Sunteți pe pagina 1din 22

CUPRINS:

CUPRINS……………………………………………………………………….1
I. STATUTUL JURIDIC AL POLIŢISTULUI ROMÂN…………………...2
1. Scurt istoric. Definirea noţiunii de statut juridic al poliţistului...............2
2. Definirea notiunii de poliţist – funcţionar public....................................3
3. Funcţia publica poliţienească..................................................................5
4. Categorii de poliţişti................................................................................7
5. Drepturile, îndatoririle şi restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau libertăţi ale poliţistului..................................................................................10
6. Naşterea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului....................13
II. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A POLIŢISTULUI ROMÂN...................16
1. Răspunderea disciplinară a poliţistului.................................................16
2. Răspunderea materială a poliţistului.....................................................18
3. Răspunderea penală a poliţistului..........................................................19
III. BIBLIOGRAFIE.........................................................................................21

1
I. STATUTUL JURIDIC AL POLIŢISTULUI ROMÂN

3. Scurt istoric. Definirea noţiunii de statut juridic al poliţistului

După 1989, în România a avut loc instaurarea regimului democratic care a


avut ca efect înnoirea radicală a structurilor întregii societăţi şi a deschis calea
spre instaurarea unui stat de drept.
Măsurile luate de către stat de a reda forţelor publice poliţieneşti şi
organelor din componenţa lor, funcţiile specifice statului de drept au constituit
un pas decisiv în procesul de restructurare si modernizare a infrastructurilor.
Astfel, Poliţia Română a devenit unul din factorii cu rol determinant în
menţinerea echilibrului societăţii, a respectării legalităţii, a ordinii şi liniştii
publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. În acelaşi timp,
Poliţia Română a cunoscut un radical proces de reînnoire şi restructurare pe
toate planurile, prima schimbare fiind depolitizarea acestei instituţii, ceea ce a
permis să fie doar în slujba cmunităţii, a legii şi adevărului.1
Dreptul poliţienesc, în ceea ce priveşte structura si rolul organelor cu
atribuţii poliţieneşti în cadrul statului de drept, impune şi analiza situaţiei
juridice, a personalului care compune aparatul poliţiei, a drepturilor şi
obligaţiilor ce îi revin din legile ţării, a naşterii şi încetării raportului de serviciu
şi a altor aspecte ce ţin de statutul juridic al funcţionarului care acţionează în
sistemul forţelor publice poliţieneşti.2
Noţiunea de statut juridic este originară din limba latină “status” care
desemna atributele necesare dobândirii personalităţii fără de care persoana era
lipsită de posibilitatea exercitării depline a drepturilor sale.3

1
Decretul – lege nr. 8/1989 art. 5 şi din Constituţia României art. 37 alin. 3
2
Ivan Stelian şi Ioniţă Tudor – Drept poliţienesc, Editura Romfel, Bucureşti,1993, pag. 102
3
Mircea Costin şi Mircea Mureşan – Dicţionar de drept civil, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1980, pag. 497

2
Statutul jurudic al poliţistului reprezintă un ansamblu de drepturi şi
obligaţii profesionale şi personale conferite de funcţia exercitată, conform legii,
în una din tructurile aparatului poliţienesc, în slujba comunităţii.
Statutul juridic al poliţistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002 clarifică
definitiv trecerea poliţiştilor din structura militară în cea civilă, demilitarizarea
poliţiei fiind considerat în acelaşi timp un pas important în lupta împotriva
criminalităţii, o activitate mai calificată şi responsabilă a poliţistului.

