt ipostaz a iubirii, opus celei
ideale. Asemnarea numelor sugereaz apartenena la aceeai categorie: a omului comun. Ctlina recunoate
asemnarea, dincolo de statutul social: nc de mic/ Te cunoteam pe tine,/ i guraliv i de nimic,/ Te-ai potrivi cu
mine...".Portretul lui Ctlin este realizat n stilul vorbirii populare, n antitez cu portretul Luceafrului, pentru care
motivele i simbolurile romantice erau desprinse din mit,exprimnd nemrginirea, infinitul, eternitatea. Aadar
Ctlin devine ntruchiparea teluricului, a mediocritii pmntene: viclean copil de cas", Biat din flori i de
pripas,/ Dar ndrzne cu ochii, cu obrjei ca doi bujori. Ca mod de expunere predominant este dialogul. Idila se
desfoar sub forma unui joc. Pentru a o seduce pe Ctlina, Ctlin urmeaz o tehnic asemntoare cu aceea a
vnrii psrilor n evul mediu, timpul predilect al romanticilor.Cei doi formeaz un cuplu norocos i fericit, supus
legilor pmntene, deosebite de legea dup care triete Luceafrul.Chiar dac accept iubirea pmntean,
Ctlina aspir nc la iubirea ideal pentru Luceafr: O, de luceafrul din cer/ M-a prins un dor de
moarte". Acestdor de moarte" ilustreaz dualitatea fiinei pmntene, aspiraia specific uman spre absolut, dar i
atracia ctre fiina inaccesibil. Pasiunea ei este generat i de obstacolul impus de apartenena la condiii diferite,
de dorina specific romantic de a transforma imposibilul n posibil: Dar se nal tot mai sus,/ Ca s nu-l pot
ajunge.// Ptrunde trist cu raze reci/ Din lumea ce-l desparte.../ In veci l voi iubi i-n veci/ Va rmnea departe...".
Puterea de sacrificiu a omului de geniu n numele mplinirii idealului absolut este ilustrat de intensitatea
sentimentului de iubire, care duce la renunarea la nemurire.
Partea a treia ilustreaz planul cosmic.Aceast parte poate fi divizat la rndul ei n trei secvene poetice:
zborul cosmic, rugciunea, convorbirea cu Demiurgul i liberarea.Spaiul parcurs de Luceafr este o cltorie
regresiv temporal, n cursul creia el triete n sens invers istoria creatiunii: i din a chaosului vi,/ Jur mprejur
de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-nti,/ Cum izvorau lumine". Zborul cosmic poteneaz intensitatea sentimentelor,
lirismul, setea de iubire ca act al cunoaterii absolute.Punctul n care el ajunge este spaiul demiurgic, atemporal,
momentul dinaintea naterii lumilor: Cci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoate,/ i vremea-ncearc
n zadar/ Din goluri a se nate".In dialogul cu Demiurgul, Luceafrul nsetat de repaos: i din repaos m-am
nscut,/ Mi-e sete de repaos", adic de via finit, de stingere, este numit Hyperion (nume de sugestie mitologic,
gr. cel care merge pe deasupra).Demiurgul este cel care afirm i cunoate cu adevrat identitatea Luceafrului, idee
ce accentueaz subordonarea acestuia din urm fa de Demiurg.Hyperion i cere Demiurgului s-l dezlege de
nemurire pentru a descifra taina iubirii absolute, n numele creia este gata de sacrificiu: Reia-mi al nemuririi
nimb/ i focul din privire,/ i pentru toate d-mi n schimb/ O or de iubire...". Demiurgul refuz cererea lui
Hyperion. Aspiraia lui este imposibil, cci el face parte din ordinea primordial a cosmosului, iar ruperea sa ar
duce din nou la haos. Demiurgul nu-i poate oferi moartea pentru c astfel ar produce moartea lumii, ceea ce ar
coincide cu negarea de sine. Demiurgul i explic Luceafrului absurditatea dorinei lui, prilej cu care este pus n
antitez lumea nemuritorilor i aceea a muritorilor. Astfel, muritorii nu-i pot determina propriul destin, se bazeaz

numai pe noroc i sunt supui voinei oarbe de a tri (influena filozofiei lui Schopenhauer). Omul de geniu, n
schimb, este capabil de a mplini idealuri nalte, se afl dincolo de timp i de spaiu, dincolo de ordinea firesc a
lumii: Ei doar au stele cu noroc/ i prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ i nu cunoatem
moarte".Omul se afl sub puterea unui destin implacabil cruia nu i se poate sustrage, ceea ce-i d imposibilitatea
de a trece din lumea material n cea spiritual: Prnd pe veci a rsri,/ Din urm moartea-l pate,/ Cci toi se
nasc spre a muri/ i mor spre a se nate".Demiurgul pstreaz pentru final argumentul zdrobitor, dovedindu-i nc o
dat Luceafrului superioritatea sa, chiar i n iubire, fa de muritoarea Ctlina: i pentru cine vrei s mori?/
ntoarce-te, te-ndreapt/ Spre-acel pmnt rtcitor/ i vezi ce te ateapt".
Partea a patra este construit simetric fa de prima, prin interferena celor dou planuri: terestru i cosmic.
Idila Ctlin Ctlina are loc ntr-un cadru romantic, creat prin prezena simbolurilor specific. Peisajul este
umanizat, specific eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei nflorite, n
singurtate i linite, n pacea codrului, sub lumina blnd a lunii.Declaraia de dragoste a lui Ctlin, ptimaa lui
sete de iubire exprimat prin metaforele: noaptea mea de patimi, durerea mea, iubirea mea de-nti, visul meu
din urm", l proiecteaz pe acesta ntr-o alt lumin dect aceea din partea a doua a poemului. Profunzimea
pasiunii i unicitatea iubirii, constituirea cuplului adamic, l scot pe Ctlin din ipostaza terestr: Miroase florileargintii/ i cad, o dulce ploaie,/ Pe cretetele-a doi copii/ Cuplete lungi, blaie".Imbtat de amor", Ctlina are
nc nostalgia astrului iubirii i-i adreseaz pentru a treia oar chemarea, de data aceasta modificat, Luceafrul
semnificnd acum steaua norocului: Cobori n jos, luceafr blnd,/ Alunecnd pe-o raz,/ Ptrunde-n codru i n
gnd,/ Norocu-mi lumineaz!".
Luceafrul exprim dramatismul propriei condiii, care se nate din constatarea c relaia om-geniu este
incompatibil. Atitudinea geniului este una de interiorizare a sinelui, de asumare a eternitii i o dat cu ea a
indiferenei, a ataraxiei stoice. Omul comun este incapabil s-i depeasc limitele, iar geniul manifest un profund
dispre faa de aceast incapacitate: Ce-i pas ie, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?". Geniul constat cu durere
c viaa cotidian a omului urmeaz o micare circular, orientat spre accidental i ntmpltor: Trind n cercul
vostru strmt/ Norocul v petrece,/ Ci eu n lumea mea m simt/ Nemuritor i rece".
-particulariti prozodice: ritmul iambic, rima ncruciat, msura versurilor de 7-8 silabe; sunt prezente asonantele
i rima interioar [una ~ luna, zare - rsare, plec - mple).
CONCLUZIA
Pentru ilustrarea condiiei geniului, poemul Luceafrul - sintez a operei poetice eminesciene -armonizeaz
att teme, motive, elemente de imaginar poetic, atitudini romantice, procedee artistice cultivate de scriitor, ct i
simbolurile eternitii/ morii i ale temporalitii/ vieii.

Moara cu noroc-Ioan Slavici


Nuvela Moara cu noroc este o proza realist de analiz psihologic.Moara cu noroc de Ioan Slavici este o
nuvel, adic o specie epic n proz, cu o construcie riguroas, un fir narativ central; personajele relativ puine
pun n eviden evoluia personajului principal, complex, puternic individualizat. Se observ tendina de
obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naraiunea la persoana a III-a, atitudinea detaat
n descriere, veridicitatea. Este o nuvel psihologic prin: tematic, modaliti de caracterizare a personajului i de
investigare psihologic, natura conflictului (interior).
Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificri ale timpului povestirii; aciunea se desfoar prin
continue acumulri i izbucniri de tensiune epic. Naraiunea realist este obiectiv, realizat la persoana a III-a de
ctre un narator omniscient, omniprezent. Relatarea evenimentelor nu se realizeaz totui n mod linear,
iar nlnuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul, descriere la timpul prezent, semnalarea
unei relaii temporale de anterioritate fa de cele povestite nainte. nlnuite temporal i cauzal, faptele sunt
credibile, verosimile.
Pe lng perspectiva obiectiv a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere n interveniile simetrice
ale btrnei, personaj episodic, dar care exprim cu autoritatea vrstei mesajul moralizator al nuvelei. nainte i
dup discursul narativ propriu-zis, btrna rostete cele dou replici - teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii
i la fora destinului:Omul s fie mulumit cu srcia sa, cci, dac e vorba, nu bogia, ci linitea colibei tale te
face fericit" i [...] aa le-a fost dat".

TEMA NUVELEI
Tema susine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste i dezumanizante ale dorinei de navuire, pe
fundalul societii ardeleneti de la sfritul secolului al XX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai
multe perspective. Din perspectiv social, nuvela prezint ncercarea lui Ghi de a-i schimba statutul social; din
perspectiv moralizatoare, prezint consecinele dramatice ale setei de navuire, scriitorul considernd c goana
dup avere zdruncin tihna sufleteasc i duce la pierzanie. Din perspectiv psihologic, nuvela prezint conflictul
interior trit de Ghi care este sfiat de dorine pe ct de puternice, pe att de contradictorii: dorina de a rmne
om cinstit, pe de o parte i dorina de a se mbogi alturi de Lic, pe de alt parte. Conflictul nuvelei este
complex, de natur social, psihologic i moral.
Titlul nuvelei este mai degrab ironic. Toposul ales, crciuma numit Moara cu noroc,nseamn de
fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru c uurina ctigurilor de aici ascunde abateri etice
grave (nelegiuirea i crima). Aciunea se desfoar pe parcursul unui an, ntre dou repere temporale cu valoare
religioas: de la Sfntul Gheorghe pn la Pate, iar n final, apa i focul purific locul.
Alctuit din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate. Nuvela debuteaz cu un precept
moral izvort din nelepciunea btrneasc rostit de mama-soacr, ce are n nuvel rolul corului din tragedia
antic greac: - Omul s fie mulumit cu srcia sa, cci, dac-i vorba, nu bogia, ci linitea colibei tale te face
fericit". Btrna este adepta pstrrii tradiiei, n timp ce Ghi, capul familiei, dorete schimbarea, bunstarea
material. Cizmar srac, dar onest, harnic i muncitor, Ghi ia n arend crciuma de la Moara cu noroc, pentru a
ctiga rapid bani. Iniial, crciumarul nu este un om slab, ci dimpotriv, i asum responsabilitatea destinului
celorlali.
Crciuma de la Moara cu noroc este aezat la rscruce de drumuri, izolat de restul lumii, nconjurat de
pustieti ntunecoase. n expoziiune, descrierea drumului care merge la Moara cu noroc i a locului n care se
afl, fixeaz un peisaj - cadru obiectiv al aciunii: De la Ineu drumul de ar o ia printre pduri i peste arini".
Semnele prsirii anticipeaz destinul tragic al familiei: vechea moar cu acopermntul ciuruit de vremurile ce
trecuser peste dnsul!", cele cinci cruci care vestesc pe drume c aici locul e binecuvntat". Simetria incipitului
cu finalul se realizeaz, prin descrierea drumului. Simbolistica iniial a drumului se completeaz, n final, cu
sugestia drumului vieii care continu i dup tragedia de la Moara: Apoi ea lu copiii i plec mai departe".
Subiectul nuvelei l constituie etapele i efectele nfruntrii dintre protagonist, Ghi, i antagonist, Lic.Ghi
se dovedete la nceput harnic i priceput, iar primele semne ale bunstrii i ale armoniei n care triete familia
nu ntrzie s apar.Apariia lui Lic Smdul la Moara cu noroc (intriga), un personaj ciudat, carismatic, eful
porcarilor i al turmelor de porci din mprejurimi, tulbur echilibrul familiei. Personajul este portretizat de
narator: Lic, un om ca de treizeci i ase de ani, nalt, usciv i supt la fa.Orgoliul lui Lic e unul de stpn
care nu doar i subordoneaz oamenii, dar se substituie destinului lor. Lic i impune nc de la nceput
regulile: Eu sunt Lic SmdulEu voiesc s tiu totdeauna cine umbl pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice
i cine ce face". Ana, nevasta lui Ghi, intuiete c Lic este un om ru i primejdios".Cu toate c i d seama
c Lic reprezint un pericol pentru el i familia lui, Ghi nu se poate sustrage influenei malefice pe care acesta o
exercit asupra lui, i nici tentaiei mbogirii. Se anun desfurarea aciunii.Mai nti, Ghi i ia toate msurile
de aprare mpotriva lui Lic: merge la Arad s-i cumpere dou pistoale, i ia doi cini pe care i asmute
mpotriva turmelor de porci i angajeaz nc o slug, pe Mari, un ungur nalt ca un brad". ns din momentul
apariiei lui Lic, ncepe procesul iremediabil de nstrinare a lui Ghi fa de familie, proces analizat cu miestrie
de Slavici. Devine de tot ursuz", se aprindea pentru oriice lucru de nimic", nu mai zmbea ca mai nainte, i
pierdea repede cumptul. Devine mohort, violent, i plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate
neneleas fa de Ana pe care o ocrotise pn atunci, se poart brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghi
ajunge s regrete c are familie i copii, pentru c nu-i poate asuma total riscul mbogirii alturi de Lic. Prin
intermediul monologului interior sunt redate frmntrile personajului: Ei! Ce s-mi fac?... Aa m-a lsat
Dumnezeu". Datorit generozitii Smdului, starea material a lui Ghi devine tot mai nfloritoare, numai c
omul ncepe s-i piard ncrederea n sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are
despre el. Cu toate acestea, nelegerea dintre el i Lic, marcheaz pentru Ghi nceputul obinuirii cu rul. i
ndeamn soia s joace cu Lic, aruncnd-o definitiv n braele acestuia, distruge imaginea pe care ceilali o
aveau despre el, ajungnd s fie implicat n furtul de la arenda i n uciderea unei femei i a unui copil. Reinut
de poliie, lui Ghi i se d drumul acas numai pe chezie". Axa vieii lui morale se frnge i, ntr-o scen de

un patetism sfietor, i cere iertare Anei: - Iart-m,Ano! i zise el. Iart-m cel puin tu, cci eu n-am s m iert
ct voi tri pe faa pmntului...". n alt rnd, srutnd pe unul dintre copii, le spune: Srmanilor mei copii,voi nu
mai avei, cum avuseser prinii votri, un tat om cinstit. Tatl vostru e un ticlos".Prin faptul c jura strmb la
proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lic, Ghi devine complice la crim. Hotrte totui s-l dea n vileag pe
Lic, cu ajutorul lui Pintea. Nu este sincer ns nici cu Pintea i acest lucru i va aduce pieirea. i va oferi dovezi
jandarmului despre vinovia lui Lic, numai dup ce i va putea opri jumtate din sumele aduse de acesta. De
fapt, greeala lui Ghi este c nu reuete s fie onest pn la capt nici fa de Lic, nici fa de Pintea.
Punctul culminant. Ghi ajunge pe ultima treapt a degradrii morale n momentul n care, orbit de furie i
dispus s fac orice pentru a se rzbuna pe Lic, i arunc soia, la srbtorile Patelui, drept momeal, n braele
Smdului. Sper pn n ultimul moment ca se va produce o minune i c soia va rezista influenei malefice a
acestuia. Dezgustat ns de laitatea lui Ghi, care se nstrinase de ea i de ntreaga familie, ntr-un gest de
rzbunare, Ana i se druiete lui Lic deoarece, n ciuda nelegiuirilor comise, Lic e om",pe cnd Ghi nu e
dect muiere mbrcat n haine brbteti". Dndu-i seama c soia l-a nelat, Ghi o ucide pe Ana. La rndul
lui, Ghi este ucis de Ru, din ordinul lui Lic. Iar Lic, pentru a nu cdea viu n minile lui Pintea, se sinucide
izbindu-se cu capul de un copac. Sancionarea drastic a protagonitilor e pe msura faptelor svrite"(Pompiliu
Mareea)
Deznodmntul. Un incendiu teribil mistuie crciuma de la Moara cu noroc n noaptea de Pati i
singurele personaje care supravieuiesc sunt btrna i copiii, fiinele cu adevrat morale i inocente din carte.
Nuvela se ncheie n mod simetric cu nceputul, prin vorbele btrnei care pune ntmplrile pe seama destinului
necrutor: Simeam eu c nu are s ias bine; dar aa le-afost dat".
n nuvel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.Ghi este cel mai complex
personaj din nuvelistica lui Slavici, al crui destin ilustreaz consecinele nefaste ale setei de navuire.Complexitatea i capacitatea de a ne surprinde n mod convingtor fac din Ghi un personaj rotund". Personajul
evolueaz de la tipicitate, sub determinare social (crciumarul dornic de avere), la individualizare, sub
determinare psihologic i moral. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizrii, cu frmntri sufleteti i ezitri.
Ezit ntre cele dou cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linitea colibei) i de Lic (bogia, atracia
malefic a banilor). Se arat slab n faa tentaiilor i sfrete tragic.Lic rmne egal cu sine, un om ru i
primejdios. n schimb, Ana sufer transformri interioare, care i ofer scriitorului posibilitatea unei fine analize a
psihologiei feminine.
Naratorul obiectiv i las personajele s-i dezvluie trsturile n momente de ncordare, consemnndu-le
gesturile, limbajul, prezentnd relaiile dintre ele (caracterizare indirect). De asemenea, realizeaz portrete
sugestive (caracterizare direct); detaliile fizice relev trsturi morale sau statutul social (de exemplu, portretul
Smdului). Mijloacele de investigaie psihologic sunt: scenele dialogate, monologul interior de factur
tradiional i acela realizat n stil indirect liber, notaia gesticii, a mimicii i a tonului vocii.
LIMBAJUL PROZEI NARATIVE
Stilul nuvelei este sobru, concis, fr podoabe.Modurile de expunere ndeplinesc o serie de funcii epice n
discursul narativ.Descrierea iniial are, pe lng rolul obinuit de fixare a coordonatelor spaiale i temporale,
funcie simbolic i de anticipare. Naraiunea obiectiv i realizeaz funcia de reprezentare a realitii prin
absena mrcilor subiectivitii, prin impresia de stil cenuiu. Alturi de funcia esenial de reprezentare, n roman
apare i funcia epic de interpretare/ semnificare. Dialogul contribuie la caracterizarea indirect a personajelor,
susine veridicitatea relaiilor dintre personaje i concentrarea epic. Monologul interior, de factur
tradiional, monologul interior adresat, stilul indirect liber sunt principalele mijloace de investigare psihologic a
personajului principal. Limbajul naratorului i al personajelor valorific aceleai registre stilistice: limbajul
regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. nelesul clasic-moralizator al nuvelei este susinut prin zicale i
proverbe populare sau prin replicile-sentine rostite de btrn la nceputul i la sfritul nuvelei.
CONCLUZIE
Opera literar Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvel psihologic, deoarece are toate trsturile acestei
specii literare: analizeaz conflictul interior al personajului principal, urmrete procesul nstrinrii lui Ghi fa
de familie i urmrete degradarea moral a acestuia produs de ispita mbogirii.

