Sunteți pe pagina 1din 9

Noaptea de decemvrie este o meditaie pe tema poetul i poezia i exprim

drumul poetului de la estetica romantic la cea simbolist. Este sugerat ideea


c naterea contiinei estetice simboliste este un proces de evoluie a eului, un
model de cunoatere a lumii, o necesitate legic, generat de aspiraia spiritului
spre absolut.
Nucleul l constituie cele trei ipostaze ale eului poetic, care genereaz cele trei
dimensiuni ale universului poetic.
Ipostaza poetul sugereaz cunoaterea senzorial, exterioar, critico-obiectiv,
social, aderena sa la o estetic realist, militant, angajat social. Poetul este o
contiin social, aa cum a fost Macedonski, care scria pamflete antidinastice n
ziarul Oltul, iar universul poetic este sugerat prin simbolul odaia: E moart odaia
i mort epoetul. Aceast moarte a eului poetic: Poetul, alturi, trsnit st de
soart este generat de condiiile social-istorice. Tatl lui Macedonski a fost
ministru de rzboi n timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Lovitura de stat, care a dus
la ndeprtarea lui Alexandru Ioan Cuza, a adus decderea familiei Macedonski.
De aici imagini ce amintesc de Vasile Alecsandri, care, n poezia Iarna, sugera
acelai climat politic:
Pustie i alb e-ntinsa cmpie
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit
Slbatic fiar, rstritea-l sfie
i luna-i privete cu ochi oelit
Acest climat social nefavorabil determin moartea poetului militant, aa cum i
Eminescu prsea treptat poziia patruzecioptist: Un haos, urgia se face cuncetul. Macedonski este silit s prseasc conceptul de poet, contiin social
militant i de poet al idealurilor patruzecioptiste.
Ipostaza emirul este adus n mod simbolic de un arhanghel de aur\reprezint
dimensiunea romantic a universului poetic, sugerat de simbolul Bagdadul.
Romanticii considerau Bagdadul oraul basmului oriental al celor 1001 de nopi,
locul de evaziune ntr-un decor mirific, din faa realitilor sociale.
Emirul este un erou excepional n mprejurri excepionale, de basm, aa cum l
visau romanticii: i el e emirul, i are-n tezaur, /Movile nalte de-argint i de
aur, / i jaruri de pietre cu flcri de sori; / Hangiare-n tot locul, oeluri cumplite
/In grajduri, cai repezi cu foc n copite, /i-ochi mprejuru-i ori spuz ori
flori.
Tema, subiectul, eroii ne apar structurate pe conceptul romantic de lume de vis:
i el e emirul, i toate le are. ../E tnr, e farmec, e trsnet, e zeu, / Dar zilnic se
simte furat de-o visare. Visul pe care-1 nutrete emirul este de a ajunge la
Meka, pentru mahomedani cetatea sfnt, unde se gsete mormntul lui
Mahomed, prorocul musulman. Pentru a-i realiza visul i datoria fa de credina
sa: Spre Meka-1 rpete credina voina, / Cetatea prea sfnt l cheam n