2. Definirea noţiunii de poliţist – funcţionar public

În doctrină si jurisprudenţă noţiunea de funcţionar public a fost abordată


sub mai multe accepţiuni în diferite ramuri de drept.
În dreptul penal român funcţionarul public este orice persoană care
exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o
însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi. 1 Termenul
de “public” se referă la autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau
alte persoane juridice de interes public, administrarea sau exploatarea bunurilor
proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel
care, potrivit legii, sunt de interes public.2
În dreptul administrativ funcţionarul public este persoana fizică, titular al
unei funcţii de stat sau învestită cu o anumită funcţie de stat, ocupată cu forme
legale.3
Conform Legii privind Statutul funcţionarilor publici 4, funcţionar public
este persoana numită într-o funcţie publică, iar funcţia publică reprezintă
ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia
publică în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale. Astfel
funcţionarul public îşi desfăşoara activitatea la autoritatea ori instituţia unde este

1
Codul penal – art. 147, alin. 1
2
Codul penal – art. 145, alin. 1
3
Alexandru Negoiţă – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atheneum, Bucureşti, 1991, pag. 85
4
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art.2, art 3 alin. 1,

3
numit, în temeiul unui raport de serviciu şi nu în baza unui contract individual
de muncă. În ceea ce priveşte1 personalul din aparatul de lucru al autorităţilor
publice care efectuează activităţi de secretariat, administrative, protocol,
gospodărire, întreţinere – reparaţii şi de deservire este angajat cu contract
individual de muncă. Astfel încât persoanelor care ocupă aceste funcţii li se
aplică legislaţia muncii deoarece nu au calitatea de funcţionar public.
Din punct de vedere al profesiei sale, poliţistul este purtător de autoritate
ca orice alt funcţionar în serviciul public într-un grad mai mare sau mai mic.
Însă ceea ce îl individualizează din rândul funcţionarilor publici este faptul că
poliţistul este învestit prin lege să vegheze asupra realizării în practică a
dreptului suveran al statului de a cere cetăţenilor săi, străinilor şi apatrizilor să-i
respecte actele sale de putere şi totodată dreptul de a-şi apăra existenţa legală şi
materială, ordinea publică şi proprietatea, protejarea drepturilor fundamentale
ale cetăţenilor prin actiuni poliţieneşti preventive sau punitive.
Poliţistul2 este funcţionarul public civil, cu statut special, înarmat, ce
poartă, de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română
prin lege, ca instituţie specializată a statului.
Statutul special este conferit poliţistului de îndatoririle şi riscurile
deosebite, de portul armei şi de celelalte diferenţieri prevăzute în lege.3
Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa îndatoriri şi riscuri
deosebite faţă de alte profesii.4
Prestigiul poliţiei este asigurat de poliţisti printr-o conduită adecvată,
civilizată şi corectă. Actiunile poliţiştilor de rezolvare a problemelor comunităţii
într-un mod obiectiv, eficient, cu tact şi asumare a responsabilităţilor în
raporturile cu cetăţenii, asigură aprecieri pozitive, încredere, sprijin şi colaborare
din partea membrilor comunităţii. De asemenea este important ca toti membrii
comunităţii să aibă dovezi concrete că li se aplică un tratament egal si plin de

1
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 5 alin. 2
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 1 alin. 1
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 1 alin. 3
4
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 1 alin. 2

4
consideraţie. Cetăţenii trebuie să aibă sentimentul că siguranţa lor civică,
drepturile şi interesele legale le sunt apărate efectiv.
Poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în
legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele
competenţelor stabilite de lege, însă autoritatea funcţiei nu o poate exercita în
interes personal.1
Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul
persoanei, comunităţii şi istituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea
legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii
şi gradualităţii.2
Poliţistul răspunde în faţa legii şi a comunităţii de legalitatea şi
corectitudinea acţiunilor sale, el având o dublă calitate, de reprezentant al
autorităţii statale şi de membru al comunităţii. Este obligat să facă uz de lege în
orice situaţie, indiferent de calitatea şi poziţia socială a celui care a încălcat-o şi
în acelaşi timp să nu facă abuz de prevederile legale, de calitatea ce o are si de
funcţia ce o ocupă în cadrul aparatului de poliţie.
Poliţistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, Constituţia şi legile ţării, jurământul de credinţă faţă de România,
prevederile regulamentelor de serviciu şi să îndeplinească dispoziţiile legale ale
şefilor ierarhici privind activitatea sa profesională. El răspunde, în condiţiile
legii, pentru modul în care îşi exercită atribuţiile de serviciu.3