Tema i viziunea despre lume ntr-o nuvel:Moara cu noroc


Specia literar a nuvelei ncepe s fie abordat n literatura romn cu precdera n a doua jumtate a
secolului al XIX-lea, n perioada marilor clasici.Notabil fusese ns n perioada paoptist, apariia primei nuvele
istorice din literatura romn, devenit i rmas capodoper, Alexandru Lpuneanul de Costache Negruzzi, n
care viziunea asupra vieii este cea romantic.n epoca marilor clasici, tipurile de nuvel vor fi diversificate, astfel
vom avea nuvela filosofico-fantastic a lui Mihai Eminescu, nuvela realist a lui Ioan Slavici i nuvela psihologic
a lui Caragiale.
Creatorul nuvelei realist-psihologice n literatura romn rmne Ioan Slavici, autorul volumului Novele din
popor, publicat n anul 1881.Capodopera volumul este nuvela Moara cu noroc, reprezentativ pentru viziunea
autorului asupra existenei i mai ales asupra vieii din satul transilvnean.
Opera de caracter psihologic, ntruct sunt prezente toate particularitile acestei specii: tematic, puternic
conflict interior, personaje complexe i modaliti de caracterizare i de investigaie psihologic a acestora.
Realismul nuvelei este susinut de tem, de personaje, plasarea aciunii ntr-un timp i spatiu ct mai exacte, de
existena unui determinism social (personajele au un caracter format n strns legtur cu mediul de via). Alte
elemente care susin caracterul realist sunt reprezentate de existena unui puternic conflict exterior, impresia de
veridicitate, prezena unui narator obiectiv care nareaz la persoana a III-a, precum i redarea atmosferei de epoc.
Tema nuvelei o constituie consecinele nefaste, morale i existeniale ale patimii banului. Pe un plan mai
profund, tema acestei opere este destinul, ca fatalitate impus de adncimile sufleteti ale personajelor. Aceast
tem sintetizeaz viziunea despre lume a scriitorului, una de factur realist-moralizatoare i izvort din
mentalitatea omului din popor: cumptarea omului n toate i frica de Dumnezeu.De altfel, incipitul nuvelei,
constituit din vorbele btrnei, mama Anei, despre via, reprezint aceai concepie profund moralizatoare a
autorului (Omul s fie mulumit cu srcia sa, cci, dac e vorba, nu bogia, ci linitea colibei tale te face
fericit). Aceste cuvinte stau la baza ntregii aciuni, fixnd destinul personajelor n funcie de respectarea sau
nerespectarea lor.Cel care trebuie s le rosteasc n final este Ghi, a crui moarte le confer rol testamentar.
ntmplrile narate sunt plasate, temporal, n a doua jumtate a secolului al XIX, iar spaiul, n zona Ardealului, la
Moara cu noroc (ultimul prag naintea lucrurilor rele). Ghi, cizmar ntr-un umil sat transilvnean se hotrte s
renune la linitea colibei i ia n arend Moara cu noroc (un loc aezat la rscruce drumuri, n pustiu),
transformnd-o ntr-un han.mpreun cu el vor veni Ana, soia sa, btrna i cei doi copii i vor ncepe sa
munceasc fcnd ca locul s par binecuvntat.Lucrurile merg bine, iar hanul i pstreaz ipostaza benefic, pn
la sosirea lui Lic Smdul, personaj malefic, care va schimba destinul familiei. Acesta distruge echilivrul i
linitea familiei lui Ghi, astfel Ghi intr ntr-un puternic conflict exterior cu Lic, conflict ce l va genera i pe
cel interior, care va duce la degradarea moral i la dezumanizarea personajului principal. Specific nuvelei realiste,
amploarea conflictului exterior i finalizarea acestuia vine s confirme atitudinea moralizatoare a scriitorului i
viziunea sa despre lume. Astfel, Ghi intrat n mecanismul necrutor al afacerilor necurate ale lui Lic va fi
stpnit de setea de bani i se va nstrina de Ana i de copii si.
ntr-o zi, Lic sosete la crcium pe neateptate i i cere lui Ghi toi banii din lad, promindu-i c-i va
napoia, dac va tri. Este nc un pas n pactul cu diavolul, de acum nainte, crciumarul fiind nevoit sa l apere pe
Lic pentru a-i recupera banii.n preajma srbtorii Sfntului Dumitru, Smdul i oamenii lui vin s petreac la
crcium, Lic rmnd s i doarm acolo. Peste noapte ns, Ghi l vede plecnd nsoit de un strin, pentru a se
ntoarce mai trziu, spre zorii zilei.Tot atunci, sosete de la Ineu jandarmul Pintea, aducnd vestea c n timpul
nopii arendaul fusese btut i jefuit.Ulterior, Ghi este chemat n faa comisarului, mrturisete n favoarea lui
Lic (de fric), este eliberat pe chezie i trimis acas sub escort. Dus la Oradea, n faa judectorului, Lic se
folosete de relaiile cu cei bogai i scap.Eroarea crciumarului i are izvorul n permanenta oscilare ntre bine i
ru; ar dori s-l dea pe Lic pe mna jandarmului Pintea, dar nu poate renuna la mirajul ctigului Dar Ghi nu
voia s plece, nu-l lsa inima s prseasc locul n care n scurt timp putea s devin om cu stare. Aa se face c
primind de la Lic bani furai spre a-i schimba, Ghia l anun pe Pintea, dar nu i spune ca jumtate sunt ai si.Pe
msur ce trece timpul, iar banii se nmulesc, Ghi este tot mai dornic de mbogire: amn aducerea doevezilor
n mna jandarmului, ba chiar se gndete s fug n lume ca s-i salveze aceast neateptat avuie; totodat
spaima c Lic ar putea veni s-l prade i imaginea femeii ucise de Smdu n pdure, i sfie inima. De Pate,
Ghi i Ana rmn la han, n timp ce btrna pleac, mpreun cu nepoii.Intenionnd s-l predea pe Smdu,
crciumarul l las singur cu Ana, plecnd s-l anune pe Pintea. Astfel a reuit s o mping pe soia sa n braele

Smdului, aceasta simindu-se atras de caracterul puternic al porcarului, devenind o victim a mprejurrilor,
mai mult dect a propriului pcat.La ntoarcere, simind c i s-a pus ceva de-a curmeziul n cap, Ghi o
njunghie pe Ana, cuprins de remucri c Dumnezeu nu i-a dat la timp gndul cel bun.Smdul (care se
ntorsese s-i ia serparul uitat la han), i poruncete lui Ru s-l mpute pe Ghi i s incendieze hanul. Urmrit
de Pintea, Smdul i zdrobete capul de un copac.
Deznodmntul este pregtit de momentul n care btrna pleac la rude, singur cu copii i mhnit pn n
adncul inimii. La ntoarcere, ea nu gsete dect zidurile afumate ale hanului i grmezile de praf i cenu din
care ieeau oasele celor care fuseser Ghi i Ana. Astfel, personajele i-au primit rsplata propriilor fapte, ei
nclcnd norme morale: omul s fie mulumit cu ceea ce are, cci nu exist bogie mai mare dect chibzuina,
adevrul i omenia.Btrna i ia nepoii i pleac (spre a-i salva din spaiul malefic), crezndu-se c ntr-o lume
care respect norma moralei, acetia vor avea un alt destin. Nuvela se ncheie tot cu vorbele btrnei: Se vede c-au
lsat ferestrele deschise! Zise ea ntr-un trziu. Simeam eu c nu are s ias bine; dar aa le-a fost dat!Astfel,
btrna simbolizeaz nelepciunea i cumptarea; ea este purttoarea mesajului nuvelei, iar semnificaia
cuvintelor rostite n deschiderea aciunii este profund.
Astfel, nuvela Moara cu noroc cea mai izbutit dintre scrierile lui Ioan Slavici n care autorul nfieaz
lumea satului transilvnea, n care triesc rani, crciumari, preoi, oameni buni i ri ca n viaa real, ntrunete
caractere tari de oameni primitivi, puternic influenai de mediul n care triesc, care n final i primesc rsplata
pentru propriile fapte.

Ion,de Liviu Rebreanu


Liviu Rebreanu (1885-1944) este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat "Ion" este privit
ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" de pana atunci (Eugen Lovinescu), iar "Padurea
spanzuratilor" este primul roman de analiza psihologica din proza romaneasca.
"Ion" de Liviu Rebreanu a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi
scriitorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1920. Aparitia romanului a starnit un adevarat
entuziasm in epoca, mai ales ca nimic din creatia nuvelistica de pana atunci nu anunta aceasta evolutie
spectaculoasa a scriitorului. Eugen Lovinescu primeste romanul 'ion", ca pe o izbanda a literaturii romane, iar
satisfactia sa este consemnata in studiul "Creatia obiectiva. Liviu Rebreanu: Ion". Pentru initiatorul modernismului
romanesc, al carui principiu de baza era "sincronismul" literaturii romane cu cea europeana, romanul "Ion" este cel
care "rezolva o problema si curma o controversa". Aceasta afirmatie a lui Lovinescu se refera la faptul ca aparitia
acestui roman obiectiv directioneaza literatura romana catre valoare europeana si stinge polemica pe care criticul o
avea cu samanatoristii epocii. Modernismul romanului rezida din complexitatea constructiei narative, din
multitudinea planurilor de actiune si din numarul mare de personaje (peste 80) reprezentative pentru toate mediile
sociale si, nu in ultimul rand, din formula contrapunctului, adica relatarea aceluiasi eveniment in planuri narative
diferite (nunta taraneasca a lui Ion - nunta Laurei in stratul social al intelectualilor; hora-balul etc.).
Ion Pop al Glanetasului, personajul principal si eponim (care da numele operei) din romanul "Ion" al lui
Rebreanu, este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele
decenii ale secolului al XX-lea. Desi taran, care s-ar inscrie ca personaj, mai degraba, in curentul traditionalismului,
Ion este insa, mai ales, un personaj modern si "rotund" prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce
se manifesta patimas si prin analiza psihologica de introspectare a caracterului. De altfel, structura epica a
romanului organizatain doua parti - "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii" - reflecta patimile conflictuale: pamantul
si iubirea.Ion este un personaj realist, tipic pentru patura sociala a taranimii legate vital de pamantul care-i asigura
existenta si respectul colectivitatii, realizat prin formula artistica a basoreliefului. Ca personaj modern, protagonistul
este puternic individualizat prin complexitate, prin folosirea metodelor neobisnuite de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, prin patimile devoratoare si prin sfarsitul tragic si previzibil totodata.Portretul moral este
construit din trasaturi contradictorii si complexe, ce reies, indirect, din comportamentul plin de energie, din
atitudinea, gandurile framantarile patimase ale protagonistului care-i si determina destinul.
Inca de la inceputul romanului, la hora satului, naratorul obiectiv si omniscient il evidentiaza dintre jucatori pe
feciorul lui Alexandra Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un
viclesug neprefacut', apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand [...], fata vaduvei lui Maxim Oprea."

Comportamentul flacaului, gesturile si privirile ce se voiau dragastoase reflecta in mod indirect ipocrizia
personajului, care, desi o iubea pe Florica, nu renunta la cucerirea Anei, pentru ca aceasta era bogata, "avea locuri si
case si vite multe."Conflictul interior, care va marca destinul flacaului, este vizibil inca de la inceputul romanului.
Caracterizat direct de catre naratorul obiectiv, Ion este "iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, din care
cauza flacaul simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Cand acest personaj il
caracterizeaza direct, spunandu-i "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si
reactioneaza violent. Orgolios peste masura, el sufera cumplit atunci cand prcotul Belciug il dojeneste in biserica,
mai ales ca tot satul este martor la aceasta umilinta.De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte interioare, glasul
pamantului si glasul iubirii, cazand victima previzibila acestor doua patimi.
Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap".Toata fiinta lui era mistuita
de "dorul de a avea pamant mult, cat mai mult", deoarece "iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil". Fiind
dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte
primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere
planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un
personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata catre atingerea scopului de a avea pamant:
"glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare." Alta data, Ion exclama impatimit. "cat
pamant, Doamne". Gandurile lui Ion sunt dominate de patima pamantului, in care scop se straduieste sa puna mana
pe fata lui Vasile Baciu, care nu vrea sa i-o dea cu niciun chip. Impresionat de suferinta flacaului, Titu Herdelea ii
sugereaza sa-l sileasca pe Baciu, daca acesta nu se invoieste. Ion rasufla usurat si-i vine ideea s-o necinsteasca pe
Ana, proiect pe care il pune in practica pana la ultimul detaliu. Dupa ce planul ii reuseste, Ion intra in posesia averii
lui Vasile Baciu si, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere nesfarsita". Aceasta
atitudine este o noua ipostaza a lui Ion, care se simte "mandru si multumit ca orice invingator" si se vede "mare si
puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori".
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, protagonistul
considerand ca daca ar fi avut pamant, Vasile Baciu n-ar mai fi indraznit sa-l jigneasca in fata celorlalti si nici
preotul Belciug nu l-ar fi umilit in biserica.Pamantul semnifica pentru flacaul ambitios demnitate si totodata obiect
al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, hamicia si priceperea.Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana,
atitudinea lui Ion devine rece, distanta, cinica, refuza sa-i mai vorbeasca ori sa o mai vada si-i spune, dispretuitor,
sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semet si cu nasul in
vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata
ravnise. Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si
incomoda. Capitolul "Nunta" il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi
oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca apoi, in clipa imediat urmatoare,
sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere...". Acest monolog interior evidentiaza
conflictul sufletesc dintre cele doua patimi de care este mistuit flacaul.Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in
stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutaiitate, violenta, la prefacatorie si incantare
ceea ce-l motiveaza ca personaj modern. Calinescu considera ca "in planul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o
fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant", ceea ce sugereaza faptul ca
Ion este vinovat de propriul destin, deoarece, din cauza patimii pentru pamant, se dezumanizeaza. Vinovata este
insa si societatea care determine o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. Insusindu-si
pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui previzibil fiind perfect motivat moral si
estetic de catre naratorul obiectiv si omniscient.
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru
Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Dupa ce Ana s-a spanzurat, Ion, simtindu-se liber, este din ce in
ce mai nestapanit in iubirea lui pentru Florica, pe care o urmarea peste tot si care i se parea mai importanta decat
toate pamanturile: "ce folos de pamanturi, daca cine ti-e pe lume drag nu-i al tau?". Prietenia falsa cu George
constituie o alta strategic a protagonistului pentru a se afla cat mai des in preajma Floricai. Din clipa in care
Savista-Oloaga i-a deschis ochii, George intelege de ce Ion vine mereu pe la ei si planuieste sa revina pe
neasteptate, ca sa se convinga de corectitudinea banuielii. Intors acasa in plina noapte, George aude zgomote in
curte, ia sapa si, pentru ca nu-i raspunde nimeni, izbeste la intamplare, fara sa vada nimic. Simte ca "fierul a patruns
in ceva moale", apoi mai loveste inca o data si aude "un parait surd", iar cand da a treia oara este convins ca l-a

