Sunteți pe pagina 1din 7

ZMEURA DE CAMPIE

de Mircea Nedelciu
postmodernism dupa 1980
Mircea Nedelciu (1950 - 1999) considerat a fi unul dintre cei mai importani reprezentani ai
curentului
optzecist
i
ai
postmodernismului
n
literatura
romn.
Romanul Zmeura de campie" a aparut n 1984 este mprit n patru pri i alctuit din 24 de
capitole numerotate cu literele alfabetului, de la A (cuvntul Arac") i pn la Z
(cuvntul Zat").
Titlul constituie simbolul unei nstrinri (zmeura fiind o planta de munte): omul - desparit de
familie, trdat de memorie i chiar de Istorie - este un nstrainat in lume.
Tema romanului o constituie raportul dintre memorie i adevr, neputina recuperrii trecutului
autentic.
Prozatorul i construiete romanul folosind biografiile unor tineri orfani: Radu A. Grinu, Zare
Popescu i Gelu Popescu, zis Meteru, au crescut fr prini, au trecut n momente diferite pe la
Casa de copii colari din Sinaia (un orfelinat, aadar), unde ultimii doi, la iniiativa celui mai
mare, a lui Zare, s-au fcut frai. Dup ce pleac din Cas, Zare continu s-l caute - sporadic - i
chiar s-l susin financiar pe Gelu, n vreme ce el rateaz admiterea la Facultatea de Istorie, face
armata i, dup diverse peregrinri (specifice personajelor lui Mircea Nedelciu), lucreaz ca
muncitor pe un antier de la Canal. n armat, Zare l ntlnete pe Grinu, profesor de romn
suplinitor i aspirant perpetuu la meseria de regizor, care satisface un stagiu militar cu termen
redus. Dup perioada osteasc (cu care romanul debuteaz, nregistrnd colocviile celor doi),
Grinu peregrineaz la rndu-i, schimb locurile de munc, funcionnd o vreme ca pedagog la
Liceul de Mecanic Fin, unde l ntlnete pe Gelu Popescu, elev neobinuit din clasele
mari. Romanul cuprinde traseele celor trei tineri (n intervalul 1973-1977), ca i momentele lor
de intersecie, cel mai adesea pur ntmpltoare (ca peste tot n proza autorului, i aici exist o
reea
de
coincidene).
Pe lng statutul de orfan, cele trei personaje au n comun tentativa de a-i reconstitui propriul
trecut, pentru care - ni se anun nc din primele pagini ale romanului - "singurul document
autentic" l constituie "amintirile [...] vagi". Tocmai de aceea, modalitile acestei reconstrucii
biografice sunt diferite. Zare elaboreaz, cu mijloace de autodidact (idei dezordonate i intuiii
ndrznee, uneori, strlucite), teorii asupra istoriei pe care i le comunic epistolar fostului su
profesor de istorie sau le dezbate cu Grinu. n ceea ce-l privete, acesta din urm prefer s-i
imagineze propria biografie, structurnd-o apoi n scenarii cinematografice nsemnate ntr-un
caiet de regie. Singur Gelu, mezinul, face ceea ce s-ar putea numi o "investigaie de teren",
observnd i adunnd poveti pe care, cu parcimonie (adic, ntr-un scenariu, n fond,
eherezadic sau, dac vrei, sadovenian), le d la rndul su mai departe: "Pe parcursul a ctorva
sute de zile care urmar, Gelu i povesti lui Grinu, cu diverse ocazii, n ce fel i-a nceput i unde
a ajuns cu cutatul prinilor. ntre timp li se mai ntmplar i multe alte lucruri demne de a fi
povestite."
Dei are elemente de melodram, picaresc i proz detectivistic (ntreinnd toate alerteea
naraiunii i curiozitatea cititorului), Zmeura de cmpie se nal pe o temelie, n fond, tragic,
de o luciditate necrutoare. Contrar relaiilor "descifrate" uneori de critici (derutai de firele voit