3. Funcţia publică poliţienească

În concepţia juriştilor români, funcţia publică desemnează totalitatea


activităţilor şi sarcinilor publice care trebuie să fie îndeplinite de cei care
lucrează într-o instituţie publică.4

1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 2 alin. 1 şi 2
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 3
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 4 alin. 1 şi 2
4
Alexandru Negoiţă – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atheneum, Bucureşti, 1991, pag. 192

5
Conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici1
funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în
temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către
administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile
administrative autonome.
Astfel observăm că funcţia publică poate fi privită din mai multe puncte
de vedere:
 în sens organic – funcţia publică este ansamblul personalului;
 în sens formal – funcţia publică desemnează regimul juridic aplicabil
ansamblului personalului;
 în sens material – funcţia publică este o activitate care constă în a
participa în mod constant ţi cu titlu profesional la activităţile instituţiei
publice.
Funcţia publică poliţienească reprezintă ansamblul de sarcini legale, de
interes general, înfăptuite de poliţişti – fucţionari publici, în beneficiul
comunităţii şi al statului.2
De la o ţară la alta poliţia poate depinde fie direct de şeful statului, fie de
Ministerul Justiţiei, de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ori cel
al Apărării. Indiferent de subordonare, poliţia îndeplineşte în cadrul societăţii
misiuni specifice cum ar fi:
 lupta împotriva criminalităţii, care presupune atribuţii de prevenire,
cercetare, urmărire şi reprimare a infracţiunilor;
 desfaşurarea unor activităţi administrative: evidenţa populaţiei, cazier
judiciar, circulaţie rutieră, paşapoarte, autorizaţii, etc.;
 informarea autorităţilor legal constituite: legislativul, Guvernul;
 aplicarea legii, la nevoie chiar prin folosirea forţei.
În concluzie, putem spune că poliţia este însărcinată să asigure ordinea,
liniştea şi securitatea unei colectivităţi sociale, siguranţa cetăţenilor, a avutului
1
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 2 alin. 1
2
Ivan Stelian şi Ioniţă Tudor – Drept poliţienesc, Editura Romfel, Bucureşti, 1993, pag. 106

6
public şi privat, impunându-le la nevoie, prin constrângere, obligaţia respectării
legilor.

4. Categorii de poliţişti

O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului


Internelor şi Reformei Administrative stabileşte în funcţie de atribuţiile ce le
revin, că există poliţiştii propriu-zişi din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei Române şi Inspectoratele Judeţene, poliţişti de frontieră, poliţişti de
paşapoarte, pompieri, jandarmi, etc.
Legea nr. 371/20041 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Poliţiei Comunitare stabileşte că există poliţişti comunitari la nivelul
municipiilor, oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti care
exercită serviciul local pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi creşterea
eficienţei pazei obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat şi care
cooperează cu poliţiştii propriu-zişi.
Legea nr. 346/20062 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Apărării care este format din structuri şi forţe ce desfăşoară activităţi în
domeniul apărării ţării, stabilind o altă categorie de funcţionari publici ce pun în
aplicare dreptul de poliţie al statului şi în cadrul căruia există şi o poliţie
militară şi anume Armata Română.
Legea nr. 14/19923 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
Român de Informaţii, ai cărui funcţionari îndeplinesc atribuţii ce implică
organizarea şi executarea de activităţi pentru culegerea, verificarea şi
valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării
oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei
naţionale a României.

1
Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, art.
1 alin. 1
2
Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, art. 3
3
Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, art. 2