omorat. Asadar, Rebreanu propune pentru sfarsitul patimasului Ion o crima pasionala, infaptuita cu o unealta
simbolica pentru munca pamantului: sapa.Astfel, personajul este drastic pedepsit de narator, intrucat el se face
vinovat de dezintegrare morala, fiind raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand echilibrul unui camin si
linistea unei tntregi colectivitati. Dupa dramele consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului
ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre Pripas sugereaza faptul ca
totul reintra in firescul vietii.
Personaj realist, Ion Pop al Glanetasului a fost preluat de Liviu Rebreanu din viata, inspinindu-l o scena vazuta
de scriitor pe colinele unui sat, unde a observat "...un taran imbracat in haine de sarbatoare" , care s-a aplecat,
deodata "si-a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe-o ibovnica. Scena m-a uimit si mi s-a intiparit in minte, dar fara
vreun scop deosebit, ci numai ca o simpla ciudatenie".Un alt eveniment care l-a marcat in mod deosebit a fost
convorbirea pe care Liviu Rebreanu a avut-o cu un tanar taran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al
Glanetasului, care nu avea pamant si pronunta acest cuvant cu "atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parc-ar fi fost
vorba despre o fiinta vie si adorata...".
Personajul lui Liviu Rebreanu este primul erou literar realizat in mod obiectiv, rece, deoarece romancierul
detine secretul construirii de oameni vii, intr-un stil anticalofil, fara podoabe artistice sau artificii de limbaj.
Prezenta regionalismelor ardelenesti asigura un echilibru stilistic, personajele avand un limbaj definitoriu pentru
mediul caruia ti apartine fiecare. Cuvintele si expresiile populare, precum si registrul lexical taranesc -sunt proprii
lui Ion Pop al Glanetasului, contribuind la desavarsirea personajului realist, reprezentativ pentru mediul rural
ardelenesc.
Cu o structura bine echilibrata, in doua parti, intitulate sugestiv Glasul Pamantului si Glasul iubirii, romanul
cuprinde in albia lui viata satului transilvanean inainte de razboi.Naratiunea incepe cu descrierea drumului care
duce spre satul Pripas:"Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga,
pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia".Si finalul, simetric, incheie
rotund romanul cu aceeasi imagine:"Satul a ramas inapoi acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimat".
Subiectul are o intriga simpla. Ion Pop al Glanetasului doreste pamantul cu o patima mistuitoare, caci tatal sau,
"sarac iasca si lenevior de n-avea pereche", a mancat repede zestrea Zenobiei, fiindca "toate crasmele le batea", cat
e Armadia de mare; "fugea de munca grea".Iubea pamantul de mic copil. A crescut ravnind si pizmuind pe cei
bogati, dorind cu orice pret sa aiba pamant mult, cat mai mult: "De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o
mama".In acest scop o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, "bocotanul satului", desi era urata si n-o iubea.
Urmandu-si cu viclenie si tenacitate scopul, Ion intra in posesia pamanturilor la care jinduise cu lacomie. Dar
iubirea ascunsa pentru Florica cea frumoasa si saraca, maritata mai apoi cu George Bulbuc, nu-i da pace.
Tratata inuman de catre Ion si de catre tatal ei, Ana isi curma viata. Romanul este, din acest punct de vedere, o
drama a casniciei taranesti in lupta pentru pamant. Copilul ramas se imbolnaveste si moare, spre disperarea lui Ion,
care vedea in el doar garantia pastrarii pamanturilor lui Vasile Baciu.Ion este ucis de catre George Bulbuc, barbatul
Floricai, cand se lasa sedus de "glasul iubirii", fiind astfel pedepsit pentru faptele sale nelegiuite.
Apreciat constant drept o mare constructie epica, "o epopee a taranului roman", "Ion" este romanul unui destin
individual, asa cum insusi autorul apreciaza.
In centrul romanului sta figura lui Ion, monumental si simbolic prin tragismul sau, consumandu-se intre
iubire si patima pentru pamant.Aflam ca la scoala din sat Ion a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea, care
mereu "i-a batut capul Glanetasului sa dea pe Ion la scoala cea mare din Armadia, sa-l faca domn". Era silitor si
cuminte, dar "ii era mai drag sa pazeasca vacile pe campul plesuv, sa tina coarnele plugului, sa coseasca, sa fie
vesnic insotit cu pamantul."Era chipes, istet, iute si harnic, dar sarantoc. Dorinta de a avea pamant il obsedeaza.
Faptele pun in lumina caracterul personajului. Scena infruntarii dintre Ion si Vasile Baciu la hora duminicala
dezvaluie starea lui Ion, notata cu minutiozitate. Jignit de Vasile Baciu care-l numeste "sarantoc" si "talhar", in fata
satului, Ion reactioneaza potrivit firii sale impulsive, violent. "Ion schimba fete-fete. Genunchii ii tremurau, iar in
cerul gurii simtea o uscaciune parca i s-ar fi aprins sufletul."
Destinul fiecarui personaj devine si o problema de psihologie umana, determinata nu numai de elementul social,
ci si de impulsurile interioare, mai adanci ale fiintei, care rabufnesc in situatii limita.Dupa ce-l batu zdravan pe
George Bulbuc, pe care-l vroia Vasile Baciu ginere, fiind flacau bogat, Ion "era multumit acuma si racorit". Orgoliul
ranit al lui Ion se mai tempera in urma acestei ispravi. Conflictul cu Simion Lungu, caruia i-a micsorat bucata de
pamant, intrand cu plugul, deoarece cu ani in urma era pamantul Glanetasilor, confirma aviditatea pentru pamant a

lui Ion: "Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea".


Monologul interior dezvaluie structura intima a personajului. Dojenit de preot in fata lumii din biserica, simtind
privirile celorlalti cum il sfredeleau, neindraznind nici macar sa se miste din loc.
Scriitorul isi urmareste personajul in doua ipostaze care il definesc substantial: framantat de dorinta de a avea
pamant, cat mai mult, si dupa ce capata pamantul mult ravnit. Personajul e surprins in situatii care-i pun in lumina
trasaturile. Istet si viclean, isi alcatuieste cu grija planul dobandirii pamantului inca de la hora duminicala. cand
incepe s-o ademeneasca pe Ana. Lovind-o pe Ana cu sange rece, personajul este "bruta ingnue, el se infrateste cu
pamantul intr-un ritual mistic al posesiunii. Dar personajul nu are liniste si fericire nici dupa dobandirea pamantului
mult ravnit, pentru ca revine "glasul" iubirii .
Dominat de instincte primare, aflat sub semnul fatalitatii, Ion este o victima a instinctelor sale viguroase si
neclintite, caci, "ce folos de pamanturi, daca cine ti-e drag nu-i al tau"- spune Ion la sfarsit. El este devorat si de
"glasul pamantului" si de "glasul iubirii".Destinul lui Ion este strans legat de viata satului din primele decenii ale
secolului XX-lea, a carui existenta o surprinde realist, structurat si diferentiat social, in conditii specifice pentru
romanii din Transilvania. Sunt prezentate aspecte ale asupririi nationale, simtite mai ales de intelectualii satului, in
raport cu autoritatile de stat ale asupririi austro-ungare.
O anumita ierarhie sociala este vizibila dupa locul unde stau, cu cine vorbesc oamenii: primarul sta cu batranii
fruntasi, apasa vorbele, le insoteste cu gesturi hotarate; barbatii isi scot palariile la apropierea preotului Belciug si a
familiei Herdelea, invatatorul satului. Primarul si fruntasii satului ies la poarta intru intampinarea "domnilor". Pe
laturi, "ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu."Scriitorul prezinta elemente ale vietii
cotidiene in amanuntime, cum este scena trezirii Glanetasilor cand se aude, in tinda, glasul aspru al cocosului, in
zorii zilei, sau descrierea noptii in sat.Ni se infatiseaza odihna, in pridvor, seara, a familiei invatatorului Herdelea,
cand femeile brodau sau crosetau, vorbeau si radeau, in vreme ce Herdelea, cu pipa-n gura, rasfoia cate-o carte.
Casa invatatorului, "cea dintai, taiata adanc in coasta unei coline", biserica "nu mai rasarita ca alte case din sat"
polarizeaza oamenii satului. Scriitorul prezinta evenimentele traditionale: nunti, botezuri, inmormantari, slujbe
religioase duminicale, sarbatorile Craciunului si pregatirea acestuia, cantatul colindelor.Pe celalalt plan se
desfasoara existenta familiilor de carturari, care se pastreaza oarecum izolata.Invatatorul Herdelea este mereu
amenintat de grijile familiei, de maritatul fetelor, de afirmarea ca gazetar al lui Titu, de autoritati, de teama sa nu-si
piarda casa, construita pe pamantul preotului Belciug; este din ce in ce mai resemnat, coplesit de iluzii spulberate,
de compromisuri se i-au calcat pe inima. "Duelul" dintre invatatorul Herdelea si popa Belciug, interesele si certurile
marunte dramatizate, existenta cotidiana, ca si evenimentele traditionale fac din "Ion" o autentica monografie a
satului ardelenesc.
Romanul are un caracter epopeic, prin senzatia atat de plina a vietii, "glasurile se amesteca si se confunda in
zgomotul inimii" (N. Manolescu). in Ion, personajul principal al romanului, G. Calinescu vede "un exponent, un
erou de epopee, care trece prin criza asezarii la casa lui".Prin romanul "Ion", Liviu Rebreanu a dat literaturii romane
intaia creatie epica de mari dimensiuni in care se simte pulsatia vietii, scriitorul dovedind ca are vocatia
constructiilor monumentale.Tudor Vianu aprecia romanul pentru intuitia psihologica sigura, pentru pasiunile traite,
avand o maretie reprezentativa, iar pe Rebreanu il considera "un poet al Ardealului".

Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi,Camil Petrescu


Romanul a aparut, in doua volume, in anul 1930. Scris repede, pentru a fi o nuvela, dar cu fie stranse
aproape zece ani, a devenit un roman, depasind intinderea prevazuta initial.Structurat in doua parti, ce poarta titluri
semnificative, scrise la persoana intai, ofera imaginea unui univers de viata complex, surprins in doua ipostaze
existentiale fundamentale: iubirea si razboiul.Romancier prin excelenta citadin, Camil Petrescu aduce masiv in
literatura romana intelectualul lucid, care gandeste si se framanta caci, spune unul dintre eroii sai, "cata luciditate,
atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama".
Daca prima parte a romanului pare a fi integral o fictiune, partea a doua se alcatuieste dintr-o experienta de
viata traita direct si consemnata in jurnalul de campanie al autorului.Scris in intregime la persoana intai, romanul
devine un lung monolog liric in care eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre
certitudine si incertitudine in planul erotic si in viata amenintata de moarte.
La inceputul primei parti a romanului, aflam despre Stefan Gheorghidiu ca este sublocotenent, proaspat

concentrat intr-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea Vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal, apoi in
munti, in regiunea Dambovicioara. Scriitorul precizeaza de acum starea eroului: "pentru mine, insa, aceasta
concentrare era o lunga deznadejde".El face eforturi disperate sa obtina o permisie de doua zile pentru a merge la
Campulung, chemat de urgenta de sotia lui, cu care se impacase de curand. O discutie la popota pe tema dragostei, a
fidelitatii femeii, a raspunderilor conjugale il irita pe tanarul sublocotenent, care reactioneaza cu o violenta abia
stapanita, ce-i uluieste pe cei de fata. Zbuciumul sau interior se condenseaza in cateva cuvinte: "Daca maine seara
nu-mi da drumul pentru doua zile, dezertez". Incidentul de la popota declanseaza resorturile adanci, interioare ale
eroului. El aduce in prezent povestea iubirii sale, actualizand-o.
Romanul incepe, propriu-zis, prin capitolul al doilea, intitulat "Diagonalele unui testament", in care se succed
secvente din romanul iubirii si al casniciei sale, asa cum s-au inregistrat in memoria eroului-narator, in constiinta sa
lucida. Deci eroul traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si realitatea timpului psihologic
(trairile interioare trecute si reverberate). La Camil Petrescu timpul este subiectiv.Critica literara a apreciat de la
inceput substanta psihologica a romanului, planul interior (sentimente, ganduri) si planul exterior, obiectiv, al lumii
(oameni, fapte, intamplari). Toate converg catre o constiinta unica, unde sunt analizate pentru gasirea de certitudini,
a adevarului.
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un roman de "experienta", de "cunoastere" (G.
Calinescu). Cunoasterea prin intoarcere inauntru, caci scriitorul este o natura reflexiva, care diseca, analizeaza cu
luciditate viata interioara, fiindca "atentia si luciditatea nu omoara voluptatea reala, ci o sporesc, asa cum de altfel
atentia sporeste si durerea de dinti".Intrare in nararea primei experiente de cunoastere, iubirea traita sub semnul
incertitudinii, se face direct, semnaland drumul zbuciumat al cautarii adevarului, al clarificarii interioare: "Eram
insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la facultate si banuiam ca ma inseala". Primirea, pe neasteptate, a unei
parti dintr-o mostenire lasata de un unchi bogat, Tache, schimba cursul existentei conjugale a celor doi studenti
saraci, in defavoarea cuplului insa. Ceea ce era neinsemnat, in afara preocuparilor lui Stefan Gheorghidiu (luxul,
petrecerile), devine pentru Ela, sotia lui, interes deosebit, intrand in contradictie cu idealul lui de feminitate: "As fi
vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare" (banii...).Reactiile Elei in probleme pragmatice il
contrariaza: "Aveam impresia ca intamplarea cu mostenirea trezise in femeia mea porniri care dormitau lent, din
stramosi in ea".
Vazut ca un roman al geloziei, dar si ca o aspiratie spre o iubire ideala, izvorata din setea de idealitate, de
absolut, romanul sugereaza, prin finetea observatiei psihologice, insusi misterul uman. Scriitorul observa
patrunzator si aduna cu precizie stiintifica, analizeaza reactii, framantari, indoieli, intrebari ce alcatuiesc drumul
sinuos al iubirii in planul constiintei.Student la filosofie, inzestrat intelectual, Stefan Gheorghidiu are lumea lui, a
cartii, nu este compatibil cu lumea unchiului sau, Tache, si a oamenilor de afaceri. Recunoscandu-si orgoliul sau
nemasurat in planul interior, sufletesc, Stefan Gheorghidiu precizeaza: "ca personalitate sociala ma simt intr-o
situatie falsa si nesigura, cand ma saluta prea respectuos, chiar un servitor. Parca merg pe calcaie".Fire pasionala,
reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Gheorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si indoielilor
sale interioare si se diseca cu minutiozitate. Primele observatii semnalate de Ela sunt legate de sugestiile ei cu
privire la innoirea vestimentatiei, stangacia dansului.Viata i-a devenit curand "o tortura", nu mai putea citi "nicio
carte", parasise universitatea. Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si
incertitudinea iubirii, pune sub semnul indoielii fidelitatea femeii iubite. Sufletul sau torturat de iubire si gelozie
trece printr-o stare de infinite nuante ale trairii: disperare, dispret, suferinta, duiosie. Compania insistenta a
domnului G., avocat obscur, dar barbat modern, acordata sotiei sale, ii sporeste suspiciunile. Plimbarile cu masina,
asezarea la masa sunt prilejuri de observatie atenta si framantare interioara. Naratorul noteaza gesturi, vorbe,
reactiile dureroase ale geloziei, observandu-se pe sine, pe cei doi (Ela si G.), pe cei din jur, studiind totul:
apropierea instinctiva a Elei de G.
Personajul sufera el insusi, nu numai din amor propriu ranit, din neputinta si deziluzie, ci mai ales ca se
dedubleaza: isi ascunde framantarile, afisand indiferenta. Faptul ca Ela a gustat din felul de mancare a lui G. ii
reinvie in memorie amintiri dureroase.Confesandu-se si analizandu-se, eroul e constient ca "n-am fost niciodata
gelos, dar am suferit atata din cauza iubirii". El vedea in Ela idealul sau de feminitate si iubire, catre care aspira cu
toata fiinta lui, sincer si generos, dar care s-a prabusit. Pentru ca, in conceptia lui, acei care se iubesc "au drept de
viata si de moarte unul asupra celuilalt". Drama e amplificata pentru ca personajul isi exacerbeaza suferinta, ridicata
la dimensiuni cosmice, in consens cu nevoia sa de absolut. Venit prin surprindere, noaptea, acasa, vidul sau interior