ea, / Ii cere simirea, i cere fiina, /i vrea frumuseea tot sufletu-i vrea /Din
tlpipn-n cretet i cere fiina. Meka este cetatea ideal, un simbol al
universului poetic, ca o exprimare a conceptului de poezie pur. Drumul prin
pustiu al emirului este simbolic i sugereaz viaa srac, pe care a dus-o poetul:
-acea dumnie /De lupi care url. nainte de a pleca la drum, emirul
ntlnete n mod simbolic, la fntn, un drume ceretor. n deert, toi
nsoitorii emirului mor, iar el, cnd ajunge la captul puterilor, vede nluca
cetii ideale: Ca gndul alearg spre alba nluc, / Spre poamele de-aur din
visu-i ceresc, ns nu poate ajunge la ea: Dar visu-i nu este un vis omenesc.
Ipostaza drumeul pocit este simbolist, fiindc n lumea contiinei de sine toate
se inverseaz. Valorile din lumea material devin nonvalori; ce este frumos, bun
i drept, devine pocit, strmb. De aceea drumeulpocit nu este dect dublul
emirului n oglinda fntnii, adic a contiinei de sine. Este sosia, pe care o
gsim n Rondelul rozei ce-florete, imaginea poetului despre sine, cnd ajunge la
sfritul vieii: inu mai e viaa grozav / Dei mi-a brzdat tot obrazul. Acestei
ipostaze i corespunde un alt univers, reprezentat prin simbolul Meka. Este, de
fapt, sugerarea dimensiunii simboliste a universului poetic macedonskian, ca o
exprimare a conceptului de poezie pur, aa cum l vom gsi n Poema
rondelurilor. Meka este lumea interioar a contiinei de sine, reprezentat de
simbolul fntn i nseamn o alt concepie despre poet i poezie. Poetul nu
mai este un prin, un emir al poeziei, iar poezia nu mai este o evaziune n vis ca
n estetica romantic. Poetul devine o contiin, un centru de coresponden
ntre om i univers, poezia este o emanaie a acestei contiine. n Rondelul apei
din grdina japonezului, este sugerat concepia sa despre poet i poezie, n
perspectiva simbolismului instrumentalist. Aa cum japonezul aaz cu miestrie
bolovanii, spre a obine o muzic a apei, care curge, tot aa poetul aaz vocalele
i consoanele, spre a obine o nou armonie a universului.

"Noaptea de decemvrie" s-a dezvoltat dintr-o legenda in proza intitulata


"Meka si Meka", publicata de Macedonski in "Romanul" lui C. A. Rosetti din 13
ianuarie 1890. Legenda vorbeste despre Mohamed - ben - Hassan, care il
sfatuieste inainte de moarte pe fiul sau Ali sa mearga la cetatea sfanta Meka
pentru a obtine iertarea pacatelor lui. Conditia pentru aceasta era sa nu se abata
de la calea dreapta. Ali strabate cu caravana in linie dreapta pustiul si moare
inainte de a pune piciorul in Cetatea Sfanta. In acelasi timp Pocitan - ben Pehlivan, un zdrentaros pornit odata cu el la drum si urmand o cale ocolita ajunge
la Meka. Sensul pe care l-a extras Macedonski din aceasta legenda este
asemanator cu acela pe care Eminescu il scotea in Luceafarul din basmul "Fata in
gradina de aur".

Alexandru Macedonski (1854-1920) a fost poet si prozator, dar si teoretician al


curentului simbolist, prin articolele publicate in revista "Literatorul" (pe care a
condus-o mai bine de un sfert de secol); in paginile acesteia si-au publicat creatiile poetii afiliati noului curent literar, lirica romaneasca fiind astfel integrata celei
europene.
Ciclul "Noptilor" macedonskiene (cu punctul de pornire in poemele similar intitulate ale poetului
francez Alfred de Musset), oscileaza intre imaginile grotesti din "Noaptea de noiembrie" si
frenezia contopirii cu natura din "Noaptea de mai".
Tema poemului "Noaptea de decemvrie" o constituie conditia nefericita a poetului (geniului),
intr-o lume plina de adversitati: poezia "simbolizeaza drama gemului, intr-o evocare de mari
incandescente, reprezentativa pentru intreaga conceptie a poetului si, poate, si mai mult, pentru
drama propriei sale existente, fascinata de vis, himera si ideal, irealizabil ca orice absolut" (Adrian
Marino).

