Sunteți pe pagina 1din 18

RASPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTUIA

Tema IV

Codul civil reglementeaza mai multe forme de raspundere pentru fapta altuia:
1)raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate minori si cei pusi sub
interdictie (art. 1372 Cod civil);
2)raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor (art. 1373 Cod
civil);
Raspunderea pentru fapta altei persoane reprezinta o derogare de la
principiul general, conform caruia orice persoana raspunde numai pentru
prejudiciul cauzat prin propria sa fapta.
Aceasta forma de raspundere civila delictuala se fundamenteaza pe o
prezumtie legala de culpa.
Aceasta inseamna ca in toate cazurile de raspundere pentru fapta altuia,
in sarcina celui considerat responsabil, opereaza o prezumtie legala de culpa care
exonereaza victima de obligatia probei. Prezumtia de culpa este relativa juris
tantum in cazul parintilor, institutorilor si mestesugarilor si absoluta juris et de
jure in cazul comitentilor.
I. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de minori sau cei pusi sub
interdicitie
Parintii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce
locuiesc cu dansii., iar acestia sunt exonerati de raspundere daca probeaza ca nu au
putut impiedica faptul prejudiciabil.(art.1374)
Dispozitiile constitutionale instituie egalitatea dintre barbat si femeie ambii
parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa
cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati.
In concluzie, ambii parinti raspund solidar daca minorul a savarsit o fapta
prin care s-a produs un prejudiciu unei terte persoane.
Fundamentarea raspunderii parintilor
Fundamentarea raspunderii parintilor are la baza exercitarea
necorespunzatoare a indatoririlor legale ce le revin fata de copii, care din aceasta
cauza savarsesc fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Referitor la aceasta problema, in doctrina au fost formulate mai multe teorii:
-raspunderea parintilor se intemeiaza pe neindeplinirea obligatiei de
supraveghere a copilului minor;
-raspunderea parintilor se intemeiaza pe neindeplinirea obligatiei de educare;

-raspunderea parintilor se intemeiaza pe neindeplinirea obligatiei de a creste


copilul,
Codul civil stabileste un sistem de prezumtii cu privire la raspunderea
parintilor, cu scopul de a simplifica victimei sarcina probei. Daca victima
prejudiciului face dovada laturii obiective a raspunderii civile, respectiv existenta
prejudiciului, existenta faptei ilicite si existenta raportului de cauzalitate dintre fapta
ilicita si prejudiciu, se declanseaza o tripla prezumtie de culpa:
-prezumtia ca in indeplinirea obligatiilor parintesti au existat abateri, constand in
actiuni sau inactiuni ilicite;
-prezumtia de culpa a parintilor, de obicei sub forma neglijentei;
-prezumtia de cauzalitate intre aceste abateri si fapta prejudiciabila savarsita de
copilul minor, in sensul ca neexerciatrea indatoririlor parintesti a facut posibila
savarsirea faptei.
Domeniul de aplicare a dispozitiilor art. 1372 Cod civil
Raspunderea reglementata de art. 1372 este aplicabila urmatoarelor persoane:
-parintilor, indiferent daca filiatia copilului este din casatorie sau din afara
casatoriei;
- adoptatorilor, in situatia in care copilul este adoptat, deoarece in acest caz
drepturile si indatoririle parintesti trec de la parintii firesti la adoptator.
- persoanei care este obligate sa supraveghere un minor sau o persoana pusa sub
interdicitie
Conditiile raspunderii parintilor
Conditiile generale privesc elementele raspunderii civile delictuale pentru fapta
proprie si se analizeaza in persoana minorului, deoarece acesta este autorul faptei
ilicite pentru care parintii sunt chemati sa raspunda, respectiv existenta prejudiciului,
existenta faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si
prejudiciu, vinovatia.
Referitor la vinovatie, nu se cere conditia ca minorul sa fi actionat cu discernamant,
adica cu vinovatie.
Conditiile speciale
Raspunderea parintilor implica existenta a doua conditii speciale:
copilul sa fie minor;
copilul sa locuiasca cu parintii sai.

a. Copilul sa fie minor


Referitor la aceasta conditie, prevederile Codului civil au in vedere ca minoritatea
trebuie sa existe la momentul savarsirii faptei ilicite. Astfel, parintii sunt tinuti
raspunzatori chiar daca intre timp copilul a implinit varsta de 18 ani.
Parintii nu raspund in urmatoarele situatii:
minorul a dobandit capacitate deplina de exercitiu prin casatorie. Aceasta
situatie se aplica femeii care se casatoreste la 16 ani, sau chiar 15 ani, dar in acest
din urma caz, este necesara incuviintarea primarului general al municipiului
Bucuresti sau a presedintelui Consiliului judetean, in raza teritoriala a caruia
domiciliaza femeia;
pentru copilul major lipsit de discernamant ca efect al alienatiei ori debilitatii
mintale, fara deosebire cum cum este sau nu pus sub interdictie.
b. Copilul sa locuiasca cu parintii sai
Comunitatea de locuinta a copilului cu parintii sai rezulta din dispozitiile
Codului civil, care se refera la copiii minori care locuiesc cu parintii.
De regula, locuinta copilului coincide cu domiciliul. Domiciliul legal al
minorului este la parintii sai, iar atunci cand parintii nu au locuinta comuna,
domiciliul este la acela dintre parinti la care copilul locuieste statornic.
Referitor la cea de a doua conditie speciala, prezinta interes nu domiciliul
minorului, ci locuinta acestuia.
Raspunderea parintilor se va angaja si in acele situatii in care nu este
indeplinita conditia comunitatii de locuinta la data savarsirii faptei prejudiciabile de
catre minor, deoarece fundamentarea acestei forme de raspundere este insasi
indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor parintesti. Asemenea situatii pot sa
apara in urmatoarele cazuri:

minorul a parasit locuinta parintilor , fara acordul acestora;

minorul se afla, temporar, la rude sau prieteni;

minorul se afla internat in spital;

minorul a fugit dintr-o scoala speciala de munca si reeducare in care se afla


internat.
In cazul incare printr-o hotarare judecatoreasca,s-a dispus si exercitarea
autoritaii parintesti, va raspunde parintele caruia i-a fost atribuita exercitarea
autoritatii parintesti , deoarece numai acest parinte exercita drepturile si indatoririle
parintesti fata de minor.
Inlaturarea prezumtiilor stabilite privind raspunderea parintilor
Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage din un fapt cunoscut
la un fapt necunoscut.

Prezumtiile legale sunt stabilite prin norme juridice care nu pot fi interpretate
extensiv si pot fi absolute sau relative.
Prezumtiile legale absolute sunt acelea impotriva carora, in principiu, nu este
permisa dovada contrara, iar prezumtiile legale relative sunt acelea impotriva carora
se poate face proba contrara.
Parintii sunt aparati de raspundere daca probeaza ca n-au putut impiedica
faptul prejudiciabil.
In raport de aceasta prevedere legala, in doctrina si jurisprudenta s-a
afirmat ca prezumtia de culpa a parintilor este o prezumtie legala relativa, deoarece
poate fi rasturnata prin proba contrara.
Obiectul probei contare trebuie sa il constituie faptul ca parintii si-au
indeplinit in mod ireprosabil indatoririle ce le reveneau, ca nu se poate retine un
raport de cauzalitate intre fapta lor ca parinti ce nu si-au facut datoria fata de
copilul minor si fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita de minor.
Efectele raspunderii parintilor
Daca sunt indeplinite conditiile generale si speciale ale acestei forme de
raspundere, parintii vor fi tinuti sa raspunda integral fata de victima prejudiciului
cauzat de minor.
In situatia in care minorul nu are discernamant, vor raspunde numai parintii.
Daca la momentul savarsirii faptei minorul a actionat cu discernamant,
victima are urmatoarele posibilitati:

sa-i cheme in judecata pe parinti;

sa cheme in judecata minorul si ambii parinti;

sa cheme in judecata minorul si unul dintre parinti.


In masura in care parintii au platit victimei despagubirile datorate pentru
fapta savarsita de minorul cu discernamant, vor avea la indemana o actiune in regres
impotriva minorului, recuperand ce au platit pentru minor.
Daca un parinte a platit integral despagubirea, acesta are o actiune in regres
impotriva celuilalt parinte, actiunea divizibila pentru jumatate din suma platita,
deoarece obligatia de plata a parintilor este o obligatie solidara.
Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor
Potrivit art. 1373 Cod civil, comitentii raspund de prejudiciul cauzat de prepusii
lor in functiile incredintate.
Spre deosebire de parinti, comitentii nu sunt exonerati de raspundere daca dovedesc
ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil, 1373 (3).

Domeniul de aplicare al art. 1373 Cod civil


Analiza domeniului de aplicare a raspunderii comitentului pentru fapta
prepusului porneste de la ideea ca nu exista o definitie a termenilor de comitent si
prepus.
Pentru ca o persoana sa aiba calitatea de comitent in raport cu alta
persoana, intre cele doua persoane trebuie sa existe un raport de subordonare, in care
prepusul se afla in subordinea comitentului. Raportul de subordonare reprezinta
temeiul raportului de prepusenie.
Conditia raportului de subordonare este indeplinita in toate cazurile in care, pe baza
acordului de vointa dintre ele, o persoana fizica sau juridica a incredintat unei
persoane fizice o anumita insarcinare din care s-a nascut dreptul comitentului de a
da instructiuni, a indruma si controla activitatea prepusului.
Izvoarele raportului de prepusenie sunt variate:

contractul individual de munca;

calitatea de membru al unei organizatii cooperatiste,

contractul de mandat, daca din continutul sau rezulta o subordonare foarte


stricta a mandatarului fata de mandant;

contractul de antrepriza, daca din continutul sau rezulta o subordonare foarte


stricta a antreprenorului fata de beneficiarul lucrarii;

situatia militarului in termen.


Fundamentarea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului
Pentru fundamentarea raspunderii comitentului in doctrina si jurisprudenta s-au
propus mai multe teorii :

teoria prezumtiei legale de culpa, conform careia raspunderea comitentului se


intemeiaza pe o culpa in alegerea prepusului culpa in eligendo ori pe culpa in
supravegherea prepusului culpa in vigilendo; teorie ce nu poate fi aplicata in
ipoteza in care alegerea prepusului se face prin concurs;

teoria riscului, potrivit careia cel ce profita de activitatea prepusului trebuie


sa-si asume si riscurile care decurg din aceasta activitate; teorie criticata pentru ca
nu explica dreptul comitentului de a formula actiunea in regres impotriva prepusului
pentru a obtine restituirea despagubirilor platite victimei;

teoria potrivit careia culpa prepusului este culpa comitentului, avand drept
argument faptul ca prepusul actioneaza ca un mandatar al comitentului. Principalele
critici aduse acestei teorii se refera la faptul ca raspunderea comitentului este o
raspundere pentru fapta altei persoane si nu pentru propria fapta, precum si ca
reprezentarea este valabila numai in materia actelor juridice nu si a faptelor juridice;

