Sunteți pe pagina 1din 48

1.Metode de separare a substantelor chimice.

Caracterizarea metodelor de
separare a amestecurilor de substante
Metodele de separare si purificare au fost perfectionate de-a lungul timpului , deoarece
eficienta lor are influenta asupra calitatii produselor rezultate din diversele procese
tehnologice. Alegerea metodei de separare sau purificare se face in functie de proprietatile
substantelor aflate in amestec, mai precis de caracteristicile fizico-chimice ale acestora.
Principalele metode de separare , purificare ori concentrare a componentelor din
amestecuri omogene sau eterogene care se utilizeaza frecvent in cadrul analizelor de
laborator sunt :
1.metode mecanice:
-separarea sub lupa sau microscop
-sedimentare si decantare
-centrifugare
-filtrare
2.metode fizice:
-distilare si rectificare
-extractie
-absorbtie
-adsorbtie
-sublimare
3.metode chimice:
-precipitare
-cristalizare.
Metode mecanice de separare. Acestea se utilizeaza in cazul necesitatii separarii unor
amestecuri eterogene l-s sau l-l sau l-g, cazuri in care densitatea diferita a fazelor componente
este proprietatea pe baza careia se realizeaza separarea .
Separarea sub lupa sau microscop , se poate utiliza cand cantitatea de cristale amestecate
este relativ mica , si se relizeaza manual,cu ajutorul unei pensete.Bineinteles ca aceasta
metoda se poate aplica daca substantele solide de separat au cristale de culori , sau dimensiuni
,sau proprietati optice diferite.
Separarea prin sedimentare si decantare .
Sedimentarea este operatia de separare a unei suspensii in cele doua faze componente,prin
depunerea substantelor solide sub influenta gravitatiei. Daca suspensia s-a format prin
dispersarea unui solid in masa unui lichid ,prin sedimentare se separa fazele :solidul se
depune la baza vasului ,iar lichidul de deasupra devine limpede. .Operatia de indepartare a
lichidului de deasupra sedimentului se numeste decantare.Operatia de decantare se foloseste
mai mult in industrie. In laborator se foloseste doar in scopul purificarii unor reactivi
tehnici.O astfel de separare se poate utiliza si dupa o reactie de precipitare,intr-o analiza
calitativa.
Separarea prin centrifugare se foloseste atunci cand suspensiile de separat sunt fine,iar
sedimentarea ar dura mult . Prin centrifugare intelegem operatia de separare care utilizeaza un
aparat de laborator numit centrifuga, si care se utilizeaza pentru separarea s-l sau l-l .
Centrifugarea presupune supunerea amestecului unei miscari de rotatie cand sub actiunea
Page 1 of 48

fortei centrifuge partea solida a suspensiei se depune la fundul vasului,lichidul putand fi


indepartat ulterior prin decantare.In cazul centrifugarii,separarea particuleleor solide se
realizeaza in vase spaciale din sticla de forma unor eprubete ingustate la partea inferioara si
gradate.
Dupa introducerea acestor vase in lacasurile centrifugei, aceasta se pune in functiune
aproximativ 10 minute , apoi se opreste micsorandu-se treptat turatia si se noteaza nivelul
substantei sedimentate. Centrifugarea se repeta pe intervale de timp mai scurte pana cand
nivelul sedimentului in eprubeta ramane constant.Dupa centrifugare lichidul de deasupra se
indeparteaza prin decantare sau cu o pipeta.In laborator separaea prin centrifugare se aplica in
special suspensiilor fine (lacuri, vopsele, cerneluri ) la care filtrarea este mai dificila .
Separarea prin filtrare . Filtrarea este operatia de separare a fazei solide de cea lichida sau
gazoasa. In practica curenta filtrarea se foloseste pentru indepartarea impuritatilor mecanice
din lichide,pentru separarea cristalelor sau a precipitatelor,la spalarea substantelor solide.
Filtrarea gazelor urmareste indepartarea impuritatilormecanice inainte de introducerea gazelor
in mediul de reactie sau pentru retinerea particulelor antrenate de produsele gazoase de
reactie.
Eficacitatea filtrarii, caracterizata prin gradul de separare a fazelor si prin viteza de filtrare
depinde de o serie de factori , dintre care :
marimea suprafetei filtrante
temperatura de lucru
vascozitatea fazei lichide
diametrul porilor suprafetei filtrante
diferenta de presiune intre cele doua suprafete ale materialului filtrant.
Pentru ca operatia de filtrare sa fie eficienta ,ea trebuie sa asigure :
- o puritate inaintata a filtratului
- o puritate avansata a precipitatului
- umiditate cat mai scazuta a precipitatului
Consum redus de reactiv de spalare pentru evitarea dizolvarii precipitatului.
Filtrarea se realizeaza de obicei in patru etape :
1. retinerea fazei solide de catre suprafata filtranta;
2. filtrarea cantitatilor ulterioare de amestec l-s pe un strat suplimentar de material filtrant
constituit chiar din primele cantitati de precipitat separate pe suprafata filtranta;
3. spalarea precipitatului separat in vederea indepartarii filtratului retinut;
4. regenerarea suprafetei filtrante prin :indepartarea precipitatului,spalarea suprafetei
filtrante,destuparea porilor.
Materialele filtrante utilizate trebuie sa retina cat mai complet faza solida a suspensiei, sa
permita viteze mari de filtrare, sa nu se infunde porii,sa ctiunea coroziva a suspensiei si sa
permita evacuarea completa a prcipitatului. Alegerea materialului filtrant se face in functie de
diametrul particulelor de faza solida de separat,astfel ca aceste particule sa nu treaca prin porii
materialului filtrant.
In laboratoare se folosesesc : hartie de filtru de diferite porozitati, panza, sticla
poroasa,site din fire metalice (Cu, bronz, Ag, Pt ) , vata de sticla,sau din fibre sintetice,silice
poroasa naturala sau sintatica.

Page 2 of 48

Hartia de filtru utilizata in laboratoare poate fi de diferite calitati si compozitii. Hartia


de filtru calitativa nu se foloseste indeterminari analitice , ci cea calitativa care lasa reziduu
minim si constant la calcinare. Acest tip de hartie se denumeste :
a) hartie de filtru banda neagra , cu pori mari, folosita la separarea precipitatelor cu
particule
mari,filtrarea fiind rapida ; ambalajul ei este marcat cu o banda neagra.;
b) hartie de filtru banda alba ,cea mai folosita, cu pori de diametre medii;
c) hartia de filtru banda albastra are porii foarte fini si se foloseste pentru precipitatele ale
caror particule au diametre foarte mici . Filtrarea unui astfel de precipitat este lenta;
Exista de asemenea hartie de filtru speciala cu adaosuri silicioase cu efect de limpezire a
filtratului sau cu adaos de carbune activ pentru decolorarea filtratului.
Placile de sticla poroasa au avantajul unei bune rezistente la coroziune si se monteaza in
diverse dispozitive de filtrare.
In tabelul de mai jos sut mentionate dimensiunile porilor materialelor filtrante:
Materialul filtrant
Sita de par
Filtre de sticla poroasa
Hartie de filtru obisnuita
Hartie de filtru compacta
Filtre de portelan sau argila
Pergament

Dimensiunea porilor ,
33
100-5
5-2
1,7-0,8
0,5-0,2
0,025-0,021

Materiale ajutatoare la filtrare sunt substante care se adauga in amestecul de filtrat in


scopul maririi vitezei de filtrare si imbunatatirii claritatii solutiei de filtrat. Aceste materiale
trebuie sa fie inerte din punct de vedere chimic si sa ramana in amestecul de filtrat in stare de
suspensie. Dintre aceste materiale , cele mai folosite sunt carbunele animal sau vegetal ,folosit
pentru purificarea si decolorarea prin adsorbtie a lichidelor nepolare, dar si compusi silicici
folositi la filtrarea uleiurilor siropurilor si eztractelor vegetale.
Pentru grabirea filtrarii se poate realiza in unele cazuri o prefiltrare care consta in separarea
particulelor mari de faza solida, fie folosind filtre rare, fie folosind substante
coagulante(gelatina,tanin,albus de ou ),sau substante care sa modifice pH-ul ,imbunatatinduse astfel viteza de filtrare si calitatea fazelor separate.

2.Metode de purificare a substantelor chimice


Page 3 of 48

Metode de Purificare n Chimia Organic


Recristalizarea
Substanele organice pe care le obinem prin sintez sau cele extrase din produi naturali sunt
amestecuri complexe din care izolm, de obicei, componentul care ne intereseaz.
Pentru a avea un compus unitar, este necesar s-l separm de impuritile ce-l nsoesc sau de
alte substane care ne intereseaz n mod egal.Se pune problema separrii amestecului de
substane n substane chimice individuale pure. Pentru a realiza acest aspect, avem la ndemn
dou metode de separare eficiente: recristalizarea i distilarea.
Principii generale.
Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separ din
amestecul respectiv. Purificarea substanelor solide se face, de obicei, folosind diferena de
solubilitate a substanei respective ntr-un dizolvant dat, la cald i la rece i anume substana se
dizolv n cantitate mai mare la cald, iar prin rcire precipit cantitativ.
Un factor esenial n recristalizare este alegerea solventului. Acesta trebuie s ndeplineasc o
serie de condiii, ca de exemplu: s dizolve o cantitate de substan mai mare de substan la cald,
dect la temperatura obinuit.
Deoarece la dizolvarea unei substane pentru recristalizare, lichidul se nclzete la fierbere, la
alegerea solventului trebuie avut n vedere ca punctul su de fierbere s fie mai cobort dect
punctul de topire al suubstanei de purificat. n caz contrar, substana se poate separa sub form de
ulei, ceea ce duneaz purificrii. Solvenii dfe laborator uzuali sunt : apa, alcoolul etilic, alcool
metilic, eter etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon etc.
Modul de lucru. Metoda de lucru i aparatura variaz dup natura dizolvantului. n general se
procedeaz astfel: se dizolv la cald, dac se poate pn la saturare, substana n dizolvantul
specific. O soluie saturat la cald ntr-un solvent organic se prepar n recipiente de sticl de
diferite forme, prevazute cu refrigerent ascendent (refrigerent cu reflux). Refrigerentele servesc la
condensarea vaporilor care se formeaz n timpul fierberii , ce revin n balon, meninnd constant
volumul de dizolvant.
Dispozitivele cele mai utilizate sunt: baloane cu fund rotund, cu fund plat, n form de par, vase
conice, toate confecionate din sticl. Forma i capacitatea baloanelor sau a vaselor conice
ntrebuinate depind de natura dizolvantului, de solubilitatea substanei, de cantitatea de substan.
Refrigerentele ascendente se adapteaz la balonul respectiv, fie prin intermediul unui dop de
plut, fie prin intermediul unui dop de sticl lefuit, adaptat la refrigerent. Se poate ntrebuina i un
dop de cauciuc, n cazul n care solventul organic nu dizolv cauciucul. Este necesar utilizarea
refrigerentelor ascendente, deoarece majoritatea solvenilor organici sunt volatili i inflamabili. Se
mpiedic astfel, pe de o parte pierderea solventului, iar pe de alt parte pericolul de incendiu.
Refrigerentele ascendente sunt de dou feluri: refrigerente rcite cu ap, ce se ntrebuineaz pentru
lichide care fierb pn la 120 C i care sunt de mai multe feluri: tubular, cu bule, n spiral etc., i
refrigerente rcite cu aer, formate dintr-un tub de sticl de dimensiuni variabile. (p.t. > 120C).
Sursele de nclzire variaz dup punctuld e fierbere al solventului i anume: pentru solvenii
care fierb sub 100 C se ntrebuineaz baia de ap nclzit cu un bec de gaz electric, iar pentru
solvenii care fierb peste 100 C se ntrebuineaz baia de aer nclzit cu un bec de gaz sau baia de
aer electric reglabil.
Page 4 of 48

Cel mai simplu mod de nclzire a unei soluii const n a ntrebuina un bec de gaz, balonul
fiind aezat pe o sit de azbest care se gsete deasupra unui trepied metalic. n acest din urm caz,
flacra becului nu trebuie s ating sita, astfel nct aceasta s fie nclzit prin intermediul unui
curent de aer fierbinte.
Pentru efectuarea unei recristalizri, introducem n balon substana care trebuie purificat,
adugnd i o cantitate de solvent necesar pentru dizolvarea substanei la cald.
Se adapteaz refrigerentul i se nclzete treptat pn cand solventul ncepe s fiarb. Se
menine fierberea pn cnd intreaga cantitate de substan a fost dizolvat. n cazul n
caresubstana s-a dizolvat prea repede, se ntrerupe fierberea , se rcete balonul se scoate
refrigerentul i se introduce o noua cantitate de substan. Sr continu fierberea ca la nceput. Dac
substana nu se dizolv integral, chiar dup o fierbere mai ndelungat, se adaug prin intermediul
unei plnii mici de sticl, prin partea de sus a refrigerentului, o nou cantitate de solvent.
Deoarece, pe de o parte unii componeni mecanici, iar pe de alt parte unii dintre componenii
care nsoesc substana nu se dizolv n condiiile artate mai sus, este necesar ca soluia fierbinte s
fie filtrat. Filtrarea soluiei saturate se face la presiune redus. Reducerea presiunii se face cu o
tromp de ap, care poate fi de sticl sau de metal. Reducerea presiunii se datorete antrenrii
aerului din instalaia de filtrare cu ajutorul unui curent de ap. Pentru executarea filtrrii este
necesar o plnie de porelan sau de sticl la care fundul este format dintr-o plac perforat cu
numeroase orificii mici. Peste aceast plac se aeaz hrtie de filtru n aa fel nct s acopere
complet poriunea perforat. Hrtia de filtru trebuie s adere perfect pe fundul plniei. n timpul
filtrrii nu se va nchide robinetul de ap nainte de a se desface legtura dintre tromp i vasul de
filtrare.
Prin rcirea soluiei filtrate, substana dizolvat precipit sub form cristalin. Cristelele
obinute sunt separate de dizolvant tot prin filtrare, ele rmnnd pe filtru. Pentru purificarea
complet a unei substane solide, de foarte multe ori este necesar s se fac recristalizri repetate
din acelai solvent sau chiar din solveni diferii.
Substana cristalin pur, obinut prin recristalizare, este ntotdeauna umezit cu solventul
respectiv. ndeprtarea solventului se face prin uscare. Aceast operaie are drept scop eliminarea
complet a urmelor de solvent coninute de produs. Hrtia de filtru cu precipitatul se dezlipete cu
atenie de pe plnia de filtrare i se aeaz pe o plac poroas. Dac produsul este stabil, se poate
usca ntre dou buci de hrtie de filtru, la temperatura camerei, n aer, timp de 1-2 zile.
Substanele cu puncte de topire ridicate se pot usca rapid ntr-o etuv sau pe baie de ap. Metoda
cea mai indicat i cea mai sigur este uscarea n exicator. Dup uscarea substanei se recomnad
determinarea punctului de topire, care ne indic daca substana este pur. n caz contrar, se repet
recristalizarea pn cand punctul de topire devine constant.

