Sunteți pe pagina 1din 25

Jocul este singura atmosfer n care fiina

psihologic poate s respire i n consecin poate s


acioneze.
A ne ntreba de ce se joac copilul nseamn a ne
ntreba de ce este copil, nu ne putem imagina
copilrie fr rsetele i jocurile sale.
Eduard Claparete

LUDOTERAPIA
Jocul terapeutic

Trentea Veronica Elena


Tache Georgiana
Plenci Alexandra
Torok Robert
Tudose Raluca Maria
Brasov
2015

I.Conceptia teoretica care sta la baza psihoterapiei.


Indiferent de varsta, jocul este fundamental pentru comunicare. El elibereaza stresul, stimuleaza
creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relatiilor si
de marturisire a dorintelor.
Ulterior, dupa cum arata Elkonin in lucrarea Psihologia jocului (1980, p. 14), in toate limbile
europene cuvantul joc a inceput sa se extinda asupra unei largi sfere de actiuni umane care, pe de o
parte, nu presupun o munca grea, iar pe de alta parte, ofera oamenilor veselie si satisfactie.
In prezent, se considera ca jocul reprezinta tipul fundamental de activitate a copilului si, in acelasi
timp, mijloc de instruire si educatie prin care copilul se dezvolta fizic, intelectual si social, de aceeasi
importanta ca si activitatile de invatare si munca.
Jocul este o forma de activitate specifica pentru copil si hotaratoare pentru dezvoltarea lui
psihica, arata U. Schiopu in Dictionar de psihologie (1997), al carei coordonator este. Studiind jocul
copilului in perioada prescolara, autoarea precizeaza in lucrarea Probleme psihologice ale jocului si
distractiilor (1970) ca, prin intermediul jocului, copilul pune in actiune posibilitatile care decurg din
structura sa particulara, traduce in fapt potentele virtuale care apar succesiv la suprafata fiintei sale, le
asimileaza si le dezvolta. Copilul cauta in joc o incercare capabila de a-i permite sa-si afirme Eul sau,
jocul avand pentru copil rolul pe care munca o are pentru adult. Copilul se simte puternic prin succesele
sale ludice. Acest fapt este determinat in primul rand de aparitia reprezentarii. In acest moment al
evolutiei ontogenetice, jocul isi schimba aspectul devenind intentional, capatand o finalitate constienta. El
nu mai rezulta doar dintr-un indemn al tendintelor, ci dintr-un indemn al intregii fiinte constiente. Istoria
jocului infantil este, de fapt, arata Ursula Schiopu, istoria personalitatii care se dezvolta si care se
formeaza treptat.
In Dictionarul de psihologie (1978), P. Popescu-Neveanu precizeaza: jocul este un mod de
dobandire si precizare a cunostintelor prin actiune. Prin joc se dezvolta procesele psihice de reflectare
directa si nemijlocita a realitatii - perceptiile (manuind diferite obiecte si materiale, copilului i se dezvolta
perceptiile de marime, forma, culoare, greutate, distanta etc.) si reprezentarile -, dar si procesele psihice
intelectuale, memoria, gandirea, imaginatia. Jocul este o activitate de gandire, arata Popescu-Neveanu,
intrucat este orientat spre rezolvarea de probleme, spre gasirea cailor in vederea depasirii unor
obstacole, actiunea si cuvantul constituind principalele mijloace ale jocului.
Teorii despre joc :
1

Pentru elaborarea unei teorii tiinifice despre joc o nsemnat contribuie au adus vederile unor
pedagogi. Numeroase teorii despre joc elaborate pe parcursul timpului, unele contradictorii, iar altele
completndu-se reciproc, vin s rspund la o seam de ntrebri din cele mai complexe i dificile : Pentru
ce simte copilul o nevoie att de imperioas de a se juca? Ce fel de funcii formative ndeplinete jocul n
dezvoltarea psihic a copilului? Constituie jocul o form predominant sau numai conductoare de
activitate a copilului precolar? Care sunt i cum se explic particularitile caracteristice ale jocurilor de
vrst precolar? Acestea sunt cteva ntrebri la care pedagogii i psihologii pe baza datelor
observaiei i ale cercetrilor experimentale au dat rspunsuri diferite. Jocul satisface n cel mai nalt grad
nevoia de activitate a copilului, constituie o form de manifestare ntlnit la copiii pe tot parcursul
istoriei, este tovarul de nedesprit al copilriei i constituie una dintre formele cele mai importante de
activitate a precolarului. Jocul este tocmai una dintre activitile prin care copilul nva s cunoasc
lumea real, acionnd asupra obiectelor din jur, i satisface nevoia de micare i nelegere, dobndete
ncredere n propriile puteri. mbrcnd forma jocului, aceast activitate este tot att de necesar
dezvoltrii fizice i psihice a copilului ca i lumina soarelui, de aceea unii pedagogii afirm c jocul este o
activitate de pre-nvare.
Aristotel arat c pn la al cincilea an de via, copilul nu trebuie supus nvrii i nici unei
munci aspre, pentru c prin acestea s nu duneze creterii, ci trebuie s i se asigure atta micare ct i
este necesar. Aceast micare trebuie stimulat att prin diverse ocupaii ct mai ales prin joc. Astfel, se
contureaz pentru prima oar ideea folosirii jocului ca mijloc de educare.
Beatrice Tudor Bart n lucrarea sa demonstreaz posibilitile uriae ale jocului ca metod
educativ, folosind expresia nvtura prin joc. De fapt, ntreaga copilrie mic pn la intrarea n
coal realizeaz un astfel proces de instruire n care modalitatea de baz o constituie jocul.
A.P. Usova se refer la joc ca o form de organizare a ntregii viei i activiti a copilului n
grdini. Prin aceasta nelegem valorificarea jocului att ca pondere n educaie ct i ca durat efectiv
a procesului pedagogic. Autoarea menioneaz c n acest context jocul constituie un principiu de
educaie, nu numai un mijloc oarecare. El reprezint o cale ctre socializarea copilului. n acest mod
aciunea lui educativ se va rsfrnge asupra copilului ca membru al societii de copii, asupra
colectivului de copii.
Comenski a artat de asemenea n Informatorul colii materne necesitatea jocului n viaa
copilului ca mijloc de dezvoltare fizic i psihic : Cu ct copilul lucreaz, alearg i trudete mai mult,
cu att doarme, crete i diger mai bine, cu att se face mai sprinten la corp i minte; numai dac bgm
de seam s nu i se ntmple ceva ru. De aceea trebuie s li se pun la ndemn locuri anumite i sigure
pentru alergri i exerciii, s li se arate cum se pot juca fr pericol.
2

E. Claparde, interesat de jocurile copiilor a atras atenia asupra faptului c ele reproduc ceea ce
impresioneaz copilul, fapt ce determin asimilarea realitii, ncorporarea ei ca act de trire, fapt ce va
constitui treptat un vast bagaj de posibiliti i disponibiliti de a reaciona. De asemenea, Claparde se
refer la universalul joc cu ppuile i susine c n acest joc nu se exercit la copii instinctul matern, ci o
infinitate de stri afective, de disponibiliti nuanate subtil i de triri necesare n procesul adaptrii; jocul
realizeaz un pre-exerciiu mai mult mental, psihologic.
Lazarus subliniaz faptul c jocul constituie tipul fundamental de activitate, adic forma de
activitate ce susine n cea mai mare msur dezvoltarea psihic prin antrenarea psihomotorie, senzorial,
intelectual i afectiv, la o tensiune cu totul specific, ce prezint pentru procesul creterii i dezvoltrii
psihice o importan tot att de mare ca i activitatea de instruire din anii de coal.
V.S. Vgotski susine c n perioada precolar jocul alimenteaz foarte mult tendina spre
libertate, emancipare de tutela strns a adultului. El are funcii formative care sunt n principiu educative.
Totui influena condiiilor generale de tutel i de munc, structura condiiilor de contact, sensibilitatea
fa de acestea vor determina valoarea educativ a jocului. Jocul apare ca o activitate complex a copiilor
n care ei reflect i reproduc lumea i societatea, asimilndu-le i prin aceasta adaptndu-se la
dimensiunile lor multiple.
K. Gross trateaz jocul din punct de vedere strict biologic, consider c acesta ar fi un exerciiu
pregtitor pentru viaa profesional de mai trziu a adultului n sensul c ar fi un mijloc de exersare a
predispoziiilor instructive, n scopul maturizrii lor. n realitate, jocurile copiilor se deosebesc calitativ
de jocurile animalelor, generate de factori de natur biologic(instinctele). n istoria dezvoltrii umane
instinctele se transform sub influena condiiilor sociale. De aceea, n timp ce la animale jocul rmne un
fenomen pur biologic, la om el devine un fenomen de esen social.
A.S. Makarenko a atribuit jocului o importan considerabil n viaa copilului. Prin joc se
realizeaz educaia viitorului om de aciune. Aa cum se comport copilul n joc, tot aa se va comporta i
n munc n perioada maturitii. De asemenea, stabilete asemnrile dintre joc i munc care constau n
urmtoarele trei elemente comune : a) att n joc ct i n munc avem de-a face cu un efort fizic i
intelectual. Fr acest efort, jocul devine pasiv, nu poate mobiliza forele fizice i psihice ale copilului. n
mod similar, nici munca nu d randament dac este lipsit de efort fizic i intelectual. b) a doua trstur
comun const n coloritul emotiv pozitiv propriu unui joc reuit, la fel ca i al muncii, care duce la
rezultatul prevzut. Jocul i munca produce n egal msur plcere, s-ar putea spune c plcerea n joc,
pasiunea copilului pentru joc sunt elemente intrinsece ale jocului, la fel ca i plcerea pe care o simte
omul n desfurarea muncii productive. c) a treia trstur comun o formeaz simul de rspundere,
care apare att n joc, ct i n munc. n joc, simul de rspundere se manifest prin grija copilului fa de
3

