URMARIREA PENALA

Daca actele premergatoare au caracterextraprocesual, urmarirea penala

arecaracter procesual (este prima faza a procesului penal). Aceasta are menirea
de a pregati inaintarea dosarului in faza de judecata pentru atingerea scopurilor
procesului penal.
Presupune un complex de activitati procesuale si procedurale, incepand cu
primul moment al declansarii procesului: inceperea urmaririi penale (ad quo) si
terminand cu ultimul moment (ad quem) al urmaririi penale, care coincide cu
trecerea cauzei in faza procesuala de judecata: trimiterea in judecata.
Urmarirea penala corespunde unei proceduri penale comune, derogarea fiind
permisa doar in cazul exceptional prevazutde art. 279 (2), lit. a), c.pr.pen., in
careplangerea prealabila a persoanei vatamate se adreseaza direct instantei. Ea
nu este condusa de judecatori (in general), ci titularul unic al UP este Ministerul
Public, reprezentat de procuror. UP se realizeaza nu numai de catre Ministerul
Public, ci si de OCP. In mod exceptional, in cazul faptelor de coruptie prevazute
de Legea 78/2000, urmarirea penala se efectueaza si de ofiterii de politie
judiciara.
I. Momentul inceperii urmaririi penale
Este o conditie a strictei legalitati a procesului penal. Marcheaza declansarea
procesului penal, care reprezinta nasterea cadrului legal de exercitare a
drepturilor si obligatiilor procesuale. Presupune indeplinirea cumulativa a doua
conditii:
1. Conditia pozitiva
Sa existe informatii sau date cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de
legea penala. Ea poate rezulta fie din examinarea actelor de sesizare prevazute
de lege, daca acesta contine date suficiente, fie din cuprinsul procesului-verbal
de consemnare a actelor premergatoare incheiate in conditiile alineatului ultim al
art. 224, c.pr.pen., daca sesizarea, nefiind suficienta, s-au efectuat acte
premergatoare.
2. Conditia negativa
Sa nu existe vreunul dintre cazurile de impiedicare a inceperii urmaririi penale.
Cazurile de impiedicare a inceperii urmaririi penale sunt, in general, aceleasi cu
cele de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale, cu doua exceptii: a)
Cea prevazuta de art. 10, lit. b1), c.pr.pen. -; atunci cand fapta prevazuta de
legea penala nu prezinta gradul de pericol social al infractiunii. b) Cea
prevazuta de art. 10, lit. i), c.pr.pen. -; atunci cand s-a dispus inlocuirea
raspunderii penale cu raspunderea administrativa.
Daca in primul caz inceperea urmaririi penale este obligatorie, in cel de-al doilea
caz, competenta exclusiva apartine instantei de judecata.
In ceea ce priveste procedura de incepere a urmaririi penale se tine seama de
modul de sesizare a OUP. Astfel, in cazul in care sesizarea se face prin
plangere sau denunt, inceperea urmaririi penale se dispune prin rezolutie. In
cazul in care sesi-zarea este din oficiu, inceperea urmaririi penale se dispune prin
proces-verbal. Procesul-verbal de incepere a urmaririi penale nu se confunda cu
cel de sesizare din oficiu prevazut de art. 228 (3), c.pr.pen.
Inceperea urmaririi penale nu poate fi implicita, trebuind sa fie expresa. Din
momentul in care se incepe urmarirea penala se poate vorbi de invinuit si de
urmari-rea penala declansata. Din acest moment se poate vorbi, deci, de
urmarirea penala fata de invinuit.
Legiuitorul face diferenta intre doua mari categorii:
1. Urmarirea penala fara actiune penala pusa in miscare (fata de un invinuit si
urmareste procesul penal declansat).
2. Urmarirea penala cu actiunea penala pusa in miscare (fata de un inculpat si
priveste un proces penal inceput).

Particularitatile urmaririi penale

1. Nepublicitatea (publicitatea limitata)
Urmarirea penala nu este secreta, pentru ca majoritatea actelor se efectueaza in
prezenta partilor. Aparatorii partilor au dreptul de a participa la majoritatea
actelor de urmarire penala. Exista proceduri de urmarire penala de tip acuzatorial
care se deruleaza in fata instantei penale (cazul prelungirii arestarii
preventive sau cererile care vizeaza liberarea provizorie in cursul urmaririi
penale). In general, la baza publicitatii limitate ar putea sta doua argumente:
- Necesitatea de a se asigura accesul presei implica posibilitatea pentru OUP de a
face comunicate de presa, in scris sau oral, in fata posturilor de TV.
