Sunteți pe pagina 1din 39

Dispersia poluanşilor în apele subterane 49

Capitolul 3
MODELAREA MATEMATICĂ
A CURGERII APELOR SUBTERANE

3.1 NOŢIUNI GENERALE PRIVIND MODELAREA


MATEMATICĂ A CURGERII APELOR SUBTERANE
Un fluid newtonian este un fluid izotrop, la care presiunea nu depinde decât
de variabilele de stare ρ şi T0, iar tensorul de vâscozitate are o formă liniară în
funcţie de gradientul vitezei.
În mecanica şi în termodinamica fluidelor newtoniene, toate problemele de
curgere se reduc la determinarea a şase necunoscute:
ρ - densitatea fluidului [ ML-3] ;
p - presiunea [ ML-1T-2] ;
T0 - temperatura [ T ] ;
vx,vy,vz - componentele câmpului de viteze [ LT-1 ],
având la dispoziţie :
• -cele trei ecuaţii ale sistemului Navier-Stokes , care exprimă, pentru un fluid
vâscos, principiul fundamental al dinamicii:
ρ ρ
∑ f = m⋅a (3.1)
• ecuaţia de continuitate, care exprimă conservarea masei pentru un volum fix
:
ρ ∂ρ
div(ρ ⋅ v ) + =0, (3.2)
∂t
• ecuaţia de stare a fluidului

ρ = ρ0 eβ (p-po) , (3.3)

• ecuaţia transportului conductiv şi convectiv al căldurii prin fluid.


50 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

În mediul poros se poate considera, în general, curgerea izotermă (dispare


necunoscuta T0)
Având în vedere specificul aspectelor fizice, ale curgerii în medii poroase,
aceste ecuaţii pot fi înlocuite cu altele ce sunt obţinute pe baza unor cercetări
experimentale. De exemplu sistemul de ecuaţii Navier-Stokes se înlocuieşte cu o
ecuaţie ce descrie legea lui Darcy şi care permite o simplificare considerabilă a
abordării matematice a problemei.
Determinarea celor şase necunoscute, amintite mai sus, se face prin
realizarea unui model al realităţii fizice.
Modelele matematice utilizate în fizica solului sau în hidrogeologie se pot
clasifica în două categorii : modele deterministe şi modele stohastice.
În modelele deterministe, parametrii şi variabilele au o valoare perfect
determinată şi rezultatul este unic.
Modelele empirice stabilesc o relaţie între o caracteristica necunoscută a
solului şi alte proprieţăţi ale acestuia fără să ia în considerare mecanismele
fundamentale.
Cele mai comune sunt modelele regresive care reprezintă corelaţii simple sau
multiple între un parametru necunoscut şi celelalte caracteristici ale solului ( funcţii
de pedotransfer ) .
Modelele conceptuale se bazează pe concepte, adică pe o schemă de
funcţionare incompletă voit, care simplifică realitatea.
Modelele funcţionale se bazează pe o schematizare grosieră a realitaţii. Ele
sunt simple din punct de vedere matematic, necesită un număr mic de date de
intrare, sunt uşor de rezolvat şi sunt folosite, în special , pentru gestiunea resurselor .
Modelele mecaniciste descriu procesele la scară macroscopică prin ecuaţii
cu derivate parţiale. Aceste ecuaţii sunt deduse din legile fizice ce guvernează
procesele de transfer (Darcy, Fick, Fourier, legea de continuitate ). Astfel de modele
introduc un mare număr de parametrii, se rezolvă, în general , prin metode numerice
şi trebuie să fie verificate prin încercări
experimentale . Numărul mare de parametrii necesari limitează uneori folosirea
modelelor în condiţiile de teren .
În modelele stohastice variabilele de intrare şi parametrii sunt mărimi
aleatoare, reprezentate prin funcţii de distribuţie de probabilitaţi. Rezultatele sunt, de
asemenea, caracterizate de o funcţie de distribuţie. Modelele stohastice non-
mecaniciste fac apel la o funcţie de transfer care transformă semnalul de intrare într-
un semnal de ieşire ţinând seama, într-un mod global, de totalitatea proceselor care
se desfăşoară în sistem. Modelele stohastice mecaniciste iau în consideraţie
variabilitatea spaţială a datelor de intrare, luându-se drept funcţii de distribuţie de
probabilitaţi. Aceste date sunt introduse în modelul mecanicist. Intoducând un mare
număr de astfel de date se obţine o lege de distribuţie a variabilelor de ieşire.
Modelele matematice se mai pot clasifica după modul de rezolvare:
- modele analitice ;
Dispersia poluanşilor în apele subterane 51

- modele numerice ;
şi după obiectivul lor : cercetare, gestiune, regularizare, educaţie, prognoză.

3.2. IPOTEZE SIMPLIFICATOARE ÎN MODELAREA


MATEMATICĂ A CURGERII IN MEDII POROASE

În modelele mecaniciste se fac, în general, următoarele ipoteze


simplificatoare :
• matricea poroasă este rigidă ( de multe ori este considerată un mediu omogen
şi izotrop ),
• faza lichidă este incompresibilă,
• faza gazoasă este continuă şi la presiunea atmosferică,
• curgerea se face la temperatură constantă,
• diferite mărimi care intervin în transfer ( flux, conţinut de apă, viteză … )
sunt reprezentate prin valori medii la scară macroscopică .

3.3. MODELAREA MATEMATICA A TRANSFERURILOR CE


AU LOC ÎNTR-UN MEDIU POROS

Transferurile de materie sau de energie într-un sol, indiferent de natura


acestora ( apă, gaz, soluţii, căldură ), constau în suprapunerea a două procese :
• o mişcare descrisă printr-o lege dinamică ( mişcarea poziţiei particulelor
în raport cu matricea solidă ),
• o variaţie a stocurilor în timp (acumulare sau pierdere). Această variaţie
are loc datorită influenţelor externe (precipitaţii, evaporaţie, radiaţii),
consumurilor locale (necesarul prelevat de rădăcini) sau schimburilor cu alte
faze (îngheţ, evaporaţie, condensare).
Variaţiile stocului sunt descrise cantitativ prin legea conservării materiei
(ecuaţia de continuitate).
Deci descrierea globală a transferurilor se obţine prin asocierea unei legi
dinamice cu ecuaţia de continuitate.

3.3.1. Legea dinamică exprimă faptul că mişcarea ( fluxul ) rezultă din acţiunea
unei forţe motrice ( gradient de potenţial ).
ρ
J = K ⋅ gradφ (3.4)
unde
J - flux sau densitate de flux;
K - coeficient de transfer;
φ - potenţial;
52 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

gradφ - forţa motrice care provoacă mişcarea.

Legile dinamice utilizate în mecanica mediilor poroase sunt:

• Legea lui Darcy care exprimă faptul că fluxul de apă este proporţional cu
gradientul de potenţial hidraulic;
• Legea lui Fourier exprimă proporţionalitatea dintre fluxul de căldură şi
temperatură ;
• Legea lui Fick traduce proporţionalitatea dintre fluxul de gaz sau de soluţie şi
gradientul de concentraţie.

Se constată experimental că mişcarea apei într-un mediu poros poate fi


produsă de existenţa unor gradienţi (diferiţi de gradientul de sarcină).
Astfel, apa se deplaseză dinspre zona cu voltaj ridicat spre cea cu voltaj
scăzut. Acest principiu a fost folosit pentru drenajul electrocinetic al solurilor puţin
permeabile (Terzaghi şi Peck 1967). De asemenea apa se delpasează din zonele cu
concentraţie mare spre cele cu concentraţie mică şi din zonele cu temperatură mare
spre cele cu temperatură redusă. Se poate scrie o lege dinamică generalizată sub
forma (3.5). Viteza în mediul poros este:
ρ
U = − K1 gradh − K 2 gradE − K 3 gradC − K 4 gradT (3.5)

Coeficienţii de transfer K i pot fi scalari sau tensori., h este potenţialul


hidraulic, E este potenţialul electric, C este concentraţia, iar T este temperatura.
Similar, alte fluxuri în mediul poros (flux de electricitate, de elemente în
soluţie, de căldură) vor fi legate de aceşti gradienţi prin alţi coeficienţi.

3.3.2.Legea de conservare a materiei se exprimă sub forma :

∂E ρ
= − div ⋅ J + ∑ Qi (3.6)
∂t
unde
E - concentaraţia volumică de element considerat ;
J - fluxul sau densitatea de flux ;
Qi - aporturi sau prelevări din sistem.

Ecuaţia de continuitate în mediul poros.


Ecuaţia de continuitate pentru curgerea unui fluid printr-un mediu poros este
o ecuaţie diferenţială, cu derivate parţiale, care exprimă conservarea masei.
Dispersia poluanşilor în apele subterane 53

Fie v viteza reală a fluidului în porii mediului poros (viteză microscopică) şi


ρ densitatea fluidului la această scară. Notăm cu n porozitatea punctuală (n = 1
într-un por şi n = 0 în particula solidă).
Cantităţile microscopice sau medii în mediul poros 〈 v〉 ,〈ρ〉 , 〈 n〉 se pot defini
fie prin integrare în spaţiu printr-o convoluţie (cu o funcţie de pondere m), fie
printr-o definire probabilistică (prin speranţa matematică a marimilor v , ρ, n în
punctul x considerat, pentru ansamblul de realizări posibile ale mediului).
Ecuaţia de continuitate pentru mediul poros va fi [de Marsily 1981]:

ρ ∂
div [〈 ρ 〉 ⋅ 〈 v 〉 ] + [〈 ρ 〉 ⋅ 〈 n 〉 ] = 0 (3.7)
∂t

unde < > are semnificaţia de medie .


