Sunteți pe pagina 1din 18

Dezvoltarea Limbajului la varsta prescolara

Introducere
Cea mai mare bucurie a parintilor este aceea de a-si vedea copiii sanatosi, cu vorbirea si scrierea frumos
curgatoare si limpede ca cristalul asa cum a gandit si marele Ion Creanga, cel care s-a daruit copiilor ca nimeni altul.
Dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne nu trebuie privita ca o sarcina ce revine numai limbii
romane si activitatilor incluse in acest obiect de studiu. Atat latura lexicala, semantica, cat si cea gramaticala se
realizeaza prin intermediul tutuor activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-educativ.
Pornind de la acest considerent, trebuie subliniat faptul ca limba vorbita in situatii obisnuite de viata trebuie sa
fie conform regulilor limbii culte.
In cadrul acestei preocupari, autoarea isi propune sa vina in sprijinul muncii educatoarelor cu modele
didactice si indrumari metodice axate pe unele aspecte esentiale ale acestui vast si complex domeniu de activitate.
In realizarea lucrarii de fata autoarea a avut in vedere necesitatea apofundarii elementelor teoretice
metodologice ce formeaza si orienteaza munca instructiv educativa.
Autoarea realizeaza in aceasta lucrare imbinarea aspectului de cunoastere validata stiintific cu cel de
actiune practica directa.
O serie de idei, teze si principii psihopedagogice avansate in studiile cu caracter teoretic, sunt materializate
in instrumente de lucru pentru dezvoltarea vorbirii copiilor, pentru integrarea lor in activitati cu caracter complex,
pentru a le crea nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de expresie, limbajul verbal.
Autoarea a considerat ca prin mijloacele de realizare a activitatilor de educatie a limbajului (povestiri,
memorizari, jocuri didactice) se poate ajunge la dezvoltarea, precizarea si activizarea vocabularului, la dezvoltarea si
educarea spiritului de observatie, a fanteziei si imaginatiei creatoare, atat de necesare in activitatea scolara, in viata.

'Limbajul, o forma specifica de activitate umana, realizat prin intermediul limbii si al tuturor resurselor ei,
asigura comunicarea intre oameni si intre copii de gradinita. Forma de baza, naturala si concreta a limbajului este
vorbirea, adica realizarea verbala a procesului de comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai
important, este forma concreta in care se manifesta limba. Vorbirea este deci actul de folosire individuala si concreta
a limbii, in cadrul procesului complex al limbajului.' (Lingvistica generala si comparata, pag.56)
Atat limba, cat si vorbirea au caracter social, cu deosebire ca, in procesul comunicarii, vorbirea capata o
forma individuala. Limba presupune vorbirea si invers.
Procesul vorbirii are o baza sociala, pentru ca vizeaza, in primul rand, intelegerea interumana. Problema
functiilor este de prima importanta la definirea esentei limbii.
Functiunea principala si specifica limbii, destinatia ei in societate este aceea de a servi ca mijloc de
comunicare.
Legata de comunicare este si functia dominatica; limba serveste ca instrument al gandirii, al exprimarii,
obiectivizarii, exteriorizarii ideilor.

O alta functie a limbii este cea expresiva. Vorbitul comunica nu numai o idee, un gand, ci si anumite informatii
cu privire la propria persoana; recurgand pentru aceasta indeosebi la intonatie, apoi la procedeele morfologice,
sintaxei si lexicului.
'Limba este mijlocul universal de exprimare si transmitere a ideilor si sentimentelor, la indemana tuturor
vorbitorilor' (Lingvistica generala si comparata, pag.59).
In anii petrecuti de copil la gradinita, sub influenta procesului de invatamant la care participa copilul, are loc o
asimilare rapida a diferitelor aspecte ale limbii; dezvoltandu-se astfel noi functii si forme a limbajului. Aici copilul
vorbeste mai mult cu alti copii despre ceea ce a vazut, a auzit, a facut, a gandit. In acest fel trece treptat de la
limbajul situativ la limbajul contextual (de comunicare, care are un rol preponderent fata de primul), iar pe masura ce
copilul exploreaza lumea inconjuratoare, el depaseste tot mai mult limitele experientei desprinzandu-se de influenta
momentului prezent.
Dezvoltarea vorbirii si invatarea corecta a limbajului constituie o preocupare permanenta din partea
educatoarelor.
In gradinita, parcurgand cele patru grupe, copiii dobandesc un bagaj de cunostinte, iar vorbirea devine mai
bogata, mai clara, mai corecta, asigurand dezvoltarea intensa a gandirii.
Astfel, intreaga exprienta instructiv-educativa din gradinita atesta posibilitatea si utilitatea cultivarii limbajului
oral, in stransa legatura cu dezvoltarea vorbirii, efectuandu-se exercitii de pronuntie si de exprimare.
Accentul principal in aceasta privinta este pus pe activitatile de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea
deprinderilor de exprimare ordonata a gandurilor, de insusirea treptata a structurii gramaticale a limbii.
Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a prescolarilor este necesar ca activitatea educativa sa fie
facuta in asa fel incat acestia sa fie stimulati sa participe in mod activ la activitati, atat verbal cat si mental. Luand in
consideratie complexitatea actului pedagogic de cultivare a limbii si limbajului prin procesul de invatamant, este
necesar sa exemplificam, cu obiectivele la care ne-am orientat, activitatea de imbogatire a vocabularului si de
formare a unei conduite verbale a copiilor prescolari.
Aceste obiective sunt:

perceperea si pronuntarea clara a tuturor sunetelor si a grupurilor de sunete ale limbii romane, integrate in
cuvinte;

sporirea zestrei lexicale si activizarea noilor achizitii;

plasticizarea exprimarii prin selectii sinonimice, grupari antonimice si diferentieri omonimice;

folosirea cuvintelor si expresiilor invatate, in mod creator, in imbinari si combinatii personale;

cultivarea deprinderii de folosire corecta a limbii romane.

Consideram ca este necesar sa facem precizarea ca dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne nu
trebuie privita ca o sarcina ce revine numai limbii romane, ci si activitatilor incluse in acest obiect de studiu.
Atat latura lexicala, cat si latura semantica si cea gramaticala se realizeaza prin intermediul tuturor
activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-educativ.