teoria garantei comitentului fata de victima faptului prejudiciabil, bazata pe o


prezumtie absoluta de culpa, garantie care rezulta din faptul ca, in temeiul raportului

de prepusenie, comitentul exercita supravegherea, indrumarea si controlul activitatii


prepusului.Teoria garantiei este acceptata si constituie opinia dominanta in doctrina
si jurisprudenta.
Conditiile raspunderii comitentului pentru fapta prepusului
Conditiile generale ale raspunderii comitentului sunt conditiile raspunderii pentru
fapta proprie si trebuie sa fie indeplinite de prepus:
existenta prejudiciului;
existenta faptei ilicite savarsite de prepus;
raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
vinovatia prepusului.
Conditii speciale
Alaturi de conditiile generale, pentru angajarea raspunderii comitentului se
cer intrunite doua conditii speciale:
existenta raportului de prepusenie la dat savarsirii faptei ilicite;
savarsirea faptei ilicite de catre prepus in functiile ce i-au fost incredintate de
comitent.
Referitor la cea de a doua conditie speciala se impun urmatoarele precizari:
comitentul nu va raspunde in cazurile in care prepusul a savarsit o fapta
ilicita care nu are legatura cu exercitiul functiei incredintate ( de exemplu, fapta
prejudiciabila a fost savarsita in timpul concediului de odihna) ;
comitentul nu raspunde daca victima a cunoscut faptul ca prepusul actioneaza
in interesul sau propriu sau cu depasirea atributiilor ce decurg din functia
incredintata si nici atunci cand activitatea prepusului a iesit de sub controlul
exercitat de comitent.
In practica instantelor judecatoresti s-a retinut ca una dintre conditiile
prevazute de Codul civil pentru angajarea raspunderii comitentului consta in aceea
ca fapta prepusului sa fi fost savarsita in indeplinirea functiilor care i-au fost
incredintate acestuia din urma. Fapta savarsita de un salariat cu ocazia unui transport
in interesul unitatii la care este angajat indeplineste aceasta cerinta, chiar daca acesta
nu a respectat traseul stabilit in foaia de parcurs. In consecinta, este antrenata
raspunderea unitatii pentru prejudiciul creat de prepusul sau in aceste conditii.
Efectele raspunderii comitentului pentru fapta prepusului
Efectele raspunderii comitentului in raporturile dintre comitent si victima
prejudiciului
Victima prejudiciului are urmatoarele posibilitati:

sa-l cheme in judecata pe comitent pentru a se despagubi,


sa-l cheme in
judecata pe prepus, in temeiul art. 998 999 Cod civil;


sa cheme in judecata comitentul si prepusul, pentru a fi obligati in solidar la
plata despagubirilor.
Pentru a se exonera de raspundere, comitentul poate invoca numai acele imprejurari
care erau de natura sa inlature raspunderea pentru fapta proprie a prepusului.
Efectele raspunderii comitentului in raporturile dintre comitent si prepus
Daca comitentul a acoperit prejudiciul, va avea la indemana o actiune in regres
impotriva prepusului, care este autorul faptei ilicite, deoarece:
raspunderea comitentului este o raspundere pentru fapta altuia si nu o
raspundere pentru fapta proprie;
raspunderea comitentului reprezinta o garantie pentru victima;
prejudiciul trebuie sa fie acoperit de cel care l-a produs, adica de prepus.
In practica judiciara s-a retinut faptul ca unitatea comitenta nu are in raporturile cu
prepusul, persoana incadrata in munca, pozitia unui codebitor solidar. Dispozitiile
codului civil, potrivit carora obligatia solidara se imparte de drept intre debitori,
codebitorul solidar care a platit debitul neputand pretinde de la fiecare codebitor
decat partea acestuia, nu sunt aplicabile in raporturile dintre comitent si prepus. Asa
fiind, calitatea comitentului de garant, ii da dreptul dupa despagubirea victimei sa se
intoarca impotriva prepusului sau pentru intreaga suma platita.
RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE, DE
RUINA EDIFICIULUI SI DE LUCRURI IN GENERAL
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale
Potrivit art. 1375 Cod civil, proprietarul unui animal sau acela care se
serveste de dansul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de
animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat.
Domeniul de aplicare al acestei forme de raspundere implica determinarea
persoanelor care sunt chemate sa raspunda, precum si a animalelor pentru care a fost
instituita aceasta raspundere.
Referitor la persoanele care sunt chemate sa raspunda, , raspunderea revine
persoanei care exercita paza juridica a animalului la momentul producerii
prejudiciului.
Prin paza juridica se intelege dreptul pe care il are o persoana de a se folosi in
interes propriu de animalul respectiv, ceea ce presupune prerogativa de comanda si
supraveghere a animalului.
Paza juridica se prezuma ca apartine proprietarului, pana la proba contrara,
precum si persoana carei proprietarul i-a transmis paza juridica, cum ar fi
uzufructuarul, chiriasul, comodatarul.