jucrii, prin respectarea cerinelor i a regulilor jocului. Dar i n munc simul de rspundere se manifest
n grija pentru bunul obtesc, pentru gospodrirea lui raional. Munca este o form de activitate prin
care omul particip la producia social, creeaz valori materiale i culturale. Jocul, dimpotriv, nu
vizeaz producerea unor asemenea bunuri, cu toate acestea, jocul l deprinde pe copil cu eforturile fizice i
intelectuale i n felul acesta l pregtete pentru munca de mai trziu. Jocurile copiilor trebuie s fie astfel
organizate i ndrumate de ctre aduli, nct s constituie nu numai o treapt premergtoare, dar i o
form de activitate care s-l apropie pe copil de adevrata munc.
K.D. Uinski arat c : Jocul e joc tocmai pentru c n el copilul e de sine stttor; de aceea orice
amestec al adultului n joc i rpete fora real de dezvoltare. Adulii nu pot avea dect o singur influen
asupra jocului, fr s disting caracterul lui de joc, i anume furnizarea materialului pentru construcii de
care copilul se va ocupa ns independent.
K. Bhler arat c : Jocul constituie o activitate care produce plcere copilului, dar nu numai
plcere. n timpul jocului, copiii adesea depun eforturi, ncearc sentimentul dezamgirii, al insuccesului,
cu toate aceste stri emotiv negative, ei nu renun la joc. Pe de alt parte, plcerea resimit de copil este
adesea rezultatul final al eforturilor pe care el le depune n desfurarea jocului.
A. Adler ntrete ideea c : Jocul constituie forma specific de activitate prin care copilul se
afirm, cunoate lumea, nva s se orienteze n ea i dobndete ncredere n propriile puterile. Prin joc
copilul nu numai c nu se ndeprteaz de realitate, dimpotriv, se apropie tot mai mult de ea.
J.Piaget susine ideea c : nsuirea i respectare regulilor are o influen puternic n formarea
judecii morale a copiilor, n evoluia lor moral bazat cooperare.
M. Taiban afirm c : Jocul reprezint un mijloc de familiarizare a copiilor cu viaa nconjurtore,
constituie un mijloc de valorificare, de aplicare creatoare a cunotinelor dobndite. Asigur nelegerea
anumitor legturi interne, a semnificaiei activitii umane, n care copilul se ncadreaz treptat, nici un alt
mijloc nu favorizeaz mai deplin integrarea copilului n viaa cotidian, deoarece jocul este calea care
reproduce viaa real sub forma ei cea mai direct aciunea. Jocul este asemenea unui film retrospectiv,
n care copilul i oglindete propriile impresii i le deruleaz de aceast dat ca participant direct i nu
numai ca spectator. Or, nici o alt cale nu este mai propice nelegerii vieii dect participarea direct la
fluxul ei. Problema educativ care se pune este aceea a dirijrii i orientrii diverselor surse de inspiraie
ale jocurilor copiilor, n primul rnd a surselor indirecte ca literatura, plastica, teatrul, inclusiv teatrul de
ppui.
Cu ct copii evolueaz pe plan fizic i psihic, ponderea elementului de joc scade. Procesul de
instruire se realizeaz n acest nou context n cadrul leciilor. Trecerea de la joc la lecie se face printr-o
4

form intermediar (lecia sub form de joc sau jocul didactic). Jocul didactic este un valoros mijloc de
instruire i educare, el poate fi ns i o metod eficient n procesul instructiv-educativ, de asemenea
poate fi utilizat ca procedeu nsoind alte metode educative i n sfrit poate s constituire o form de
organizare a activitii i vieii copiilor.
Terapia prin joc, cunoscuta si sub numele de ludoterapie s-a dovedit eficienta in ameliorarea
problemelor pe care le au cei mici, dar ajuta si la imbunatatirea relatiei parinte-copil.
Limbajul copiilor ramane in urma dezvoltarii lor cognitive, iar ei comunica prin joaca ceea ce inteleg din
lumea care ii inconjoara. Astfel, jucariile sunt percepute drept cuvinte, iar jocul ca limbaj.
Ludoterapia-exprima utilizarea jocului pentru a ajuta copilul sa-si inteleaga mai bine propriul
comportament,tinind cont de gradul sau de maturitate.Este o alternativa la tendinte care conduc spre un
comportament neadaptabil.Aceasta tehnica poate fi utilizata in prezenta unui psiholog cu spirit deschis.
Ludoterapia, sau terapia prin joc sau jocoterapia este o metod interactiv folosit la scar larg n
terapia cu copiii cu vrste ntre 3 i 12 ani, de ctre pedo-psihologii din toat lumea, care au neles
valoarea vindectoare a jocului. Jocul este folosit n egal msur pentru a evalua, diagnostica i trata
copilul care ntmpin probleme de adaptare sau de dezvoltare, jocul fiind o verig extrem de important
a dezvoltrii sale i, n multe dintre situaii, singurul element comun dintre copil i terapeut, singurul
spaiu n care cei doi pot pi mpreun n efortul comun de a descoperi sursele problemei si resursele
vindecrii.

Scurt istoric al orientrilor de baz n ludoterapie.


Psihologia copilului consacra pagini lungi n ceea ce privete terapia prin joc. Exist foarte multe
opinii i orientri, care au statutat c ludoterapia i atinge eficiena i scopul n condiii de aplicabilitate
constant i angajat n standarde de calitate. Astfel, ncepnd cu anul 1920, psihanalitii A.Freid i M.
Klain, G. Hag-Helmut introduc jocul ca metod n psihoterapie . Deoarece copiii nu erau preocupai de
propriul trecut, n lucrul cu ei nu putea fi administrat metoda asociaiilor libere, fapt ce a favorizat
introducerea a dou metode noi n psihoterapie: observarea jocului i analiza desenelor copiilor (Cas Copac - Omule, Desenul Familiei). n aceast etap jocul i desenul erau percepute doar ca
instrumente de diagnosticare, considerate drept mijloacele de baz ale comunicrii copilului, fapt ce se
datoreaz incapacitii copiilor de a exprima nevoile, tririle i propriile sentimentele. Jocul devenind un
mijloc de exteriorizare a traumei reuete s-i diminueze intensitatea i s-l fac pe copil s se simt mai
bine. n 1940, D. Levi dezvolt ideea legat de manifestarea/trirea conflictelor emoionale n cadrul
jocului i propune conceptul de ludoterapie structurat n lucrul cu copiii ce au suferit o traum
psihic. Conform teoriei lui D.Levi, edina de ludoterapie const din 3 etape: 1. Stabilirea contactului:
5

prevede jocul liber al copilului, familiarizarea cu spaiul de joc i cunoaterea psihoterapeutului; 2.