Pornind de la acest considerent, trebuie sa subliniem ca limba vorbita in situatii obisnuite de viata trebuie sa
fie conform regulilor limbii culte. In afara acestei cerinte fundamentale, exista, in planul de invatamant, activitati care
sprijina in mod direct dezvoltarea limbajului si imbogatirea vocabularului.
Obiectivele stabilite pentru fiecare activitate indica metoda de baza, caile si modalitatile care pot fi folosite.
Evident aceste delimitari, nu trebuie luate la modul absolut. De regula, in cadrul aceleiasi activitati, unele
metode alterneaza din considerente bine cunoscute. Astfel, se stie, ca observarea unor obiecte sau lectura dupa
imagini sunt corelate cu convorbirea. Una din activitatile prin care se imbogateste si se activizeaza vocabularul este
observarea. Cu ajutorul ei prescolarul isi formeaza unele reprezentari despre obiectele si fenomenele lumii obiective,
cu insusirea lor cu relatiile in care se afla; verbalizeaza rezultatele observarii, se exprima in termeni adecvati
continutului cognitiv, isi fixeaza in vocabular o terminologie specifica.
Activitatile de memorizare au ca obiective dominante atat dezvoltarea capacitatii de memorare a unor
continuturi informationale cat si a unor structuri lexicale si gramaticale specifice.
Convorbirile sunt activitati care vizeaza formarea capacitatii de participare la dialogul limitat de doua
persoane, apoi multiplicat, iar jocurile didactice au ca obiectiv evaluarea progresului copiilor in achizitiile lexicale.
Activitatile care urmaresc, cu precadere, formarea capacitatilor de audiere, reproducerea unui continut de
idei, dupa o expunere libera sau dupa o lectura, sunt povestirile.
Educatoarei ii revine rolul de a sugera copiilor, in raport cu varsta lor, acele activitati care sa capteze
interesul acestora, sa le trezeasca nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de expresie, limbajul verbal. Copiii
sunt avizi de cuvinte, sonoritatile ii amuza, insa ei cantaresc rolul acestora.
Problema limbajului la varsta prescolara a facut obiectul a numeroase studii si cercetari care au reliefat
importanta lui in procesul comunicarii copilului cu persoanele din jur, in activitatea de cunoastere, in dezvoltarea
proceselor psihice, precum si in dezvoltarea vorbirii reproductive in procesul comunicarii cu cei din jur, in asa fel incat
copilul sa-si exprime cu usurinta dorintele, impresiile, gandurile, sa redea in mod inteligibil, cursiv si logic o poveste,
un basm cunoscut, o intamplare sau un fapt trait, auzit la altii sau imaginat de el.
In cadrul activitatilor de educatie a limbajului, in cei 3-4 ani de gradinita, are loc o dezvoltare si perfectionare
a limbajului sub aspect fonetic, lexical si gramatical.
Perfectionarea limbajului copiilor de varsta prescolara reprezinta o importanta deosebita, atat pentru
integraea copiilor in scoala, cat si pentru dezvoltarea intregii personalitati.
Folosind limba ca mijloc de educatie: intelectuala, morala, estetica, educatoarea le dezvolta vorbirea
necesara in procesul de comunicare si de cunoastere a vietii inconjuratoare si in acelasi timp le perfectioneaza
exprimarea, corecteaza pronuntia, imbogateste vocabularul si ajuta pe copii sa-si insuseasca in mod practic
structura gramaticala a limbii romane. Limba este mijloc de pastrare si transmitere a tezaurului stiintei si culturii, este
'intaiul mare poem al unui popor' cum spunea Lucian Blaga.
'Ca fenomen social, limba nu este statica, imobila, ea se dezvolta, se imbogateste si se complica nu numai
din punct de vedere al structurii lexicale si gramaticale dar si al sensului si semnificatiei sale, manifestandu-se ca un
sistem deschis multiplelor influente ce actioneaza in dezvoltarea sa.'
Limba este 'tezaurul cel mai de pret pe care il mostenesc copiii de la parinti, depozitul cel mai sacru lasat de
generatiile trecute si care trebuie sa fie pastrat cu sfintenie de generatiile care-l primesc. Ea este cartea de noblete,
testimoniu de nationalitate al unui neam.'
Cercetarea pedagogica

Cercetarea pedagogica reprezinta o strategie proiectata si realizata in scopul de a surprinde relatii si fapte
intre componentele actiunii educationale si de elaborare pe aceasta baza a solutiilor optime pentru procesul
educational. Acest timp de cercetare poate imbraca forme variate de la simpla observare dirijata la experientul de tip
formativ, de la administrarea unui chestionar la organizarea unor investigatii cu instrumente standardizate.
Dictionarul de pedagogie defineste cercetarea pedagogica astfel: 'Cercetarea care ca scop cunoasterea
fenomenelor educative realizata de catre teoreticieni si practicieni in domeniul pedagogiei si de echipe de cercetare
interdisciplinara'. Cercetarea este o actiune complexa, de durata, efectuata in cadrul procesului de invatamant avand
ca scop lamurirea, rezolvarea unor aspecte metodice pentru cresterea calitatii invatamantului, este o actiune
conceputa stiintific in vederea cunoasterii problemelor concrete ale procesului de invatamant, a relatiei intre
elementele componente ale cauzelor ce determina evolutia procesului, constatare dupa care se concept modalitati
mai bune, eficiente de cercetare, imbunatatire, de introducere a unor noi modalitati in asa fel incat obiectivul
educational sa fie cat mai adecvat, realizat in raport cu nivelul copiilor, al calitatilor concrete.
Cercetarea pedagogia este necesara in perfectionarea procesului de invatamant pentru ca teoria
psihologica, metodica trebuie si este aplicata variat de la scoala la scoala, de la grupa la grupa, de la copil la copil si
atunci sunt necesare procedee specifice de rezolvare.
Aceste procedee nefiind generalizate in teorii ele trebuie gasite de educatoare rezultand astfel o confruntare
intre teoria astfel cunoscuta si analiza situatiei concrete.
'In cercetare si prin cercetare scrie marele psiholog elvetian J.Piaget profesia de dascal inceteaza de a fi
o simpla meserie si depaseste chiar nivelul unei vocatii afective pentru a dobandi denumirea oricarei profesiuni,
demnitatea ei ce tine in acelasi timp de arta si de stiinta deoarece stiinta despre copil si educatie se constituie mai
mult ca oricand un domeniu inepuizabil. '
Cercetarea pedagogica este chemata sa rspunda unor intrebari pe care practica educativa le ridica
neincetat. Raspunsurile obtinute in urma cercetarii sunt concomitent explicatii ale acestor intrebari si sugestii pentru
imbunatatirea si ameliorarea procesului educativ-instructiv. Specificul unei cercetari pedagogice rezulta din
particularitatile actiunii educationale.
Detasarea problemei sau faptei pedagogice nu inseamna izolarea ei. Demersul investigativ ce urmeaza sa-l
intreprindem impune ca problema respectiva sa fie analizata prin raportare la celelalte variabile ale actiunii
educationale.
Cercetarea pedagogica este astfel o strategie care urmareste surprinderea relatiilor dintre cat mai multe
variabile pe care le incuba procesul real al educatiei. Dintre acestea cele ce tin de personalitatea agentului actiunii si
ale personalitatii elevului sunt indispensabile in orice cercetare pedagogica. Nu poate fi conceputa o asemenea
cercetare pedagogica care sa excluda din perimetrul sau cei doi poli sau sa faca abstractie de ei. Din perspectiva
finalitatii sale, educatia urmareste formarea omului in vederea integrarii sale in societate. Aceasta formare presupune
modificari continue in continutul si structura personalitatii copilului.
Domeniile cercetarii pedagogice pot fi delimitate in functie de mai multe criterii. Daca luam in considerare
continutul educatiei putem delimita cercetari privitoare la educatia intelectuala, morala, estetica, profesionala si fizica.
Diversele componente structurale ale actiunii educationale pot deveni obiect de investigatie pedagogica.
Metoda observatiei
Metoda observatiei este metoda cu cea mai larga aplicare deoarece furnizeaza date importante in vederea
cunoasterii individualitatii copiilor, stadiului lor de dezvoltare in plan intelectual, socio-afectiv, asigurand in acelasi
timp o buna orientare in alegerea celor mai eficiente cai de formare si dezvoltare a unei vorbiri corecte si coerente.
Metoda observatiei consta in urmarirea sistematica a faptelor educationale asa cum se desfasoara ele in conditii

obisnuite, in inregistrarea datelor si constatarilor, asa cum se prezinta cercetatorul asteptand ca ele sa se produca
pentru a le putea surprinde.
Observatia se foloseste in toate etapele cercetarii si insoteste toate celelalte metode, oferind datele
suplimentare in legatura cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.
Folosirea metodei observatiei impune respectarea urmatoarelor cerinte:

elaborarea prealabila a unui plan de observatii cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmarite, a cadrului in
care se desfasoara, a instrumentelor necesare pentru inregistrarea datelor;

datele observatiei sa fie consemnate imediat, fara ca subiectul sa stie;

observatia trebuie efectuata in conditii si imprejurari diferite pentru a furniza date cat mai concrete asupra
subiectului.

In acest sens se folosesc diferite instrumente cum ar fi:


-

fisa de observatie, pe baza careia se intocmeste protocolul observatiei;

aparatele tehnice pentru inregistrarea unor date si inregistrari;

crearea conditiilor pentru a nu altera desfasurarea naturala a fenomenelor observate;

efectuarea acelorasi observatii in conditii si imprejurari variate de catre un singur observator sau de mai
multi observatori ofera posibilitatea confurntarii datelor obtinute.