Page 5 of 48

3
8
2
7
3
4

Fig. 1 Instalaie de recristalizare


1 suport stativ; 2 stativ; 3, 3 cleme de prindere cu urub; 4 sit de azbest; 5 bec de
gaz; 6 balon de sticl cu fund rotund; 7 refrigerent ascendent; 8 gheara clemei de
prindere
Sublimarea
Prin sublimare se nelege transformarea unei substane din stare solid n stare de
vapori.Sublimarea poate avea loc att la temperatura camerei mai lent, ct i la temperatur
ridicat, prin nclzirea substanei mai rapid.
Unele substane solide pot fi purificate datorit proprietilor de a se transforma direct din
stare de vapori n stare solid. Aceast proprietate poart numele de sublimare. Substanele rezultate
prin sublimare sunt foarte pure. La cele mai multe substane, punctul de sublimare se gsete
deasupra punctului de topire i substana se topete nainte de a sublima. Pentru unele substane,
punctul de sublimare este mai sczut dect cel de topire. (naftalin, iod).
n laborator, sublimarea se poate executa aeznd substana pe o sticl de ceas care se acoper
cu o hrtie de filtru, iar deasupra se aeaz o plnie de sticl. Se inclzete foarte uor pe sit.
Substana solid se transform n vapori care condenseaz pe pereii reci plniei sub form de
Page 6 of 48

cristale. Impuritile, avnd alt punct de sublimare, vor rmne pe sticla de ceas. n felul acesta se
poate sublima naftalina, acidul benzoic etc.
Puritatea substanei purificate prin sublimare se verific prin determinarea punctului de topire,
care este o constant caracteristic.
2
6
1

5
3
4

Fig. 2 Instalaie pentru sublimare


1 capsul de porelan; 2 plnie de sticl; 3 bec de gaz; 4 trepied metalic; 5 sit de
azbest; 6 - hrtie de filtru perforat.
Extracia cu solveni
Extracia este o operaie cu multiple aplicaii la purificarea substanelor solide sau
lichide. Operaia const n dizolvarea, cu ajutorul solvenilor, a uneia sau a mai multor substane
dintr-un amestec. Extracia se bazeaz pe diferena de solubilitate a componentelor amestecului
ntr-un anumit solvent. Pentru efectuarea extraciei, se alege de obicei un solvent care s dizolve
una dincomponentele amestecului, iar soluia se separ de componenta insolubil cu ajutorul
unei plnii de separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracie.
Solvenii cei mai utilizai pentru extracie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,
cloroformul, tetraclorura de carbon, etc.. Operaia are largi aplicaii n practic, de exemplu la
obinerea unor substane naturale din regnul animal sau vegetal.
Substanele organice pot fi coninute n esuturile vegetale sau animale de unde
urtmeaz a fi extrase cu ajutorul solvenilor potrivii. Substanele pot exista n amestec sau pot fi
chiar amestecuri de substane organice cu substane anorganice, n care caz, de asemenea este
necesar o separare bazat pe diferena de solubilitate.
Aparatele folosite permit un contact ndelungat ntre substan i dizolvant. De cele
mai multe ori se folosesc aparatele de tip Soxhlet, unde substana este acoperit treptat de
solventul care curge prin refrigerentul ascendent; extractul se scurge printr-un sifon n balonul
n care iniial a fost introdus solventul.
Aparatul Soxhlet se compune din trei pri: un balona (1), un extractor (2) i un refrigerent
ascendent (3).

Page 7 of 48

Fig. 3 Aparat Soxhlet pentru extracie


1 extractul i solventul utilizat; 2 balon de sticl cu fund rotund; 3 sifon; 4 tub lateral;
5 cartu cu substana de extras; 6 extractor; 7 refrigerent ascendent.
Modul de lucru.
Se aeaz balonaul aparatului pe o baie de ap, se fixeaz extractorul i apoi
refrigerentul care se prinde de un stativ cu ajutorul unei cleme. Se ridic apoi refrigerentul, iar
n extractor seintroduce un cartu de hrtie de filtru n care, n prealabil, a fost introdus
substana care urmeaz a fi supus extraciei. nlimea cartuului nu trebuie s depeasc
nivelul sifonului extractorului. Cartuul cu substan se astup uor cu dop de vat.
Dup introducerea cartuului cu substan n extractor, se toarn solventul n cantitate
suficient pentru o mbibare perfect a acestuia. Se adaug apoi o cantitate de solvent pn cnd
nivelul lui ajunge la sifon. Se mai adaug apoi puin solvent i apoi se las s se scurg complet,
prin sifonare, n balona.Dup aceasta, n extractor se toarn nc o poriune de solvent, astfel ca
nivelul acestuia s nu ajung pn la sifon. Se fixeaz refrigerentul i se aprinde becul de gaz de
sub baia de ap. Apa fierbinte nclzete solventul din balon. Acesta ncepe s se evapore, iar
prin tubul lateral, vaporii ptrund n extractor i de aici n refrigerent, unde se condenseaz i
curg prin picurare peste cartu. Cnd nivelul solventului din extractor ajunge pn la sifon,
extractul curge prin sifonare, n balon. Din extractor solventul ptrunde prin porii cartuului
pn la substana din interior, dizolv componenta amestecului care ne intereseaz i apoi
extractul se scurge n balon. Aceast operaie se repet de mai multe ori.
Dup terminarea extraciei, se stinge becul i se procedeaz la demontarea aparatului:
se scoate refrigerentul, apoi se scoate cu precauie extractorul din balon (restul de solvent se
toarn n balon), se scoate cartuul, se spal i se usuc. Extractul din balonul aparatului se
toarn ntr-un balon Wrtz; se spal balonul de dou ori cu o cantitate mic din acelai solvent ,
Page 8 of 48

care, de asemenea, se tooarn n balonul Wrtz. Solventul se separ de extract prin distilare.
Substana extras rmne n balonul Wrtz, de unde este trecut n alt vas.
Distilarea
Distilarea fracionat la presiune normal (atmosferic)
Distilarea este operaia de purificare a substanelor organice lichide, care se bazeaz
pe diferena dintre punctele de fierbere ale componentelor unui amestec.
Cnd avem un amestec de dou sau mai multe substane lichide cu presiuni de vapori
diferite, care au puncte de puncte de fierbere diferite, le putem separa prin distilare fracionat
sau succesiv.
n cazul unui amestec de dou substane cu puncte de fierbere foarte ndeprtate, fierberea
incepe la o temperatur apropiat de temperatura de fierbere a componentei mai volatile i apoi
urc pn atinge punctul de fierbere al componentei mai puin volatile. n felul acesta se culege
o fraciune corespunztoare compusului cu punct de fierbere mai sczut, o fraciune
corespunztoare compusului cu punct de fierbere mai ridicat i una sau mai multe fraciuni
intermediare. Acestea din urm se supun din nou distilrii, cnd iari se separ dou fraciuni
intermediare, iar operaia se repet pn la obinerea substanelor unitare.
Aceast operaie se simplific mult prin folosirea coloanelor de fracionare, numite i
deflegmatoare sau rectificatoare.Coloanele de fracionare sunt de diferite forme, toate se
bazeaz ns pe acelai principiu, de a realiza un contact intim ntre vaporii care urc n coloan
i lichidul care coboar, provenit din condensarea parial a vaporilor n partea de sus a
coloanei.
O coloan de fracionare constituie un sistem de dispozitive de condensare prin care
trebuie s treac vaporii nainte de a ajunge n refrigerent. Datorit mediului ambiant, mai rece,
are loc o condensare parial a vaporilor, iar n consecin se formeaz o ptur de condensat
prin care care vor trebui s treac vaporii care vin n coloan din vasul n care fierbe amestecul
de substane. Trecnd prin ptura de condensat, vaporii componentelor mai puin volatile se
condenseaz, n timp ce componentele mai volatile din condensat se evapor. Fenomenul se
petrece ca i cum n coloana de fracionare ar avea loc mai multe distilri fracionate.
Modul de lucru
Amestecul se introduce ntr-un balon cu fund rotund i cu gtul lung, la care se fixeaz
coloana de fracionare, prevzut cu un termometru al crui rezervor trebuie s se gseasc ceva
mai jos dect tubulatura lateral a coloanei.
Coloana de fracionare se pune n legtur cu un refrigerent descendent, iar acesta cu un vas de
culegere, prin intermediul unei alonje. Se urmrete temperatura i se culeg fraciunile care
distil.

Page 9 of 48

3
4
5

Fig. 4 Instalaie pentru distilarea fracionat la presiune atmosferic (normal)


1 balon de sticl cu fund rotund; 2 coloan de fracionare; 3 termometru cu
mercur; 4 refrigerent descendent; 5 alonj; 6 vas de colectare a fraciunilor care distil
Distilarea amestecurilor azeotrope
Sunt numeroase cazuri cnd separarea amestecurilor nu se poate face prin distilare.
Exist amestecuri binare i ternare cu anumite raporturi ntre componente, la care vaporii
saturai au aceeai compoziie. Asemenea amestecuri fierb la o temperatur mai joas sau mai
nalt dect fiecare din componentele amestecului n parte. Aceste amestecuri se numesc
azeotrope. Fenomenul azeotropiei se datorete raporturilor reciproce complicate dintre
moleculele de lichid, bazate mai ales pe forele de coeziune, asociere i solvatare.
Amestecurile azeotrope se comport la distilare ca i cum ar fi substane individuale
pure. Ele fierb la temperatur constant fr a-i modifica compoziia. Totui exist metode de
separare metode de separare a componentelor unui amestec azeotrop. Astfel, de exemplu, o
metod de separare a componentelor unui amestec azeotrop binar se bazeaz pe adugarea unei
a treia componente, care poate forma un amestec azeotrop ternar cu una din cele dou
componente iniiale. Astfel, prin adugarea unei a treia componente se formeaz un amestec
azeotrop binar, prin distilarea cruia se poate separa una din componentele amestecului iniial.
Astfel, dac se adaug ap la amestecul azeotrop format din toluen i acid acetic, care fierbe la
105,4C, va distila, n primul rnd, amestecul azeotrop format din toluen i ap , care fierbe la
84,1C, apoi acidul acetic, care nu formeaz cu apa amestec azeotrop cu punct de fierbere
constant.

Page 10 of 48

Distilarea simpl
Distilarea este una din metodele de purificare a substanelor lichide. Ea se bazeaz pe
transformarea substanelor lichide n vapori, pe baza diferenei dintre punctele lor de fierbere,
condensarea acestora i culegerea lor ntr-un recipient. n stare pur lichidele fierb la o anumit
temperatur bine determinat care se menine constant pe tot timpul fierberii (la presiune
constant). Punctul de fierbere variaz ntr-un anumit interval, dup natura i cantitatea
impuritilor.
Distilarea se poare realiza la presiune atmosferic sau la presiune redus. Se distil, n
general, la presiune atmosferic compuii organici relativi simpli i cu punct de fierbere sczut,
ca de exemplu: hidrocarburile, alcoolii, esterii, acizii inferiori, aminele.
Pentru substanele care se descompun usor i pentru acelea a cror temperatur de fierbere este
prea ridicat, se coboar temperatura de fierbere prin scderea presiunii n timpul distilrii.
Distilarea, fie la presiune atmosferic, fie la presiune redus, nu se face numai n scopul de a
obine un produs pur prin eliminarea impuritilor solide, ci foarte des se ntrebuineaz pentru
separarea unui amestec de substane volatile, utiliznd puntele lor de fierbere diferite. (este
cazul distilrii fracionate).
Distilarea la presiune atmosferic
Pentru acest tip de distilare se utilizeaz un balon Wrtz cu tub lateral. Se ataeaz
balonului un termometru introdus printr-un dop de cauciuc, n aa fel ca rezervorul cu mercur s
fie aezat cu partea superioar n dreptul tubului lateral. Pentru condensarea vaporilor se folosete
un refrigerent descendent fixat prin inetermediul unui dop, la tubul lateral al balonului Wrtz.
Curentul de ap ce trece prin mantaua refrigerentului este n sens invers curentului de vapori.
Cnd temperatura vaporilor depete 150C, nu se mai utilizeaz refrigerente cu ap, deoarece
diferena dintre temperatura vaporilor ce trec prin tubul interior al refrigerentului i temperatura
apei care circul prin manta este prea mare i refrigerentul s-ar putea sparge. De asemeni vaporii
lichidelor ce fierb peste 150C nu au nevoie de o temperatur aa sczut pentru a condensa (este
suficient chiar temperatura acerului nconjurtor, de aceea se folosete refrigerentul cu aer).
Ca surs de cldur se folosete o baie de ap obinuit, pentru lichidele al cror punct
de fierbere este sub 80C. Temperatura bii trebuie s fie cu circa 20C peste temperatura de
fierbere a lichidului de distilat. Substanele care fierb la o temperatur mai ridicat pot folosi ca
surs de cldur un bec de gaz. Pentru as e realiza o nclzire mai uniform i a se evita o
carbonizare parial a substanei, se folosesc uneori bi de ulei, bi de nisip sau bi electrice.
Dac substana care distil este inflamabil, (eter, sulfur de carbon), se iau precauii
speciale pentru a se evita contactul dintre vaporii care ar putea scpa din instalaie i flacra
becului de gaz.
Pentru a preveni nclzirea neuniform i supranclzirea local a lichidului, n balonul de
distilare se adaug cteva bucele de material poros sau tuburi mici de sticl (capilare). Acestea
servesc drept centri de fierbere.
Cnd lichidul nclzit ncepe s fiarb, se observ c mercurul termometrului urc
rapid fixndu-se la o temperatur dat, corespunztoare punctului de fierbere al substanei.Cnd
variaia mercurului termometrului este mai mic de un grad, se ndeprteaz vasul de culegere cu
impuritile ce au distilat la o temperatur mai joas dect lichidul pur i se aeaz alt vas de
culegere a lichidului pur. Se continu nclzirea lichidului la fierbere aa fel ca s se obin o
pictur de distilat la 1-2 secunde, urmrind tot timpul indicaiile termometrului. Variaia de
temperatur nu trebuie s depeasc 1-2 grade n timpul distilrii.
Page 11 of 48

Cnd temperatura ncepe s se ridice deasupra intervalului la care s-a meninut constant, se
schimb vasul de culegere cu un al treilea flacon, n care se culege ultima fraciune de distilat
(fraciunea de sfrit).