Aceasta este ceruta de principiul libertatii de exprimare (art. 10, CEDO), cu
conditia ca procurorii sa nu faca referiri la temeinicia urmaririi penale.
- Necesitatea de a se inlatura rumorile ce se creeaza in jurul unui caz, rumori
generate de caracterul secret al urmaririi penale, pentru ca, uneori, publicitatea
urmaririi penale, chiar limitata, nu este doar in defavoarea suspectului, generand
o incalcare a prezumtiei de nevinovatie, ci ar putea reprezenta o garantie extrem
de importanta a respectarii drepturilor procesuale, indeosebi a dreptului la
aparare.
2. Necontradictorialitatea
Rezulta chiar din nepublicitatea urmaririi penale. Exista si in cursul urmaririi
penale proceduri contradictorii (Ex: procedura confruntarii, efectuarea
expertizelor)
3. Preponderent scrisa
Nu au loc dezbateri orale. Se poate interveni numai prin:
- cerere
- memoriu
Urmarirea penala fara actiunea penala pusa in miscare (fata de invinuit)
Exista doua forme fundamentale de urmarire penala fata de invinuit:
1. Cercetarile penale
2. Urmarirea penala efectuata de catre procuror
Cercetarile penale sunt acte de urmarire penala care cad in competenta OCP
potrivit legii si care constau, in esenta, in strangerea probelor necesare aflarii
adeva-rului cu privire la:
- Existenta infractiunilor
- Identificarea persoanelor banuite de comiterea lor
- Stabilirea raspunderii penale
In continutul cercetarilor penale intra, pe langa audierile de persoane, perche-
zitii, cercetarea la fata locului, inregistrari si masurile procesuale pe care le pot
lua OCP (retinerea, masurile asiguratorii). Tot aici se includ si propunerile pe care
le inainteaza procurorul ce supravegheaza cercetarea penala si care vizeaza
actele si masurile procesuale cu privire la care nu poate dispune decat procurorul
si care trebuie sa se materializeze intr-un referat. O simpla adresa
nu este suficienta. Refera-tul trebuie intocmit cu respectarea conditiilor generale
prevazute de art. 258, c.pr.pen. OCP poate propune si arestarea preventiva a
inculpatului.
Ultimul act de cercetare penala il constituie referatul de terminare a urmaririi
penale. OCP propune trimiterea in judecata a invinuitului.
Procurorul efectueaza doua mari categorii de acte procesuale care corespund
celor doua forme de urmarire penala:
1) Supravegherea urmaririi penale -; priveste supravegherea cercetarii penale.
Are mai multe forme: a) Verificarea sistematica a actelor de cercetare penala de
catre procuror, care poate avea loc fie la sediul OCP, fie la sediul Parchetului,
cand OCP se prezinta cu dosarele la procuror in vederea verificarii lor. b)
Participarea procurorului la efectuatea unor acte de cercetare penala -; prezinta
doua aspecte diferite:
- Asistarea -; Procurorul se limiteaza doar la consilierea OCP cu privire la
efectuarea actelor juridice.
- Substituirea procurorului in actele si atributiile OCP -; Procurorul poate oricand
sa efectueze acte de cercetare penala. c) Autorizarea, incuviintarea,
confirmarea sau avizarea unor acte de cerecetare penala potrivit legii. Unele
trebuie efectuate anterior, iar altele, ulterior. d) Dispozitiile obligatorii pe care le
poate da procurorul organului de cerce-tare penala. In orice moment al urmaririi
penale, procurorul poate da nu numai sfaturi, ci si dispozitii. e) Plangerea
impotriva actelor de cercetare penala -; Se solutioneaza de procu-rorul ce
supravegheaza cercetarile penale.
2) Urmarirea penala proprie a procurorului -; Are doua forme: a) Facultativa (art.
209 (2), c.pr.pen.) -; Procurorul poate lua orice dosar aflat in curs de cercetare
penala. b) Cazurile de urmarire penala obligatorie (art. 209 (3), c.pr.pen.) -; Sub
sanctiunea nulitatii absolute, procurorul este obligat sa efectueze personal acte
de urmarire penala.