Metoda observatiei datorita prticularitatilor ei mi-a permis urmarirea sistematica si inregistrarea cat mai
fidela a diferitelor aspecte ale dezvoltarii limbajului copiilor.
Observatia mi-a asigurat asumarea unui bogat material faptic cu privire la:

depistarea defectelor de vorbire, in special la grupa mica;

stadiu de dezvoltare al limbajului copiilor;

raportul didactic dintre gandire si limbaj.

Datele culese cu ajutorul observatiei le-am notat in caietul de cunoastere al copilului pentru a nu se uita
sau a fi alterate de impresiile ulterioare. Alaturi de rubrica de observatii am introdus rubrica Masuri
psihopedsgogice in care am specificat sarcinile suplimentare pe care le va primi copilul si recomandarile necesare.
In observatia desfasurata am urmarit un scop precis si clar de fiecare data. Pentru ca observatia sa fie fidela
si completa am folosit aparatura audio si sistemul transcrierii fonetice imediate. Desfasurarea in mod sistematic
(dupa un plan in care am precizat obiectivele urmarite), observatia a fost indelunga si repetata. Generalizarile si
concluziile au avut la baza prelucrarea unui insemnat numar de fapte.
Metoda experimentului (experimentul pedagogic)
Experimentul se deosebeste de observatie in primul rand prin faptul ca participa direct si activ la producerea
fenomenelor studiate: el nu mai asteapta pana cand fenomenele se manifetsa de la sine ci le provoaca creand
conditii corespunzatoare. Totodata metoda experimentala ofera posibilitatea repetarii fenomenelor precum si a varierii

conditiilor de experimentare cu scopul de a mari exactitatea datelor stabilite si de a gasi cauzele determinante ale
fenomenelor respective.
Sunt cunoscute doua tipuri de experiment: de laborator si natural.
In procesul instructiv-educativ din gradinita am folosit experimentul natural pentru ca fenomenul l-am studiat
in ambianta sa naturala, obisnuita, fara ca subiectii sa stie ca sunt studiati.
Si in experimentul natural sunt posibile :

producerea fenomenelor;

respectarea lor;

varierea conditiilor in care se desfasoara.

Exista si in cadrul acestei forme de experiment posibilitati de inregistrare cu ajutorul casetofonului sau
casetelor video.
Avantajul experimentului fata de celelalte metode este ca se poate lucra si pe grupe distincte; o grupa
experimentala si o grupa martor (de control). Se stabilesc diferentele dintre cele doua grupe esantioane, dupa ce in
prealabil s-au stabilit diferentele in cadrul fiecarui esantion intre cele inregistrate in faza initiala si cele inregistrate
dupa interventia factorului experimental.
Experimentul nu se rezuma numai la argumentarea teoretica a unor inovatii ce se aduc ci ofera si modalitati
practice de organizare si desfasurare a activitatii educationale de cercetare si generalizare a rezultatelor obtinute.
Metoda convorbirii
'Sta in firea omului (cu atat mai mult a generatiilor de astazi) trebuinta interioara de a intretine un schimb
larg de informatii si idei, de impresii si opinii, de a se exterioriza in comunicarea cu altii, ceea ce constituie un bun
prilej de statornicie a unor relatii afectiv sociale, de intelegere reciproca si de cooperare. Spre deosebire de aceasta
inclinatie fireasca a omului de a conversa, de a purta discutii cu altii, dialogul in cadrul activitatii dirijate are alte
semnificatii , indeplineste alte functii, reprezinta altceva decat un simplu schimb de experienta consacrat diverselor
scopuri si interese.'
Dialogul trebuie sa fie cat mai natural, educatoarea sa manifeste multa elasticitate apeland la intrebari
menite sa stimuleze copiii in a-si exprima liber gandurile, parerile, dorintele, necazurile. Dat fiind specificul varstei,
convorbirile presupun mult tact psihologic si pedagogic, atat gasirea tonului adecvat cat mai ales in formularea
intrebarilor. Metoda convorbirii este folosita adesea pentru a completa datele obtinute prin observatie si experiment.
Ea se desfasoara pe baza unui plan si a unor dialoguri care trebuie sa fie cat mai naturale, colaterale, menite sa nu
intimideze pe interlocutor pentru a-si spune gandurile si opiniile.
Avantajul acestei metode este ca intr-un timp relativ scurt se obtin numeroase date. In timpul convorbirilor
am evitat (convorbirile), intrebarile directe care ar fi putut da discutiei un caracter de ancheta ducand la raspunsuri
formale sau eronate, am urmarit ca intrebarile sa fie clare, sa se refere la aspecte concrete. Rezultate pretioase,
relatari sincere se obtin atunci cand convorbirea se infiripeaza in mod natural, firesc, cand interlocutorul are incredere
in cercetator. Pentru ca datele obtinute sa nu se piarda le-am notat imediat dupa convorbire sau chiart in timpul
acesteia. Magnetofonul sau casetofonul pot fi folosite cu succes in acest scop. Pentru reusita convorbirii este
necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea (sa-si structureze intrebarile), sa-si culeaga informatiile
despre subiect, sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte in eventualitatea unor situatii
neprevazute. Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca permite racolarea unor informatii numeroase, variate,

pretioase intr-un timp relativ scurt. Dezavantajul convorbirii provine din eventuala lipsa de receptivitate a subiectului
si de aceea se impune cu necesitate ca datele ei sa fie completate si verificate prin alte metoce.
Metoda testului
Testul psihologic este o proba relativ scurta care permite cercetatorului strangerea unei informatii obiective
despre subiect pe baza carora sa se poata diagnostica nivelul capacitatilor masurate si formula un pronostic asupra
evolutiei lor ulterioare.
Pentru a-si satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

valabilitatea (sa masoare exact ceea ce isi propune);

fidelitatea (sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare);

standardizare (sa creeze aceleasi conditii pentru toti);

etalonarea (stabilirea unui etalon, a unei unitati de masuraa rezultatelor obtinute pentru a cunoaste valoarea
lor).
Testele psihologic se clasifica dupa mai multe criterii:

dupa modelul de aplicare sunt teste individuale sau colective;

dupa materialul folosit sunt teste verbale sau neverbale;

dupa durata desfasurarii sunt teste cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului;

dupa scopul lor sunt teste de performnata, de personalitate, de comportament.

In activitatea noastra am folosit numeroase teste pentru a cunoaste nivelul limbajului copiilor pe parcursul
perioadei prescolare urmarind obiectivele propuse.
Studiul de caz este o metoda deosebit de importanta deoarece are in vedere cunoasterea fiecarui individ, in
timp si actiuni variate, cu sesizarea cauzelor, prevenirea si combaterea lor.
Metoda studiului de caz consta in urmarirea si observarea unui singur subiect, intr-o perioada mai
indelungata de timp. Investigarea se face din mai multe puncte de vedere. Se aplica mai ales in studierea copiilor
care constituie exceptii: cu tulburari de comportament, intarziati in dezvoltarea fizica, superior dezvoltati sau cei care
prezinta tulburari si defecte de vorbire.
Alegerea cazului trebuie sa indeplineasca cateva conditii:

sa corespunza realitatii si conditiilor existente in domeniul dat;

sa ofere posibilitatea unei priviri de ansamblu asupra continutului problematic al cazului;

sa sugereze cit mai multe variate de solutionare al cazului;

sa stimuleze dorinta de reflectie, de investigare.


Aceasta metoda cuprinde doua etape :

1.

sesizarea situatiei care prefigureaza cazul.

2.

sustinerea argumentata a hotararii luate.

