Sunteți pe pagina 1din 3

Enigma Otiliei relatia incipit-final

Inceput
Romanul Enigma Otiliei , scris de catre George Calinescu , om cu o cultura
vasta ( critic, scriitor si teoretician al literaturii ), prezinta trasaturi comune specifice
operei scriitorului :utilizarea acelorasi mijloace artistice si a procedurilor de
disociere, placerea regiei (N. Manolescu) scena atacului lui mos Costache, din
capitolul al XVIII-lea - , gustul pentru grandios, jocul comentariilor. El apare in
perioada interbelica, anul 1938 si are drept puncte de plecare realitatile
contemporane autorului evenimente din mediul citadin al inceputului secolului al
XX-lea, decesul sotilor Popescu, dar si invadarea casei in cautarea banilor de catre
Simion, fratele.
Romanul este o specie a genului epic , in proza , cu o actiune ampla,
desfasurata pe mai multe planuri narative, cu conflicte puternice si numeroase, care
antreneaza un numar mare de personaje.
Enigma Otiliei este roman realist,
de tip balzacian prin : reprezentarea veridica a realitatii , tehnica detaliului
semnificativ, observatia sociala si psihologica, tipuri umane. Romanul depaseste
realismul clasic prin cateva elemente moderne: ambiguitatea personajelor
( umanizarea avarului sau constructia Otiliei prin tehnica reflectarii poliedrice ori a
comportamentismului), interesul pentru procese psihice deviante: tipul senilului si
tipul debilului. In structura de compozitie a romanului realist exista o relatie de
simetrie incipit-final. Incipitul reprezinta elementul de structura de compozitie prin
intermediul caruia se face trecerea de la realitate la fictiune. Finalul reprezinta
elementul de compozitie prin care se realizeaza trecerea de la fictional la real.
Cuprins

Titlul desemneaza unul dintre protagonistii romanului si reprezinta o structura


nominala, alcatuita dintr-un substantive comun , enigma si unul propriu,
Otilia. Acesta face referire la tehnicile moderne de constructie : reflectarea
poliedrica Otilia este vazuta diferit de personaje ( stricata si orfana Aglae ,
amenintare Aurica , fe-fe-tita mosului Costache , iubire absoluta Felix ,
o partida buna Stanica ), si comportamentismul imposibilitatea lui Felix de a
intelege comportamentul si reactiile Otiliei din prisma relatiilor : Felix-Otilia si
Pascalopol Otilia . Titlul initial a fost Parintii Otiliei ( este evidentiata tema
paternitatii, dar si relatiile dintre personaje care isi asuma rol de protector pentru
Otilia ), dar acesta a fost schimbat la sugestia editorului.
Tema este tipic balzaciana. Aceasta este reprezentata de catre ban, avere,
mostenire. Se evidentiaza doua tabere fundamentale : tabara dezinteresatilor

financiar ( Otilia apropiata de tata, iubitoare, Felix si Pascalopol) si tabara


interesatilor financiar ( Aglae, Stanica ).
Naratorul relateaza la persoana a III-a si este de tip obiectiv, dar nu este in
totalitate omniscient ( personajul reflector Felix, limiteaza omniscienta
descrierea strazii Antim, a personajelor din casa lui Costache). Perspective narativa
este obiectiva, auctoriala, viziunea din spate, iar focalizarea este zero.
Modurile de expunere intalnite sunt naratiunea, descrierea si dialogul.
Naratiunea are rol in relatarea evenimentelor din prisma inlantuirii temporal/cauzal.
Descrierea are rol in detaliere ( spatiu si personaje ) tehnica detaliului
semnificativ care confera veridicitate si are funtie decorativa si simbolica. Dialogul
are rol in individualizarea personajelor si evidentiaza psihologia personajelor
realizarea scenica din capitolul al XVIII-lea ; caracterizeaza personajele in mod
indirect si dramatizeaza actiunea sau o dinamizeaza.
Inipitul este o tehnia de constructie specific realista si estompeaza distinctia
realitate/fictiune. Acesta are rolul de a introduce cititorul in universal operei si este
construit cu ajutorul descrierii, urmand principiul de la panorama la detaliu.
Drumul lui Felix pe strada unchiului Costache fixeaza prcis coordonatele spatiotemporale : Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele
zece, un tanar intra in strada Antim, venind dinspre strada Sfintii Voievozi.
Prezinta detaliat atat cadrul exterior arhitectura strazii, a caselor, in special pe cea
a lui mos Costache : Zidaria era crapata si scorojita Un grilaj inalt si greoi de fier
ruginit si cazut putin pe spate, dovedea, pe dreapta, existenta unei curti cat si
cadrul interior ( zgarcenia lui Costache). Personajele sunt introduse in text prin
pretextul narativ al jocului de table/carti; ele vor gravita in jurul lui Costache si vor fi
sau nu interesate de averea batranului. Astfel sunt alcatuite doua tabere
fundamentale : cea a dezinteresatilor de mostenire reprezentata de catre Otilia,
Felix, Pascalopol si cea a interesatilor financiar, reprezentata de catre clanul Tulea.
Finalul este o tehnica de constructie, specific realista care estompeaza distinctia
fictiune/realitate. Acesta are rolul de a scoate cititorul din universul operei si de a il
readuce in realitate si este construit cu ajutorul descrierii.
Drumul din final reprezinta revenirea lui Felix, dupa trecerea anilor, pe strada
Antim, in dreptul casei abandonate a lui Costache Giurgiuveanu : Casa lui mos
Costache era leproasa, innegrita. Poarta era tinuta cu un lant, si curtea toata
napadita de scaieti. Nu mai parea sa fie locuita.
Incheiere
In opinia mea, relatia incipit-final este subliniata in replica Aici nu sta nimeni ,
care capata valoare simbolica, de anticipare, de confirmare a ideei ca goana dupa

avere are consecinte nefaste, dar si de simetrie de compozitie a drumului. Rolul lui
Felix este tot acela de personaj reflector, de a limita omniscienta.
Prin estomparea distinctiei realitate-fictiune, dar si a celei dintre fictiune si
realitate, ambele reprezentate prin motivul drumului, romanul prezinta un grad
ridicat de sfericitate, relatia incipit-final fiind una evident.