Facultatea de Educatie Fizica si Sport

RECUPERAREA
TRAUMATISMELOR
GENUNCHIULUI LA
SPORTIVI

Eva Aurelia Veronica

Master KTS

Varietatea si multitudinea ramurilor sportive, numarul mereu in

crestere al sportivilor de performanta, solicitarile deosebite
impuse acestora determina o gama variata si extinsa de afectiuni

al caror tratament trebuie sa fie astfel orientat, pentru a obtine

refacerea integrala si rapida a capacitatii functionale a
segmentului lezat. Obiectivul principal al traumatologiei
sportive este astfel nu atat tratarea unor afectiuni traumatice in
stadiul reversibil ci mai ales prevenirea producerii lor prin
diagnosticarea si aplicarea tratamentului in stadiul preclinic.
Aceste principii se aplica si in cazul leziunilor de menisc care,
daca sunt repede si corect tratate, fac ca reinsertia sportivului in
activitatea competitionala sa se faca cat mai repede.
Cunoasterea cauzelor care pot duce la aparitia unor
traumatisme in practicarea unor sporturi are o deosebita
importanta nu numai pentru precizarea corecta a diagnosticului,
ci mai ales pentru gasirea unor masuri care sa previna
posibilitatea producerii lor.
Riscul accidentului exista in activitatea sportiva fiind
generat de cauze cunoscute, intre care metodica gresita a
pregatirii, exagerarile in dozarea efortului si chiar intamplarea,
fiind cele mai frecvente. Depistarea si tratarea formelor
preclinice, conduita terapeutica, recuperarea sportivului sunt
numai cateva idei ce trebuiesc urmarite in scopul gasirii de
solutii viabile pentru imbunatatirea performantei.
Profilaxia traumatismelor se poate face prin determinarea
si tratarea factorilor favorizanti (concentratie redusa a Ca +, Mg
, circulatie redusa, viroze, echipament sportiv necorespunzator,
baza materaiala necorespunzatoare, greseli in procesul de
antrenament), prin programe de exercitii specifice introduse in
programul de antrenament in scopul cresterii elasticitatii
structurilor articulare si periarticulare (profilaxie primara),

precum si prin tratarea si recuperarea corecta a traumatismelor

(profilaxia secundara). Antrenamentul sportiv trebuie astfel
reconsiderat in termeni de profilaxie a traumatismelor. Teoretic
toate traumatismele musculo-scheletale pot fi prevenite printr-un
antrenament corect initiat si condus, printr-o pregatre fizica
adecvata.
Pentru prevenirea acestor traumatisme prin introducerea
in procesul de antrenament a unor exercitii specifice adresate
zonelor cu risc major si avand ca scop cresterea flexibilitatii,
mobilitatii si ranforsarea articulatiilor este absolut obligatorie
cunoasterea mecanismelor si a factorilor etiologici ce conduc la
aparitia traumatismelor.
Programele de antrenament trebuie adaptate perioadelor
de pregatire respective. Astfel in timpul perioadei pregatitoare
antrenamentele trebuie desfasurate zilnic, cu o durata de 1
ore, cu o ponderea a pregatirii fizice generale de 50-60% din
timpul alocat antrenamentului, restul antrenamentului constand
din pregatire specifica tehnica sI tactica. Un antrenament pe
saptamana poate avea specific de forta iar la sfarsitul ciclului
saptamanal se va realiza un antrenament de refacere cu
includerea intr-o inlantuire logica toate mijloacele de refacere
cunoscute.
In timpul perioadei pre-competitionale ponderea pregatirii
fizice generale este de 20% ; antrenamentele de forta se
desfasoara o data pe saptamana sau la 2 saptamani.
Programul profilactic trebuie sa se adreseaza in egala
masura intaririi tendoanelor sI ligamentelor, cresterii elesticitatii