Aparuta in 1912 si inclusa in volumul "Flori sacre", "Noaptea de decemvrie" are la


baza un poem in proza intitulat "Meka si Meka" si publicat in ziarul "Romanul", in
1890. Ideea centrala a acestuia era statornicia credintei intr-un ideal, aceasta
desprinzandu-se dintr-o istorioara orientala:

Lui Ali-ben-Mohamet-ben-Hassan ii moare tatal. in ultimele lui clipe, acesta isi


sfatuieste fiul ca niciodata in viata sa nu se abata de la drumul cel drept.
Devenind emir al Bagdadului, Aii are tot ceea ce isi doreste (bogatie, tinerete,
glorie), dar este mereu chemat de fascinatia Mekai - cetatea sfanta a
musulmanilor.
Atras irezistibil de acest ideal, Aii porneste spre Meka, insotit de un numeros
convoi si pregatit sa traverseze desertul, mergand pe drumul cel drept.
Odata cu tanarul emir, purcede spre aceeasi tinta si Pocitan-ben-Pehlivan (un
drumet pocit) decis sa ajunga la Meka pe cai ocolite.
Pe masura ce timpul trece, traversarea pustiului se vadeste a fi tot mai grea
pentru tanarul emir: oamenii si animalele mor, iar intinsul desert se umple de
lesuri.
Ramas singur, sub cerul de foc, Aii are, pentru o clipa, iluzia ca vede alba cetate;
cu ultimele puteri alearga spre ea, dar totul se vadeste a fi un.miraj al desertului.
Inainte de a muri, Aii mai are insa si o alta viziune: pe cea a lui Pocitan care intra
biruitor pe poarta Mekai.
Aceasta naratiune va deveni partea a Ii-a a poemului "Noaptea de decemvrie".
Poemul intitulat "Noaptea de decemvrie" este alcatuit din 237 de versuri dispuse
in doua parti si un episod de legatura, dupa cum urmeaza:
Partea I (versurile l-28) justifica titlul poemului si prezinta geniul in ipostaza sa
umana (de poet).
Decorul descris este cel al camerei poetului, spatiu in care, intr-o noapte geroasa
de iarna, acesta viseaza la gura sobei.
Golita de obiecte ("Pustie si alba e camera moarta..."
), odaia devine cadrul propice inspiratiei si transpunerii in ideal; focul (care se
transforma in scrum) sugereaza damnarea poetului "trasnit" "de soarta"
asemenea ingerului cazut in lumea profana.
Imaginea simbolica a acestei lumi se incheaga incepand cu strofa a Ii-a, cand
imensa campie "pustie si alba" fuzioneaza cu alba odaie, antrenand frigul cosmic.
Acest cadru exterior dusmanos (cu viscol albastru si lupi care urla) simbolizeaza
lumea contemporana in interiorul careia orgoliosul Macedonski s-a simtit mereu
nedreptatit:
"Pustie si alba e camera moarta... Si focul sub vatra se stinge scrumit... Poetul,
alaturi, trasnit sta de soarta, Cu nici o schinteie in ochiu-adormit... Iar geniu-i
mare e-aproape un mit...
Si nici o schinteie in ochiu-adormit.
Pustie si alba e-ntinsa campie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Salbatica
fiara - rastristea-l sfasie -Si luna-l priveste cu ochi otelit... E-n negura noptii un alb
monolit...
Si luna-l priveste cu ochi otelit"
In cele doua strofe, epitetele ornante (..Pustie si alba e camera moarta," "Pustie si
alba e-ntinsa campie", "viscolu-albastru") personificarile (camera a murit, campia

geme, luna are "ochi otelit") creaza impresia unui spatiu sublunar incremenit in
noapte si in moarte.
Si in strofele urmatoare, metafora lumii ostile se contureaza puternic; la aceasta
contribuie mai multe mijloace artistice: epitetul ornant ("lupi groaznici"), gradatia
ascendenta ("cum latra, cum urla, cum urca..." ) imaginile auditive terifiante ("Un
tremol sinistru", "Iar crivatul tipa"), pana la uniformizarea tabloului in versul: "Un
haos urgia se face cu-ncetul".

