www.referat.

ro

FINANE BNCI
ANUL III
Student :

Tg. Secuiesc

VLCU (BONTEA) Daniela

Cuprins

Introducere ....................................................................................3
I. Britanic vs. European ................................................................3
II. Marea Britanie inainte de 1945............................................ ...4
III. Drumul Marii Britanii in Uniunea Europeana ........................5
1. 1945-1961 (Marea Britanie laburista)............................... 5
2. 1961-1975.......................................................................... 7
3. 1975-1990... .......................................................................8
4. 1990... .................................................................................9
IV. Concluzii..................................................................................9
V. Bibliografie ..............................................................................11

Introducere
" Republica Federala a Europei, Statele Unite ale Europei asta trebuie sa fie. Autonomia
nationala nu mai este suficienta. Dezvoltarea economica cere inlaturarea frontierelor
nationale.
Daca Europa se divide in grupuri nationale atunci Imperialismul o sa-si reinceapa
dominatia.
Doar o Republica Federala a Europei poate da pace lumii. "
Afirmatia revolutionarului bolsevic Leon Trotsky din 1917 poate fi considerata exagerata
dar coincide cu ideile care au circulat in Europa dupa cel de al doilea Razboi Mondial.
Aceste idei au facut Marea Britanie sa fie intr-o intro dilema, pe de o parte frica de o
federatie supranationala ii faceau reticenti la o astfel de asociere, pe de alta parte nevoie
de o Europa pasnica, stabila si cu un comert liber ii faceau sa se gandeasca de doua ori.
Chiar daca Winston Churchil este una dintre personalitatile importante care au ajutat la
constructia europeana.In 1942-1943 a sugerat dezvoltarea unor State Unite ale Europei
care sa fie conduse de un Consiliu al Europei si care sa includa bariere comerciale reduse,
libera circulatie a persoanelor, o armata comuna si o Inalta Curte care sa judece disputele.
Churchill a facut aceeasi sugestie prin discursul sau de la Universitatea din Zurich de la
19 septembrie 1946 dar era clar ca entitatea respectiva ar trebui sa se axeze pe Franta si
Germania, fara a include neaparat Marea Britanie(inainte de razboi Churchill declarase ca
"Marea Britanie era de partea Europei dar nu facea parte din aceasta.Suntem interesati si
asociati dar nu si absorbiti."
, Marea Britanie a dus o politica distanta fata de Comunitatea Carbunelui si Otelului
fondata in 1952 si apoi fata de Comunitatea Europeana din 1958.
Lucrarea este structurata in 3 capitole. In primul capitol voi incerca sa arat daca exista
vreo diferenta intre a fi britanic si de a fi european motivele cat si factorii care au facut
Marea Britanie sa nu se alature statelor fondatoare CECO din 1952.Cel de-al doilea
capitol descrie perioada dinainte de 1945 si urmarile celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In cel de-al treilea capitol voi prezenta drumul Marii Britanii spre Uniunea Europeana, in
care piedicile au fost puse mai intai de guvernanti apoi de tarile fondatoare, infiintarea
AELS si dezamagirea provocata de acest proiect.Acest capitol este structurat in 4
parti:1945-1961, 1961-1975, 1975-1990 iar cea de-a patra 1990-prezent.
I. Britanic vs. European
Pentru a intelege intarzierea aderarii Marii Britanii la cele doua comunitati europene din
anii 50' trebuie sa vedem ce motive i-au determinat pe britanici sa duca o astfel de
politica si daca expresia folosita la un protest impotriva implementarii sistemului metric
in Marea Britanie in anul 2001 este impartasita de majoritatea locuitorilor: " I am British.
I am not European. "

