Sunteți pe pagina 1din 6

Alecu Russo

Basmul este o lume minunata, un teritoriu de visare si de speranta, de aspiratie si iarasi de


speranta, de lupta, cumplita, cel mai adesea, impotriva a tot ceea ce este urat si rau in viata, si de
izbanda. Basmul este un mod de a concepe existenta in asa fel, incat zarea ei sa se acopere, tot
mai mult, de lumina,, dandu-ti curajul sa traiesti, luptandu-te si nadajduind mereu in mai bine.
Termenul (derivat din cuvantul basni, apartinand limbii slave vechi si insemnand nascocire,
scornire) defineste o specie a epicii populare (de regula in proza) si a celei culte, cu raspandire
mondiala, in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi,
zane, animale nazdravane etc), aflate in lupta cu forte nefaste ale naturii sau ale societatii,
simbolizate prin balauri, zmei, vrajitoare s.a., pe care reusesc sa le invinga, in cele din urma.
George Calinescu numea basmul o "oglindire a vietii in moduri fabuloase".
Basmul trebuie delimitat de poveste (care este mai "realista"), de legenda (care urmareste
explicarea unor fenomene naturale sau istorice), de snoava (scurta naratiune anecdotica).
Dintre trasaturile caracteristice basmului, se poate mentiona:
- o actiune ampla, care cunoaste numeroase etape de evolutie si* care foloseste - drept
modalitati de exprimare -naratiunea impletita cu dialogul si descrierea; faptele prezentate tin? pe
de o parte, de orizontul realului, pe de alta, de cel al miraculosului;
- intreaga lume a basmului se structureaza pe. un conflict care, in esenta, angajeaza o
confruntare, "pe viata si pe moarte", intre doua forte cu valoare simbolica: Binele si Raul;
deznodamantul, in basme, aduce, totdeauna, triumful Binelui, faptul fiind semnifictiv pentru acele
sperante ale omului de a izbandi, in aspiratiile (dorintele) lui fundamentale, cel putin in aceasta
lume imaginara, creata de el, lume care anticipeaza, in credinta fiintei umane, pe cea reala;
("Cand doarme plugul pe rotile,/ in pacea serilor de toamna,/ La voi coboara Cosanzeana,/ A
visurilor noastre doamna./ Vin crai cu argintate coifuri/. Si-n aur zanele balaie:/ Atata stralucirencape/ in bietul bord.eias de paie" - va exclama Octavian Goga, in poezia Plugarii, pentru a
evidentia contrastul dintre saracia materiala a truditorilor pamantului si marea capacitate de
imaginare a acestor oameni, de proiectare a dorintelor, a aspiratiilor lor intr-un orizont inchipuit,
senin, luminos, in care orice se poate implini);

- personajele - cele mai multe cu insusiri fantastice -, au semnificatie simbolica (deci nu sunt
personaje obisnuite, propriu-zise) si se grupeaza in doua categorii absolut distincte,
reprezentand: unele - binele, altele - raul; in proiectarea si in desfasurarea faptelor lor, se
foloseste mai ales hiperbola, exagerarea;
- in ceea ce priveste structura si compozitia, basmul foloseste o serie de formule specifice:
- de inceput: "A fost odata ca niciodata..."; "Amu, cioa un imparat..." etc, care au rolul de a
desprinde parca pe ascultator (basmele se spun, de obicei si, deci, se asculta) de lumea reala si
de a-1 propulsa pe "cararile" acelei lumi inchipuite, miraculoase;
- de mijloc (mediane): "Si-nainte cu poveste, ca de-aicea mult mai este"; "Si se luptara/ si se
luptara/ zi de vara/ pana-n seara"; "Si mersera, si mersera..."; acestea, ca si altele, avand
menirea sa impinga inainte actiunea, stimuland, totodata, atentia ascultatorului;
- de sfarsit (incheiere): "Si eu incalecai pe-o sa, si va spusei povestea-asa /si va povestii
dumneavoatra asa"; sau: " Ncalecai p-un maracine,/ sa m-asculte orisicine" -formule care vin sa
risipeasca parca vraja inchipuirilor, reconectand ascultatorul la impulsurile lumii reale.
Sunt folosite, de asemenea, alte elemente cu vadita incarcatura simbolica - cifra trei, de pilda: in
basme sunt, de obicei, trei feciori ori trei fete de imparat, trei zmei, trei zmeoaice; incercarile, in
lupte, se fac de trei ori; pentru metamorfozare (schimbare, transformare) unele personaje se dau
de trei ori peste cap... .
Basmele populare romanesti releva o uimitoare bogatie si originalitate, cercetatorii inventariind
pana acum peste
cinci sute de tipuri, din care cam jumatate nu apar in clasificarile internationale.
Unele dintre cele mai cunoscute basme ale literaturii noastre populare au fost culese, repovestite