dar sI fortei musculare in scopul fortifierii articulatiilor pe care

le traverseaza, pentru a permite atat cresterea stabilitatii cat sI a
gradului de mobilitate la acest nivel.
Este important de urmarit de asemenea diagnosticul
gradului de antrenament si al echilibrului biologic de moment al
sportivului respectiv, posibil de realizat pe baza concluziilor
desprinse in urma efectuarii unor probe cardiovasculare cu efort
standard (Martinet si Ruffier) si pe baza aprecierii valorilor unor
elemente biochimice sanguine. S-a incercat astfel punctarea
practica a cat mai multor notiuni prezentate in partea teoretica,
ceea ce speram sa ofere o imagine reala si relativ complexa a
diversilor factori implicati in traumatologia sportiva si a unor
metode de prevenire a accidentelor.
Prin realizarea acestor deziderate incidenta traumatismelor
sportive poate fi mult redusa cu o certa imbunatatire a
randamentului echipei. Lucrarea se vrea deci si o pledoarie
pentru o buna analiza medicala in perioada pregatitoare cu
aducerea la normal a tuturor constantelor biochimice implicate
in efort si in egala masura pentru un antrenament stiintific
riguros condus, cu utiliyarea unui program profilactic care sa
cuprinda exercitii nespecifice si specifice pentru asigurarea si
mentinerea unei conditii fizice optime, fost selectate pentru a
asigura incalzirea tuturor grupelor musculare.
Cercetarile epidemiologice au demonstrat ca sportivii ce
participa la diferite ramuri sportive sunt expusi diverselor tipuri
de traumatisme bazate pe factori unici pentru fiecare sport si
sportiv implicat. Abilitatea de a preveni aceste leziuni depinde
de capacitatea de intelegere a patternurilor traumatice si de

factorii de risc intrinseci si extrinseci ce stau la baza producerii

acestora, precum si de posibilitatea realizarii analizei complexe
a tehnicii de executie caracteristica fiecarei ramuri sportive.
Cheia minimizarii incidentei traumatismelor in randul sportivilor
de performanta si nu numai, consta in reducerea riscului
traumatic, prin elaborarea unor strategii de prevenire corecte si
eficiente si a unor programe de recuperare optime.
Cu toate ca problemele legate de patologia musculoscheletala sunt de interes major, atat din punctul de vedere al
incidentei crescute cat si al aspectelor de impact asupra starii de
sanatate a sportivilor, si costurilor aferente (aspecte economice
si sociale), realitate oglindita prin articolele din literatura de
specialitate, aceste studii ating laturi singulare ale fatetei
complexe ale problematicii[1] (Avramescu, T., Ilinca, I.).
Marea majoritate a cercetarilor sunt axate pe studiul
clinic si paraclinic al diversilor parametri, oferind o analiza
retrospectiva intr-un stadiu al patologiei destul de avansat.
Aceste studii nu prezinta un sistem fiabil si neinvaziv care sa
poata cuantifica si analiza datele initiale (in put) in scopul
compararii cu datele obtinute dupa aplicarea tratamentelor
corespunzatoare (out put), permitand astfel si adaptarea
permanenta a terapiei de prevenire/recuperare si optimizarea
acesteia.
In acest context apare ca fundamentala activitatea
preventiva, de depistare a cauzelor si mecanismelor accidentelor
(Avramescu, T., Ilinca, I. ).

In ultimii ani a fost dezvoltata o conceptie preventiva a

recuperarii care mai nou s-a extins prin aplicarea de programe de
exercitii utilizate pentru prevenirea de leziuni sau a deficitelor
functionale determinate de tulburari anterioare biomecanice sau
ale lantului kinetic ce contribuie la instalarea unor leziuni
musculo-scheletice denumite si programe profilactice (Dragan,
I.). Totusi, pe plan national exista putine studii si articole de
specialitate bazate pe interventia programelor de exercitii
profilactice, specifice traumatismelor, in cadrul antrenamentului
sportiv.
In acest sens demersul operational al cercetarii isi
propune sa stabileasca relatiile existente intre factorii potential
limitativi ai performantei sportive, cu accent pe cel traumatic,
precum si impactul lor asupra performantei sportive.
Tratamentul in traumatologia
urmatoarelor obiective:

sportiva

1.

