Sunteți pe pagina 1din 8

Catehez la Fericirile 1-5

n numele Tatlui i al Fiului i al Sfntului Duh...Binecuvinteaz....


Dreptmritori cretini, viaa prin frumuseea i complexitatea ei,prin
bucuriile i tristeile ei, ne ofer o ampl experien i o varietate de triri i
situaii, n care noi ca oameni liberi ce suntem ne putem manifesta dup
bunul plac. Dumnezeu a creat lumea i a aezat-o la picioarele noastre, a
lsat-o la discreia noastr i i-a spus omului : Iat, i pun azi nainte viaa
i binele, moartea i rul.Cci i poruncesc azi s iubeti pe Domnul
Dumnezeul tu, s umbli pe cile Lui i s pzeti poruncile Lui, legile Lui
i rnduielile Lui, ca s trieti i s te nmuleti i ca Domnul Dumnezeul
tu s te binecuvnteze(Deut 30,15-16). Aadar Dumnezeu este darnic, este
iubire, dar n acelai timp cere iubirea ca rspuns manifestat prin mplinirea
poruncilor. Dac n perioada Vechiului Testament pentru a mplini legea
credinciosul trebuia s respecte cele 10 porunci, despre care i Mntuitorul
spuneSa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa
stric, ci sa implinesc" (Matei 5, 17; n perioada Noului Testament, Domnul
Hristos, a mai dat cretinilor alte 9 ndemnuri, prin care se mplinete Legea.
Pe acestea nu le-a dat insa in chip de opriri sau porunci, ci in chip de
"fericiri", fiindca ele se potrivesc deplin cu smerenia si blandetea
Mantuitorului Hristos. Pe de alta parte, cele noua Fericiri sunt atat de
potrivite cu nazuintele sufletului crestinului, incat, numai auzindu-le, suntem
indemnati singuri sa le indeplinim. Faptul ca Mantuitorul infatiseaza laolalta
fericirea si desavarsirea arata ca acestea sunt strans legate. Intr-adevar,
nimeni nu poate fi fericit fara a fi desavarsit, iar cel ce cucereste desavarsirea
morala dobandeste prin aceasta si fericirea.
Aadar iubii credincioi, astzi vom vorbi despre fericiri oprindu-ne doar
la primele cinci i ncheind cu faptele milei sufleteti i cu enunarea lor.
Fericirile sunt cele nou ci pe care cretinul trebuie s mearg pentru a
ajuge la fericirea venic, sau cele nou virtui prin care putem dobndi

fericirea, aceste nou ndemnuri mntuitoare fiind enunate de nsu i


Mntuitorul n Predica de pe Munte.
Din prima fericire aflm c Fericii sunt cei sraci cu duhul, c a lor
este mpria cerurilor(Mt 5,3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca
prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia
cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este "saracia cu duhul". V ntrebai
sau cu siguran v-ai pus mcar vreodat problema ce nseamn cu adevrat
srcia cu duhul n acest context.
Srcia cu duhul se identific, ntr-o anumit msur, cu virtutea
smereniei. Ea presupune o atenie spiritual deosebit prin care centrul de
referin al existenei noastre se circumscrie comuniunii intime cu Dumnezeu.
Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de , cuvintele "saraci cu duhul"
inseamna "smeriti de buna voie", adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata
iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Nu
trebuie deci s nelegem prin aceste cuvinte pe cei neintelepti, nestiutori sau
simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Saraci cu duhul sunt crestinii care,
cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe
sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi
golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea
celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu
bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice.
Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci
ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe
scara desavarsirii. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica
fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca de pe
pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea
vesnica.
Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu
poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra
2