si publicate de Petre Ispirescu, in volume care s-au numit Legendele si basmele romanilor (primul
a aparut in 1872), Legendele sau basmele romanilor ori Basmele romanilor (Barbu StefanescuDelavrancea vedea in Petre Ispirescu nu un simplu culegator de folclor, ci un adevarat si talentat
scriitor).
Stimulati de aceasta specie, de o exceptionala vitalitate, a literaturii populare, numerosi scriitori
au creat si ei basme, intre cele mai valoroase si mai cunoscute fiind cele ale lui Perrault,
Andersen, Tolstoi, iar in cultura noastra -ale lui Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale.
Delavrancea. Sadoveanu etc.
Basmul Greuceanu a fost cules si publicat de Petre Ispirescu.
Construit pe aceeasi coordonta generala si esentiala a societatii umane - raportul dintre Bine si
Rau - basmul antreneaza in tesatura sa epica o serie de fapte care tin, pe de o parte, de
dimensiunea reala, pe de alta, de cea fantastica.
In expozitiunea subiectului se precizeaza ca pe vremea imparatului Rosu, "niste zmei furasera
soarele si luna de pe cer". Faptul se constituie in intriga din care se declanseaza intregul demers
narativ. imparatul trimite "oameni prin toate tarile si ravase prin orase, ca sa dea in stire tuturor ca
oricine se va gasi sa scoata soarele si luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si
jumatate din imparatia lui". Se mentioneaza, in acelasi timp, un element de natura sa tensioneze
actiunea de la inceput: "iar cine va umbla si nu va izbandi nimic, acela sa stie ca i se va taia
capul"
Dupa incercarile, nereusite, ale multor voinici, care "se poticalisera , semetindu-se eu usurinta ca
vor scoate la cap o asemenea insarcinare" ( - "vezi ca nu toate mustele fac miere" - isi strecoara
ironia "basmuitorul"), apare, la curtea imparatului, Greuceanu - "un viteaz ce se afla pe vremea
aceea",
Cel ce va intruchipa, in mod exceptional, trasaturile din sfera de semnificatii si concretizari ale
binelui isi arata, mai intai, omenia, rugandu-1 pe imparat (si induplecandu-l, pana la urma) "sa
lase viata celor ce au avut curajul sa lupte cu zmeii" si legandu- se, totodata, sa-si incerce si el
norocul", nu atat pentru rasplata ce-1 asiepta, in cazul in care va izbandi, cat mai ales spre a-i
pdepsi pe cei ce -savarsisera o asemenea, fapta impotiva oaminilor (fara soare - simbol al vietii si
al luminii cunoasteti, si fara luna - simbol al linistii, al pacii si al poeziei, viata nu putea fi
conceputa).
Desfasurarea actiunii consemneaza o suiti de fapte, oranduite intr-o gradatie ascendenta:
Greuceanu porneste, impreuna cu fratele sau bun, sa-si indeplineasca misiunea asumata.
Astfel, "meise si merse, cale lunga, departata, pana ce ajunse la Fsurul-Pamantului, cu care era
frate de cruce" si care "fiind cel mai mester de pe pamant, era si nazdravan". Dupa ce s-au sfatuit
"trei zile si trei nopti", planuind "ceea ce era de4 facut", Greuceanu si fratele sau pornesc sa-i
caute pe zmei, iar Faurul-Pamantului pregateste un chip al lui Greuceanu "numai si numai din
fier", pe care il va tine, "ziua si noaptea, fara curmare, in foc".
Ajungand, dupa "cale lunga si mai lunga", acolo unde drumul "se facea cruci", Greuceanu si
fratele sau se despart (dupa ce s-au imbratisat si au plans "ca niste copii"), stabilind un "cod" al
semnelor dupa care sa recunoasca, in timp, daca mai traiesc sau nu;
Cel ce-i gaseste pe zmei este, fara indoiala, Greuceanu, care ajunge, in sfarsit, la casele lor,
"asezate utide-si intarcase dracul copiii". Ascultand de "nazdravaniile ce-1 invatase FaurulPamantului", viteazul "se dete de trei ori peste cap", facindu-se porumbel, apoi iarasi, "de trei ori
si se facu musca" si, intrand in "camara zmeilor", afla, de la zmeoaice, ca acestia erau plecati "la
vanat in Codrul Verde" si ca de-acolo "aveau sa se intoarca: unul ie cu seara; aitul la miezul noptii
si tartorul cel mare, despre ziua".
Unul dintre momentele cele mai tensionate este acela in care se relateaza lupta lui Greuceanude Aur (cum il numesc zmeoaicele) cu "tartorul cel batran", "tat-al zmeilor", dupa ce ii rapusese
pe cei doi gineri ai acestuia.
"Sosi zmeul si se luara la bataie - spune basmul; in sabii se batura ce se batura si se rupsera
sabiile; in suliti se lovira ce se lovira si se rupsera sulitele; apoi se luara la lupta; se zguduiau unul
pe altul, de se cutremure pamantul... Asa lupta nici ca s-a mai vazut. Si se luptara, si se luptara,
pana ce ajunse vremea de namiezi, si ostenira..."
Folosindu-se personificarea, in lupta lor intervine un corb, care-1 ajuta pe Greuceanu, aducandu-i