Introducerea n jocul copilului a situaiei psihotraumante, asemntoare celei trite de copil, prin
intermediul jucriilor. n procesul de reactualizarea a situaiei traumante copilul conduce jocul, reuind
astfel s treac din poziie pasiv de victim, n cea activ de conductor- fapt ce genereaz tratarea. 3.
Continuarea jocului liber al copilului. D. Levi propune principiul direcionat al ludoterapiei, conform
cruia iniiativele din cadrul jocului revin psihoterapeutului presupunnd o bun pregtire tehnic i
metodic a edinelor de ludoterapie. Ludoterapia lui Levi utilizeaz att jocul liber al copilului ct i
jocurile pe roluri. n 1947, Virginia Axline introduce metoda ludoterapiei nedirecionate, considernd
c jocul este mijlocul de maxim auto-manifestare a copilului, care permite exteriorizarea totalmente a
emoiilor fr o eventual implicare din partea adultului n procesul de joc. Cercetnd reaciile
emoionale i de comportament ale copilului n diverse condiii de joc, psihoterapeutul ncearc s
neleag trsturile lui de personalitate, i intervine cu anumite restricii doar n cazul n care acesta iese
din limitele admisibilului.
n prezent, ludoterapia folosete principiul combinat de abordare: cea Psihanalitic a Anei Freid
i Melani Klain Direcionat a lui D. Levi Nedirecionat a Virginiei Axline, reuind astfel s asigure un
studiu multiaspectual i profund al problemelor emoionale i de comportament al copiilor i o maxim
depire a lor. Deci, jocul reprezint sursa dar i resursele energetice ale copilului, i este calea minunat
de a explora experienele traumatizante sau amenintoare. Ludoterapia, ca i orice alt demers terapeutic ,
reprezint un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potenialului att de divers al copilului.
nsoit de pasiune i contiinciozitate, de libertate i fantezie, ofer rezultate uimitoare.
Jocul este extrem de important n dezvoltarea copilului deoarece, n primul rnd, ca orice
dimensiune psihologic, el cunoate nite etape ale dezvoltrii concordante cu anumite nivele de vrst,
motiv pentru care gradul su de elaborare poate fi un prim indicator psihodiagnostic. n al doilea rnd,
prin intermediul jocului copilul oglindete aspecte ale realitii nconjurtoare, pe de o parte, precum i
aspecte ale realitilor sale conflictuale, pe de alt parte. Astfel ne putem da seama, de exemplu, de
tratamentele la care este supus copilul, ntruct copiii abuzai, agresai sau tracasai prezint anumite
particulariti ale jopcului. De exemplu, copilul care i bate ppua este posibil s fie un copil care asist
n mod repetat (sau care este supus n mod repetat) la diferite tipuri de violene, cu grade variate de
intensitate.
Janet R. Moyles (1992) considera jocul nu numai mediul ideal unde copiii invata, dar in acelasi timp,
mediul in care adultii pot invata cel mai bine despre copii si nevoile lor. Astazi a devenit un fapt banal
semnalarea rolului capital al jocului in dezvoltarea copilului si chiar a adultului. ''Omul nu este intreg
decat atunci cand se joaca'', afirma Schiller.
6

Pe masura ce are loc indepartarea de copilarie, jocul se apropie tot mai mult ca functii si forma de
activitatile distractive reunite prin termenul de loisir, definit fie ca timp liber disponibil in afara muncii,
fie ca activitate distractiva propriu-zisa. Termenul are circulatie de relativ putin timp. Etimologia
cuvantului ne duce la vechiul verb francez loisir care are semnificatia de a fi permis (etre permis). Exista
granite foarte mobile intre joc si activitatile distractive. Prin felul de antrenare, multe jocuri se aseamana
cu activitatile de tip loisir, jocul avand evidente functii distractive, de relaxare si de instruire. Pe de alta
parte, anumite activitati neludice pot capata caracter de joc (colectionarea poate fi considerata o forma de
joc data fiind starea de traire euforica si cadrul motivational ce o caracterizeaza).
Inrudirea cu activitatile de tip loisir este foarte mare, ceea ce justifica faptul ca pe masura ce copilul
creste, locul jocului privit ca forma specifica de comportament al copilului fata de mediul inconjurator
este preluat de activitatile distractive care, chiar daca nu pot fi considerate activitati de joc in totala
aceeptie a cuvantului, au functiile si caracteristicile psihologice ale acestuia, arata Ursula Schiopu (1970,
pp.13-14).
Caracteristicile si functiile jocului

Caracter universal si permanent. Jocul este o realitate prezenta in viata omului, indiferent de varsta

acestuia, regiunea geografica sau etapa istorica.

Caracter polivalent. S. Iliov afirma ca jocul are un caracter polivalent, in sensul in care el este pentru

copil si munca si arta si realitate si fantezie. Pe de alta parte, jocul inseamna si o varietate de semnificatii
de la sensul pozitiv pana la cel negativ. El poate numi o activitate cu caracter constructiv, distractiva,
placuta sau dimpotriva (jocuri de noroc). De asemenea, jocul prezinta o gama diversa de domenii in care
se aplica : medicina, psihologie, pedagogie, asistenta sociala, teatru s.a.m.d..

Caracter complex. Jocul este o activitate determinanta pentru formarea si dezvoltarea personalitatii

umane. In lucrarea Copilul si jocul (1967, p.19), Jean Chteau considera ca prin joc, copilul traduce
potentele virtuale care apar succesiv la suprafata fiintei sale ; lumea jocului este o anticipare a lumii
preocuparilor serioase, este o exersare, in plan imaginar, a viitorului personal. Un copil care nu vrea sa se
joace este un copil a carui personalitate nu se afirma, care se multumeste sa fie mic si slab, o fiinta fara
mandrie, o fiinta fara viitor ( 1967, pp.19-34).
Terapia prin joc este in general utila in psihoterapia copiiilor cu varsta cuprinsa intre 3 si 11 ani,
furnizandu-le o modalitate de exprimare a experientelor si sentimentelor proprii. Experienta si
cunostintele copiiilor sunt adesea communicate prin joaca, astfel ca joaca devine pentru copii un vehicul
important de acceptare de sine si de acceptare a altora.

Terapia prin joc poate ajuta si pacientii adulti, cu dificultati de invatare sau leziuni cerebrale si nu
numai, in rezolvarea dificultatilor psihosociale, pentru o mai buna dezvoltare si integrare sociala. Aceasta
modalitate terapeutica poate fi utilizata si pentru a stabili un diagnostic: observand tiparele de joc ale
pacientului, terapeutul poate determina cauza tulburarilor de comportament. Obiectele si tematica alese
pentru joc, precum si dinamica interactiunii intre pacient si terapeut, pot fi folosite pentru a intelege
motivele comportamentului pacientului, atat in cadrul sedintelor, cat si in afara cadrului terapeutic.
In cadrul terapiei prin joc, adultii pot alege diverse modalitati terapeutice: miscare - jocul cu corpul, joc in
nisip, jocul cu visurile, joc cu natura, jocul social, imagerie, povestiri, etc. Jocul ofera atat copiilor, cat si
adultilor, experienta de viata, libertate si creativitate.
Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulti. Este un mediu pentru exprimarea
sentimentelor, pentru explorarea relatiilor, descrierea experientelor, marturisirea dorintelor si implinirea
de sine.
Problemele pe care copiii le experimenteaza nu exista separat de persoana lor. Astfel, terapia prin
joc egaleaza structura interioara dinamica a unui copil printr-o la fel de dinamica metoda.
In procesul de crestere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de inabilitatea
adultilor de a intelege sau de a raspunde efectiv la ceea simte sau incearca sa comunice copilul. Acest "gol
de comunicare" este largit ca urmare a insistentei cu care adultii incearca sa ii determine pe copii sa
adopte modalitatile de exprimare specifice adultilor. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel
exclusiv verbal presupun prezenta unei facilitati destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitand
astfel copiii la un mediu ce este deseori incomod si restrictiv.
Cu alte cuvinte, psihoterapia prin joc este o forma de psihoterapie care foloseste joaca pentru a
comunica cu oamenii si pentru a-i ajuta, in mod special copiii. Terapia prin joc poate fi de asemenea
folosita ca instrument diagnostic. Psihoterapeutul observa copilul care se joaca cu diverse jucarii pentru a
determina cauza comportamentului tulburat. Conform cu punctul de vedere psihodinamic, copiii se
angajeaza intr-un comportament de joaca pentru a lucra cu anxietatile interioare. Astfel, terapia prin joc
poate fi utilizata si ca mecanism de auto-ajutorare, atat timp cat copiii au la dispozitie timp pentru joaca
libera sau joc nestructurat.
Modele de psihoterapie prin joc
Terapia prin joc poate fi impartita in doua mari tipuri: nondirectiva si directiva. Terapia prin joc
nondirectiva este o metoda neintruziva in care copiii sunt incurajati sa gaseasca propriile solutii la
probleme prin joaca. Este in mod tipic clasificata ca psihoterapie psihodinamica. Din contra, terapia
directiva prin joc este o metoda care implica mai multa structura si ghidare din partea psihoterapeutului,
astfel incat copiii sa prelucreze dificultatile comportamentale si emotionale in cursul jocului. Adesea
8

contine o componenta comportamentala si metoda este cel mai adesea clasificata ca psihoterapie cognitivcomportamentala.