Metoda studiului de caz de poate utiliza prin predare cazului intregii grupe, unei subgrupe care discuta cazul
si adopta hotararea corespunzatoare sau prin incredintarea fiecarui copil a sarcinii de a studia cazul si de a prezenta
decizia pe care a luat-o.Toate aceste metode de cercetare imbinate si corelate m-au ajutat la realizarea lucrarii de
fata.
Particularitatile psiho-fizice ale limbajului la varsta prescolara
Limbajul reprezinta principalul instrument de formare si informare a omului. Fara comunicarea verbala nu s-ar
fi putut acumula si generaliza experienta scolara; nu s-ar fi putut dezvolta diferite forme ale constiintei sociale (arta,
stiinta).
'Limbajul comunica experienta social-umana, astfel ca, odata cu insusirea vorbirii se asimileaza si esenta
celor concentrate si conservate prin notiunile ajunse la un anumit nivel de uzanta sociala, devenind astfel
componente ale procesului individual de gandire.'
Varsta prescolara are o deosebita importanta in dezvoltarea limbajului si ridicarea gandirii pe trepte mai inalte
de generalizare si abstractizare. Se stie ca in evolutia psihica a copiilor prescolari, o pondere deosebita o are
gandirea care este determinata de constituirea si utilizarea reprezentarilor dar in buna masura de dezvoltarea
limbajului.
In literatura psihologica, limbajul este definit 'drept o forma specific umana, care consta in esenta in
folosirea limbajului in procesul de comunicare si gandire.'
Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea in forme superioare cu cei
din jur si poate sa cunoasca pe deplin realitatea obiectiva. Lipsa de comunicare prin limbaj determina stagnarea in
dezvoltarea personalitatii, modifica natura relatiilor cu realitatea inconjuratoare, determina singularitatea copilului. Cu
ajutorul limbajului sunt formate si organizate sisteme in care sunt integrate cunostintele, ceea ce determina o
complicare a conditiilor interioare si de formare a personalitatii copilului.
Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa intre limbaj, invatare si evolutia personalitatii copilului, in sensul
ca, in copilarie comunicarea verbala pune amprenta asupra dezvoltarii psihice a omului, asupra capacitatii sale
interioare, intelectuale, si personalitatii sale fiind la randul sau, influentat de acesta.'
Particularitatile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali si extraintelectuali. Activitatea de
comunicare prin intermediul diferitelor tipuri de activitati didactice duce la dezvoltarea vorbirii care la randul sau,
faciliteaza insusirea cunostintelor. Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizeaza in conditiile intensificarii activitatii de
intercomunicare ale unui proces de formare, a unui proces de formare a limbajului interior, de memorare verbala si
activizare a vocabularului.
Limbajul copiilor se dezvolta substantial sub influenta adultilor cu care stabileste relatii de comunicare din ce
in ce mai complexe. Apariti limbajului interior face ca raspunsurile pe care le formuleaza copilul sa fie rezultatul unei
formulari anterioare ale gandirii anticipate.
In dezvoltarea limbajului, insusirea structurii gramaticale a limbii reprezinta o conditie esentiala realizata prin
activitatile din gradinita. Caracteristicile varstei prescolare sublinieaza faptul ca, desi anumite particularitati de varsta
egate de pronuntarea sunetelor dispar, apar alte dificultati odata cu dezvoltarea posibilitatilor de formare a
propozitiilor.

Copiii trebuie sa dobandeasca inca de la varsta prescolara capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-si
exprima in mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce va constitui o baza in activitatea scolara si apoi in viata sociala de
mai tarziu. Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur in forme
superioare, poate ajunge la cunoasterea tot mai deplina a realitatii obiective. Pe masura ce isi insuseste vorbirea
copilul poate fi educat mai usor prin intermediul cuvantului ce contribuie la educrea lui intelectuala.
Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea vorbirii copilul i-a contact cu mediul inconjurator mai ales prin
actiunea directa a mediului inconjurator exterior asupra organelor de simt, la varta prescolara, cand copilul incepe sa
manuiasca limbajul, cunoasterea directa se realizeaza la un nivel mai inalt fiind insotita de explicatiile, sublinierile si
concluziile adultului. Prin cuvant il invatam pe copil sa se straduiasca mintal, sa gaseasca un raspuns la intrebarile
adresate. In acest mod se contribuie la dezvoltarea concomitenta a gandirii si limbajului, la cresterea capacitatilor de
cunoastere, la largirea sferei de cunoastere, la dezvoltarea vocabularului, la marirea posibilitatilor de exprimare.
Limbajul se dezvolta treptat, prezentand diferite particularitati ce trebuie sa constituie un ghid in dezvoltarea
gandirii copiilor. Semnificativ este faptul ca in procesul cunoasterii, limbajul devine pentru copil un instrument de
comunicare si exprimare a impresiilor traite, a gandurilor si emotiilor, a dorintelor si intereselor, ca si un mijloc de
dobandire a cunostintelor.
'Intrebarile numeroase pe care copilul de adreseaza adultului sublinieaza prezenta intereselor cognitive
primare, a elementelor gandirii cauzale, a dorintei de a cunoaste si intelege fenomenele lumii inconjuratoare.'
La varsta prescolara limbajul capata noi valente si ii promite copilului sa realizeze relatii cu adultii si cu
ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si exprime ideile si starile interioare dar si sa inteleaga si sa
acumulze informatii. Prin intermediul limbajului copilul isi dezvlta propria experienta si mai cu seama invata din
experienta altora. Din punct de vedere psihologic, momentul important pentru dezvoltarea ulterioara a sistemului
verbal il constituie recunoasterea, intelegerea si pronuntarea primelor cuvinte de catre copil.
Capacitatea de a utiliza simbolurile verbale constituie momentul crucial in dezvoltarea gandirii si psihicului in
general. Cercetarea atenta si profunda a limbajului copilului prescolar este necesara si pentru intelegerea modului
cum se organizeaza si se dezvolta intreaga activitate psihica.
Comportamentul verbal implica intotdeauna constiinta al carui control se desfasoara dar la randul sau, el
exercita influenta asupra constiintei. Relatia este specifica si dependenta de gradul de normalitate psihica si al
limbajului, de varsta. La copiii cu intelect normal se manifesta cu multa finete, in timp ce la copiii cu intelect normal,
dar cu tulburari de vorbire sunt deficitare nu numai modul de transmitere a ideilor, a gandurilor, dar si modalitatea de
receptionare a ideilor altora, fapt ce se datoreaza tocmai handicapurilor de vorbire. Datorita acestui aspect adaptarea
copilului cu tulburari de limbaj la conditiile comunicarii, receptionarii si fixarii ideilor se face intr-un mod deficitar.
Asupra copiilor cu intelect normal si asupra acelora cu intelect normal dar cu tulburari de limbaj pot fi
exercitate influente instructiv-educative nelimitate. Influentele educative exercitate, trebuie sa tina seama de
plasticitatea intelectuala a copiilor de a diversifica si receptiona in mod personal. Gradul de dezvoltare intelectuala
joaca un rol hotarator in definirea nivelului pe care il atinge limbajul. Cu cat copilul dovedeste o mai mare capacitate
mentala, cu atat comportamentul verbal se caracterizeaza prin finete, suplete, complexitate si superioritate.
Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin limbaj aduce la o stagnare in dezvoltrea personalitatii
copilului, ar modifica relatiile lui cu oamenii , cu realitatea inconjuratoare, l-ar izola si daca ar fi lipsit de influenta
instructiv-educativa speciala, l-ar impiedica sa se pregateasca pentru participarea la viata sociala.
Folosind limba ca un mijloc puternic de educatie intelectuala, morala si estetica, eductaoarea realizeaza
instruirea si educarea copiilor, le dezvola vorbirea necesara in procesul de comunicare, si de cunoastere a vietii
inconjuratoare si in acelasi timp le perfectioenaza exprimarea corectandu-le pronuntia, le imbogateste vocabularul si
ii ajuta sa-si insuseasca in mod practic structura gramaticala a limbii.