"un cioc de apa dulce", deoarece acesta ii promisese "de mancare trei lesuri de zmeu si trei de
cal".
Naratiunea, intretaiata de dialog, este concentrata si urca permanent pe trepte de tensiune, pana
in momentul in care Greuceanu reuseste sa-1 rapuna pe zmeu, dupa ce aflase de la el unde se
aflau ascunse soarele si luna.
Deschizand, cu degetul mic de la -mana dreapta a zmeului, usa culei din Codrul Verde,
Greuceanu ia "in mana dreapta soarele si in mana stanga luna, le arunca pe cer si se bucura cu
bucurie mare". Sublinierea "bucuriei", facuta prin aceasta constructie speciala (de tip popular) -un
superlativ realizat prin repetare - marcheaza. momentul indeplinirii misiunii asumate.
Comentariul care urmeaza este semnificativ: "oamenii, cand vazura iarasi soarele si luna pe cer,
se veselira si laudara pe Dumnezeu ca a dat tarie lui Greuceanu de a izbandi impotriva
impielitatilor vrajmasi ai omenirii". Mentiunea respectiva coboara astfel fantasticul la dimensiunile
realului, care este avut tot timpul in vedere, de-a lungul intregului basm.
Dupa ce se intalneste cu fratele sau si omoara pe cele doua zmeoaice tinere (transformate intrun "par cu roade" si intr-o "gradina inflorita si racoroasa", dovedind astfel, pe langa vitejia aratata
pana acum, istetime si spirit de observatie, Greuceanu scapa si de urmarirea "scorpiei de muma
a zmeoaicelor", care, pana la urma, piere, inghitind chipul de fier inrosit, pregatit de FaurulPaman tului. Momentul este urmat de o mare veselie, care a durat, fara indoiala, ... "trei zile si trei
nopti",
Drumul spre curtea imparatului Rosu este marcat si el "xle peripetii. Ca sa incurce treburile, "isi
baga coada", de data aceasta, "un diavol schiop" care, intr-un moment de neatentie, ii fura lui
Greuceanu palosul fermecat. in acest timp, la curtea imparatului, un sfetnic al acestuia (care-si
vanduse sufletul diavolului spre a obtine palosul lui Greuceanu) este pe cale de a dobandi el
"rasplata": fata imparatului si jumatate din imparatie.
Redobandindu-si palosul (dupa ce-1 pedepseste pe diavol), Greuceanu poate sa faca dovada ca
el este cel ce-a eliberat soarele si luna, facand astfel sa straluceasci, in lumina lor, adevarul!
Generos, il roaga pe imparat ,sa lase viata sfentcului viclean si mincinos. imparatul se indupleca,
poruciidu-i acestuia, insa, "sa piara din imparatia lui!"
Deznodamantul impune triumful binelui. intiegul zbucium se incheie cu "o nunta d-alea
imparatestile" si cu "veselii care tinura trei saptamani..."
Basmul Greuceanu are toate elementele si trasaturile caracteristice speciei din care face parte.
Farmecul Iii, ca si al altor basme, este generat, printre altele, de: nobletea mesajului pe care-1
transmite - acea izbanda a binelui impotriva raului; construirea unui discurs narativ ii cadrul
-caruia gradatia ascendenta a tensiunii, momentele de suspans, marea inventivitate a situatiilor in
care sunt pusi eroii tin treaz, in permanenta, interesul ascultatorului sau al cititorului;
expresivitatea deosebita a limbajului artistic in care se valorifica vorbirea populara, caracterizata,
aproape la fiecare pas, de constructii de mare plasticitate, de proverbe, zicatori, constructii ce
pun in lumina intelepciunea omului simplu, dar si ironia cu care el vestejeste tot ceea ce
contravine idealului sau de viata.