in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si


de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti
nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are
neaparata trebuinta. Smerenia se indentific cu lepdarea de sine, cu rugciunea
mistuitoare pn la lacrimi ,fapt pentru care a doua fericire are n vedere tocmai
aceast realitate.
Fericii cei ce plng c aceia se vor mngia(Mt 5,4).
Plnsul este, de cele mai multe ori, expresia suferinei, ns el poate fi i
expresia bucuriei. Oamenii lcrimeaz i n momente de suferin, dar i n
momente de bucurie. n cazul de fa este vorba numai de cei ce plang din
pricina ca se intristeaza si le pare rau pentru pacatele savarsite, cu care au
mahnit pe Dumnezeu si pe aproapele lor, ca fiul pierdut, Zaheu vamesul, sau
talharul cel rastignit de-a dreapta Mantuitorului. Aceasta este intristarea despre
care Sfantul Apostol Pavel scrie: "Intristarea, cea dupa Dumnezeu aduce
pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte"
(II Cor. 7, 10). Despre aceasta intristare vorbeste si Sfantul Apostol Petru,
aratand ca ea este pricinuita de feluritele ispite la care este supus cel credincios,
spre lamurirea credintei lui si din care iese biruitor numai cel ce rabda pana la
sfarsit (I Petru 1,6-7). Mantuitorul fericeste nu numai pe cei ce-si plang pacatele
proprii, dar si pe cei care-si frang inima si plang pentru pacatele semenilor lor,
rugand pe Dumnezeu sa le dea cainta, adica pe cei rataciti sa-i intoarca la calea
cea dreapta, iar pe cei ce traiesc fara randuiala sa-i faca sa-si indrepte viata.
Mantuitorul S-a intristat si a plans pentru pacatele celor ce locuiau in Ierusalim,
Horazin, Betsaida si Capernaum, si care nu voiau sa se pocaiasca (Matei 11, 2024; 23, 37, 38). Darul lacrimilor aducatoare de bucurie 1-au avut, de asemenea,
toti sfintii.
Fagaduinta mangaierii din aceast fericire, este unita cu indemnul de a
plange, pentru ca intristarea pentru pacate sa nu duca la deznadejde. Celor ce
plang din aceste pricini binecuvantate, Mantuitorul le fagaduieste mangaierea
harica, adica, pentru viata de acum, iertarea greselilor, scaparea de chinuri si de
3

pacate, iar pentru viata viitoare, imparatia cerurilor, adica. Despre aceasta
rasplata vorbeste Sfantul Evanghelist Ioan in Apocalipsa, cand infatiseaza
rasplata celor ce au ramas credinciosi si statornici in necaz si pe care "Mielul,
Cel ce sta in mijlocul tronului, ii va paste pe ei si-i va duce la izvoarele apelor
vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor" (Apoc. 7, 14-17).
Pentru ca lacrimile s aduc mngierea ele trebuie s fie ca o hemoragie
purificatoare a privirii, s fie i s devin izvoare ale cunoaterii spirituale, iar
cel care va tri o asemenea experiena va deveni o persoana blnd despre ca
cea despre care se vorbete n fericirea a treia.
Iat ce spune aceast fericire: "Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni
pamantul" (Matei 5, 5).
Blndeea de care vorbete aceast fericire este un rod al lacrimilor
purificatoare, dar i al srciei cu duhul sau al smereniei de care vorbete prima
fericire ea este cel dintai rod al bunatatii si iubirii aproapelui. Ea este o stare
linistita a sufletului, insotita cu silinta de a nu supara pe nimeni si a nu se supara
de nimic. Cel bland nu murmura niciodata impotriva lui Dumnezeu, nici a
oamenilor, urmand indemnul Sfantului Apostol Pavel: "Vorba voastra sa fie
totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti
fiecaruia" (Col. 4, 6). Omul bland da cuvenita cinste si ascultare mai-marilor
sai: nu batjocoreste, nu graieste de rau si nu osandeste pe semenii sai, ci se arata
pe sine totdeauna smerit. Iar cand se intampla ceva potrivnic dorintelor lui, nu
se lasa prada maniei si, mai presus de toate, nu se razbuna pentru jigniri.
Cea mai inalta treapta a blandetii este iubirea fata de cei ce ne prilejuiesc
necazuri si suparari si care se arata prin iertare si impacare (Matei 5, 23-24).
Culmea blandetii sta deci in purtarea pe care ne-o porunceste Mantuitorul, prin
cuvintele: "Binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si
rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc" (Matei 5, 44).
Dumnezeu a fagaduit celor blanzi ca vor mosteni pamantul. ntr-adevar,
este firesc ca aceia care se poarta cu blandete sa fie lipsi i de multe suparari,
necazuri si tulburari pe care le pricinuieste lipsa acestei virtuti, sa capete chiar
4