In practica instantelor judecatoresti s-a retinut ca, in raport cu dispozitiile


codului civil, persoanele care sunt tinute a raspunde pentru prejudiciul produs de
animale, sunt acelea care aveau paza juridica in momentul producerii pagubei. Daca
animalul apartine in coproprietate, mai multor titularii, acestia au paza juridica, care
atrage raspunderea solidara pentru prejudiciul cauzat de animal.
Intr-o alta cauza, avand ca obiect actiunea in despagubiri formulata de
proprietarul unui autoturism avariat de cainele paratului, instanta a admis actiunea
cu motivarea ca "in situatia in care cainele paratului, scapat de sub supraveghere, a
produs un prejudiciu reclamantului, raspunderea civila delictuala a paratului este
antrenata in conditiile codului civil, potrivit carora proprietarul unui animal
raspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta, fie ca animalul se afla in paza sa , fie
ca a scapat.
Paza juridica nu se confunda cu paza materiala, deoarece aceasta din
urma presupune doar un contact material cu animalul. Au paza materiala a
animalului: ciobanul, vacarul, zootehnicianul.
Cu privire la animalele pentru care se aplica dispozitiile codului civil, raspunderea
se va angaja pentru prejudiciile cauzate de:
animalele domestice;
animalele salbatice aflate in captivitate (gradini zoologice, circuri);
animalele salbatice din rezervatii si parcuri de vanatoare.
Pentru animalele salbatice care se gasesc in stare de libertate nu sunt
aplicabile dispozitiile codului civil. Pentru acestea exista Legea nr. 103/1996, care in
art. 15 alin. 2 prevede ca raspunderea civila pentru cauzele provocate de vanat
revine gestionarului fondului de vanatoare, iar pentru cele cauzate de vanatul din
speciile strict protejate, autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, in
masura in care nu si-au indeplinit obligatiile privind prevenirea si limitarea acestora.
In acest caz este vorba de o raspundere pentru fapta proprie si nu o raspundere
pentru prejudiciul cauzat de animal.
Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale
Pentru fundamentarea acestei forme de raspundere in doctrina s-au
formulat trei opinii:
1.fundamentarea raspunderii pe ideea de risc, in sensul ca cel care beneficiaza de
foloasele de pe urma unui animal trebuie sa suporte si consecintele negative produse
de acesta;
2.fundamentarea raspunderii pe ideea unei prezumtii de culpa in supravegherea
animalului,
3. fundamentarea raspunderii de ideea de garantie pe care paznicul juridic trebuie sa
o asigure tertilor.

Conditiile raspunderii pentru fapta animalului


Pentru angajarea raspunderii, victima prejudiciului trebuie sa faca dovada ca
prejudiciul a fost cauzat de catre animal, precum si a faptului ca la momentul
producerii prejudiciului animalul se afla in paza juridica a persoanei de la care se
pretind despagubiri.
Paznicul juridic se poate exonera de raspundere daca va dovedi ca
prejudiciul s-a produs datorita faptei victimei insesi; faptei unei terte persoane
pentru care nu este tinut sa raspunda sau unui caz de forta majora.
Raspunderea pentru fapta animalelor este conditionata de imprejurarea ca la
producerea rezultatului pagubitor, animalul a participat activ, iar participarea
acestuia sa imbrace caracterul unei fapte distincte cu forta cauzala proprie.
Raspunderea paznicului juridic are un caracter obiectiv si se justifica nu prin
conduita sa culpabila, ci prin existenta raportului de cauzalitate intre fapta
animalului aflat sub paza sa si prejudiciul cauzat persoanei vatamate.
Efectele raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale
Victima prejudiciului produs de animal are dreptul sa solicite despagubiri:
- de la cel care are paza juridica a animalului,;
- de la cel care are paza materiala a animalului,.
Paznicul juridic al animalului, daca a platit despagubirile, poate formula actiune in
regres impotriva paznicului material.
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului
Conform art. 1378 Cod civil, proprietarul unui edificiu este responsabil de
prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cand ruina este urmarea lipsei de intretinere
sau a unui viciu de constructie.
Determinarea domeniului de aplicare al raspunderii instituite impune prezentarea
urmatoarelor notiuni:
edificiu;
notiunea de ruina a edificiului;
lipsa de intretinere a edificiului;
viciu de constructie;
persoana raspunzatoare.
Prin edificiu se intelege orice constructie realizata de om prin asamblarea
trainica a unor materiale care, prin incorporarea lor in sol sau la alta constructie,
devine, in mod durabil, un imobil prin natura sa.

Ruina edificiului reprezinta daramarea completa sau partiala a edificiului,


dezagregarea materialului, caderea unei parti, desprinderea unor elemente de
constructie.
Ruina edificiului trebuie sa fie urmarea lipsei de intretinere sau a unui
viciu de constructie.
Raspunderea pentru ruina edificiului apartine proprietarului din momentul
cauzarii prejudiciului, chiar daca imobilul format obiectul unui contract de
locatiunea sau comodat ori era supus unui uzufruct.
Daca imobilul este in proprietate comuna, coproprietarii raspund solidar,
iar daca exista un drept de superficie, raspunde superficiarul, care are calitatea de
proprietar al constructiei.
Fundamentarea raspunderii pentru ruina edificiului
In legatura cu fundamentarea raspunderii pentru ruina edificiului, in doctrina si
jurisprudenta au fost formulate doua teorii:
teoria raspunderii subiective, potrivit careia la baza raspunderii se afla o
prezumtie de culpa datorata lipsei de intretinere sau unui viciu de constructie;
teoria raspunderii obiective, conform careia raspunderea se intemeiaza pe
ideea unei obligatii legale de garantie, pe care proprietarul edificiului o datoreaza
tertilor, independenta de orice culpa din partea proprietarului.
Conditiile raspunderii
Pentru a fi angajata raspunderea proprietarului sau a superficiarului, , victima
trebuie sa dovedeasca:
existenta prejudiciului;
existenta faptei ilicite, care consta in ruina edificiului;
existenta raportului de cauzalitate intre prejudiciu si ruina edificiului;
imprejurarea ca ruina edificiului este determinata de lipsa de intretinere sau
de un viciu de constructie.
Proprietarul sau superficiarul nu vor putea inlatura aplicarea raspunderii
dovedind faptul ca au luat toate masurile de intretinere a edificiului sau de prevenire
a viciilor constructiei, dar se pot exonera de raspundere daca vor dovedi existenta
uneia dintre urmatoarele cauze:
- fapta victimei;
- fapta unui tert pentru care proprietarul sau superficiarul nu sunt tinuti sa raspunda;
- forta majora.
Efectele raspunderii
Daca sunt indeplinite conditiile prevazute de Codul civil, proprietarul sau
superficiarul vor fi obligati sa plateasca victimei despagubiri.