7
Legea nr. 550/20041 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Române, ai căror cadre, exercită în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu
privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi
descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la
protecţia insituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Legea nr. 360/20022 privind Statutul Poliţistului prevede că poliţiştii
propriu-zişi ce aparţin Poliţiei Române pot fi debutanţi şi definitivi. Poliţiştii
debutanţi3 sunt persoanele care ocupă, pe durata perioadei de stagiu, un post în
cadrul Poliţiei Române. Poliţiştii din Poliţia Română se încadrează în două
categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează:4
 categoria A – Corpul ofiţerilor de poliţie – cuprinde ofiţeri de poliţie cu
studii superioare;
 categoria B – Corpul agenţilor de poliţie – cuprinde agenţi de poliţie cu
studii liceale sau postliceale cu diplomă.
Gradele profesionale de chestor, comisar-şef sau comisar pot fi obţinute
numai de către ofiţeri cu studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă
de licenţă sau echivalentă.5 Acordarea gradelor profesionale se face prin
avansare de către: Preşedintele României, pentru chestori, la propunerea
ministrului de interne; ministrul de interne, pentru ceilalţi ofiţeri de poliţie, la
propunerea inspectorului general al poliţiei; inspectorul general al poliţiei,
pentru agenţi de poliţie, la propunerea şefilor unităţilor de poliţie. Acordarea
gradelor profesionale se face cu avizul consultativ al Corpului Naţional al
Poliţiştilor.6
Pentru obţinerea gradului profesional următor poliţistul trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

1
Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, art. 1 alin. 1
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 13 alin. 1
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 13 alin. 2
4
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 14 alin. 1 şi alin. 2
5
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 14 alin. 3
6
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 15 alin. 1 şi 2

8
 să aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deţinut sau să îl
împlinească în cursul anului calendaristic respectiv;
 să fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cu
calificativul “excepţional” sau “foarte bun”, iar în ceilalţi ani ai stagiului
cel puţin cu calificativul “bun”. Anii în care poliţistului i s-au acordat
calificative inferioare acestora nu intră în calculul stagiului minim în grad.
În situaţile şi condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Internelor şi
Reformei Administrative posturile de conducere se ocupă prin examen sau
concurs. Funcţiile poliţiştilor se diferenţiază prin categorie, grad profesional şi
coeficient de ierarhizare. Aceste funcţii, după natura lor sunt de execuţie şi de
conducere, iar după nivelul studiilor absolvite sunt funcţii de categoria A şi
funcţii de categoria B fiecare din acestea împărţindu-se în grade profesionale.
La acordarea primului grad profesional, la numirea şi eliberarea dintr-o
funcţie de conducere, precum şi la încetarea raportului de serviciu, poliţistul este
obligat să-şi declare averea, conform legii.1
Selecţionarea, pregătirea, obţinerea gradelor profesionale şi evoluţia
profesională a poliţiştilor se stabilesc, prin Ghidul carierei poliţistului, aprobat
prin ordin al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative. Activitatea şi
conduita poliţistului sunt evaluate în fiecare an, iar în aprecierea de serviciu se
trece unul din calificativele obţinute: excepţional, foarte bun, bun, corespunzător
sau necorespunzător.2
Fiecare poliţist are un dosar personal care cuprinde: documentul de
numire în funcţie, documentul de atestare a studiilor, jurământul, evaluările
profesionale anuale, avansările în funcţii, clase, grade sau categorii,
recompensele acordate, sancţiunile aplicate, declaraţia de avere şi alte
documente.3

1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 24
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 26
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 25

9
5. Drepturile, îndatoririle şi retrângerea exerciţiului unor drepturi sau
libertăţi ale poliţistului

Poliţistul român are drepturile şi libertăţile prevăzute în Constituţia şi


legile ţarii, cu interdicţiile sau restrângerile determinate de profesia şi poziţia sa
socială.
Drepturile generale ale poliţistului sunt prevăzute în art. 28 – 40 din
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, modificată prin O.U.G. nr. 90
din 2003. Printre cele mai importante sunt:
 salariul lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii şi
prime ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;
 uniformă, echipament specific, alocaţii pentru hrană, asistenţă medicală şi
psihologică, proteze, precum şi medicamente gratuite, în condiţiile
stabilite prin hotărâre a Guvernului;
 locuinţă de intervenţie, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în
condiţiile legii;
 concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concediu fără
plată, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
 pensii, în condiţiile stabilite prin lege;
 asigurarea de viaţă, sănătate şi bunuri, în condiţiile stabilite prin hotărâre
de Guvern;
 indemnizaţii de instalare, de mutare, de delegare sau detaşare, precum şi
decontarea cheltuielilor de cazare, în condiţiile stabilite prin lege;
 pentru activitatea desfăşurată, poliţiştilor li se conferă ordine şi medalii
potrivit legii;
 poliţistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură dată în
timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală în localitatea în care
îşi are sediul unitatea de poliţie la care este încadrat, în condiţiile legii;