se amplifica: "casa era goala ca un mormant, fara nevasta-mea", pentru ca iubirea lui este unica. Eroul sufera nu
numai din orgoliul sau ranit, dar mai ales, dintr-un sentiment absolut al loialitatii fata de sine. Eroul lui Camil
Petrescu este un psiholog al dragostei.Alte personaje contureaza o lume in care el ramane neimplicat.
Nae Gheorghidiu, om de afaceri "aprig", fara crutare cand interesele ii erau atacate, cinic, fara scrupule, politician
abil, Tanase Lumanararu, fost poate vanzator de lumanari si ajuns milionar, desi analfabet, cu o "abilitate aproape
geniala ca sa insele absolut pe toata lumea", cu un mare respect pentru cuvantul scris si cel care scrie - aceasta lume
aminteste de lumea lui Balzac.
Este o lume in care Stefan Gheorghidiu este un intrus, pentru ca nimic din aceasta lume nu corespunde firii lui
oneste, pasionate de bine, frumos si adevar. Nici in iubire si nici in planul social Stefan Gheorghidiu nu gaseste un
punct de comunicare durabil. El traieste dureros singuratatea omului modern, constient ca "o iubire mare e mai
curand un proces de autosugestie". El traieste in lumea ideilor pure.
A doua experienta de viata, fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o realitate
traita direct de catre scriitor - narator. Razboiul constituie pentru Camil Petrescu o experienta decisiva a
intelectualului. El este un punct terminus al dramei lui Stefan Gheorghidiu.Scriitorul aduce o imagine demitizata a
razboiului; nimic eroic, nimic inaltator. Razboiul e tragic si absurd. El este descris intr-o viziune realista, in numele
autenticitatii si al adevarului.Faptele sunt transmise cu o precizie calendaristica dintr-un jurnal de front la autorului
insusi. O experienta traita direct e transmisa cu scrupulozitate, omul fiind prezent in raport nemijlocit cu
moartea. Discutiile demagogice din parlament cu privire la pregatirea pentru razboi sunt o realitate cruda pe front.
Nici instructia militara a ostasilor nu era departe de jocurile copiilor din mahalaua Oborului, cand "ne imparteam in
romani si turci, si navaleam unii peste altii". Spiritul polemic al scriitorului scoate in evidenta inconstiinta si
cinismul celor raspunzatori de soarta tarii: "stiu bine ca in acest timp se dadeau asigurari in parlamentul tarii ca
suntem bine pregatiti", ca "suntem gata pana la ultimul nasture", pana la "ultimul cartus". Haos, mizerie, marsuri
neintrerupte, fara nici o finalitate, o invalmaseala gigantica, acesta era frontul, durabila halucinatie de foc si de
trasnete. Pentru Stefan Gheorghidiu, frontul este o experienta inedita.
Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu dezvaluie tragismul confruntarii cu moartea. Scriitorul
noteaza elemente ale realitatii de razboi, elemente exterioare, el insusi privindu-se din exterior, ca un obiect. Notatia
este lucida si de o mare autenticitate: viata oamenilor sta sub semnul hazardului si al animalitatii, a dorintei de
supravietuire. Integrarea in colectivitatea frontului sporeste dramatismul. Oamenii se strang unii in altii si autorul
conchide: "Nu mai e nimic omenesc in noi".Drama lui Gheorghidiu se contopeste cu cea a camarazilor sai, panica,
frica, lasitatea, groaza sunt descrise realist, sunt sentimente si incercari umane care-i infratesc. Scenele ce descriu
retragerea, trecere prin "baraj" sunt memorabile.Eroul nu inceteaza sa gandeasca, sa faca asociatii, chiar in aceste
momente de apocalipsa. Ca un blestem, unul din ostasi silabiseste intruna: "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu".
Notatiile sunt de un realism zguduitor. Unul dintre ostasi a vazut un obuz care i-a retezat capul lui Amariei... "si
fugea, asa fara cap". Ziua retragerii, "cea mai cumplita zi", aflam din notele din subsolul paginilor, a fost "cea mai
groaznica pentru mine si prin consecintele ei, si prin amintirea ei, timp de noua ani am retrait-o mereu in vis".
In conditiile frontului, pentru individul redus la cateva reactii, timpul exterior si cel interior coincid. Frontul
este o alta dimensiune a vietii, o experienta traita intens si concentrat in constiinta individului. Alteori, analiza se
proiecteaza in interiorul sau; referindu-se la suferinta din cauza Elei, Stefan Gheorghidiu se simte detasat parca de
sine si de tot ce a fost: "Acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca mai e firul de ata al gandului
trecator". Ranit si spitalizat, se intoarce in Bucuresti, acasa. Langa Ela, simte o instrainare definitiva. Gandeste
detasat: "sunt obosit, mi-e indiferent chiar daca e nevinovata". Experienta razboiului a fost decisiva. Drama iubirii
este acum intrata definitiv in umbra.Ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, lucruri personale: "Adica tot
trecutul".Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi" este un "neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta".(Perpessicius)
Originalitatea romanului consta in finetea si subtilitatea analitica de factura subiectiva, realizata prin memoria
involuntara si durata subiectiva. Scriitorul filtreaza totul prin constiinta sa unica si ordonatoare; (scris la persoane
intai, autorul este personaj si narator).
Autenticitatea scrierii este asigurata prin exactitatea si minutia notarii, utilizarea fragmentelor din presa, discursuri
oficiale, extrase din jurnalul de campanie al scriitorului-naratorului prezentate in subsolul cartii. Claritatea si
sobrietatea stilului, fraza scurta si nervoasa sustin stilul analitic, intelectual al scriitorului.

tefan Gheorghidiu - drama intelectualului lucid


Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi",tefan Gheorghidiu
identificndu-se n totalitate cu autorul Camil Petrescu,este un personaj-narator, deoarece relateaz la persoana I
i analizeaz cu luciditate toate evenimentele i strile interioare prin care trece acest intelectual dominat de
incertitudini.Eroul triete n dou realiti temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), n care povestete
ntmplrile de pe front i una a timpului psihologic(subiectiv), drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice,
sunt consemnate n jurnalul de front, n care Gheorghidiu analizeaz cu luciditate att experiena subiectiv a
iubirii, ct i cea obiectiv, trit, a rzboiului.Student la filozofie, intelectual lucid, tefan triete n lumea crilor
i nu se poate adapta lumii afacerilor, reprezentat de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu i Tnase Lumnraru, cu
care eroul nu are nici o legtur spiritual.Dialogul de la popot despre iubire provoac o reacie violent a eroului,
care consider c "cei care se iubesc au dreptul de via i de moarte unul asupra celuilalt". Astfel, prin memorie
involuntar, se declaneaz amintirea propriei poveti de dragoste, pe care o consemneaz n jurnalul
defront: "Eram nsurat de doi ani i jumtate cu o coleg de la Universitate i bnuiam c m nal". Eroul este o
natur reflexiv, care analizeaz n amnunt, cu luciditate strile interioare, cu o contiin unic, nsetat
de certitudini i adevr.
Prima experien de cunoatere, iubirea, e trit sub semnul incertitudinii, a unui zbucium permanent n
cutarea absolutului. tefan primete pe neateptate o motenire de la unchiul su, Tache i, ca urmare, soia sa, Ela,
se las n voia tentaiilor mondene, devenind din ce n ce mai preocupat de lux, petreceri i escapade, fapt ce intr
n total contradicie cu idealul su de feminitate. Plimbarea la Odobeti ntr-un grup mai mare declaneaz criza
de gelozie, deincertitudine a iubirii, punnd sub semnul ndoielii fidelitatea Elei. Faptele,gesturile, privirile i
cuvintele Elei se reflect n contiina eroului(autenticitatea) care sufer la modul sublim drama iubirii. Mici
incidente, gesturi fr importan, priviri schimbate de ea cu domnul G., flirtul nevinovat se hipertrofiau,cptnd
dimensiuni catastrofale n contiina eroului: "era o suferin de nenchipuit". Principala modalitate de caracterizare
pentru a ilustra zbuciumul su interior este introspecia prin monolog interior.
Fire pasional, puternic reflexiv, contient de chinul su luntric, tefan Gheorghidiu adun progresiv semne ale
nelinitii, ale incertitudinii, ale ndoielilor sale interioare, pe care le disec minuios. Atenia insistent acordat Elei
de domnul G., avocat obscur dar brbat monden, sporete suspiciunile, personajul-narator, care, autoanaliznduse, i observ pe cei doi cu luciditate, despicnd firul n patru: "Nevast-mea avea o voce uor emoionat".
Incertitudinea iubirii devine n curnd "o tortur", nu mai putea citi "nicio carte", aa c tefan se desparte de soia
sa, dei respinge ideea geloziei: "Nu, n-am fost nici o secund gelos, dei am suferit atta din cauza iubirii." Vzuse
n Ela idealul su de iubire i de feminitate ctre care aspira cu toat fiina Iui i a crui prbuire i provoac
ntreaga dram.Hipersensibil i orgolios, personajul i amplific suferina, ridicnd-o la proporii cosmice, ceea ce
semnific nevoia eroului de absolut. Venit pe neateptate acas ntr-o noapte, dup o absen mai lung,
incertitudinea lui se accentueaz i casa i pare "goal ca un mormnt, fr nevast-mea". Eroul triete n lumea
ideilor pure, aspirnd la dragostea absolut, cutnd n permanen certitudini care s-i confirme profunzimea
sentimentului de iubire, dar se simte obosit i hotrte s se despart definitiv de Ela, pe care o privete acum cu
indiferena "cu care priveti un tablou" i creia i las o bun parte din averea Ia care ea inea, se pare, n mod
deosebit: "i-am scris c-i las absolut tot ce e n cas, de la obiecte de pre la cri, de la lucruri personale la amintiri.
Adic tot trecutul".
A doua experien de via fundamental n planul cunoaterii existeniale este rzboiul, frontul, o experien
trit direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea rzboiului este demitizat, nimic eroic,
nimic nltor,rzboiul este tragic i absurd, nseamn noroi, ari, frig, foame, umezeal, pduchi, murdrie,
diaree i mai ales fric, spaim, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia calendaristic a jurnalului de
front, fiind nregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemic al personajului-narator evideniaz
discuiile demagogice din Parlament, incontiena i cinismul politicienilor, falsul patriotism i iresponsabilitatea
celor rspunztori de soarta rii. Capitolul "Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu" dezvluie tragismul
confruntrii cu moartea, eroul nsui privindu-se din exterior ca pe un obiect, avnd sentimentul c "e ca la
nceputul lumii."Notaiile personajului despre rzboi sunt de o mare autenticitate i luciditate,viaa oamenilor fiind
la cheremul hazardului: "cdem cu sufletele rupte n genunchi". Ca un blestem, unul dintre soldai silabisete
ntruna, obsesiv: "Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu". Tragediile rzboiului sunt de un realism zguduitor: un
osta a vzut cum un obuz a retezat capul lui A Mriei i el "fugea aa, fr cap.

Unii critici literari consider c tefan Gheorghidiu nu poate fi considerat un nvins,deoarece reuete s
depeasc gelozia care amenina s-1 dezumanizeze. El se nal deasupra societii meschine, trind o experien
moral superioar, aceea a dramei omenirii, silit s ndure un rzboi tragic i absurd. Este, de altfel, singurul
supravieuitor ntre toate personajele camilpetresciene.Ela este personajul feminin al romanului, simboliznd idealul
de iubire ctre care aspir cu atta sete tefan Gheorghidiu. Femeia este construit numai prin ochii brbatului
nsetat de absolutul iubirii, al crui crez nu fcea concesii sentimentului: "Cei care se iubesc au dreptul de via i
de moarte unul asupra celuilalt." Iubirea lor se nscuse din orgoliullui tefan Gheorghidiu, ntruct Ela, era cea mai
frumoas student de la litere. Trsturile fizice sunt puine, dar sugestive pentru frumuseea tinerei: "ochii mari,
albatri, vii ca nite ntrebri de cletar". Averea motenit de soul ei d la iveal firea pragmatic a Elei, pasiunea
ei pentru viaa monden, ceea ce-1 uimete pe tefan, care ar fi vrut-o "mereu feminin, deasupra discuiilor acestea
vulgare".
Trsturile morale reies, indirect, din referirile lui tefan, care disec i analizeaz cu luciditate fiecare
vorb, fiecare gest, dorind s aibcertitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: "trgeam cu urechea,
nervos, s prind crmpeie din convorbirile pe care nevast-mea le avea cu domnul elegant de alturi de ea". n
plimbarea la Odobeti, Ela se comport ca o cochet, devenind din ce n ce mai superficial. Fidelitatea Elei este
pus sub semnul ntrebrii, tefan observnd mimica i gesturile femeii care gust cu familiaritate din farfuria lui
G., are o expresie dezndjduit atunci cnd acesta st de vorb cu alt femeie. ntre cei doi soi intervine o tensiune
stnjenitoare care se amplific, Ela acceptnd s divoreze dei se consider nevinovat i jignit de bnuielile lui.
tefan Gheorghidiu vede n Ela idealul de femeie, n care el poate gsi iubirea reciproc perfect. n susinerea
acestei concepii sugestiv este i faptul c el i spune pe nume o singur dat, prilej cu care cititorul i afl numele
femeii, n restul romanului o numete: "femeia mea", "nevast-mea", "fata asta", "ea" n contiina lui tefan
Gheorghidiu, Ela se transform dintr-un ideal de femeie ntr-o femeie oarecare, semnnd cu oricare alta. El i
druiete Elei casele de la Constana, bani, "absolut tot ce e n cas, de la obiecte de pre la cri... de la lucruri
personale, la amintiri. Adic tot trecutuF.
Registrul stilistic al romanului se caracterizeaz prin claritate, sobrietate, fraz scurt i nervoas, este analitic
i intelectualizat. Stilul este anticalofil, iar autorul consider c ntr-o oper literar relatarea subiectului trebuie s
fie precis i concis, "ca ntr-un proces verbal".Originalitatea romanului e dat de subtilitatea analitic a propriei
contiine, de declanarea prin memorie involuntara dramei suferite din iubire, de identificarea deplin a timpului
subiectiv cu cel obiectiv, de faptul c scriitorul este n acelai timp personaj i narator. Principalele modalitile de
analiz psihologic utilizate de Camil Petrescu n roman constituie tehnici specifice creaiilor literare psihologice,
pe care le mbin, cu miestrie i talent: monologul interior, dialogul, introspecia contiinei i a sufletului,
retrospecia, autoanaliza i autointrospecia.care scot n eviden zbuciumul interior al personajului, cauzat de
aspiraia spre absolut.In concepia lui George Clinescu, tefan Gheorghidiu este "un om cu un suflet clocotitor de
idei i pasiuni, un om inteligent, plin de subtilitate, de ptrundere psihologic i din acest monolog nervos se
desprinde o via sufleteasc, un soi de simfonie intelectual"

ENIGMA OTILIEI,de GEORGE CLINESCU


ROMANUL OBIECTIV / REALIST
Romanul este opera epic, n proz, de mare ntindere, cu o aciune desfurat pe mai multe planuri i la care
particip un numr mare de personaje.Trsturile romanului obiectiv:i propune s reflecte existena
obinuit;Universul fictiv al operei literare este construit dup principiul verosimilitii;construcia subiectului
respect ordinea cronologic;Incipitul se afl ntr-o strns legtur cu finalul;incipitul prezint cadrul aciunii,
fixeaz timpul, reunete cele mai importante personaje din roman;aciunea se desfoar coerent, fr apariia unor
situaii neprevzute, evoluia ei putnd fi anticipat;Finalul este nchis, rezolvnd conflictele i nepermindu-i
cititorului alte interpretri;personajul este reprezentativ pentru o categorie social sau uman, fiind deseori vorba de
tipuri;Personajul este surprins ntr-un proces de transformare;naratorul este omiscient, relatnd la persoana a III-a,
neutru i impersoanl, fr s emit judeci de valoare, s comenteze faptele sau s explice situaiile.
Elemente de realism balzacian:tema romanului: alctuirea unei imagini complete a burgheziei de la nceputul
secolului al XX-lea;motivul motenirii;motivul paternitii;expoziiunea stabilete fixarea exact n timp i spaiu,
descrierea mediului;caracterizarea personajelor se realizeaz prin legtura cu mediul ambiant, vestimentaie; acestea

sunt ncadrate ntr-o tipologie;notarea amnuntelor semnificative;descrieri minuioase, tehnica detaliului.


Romanul Enigma Otiliei, numit iniial Prinii Otiliei, a fost publicat n anul 1938. Romanul a pus nc de la
apariia lui problema ncadrrii ntr-un curent literar. Structura, compoziia, personajele, procedeele folosite, o serie
de pasaje lirice, demonstreaz c romanul este n acelai timp clasic, romantic i realist. Se pot observa i anumite
accente romantice, mai ales n descrierea Brganului n momentul n care personajele fac o vizit la moia lui
Pascalopol. Totui, elementele care primeaz sunt realiste, romanul aparinnd realismului critic sau realismului
balzacian. n perioada interbelic, tenhicile balzacian, proustian, stendhalian dobndiser un mare prestigiu
datorit operelor Hortensiei Papadat-Bengescu, lui Camil Petrescu sau George Clinescu. Nu este vorba ns de o
copiere a unor modele strine, ci de adaptarea lor n maniere insolite.Romanul Enigma Otiliei se nscrie n
sfera realismului critic balzacian, fiind un roman social i citadin, care ofer cititorului o imagine ampl a societii
bucuretene de la nceputul secolului al XX-lea.Proza realist-obiectiv se realizeaz prin naraiunea la persoana a
III-a, care presupune un narator omniscient, deoarece tie mai mult dect personajele sale, i omniprezent,
controlnd evoluia acestora. dei adopt un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunic, prin postura de
spectator i comentator al comediei umane reprezentate, cu instanele narative.
Prin tem, romanul este balzacian i citadin. Enigma Otiliei descrie istoria unei familii al crei destin este strns
legat de o motenire. n acelai timp, se prezint o imagine complet a burgheziei bucuretene de la nceputul
secolului al XX-lea, care se afl sub determinarea social-economic, banul fiind valoarea suprem dup care se
ghideaz. Pe acest fundal social, este urmrit procesul de formare i maturizare al lui Felix Sima care, nainte de ai face o carier, triete experiena iubirii i a relaiilor de familie. Romanul este realist-balzacian prin apariia unor
motive specifice operei scriitorului francez Honor de Balzac: motivul motenirii i motivul paternitii.
Romanul, alctuit din douzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmresc destinul unor
personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor familiei Tulea, al lui Stanic Raiu.
Cele dou planuri principale ale naraiunii prezint istoria motenirii i maturizarea lui Felix. Primul plan urmrete
lupta dus de clanul Tulea pentru obinerea motenirii lui Costache Giurgiuveanu care presupune nlturarea Otiliei
Mrculescu. Al doilea plan prezint destinul tnrului Felix Sima, care vine la Bucureti pentru a studia medicina,
locuiete la tutorele lui i se ndrgostete de Otilia. Autorul acord importan i planurilor secundare deoarece ele
realizeaz o imagine ampl a societii citadine.
Succesiunea secvenelor narative este redat prin nlnuire, respectndu-se cronologia faptelor. Alturi de
naraiune, autorul folosete i celelalte moduri de expunere. Cu ajutorul dialogului, se caracterizeaz personajele,
oferind n acelai timp caracterul scenic unor secvene narative. Descrierea este folosit pentru a susine impresia
unui univers autentic, dar i pentru caracterizarea personajelor: descrierea spaiilor exterioare (strada, arhitectura,
decorul interior, camerele), descrirea vestimentaiei. Imaginea Brganului este redat cu ajutorul unei descrieri de
tip romantic, deoarece realitatea este proiectat n plan fantastic. Titlul iniial, Prinii Otiliei, reflecta ideea
balzacian a paternitii, pentru c fiecare dintre personaje determin ntr-un anumit fel destinul orfanei Otilia, ca
nite prini. Autorul schimb titlul i deplaseaz accentul de la un aspect realist, la tehnica modern a reflectrii
poliedirce, prin care este realizat personajul principal. Otilia devine o enigm pentru c fiecare personaj din roman
o percepe n mod diferit, nereuind s o defineasc n totalitate.Aciunea romanului ncepe, dup cum precizeaz i
autorul, n iulie 1909 i are n principal, ca spaiu de desfurare, casa lui Mo Costache. Alte locuri unde se
desfoar o parte din evenimentele prezentate n carte sunt: casa familiei Tulea, casa lui Leonida Pascalopol, moia
acestuia din Brgan, casa Georgetei sau cea a lui Stnic Raiu.
Incipitul (expoziiunea), specific romanului realist, fixeaz veridic cadrul temporal i spaial al
aciunii: ntr-o sear de la nceputul lui iulie 1909, cu puin nainte de orele zece, un tnr de vreo optsprezece ani,
mbrcat n uniforma de licean, intra n strada Antim, venind dinspre strada Sfinii Apostoli obscuritate, strada avea
un aspect bizar. Nicio cas nu era prea nalt i aproape niciuna nu avea cat superior. Caracteristicile arhitectonice
ale unei case reflect caracterul oamenilor care o locuiesc. Pentru Balzac, o cas este un document sociologic i
moral. Strada i casa lui mo Costache sugereaz, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretenia de confort i
bun gust a unor locatari bogai i realitate: inculi (aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice), zgrcii
(case mici, cu ornamente din materiale ieftine), delstori (exist urme vizibile ale umezelii i uscciunii, impresia
de paragin). Arhitectura sugereaz imaginea ueni lumi n declin, care a avut cndva energia necesar pentru a
dobndi avere, dar nu i fondul cultural.Personajul martor, din perspectiva cruia este descris strada i casa lui