Combaterea durerii, imediat si intensiv.

2.

Relaxarea musculara medicamentoasa.

se

adreseaza

3. Combaterea tulburarilor circulatorii sanguino-limfatice si a

permeabilitatii vasculare (oprirea producerii edemului tisular sau
a hidartrozei articulare).

4.
Imobilizarea segmentului lezat,folosind modalitati de
imobilizare functionala care sa permita lucrul cu celelalte
segmente.
5.

Terapie medicamentoasa si cu agenti fizici

6.

Psihoterapia

7.
Ulterior se va folosi cultura fizica medicala pentru
refacerea totala, functionala a
a segmentului lezat si redobandirea potentialului biologic.
In cadrul producerii traumatismului exista un circuit
vicios fiziopatologic si anume traumatismul provoaca durere,
edem, contractura antialgica. Durerea mareste edemul si
contractura iar acestea vor intensifica durerea. Cea mai veche
modalitate de reducere a durerii si inflamatiei o reprezinta
crioterapia, initial prin folosirea ghetii. Actual se utilizeaza
pachete speciale (Cold Pack) masajul cu gheata, spray
refrigerant, pansamente refrigerante, etc.
Primul raspuns al organismului , imediat dupa
aplicare,consta in vasoconstrictia locala a vaselor sanguine
subcutanate cu scaderea fluxului sanguin si reducerea
inflamatiei, extravagarii sanguine si a eliberarii de histamina.
Crioterapia utilizata in primele 24 - 72 de ore dupa
traumatism reduce metabolismul celular si consumul de oxigen
la nivelul tesutului afectat permitand astfel viabilitatea celulelor
lezate si reducaand procentul de reparatie celulara ulterioara. De

asemeni aplicarile reci pot reduce si spasmul muscular ca si

descarcarea de impulsuri nervoase responsabile de senzatia de
durere ( motoneuronii gama si neuronii senzitivi din ganglionul
spinal).
Combaterea durerii imediat si intensiv se realizeaza prin
administrarea de medicamente antialgice. Se prefera
administrarea preparatelor cu dublu efect: antialgic si
antiinflamator pentru intreruperea cercului vicios fiziopatologic.
In cazul unui traumatism procesele inflamatorii acute predomina
in primele 48 de ore dupa accidentare. Initial inflamatia este
mediata de amine vasoactive de tipul histaminei si serotoninei
care determina cresterea fluxului sanguin si a permeabilitatii
vasculare (primele 60 de minute). In mentinerea raspunsului
inflamator intensiv apoi o serie de mediatori, fie produsi ai
metabolismului acidului arahidonic (via prostaglandine sau
leukotriene) fie ai sistemului complementului, bradikinina si
fibrionopeptidele.
Dupa primele 48 de ore rolul principal este preluat de
raspunsul celulelor cu fagocitarea si digestia produsilor
inflamatiei. Celulele implicate in aceste procese sunt neutrofilele
si macrofagele tisulare care in anumite conditii pot implica in
procesul de distrugere si tesuturile vecine neafectate.
In tratamentul inflamatiei se disting doua mari clase de
produse farmacologice: antiinflamatoare nesteroidiene si
corticosteroizii.
Ca indicatii generale se admite ca pentru vindecarea
totala a procesului inflamator sunt necesare 2 - 3 saptamani de