iubirea celor din jur, s triasc altfel spus ca i cum lumea ntreag, pmntul
ar fi al lor. Rasplata ii vine celui bland chiar din practicarea blandetii. Fiind
impacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine, omul bland se bucura de o stare de
liniste si siguranta deplina se simte cu adevrat motenitor deplin al pmntului
luntric, al sufletului, pe care-l va folosi pentru a deveni motenitor al vie ii
venice. Astfel trebuie intelese cuvintele Mantuitorului: "Invatati-va de la Mine,
ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Matei
11, 29). Rasplata deplina, insa, va fi data celor blanzi in viata viitoare.
Iat ce ne spune cea de-a patra fericire enunat de Mntuitorul n Predica
de pe Munte:Fericii cei ce flmnzesc i nsetoeaz de dreptate, c aceia se
vor stura(Mt 5,6)
Dreptatea la care se refer aceast fericire iubii credincio i este, desigur,
dreptatea lui Dumnezeu ce reprezint msura oricrui lucru.Dreptatea nseamn
deci mplinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, adic sfinenia, dreapta
credin i dreapta purtare. Cei flamanzi si insetati de dreptate sunt deci toti cei
ce doresc cu ardoare sa infaptuiasca si sa se infaptuiasca binele. Aceasta dorinta
este tot atat de fireasca si continua pentru cei ce triesc ntr-o via curat, ca si
foamea si setea trupeasca. Sfintii si martirii care pentru Hristos au parasit
familie, avere, voie proprie si s-au nevoit cu trairea unei vieti de inalta
spiritualitate, au dat ndeosebi dovada de o astfel de sete i foame avid de
dreptate..
Sturarea sau starea de saturaie despre care vorbete Mntuitorul n
aceast fericire nu trebuie iubii credincioi confundat cu starea de ghiftuire
sau de sietate pe care o ofer o mas mbel ugat, ci ea se refer mai degrab
la o stare de mulumire sufleteasc, de satisfacie, de apropiere de mpria
cerurilor sau de dobndire a bunurilor celor mai de pre. nsu i Mntuitorul ne
ofer elucidarea acestei probleme cnd spune : i oricine a lsat case sau frai,
sau surori, sau tat, sau mam, sau femeie, sau copii, sau arine pentru numele
Meu, nmulit va lua napoi i va lua viaa venic(Mt, 19,29).

"A fi flamand si insetat de dreptate" mai inseamna si a dori si a ne stradui


din toate puterile pentru infaptuirea dreptatii ca virtute sociala, atat pentru noi,
cat si pentru semenii nostri, nseamn deci a face bine aproapelui i a-l feri pe el
de ru, nseamn a iubi ce este corect i drept, a fi onest, cinstit i demn. Iar
cand, din pricina smereniei, saraciei, neindemanarii noastre sau a puterii
vrjmailor, suntem nedreptatiti in aceasta viata, nu trebuie s ne descurajm, ci
sa avem nadejde tare ca vom primi dreptatea noastra, daca nu chiar in viata
aceasta unde toate sunt trectoare, umbr i vis, cu siguran in viata viitoare.
Simtul dreptatii frai cretini este atat de inradacinat in fiinta omului,
incat cu drept cuvant este i poate fi asemanat cu nevoia trupeasca de hrana si
apa, fara de care omul nu poate trai. Iat cteva exemple biblice: n Vechiul
Testament, au fost flamanzi si insetati de dreptate dreptul Iov, regii David si
Solomon si, indeosebi, proorocii. Astfel, David se plange, in psalmul 73, ca pe
pamant cei rai nu sunt pedepsiti, iar dreptii nu primesc incununarea virtutii. Iar
proorocul Ieremia se revolta impotriva calcatorilor de lege (12, 1, 4). Impotriva
asupritorilor si a judecatorilor nedrepti, Isaia striga: "... Nu mai faceti rau
inaintea ochilor mei. Incetati odata! Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea,
ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, ajutati pe vaduva" (1, 16-17).
Rsplata acestei fericiri este saturarea, dup cum am explicat este deci
vorba de ncuviinarea bunurilor fgduite, de mpria cerurilor. Cu toate
acestea fericirea spune c cei flmnzi i nsetai de dreptate se vor stura, dar
nu spune cnd. Aadar iubii credincioi nu trebuie s dezndjduim atunci cnd
chiar dac facem binele i urmm dreptatea, avem parte n via de episoade
dramatice, ci trebuie s ne punem ncrederea i ndejdea n Dumnezeu i s
ateptm dup fgduina Sa, "ceruri noi si pamant nou, in care locuieste
dreptatea" (II Petru 3, 13). Avand aceasta nadejde, vom indura mai usor
suferintele legate de foamea si setea dupa dreptate, care, in toata plinatatea lor,
nu se vor potoli decat in imparatia cereasca.
A cincea fericire st n strns legtur cu a patra ntruct cu siguran cei
ce flmnzesc i nsetoeaz de dreptate au drept caracteristic definitorie
6