Costache Girgiuveanu, este Felix Sima. Acesta este fiul doctorului militar Iosif Sima de la Iai. Rmas orfan, este
nevoit s se afle sub tutela lui mo Costache, un fel de unchi prin alian. Tnrul, nc minor, vine la Bucureti
pentru a-i continua studiile. Prima ntlnire cu tutorele su este una care definete caracterul acestuia din urm:
cnd ajunge n strada Antim, btrnul avar l ntmpin cu urmtoarea afirmaie care l deruteaz pe Felix: - Nunu-nu tiu... nu-nu st nimeni aici, nu cunosc...Incipitul se afl n strns legtur cu finalul, care l prezint pe
Felix cu aproximativ zece ani mai trziu, plimbndu-se din nou pe Strada Antim pentru a revedea casa n care a
locuit: Dinadins, ntr-o duminic, o lu pe strada Antim. Prefacerile nu schimbar cu totul caracterul strzii. Casa
lui mo Costache era leproas, nnegrit.nc din prima sear petrecut n casa tutorelui su, Felix ia contact cu
toate persoanele apropiate familiei Girgiuveanu. l cunoate pe rafinatul Leonida Pascalopol, protectorul Otiliei,
apoi pe membrii familiei Tulea alctuit din Aglae, sora lui Costache, Simion, soul senil al acesteia i cei trei copii:
Olimpia, cstorit cu Stnic, Aurica, o fat btrn, obsedat s se cstoreasc, i Titi, ntr-un fel retardat mintal.
Felix asist la jocul de cri care adun n jurul mesei toate personajele, fiecare aducnd o not aparte prin
trsturile sale de caracter: mo Costache i Aglae sunt avizi dup ctig, Pascalopol este blazat i dezinteresat,
Aurica este anost i uneori absent la ce se petrece n jurul ei. Spectatorii jocului sunt Felix, Otilia, care st tot
timpul n prejma lui Pascalopol, i Simion Tulea. Portretele fizice ale personajelor sunt alctuite cu ajutorul
detaliilor vestimentare i fiziologice, care sugereaz, n manier clasic, trsturi de caracter: Aglae este vzut
ca o doamn cu faa glbicioas, gura cu buzele subiri, acre, nasul ncovoiat i acut, obrajii brzdai de cteva cute
mari,Aurica este o fat cam de treizeci de ani, cu ochii proemineni ca i ai Aglaei, cu faa prelung, n timp ce
Simion Tulea este un brbat n vrst, cu papuci verzi n picioare i cu o broboad pe umeri msuei. Toate aceste
aspecte alctuiesc atmosfera ostil, neprimitoare, imaginea mediului n care ptrunde tnrul i prefigureaz cele
dou planuri narative i conflictul.
Intriga se dezvolt pe dou planuri care se ntreptrund: istoria motenirii lui Costache Giurgiuveanu i
destinul tnrului Felix Sima. Competiia pentru motenirea btrnului avar este un prilej pentru observarea
efectelor morale pe care le are obsesia banului asupra oamenilor. Istoria acestei moteniri include dou conflicte
succesorale: primul este iscat n jurul averii lui mo Costache i se refer la adversitatea manifestat de Aglae
mpotriva Otiliei, iar al doilea este reprezentat de interesul lui Stnic Raiu pentru banii btrnului care duce la
destrmarea familia Tulea. Mo Costache triete cu iluzia unei viei venice doar pentru a nu fi nevoit s realizeze
un testament care s asigure viitorul fiicei vitrege, Otilia Mrculescu. Dei i iubete fiica nu face niciun demers
pentru a o proteja, de dragul banilor, dar i din teama de sora lui, Aglae. Aceasta, mpreun cu ntreaga familie
Tulea, dorete obinerea averii totale a lui Costache, plan care poate fi periclitat de nfierea Otiliei. Un alt personaj
care dorete s pun mna pe averea btrnului este Stnic Raiu. Reprezentativ pentru categoria parveniilor din
literatura romn, acesta se cstorise cu Olimpia Tulea doar pentru averea ei, dar sfrete prin a pune mna pe
averea lui Costache. Casa Giurgiuveanu este spionat sistematic de Stnic. Acesta apare i dispare fr motiv,
transminnd diferite veti ntre cele dou case. Cnd Costache are a doua criz, acesta profit de scurta absen a
Otiliei i a lui Felix i i fur banii de sub saltea. Din cauza durerii c a pierdut banii, btrnul moare. Familia l
ngroap cu oarecare fal spre a nu fi de rsul lumii. Astfel se rezolv i conflictul exterior al crii i problema
motenirii.Aspectele sociale descrise n roman sunt completate de aspectele familiale: relaiile dintre prini i copii,
relaiile dintre soi, situaia orfanilor. Cstoria este i ea analizat dintr-o perspectiv critic: Aurica, fata btrn,
are obsesia cstoriei, Titi triete o scurt experien matrimonial, Stnic Raiu se nsoar cu Olimpia doar
pentru zestrea ei, Pascalopol se cstorete cu Otilia pentru c i dorete o familie chiar dac tie c aceasta nu i
mprtete sentimentele, iar n final Felix, ratnd prima iubire, se va cstori dup ce i va face o carier. n
general, motivul pentru care relaiile dintre soi se stric este obsesia pentru bani. Cazul cel mai relevant este
parvenitul Stnic Raiu care, cstorindu-se doar din consideraii materiale, nu i ndeplinete datoria de so i de
tat. n momentul n care, prin nsuirea banilor lui Costache, nu va mai depinde financiar de clanul Tulea, i va
prsi soia i familia. Motivul paternitii este nfiat sub dou ipostaze: Costache Giurgiuveanu i iubete sincer
fiica, dei nu o adopt legal i nu i asigur viitorul, n timp ce Aglae, adevratul avar al romanului, strivete
personalitatea copiilor si, anulndu-le orice ans de a avea o via normal.
Al doilea plan al romanului se refer la procesul de formare al lui Felix Sima i include i conflictul erotic al
romanului care prezint rivalitatea dintre adolescentul Felix i maturul Leonida Pascalopol pentru mna Otiliei. Se
urmresc experienele pe care le triete n casa unchiului su, mai ales idila plin de inedit dintre acesta i Otilia.
Casa lui Giurgiuveanu reflect zgrcenia acestuia: interiorul este slab luminat, mobilele adunate de ocazie, pereii

scorojii, scrile scrie. Totul necesit reparaii, dar acestea nu se fac din avariie. Casa este ntr-o puternic
antitez cu camera Otiliei, plin de lucruri scumpe i de bun gust, toate furnizate de generosul Pascalopol. Avnd
ocazia s-i observe pe cei din jur, Felix se izoleaz, devenind n timp interiorizat. Spre a se salva de aceast lume,
scrie un jurnal n care are curajul s noteze strile afective pe care i le produce frumoasa Otilia, dar i dispreul fa
de ceilali membrii ai familiei. Fa de Pascalopol are senimente contradictorii: l respect, se revolt mpotriva lui
sau l urte, n funcie de atenia pe care i-o acord acestuia Otilia.
Otilia este, la fel ca i Felix, un amestec ciudat ntre copilrie i maturitate. Felix va fi mirat de faptul c, fr a-i
spune ceva, Otilia pleac pentru cteva luni la Paris nsoit de Pascalopol, dup vizita pe care o fcuser mpreun
la moia acestuia din Brgan. Aceast perioad este pentru Felix un lung moment de frmntare pe care ncearc
s-l depeasc vizitnd-o pe Georgeta, curtezana unui general btrn. Revenirea acas a Otiliei se face firesc, totul
reintr n normal iar declaraiile de dragoste sunt mai pronunate, dei tot att de pure i de frmoase ca mai nainte.
Idila celor doi se opune vieii meschine a clanului Tulea, care manifest un mare interes pentru banii lui Costache
Girgiuveanu, fiind manipulai i de Stnic Raiu. Toi sunt interesai dac btrnul a fcut vreun testament n care
s-i lase casa i banii Otiliei. ntr-un fel, ei i potolesc interesul n momentul n care btrnul ncepe s construiasc
o cas, n grdina celei n care locuiete pe strada Antim. Construcia pare s fie nefast pentru btrn deoarece, n
timp ce inspecta materialele, sufer un prim accident vascular. Familia pune stpnire pa cas i l pzete pe btrn
ateptnd s moar. Dar Mo Costache i revine i ncepe s se intereseze din ce n ce mai mult de sntate i de
suflet. ncearc chiar s-i aduc n cas o femeie, pe Paulina, ns refuz s o treac n testament i atunci aceasta
pleac.Casa Giurgiuveanu este spionat sistematic de Stnic. Acesta apare i dispare fr motiv, transminnd
diferite veti ntre cle dou case. Cnd Costache are a doua criz, acesta profit de scurta absen a Otiliei i a lui
Felix i i fur banii de sub saltea. Din cauza durerii c a pierdut banii, btrnul moare. Familia l ngroap cu
oarecare fal spre a nu fi de rsul lumii.ntr-o situaie dilematic rmne Otilia, pentru care Mo Costache nu
apucase s depun la banc dect o sut de mii de lei. Otilia refuz s se cstoreasc cu Felix, pe motiv c ar
constitui o piedic n calea realizrii sale profesionale, i prsete casa fr ca Felix s o mai vad vreodat. Dup
mai muli ani, acesta se rentlnete cu Pascalopol care i spune c Otilia este n Spania, cstorit cu un conte.
Felix ajunge, aa cum visase, un doctor de renume, profesor universitar i realizeaz i el o cstorie fericit.
Revznd-o ntr-o fotografie oferit de Pascalopol, lui Felix i este cu neputin s o recunoasc n femeia aceea cu
trsturi fine pe Otilia cea plin de ciudenii i copilroas din anii tinereii. O ascensiune spectaculoas are
Stnic Raiu care, devenit bogat, graie banilor furai de la Mo Costache, o prsete pe Olimpia, se cstorete cu
Georgeta i ajunge om politic.
Romanul are o construcie simetric deoarece, n final, Felix se ntoarce pe strada Antim i revede casa lui Mo
Costache, lsat n paragin, amintindu-i de replica btrnului, acum adevrat: Aici nu st nimeni.
n concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist de factur balzacian prin prezentarea critic a unor aspecte ale
societii de la nceputul secolului al XX-lea, prin motivul paternitii i cel al motenirii, structur, specificul
secvenelor descriptive (observaia i detaliul semnificativ, rolul vestimentaiei), realizarea unor tipologii,
veridicitatea i uitlizarea naraiunii la persoana a III-a. Dar, depete modelul realist clasic, prin elemente ale
modernitii: ambiguitatea personajelor, interesul pentru procese psihice deviante (Simion i Titi Tulea), tehnicile
moderne de caracterizare (comportamentism, reflectarea poliedric).
PERSONAJELE
Talentul i modernitatea lui George Clinescu se observ din felul n care i construiete personajele.
Acestea sunt definite n spiritul realismului balzacian, deducndu-se caracterul i preocuprile lor din modul cum se
mbrac, dup mediul ambiant, dup preferinele pentru jocuri sau ntruniri de familie. Prin tehnica focalizrii,
caracterul personajelor se dezvlui treptat, pornind de la datele exterioare i ajungnd la relevarea trsturilor de
caracter. n mod direct, naratorul d lmuriri despre gradele de rudenie, starea civil, biografia personajelor,
preocuprile lor. Caracterele dezvluite iniial nu evolueaz pe parcursul romanului, dar trsturile se ngroa prin
acumularea detaliilor n caracterizarea indirect (prin fapte, gesturi, replici, vestimentaie, relaii ntre personaje).
Portretul balzacian pornete de la caracterele clasice (avarul, ipohondrul, gelosul, cocheta, fata btrn), crora
realismul le confer dimensiune social i psihologic, adugnd un alt tip uman, arivistul. Tendina de generalizare
conduce la realizarea unei tipologii: mo Costache avarul iubitor de copii, Aglae baba absolut fr cusur n

ru, Aurica fata btrn, Simion dementul senil, Titi debil mintal, infantil i apatic, Stnic Raiu arivistul,
Otilia cocheta, Felix ambiiosul, Pascalopol aristrocratul rafinat.
O trstur a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Mo Costache nu este un avar
dezumanizat: el nu i-a pierdut instinctul de supravieuire, pune sntatea mai presus de bani, i i iubete sincer
fiica vitreg. Astfel, reprezint o combinaie ntre dou caractere balzaciene: avarul (mo Grandet) i tatl (mo
Goriot). Clinescu realizeaz simultan tipuri i individualiti. Aproape toate personajele ilustreaz tipologi, cu trei
excepii: Felix, Otilia i Pascalopol. Pe Leonida Pascalopol l unicizeaz strania dragoste pentru Otilia, despre care
spune: ... n-am prea stat ca s disting ce e patern i ce e viril n dragostea mea. . Felix nu este ambiiosul lipsit de
scrupule, ci un adolescent orfan capabil de a o iubi dezinteresat pe Otilia, dar n acelai timp hotrt a-i fac o
carier. Analiza lui asupra mediului n care triete i asupra oamenilor cu care intr n contact n casa unchiului se
bazeaz pe luciditate, spirit critic i profunzime intelectual.
Alt aspect modern, influenat de estetica naturalismului, este interesul pentru procesele psihice deviante,
motivate prin ereditate i mediu: alienarea i senilitatea. Simion Tulea reprezint categoria estetic a urtului,
grotescul chiar. Titi, fiul retardat care se ndreapt spre demen, este o copie a tatlui. Aurica, fata btrn,
invidioas i rea, este o copie degradat a mamei. Lumea familiei Tulea se afl sub semnul bolii, al degradrii
morale reflectate n plan fizic. Autorul dispune personajele n planuri antitetice: inteligena lui Felix se opune
imbecilitii lui Titit, n timp ce feminitatea misterioas a Otiliei contrasteaz cu urenia Aurici.
Pe de alt parte, imaginea unui personaj este completat de prezentarea prerilor celorlalte personaje despre acesta,
formul care poart denumirea de reflectarea poliedric. Un exemplu elocvent, este Aglae Tulea. n timp ce Otilia o
accept aa cum este, fr s aib resentimente pentru rutatea ei, Felix triete un sentiment de dispre att pentru
ea, ct i pentru familia ei. Stnic o prezint astfel: Asta n-are nimic sfnt. Brbat, frate, toi-s fleac pentru ea.
Ambiioas i veninoas., iar Weissmannn o definete foarte bine ntr-o singur propoziie: Esta baba absolut,
fr cusur n ru. O alt tehnic folosit este comportamentismul. De exemplu, o mare parte din roman Otilia este
prezentat exclusiv prin comportamentism (descrierea faptelor, gesturilor, replicilor), fr ca naratorul s-i prezinte
gndurile din perspectiva sa ominscient, cu excepia celor mrturisite chiar de personaj. Spre final se folosete i
tehnica poliedric, fapt care sporete ambiguitatea personajului i care sugereaz enigma, misterul feminitii ei.
Relativizarea imaginii prin reflectarea n mai multe oglinzi alctuiete un portret complex i contradictoriu: fefetia cuminte i iubitoare pentru mo Costache, fata exuberant, admirabil, superioar pentru Felix, femeia
capricioas cu un temperament de artist pentru Pascalopol, o dezmat, o stricat pentru Aglae, o fat
deteapt, cu spirit practic pentru Stnic, o rival n cstorie pentru Aurica.
RELAIA DINTRE DOU PERSONAJE: FELIX I OTILIA
Felix i Otilia alctuiesc un cuplu de personaje care ilustreaz tema iubirii n acest roman realist. Cocheta i
ambiiosul, din tipologia clasic, fata exuberant i tnrul raional, personaje ce pun n eviden antiteza romantic,
dar i atracia contrariilor, au n comun condiia social, amndoi sunt orfani, dar i statutul intelectual superior fa
de copiii cu prini din clanul Tulea. n general, caracterizarea personajelor se realizeaz ca n romanul realistbalzacian. Prin tehnica focalizrii, caracterul personajelor se dezvluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale
existenei lor: prezentarea mediului, descrierea locuinei, a camerei, a fizionomiei i a gesturilor. n mod direct,
naratorul d lmuriri despre gradele de rudenie, starea civil etc. Caracterizarea iniial se completeaz prin
adugarea detaliilor n caracterizarea indirect: fapte, gesturi, replici, vestimentaie, relaii dintre personaje.
nc din incipitul romanului personajele sunt prezentate n mod direct de ctre narator. Intrusul Felix Sima este un
tnr de vreo optsprezece ani, mbrcat n uniforma de licean. Felix vine n casa btrnului avar deoarece vrea s
studieze medicina i are nevoie de un loc unde s locuiasc, acesta fiind numit tutorele lui. Este primit cu rceala de
familia Tulea, Aglae vorbind cu uurin despre situaia i familia lui. De asemenea, Aglae vorbete cu rceal i
despre statutul lui de copil orfan: N-am tiut: faci azil de orfani. Singura persoan care l primete cu cldur este
Otilia, fiica vitreg a lui Costache, student la Conservator, al crei prim portret fizic este realizat din perspectiva
tnrului n momentul n care intr n cas: Felix privi spre captul scrii ca spre un cer deschis i vzu n
apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu un cap prelung i tnr de fat, ncrcat cu bucle, cznd pe
umeri. Verioara Otilia pe care o tia doar din scrisori l surprinde n mod plcut, mai ales c portretul ei apare
conturat n opoziie cu acela al fetei btrne Aurica n care picase: Fata prea s aib optsprezece-nousprezece
ani. Faa mslinie, cu nasul mic i ochii foarte albatri.