1. Schimbarea incadrarii juridice -; Atunci cand intervin situatii sau impre-jurari
care determina modificarea incadrarii juridice stabilite initial de catre OUP, fie cu
ocazia inceperii urmaririi penale, fie cu ocazia punerii in miscare a actiunii penale.
Incadrarea juridica determina insasi limitele procesului penal si competenta
organului de urmarire penala.
Schimbarea incadrarii juridice nu poate avea loc decat dupa o procedura spe-
ciala. Ea poate avea loc doar dupa punerea in miscare a actiunii penale, pentru
ca numai din acest moment procesul penal se considera inceput. Aceasta poate fi
dispusa numai de catre procuror, ea apartinand functiei procesuale a acuzarii.
Legea nu prevede care este procedura de schimbare a incadrarii juridice. In
pofida acestei lacune, consideram ca ea poate opera fie la propunerea OUP, fie
din oficiu (de catre procuror). Schimbarea incadrarii juridice ar putea fi dispusa
de pro-curor doar prin ordonanta, fiind aplicata procedura de punere in miscare a
actiunii penale, in virtutea principiului simetriei.
Din momentul in care se dispune schimbarea incadrarii, procurorului sau OCP-
ului ii revine obligatia de a comunica noua incadrare inculpatului, in prezenta
aparatorului sau. Se incheie un proces-verbal
2. Extinderea cercetarilor penale
Desi legiuitorul vorbeste de extinderea cercetarilor penale, in realitate este vorba
de extinderea procesului penal. Ea are ca obiect insasi actiunea penala. De
aceea, credem ca extinderea nu poate fi dispusa decat de procuror si numai prin
ordonanta, atunci cand din cuprinsul actului de urmarire penala rezulta date
privind savarsirea a noi fapte de catre acelasi inculpat ori participarea la fapta
savarsita de inculpat a altor persoane sau a noi acte materiale care intra in
continutul aceleiasi fapte ori savarsirea de catre oricare alte persoane a unor
fapte in legatura cu fapta pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala.
Obiectul nu poate depasi faptele si persoanele pentru care s-a inceput urmari-rea
penala si s-a pus in miscare actiunea penala. Urmarirea penala nu poate avea ca
obiect alte fapte si alte persoane decat cele pentru care s-a inceput urmarirea
penala si s-a pus in miscare actiunea penala.
Extinderea este obligatorie pentru ca, in esenta, ea este ceruta de aceleasi
ratiuni care stau la baza institutiei indivizibilitatii si a situatiei de conexitate a
cauzelor penale.

3. Restituirea dosarului la OCP

Priveste ipoteza in care OCP face propuneri procurorului care supravegheaza
cercetarile penale fie in vederea stingerii urmaririi penale, fie in vederea trimiterii
in judecata.
Prima situatie o reprezinta aceea in care se fac propuneri, dupa caz, de clasare,
de scoatere de sub urmarire penala si de incetare a urmaririi penale. Daca
procurorul apreciaza ca urmarirea penala nu a fost efectuata cu respectarea
dispozitiilor procedurale sau ca urmarirea penala este incompleta, va da rezolutie
motivata prin care va dispune restituirea dosarului OCP in vederea refacerii sau
completarii cercetarii penale. In mod obligatoriu, procurorul va indica in cuprinsul
rezolutiei care sunt actele de cercetare penala ce trebuie refacute, acte de
cercetare penala care trebuie completate, respectiv, daca mai trebuie audiate
persoane ori daca trebuie efectuate un procedeu probatoriu ori daca trebuie
administrata orice alta proba prin orice alt mijloc de proba in vederea stabilirii
adevarului, avand ca efect reluarea cercetarii penale. 
A doua situatie este aceea in care OCP, finalizand cercetarile penale si intocmind
un referat de terminare a urmaririi penale, propune procurorului trimiterea in
judecata. Daca procurorul, primind dosarul si propunerea cuprinsa in referat,
constata ca unele acte de cercetare penala au fost intocmite cu incalcarea legii
sau ca actele efectuate sunt incomplete, va dispune prin ordonanta restituirea
intregului dosar OCP fie in vederea refacerii cercetarii penale, fie in vederea
completarii ei.
Ca regula de baza, intotdeauna cand OCP propune procurorului trimiterea in
judecata, iar acesta nu este de acord cu propunerea se va pronunta prin
ordonanta, nu prin rezolutie.