Această ecuaţie arată că într-un volum fix, suma fluxurilor masice care intră
sau ies este egală cu variaţia masei conţinută în acest volum.
Deşi se exprimă punctual, legea se stabileşte pentru un volum elementar, fix
în spaţiu. Formula Ostrogradski, pentru o viteză oarecare se scrie:
ρ ρ ρ
∫∫∫ divv ⋅ dV = −∫∫ v ⋅ n ⋅ dS (3.8)
D S
ρ
unde n este normala exterioară la S .
Prin aplicarea formulei Ostrogradski mărimii [< ρ > < v >] este evident că
div [< ρ > < v >] reprezintă fluxul masic elementar care traversează suprafaţa dS a
domeniului D. Viteza < v > este o viteză medie fictivă, astfel integrarea se face pe
toată suprafaţa S a domeniului D (nu numai a porilor). Masa de fluid conţinută în D
nu este ∫∫∫ ρ dV ci ∫∫∫ ρ n dV pentru că fluidul este doar în pori (n este porozitatea
D D
totală).
ρ
În continuare vom nota < v > = U viteza macroscopică medie în mediul
poros sau viteza de filtraţie, < ρ >= ρ şi < n >= n.
• Ecuaţia de continuitate macroscopică pentru cazul general ( fără sursă ) va fi :

ρ ∂
[ ]
div ρ ⋅ U + [ρ ⋅ n] = 0
∂t
(3.9)

• Dacă mediul poros este alimentat de o sursă exterioară, debitul masic primit sau
cedat din exterior fiind ( ρq ), ecuaţia de continuitate se scrie:

ρ
[ ]
div ρ ⋅ U +

∂ ⋅t
[ρ ⋅ n] ± ρ ⋅ q = 0 (3.10)
54 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

• Dacă fluidul este incompresibil şi scheletul solid nedeformabil ecuaţia de


continuitate devine :
ρ
divU = 0 (3.11)
∂ρ
• Dacă fluidul este compresibil şi curgerea este permanentă = 0 ,iar ecuaţia de
∂t
continuitate devine
ρ
[ ]
div ρ ⋅ U = 0 . (3.12)

În cazul în care mediul poros este izotrop din punct de vedere al repartiţiei
porozitaţii, viteza
ρ microscopică medie, reală, într-o secţiune, este dată de relaţia:
ρ U
v= , (3.13)
nC
Viteza medie reală în pori este mai mare decât viteza de filtraţie (nC<1 este
porozitatea cinematică).
În cazul în care mediul este anizotrop se defineşte o porozitate cinematică de
suprafaţă:
sup rafata ⋅ porilor ⋅ eficace
nCS = (3.14)
sup rafata ⋅ totala ⋅ a ⋅ sec tiunii
iar viteza realρ
ă în pori va fi :
ρ U
v= (3.15)
nC S
Curgerea într-un mediu poros poate fi:

• uniformă (caracteristicile curgerii sunt invariabile în timp şi spaţiu),


• permanentă ( constantă în timp ),
• nepermanentă.
• Din punct de vedere al regimului vitezelor, curgerea poate fi :
o laminară (curgerea este lentă şi se desfăşoară în straturi paralele, fără
amestec de masă şi energie între ele),
o turbulentă (curgere cu viteze mari, având loc transferul de masă şi energie
între straturi).
Stabilirea regimului de curgere se face pe baza numărului Reynolds
corespunzător:
U ⋅d
Re = (3.16)
υ
U - viteza medie a apei (m/s),
Dispersia poluanşilor în apele subterane 55

d - diametrul porilor ( m ),
υ - vâscozitatea cinematică ( m2/s).
Dacă Re < 10 mişcarea este laminară,
Re > 10 mişcarea este turbulentă.

3.4. CIRCULATIA APEI ÎNTR -UN MEDIU POROS SATURAT


3.4.1. Legea lui Darcy

Vom analiza curgerea într-un mediu poros saturat de lungime ∆x şi secţiune


S , prin care curge un debit volumic Q,, constant în timp. O astfel de curgere poate fi
realizată într-o instalaţie ca cea din figura 3.1.
Vom defini curgerea în mediul poros printr-un vector “ flux de curgere “ care
Q ρ
este debitul specific, q = , sau viteza medie Darcy U . Această mărime reprezintă
S
media globală a fluxurilor microscopice într-un volum de sol suficient de mare în
comparaţie cu dimensiunile porilor şi cu eterogenităţile microscopice.
Darcy a stabilit experimental relaţia dintre debitul Q ( m3/s ) ce stăbate proba
şi denivelarea ∆H (m) dintre cele două rezervoare :
∆H
Q = −K ⋅ S ⋅ . (3.17)
∆x
Relaţia (3.17) reprezintă legea lui Darcy pentru un mediu poros saturat. În
această ecuaţie mărimile au următoarea semnificaţie:

∆H = H2-H1 = (z2 + h2 ) - (z1 + h1 ) < 0 (3.18)

∆H reprezintă pierderea de sarcină la traversarea probei,


∆H
=I. (3.19)
∆x
I se numeşte pantă hidraulică, respectiv pierderea de sarcină pe unitatea de lungime,
în direcţia de curgere sau gradientul hidraulic şi reprezintă forţa motrice ce provoacă
mişcarea.
∆x = x2 - x1>0, (3.20)
K este conductivitatea hidraulică sau permeabilitatea hidrogeologică a mediului
poros ([K]SI = LT-1),

Q
= q = U ( m/s ) (3.21)
S
56 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

Debitul specific, q ( debit prin unitatea de suprafaţă sau flux ) reprezintă


volumul de apă scurs prin unitatea de suprafaţă în unitatea de timp. Acest flux are
dimensiunile unei viteze (este viteza fictivă pe care ar avea-o apa dacă ar traversa
toată suprafaţa S a solului).
Viteza medieρreală, microscopică, în pori va fi:
ρ
ρ U q
v= = , (3.22)
nC nC
nC fiind porozitatea cinematică sau eficace. În literatură U se numeşte viteza Darcy
sau viteza de filtrare iar q flux sau debit specific.

∆H

h1
h2
1 2
S
H2
H1
z1
z ∆x z2 z2

x1 x2 x
Figura 3.1 Deducerea legii Darcy

Legea lui Darcy se poate scrie sub forma diferenţială:

dH dH
q = −K sau U = − K , (3.23)
ds ds
s fiind o direcţie oarecare .
Într-un sistem tridimensional :
ρ ρ
q = − K ⋅ gradH sau U = − K ⋅ gradH (3.24)
Dispersia poluanşilor în apele subterane 57

Această lege arată că mişcarea apei se face în direcţia forţei motrice


reprezentată de gradientul hidraulic, fluxul q fiind un vector perpendicular pe liniile
echipotenţiale (H = ct.)
∂ ρ ∂ ρ ∂ ρ ∂H ρ ∂H ρ ∂H ρ
gradH = ∇H = ( i + j + k )H = i+ j+ k. (3.25)
∂x ∂y ∂z ∂x ∂y ∂z
Conductivitatea hidraulică, K, este un tensor.

3.4.2. Limite de valabilitate ale legii lui Darcy

Legea lui Darcy este valabilă pentru regimurile de curgere laminară care au
loc, de obicei, în nisipurile fine, silţuri şi argile.
În nisipurile grosiere şi pietrişuri, vitezele cresc şi regimul devine turbulent.
În acest caz relaţia dintre flux şi gradientul sarcinii nu mai este liniară ci de forma:
gradH = α ⋅ U + β ⋅ U 2 . (3.26)
αU reprezintă pierderile de sarcină datorate frecării vâscoase la pereţii matricei
solide iar βU2 , pierderile datorate inerţiei fluidului (disipaţii de energie cinetică în
pori, asemănătoare celor care apar la îngustarea unui tub).
Se defineşte numărul Reynolds al mediului poros, adimensional:

U ⋅ k ⋅ρ U ⋅ d ⋅ ρ U ⋅ d
Re = ≈ = (3.27)
η η υ
unde mărimile au următoarea semnificaţie:
U - viteza de filtrare ( m/s ) ;
k - rădăcina pătrată a permeabilităţii intrinsece (m) ;
ρ - densitatea fluidului (kg/m3);
η - vâscozitatea dinamică a fluidului (kg/ms) ;
ν - vâscozitatea cinematică a fluidului (m2/s) ;
d - diametrul mediu al particulelor sau diametrul eficace d10 ( m ).
În practică se admite că legea lui Darcy este valabilă pentru numere Re mai
mici decât o limită cuprinsă între 1 şi 10. În acest caz curgerea este pur laminară în
interiorul porilor.
Între 10 şi 100 începe un regim de tranziţie în care forţele de inerţie nu mai
sunt neglijabile şi unde legea lui Darcy nu se mai aplică. Pentru Re > 100 regimul
devine turbulent iar relaţia lui Darcy trebuie înlocuită cu o relaţie de forma (3.26).
În practică curgerea rămâne laminară în majoritatea cazurilor de curgere în
medii poroase, excepţie făcând regimul carstic şi zona din imediata apropiere a
lucrărilor de captare.
Sichardt recomandă o valoare limită pentru gradientul hidraulic (până la care
este valabilă legea lui Darcy), în funcţie de conductivitatea hidraulică, K (m/s) :
58 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

1
I= (3.28)
15 K
Limita inferioară de valabilitate variază mult cu tipul de argilă. Astfel când
vitezele sunt foarte mici ele nu mai sunt proporţionale cu gradientul sarcinii. Forţele
de adsorbţie sunt predominante şi legea lui Darcy nu mai este valabilă.