nclcite ale romanului), cele trei personaje nu sunt rude. Dimpotriv, episoadele din prima
copilrie a lui Zare i din cea a lui Grinu s-au intersectat pentru c ntre prinii lor au existat
legturi nverunate de dumnie i delaiune. Gelu Popescu descoper: "Cu cteva sptmni
nainte de naterea lui Zare, cineva, un anume Vergu [...], a adus de poman (cu lumnare)
familiei Popescu Florea i Popescu Sperana un copil pe nume Radu (nume slav = bucurie, nota
Z.P.) i le-a spus celor doi c e din partea lui Grinu Anton, cel care are de tiat la stuf pe 15 ani."
Or, Grinu ajunsese la stuf ca urmare a delaiunii lui Popescu. Aadar, frietatea care se
stabilete ntre aceste personaje (i, printr-o extensie la care romanul, nu lipsit de o dimensiune
demonstrativ, oblig, n cadrul acestei generaii de fii) nu este un dat al sngelui, ci o opiune a
contiinei lor de fiine cu trecutul tulburat. Zare Popescu - cel care "refuz s-i recunoasc
prinii i, n general, nu prea accept ideea c el ar putea avea aa ceva" - decide c l vrea de
frate pe Gelu Popescu, dei acesta presupune - i nu se sfiiete s o spun, scuturnd plasa
iluziilor
c
"poate
nici
nu
m
cheam
Popescu".
Acesta e punctul n care romanul Zmeura de cmpie aeaz o distan implicit polemic fa de
romanele generaiei anterioare. Constant - devenit clieu - n proza aizecist, investigarea
adevratei biografii paterne duce de cele mai multe ori la imaginea unui tat czut prad unei
(reparabile, cnd nu reparate) greeli politice i devenit astfel o victim a istoriei. n investigaia
lor, personajele lui Mircea Nedelciu descoper, n schimb, o generaie patern vinovat de a se fi
dumnit i vndut, de a-i fi abandonat sau de a-i fi dus la prsire propriii fii i de a-i fi
nzestrat cu o biografie plin de pete oarbe: "n fond, ceea ce caui tu este aproape imposibil de
gsit. Tinereea i vrsta matur a omului care i-a fost tat (i este!), trebuie s fi existat acest
om, s-au petrecut ntr-un timp de neneles. Nici un criteriu nu mai este acelai. Semnele acelui
om, dac le-ai gsi, ar fi imposibil de interpretat, reaciile lui la ntmplrile propriei viei vor
rmne pentru tine nvluite n mister. Tot ce poi spera este s mai triasc i, vzndu-l cum se
comport n mediul lui de acum, s ncerci s-i inventezi aa-numitele date ereditare."
Departe de a fi un "roman mpotriva memoriei", Zmeura de cmpie este un substanial roman al
memoriei, unul dintre cele mai tulburtoare din ntreaga literatur romn postbelic, n care
memoria s-a adpostit adesea. Aici ns, anamneza nu mai mpac i nu mai absolv, ca n proza
obsedantului deceniu, ci, dimpotriv, desface i sfie. Ea se ncheie, ca ntr-un scenariu
dionisiac (Zare se recomand ntr-una din epistolele sale drept "un susintor al mitului
dionisiac"), nu cu sacralizarea, ci cu sfrtecarea zeului, adic a tatlui absent.
nsui modul de a povesti este adecvat acestei sfrtecri, cptnd aici o funcie moral. De la
faptul c materia epic nu se supune cronologiei, ci se ordoneaz dup un principiu al listei (de la
A la Z), pn la acela c naraiunea nainteaz "prin salturi n marginea adevratelor puncte
fierbini de pe traseul de povestit", numeroase mijloace concur la a spori hiurile lecturii.
Numai c, ne previne undeva un personaj, "nu-i nimic dac cititorul e derutat. Asta ajut la
nelegerea mesajului". Gelu nsui apeleaz la tehnica amnrii pentru a-l obliga pe Grinu s se
implice i s se preocupe mai mult de propria istorie: "l va pedepsi pentru asta. i va amna
ntr-atta povestirea, o va fragmenta i o va pune n dubiu, pn cnd cellalt va pleca i el pe
teren s-i dezlege firele". Lucrnd cu "un ton neutru i fr niciun fel de crescendo", aceeai este
i pedagogia pe care Mircea Nedelciu o adopt fa de cititorul su: "Da, da, degeaba zicei c nu
v pas i c totul a trecut n cele din urm. Suntem tot timpul soldai, dar nite soldai pe ai cror
umeri apas rspunderi de generali; de tcerea i ignorana noastr poate depinde soarta multor

btlii

care

nc

n-au

nceput."