In afara acestor cazuri de intrerupere legea mai prevede si un al patrulea caz:
suspendarea urmaririi penale. Aceasta poate interveni daca sunt indeplinite
cumulativ doua conditii:
1) Daca inculpatul sufera de o boala grava constatata printr-o expertiza medico-
legala.
2) Daca boala il pune in imposibilitatea de a participa la actele de urmarire
penala.
Suspendarea este justificata de existenta unei obligatii procesuale principale a
inculpatului: de a participa la urmarirea penala, adica de a se prezenta la toate
che-marile OUP si de a lua parte la actele de urmarire penala la care participarea
sa este obligatorie in baza legii. 
La baza suspendarii sta si dreptul pe care il are un inculpat si anume, acela de a
participa la toate actele de urmarire penala (si la cele la care participarea sa este
facultativa in baza legii). 
Suspendarea nu poate avea o durata sine die, ea durand, in principiu, pana la
insanatosirea inculpatului. Pentru a nu se ajunge la o prelungire nejustificata este
absolut necesar ca in continutul raportului medico-legal sa fie cupinsa durata
aproxi-mativa pana la care ar putea fi justificata neparticiparea la proces a
inculpatului din cauza bolii de care sufera. Daca este vorba de o boala psihica
care il face irespon-sabil, nu se va mai dispune suspendarea, ci direct scoaterea
de sub urmarire penala in temeiul art. 10, lit. e), c.pr.pen. In acest caz
suspendarea nu se poate dispune decat pe durata stabilirii in cuprinsul raportului
de expertiza medico-legala, urmand ca, daca boala subzista, sa se dispuna din
nou suspendarea, limita maxima fiind insa-natosirea inculpatului. Suspendarea se
dispune de procuror, fie la propunerea OCP, fie la cererea inculpatului (personal
sau prin aparator), fie din oficiu. Ea se dispune numai prin ordonanta. 
Toate aceste incidente procesuale au ca efect o intrerupere temporara a urmaririi
penale. Exista insa si incidente procesuale care intrerup cursul normal al
procesului cu caracter definitiv, fara ca, in acelasi timp, sa conduca la acte ce
intra in puterea de lucru judecat, in baza legii. Este vorba de asa-numitele solutii
de neurmarire sau netrimitere in judecata.
Desi in practica sunt numite solutii procesuale, in realitate ele nu sunt solutii
procesuale. Procurorul nu are competenta de a solutiona o cauza penala,
competenta exclusiva apartinand jurisdictiei de judecata. Pe parcursul urmaririi
penale pot surveni anumite situatii sau imprejurari care justifica stingerea
urmaririi penale, impiedicand inaintarea dosarului instantei de judecata. Ele au la
baza principiul dupa care unicul titular al urmaririi este Ministerul Public. In
materie penala, un dosar poate ajunge in fata unui judecator, numai daca
procurorul dispune acest lucru. Aceste cazuri de stingere a urmaririi penale sunt
prevazute expres in art. 10, c.pr.pen. Ele conduc in cursul urmaririi penale la
urmatoarele rezolvari: 
1. Incetarea urmaririi penale
Se poate dispune numai de catre procuror, fie la propunerea OCP, fie din oficiu,
in cazurile prevazute in art. 10, lit. f) - j), c.pr.pen., cu exceptia celui prevazut la
lit. i), prin rezolutie sau prin ordonanta.
Regula generala este ca ori de cate ori legea prevede expres se da ordonanta, iar
atunci cand legea nu prevede se da rezolutie.
Cu toate acestea, in toate cazurile in care exista inculpat procurorul trebuie sa se
pronunte prin ordonanta. In privinta invinuitului, de regula, incetarea urmaririi
penale se dispune prin rezolutie, in timp ce in privinta inculpatului se da
intotdeauna ordonanta de incetare a urmaririi penale. 
Ordonanta de incetare a urmaririi penale este un act complex si cu forta
superioara. Legea prevede ca ordonanta trebuie sa curpinda obligatoriu mentiuni
referitoare la revocarea masurilor preventive si asiguratorii instituite pentru
garantarea exectutarii pedepsei amenzii.