Omul care spus asta nu este filosof, politician sau un istoric, si nu se referea la Uniune,
nici la imperiu si nici la continent, ci se referea la el, ca individ, este britanic, avand
valori diferite fata de ceilalti si cere sa-i fie respectate aceste valori.
In continuare o sa prezint factorii importanti care au facut ca Marea Britanie si locuitorii
sai sa aiba o politica tematoare fata de orice proiect de constructie europeana.
In primul rand factorul geografic. Arhipelagul Britanic apartine Europei, dar are ceva
distinctiv: Are granite teritoriale naturale, ceea ce o face sa-i fie usor sa evite disputele
teritoriale.
Alte tari Europene n-au granite naturale exceptand raurile si muntii si astfel exista
pericolul de dispute teritoriale. Schimbarile politice in Marea Britanie au venit din
interior, ultima data cand a fost cucerita de o forta exterioara a fost in 1066 pe cand in
Europa de atunci harta politica si teritoriala s-a schimbat de nenumarate ori.
Factorul geografic al Marii Britanii are un caracter deosebit,deoarece facand parte dintrun arhipelag pentru a face comert cu alte state avea nevoie de nave si practic asta era
singura modalitate, fapt ce a facut imperiul sa construiasca o flota uriasa si puternica
Marina Roiala (Royal Navy) pentru a apara-o. Astfel a devenit un jucator major in comert
si in descoperirea de noi teritorii. Aceste realizari i-au facut pe britanici sa se considere
superiori fata de alte tari, fiind un model in practicarea comertului, dezvoltare sociala si
industrializare.
In afara de diferentele geografice ruperea culturala fata de Europa a favorizat reformele
protestante din secolul XVI. Dupa Gamble " pierderea legaturilor intelectuale, politice si
religioase cu Franta, Spania, Austria si Italia au exclus Anglia din Lumea Catolica si i-au
incurajat pe englezi sa se considere o natiune cu institutii, doctrine si caracter distinctivv
"
Un alt factor decisiv de-a lungul secolelor au fost razboaiele cu Europa " care au ajutat la
definirea identitatii nationale engleze si apoi pe cea britanica[...]. "
Pe de alta parte pe timp de razboi aliantele trebuiau incheiate repede iar ideea ca Anglia
este singura impotiva restului Europei e in mare parte un mit.
" Razboiul greu impotriva lui Napoleon nu ar fi putut fi niciodata castigat fara aliantele
cu Prusia, Rusia, Austria si Spania.Germania nu ar fi putut fi infranta in cel de-al Doilea
Razboi Mondial fara alianta cu Franta sau in Primul Razboi Mondial fara alianta cu
Rusia. Anglia a avut nevoie de aliati in Europa pentru a-si infrange aliatii din Europa. "
Factorul religios trebuie sa fie vazut ca factor politic, pentru ca are influenta asupra
politicii casatoriei aristrocratice.
Cel de-al Doilea Razboi Mondial poate fi vazut ca un punct de cotitura din punctul de
vedere al relatiei anglo-americana cat si din punctual de vedere al aparitia unei Noi
Europe, cu tari precum Franta si Germania care erau pregatite sa piarda din suveranitatea
nationala, cat si nasterea Razboiului rece au fortat Marea Britanie sa-si redefineasca rolul.
In continuare o sa incerc sa arat de ce procesul de integrare al Marii Britanii a intarziat
peste doua decenii.
II. Marea Britanie inainte de 1945
Imaginea de mare imperiu unde " soarele nu apune niciodata " era un fapt in secolele XIX
si inceputul secolului XX. Dupa 300 de ani de expansiune inceputa cu cresterea puterii
navale, afacerile coloniale cu Noua Lume si India sau declaratia Commomnwealth-ului
din 1649, Regatul Unit al Marii Britanii era cel mai mare imperiu pe care omenirea l-a
vazut pana atunci, intinzandu-se de la coasta de vest a Americii pana in Noua Zeelanda,

