Sunteți pe pagina 1din 10

"Mama"

de Nicolae Labis
-Apartenenta operei la genul liric"N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit,mamuca,ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava
Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti,
Cand din scrisori eu vad precum matale
Din zi in zi mereu intineresti."

Poezia "Mama" a fost inclusa in volumul de debut al poetului"Nicolae


Labis (1935-1956),"Primele iubiri"-a aparut in 1956-care constituie o
adevarata autobiografie lirica.
Fiind o creatie lirica,gandurile si sentimentele poetului sunt exprimate
in mod direct,prin intermediul eului liric- vocea poetului.De aceea se
intalnesc pronume la persoana I si verbe la persoanele I si a II-a.
Titlul poeziei,exprimat printr-un substantiv articulat cu articolul
hotarat,care are rolul de a particulariza,anunta esenta continutului de
idei,gandurile pentru mama sa.
Structura,semnificatii,limbaj artistic.Desi este conceputa ca o
scrisoare adresata mamei,poezia este,de fapt,un discurs liric,ce concetreaza
expresia vibranta a dragostei poetului pentru mama sa.
In aceasta creatie lirica,structurata in doua catrene,este evocat
chipul mamei,prin doua modalitati artistice diferite:in prima strofa prin
relatarile unui"om ce de pe-acasa a venit",iar in strofa a doua prin scrisorile
primite de la ea.
In strofa intai este evidentiat dorul de casa al poetului.Puternica
legatura sufleteasca dintre eul liric si locurile natale este redata prin
adverbul"acasa",pronumele personal "la noi" si prin substantivul
"malinul"(liliac),care poate sugera peisajul copilariei.
Sufletul poetului este marcat de tristetea despartirii,de multa
vreme,de locurile atat de dragi-"N-am mai trecut de mult prin sat".Trecerea
timpului este sugerata si indirect,prin repetitia verbului "ai albit",iar
substantivul in vocativ, "mamuca",accentueaza puternicul
atasament,dragostea filiala si respectul pentru masa sa.
In strofa a doua ,poetul isi exprima nedumerirea-"Eu nu stiu cum
sa cred atatea vesti"-cauzata de contradictia dintre vestile primite de la "alt
om",ca mama "a stat la pat,bolnava"si scrisorile ei,care dovedeau multumire
si tinerete sufleteasca-"Cand din scrisori eu vad precum matale/Din zi in zi
mereu intineresti".Adverbul "mereu",asociat su sintagma "din zi in zi"
accentueaza valoarea verbului "intineresti",sugerand dragostea
materna,plina de grija pentru fiul ei,pe care nu vrea sa-l intristeze cu
problemele ei de sanatate ori cu varsta care inainteaza nemilos.Scrisorile
mamei sunt pline de optimism,deoarece ea doreste ca fiul s-o stie tanara si
fericita.

Prozodia.Poezia are o singura rima incrucisata,iar masura


versurilor,inegale ca lungime,variaza intre 9 si 11 silabe.
Poezia "Mama" de Nicolae Labis este o creatie lirica de mare
sensibilitate,sentimentul dragostei dintre mama si fiu este emotionant prin
faptul ca,desi viata este trecatoare,relatia spirituala dintre ei apartine
vesniciei.
Leoaica tanara, iubirea
de Nichita Stanescu (autor canonic)
arta poetica erotica nemodernista
Poezia "Leoaica tanara, iubirea" face parte din volumui "O viziune a
sentimentelor" din 1964, in care Nichita Stanescu (1933 -1983), prin
cuvantul poetic esential, vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica
a eului poetic, reflectand lirismul subiectiv.
Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti, individualizandu-se
prin transparenta imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea
metaforelor si simetria compozitiei.
"Leoaica tanara, iubirea
mi-a sarit in fata.
Ma pandise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt in fata,
m-a muscat, leoaica, azi de fata.
Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cere, de-a-dura,
cand mai larg, cand mai aproape,
ca o strangere de ape.
Si privirea-n sus tasni,
curcubeu taiat in doua,
si auzul o-ntalni
tocmai langa ciocarlii.
Mi-am dus mana la spranceana,
la tampla si la barbie,
dar mana nu le mai stie.
si aluneca-n nestire
pe-un desert in stralucire
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme..."
Definite: Conceptul de arta poetica exprima un ansamblu de
trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor,
despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un
limbaj literar care-l particularizeaza.
Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de