II. Modul in care este conceputa boala/sanatatea si bolnavul/clientul in cadrul terapiei respective

LUDOTERAPIA DEREGLRILOR EMOIONALE I DE COMPORTAMENT LA COPII


Distingerea comportamentului normal de cel deviant. Dei ludoterapeuii care se ocup de copii
mprtesc aceleai abiliti i competene profesionale necesare distingerii comportamentului normal de
cel anormal, exist i diferene importante. Pentru a putea aprecia dac un compotament e deviant sau nu,
este esenial s nelegem foarte bine manifestrile fireti i comportamentale care definesc n linii mari
limitele conduitei medii sau normale. Un mijloc de a compara comportamentul normal cu cel deviant este
metoda de evaluare a celor Patru D: deviance (devian), disfunction (disfuncie), distress (detres) i
danger (pericol).
Deviana. Determinarea gradului de abatere de la normal a unui comportament se poate face
printr-o evaluare informal (interviuri, observri, scale de evaluare a simptomelor). Ludoterapeuii trebuie
s in cont de faptul c multe afeciuni au caracteristici comune i c, adesea, trebuie s culeag date
suplimentare pentru a exclude sau a confirma existena unei anumite tulburri. n plus, unele tulburri
apar mai frecvent concomitent.
Difuncia. Odat identificat o tulburare, trebuie determinat impactul su relativ asupra vieii
copilului.
Detresa. Un element strns legat de disfuncie este gradul de detres pe care-l cauzeaz tulburarea.
Adesea, copiii ntmpin dificulti n a-i exprima sentimentele i, astfel, i ofer ludoterapeutului prea
puine informaii ca s-l ajute s evalueze acest aspect, ns interviurile cu prinii i cadrele didactice pot
furniza date suplimentare.
Pericolul. Pentru a determina dac un anumit comportament prezint riscuri pentru un copil, se
evalueaz dou aspecte majore: riscul de rnire a propriei persoane i riscul de rnire a celorlali. n trecut
accentul se punea pe victimizarea i maltratarea copiilor (abuz sau neglijen), sau pe evaluarea riscului de
rnire a propriei persoane (intenie de suicid).
Pacientii terapiei prin joc sunt in general copii cu varste intre 3 si 11 ani, cu probleme
comportamentale si emotionale persistente (timp de mai multe luni) si care intervin in dezvoltarea lor
9

normala - crize de isterie, comportament violent, incontinenta in lipsa afectiunilor medicale, tulburari de
somn si cosmaruri, anxietate. Tratamentul se adreseaza si copiilor care au suferit abuz sexual sau fizic,
neglijare

parentala,

pierderea

familiei.

Ce este agresivitatea ?
Agresivitatea este un termen de origine latin: agressio atac, simptom. n legtur cu fiina uman,
agresiunea nseamn un comportament negativ (distructiv), nemotivat, care vine n contradicie cu
normele i regulile oamenilor din societate, care provoac daune fizice i morale celor asupra crora este
direcionat agresivitatea, dezvoltnd stri i emoii negative: ncordare, fric, depresie, . Agresiunea este
un comportament verbal sau acional, ofensiv, orientat spre umilirea, minimalizarea i chiar suprimarea
fizic a celorlali. Comportamentul agresiv poate fi orientat i contra propriei personae (autoagresivitate),
ca n cazul unor tulburri psihice.
Portretul copilului agresiv
Ca i oricare altul copilul are nevoie de dragostea, rbdarea, ajutorul nostru, n primul rnd pentru c
agresivitatea este o reflectare a disconfortului psihoemoional al copilului, incapacitatea reacionrii
adecvate la mediul nconjurtor, dificulti intercomunicative ntre semeni, ntre copil i adult. Copilul
agresiv deseori se simte respins, singuratic, este convins c nu este iubit. Cum s devin iubit i util- este
problema nesoluionat cu care se confrunt i-l face s acceseze diferite metode pentru a atrage atenia.
Spre regret, aceste tentative, deseori greu acceptabile, nu-i ating scopul, de multe ori agresivitatea este
unica form cunoscut de copil de a se apra i el primete acest tip de comportament ca un stereotip
selectat din reaciile comportamentale din familie. Copiii agresivi nu sunt ndeajuns de bogai emoional,
reacionnd n diapazonul agresiv ca unicul cunoscut, totodat, copiii nu se pot privi dintr-o parte pentru a
clasifica obiectiv propriile reacii.
Cum ajutm copilul agresiv
n procesul programelor de corecie se poate explica copiilor ce este furia i care snt consecinele
distructive, de accentuat ct de urt i fioros este omul la mnie motivaie pentu a-i controla i a-i
dirija emoiile.

Pentru copiii agresivi sunt caracteristice contraciile musculare n regiunea feei i

minilor, din aceste considerente sunt binevenite orice exerciii relaxante. Astfel, copilul poate ine n
buzunar un mic indicator de circulaie (STOP!), n cazul cnd simte dorina de a agresa pe cineva va
scoate din buzunar indicatorul i n gnd sau n oapt va spune de cteva ori: stop! Un alt exerciiu ar fi
Cald ca soarele, uor ca vntuleul: copilul nchide ochii i-i imagineaz o zi cald i nsorit, pe cerul
albastrualbastru plutete un noura pe care-s plasate toate necazurile copilului, iar vntuleul uor le
10

poart departe de copil. Se pot folosi ocupaii n grup, cum ar fi jocul de roluri, cu nscenarea situaiilor de
conflict i propuneri de a soluiona situaia cu punerea n discuie a oricrei propuneri, chiar i a celei
agresive. n procesul disciiei, copiii aleg cea mai efectiv variant (Ce trebuie s fac Pinochio pentru a
nu nimeri n cmar? Ce trebuie s fac iezii ca s nu-i mnnce lupul?).
Ce este hiperactivitatea?
Hiperactivitate (lat. activus activ, grec. hyper - prea, excesiv, denot depirea normei) se
manifest printr-o dezvoltare (nespecific vrstei) a neateniei, instabilitii, impulsivitii i
hiperactivitii. Prin hiperactiv se nelege o persoana mai activ n general, ntr-un mod lipsit de
finalitate, comparativ cu alte persoane de aceeai vrst, n timpul mesei, somn, lectur, studiu sau alte
activiti. Deseori hiperactivii sunt nsoii de astfel de probleme ca nenelegerea cu cei din jur, ntmpin
dificulti n procesul de nvare, se subiestimeaz.
Portretul copilului hiperactiv
Probabil, n fiecare grup din grdini, n fiecare clas se gsesc copii crora le vine greu s stea mult
timp locului, s tac, s se supun sarcinilor maturilor. Ei complic lucrul educatorilor i profesorilor
deoarece sunt foarte activi, impulsivi, agitai i fr nici o rspundere. Copiii hiperactivi nu sunt ateni i
scap diferite obiecte, i mping colegii, crend situaii de conflict. Sunt foarte suprcioi , dar nu in
pic. Renumitul psiholog american V. Oclender comleteaz aceste caracteristici, menionnd, c aceti
copii deseori au o coordonare defectuoas a micrilor, au un control muscular insuficient. Sunt
nendemnatici, mprtie sau scap lucrurile, de exemplu: vars laptele.
Cum ajutm copilul hiperactiv?
Ajutorul de urgen pentru copilul hiperactiv: 1. A sustrage copilul de la capriciile sale; 2. A da
posibilitate copilului s aleag (o alt activitate la moment); 3. A-l provoca cu o ntrebare; 4. A reaciona
ntr-un mod neobisnuit p/u copil (prin glume sau pantomime); 5. A nu interzice copilului aciunea ntr-o
form categoric; 6. S nu i se comande, dar s fie rugat; 7. A da copilului posibilitatea s-i expun
gndurile; 8. A repeta cu aceeai tonalitate a vocii i de mai multe ori rugamintea, n caz cnd nu este auzit;
9. A-l aduce n faa oglinzii sau de fotografiat copilul cnd este capricios; 10. A-l lsa singur n camer
dac nu este periculos; 11. A nu se insista s-i cear scuze; 12. A nu se citi notaii, copilul nu percepe.
Pentru fiecare copil hiperactiv obisnuit trebuie gasit modalitatea de a-i asigura progresul necesar la
invatatura. Aceasta nseamn c trebuie s oferim copilului o recompens (care poate fi un cuvint de
laud, o bomboan, sau pur si simplu aprecierea bine sau corect) dupa fiecare sarcin ndeplinit, fie
i foarte mic. Dac nu li se ofera prompt o forma oarecare de recompens, copiii si vor pierde rapid
11