de la Cercul Polar pana la Capul Bunei Sperante in sudul Africii.Cu lira sterlina fiind cea
mai respectata moneda si o flota uriasa, forta comerciala si navala a Marii Britanii
rivaliza cu intinderea teritoriului.Savantii
englezi erau primii in dezvoltarea tehnica si au facut din Marea Britanie modelul
industrial al lumii secolului XIX.
La inceputul secolului XX Statele Unite ale Americii au devenit cea mai mare economie
devansand Marea Britanie dar datorita imperiului colonial putea sa-si manifeste statutul
de mare putere in Europa. " In anul 1948 produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor ea
jumatate fata de cel american, iar in urma cu un deceniu diferenta era doar de 10%:si
Marina Americana a intrecut numeric Marina Royala la toate categoriile de corabii pana
in 1945, iar cu 6 ani mai devreme ii intrecuse la numarul de submarine[...] "
Nu a fost infranta in Primul Razboi Mondial si spre deosebire de Franta, a rezistat cu
succes invaziei germane. In perioada interbelica Marea Britanie a inceput sa decada atat
politic cat si economic. Primul semn a fost separarea Irlandei in 1921 urmata de
independenta Egiptului in anul 1922 si apoi caderea standardului aur, linia directa intre
lira sterlina si aur pana in 1931.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial balanta puterii in Europa s-a schimbat iar Marea
Britanie a realizat o relatie stransa cu Statele Unite ale Americii din punct de vedere
economic si militar. Cu Germania sub ocupatie si majoritatea tarilor europene cautand o
solutie de durata pentru evitarea unei alte conflagratii mondiale pe teritoriul sau si cu
URSS care se ridica ca o superputere, Europa infrunta o noua situatie iar cel de-al "treilea
mare" al conferintei de la Yalta , Marea Britanie avea un rol important.
III. Drumul Marii Britanii in Uniunea Europeana
1. 1945-1961 (Marea Britanie laburista) Dintre marile tari ale Europei occidentale ,
Marea Britanie este singura care si-a pastrat institutiile antebelice.
In fruntea unui Cabinet de Uniune Nationala din 1940 Churchill isi condusese tara catre
spre victorie cu pretul unor grele sacrificii.Rezervele se ridica doar la 500 de milioane de
lire fata de o datorie de 3,5 miliarde mai ales catre Statele Unite si Commonwealth.
La alegerile din 1945 teama de o revenire la perioada de criza si de somaj dintre cele
doua razboaie va domina.
Astfel conservatorii se bazeaza pe prestigiul lui Churchill iar laburistii pe raportul
Beveridge din 1942 prin care s-ar instaura un " Stat providential " prin care ar trebui sa i
se asigure fiecarui cetatean bunastare " din leagan pana in mormant ". Astfel Atlle devine
prim-ministru datorita unei victorii zdrobitoare 393 de mandate din 540, laburistii fiind
votati de clasa muncitoare dar si de majoritatea clasei de mijloc.
Laburistii fac reforme in economie, nationalizand Banca Nationala si industria miniera
(1946), transporturile si telecomunicatiile (1946-1947), gazul si electricitatea (19471948), siderurgia (1949). In domeniul social, au creat Asigurarea Nationala care acoperea
riscurile de boala, accidentele, somaj, un serviciu medical gratuit.Insa costul acestor
masuri sociale agraveaza dificultatile financiare ale tarii.India isi proclama independenta
in 1947 si situatia se inrautateste, lira se devalorizeaza in 1949 iar dependenta fata de
Statele Unite este tot mai mare.
Cu toate acestea laburistii castiga alegerile din 1950.
Insa slaba lor majoritate si dezbinarile interne il determina pe Atlle sa provoace noi
alegeri in 1952.Scrutinul majoritar cu un singur tur si inegalitatea circumscriptiilor joaca