Fig. 5 Instalaie de distilare la presiune atmosferic


1 balon de sticl cu tub lateral (balon Wrtz); 2 dop de cauciuc; 3 termometru cu
mercur; 4 dop etan; 5 refrigerent descendent; 6 alonj; 7 vas de colectare
Distilarea la presiune redus
Unele substane organice lichide, prin fierbere la presiune obinuit se descompun, de
aceea este imperios necesar s se scad punctul de fierbere (temperatura de fierbere) prin
reducerea presiunii atmosferice. Aceast reducere de presiune se poate face fie cu ajutorul unei
trompe de ap, fie cu ajutorul unei pompe de vid, n care caz presiunea atmosferic poate fi
redus pn la 1-2 mm Hg, iar n cazul unei pompe speciale, pn la 10-3-10-4 cm Hg.
Pentru distilarea la presiune redus se folosete un balon cu dou gturi (balon
Claisen). n gtul principal se introduce un tub capilar care permite intrarea unei mici cantiti
de aer ce mpiedic supranclzirea lichidului, iar n gtul care este prevzut cu un tub lateral se
introduce un termometru. Tubul lateral este legat de un manometru prin intermediul unui tub de
cauciuc cu pereii groi, iar manometrul este legat n acelai fel cu un vas de siguran, care la
rndul lui este pus n legtur cu trompa de ap sau pompa de vid. Manometru servete la
msurarea presiunii din interiorul aparatului, iar vasul de siguran, pe de o parte mpiedic
Page 12 of 48

intrarea apei n aparat, n cazul n care variaz debitul de ap n tromp, iar pe de alt parte
mpiedic variaii de presiune brute n aparat.
Modul de lucru.
Dup montarea complet a dispozitivului de distilare la presiune redus, se verific, cu
ajutorul manometrului, etaneitatea aparatului. Dup aceasta se introduce prin gtul principal al
balonului de fierbere lichidul de distilat. n nici un caz nu se introduce n balon mai mult lichid
dect jumtate din capacitatea balonului. Se introduce capilara astfel nct vrful ei s ajung
pn aproape de fundul balonului i se regleaz debitul de aer cu ajutorul unei cleme cu urub,
adaptat prin intermediul unui tub de cauciuc la captul de sus al capilarei. Dup aceste
verificri se nclzete treptat balonul, pn cand lichidul ncepe s fiarb linitit.
Etaneitatea se realizeaz folosind dopuri i tuburi de cauciuc de cea mai bun calitate. Un
dispozitiv n care legturile sunt fcute prin intermediul lifurilor este mai sigur i mai uor de
mnuit.
5
6
4

8
1
2

Fig. 6 Instalaie pentru distilare la presiune redus


1 balon de sticl cu dou gturi (balon Claisen); 2 tub capilar; 3 tub de cauciuc; 4
clem cu urub; 5 termometru cu mercur; 6 refrigerent descendent; 7 alonj; 8 vas de
colectare.
Distilarea prin antrenare cu vapori de ap
Exist multe substane organice care nu pot fi distilate la presiune atmosferic,
deoarece se descompun parial sau total. Ele pot fi ns purificate datorit proprietilor lor de a
fi antrenate cu vapori de ap. Astfel de substane, cu punct de fierbere mai ridicat dect al apei,
se pot volatiliza cnd sunt nclzite ntr-un curent de vapori de ap i se distil cu acetia din
urm.
Prin antrenarea cu vapori de ap se poate face i o separare a substanelor dintr-un amestec,
deoarece nu toate substanele organice pot fi antrenate cu vapori de ap. Antrenarea constituie
un mijloc de purificare a substanelor respective, n special pentru compuii practic insolubili n
Page 13 of 48

ap. n acest caz, antrenarea cu vapori de ap se explic prin aceea c presiunea vaporilor unui
amestec de dou lichide nemiscible este egal cu suma presiunilor maxime pe care le-ar avea
dac ar fi substane individuale. Amestecul bine agitat va fierbe la temperatura la care suma
presiunilor maxime ale celor dou lichide va fi egal cu presiunea atmosferic. Este evident c
temperatura de fierbere a unui asemenea amestec va fi inferioar temperaturii de fierbere a
lichidului celui mai volatil din amestec. Putem astfel distila unele substane lichide la o
temperaturcu mult inferioar punctului lor de fierbere.
Practic, distilarea lichidelor nemiscibile cu apa se face trecnd un curent de vapori prin
masa lichidului de distilat. Vaporii de ap vor antrena moleculele lichidului prin care trec i va
distila un amestec de ap i de substan ce trebuie purificat. Impuritile din lichid, avnd o
alt tensiune de vapori dect substanele ce ne intereseaz, vor rmne neantrenate n balonul de
distilare. Antrenarea se consider terminat cnd distilatul nu mai curge sub form de emulsie
(lichidul devine limpede datorit faptului c vaporii nu mai au ce antrena).
Modul de lucru
Amestecul supus antrenrii cu vapori de ap se introduce ntr-un balon cu fund rotund,
n aa fel nct s nu ocupe mai mult de jumtate din capacitatea sa. Balonul se nchide cu un
dop prevzut cu dou guri, prin care ptrund tuburi de sticl curbate, dup cum se vede n
figura de mai jos (fig. ). Unul dintre ele, prin care vor intra vaporii de ap ce vin de la generator,
e mai lung, ajungnd pn aproape de fundul balonului, iar altul mai scurt, care se pune n
legtur cu un refrigerent descendent, unde va condensa amestecul care distil.
Refrigerentul se pune n legtur cu un recipient, prin intermediul unei alonje. Balonul
se monteaz oblic, pentru a evita ptrunderea picturilor de lichid n refrigerent n timpul
barbotrii vaporilor de ap. n prealabil, balonul se va nclzi pentru a evita condensarea
vaporilor de ap, n cazul n care acetia ar da de amestecul rece din balon (nclzirea se oprete
n timpul antrenrii, pentru ca s nu aib loc o distilare a lichidului din balon). n momentul n
care, din apa din generatorul nclzit ncep s ias vapori, se stabilete legtura cu balonul de
distilare.
Generatorul de vapori este prevzut cu un tub de siguran, care trebuie s ajung pn
la fundul vasului.
Cnd suma tensiunilor de vapori a celor dou componente va fi egal cu presiunea
atmosferic, amestecul poate distila.

Page 14 of 48

4
7

10

Fig. 7. Instalaie pentru distilare prin antrenare cu vapori de ap


1 trepied metalic; 2 generator de vapori de ap; 3 tub de siguran; 4,4 tuburi de sticl
curbate; 5 balon de sticl cu fund rotund; 6 refrigerent descendent; 7 sit de azbest; 8
alonj; 9 vas de colectare; 10 becuri de gaz.
Uscarea i calcinarea
Uscarea este o operaie frecvent utilizat, ce are ca scop ndeprtarea umiditii
substanelor obinute n laborator prin sintez, fr ca acestea s sufere transformri.Operaia de
uscare se poate face la temperatura mediului ambiant i la cald. Uscarea la temperatur
obinuit se poate face utiliznd urmtoarele procedee:
a) substana solid separat prin filtrare se ntinde n strat subire pe o hrtie de filtru;
se rennoiesc hrtiile de filtru pn ce nu se mai umezesc.
b) hrtia de filtru cu substana separat prin filtrare se aeaz pe o sticl de ceas i se
las s se usuce la aer;
c) substana se ntinde n strat subire pe o plac de porelan poros, se preseaz cu o
spatul de sticl sau porelan s se las s se usuce.
Substanele higroscopice se usuc n exicator, aezate pe o sticl de ceas sau
cristalizator. n exicator se introduce un agent deshidratant (acid sulfuric concentrat, clorur
de calciu anhidr), astfel nct s nu reacioneze cu substana ce trebuie uscat.
Dac substana nu este volatil la temperatura obinuit, pentru a accelera uscarea, se poate
utiliza un exicator de vid, din care aerul se evacueaz cu ajutorul trompei de ap sau pompei de
vid.
Uscarea la cald se efectueaz n etuve nclzite electric, prevzute cu termometru. Se
utilizeaz etuve termoreglabilecare permit o nclzire pn la 200-250C.
Nu este permis uscarea n etuv a substanelor care conin urme de solveni inflamabili.
Calcinarea
n analiza calitativ se face calcinarea reziduurilor, n vederea ndeprtrii srurilor de
amoniu sau a distrugerii unor substane sau impuriti organice. Operaia se execut n capsule
Page 15 of 48

sau creuzete de porelan, prin nclzire direct la flacra becului de gaz. Dup rcire, reziduul se
reia cu ap sau cu o soluie acidulat, n funcie de mprejurri.
n cazul determinrilor gravimetrice, se calcineaz precipitatele pn la obinerea unei
mase constante. Calcinarea precipitatelor se poate face la flacra unui bec de gaz sau n
cuptoare speciale de calcinare, cu temperatur reglabil.
Cuptoarele de calcinare sunt cptuite cu materiale refractare i se utilizeaz, mai ales,
pentru calcinri la temperaturi ridicate (500-1200C).
Att dup calcinare ct i dup uscare, creuzetele se aduc n exicator, se las s se rceasc i
apoi se cntresc. n partea de jos a exicatorului se pun substane cu proprieti absorbante
(deshidratani).
Substanele deshidratante, dup capacitatea lor de a reine apa, se clasific n:
- substane cu capacitate absorbant ridicat (clorura de calciu anhidr, percloratul de
magneziu, acidul sulfuric concentrat);
- substane cu capacitate absorbant moderat (clorura de calciu tehnic, oxidul de
calciu, sulfatul de calciu, sulfatul de cupru, oxidul de bariu, oxidul de magneziu, hidroxidul de
sodiu);
- substane cu capacitate absorbant sczut ( oxidul de aluminiu, pentaoxidul de
fosfor, gel de siliciu).
Determinarea punctului de topire
n cazul n care substana de analizat are un punct de topire mai sczut de 200C,
pentru stabilirea punctului de topire se folosete dispozitivul Thiele (fig)
Substana solid, creia i se determin punctul de topire se mojareaz fin ntr-un mojar cu pistil
i se introduce ntr-un tub capilar de sticl foarte subire cu o lungime de circa 7-9 cm, nchis la
un capt.
Tubuorul cu substan se introduce ntr-o baie de lichid greu volatil (acid sulfuric, ulei de
parafin, ulei de silicon, glicerin).Aezarea tubuorului cu substan se face astfel nct
poriunea n care se afl substana s ajung n dreptul rezervorului cu mercur al termometrului
cu care se determin punctul de topire.
Se nclzete treptat baia de acid sulfuric cu ajutorul uni bec de gaz, astfel nct
temperatura s creasc cu 1-2C pe minut.n momentul n care substana se topete complet
(atunci cnd n capilar apare un menisc), se citete temperatura, aceasta reprezentnd punctul de
topire al substanei respective.
Dac substana de analizat are un punct de topire mai mare de 200C, pentru determinarea lui se
utilizeaz un microscop cu plac nclzitoare numit microscop Boetius.
Determinarea punctului de topire se folosete la controlul i verificarea puritii
substanelor solide. Se fac o serie de cateva determinri succesive ale punctului de topire (5-6
determinri) prin metoda descris mai sus. Dac se obine aceeai valoare a punctului de topire
sau acelai interval de topire (pentru unele substane solide) la sfritul determinrilor, atunci
substana analizat este pur. n cazul n care valorile punctului de topire difer, atunci
substana solid purificat nc mai conine impuriti sau urme de alte substane strine si este
supus din nou purificrii prin metoda aleas, pn cnd se obine aceeai valoare a punctului
de topire (sau interval de valori).n acel moment substana analizat este ntr-adevr pur.

Page 16 of 48

3
4
2

1
5

Fig. 8. Dispozitiv Thiele pentru determinarea punctului de topire


1 baie de acid sulfuric; 2 termometru cu mercur; 3 tub capilar de sticl; 4 stativ
metallic; 5 suportul stativului; 6 bec de gaz; 7 cleme de prindere prevzute cu gheare.
Determinarea punctului de fierbere
Punctul de fierbere este o caracteristic a substanelor organice lichide. Acesta se poate
determina n timpul distilrii, sau n instalaii speciale prevzute cu termometru, att la presiune
atmosferic, ct i la presiune redus.
n mod normal, punctul de fierbere se determin cu ajutorul unui dispozitiv alctuit dintr-o
eprubet n care se afl lichidul de analizat (fig.). n eprubeta uscat, la partea inferioar, se
introduce un tub capilar topit la civa milimetri de unul din capete i se fixeaz de un
termometru cu ajutorul unui manon de cauciuc. Se nclzete eprubeta pe baie de acid sulfuric
ise observ degajarea unor bule de aer, la nceput mai puine, iar pe msur ce se apropie
punctul de fierbere, n flux continuu. n acest moment se nregistreaz temperatura, care
reprezint temperatura de fierbere a lichidului respectiv.
n majoritatea cazurilor se d ca punct de fierbere intervalul de fierbere al substanei, observat la
distilare.
Impuritile pot influena negativ punctul de fierbere.Astfel, resturile de solvent denatureaz
foarte mult valorile, pe cnd o substan strin care are punct de fierbere identic cu al
substanei de analizat, nu influeneaz deloc rezultatele. De obicei impuritile au efect mai mic
asupra punctului de fierbere dect asupra punctului de topire. Din aceast cauz, punctul de
fierbere caracterizeaz ntr-o msur mai redus puritatea substanei, dect punctul de topire.

Page 17 of 48

3
2

4
1

Fig. 9. Dispozitiv pentru determinarea punctului de fierbere


1 eprubet de sticl cu lichidul de analizat; tub capilar topit; 3 manon de cauciuc; 4
termometru cu mercur.

3.Importanta lipedelor in alimentatie.LDL si HDL


Este un sterol ce serveste ca precursor al vitaminelor liposolubile si al hormonilor
steroizi. Colesterolul circula prin organism prin intermediul sangelui.Fiind un compus pe baza
de grasimi nu se poate amesteca cu sangele si nu poate fi transportat in aceasta stare.
Pentru a depasi aceasta problema, organismul transforma moleculele de colesterol sau de alte
grasimi in particule minuscule acoperite cu proteine numite lipoproteine, particule ce pot
fi transportate
cu
usurinta
prin
intermediul
sangelui. Grasimile din lipoproteine sunt formate din colesterol, trigliceride si
fosfolipide.Trigliceridele sunt lipide formate din trei acizi grasi si glicerol si
care, ca si colesterolul, in cantitate mare au efecte negative asupra sistemului
cardiovascular. Exista doua tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru subiectul
tratat inacest articol si anume LDL (lipoproteine cu densitate scazuta) si HDL (lipoproteinecu
densitate ridicata). Dupa cum observati, diferenta intre cele doua substanteeste reprezentata de
densitatea acestora. Densitatea lor este data de raportul dintre proteine si lipide; compusii ce
contin mai multe lipide decat proteine au o densitate mai mica decat cele ce au un continut
mare de proteine.
Colesterolul bun(HDL)
Page 18 of 48

HDL este opusul LDL. Fata de LDL, colesterolul bun, are in compozitie o cantitate mare
de proteine si este sarac in lipide. Acest compus actioneaza ca un aspirator si absoarbe
colesterolul in exces de la nivelul tesuturilor si celulelor si il transporta la nivelul ficatului.
Ficatul elimina colesterolul din aceste particule si il foloseste sau il recicleaza. Aceasta
activitate a HDL explica de ce acesta are efecte benefice asupra sistemului
cardiovascular. HDL contine si antioxidanti ce pot impiedica oxidarea LDL si transformarea
lui in particule si mai periculoase pentru organism. Stilul de viata influenteaza
foarte mult nivelul de HDL - exercitiile fizice il pot creste, iar fumatul il scade. Dietele bogate
in grasimi cresc nivelul de HDL dar si pe cel de LDL, iar cele sarace in lipide scad cantitatea
de LDL si HDL. Totusi,printr-o alegere atenta a alimentelor consumate, puteti scadea
cantitatea de LDL fara sa influentati negativ nivelul HDL. Pentru a creste nivelul de HDL
simultan cu scaderea cantitatii de LDL trebuie sa evitati alimentele ce contin grasimi saturate
si sa consumati alimente ce contingrasimi nesaturate ca uleiul de masline, peste,
alune, migdale etc.
Colesterolul rau (LDL)
In general, 60-70 % din cantitatea totala de colesterol este purtata prin organism de particulele
LDL. Aceste particule asigura transportul colesterolului de la ficat la locul unde este necesara
prezenta lui. Daca nivelul de colesterol din sange este mai mare decat necesarul organismului,
acesta nu este folosit de celule, circula liber si astfel ajunge sa se ataseze de peretii vaselor de
sange si ingreuneaza circulatia sangelui. Aceste blocaje pot duce la afectiuni grave al
sistemului cardiovascular si nu numai.
In acest context, este important raportul dintre LDL (colesterol rau) si HDL (colesterol bun).
Nivelul total de colesterol sangvin nu trebuie sa depaseasca valoarea de 200 mg/dl. Daca
aceasta valoare creste, ar trebui sa luam masuri preventive inainte sa se ajunga la un nivel
riscant de colesterol (mai mare de 250 mg/dl). Mentinerea ratiei zilnice de grasimi ingerate
sub valoarea de 20%, maximum 30% din totalul caloriilor este vitala pentru pastrarea
nivelului de colesterol in limite normale.