3.4.3. Conductivitatea hidraulică şi permeabilitatea intrinsecă

Conductivitatea hidraulică la saturaţie K, numită şi permeabilitatea


hidrogeologilor, caracterizează posibilitatea solului de a lăsa să circule apa prin el.
q
K =− (3.29)
dH
ds
Conductivitatea hidraulică este influenţată atât de proprietăţile mediului
poros cât şi de cele ale fluidului.
Un sol grosier (pietriş, nisip) lasă să circule apa mai uşor decât un sol argilos.
Circulaţia apei va fi influenţată de structura solului şi de distribuţia porilor. Astfel
influenţa mediului poros se defineşte printr-o mărime numită permeabilitate
intrinsecă (ki). Această mărime se măsoară în (m2 ) şi reprezintă capacitatea unui
mediu poros de a lăsa să circule un fluid oarecare. Ea este definită la scară
macroscopică.
Dacă considerăm că adevăratele cauze ale deplasării unui fluid într-un mediu
poros sunt gradienţii de presiune şi forţele exterioare (gravitaţionale în cazul de
faţă), ( H = p/ρg + z), legea lui Darcy se poate exprima sub forma generală :
ρ k
U = − i ⋅ (gradp + ρ ⋅ g ⋅ gradz ) . (3.30)
η
ρ ρ
U = q este viteza Darcy sau debitul specific şi este o mărime macroscopică iar
η, ρ, p vor fi valorile medii ale vâscozităţii, densităţii şi presiunii, ki este
permeabilitatea intrinsecă, iar; η - vâscozitatea dinamică a fluidului .
Dimensiunea permeabilităţii intrinseci este : [ki] = L2

[k i ] = [Q] ⋅ [η]−1 = L ⋅ 2T ⋅ M −⋅2L ⋅−T2


3 −1 −1 −1
= L2
[S ] ⋅ [p ⋅ L ] L ⋅ M ⋅ L ⋅ T
(3.31)

Permeabilitatea intrinsecă se măsoară în DARCE = 10-12 m2 sau în


DARCY=0,987*10-12 m2.

1 DARCY este permeabilitatea unui mediu care sub diferenţa de presiune de


1 At (760 mm Hg ) pe un cm de lungime, lasă să curgă printr-o suprafaţă de1 cm2 un
Dispersia poluanşilor în apele subterane 59

debit de 1 cm3/s, pentru un fluid cu vâscozitatea dinamică de 1 centipoise (Bear,


1972 ).
1 MILIDARCY = 10-3DARCY
Presupunând fluidul incompresibil, relaţia (3.30) devine :
ρ k
U = − i ⋅ grad ( p + ρ ⋅ g ⋅ z ) . (3.32)
η
Dacă definim sarcina hidraulică totală (se neglijează termenul cinetic din cauza
vitezelor foarte mici) ca fiind suma dintre poziţia faţă de un sistem de referinţă şi
sarcina de presiune:
p
H= +z , (3.33)
ρ⋅ g
ρ k ⋅ρ⋅ g
U =− i ⋅ gradH = − K ⋅ gradH (3.34)
η
k ⋅ρ⋅ g
Mărimea K = i se numeşte conductivitate hidraulică sau
η
permeabilitatea hidrogeologilor şi ţine seama atât de permeabilitatea intrinsecă a
mediului (ki) cât şi de natura fluidului (densitate şi vâscositate). Dimensiunea
conductivităţii hidraulice, în SI, este (m/s).
2 −3 −2
[K ] = L ⋅ M ⋅ L−1 ⋅ L−⋅1T = L ⋅ T −1 , [ K ]SI = m/s. (3.35)
M ⋅ L ⋅T
Conductivitatea hidraulică depinde de temperatură (vâscositatea depinde de
temperatură)
η( t1 )
K( t2 ) = ⋅ K ( t1 ) (3.36)
η( t 2 )
K(t2) este corespunzătoare temperaturii t2 iar K(t1) temperaturii t1 .
La temperatura de 200 C, petru o permeabilitate intrinsecă de 1 milidarcy
permeabilitatea hidrogeologică este:

0,987 ⋅ 10 −15 ⋅ 10 3 ⋅ 9,81


= 0,966 ⋅ 10 −8 m2/s
−3
1,002 ⋅ 10

În tabelul 2.1 sunt date câteva valori ale conductivităţii hidraulice pentru
diferite tipuri de soluri iar în tabelul 2.2 pentru diferite tipuri de roci.

Materialele consolidate ( gresii, roci diverse, elemente carbonatate ) au valori


ale lui K variabile în funcţie de porozitatea fisurală ( fisuri, canale de alteraţie sau de
dizolvare a rocilor carbonatate ).
60 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

Tabelul 3.1. Conductivitatea hidraulică pentru diferite tipuri de sol


Natura solului Conductivitate Conductivitate
hidraulică hidraulică
m/s m/zi
-7 -6
Sol argilos 10 - 10 0,01 - 0,1
Sol aluvionar de suprafaţă 10-6 - 10-5 0,1 - 1
Nisip fin 10-5 - 5*10-5 1-5
Nisip mediu 5*10-5 - 2,5*10-3 5 - 20
Nisip grosier 2,5*10-5 - 10-3 20 - 100
Pietriş > 10-3 > 100

Straturile de nisip sedimentare sau argilo-nisipoase au, datorită stratificaţiei o


permeabilitate orizontală mai mare decât cea verticală. Mediile aluvionare sunt
formate din straturi sau lentile alternative de nisip, pietriş şi argile. Pentru aceste
medii curgerea va avea tendinţa de a urma direcţia cu permeabilitatea cea mai mare.
Conductivitatea hidraulică trebuie considerată o proprietate tensorială.
Se defineşte un tensor de ordinul doi prin regula transformării componentelor
tensorului printr-o rotaţie a sistemului de coordonate.
Într-un mediu stratificat, direcţiile paralele şi perpendiculare pe stratificaţii
sunt direcţii principale ale curgerii, pentru care componentele tensorului se reduc la
componentele diagonale.
Dacă o matrice este simetrică , valorile sale proprii sunt distincte iar
direcţiile proprii sunt ortogonale.
Permeabilitatea intrinsecă, k i este o matrice cu 9 coeficienţi :
k xx k xy k xz
k i = k yx k yy k yz cu kxy=kyx , kxz = kzx , kyz = kzy (3.37)
k zx k zy k zz

ρ k
Dacă U = − i ⋅ [ gradp + ρ ⋅ g ⋅ gradz ] , componentele vitezei vor fi :
η
k ∂p k xy ∂p k xz ∂p
U x = − xx ⋅ − ⋅ − ⋅( + ρ⋅ g )
η ∂x η ∂y η ∂z
k xy ∂p k yy ∂p k yz ∂p
Uy = − ⋅ − ⋅ − ⋅( +ρ⋅ g ) (3.38)
η ∂x η ∂y η ∂z
k ∂p k zy ∂p k zz ∂p
U z = − xz ⋅ − ⋅ − ⋅( + ρ⋅ g )
η ∂x η ∂y η ∂z
Dispersia poluanşilor în apele subterane 61

Se vor deduce axele X,Y,Z, din primele, printr-o rotaţie astfel ca tensorul de
permeabilitate să se reducă la componentele diagonalei principale. Matematic
X,Y,Z,sunt direcţiile vectorilor proprii ai matricei k i . Fizic X,Y,Z sunt direcţiile
pentru care curgerea este efectiv paralelă cu gradientul sarcinii ( în practică o
direcţie este ortogonală la stratificaţie şi două paralele cu aceasta ). Aceste direcţii
sunt numite direcţii principale de anizotropie . Tensorul k i devine :

k xx 0 0
ki = 0 k yy 0 (3.39)
0 0 k zz

k ∂p
iar vitezele : U x = − xx ⋅
η ∂x
k yy ∂p
Uy = − ⋅ (3.40)
η ∂y
k ∂p
U z = − zz ⋅ ( + ρ⋅ g )
η ∂z
În practică, în mediile sedimentare cu stratificaţii orizontale, se observă două
permeabilităţi ( una verticală kzz şi una orizontală kxx=kyy ). Raportul de anizotropie
kxx/kzz este în general cuprins între 1 şi 100.
Un mediu poros este omogen atunci când permeabilitatea intrinsecă, într-o
direcţie dată, este constantă. Dacă acest coeficient rămâne constant, oricare ar fi
direcţiile la care ne referim, mediul se cheamă omogen şi izotrop; în caz contrar
mediul este anizotrop (eterogen).
În general mediile poroase naturale sunt neomogene şi anizotrope,
permeabilitatea lor variind de la un punct la altul şi având în acelaşi timp proprietăţi
direcţionale .
Dacă raportul de anizotropie rămâne constant în tot domeniul mişcării
mediul este ortotrop.
ki ⋅ρ⋅ g
Având în vedere egalitatea : K = aceleaşi aprecieri pot fi făcute în
η
legătură cu conductivitatea hidraulică a mediului poros.
Diferenţierea între rocile permeabile şi impermeabile se face în mod arbitrar
la o valoare a conductivităţii hidraulice de 10-9 m/s.
Argilele sunt impermeabile în ciuda porozităţii totale mari (din cauza
dimensiunilor mici ale porilor, porozitatea eficace este mică ).
62 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

Gresiile au o permeabilitate analoagă nisipului dacă nu sunt cimentate. Dacă


gresiile sunt cimentate cu calcar acesta poate fi dizolvat de apele ce conţin CO2 şi
permeabilitatea creşte.