Prescolaritatea este perioada unei proeminente si intensive receptivitati, mobilitati si flexibilitati psihice,
facand posibila dezvoltarea si perfectionarea limbajului ca o necesitate a pregatirii copilului pentru scoala, pentru
viata.
Directiile dezvoltarii limbajului la varsta prescolara
Educatia limbajului, a vorbirii corecte in limba romana, avand in vedere importanta deosebita care i se
acorda in invatamantul prescolar cat si in intregul sistem de invatamant, ocupa un loc prioritar in programa.
Educatia copiilor prescolari are un rol marcant pentru intreaga lor viata. 'Aceasta nu pentru ca programa
educatiei copiilor din gradinita este dedicata copiilor si generatiilor ce vor gestiona o noua etapa de dezvoltare a
progresului general, social ( intr-o lume ce va avea alte dimensiuni decat cele de azi, dimensiuni in care vor fi alterosturi si rostiri -, pentru ca in copilarie se pun bazele personalitatii si o fiinta vie devine persoana, om), si pentru ca in
conditiile eterne ale educatiei, copilul prescolar are de parcurs toate drumurile vietii de fiecare zi, drumuri ce duc de
azi pe maine, de a le pava cu o noua forma de intelegere a dragostei de viata, a respectarii drepturilor omului.'
Programa pentru invatamantul prescolar asigura latura instrumentala a activitatii noastre si ne da
posibilitatea sa luram creativ, sa asiguram designul fiecarei activitati, tinand seama de specificul grupei.
Invatamantul romanesc cunoaste o continua transformare si renovare, in mod deosebit, sub aspectul
continutului, metodologiei si al strategiei de lucru.
Intedisciplinaritatea se impune ca una dintre directiile principale ale renovarii activitatii din invatamant, in
ansamblul sau, si, in mod deosebit, in continutul acestuia si a strategiilor aplicative de lucru.
Aceasta se impune ca o necesitate si in invatamantul prescolar, pentru realizarea sarcinilor majore ce-i stau
in fata in pregatirea copilului pentru integrarea cu succes in activitatea scolara.
In viziunea unui invatamant interdisciplinar, copiii ar putea sa dobandeasca o privire de ansamblu asupra
vietii si universului, sa asimileze mai temeinic valorile fundamentale si sa distinga mai usor scopurile de mijloace.
Continutul programei instructiv-educative din invatamantul prescolar este prezentat intr-o conceptie unitara,
cuprinzand: obiective, continuturi, mijloace de realizare pentru toate categoriile de activitate. Corelarea dintre
activitati este posibila deoarece, obeictivele stabilite pentru fiecare tip de activitate in parte nu constituie un
impediment intrucat exista obiective comune mai multor categorii de activitati.
Punerea in evidenta, in cadrul procesului instructiv-educativ a elementelor pregatitoare, a premizelor
comune mai multor activitati si a conexiunilor dintre aceste activitati, va conduce la o sporire a eficientei invatarii, la o
crestere a capacitatii de aplicare a cunostintelor si la o amplificare a transferului de idei si de metode de invatare, de
la o activitate la alta, in perspectiva invatamantului primar si a altor trepte de invatamant.
In cadrul enumerarii continuturilor cu privire la activitatile de educatie a limbajului, in ultima parte se impune
sa se stipuleze urmatoarele: sa se puna accent pe problemele de topica, pe formarea limbajului conceptual si pe
imbogatirea vocabularului cu neologisme, la grupa pregatitoare. Acest obiectiv rezolva privind formarea fluiditatii
vorbirii cu consecinta directa asupra flexibilitatii gandirii.
Fiecare educatoare are raspunderea de a destina intr-adevar toate actiunile copiilor prin organizarea si
pregatirea temeinica a acestora, pe baza cunoasterii profunde a psihologiei copilului. Cu toate ca trasaturile psihice
sunt caracteristice elevului, totusi unele premize ale acestei trasaturi pot fi asigurate inca din gradinita, ele
reprezentand o conditie necesara a trecerii de la un joc la invatatura sistematica ca activitate de baza.

Una dintre aceste premise o reprezinta educatia limbajului la toti prescolarii dar mai ales la cie din grupa
mare. La invatarea de tip scolar, la toate obiectele de invatamant, nu pot fi concepute rezultate reale fara ca elevii sa
nu dispuna de capacitatea de a se exprima.
In actualele conditii, la aceste activitati trebuie avute in vedere obiective precum: exersarea organului
fonator al vorbirii pentru asigurarea unei pronuntii clare; a unei pronuntii corecte a sunetelor si grupurilor de sunete;
dezvoltarea capacitatilor de diferentiere perceptiva, fonetica; imbogatirea vocabularului; formarea priceperilor si
deprinderilor de exprimare orala corecta; simularea capacitatii copiilor in exprimare.
Desigur aceste obeictive se vor realiza in primul rand in activitati comune dar trebuie acordata si o atentie
sporita si activitatilor cu grupuri mici de copii si individuale acestea permitand tratarea diferentiata cu rezultate mult
mai bune.
Specificul educarii vorbirii corecte la varsta prescolara
Intelegerea treptata a educatiei prescolare in concordantele educatiei permanente sau prelungite s-a impus
gandirii si practicii pedagogice contemporane, datorita mutatiilor profunde si accelerate ce au loc in structurile sociale
in intreaga viata.
'Desi e veche de cand lumea, educatia are de solutionat tot timpul probleme noi pe care societatea
omeneasca in ansamblu si anumite grupuri sociale, le pun in anumite stadii de dezvoltare.' Conceptia moderna
asupra educatiei prescolare presupune folosirea din timp a invatarii dirijate si spontane considerand invatarea drept
scopul principal al dezvoltarii inteligentei copilului si baza procesului de socializare.
In practica invatamantului romanesc s-a abordat problematica potentialului creativ specific varstei
prescolare in cadrul unui sistem instructiv-educativ bine structurat, unde copilul sa aiba dreptul sa-si formeze
personalitatea si din proprie experienta.
'La varsta prescolara, copilul dobandeste cele mai profunde, durabile si productive insusiri psihice ale
individualitatii proprii, o intensa receptivitate, sensibilitate si flexibilitate psihica.'
Este cunoscuta importanta deosebita pe care o are vorbirea in dezvoltarea multilaterala dar mai ales in
dezvoltarea intelectuala a copiilor prescolari. O contributie remarcabila in domeniuo cercetarilor orientate spre
dezvoltarea comunicarii orale la copii a avut-o Tatiana Cazacu, in special in lucrarea Dialogul la copii, ale carei
rezultate in cercetarea acestui domeniu le gasim implementate in proiectarea si desfasurarea activitatilor instructiveducative in gradinita, in special, a activitatilor care contribuie la dezvoltarea componentelor fonetice, lexicale, si
morfosintactice ale limbajului, precum si rolul elementelor neverbale in realizarea omunicarii eficiente. Psihologii au
demonstrat ca viata afectiva complexa a copilului de varsta prescolara are o larga determinare asupra dezvoltarii
limbajului si a vorbirii si ca facandu-se apel la valoarea afectiva a mesajului, comunicarea este mai deplina.
Chiar pentru un copil cu o vorbire anormala ete necesara o influenta sistematica in dezvoltarea auzului
fonematic, in imbunatatirea perceptiei auditive, in formarea abilitatii de a distinge cuvintele din propozitii, de a imparti
cuvintele in silabe si de a pronunta corect sunetele in insusirea practica a raporturilor gramaticale, sub aspect
morfologic si sintactic, in formarea unei exprimari clare, corecte, a ideilor, in dezvoltarea capacitatilor de a sesiza
semnificatia cognitiva a cuvintelor si propozitiilor incat sa poata folosi un vocabular din ce in ce mai bogat, in
formarea ritmului de vorbire corespunzator continutului si deprinderii de a respecta pauzele, intonatia si accentul.
In conditiile unei educatii corecte, catre varsta de 3 ani copilul isi insuseste in linii mari pronunctia fonemelor
din limba materna. Totusi, nu sunt rare cazurile in care si copiii de virsta mai mare manifesta unele dificultati
articulatorii. In perioada prescolara se continua perfectionarea laturii fonetice a limbajului.
Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor adica notiunile care se
schimba, se imbogatesc, se precizeaza treptat pe masura acumularii experientei si a perfectionarii operatiilor gandirii.

Un alt aspect important in evolutia limbajului la aceasta varsta il constituie desavarsirea structurii gramaticale.
La sfarsitul perioadei prescolare, copilul stapaneste practic pricipalele forme si categorii gramaticale ale limbii
materne.