Otilia i va purta de grij lui Felix nc din prima sear n care sosete n casa lui mo Costache. Neavnd o
camer pregtit, fata i va oferi cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi n amestecul de
dantele, partituri, romane franuzeti, cutii de pudr i parfumuri, o parte din personalitatea acestia. ntre cei doi se
nate nc de la nceput o afeciune delicat, determinat de condiia lor de orfani. Impulsiv i nc imatur, Felix
percepe dragostea la modul romantic, transformnd-o pe Otilia ntr-un ideal feminine. El are nevoie de certitudini,
iar comportamentul derutatant al fetei l descumpnete, pentru c nu-i poate explica schimbrile de atitudine,
trecerea ei brusc de la o stare la alta.Otiliei i lipsete structura profunzimilor, recunoate cu sinceritate c este o
fiin dificil i se autocaracterizeaz astfel: Ce tnr de vrsta mea i nchipui c m-ar iubi aa cum sunt? Sunt
foarte capricioas, vreau s fiu liber!. Ea este enigmatic pentru Felix, prin maturitatea si imaturitatea pe care
acesta le descoper n comportrile ei, n intuirea naturii fiecruia dintre membrii clanului Tulea, n cunoaterea
celorlali i n felul cum se folosete de ei. Pentru Pascalopol, ea este o fat delicioas, fragil, candid, neajutorat,
dornic de lux. La moia lui Pascalopol, Otilia alearg, urc pe stoguri, iar la heleteu, spre spaima moierului, se
pregtete s intre n ap. Exuberana, gesturile i tririle Otiliei rspund parc amnuntelor semnificative
aglomerate n descrierea camerei ei. Totul este firesc n mimica Otiliei, n gesturi, n ceea ce spune, iar aceste
lucruri creeaz o atmosfer care o reprezint. n ciuda efuziunilor care parc nu mai puteau fi stvilite i care se
ndreptau pe rnd cnd spre Pascalopol, cnd spre Felix, fcndu-i pe amndoi s sufere, Otilia devine deodat
rezervat, reflectnd la viitorul lui Felix, sau, cochet, mrturisind:Eu am un temperament nefericit: m plictisesc
repede, sufr cnd sunt contrariat.
Caracterizarea Otiliei se realizeaz i cu ajutorul tehnicilor moderne: comportamentismul i reflectarea
poliedric. Pn n capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentat exclusiv prin fapte, gesturi, replici, fr a-i cunoate
gndurile din perspectiva unic a naratorului, cu excepia celor mrturisite chiar de personaj. Ambiguitatea
personajului este conferit de utilizarea celei de-a doua tehnici. Otilia este vzut diferit de personajele romanului,
fapt care sugereaz n plan simbolic i enigma, misterul femninitii. Relativizarea imaginii prin reflectarea n mai
multe oglinzi alctuiete un portret complex i contradictoriu: fetia cuminte i iubitoare pentru mo Costache,
femeia capricioas cu un temperament de artist pentru Pascalopol, o dezmat i o stricat pentru Aglae, o fat
deteapt cu spirit practic pentru Stnic Raiu, o rival n cstorie pentru Aurica, cea mai elegant
conservatorist i mai mndr pentru colegii lui Felix care l invidiaz, un amestec de copilrie i maturiatate, dar
i un mister feminin pentru Felix. Cel care intuiete adevrata dimensiune a personalitii Otiliei este Weissmann,
prietenul lui Felix, care i spune acestuia, la un moment dat: Orice femeie care iubete un brbat fuge de el, ca s
rmn n amintirea lui ca o apariie luminoas. Domnioara Otilia trebuie s fie o fat inteligent.. Contradiciile
Otiliei l contrariaz pe Felix. Iniial, tnrul ezit ntre a crede brfele clanului Tulea i a-i pstra o dragoste pur
Otiliei, iar mai apoi, cnd aceasta pleac pe neateptate la Paris cu Pascalopol, are o scurt aventur cu Georgeta, pe
care i-o prezint Stnic Raiu.
Otilia are o spiritualitate modern, sentimente i atitudini contradictorii, care fac din ea o fiin enigmatic. Este
o adolescent care, prin indeciziile ei, l tulbur att pe Pascalopol, moierul bogat i dezamgit, ct i pe Felix, nc
un copil. Felix este un intelectual superior, el vrea s se realizeze profesional. Otilia simte c lui Felix, n ciuda
stpnirii de sine, i lipsete ceva: Dac un tnr ar avea rbdarea i buntatea lui Pascalopol, l-a iubi. Exist ns
o aspiraie secret a Otiliei spre Felix deoarece este contient c el este o valoare la care nu poate ajunge. Ultima
ntlnire dintre Felix i Otilia, naintea plecrii ei din ar, este esenial pentru nelegerea personalitii tinerilor i
a atitudinii lor fa de iubire. Dac Felix este intelectualul ambiios, care nu suport ideea de a nu realiza nimic n
via i pentru care femeia reprezint un sprijin n carier, Otilia este cocheta care crede c rostul femeii este s
plac.Otilia concepe iubirea n felul aventuros al artistului, cu druire i libertate absolut, n timp ce Felix este
dispus s atepte orict n virtutea promisiunii c, la un moment dat, se va cstori cu ea. Dndu-i seama de aceast
diferen, dar i de faptul c ea ar putea reprezenta o piedic n calea realizrii lui profesionale, Otilia l prsete pe
Felix i alege sigurana cstoriei cu Pascalopol.
n epilog, civa ani mai trziu, Felix se ntlnete cu Pascalopol care i dezvluie faptul c i-a redat libertatea
Otiliei, care s-a cstorit cu un conte. Moierul i ofer o fotografie cu Otilia, n care Felix nu o mai recunoate pe
fata vesel i exuberant de care era ndrgostit: Femeia era frumoas, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata
nebunatic. Pascalopol afirm despre ea: A fost o fat delicioas, dar ciudat. Pentru mine e o enigm., n timp
ce Felix constat c nu numai Otilia era o enigm, ci destinul nsui. Tot n epilog, naratorul precizeaz c Felix
i realizeaz ambiiile profesionale, devenind un medic renumit i profesor universitar, cstorit ntr-un chip care

se cheam strlucit i intr, prin soie, ntr-un cerc de persoane influente. Iubirea dintre Felix i Otilia eueaz
pentru c nu se mplinete matrimonial, cstoria fiind unul dintre lait-motivele romanului. Felix este gelos pe
Pascalopol, btrnul rafinat i bogat, dar nu ia nicio decizie n ceea ce o privete pe Otilia deoarece primeaz
dorina de a-i face o carier. Otilia l iubete pe Felix, dar dup moarte lui mo Costache i las tnrului libertatea
de a-i mplini visul i se cstorete cu Pascalopol, care i poate oferi siguran material, nelegere i protecie. n
ambele cupluri, Felix-Otilia, Pascalopol-Otilia, femeia este cea care decide. Felix nu este fcut pentru o via
aventuroas, dar nici Otilia pentru o via modest alturi de studentul Felix, prin urmare ea este cea care decide ca
fiecare s mearg pe drumul pe care i l-a ales. Otilia reprezint pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar
pentru Pascalopol o enigm.

Morometii ,Marin Preda


Marin Preda este un mare scriitor roman care si-a desfasurat activitatea dupa cel de-al doilea razboi mondial.
In 1942 debuteaza cu schita "Parlitu" in ziarul "Timpul".Printre romanele scrise de al se numara:"Morometii"(vol I
in 1955 si vol II in 1967), "Risipitorii", "Intrusul", "Marele singuratic", "Delirul", "Cel mai iubit dintre pamantani".
Unul dintre cele mai apreciate romane este "Morometii", un roman scris sub concesia regimului comunist.Tema
principala a operei lui Marin Preda este cea rurala, reprezentata de satul romanesc din Campia Dunarii, ilustrat prin
familie, taranime si drama ei istorica, satul supus zguduitoarelor prefaceri ale istoriei, relatia individului cu istoria,
dragostea, comunicarea umana, demnitatea. De la "Ion"al lui Rebreanu nu se mai scrisese un roman atat de puternic
despre viata taraneasca. Valoarea de exceptie a romanului "Morometii" consta in densitatea epica, in profunzimea
psihologica si in problematica inedita a satului romanesc anta si postbelic, surprins la raspantia dintre doua orientari
sociale.
Volumul I al romanului "Morometii" apare in 1955, Marin Preda documentandu-se si gandind indelung la
"universul" pa care il va crea. Crezul literar al autorului s-ar putea rastrange semnificativ in fraza cu care incepe
romanul "Marele singuratic":"Un taran daca vine la Bucuresti, tot taran cauta".
Romanul cel mai important al lui Marin Preda este anticipat si pregatit de o serie de nuvele care fac parte din
volumul "Intalnirea din pamanturi. Schita nucleu in jurul careia se construieste romanul, schita "Salcamul" nu a
fost inclusa in volumul de debut."Morometii" contine povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, surprinsa
in fazele unei destramari simbolice, intinse pe parcursul unui sfert de secol.
Din incipitul romanului este prezentat un cronotop bine individualizat. Actiunea este plasata cu trei ani inainte
de incepera celui de-al doilea razboi mondial (1937), in judetul Teleorman, intr-un sat din "Campia Dunarii",
Silistea-Gumesti, (satul in care s-a nascut M. Preda), intr-o perioada in care "timpul avea cu oamenii nesfarsita
rabdare", iar viata taranilor "se scurgea aici fara conflicte mari". Axa fundamentala a romanului o constituie ideea
timpului care, ingaduitor cu oamenii la inceputul operei, revine simetric in final, rasturnand imaginea "vietii
tihnite", intrucat "timpul nu mai avea rabdare". Prezenta timpului, care devine un personaj al romanului asemanator
drumului din romanul lui Rebreanu "Ion", atat in incipit cat si in final confera circularitate romanului."Morometii"
se bazeaza pe relatia omului cu timpul, a umanitatii cu istoria, la raspantia unei epoci, cand societatea se afla sub
presiunea unor evenimente zguduitoare.Autorul contureaza imaginea dramatica a satului romanesc surprins in
tragismul evenimentelor ce vor sparge tiparele existentei sale srtavechi, prin disparitia taranimii traditionale, a
clasei sociale fundamentale aflate in declin si supusa destramarii de catre istorie.
Actinea volumului I se desfasoara de la inceputul pana la sfarsitul verii, interval ce poate fi structurat in trei mari
episoade epice:
- Prima treime cuprinde fapte din viata familiei Moromete si a satului, ce se petrece de sambata seara pana
duminica noaptea, adica de la intoarcerea Morometilor de la camp pana la fuga Polinei Balosu cu Birica
- Al doilea episod ilustreaza cele mai importante momente din viata satului: plata "fonceirii", secerisul
- Ultimul episod prezinta confilctul dintre Ilie Moromete si fiii sai, care fugisera la oras cu caii si cu oile, lasand
familia fara mijloace zilnice de trai. Sunt prezentate succint evenimentele petrecute pana la sfarsitul acelei veri.
Planurile de actiune sunt paralele, destinele familiilor nu se intersecteaza si nu se determina reciproc, asa cum se
intampla in "Ion" al lui Rebreanu. Exista aici un plan al familiei Moromete, care este centrul intregii naratiuni si un
plan alcelorlalte destine si familii din sat, care evolueaza paralel.
Tehnica narativa folosita de Marin Preda este cea a decupajului, scriitorul "decupeaza" scene semnificative
din viata taranilor. Romanul incepe cu intoarcerea de la camp a familiei Moromete, naratorul avand nesfarsita

rabdare, oprindu-se asupra fiecarui amanunt, replica sau gest, construind o scena monumentala - aceea a cinei cu
o simplitate desavarsita a miscarii personajelor, ce se deruleaza dupa o ordine prestabilita, dupa un cod ancestral.
Familia Moromete este numeroasa, alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii, este o "familie hibrida",
generatoare de conflicta in interiorul ei:Ilie Moromete, tatal, cu zece ani mai mare decat sotia sa, Catrina, venise in
aceasta a doua casnicie cu trei baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera in urma acestei casnicii doua
fete, Tita si Ilinca si un baiat, Niculae, mezinul de doisprezece ani.Morometii se afla la cina, stransi "in tinda", in
jurul unei mese mici joase si rotunde, "pe niste scaunele cat palma", asezati "unul langa altul, dupa fire si neam".
Cei trei frati vitregi stateau spre parte dinafara a tindei, "ca si cum ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la
masa si sa plece", in partea dinspre vatra, aproape de oalele cu mancare statea "intotdeauna" Catrina, avand langa ea
pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, "copii facuti cu Moromete". Autoritatea capului familiei este sugerata inca de acum,
deoarece "Moromete statea parca deasupra tuturor", veghindu-si familia, stapanind "cu privirea pe fiecare".
Morometii stransi in jurul mesei, dominati de un tata autoritar par incremenirea unei vechi randuieli. Cina lor este
un ecou peste milenii al ceremonialului unei familii gentilice, iar Moromete este asemanat unui pater familiae.
Atmosfera este tensionata, fiecare din membrii sai avand nemultumiri ce mocnesc. Principalul confilict este intre
Catrina si cei trei fii vitregi, apoi intre Moromete si fiul sau Niculae, care ar fi vrut sa se duca la scoala sa invete,
insa tatl sau il trimitea cu oile la pascut pentru ca "alta treaba nu avem noi acuma! Ne apucam sa studiem". Alt
conflict se naste intre Moromete si sotia sa, deoarece Catrina revendica, din ce in ce mai insistent, un pogon de
pamant pe care Moromete il vanduse din lotol ei, in timpul foameti de dupa primul razboi mondial. Moromete ii
promisese in schimb ca ii va face acte pe casa, ca ea sa nu ramana "pe drumuri". Baietii cei mari se afla in conflict
cu tatal lor, deoarece acesta "nu face nimic, sta toata ziua", iar pe ei ii scoala cu noaptea in cap sa plece la munca si
nu-i slabeste toata ziua cu ordine si porunci. Il acuza ca nu e in stare de nimic, pe cand "altii, ca alde Balosu" stiu sa
castige bani din vanzarea produselor la munte. Datoriile la banca, plata "fonciirii"si traiul zilnic al unei familii
numeroase il sufoca pe Moromete, care trebuie sa se descurce cumva fara sa vanda din pamant. Se hotareste sa
vanda salcamul din curte lui Tudor Balosu, desi salcamul "strajuia prin inaltimea si coroana lui stufoasa toata partea
aceea a satului", ca simbol al trainiciei si al stabilitatii satului.
Taierea salcamului este o alta scena memorabila a romanului atat prin maiestria constituirii din detalii ce se
aduna progresiv, prin cuvinte expresive, dar si prin simbolistica dramatica, aceasta fiind primul semn al declinului
familiei Moromete, dar si al satului traditional, ramas parca fara aparare:"acum totul se facuse mic. Gradina, caii,
Moromete insusi aratau bicisnic". Salcamul, simbol al renasterii si al nemuririi, e legat de valorile religioase,
element de legatura intre cer si pamant. Este de asemenea un simbol al centrului, un axis mundis, avand rol
ocrotitor asupra familiei Moromete, dar si asupra satului intreg. Salcamul este prezentat in mai multe ipostaze, prin
referire la anumite anotimpuri. Lui Nila nu-i vine sa creada ca trebuie sa renunte la ceea ce insemna locul copilariei
sale , la copacul care le era prieten si primavara, cand copii se urcau in el sa-i manance florile si iarna, cand jucau
"mija" pe langa el, imbratisandu-l cu sau fara voie.Personajele care participa la aceast episod sunt Ilie Moromate,
personajul principal al romanului si fiul sau Nila. Ca personaj simbolic participa salcamul, prin simpla sa prezenta
si impotrivire. Fara nici o explcatie Ilie Moromete isi trezeste fiul. Scena are loc in gradina familiei, cand "zorile se
albeau" si nu era "nici dimineata, nici noapte", pe fundalul bocetelor din cimitir. Salcamul taiat facea parte din viata
familiei, dar si din existenta satului, "toata lumea cunostea acest salcam", simbolizand elementul pastrator al
traditiilor si credintelor stramosesti, al stabilitatii taranesti. Scena taierii salcamului este o scena maieotica, in care
gasirea unui raspuns are loc in urma unei serii de intrebari si raspunsuri. Intrebarea este : de ce trebuie sa taie
salcamul?Taierea salcamului reprezinta o jertfa adusa de Moromete timpului sau. Taierea semnifica inceperea
declinului familiei Moromete si al satului romanesc traditional. Ciorile din final reprezinta primejdiile care se vor
face, de acum simtite, in lipsa salcamului protector si vor invada incetul cu incetul aceasta lume.
Inima adevarata a satului era Poiana lui Iocan, locul unde se aduna gospodarii, cei care sunt "nici saraci, nici
bogati", intre care Moromete, Cocosila si Dumitru al lui Nae, citesc ziarul si comenteaza politica ironic si cu umor,
dupa legi anume,numai de ei stiute. In fata fierariei lui Iocan "se afla o poiana mare", unde, in fiecare duminica,
aveau loc "adunarile cele mai zgomotoase", dar "daca de la ele lipseau Moromete si Cocosila, nu erau prea reusite".
Moromete era abonat la "Miscarea", Iocan la "Curentul", iar Cocosila la "Dimineata", dar daca ei veneau fara ziare,
insemna ca erau suparati "si nu aveau chef sa discute politica".Poiana era plina de oameni, "toti galagiosi si parca
nerabdatori", intampinandu-l "de departe parca cu exclamatii" entuziaste pe Moromete, care se mira, ca in fiecare
duminica:"Ce e,ma, de v-ati adunat aicea?".Aceste sedinte fac trimitere la gradina lui Academos, loc unde se

intalneau invatatii vremii si dezbateau anumite teme.