Tabelul 3.2 Conductivitatea hidraulică pentru diferite tipuri de roci


Tipul de rocă sau de Conductivitate Permeabilitate
material hidraulică K m/zi intrinsecă ki (m2)
Argile 10-7 - 10-3 10-19 - 10-15
Mâluri aluvionare (silţuri) 10-4 - 100 10-16- 10-12
Nisipuri 10-3 – 102 10-14 - 10-9
Pietrişuri 10-2 – 102 10-10 - 10-7
Şisturi argiloase , marne 10-8 - 10-4 10-20 - 10-16
Marne fracturate şi 10-4 - 10-0 10-16 - 10-12
erodate
Gresie bine cimentată 10-5 - 10-2 10-17 - 10-14
Gresie friabilă 10-3 - 10-0 10-15 - 10-12
Sare 10-10 - 10-8 10-22 - 10-20
Anhidrite 10-7 - 10-6 10-19 - 10-18
Roci metamorfice 10-9 - 10-5 10-21 - 10-17
nefracturate
Roci metamorfice 10-5 - 10-1 10-17 - 10-13
fracturate

O unitate hidrogeologică este omogenă dacă proprietăţile sale hidraulice sunt


aceleaşi în orice punct. Eterogenitatea unei zone depinde de scara la care este
analizat fenomenul. Se pune problema stabilirii unei valori medii a conductivitaţii
(conductivitate hidraulică efectivă Ke) astfel încât să poată fi folosită în modelele
aproximative.
Pentru curgerea permanentă, cu un gradient hidraulic spaţial uniform, se
folosesc următoarele reguli de mediere:

1. Mediu perfect stratificat ( N straturi de grosime li şi conductivitate hidraulică Ki


• Pentru curgerea paralelă cu stratul
N
l ⋅K
K e = ∑ iN i (3.41)
i =1
∑ li
i =1
• Pentru curgerea perpendiculară pe strat :
N
l
Ke = ∑ N i (3.42)
l
i =1
∑ Ki
i =1 i
Dispersia poluanşilor în apele subterane 63

2. Mediu eterogen , nestratificat , în care s-au făcut m măsurători :


• Modele bidimensionale
Ke = KG = ( K1⋅K2⋅…Km) 1/m (3.43)
• Modele tridimensionale
Ke = KG = ( 1+σy2 / 6 ) (3.44)
2
unde σy este varianţa logaritmilor naturali ai măsurătorilor conductivităţii.
Dacă gradientul hidraulic nu este constant nu există reguli de mediere a
conductivităţii.

3.4.4. Transmisivitatea
z

O
Ux

Figura 3.2. Secţiune transversală prin stratul acvifer de grosime l

Dacă apa subterană circulă într-un strat de grosime l şi dacă dorim să


calculăm fluxul printr-o suprafată transversală, pe direcţia de curgere, acesta este :
l ρ l
Q ρ
= ∫ U ⋅ n ⋅ dz = ∫ U x ⋅ dz (3.45)
l
0 0
ρ
n - normala la oz
Ux- componenta vitezei în direcţia x.
Presupunând că z este direcţia principală de anizotropie ( celelalte direcţii x,y
sunt în planul stratului ), atunci în toate punctele M ale lui oz.
ρ
U = − K M ⋅ gradH (3.46)

K M este tensorul conductivităţii în planul xy care trece prin M şi grad H este


gradientul sarcinii în acest plan . Presupunând că grad H este constant pe direcţia
Oz:
64 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

l
∫ K M dz = T = transmisivitate (3.47)
0
Dacă mediul este izotrop ( K =constantă după direcţia z ) transmisivitatea
este egală cu produsul dintre conductivitatea hidraulică şi grosimea stratului acvifer:

T=K⋅l ( m2/s ) (3.48)

3.5. MODELAREA MATEMATICA A CURGERII IN ACVIFERE


3.5.1. Clasificarea acviferelor

Prin acvifer se înţelege o formaţiune geologică care conţine apă şi care


permite, în condiţii normale, circulaţia unei cantităţi semnificative de lichid. (aqua =
apă, ferre = a purta, a duce, phreatos = puţ).

a) Pânza freatică sau acviferul cu suprafaţă liberă

Presupunem un sol poros, uniform şi permeabil. Apa de ploaie se infiltrează


şi saturează roca poroasă până la un anumit nivel, numit suprafaţă liberă.
Numim pânza freatică sau acvifer freatic, zona saturată, aflată între
suprafaţa liberă şi stratul impermeabil de la bază.
In pânza freatică apa circulă spre zona de izvorâre care cuprinde punctele
de cotă minimă ale topografiei (izvoare, râuri din reţeaua hidrografică de supafaţă).

Figura. 3.3. Schematizarea unei pânze freatice “de vale”

In Figura 3.3 sunt reprezentate liniile de curent şi liniile de egală sarcină


(echipotenţiale, curbe izopieze, curbe piezometrice, hidroizohipse).
Dispersia poluanşilor în apele subterane 65

Dacă permeabilitatea este izotropă, liniile de curent sunt ortogonale la liniile


echopotenţiale.
Panta suprafeţei libere indică sensul circulaţiei în pânză. Apa circulă pe toată
grosimea acviferului, vitezele fiind mai mari la suprafaţă decât la adâncime, întrucât
traiectoriile sunt mai scurte pentru aceeiaşi diferenţă de sarcină.
In cursul anului, suprafaţa liberă a pânzei oscilează între valori maxime
(aprilie-mai) şi valori minime (octombrie-noiembrie) datorită timpului de parcurgere
a zonei nesaturate, de către apa rezultată din ploaie. In multe cazuri panta suprafeţei
libere este mică, echipotenţialele sunt practic verticale, iar liniile de curent sunt
practic paralele cu suprafaţa liberă (aproape orizontale). Excepţie face zona din
imediata apropiere a regiunilor de izvorâre şi de alimentare (Figura 3.4).

Figura. 3.4. Pânză freatică cu curgere aproape orizontală

Pânza freatică din zonele aride are un carácter special. In cazul în care
alimentarea pânzei din precipitaţii este slabă, suprafaţa liberă a pânzei este coborâtă
iar aspectul suprafetei libere este ca cel din figura 3.5. Alimentarea pânzei se face
din apele de suprafaţă.

Figura. 3.5. Pânză freatică alimentată din apele de suprafaţă


66 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

Pânzele aluvionare se desfaşoară în câmpiile aluvionare. Materialul


aluvionar depus de râu (nisip, pietriş), este foarte permebil, legătura dintre apele de
suprafaţă şi apele subterane fiind foarte puternică. În Figura 3.6 se observă că, pe
anumite porţiuni, apa subterană alimentează pânza freatică. Suprafaţa liberă a pânzei
freatice este foarte apropiată de suprafaţa solului şi de multe ori deasupra nivelului
râului. Astfel de pânze se mai numesc şi subfluviale.
Legătura dintre râu şi pânza freatică poate fi împiedicată prin colmatarea
fundului râului sau lacului.

Figura 3.6. Pânză freatică aluvionară


Dispersia poluanşilor în apele subterane 67

Pânzele nealimentate de râu şi suprapuse au la bază un strat impermeabil


(de exemplu marne, argile) şi sunt cantonate într-un mediu poros foarte permeabil.
Curgerea se face spre punctele cele mai coborâte, unde apar zone de izvorâre. Se
poate întâmpla ca, sub stratul impermeabil să existe un alt strat permeabil (de
exemplu, calcar) în care să se formeze o altă pânză freatică. Între cele două pânze
pot exista legături verticale, prin drenanţă.

Figura 3.7. Pânze freatice suprapuse

b. Pânza captivă sau acviferul sub presiune.

Un acvifer sub presiune (confinat) este limitat deasupra şi dedesubt prin


formaţiuni impermeabile. Intr-un puţ care străbate un acvifer sub presiune, nivelul
apei se ridică deasupra stratului impermeabil superior (coperiş). Acest nivel indică
sarcina piezometrică din centrul puţului

Figura 3.8. Acviferul sub presiune


68 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

Nivelul apei dintr-un număr infinit de astfel de puţuri de observaţie


reprezintă o suprafaţă imaginară, numită suprafaţă piezometrică.
Un acvifer artezian este un acvifer sub presiune pentru care nivelul
suprafeţei piezometrice este deasupra suprafeţei solului. Un puţ practicat într-un
astfel de acvifer va permite curgerea apei în sus, spre suprafaţa solului, fără
pompare. Numele vine de la localitatea Artesia din nordul Franţei unde, in secolul
XII, au fost construite astfel de puţuri.
Două acvifere pot comunica între ele, pe anumite porţiuni din suprafaţa lor,
prin intermediul straturilor semimpermeabile ce le despart – (leaky acvifer). Astfel,
pot exista acvifere sub presiune, alimentate prin drenanţă, dintr-un strat cu presiune
mai mare.