Formarea deprinderilor de exprimare corecta la varsta prescolara


Perioada prescolara se caracterizeaza prin cele mai profunde, durabile si profunde transformari ale psihicului,
ale individualitatii, perioada de intensa dezvoltare psihica. Aceasta este perioada unei intense receptivitati,
sensibilitati si flexibilitati psihice divergente: cea mai importanta etapa psihogenetica, datorita progreselor remarcabile
in toate planurile, in special in sfera datelor informationale, a proceselor cognitive, afective, volitive, a trasaturilor de
personalitate ale copilului.
Procesele cognitive facilizeaza cunoasterea, inregistrarea care incorporeaza si forme mai evoluate
de simbolizare in care actioneaza integratorii verbali ( alimente, pasari, flori, fructe).
Copilul prescolar trebuie sa fie nu numai un simplu ascultator al celor transmise de educatoare in cadrul
diferitelor activitati din gradinita, ci un factor activ invatand prin actiune. Astfel copilul isi va imbogati vocabularul activ,
se va familiariza cu structurile gramaticale, cu vorbirea monologata si dialogata. Toate acestea raspund procesului de
invatare din scoala.
Cuvintele nu sunt altceva decat simboluri a caror percepere permite copilului sa-si aduca aminte de
actiunile prelungite cu ocazia observarilor. Copilul prescolar nu invata reguli gramaticale, nu cunoaste definitii, nu stie
ce este substantivul, verbul, declinarea dar respecta in vorbire aceste reguli gramaticale avand in jur modele de
vorbire, este antrenat sa le cunoasca prin jocuri si exercitii, este corectat cand greseste.
Activitatile de povestire au stat in centrul atentiei mele datorata valorii lor etice si estetice si influentelor
exercitte asupra personalitatii scolarului in devenire. La inceput am urmarit sa folosesc acele procedee care sa
asigure insusirea constienta si activa a povestilor, sa inlesneasca capacitatea de a respecta episoadele cu
succesiunea lor logica, sa-i familiarizeze cu o exprimare corecta, coerenta, expresiva, cu folosirea expresiilor literare,
specific povestilor.
Prin crearea de povestiri dupa imagini: cu inceput dat, sau dupa modelul educatoarei, pe langa dezvoltarea
imaginatiei creatoare, am cautat sa actionez asupra exprimarii corecte tocmai prin aceste exercitii de creatie
(compozitie). In prezentarea povestilor am folosit procedeul ilustrarii continutului cu ajutorul siluietelor. Repovestirile
le-am organizat pe tema de sinteza ca harnicia, bunatatea, dreptatea etc., prin care copiii s-au desprins din text,
reusind sa gaseasca note comune unei categorii de personaje cuprinse in multe povesti, sa le caracterizeze folosind
mijloace proprii de exprimare.
O alta modalitate pe care am utilizat-o in scopul formarii si dezvoltarii deprinderilor de exprimare corecta in
vederea citit-scrisului in clasa I, a fost si convornirea ca forma de activitate, prin intermediul careia se trece progresiv
de la exercitiile simple si de la vorbirea in propozitii scurte, la exprimarea independenta, in texte din ce in ce mai
complicate.
Aspect fonetic
In ultimul timp invatamantul romanesc a cunoscut importante mutatii in plan calitativ, gradinitei revenindu-i
sarcina de a pregati cat mai bine copilul prescolar pentru scoala. Formarea deprinderilor necesare citit-scrisului in
clasa I este un proces complex si de durata, care nu poate fi conceput fara o munca pregatitoare sustinuta in directia
dezvoltarii limbajului, a comunicarii in general.

In realizarea aspectului fonetic al limbajului, al vorbirii copiilor s-a avut in vedere doua coordonate:
dezvoltarea auzului fonematic si corectarea pronuntiei copiilor.
Este bine cunoscut faptul ca la varsta prescolara sistemul fonetic este inca in formare, in special la copiii de la
grupa mica. Articularea corecta a sunetelor limbii materne are o influenta directa asupra insusirii corecte a deprinderii
de citit-scris.
Citirea si scrierea se intemeieaza pe asocierea sunetelor verbale rostite (foneme) cu literele scrise sau citite
(grafeme) si este posibila numai prin asocierea semnelor grafice cu corespondentele lor fonetice si invers.
In vederea gasirii celor mai potrivite metode si procedee de prevenire si corectare a defectelor de vorbire, am
cautat sa descopar cauzele cre le-au generat. Am analizat cauzele ce determina tulburarile de vorbire ce au la baza
afectiuni organice si am constatat ca acestea pot fi inlaturate prin eliminarea acestora insotita de aplicarea unor
mpsuri corective speciale. Educatoarei ii revine importanta sarcina nu doar de a corecta ceea ce s-a format gresit si
de a preveni, pe cat posibil producerea acestor greseli si a defectelor de articulare a sunetelor, la copiii prescolari.
In acest sens, am folosit un program de exercitii si jocuri esalonat pe grupe de varsta. O articulare clara si
inteligibila necesita organe puternice de pronuntare, suficient de elastice, care sa permita efectuarea unor miscari
coordonate rapid si extrem de diferentiate, fara a fi insotite de un efort fonator : deschiderea si inchiderea gurii,
umflarea si sugerea simultana a ambilor obraji, imitarea surasului, miscari ritmice de proiectare a limbii in afara
cavitatii bucale.
Dupa ce copiii si-au insusit miscarile de articulatie verbale, se pot asocia si exercitii de limitare a unor sunete
utilizand din plin anomatopeele (zborul albinitei, chemarea pisicii, sunetul telefonului, scartaitul usii, sunetul soneriei).
Majorittea exercitiilor au fost preluate din programa, manuale, literatura de specialitate, pe care le-am adaptat
nevoilor aparute in munca de prevenire si corectarea vorbirii ; altele au fost create. Acestea au fost incluse in jocurile
si activitatile la alegerea copiilor, in activitatile comune si in programul distractiv. Tot in scopul emiterii corecte a unor
sunete se pot folosi jocurile muzicale asociate cu framantari de limba.
Paralel cu dezvoltarea aparatului fonator, am acordat o atentie deosebita cresterii fondului principal de
cuvinte, ce denumesc obiecte utilizate de copil in activitatea cotidiana, fenomene, actiuni, claitati ale obiectelor. Copiii
sunt pusi sa verbalizeze actiunile intreprinse, sa faca motivatii.
La aceatsa varsta se urmareste exersarea auzului fonematic in scopul perfectionarii perceperii auditive si
distingerii sunetelor, a pronuntiei corecte a fiecarui sunet si a cuvintelor, perfectionarea laturii fonetice a limbajului in
sensul pronuntarii cu claritate, exactitate si siguranta a sunetelor si grupurilor de sunete.
In cadrul activitatilor de memorizare, de povestire, de lectura dupa imagini, chiar daca nu sunt activitati
speciale de dezvoltarea auzului fonematic, educatoarea urmareste acest lucru folosind urmatoarele procedee :

repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copii, fara sa li se atraga atentia in
mod special asupra acestui lucru, dar scotand in evidenta forma lui corecta si sunetele cre au suferit
modificari ;

repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copil, atragandu-le atentia asupra
modului corect de pronuntare ;

repetarea de catre copil intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit. Acest procedeu se foloseste in
cazul in care copiii au retinut bine structura sonora a unor cuvinte invatate si totusi au posibilitatea de a le
pronunta corect.