Pstrnd asociaia, am putea spune c Zmeura de cmpie este, dintr-o perspectiv artistic, un
cmp de btlie ctigtor. Strbtndu-l, nsoind micrile avntate ori derutate ale eroilor, poi
s afli cel puin cine sunt fiii acelor tai sfiai de propria lor nesbuin.

Mai mult: ROMANUL POSTMODERN - Zmeura de campie, Mircea Nedelciu


Mircea Nedelciu este liderul incontestabil al prozatorii Generatiei '80, unul dintre cei mai valorosi
prozatori postmoderni din literatura romana. Elementul comun operei lui Mircea Nedelciu, de la
declaratiile teoretice din interviuri, articole, pana la proza scurta si romane, este rolul activ atribuit citito rului: ,,Nedelciu acorda, intr-adevar, o mare atentie receptarii textului literar. Pentru el este adevarata
asertiunea postmoderna ca in literatura de azi, in triada autor-opera-receptor accentul se deplaseaza pe
relatia intre ultimii doi termeni, Cititorul devine in aceasta perspectiva, un adevarat personaj.(M.
Cartarescu)

Zmeura de campie (1984) este unul dintre primele noastre romane postmoderne. Aspectul polimorf,
experimental, fragmentarea, perspectiva multipl 848f53i a care afecteaza coerenta povestirii au ca scop
mentinerea lectorului in text, cu promisiunea descoperirii in final a secretului. Atras in text de cautarea
misterului legat de originea unor orfani crescuti la casa de copii in anii de dupa razboi, cititorul descopera
mecanismul lecturii (metaromanul).
Cautarea identitatii este tema care uneste destinele personajelor Zare Popescu, Radu A. Grintu si
Gelu Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti in orfelinat. La modul
simbolic, lumea postbelica este o lume or fana, care isi cauta identitatea. O alta tema este incomunicarea
intre generatii pentru ca intre tinerii din anii '70 si parintii lor este o ruptura, o pata alba in memoria fiilor
pierduti: Tineretea si varsta matura a omului care ti-a fost tata (iti este!), trebuie sa fi existat acest om, sau petrecut intr-un timp de neinteles. Niciun criteriu nu mai este acelasi. Semnele acelui om, daca le-ai
gasi, ar fi imposibil de interpretat, reactiile lui la intamplarile propriei vieti vor ramane pentru tine
invaluite in mister.
Cautarea originilor, tema fiului pierdut (din drama popu lara), fenomenul stergerii memoriei in
context politic (,,Delatiunea are un rol istoric? intreaba Grintu) si anamneza, imposibilita tea comunicarii
intre generatii, raportul dintre individ si istorie (Nu ce oameni , ce perioada ciudata! atrage atentia Zare)
sunt insotite de tema povestirii si a povestitorului (ca in scena antologica a povestitorilor de la cazanul de
tuica, dar si pe parcursul intamplarilor, cand apar diversi povestitori cu diferite stiluri narative, care-i
caracterizeaza: Omul e stilul!). Nu lipseste nici tema iubirii, dar este dezvoltata ca melodrama paro diata
si dezintegrata, cu final suspendat.
Cautandu-si originile, documentandu-se, Radu A. Grintu compune un scenariu de film, iar Gelu
Popescu scrie o carte, asadar asistam la nasterea de la sine a unei carti, prin relevarea procesui elaborarii
ei (metaroman).
Titlul romanului Zmeura de campie este reluat ca titlu al capitolelor F. si I., ultimul in limba latina
-rubus Idaeus. Cu imaginea tufei de zmeura se deschide romanul, ca prima amin tire din viata lui Zare
Popescu, iar pe parcurs zmeura apare ca laitmotiv. Zmeura este o planta de munte, iar prezenta ei intr-o
gradina de la campie este un fapt curios, aparte, care particulari zeaza spatiul-matrice al celor trei tineri
fara identitate sociala, satul Burlesti. Zmeura din gradina fostului invatator simboli zeaza copilaria
pierduta, imaginea cu care incepe lumea. Ea trezeste amintirea, anamneza, ceea ce contrazice subtitlul
roman impotriva memoriei.
n Zmeura de campie, miza este ilustrarea trasaturilor romanului postmodern, la toate nivelurile
constructiei epice, iar epicul propriu-zis, povestea orfanilor, apare doar ca un pretext.
Conventia narativa a verosimilitatii din vechiul roman realist, care aparea ca un ansamblu unitar si
coerent si ascundea cititorului tehnicile de constructie, este dezintegrata, parca pentru a ilustra lumea la
care se raporteaza, o lume lipsita de latura integratoare. Metaromanul aduce dezvaluirea mecanismeor
de producere a textului, uneori prin comentariul ironic al naratorului (de exemplu: ,,Nu s-ar putea afirma,
din perspectiva auctoriala, ca Zare e un tip care se abtine de la alcool.; Nu-i nimic daca cititorul e
derutat. Asta ajuta la intelegerea mesajului.).