Figura 3.9. Analogia între o pânză captivă şi un permeametru “U”

c) Tipuri de acvifere în funcţie de condiţiile de margine.

Atât pentru acviferele cu suprafaţă liberă cât şi pentru acviferele sub


presiune, se pot defini urmatoarele tipuri:

1. acvifere infinite, la care zona de alimentare se află la mare distanţă de


puţul de extracţie,
2. acvifere semiinfinite, la care una din zonele de alimentare se afla la
mare distanta iar in apropiere de puţul de extracţie se află o limită
impermeabilă sau o altă zonă de alimentare,
Dispersia poluanşilor în apele subterane 69

3. acvifere tip bandă, la care zonele de alimentare sau limitele


impermeabile se afla la mică distanţă de puţul de extracţie şi sunt în
general paralele,
4. acvifere unghiulare, la care limitele amintite mai sus formează un unghi
oarecare, cunoscut,
5. acvifere închise pe contur, la care limita de alimentare sau limita
impermeabilă este reprezentată de un contur închis, bine determinat,
cunoscut.

3.5.2. Rolurile unui acvifer

Sursă de apă reînnoibilă. Un acvifer poate fi alimentat din precipitaţii în


funcţie de distribuţia şi de intensitatea ploii, de topografia terenului, de acoperirea cu
vegetaţie şi de permeabilitatea solului. Apele de suprafaţă pot constitui condiţii de
frontieră pentru apele subterane. Ele pot alimenta freaticul sau pot fi alimentate de
acesta.
Există acvifere de adâncime, în care apa provine din înmagazinarea în ere
îndepărtate, în condiţii climatice diferite de cele actuale. Acestea reprezintă surse
nereînnoibile.

Rezervor de înmagazinare. Mari cantităţi de apă pot fi stocate într-un


acvifer freatic, folosind tehnici de încărcare artificială (pentru perioade mai lungi sau
mai scurte).

Mediu conductor. Apa poate fi introdusă într-un punct din freatic şi captată,
prin pompare, într-un alt punct. Apa injectată va curge dinspre zona cu nivel ridicat,
din zona de încărcare, spre puţul de pompare (cu nivel scăzut).

Filtru. Prin tehnica de încărcare artificială, un acvifer poate fi folosit ca filtru şi


purificator pentru apa injectată, încărcată cu impurităţi. Astfel filtrarea va consta din:
• reţinerea suspensiilor;
• reacţii chimice (adsorbţia şi schimburi ionice la suprafaţa materiei solide, în
special în solurile argiloase);
• amestecul apei poluate, injectate, cu apa din acvifer (datorită geometriei
traiectoriilor şi mecanismului dispersiei hidrodinamice).

Controlul curgerii de bază, se poate realiza (în izvoare şi râuri) prin controlul
nivelului apei în acviferele care le alimentează.
70 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

3.5.3 Modelarea matematică a curgerii apei în acvifere

Un model poate fi definit ca o versiune simplificată a sistemului real care


simulează aproximativ relaţia “excitaţie-răspuns” a acestuia.
Simplificările sunt introduse sub forma unui set de ipoteze care exprimă
înţelegerea noastră privind natura sistemului şi comportarea sa. Ca urmare, nu va
exista un model unic pentru un sistem acvifer dat. Fiecare set de ipoteze va duce la
un alt model. Astfel, pot fi definite modelele matematice numerice, fizice, analogice.
Alegerea celui mai potrivit model, pentru un caz dat, depinde de obiectivele
investigaţiei şi de resursele disponibile (timp, buget, computere).
Majoritatea modelelor exprimă bilanţul, cantităţilor considerate (masa de
apă, masa de poluant, căldura).
Primul pas de modelare este construirea unui model conceptual al
domeniului acvifer. Acesta constă dintr-un set de ipoteze care reduc problema reală
şi domeniul real, la o versiune simplificată, acceptabilă din punct de vedere al
obiectivelor şi al problemelor de management asociate.
Modelul conceptual se poate exprima printr-o formă matematică, numită model
matematic. Acesta trebuie să conţină:

• Definirea geometriei domeniului considerat şi a frontierelor;

• Ecuaţiile care exprimă bilanţul mărimilor considerate;

• Ecuaţiile care descriu fluxurile cantităţilor extensive considerate (variabilele de


stare relevante);

• Ecuaţiile constitutive care definesc comportarea materialelor (fluid, solid);

• Condiţiile iniţiale care descriu starea sistemului la momentul iniţial;

• Condiţiile pe frontiere, care descriu interacţiunea acviferului cu mediul


înconjurător.

Odată construit modelul matematic, în funcţie de variabilele de stare relevante,


acesta trebuie rezolvat pentru cazuri de interes practic. (Sunt preferate metodele
analitice, acestea dând soluţii general valabile). De cele mai multe ori metodele
analitice nu pot fi folosite din cauza dificultăţii modelului. În acest caz se folosesc
metode numerice, pentru care:
Dispersia poluanşilor în apele subterane 71

• Soluţia este dată prin valori discrete în timp şi spaţiu (nu prin valori continue);

• Ecuaţiile cu derivate parţiale sunt înlocuite printr-un set de ecuaţii algebrice care
conţin valori discrete ale variabilelor de stare;

• Soluţia este obţinută folosindu-se un set de valori numerice ale coeficienţilor


caracteristici acviferului.

O etapă importantă a modelării o reprezintă calibrarea modelului. Aceasta


presupune estimarea parametrilor caracteristici acviferului astfel încât rezultatele
modelului să coincidă cu cele măsurate. Modelul astfel obţinut trebuie validat.
Validarea se face prin compararea valorilor obţinute cu ajutorul modelului
cu valorile măsurate sau, pentru cazuri simple, cu cele obţinute analitic. Astfel se pot
înlătura erorile rezultate din aproximarea numerică. Modelarea unui caz concret de
curgere într-un acvifer va conţine:

1. Descrierea problemei.

2. Obiectivele modelării.

3. Ipoteze de calcul.

4. Modelul conceptual.

5. Ecuaţiile matematice ale modelului.

6. Coeficienţii şi parametrii modelului.

7. Modelul numeric. Programul utilizat.

8. Calibrarea şi estimarea parametrilor.

9. Simulări ale fenomenelor.

10. Studiul sensibilităţii modelului.


72 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

Figura3.10. Schema logică a unui model numeric hidrogeologic (Peck, 1988)


Dispersia poluanşilor în apele subterane 73

3.5.4. Ecuaţia de difuzivitate în acviferele cu suprafaţă liberă.

O pânză freatică liberă este un mediu poros care nu este saturat decât sub o
anumită cotă. Deasupra acestei cote mediul este nesaturat. În acest caz se poate
neglija compresibilitatea apei (ρ=ct) şi a mediului poros (n=ct). Toate variaţiile
sarcinii vor antrena o mişcare a suprafeţei libere.
Vom considera o prismă dintr-un acvifer cu suprafaţă liberă, de înălţime h,
aflată între substratul impermeabil b(x,z) şi suprafaţa liberă H(x,y,t). Vom presupune
că în această pânză cu suprafaţă liberă toate vitezele sunt orizontale şi paralele între
ele, pe aceiaşi verticală (ipoteza lui Dupuit).

Figura 3.11. Schematizarea unui volum elementar dintr-o pânză freatică

Presupunem că tensorul permeabilităţii admite verticala ca şi una din


direcţiile principale. Vom considera sarcina H(x,y) ca necunoscută, independentă de
z. Deci H reprezintă sarcina pe verticală şi în particular, cota suprafeţei libere a
pânzei. Dacă nu există gradienţi de sarcină verticali, din legea lui Darcy rezultă că
nu există componente verticale ale vitezei. Vom alege axele x, y ca fiind cele două
direcţii principale de anizotropie, în plan.
Ecuaţia de continuitate pentru prisma dx, dy, (H-b) se poate exprima făcând
bilanţul intrărilor ‚şi ieşirilor, astfel:
74 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

a) Fluxul masic care intră în unitatea de timp prin cele două feţe perpendiculare pe
Ox este:

J = J ( x , y , z ) − J ( x + dx , y , z ) , (3.49)
x x x

H ( x , y ,t ) H ( x , y ,t )
J x = ρ ⋅ dy ⋅ ∫ U x ( x , y , z ) ⋅ dz − ρ ⋅ dy ⋅ ∫ U x ( x + dx , y , z ) ⋅ dz . (3.50)
b( x , y ) b( x , y )

Ux este componenta vitezei de filtraţie (viteza lui Darcy) după direcţia x. Rezultă

J
x
= −ρ ⋅ dy ⋅
∂ H
[
∫ U dz dx .
∂x b x
] (3.51)

Conform legii lui Darcy viteza în direcţia x este:

∂H
U x = − K xx (x , y , z )
, (3.52)
∂x
iar fluxul masic după direcţia x devine:

∂  H ∂H 
J x = ρ ⋅ dx ⋅ dy 
∂x  ∫b
K xx ⋅
∂x
⋅ dz 

(3.53)