interesul pentru munc i vor trage concluzia c nu au lucrat bine, comportare n contrast cu cea a copiilor
obisnuii, care n mod normal continu s lucreze chiar daca nu sunt ludai. Tot aa copilul trebuie sa afle
i cnd nu a facut bine ceva, nu prin cearta sau repro, ci pur i simplu informndu-l. Copiii hiperactivi au
nevoie de mai multe explicaii la fiecare element nou pn ce l asimileaz. Copiii hiperactivi au un mod
de a lucra impulsiv. Atunci cind snt confruntai cu o problem ei nu se gndesc anterior cum trebuie
rezolvat, ci o abordeaza n mod impulsiv.
Ce este Anxietatea?
Anxietatea stare afectiv caracterizat printr-un sentiment de nelinite, de team, agitaie, nesiguran,
de tulburare difuz, att fizic ct i psihic, de ateptare a unui pericol nedeterminat despre care sunt
multe incertitudini. Ea apare ca o reacie la stres. Respectiv: Calmul i senintatea indic absena
anxietii; Un nivel moderat de anxietate se manifest prin tensiune, nelinite, nervozitate; Sentimentele
interne de fric, spaim i panic indic un nivel foarte ridicat de anxietate. Caracteristic anxietii este
asocierea cu strile psihice, a unor reacii fiziologice specifice: - tahicardie, - palpitaii, - transpiraie, tensiune muscular, - uscarea gurii, - dilatarea pupilelor. n psihologie se face distincie ntre anxietate ca
reacie inevitabil la o situaie particular de ameninare, pericol i anxietate ca trstur a personalitii.
n aceast din urm calitate , anxietatea reprezint o tendin de a reaciona n mod accentuat anxios la
situaiile de via, ct i foarte adesea ca o anxietate liber fr obiect, care caracterizeaz starea psihic a
unei persoane, indiferent de situaiile de via concrete.
Cum ajutm copilul anxios
Lucrul asupra copiilor anxioi necesit un timp mai ndelungat. Specialitii recomand de organizat lucrul
cu anxioii n trei direcii: 1. Ridicarea autoaprecierii; 2. De a forma deprinderi de autoconducere n
situaii concrete; 3. Scoaterea ncordrii musculare;
Deoarece dezvoltarea limbajului copiilor ramane in urma devoltarii lor cognitive, ei comunica prin
joaca discernamantul asupra a ceea ce se intampla in lumea lor. In terapia prin joc, jocurile, jucariile sunt
percepute ca si cuvinte ale copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Deci, terapia prin joc este pentru
copil ceea ce consilierea sau psihoterapia este pentru adulti. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului
este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si evalua exprimarea simtamintelor
interioare.

Experientele semnificative din punct de vedere emotional pot fi exprimate, intr-un mod mai

confortabil si mai sigur, prin reprezentarea simbolica pe care o asigura jucariile. Folosirea jucariilor
permite copiilor sa isi transfere anxietatile, fricile, fanteziile si vinile asupra obiectelor mai repede decat
asupra altor persoane. In acest proces, copiii sunt in siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii,
deoarece jocul permite copiilor sa se distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le12

au trait. Astfel, copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor.
Manifestand simbolic prin joaca o experienta sau situatie inspaimantatoare sau traumatizanta si, probabil,
schimband sau alternand in joaca rezultatul, copiii transforma evenimentele exterioare in decizii interioare
astfel fiind mult mai apti in rezolvarea sau adaptarea la probleme.
Deoarece lumea copilului este o lume a actiunii si activitatii, terapia prin joc asigura terapeutului
posibilitatea de a patrunde in lumea copilului. Copilul nu este impiedicat sa discute despre ceea ce s-a
intamplat; mai degraba, copilul, in timpul jocului, lasa sa iasa la suprafata experientele trecute si
sentimentele asociate. Daca motivul pentru care copilul a fost dus la terapeut este comportamentul sau
agresiv, mediul de joaca da terapeutului oportunitatea de a experimenta agresiunea, pe de o parte in timp
ce copilul loveste o papusa sau incearca sa il impuste pe tarapeut cu o arma si pe de alta parte sa il ajute
pe copil sa invete auto-controlul folosind procedurile terapeutice potrivite a stabili limitele.
Indiferent care au fost motivele pentru care copilul a fost dus la terapeut, prin terapia prin joc
terapeutul are ocazia de a experimenta si de a incerca sa rezolve in mod activ problema, in momentul in
care aceasta este traita de catre copil. Axline (1947) a interpretat acest proces ca unul in care copilul isi
exteriorizeaza sentimentele, aducandu-le la suprafata, confruntandu-se cu ele si chiar invata sa le
controleze sau sa renunte la ele.
Jocuri :
Jocul Complimentele
Scopul: Creterea nivelului de autoapreciere a fiecrui participant,sporirea procesului de comunicare n
cadrul grupului,mobilizarea participanilor. Coninutul: Copiii sunt aezai n cerc. Fiecare primete cte
un cartona ce conine o aciune aprobat de cei din jur pe care copilul trebuie s o exprime n glas.
Fiecare mesaj trebuie s nceap cu cuvintele: Odat eu (de ex. Odat eu am ajutat prietenului s
fac tema).Pentru gndire/pregtire se ofer 2-3 min.apoi fiecare copil prezint mesajul su despre ct
de bine el a realizat sarcina sau fapta menionat n fi. Dup ce s-au manifestat toi copiii,adultul poate
face o concluzie:fiecare copil posed anumite caliti pozitive,talente i de aceea trebuie s avem o
atitudine binevoitoare,grijulie fa de cei din jur.

JoculSculptura
Scopul: Antrenarea abilitilor de control a muchilor feei,minilor, picioarelor etc. diminuarea tensiunii
emoionale i musculare la copii anxioi. Coninutul: Copiii sunt divizai n perechi: unul este
sculptorul, cellalt sculptura. La indicaia conductorului sculptorulmodeleaz dinlutsculptura:
13

Copilului care nu se teme de nimic Copilului care este mulumit de tot cel nconjoar Copilului care
executat o sarcin dificil etc. Subiectele pentru sculptur pot fi propuse de adult sau alese de copii. Apoi
copiii pot s se schimbe cu rolurile sau este posibil varianta sculpturii n grup.La sfritul jocului este
binevenit s discutm cu copiii senzaiile,sentimentele ce le-au avut pe parcursul identificrii cu rolurile
de sculptor,sculpturasau care din figuri era plcut s o reprezini i carenu.
Jocul Eu sunt Lenua
Scopul: Creterea nivelului de autoapreciere,dezvoltarea deprinderilorde reacionare rapid la situaia nou
creat,diminuarea tensiunii Emoionale i musculare la copii anxioi. Coninutul: Copiii formeaz un
cerc.Fiecare,pe rnd iese,n mijlocul cercului i cnt numele pe melodia unui cntec cunoscut,de ex.Eu
sunt Leee-nuuu-aaaaa,Leee-nuuu-aaaaa!..Ceilali din cerc trebuie s recunoasc melodia interpretat.
La sfritul jocului este binevenit s discutm cu copiii ce emoii/sentimente au trit n momentul
prezentrii.
Jocul Rece, cald, frige
Scopul: dezvoltarea perseverentei. Obiective operationale: sa caute jucaria ascunsa, sa respecte indicatiile
primite. Resurse didactice: o jucarie, o basma. Desfasurarea jocului Un copil este legat la ochi cu o
basma. Copiii stau la locurile lor n timp ce unul dintre ei ascunde o jucarie. La comanda cadrului
didactic, copilul legat la ochi, si desface basmaua si porneste n cau- tarea jucariei ascunse. Cnd se
apropie de jucarie, propunatorul mpreuna cu clasa spun: cald, cnd e foarte aproape striga: frige, iar
daca se departeaza l previn prin cuvntul: rece. Jocul se desfasoara prin ndrumarea copilului cu
ajutorul acestor trei cuvinte, pna gaseste jucaria. Jocul se reia prin schimbarea copilului care cauta
jucaria ascunsa.

III. Obiectivele psihoterapiei- ce stabileste fiecare terapie. Eficacitatea psihoterapiei prin joc.
OBIECTIVE:
-Organizarea activitatilor ludice ca modalitati de terapie cu caracter permanent;
-Formarea unor conduite cognitiv-ludice care sa valorifice continuturile programelor scolare, att sub
aspect informational ct mai ales sub aspect al formarii unor operatii concrete;
-Initierea comportamentelor ludice complexe care sa conduca la valorificarea structurilor operationale de
natura perceptiva, senzorio-motrica, verbala, afectiva, intelectuala, expresiva, de integrare sociala;
-Solicitarea gndirii creatoare si valorificarea la maximum a posibilitatilor intelectuale ale elevilor;
14

-Crearea momentelor de relaxare, n vederea recuperarii energiei nervoase a elevilor.


Care sunt beneficiile ludoterapiei? Terapia prin joc are meritul de a asigura un spatiu - atat locativ, cat si
emotional - sigur si confortabil pentru copii. Jocul este o activitate familiara copiilor si ii face sa se simta
relaxati in timpul unei astfel de sedinte.
ALTE BENEFICII ALE LUDOTERAPIEI:

asigurara un spatiu sigur si familiar pentru exprimarea sentimentelor;

faciliteaza exprimarea sentimentelor si a emotiilor in moduri originale si creative;

ajuta la explorarea si practicarea anumitor tactici sociale;

contribuie la dezvoltarea concentrarii atentiei;

incurajeaza si consolideaza increderea in sine si simtul competentei;

dezvolta increderea in ceilalti;

faciliteaza depasirea experientelor traumatice stresante din trecut;

incurajeaza dezvoltarea unor ganduri si idei sau sentimente noi;

permite depasirea barierelor de comunicare;

incurajeaza modalitati noi de gandire si comportament;

creste gradul de intelegere si constientizare a unor probleme;

optimizeaza relatia parinte copil;

identificarea copiilor ce cerine educaionale speciale (CES);

prevenirea comportamentelor agresive.