Simtindu-se nefericit (si chiar damnat) in aceasta lume, poetul tinde spre o alta,
ideala, care ar putea reprezenta Absolutul.
Solutia o constituie o propensie in inalt, prin ignorarea materiei opace ("Faptura
de huma de mult a pierit") si a realitatii ("Chiar alba odaie in noapte-a murit");
doar fruntea poetului " tot mandra ramane in luna", facilitand transformarea lui
intr-o proiectie ideala.
Cele doua parti mari ale poemului "Noaptea de decemvrie" ilustreaza oscilatia
dintre real si ideal (pe care o intalnim in intreaga opera a lui Macedonski).
Episodul de legatura (versurile 29-39) prezinta momentul in care flacara din soba
izbucneste navalnic, transformandu-l pe poet in ipostaza sa ideala: cea a emirului
din Bagdad.
Partea a doua a poemului (versurile 40-237) evoca, intr-o mare incandescenta de
imagini si culori, fascinanta aventura a emirului din Bagdad.
Acesta reprezinta geniul, fiinta singulara si indragostita de o idee, ucis fiind, in
final, chiar de propria sa aspiratie, asa cum sta scris in destinul cautatorilor de
ideal.
Traind intr-un spatiu oriental feeric ("Bagdadul! Cer galben si roz ce palpita
Rai de-aripi, de vise, si rai de gradini") si inconjurat de bogatii uriase, tanarul emir
este stapanit de dorinta de a vedea Meka - cetatea sfanta a musulmanilor. Si cum
chemarea idealului este mai puternica decat propria-i fiinta, el se pregateste de
plecare, urmand sa strabata desertul pe drumul cel drept (conform preceptelor
testamentare ale tatalui sau).
La iesirea din Bagdad, langa fantana copilariei, emirul gaseste un drumet slut si
pocit, care-i marturiseste ca pleaca tot la Meka; drumul celui din urma mergand
insa pe cai ocolite, cei doi se despart.

Calatoria prin pustiul incins releva greutati nebanuite, demonstrand ca


emirul/geniul este un ales, o fiinta neobisnuita care infrunta dogoarea, setea si
moartea, pentru a ajunge la idealul sau:
"Nici urma de ierburi, nici pomi, nici izvoare...
Si el nainteaza sub flacari de soare...
in ochi o naluca de sange - in gat

Un chin fara margini de sete-arzatoare...


Nisip, si deasupra, cer rosu - s-atat -"
Rand pe rand, caii, oamenii si camilele mor, lasandu-l pe Aii singur sub cerul de
foc. O singura data, el are iluzia Mekai si alearga spre ea, dar totul se pierde in
departari, in mirajul "apei mortilor".

Sfarsitul emirului este simbolic: el moare "sub jarul pustiei", in timp ce drumetul
pocit intra pe poarta cetatii.
Ipostaza ideala a geniului macedonskian intruneste trasaturile indragostitului de
absolut: acesta este un om superior, mereu statornic in aspiratia sa singulara, cu
atat mai frumoasa, cu cat este mai greu de atins.
Este mai putin important ca drumetul cel pocit intra pe poarta Mekai, intrucat
drumul sau labirintic nu-i releva nici o calitate, mentinandu-l in uraciunea lui
marunta.
In final, cel care va ajunge la "Meka cereasca", la "Meka cea mare", va fi tot
geniul.
"Noaptea de decemvrie" este, in esenta, un poem romantic. Astfel, motivul literar
al nefericirii poetului, destinul geniului, personajul damnat, cadrul nocturn,
metamorfoza, antitezele etc. incadreaza opera pe care o discutam in curentul
romantic.

In acelasi timp, repetarea unor versuri sau fragmente de vers si alternarea


refrenelor ca si structura muzicala a unor versuri sunt trasaturi ale simbolismului.
Tot aici, imaginea pietrelor pretioase si revarsarea de metale rare constituie o
trasatura a parnasianismului: "Si el e emirul, si are-n tezaur,
Movile inalte de-argint si de aur,
Si jaruri de pietre cu flacari de sori".

In concluzie: poemul "Noaptea de decemvrie" de Al. Macedonski, este o lucrare


romantica, in care apar si elemente simboliste si chiar parnasiene.
Pin valoarea si profunzimea sa, poemul mentionat a fost comparat cu
"Luceafarul" lui Eminescu; marele Calinescu il considera "capodopera lui
Macedonski, poemul delirant al mirajului".