In cazul in care ruina edificiului se datoreaza altei persoane, proprietarul sau


superficiarul vor recupera despagubirile platite victimei, printr-o actiune in regres.
Actiunea in regres se va intenta, dupa caz, impotriva:
-uzufructuarului sau locatarului care nu au efectuat reparatiile ce cadeau in
sarcina lor;
- constructorului sau proiectantului, daca ruina edificiului a fost determinata de un
viciu de constructie;
- vanzatorului de la care a fost cumparat imobilul, deoarece vanzatorul are
obligatia sa-l garanteze pe cumparator pentru viciile ascunse ale lucrului.
Actiunea in regres se va intemeia pe contractul incheiat intre proprietar si persoana
culpabila, iar in lipsa unui contract pe raspunderea pentru fapta proprie.
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general
Principiul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general este
consacrat in Codul civil in art.1376 Cod civil, care prevede ca "suntem asemenea
responsabili de prejudiciul cauzat de fapta persoanelor pentru care suntem obligati a
raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra.
Articolul din Codul nostru civil reproduce prevederile cuprinse in art.1384 din
Codul civil francez.
Initial, in doctrina si jurisprudenta franceza, precum si a altor state care au
receptionat Codul civil francez de la 1804, pana aproape de sfarsitul secolului al
XIX-lea s-a recunoscut in unanimitate ca acest alineat din cod nu constituie decat o
enuntare a cazurilor de raspundere pentru prejudiciile cauzate de animale si ruina
edificiului, reglementate in textele subsecvente. Ulterior, jurisprudenta franceza a
admis principiul general al responsabilitatii pentru prejudiciile cauzate de lucrurile
neinsufletite aflate in paza cuiva, avand in vedere lucrarile adeptilor teoriei riscului,
a unei responsabilitati obiective.
Doctrina franceza moderna a recunoscut aplicarea textului in discutie nu
numai lucrurilor mobile ci si imobilelor, nu numai lucrurilor periculoase, dar si a
celor care nu sunt periculoase, lucrurilor actionate de mana omului si lucrurilor
dotate cu un dinamism propriu ori atunci cand paguba este produsa de viciul
lucrului, lucrurilor aflate in miscare si lucrurilor aflate in stationare.
Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri
Toate discutiile si teoriile elaborate referitor la fundamentarea intregii
raspunderi civile, in special a raspunderii civile delictuale, in dreptul civil modern isi
au originea, direct sau indirect, in incercarile de a gasi o explicatie sau un fundament
corespunzator, raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Opiniile si solutiile

propuse in doctrina si jurisprudenta se incadreaza in cele doua mari conceptii:


conceptia raspunderii subiective si conceptia raspunderii obiective.
Conceptia raspunderii subiective
Potrivit acestei conceptii, raspunderea prevazuta de Codul civil se
fundamenteaza pe ideea de culpa a paznicului juridic al lucrului.
In planul conceptiei subiective, legate de traditia Codului civil, s-au inscris
urmatoarele teorii:
prezumtia relativa de culpa a paznicului juridic;
prezumtia absoluta de culpa a paznicului juridic; cu consecinta ca numai forta
majora ar putea rasturna o asemenea prezumtie;
existenta unei culpe in paza juridica, prin care s-a incercat sa se elimine
inconvenientele teoriilor precedente, apreciindu-se ca aparitia prejudiciului este cea
mai buna dovada ca nu s-a executat obligatia de paza juridica.
Intr-o prima explicatie, s-a afirmat ca, prin acest text al Codului civil,
legiuitorul a instituit o prezumtie legala de culpa a paznicului juridic pentru
neindeplinirea obligatiei de supraveghere a lucrului, ceea ce a facut posibila
cauzarea prejudiciului suferit de victima. Asa fiind, paznicul juridic poate inlatura
aceasta prezumtie prin dovada lipsei de culpa.
Curand s-a putut constata ca dovada lipsei de culpa era usor de facut, astfel
incat victimele ajungeau in situatia de a nu putea obtine repararea prejudiciului.
Dincolo de formularile si de concluziile aparent diferite la care ajung cele
trei teorii, ele sunt marcate de incercarea de a fundamenta obligarea paznicului
juridic la plata de despagubiri pe temeiuri legate de vinovatie si imputabilitate.
Conceptia raspunderii obiective
Conform acestei conceptii, alcatuita din mai multe teorii, raspunderea pentru
prejudiciile cauzate de lucruri este independenta de ideea de culpa, dovedita sau
prezumata, a paznicului juridic.
Unii autori au sustinut ca raspunderea pentru lucruri se explica prin teoria
riscului profit, in sensul ca cel ce profita de foloasele lucrului trebuie sa suporte si
riscul repararii prejudiciilor cauzate altor persoane de acel lucru.
O alta teorie este aceea a prezumtiei de raspundere, care a fost criticata
deoarece raspunderea ca atare, care se materializeaza in obligatia de despagubire,
nu poate fi prezumata.
Concluzionand asupra fundamentarii raspunderii pentru prejudiciile cauzate
de lucruri in general, observam ca aceasta forma de raspundere a traversat o
traiectorie de la conceptiile subiective care au culminat cu teoria culpei absolute
prezumate, pana la conceptiile obiective ce prezinta neindoielnic un avantaj pentru

