Zoe Trahanache

~caracterizare~
"O scrisoare pierduta ",
de Ion Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas defnitiv in literatura
romana printr-o opera monumentala, alcatuita din comedii,
nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face
o adevarata radiografie a societatii romanesti, inaugurand o
epoca literara de inalta valoare artistica, atat din punct de vedere
tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana
astazi. Caragiale satirizeaza sclipitor incultura, imoralitatea,
coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a
cuvantului, toate acestea find imbracate in mantia transparenta a
unei spoieli de cultura, a unui parvenitism provocator, atitudini ce
se manifesta nu la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un
succes rasunator pe scena Teatrului National din Bucuresti, la
data de 13 noiembrie 1884.
Piesa "O scrisoare pierduta" este o comedie realista de
moravuri sociale si politice, in care Caragiale ilustreaza dorinta de
parvenire a burgheziei In timpul campaniei electorale pentru
alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in
campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii
opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali independent!" - si
membrii partiduiui de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe,
Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje
ridicole puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile
sociale si politice ale vremii.
Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui
Tipatescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care
reprezinta doamna distinsa din societatea burgheza, nefacand
parte, ca celelaite eroine, din lumea mahalalelor. Zoe
intruchipeaza tipul cochetei, este inteligenta, autoritara,
ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Marcheaza in
comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizeaza starile
morale ale societatii burgheze.

Comicul de caracter reliefeaza insusirile ce reies, in mod

indirect, din atitudinea, faptele si vorbele doamnei Trahanache,
iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte
personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate
a comicului.
Zoe este un personaj caricatural, principalele trasaturi decurgand
din manifestarea diversificata a comicului, care defineste
contradictia dintre esenta si aparenta. Zoe vrea sa para o
doamna distinsa, o sotie fidela si o familista autentica, insa
esenta caracterului sau este minciuna, adulterul si perfidia.
Atunci cand pierde scrisoarea de amor este disperata din cauza
pericolului de prabusire a intregii scene de moralitate pe care si-o
construise cu atata abilitate.
Comicul de situatie defineste structura imorala a eroinei.
Doamna Trahanache avea, de 8 ani, o relatie amoroasa cu
prefectul Stefan Tipatescu si este, in piesa, pretextul dramatic din
cauza caruia se declanseaza toata agitatia deoarece pierde, din
neatentie, scrisoarea de amor primita de la amant. Documentul
devine instrumentul santajului politic in mana lui Catavencu,
adversarul politic al sotului si al amantului ei. Catavencu o
ameninta ca publica scrisoarea in "Racnetul Carpatilor", daca nu
capata in schimb postul de deputat. Ca urmare, Zoe se dovedeste
o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine
ca sa-si salveze onoarea. Pentru a-l convinge pe Tipatescu sa
accepte candidatura lui Catavencu, ea recurge la rugaminti si
lamentatii -"Fanica, daca ma iubesti, daca ai tinut tu la mine
macar un moment in viata ta, scapa-ma, scapa-ma de rusine",
dupa care trece la amenintarea cu sinuciderea - "Trebuie sa-mi
cedezi, ori nu si atuncea mor si daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi
muri poate sa se intample orice". Cu o energie impresionanta la o
femeie ce parea sensibila si neajutorata, ea se dovedeste a fi o
combatanta apriga si ameninta: "Am sa lupt cu tine, om ingrat si
fara inima".
Desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vot, ea isi impune
candidatul, pe Nae Catavencu, in numele unui interes strict
personal, acela de a capata scrisoarea de amor, altfel si-ar fi
distrus prestigiul si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji
de care beneficia din plin: "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru
Catavencu, barbatul meu cu toate voturile lui trebuie sa fie
pentru Catavencu. In sfarsit, cine lupta cu Catavencu lupta cu
mine...". Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate,
conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de

puterea si influenta ei - "al dumneavoastra, coane Fanica si-al

coanii Zoitica"- (Pristanda). Are asupra barbatilor o seductie
aparte, care o face intelegatoare, generoasa, savarsind cu
delicatete gestul de iertare a lui Catavencu atunci cand isi
recapata "scrisorica", asigurandu-se cu abilitate de devotamentul
acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, consolandu-l ca
aceasta "nu-i cea din urma Camera". Cetateanul turmentat
inchina si el: "In cinstea coanii Joitichii ca e dama buna!".
Caracterizarea Zoei se face atat in mod indirect, prin vorbele,
faptele si gandurile eroinei, precum si direct de catre celelalte
personaje. Pe langa dialog si monolog, o modalitate aparte o
constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii ori indicatii
scenice ,prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata
si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele
noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare
directa. De pilda, atunci cand Zoe il intalneste pe Trahanache
prima oara dupa aflarea despre existenta scrisorii, dramaturgul
noteaza: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in
brate)", pentru a sugera shiretenia femeii de a parea sensibila si
distrusa de suparare, iar putin mai jos , "(toti o ingrijesc)", care
trimite aluziv la ideea ca Zoe se bucura de simpatia barbatilor,
asupra carora exercita o seductie deosebita. Tipurile feminine ale
Zoei sunt surprinse sugestiv: "(incepand sa se jeleasca si
cazandu-i ca lesinata in brate)", ("zdrobita)", "(revenindu-i
deodata toata energia) ", "(cu energie crescanda) .
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii,
conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a
gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia,
incultura, demagogia si fatarnicia: "Niciodata gandirea n-are alt
vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa
si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".