Semnificatia simbolurilor:
In poemul "Noaptea de decemvrie" pot fi intalnite mai multe semnificatii
simbolice:
Emirul din Bagdad il simbolizeaza pe omul superior chemat de Idee. El este un
pelerin spre Absolut, maret prin statornicia credintei in ideal.

Emirul poate fi comparat cu printul din Levant (din balada "Mistretul cu colti de
argint" de St. A. Doinas); amandoi au un ideal neobisnuit, amandoi traiesc o
drama in cautarea absolutului, amandoi mor ucisi chiar de idealul pe care l-au
dorit cu atata ardoare.
Meka simbolizeaza chiar idealul omului superior. "Cetatea prea sfanta"
inconjurata de ziduri albe, constituie, in termenii lui Mircea Eliade, un "Centru al
lumii" si un spatiu sacru, simbol deopotriva cosmologic si paradisiac.
Fascinanta prin frumusete, Meka mai poate reprezenta taramul pur al Ideii (in
sensul dat de filosoful Platon), adica Absolutul. Aici, geniul isi poate realiza
menirea (de a atinge Absolutul) si de aici deriva puternica ei atractie ca o
chemare a originilor.
In termenii lui C. Noica, Meka este o "ar fi sa fie", posibilitate care nu va fi atinsa,
pentru ca realizarea ei ar contrazice destinul indragostitului de ideal; episodul in
care cetatea se dovedeste a fi un miraj se inscrie in acelasi destin, conform
caruia, pe masura ce cautatorul se apropie, idealul se indeparteaza.
Ajunge geniul, in viata lui pamanteana, la Ideea pura sau doar o zareste inainte
sa moara?
Din aceasta dramatica ecuatie existentiala ar putea rezulta faptul ca: destinul
geniului (osciland intre inaltare si suferinta, intre elevatie si damnare) este
guvernat de fascinatia visului, himerei si idealului: geniul ajunge la absolut abia in
..Meka cereasca", adica in eternitate.
Drumul prin desert este calea grea spre ideal, sfarsita in moarte.

Prin tema, ideologie si simbolistica, poetul e romantic; prin vraja muzicala a


textului, prin cultul pietrelor pretioase, prin predilectia nuantei cromatice,
Macedonski e simbolist. Astfel dupa ce exercitiile sterile ale instrumentalist simbolismului se consumasera, poetul realiza in Noapte de decemvrie o stralucita
sinteza intre traditia romantica si elementele novatoare ale simbolismului.

Concluzia este trist: nu ntotdeauna cel mai nzestrat i realizeaz idealul


su, rsplata, mplinirea sunt n raport invers proporional cu meritele.
Ideea esenialeste c un ideal cere ntotdeauna lupt i sacrificiu. Emirul
din Bagdad rmne o proiecie ideal, o chintesen de caliti, care refuz
constant compromisurile de orice fel. n opoziie cu el, ceretorul rmne
simbolul omului comun, lipsit de caliti, dar nzestrat cu spirit pragmatic.