∂H
(în relaţia anterioară nu depinde de z).
∂x
În acelaşi fel vom calcula fluxul prin suprafeţele perpendiculare pe Oy:

H ( x , y ,t ) H ( x , y ,t )
J y = ρ ⋅ dx ⋅ ∫ U y ( x , y , z ) ⋅dz − ρ ⋅ dx ⋅ ∫ U y ( x , y + dy , z ) ⋅ dz (3.54)
b ( x ,y ) b ( x ,y )

∂  
H
J y = −ρ ⋅ dx ⋅  ∫ U y ⋅dz  dy (3.55)
∂y  b 
Conform legii lui Darcy viteza în direcţia y este:
∂H
U y = − K yy ( x , y , z ) (3.56)
∂y

∂H
(unde nu depinde de z), iar fluxul masic după direcţia y devine:
∂y
Dispersia poluanşilor în apele subterane 75

∂  H ∂H 
J y = ρ ⋅ dx ⋅ dy ⋅ 
∂y  b∫ K yy dz
∂y 
(3.57)

Fluxul masic care intră în unitatea de timp prin cele patru feţe perpendiculare pe Ox
respectiv pe Oy, este

 ∂  ∂H H  ∂  ∂H H 
J = J x + J y = ρ ⋅ dx ⋅ dy  
 ∂x  ∂x
∫b K xx dz  + 
 ∂y  ∂y
∫b K yy dz  

(3.58)

b) Pentru a se ţine seama de schimburile pânzei freatice cu exteriorul, se introduce


în bilanţul masic
• fie debitul masic prin unitatea de suprafaţă a pânzei freatice ( ρ ⋅ w ⋅ dx ⋅ dy ) , w
 L3 
fiind debitul prelevat pe unitatea de suprafaţă a pânzei freatice  2 
 L ⋅t 
• fie debitul masic Qm de fluid prelevat în element dintr-o sursă exterioară
(pozitiv dacă este prelevat şi negativ dacă este injectat), de exemplu printr-un
puţ.

c) Variaţia masei elementului considerat se va face prin ridicarea sau coborârea


nivelului suprafeţei libere (apa este liberă să se ridice în stratul permeabil).

d) Masa de apă gravitaţională conţinută în elementul de volum este:

dM = ρ ⋅ n d (H − b ) ⋅ dx ⋅ dy (3.59)

nd este porozitatea de drenaj (nu porozitatea totală).


Variaţia acestei mase în timp, va fi:

dM ∂H
= ρ ⋅ nd ⋅ dx ⋅ dy (3.60)
dt ∂t

Bilanţul intrărilor şi ieşirilor, ţinând seama de conservarea masei va fi


reprezentat de ecuaţia:

 ∂  ∂H H  ∂  ∂H H 
ρ ⋅ dx ⋅ dy  
 ∂x  ∂x
∫b
K xx dz  + 
 ∂y  ∂y
∫b K yy dz   =

∂H
= ρ ⋅ nd dx ⋅ dy ± ρ ⋅ w ⋅ dx ⋅ dy (3.61)
∂t
76 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

Cum ρ ≠ 0, dxdy ≠ 0, rezultă

∂  ∂H H ( x ,y ,t )  ∂  ∂H H ( x ,y ,t )  ∂H
∂x  ∂x ∫b( x ,y )  ∂y ∂y ∫b( x ,y )
K xx dz +  K yy dz  ± w⋅ = = n d . (3.62)
  ∂t

Această ecuaţie se numeşte “ecuaţia de difuzivitate a pânzei freatice cu


suprafaţă liberă”. Ea este neliniară în H.

Cazuri particulare:

1. Dacă conductivităţile Kxx şi Kyy sunt constante de toată verticala, ecuaţia


difuzivităţii devine:

∂  ∂H  ∂  ∂H  ∂H
 K xx (H − b ) +  K yy (H − b ) ± w = nd (3.63)
∂x  ∂x  ∂y  ∂y  ∂t

sau
∂  ∂H  ∂  ∂H  ∂H
 K xx h +  K yy h ± w = nd ,unde H - b = h( x, y,t ) . (3.64)
∂x  ∂x  ∂y  ∂y  ∂t

2. Pentru un mediu anizotrop, ţinând seama de definirea transmitivităţii:

H
T xx = ∫ K xx dz = K xx ( H − b ) = K xx .h ,
b

H
T yy = ∫ K yy dz =K yy ⋅ ( H − b ) = K yy .h
b

ecuaţia difuzivităţii devine:

∂  ∂H  ∂  ∂H  ∂H
 T xx +  T yy  ± w = n d . (3.65)
∂x  ∂x  ∂y  ∂y  ∂t

Vom presupune că transmisivitatea variază puţin cu sarcina h, adică variaţiile


lui h sunt neglijabile faţă de (H – b), de exemplu mai mici de 10% sau repartiţia
verticală a lui K este astfel încât variaţiile lui h nu antrenează o variaţie a
transmisivităţii, T, mai mare de 10%.
Dispersia poluanşilor în apele subterane 77

3. Dacă mediul este izotrop, transmisivitatea este constantă (Txx = Tyy = T), ecuaţia
difuzivităţii devine:

 ∂ 2 H ∂ 2 H  w nd ∂H
 
 ∂x 2 + ∂y 2  ± T = T ∂t . (3.66)
 

Această ecuaţie cu derivate parţiale este de tip parabolic şi este asemănătoare cu


ecuaţia căldurii.

4. Dacă stratul b(x,y) este orizontal şi luăm b(x,y) = 0, ca plan de referinţă pentru
potenţial,

H(x,y,t) – b(x,y) = h(x,y,t) = H(x,y,t), (3.67)

iar ecuaţia difuzivităţii devine:

∂  ∂h  ∂  ∂h  ∂h
 K xx ⋅ h ⋅  +  K yy ⋅ h ⋅  ± w = nd . (3.68)
∂x  ∂x  ∂y  ∂y  ∂t

5. Dacă mediul este izotrop şi uniform, Kxx =K yy =K, ecuaţia difuzivităţii devine:

∂  ∂h  ∂  ∂h  ∂h
K⋅  h ⋅  + K ⋅  h ⋅  ± w = nd (3.69)
∂x  ∂x  ∂y  ∂y  ∂t
sau
∂h ∂h ∂ h ∂h ∂h
2
∂ h w n ∂h
2
⋅ + h⋅ 2 + ⋅ + h⋅ 2 ± = d ⋅ , (3.70)
∂x ∂x ∂x ∂y ∂y ∂y K K ∂t
respectiv
2w 2nd ∂h
∇2h2 ± = . (3.71)
K K ∂t
∂h
6. Dacă regimul este permanent, = 0 şi ecuaţia difuzivităţii devine::
∂t
2w
∇2h2 = ± . (3.72)
K
7. Dacă pânza nu este alimentată la suprafaţă (w = 0) şi regimul este permanent,
ecuaţia difuzivităţii va fi:

∂ 2h ∂ 2h
+ =0 (3.73)
∂x 2 ∂y 2
78 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

3.5.5. Ecuaţia de difuzivitate în cazul acviferelor sub presiune

Ecuaţia de difuzivitate se obţine din expresia ecuaţiei de continuitate pentru


un volum elementar reprezentativ, pentru care se iau în considerare atât
compresibilitatea apei cât şi a scheletului solid. Compresibilitatea scheletului solid
se ia în calcul prin modificarea porozităţii “n” a mediului poros datorită acţiunii unui
efort σ.
Vom prezenta o deducere a ecuaţiei de difuzivitate, dată de Raudkivi (1976).
Deducerea se face pentru un caz particular, al unui mediu izotrop
K xx = K yy = K zz = K , iar tasările se fac în mod special după direcţia z (cele
orizontale sunt neglijabile în raport cu cele verticale).
Ecuaţia de continuitate pentru un volum paralelipipedic dV = dx ⋅ dy ⋅ dz ,
având porozitatea “n” , saturat cu apă (cu densitatea ρ), este:

∂ ∂ ∂  ∂
−  (ρ ⋅ U x ) + ( )
ρ ⋅ U y + (ρ ⋅ U z ) dx ⋅ dy ⋅ dz = (n ⋅ ρ ⋅ ∆x ⋅ ∆y ⋅ ∆z ) , (3.74)
 ∂x ∂y ∂z  ∂t

unde Ux, Uy, Uz sunt componentele vitezei Darcy.