Naratiunea Greuceanu, auzita de Petre Ispirescu de la un locuitor din mahalaua-Delea-Veche


din Bucuresti, la 1876", a fost publicata de culegatorul tipograf intr-una din numeroasele sale
culegeri de proza populara, cea mai cunoscuta fund Legende sau basmele romanilor, aparuta in
1882, cu o scrisoare a lui Vasile Alecsandri tiparita in loc de prefata".
; l1l2411lj41bes
Culegerea de basme a lui Petre Ispirescu este, fara indoiala
datorita retiparirii ei repetate si introducerii unora dintre povesti in manualele scolare, una dintre
cele maixunoscute si citite colectii de literatura populara romaneasca, iar Greuceanu un exemplu
tipic pentru acest fel de naratiune folclorica in proza.
Cunoscute tuturor popoarelor lumii, venind din timpuri foarte indepartate, dintr-o lume ce gindea
in basme si vorbea in poezii" (M. Eminescu), aceste povesti cu pajuri si cu zmei* (G. Cosbuc),
numite in chip obisnuit basme, basme fantastice, basme feerice" (V. Alecsandri), se

caracterizeaza, inainte de orice, printr-un fir epic gropriu, printr-o structura narativa specifica,
reductibila, in ultima instanta, la un model unic. In majoritatea basmelor este vorba, de obicei, de
interventia pagubitoare, in yiaja tihnita a pamintenilor (imparati, crai, mosi si babe, oameni saraci
etc), a . unor fiinte de pe alte tarimuri (zmei, scorpii, balauri); pe care le inving - dupa ce trec
incercari foarte grele si dau lupte pe viata si pe moarte - eroi inzestrati cu puteri exceptionale
(Fat-Frumos, Prislea, Tugulea, Greuceanu etc), ajutati de tovarasi nevazuti, slujiti de animale
recunoscatoare si indrumati de fiinte supranaturale. Fortele raului o data invinse si echilibrul
restabilit, eroul se casatoreste, uneori chiar cu fata pe care a salvat-o din captivitatea zmeilor
(Ileana Cosinzeana, fata de imparat), se inscauneaza el insusi imparat, ducind in continuare, s-ar
parea (caci basmul nu ne da niciodata detalii despre aceasta), viata tihnim a predecesorului sau
pina cind, poate, la vremea batrinetilor, se va abate si asupra lui viclenia si rautatea vrajmasilor;
un alt viteaz urmind sa repete sirul intimplarilor eroice.
*
Raportat la aceasta schema", Greuceanu nu face exceptie: zmeii fura soarele si luna; un voinic;
Greuceanu - dupa ce scapa de la moarte pe doi supusi ai imparatului - se hotaraste sa incerce si
el aducerea astrelor furate; pleaca impreuna cu fratele sau in aventura eroica, oprindu-se mai intii
la Faurul-pamintului cu care era frate de cruce", acesta fiind, totodata, cel mai mare mester de
pepamint" si, pe deasupra, nazdravan"; se desparte de fratele sau si elibereaza, singur, dupa trei
lupte succesive, cu trei zmei de forte crescatoare, soarele si luna, care isi reiau locul pe cer.
Sarcina asumata fiind indeplinita, raul inlaturat, echilibrul restabilit, recompensa - promisa, de la
inceput, de catre imparat - asigurata (o~ndne se va gasi sa scoata soarele si luna de la zmei,
acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si jumatate din imparatia lui"), basmul s-ar fi putut
incheia aici.