Macedonski construieste un poem pe tema geniului intr-o maniera originala, in


care elementele romantice se impletesc cu preferinta simbolista pentru cromatica
si muzicalitate, intr-o structura armonioasa, simetrica, clasica.
Simetria lucrarii este data de doua secvente care descriu spatiul poetului, odaia,
universul inspiratiei, al creatiei. Aceasta descriere apare la inceputul textului si
este reluata in final, fapt care apropie cele doua momente. Senzatia de ciclicitate
nu ne duce cu gandul la repetabilitatea unui fenomen, tragedia Emirului, ci la o
forma posibila oricand a re-crearii unui alt univers al poeziei.
Alba odaie, fiind transfigurata, dobandeste cu totul alte proportii. Saltul din
cotidian in fantastic, din material in spiritual, dintr-o realitate in alta, se face
firesc, prin mentionarea cromaticii, iar apoi prin transpunerea poetului in Emirul
din Bagdad. Toate aceste transformari sunt mijlocite de motivul inspiratiei:
Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?.
Urmatoarea parte a poemului dobandeste o mai pronuntata tenta epica. Un sir de
momente infatiseaza succesiv pe Emir in diversele ipostaze ale evolutiei sale
simbolice.
Mirajul cetatii sfinte Mecca devine pentru printul rozului Bagdad o adevarata
obsesie. Autorul pune in antiteza fastul, frumusetea Bagdadului, cu pustia situata
in zarea de flacari-departe.
Pe acelasi drum spre Mecca porneste si un drumet pocit, care este prezentat in
antiteza cu Emirul. In vreme ce printul apare in poem ca un cumul de calitati: E
tanar, e farmec, e traznet, e zeu, drumetul este la cealalta extrema: Mai slut e
ca iadul, zdrentos si pocit, /Hoit jalnic de bube, -de drum prafuit, /Viclean la
privire, si searbad la fata.
In concordanta cu infatisarile lor, drumurile celor doi sunt si ele diferite.
Cersetorul strabate un drum ce coteste, iar printul alege calea cea dreapta.
Insistenta autorului asupra epitetului dreapta devine aici nu numai un laitmotiv,
ci un semnal care avertizeaza intrarea pe un drum ce nu poate avea decat un
final tragic.
Calea dreapta sta sub semnul focului si al sangelui, culoarea rosie simbolizand
viata, dar si patima dusa la extrem. Inaintarea Emirului se face in ritm extrem de
dinamic, aglomerarea de verbe transmite incrancenarea eroului in ideea eroului
de a ajunge la cetatea visata.
Soseste si ziua in care printul ramane singur, convoiul sau fiind devorat de pustia
lacoma de vieti.
Ajuns in punctul maxim al drumului sau, Emirul traieste impresia atingerii
idealului, apropierea de Mecca. Dar visul sau semnifica sfarsitul unei existente

tragice, inchinate unui ideal. In momentul transcederii in Mecca cereasca, Emirul


il vede pe cersetor patrunzand pe portile Meccai pamantesti.
Finalul poeziei descifreaza simbolurile si stabileste legatura intre conditia omului
de geniu si lumea inconjuratoare.
Emirul ca si Printul din Levant di balada lui Stefan Augustin Doinas Mistretul cu
coltii de argint raman eternele simboluri ale omului superior, insetat de absolut,
si devenit victima propriului sau ideal. Jertfa Emirului este similara cu gestul lui
Hyperion din poemul eminescian, de a renunta la nemurire in favoarea iubirii.
Eroul poemului devine simbolul credintei nestramutate in ideal, al capacitatii
omului superior de a ramane ferm pe drumul ales. La randul ei, cetatea sfanta
Mecca se incarca de semnificatiile simbolice ale idealului. Nu are importanta daca
printul atinge sau nu punctul final al calatoriei sale; scopul poemului este sa
infatiseze etica omului de geniu, atitudinea lui in relatia cu viata. Drumul ocolit
devine simbolul eticii inferioare a omului comun, dispus la compromisuri.
Bogatia semnificatiilor simbolice concorda cu frumusetea limbajului artistic. Acest
limbaj este, mai ales in partea a treia, metaforic, cu semnificatia usor
decodificabila, de unde marea frecventa a definitiei poetice ca varianta a
metaforei. (Pustia e-o mare aprinsa de soare). Nu lipsesc enumeratiile bogate si
repetitiile ce sporesc obsesia. Epitetele sunt, de cele mai multe ori, strans
inrudite cu metafora; in afara de epitetele ornante, plasticizante sau cromatice
aparand si sintagme ce surprind: O tanara umbra, orasul in roza idila.
Macedonski foloseste si figuri de stil mai rare, precum metonimia: Hangiare-n tot
locul -oteluri cumplite sau sinecdoca. O muzicalitate aparte este imprimata
versurilor prin folosirea refrenului, ca si prin creditul artistic pe care il acorda
poetul neologismului: geniu, mit, monolit, demoni, magic.

S-ar putea să vă placă și