o festa laburistilor care, cu 200 de mii de voturi mai mult decat conservatorii obtin cu 26
de deputati mai putin. Conservatorii revin deci la putere, pe care o vor pastra timp de 13
ani sub conducerea lui Winston Churchill (1951-1955), Anthony Eden (1955-1957),
Harold Macmillan (1957-1963), Alex Douglas-Home (1963-1964).
In domeniul economic, conservatorii nu vor repune in discutie mostenirea laburista,
denationalizand numai siderurgia (1953) si transporturile rutiere (1956). Mult mai atenti
la respectarea regulilor ortodoxiei financiare, ei nu ezita sa franeze uneori dezvoltarea
economica printr-o politica deflationista dusa cu scopul de a mentine precarul echilibru al
balantei de plati si paritatea lirei sterline. Astfel Marea Britanie cunoaste un proces de
crestere economica cu dinti de fierastrau (Stop and Go), progresand mai lent decat
"Europa celor sase".
In domeniul social, reformele laburiste beneficiind de un larg consens, conservatorii se
multumesc doar sa le amelioreze functionaea si sa controleze mai bine costurile
serviciilor sociale instaurate de guvernul Atlle , care se dovedise costisitoare din punct de
vedere electoral.
Nivelul gneral de trai se ridica considerabil: Marea Britanie conservatoare pare sa fie in
mars spre " societatea abundentei ", in ciuda catorva puncte slabe: stagnarea industriilor
traditionale, regiuni care raman in afara avantului general, deteriorarea balantei de plati.
Primele planuri britanice pentru retrasarea Hartii Europei dupa razboi nu au avut efectul
asteptat printre puterile egale. Ernest Bevin, Ministrul de Externe al Guvernului laburist
din 1945-1951 a urmarit " politica puterii a treia " (third power policy) care insemna ca
Marea Britanie este independenta si egala cu Statele Unite intr-un sistem vestic de alianta
anti-comunista.In 1950 Ministrul de Externe al Frantei a initiat CECO (Comunitatea
Economica a Carbunelui si Otelului) statele care au fosrmat-o fiind Franta, Germania,
Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg. In ciuda faptului ca Marea Britanie avea o industrie
a carbunelui si oteluilui dezvoltata, o cooperare cu CECO nu a reprezentat un avantaj
tactic din multiple motive : Marea Britanie nu avea aceleasi puternice interese in
controlarea Germaniei. Franta pe de alta parte avea " o frica obsesiva "fata de vecinul ei
estic si avea dorinta de al controla , care era imposibil pe cale militara. Marea Britanie
inca facea jumatate din comert cu Imperiul-Commonwealth. O cooperare de durata intre
Franta si Germania nu i se parea realizabila. Ideea pierderii suveranitatii i se parea de
neconceput ,iar relatiile sale cu Statele Unite i se pareau foarte importante.
Statele Unite au primit calduros indeea " celor sase ", pentru ca erau interesate ca Europa
sa fie stabila, astfel fiind o partenera de incredere impotriva amenintarii comuniste.
Planurile pentru construirea unei armate comune a " celor sase ", Comunitatea Europeana
de Aparare nu a fost ratificat datorita faptului ca francezii se temeau de ideea reinarmarii
germane intr-un timp atat de scurt de la razboi si nu doreau sa renunte la controlul asupra
fortelor lor armate.
In acelasi timp Marea Britanie nu a putut rezolva criza Canalului Suez din 1956 astfel
pierzandu-si reputatia de actor de incredere pe scena mondiala.
In 1952 prim-ministrul conservator Anthony Eden a dat un motiv pentru scepticismul sau
in privinta participarii Marii Britanii intr-o Europa federala" [...] asta e ceva ce stim pana
in adancul oaselor ca nu o putem face " Marea Britanie se temea de un superstat
european. Nu a putut sa-si pastreze influenta in Egipt, pierderea controlului Canalului
Suez, principala conexiune intre Europa, Orientul Mijlociu si sudul Asiei a insemnat un
pas inapoi in reprezentarea intereselor vestice in Orientul Mijlociu, nevoia statutului de