Dar cum esenta lui o constituie aventura, povestitorul popular complica intriga, supunindu-i pe
Greuceanu sipe fratele fui unor noi incercari: sotiile zmeilor ucisi se transforma, una intr-un par
plin de pere de aur", cealalta intr-o gradina foarte frumoasa cu flori si cu fluturi si cu apa limpede
si rece", ademenindu-i pe cei doi drumeti. Insa Greuceanu, care auzise pe zmeoaice ce planuisera", le dejoaca planurile: taie parul din care curge niste singe Si venin scirbos", loveste o floare
si impunge cu palosul fintina din care in loc de apa incepu a clocoti un singe mohorit, ca si din
tulpina florii, si umplu vazduhul de un miros _gretos". Zmeoaica-mama, catranita si amarita, caci
nu mai avea nici sot, nici fete, nici gineri", porneste in urmarirea fugarilor, care se refugiaza la
Faurul-pamintului. Urmeaza o noua incercare grea, din care eroii se salveaza cu ajutorul
mesterului fierar (un fel de Hefaistos autohton) care vira pe gitul zmeoaicei chipul din fier inrosit in
foc, pregatit intr-adins, af lui Greuceanu.
Din muntele de fier in care se transforma zmeoaica, Faurul-pamintului face o caruta cu trei cai cu
totul si cu totul de fier" care prind viata cind sufla asupra lor/Are loc o noua plecare, de fapt o
intoarcere spre imparatia imparatului Rosu, basmul indreptindu-se spre finalul asteptat. Dar nu!
Cei doi frati se despart din nou, iar Greuceanu este inselat de un diavol schiop care ii fura palosul
fermecat, fara de care era si el om ca toti oamenii",
si 0 da unui sfetnic iminuuivov >muui uiawniutu, ubuu^ui picuuuc ca el a eliberat astrele si isi
cere rasplata promisa. Greuceanu intelege, intr-un tirziu, viclesugul, se intoarce pe drumul pe
care venise, gaseste pe diavol transformat intr-o stana de piatra, se preface el insusi in buzdugan
de otel si redobindeste palosul. Impostorul sau falsul erou este demascat, fratele intemnitat este
eliberat si nunta promisa are loc ca... in basme: si se facu o nunta d-alea imparatestile, si se
incinse niste veselii care tinura trei saptaminL".
O asemenea tesatura epica, din care nu lipsesc momente-cheie precum absenta" sau Dpsa",
plecarea" in aventura eroica, incercarile grefe", lupta" si victoria", urmarirea", pedepsirea
raufacatorilor", remedierea prejudicierii", intoarcerea , casatoria si inscaunarea" etc (folosim aici
terminologia impusa de V. I. Propp, Morfologia basmului, 1928, trad. rom. 1970) este proprie
naratiunii populare numita basm.
Desigur, toate aceste actiuni sint indeplinite de o serie de personaje dintre care se detaseaza
eroul - aici Greuceanu - care isi dezvaluie pe parcurs calitatile: vitejia (Pe vremea aceea se afla
un viteaz pre nume Greuceanu"), credinta in Dumnezeu (incu-metindu-se pe ajutorul lui
Dumnezeu si pe voinicia sa"), intelepciunea (ca era si mester la cuvint Greuceanu nostru"),
bunatatea (scapa de la moarte pe cei doi fugari, iarta pe slujitorul impostor), fiind insa necrutator
cu dusmanii (ii taie fara mila pe cei trei zmei sipe zmeoaice, loveste stana de piatra sub care se
ascunsese diavolul pina o facu pulbere").