administrare a dozei adecvate. Nu se recomanda utilizarea

concomitenta a mai multor produse cu exceptia asociatiei
Aminofenazona si alt inflamator nesteroidian. Corticosteroizii
sunt in general interzisi in practica sportiva (doping) cu exceptia
administrarilor locale (unguent, infiltratii) cu obligativitatea
notificarii in scris. Mecanismul de actiune consta in inhibarea
eliberarii de acid arahidonic, scaderea migrarii leucocitelor si
stabilizarea lizozomilor. In cazul inflamatiilor cronice scad
proliferarea fibroblastilor si sinteza fibrelor de colagen.
Este indicata combinarea unui preparat de scurta cu unul
de lunga durata ca si administrarea unui anestezic pentru
reducerea rapida a durerii. Efectele adverse sistemice sunt rar
intalnite, dar cele locale pot fi importante (degenerarea
cartilajului articular dupa infiltratii repetate, atrofii subcutanate,
afectari de tendoane).
Relaxarea musculara medicamentoasa se obtine cu
ajutorul miorelaxantelor. Lipsa unei contracturi algice impiedica
producerea la nivelul articulatiilor a hidartrozei, favorizaand in
acelasi timp circulatia sanguina si limfatica care previne
producerea edemului la nivelul tesuturilor. Se utilizeaza
frecvent: cloraxazon (Paraflex) caate 1 - 2 comprimate de 3 - 4
ori/zi (asociat cu Paracetamol sau Aspirina); Mydocalm 1
drajeu de 3 ori pe zi (se incepe cu doza mica).
Psihoterapia este importanta in mentinerea tonusului
cortical. Ea se refera la informarea exacta a sportivului asupra
evolutiei traumatismului facaandu-l sa participe activ la
procesul de vindecare.

Imobilizarea segmentului lezat devine necesara caand

continuitatea formatiei anatomice lezate nu mai exista atat la
nivelul unor formatii elastice sau semielastice (rupturi de
muschi, capsule sau ligamente) cat si la unele segmente osoase
(fracturi, fisuri).
Este de preferat ca imobilizarea sa se faca la inceput
numai prin atela gipsata, pentru primele 2 - 3 zile. Aceasta
deoarece aplicarea unui aparat ghipsat circular inca de la inceput
are neajunsul ca dupa cateva zile el devine larg atat datorita
retragerii edemului initial posttraumatic, cat mai ales hipotrofiei
musculare functionale, imobilizarea producand o scadere
spectaculoasa a maselor musculare.
Modalitatile particulare ale imobilizarilor gipsate la
sportivi se refera in special la aparatele gipsate gambiero plantare (de altfel acestea sunt si cele mai frecvente), care in
aceste cazuri constau in obtinerea imobilizarii functionale. Prin
aceasta intelegem realizarea unui astfel de aparat gipsat care,
imobilizand segmentul lezat, sa permita mobilizarea membrului
in intregime. Aceasta modalitate se refera bineinteles la
traumatismele sportive curente (entorse, luxatii, rupturi de
ligamente, fisuri), nefiind valabila si in cazul fracturilor care
urmeaza metodologia clasica a traumatologiei generale.
Durata imobilizarii in traumatismele sportive curente
trebuie sa fie optima, insufucienta sau excesul aducand
importante prejudicii recuperarii.
Principalele elemente care determina aprecierea duratei
necesare imobilizarii sunt: gravitatea leziunilor, natura