partener al Statelor Unite a crescut, iar CECO se pronunta ca fiind noul punct de referinta
in Europa.
Avand indoieli cu privire la relatiile stranse propuse de Monnet si Shuman Marea Britanie
s-a decis in schimb sa sustina o cooperare mai laxa, Numita Asociatia Europeana a
Liberului Schimb(AELS)
Avand drept obiectiv liberul schimb mai degraba decat integrarea politica, AELS a fost
infiintata in ianuarie 1960, prin semnarea Conventiei de la Stockholm de catre Austria,
Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia si Elvetia. Spre deosebire de
clauzele contractuale ale CEE, statutul de membru era voluntar si nu implica alte institutii
in afara de Consiliul de Ministri care se reunea de 2, 3 ori pe an, precum si un grup de
reprezentanti permanenti, asistati de un mic secretariat infiintat la Geneva.
AELS a contribuit la reducerea tarifelor, dar a obtinut realizari mici pe termen lung, in
special din cauza ca multi dintre membrii sai faceau comert mai mult cu CEE decat cu
partenerii din AELS. Marea Britanie a realizat rapid ca influenta politica in Europa era
exercitata de CECO si nu de AELS, precum si ca ea insasi risca izolarea politica daca
ramanea in afara CEE.
Organizatia CEE functiona intradevar, statele membre realizasera un progres economic si
politic impresionant, iar industria Marii Britanii dorea acces la bogata piata CEE.
Marea Britanie cu tot mai multe colonii care devin independente si performantele sale
economice crescand foarte lent a realizat ca daca nu se alatura CEE poate fi o pierdere pe
termen lung. Astfel Regatul Unit sub sefia prim-ministrului conservator Harold
Macmillan si-a depus candidatura in august 1961 la 15 luni de la crearea AELS.
2. 1961-1975
Dupa decizia Marii Britanii de a deveni un membru al CEE, din perspectiva tarii asupra
negocierilor, chiar daca statutul de membru ar fi fost acceptat pe loc, ar fi fost
dezavantajata.
Britanicii s-ar fi alaturat unei aliante a carei tratate erau deja realizate. Ar fi trebuit sa
accepte acele tratate fara un " trade mark " Britanic.
Uzura puterii favorizeaza intoarcerea laburistilor, invingatori in alegerile din 1964, a
caror slabamajoritate va fi consolidata doi ani mai tarziu cu ocazia unor alegeri anticipate.
Adeptul unui socialism moderat si realist, noul lider al partidului laburist, Harold Wilson,
va guverna de o maniera foarte pragmatica in domeniul economic ca si in politica
externa. Inca de la sosirea lor la putere, laburistii se gasesc intr-o grava criza financiara,
care le monopolizeaza eforturile in dentrimentul aplicarii programului lor, care prevendea
in principal modernizarea industriei.
Enormul deficit al balantei de plati lasat de conservatori determina guvernarea lui Wilson
sa ia masuri energice(suprataxe pe importuri, politica deflationista...) care vor frana
expansiunea economica si vor nemiltumi sindicatele, fara totusi a putea evita o
devalorizare a lirei sterline, cu 14,3% in noiembrie 1967. Absenta marilor reforme
structurale cu exceptia renationalizarii siderurgiei in 1966-1967), esecuk unei noi cereri
de admitere in Piata Comuna in decembrie 1967 in fata unui nou veto francez antreneaza
o scadere de popularitate a guvernului laburist, care pe de alta parte este nevoit sa faca
fata unor noi violente tulburari in Irlanda de Nord in toamna anului 1968 .
In afara de scepticii britanici aderarea a fost blocata de puterile Europene, in special de

presedintele Frantei de Gaule. El ca si altii, vroiau o Europa egala economic cu Statele