milostenia. Iat ce spune aceast fericire:Fericii cei milostivi, c aceia se vor


milui(Mt 5,7).
A fi milostiv fa de aproapele, nseamn la modul concret a-l ajuta s- i
duc crucea existenei sale. De aceea arhetipul milostivirii umane este Simon
Cirineanul. Milostivirea fa de altul este virtutea care purific inima de orice
ur sau rutate i o face transparent pentru vederea lui Dumnezeu. Milostenia
nsi izvorte din iubirea de Dumnezeu i de aproapele i se arat prin
ajutorarea material i moral a semenilor notri aflai n nevoie sau n momente
de grea ncercare.
Modelul desvrit al milosteniei este Mntuitorul Hristos, care ne-a
artat c la judecata de apoi faptele ndurrii sau ale milosteniei trupe ti i
sufleteti sunt cele ce ne vor deschide porile fericirii venice.
Aadar milostenia poate fi direcionat spre trup i spre suflet, dar care
sunt faptele milosteniei trupeti, i care sunt cele ale milosteniei sufleteti?
Faptele milosteniei trupeti ca i cele ale milosteniei sufleteti sunt n
numr de 7 i ele sunt urmtoarele:
1) Hranirea celui flamand, care, din pricina saraciei si neputintei, nu se
poate hrani prin munca proprie.
2) Potolirea setei celui insetat, care, din lipsa sau slabiciune, nu-si poate
alina setea;
3) Imbracarea celui gol, adica a celui care, din cauza lipsei, nu are haine
pentru acoperirea trupului;
4) Cercetarea celor in necazuri si nevoi;
5) Cercetarea celor bolnavi. Aceasta porunca se implineste mai intai prin
cuvintele mangaietoare si compatimitoare; n al doilea rnd, sfatuindu-i sa
sufere cu rabdare nenorocirea, fara cartire, ci cu binecuvantare, si facandu-i sa
inteleaga ca suferinta este ingaduita spre incercare, intarire si ispasire; al treilea,
indemnandu-i si ajutandu-i sa se spovedeasca si sa se impartaseasca si sa
primeasca Taina Sfantului Maslu; al patrulea, invatandu-i sa nu cada in credinta
desarta a celor ce voiesc sa-si castige sanatatea cu farmece si felurite inselaciuni
diavolesti, ci sa-si puna increderea si nadejdea numai in mila lui Dumnezeu si in
leacurile sfatuite de medici.
7

6) Gazduirea calatorilor, mai ales a bolnavilor si a celor lipsiti de mijloace


materiale;
7) Ingroparea saracilor si a celor pe care nu are cine sa-i ingroape,
daruind cele trebuitoare pentru inmormantarea lor crestineasca.
Faptele milei suflteti sunt urmtoarele:
1) ntoarcerea celor rtcii la cale adevrului
2) nvarea celor netiutori
3) Sftuirea celor ce au trebuin
4) Rugciunea noastr pentru aproapele
5) Mngierea celor ntristai
6) Rspltirea rului cu bine
7) Iertarea greelilor fcute de alii fa de noi.
Toate acestea respectate cu temeinicie ne vor conduce fr ndoial spre
mpria Cerurilor.
Drept mritori cretini, acum dup ce am parcurs mai bine de jumtate
din drumul acesta al fericirilor, suntem ncredinai c respectarea cu atenie i
implicare a acestor ndemnuri iubitoare i cluzitoare spre desvr ire , ne vor
asigura fericirea venic n mpria cea cereasc.
Aadar s urmm ndemnul fiecrei fericiri i s fim sraci cu duhul,
adic smerii, s ne plngem pcatele, s fim blnzi, s flmnzim i s nsetm
pentru dreptate i nu n ultimul rnd s fim milostivi.Iar dac la acestea adugm
i povuirile din celelalte patru ndemnuri i le inem pe toate ca pe un
ndreptar, cu siguran ne vom nal cu ajutorul lor spre cer ca i pe o scar cu
nou trepte la sfritul crora slluiete fericirea venic.
Aa s ne ajute Dumnezeu!!!