Exista mai multe afectiuni si probleme in care terapia prin joc sau ludoterapia poate fi folosita pentru ca
micutul sa le poata depasi. Ludoterapia poate fi de folos pentru copii care:

se confrunta cu separarea de un parinte, cu divortul sau conflictul dintre parinti;


au fost traumatizati sau abuzati (sexual, fizic sau emotional);
se aplica si la cei care au fost martori ai violentei domestice sau ai unor acte de cruzime;
sunt adoptati sau stau in centre de plasament;
15

se confrunta cu moartea unui parinte sau a unei persoane dragi ori cu imbolnavirea cuiva;
au fost bolnavi si spitalizati perioade lungi de timp;
sufera de ADHD;
au trecut prin calamitati naturale sau accidente severe.

Eficacitatea psihoterapiei prin joc


De peste 70 de ani, psihoterapia prin joc este considerata o modalitate preferentiala de psihoterapie cu
copiii. Totusi, criticii psihoterapiei prin joc au pus sub semnul intrebarii eficacitatea acesteia si au sugerat
ca in psihoterapia copilului ar putea fi mai utile alte interventii, care beneficiaza de mai mult suport
empiric, asa cum este psihoterapia cognitiv-comportamentala. Psihologii au profitat de joc pentru a crea
un canal de comunicare cu copiii. Prin intermediul jocului copiii exprima sentimente, trairi si emotii pe
care de multe ori nu le pot verbaliza. De asemenea, el este folosit si ca metoda de diagnosticare a celor
mai frecvente boli mintale la copii. Terapia prin joc este o modalitate bine planificata, conceputa filozofic,
bazata pe stadiile de dezvoltare ale copilului si sprijinita de ultimele cercetari in domeniu de a ajuta copiii
sa se confrunte cu si sa rezolve problemele pe care experimenteaza de-a lungul existentei lor. S-a
demonstrat ca terapia prin joc este un mod de abordare terapeutic efectiv pentru o varietate de probleme
ale copiilor .
Exista insa cateva meta-analize care arata rezultate promitatoare in ce priveste eficacitatea terapiei
nondirective prin joc. In Romania puteti urma formare in dramaterapie si terapie prin joc in cadrul
Asociatiei de Terapie prin Joc si Dramaterapie din Romania.

IV. Metode si tehnici specifice, relatia psihoterapeut-pacient.


Valenele psihodiagnostice ale jocului.
Pe de o parte jocul este folosit ca instrument psihodiagnostic, prin intermediul cruia psihologul ia
contact cu lumea interioar a copilului i poate face primele aprecieri asupra nivelului su de dezvoltare
cognitiv, a abilitilor de comunicare i relaionare social, a eventualelor porniri agresive i a stimulilor
care declaneaz reaciile violente, precum i asupra fricilor sau fobiilor copilului. Pentru a afla toate
aceste lucruri folosim, desigur, o mare varietate de jocuri, cci jocul cunoate o palet foarte larg de
instrumente, reguli i ambiente, dinamica lui fiind la fel de bogat i de variabil ca ntrega via i
dinamic psihic a copilului nsui. Desigur, cu ct copilul este mai mic, cu att jocul devine un
16

instrument mai puternic n minile psihologului, dar aceasta nu nseamn c el nu ne mai este de folos n
lucrul cu copilul mai mare, deoarece exist jocuri pentru toate vrstele i pentru toate gusturile.
Primii pai pe care i facem n ntmpinarea copilului, atunci cnd el vine pentru prima oar la
cabinet, au ca scop n sine stabilirea unui prim contact favorabil, securizant pentru copil, contact ce se va
constitui n prima crmid pus la baza unei relaii terapeutice pozitive. n ncercarea de a ne apropia
de copil i de a ptrunde n lumea lui secret folosim abordri variate, de la interciunea dinamic i
bogat cu copilul, pn la retragerea ntr-un con de umbr a evaluatorului, lsnd copilul s exploreze
singur mediul i s fac propriile alegeri. ntr-o prim edin cu copilul putem, de exemplu, fie s
stabilim o list cu activiti i s pregtim din timp materialele, care vor fi expuse privirii acestuia i lsate
la ndemna sa, cu scopul de a-i strni curiozitatea, fie putem s nu pregtim nimic i s lsm la
latitudinea copilului alegerea unor activiti pe care s le desfurm mpreun, dac nu cumva dorete s
exploreze i s se joace singur.
Din aceste prime aspecte, precum acceptarea activitilor propuse sau respringerea lor, dorina de a
ntreprinde ceva n acest spaiu nou i de a se juca cu materialele disponibile sau, din contr, refuzul de a
se integra n ambient i respingerea a tot ceea ce i se ofer, precum i din natura activitilor, jocurilor i
jucriilor alease, noi emitem deja primele ipoteze legate de personalitatea copilului, de potenialele lui
dificulti i de natura lor, surprindem gravitatea perturbrilor comportamentale, msura anxietilor
copilului sau gradul de afectare cognitiv (intelectual).
Despre copilul care accept cu uurin prezena psihologului, care primete cu entuziasm
activitile propuse i care se comport firesc i natural, vom tii de la bun nceput c adaptarea nu este
problema lui cea mai mare i putem presupune c implementarea programului de intervenie se va realiza
cu uurin, nentmpinnd rezistene i tensiuni accentuate din partea copilului.
Despre copilul care nu-i exprim niciodat nici un fel de preferin, care nu refuz nimic i care nu
cere nimic n schimb, copilul care nu ne face oferte de joc i nu ne solicit niciodat nici un fel de
schimbare n program, deducem c este un copil care, n mod paradoxal, are dificulti de adaptare
dificulti mascate sub aparena cumineniei i greu de recunoscut pentru ochii ne-profesionistului. Dar
noi tim c, uneori, copiii cei mai cumini sunt tocmai copiii care au cele mai mari probleme, deoarece
lipsa lor de curaj i de iniiativ, lipsa aproape total de asertivitate i ngurgitarea forat sau autoforat a preferinelor i alegerilor celorlali se soldeaz cu acumularea, n timp i n tcere, a unui imens
bulgre incandescent de frustare i mhnire, care, la un moment dat, va rbufni. n aceeai msur
copilul cu nu n brae, mereu opoziionist, nemulumit i revoltat, copilul care se pune mereu de-a
curmeziul, care rspunde obraznic i ncalc toate regulile cunoscute, are n aceeai msur probleme de
adaptare sau/i de nelegere a contextului social i a cutumelor lumii n care triete. Toate acestea se
constituie n informaiile preliminare pe care psihologul le poate surprinde ntr-o prim edin de joc
cu copilul pacient.
17

Valenele psihoterapeutice ale jocului.


Pe de alt parte, jocul este folosit i ca instrument psihoterapeutic, prin intermediul cruia ncercm
s-l nvm pe copil diverse lucruri, s-i explicm aspecte ale vieii de zi cu zi, s-i alungm angoasele,
s-i corectm comportamentul, precum i o serie de alte lucruri toate acestea fr ca copilul s simt c
nva ceva. Cu alte cuvinte, ne bazm pe nvarea intuitiv, spontan i incidental (neintenionat),
tiind c n virtutea acestei modaliti de nvare se asimilieaz aproximativ 80% din toate cunotiinele
pe care le dobndete un om pe parcursul ntregii sale viei, cu un minimum de efort mental.
De exemplu, jocul poate fi folosit n cazul copiilor cu tulburri emoionale sau de comportament, cu
anxietate sau diferite tipuri de fobii, cu dificulti de adaptare i integrare social i colar. Cum? Pi, n
primul rnd speculnd latura proiectiv a jocului (prin care copilul transpune n personajele i n
activitile de joc situaii concrete din viaa sa real) ne punem la curent cu problemele cu care copilul se
frmnt, probleme pe care altfel probabil c nu ni le-ar destinui (n orice caz, nu n totalitate), fie dintr-o
oarecare team, fie din necontientizarea exact a dificultii sale, ori din imposibilitatea explicrii
faptelor. Apoi, dup ce ne-am lmurit asupra cadrului problemei, trecem la aciune. Implicndu-ne n
jocul copilului, n scenariul su, influiennd cursul aciunii, replicile sau reaciile personajelor putem da
un alt curs reprezentrilor sale interioare despre obstacolele cu care se confrunt, i putem revela faptul c
realitatea are mai multe faete, c exist i soluii, sau c exist i alte alternative dect cele pe care la lua
el n considerare.
Oricum, primul efect obinut const n detensionarea datorat faptului de a ipostazia problema sau
dificultatea pe care o ntmpin, de a vorbi cumva despre ea. Apoi, al doilea efect obinut const n
modificarea reprezentrilor sale asupra problemei, n lrgirea cmpului de precepere a realitii, n
modificarea scenariului su care-l ine captiv n mijlocul problemei care l consum. Al treilea efect const
n dotarea copilului cu o serie de instrumente i mijloace de a face fa provocrilor la care lumea real
l supune, n virtutea descopririi resurselor sale interioare.
Jocul poate fi (i este!) intens folosit i cu copiii suferind de tulburri cu afectare intelctual, precum
ntrzierea mental, afeciunile din spectrul austit i altele. n aceste cazuri, utilizarea jocului difer,
desigur, dar este la fel de util. Tot ce i nvm pe aceti copii o facem aproape exclusiv folosind jocul i
joaca, dei este vorba despre un joc mult mai structurat i cu un regulament mai complex. i putem
nva astfel concepte, strategii de aciune, le putem modela i modifoca comportamentul, reaciile,
atitudinile i raportarea la oamenii i evenimentele din jurul lor. n plus, n cazul acestor copii inclusiv
evaluarea capacitilor, abilitilor i nivelului lor de dezvoltare se face prin intermediul jocului, realizat
sub forma unor serii de probe pe care copilul trebuie s le treac pentru a fi recompensat i pentru a
primi premiul cel mare.
18