Unite, si independenta militar de aceasta. Ingrijorarea in legatura cu legatura puternica
dintre Londra si Washington a fost confirmata afacerea Polaris. Neputand sa-si dezvolte
un program nuclear Marea Britanie, a cumparat rachete polaris de la Statele Unite, astfel
" suparandu-l " pe de Gaule si facand aderarea imposibila pe termen scurt. Acesta planuia
o CEE axata pe Franta si Germania, si vedea Marea Britanie ca pe un rival pentru
influenta franceza in comunitate.
Monnet insa era dornic ca Marea Britanie sa devina membru, incercand chiar sa-l
convinga pe cancelarul Germaniei, Konrad Adenauer.Acesta insa impartasea anglofobia
lu de Gaule Comportamentul arogant si agresiv al Marii Britanii in timpul viitoarelor
negocieri au facut ca cererea sa-i fie din nou respinsa, acum opunandu-se si Germania.
" La conferinta sa de presa de Gaule nu a restrictionat intrarea Britaniei pentru totdeauna,
dar a atacat insistenta extraordinara si graba lui Harold Wilson (Prim-ministru 1964-70,
74-76) in cautarea acceptarii si credea ca Marea Britanie nu vroia statutul de membru
decat pentru a putea sa-si compenseze slabiciunea[...]a fost pusa presiune mare pe
germani ca sa ajute Marea Britanie sa intre in Europa. Brown (George Brown, Ministru
de Externe 1966-68) s-a plans chiar patetic lui Willy Brandt, care era in vizita in Britania,
' Willy, trebuie sa ne bagi ca sa putem lua sefia CEE.' In ciuda unei asemenea arogante
naive, Consiliul de Ministri al CEE a cazut de acord pe 19 decembrie 1967 ca cererea
Marii Britanii nu poate fi luata in considerare. "
Dupa demisia lu de Gaule din 1969, Marea Britanie a aplicat pentru a treia oara, de
aceasta data solicitarea fiindu-i acceptata, impreuna cu cea a Irlandei si Danemarcei.
Invingatori in alegerile din 1970, conservatorii, sub directia lui Edward Heath, se
straduiesc sa relanseze expansiunea economica printr-o politica neo-liberala. Insa
gravitatea situatiei economice determina noul guvern sa intervina intr-o maniera adeseori
dirijista (nationalizarea sectorului aeronautic de la Rolls0Royce in 1971) si sa se
integreze in Piata Comuna, dupa semnalul pozitiv acordat de Georges Pampidou.
Abia in in anul 1973, Marea Britanie a devenit membru al CEE. Aceasta optiune
europeana survine in plina criza politico-sociala, guvernul Heath ciocnindu-se de
puternicul sindicalism britanic. Numeroasele greve agita tara pana la marea incercare de
forta dintre Trade Unions si guvern (sfarsitul lui 1973-inceputul lui 1974) cand in fata
amenintari unei greve pe termen nelimitat a minerilor, Heath este nevoit sa dizolve
Camera Comunele.
Chiar si atunci, dezacordurile dintre pro-europeni si euro-scepticii din clasa politica au
facut un referendum in 1975 pentru a decide asupra acestei probleme. Referendumul a
confirmat calitatea de membru cu o medie DA-NU de 67,2 la 32,19
3. 1975-1990
Cu toate ca toate partidele politice au fost de acord cu statutul de membru al CEE in 1973
contradictiile au fost lamurite odata pentru totdeauna printr-un referendum in 1975.
Britnicii au parut sa fie " un partener ciudat [...], cautand sa-si promoveze interesele
izolandu-se de celelalte state membre", in Europa sub sefia prim-ministrului Edward
Heath si succesorii sai. Marea Britanie parea in principal interesata de beneficiile sale si
nu de intarirea institutiilor. Legatura transatlantica, era inca prioritara in viziunea
urmatorilor prim-ministri, deci inca unul din multele motive care arata egocentrismul
Britanic.

Guvernul laburist s-a opus Uniunii Monetare care a fost aprobata la Bruxelles in 1978
deoarece considera Europa un " club capitalist " fara interese in politica sociala si nu
numai ca nu au vrut sa intre in Uniune ci chiar au decis sa se retraga din Comunitate in
1983.
In fruntea conservatorilor victoriosi in alegerile din mai 1979 Margaret Thatcher, isi
impune puternica sa personalitate care ii va atrage prenumele de " doamna de fier " .
Thatcher este adepta liberalismului cvasi absolut, actiunea guvernului trebuind sa se
orienteze la controlul monedei. Aceasta schimbare de orientare a politicii economice se
mainfesta mai ales printr-o tentativa de restructurare industriala (de nationalizari,
inchiderea interprinderilor nerentabile...) si printr-o atitudine foarte ferma fata de sindicat.
Margaret Thatcher era cunoscuta ca unul din cei mai puternici opozanti ai unei viitoare
integrari europene, chiar daca a sustinut statutul de membru in 1975 pe cand era in
opozitie. Odata ajunsa la putere a redus contributia la Fondul European Comun la care
Marea Britanie era un contribuitor principal. Thatcher a venit cu o noua politica de
suveranitate si a reinoit relatiile cu Statele Unite.
Cu toata opozanta care o caracteriza, totusi a fost de acord cu Piata Comuna si cu Actul
Unic European (AUE).
4. 1990
Odata cu Tratatul de la Maastricht din 1991, Comunitatea Europeana a cazut de acord
pentru un sistem de aparare si o politica externa comuna si mai putine controale vamale
intre tarile membre. A fost introdus noul termen de Uniune Europeana si inca odata
Marea Britanie s-a opus. Bugetul comunitar trebuia sa fie marit, ceea ce insemna plati
mai mari din partea tuturor statelor membre si era nevoie de noi institutii supranationale
iar cele vechi trebuiau intarite, ceea ce insemna transferul suveranitatii spre Bruxelles si
Strasbourg.
O alta problema era acordul spre o Uniune Monetara Europeana, cu o singura moneda ca
tinta. Renuntarea la lira sterlina si sa se subordoneze unei banci centrale era inimaginabil
pentru Thatcher si succesorul sau, John Major.
Se stia ca Thatcher avea o relatie puternica cu Washington-ul si o relatie speciala cu
presedintele Ronald Reagan, sub sefia lui Major acestea nu au mai putut fi mentinute.
Cand Guvernul Conservator a fost inlocuit de cel Laburist sub conducerea lui Tony Blair,
guvernele Europene sperau la o politica pro-europeana din partea acestuia.
Evenimentele recente in jurul Cruciadei Americane impotriva terorismului si razboiul din
Irak au aratat cat de puternice au ramas relatiile anglo-americane, cu Marea Britanie fiind
una din putinele tari europene care s-au alaturat aliantei impotriva "axei raului"
IV. Concluzii
Raceala Marii Britanii cu care trateaza orice proiect de unitate europeana este bazata pe
motive istorice si culturale si care sunt puternic inradacinate in constientul clasei politice
cat si a populatiei. Ideea ca Europa este o amenintare a granitelor de neclintit a Regatului
Unit vine din experienta declinului Imperiului Britanic in o perioada de mai putin de o
generatie. Ideea de imperiu a devenit un obstacol mai putin influent in drumul spre
Europa. Dar euro-scepticii din clasa politica considera Europa o amenintare pentru modul
in care Marea Britanie isi desfasoara politica si economia. Clasa politica din arhipelag a
avut mereu o politica rece fata de Comunitate, mai intai socialistii priveau oarecum cu