prada in spatiul sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu


lumea exterioara si cu sinele totodata.
Poezia "Leoaica tanara, iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita
Stanescu, o arta poetica erotica, in care eul liric este puternic marcat de
intensitatea si forta celui mai uman sentiment, iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii
sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma
unui animal de prada agresiv, "leoaica tanara", explicitata chiar de poet prin
apozitia "iubirea".
Structura, compozitie, limbaj poetic
Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice,
corespunzatoare celor trei strofe.
Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma
unei tinere leoaice agresive, care ii sare "in fata" eului liric, avand efecte
devoratoare asupra identitatii sinelui, infigandu-si "coltii albi [...] in fata" si
muscandu-l "de fata". Pronumele la persoana I, "mi", "ma", "mi", "m",
potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca el era constient de
eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l "pandise-n incordare/
mai demult", dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic, sa aiba
atata forta devastatoare "mi-a sarit in fata", "mi i-a infipt in fata", "m-a
muscat [...]defata".
Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate
intalniri cu un sentiment nou, necunoscut - iubirea, care degaja asupra
sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta, extinsa asupra intregului
univers: "Si deodata-n jurul meu, natura". Forta agresiva si fascinanta a
iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii, intr-un joc al cercurilor
concentrice, ca simbol al perfectiunii: "se facu un cerc de-a dura,/ cand mai
larg cand mai aproape,/ ca o strangere de ape". Eul liric se simte in acest
nou univers un adevarat "centrum mundi", un nucleu existential, care poate
reorganiza totul in jurul sau, dupa alte perceptii, cu o forta impresionanta.
Privirea, ca si auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se inalta
"tocmai langa ciocarlii", sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare
superioara a bucuriei supreme, a fericirii, care este perceputa cu toate
simturile, mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care
zboara cel mai sus si are un viers cu totul aparte. Eul liric este extaziat de
noul sentiment neasteptat, care-l copleseste, "Si privirea-n sus tasni,/
curcubeu taiat in doua", curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate
semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea, sau poate fi un adevarat
arc de triumf, de izbanda cereasca, reflectat in sufletul prea plin al eului
poetic.
Strofa a treia revine la momentul initial, "leoaica aramie/ cu miscarile
viclene" fiind metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul
liric. Sinele poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea
devastatoare a iubirii, simturile se estompeaza: "Mi-am dus mana la
spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu le mai stie", poetul nu se
mai recunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de "atacul" surprinzator al
unui sentiment extrem de puternic. Eul liric identifica sentimentul, nu mai
este o "leoaica tanara" oarecare, ci "aramie", stie ca iubirea este perfida, are
"miscarile viclene", dar fericirea traita acum vine dupa o perioada terna a

vietii, "un desert", care capata brusc "stralucire". Iubirea, ca forma a


spiritului, invinge timpul, dand energie si profunzime vietii "inc-o vreme,/sinca-o vreme...". Sau poate, temator, eul liric este nesigur, nu poate sti cat
timp iubirea il va ferici.
Poezia este o romanta cantabila a iubirii, sentiment materializat, vizualizat
de Nichita Stanescu, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra
sensibilitatii eului poetic, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se
reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta, dinamism si sugestie
semnificativa pentru "obiectul" iubire, intreaga poezie concentrandu-se intr-o
unica metafora.

Laud omului, de Nichita Stnescu (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri


critice)
Literatur
Laud omului, de Nichita Stnescu, este o poezie care a aprut n volum: O viziune a
sentimentelor,Bucureti, 1964; Alfa, 1967; Poezii, 1970; Starea poeziei, 1975; Opera
poetic, vol. I, 1999.
n reviste: Vatra din 2 februarie 1987, Tg. Mure.
Referine: Vasile Cornea, Dou poezii de Nichita Stnescu (Lauda omului, Atmosfera)
n lumina teoriei informaionale i a lingvisticii moderne, n Astra din 4 aprilie
1972, Braov.
Cuvntul nemaintlnite este compus prin contopire, iar regula ortografic n vigoare
este, n acest caz, scrierea cu , nu cu . Motivele care arat originalitatea textului sunt
forma:versificaia / tot textul e gndit pe ideea de simetrie, i coninutul: nu omul este
cel care gndete, acum el este gndit de copaci, de pietre, de aer.
n poezie exist enunuri simetrice: Din punctul de vedere-al copacilor i Din punctul
de vedere-al aerului / oamenii-s o lin apsare ... i Oamenii sunt psri
nemaintlnite. Linia de pauz din prima strof a poeziei marcheaz elipsa verbului
copulativ a fi; la nivel expresiv, elipsa este semnul unui limbaj poetic concentrat, dens.
Noi, oamenii, definim ceea ce ne nconjoar n funcie de puterea noastr de nelegere
(i raportat la noi nine). Dac ne imaginm, pentru o clip, c pietrele ar putea defini
soarele, atunci nu l-ar putea vedea altfel dect tot ca o piatr, asemeni lor.
Epitetul cztoare face diferena ntre aceast piatr" i celelalte, sugernd lumina ce
se revars din soare.
Lauda omului