10
 poliţistului i se asigură gratuit echipamentul de protecţie adecvat
misiunilor specifice pe care le îndeplineşte, iar în cazul în care, ca urmare
a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, i s-a degradat sau distrus
îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, are dreptul la despagubiri
corespunzătoare;
 poliţistul şi membrii familiei sale au dreptul la protecţie din partea
structurilor specializate ale statului faţă de ameninţările sau violenţele la
care ar putea fi supuşi, ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu sau
în legătură cu acestea.
Îndatoririle poliţistului sunt:
 să fie loial instituţiei din care face parte, să respecte principiile statului de
drept şi să apere valorile democraţiei;
 să dovedească solicitudine şi respect faţă de orice persoană, în special faţă
de grupurile vulnerabile, să-şi consacre activitatea profesională
îndeplinirii cu competenţă, integritate, corectitudine şi conştiinciozitate a
îndatoririlor specifice de serviciu, prevăzute de lege;
 să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în
intreaga activitate;
 să fie respectuos, cuviincios şi corect faţă de sefi, colegi sau subalterni;
 să acorde sprijin colegilor în executarea atribuţiilor de serviciu;
 să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate, cu privire la
faptele de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştiinţă;
 să păstreze secretul profesional, precum şi confidenţialitatea datelor
dobândite în timpul desfăşurării activităţii, în condiţiile legii, cu excepţia
cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiţiei sau
legea impun dezvăluirea acestora;
 să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu
compromită, prin activitatea sa publică ori privată prestigiul funcţiei sau
al instituţiei din care face parte;

11
 poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum
şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii;
 în caz de catastrofe, calamităţi sau tulburări de amploare ale ordinii şi
liniştii publice ori alte asemenea avenimente, poliţistul este obligat să se
prezinte de îndată la unitatea de poliţie din care face parte;
 la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de
mobilizare şi război, poliţistul va acţiona conform legii.
În ceea ce priveşte restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi,
poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:
 să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, sau să facă să i se
promită, pentru sine sau pentru alţii, în considerarea calităţii sale oficiale,
daruri sau alte avantaje;
 să rezolve cereri care nu sunt de competenţa sa ori care nu i-au fost
repartizate de şefii ierarhici sau să intervină pentru soluţionarea unor
asemenea cereri;
 să folosească forţa, astfel decât în condiţiile legii;
 să provoace unei persoane suferinţe fizice ori psihice, cu scopul de a
obţine de la această persoană sau de la o terţă persoană, informaţii sau
mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă
persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a
face presiuni asupra ei ori asupra unei terţe persoane;
 să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;
 să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale sau publicaţii cu
caracter politic, imoral ori care instigă la indisciplină;
 să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice sau să
desfăşoare propagandă în favoarea acestora;
 să exprime opinii sau preferinţe politice la locul de muncă sau în public;

12
 să candideze pentru autorităţile administraţiei publice locale, Parlamentul
României şi pentru funcţia de Preşedinte al României;
 să exprime în public opinii contrare intereselor României;
 să declare sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii,
procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;
 să adere la secte, organizaţii religioase sau alte organizaţii interzise de
lege;
 să deţină orice altă funcţie publică sau privată pentru care este retribuit, cu
excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ;
 datele şi informaţiile clasificate, potrivit legii, obţinute de poliţist în
timpul exercitării atribuţiilor profesionale nu pot fi facute publice pe o
perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea
nu prevede altfel.