victima de a obtine angajarea raspunderii paznicului juridic independent de


dovedirea vinovatiei acestuia din urma.
Conditiile raspunderii
Pentru angajarea raspunderii pentru lucruri se cer intrunite urmatoarele conditii:
existenta prejudiciului;
raportul de cauzalitate dintre prejudiciu si lucru; raportul de cauzalitate se
refera la fapta lucrului si nu la fapta proprie a paznicului lucrului;
faptul ca lucrul se afla in paza juridica a unei persoane; calitatea de paznic
juridic nu trebuie dovedita, deoarece pana la proba contrara, aceasta calitate se
prezuma ca apartine proprietarului, titularului unui alt drept real sau posesorului.
Paznicul juridic poate inlatura raspunderea sa prin dovedirea existentei unor cauze
exoneratoare de raspundere:
1.fapta victimei va exonera de raspundere paznicul juridic daca intruneste
caracteristicile unei adevarate forte majore, deoarece, in caz contrar, fapta victimei
doar diminueaza raspunderea paznicului juridic;
2.fapta unui tert nu inlatura total raspunderea paznicului juridic, deoarece
tertul si paznicul juridic vor raspunde in solidar, raspunderea repartizandu-se
proportional cu gradul de participare si de vinovatie al fiecaruia;
3.forta majora.
Efectele raspunderii
Victima prejudiciului poate sa obtina despagubiri de la paznicul juridic al
lucrului, sau de la cel care are paza materiala a lucrului.
Daca paznicul juridic a platit despagubirile el va putea sa formuleze o
actiune in regres impotriva paznicului material.
In situatia in care la producerea prejudiciului de catre lucru a concurat si
fapta unui tert, iar paznicul juridic a platit despagubiri care depasesc intinderea
corespunzatoare a participatiei sale, pentru tot ce a platit in plus, va avea la
indemana o actiune in regres impotriva tertului.
Reglementari speciale in materia raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri
Raspunderea civila pentru daunele nucleare Folosirea pe scara tot mai larga si in tot mai multe state a energiei nucleare in
scopuri pasnice a pus probleme deosebite si in ce priveste securitatea desfasurarii
acestor activitati, precum si raspunderea civila, ceea ce a determinat instituirea unui
regim special in materie.
Alaturi de stabilirea unor norme severe de securitate impuse de industria
nucleara, gravitatea potentialelor pagube si dificultatea solutionarii cererilor de

reparare a lor au generat adoptarea unor reglementari adecvate, in plan national si


international.
Pe plan international aceste reglementari sunt cuprinse in Conventia de la
Paris asupra raspunderii civile in domeniul energiei nucleare din 29.06.1960,
Conventia de la Viena asupra raspunderii civile in materie de pagube nucleare din
21.05.1963 si Protocolul comun referitor la aplicarea Conventiei de la Paris, incheiat
la Viena, la 21.09.1988.
Prin Legea nr.106/1992, Romania a aderat la Conventia de la Viena si la
Protocolul comun referitor la aplicarea Conventiei de la Paris si a Conventiei de la
Viena.
Conventia de la Viena precizeaza in art.1 lit.k ,ca prin dauna nucleara se
intelege "decesul sau vatamarea corporala a unei persoane, precum si orice
deteriorare a bunurilor, care provin s-au rezulta din proprietatile radioactive ori
dintr-o combinare a acestor proprietati si a proprietatilor toxice, explozive sau a
altor proprietati periculoase ale unui combustibil nuclear, ale produselor sau
deseurilor radioactive care se afla intr-o instalatie nucleara ori ale materialelor
nucleare care provin dintr-o instalatie nucleara, sunt produse in aceasta instalatie ori
sunt transmise la aceasta, orice alta pierdere sau dauna astfel provocate in cazul si in
masura in care prevede legea tribunalului competent, daca legea statului pe teritoriul
caruia se afla instalatia prevede orice daunare a persoanei, orice pierdere sau
daunare a bunurilor, care provin ori rezulta din orice radiatie ionizanta emisa de
orice alta sursa de radiatii, aflata intr-o instalatie nucleara.
In sensul Conventiei, prin accident nuclear se intelege orice fapt sau
succesiune de fapte care avand aceeasi origine, cauzeaza o dauna nucleara.
Consecintele accidentului de la Cernobil din 26.04.1986 a determinat
Consiliul guvernatorilor al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica ca in
sesiunea extraordinara din 21 mai 1986 sa convoace expertii guvernamentali din 62
de state membre ale agentiei in scopul elaborarii unor masuri pentru consolidarea
cooperarii internationale in domeniul sigurantei nucleare si protectiei radiologice.
Acestia s-au reunit la Viena, intre 21 iulie 5 august 1986, impreuna cu
reprezentanti a 10 organizatii internationale, si au redactat doua proiecte de
conventie care au fost aprobate de Conferinta din 24 26 septembrie 1986 a
Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, respectiv: Conventia asupra
notificarii rapide a unui accident nuclear si Conventia privind asistenta in caz de
accident nuclear ori de situatie de urgenta radiologica.
Ulterior au mai fost elaborate si alte documente in aceasta materie, dintre
care mentionam: Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare,
Conventia privind securitatea nucleara, Conventia comuna asupra gospodaririi in
siguranta a deseurilor radioactive si Conventia privind compensatiile suplimentare
pentru daune nucleare.