O alta trasatura a romanului postmodern este atomizarea subiectului (dispersarea lui in obiectele cu
care se vine in contact prin intermediul privirii, fragmentarea, dezordinea) si a per spectivei narative
(pluralismul vocilor narative, simultaneitatea perspectivei exterioare si interioare etc.).
Mircea Nedelciu combina intr-un text coerent diferite perspective narative (naratiune la persoana I, a
II-a, a III-a; viziunea dindarat, impreuna cu, din afara; homodiegeza, autodiegeza, heterodiegeza).
Naratiunea la persoana a III-a leaga diferitele povestiri la persoana I, documente cat de cat autentice
oferite de diferiti naratori, martori ai trecutului mai indepartat (razboiul) sau mai apropiat (anii '50), ori
martori ai prezentului (anii '70), Relatarea investigatiilor lui Gelu Popescu, spion al prozatorului, este
realizata la persoana a II-a. Omniscienta narativa este inlocuita cu competenta narativa a lectorului.
Estetica postmoderna aduce in roman deplasarea interesului de la epic, ca reactie impotriva ideii de
cauzalitate, catre lumea care ia nastere prin intermediul cuvintelor, asadar catre instantaneitate, prin
suspendarea temporalitatii. Este o estetica a discontinuitatii care transforma lectura intr-o veritabila
aventura a cautarii epicului(Carmen Musat)
Conceput ca un dictionar de obiecte (de la arac la zat), cu capitole oranduite alfabetic (ceea ce
evidentiaza si formal nasterea unei carti, care se elaboreaza didactic, de la A la Z), fara a se supune
cronologiei, cuprinde aproape toate formele de discurs epic, unele utilizate si in proza scurta a autorului:
confesiunea, jurnalul (caietul de regie al lui Radu A. Grintu), romanul epistolar, extrase din scrieri
istorice si din opere de fictiuni, relatari obiective, auctoriale, eseu autoreferential (cartea se incheie cu
studiul Este Zare Popescu un personaj in romanul Zmeura de campie?), dosar de documente, mai multe
perspective asupra aceluiasi eveniment sau personaj, discursul naratorului si discursul autorului (in
pagina si, mai rar, in subsolul paginii), discursuri din afara scenariului roma nesc (numeroasele si
savuroasele inregistrari facute in autobuz, in tren, intr-un restaurant etc.)(E.Simion) n Zmeura de
campie, subiectul se lasa mai greu reconstituit din fragmente, coincidente si intamplari care tin uneori de
senzational
Incipitul plaseaza naratiunea sub semnul povestirii si al amintirii: si mai amintea de curtea unei
case la tara, o curte uriasa, un maidan aproape. Vara, balariile o podideau si o transformau intr-o padure
de nepatruns (totul redus la scara, fireste, dar si el era mic pe atunci) . Zare Popescu si Radu A. Grintu se
cunosc intamplator in armata, in 1973. Aflati la trageri, Zare Popescu ii povesteste camaradului prima sa
amintire, dintr-o copilarie indepartata. n curtea uriasa a unei case de la tara, vara, un copil se ascunde
intr-o tufa de zmeura si asculta vocea plangacioasa a altui copil care il cauta. Aceasta amintire este
singurul document cat de cat autentic din viata lui Zare Popescu. Pentru Grintu, care doreste sa devina
regizor de film, aceasta amintire constituie primul cadru al scenariului cinematografic imaginat pe parcur sul. romanului.
Cautarea identitatii este tema care uneste destinele per sonajelor Zare Popescu, Radu A. Grintu si
Gelu Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti in orfelinat, lipsiti de
identitate intr-o lume in care s-au amestecat nu numai registrele starii civile, ci si valorile morale.
Originea necunoscuta si complexul de orfan se concreti zeaza in modalitati diferite ale reconstructiei
biografice: etimologie, cinematografie, genealogie.
Zare Popescu este pasionat de etimologii (face o arheologie a sensurilor) si de istorie, pe care o
judeca in functie de numele obiectelor. Teoria lui, elaborata cu mijloace de autodi dact, arata ca istoria este