Dacă mediul poros este incompresibil (n=const) şi elementul de volum
considerat nu îşi schimbă mărimea:


(ρ ⋅ U x ) + ∂ ρ ⋅ U y + ∂ (ρ ⋅ U z ) = −n ⋅ ∂ρ .
( ) (3.75)
∂x ∂y ∂z ∂t

Dacă mediul poros este compresibil, porozitatea mediului poate varia în


spaţiu şi timp.
Randkivi (1976) face ipoteza că variaţiile dimensiunilor ∆x , ∆y sunt
neglijabile în comparaţie cu ∆z . Astfel:


(n ⋅ ρ ⋅ ∆x ⋅ ∆y ⋅ ∆z ) = n ⋅ ρ ⋅ ∂ (∆z ) + ρ ⋅ ∆z ⋅ ∂n + n ⋅ ∆z ⋅ ∂ρ  ⋅ ∆x ⋅ ∆y (3.76)
∂t  ∂t ∂t ∂t 
Încercăm să evaluăm toţi termenii din ecuaţia (3.76), introducând noţiunile
de compresibilitate a solului şi a apei. Astfel se ştie că modulul de elasticitate al
solului, Es, este legat de coeficientul de compresibilitate al solului, α [M-1LT2], prin
relaţia:
1 dσ zz
Es = = − , (3.77)
α  d (∆z ) 
 ∆z 
Dispersia poluanşilor în apele subterane 79

unde σzz este componenta verticală a efortului de presiune intergranulară (ML-1T-2).

d (∆z ) = −α ⋅ ∆z ⋅ d (σ zz ) , (3.78)

(∆z ) = −α ⋅ ∆z ⋅ ∂(σ zz ) , (3.79)
∂t ∂t
∂ ∂ (σ zz )
n ⋅ ρ ⋅ (∆z ) = −α ⋅ n ⋅ ρ ⋅ ∆z ⋅ . (3.80)
∂t ∂t
∂n
Pentru a evalua termenul ρ ⋅ ∆z ⋅ ţinem seama de ipoteza că volumul
∂t
particulelor solide din elementul de volum de mediu poros rămâne constant.
Schimbarea volumului elementar se face datorită modificării volumului porilor.

(1 − n ) ⋅ ∆x ⋅ ∆y ⋅ ∆z = const . , (3.81)

Dacă ∆x = const , ∆y = const .,

∂n 1 − n ∂ (∆z ) ∂ (σ zz )
= ⋅ = −(1 − n ) ⋅ α ⋅ , (3.82)
∂t ∆z ∂t ∂t

∂n ∂ (σ zz )
ρ ⋅ ∆z ⋅ = −ρ ⋅ (1 − n ) ⋅ α ⋅ ∆z ⋅ . (3.83)
∂t ∂t
∂ρ
Pentru a evalua termenul n ⋅ ∆z ⋅ vom ţine seama de conservarea masei
∂t
de fluid.
ρ ⋅ ∆V = ρ 0 ⋅ ∆V0 = const . , (3.84)

dρ ⋅ ∆V + ρ ⋅ d ( ∆V ) = 0 , (3.85)

d (∆V )
dρ = −ρ ⋅ . (3.86)
∆V

Dacă se ţine seama de compresibilitatea fluidului:


1 dV
β= =− , (3.87)
Ew V ⋅ dp
unde p este presiunea fluidului, β coeficientul de compresibilitate al apei, iar Ew
modul de elasticitate al apei.
80 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

d (∆V )
dρ = −ρ ⋅ = ρ ⋅ β ⋅ dp , (3.88)
∆V
∂ρ ∂p
= β⋅ρ⋅ . (3.89)
∂t ∂t
După cum s-a arătat în [Marinov, 2000, &7.1] efortul total aplicat
complexului solid-lichid se descompune în eforturi efective şi presiune neutrală.,
σ zz + p = const . în timp.
∂σ zz ∂p
Deci =− . (3.90)
∂t ∂t
În aceste condiţii termenul din dreapta ecuaţiei (3.76) devine:

 ∂ (∆z ) ∂n ∂ρ 
n ⋅ ρ ∂t + ρ ⋅ ∆z ⋅ ∂t + n ⋅ ∆z ⋅ ∂t  ∆x ⋅ ∆y =
∂σ ∂σ ∂p
= −α ⋅ n ⋅ ρ ⋅ ∆z ⋅ zz − ρ ⋅ (1 − n ) ⋅ α ⋅ ∆z ⋅ zz + ∆z ⋅ n ⋅ β ⋅ ρ ⋅ = (3.91)
∂t ∂t ∂t
∂p ∂p  α
= ⋅ ρ ⋅ ∆z ⋅ [α ⋅ n + α ⋅ (1 − n ) + n ⋅ β] = ⋅ ρ ⋅ ∆z ⋅ β ⋅ n + 
∂t ∂t  β

Ecuaţia de continuitate (3.74) devine:


∂ ∂ ∂  ∂p  α
( )
 ∂x (ρ ⋅ U x ) + ∂y ρ ⋅ U y + ∂z (ρ ⋅ U z )∆x ⋅ ∆y ⋅ ∆z = − ∂t ⋅ ∆x ⋅ ∆y ⋅ ∆z ⋅ ρ ⋅ β ⋅ n + β  . (3.92)
   

Vom exprima, în ecuaţia de continuitate, presiunea p în funcţie de sarcina


piezometrică
p
h= +z (z nu este funcţie de x, y, t). (3.93)
γ
Astfel
p = ρ⋅ g ⋅h −ρ⋅ g ⋅ z , (3.94)

∂p ∂h ∂ρ ∂ρ ∂h ∂ρ ∂h ∂ρ p
= ρ ⋅ g ⋅ + g ⋅ h ⋅ − g ⋅ z ⋅ = ρ ⋅ g ⋅ + [g ⋅ (h − z)] = ρ ⋅ g ⋅ + ⋅ g ⋅ (3.95)
∂x ∂x ∂x ∂x ∂x ∂x ∂x ∂x ρ⋅ g

∂p ∂h ∂ρ p
= ρ⋅ g ⋅ + ⋅ , (3.96)
∂y ∂y ∂y ρ

∂p  ∂h  ∂ρ  ∂h  ∂ρ p
= ρ ⋅ g ⋅  − 1 + (g ⋅ h − g ⋅ z) = ρ ⋅ g ⋅  − 1 + ⋅ , (3.97)
∂z  ∂z  ∂z  ∂z  ∂z ρ
Dispersia poluanşilor în apele subterane 81

∂p ∂h ∂ρ p
= ρ⋅ g ⋅ + ⋅ , (3.98)
∂t ∂t ∂t ρ

dρ = β ⋅ ρ ⋅ dp , (3.99)

∂ρ ∂p
= β⋅ρ⋅ , (3.100)
∂t ∂t
∂ρ ∂p  ∂h ∂ρ p 
= β ⋅ ρ ⋅ = β ⋅ ρ ⋅  ρ ⋅ g ⋅ + ⋅  , (3.101)
∂x ∂x  ∂x ∂x ρ 

∂ρ ∂p  ∂h p ∂ρ 
= β ⋅ ρ ⋅ = β ⋅ ρ ⋅  ρ ⋅ g ⋅ + ⋅  , (3.102)
∂y ∂y  ∂y ρ ∂y 

∂ρ ∂p   ∂h  p ∂ρ
= β ⋅ ρ ⋅ = β ⋅ ρ ⋅ ρ ⋅ g ⋅  − 1 + ⋅  , (3.103)
∂z ∂z   ∂z  ρ ∂z 

∂ρ  ∂h p ∂ρ 
= β ⋅ ρ ⋅  ρ ⋅ g ⋅ + ⋅  . (3.104)
∂t  ∂t ρ ∂t 

Din relaţiile (3.101), (3.102), (3.103), (3.104) rezultă:

∂ρ ∂h p ∂ρ
= β ⋅ ρ2 ⋅ g ⋅ + β ⋅ ρ ⋅ ⋅ , (3.105)
∂x ∂x ρ ∂x

∂ρ ∂h
⋅ (1 − β ⋅ p ) = β ⋅ ρ 2 ⋅ g ⋅ , (3.106)
∂x ∂x

∂ρ β ⋅ ρ 2 ⋅ g ∂h
= ⋅ , (3.107)
∂x 1 − β ⋅ p ∂x

∂ρ β ⋅ ρ 2 ⋅ g ∂h
= ⋅ , (3.108)
∂y 1 − β ⋅ p ∂y

∂ρ β ⋅ ρ 2 ⋅ g ∂h
= ⋅( −1) , (3.109)
∂z 1 − β ⋅ p ∂z
82 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

∂ρ ∂p
= β⋅ρ⋅ , (3.110)
∂t ∂t
iar
∂p ∂h p ∂ρ ∂h p ∂p
=ρ⋅ g ⋅ + ⋅ =ρ⋅ g ⋅ + ⋅β⋅ρ ,
∂t ∂t ρ ∂t ∂t ρ ∂t

∂p ∂h
⋅ (1 − β ⋅ p ) = ρ ⋅ g ⋅ ,
∂t ∂t

∂p ρ ⋅ g ∂h
= ⋅ , (3.111)
∂t 1 − β ⋅ p ∂t
Dacă se ţine seama de ordinul de mărime al modulului de elasticitate:
Ew = 2,07 GPa, respectiv β ≈ 4,829 ⋅ 10 −10 m 2 N −1 ,
1 10 9
= ≈ 1 şi se poate neglija.
1 − β ⋅ p 10 9 − 0 ,48 ⋅ p
Primul termen al ecuaţiei de continuitate (3.74) devine:

A B

 ∂U x ∂U y ∂U z  ∂ρ ∂ρ ∂ρ
ρ + +  +U x ⋅
 +U y ⋅ +Uz ⋅ = A+ B
 ∂x ∂y ∂z  ∂x ∂y ∂z (3.112)

şi ţinând seama de relaţia Darcy pentru componentele vitezei:


∂h
U x = −K ⋅
∂x
∂h
U y = −K ⋅ (3.113)
∂y
∂h
U z = −K ⋅
∂z

 ∂ 2h ∂ 2h ∂ 2h 
A = −ρ ⋅ K ⋅  2 + 2 + 2  = −ρ ⋅ K ⋅ ∇ 2 h , (3.114)
 ∂x ∂y ∂z 
Dispersia poluanşilor în apele subterane 83