Daca invinuitul sau inculpatul este arestat prin insasi efectul incetarii urmaririi
penale, trebuie sa se constate incetarea de drept a masurilor preventive. Daca
masurile asiguratorii se iau pentru repararea pagubei produsa prin infractiune,
ele raman valabile 30 de zile de la data comunicarii ordonantei pentru ca partea
civila sa formuleze actiunea civila in fata instantei civile.
Procurorul nu va putea dispune prin ordonanta asupra desfiintarii totale sau
partiale a unui inscris, ca modalitate de reparare a prejudiciului. Ordonanta va
curpinde mentiunea referitoare la restituirea cautiunii, la confiscarea speciala in
folosul statului, la celelalte masuri de siguranta si mentiunea referitoare la
cheltuielile judiciare avansate de stat pentru efectuarea urmaririi penale. 
Intotdeauna ordonanta de incetarea a urmaririi penale se comunica partilor
procesului penal. Diferenta dintre o ordonanta si o rezolutie este ca rezolutia se
comunica numai persoanei ce a facut plangerea, in timp ce ordonanta se
comunica tuturor persoanelor interesate. 
2. Scoaterea de sub urmarire penala
Este supusa acelorasi reguli ca si incetarea urmaririi penale. Se dispune doar de
procuror fie prin rezolutie, fie prin ordonanta, cu diferenta de mai sus in cazul
intervenirii vreunei situatii prevazute in art. 10, lit. a) -; e), c.pr.pen.
Scoaterea de sub urmarire penala prezinta particularitati doar intr-un anumit caz,
si anume atunci cand este incident art. 181, c.pen.: scoaterea de sub urmarire
penala este insotita si de aplicarea de catre procuror a unei sanctiuni
administrative. 
De aceea, scoaterea de sub urmarire penala se dispune mai aproape de
momentul finalizarii urmaririi penale, dupa ce au fost administrate aproape toate
probele. Scoaterea de sub urmarire penala corespunde solutiei de achitare pe
care o dispune judecatorul.
3. Clasarea
Este o rezolvare pe care procurorul o poate da numai in cazul unei urmariri
penale in rem, fiind exclusa punerea in miscare a actiunii penale, precum si insasi
existenta unui invinuit.
Clasarea poate fi dispusa in doua situatii: a) Se constata ca urmarirea nu se
datoreaza unei actiuni omenesti sau eveni-mentelor materiale. b) Persoana
invinuitului sau inculpatului nu este cunoscuta, din lipsa datelor necesare.
Clasarea s-ar putea dispune, de exemplu, in temeiul inplinirii termenului de
prescriptie al raspunderii penale (art. 10, lit. g), c.pr.pen.).
Clasarea este supusa acelorasi reguli, putandu-se dispune prin rezolutie sau
ordonanta, dupa caz. In mod exceptional, intr-un singur caz, procurorul poate da
or-donanta de clasare, si anume atunci cand se face propunere de trimitere in
judecata, cand procurorul va da ordonanta de clasare, nu rezolutie. Este vorba
de ipoteza in care rechizitoriul, ca act complex, vizeaza fapte si persoane diferite,
susceptibile de rezolvari diferite, caruia ii corespunde un referat de terminare a
urmaririi penale cu acelasi continut.
Daca prin referat se propune trimiterea in judecata a unei persoane cu privire la
unele fapte pentru care sunt indeplinite conditiile clasarii (Ex: se constata ca este
prezenta una din situatiile prevazute de art. 10, c.pr.pen.) si nu exista invinuit in
cauza in sensul legii, adica fie urmarea nu este datorata vreunei fapte, fie
persoana nu este cunoscuta, procurorul va da ordonanta de clasare. Daca cu
privire la alte fapte si persoane sunt indeplinite conditiile, va da ordonanta de
incetare a urmaririi penale sau de scoatere de sub urmarire penala.
In celelalte situatii, cercetarea penala se finalizeaza cu un referat de terminare a
urmaririi penale prin care se face propunerea de trimitere in judecata. El este
precedat de prezentarea materialului de urmarire penala, care insemna punerea
la dispozitia invinuitului sau inculpatului a intregului material al dosarului cauzei.
Presupune efectuarea a trei operatii succesive: a) Explicarea dreptului de a
studia intregul dosar si de a lua cunostinta de incadrarea juridica si de continutul
probelor care stau la baza propunerii de trimitere in judecata. b) Obligatia de a
pune la dispozitia inculpatului sau aparatorului sau intregul dosar. Legiuitorul nu
stabileste nici o limita in timp. Trebuie oferite si explicatiile necesare pe care OUP
este obligat sa le dea. c) Obligatia de a explica invinuitului sau inculpatului
dreptul de a face declaratii suplimentare si de a propune probe in aparare. In
cazul in care invinuitul sau inculpatul solicita probe noi sau formuleaza alte cereri
(de exemplu, schimbarea incadrarii juridice), procurorul este obligat sa se
pronunte prin ordonanta. Daca i se ia inculpatului o declaratie sau daca se
admite o proba noua ulterior, se va proceda la o noua prezentare a materialului
de urmarire penala. Intreaga procedura se consemneaza intr-un proces-verbal ce
trebuie redactat dupa regulile prevazute in art. 89-91, c.pr.pen, acesta putand fi
folosit ca mijloc de proba in procesul penal.
Unicul criteriu de delimitare a celor doua feluri de urmarire penala il constituie
calitatea procesuala a persoanei fata de care se efectueaza. Aceasta conceptie
denota insasi periculozitatea abstracta a faptelor ce formeaza obiectul judecatii,
precum si natura si complexitatea cauzei penale, pentru ca aprecierea asupra
probelor in sistemul normelor juridice nu incepe odata cu judecata, ci incepe inca
din acest stadiu al procesului penal, adica din momentul inceperii urmaririi
penale. De aceea, urmarire penala fara actiunea penala pusa in miscare trebuie
sa constituie regula. Ea rebuie sa priveasca marea majoritate a cauzelor, iar
urmarirea penala cu actiunea penala cusa in miscare trebuie sa constituie
exceptia, din doua considerente:
1) Pentru ca, in cazul urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare,
trebuie sa existe temeiuri, ceea ce presupune inca din cursul urmaririi penale
probe serioase, ori este neobisnuit ca in cursul urmaririi penale sa se produca
probe serioase ce presupun o judecata de fond a cauzei.
2) In mod obisnuit, punerea in miscare a actiunii penale in cursul urmaririi penale
este ceruta imperativ de luarea celei mai grave masuri procesuale: masura
arestarii preventive a inculpatului, pentru ca, atunci cand se impune arestarea
unei persoane pe o durata mai mare de 5 zile pana la 30 de zile, este necesar sa
fie pusa in miscare actiunea penala. Ea se dispune prin ordonanta in cursul
urmaririi penale.
O alta regula este accea potrivit careia nici o persoana nu poate sta in fata unei
instantei penale decat daca are calitatea de parte in proces, ceea ce presupune
ca persoana fata de care s-au efectuat acte de urmarire penala sa aiba
calitatatea de inculpat. Aceasta inseamna ca daca in cursul urmaririi penale nu a
fost pusa in miscare actiunea penala fata de un invinuit prin ordonanta, atunci, in
mod obligatoriu, la sfarsitul urmaririi penale, prin rechizitoriu, procurorul trebuie
sa dispuna in prealabil punerea in miscare a actiunii penale. De aceea, la sfarsitul
urmaririi penale, prin rechizitoriu se va dispune, daca sunt indeplinite conditiile
legale, punerea in miscare a actiunii penale si apoi trimiterea in judecata a
inculpatului, lucru care presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor
conditii: a) Sa existe fapta;
b) Fapta sa fie prevazuta de legea penala;
c) Fapta sa fie savarsita de catre inculpat;
d) Sa fie indeplinite conditiile raspunderii penale;
e) Sa nu fie prezent nici unul din cazurile de impiedicare a trimiterii in judecata
(trimiterea in judecata este o modalitate de sustinere a invinuirii sau acuzarii in
procesul penal);
f) Sa se refere la fapta si persoana cu privire la care s-a inceput urmarirea
penala. Aceasta conditie este ceruta de existenta unor limite ale obiectului
judecatii (art. 313, C.pr.pen.) care se rasfrang si asupra trimiterii in judecata.
Daca se constata ca rechizitoriul priveste alte fapte sau persoane este motiv de
refacere a urmaririi penale.
Rechizitoriul isi produce efectele din momentul in care este inregistrat la
secretariatul parchetului. Momentul inceperii judecatii nu coincide cu cel al
primirii si inregistrarii dosarului penal, ci cu momentul inregistrarii rechizitoriului
la secretariatul parchetului.