Acestor calitati omenesti, eroul le adauga altele: capacitatea de a se metamorfoza, dupa o


tehnica" deprinsa de la fratele sau de cruce (Vezi ca el ascultase nazdravaniile ce-1 invatase
Faurul-pamintului"), putinta dea intelege graiul fapturilor de pe alt tarim (se facu o musca si intra
in camera zmeilor (...) si asculta la sfatul lor"), ceea ce il ajuta sa recunoasca adversarii
metamorfozati, la rindul lor, intr-un par, in floare si fintina, intr-un nor care vine ca un virtej" sau
ca o flacaruie", in stana de piatra, cum am vazut. Posesia uneltei nazdravane (palosul) il ridica,
de asemenea, deasupra normalului, firescului, obisnuitului, conferindu-i o nota de supranatural,
de fabulos sau fantastic, definitorie pentru acest tip de naratiune.
.
Ajutoarele lui - fratele de singe si fratele de cruce - apartin clar unor lumi deosebite: primul
apartine lumii normalului, rolul lui fiind, din punct de vedere epic, destul de nesemnificativ (il asteapta pe erou la locul Se intilmre, bucurindu-se ca vazuse soarele si luna la locul lor pe cer",
se.duce inainte sa vesteasca imparatului sosirea fratelui victorios, dar este trimis la inchisoare de
sfetnicul mincinos); cel de al doilea apartine lumii supranaturale, fiind nazdravan" (impartaseste
din stiinta" lui eroului, ucide Zme-oaica-mama care vrea sa-1 inghita pe acesta, insufleteste caii
de feir. La rindul lor, adversarii apartin, de regula, non-umanului: zmei si zmeoaice, care traiesc in
locuri Indepartate, asezate un? de-si intarcase dracul copiii", un diavol schiop carele tinea calea
drumetilor ca sa le faca neajunsuri" (singurul care stie secretul" palosului lui Greuceanu)
capabili, toti, de metamorfoze spectacufine, impostorul" sau falsul erou" reprezinta conditia, umana de cea mai joasa speta (un
mangosit de sfetnic d-ai imparatului Rosu") pe care vrea sa si-o depaseasca, in sens negativ,
vinzindu-se diavolului nu numai pe sine, ba inca si rodul casatoriei sale". La rindul sau, imparatul
Rosu ramine permanent in limitele umanului: este maghsit" (inselat, imbrobodit) de Greuceanu,
iertindu-i pe cei doi supusi ai sai, este condus de un neabatut spirit de dreptate (la mine partinire
nu este scris"), are intelepciunea virstei, neluind hotanri pripite (Primi imparatul sa mai astepte
pina ce sa se intoarca Greuceanu").
Desigur, personajele exista prin ceea ce fac, actiunea, faptele, tnttnwlanle proprii povestirii,
epicului. Dominanta acestuia genereaza anumite tehnici narative specifice basmului. Sa notam
mai intii ca basmul este o naratiune in rama". El se deschide si se inchide cu niste/ormu/e tipice,
unele introductive, care fixeaza timpul desfasurarii actiunii (A fost odata ca niciodata...") si lasa
loc neobisnuitului, supranaturalului, fabulosului (de cind facea plopsorul pere si rachita
micsunele; de cind se bateau ursii in coa-ae; de cina se luau de git lupii cu mieii de se sarutau
infratind u-se; de cind se potcovea puricefe cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in
slava cerului de ne aducea povesti..."), facind imposibilul posibil, altele finale (Si eu incalecai p-o
sea si va povestii d-voastra asa"), care marcheaza sfirsitul povestii si revenirea in planui realitatii,
al normalitatii. Acestora li se adauga formulele mediane care insotesc anumite momente-cheie
ale naratiunii precum, de exemplu, deplasarea in spatiu (Greuceanu lua cu dinsul si pe fratele
sau si merse, merse, cale lunga, departata...") , ji, in alt loc: Iara Greuceanu si fratele sau
mersera cale lunga si mai lunga.,"), provocarea la lupta (Vino, zmeule viteaz, in sabii sa ne taiem
sau in lupta sa ne luptam" - Ba in lupta, ca e mai dreapta"), lupta propriu-zisa, cu dezvoltarile
firesti, in functie de calibrul" adversarilor, rugamintile succesive adresate corbului etc.
Sa observam, de asemenea, in planul constructiei epice, ca eroul se confrunta cu trei zmei, ca
sint trei zmeoaice, trei lupte, ceea ce confera naratinii amploare si, prin cresterea progresiva a
dificultatilor, o gradatie ascendenta. Calul celui dintii zmeu, simtindu-1 pe Greuceanu sub pod,
sari inapoi sapte pasi", al celui de al doilea sari de 17 pasi inapoi", iar al Zmeului-tata, de 77 de
Dominata de fabulos, de fantastic, adica de intimplari si fiinte care ies din cadrele firescului,
lumea basmului nu este straina de anumite trimiteri la viata de zi cu zi, de anumite note realiste:
fratii ajunsi la un loc de popas se asezara pe iarba si facura o gustarica din merindele pe carele
mai aveau", soarele si luna sint tinute de tatal zmeilor intr-o cula" din Codrul Verde, cula fiind o_
veche locuinta intarita, tipic romaneasca; dupa .uciderea Zmeoaicei-mama, eroii se veselira trei
zile si trei nopti de asa mare izbinda" si altele. Desi povestit, in scris, de Petre Ispirescu, destinat,
deci, lecturii, cititului, basmul de fata cuprinde numeroase elemente de oralitate, care fac
naratiunea, mai vie si incearca sa intretina o relatie mai apropiata intre povestitor si cititorii sai.
Asa sint intrebarile retorice de tipul cina, ce sa vezi d-ta?" sau adresarile directe catre un
auditoriu presupus (Ascultati si va minunati, boieri d-voastra, de patania bietului Greuceanu"),