In tara noastra, raspunderea pentru daunele nucleare a fost reglementata pentru


prima data de Legea nr.61/1974 cu privire la desfasurarea activitatilor in domeniul
nuclear, care a prevazut masuri, atributii si obligatii pentru prevenirea accidentelor
nucleare, iar in cazul producerii acestora, pentru limitarea consecintelor lor.
Ulterior, ca urmare a aderarii la documentele internationale in materie,
reglementarea activitatilor de folosire a energiei nucleare in conditii de securitate
nucleara, de protectie a personalului ocupat profesional, a populatiei, a mediului
inconjurator si a proprietatii impotriva radiatiilor este data de Legea nr.111/1996
privind desfasurarea in siguranta a activitatilor nucleare si de Ordonanta Guvernului
nr.7/2003 privind utilizarea in scopuri pasnice a energiei nucleare.
Potrivit reglementarilor in vigoare, in Romania activitatile nucleare sunt
de interes national si se desfasoara in conditii de siguranta si securitate nucleara, de
protectie a personalului expus profesional, a populatiei, a mediului si a proprietatii,
cu riscuri minime, in regim de autorizare, sub indrumarea si controlul statului si cu
respectarea obligatiilor ce decurg din acordurile si conventiile internationale la care
Romania este parte.
Legea nr.111/1996 cuprinde dispozitii cu privire la activitatile si sursele
carora li se aplica, autoritatile competente in domeniul nuclear, obligatiile titularului
de autorizatie si ale altor persoane fizice si juridice, alte autorizatii, avize si
responsabilitati, regimul de control al acestor activitati si raspunderea
administrativa, penala si civila pentru incalcarea prevederilor legale.
Activitatile din domeniul nuclear se desfasoara conform Planului Nuclear National,
care are la baza Strategia de dezvoltare a domeniului nuclear si Planurile Nucleare
Anuale, elaborate de Agentia Nationala pentru Energie Atomica.
Strategia nationala de dezvoltare a domeniului nuclear a fost aprobata prin
Hotararea Guvernului nr.1259/7.11.2002 si se bazeaza pe recomandarile Uniunii
Europene, prevederile tratatelor si acordurilor internationale la care Romania este
parte, precum si a actelor normative interne.
In conformitate cu prevederile Conventiei de la Paris asupra
raspunderii in domeniul energiei nucleare, a Conventiei privind raspunderea civila
pentru daune nucleare de la Viena si a Protocolului comun referitor la aplicarea
acestor conventii de la Paris, a fost adoptata Legea nr.703/2001 privind raspunderea
civila pentru daune nucleare.
In art.1 se prevede ca obiectul acestei legi il constituie reglementarea raspunderii
civile pentru repararea daunelor rezultate din activitatile de utilizare a energiei
nucleare in scopuri pasnice.
Raspunderea civila pentru daune nucleare reglementata prin legea
nr.703/2001 are un regim juridic propriu, cu importante particularitati, in doctrina

afirmandu-se ca ne gasim in prezenta unei ipoteze speciale de raspundere civila


delictuala.
Caracterul special al acestei raspunderi se concretizeaza in urmatoarele elemente:
1.Aceasta raspundere se angajeaza numai pentru daunele nucleare
Potrivit art.3 lit. d din legea nr.703/2001, prin dauna nucleara se intelege:
1. orice deces sau orice ranire;
2. orice pierdere sau orice deteriorare a bunurilor;
3. orice pierdere economica care rezulta dintr-o dauna la care s-a facut referire la
pct.1 si 2, neinclusa in aceste prevederi, dar este suferita de o persoana indreptatita
sa ceara despagubiri in cea ce priveste o astfel de pierdere;
4. costul masurilor de refacere a mediului inconjurator deteriorat in urma producerii
unui accident nuclear, daca o astfel de deteriorare este semnificativa, daca astfel de
masuri sunt luate sau urmeaza sa fie luate si daca nu sunt incluse in pct.2;
5.orice pierdere a veniturilor care deriva dintr-un deces economic fata de orice
utilizare a mediului inconjurator, datorita deteriorarii semnificative a mediului si
daca nu este inclusa in pct.2;
6.costul masurilor preventive si orice pierderi sau daune cauzate de astfel de masuri;
7. orice alta dauna economica, alta decat cea cauzata de degradarea mediului
inconjurator, daca este admisa de legislatia privind raspunderea civila a instantei
competente.
Pierderile sau daunele prevazute de lege sunt calificate daune nucleare in masura in
care pierderea sau dauna :
1.
ia nastere ca rezultat al radiatiei ionizante emise de orice sursa de radiatie care
se afla intr-o instalatie nucleara sau emise de combustibilul nuclear, de produsii
radioactivi sau de deseurile radioactive dintr-o instalatie nucleara ori de materialul
nuclear provenit din, venind de la sau trimis spre o instalatie nucleara;
2.
este rezultatul proprietatilor radioactive ale unui astfel de material sau al unei
combinatii de proprietati radioactive cu proprietati toxice, explozive ori cu alte
proprietati periculoase ale unui astfel de material.
Tot daune nucleare sunt considerate si costul masurilor preventive si orice pierderi
sau daune cauzate de luarea si desfasurarea unor astfel de masuri.
2.Daunele nucleare trebuie sa se dovedeasca ca au fost cauzate de un accident
nuclear
Accidentul nuclear este definit art.3 lit. a din Legea nr.703/2001 - ca fiind
orice fapt sau succesiune de fapte avand aceeasi origine, care cauzeaza o dauna
nucleara sau o amenintare grava si iminenta de producere a unei astfel de daune.
3.Operatorul unei instalatii nucleare este tinut sa raspunda exclusiv pentru
orice dauna nucleara, daca s-a dovedit a fi provocata de un accident nuclear survenit