Din punctul de vedere-al copacilor,


soarele-i o dung de cldur,
oamenii - o emoie copleitoare...
Ei sunt nite fructe plimbtoare
ale unui pom cu mult mai mare!
Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatr cztoare,
oamenii-s o lin apsare...
Sunt micare-adugat la micare,
i lumina ce-o zreti, din soare!
Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de psri,
arip n arip zbtnd.
Oamenii sunt psri nemaintlnite,
cu aripile crescute nluntru,
care bat, plutind, plannd,
ntr-un aer mai curat - care e gndul!

Sunt un om viu - Nichita Stnescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strin.
Abia am timp s m mir c exist, dar
m bucur totdeauna c sunt.

Nu m realizez deplin niciodat,


pentru c
am o idee din ce in ce mai bun
despre via
M cutremur diferena dintre mine
i firul ierbii,
dintre mine i lei,
dintre mine si insulele de lumin
ale stelelor.
Dintre mine i numere,
bunoara ntre mine i 2, ntre mine i 3.
Am i-un defect, un pcat:
iau n serios iarba,
iau n serios leii,
micrile aproape perfecte ale cerului.
i-o ran ntmpltoare la mn
m face s vd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, rzboaiele.
Dintr-o astfel de ntmplare
mi s-a tras marea nelegere
pe care-o am pentru Ulise i
admiraia ce i-o port
brbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-a putea imagina
un pmnt pustiu, rotindu-se
n jurul soarelui...
(Poate fiindc exist pe lume
astfel de versuri.)
mi place s rd, dei
rd rar, avnd mereu cte o treaba,
ori cltorind cu o plut, la nesfrit,
pe oceanul oval al fanteziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a tii,
de a descoperi
harta universului n expansiune,
n timp ce-i priveti
o fotografie din copilrie!
E un trup al tu, vechi,
pe care l-ai rtcit

si nici mcar un anun, dat


cu litere groase,
nu-i ofer vreo ans
s-l mai regseti.
mi desfac papirusul vieii
plin de hieroglife,
i ceea ce pot comunica
acum, aici,
dupa o descifrare anevoioas,
dar nu lipsit de satisfacii,
e un poem nchinat pcii.
E o fertilitate nemaipomenit
n pmnt i-n pietre i n schelrii,
magnetic, timpul, clipit cu clipit,
gndurile mi le-nal
ca pe nite trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenit
n pmnt i-n pietre i n schelrii
Umbra de mi-a ine-o doar o clip pironit,
s-ar i umple de ferigi, de blrii!
Doar chipul tu prelung, iubito,
las-l aa cum este, rzimat
ntre dou bti ale inimii mele,
ca ntre Tigru
i Eufrat.
Din volumul O viziune a sentimentelor, 1964

Cntec, de Nichita Stnescu (comentariu literar / analiz literar)

Poezia lui Nichita Stnescu (1933-1983) este dominat de, tema timpului devastator,
existena putnd fi salvat numai de cuvinte, singurele care dinuie n cetatea etern a
verbului divin. Pentru Nichita, cuvntul are materialitate, fiind preumblare prin sinele
lucrurilor, iar poezia e definit ca aventura cuvntului, aadar poezia este
comunicarea sinelui cu sine, prin Cuvnt. Lumea,- ca atare, nu exist n afara
cuvntului, ei se manifest prin revelarea eului, a cunoaterii de sine.

n Cartea de recitire Nichita Stnescu identific vorbirea, cuvntul cu obiectele, altfel


spus, cuvintele au materialitate: ntre actul vorbirii i cel al apucrii unui obiect cu mna
nu era nici o diferen [...]. ntre mna copilului i limba lui nu e nici o diferen. Limba
lui are cinci degete, ca i mna lui, i apuc la ntmplare cu ea orice obiect abstract, cu
aceeai dibcie cu care apuci un fruct sau o surcea. Volumul Sensul iubirii (1960)
constituie debutul lui Nichita Stnescu, dar consacrarea definitiv a valorii i originalitii
poetului o decide al doilea volum, aprut n 1964 i intitulat O viziune a sentimentelor,
din care face parte poeziaCntec.

Tema poeziei

Tema poeziei sintetizeaz sugestiv iubirea prin elogiul strii de a fi, ntruct miracolul
existenei este naterea.