Plata darilor catre stat constitie principalul motiv de ingrijorare pentru Moromete, desi avea acum "vreo sase
pogoane de pamant si-si facuse o casa frumoasa", insa nu avea suficienti bani pentru a plati taxele pentru pamant si
ratele imprumutului luat de la banca. Chemat sa vina acasa de la fierarie, Moromete vazu pe prispa casei doi
oameni care-l asteptau. Unul dintre ei era Jupuitu, imbracat oraseneste, dar slab de parca "manca numai miercurea
si vinerea", agent de urmarire, care venise dupa "fonceirea pamantului", taxa restanta.Moromete "joaca" scena
"fonceirii" cu o gama inepuizabila de tertipuri, incercand sa scape si de data aceasta. Gesturile, vorbele rastite,
agitatia lui fara rost construiesc un moment unic in literatura. Desi era singur acasa, Moromete striga la toti ai
casei:"Catrino, ia, fa, secerile astea", "Paraschive, ()nu vezi ca furca aia sta acolo langa gard de cinci saptamani!"
pentru a parea un om ocupat, care are de rezolvat probleme mult mai importante decat cele pentru care venisera cei
doi, pa care-i ignora cu desavarsire, apoi se intoarse brusc "pe calcaie si striga:-N-am!". Moromete ii aduce pe cei
doi in stare sa-i ia din casa "toalele", sa-i taie chitanta pentru trei mii de lei, sa se-mpinga si sa se certe cu Catrina si
cu Paraschiv, apoi, impaciuitor, ii da o mie de lei, urmand sa-i mai plateasca "ceva peste o saptamana, doua". Dupa
ce ii dusese la exasperare pe cei doi agenti, se lauda lui Balosu:"I-am pacalit cu doua sute de lei!", bucurandu-se
nespus ca nu le daduse toti banii pe care ii luase de pe salcam de la vecinul sau, care-l priveste buimac.
Scena secerisului prezinta aspecte din viata satului traditional, constituindu-se intr-o adevarata monografie a
obiceiurilor si ritualurilor statornicite aici din timpuri stravechi. Secerisul este trait de intregul sat la fel, in acelasi
ritm ancestral:" Carutele incep sa iasa din sat inainte ca luceafarul sa fi pierit de pe cer. Oamenii se indrepta spre
camp intrezarind islazul pe nuneroase drumuri si carari." Culegerea roadelor pamantului este un moment de
bucurie, de consonanta deplina a omului cu ritmurile naturii. Taranul este Omul care se reintoarce in natura pentru a
incheia un ciclu al evolutiei vegetale. Secerisul are reguli precise: cel mai vrednic dintre copii este cel care,
simbolic, porneste recoltarea granelor, masurand cu pasul "statiile", partile de loc pe care fiecare secerator va trebui
sa le duca la capat, apoi "incepe sa taie spicele si sa arunce manunchiurile in urma", iar tatal leaga snopii si-i aseaza
in clai. Femeile se ocupa de mancare pentru seceratori.
Monografia satului este completata, in afara celor relevate, prin ilustrarea catorva datini si obiceiuri
populare:jocul baietilor cu bobicul, aldamasul baut dupa vinderea salcamului, chemarea fetelor la poarta prin
fluieratul flacailor, jocul calusarilor din curtea lui Balosu. Acestea realizeaza o imagine sugestiva a spiritualitatii
taranesti, a satului interbelic din Campia Dunarii. Viata oamenilor este legata direct de cea a animalelor, care devin
adevarate personaje in roman, avand nume si participand la intamplari: oaia Bisisica il enerveaza peste masura pe
Niculae, cainele Dutulache fura branza pusa pe masa pentru cina familiei, caii sunt ingrijiti cu drag de baietii mai
mari, iar restul orataniilor sunt mereu prin preajma oamenilor prin zgomote specifice.
Celelalte planuri de actiune sunt reprezentate de destinele altor familii, aflate si ele in proces de destramare,
care nu se impletesc cu destinul familiei Moromete si nu se influenteaza reciproc. Destinul fiecareia dintre ele este
urmarit prin raportare la atitudinea lor fata de valorile fundamentale ale lumii rurale: traditia, familia si pamantul.
Un destin priveste conflictul dintre Tudor Balosu si fiica lui, Polina, pentru ca aceasta "fuge" cu un baiat sarac din
sat, Birica. Fata este apriga, nu renunta si-l sileste pe Birica sa secere graul de pe pamantul care i se cuvenea ca
zestre, apoi da foc casei parintesti, iscandu-se o bataie intre Birica si tatal si fratele Polinei.Vasile Botoghina se
cearta cu Anghelina, sotia sa, deoarece el este bolnav de plamani si ar vrea sa vanda un lot de pamant pentru a avea
bani sa mearga la sanatoriu sa se trateze,Drama familiei Tugurlan este ca facusera sapte copii in treisprezece ani si
in fiecare an puneau o cruce "proaspata" la stalpul portii. Tragedia il face pe Tugurlan agresiv in viata, certaret (se
bate cu fiul primarului, cu seful de post si ajunge si la inchisoare).
PARTICULARITATI STILISTICE
Particularitatile stilistice se contureaza din stilul narativ lent si rabdator, cu accente pe amanunte descriptive,
pe detaliile sugestive ale gesturilor si mimicii personajelor. Taranii lui M. Preda au independenta de miscare, de
gandire si de exprimare, naratorul nefiind prezent in determinarea reactiilor acestora, de aceea eroii sunt personajereflector.In romanul "Morometii" vocea auctoriala isi face simtita prezenta in text. "In general, opera lui Marin
Preda este aceea a unui analist care recurge la mijloacele prozei obiective. Tehnica lui e a naratiunii indirecte libere,
care reproduce viziunea subiectiva a unui fapt, asa cum se reflecta in constiinta personajului respectiv." (Ov.S.
Crohmalniceanu)Prozatorul utilizeaza intreaga gama narativa si psihologica, de la dialog la monolog si monolog
interior, introspectie, conferind romanului virtuti ale prozei de creatie si ale prozei de analiza psihologica.

Natura inconjuratoare ofera cadrul propice starii reflexive a personajului principal, Ilie Moromete reflectand asupra
conditiei taranului in lume, asupra vietii in general, fie in fundul gradinii, fie pe lotul lui de pamant, cautandu-si
linistea in singuratatea familiara a peisajului rural.
Stilul exceleaza prin oralitate, ironia subtila sau ascutita creand uneori o atmosfera tragi-comica, iar
expresivitatea verbelor actualizeaza intamplarile, desi timpul, privit in relatie cu omul si cu istoria, ameninta linistea
interioara a lui Moromete si zguduie din temelii traditiile milenare ale satului romanesc.O prima trasatura stilistica a
romanului este naturaletea. Naratorul perlucreaza elemente ale limbajului oral, pe care il diferenteaza in functie de
cerintele povestirii moderne. A doua calitate este precizia. Totul este numit si identificat, chiar gandurile
personajului sunt prezentate intr-un mod realist. Privirea panoramica a naratorului il obliga sa esentializeze
realitatea inconjuratoare si sa-I gaseasca specificul.
"Morometii" lui Marin Preda este un roman realist, caruia stilul anticalofil, asemenea scriitorilor interbelici ii
confera precizie, claritate si concizie."Prin Morometii, Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita, cum se
credea, doar de instinct, ca, dimpotriva, e capabila de reactii sufletesti nebanuite".(Al. Piru)

Morometii -caracterizareRomanul Morometii, scris de Marin Preda, a carui originalitate sta fara indoiala in noua viziune asupra
lumii rurale, este unul ce prezinta foarte bine povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, mai precis din
satul teleormanean Silistea-Gumesti, care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol, o adanca si simbolica
destramare.Marin Preda pleaca in construirea personajului Ilie Moromete de la tatal sau , Tudor Calarasu , modelul
sau literar : Scriind , totdeauna am admirat ceva , o creatie preexistenta , care mi-a fermecat nu numai copilaria , ci
maturitatea : eroul preferat , Moromete , care a existat in realitate , a fost tatal meu . Acest sentiment a ramas stabil
si profound pentru toata viata.
Ilie Moromete esta un taran din Silistea-Gumesti, tatal a sase copii, Paraschiv, Nila, Achim, Tita, Ilinca si
Niculae, si sotul Catrinei. El este capul familiei, insa are probleme financiare.Este un om rational in ceea ce priveste
atitudinea lui fata de pamant . Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de
lacomie pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii
materiale si spirituale.In comparatie cu ceilalti tarani.Moromete nu are nimic de facut atunci cand toti ceilalti vecini
ai sai sunt in casa muncind, fiind preocupati de problema supravietuirii. Se creaza astfel taranul mijlocas : nu e atat
de sarac incat sa fie tot timpul preocupat de problema supravietuirii, aceasta neafectandu-i personalitatea, dar nu e
nici foarea bogat incat sa fie dusmanit de vecinii sai mai saraci. De aceea el are timp si disponibilitate catre
comunicare. Are o foarte mare placere de a comunica, fiind intr-o contiuna asteptare a altor persoane cu care sa
vorbeasca Statea degeaba, nu se uita in mod deosebit, dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva
Cand chiar nu are cu cine sa vorbeasca sau cand ajunge la concluzia ca nimeni nu e demn sa vorbeasca cu el,
vorbeste singur. Gandurile sale sunt aparent un haos total, insa el face niste legaturi ce nu sunt accesibile oricui, iar
acesta legaturi nu sunt prezentate nici de fata cu celialti, lucru ce ii determina pe sateni sa il considere un ciudat.
Cand vrea sa para serios, Moromete este de fapt ironic, iar cand este foarte serios si traieste cu intensitate,in exterior
vrea sa para ca se amuza. El procedeaza astfel in scena taierii salcamului, dandu-i raspunsuri ironice lui Nila desi
era un moment foarte important.
Monologul personajului este aparent dezorganizat, insa exista conexiuni pe care cititorii nu la percep, deoarece
Moromete are un alt fel de a gandi, o viziune diferita asupra lumii decat restul oamenilor. Acest monolog are o
structura diferita: este fie interior, la persoana I, fie un monolog adresat simplu, fie un monolog adresat prin
dedublare, cand vorbeste cu el insusi ca si cum ar vorbii cu alta persoana.Pozitia lui Moromete la masa este
deasupre tuturor, el avand o pozitie privilegiata, pe prag. Statutul sau era acela de cap al familiei, nimeni nu avea
acest drept in afara de el, iar statutul sau era asumat prin traditie.Astfel personajul nu se afla in nici o tabara, el
asigurand echilibru si stabilitate in familie. Este intruchiparea autoritatii, si este constient de statutul sau,
acceptandu-l.Dialogul sau cu vecinul sau, Tudor Balosul, incepe cu o replica cu o functie fatica, insa aceasta
discutie este un pretext pentru a ajunge la un anumit subiect, Balosul vrand de fapt sa vorbeasca despre salcam.
Pana in momentul cand acest subiect ia viata, dialogul este unul normal, insa cand vine vorba de salcam, Moromete
abordeaza un alt subiect. Vecinul sau ia acest raspuns drept un refuz, si incearca in contiunuare sa il convinga sa
vanda. Moromete evita intrebarile incomode, iar conversatia pare a fi un dialog al surzilor.Insa in realitate, cei doi
se inteleg, personajele stiind sa citeasca in spatele cuvintelor, Moromete avand capacitatea de a vorbii cu subinteles.

La fierarie, locul unde satenii se intalneau sa discute politica, Ilie Mormmete are un rol important, fiind privilegiat.
Cand ajunge la fierarie, el ii ignora pe tarani ce il asteptau cu nerabdare, si intra mai intai la frizerie, tinandu-i astfel
in suspans. Pentru a-si da o si mai mare importanta, in momentul cand intra in fierarie personajul spune Ce e, ma,
ce v-ati adunat aicea?! In momentul cand anunta ce o sa citeasca, se face liniste, captand atentia. El citeste ca si
cum ar fi tinut el un discurs, observandu-se aici un alt rol jucat de Moromete. Personajul are o placere de a vorbi,
iar in momentul cand citeste un discurs, isi schimba glasul, manipuland astfel auditoriul. Dupa ce termina de citit,
iar oamenii incep sa rada deoarece nu au inteles discursul, Moromete le explica. Personajul sintetizeaza informatiile
si la prezinta pe intelesul publicului, aratandu-si astfel capacitatea de sinteza. In momentul cand Tugurlan, unul
dintre taranii saraci ai satului se revolta si incepe sa tina un discurs, Moromete pune capat intregii discutii,
sintetizand problemele ridicate de Tugurlan, insa ii intoarce cuvintele, aparent sustinandu-l, cand de fapt el ocoleste
problema reala pusa de Tugurlan.Cand se intoarce de la fierarie, personajul este constient ca il asteapta agentii ii vor
cere plata foncirii, insa Moromete intra in curte si incepe sa ii strige pe ceilalti membrii ai familiei, ignorandu-i pe
agenti si astfel enervandu-i. Mimeaza ca este un om foarte ocupat, iar cei doi agenti sunt nesemnificativi in
comparatie cu problemele sale Paraschive, tu unde esti, ma?Deodata, se intoarce spre agenti, luandu-i prin
surprindere, intr-un moment nepregatit spunandu-le raspicat N-am!. Aceasta reprezinta tehnica lui pentru a
controla situatia, el incarcand astfel sa creeze un avantaj.Insa agentii sunt invatati cu taranii, iar la inceput sunt
destul de duri, dar pe drum ei se mai inmoaie, ajungand ca la sfarsit sa inceapa sa faca unele compromisuri. Se
creaza un contrast intre gravitatea situatiei si aparenta indiferenta a lui Moromete, insa aceasta reprezinta tehnica lui
de intimidare. Pana la urma plateste o mie de lei, vrand astfel sa para ca face o favoare. Pentru ca perceptorul sa
primeasca mai putini bani, Moromete trebuie sa joace tot acest spectacol. Insa nu acesta este singurul scop,
personajul avand o placere pentru a fraierii oamenii. Dupa plecarea lui Jupuitu , Moromete este cuprins de o
ciudata voiosie si-i marturiseste lui Balosu l-am pacalit cu doua sute de lei () i-am dat numai o mie () . Balosu
se uita la el cu o privire rece si buimaca . Nu intelegea. Personajul reuseste astfel prin talentul disimularii sa iasa
din incurcatura, depasind problemele cu mai putina usurinta.Moromete se arata pana acum precum un personaj
inteligent, diferit, subtil, ce considera ca problemele din familia lui sunt la fel de superficiale ca toate problemele
din universul rural. El este ironic, foarte comunicativ, insa isi creaza un univers paralel deoarece se simte
incompatibil cu universul existent.Are insa loc o transformare a lui Moromete, transformare ce este avertizata in
primul rand de taierea salcamului, si vizibila in momentul cand Scamosul ii zice ce vor sa faca fiii lui.Acum, el nu
mai stie ce sa faca, desi pana in momentul de fata tot timpul stia cum sa iasa din incurcatura. Este un bun
cunoscator al psihologiei umane, avand o anumita intuitie, si citind gandurile personajelor. Ii spune lui Scamosul
Acuma de ce-oi fi crezand tu ca nu se intoarce Achim cu oile de la Bucuresti! Crezi ca te mint?, desi Scamosul nu
pomenise nimic de acest lucru, insa Moromete ii citeste gandurile. Cand aude adevarul, prima sa reactie este aceea
de a respinge ideea, iar apoi intepeneste vazandu-se pe chipul sau panica. Ia aceasta veste precum o lovitura ce il
obilga sa se trezeasca la realitate. Pana acum, personajul reusea sa isi ascunde trairile interioare dar acum nu mai
poate, acesta fiind un prim semn al schimbarii sale. In momentul urmator, constientizeaza, incearca sa aduca
argumente si sa recupereze ce a pierdut. Isi da seama ca a fost orb ca nu a vazut toate semnele; cand intelege, se
schimba si fizic, nu numai in interior. Apoi urmeaza etepe in care se dezvinovateste, gandind ca motivul plecarii
fiilor sai nu este in nici un caz el. Ironia folosita Baietii mei, Scamosule, sunt bolnavi..Sa fuga de acasa! De ce
asta? Nu i-am lasat eu sa faca ce vor? Absoluta, absoluta libertate le-am lasat! Parca daca veneau si-mi spuneau :
Ma, noi vrem sa fugim de acasa, crezi ca i-as fi impiedicat eu de, Scamosule!? De ce sa fugiti fratioare? le-as fi
spus. Incet nu puteti sa mergeti?, vrea sa arate ca ii lasa sa faca ce vor. Este o ironie cu umor negru ce duce spre
sarcasm si lasa un gust amar. Personajul nu mai simte placerea de a pacali deoarece se simte el pacalit acum.Cand
ajunge acasa, si baietii vor sa ia haine curate din lada, Moromete este la inceput calm fata de acestia. Si are glasul
calm si fata de fata sa si sotia, cu toate ca le bate. Mai face o ultima incercare de a mentine familia unita, rugandu-se
da baieti sa il ajute, cu un glas bland. Insa Mormmete nu mai are aceeasi forta interioare, si pierde controlul,
batandu-i pe baieti ca o pedeapsa. Isi da seama ca oricum nu mai are cum sa ii tina in familie, iar batia este singurul
lucru pe care il mai poate face.Verbele ce il caracterizeaza cel mai bine pe Ilie Moromete sunt a face, datorita
faptului ca baietii ii cer tot timpul sa actioneze si a gandi deoarece el prefera sa gandeasca, sareflecte, nu sa faca.
Insa dupa aceasta traire, schimbarea lui Moromete este radicala.Schimbarile profunde produse asupra lui Moromete
aveau sa se extinda in curand asupra intregului sat , trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al doilea razboi mondial .
Timpul nu mai avea rabdare.Personajul principal al romanului Morometii de Marin Preda , Ilie Moromete este