Tonul cu care se atrage atentia asupra pronuntiei nu trebuie sa fie niciodata ridicat, ci un ton cald, apropit de
copil. Folosindu-se in mod sistematic si adecvat procedeele de mai sus, copiii incep sa devina constienti ca fac

diverse greseli atunci can vorbesc, ca urmare a acetei constientizari asculta mai atenti felul cum pronunta
educatoarea, marindu-si pe zi ce trece posibilitatile de diferentiere a sunetelor limbii, de Autocontrol al limitei verbale
si de producere verbala corecta.
In ceea ce priveste aspectul fonetic ne-am orientat spre:

pronuntarea corecta a tuturor sunetelor limbii romane potrivit modului de articulare; intonatia acestora in
functie de asezarea in cuvant sau in silaba;

perfectionarea discernamantului auditiv in sesizarea sunetelor in ansamblul cuvantului sau in grupuri


silabice;

deprinderea de formare a cuvintelor din sunete initiale date;

ameliorarea si inlaturarea unor deficiente de pronuntie a sunetelor (omisiuni, inversiuni, inlocuiri, prelungiri).

Activitatile de dezvoltare a vorbirii desfasurate cu grupa de prescolari sunt destinate sa-l pregateasca pe copil
pentru trecerea la perioada preabecedara, pentru ca in corectitudinea cititului si scrisului un rol deosebit il are
calitatea auzului fonematic.
Aspect gramatical
Din punct de vedere gramatical, varsta prescolara se caracterizezaa prin folosirea nedecvata a formelor
gramaticale. La aceasta varsta, copilul incepe sa depaseasca faza limbajului situativ, desprinzandu-se de influientele
momentuuli prezent, si-si dezvolta din ce in ce mai mult capacittea de a folosi limbajul contextual, intensificandu-se
functia intelectuala, care consta in planificarea mintala si reglarea activitatilor practice.
Copilul prescolar nu invata structurile gramaticale, nu stie si nu cunoaste definitii, nu stie ce este substantivul,
verbul, declinarea, dar, in vorbire respecta aceste reguli, pentru ca are in jur modelul de vorbire, este antrenat sa-l
cunoasca prin diferite activitati din gradinita, este corectat atunci cand greseste.
Datorita acestui fapt modelul de vorbire din jurul sau trebuie sa fie corect, adultul trebuie sa aiba o exprimare
ingrijita, sa respecte regulile gramaticale dupa care este structurata vorbirea. Urmarind, la copii, educarea unei vorbiri
corecte din punct de vedere gramatical, in toate relatiile de comunicare, exprimam clar, precis, in termeni simpli, fara
sa ne coboram la un nivel infantil. De asemeni, educatoarea trebuie sa vorbeasca rar, sa pronunte clar cuvintele
pentru ca prescolarii sa poata sesiza structura sonora a lor.
Copiii trebuie sa ajunga sa foloseasca constructii corecte din punct de vedere gramatical. Astfel vor fi
obisnuiti:

sa foloseasca corect terminatiile cazurilor substantivelor, mai ales genitivul si dativul, formele articulate si
nearticulate ale substantivelor la singur si plural;

sa schimbe formele verbale dupa persoana, timp, numar si mai ales sa foloseasca corect trecutul si viitorul
verbelor cunoscute;

sa acorde substantivele cu cuvintele care le insotesc, asa redea in vorbire anumite grade de comparatie;

sa foloseasca corect forme variate de pronume personale si de politete, sa realizeze acordul acestora cu
unele parti de propozitie;

sa foloseasca corect cuvintele de legatura uzuale (conjunctii si prepozitii);

sa construiasca propozitii simple si dezvoltate, chiar unele fraze.

Pentru realizarea acestor obiective, am folosit ca mijloace de realizare: lecturi dupa imagine, jocuri
didactice, povestiri, memorizari, convorbiri.
Exprimarea copilului prescolar abunda in dezacorduri intre subiect si predicat. Una din cauzele acestor
dezacorduri trebuie cautata in insuficienta analiza a raporturilor de corespondenta intre actiune si subiectul actiunii. O
alta cauza a dezacordurilor consta in preluarea formei pe care a intrebuintat-o antevorbitorul, fara a o mai adapta in
vederea unei replici corecte. De asemeni, daca limbajul care se vorbeste in jurul copilului este defectuos, in lipsa unui
model corect, copilul continua sa faca dezacorduri.
Un mijloc eficient de realizare a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical este convorbirea. In
activitatea de convorbire, intrebarile puse de educatoare, solicita pe copil sa-si reaminteasa si sa selecteze
cunostintele, sa foloseasca cele mai adecvate operatii ale gandirii si sa le aplice in functie de contextul discutiei. In
unele activitati de convorbire, materialul intuitiv poate crea o atmosfera favorabila discutarii unor aspecte cunoscute
de copii.
Imbogatirea cunostintelor ar avea un caracter pasiv, daca educatoarea nu l-ar invata pe copil sa le
soloseasca, sa patrunda in esenta fenomenelor si proceselor in vederea descoperirii legaturilor dintre ele si totodata
sa le comunice intr-o ordine logica. In cadrul acestora, m folosit pocedee cre sa asigure insusirea constienta si activa
a povestilor, care sa-l ajute pe copil sa desprinda principalele momente ale ei, sa-l familiarizeze cu o vorbire corecta
din punct de vedere gramatical.
Exista o multitudine de metode si procedee care duc la sporirea contributiei activitatilor de dezvoltare a
vorbirii in vederea realizarii aspectului structurii gramaticale, la insusirea corecta a limbii romane de catre arescolari,
fiecare educatoare avand posibilitatea sa aleaga, sa creeze.
Aspect lexical
Copilul isi insuseste de la ce ami frageda varsta limba materna, limba in care vorbesc adultii din jurul sau. Pe
baza ei se asigura comunicarea copilului cu adultii, prin intermediul ei dobandesc cunostinte si isi impartasesc
experienta, gandurile si dorintele lor. Totodata, insusirea limbii materne permite largirea orizontului de cunostinte ale
copiilor, atat pe baza experientei personale cat si pe baza asimilarii experientei sociale.
Procesul de influientare a vorbirii copiilor si imbogatirii vocabularului incepe inca de la grupa mica, tinandu-se
seama de caracterul concret al limbajului, dificultatilor de pronuntie, vocabular redus, gandire concreta, atentie
instabila, memorie involuntara.
Imbogatirea vocabularului copiilor cu cuvinte noi (substantive, verbe, adjective, pronume, numerale, conjunctii
etc.) se realizeaza concomitent cu predarea de cunostinte despre obiectele si fenomenele din mediul inconjurator.
Noile cuvinte se transmit copiilor pe baza materialului intuitiv, prezentandu-li-se obiectele pe care le desemneaza
cuvintele respective sau explicand continutul lor pe baza reprezentarilor pe care ei le poseda.
Cuvantul insusit in stransa legatura cu obiectul sau fenomenul pe care-l desemneaza nu va ramane pentru
copil so simpla expresie sonora, ci va contribui la formarea unor reprezentari precise si clare despre obiectele si
fenomenele respective. Imbogatirea vocabularului prescolarilor merge in pas cu cunoasterea realitatii.
Imbogatirea vocabularului cu verbe care denumesc actiuni pe care le indeplinesc copiii am realizat-o
prin jocul didactic: 'Ce face Andrei? ' Pa parcursul desfasurarii jocului am urmarit ca prescolarii sa construiasca
propozitii, utilizand corect verbele la prezent, sa-si imbogateasca vocabularul cu cuvinte care exprima actiuni, sa
poata sa perceapa diferentiat miscarile si sa faca legatura intre actiiuni si obiectul cu care se poate efectua aceasta.

Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor prescolari este determinat nu numi de posibilitatile mentale, dar si
de nivelul socio-cultural in care traiesc. Imbogatirea experientei copilului se poate realiza cu ajutorul lecturilor dupa
imagini, ce cuprind imagini clare ale obiectelor si fenomenelor, imagini cu actiuni umane, imagini ale pasarilor si
animalelor, imagini sugestive.
Deci, in atentia noastra, ca educatoare, trebuie sa stea aspectul semantic al dezvoltarii vorbirii-explicand
mereu intelesul cuvintelor folosite.
Fiecare activitate din gradinita isi are partea ei de contributie la imbogatire vocabularului si dezvoltarea
vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului simultan cu contemplarea vie formeaza precizia in exprimare si da imaginilor
coloritul lor concret, corespunzator realitatii. Prin activitatea cu obiectele, copilul descopera relatiile dintre ele,
asemanari si deosebiri, face comparatii si trage concluzii. Vocabularul copilului la sfarsitul perioadei prescolare este
de aproximativ 4000 de cuvinte, carora copiii le cunosc sensul, ceea ce inseamna ca ei stapanesc lexicul de baza al
limbii romane. Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor, adica notiunile care
se schimba, se imbogatesc si se precizeaza treptat pe masura acumularii experientei si perfectionarii operatiilor
gandirii.
Metode si procedee folosite pentru
reglarea ritmului vorbirii
Colaborrea dintre gradinita si scoala a dus la o mai buna cunoastere de catre educatoare a cerintelor
necesare integrarii in clasa I, a greselilor tipice pe care le fac prescolarii in perioada preabecedara, precum si la
initierea si intensificarea unor actiuni menite sa previna formarea unor deprinderi gresite de pronuntie, de citire, de
scriere.
Studiindu-se greselile tipice de citire si scriere s-a constatat ca majoritatea dintre ele se datoresc: unei
ponuntii incorecte, insuficientei dezvoltari a sensibilitatii analizatorilor, spiritului de observatie slab dezvoltat,
neexiersarii operatiilor gandirii, lateralitatii nedefinitesi nedezvoltate suficiente a mainilor.
Pronuntia incorecta poate fi determinata, la randul ei, de nedezvoltrea auzului fonematic, astfel copilul
confunda auditiv-fonetic: scu z, s cu j, p cu b, d cu t. Ea poate fi determinata si de insuficienta maturizarii aparatului
vorbirii, deoarece nu s-au efectuat la timp exercitii corespunzatoare.
Corectarea la timp a deficientelor functionale de pronuntie contribuie la micsorarea volumului de greseli de
citire si scriere.
Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului vorbirii si a respiratiei este recitarea unor versuri din ce in ce mai
lungi, determinandu-i pe copii sa respecte pauzele indicate de punctuatie. Pentru eliminarea dificultatilor intampinate
in general, la prescolari, in folosirea unor cuvinte mai lungi sau cu structuri fonetice mai grele si a unor poezii care
cuprind asemenea cuvinte, am initiat jocuri de silabe, ghicitori, numaratori.
Prima conditie a exprimarii consta in respectarea pauzelor dintre sintagme si propozitii. Astfel, copiii sunt
incatati sa-si coordoneze miscarile respiratorii in raport cu necesitatea acestor pauze, efectuand inspiratiile la
inceputul pronuntarii propozitiilor sau in pauzele dintre sintagme. In decursul expiratiei, cuvintele au fost rostite de
necesitatile de pronuntare a vocalelor.
Procedand cu tot tactul pedagogic necesar, educatoarea va stimula, intr-un fel sau altul, activitatea verbala a
copilului, deoarece numai in acest fel se pot preveni si corecta unele defecte de vorbire.
O educare corecta a vocii si vorbirii copilului necesita o aplicare a unui sistem bine chibzuit, cu exercitii
motrico-muzicale, care urmaresc formarea simtului ritmului, dezvoltarea supletei aparatului fonator si a intregului
corp.

Vorbirea corecta, expresiva a educatoarei si a celorlalte persoane cu care vine in contact prescolarul,
constituie unul din mijloacele principale de educare a limbajului si de corectare a defectelor de pronuntie.
Dezvoltarea pronuntiei corecte, a vorbirii corecte trebuie sa fie o preocupare permanenta a educatoarelor.

CONCLUZII SI PROPUNERI
Prescolaritatea reprezinta etapa de viata in care se tes multe dintre structurile de profunzime ale
personalitatii. Referindu-se la intreaga copilarie, H.Wallon sublinia 'in viata individului, copilaria prezinta o valoare
functionala, fiind o perioada in care se termina realizarea tipului speciei.'
Cunoasterea propriu-zisa, indiferent de domeniul avut in vedere, se realizeaza prin utilizarea unui limbaj
adecvat, limbaj 'specializat ', bine stapanit, in care termenii specifici au calitatea continutului semantic clar,
corespunzator informatiei pe care dorim sa o transmitem. Stapanirea limbajului se impune de la prima treapta a
modelarii, ea fiind cea mai dificila. Vorbirea se naste spontan in sanul grupurilor, in cursul jocurilor, insa lipsita de
ajutorul nostru ea ramane frusta si adesea incorecta, mai ales daca mediul familial are un aport scazut in domeniul
acesta, unde totul se invata prin imitatie.
La aceasta ampla constructie contribuie ansamblul influentelor exercitate atat de familie cat si de institutia
prescolara. Insa, nici unul dintre mediile amintite nu asigura actionand singur, deplina dezvoltare psihica a copilului, ci
numai complementandu-si contributiile.
Pornind de la afirmatia ca 'sa stii sa vorbesti inseamna sa te porti cuviincios cu vorbele, care sunt o alta forma
a lucrurilor, alt timp al adevarului ' (Jean Guihema), permanent ne-am condus activitatea didactica pe aceasta actiune
de a vorbi, de a-i face pe copii sa inteleaga sensul cuvintelor.
Comunicarea eficienta presupune o anumita organizare a expresiei de catre cel ce vorbeste si o adaptare a
acesteia la partener, in asa fel incat mesajul sa poata fi usor si complet descifrat de catre receptor, auditor. In afara
rolului pe care il joaca limbajul in maturizarea psihologica in vederea scolarizarii, comunicarea verbala, deprinderile
de exprimare consecventa si riguroasa joaca un rol important in insusirea cu usurinta a activitatilor de tip scolar, si
anume scrisul si cititul.
A forma deprinderi necesare insusirii citit-scrisului nu inseamna a-l invata pe copil sa scrie si sa citeasca
inainte de intrarea in scoala ci inseamna a-i forma acele capacitati care sunt implicate i procesul scrierii si citirii. Intre
premisel care asigura insusirea scrierii corecte si care se pot forma inca din gradinita trebuie mentionate :
- capacitatea perceperii corecte a materialului verbal ;
- capacitatea sesizarii diferentelor fonetice mai putin pregnante;
- capacitatea analizei si sintezei rapide a materialului verbal cu care se opereaza;
- capacitatea integrarii faptelor de limba in scheme verbala bine diferentiate.
Aceste capacitati se pot forma prin toate activitatile instructiv-educativbe din gradinita si in primul rand prin
cele de dezvoltare a vorbirii, care vizeaza probleme ale insusirii aspectului fonetic al limbii, ale insusirii lexicului si
structurii gramaticale.
Pronuntarea clara a fiecarui sunet al limbii romane, desprinderea si depistarea lui in configuratia cuvantului
sta la baza insusirii constiente a alfabetului roman, litera fiind reprezntrea grafica a sunetului auzit.

Prescolarii sunt pregatiti, nu numai pentru insusirea si adaptarea la activitatile de tip scolar, ci si pentru
repectarea fenomenului gramatical din scoala. Prin exercitiile, jocurile, activitatile organizate in mod placut si atractiv
in gradinita, copiii sunt stimulati sa inteleaga esenta unor categorii fonetice, lexicale si gramaticale (sunet, silaba,
adverbe, numerale etc.) pe care chiar daca nu le denumesc stiintific, le clasifica, le exemplifica, iar contextele
compuse de ei sau folosite in vorbirea lor zilnica, confirma acest lucru.
Aceste cunostinte constituie un suport pregatitor important, premise ale receptarii fenomenului gramatical din
ciclul primar.
Program invatamantului prescolar, prin continutul cunostintelor si prin formele de activitte prevazute la
'Educatia limbajului ', orienteaza intregul proces de stimulare si educare a limbajului si comunicarii orale a copiilor
spre cultivarea expresivitatii verbale, spre o flexibilitate, o intonatie si o nuantare a vorbirii prescolarului, o accentuare
si o articulare corecta in pronuntia curenta, astfel incat ea sa denote inteligenta, creativitate, putere de adaptare la
noile situatii ivite, deoarece, dupa cum stim cu totii, vorba dulce mult aduce.