Utilizarea jocului i a jucriilor sub form de unelte sau instrumente psihodioagnostice i


psihoterapeutice reprezint o abordare eficient, productiv i realist deci, n ultim instana, optarea
pentru o terapie prin joc constituie o strategie pragmatic, n minile celui care recunoate valenele
vindectoare ale jocului.

Activitati ludice:
1.Jocuri de conditionare pozitiva operanta.
2.Conduita cognitiv-ludica si organizarea cunoasterii prin jocuri de pre-nvatare
2.1.Jocuri senzorio-motrice de nvatare a gesturilor elementare, de imitare a gesturilor adultilor.
2.2.Jocuri de manipulare a materialelor didactice.
2.3.Jocuri de nvatare a unor notiuni primare privind proprietatile diverselor obiecte.
2.4.Jocuri de formare structurilor si conduitelor perceptiv-motrice de culoare, forma, orientare-organizarestructurare spatio-temporala.
3.Conduita cognitiv-ludica si organizarea cunoasterii prin jocuri de nvatare
3.1.Jocuri pentru cunoasterea conceptelor fundamentale.
3.2.Jocuri reprezentative, cu reguli.
4.Conduita cognitiv-ludica si organizarea cunoasterii prin jocuri de post-nvatare
4.1Jocuri de divertisment.
4.2.Jocuri logice.
4.3.Jocuri de societate.
5.Conduita cognitiv-ludica si organizarea cunoasterii prin jocuri de dezvoltare
5.1.Jocuri de: -comparare; asociere; ordonare; clasificare; seriere.
6.Activitati ludice de terapie prin miscare si munca
6.1.Jocuri de manipulare.
6.2.Jocuri de constructie.
6.3.Jocuri de asamblare.
7.Activitati ludice de terapie de expresie
7.1.Jocuri grafice: preliminarii si divertisment.
7.2.Jocuri de culoare si forma.
7.3.Jocuri de ritm.
7.4.Jocuri muzicale (ritm si melodie).
8.Activitati ludice pentru psihoterapia de grup si socializare
8.1.Jocuri cu roluri psihometrice.
8.2.Jocuri cu roluri sociale
19

Axline identific urmtoarele sarcini / roluri:


--Observarea procesului de joc : cum se joac copilul, cum manevreaz obiectele, ce alege, ce ignor, ce
stil de comportare adopt, i este dificil s treac de la o stare la alta...?
--Analiza coninutului jocului: ce subiect st la baz (de singurtate, agresiv,accident...)?
--Aprecierea abilitilor de comunicare a copilului : se simte contactul cu copilul,care este nivelul de
implicare aacestuia njoc?
--Stabilirea contactului cu copilul pe parcursul jocului : dac n timpul jocului se repet una i aceeai
situaie, psihoterapeutul poate interveni cu ntrebri ce fac referin la viaa real a copilului (de ex. Dar
acas ie i place s aezi lucrurile la loc?).
--Atragerea ateniei copilului asupra propriilor stri emoionale pe parcursul jocului:de ex.mi pare c
ppua mam nu este mulumit de propriul copil?
--Orienteaz copilul spre situaii reale din viaa lui:
de ex.Dar tu te-ai btut vreo dat ca aceti doi soldai?
--S nu ntrerup evoluia jocului copilului, n caz de necesitate s atepte o anumit perioad de timp.
Procesul terapiei prin joc
Oferindu-li-se oportunitatea, copiii isi vor exterioriza sentimentele si nevoile intr-omaniera
similara adultilor. Desi dinamica expresiei si modalitatea de comunicare suntdiferite pentru copii,
exprimarile (teama, satisfactie, manie, fericire, frustrare, multumire)sunt similare cu cele ale adultilor.
Copiii pot intampina dificultati considerabile in aexprima ceea ce simt sau in ce fel experientele traite i-au
afectat. Daca sunt lasati, totusi,in prezenta unui adult caruia ii pasa, o persoana sensibila si care sa
manifeste empatie,copiii isi vor dezvalui sentimentele interioare, prin intermediul jucariilor si al
materialelor pe care ei le aleg, prin ceea ce fac cu acestea sau cum se joaca cu ele, de asemenea si
prin povestile pe care le interpreteaza. Procesul de terapie prin joaca poate fi vazut ca o relatieintre
terapeut si copil, relatioe in care copilul utilizeaza jocul pentru a explora lumea sa personala si pentru a
realiza contactul cu terapeutul intr-un mod care asigura sigurantacopilului. Terapia prin joc asigura
copilului oportunitatea de a exterioriza, in timpul jocului, experiente si sentimente asociate. Acest proces
va permite terapeutului saexperimenteze, intr-un mod personal si interactiv, dimensiunile universului
interior alcopilului. Aceasta relatie terapeutica asigura o dezvoltare dinamica si
vindecareacopilului.Deoarece lumea copilului este o lume a actiunii si activitatii, terapia prin joc
asiguraterapeutului posibilitatea de a patrunde in lumea copilului. Copilul nu este impiedicat sadiscute
despre ceea ce s-a intamplat; mai degraba, copilul, in timpul jocului, lasa sa iasala suprafata experientele
trecute si sentimentele asociate. Daca motivul pentru carecopilul a fost dus la terapeut este
comportamentul sau agresiv, mediul de joaca daterapeutului oportunitatea de a experimenta agresiunea, pe
20

de o parte in timp ce copilulloveste o papusa sau incearca sa il impuste pe tarapeut cu o arma si pe de alta
parte sa ilajute pe copil sa invete auto-controlul folosind procedurile terapeutice potrivite
a stabililimitele.Fara prezenta materialelor de joc (jucarii diverse, jocuri etc.), terapeutul poate doar
vorbicu copilul despre comportamentul agresiv pe care acesta l-a manifestat cu o zi sau osaptamana in
urma. Indiferent care au fost motivele pentru care copilul a fost dus laterapeut, prin terapia prin joc
terapeutul are ocazia de a experimenta si de a incerca sarezolve in mod activ problema, in momentul in
care aceasta este traita de catre copil.Axline (1947) a interpretat acest proces ca unul in care copilul isi
exteriorizeazasentimentele, aducandu-le la suprafata, confruntandu-se cu ele si chiar invata sa
lecontroleze sau sa renunte la ele.
Jucarii si materiale de joc
Desi de dorit, o camera de joaca complet echipata nu este esentiala pentru ca un copil sase
autoexprime. Ceea ce este important este accesul facil al copilului la acele materiale de pentru joaca al
caror scop este acela de a incuraja exprimarea. Nu toate jucariile si jocurile incurajeaza in mod automat
copilul sa isi exprime sau sa isi exploreze nevoile,sentimentele si experientele. Deci jucariile trebuie sa fie
selectate si nu colectionate.Terapia prin joc nu este folosita ca o modalitate de petrecere a timpului sau
de pregatirein vederea unei alte activitati. Scopul nu este acela de a "ocupa" mainile copilului in timpce se
incearca obtinerea vreunor cuvinte din gura acestuia. Drept urmare, o atentieimportanta ar trebui acordata
selectarii jocurilor/jucariilor care ar putea ajuta inurmatoarele situatii:- Explorarea experientelor ce tin de
viata reala- Explorarea unei game variate de sentimente- Testarea limitelor - Joaca expresiva si
de explorare- Explorare si examinare fara verbalizare- Succes fara o structura prestabilitaJucariile
mecanice sau foarte complexe nu se potrivesc acestor obiective, deci sunt deevitat. Jocurile si jucariile
care necesita asistenta consilierului pentru a fi folosite, nu sunt potrivite. Multi dintre copiii ce au nevoie
de terapia prin joc au un moral slab si suntextrem de dependenti. Jucariile si jocurile nu trebuie sa
sporeasca aceste probleme.Landreth (1991) a furnizat a lista cu jucarii si jocuri/ materiale specifice.
Stabilirea limitelor in terapia prin joc
Stabilirea limitelor este o parte necesara si vitala a procesului terapie prin joc. Desi procedurile
pentru stabilirea limitelor pot varia, stabilirea limitelor terapeutice este partede baza a tuturor conceptiilor
teoretice de terapie prin joc. Structura limitelor terapeuticeeste ceea ce ajuta la relationarea experientelor
cu viata reala. Limitele in terapia prin jocau atat beneficii practice cat si terapeutice deoarece se pastreaza,
printre alte dimensiuni,relationarea terapeutica, i se faciliteaza copilului oportunitatea de a invata
ce esteresponsabilitatea de sine si auto-controlul si de asemenea, confera copilului siterapeutului un
sentiment de siguranta emotionala si psihica. Acest sentiment de sigurantaemotionala da posibilitatea
copilului sa isi exploreze si sa exprime dimensiunile emotionale interioare, care probabil au
21