un contemplativ inteligent , temperat , un <filozof> iubind <linistea> (fara de care nu se poate trai si nu se poate
face nimic durabil) si mai ales iubind libertatea , independenta de gandire si exprimare a opiniilor . (Ion Rotaru)
BALTAGUL,MIHAI SADOVEANU-tema si viziunea despre lume
"Baltagul" a fost scris n numai 17 zile i publicat n noiembrie 1930, cnd Mihail Sadoveanu mplinea
50 de ani, fiind primit cu "un ropot de recenzii entuziaste" de ctre criticii vremii. Romanul are ca surse de
inspiraie balade populare de la care Sadoveanu preia idei i motive mitologice romneti.
nc de la apariie, romanul Baltagul a fost considerat una dintre cele mai reuite scrieri ale lui Mihail Sadoveanu.
Criticii literari au remarcat profunzimea romanului, generozitatea acestuia n diversitatea codurilor de lectur pe
care le permite, fiind interpretat ca roman mitic, monografic, de dragoste, al iniierii, al familiei i, nu n ultimul
rnd, ca roman cu intrig poliist. Redus ca dimensiuni, Baltagul ilustreaz o caracteristic important: fora de
concentrare. Din acest punct de vedere, Nicolae Manolescu fcea constatarea c Sadoveanu pune ntr-o pagin ct
Rebreanu ntr-un capitol.
Roman interbelic tradiional datorit stratificrii planurilor sale narative i datorit spaiilor ample de
gesticulaie conflictual, Baltagul se grefeaz pe atmosfera lumii arhaice a satului romnesc i pe sufletul
ranului moldovean ca pstrtor al lumii vechi, al tradiiilor i al specificului naional, cu un mod propriu de a
gndi, de a simi i de a reaciona n faa problemelor cruciale ale vieii, aprnd principii fundamentale. De
asemenea, Baltagul ilustreaz realismul mitic, n a crui reprezentare realitatea este o manifestare vizibil a unor
legi invizibile, pe care scriitorul le reveleaz cititorului, spre o mai bun nelegere a sensurilor existenei.
Tema romanului este tema vieii i a morii, a iubirii, a datoriei i a iniierii, care permite totodat realizarea
monografiei satului moldovenesc de munte. Tema se evideniaz prin tipul ranului pstrtor al lumii vechi, arhaice
i patriarhale, iar n acest sens episodul narativ n care Vitoria i aplic fiicei o corecie este semnificativ: i art eu
coc, val i bluz, ard-te para focului s te ard!. Baltagul prezint i tema familiei, dintr-o perspectiv aproape
mitic, sitund relaiile dintre membrii familiei sub un clopot cosmic. Rnduiala, viaa i moartea fac obiectul unei
iniieri a fiului ajuns n situaia de a-i asuma rolul tatlui i de a prelua responsabilitatea familiei, dup cum se
cuvine ntr-o societate tradiional, patriarhal. Iniierea n tainele existenei este realizat de mam, singura
capabil prin dragoste, druire i nelepciune s transforme fiul ntr-un matur demn. Vitoria l surprinde pe
Gheorghi prin puterea sa de sintez sau prin modul n care reuete s citeasc mintea celorlali, dar i prin
determinarea de care d dvad: mama asta trebuie s fie frmctoare; cunoate gndul omului.
Discutnd tema i viziunea despre lume, spunem c elementele textului narativ sunt semnficative. Astfel,
perspectiva narativ este specific romanului realist. Naratorul prezint faptele, fr a se implica, ci lsnd
personajele s se prezinte. Acest narator neutru, cu focalizare zero, alterneaz cu notaia n stil indirect liber. Vitoria
preia rolul de personaj-reflector, prin intermediul cruia se realizeaz portretul lui Nechifor, dar i unele etape ale
aciunii.
Titlul romanului Baltagul este simbolic, ntruct n mitologia autohton baltagul este arma menit s
ndeplineasc dreptatea, este o unealt justiiar. Astfel, atunci cnd este folosit pentru nfptuirea dreptii, acesta
nu se pteaz de snge. De asemenea, n roman, baltagul se constitue ca un simbol al labirintului, ilustrat de drumul
erpuit pe care l parcurge Vitoria Lipan n cutarea soului, att un labirint interior, al frmntrilor sale, ct i un
labirint exterior, al drumului spat n stncile munilor pe care l parcursese Nechifor Lipan.
n ceea ce privete relaiile temporale i spaiale, timpul evenimenial, la care se raporteaz personajele, se
plaseaz ntre dou mari srbtori cretine, avnd corespondent n calendarul pastoral. Smedru (Sfntul Dumitru
26 octombrie) ncheie vara i desfrunzete codru, iar Sngeorz (Sfntul Gheorghe 23 aprilie) readuce codrul la
via i alung iarna. Cele dou anotimpuri pastorale au un echivalent simbolic n ciclul via-moarte, la care se
raporteaz nu numai natura, ci i individul. Plecarea lui Nechifor de acas coincide cu drumul spre iarn, adic
spre moarte. La polul opus, ntr-o perfect simetrie, de Sngeorz va fi desvrit ritualul integrrii, pentru o
renatere ntr-o alt primvar. Spaiul epic are valene care mbin planul real cu cel simbolic. Structurile
antropologice ale imaginarului relev opoziii semnificative ntre spaiul sacru al muntelui, situat n apropierea
cerului, i spaiul degradat al vii. Cititorul este purtat printr-o geografie real Dorna, Bistria, Piatra, Broteni n
care cea ficional se integreaz firesc.

n romanul Baltagul, limbajul are, n primul rnd, o motivaie realist, pentru c reconstitue, n datele ei
eseniale, o lume n care s-a svrit o crim. Un ton ceremonios strbate opera n cele mai multe pagini ale ei, fie
c se aude vocea naratorului, fie a personajelor. Limbajul impresioneaz nu neaprat prin redarea fidel a
particularitilor dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin nivelul la care ajunge acest limbaj. Timbrul
grav, alturi de elemente arhaice i populare, care se conjug armonios cu neologismele, trdeaz ceremonia unei
culturi vechi i nobile.
n opinia mea, romanul Baltagul este unul tradiional, pentru c recompune imaginea unei societi arhaice,
pstrtoare a unor tradiii care au supravieuit n vrful muntelui. Totodat, prin complexitate, prin polimorfism i
prin semnificaii, scrierea depete graniele tradiionalismului i intr n categoria romanului mitic.
Baltagul-roman realist obiectiv
Opera literara Baltagul de Mihail Sadoveanu a fost publicat n perioada interbelic (1930) si este o
capodoper a prozei romnesti, ndeosebi pentru concizia, dinamismul si armonia compozitiei. Ca specie literara,
Baltagul este un roman, adica o specie a genului epic n proza, cu actiune mai complicata si de mai mare ntindere
decat a celorlalte specii epice, desfasurat, de regula, pe mai multe planuri, cu personaje numeroase, cu caractere
complexe, evidentiate treptat, pe masura ce se desfasoara actiunea. Romanul ofera o imagine ampla si profunda
asupra vietii, cu o varietate de tipuri umane si cu puternice conflicte sociale, morale si psihologice.
Fiind o opera epica, Baltagul are narator, actiune si personaje, prin intermediul carora autorul isi exprima in
mod indirect propriile sale sentimente. Modul de expunere predominant este naratiunea mbinat cu descrierea, cu
dialogul si cu monologul interior. Constructia epica este bazat pe naratiunea obiectiva in care comportamentul,
sentimentele si gandurile eroinei sunt prezentate din perspectiva unui povestitor omniscient. Omniscienta este un tip
de perspectiva narativa in care naratorul are o perceptie ilimitata. El cunoaste totul despre lumea pe care o prezinta,
dar si despre framantarile interioare ale personajelor acestei lumi.
Compozitie. Romanul preia nucleul epic al baladei populare Miorita pe care il dezvolta intr-o naratiune densa,
structurata in 16 capitole, avand in centrul ei tema cautarii si a cunoasterii adevarului.
Actiunea romanului este plasata la confluenta dintre lumea patriarhala a satului moldovenesc de munte si
universul orasului invadat de elementele noii civilizatii a inceputului de secol al XX-lea. Fiind o opera epica,
romanul plaseaza intamplarile intr-un anumit timp si spatiu. Actiunea se deruleaza de toamna, cand Nechifor Lipan
pleaca la Dorna dupa oi, pana primavara, cand Vitoria ii descopera trupul neinsufletit. Perimetrul actiunii este destul
de vast si cuprinde tinuturi de munte, de la Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, pana in cele de campie,
la Cristesti, in Baltile Jijiei.
Intamplarile din roman se desfasoara pe momente ale subiectului. Expozitiunea infatiseaza cadrul general
al actiunii si o parte dintre personaje. La sfarsitul unei toamne, Vitoria Lipan, sotia unui oier de pe Valea Tarcaului,
este ingrijorata ca barbatul ei, Nechifor Lipan, intarzie sa se intoarca acasa. Ea cauta sfat la parintele Danila si la
baba Maranda, vrajitoarea satului. Unele vise si presimtiri o conving ca Nechifor a murit si de aceea il cheama
acasa pe Gheorghita, feciorul ei. In cele din urma, se hotaraste sa piece in cautarea sotului ei, moment ce
constituie intriga romanului. Calatoria si cautarea sunt prezentate in desfasurarea actiunii. Urmarind drumul
obisnuit al oierilor, Vitoria si Gheorghita pleaca din Magura Tarcaului pe urmele lui Lipan. Ei trec pe la Bicaz, pe la
Calugareni, prin Farcasa si Borca, pe la Cruci, apoi trec prin Tara Dornelor si ajung in cele din urma la Vatra
Dornei. Aici afla ca Nechifor a cumparat trei sute de oi si si-a continuat drumul pe Neagra, impreuna cu alti doi
oieri carora le-a vandut o parte din oi. Vitoria reconstituie drumul parcurs de Nechifor si ale insotitorii lui. De la
acestia, ea afla ca Nechifor, dupa ce le-a vandut lor oile, s-ar fi mtors din drum.Continuand cautarea Vitoria
descopera cainele sotului ei, Lupu, si cu ajutorul acestuia gaseste intr-o rapa cadavrul lui Nechifor. Ea se adreseaza
autoritatilor spre a cerceta victima. Apoi Vitoria pregateste inmormantarea lui Lipan dupa datina, dar isi continua
investigatiile, fund convinsa ca sotul ei nu a fost ucis de necunoscuti, ci de cei doi insotitori.
Actiunea atinge punctul culminant in timpul praznicului funerar, cand, intr-o atmosfera de angoas, Vitoria
Lipan reface cu exactitate scenariul crimei, obligandu-i pe ucigasi sa se tradeze si sa-si recunoasca fapta in fata
celor prezenti. Deznodamantul romanului este foarte lapidar si infatiseaza gandul Vitoriei de a indeplini toate
datinile funerare si apoi, spune ea, ,,ne-om intoarce iar la Magura, ca sa luam de coada toate cate am lasat."
Numarul mare de personaje este o alta trasatura specifica romanului. In Baltagul exista personaje principale
(Vitoria, alaturi de care se afla Nechifor Lipan si Gheorghita), personaje secundare, precum si personaje episodice.

Aceste personaje au o importanta deosebita in desfasurarea evenimentelor, contribuind la descoperirea


adevarului.Vitoria Lipan este personajul principal al romanului. Figura ei se impune puternic de-a lungul
intregului roman, eroina devenind un tip reprezentativ al femeii voluntare si hotarte.
Caracterizarea directa a personajului principal este realizata de autor, de alte personaje sau de personajul
insusi (autocaracterizarea), iar caracterizarea indirecta rezultata din faptele, comportamentul, gandurile si
framantarile personajului, precum si din mediul in care traieste, din limbaj si din numele pe care il poarta.
Portretul fizic cucereste prin frumusete si farmec. De la inceputul naratiunii aflam ca Vitoria, nevasta lui
Nechifor Lipan, un oier de pe Valea Tarcaului, este o femeie in plina maturitate care isi pastreaza inca frumusetea.
Autorul foloseste epitetul, enumeratia si metafora pentru a-i infatisa portretui: avea ochi caprii, in care se
rasfrangea lumina castanie a parului", iar ,,acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute".Vitoria este o
femeie hotarata, priceputa si harnica. Ea stie sa conduca o gospodarie, este intreprinzatoare, se tocmeste cu iscusinta
unui negustor si are un deosebit simt practic. Mama a doi copii, Vitoria e grijulie si vegheaza cu dragoste asupra
cresterii si educatiei lor. li invata sa respecte datina i sa fie priceputi in ale gospodariei.
Relatiile ei cu celelalte personaje (cu domnul David, cu subprefectul Anastasie Balmez, cu Ilie Cutui si cu
Calistrat Bogza) dovedesc o inteligenta vie, o darzenie si o vointa de neinfrant. Drumul pe care il parcurge cu
Gheorghita, de la Magura la Vatra Dornei, la Sabasa si la Suha, are semnificatii diverse si ilustreaza un vechi si
frecvent motiv in literatura romana motivul calatoriei, al drumului.Vitoria Lipan este un personaj complex, ea
fiind aparatoarea unei traditii stravechi - o femeie sensibila si capabila de iubire, apropiata de natura, careia ii
cunoaste semnele. Ea este nu numai o exponenta a unei clase sociale si a unui mediu, ci, dupa afirmatia criticului
literar George Clinescu, ,,Vitoria e un Hamlet feminin care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la
cale reprezentatiuni tradatoare si, cand dovada s-a facut, da drumul razbunarii".
Actiunea este liniara si se desfasoara pe mai multe planuri narative. Unul, retrospectiv, in care sunt aduse
intamplari petrecute in trecut iar un alt plan prezinta intamplarile in desfasurarea lor.
Caracterul monografic al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte monografice ale satului
romnesc traditional: traditii legate de marile momente din viata omului (nasterea, nunta, nmormntarea),
obiceiuri, relatii de familie. Prin intermediul actiunii si al personajelor, Mihail Sadoveanu ofera o imagine ampla si
profunda a vietii, trasatura specifica romanului. Astfel el zugraveste modul de viata patriarhal al oamenilor de la
munte, unde obiceiurile si traditiile sunt pastrate cu sfintenie. Pe de alta parte, romanul lui Sadoveanu prezinta
lumea orasului de la sfarsitui secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea.
Complexitatea lumii descrise si a personajelor, determina in roman conflicte sociale, morale si psihologice, fapt
ce a condus la receptarea romanului Baltagul in diverse feluri. El este considerat ca fiind in acelasi timp, un roman
monografic, roman mitic, roman initiatic, roman politist dar, totodat siroman al unei mari iubiri care
impresioneaza prin discretia si daruirea cu care aceasta este traita in imprejurari dramatice.
Toate aceste trsturi tem, construirea personajelor n relatie cu mediul n care triesc, tehnica detaliului,
stilul sobru si impersonal, obiectivitatea perspectivei narative, veridicitate conduc la concluzia c opera literar
Baltagul de Mihail Sadoveanu este un roman realist de tip obiectiv, care se nscrie, prin valoarea sa, n seria
capodoperelor literaturii romne.