alcatuita din oameni, obiecte, nume si povesti, iar a descoperi trecutul inseamna a descoperi relatiile
dintre aceste patru elemente. Desi din cauza acestei teorii este respins la Facultatea de Istorie, ea
ocazioneaza corespondenta cu fostul sau profesor de istorie, Valedulcean, si discutiile cu Grintu.
Radu A. Grintu, camaradul si prietenul sau, absolvent al Facultatii de Litere, dar avand diverse
ocupatii (pedagog, ghid ONT) inainte de a profesa intr-un sat de campie, are si el nostalgia altei cariere.
Si-a dorit sa devina regizor de film, iar cautarea identitatii se realizeaza prin inregistrarea obiectelor, a
oamenilor, a intamplarilor din viata sa, intr-un scenariu cinemato grafic imaginar. ntreg romanul poate fi
socotit o fictiune a personajului Radu A. Grintu, ambiguitate cultivata subtil de scriitor.
Gelu Popescu, mezinul, este colegul mai mic al lui Zare la Casa de copii scolari din Sinaia si elev la
Liceul de Mecanica Fina, unde Grintu este pedagog. El nu se refugiaza in imagina tie precum ceilalti doi,
ci poreste pe cont propriu ,,o ancheta genealogica. Spion al prozatorului, asculta povestea unui fost
invatator, Popescu, din comuna Burlesti, apoi a altui batran, Anton Grintu, ca si a altor povestitori intalniti
intamplator, face un raport pe care il dezvaluie abia la final. Interesat de cerce tarile lui Gelu este Grintu,
fata de care mezinul apeleaza, la tehnica amanarii pentru a-l obliga sa se implice in propria istorie: l va
pedepsi pentru asta. si va amana intr-atata povestirea,o va fragmenta si o va pune in dubiu, pana cand
celalalt va pleca si el pe teren sa dezlege firele. Aceasta este si strategia autorului fata de cititor.
Gelu Popescu consemneaza rezultatele anchetei sale; intr-un raport complet (in capitolul T.), o
pastisa dupa primul document in limba romana care s-a pastrat Scrisoarea lui Neacsu din
Campulung (1521), cu elemente ale stilului administrativ actual (proces-verbal). El afla ca cei trei tineri
nu sunt rude de sange, iar intre parintii lui Zare si Grintu au existat legaturi de dusmanie si delatiune. Cei
doi copii au trait un timp in casa invatatorului Popescu, vocea plangacioasa din prima amintire a lui Zare
apartinand lui Grintu, care se credea fratele lui mai mare. nsa Gelu nu afla nimic despre propriul trecut;
iar lipsa acestor semne, urme ale unor oameni care banuia el ca-i fusesera pairinti, il transfonna intr-un
narator necreditabil, iar ca personaj, considera ca a nu-si fi cunoscut parintii este, o infirmitate, fiind si
el, prin descendenta din oameni cu destine marcate de razboi, un mutilat de razboi.
Zare Popescu refuza sa-si caute tatal pentru ca, necunoscand vremurile tineretii acestuia, nu ar putea
interpreta reactiile lui la intamplarile propriei vieti, dar decide ca il vrea ca frate pe Gelu Popescu, desi
acesta isi pune chiar numele sub semnul intrebarii: poate ca nici nu ma cheama Popescu. Cliseu al
prozei saizeciste, investigarea biografiei paterne care duce la imaginea uinui tata cazut prada unei greseli
politice si devenit astfel victima a istoriei, se transforma in romanul lui Mircea Nedelciu in refuz al lumii
tatalui, vinovat de a-si fi parasit fiii. Singurul fapt precis este descoperirea unui spatiu-matrice, al acestor
tineri fara identitate sociala, satul Burlesti. Zmeura din gradina fostului invatator simbolizeaza copilaria
pierduta.
Romanul de dragoste, cu note de senzational si melo drama, al invatatoarei Ana cu fratii Popescu,
ramane neincheiat(strategie a prozatorului). Ea il iubeste pe Zare, caruia ii trimite scrisori si ii declara
dragostea, dar el nu-i raspunde, desi o iubeste. Atunci ea il intalneste intamplator pe Gelu Popescu, fratele
de cruce al lui Zare de la casa de copii, de la care afla de rudenie dupa ce fac dragoste. Ana ramane
insarcinata cu Gelu, dar nu-i spune si refuza sa-l mai vada, retragandu-se la Burlesti, unde era invatatoare.
Parodie a melodramei, absurd al existentei, repetarea istoriei, a greselilor tatalui?