histologica a tesuturilor afectate si varsta subiectului. Gravitatea

leziunilor se refera in primul rand la marimea rupturilor
anatomice ale tesutului interesat. In cazurile de rupturi totale (de
muschi sau tendoane), din cauza retractiei capetelor,
imobilizarea este contraindicata, recomandandu-se
sutura
chirurgicala de urgenta. Al doilea element care determina durata
imobilizarii este natura tesuturilor anatomice lezate, stiut fiind
ca tesuturile au potentiale de regenerare biologica de
vascularizatie (deci de troficitate) diferite pe regiuni. In aceasta
idee rupturile musculare fibrilare sau
vasculare vor fi
imobilizate 10 zile, entorsele fara ruperea ligamentelor si
capsulei 14 zile, iar cele cu ruperea acestor formatiuni 21 de
zile, smulgerile osoase si fisurile minimum 30 de zile. Fracturile
intra in competenta osoasa a ortopedului avand alte principii. Al
treilea element, varsta, reduce sau prelungeste imobilizarea in
general cu 25 - 30% din durata obisnuita daca subiectul are pana
la 20 de ani sau respectiv peste 30 de ani.
Terapia cu agenti fizici utilizeaza curentul electric,
energia calorica (termoterapia), terapia cu ultrasunete,
fototerapia, terapia prin campuri magnetice de joasa frecventa.
In ultimul timp in acordarea primului ajutor si al
tratamentului diverselor afectiuni s-au impus si metode
traditionale ce include presopunctura si acupunctura. Conceptia
acestor metode consta in aplicarea intepaturilor (presiunilor
asupra unor puncte precis determinate ale suprafetelor cutanate
considerate drept locuri de condensare a unei energii pe care
omul integrat in natura si asemanat unei plante o primeste din
aer si din pamant. Aceasta energie alimenteaza neintrerupt si
succesiv organele corpului omenesc, circuland pe cai

corespunzatoare fiecarui organ, numite meridiane si definite prin

denumirea organului pe care fiecare meridian il reprezinta
energetic (12 meridiane). Desi cei care practica presopunctura
trebuie sa cunoasca localizarea pe corp a sute de puncte
energetice, pentru primul ajutor este nevoie sa se cunoasca
localizarea a numai aproximativ a 24 dintre cele mai cunoscute.
Ele pot fi folositoare dupa un traumatism prin influentarea
durerii dar si sistemelor organice care controleaza functii vitale
ca respiratia, circulatia, starea de constienta.
Formele de
presopunctura difera in functie de forta, durata si locul in care se
exercita presiunea.
Folosirea kinetoterapiei urmareste
refacerea anatomica si recuperarea functionala a segmentului
traumatizat. Spre deosebire de conceptiile mai vechi nu se aplica
inca din primele zile sub forma mobilizarii precoce a
segmentului respectiv. Formele si mijloacele kinetoterapiei
trebuie sa fie in concordanta cu caracteristicile biologice ale
fazelor evolutiei clinice expuse mai sus (tabel 1).

Program de recuperare pentru genunchi

Incalzirea: Inainte de a efectua exercitiile, pacientul se va incalzi timp de 5 10
minute cu ajutorul unor miscari cu impact minor, precum mersul pe jos sau pe o
bicicleta stationara.
Intinderea muschilor: Dupa incalzire, se vor efectua exercitii de stretching. Abia
dupa aceea se va trece la exercitiile de tonifiere musculara. Cand se vor termina

exercitiile de tonifiere, programul va fi finalizat prin reluarea exercitiilor de

intindere.
Nu ignoram durerea: In mod normal nu trebuie sa se resimta nici o durere in
timpul exercitiilor.
Muschii vizati: Grupele de muschi vizate de acest program de recuperare includ:

Cvadricepsul (coapsa anterioara)

Ischio-gambierii (coapsa posterioara)

Muschii abductori (coapsa exterioara)

Muschii adductori (coapsa interioara)

Muschii fesieri

EXERCITII DE STRETCHING
1. Intinderea tendonului lui Ahile
Principalele grupe de muschi lucrate: complexul gastrocnemian-solear (partea
posterioara a gambei); Pacientul trebuie sa resimta aceasta intindere in gamba si in
glezna

Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 4;
Zile pe saptamana: 6-7
Instructiuni detaliate
P1 pacientul sta cu fata la perete si cu piciorul sanatos indreptat in fata.