4.VITAMINELE. SURSE. ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC. FORME


DEPREZENTARE IN FARMACII
Vitaminele sunt substante non-calorice de care corpul are nevoie in cantitati mici, deordinul
miligramelor (mg) sau foarte mici, de ordinul microgramelor (g). Un microgram este amia
parte dintr-un miligram. Pentru ca o substanta sa intre in categoria vitaminelor, aceastatrebuie
sa aiba un rol esential intr-o reactie sau un proces necesar care are loc in corpuluman. Unele
vitamine pot fi sintetizate de catre organism, insa majoritatea trebuie obtinute
dinalimente.Vitaminele se impart in doua categorii: vitamine solubile in apa respectiv
vitamine solubile ingrasimi. Cele solubile in apa sunt eliminate din organism in cazul in care
sunt in exces, pe candcele solubile in grasimi nu vor fi eliminate din organism si vor fi
stocate. Astfel, nevoia devitamine solubile in apa apare mult mai des.Vitaminele solubile in
apa: B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9, B12, C.Vitaminele solubile in grasimi: A, D, E, K.

ROLUL VITAMINELOR
Page 19 of 48

Multe dintre vitamine servesc ca si coenzime in multe reactii la nivel celular. O coenzima este
o substanta care interactioneaza direct cu o enzima; impreuna, acestea permit unei reactii
chimice sa ia loc. Enzima nu va functiona in mod optim fara prezenta unei coenzime.
Vitamina B1 se implica in reactiile de descompunere a proteinei in aminoacizi, a
carbohidratilorin glucoza respectiv a grasimilor in acizi grasi, pentru a produce energie.
Vitamina B2 ajuta la conversia mancarii si a energiei stocate in adenozintrifosfat (ATP).
AcestATP este folosit in procesele de contractie musculara.
Vitamina B3 (sau Vitamina PP) este tot o coenzima si ajuta la productia de colesterol si
grasimi.
Vitamina B5 are impact in producerea de melatonina, hemoglobina si
acetilcolina(neurotransmitator).
Vitamina B6 este critica in echilibrarea nivelelor de sodiu si potasiu, procesarea aminoacizilor
si producerea hemoglobinei. Are deasemenea un rol important in imunitate.
Vitamina B7 este necesara pentru cresterea celulelor, producerea acizilor grasi si
metabolizareagrasimilor sau aminoacizilor.
Vitamina B9 este responsabila de producerea moleculelor de ADN sau calitatea spermei
Vitamina B12 are un rol important in functionarea sistemului nervos si este deasemenea este
necesara pentru descompunerea unor aminoacizi si a unor acizi grasi.
Vitamina C participa la multe procese metabolice. Probabil cel mai important rol al sau este
de ainterveni in producerea colagenului. Coleagenul este un tesut proteic gasit in dinti,
oase,tendoane, ligamente si artere. Vitamina C este implicata in modificarea aminoacizilor
dincolagen si ii afecteaza structura acestuia. Deasemenea, functioneaza si ca un antioxidant:
servesteca protectie impotriva radicalilor liberi care produc diverse boli, de la cancer la boli
de inima. Nunumai ca functioneaza ca un antioxidant dar ajuta si la formarea altor
antioxidanti, Vitamina E.
Vitamina A poate fi sintetizata de catre corpul uman si are rol in crestere, sanatatea ochilor
si productia de mucus (substanta protectoare cu rol lubrifiant).
Vitamina D este implicata in fixarea calciului in oase (cca 99% din aceasta vitamina gasindusein oase). Mareste absorbtia calciului in oase si totodata reduce pierderea acestuia.
Vitamina E functioneaza ca un antioxidant: protejeaza celulele de radicalii liberi.
Vitamina K are rol de coagulare.
SURSELE VITAMINELOR
Vitamina A Ficatei, morcovi, broccoli
Vitamina B1 susan, seminte, castane,
Vitamina B2 oua, broccoli, migdale
Vitamina B3 piept de pui, peste, vita
Vitamina B5 de regula in carne si peste dar si in cereal
Vitamina B6 fructe si legume
Vitamina B7 legume cu frunze verzi, alune, ciuperci
Vitamina B9 Spanac, ridiche, fasole, mazare
Vitamina B12 Ficatei de vita (in special), oua, lapte
Vitamina C Kiwi, citrice, struguri, prune
Vitamina D Ton, somon, ciuperci
Vitamina E Alune si uleiuri, avocado, dovlecei
Page 20 of 48

Vitamina K Patrunjel, spanac, varza, conopida, ceai verde.


FORME FARMACEUTICE
Exista o gama foarte mare si variata de produse care contin vitamine. Acestea se gasesc
atatsingure in preparatele farmaceutice, cat si in combinatie cu alte vitamine sau/si minerale.
In produsele farmaceutice, vitaminele se gasesc sub urmatoarele forme:-comprimate, drajeuri,
capsule gelatinoase (majoritatea);-comprimate efervescente sau pulberi efervescente: vitamina
C, combinatiile de vitamine si/sauminerale;-comprimate masticabile: vitamina C, combinatii
de vitamine si minerale (in general, aceste produse sunt destinate copiilor, contin diferite
arome si au culori siforme usor acceptate deacestia);solutii injectabile: vitamina A, K, E, D,
B1, B2, B6, B12, C
-solutii interne, buvabile: vitamina A, D, combinatii de vitamine si/sau minerale sub forma de
siropuri.
CONTRAINDICATII:
Desi in general vitaminele nu au contraindicatii, totusi depasirea dozelor la unele dintre
ele pot crea unele probleme.Vitamina A -doze masive, administrate perioade prea indelungate,
pot deveni toxice. Vitamina C -doze prea mari pot provoca diaree. Vitamina D - doze prea
mari pot sa antreneze probleme cardiace. Vitamina B6 -devine toxica cand dozele sunt
depasite. Vitamina K -in doze prea mari, poate sa impiedice dezvoltarea creierului la copii si
sa provoaceanemie adultilor.

5. Enzime digestive. Hormoni estrogeni. Prezentarea in farmacii


(tratamente de substituire). Evaluare.
Enzimele digestive sunt fermenti de natura proteica si structura coloidala complexa,
specifici plantelor si animalelor, necesare pentru digestie deoarece au roluri importante in
transformarea alimentelor ingerate in substante primare necesare nutritiei, precum minerale,
vitamine,aminoacizi.
Enzimele digestive actioneaza in mod asemanator cu niste catalizatori, avand capacitatea
de a determina o reactie chimica complexa fara ca ele sa fie alterate sau distruse in cursul
acestui proces. In transformarile biochimice care au loc in organismul uman, actioneaza doua
tipuri de enzime, si anume:
enzime endogene, sub forma de fermenti secretati de glandele digestive; au rol de
reglare a digestiei;
enzime exogene sau enzime propriu-zise, care trebuie procurate din mediul exterior,
prin consumul de alimente de originevegetala sau animala.
In organism, enzimele exogene se gasesc in cantitati foarte mici, dar fara prezenta lor activa
nu pot avea loc procesele chimice de metabolizare (transformare), la nivelul celulelor,
tesuturilor si diferitelor organe, nu se poate produce inmultirea celulelor si nici cresterea si
dezvoltarea plantelor si animalelor.
Enzimele se pot gasi in special in alimentele negatite precum: germenii de grau,laptele de
vaca crud (tolerat numai de cei cu ficatul sanatos),galbenusul de ou de gaina (crud sau
preparat moale),sucurile de legume,lucerna (care contine un numar de 8 enzime
esentiale),ouale,carnea,pestele,salata
verde,sfecla
rosie,semintele
de
Page 21 of 48

soia,spanacul,usturoiul,taratele de grau,mierea,sucul si salata de orz verde,legumele si


zarzavaturile
tinere,afinele,caisele,ceapa,ciresele
si
visinele,coacazele
negre,morcovii,prazul,prunele,rosiile.
Hormoni estrogeni numii i hormoni foliculari, sunt hormoni sexuali feminini, se
sintetizeaz n cea mai mare parte n ovare (n foliculii ovarieni i corpul galben) i ntr -o
cantitate mai mic n glandele suprarenale. n timpul sarcinii, se sintetizeaz i de
ctre placent;aceti hormoni se sintetizeaz i la brbai n cantiti mici la nivelul
testiculului;
Clasificarea hormonilor estrogeni si actiunea lor:
Naturali :
1. Estriadol
2. Estriol
3. Estrona
Dintre aceti hormoni naturali doar Estriolul poate fi folosit n tratament, pe cale oral.
Ceilali doi hormoni administrai pecale oral nu au nici un efect iar dac sunt administrai pe
cale injectabil se metabolizeaz foarte repede, efectul lor fiind ineficient. Din acest motiv,
sunt folosii estrogeni sintetici ( fie prin esterificare a hormonului natural, fie prin substituirea
lor cu derivai care vor fi metabolizai mai ncet n organism).
Sinteza hormonilor naturali
In organism colesterolul este caramida de construcie a hormonilor sexuali
masculini i feminini, -lanul de sintez al acestor hormoni este urmtorul: Colestrol,
Pregnenolon,Progesteron, 17 alfa Hidroxiprogesteron,4-Androsten- 3, 17
dion,Testosteron, 19 Hidroxitestosteron, Estradiol. Prin oxidarea grupei OH n poziia
17 se transform n Estrona.
In snge hormonii estrogeni sunt legai de o protein i transportai ctre diferite
organe ( sni i uter ) unde ei suntdirecionai ctre nucleul celulelor din organul
respectiv i astfel influeneaz activitatea celular, -spre deosebire de ali hormoni( ex.
Adrenalina), aceti hormoni sexuali (steroizi), nu pot s-i exercite aciunea dectdac
ptrund n interiorul celulei int unde se leag de un receptor ( proteina sus
menionat) i ptrunde astfel n nucleu unde va sintetiza proteine.
Aciunea hormonilor ncepe doar dup cteva ore dup ce a ptruns n celul, prin
intermediul acestor proteine sintetizate.
Estrogenul natural, dup administrare se metabolizeaz rapid de ctre ficat i este inactivat,
motiv pentru care nu este eficient ntratament dar nici ca i contraceptiv.
Aciunea hormonilor estrogeni naturali:
maturarea ovulului, fiind apt pentru fecundare;
vascularizarea bun a mucoasei uterine;
dezvoltarea vaginului, uterului, ovarului i a a trompelor uterine;
dezvoltarea caracterelor sexuale feminine ( creterea snilor, pilozitatea axilar i
pubian, a organelor sexuale externe);
dezvoltarea colului;
uterin, secreia lui ( mucusul cervical) devine fluid i favorizeaz naintarea
spermatozoizilor spre uter;
Page 22 of 48

informeaz hipofiza cnd ovulul este matur i astfel declaneaz n mod indirect
ovulaia;
concentraia hormonilor estrogeni se modific de mai;
multe ori n timpul ciclului menstrual ( vezi ciclul menstrual);
ei intervin n timpul ciclului menstrual, n prima faz a acestuia, prin creterea i
dezvoltarea mucoasei uterine (endometrul);
secreia de estrogeni este stimulat de ctre hipofiz prin intermediul unor hormoni:
FSH i LH, n timpul sarcinii nivelul estrogenilor crete de 10-100 de ori; din ziua a 8a dup concepie placenta va secretahormonul hCG ( hormon gonadotrop) i o
cantitate crescut de estrogeni; din acest motiv, hipofiza nu mai poate primi
semnalul (cnd scade estrogenul) i trebuie eliminat ovulul, deci nu mai are loc
ovulaia.
Sintetici:
Etinilestradiol.
Mestranolul:
ambii hormoni sunt derivai din estrogenul natural, endogen.
Estradiolul:
hormonul sintetic.
Etinilestradiol este o component a pilulei contraceptive sintetice, alturi de hormonul
progesteron.Are o activitate mult mai ridicat dect hormonul natural ( Estradiol) i poate fi
administrat pe cale oral, fr s fie dezactivat, Mestranolul are un efect similar cu
Etinilestradiolul, avnd n plus un grup metil n poziia C3. El este metabolizat n organism i
transformat tot n Etinilestradiol - partea sa activ. Se administreaz tot pe cale oral.
Modificrile, respectiv conjugrile care se fac acestor hormoni, fac ns foarte dificil
metabolizarea lor de ctre ficat. Doar un procent de 40-60% din hormon va trece n snge i
va fi folosit de ctre organism,restul(40-60%) se depoziteaz n ficat.
Fixarea intens a Etinilestradiolului n ficat este responsabil de efectele metabolice ( efecte
secundare importante )- aceti hormoni nu circul ca i estrogenul natural legai de proteine,
motiv pentru care difuziunea n organism este foarte rapid dup administrare pe cale oral,
estrogenii sintetici, datorit modificrilor chimice din structura lor, au o durat i un potenial
de aciune mult mai mare dect a celor naturali, fiind mult mai greu metabolizai de ctre
ficat, motiv pentru care crescns mult i efectele lor secundare, etabolice inhib ovulaia prin
suprimarea ( inhibiia) hormonilor hipofizari ( FSH i LH ).
Astfel aceti hormoni hipofizari nu maistimuleaz ovarul s secrete hormoni estrogeni
endogeni, deci ovarul este practic pus n repaus. Acelai lucru se ntmpl de fapt i n cazul
unei sarcini, motiv pentru care organismul este pclit i reacioneazasemntor ca ntr -o
sarcin, inhib implantaia embrionului n uter, prin alterarea mucoasei uterine ( vezi ciclul
menstrual), modificri care vor duce la eliminarea embrionului, deci la avort (!), accelereaz
transportul ovocitului prin trompa uterina.
Acest lucru poate duce la distrugerea lui datorit faptului c ovocitul rezultat dup
fecundare mai rmne n mod normal pe loc cteva ore , timp n care se divizeaz. Apoi
ncepe migrarealui prin tromp ctre uter. n tot acest timp el se hrnete din secreiile de la
nivelul trompei.
Page 23 of 48

Dac transportul lui este foarte mult accelerat de ctre estrogenii sintetici, risc s nu se
termine diviziunea, nu se mai hrnete, deci va fi distrus i eliminat ( avortat !) estrogenii
sintetici stimuleaz sistemul imun, motiv pentru care un tratament estrogenic poate induce
boli autoimmune precum Lupus Eritematos Sistemic, Eritem nodos precum i reacii
autoimune ca: prurit, eczeme, etc. Estrogenii sintetici pot avea efecte negative asupra
psihicului precum depresii, i insomnii.
Evaluare
In primul rand, substitutia hormonala nu este o masura urgenta. Femeilor la menopauza
trebuie sa li se prezinte un sumar al beneficiilor si riscurilor. "Previne fracturile de sold si
vertebrale, bufeurile de caldura si cancerul de colon. Exista insa si alte masuri de preventie a
stopului cardiac si infarctului miocardic". Femeilor fumatoare li se interzice initierea
substitutiei hormonale. Bufeurile si alte simptome asociate sunt limitate de obicei de o
substitutie pe termen scurt, aceasta fiind recomadata a fi intre 3 si 5 ani. Nu se stie daca
rezultatele acestui studiu pot fi aplicate substitutiei hormonale cu alte preparate, dar nu a fost
demonstrat contrariul.