la instalatia sa, ori implicand un material nuclear care provine din aceasta instalatie
sau este trimis catre ea.
Operator inseamna titularul autorizatiei emise potrivit dispozitiilor Legii
nr.111/1996, republicata.
In cazul unui accident survenit in timpul transportului de materiale nucleare,
prin exceptie, raspunderea pentru daunele nucleare revine transportatorului, care
este considerat operator, in sensul legii.
4.Raspunderea pentru daunele nucleare este o raspundere obiectiva
Potrivit art.4 alin.1 din lege, raspunderea pentru daunele nucleare este de
natura obiectiva, adica fara culpa, de plin drept.
Fundamentul acestei raspunderi este obligatia de garantie pe care o are
operatorul, care este titularul autorizatiei pentru desfasurarea activitatii nucleare.
Operatorul este exonerat de raspundere daca face dovada ca dauna nucleara
este rezultatul direct al unor acte de conflict armat, razboi civil, insurectie sau
ostilitate. Instanta de judecata competenta il poate exonera pe operator de
raspundere daca acesta dovedeste ca dauna nucleara a fost cauzata, in tot sau in
parte, de o culpa grava ori de actiunea sau inactiunea savarsita cu intentie de catre
victima accidentului nuclear.
5.Raspunderea fata de victima a mai multor operatori este divizibila in
masura in care este posibila stabilirea cu certitudine a partii din dauna care revine
fiecaruia, iar daca aceasta determinare nu este posibila, raspunderea lor este solidara.
6.In cazul in care doua daune, una nucleara, iar alta nenucleara sunt cauzate
de un accident nuclear sau de un accident nuclear impreuna cu unul sau mai multe
evenimente diferite, dauna nenucleara este considerata, in masura in care nu poate fi
separata cu certitudine de cea nucleara, ca fiind nucleara, cauzata exclusiv de
accidentul nuclear.
7.Sistemul de despagubire
Legea nr.703/2001 limiteaza raspunderea operatorului pentru fiecare
accident nuclear la cel mult echivalentul in lei a 300 milioane D.S.T.
De la aceasta regula instituita prin art.8 alin.1 din lege, exista urmatoarele
exceptii:
1.
Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare poate aproba ca
raspunderea operatorului sa fie limitata pentru fiecare accident nuclear la mai putin
de echivalentul in lei a 300 milioane D.S.T., dar nu mai putin de echivalentul in lei a
150 milioane D.S.T., cu conditia ca diferenta sa fie acordata de stat din fondurile
publice in vederea acoperirii daunelor nucleare produse;

2.
Pentru o perioada de 10 ani de la data intrarii in vigoare a legii 19.12.2002 - ,
cu aprobarea autoritatii nationale competente, raspunderea operatorului poate fi
limitata pentru fiecare accident nuclear produs in aceasta perioada si sub
echivalentul in lei a 150 milioane D.S.T., dar nu mai putin de echivalentul in lei a 75
milioane D.S.T., cu conditia ca diferenta sa fie alocata de stat din fondurile publice;
3.
In cazul in care daunele nucleare se produc datorita reactoarelor de cercetare,
depozitelor de deseuri radioactive si de combustibil nuclear ars, raspunderea
operatorului va fi de minimum echivalentul in lei a 30 milioane D.S.T. si poate fi
redusa, in aceleasi conditii, pana la echivalentul in lei a 10 milioane D.S.T.;
4.
Daca accidentul nuclear se produce in timpul transportului de materiale
nucleare, raspunderea operatorului sau transportatorului, dupa caz, este limitata la
echivalentul in lei a 5 milioane D.S.T. Daca obiectul transportului este combustibilul
nuclear care a fost utilizat intr-un reactor nuclear, raspunderea operatorului este
limitata la echivalentul in lei a 25 milioane D.S.T.
In limita sumei platite cu titlu de despagubiri, operatorul are un drept de
regres numai in urmatoarele situatii:
1.daca dreptul a fost prevazut in mod expres intr-un contract;
2.daca accidentul nuclear rezulta dintr-o actiune sau omisiune savarsita cu
intentia de a cauza o dauna nucleara, actiunea in regres se va intenta impotriva
persoanei fizice care a savarsit fapta.
Pentru garantarea plafonului raspunderii, operatorul si transportatorul de
materiale nucleare au obligatia legala de a incheia contract de asigurare sau sa-si
asigure o garantie financiara care sa acopere raspunderea civila pentru daune
nucleare, existenta acestora fiind dovedita autoritatii nationale competente in
vederea obtinerii autorizatiei pentru desfasurarea unei activitati nucleare.
8.Actiunea in despagubiri este prescriptibila
In conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.703/2001, dreptul la despagubire
impotriva operatorului se prescrie daca actiunea nu este intentata in termen de 30 de
ani de la data producerii accidentului nuclear, daca dauna nucleara a constat in deces
sau ranire, respectiv in termen de 10 ani, de la data producerii accidentului nuclear,
in cazul celorlalte daune nucleare expres prevazute de lege.
In concluzie, raspunderea civila pentru daunele nucleare este guvernata de
regulile specifice prevazute in Legea nr.703/2001 care se completeaza cu
principiile de drept comun in materia raspunderii civile delictuale,
reglementata de Codul civil, respectiv raspunderea pentru prejudiciile cauzate
de lucruri in general.