neincredere capitalismul european, apoi conservatorii au pus la indoiala proiectul CEE si

chiar au ajuns sa " dispretuiasca si sa deteste tot ce este european
" , pentru ca, "numai lucruri rele [...] au venit din Europa. "
Un alt aspect este relatia vitala a Marii Britanii cu Statele Unite, care cu toate ca au
existat momente de impas, in secolul XX a fost intotdeauna o contragreutate pentru
Europa. Prim-ministrii Marii Britanii au avut tendinta sa vada Marea Britanie la mijloc,
deseori in favoarea Statelor Unite, dar evitand mereu sa faca o alegere.
Britanicii sunt de acord cu politica Comunitatii Europene doar daca ii avantajeaza, in caz
contrar ei duc o politica distanta, incearca sa negocieze si asteapta un compromis
favorabil din partea celorlalte state membre.
Marea Britanie dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost scena schimbarilor de
guverne intre laburisti si conservatori, fiecare parte initiand reforme si curatand "mizeria"
lasata in urma de guvernarea precedenta. Din acest motiv tara a fost macinata de crize
politice, economice si sociale si s-a putut ajunge la o oarecare stabilitate abia spre
sfarsitul anilor 80' inceputul anilor 90'.
Chiar si astazi " intrebarea in legatura cu prioritatea de a fi pentru Europa sau America a
ramas nerezolvata si impartita in doua de ambele partide cat si de opinia publica. "
La inceputurile CECO, statele membre nu aveau nevoie de Marea Britanie. Astazi
Uniunea Europeana cu 27 de state si aproape 500 de milioane de locuitori, zona de piata
cea mai populata din lume, are nevoie de Marea Britanie ca una din puterile economice
europene, si nu in ultimul rand un contribitor net. Viitorii prim-ministri o sa trebuiasca sa
se decida daca o sa poata sa-si permita sa fie la fel de rece fata de Europa si sa urmeze
aceeasi cale exceptionala.

V. Bibliografie

Gamble, Andrew, Between Europe and America. The future of British Politics, Ed.
Palgrave Macmillan Basingstoke, 2003.
Maurois, Andre, Istoria Angliei. Vol. II, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 2006, p. 189
Mccormick, John, Sa intelegem Uniunea Europeana, Ed. Codecs, Bucuresti, 2006.
Milza, Pierre/Serge Berstein, Istoria secolului XX. 1945-1973. Lumea intre razboi si
pace.
Ed All, Bucuresti, 1998.
Milza, Pierre/Serge Berstein
Istoria secolului XX. Vo.l II. In cautarea unei noi lumi Ed All, Bucuresti, 1998
Young, John W. , Britain and European Unity, 1945-1992, Basingstoke, Ed Palgrave
Macmillan, 1993

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate