Sunteți pe pagina 1din 3

Poemul este o specie a genului epic in versuri in care se imbina cu elemente

epice, lirice si dramatice, apelul la alegorie si simbol, prezentarea unor pesonaje cu


functie de simboluri sau masti ale eului poetic, pentru a ilustra prin apelul la
concret viziunea despre un aspect abstract.
Ca si current literar, Luceafarul este o imbinare de elemente clasice si
romantic,cele din urma fiind dominante. Temele si motivele,simbolurile poetice,
cultivarea antitezelor, imaginarul oniric prin intermediuc carora se ilustreaza trairi
specific sensibilitatii romantic,viziunea poerica si maniera de prelucrare a surselor
de informatie mitologice,folclorice si filosofice se imbina cu echilibrul
compositional,renuntareea la podoabe stilistice in exces, claritatea
limbajului,atitudinea apolinica afisata de Luceafar in final care sunt elemente
clasice.
Tema principal a poemului este conditia geniului raportata la tema iubirii sic
ea a cunoasterii,insa ca sinteza a licricii eminesciene, poemul insumeaza multe alte
simboluri, teme si motive romantice.
Sursele de inspiratie sunt folclorice, filosofice si cultural mitologice. Sursa
de inspiratie folcorica a fost din mitul Zburatorului si basmul popular romanesc
Fata in gradina de aur pe care Eminescu l-a prelucrat in perioada 1870-1872 intrun poem cu acelasi titlu si, ulterior intre 1880 si 1883 in 5 variante successive cu
titlul Luceafarul. Poetul a asimilat si a transformat simboluri lirice,o serie de
antinomii in filosofia lui A. Schopenhauer despre geniul si omul comun. In acest
sens, e insusi declarat ca intentia lui a fost sa infatiseze prin intermediul alegoriei
create pe baza prelucararrii basmului,drama geniului insingurat si nefericit, a carui
conditie se afla in antiteza cu cea a omlui comun. Sursa de inspiratie cultural
mitolgica este din diverse motive din mitologia greaca hindusa si crestina.
Titlul poemului este alctuit din substantivul propriu Luceafrul
utilizat cu sens conotativ,s u g e r n d a s c e n s i u n e a s a u d o r i n a o m u l u i
comun de a atinge absolutul. Titlul unete dou mituri: unul
r omnesc, al stelei cluzitoare; i altul grecesc, a lui Hyperion, sugernd
prin aceasta natura dual a personajului de tip romantic.

Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel


cele doua planuri, cosmic si terestru, se regasesc in prima si in ultima parte,
partea a doua reflecta doar planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar
partea a treia reflecta doar planul cosmic (calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga
si raspunsul).
Opozitia romantica dintre geniu si omul comun, isi gaseste in poem o
reprezentare in opozitia planurilor terestru si cosmic.In finalul poemului,
Luceafarul exprima dramatismul dandu-si seama ca relatia om-geniu este
imposibila.Omul comun este inacabil sa-si depaseasca limitele iar geniul manifesta
dispret fata de aceasta incapacitate Ce-ti pasa tie chip de lut,/Dac-oi fi eu sau
altul?. Partea I a poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e
de factura romantica. Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn,
realizat din motive romantic. La chemarea fetei Cobori in jos luceafar
bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se intrupa,
din cer si mare, intr-un tanar un mort frumos cu ochii vii . In aceasta ipostaza,
Luceafarul are o frumusete angelica, par de aur moale. Cea de a doua intrupare,
din soare si noapte, reda ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea
lor oferindu-i mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului, insa paloarea fetei si
stralucirea ochilor, semn ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata ca atribute ale
mortii Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta
sacrificiul Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare.

n partea a doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin),


infatiseaza usurinta cu care se stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din
planul terestru. Asemanarea numelor sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din
aceeasi categorie omul comun. Portretul lui Catalin este realizat in antiteza cu cel
al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea pamanteana Baiat din flori si de
pripas.
Partea a treia este divizata in trei secvente poetice zborul cosmic, rugaciunea,
convorbirea cu Demiurgul si eliberarea.

In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de stingere, este numit


Hyperion (divinitate simbolica). El cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire
fiind gata de sacrificiu Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire/Si pentru
Toate da-mi in schimb/O ora de iubire. Demiurgul refuza cererea Luceafarului
deoarece acesta face parte din ordinea primordiala a cosmosului iar desprinderea sa
ar duce la haos. In partea a patra peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire
se petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in singurtate si liniste, sub
lumina blanda a lunii.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si
destinul de esenta nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se indreapta catre omul
comun, care este incapabil sa-si depaseasca limitele.
In concluzie, poemul Luceafarul armonizeaza elemente romantice precum
teme si motive,simboluri ale eternitatii si a vietii cu elementele clasice precum
echilibrul compositional