6. Naşterea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului

Profesia de poliţist poate fi exercitată numai de către persoana care a


dobândit aceasta calitate în condiţiile legii. Poliţiştii provin, de regulă, din rândul
absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative.
Admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative ori încadrarea directă a unor specialişti în poliţie se
realizează prin concurs.1
La concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative şi la incadrarea directă a unor specialişti
are acces orice persoană, indiferent de rasă, naţionalitate, sex, religie, avere sau
origine socială, care îndeplineşte, pe lângă condiţiile generale legale prevăzute
pentru funcţionarii publici şi următoarele condiţii speciale:2
1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 9 alin. 4
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 10 alin. 1

13
 să fie aptă din punct de vedere fizic şi psihic;
 să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori
de judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;
 să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi
practicate în societate.
Raportul de serviciu al poliţistului ia naştere odată cu acordarea primului
grad profesional.1 Raportul de funcţie publică în poliţie este raportul de drept ce
ia naştere între o instituţie a statului care angajează o persoană fizică pentru a
îndeplini o funcţie de stat şi acea persoană care doreşte să devină poliţist,
funcţionar de stat.
Dacă în perioada desfăşurării activităţii de poliţist sau a studiilor în
instituţiile de învăţământ ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
intervine vreuna din situaţiile prevăzute drept interdicţii, se va lua măsura
destituirii celui în cauză sau a exmatriculării, după caz. 2 În cazul care elevul,
studentul sau poliţistul se află în curs de cercetare penală ori de judecată, masura
exmatriculării, respectiv cea a destituirii, se ia după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare a instanţei de judecată.3
La acordarea primului grad profesional absolventul sau poliţistul încadrat
direct depune jurământul de credinţă în faţa şefului instituţiei de învăţământ sau
a şefului unităţii de poliţie în prezenţa a doi poliţişti. 4 Acest jurământ este
semnat de către absolvent sau poliţistul încadrat direct şi, după caz, de către
şeful instituţiei de învăţământ sau şeful unităţii de poliţie precum şi de către
poliţiştii asistenţi. Jurământul de credinţă este contrasemnat de ministrul
Internelor şi Reformei Administrative şi se păstrează la dosarul personal al
poliţistului, iar o copie se înmânează acestuia. Semnarea jurământului de
credinţă presupune şi acordul implicit al poliţistului pentru testarea fidelităţii şi
integrităţii sale profesionale prin efectuarea unor verificări de specialitate, în

1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 66 alin. 2
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 10 alin. 3 şi 4
3
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 10 alin. 4
4
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 23 alin. 1

14
condiţiile legii.1 Stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată în
condiţiile legii.
Încetarea raportului de serviciu al poliţistului are loc în următoarele
cazuri:
 la împlinirea vârstei şi a vechimii în serviciu, necesare pensiei de serviciu;
 la pierderea capacităţii de muncă, în condiţiile legii;
 la împlinirea limitei de vârstă în grad;
 la cerere;
 la numirea într-o altă funcţie,
 prin demisie;
 la destituirea din poliţie;
 la acordarea calificativului “nesatisfăcător”;
 când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
 când în urma reorganizării unei unităţi de poliţie sau a reducerii unor
posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv nu sunt posibilităţi
pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate
sau în alte unităţi;
 când nu promovează examenul de definitivare;
 când s-a stabilit că a fost încadrat în mod fraudulos în poliţie, chiar dacă
această situaţie a fost depistată ulterior;
 în situaţia nedefinitivării de către agenţii de poliţie a studiilor.
Raporturile de serviciu ale poliţistului nu pot înceta prin demisie la
instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi de
război.
Limitele de vârstă în gradul profesional până la care poliţiştii pot fi
menţinuţi în serviciu sunt:2

1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 23 alin. 3 – 6
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art 69

15
 pentru agenţii şi ofiţerii de poliţie până la gradul de comisar – şef: 55 de
ani;
 pentru ofiţerii de poliţie cu gradul de chestori ori superioare: 60 de ani.

II. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A POLIŢISTULUI ROMÂN

Încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu


angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz.
Antrenarea răspunderii juridice este condiţionată de întrunirea cumulativă a mai
multor condiţii: fapta ilicită, rezultatul socialmente periculos, legătura cauzală
între faptă şi rezultat, vinovăţia şi capacitatea de răspundere juridică a
poliţistului.
Ca participant la relaţiile sociale poliţistul poate răspunde juridic atât ca
cetăţean, pentru încălcarea legii, cât şi ca funcţionar public, dacă faptele
respective sunt în legătură cu serviciul său.
Încălcarea dispoziţiilor legale, prin săvârşirea unei fapte ilicite, de către
poliţist, în cadrul raportului juridic de serviciu poate atrage după caz o
răspundere disciplinară, civilă sau penală, iar pentru pagubele produse unităţii o
răspundere materială care are mai mult un caracter reparator.
Este absolvit de orice răspundere poliţistul care prin exercitarea, în
limitele legii, a atribuţiilor de serviciu, a cauzat suferinţe sau vătămări unor
persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestuia.1

3. Răspunderea disciplinară a poliţistului

1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 56

16
Răspunderea disciplinară intervine atunci când poliţistul săvârşeşte cu
vinovăţie o abatere de la îndatoririle de serviciu în timpul exercitării funcţiei
poliţieneşti, dar şi abaterile comise de el în afara atribuţiilor de serviciu dar care
aduc atingere prestigiului instituţiei din care face parte şi calităţii de poliţist.
Constituie abateri disciplinare:
 întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor;
 încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate;

 comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau societate, care


aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau
prestigiului instituţiei;
 neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a
dispozitiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume
abilitate de lege;
 depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu
clienţii;
 absenţa nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;
 producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau
patrimoniului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;
 nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă;
 imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist;
 intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea
intereselor oricărei persoane.
Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţistului sunt:
 mustrare scrisă;
 diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5 – 20% pe o
perioadă de 1 – 3 luni;
 amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o
perioadă de 1 – 3 ani;

17
 destituirea din poliţie.
Sancţiunile disciplinare se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la
cunoştinţă despre abaterea săvârşită, dar nu mai târziu de un an de la comiterea
faptei. Pentru aceeaşi abatere nu se poate aplica decât o singură sancţiune
disciplinară.1 Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară aplicată, în termen
de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a plicat
sancţiunea. Aceasta se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 15 de zile.2

2. Răspunderea materială a poliţistului

Răspunderea materială constă în obligarea poliţiştilor de a repara o


pagubă materială directă, certă şi actuală, cauzată unităţii în care aceştia îşi
desfaşoară activitatea sau unor terţe persoane şi la a cărei despăgubire a fost
obligat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, ca urmare a unei
fapte ilicite, comisă cu vinovăţie.
Funcţiile răspunderii materiale sunt:
 funcţia de apărare a patrimoniului ministerului şi a proprietăţii publice;
 funcţia de ocrotire a intereselor legitime ale persoanelor încadrate în
minister, prin care se asigură garantarea veniturilor cuvenite salariaţilor
ministerului, împotriva consecinţelor nefavorabile ale faptelor ilicite
cauzatoare de prejudicii.
Condiţiile răspunderii materiale a poliţiştilor sunt:
 caracterul ilicit al faptei prin care s-a produs paguba;
 calitatea de poliţist funcţionar civil cu statut special, încadrat într-o unitate
a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în momentul
producerii pagubei;
 existenţa unui prejudiciu.
Răspunderea materială poate fi:
1
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 59 alin. 3 -10
2
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 61 alin. 1

18
 integrală – care constă în obligaţia celui care a produs o pagubă de a o
acoperii în totalitate.
 limitată – care reprezintă acea formă de răspundere în care cel care a
produs o pagubă este obligat să o repare răspunzând material în limita a 3
salarii lunare pentru pagubele produse în procesul pregătirii profesionale
sau în îndeplinirea unei activităţi de serviciu operative, sau terţelor
persoane la a căror despăgubire a fost obligat Ministerul Internelor şi
Reformei Administrative prin hotărâre judecătorească.
Etapele stabilirii răspunderii materiale sunt:
 constatarea producerii pagubei – şeful unităţii care a constatat existenţa
pagubei sau care a luat cunoştinţă de producerea acesteia, dispune
cercetarea administrativă;
 cercetarea administrativă – se face de organe anume desemnate de
comandant care dispune, de îndată ce a luat cunoştinţă de pagubă sau i-a
fost adusă la cunoştinţă, în scris prin ordin de zi pe unitate efectuarea
cercetării administrative şi termenul până când trebuie efectuată.
Comisia de cercetare administrativă trebuie să stabilească: valoarea
pagubei produsă unităţii, cauzele şi împrejurările producerii pagubei, persoanele
obligate să repare paguba, întinderea răspunderii materiale (integrală sau
limitată), concluziile şi propunerile comisiei şi probele pe care se bazează
decizia de imputare.
Decizia de imputare este actul unilateral prin care conducătorul unităţii
stabileşte pe baza documentaţiei prezentate de comisia de cercetare
administrativă, identitatea persoanei vinovate de producerea pagubei sau care a
beneficiat de sume, bunuri sau servicii necuvenite, cuantumul pagubei şi al
despăgubirilor, ori sumele ce trebuie restituite, obligând persoana în cauză la
plata acestora. Recuperarea pagubei poate fi făcută fie prin echivalent bănesc,
fie prin depunerea în natură a bunurilor.