Structur i compoziie

Poezia reflect lirismul subiectiv i este structurat n. patru secvene lirice,


corespunztoare celor patru strofe inegale ca numr de versuri.

Strofa nti

Cea mai mare victorie a omului este naterea, spunea Nichita Stnescu, iar acest fapt
este att de mirabil (minunat, extraordinar), nct este mai degrab asemuitor
ntmplrii dect legii. Aceast concepie este reflectat nc din incipitul poeziei,
ntmplarea de a exista fiind miracolul suprem n existena eului liric: E o ntmplare a
fiinei mele:. Consecina fireasc a vieuirii este marcat prin dou puncte, pentru a
explica fericirea ca stare superioar a spiritului, copleitoare i sublim, fiind cu mult
mai puternic dect trupul omului: E o ntmplare a fiinei mele: / i-atunci, fericirea
dinluntrul meu / e mai puternic dect mine, dect oasele mele, mbriarea iubitei
este comparabil cu extazul iubirii, trirea fiind dureros de intens i minunat totodat:
oasele mele / pe care mi le scrneti ntr-o mbriare / mereu dureroas, minunat
mereu.

Strofa a doua

Strofa a doua pledeaz pentru dialog ntre ndrgostii, reliefnd alt miracol al existenei
umane, acela al rostirii cuvintelor, al comunicrii:. S stm de vorb, s vorbim, s
spunem cuvinte. Cuvintele atotputernice sunt lungi, sticloase, ca nite dli i, n
aciunea lor decisiv, despic apele - fluviul rece de delta fierbinte -, timpul - ziua de
noapte i piatra cea mai dur, bazaltul de bazalt.

Strofa a treia

Strofa a treia ncepe cu o invocaie adresat fericirii, stare interioar ctre care aspir
omul ndrgostit, iubirea este aceeai dintotdeauna, dar se manifest n mod diferit, n
concordan cu evoluia spiritual a omenirii. Eul liric este cuprins de o energie
exuberant, care-l face s ating nlimi nebnuite: Du-m fericire, n sus i izbete-mi
tmpla de stele. Aspiraia ctre fericirea suprem este o nire, un elogiu adus iubirii,
lumea interioar a eului liric devine coloan sau altceva mult mai nalt, i mult mar
curnd.

Strofa a patra

Ultima strof ncepe cu o adresare direct i se fundamenteaz pe relaia de simetrie a


primului i ultimului vers, avnd rol de laitmotiv: Ce bine c eti, ce mirare c sunt!
[...] // a minunii c eti, a-ntmplrii c sunt. Perechea de ndrgostii presupune dou
fiine distincte, fiecare cu propria personalitate, ilustrate prin numeral: Dou cntece
diferite; dou culori ce nu s-au vzut niciodat; una foarte de jos [...] / una foarte de
sus.

Poezia de dragoste stnescian pulseaz sub inegalabilul lirism purificat - prin


suferinele trupului, eliberat de chinurile sufletului, ridicat n sfera durerilor abstracte ale
minii [...]. Pentru Nichita Stnescu, amorul e un timp miraculos pentru rostire, iubirea un
lung prilej pentru cuvinte (Dan Alexandru Condeescu).

Limbajul artistic

Limbajul artistic stnescian este inconfundabil, n principal, prin aventura cuvntului,


arta expresiei multiplicnd valorile i plurivalenta sensurilor (Ion Rotaru). Verbele cu
nuan violent, scrneti (oasele), izbete-mi (tmpla), lovindu-se (cntece),
simbolizeaz puternica energie degajat de sentimentul de iubire de care se simte
npdit eul liric, starea lui interioar fiind intens tulburat de fericirea erotic.

Verbele la modul imperativ sau la conjunctivul cu nuan poruncitoare sugereaz faptul


c iubirii nu i te poi mpotrivi, ea se impune necondiionat, ca o necesitate absolut a
spiritului: Du-m (fericire); izbete-mi (tmpla), s stm, s vorbim, s spunem.
Versul exclamativ Ce bine c eti, ce mirare c sunt! exprim bucuria extatic a eului
liric pentru miracolul vieuirii i al iubirii, uimirea privind minunea de a fi, de a iubi;

Poezia Cntec, aparinnd volumului O viziune a sentimentelor (1964), este prima


dintre cele aisprezece creaii cu acelai titlu, pe care Nichita Stnescu le-a adunat,
alturi de alte poezii, n antologia ntocmit de el nsui, Starea poeziei, aprut n
1975. Inconfundabilul Nichita Stnescu este, fr ndoial, artistul cuvntului nnscut
i nlnuit definitiv n mrejele celui mai pur lirism (Ion Rotaru).