 T1 indoaie usor genunchiul. Tine piciorul afectat in spate si drept

(genunchiul in extensie), cu talpa si degetele usor indreptate spre interior;
T3 tine ambele talpi pe podea si impinge coapsele inspre zid;
T4 mentine pozitia timp de 30 de secunde si relaxeaza pentru inca 30 de
secunde.
Repeta miscarea.
Important: Pacientul nu trebuie sa arcuiasca spatele
2. Intinderea cvadricepsului in pozitia stand"
Principalele grupe de muschi lucrate: Cvadricepsii; Pacientul trebuie sa resimtai
aceasta intindere in partea anterioara a coapsei
Echipament necesar: nici unul
Repetari: 2-3; Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. pacientul se sprijina de spatarul unui scaun sau de un perete pentru a-si pastra
echilibrul;
T 1 Indoaie genunchiul si ridicata calcaiul spre fese;
T.2. Apuca glezna cu mana si trageti usor calcaiul spre corp;
T.3. Mentine pozitia timp de 30 pana la 60 de secunde;
Repeta exercitiul cu celalalt picior.
Important: Nu arcuieste spatele

3. Intinderea ischiogambierilor din decubit dorsal

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii ischio-gambieri; Trebuie sa
resimtiti aceasta intindere in coapsa posterioara si in spatele genunchiului

Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2-3; Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. Pacientul se aseaza pe spate cu ambii genunchi indoiti;
T1. ridica un picior de pe podea si indrepta genunchiul spre piept; inchide
palmele in spatele coapsei, sub genunchi;
T2. tine piciorul indreptat in sus si trage usor de el spre cap pana cand simte
o intindere (daca are dificultati in a inchide palmele in spatele coapsei, folosim un
prosop; apucand marginile prosopului si tragand de picior inspre pacient.);
T3. mentine pozitia intre 30 si 60 de secunde
T4. relaxeaza pentru 30 de secunde;
Repetam si cu celalalt picior.
Important: pacientul nu trage de articulatia genunchiului

EXERCITII DE TONIFIERE MUSCULARA

4. Genuflexiuni

Principalele grupe de muschi lucrate: Cvadricepsii, muschii fesieri,

ischio-gambierii;
Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat,
se va creste dificultatea prin tinerea unor greutati in mana. Incepem cu
greutati de cate 2 kg si adaugam progresiv greutati pana la 4 kg.
Repetari: 3 seturi de cate 10; Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. Stand, cu varful picioarelor departate; mainile pot fi tinute pe coapse sau
intinse in fata; daca este nevoie, folosim spatarul unui scaun sau un perete
pentru echilibru;
T.1. pacientul tine pieptul in fata si coboara usor coapsele aproximativ 25
cm, ca si cand se aseza pe scaun;
T.2. plaseaza greutatea corpului pe calcaie
T.3. mentine pozitia timp de 5 secunde;
T.4. impinge in calcaie si revine in pozitia stand
Important: Nu se va apleca cu trunchiul in fata

Tonifierea muschilor ischio-gambieri

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii ischio-gambieri;

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat,

vom creste dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna.
Repetari: 3 seturi de cate 10;
Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. pentru a-si mentine echilibrul, pacientul se va sprijini de spatarul unui
scaun sau de un perete;
T.1. indoaie genunchiul afectat
T.2. ridica calcaiul spre tavan cat de sus poate pana simte durere;
T.3. mentine pozitia timp de 5 secunde,
T.4. relaxeaza
Repeta intregul exercitiu.
Important: pacientul flecteaza talpa si tine genunchii apropiati

Ridicarea pe varful picioarelor

Principalele grupe de muschi lucrate:

complexul gastrocnemian-solear (partea posterioara a gambei);

Echipament necesar: un scaun pentru sprijin

Repetari: 2 seturi de cate 10;
Zile pe saptamana: 6-7
Instructiuni detaliate
P.I. stand astfel incat greutatea corporala sa fie distribuita in mod egal pe
ambele picioare; pacientul se tine de spatarul unui scaun sau de un perete
pentru echilibru;
T.1. ridica piciorul sanatos de pe podea astfel incat toata greutatea sa fie pe
piciorul afectat;
T.2. ridica calcaiul piciorului afectat cat de sus poate,
T.3. coboara calcaiul;
Repeta miscarea de 10 ori.
Important: pacientul trebuie sa-si pastreze greutatea centrata pe varful
piciorului cu care lucreaza

7.Extensia genunchilor

Principalele grupe de muschi lucrate: cvadricepsii;pacientul trebuie sa

resimta acest exercitiu in partea anterioara a coapsei

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat,

crestem dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Incepem cu
greutati de cate 2 kg si adaugam progresiv greutati pana la circa 4 kg.
Repetari: 3 seturi de cate 10;
Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. Asezat, cu spatele drept, pe un scaun sau pe o bancheta;
T.1. pacientul contracta muschii coapsei si indreapta usor piciorul afectat
ridicandu-l cat de sus poate
T.2. contracta in continuare muschii coapsei si mentine pozitia timp de 5
secunde;
T.3. relaxeaza si readuce piciorul pe podea;
Important: Nu balansam piciorul si nu fortam ridicarea acestuia mai
sus decat este posibil fara durere
9. Extensia coapsei din decubit ventral
Principalele grupe de muschi lucrate: ischio-gambierii, muschii fesieri;

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat,

crestem dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna
Repetari: 3 seturi de cate 10;
Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. decubit ventral, cu picioarele intinse; capul sta sprijinit pe brate;

T.1. pacientul contracta muschii fesieri si muschii coapsei ridicand piciorul

cat de sus poate;
T.2. mentine pozitia timp de 5 secunde;
T.3. cobora piciorul si relaxeaza timp de 2 secunde;
Important: Tinem in permanenta bazinul lipit de podea

10. Abductia soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: abductorii

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat,

crestem dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna.
Repetari: 3 seturi de cate 20;
Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. decubit lateral, cu piciorul afectat deasupra si piciorul de dedesubt indoit
astfel incat sa serveasca drept suport;
T.1. pacientul intinde piciorul de deasupra si il ridica la 45;
T.2. mentine pozitia pentru 5 secunde;
T.3. coboara usor piciorul si relaxeaza pentru 2 secunde;
Important: Nu rasucim piciorul in efortul de a-l ridica mai sus
11. Adductia soldului
Principalele grupe de muschi lucrate: adductorii;

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat,

crestem dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna
Repetari: 3 seturi de cate 20;
Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. decubit lateral, pe partea cu piciorul afectat, cu ambele picioare intinse
bine;
T.1. pacientul indoaie piciorul de deasupra si-l incruciseaza peste cel afectat,
ca in figura;
T.2. ridica piciorul afectat la aproximativ 15 20 cm de la podea;
T.3. mentine pozitia timp de 5 secunde;
T.4. coboara usor piciorul si relaxeaza timp de 2 secunde;
Important: pacientul pune o mana pe podea in fata abdomenului
pentru a impiedica alunecarea in fata

12. Exercitii cu banda elastica

Principalele grupe de muschi lucrate: cvadricepsii, ischio-gambierii;

Echipament necesar: Exercitiul este mai eficient daca se utilizeaza o banda

elastica cu rezistenta potrivita.
Repetari: 3 seturi de cate 10;
Zile pe saptamana: 4-5
Instructiuni detaliate
P.I. decubit dorsal, asezam centrul benzii elastice in centrul talpii si rugam
pacientul sa apuce capetele cu mainile;

T.1. contracta muschiul coapsei piciorului afectat si aduce genunchiul spre

piept;
T.2. indreapta usor piciorul, impingand in banda elastica;
T.3. mentineti pozitia timp de 2 secunde;
T.4. relaxeaza si readuce piciorul pe podea;
Important: muschii abdominali trebuie mentinunti contractati pe tot
parcursul exercitiului