19
3. Răspunderea penală a poliţistului

Răspunderea penală este cea mai severă formă a răspunderii juridice şi


constă pe de o parte în dreptul ce îl are societatea, exercitat prin organele
competente de a lua măsuri de constrângere împotriva persoanei vinovate de
comiterea unei infracţiuni şi de a-i aplica o pedeapsă, iar pe de altă parte constă
în obligarea făptuitorului de a se supune acestor măsuri şi de a executa pedeapsa
pronunţată de instanţa de judecată.
Urmărirea penală a poliţiştilor se efectuează de către procuror sau de către
ofiţeri de poliţie anume desemnaţi prin ordin al Ministrului Internelor şi
Reformei Administrative, sub supravegherea procurorului. Printre cele mai
grave infracţiuni care pot fi comise de poliţist se numără: abuzul în serviciu
contra intereselor persoanelor, obşteşti sau prin îngrădirea unor depturi;
neglijenţa în serviciu; primirea de foloase necuvenite; traficul de influenţă;
favorizarea infractorului; reţinerea ilegală a unei persoane; tortura; înlesnirea
evadării; violarea de domiciliu; delapidarea; divulgarea secretului profesional;
sustragerea sau distrugerea de înscrisuri şi altele.
În cazul în care s-a pus în mişcare actiunea penală pentru săvârşirea unei
infracţiuni contra păcii şi omenirii, contra statului sau contra autorităţii de
serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, a
infracţiunii de fals ori a unor fapte de corupţie sau a oricărei alte infracţiuni
comise cu intenţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei de poliţist,
precum şi pe timpul arestării preventive, poliţistul este suspendat din funcţie. În
perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept din cele prevăzute
în Legea nr. 360/2002 modificată în 2003 şi este obligat să predea armamentul,
legitimaţia de serviciu şi insigna.

20
BIBLIOGRAFIE:

 Constituţia României (http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page);


 Codul Penal (http://www.dsclex.ro/coduri/cod_penal_2006.htm);
 Decretul – lege nr. 8 din 31/12/1989 partidelor privind înregistrarea şi
funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România;
 Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în M. Of.,
Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002;
 Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată în M. Of., Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007;
 Legea nr. 371 din 20 septembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Comunitare, publicată în M. Of., Partea I, nr. 878
din 27 septembrie 2004;
 Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Apărării, publicată în M. Of., Partea I, nr. 654 din 28 iulie
2006;
 Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului Român de Informaţii, publicată în M. Of., Partea I, nr. 663
din 23 octombrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi
funcţionarea Jandarmeriei Române, publicată în M. Of., Partea I, nr.
1175 din 13 decembrie 2004;

21
 Stancu Şerb, C-tin Drăghici, Adrian Iacob, Nicolae Gh. Şuteu – Drept
poliţienesc – Eitura Alma Mater, Sibiu, 2007;
 Ivan Stelian, Ioniţă Tudor – Drept poliţienesc – Editura Romfel,
Bucureşti, 1993;
 Mircea Costin, Mircea Mureşan – Dicţionar de drept civil – Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980;
 Alexandru Negoiţă – Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura
Atheneum, Bucureşti, 1991.

22