6.Rolul enzimelor in etapele digestive


Digestia este procesul fiziologic care duce la metabolizarea alimentelor. Acesta are un
aspect fizic sau mecanic si, mai ales - pentru ca aceasta ne intereseaza aici - un aspect chimic.
n digestie se disting patru etape principale, legate de:
1. - gura
2.- stomac
3.- intestinul subtire
4. - intestinul gros (colonul)
1. Gura.
Rolul mecanic
masticatia
deglutitia
Rolul chimic
secretia salivara
Saliva contine o enzima foarte importanta, numita ptialina, ce are proprietatea de a
transforma amidonul n maltoza, adica ntr-un zahar complex, a carui digestie se va prelungi
pna n intestin.
De fapt, n cavitatea bucala, nu are loc nimic mai important dect formarea bolului alimentar.
Singurul care si ncepe transformarea aici, sub efectul ptialinei, este amidonul. De unde
rezulta importanta unei masticatii suficiente si a unei dentitii sanatoase.
2. Stomacul.
Rolul mecanic.
Ca si n cazul intestinului, acest rol este pur peristaltic. Adica stomacul este animat - n
momentul digestiei - de contractii musculare al caror scop este evacuarea continutului sau n
intestin.

Page 24 of 48

Rolul chimic .
Stomacul va secreta, mai nti sucuri digestive (acid clorhidric, mucina) pentru a crea un
mediu acid, permitnd, astfel, pepsinei (enzima diastaza din stomac) sa-si ndeplineasca
misiunea.
Pepsina va ataca proteinele (carnea si pestele) si va ncepe transformarea acestora.
Lipidele (grasimile) fac obiectul unui nceput de hidroliza care va continua n intestin.
3. Intestinul subtire
Actiunea mecanica
peristaltica
Actiunea chimica .
Amidonul, devenit maltoza, se transforma - multumita enzimelor din secretia pancreatica - n
glucoza (zahar simplu).
Lipidele sunt transformate n acizi grasi.
Proteinele sunt transformate n aminoacizi.
Daca totul s-a petrecut bine n intestinul subtire, substantele nutritive prelucrate vor putea fi
direct asimilate de catre organism.
Glucoza (fosta glucida), aminoacizii (anterior proteine) si acizii grasi (anterior lipide) vor fi
asimilati prin eliberare n snge.
4. Intestinul gros (colonul drept, ascendent, transversal, stng si descendent)
Actiunea mecanica
peristaltica
Actiunea chimica .
Bacteriile din intestinul gros au misiunea esentiala de a actiona prin intermediul fermentatiei,
asupra resturilor de amidon si de celuloza, iar prin intermediul putrefactiei actioneaza asupra
reziduurilor protidice. n acest stadiu, are loc absorbtia elementelor asimilabile si formarea
materiilor fecale, cu o eventuala productie de gaze.
Amestecurile alimentare.
Cnd omul cavernelor pleca la vnatoare, el se hranea toata ziua cu fructele salbatice
pe care le culegea pe parcurs. ntors la adapostul lui, consuma carnea vnatului pe care l
ucisese. n perioadele dificile sau n cazul penuriei de carne, supravietuia mncnd anumite
radacini. Daca veti observa modul n care se hranesc animalele n stare de libertate; din snul
naturii, veti putea remarca faptul ca nici ele nu amesteca niciodata diferitele alimente pe care
le consuma. Pasarile, de exemplu, mannca rmele si insectele ntr-un moment al zilei, iar
grauntele n altul. Omul este singura fiinta vie care consuma alimentele dupa ce le-a
amestecat. Se pare ca acesta este unul dintre motivele esentiale pentru care sufera att de des
de tulburari intestinale.
Tulburarile intestinale datorate unei digestii perturbate n mod constant stau - deseori
la originea unui mare numar de boli, fara ca legatura clara dintre cauza si efect sa poata fi
stabilita..
Cnd sunt asociate cu o alta hrana, fructele perturba efectiv digestia ntregului si, cu aceeasi
ocazie, si pierd proprietatile benefice (vitamine etc.) pentru care au fost ingerate.
Combinatia fructe-amidon
Fructul care contine fructoza (monozaharida sau zahar simplu), ramne foarte putin n
stomac, deoarece este digerat, aproape n ntregime, n intestinul subtire.
Page 25 of 48

n schimb, amidonul (faina, fainoase etc.) ncepe sa fie metabolizat nca din cavitatea bucala,
unde, multumita actiunii ptialinei, enzima din saliva, se transforma m maltoza. Apoi, sta ctva
timp n stomac, pentru a fi dupa aceea "digerat" complet n intestinul subtire. Se stie ca
datorita maltazei (enzima din secretia pancreatica), maltoza se transforma n glucoza care este
asimilata direct de snge.
Daca fructul este mncat o data cu amidonul, se produce fenomenul urmator:
aciditatea fructului va distruge ptialina care, din aceasta cauza, nu-si va mai ndeplini rolul de
catalizator pentru amidon. n loc de a trece direct n intestin, fructul va ramne mpreuna cu
amidonul n stomac. Caldura si umiditatea de aici vor face ca fructul - care contine un zahar
simplu - sa nceapa sa fermenteze. Aceasta fermentatie va continua n intestin, antrennd-o si
pe cea a amidonului, care, n ciuda actiunii amilazei (alta enzima din secretia pancreatica), nu
se va transforma dect foarte putin n maltoza (si apoi n glucoza). Amidonul neprelucrat va
ncepe, la rndul sau, sa fermenteze pna n colon.
Consecintele tuturor acestor fenomene:balonare,gaze,iritatia intestinelor,deteriorarea
vitaminelor din fruct, risc de constipatie etc.
Combinatia fructe-proteine (carne, peste)
Prima faza a digestiei proteinelor are loc n stomac, datorita rolului activ al enzimei
numita pepsina, care se dezvolta n mediul acid creat de sucurile gastrice.
Daca pepsina nu se dezvolta dect n mediul acid, atunci ingestia fructelor acide ar trebui sa
fie n armonic cu proteinele. Ei bine, nu este deloc asa! Pentru ca, de, ndata ce aciditatea
proprie fructului se dezvolta n cavitatea bucala, se petrece o perturbare a conditiilor de
elaborare a pepsinei, a carei secretie este oprita.
n consecinta, daca fructele si proteinele sunt ingerate mpreuna, fructul (ca si n
primul exemplu) va fi imobilizat - si mai mult timp dect cu amidonul - n stomac, unde va
fermenta. n absenta pepsinei, stomacul nu va ncepe digerarea proteinelor si, ca urmare a
acestei insuficiente metabolizari, ele vor intra - o data ajunse n intestinul gros- ntr-o
putrefactie anormala, ale carei reziduuri toxice vor trebui sa fie eliminate de catre organism.
Una dintre regulile de baza ale metodei de alimentatie expuse n cartea de fata (al
carei obiectiv este pierderea kilogramelor excedentare si pastrarea pentru totdeauna a
greutatii ideale) este aceasta: evitati sa mncati glucidele rele mpreuna cu carnea
Abuzul de grasimi
Cnd mncarea patrunde n stomac, orificul sau de iesire, pilorul, se nchide pentru a-i
lasa digestiei timp sa se desfasoare n liniste. Deschiderea pilorului va avea loc cu att mai
trziu, cu ct masa a fost mai bogata n lipide. Astfel, uneori va fi nevoie de 5-7 ore pentru ca
o mncare prea bogata n grasimi sa fie digerata, ceea ce poate genera o senzatie de greutate
neplacuta.
Iata un motiv n plus pentru ca sa nu ne coplesim alimentatia cu grasimi inutile. De aceea, va
trebui sa alegem ct mai des posibil modurile de preparare care nu necesita un aport de
grasimi. Putem pregati alimentele fara a utiliza sistematic uleiul sau margarina. Ct despre
unt, sa ne reamintim ca nu trebuie niciodata ncins, deoarece se formeaza rapid acroleina, o
substanta cancerigena.
A-ti alege glucidele nu nseamna sa le compensezi cu un consum excesiv de lipide;
trebuie sa folositi alternativa pe care o constituie fibrele.
Este necesar sa fiti constienti ca multe alimente contin grasimi ascunse (pesmeti,
prajituri, biscuiti etc.) care, asociate cu glucidele rele, nu cer altceva dect sa fie stocate.
Page 26 of 48

Bolile metabolismului glucidic


Diabetul zaharat este un sindrom foarte frecvent, in prezent existand aproximativ
200 de milioane de bolnavi. Diabetul zaharat este cunoscut din antichitate, manifestarile sale
fiind descrise in Papirusul Ebers 1500 i.e.n. In 1889 este dovedita legatura dintre DZ si
pancreas. In 1921 este descoperita insulina de catre savantul roman Nicolae Paulescu, iar in
1922 este pentru prima data administrata la om. In 1955 incepe era medicamentelor
antidiabetice orale, iar in 1963 se reuseste sinteza insulinei.
Diabetul zaharat este o boala metabolica cu evolutie cronica, datorata fie carentei absolute
sau relative de insulina eficienta, fie rezistentei la insulina, ceea ce determina in primul rand
perturbarea metabolismului glucidic, urmata de perturbarea metabolismului lipidic, protidic,
hidromineral si acido-bazic. Este cea mai frecventa boala metabolica, afectand circa 5% din
populatia generala in tarile dezvoltate (inca peste 50% din cazuri raman nediagnosticate).

7.Exemple de Ph Metre, Spectrofotometre, Cromatografe si Electroforeze


utilizate in laboratoare medicale si de revolutie.
Hartia indicatoare de ph
Fabricata prin impregnarea hrtiei de filtru de calitate ridicat cu soluii indicatoare sausoluii
indicatoare mixte.

Aparatura
pHmetru, echipat cu electrod de calomel (electrodul de referinta) si electrod de sticla(electro
dul de masurare).In stare de repaus electrodul de calomel se pastreaza cufundat intr-o solutie
saturata de KCl,iar cel de sticla in apa distilata. Daca inainte de utilizare se constata ca in

Page 27 of 48

interiorulelectrodului de referinta exista bule de aer, se completeaza lichidul din interiorul


acestuia cusolutie saturata de clorura de potasiu.

Mod de lucru
Pentru etalonarea aparatului se folosesc de obicei doua solutii tampon care au pH-ul cel mai
apropiat de cel presupus la proba ce se analizeaza. Cu 10-15 minute inainte de determinare,
se deschide aparatul. Se aduce la zero, conform instructiunilor insotitoare. Se aduce solutia
tampon la temperatura de 20C, regland si aparatul pentru aceasta temperatura (din butonul
de reglarea temperaturii). Se introduc electrozii in solutia tampon; daca acul indicator nu
arata exact pH-ul acelei solutii, se aduce la acea valoare (conform instructiunilor aparatului).
Se indeparteaza solutia tampon, se spala electrozii cu apa si se tamponeaza usor cu hartie de
filtru. Se introduc apoi electrozii in extractul apos al probei de cercetat; dupa 1-2 minute se
masoara temperatura lichidului, se regleaza aparatul la acea temperatura si se citeste pH-ul.
Dupa efectuarea determinarii electrozii se spala cu apa apoi cel de calomel se introduce in
solutia saturata de dorura de potasiu, iar cel de sticla in apa distilata.

Page 28 of 48

Spectrofotometre

Un spectrofotometru sau un colorimetru utilizeaza transmiterea luminii printr-o solutie pentru


determinarea concentratiei unui solut in solutia respectiva. Spectrofotometrul difera de
colorimetru prin modul in care lumina este separata in lungimile de unda componente.
Page 29 of 48

Spectrofotometrul utilizeaza o prisma pentru separarea luminii, iar colorimetrul utilizeaza


filtre. Ambele se bazeaza pe un model simplu de trecere a luminii de lungime de unda
cunoscuta printr-o proba si masurarea cantitatii de energie luminoasa care este transmisa.
Aceasta se realizeaza prin plasarea unei fotocelule in partea opusa a probei respective. O raza
de lumina este formata din fotoni; cand un foton intalneste o molecula de analit, exista sanse
ca analitul sa absoarba fotonul. Aceasta absorbtie reduce numarul de fotoni din raza de
lumina, astfel reducand intensitatea luminoasa.Toate moleculele absorb energie radianta la
anumite lungimi de unda. Cele care absorb energie in spectrul vizibil sunt cunoscute ca
pigmenti. Proteinele si acizii nucleici absorb lumina in domeniul ultraviolet. Un
spectrofotometru implica o sursa de lumina, o prisma, un suport pentru probe si o fotocelula.
Acestea sunt conectate la un sistem electric sau mecanic care controleaza intensitatea luminii,
lungimea de unda si conversia energiei primite la nivelul fotocelulei in fluctuatii voltmetrice.
Fluctuatiile voltmetrice sunt apoi proiectate pe o scala metrica/digitala si valorile sunt
inregistrate intr-un computer. Intensitatea culorii dintr-o proba depinde de cantitatea de solut
din proba respectiva. Transmisia luminii nu este o functie liniara, ci mai degraba
exponentiala. Transmitanta este procentul relativ de lumina care a trecut prin proba.
Transmitanta procentuala este transformata intr-o functie logaritmica inversa cunoscuta ca
absorbanta (sau densitate optica). Legea Beer-Lambert: absorbanta este minus log10 din
transmitanta (A = - log10T). Aceasta valoare este mai utila decat transmitanta deoarece
proiectia absorbantei versus concentratie determina o linie dreapa, absorbanta crescand odata
cu cresterea concentratiei (transmitanta scade odata cu cresterea concentratiei de analit).
Pentru a utiliza un spectrofotometru este necesara stabilirea unei serii cunoscute de dilutii a
unor cantitati cunoscute de solut. Una din acestea nu contine solut si este cunoscuta ca
blank. Este utilizata pentru ajustarea instrumentului sa citeasca 100% transmitanta pentru
absorbanta 0. O valoare a transmitantei de 0% (absorbanta infinita) este stabilita prin plasarea
unei bariere intre sursa de lumina si fotocelula. Toate celelalte masuratori sunt apoi efectuate
prin simpla plasare a probelor in calea luminii. Dupa inregistrarea absorbantei pentru o serie
de probe standard este efectuata o dreapta absorbanta versus concentratie. Panta dreptei
reprezinta coeficientul de extinctie. Aceasta valoare este o constanta si este utilizata pentru
conversia oricarei absorbante masurate in concentratia corespunzatoare (C = A/).
Un spectrofotometru poate utiliza atat lumina vizibila (de obicei avand ca sursa de lumina o
lampa cu tugsten/halogen), cat si lumina UV. Singura modificare necesara este inlocuirea
tuburilor de sticla cu cuvete de quartz (sticla absoarbe lumina UV si nu este potrivita pentru
un spectrofotometru UV). Majoritatea testelor de chimie clinica efectuate pe analizorul
automat sunt teste colorimetrice, distingandu-se urmatoarele tipuri de teste:
-teste enzimatice colorimetrice in care substanta de analizat este tratata cu una sau mai multe
enzime specifice, in urma reactiei rezultand hidrogen peroxid, care in prezenta unui substrat,
sub actiunea peroxidazei duce la formarea unui pigment iminoquinonic care este determinat
fotometric, intensitatea culorii formate fiind proportionala cu concentratia analitului respectiv
(ex: determinarea acidului uric cu utilizarea uricazei);
-teste colorimetrice in care substanta de analizat se cupleaza specific cu reactivul cu
formarea unui produs conjugat colorat care este determinat fotometric (ex.: bilirubina se
cupleaza cu ionul diazoniu in mediu puternic acid cu formarea azobilirubinei de culoare
rosie); in cazul determinarii enzimelor, acestea cliveaza enzimatic un substrat specific,
produsul rezultat fiind colorat/ se cupleaza cu un cromogen si formeaza un complex colorat;
Page 30 of 48

-teste UV : NADH/NADPH care este fie produs, fie consumat in timpul reactiilor care au loc
este determinat fotometric in lumina ultravioleta, concentratia sa fiind direct, respectiv invers
proportionala cu concentratia analitului de determinat (ex: determinarea ALT si AST).
-teste kinetice: produsul final este determinat kinetic (in timp fix), ceea ce ofera o linearitate
mai mare (ex.: test kinetic UV pentru determinarea ureei).
Cromatografe

Cromatografia
reprezinta un grup de metode de laborator care se bazeaza pe adsorbtia selectiva, prin care
componentele unui amestec complex pot fi identificate si/sau purificate (adsorbtia reprezinta
aderenta moleculelor la suprafata unei alte substante). Metoda a fost utilizata initial de
botanistul rus Mikhail Tsvett pentru separarea de produsi intens colorati, de unde denumirea
de cromatografie.
Cromatografia in coloana
implica o faza mobila (lichid sau gaz) care curge peste o faza stationara (solida sau lichida).
In cromatografia in coloana un amestec de molecule este separat pe baza afinitatii fiecarei
molecule pentru faza mobila sau stationara: daca o molecula are o afinitate mai mare pentru
faza stationara decat o alta molecula, atunci cea din urma va migra prin coloana mai rapid
decat prima molecula. Solutia de analizat este adaugata prin partea superioara a coloanei si
este apoi eluata cu solvent; fractiunile sunt colectate prin partea inferioara a coloanei. Exista
mai multe varietati de cromatografie in coloana: cromatografia cu gel filtrare (excludere
moleculara), cromatografia cu schimb de ioni, cromatografia cu faza inversa, cromatografia
cu gaz-lichid, cromatografia cu interactiuni hidrofobe, cromatografia cu afinitate,
Page 31 of 48

cromatografia cu separare. In cromatografia cu gel-filtrare(excludere moleculara) moleculele


dintr-o solutie sunt separate in functie de marimea lor pe masura ce trec printr-o coloana de
bile legate intre ele intr-o retea tridimensionala. Aceste bile polimerice (dextran, agaroza sau
acrilamid) prezinta pori de anumite dimensiuni. Pe masura ce o proba trece prin coloana,
moleculele mai mari decat dimensiunile porilor nu vor patrunde in ochiurile retelei ramanand
in solutie, astfel incat ele vor elua primele din coloana. Moleculele mai mici vor patrunde
prin pori in ochiurile retelei si astfel se vor deplasa mai lent prin coloana si vor elua ultimele
din solutie. Pe masura ce proba elueaza la capatul coloanei fractiunile sunt colectate in tuburi.
Fractiunile eluate sunt apoi testate pentru determinarea compozitiei si cantitatii
componentelor respective prin spectrofotometrie, electroforeza sau teste functionale.
Cromatografia cu gel filtrare este utilizata in primul rand pentru a purifica proteine sau alte
molecule si poate fi utilizata pentru estimarea marimii unor proteine necunoscute (coloane
calibrate cu proteine cu GM cunoscuta). In cromatografia cu schimb de ioni moleculele sunt
separate pe baza incarcaturii lor ionice. Faza stationara este reprezentata de o rasina cu
incarcatura fixa; daca aceasta incarcatura este negativa (carboximetil celuloza), procesul se
numeste cromatografie cu schimb de cationi, iar daca incarcatura este pozitiva
(dietilaminoetil celuloza), este cromatografie cu schimb de anioni. Faza mobila este
reprezentata de o solutie tampon. Atunci cand o proteina trece prin coloana se poate lega de
matrice si poate fi in continuare eluata prin cresterea concentratiei ionice a solutiei tampon
(elutia poate fi privita ca o competitie pentru situsurile de legare ale matricei; pe masura ce
puterea ionica a tamponului creste, o sare ionica din tampon va ocupa un situs al matricei si
proteina va fi eluata din coloana). pH-ul solutiei tampon este critic in cromatografia cu
schimb de ioni. Exista doua cai de efectuare a elutiei: prin gradient, in care concentratia
salina creste constant si gradual in timpul procesului de elutie si elutia brusca, in care
modificarea in concentratia salina este abrupta. Electroforeza, ca si cromatografia cu schimb
de ioni, poate fi utilizata ca un instrument eficient pentru analiza unui amestec de ioni. O
fasie de hartie sau gel polimeric saturata cu un electrolit este asezata astfel incat sa traverseze
doua solutii care contin electrozi. Amestecul de analizat este aplicat pe hartie/gel si cei doi
electrozi sunt conectati la o sursa de inalta energie (~5000 volti). Ionii pozitivi vor migra intro directie, iar cei negativi in cealalta directie. Cu cat este mai mare incarcatura ionului, cu atat
va migra mai departe. Metoda este in mod special utila pentru separarea amestecurilor
proteice. In cromatografia cu faza inversa moleculele sunt legate de o matrice hidrofoba
(hidrocarburi cu lant lung legate de o matrice de silicon) intr-un tampon hidrofil. Moleculele
pot fi apoi eluate prin scaderea polaritatii tamponului, de exemplu prin cresterea concentratiei
de alcool sau alt solvent nepolar din tampon.
Cromatografia cu afinitate este utilizata mai mult in scop de cercetare; moleculele sunt
separate pe baza unor aspecte specifice ale structurii si activitatii lor biologice. Sunt utilizati
liganzi care sunt imobilizati intr-o matrice de suport, din care este efectuata o coloana; peste
coloana se toarna proba care contine proteina de interes si care se leaga de liganzii continuti
in coloana; proteina este apoi eluata, fie prin modificarea conditiilor din coloana (modificarea
pH-ului sau concentratiei saline), fie prin utilizarea unei alte molecule care va intra in
competitie cu molecula de interes pentru situsurile de legare ale liganzilor. Exemple de
liganzi in functie de substanta de purificat: substrat, inhibitor, cofactor (pentru enzime),
antigene (pentru anticorpi), secvente de baze complementare (pentru acizi nucleici).

Page 32 of 48

Cromatografia lichida de inalta performanta utilizeaza pompe care furnizeaza presiuni inalte
care imping solventii prin coloane metalice. Aceasta creste viteza procesului de separare si
previne raspandirea solutiilor care poate aparea in cromatografia in coloana gravitationala.
Separarea are loc in minute in loc de ore si este net superioara. Utilizand cromatografia cu
faza inversa pot fi separate doua proteine a cate 100 aminoacizi fiecare care difera printr-un
singur aminoacid.
Cromatografia cu gaz utilizeaza un lichid cu punct de fierbere inalt impregnat intr-un suport
solid inert ca faza solida si heliu ca faza mobila, intregul sistem fiind incalzit. Solutul este
injectat in coloana si se volatilizeaza imediat, heliul indepartand componentele din coloana,
fiecare component fiind inregistrat de un detector care determina cantitatea relativa a
acestuia. Polaritatea si volatilitatea componentelor determina timpul cat acestea sunt retinute
de coloana. Capacitatea coloanei in cromatografia cu gaz fiind foarte mica, aceasta este
utilizata in principal ca un instrument analitic. In cromatografia in strat subtire si
cromatografia cu hartie coloana este inlocuita cu un strat adsorbant (silicon, aluminiu,
celuloza) aplicat pe un suport de sticla/plastic/folie de aluminiu. Solutul este aplicat cu un tub
capilar, iar solventul este lasat sa se evapore. Apoi componentele sunt eluate cu un solvent
care este lasat sa urce pe placuta prin actiune capilara, antrenand componentele amestecului
in grade diferite. In final se aplica un agent oxidant, astfel incat fiecare component apare ca o
pata intunecata pe placuta, localizarea si marimea fiecareia dintre acestea servind pentru
identificarea si masurarea cantitatii relative a componentelor.

Electroforeza

Page 33 of 48

Electroforeza proteinelor serice


reprezinta separarea electroforetica a fractiunilor proteicedin serul sanguin si evaluarea
concentratiei componentilor prin metoda fotometrica.Proteinele totale din ser sunt
descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni proteinice.Valorile medii normale ale
acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta sinormal hranite) pot sa varieze
pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnicisau la persoane care nu se
alimenteaza normal.
Valori normale
-albumine: 52 - 62% sau 3,64 - 4,34 grame;
-globuline: 38 - 48% sau 2,66 - 3,36 grame;
-alfa-1-globuline: 2 - 5% sau 0,14 - 0,35 grame;
-alfa-2-globuline: 6 - 9% sau 0,42 - 0,63 grame;
-beta-globuline: 8 - 11% sau 0,56 - 0,77 grame;
-gamma-globuline: 14 - 21% sau 0,98 - 1,47 grame;

8.Explorarea secretiilor digestive. Tehnici de ionometrie.


Explorarea secretiilor digestive
Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate
tehnici de investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al
sucului gastric. Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda
titrimetrica, prin care se pot evidentia fractiunile de HCl:
o fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului Topffer) ;
o fractiunea combinata;
o fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta fenolftaleinei).
Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0
HCl combinat = 1- 2, 5 g%0
HCl total = 2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l).

Page 34 of 48

Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul celor
clasici:
a). puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta aciditate totala - aciditate libera.
Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala;
< 10 mEq/ l in secretie stimulata.
b). debit de HCl sau debit acid orar (QH + )
debit acid orar ( ml ) aciditateatitrabila (mEq /l)
QH +(mEq /h)=
1000
Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de
suc gastric recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei
gastrice.
c). debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric
recoltata dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta
oricarui excitant gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc
gastric/ h).
d) debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o doza
maximala de excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi
conditii ca si DAM, cu exceptia utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e) virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in unul din
cele 4 esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f) virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua
esantioane consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Valori normale : 20- 35 mEq/ h.
Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a secretiei
gastrice:
Buletin de analiza a chimismului gastric -Utilitate clinica : diagnosticarea unor variate stari
de patologie digestiva care evolueaza cu modificarea cantitativa a secretiei acide gastrice.
Diagnostic
Normal
Ulcer
gastric
Ulcer
duodenal
Sdr.
Zollinger
Cancer
gastric

Debit
bazal
60 ml / h
60
80
200
45

DAB
2 +/_ 2
(mEq/ h)
1, 2 +/_ 1,
5
4 +/_ 4
34, 5 +/_
30
0, 3 +/_ 1

Debit
stimulat
250 (ml/ h)

DAM

240

18 +/_
(mEq/ l)
14 +/_ 10

330

34 +/_ 13

360

47 +/_ 20

240

2, 5 +/_ 5

Page 35 of 48

Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite medicului sa


exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a intestinului subtire (duodenul)
prin intermediul unui instrument subtire si flexibil, prevazut cu un aparat optic, ce poarta
numele de endoscop. Acest tip de endoscop este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza
usor la nivelul gatului, pana ajunge la nivelul esofagului, stomacului si apoi a duodenului.
Aceasta investigatie poarta uneori numele de esofago-gastro-duodenoscopie deoarece intregul
tract digestiv superior este examinat prin intermediul ei. Cu ajutorul endoscopiei medic ul
poate vedea ulceratiile, inflamatiile, tumorile, infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului
digestiv superior. Se pot preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata
hemoragiile de la acest nivel al tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu
sunt descoperite cu ajutorul radiologiei si uneori poate fi de ajutor in a elimina necesitatea
unei interventii chirurgicale exploratorii.
O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru:
- detectarea inflamatiei de la nivelul esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii de
reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include stricturile esofagiene sau esofagul
Barrett (definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian), afectiune ce creste
riscul dezvoltarii cancerului esofagian.
- detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor, tumorilor
sau a altor probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste probleme pot fi
depistate initial la examenul radiologic sau la alte examinari pentru tractul digestiv
superior iar endoscopia este facuta pentru o evaluare ulterioara a modificarilor
descoperite .
- determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de origine digestiva) .
- determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei de
balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a
cauzei varsaturilor si a pierderii inexplicabile in greutate.
- diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fungi sau virusuri .
- verificarea vindecarii ulcerului gastric .
- examinarea stomacului si a duodenului dupa o interventie chirurgicala .
- a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul
pilorului) .
Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii:
- pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta in privinta leziunilor esofagiene datorita
ingestiei de substante chimice, otravitoare .
- prelevarea de tesuturi (biopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul
endoscopiei o biopsie poate fi facuta pentru a ajuta in detectarea esofagului Barrett .
- diagnosticul infectiei cu un anumit tip de bacterie, numita helicobacter pylori, care se
crede ca este cauza principala a ulcerului gastric.
- indepartarea polipilor gastro-intestinali .
- tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor cauzate de varicele
esofagiene (dilatarea venelor esofagului inferior, determinata de hipertensiunea
portala) .
- extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitite .
Examinarile tractului digestiv superior cuprind o serie de investigatii ce utilizeaza tehnicile
radiologice, substante de contrast si fluoroscopia pentru a investiga partea superioara si de
Page 36 of 48

mijloc a tractului digestiv. Inaintea examinarii trebuie ca pacientul sa inghita o solutie de


bariu (o substanta de contrast). Bariul este de multe ori combinat cu o substanta anestezica.
Examinarile tractului digestiv superior sunt folosite pentru urmatoarele situatii:
- determinarea cauzelor simptomelor gastrointestinale cum ar fi: dificultatile la
inghitire, varsaturile, regurgitarea alimentelor sau durerile abdominale (inclusiv
arsurile gastrice sau durerile chinuitoare epigastrice). Aceste simptome pot fi date de o
serie de afectiuni printre care si hernia hiatala (tip de hernie diafragmatica care apare
la nivelul orificiului esofagian al diafragmului si care consta in hernierea unei portiuni
a stomacului intratoracic) ;
- determinarea prezentei stricturilor, ulceratiilor, tumorilor, polipilor sau a stenozelor
pilorice ;
- detectarea zonelor de inflamatie intestinala, depistarea sindromului de malabsorbtie
sau a tulburarilor de motilitate intestinala ;
- evaluarea simptomelor de genul pierdere inexplicabila in greutate sau persistenta
diareei ;
- detectarea corpurilor straine inghitite accidental.
Datorita caracterului acid (suc gastric) si alcalin (suc intestinal) al secretiilor digestive, pH- ul
acetor secretii poate fi utilizat ca parametru specific de bilant functional digestiv.
Determinarea pH- ului secretiilor digestive se realizeaza in clinica prin tehnici
electrochimice de ionometrie/ pH- metrie, care masoara diferenta de potential generata la
introducerea unui electrod metalic intr- o solutie apoasa care contine o sare a acelui metal.
Tehnica presupune utilizarea unei celule electrochimice, formate din 2 electrozi (unul sensibil
la ion si altul de referinta) conectati prin fire de Ag/ AgCl la bornele unui galvanometru (vezi
Parametrii fizico - chimici ). Diferenta de potential culeasa este proportionala cu concentratia
(activitatea electrochimica) a acelui ion in solutie, in conformitate cu legile electrochimice (
legea Nernst ):
RT
E=E 0+
c
zF
unde: E - este potentialul generat de celula electrochimica (si masurat de voltmetru);
E 0 - este constanta specifica fiecarei celule electrochimice;
R, F- sint constantele fizico- chimice cunoscute;
T- este temperatura absoluta;
z, c - sint valenta, respectiv concentratia ionului investigat.
Dupa amplificarea si filtrarea corespunzatoare, semnalul este convertit numeric si afisat in
unitati conventionale de pH sau in mV.
Valori normale:
pH esofagian = 7- 7, 5
pH gastric = 1, 2- 2, 5
Utilitate clinica:
Tehnicile de pH - metrie esofagiana pot fi utilizate in clinica pentru identificarea si
cuantificarea refluxului acid gastro - esofagian ( GERD = Gastro- Esophageal Reflux
Disease ), aceasta investigatie reprezentind o metoda de electie pentru diagnosticul pozitiv
si / sau diferential al afectiunii ( cardiopatie ischemica , etc . )
Page 37 of 48

Pentru a creste disponibilitatea si utilitatea investigatiei , actualmente se utilizeaza o


varianta modificata a tehnicii de pH - metrie si anume , monitorizarea ambulatorie pe interval
de 24 de ore a variatiilor pH - ului esofagian . Tehnica presupune utilizarea unor electrozi
intraesofagieni din sticla sau antimoniu, conectati la un pH- metru portabil (Synetics Medical,
Sweden) Se poate identifica nu numai refluxul gastro- esofagian, dar si cel duodeno- gastric
(electrozi plasati intragastric).
Inregistrarea semnalului se realizeaza pe sisteme portabile digitale , care permit
stocarea semnalului util pe perioade de timp variabile , intre 12 si 96 de ore . Semnalul stocat
este apoi livrat unui computer si supus analizei computerizate prin soft- ware dedicat .
Interpretarea rezultatelor se realizeaza cu ajutorul unor scoruri de diagnostic pozitiv si
predictiv (DeMeester, Boix- Ochoa, etc.) .
Ca o utilitate suplimentara a tehnicii de monitorizare a pH-ului esofagian mentionam si
posibilitatea verificarii eficientei unor terapii medicamentoase prokinetice, antireflux .

9.Analize medicale si valori normale.Analiza grupelor de sange.Sistemul


OAB .Sistemul RH
Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite normale.Cresterea acestor
valori sau scaderea lor sub limitele normalului suntconsiderate anormale sau patologice. Sunt
frecvent intalnite situatiile, exceptandboala in sine, care pot modifica valorile normale ale
analizelor. Cunoastereaacestor cauze in scopul eliminarii lor sunt de ajutor atat pacientului cat
simedicului care executa sau interpreteaza analizele. Valorile normale aleanalizelor trebuie
interpretate si in raport de conditiile locale, de obiceiurilealimentare, de factori climatici si
geografici si chiar in raport cu factorii genetici.Este foarte important de subliniat ca in
majoritatea cazurilor analizele medicalesingure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic.
Acestea sunt doar un instrument tajutator la indemana medicului care corelat cu alte
investigatii conduce lastabilirea diagnosticului.In tabelele urmatoare sunt redate valorile
normale, cantitative ale analizelor medicale exprimate in moli/l sau subunitatile acestora
milimoli/l (a mia partedintr-un mol/l)sau micromole/l (a miliona parte dintr-un mol/l).
Acestea arata si care este cantitatea de substanta analizata la un ml, la 100 ml sau la 1 l de
produs lichid analizat. De la un laborator la altul, in functie de metoda folosita la determinare,
aceste valori normale pot varia usor.
Valori in sange
Substanta
Valori normale in
Factorul demultiplicare Valori normale in moli si
analizata
grame si submultiplii
submultiplii
0.020-0.050 g/l2.0mg/1X5.95
119-297 mmol/l
Acidul uric
5.0 mg/100ml
mg/100mlX59.5
Amoniacul
0.1-0.3 mg/l
mg/1X58.55.8
5-17.55 mmol/l
Bilirubina
0.008-0.010 g/l
mg/1X1.71
13.6-17.1 mmol/l
indirecta
0.8-1 mg/100ml
Bilirubina
0-0.0025 g/l 0-0.25
mg/1X1.71
0-4.30 mmol/l
directa
mg/100ml
Bilirubina
0.008-0.0125 g/l
mg/1X1.71
13.68-21.30 mmol/l
totala
0.8-1.25mg/100ml
mg/100mlX17
Page 38 of 48

Calciul
Clorul
Colesterolul
Creatinina
Fierul
Fosforul
Glucoza
Hemoglobina
Magneziul
Potasiul
Sodiul
Trigliceridele
Ureea

0.090-0.110 g/l
9-11mg/100ml
3.34-3.95 g/l
334-395mg/100ml
1.2-2.6 g/l
120-260mg/100ml
0.0005-0.012 g/l
0.5-1.2 mg/100ml
0.5-1.8 g/l
50-180 mg/100ml
0.030-0.045 g/l
3.0-4.5 mg/100ml
0.65-1.10 g/l
65-110mg/100ml
12-16 mg/100ml
0.020-0.040 g/l
2-4 mg/100ml
0.160-0.200 g/l
16-20 mg/100ml
3.1-3.5 g/l
310-350 mg/100ml
0.5-1.5 g/l
50-150 mg/100ml
0.2-0.5 g/l
20-50 mg/100ml

mg/1X0.025

2.25-2.75 mmol/l

lg/1X28.2
mg/100mlX0.282
g/1X2.58
mg/100mlX0.258
mg/1X8.85
mg/100mlX88.5
mg/1X17.9
mg/100mlX0.179
mg/1X0.032
mg/100mlX00.320
g/1X5.56
mg/100mlX0.
g/1X0.621
mg/1X0.041
mg/100mlX0.410
g/1X25.6
mg/100mlX0.2564
g/1X43.5
mg/100mlX0.435
g/1X1.14
mg/100mlX0.01140
mg/1X16.6
mg/100mlX0.1163

94-111 mmol/l
3.1-6.7 mmol/l
44-106 mmol/l
9-32 mmol/l
96-1.44 mmol/l
3.6-6.0 mmol/l
7.45-9.93 mmol/l
82-1.64 mmol/l
5-5.1 mmol/l
135-152 mmol/l
57-1.71 mmol/l
30-8.30 mmol/l

Hematocritul
Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul consta
in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta si
se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o
centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul superior (plasma)
si stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul.
Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de
volumul total al sangelul din tubul de sticla.
Valori normale ale hematocritului:
- la barbati = 40-48%
- la femei = 36-42%
- la copii 2-15 ani = 36-39%.
Hemoglobina
Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica care
contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta substanta are capacitatea de
a fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul,
la celule.
Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie reducerii
continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt
oameni cu un numar aproape normal de globule rosii, dar acestea contin hemoglobina putina,
Page 39 of 48

situatie care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome. Exista si cazuri de anemii


hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in limitele normale, anemia se
datoreaza scaderii numarului de globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in
procente la 100 ml sange, fie in grame la 100 ml sange.
Valori normale ale hemoglobinei:
- la barbati = 13-16 g la 100 ml sange
- la femei = 11-15 g la 100 ml sange.
Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor)
Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o picatura de
sange recoltata de la un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe un volum foarte mic de
sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange.
Valori normale ale numarului de globule rosii:
- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub
- femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub
- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub.
Numaratoarea globulelor albe
Tehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul globulelor rosii,
dar numarul leucocitelor din sangele uman este mult mai mic.
Valori normale ale numarului de globule albe:
- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub
- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub.
Numaratoarea trombocitelor
Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a produce
coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine,
trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea
cheagului si inchiderea ranii si deci la oprirea hemoragiei.
Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi.
Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor
sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de orice operatie, se recomanda
numaratoarea trombocitelor.
Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea
accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu
producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc.
Timpul de coagulare (T.C.)
Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea
unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de
sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut
pana la coagularea sangelui.
Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute.
Depasirea acestui timp (T.C. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt
ce poate predispune la sangerari, la hemoragii.
Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand
duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii
microbiene.

Page 40 of 48

Timpul de sangerare (T.S.)


Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii puterii de coagulare a sangelui.
Analiza nu se face pe lama, in afara corpului ci chiar pe organismul omului. Cu un ac se
inteapa usor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza
timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza.
Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute.
Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la
hemoragie.
Analiza grupelor de sange
Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se
deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale,
care se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor
deosebiri in compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar
in mod obisnuit, in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul
OAB si sistemul RH.
Sistemul OAB
Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii contin
o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu
exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua
aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective
(anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii.
Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca
antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a spus si
gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost numite "donatori universali" de
sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte grupe sanguine de
sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie. Iar persoanele care apartin grupei
de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine) care sa se uneasca cu
aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de aceea au fost numiti
"primitori
universali"
de
sange.
Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente
grave, ce grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange
din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate
poate produce accidente grave de transfuzie. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara
este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si ABIV.

Page 41 of 48

Grupele umane sanguine in sistemul OAB


Prezenta
anigenului pe
globulele rosii

Prezenta
anticorpilor in
ser

0 sau I

Nu are

Numai de la
Anti-A si Anti-B
grupa 0

A sau II

Anti-B

De la grupa 0 si
A

Numai la grupa
Asi AB

B sau III

Anti-A

De la grupa 0 si
B

Numai la grupa
B si AB

Denumireagrupei
sanguine

De la cine se
poate primi
sange

La cine se
poate da sange
La toate grupele
(donator
universal)

De la toate
Numai la grupa
grupele
AB sau IV
A si B
Nu are
AB
(primitor
universal)
Toate persoanele au obligatia sa aiba trecuta grupa sanguina pe cartea de identitate, pe
carnetul
de
conducere
auto
sau
pe
pasaport.
Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti si nu se schimba in timpul vietii, in
unele cazuri se poate stabili paternitatea unui copil. Dar pentru aceasta este necesara si
analiza altor grupe sanguine, lucru foarte dificil care se face numai in laboratoare
specializate in filiatie. Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista
anumite calitati sau defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa sau
alta de sange.
Sistemul Rh
Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris
prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua
tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest
antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si
reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se
numesc Rh negative. In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman
care sa aglutinizeze propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele
rosii ale persoanelor Rh negative nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la
persoanele Rh pozitive fara nici o teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici
anticorpii (aglutinina anti-Rh). Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh
pozitiva, la o persoana Rh negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial
anticorpi anti-Rh, care cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc
aglutinarea globulelor rosii ale donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate
intampla si cand o femeie Rh negativa este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv.
Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in sangele
mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sarcini acesti anticorpi
Page 42 of 48

ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care le distruge (hemoliza),


provocandu-i icter si anemie grava. Daca si mama si sotul sunt Rh negativi nu este nici un
pericol
pentru
copil.
De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu
exista nici un fel de urmari neplacute pentru copil. O mama Rh negativa care are un sot Rh
pozitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si unui copil Rh negativ in
15% din cazuri. Daca copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru
nasterile urmatoare. Dar daca copilul este Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia
primei nasteri sa-si imunizeze mama (Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei
transfuzii cu sange Rh pozitiv. In acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de
suferit de complicatiile amintite. De aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza
pentru factorul Rh, iar in cazul in care ele sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si sotii.
Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate in evidenta pentru observatie si tratament in
vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea apare la copii. Tot in scopul
preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care urmeaza sa faca
transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange identic. Pentru
ca daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor actiona
asupra copilului atunci cand vor fi gravide. In unele situatii, mama Rh negativa cu copil Rh
pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu numai in sange ci si chiar in lapte, in acest caz se
contraindica alaptarea copilului.

10.Analize de urina.Examenul fizic al urinei.Examenul chimic al urinei.


Recoltarea urinei
Analiza urinei se face nu numai in cazul bolilor aparatului urinar. In raportcu analiza
solicitata se recolteaza fie urina de dimineata fie urina din 24 ore.Persoanele, indiferent de
sex, care recolteaza urina la domiciliu trebuie sa tina contde considerentele de mai
jos.Recipientul (borcanul sau stila) n care se recolteaza urina sa fie perfectcurat, spalat cu
apa si soda, apoi bine clatit. Atentie se va da si dopului respectivcapacului recipientului. Se va
recolta urina proaspata de dimineata , imediat dupadesteptare si direct in recipientul destinat
transportului produsului biologic lalaborator.Cantitatea minima de urina necesara este de 100
ml. Nu are importanta daca persoana a mai urinat in timpul noptii Pe sticla se valipi o eticheta
cu numele si varsta persoanei supuse analizei.Daca medicul suspecteaza o infectie urinara, se
recomanda o urocultura. Inaceasta situatie, urina se va recolta dimineata in conditii de
sterilitate, intr-un vassteril, obtinut de la laborator.Inainte de urinare se va face o toaleta a
organelor genitale, cu apa si sapun pentru indepartarea eventualilor microbi. Tot in acest scop
se recomanda ca urinasa se recolteze numai dupa ce prima parte a urinei, care a spalat canalul
urinar, afost aruncata.In cazul in care se solicita recoltarea urinei din 24 de ore se va
procedaastfel: se goleste vezica urinara, dimineata la ora 6. Incepand de la aceasta ora,
serecolteaza urina pana a doua zi la ora 6. Pentru a nu se pierde din urina se urineazaseparat
de scaunul fecal. Se masoara apoi volumul urinei din 24 de ore si senoteaza. Se amesteca, in
cazul in care urina a fost stransa in mai multe recipiente,se agita si se opreste o cantitate de
200 ml restul se arunca. Este de preferat carecoltarea urinei de 24 ore sa se faca intr-o zi de
repaus.Femeile vor specifica daca urina a fost recoltata in perioda menstrutiei saudaca au
Page 43 of 48

folosit ovule cu medicament in ultimile 24 de ore.Daca bolnavul este sub tratament, va


specifica acest lucru impreuna cudenumirea medicamentului administrat.Inainte cu 24 de ore
de recoltarea urinei nu se vor consuma cantitati mari delapte sau derivate ale acestuia,
deoarece provoaca tulburarea urinei si produce ocrestere a calciului din urina. Persoanele care
urmeaza un regim alimentar fara sare, trebuie sa comuniceacest lucru personalului
laboratorului, pentru a se cunoaste de ce cantitatea de saredin urina este scazuta.In cazul in
care, daca din diferite motive persoana nu poate urina, recoltarea urineise va face de catre
personalul medical, cu ajutorul unei sonde de cauciuc.
Recoltarea urinei pentru examene bacteriologice(Urocultura)
Definitie:Urocultura
- cerceteaza prezenta bacteriilor,agentilor patogeni care producinfectii ale tractusului
urinar:de aceea se impune ca recoltarea urinei sa se realizezein conditii de asepsie, intr-o
eprubeta sterila cu dop de vata.Scop: - explorare, pentru depistarea bacilului Koch, tific,
colibacil, etc.Recoltarea urinei pentru urocultura se poate executa: direct din mijlocul
jetuluiurinar, 10 - 20 ml. de urina, intr-o eprubeta sterila cu dop de vata sau prin
sondajvezical; dupa care se arunca primele picaturi de urina, se introduc 10 - 20 ml urinain
eprubeta sterila prin sonda.Gura eprubetei se flambeaza inainte si dupa introducerea urinei si
se astupa cudopul de vata.Insamantarea urinei se face imediat dupa recoltare.Pentru
urocultura recoltarea se face tot dimineata dar trebuie respectate custictete anumite reguli pt.
ca laboratorul nostru sa poata garanta calitatea analizei:-Nu se administreaza antibiotice 10
zile inainte de recoltare, deoareceantibioticele distrug flora microbiana iar rezultatul analizei
va fi negativ chiar dacainfectia urinara exista.;-Bolnava nu va consuma lichide cu 12 ore
inainte de recoltare ;-Bolnava nu va urina 6 ore inainte de recoltare;-Recoltarea se efectueaza
de preferinta dimineata, la sculare.Metoda se practica ori de cate ori medicul clinician
suspecteaza infectii ale cailor urinare, de la rinichi si pana la uretra. Acest gen de infectii sunt
foarte frecvente sievolueaza deseori asimptomatic, iar la copiii sub 2 ani cu o
simptomatologienespecifica.
Prelevarea probei de urina
Se poate efectua la nivelul oricarei unitati sanitare sau chiar la domiciliul pacientului, cu
respectarea instructiunilor de recoltare. In acest scop, se face In prealabil o toaleta a organelor
genitale exterioare cu apa si sapun si stergerea cu untampon de vata imbibat cu apa sterilizata
prin fierbere.
Prelevarea se efectueaza din jetul mijlociu direct Intr-un recipient steril(pahare din plastic
sterilizate, cu capac, de unica folosinta). Volumul necesar uneiexaminari uzuale este de 1015
ml.
In situatii speciale, urina se poate recolta direct din vezica prin punctiesuprapubiana.
Prelucrarea probei trebuie facuta inainte de inceperea tratamentului cuantibiotice si in cazul
in care este necesara urmarirea eficientei lui, recoltarea serepeta dupa 48-96 ore. Scaderea
numarului de germeni sau disparitia lor constitueun indiciu mai pretios decIt simptomatologia
subiectiva. Aspectul urinii, apreciatin momentul recoltarii sau imediat dupa aceasta, nu poate
oferi indicatii certeasupra continutului in germeni. Astfel o urina clara poate contine un
numar semnificativ de germeni, in timp ce constatarea unei turbiditati nu
inseamnaintotdeauna infectie. Turbiditatea poate fi cauzata si de precipitarea elementelor
insolutie ( fosfati, urati, carbonati), fenomen care apare mai ales la rece.Transportul trebuie sa
fie asigurat in curs de o ora de la prelevare. Urina fiind unexcelent mediu de cultura sunt
Page 44 of 48

suficienti cativa germeni, spre exemplu din flora prezenta in uretra anterioara, pentru a se
obtine in scurt timp o contaminaremasiva. In situatia In care aceasta conditie nu poate fi
respectata, urina poate fi pastrata la 2-8 grade cateva ore.Modul de lucruUrocultura in sensul
uzual al termenului inseamna determinarea cantitativa anumarului de germeni pe mililitru din
proba de examinat,cu precizarea taxonomieilor. Pentru realizarea uroculturii cantitative sunt
disponibile trei metode:metoda dilutiilor in placi;metoda ansei calibrate;metoda
uricult.Urocultura cantitativa prin metoda ansei calibrate este procedeul care asiguraobtinerea
de rezultate fidele si poate fi utilizata la nivelul oricarui laborator clinic.Calculul si
interpretarea rezultatelor Numarul UFC/ml este dat de numarul UFC de pe placa de gelozasange x100.Semnificatia clinico-patogenica a numarului de germeni (UFC)se stabilestedupa
urmatoarele criterii valabile in afara oricarui tratament cu antibiotice sau cudezinfectante
urinare:opeste 100.000 UFC/ml = bacteriurie semnificativa pentru o infectie urinara.
10.000 - 100.000 UFC/ml = bacteriurie cu suspiciune de infectie urinara.Urocultura trebuie
repetata.o1.000 - 10.000 UFC/ml = bacteriurie fiziologica, clinic nesemnificativaosub 1.000
UFC/ml = contaminare, in special atunci cand sunt prezentigermeni variati, provenind
frecvent din uretra anterioara.Orice numar de germeni observati intr-o proba de urina
recoltata prin punctievezicala este clinic semnificativa.Germenii intalniti cel mai frecvent in
bacteriurii sunt cei din familiaEnterobacteriaceae (Escherichia, Proteus, Klebsiella,
Enterobacter, Citrobacter,Providencia). Dar mai pot fi izolati din infectiile urinare si germeni
din
alte
grupe:Staphylococcus,
Enterococcus,
Pseudomonas,
Acinetobacter,
Alcaligenes,Acromobacter, Haemophilus.In situatii speciale se face numai urocultura
calitativa, pentru identificareaurmatorilor germeni: Neisseria, Salmonella, Leptospira
Mycobacterium.n prezent n practica clinic se intrebuineaz metode cantitative
cedetermin leucocitoria, eritrocituria, cilindroria. Prima din ele este metoda lui
Cacovschi Addis
cu ajutorul careia se calculeaz numarul elementelor figuraten urina din 24 h. n ea se
conine 2.10 24 h de leucocite; 1.10 24 h de eritrocite;100000 cilindri hialini. Dupa aceast
metod urina se recolteaz ntr-un vas ndecurs de 12 ore(22.00- 10.00) si se expediaz la
laborator. Pentru calculareaexact a cantitii de urin eliminaia in decurs de 12 ore la orele
22.00 vezica seeliberez . Dac n decursul nopii bolnavul elimin urina n citeva portii,
pentru a preveni descopunerea elementelor figurate urina sttut se adaug 4,5 picturi
dealidehid formic.Dup metoda
Hamburger
dup eliberarea vezicii urinare se colecteaz poria de urin de 3 ore; se folosete de
asemenea,leucocituria minutar, adiccalclularea numrului de leucocite eliminate in urina
in decurs de un minut, nacest scop la laborator se trmite portia de urina care sa eliminat intrun anumitnumar de minute .n prezent cea mai rspindit metod de analiz a urinei este
metoda
Almeida-Niciporenco prin care se calculeaza eritrocitele si leucocitele care seconin ntr-un
ml de urin(norma respectiv este de 1000 si 2000). Pentru analizadupa metoda aceasta poate
fi luat orice porie d urin n orice timp al zilei i inorice volum ncepnd cu 2, 3 ml. De
obicei pentru analiz se trimite poria matinalde urin. n laborator urina se supune
centrifugarii, sedimentul urinar se cerceteazain camera de numarat Goreaev se determina
numarul de leucocite eritrocite sicilindri de un mm de sediment, numarul obtinut se

Page 45 of 48

recalculeaz dupa volumul totalde sediment i se mparte la numarul de ml din poria de urin
luat pentru analiz.
Unele metode de examinare a urinei au drept scop s determine posibilitilefuncionale ale
rinichilor. Cea mai simpl metod este determinarea diurezei din ultimele 24 h.
Explorarea mecanismelor de dilutie si concentratie se realizeaza in modobisnuit cu ajutorul
probei de dilutie si concentratie, imaginata de Volhard.
.Functia de concentrare (economisirea apei) si de dilutie (economisireaelectrolitilor) se
desfasoara la nivelul tubilor si a canalelor colectoare. Seexploreaza deci functia tubulara.
Proba de dilutie se incepe dimineata penemancate. La ora 7 bolnavul isi goleste vezica, apoi
pana la ora 7,30 ingera 1,5 1ceai. De la 8 la 12 din jumatate in jumatate de ora, bolnavul sta
in repaus la pat siurineaza in borcane diferite. La fiecare emisie se masoara cantitatea si
densitateaurinii. Normal, in primele 2 ore se elimina jumatate din lichidul ingerat (750 ml),iar
restul in urmatoarele 2 ore. Densitatea urinei trebuie sa scada la 1 001 -1 003.Proba de
concentratie se practica in continuare. La dejun si seara se prescrie bolnavului un regim uscat:
carne, oua, branza, paine prajita, sunca. Urina serecolteaza la fiecare 4 ore (la orele 16-20-24
- 4 - 8), in borcane separate. in modnormal, densitatea depaseste 1 028, putand urca pana la
1035. Densitatea sub 1025indica semne de insuficienta renala moderata (hipostenurie). Cand
densitatea nudepaseste 1010-1011 (izostenurie), insuficienta renala este grava.Proba de
concentratie este mult mai utila decat proba de dilutie, deoareceeste mai putin influentata de
factori extrarenali, iar functia de concentratie este mai precoce alterata in cursul leziunilor
renale. in insuficienta renala compensata,capacitatea de concentrare este mult mai scazuta,
in timp ce capacitatea de dilutieramane normala. in insuficienta renala grava decompensata, si
dilutia siconcentratia sunt pierdute. Proba de dilutie este contraindicata in caz deinsuficienta
cardiaca, hipertensiune severa etc.Proba de concentratie trebuie evitata in insuficientele
renale avansate, cu hipe-razotemie sau edeme.Proba Gurevici este o varianta a probei
Volhard
, interpretarea fiind identica. Seincepe cu proba de concentratie si se continua cu cea de
dilutie, administrandu-seinsa numai 600 ml apa. Proba
Zimnitki
se recomanda bolnavilor ambulatori siconsta in masurarea densitatii si a volumului urinei din
8 prize separate de urina,recoltate timp de 24 de ore, la fiecare 3 ore, bolnavul primind in ziua
recoltarii ocantitate de apa si o alimentatie obisnuita. in conditii normale apar mari variatii
dedensitate, depasind in unele esantioane 1 025 -1 030. in afectiunile renale, valorilesunt
foarte apropiate si nu depasesc 1 018 - 1 025. Explorarea globala a functiilor renale se face
cercetand substantele azotate, functia de osmoreglare, echilibrulacido-bazic, functia de
eliminare a colorantilor. Aceste probe devin de obicei patologice cand apare o insuficienta a
mai multor functii renale sau chiar globala, prin progresarea leziunilor.
Retentia substantelor azotate in sange apare in majoritatea bolilor renale. Valorilenormale de
acid uric sunt de 0,03 - 0,05 g %c. Deci, hiperuricemia precoce este un semn de alarma. Dar
acidul uric creste si in unele afectiuni extra-renale: guta, leucemie, pneumonie etc.Ureea are
ca valori normale cifrele de 0,20 - 0,40 g%o. intre 0,40 si 0,50 g%e se considera ca este o
azotemie de alarma, iar valorile peste 0,50 g%e(hiperazotemie) reprezinta un semn de
insuficienta renala. Apare inglomerulonefrite acute si cronice, scleroza renala, pielonefrite.
Hiperazotemia poate fi datorata si unor cauze extrarenale: regimuri bogate in proteine,
regimurilipsite de sare sau eliminari mari de sare (varsaturi, diaree, transpiratii),insuficienta
Page 46 of 48

cardiaca cu oligurie, hemoragii etc.Cresterea creatininei peste valoarea normala de 1 mg%,


caracterizeaza insuficientarenala, retentia fiind cu atat mai mare, cu cat gradul de afectare al
functiei renaleeste mai important.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria). Medicii din antichitate au observat
ca urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si albinele si aunumit-o urina de
albine. Ei foloseau aceste insecte pentru descoperireadiabetului, metoda aceasta fiind cea
mai veche analiza medicala care secunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau
rapid diagnosticul de diabetzaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa
cum s-a aratat laanalizazaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200
mg/100 mlsange, glucoza (zaharul) trece prin filtrulrenalsi se elimina prin urina, de unde
poate fi analizata. De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci siin alte
situatii, de exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri,dupa diferite
medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeazatratamente cu hormoni. Exista
persoane care, fara sa aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina
(diabet renal). Acest fapt se datoreaza unuidefect al filtrului renal care permite trecerea
glucozei in urina, care nu influenteazastarea de sanatate a persoanei respective.
Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la diagnosticul de
laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat.
Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor cetonicidin urina: infectii microbiene,
intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau dupa unregim alimentar sarac in dulciuri si bogat
in grasimi, in cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi
produc o reactie falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3
plusuri.
Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie.
In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dandculoare galbena pielii, iar
din sange trec in urina, colorand-o in brun. In modnormal, pigmentii biliari sunt absenti in
urina. Prezenta lor se notifica prin expresiaprezenti.
Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala.Insa in
bolile de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) inintoxicatiile care ataca
ficatul, in boli ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de
digestie(enterita,colica,constipatie) urobilinogenul estefoarte crescut. Prezenta sa in urina se
exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prinexpresia normal sau crescut.
Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urinaconcentratia lor e
mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice excesde minerale din sange si din
organism.
Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric,creatinina, ureeasunt, de
asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina seface mai rar,
deoarece analiza sangelui ofera date mai precise.
Analiza calculilor urinari
Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara,datorita
solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin urina. Calculii
urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii alecailor urinare.Analizacalculilor se
face pentru stabilirea compozitiei lor chimice,cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie
luate pentru prevenirea formarii denoi calculi. De aceea, bolnavul care are o criza de rinichi
(colica renala) trebuiesa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualulcalculsi a-l aduce
Page 47 of 48

lalaborator ca sa fie analizat. In vederea recuperarii calculului (mai ales daca estemic)
bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Apoiurina se filtreaza
printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea formariicalculilor se face in primul
rand prin regim alimentar. Astfel, persoanele care aufacut calculi de fosfat de calciu vor evita
alimentele bogate in calciu si fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de
calciu vor consuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata,
ceai etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de
carne.Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari,la
indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire acalculozei urinare.
Analiza microscopica a urinei
Elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. se potobserva
numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta pentru sanatate, dar
cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la punerea unuidiagnostic. La femei unele din
aceste elemente pot proveni nu numai din urina ci sidin sfera genitala. De aceea pentru a evita
unele confuzii, la femei se recomandarepetarea examenului microscopic din urina recoltata
dupa toaleta prealabila.
Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezicii urinare si ale rinichiului
pot deveni numeroase.
Leucocitele sunt celule sanguine albe, care au trecut in urina din sange(leucociturie) de obicei
cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi).
Hematiile(globulele rosii) provin din sange si indica o sangerare (hemoragie) lanivelul cailor
urinare sau ale rinichilor. Infectiile urinare acute (cistita,glomerulonefrita, pielocistita),
infectiile urinare cronice ( pielonefrita, tuberculoza),calculii urinari, tumorile, bolile de sange,
hipertensiunea arteriala, etc., suntinsotite de eliminari de sange in urina (hematurie). Uneori
hematuria este asa demare incat sangele care coloreaza urina, producand cheaguri, se vede si
cu ochiul liber. Dar sunt persoane care prezinta hematurie fara a avea vreo boala oarecare ci
datorita unei debilitati ereditare a rinichilor (hematurie congenitala).
Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de boli are
rinichilor (glomerulonefrita, nefroza).
Cristalele urinare de natura minerala sau organica se gasesc la toate persoanele.Insa sunt
persoane care elimina aproape permanent cristale numeroase de acid uric si de oxalat de
calciu, mai ales cand urina este prea concentrata. In astfel de situatii exista riscul de a se
forma piatra la rinichi. Si unele medicamente (sulfamildele) pot sa se elimine sub forma de
cristale, perturband filtrarea urinei la nivelulrinichiului. Un consum mai crescut de lichide
poate sa previna formarea de cristalein urina.
Microbii care se pot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare. Se observa la
microscop. Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urinase face numaratoarea
la microscop (proba Addis) in felul urmator: dimineata bolnavul goleste vezica urinara dupa
care sta in repaus la pat trei ore. Apoi serecolteaza toata urina stransa in acest timp si se aduce
la laborator. Urina seexamineaza la microscop numarandu-se elementele celulare. Numarul
de elementecelulare gasite se exprima pe mililitru de urina si pe minut.
Valori normale
- Leucocite = 2500 pe ml/minut
- Eritrocite = 3000 pe ml/minut

Page 48 of 48