ramas ascunse in alte inter-relationari.Terapia prin joc nu este o relationare in care copilului i se permite
totul, deoarece copilulnu se simte in siguranta, important sau acceptat intr-o relatie fara limite. Limitele
asigura prezivibilitatea. Deci, copiilor nu le este permis sa faca tot ceea ce ar vrea sa faca. Ostructura
prestabilita asigura granite pentru relatia pe care terapeutul a determinat-o dejaca fiind necesara. Relatiile
ce se stabilesc in timpul terapiei prin joc au limite minimale.Dezordinea este acceptata, dorinta de
a explora este incurajata, ordinea si disciplina nusunt cerine obligatorii, iar rabdarea persistenta
este principiul calauzitor. Dorintacopilului de a nu respecta limitele este intotdeauna de o mai mare
importanta decat depasirea propriu-zisa a unei limite.Deoarece terapia prin joc este o experienta de
invatare pentru copii, limitele nu suntstabilite decat atunci cand sunt necesare. Copilul nu poate invata
auto-controlul panacand o ocazie de a-l experimenta nu apare. Astfel, a stabili o limita unui copil de a
nuvarsa acuarelele pe covor, nu este necesara pana cand copilul nu incearca efectiv sa facaaceasta.
Limitele sunt formulate intr-un mod care sa-i permita copilului sa se poatacontrola. Scopul este acela de
raspunde intr-un asemenea mod incat copilului sa i se permita sa spuna "Nu" siesi. Fraza: "Ti-ar placea sa
versi acuarelele pe podea, dar podeaua nu e facuta ca acuarelele sa fie varsate pe ea; tavita de pe masa
este pentru a a pune acuarelele in ea" recunoaste sentimentele copilului, ii comunica pentru ce nu
estefacuta podeaua si ii asigura o alternativa acceptabila. Copilului i se permite sa se opreascasingur la
timp.
Pregatirea profesionala
Viitorii terapeuti trebuie sa aibe o pregatire corespunzatoare. Majoritate teapeutilor ce facterapie
prin joc, au masterat in consiliere, psihologie sau asistenta sociala, desi mai existasi alte discipline
reprezentative in domeniu. O cerinta de baza este un titlu de master intr-un astfel de domeniu cu accent pe
aspectele clinice sau de consiliere ale relatieiterapeutice. In cadrul sau in completarea unui asemenea
program, pregatirea ar trebui sacuprinda domeniile referitoare la dezvoltarea copilului si de asemenea
aptitudini deconsiliere, incluzand o pregatire teoretica referitoare la schimbarile de comportamente
corepunzatoare tipului de terapie prin joc folosita. Programul de studiu ar trebui sa includa o pregatire
vasta in domeniul terapiei prin joc si o practica asistata cu copii a terapiei prin joc.
Ludoterapia individuala si colectiva:
Acest tip de terapie poate fi facut individual sau in grup, cu mai multi copii. Atunci cand se alege
varianta individuala in camera de joaca sunt prezenti doar terapeutul si copilul. Totusi, multi specialisti
recomanda integrarea copilului intr-un grup care este supus ludoterapiei. Copilul are mai mult de
beneficiat in acest fel. Isi dezvolta abilitati sociale si are ocazia sa isi faca prieteni.
In plus, micutul are sansa de a lucra in echipa, de a-si dezvolta comunicarea si capacitatea de a-i
asculta pe ceilalti. El are sansa de a interactiona si colabora cu alti copii in vederea indeplinirii anumitor
22

sarcini. Se poate simti confortabil si in siguranta daca vede ca sunt de fata si alti copii. Tehnicile colective
presupun implicarea copiilor in spectacole, sporturi sau psihodrame.
V. Aplicatii - ex. studiu de caz/ joc de rol ,etc.
Terapia prin joc: studiu de caz
,,Jocul este singura atmosfer n care fiina psihologic poate s respire i n consecint poate s
acioneze.A ne ntreba de ce se joac copilul nseamn a ne ntreba de ce este copil,nu ne putem imagina
copilria fr rsetele i jocurile sale-Eduard Claparete
Indiferent de vrst jocul este un aspect fundamental al comunicrii cu ajutorul cruia se elibereaz
stresul,se stimuleaz creativitatea iar copiilor le asigur un mediu de exprimare a sentimentelor,de
explorare a relaiilor i de mrturisire a dorinelor.
Studiu de caz : copilul anxios
Carolina este o feti foarte linitit i o elev mediocre,de nota 7.De multe ori,gndirile i zboar
de la activitatea de curs,iar nvtoarea crede despre ea c este genul care nva ncet i c e depit
uor de cerinele colare.Carolina se plnge uneori de dureri de stomac i de cap i pierde cam 4 zile de
coal pe lun,din cauz c nu se simte bine.Dnu este n aceai clas,dar are un comportament distructiv
i el este un elev de nota 7,dar nvtoarea crede c ar putea obine note mai bune dac s-ar concentra
asupra lucrului.Dnu este cteodat autoritar i se-ntmpl frecvent ca el s ntrerup leciile i
activitile uzuale.Cnd nvtoareu i se cere s precizeze numele elevilor a cror situaie trebuie s fie
discutat la urmtoarea edin,ea se gndete imediat la Dnu i la ali doi biei care deranjeaz
orele.Numele Carolinei nici nu i trece prin minte.Doi ani mai trziu,Carolina ajunge la psihologul colii
pentru c este n pericol s repete anul.Evaluarea fcut n acest moment arat c,de fapt,Carolina este o
fat istea dar copleit de ngrijorri,temeri i de sentimentul propriei inadaptri.n plus ea i-a dezvoltat
o serie de comportamente evitante din cauza anxietii i depresiei sporite i,prin urmare,i s-au accentuat
temerile,acuzele somatice i apsenteismul.
Direcii de lucru cu copii anxioi:
1. Ridicarea autoaprecierii: se realizeaz prin numirea copilului pe nume,prin laude pentru succese
mici n faa altor copii.Este de dorit ca acestor copii s li se fac complimente.
2. Formarea deprinderilor de auto-conducere n situaii concrete: deoarece copii anxioi nu i discut
problemele,este de dorit ca copilul s fie implicat n discuii commune prin care acesta s i
resolve problemele existente.
3. Diminuarea ncordrii musculare: jocuri cu contact tactil,exerciii de relaxare.

23

Includerea copiilor n orice joc nou trebuie s se efectueze pe etape.Acesta trebuie s nteleag regulile
jocului nainte s fie el nsui implicat.

Bibliografie:

U.Schiopu,E.Verzea,Psihologia varstelor,E.D.P.,Bucuresti,1995

Cuco,Constantin,Pedagogie,Iai,Editura Polirom,1996,

A.DamianLudoteca-de la joac la educaia prin joc,Bucureti,2005

Ghid practic de ludoterapie

Aurelia Racu,Anatolii Danii Interventia recuperativ-terapeutica pentru copiii cu


dizabilitati multiple Chisinau, 2009

6.Danii A.,Racu S., Neagu M.- Ghid de termeni si notiuni: Psihopedagogie speciala. Asistenta
sociala. Termenologie medicala. Legislatie si reglementari specifice. Editura
Pontos,Chisinau,2006.

E. Cretu, Psihopedagogia scolara pentruinvatamantul primar, edit. Aramis, Bucuresti,1999


o Nicola,Tratat de pedagogie scolara, edit. Aramis, Bucuresti, 2000

P. Osterrieth, Introducere in psihologiacopilului , E.D.P., Bucuresti, 1976

U. Schiopu, E. Verzea, Psihologiavarstelor , E.D.P., Bucuresti, 1995

T. Cretu, Psihologia varstelor, edit. Credis,Bucuresti, 2001

24