 ∂h β ⋅ ρ 2 ⋅ g ∂h   ∂h β ⋅ ρ 2 ⋅ g ∂h 
B =  − K ⋅ ⋅ ⋅  +  − K ⋅ ⋅ ⋅  +
 ∂ x 1 − β ⋅ p ∂x   ∂ y 1 − β ⋅ p ∂y 
 ∂h β ⋅ ρ 2 ⋅ g  ∂h 
 − K ⋅ ⋅ ⋅  − 1 = (3.115)
 ∂z 1 − β ⋅ p  ∂z 

β ⋅ ρ 2 ⋅ g ⋅ K  ∂h   ∂h   ∂h  ∂h 
2 2 2
−   +   +   − 
1 − β ⋅ p  ∂x   ∂y   ∂z  ∂z 
 

Ecuaţia de continuitate (3.74) devine (3.116), respectiv:

 ∂ 2h ∂ 2h ∂ 2h  β ⋅ ρ2 ⋅ g ⋅ K  ∂h  2  ∂h  2  ∂h  2 ∂h 
− ρ ⋅ K ⋅  2 + 2 + 2  −   +   +   −  =
 ∂x ∂y ∂z  (1 − β ⋅ p )  ∂x   ∂y   ∂z  ∂z 

 α  ρ ⋅ g ∂h
= −ρ ⋅ β ⋅ n +  ⋅ ⋅
 β  1 − p ⋅ β ∂t

1
≈ 1 , iar termenul al doilea din partea stângă a ecuaţiei (3.116) este
1− β⋅ p
neglijabil. Astfel:
 ∂ 2h ∂ 2h ∂ 2h   α ∂h
− ρ ⋅ K ⋅  2 + 2 + 2  = −ρ 2 ⋅ β ⋅ n +  ⋅ g ⋅ , (3.117)
 ∂x ∂y ∂z   β ∂t
sau
 α
ρ ⋅ β ⋅  n +  ⋅ g
2 2
∂ h ∂ h ∂ h 2
 β ∂h
+ 2 + 2 = ⋅ . (3.118)
∂x 2
∂y ∂z K ∂t

Vom numi coeficient specific de înmagazinare, mărimea Ss având expresia:

 α
[ ]
ρ ⋅ g ⋅ β ⋅  n +  = S s L−1 -
β
(3.119)

Ecuaţia de difuzivitate pentru cazul unui acvifer sub presiune având K=const. va fi:

∂ 2 h ∂ 2 h ∂ 2 h S s ∂h
+ + = ⋅ . (3.120)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 K ∂t
84 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

În [Marsily 1981] este dată o demonstraţie pentru cazul general, în care


tensorul conductivităţilor hidraulice nu are toate componentele constante. În acest
caz ecuaţia de difuzivitate pentru acviferele sub presiune, se scrie:

(
div K ⋅ gradh = S s ⋅ ) ∂h
∂t
+q. (3.121)
Se definesc mărimile:

b
Txx = ∫ K xx ⋅ dz este transmisivitatea după direcţia x, (3.122)
a
b
T yy = ∫ K yy ⋅ dz este transmisivitatea după direcţia y, (3.123)
a
b
S = ∫ S s ⋅ dz , coeficientul de înmagazinare al acviferului sub presiune (3.124)
a
b
Q = ∫ q ⋅ dz , (3.125)
a
unde a este cota culcuşului (cota stratului impermeabil de la baza acviferului sub
presiune), iar b, cota coperişului (cota stratului impermeabil de deasupra acviferului
sub presiune).
Presupunând Kxx, Kyy, Ss, constante pe toată înălţimea M acviferului, se pot
calcula:
Txx = Kxx ⋅M - transmisivitatea după direcţia x ,
Tyy = Kyy ⋅M - transmisivitatea după direcţia y ,
 α
S = Ss ⋅M = ρ ⋅ g ⋅ M ⋅ β ⋅  n +  . (3.126)
 β
S este denumit coeficientul de înmagazinare al acviferului sub presiune
(adimensional) şi variază între 10-3 şi 10-5.
Presupunând culcuşul şi coperişul paralele (M=const), ecuaţia de difuzivitate
devine:
( ) ∂h
div T ⋅ gradh = S ⋅ + Q .
∂t
(3.127)
Dacă mediul poros este izotrop, transmisivitatea, T este constantă după
toate direcţiile, iar ecuaţia de difuzivitate devine:

∂ 2 h ∂ 2 h ∂ 2 h S ∂h Q
+ + = ⋅ + . (3.128)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 T ∂t T

Raportul S/T este numit difuzivitatea acviferului, iar Q este aportul de debit
din exterior (+Q dacă este injectat sau –Q dacă este pompat).
Dispersia poluanşilor în apele subterane 85

 ∂h 
Dacă mişcarea este permanentă  = 0  şi Q = 0 ecuaţia de difuzivitate
 ∂t 
devine:

∂ 2h ∂ 2h ∂ 2h
∇ 2 h = 0 , sau + + = 0. (3.129)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2

3.5.6. Anizotropia

Terenurile anizotrope se pot studia ca şi cele izotrope printr-o schimbare de


coordínate.
Dacă cele trei direcţii principale de anizotropie sunt x, y, z , iar Kx, Ky, Kz
sunt cele trei conductivităţi hidraulice după aceste direcţii, legea lui Darcy se scrie:
∂h
U x = −K x ⋅
∂x
∂h
U y = −K y ⋅ (3.130)
∂y
∂h
U z = −K z ⋅
∂z
iar ecuaţia de difuzivitzte este:

∂ 2h ∂ 2h ∂ 2h ∂h
Kx ⋅ + K y ⋅ + K z ⋅ = Ss ⋅ . (3.131)
∂x 2
∂y 2
∂z 2
∂t

Făcând o schimbare de coordonate:

K K K
x' = ⋅x y' = ⋅y z' = ⋅z (3.132)
Kx Ky Kz
unde K este un coeficient având dimensiunile conductivităţii hidraulice, se obţine
∂h ∂h dx K x ∂h
= ⋅ ' = ⋅ , (3.133)
∂x '
∂x dx K ∂x
∂ 2 h ∂  ∂h  dx K x ∂ 2 h
=  ⋅ = ⋅ , (3.134)
∂x' 2 ∂x  ∂x  dx' K ∂x 2
iar ecuaţia de difuzivitate se va scrie:

∂ 2 h ∂ 2 h ∂ 2 h S s ∂h
+ + = ⋅ . (3.135)
∂x' 2 ∂y ' 2 ∂z ' 2 K ∂t
86 Modelarea matematică a curgerii apelor subterane. Anca Marina Marinov

Fie o ecuaţie Laplace ordinară în noul sistem de axe. Trebuie remarcat faptul
că odată cu anizotropia dispare ortogonalitatea dintre echipotenţiale şi liniile de
curent din sistemul de coordonate reale x, y, z, dar aceasta există în sistemul x’, y’,
z’. Componentele vitezelor în noul sistem sunt:
∂h
U 'x = − K ⋅ '
∂x
∂h
U 'y = − K ⋅ ' (3.136)
∂y
∂h
U 'z = − K ⋅ '
∂z
Se deduce că:

Kx
Ux = ⋅ U 'x
K
Ky
Uy = ⋅ U 'y (3.137)
K
K
U z = z ⋅ U 'z
K
Dacă se calculează fluxul Q’ al vectorului U’ la traversarea unei suprafeţe
oarecare Σ’
( )
Q' = ∫ U ' ⋅ n ⋅ dσ' = ∫ U 'x ⋅ J 1' + U 'y ⋅ J 2' + U 'z ⋅ J 3' ⋅ du ⋅ dv , (3.138)
Σ' Σ'

J i' fiind cosinuşii directori ai normalei la Σ' şi u, v coordonate parametrice


oarecare ale suprafeţei Σ' .
Dacă se caută fluxul vectorului U prin suprafaţa omoloagă Σ definită prin
aceleaşi coordonate parametrice u, v, se obţin următoarele relaţii între Jacobienii
(cosinuşii directori) J1, J 1' ai celor două suprafeţe Σ şi Σ’

J 1' =
(
D y' , z' )
=
K2
⋅ J1 , J1 =
D( y , z )
,
D(u , v ) Ky ⋅ Kz D(u , v )
înlocuind U 'x cu Ux în integrala (3.138) se vede că:
K3
Q' = ⋅Q (3.139)
Kx ⋅ Ky ⋅ Kz
sau
Dispersia poluanşilor în apele subterane 87

Kx ⋅ Ky ⋅ Kz
Q= 3
⋅ Q' . (3.140)
K
Acestea sunt relaţiile dintre debitele din sistemul anizotrop şi sistemul izotrop
echivalent. Pentru ca aceste debite să fie identice este suficient ca relaţia dintre
conductivităţile hidraulice, în cele două sisteme, să fie :

K = 3 Kx ⋅ Ky ⋅ Kz . (3.141)
Deci trecerea de la un mediu anizotrop la unul izotrop se face calculând un
coeficient de conductivitate hidraulică echivalent, de forma (3.141), făcând toate
calculele hidraulice în noul sistem şi trecând apoi în vechiul sistem cu relaţia
(3.140).