formulele participative, cu dativul epic, precum Si unde-mi aduse, nene, zmeul pe Greuceanu...",
Dara Greuceanu... unde-mi aduse si el pe zmeu o data, mi-1 trintj..." etc.
In sfirsit, pentru caracterul popular al naratiunii pledeaza nu numai sursa acestuia, ci si
numeroasele expresii, locutiuni si proverbe preluate din limba vorbita, care coloreaza povestirea:
hit in jos, hit in sus, da din colt in colt...", vezi ca nu toate mustele fac miere , nu pot sa schimb
nici o iota, nici o cirta din hotarirea mea", li se facu calea cruci", cu o falca in cer si cu una in
pamint", sa arat... ce poate osul lui Greuceanu" si altele, al caror sens, chiar daca e mai putin
clar cind sint luate izolat, se lumineaza, in context.
Dincolo de frumusetea in sine a povestirii, basmul prezinta interes si pentru valorile morale pe
care le contine, eroul sau fiind un personaj exemplar, un model demn de urmat, un ideal de
vitejie, de cinste, de dreptate, de credinta in Dumnezeu, de bunatate si de chibzuinta.
Creatie populara in proza, de dimensiuni destul de intinse, construita dupa reguli (tipare,
sabloane") universale, urmarind traiectoria ascendenta a unui erou care isi asuma mari riscuri
pentru a restabili o ordine tulburata de interventia unor forte supranaturale, povestire in rama",
dominata de formule si stereotipii care nu exclud improvizatia, pendulind intre ceea ce noua ni se
pare a fi incredibil", fabulos , fantastic" si o realitate pe care o simtim a ne fi mai apropiata,
Greuceanu este un exemplu clar de basm popular pastrat in forma scrisa pina azi.
Basmele populare stau la baza creatiilor culte, de autor", cele mai multe realizate in proza, ca si
modelul lor folcloric, cum sint povestirile lui Ion Creanga (Punguta cu doi bani, Povestea porcului,
Danila Prepeleac, Povestea lui Harap-Alb), dar si in versuri, precum Calin Nebunul sau cfc iar
Luceafarul, de Mihai Eminescu, uneori si in forme dramatizate ca in cazul lui Inira-te, margarite,
de Vasile Alecsandri, ca sa dam numai citeva exemple.

S-ar putea să vă placă și