ntamplarea pare a juca rolul naratorului omniscient (in acest roman postmodernist), iar coincidenta
ia locul cauzalitatii din romanul realist. Personajele (Zare, Grintu, Gelu si Ana) se cunosc doi cate doi,
fara ca al treilea sa stie de relatia celorlalti. Ei se cunosc toti, dar nu stiu unii de altii si nici nu se intalnesc
in acelasi timp, de unde sentimentul de cautare si de ratacire absurda intr-o lume neinteleasa si ostila.
Constructia personajelor este explicitata in notatii autoreferentiale puse pe seama lui Grintu, cel
care imagineaza un scenariu cinematografic, si completate de comentariul autorului: ,,Cum sa concepi
bine un subiect care prin propria sa activitate structurala sa puna ordine in harababura asta de impresii
spatiale si temporale si astfel si numai astfel sa le con stituie intr-o experienta obiectiva si
recognoscibila? Aceasta-i principala problema a unui personaj de film (sau de roman, de ce nu?).
Mircea Nedelciu apeleaza la limbaj ca principal mijloc de caracterizare a personajelor
principale sau episodice, pentru ca romanul include o serie de anecdote, scurte naratiuni fara legatura cu
firul epic. nsa omul e stilul, iar personajele se caracterizeaza prin calitatile de povestitori; limbajul
poarta indici ai varstei, ai categoriei sociale, ai nivelului de cultura si chiar indici morali, cum este cazul
palavragiului din tren, despre care Gelu ii explica Anei (in capitolul O.): Si el a trebuit sa-si modifice
calitatile caracterului. I-a fost frica, frica, tot timpul. Si incercand sa se adapteze ai vazut ce a devenit: o
canalie. Nu ezita niciun moment sa minta si sa jure stramb pentru a vietui mai bine.
Pretextul scenariului cinematografic al lui Radu A. Grintu sustine stilul epic ingenios (simultaneitatea
perspectivelor narative si a timpurilor verbale, amestecul planurilor temporale si spatiale, dispersarea
subiectului, juxtapunerea si amalgamarea formelor epice, includerea documentelor - scrisori, citate etc.
- in desfasurarea epica).
Naratorul este preocupat de a strecura in text notatii autoreferentiale, declaratii teoretice, observatii
ironice si autoironice despre tehnicile romanului realist, care intretin ideea existentei unui metaroman in
interiorul romanului: Nu exista o cronologie a lucrurilor povestile. nlantuirea lor depinde mai degraba
de pertinenta vocii celui care intervine, de stiinta lui de a povesti, dar si de socul initial, de obicei anuntat
ca fiind viitorul soc a ceea ce povesteste . Detaliul marunt poate schimba intreaga semnificatie a unei
povesti si poate determina succesul celui care decide sa continue.
Proza lui Mircea Nedelciu apartine unui postmodernism metafictional, postmodernism preponderent
ludic, autoironic, si parodic, caracterizat prin discontinuitate epica, expunere ostentativa a strategiilor si
procedeelor narative si incalcare sistematica a regulilor constitutive ale operei, parodiere a conventiilor
literare si provocare directa a cititorului.(Carmen Musat)
//www.ebacalaureat.ro/c/4/67/619/0/Zmeura-de-Campie#ixzz3ZirZlT5T