PROIECT REOLOGIE

Realizat : Ing. ova Raluca Mihaela

2015
1

CUPRINS
Reologia notiuni generale..3
Concepte de baza ale reologiei.3
Tensiunea...3
Deformatia.4
Constante elastice..............................5
Viteza de deformare.5
Masuratori reologice.5
Reometrul..6
Aplicatii .....7
Reologia produselor pentru ingriirea parului produse de conditionare..8
Teste realizate pe balsamul de par cu ulei de catina....10
Testul de curgere.....10
Baleiajul de amplitudine.11
Baleiajul de frecventa..12
Bibliografie...13

Reologia este tiina ce studiaz interdependena ntre solicitrile mecanice, rspunsul corpurilor i
proprietile acestora. Aceast tiin stabilete modelele matematice care descriu comportamentul corpurilor
supuse la solicitri. Acest comportament este determinat de dependena dintre fore (solicitri) i rspuns
(deformare, de exemplu).
O for sau un sistem de fore aplicat unui corp conduce la micarea acestuia. Micarea corpului poate
consta n deplasri (translaie sau/i rotaie) sau/i deformari (modificarea formei sau/i volumului). n general,
deplasarea nu modific poziia relativ a elementelor ce formeaz corpul, dar modific poziia acestuia, n
raport cu un sistem de referin exterior. Deformarea determin modificarea poziiei relative a elementelor
constituiente.
Deformarea, n cazul solidelor, are loc pn la atingerea echilibrului ntre forele interne i externe. Gradul
de deformare se schimb continuu n timp pentru fluide care nu ajung la o deformaie de echilibru. Curgerea
este fenomenul n care deformaia crete continuu i nu se mai recupereaz dup ndeprtarea forei. Curgerea
are un rol important n majoritatea operaiilor specifice tehnologiilor de sintez i prelucrare a polimerilor.
Concepte de baza ale reologiei
Tensiunea (efortul unitar)

Tensiune normal

Tensiune tangentiala

Tensiunea este fora care acioneaz pe suprafaa unui corp, cnd suprafaa tinde la zero. Tensiunile se
pot clasifica n funcie de direcia aplicrii forei pe suprafaa corpului n:
1. tensiunea normal, care se noteaz cu (fora este aplicat perpendicular pe o fa a corpului i va
produce o deformare care va modifica volumul i va lsa forma neschimbat)
2. tensiunea tangenial, care se noteaz cu (fora este aplicat tangenial sau paralel pe o fa a corpului
i va produce modificarea formei corpului i meninerea neschimbat a volumului)
Tensiunea se calculeaz cu urmtoarea formul:

unde
= tensiunea tangenial;
F = fora aplicat;
A = suprafaa corpului care susine fora.
Deformaia
Sub aciunea unei tensiuni un corp se deformeaz. Deformaia poate modifica volumul sau forma
corpului. De asemenea, deformaia poate fi elastic i se recupereaz la descrcarea corpului, sau poate fi
curgere i rmne nerecuperat.
Deformaia specific sau relativ este raportul dintre variaia n lungime produs datorit solicitrii i
lungimea iniial a segmentului de dreapt. Trebuie s facem distincia ntre deformaia specific (care se
noteaz cu ) produs de tensiuni normale i lunecarea specific (care se noteaz cu ) produs de tensiuni
tangeniale.
Deformaia specific se calculeaz cu urmtoarea formul:

unde
= deformaia specific;
l = variaia n lungime;
l = lungimea iniial.

Exist diferite tipuri de deformaii:

4

1.compresia - tensiunile normale sunt orientate spre interiorul corpului i volumul se micoreaz
2.dilatarea - tensiuni normale sunt orientate spre exteriorul corpului i volumul se mrete
3.forfecare simpl
4.forfecare pur
5.rotaie
Compresia i dilatarea fac parte din categoria deformaiilor volumice.
Constante elastice
Rezistena la solicitrle transversale se exprim prin modulul de elasticitate transversal, G, iar rezistena la
solicitrile normale se exprim prin modulul de elasticitate longitudinal, E. Se calculeaz astfel:

unde
E = modulul de elasticitate longitudinal;
= tensiunea normal;
= deformaia specific;
i

unde
G = modulul de elasticitate transversal;
= tensiunea tangenial;
= lunecarea specific.
Viteza de deformare (gradientul vitezei)
Sub aciunea unor solicitri externe corpurile deformabile se pot deforma cu viteze diferite. Deformarea
poate fi instantanee sau are loc ntr-un interval finit de timp. Viteza de deformare sau gradientul vitezei este
viteza cu care diverse planuri (ntr-un corp) sau molecule (ntr-un lichid) se mic unele relativ la cellalte.

Msuratori reologice

Reometria este tehnica de msurare a mrimilor care caracterizeaz un material cu proprieti

reologice. Reometrul este un instrument pentru studierea i msurarea caracteristicilor reologice ale
materialelor. Reometrele pot msura mrimi cum ar fi viscozitatea, coeficienii tensiunilor normale sau diferite
module dinamice. n mod ideal, un reometru ar trebui s fie capabil s detecteze modificrile proprietilor
reologice ale sistemului n condiii similare de solicitare cu cele din realitate.
Exist multe tipuri de reometre:

Viscozimetre cu bul i cupe viscozimetrice

Viscozimetre cu bil sau cu cilindru

Viscozimetre capilare
Reometre rotaionale
Reometre cu cilindri concentrici
Reometre con-plac i reometre cu plci paralele
Reometre cu geometrii speciale
Reometre dinamice
Reometre cu tensiune controlat
Reometre pentru curgere extensional

Pentru caracterizarea comportrii reologice a materialelor plastice, exist dou tipuri de experiene:

experiene de fluaj, n care se nregistreaz creterea deformaiei sub tensiune constant i din care se
deduce compliana fluajului;

teste de relaxare a tensiunii, n care se msoar scderea tensiunii n condiiile unei deformaii constante
i din care se poate obine modulul de relaxare a tensiunilor.

n reometrele moderne, sistemul de msur este att rotativ, ct i oscilator. Geometria aparatului de
msur poate fi: cilindri concentrici, con i plac, plci paralele etc. Unele reometre moderne combin rotaia i
oscilaia n acelai modul, pe cnd altele necesit module separate unul pentru rotaie i altul pentru oscilaie.
Studii reologice de mare precizie pe o gam larg de produse se pot realiza cu ajutorul unui reometru
modular Anton Paar, Physica MCR 501 prevzut cu un sistem CTD 600 sau cu un sistem Peltier de reglare a
temperaturii. Msurtorile se pot efectua pe diverse geometrii: plan-plan, con-plan sau cilindri coaxiali (figura
1).

Figura 1. Reometrul Anton Paar

Physica MCR 501
6

Reometrul dispune de un sistem de identificare i configurare automat ToolmasterTM

- sistem de configurare inteligent care transfer automat parametrii sistemului de msurare (caracteristici
constructive, constante funcionale, geometrie) i de reglare a temperaturii programului RheoPlus. Chip-ul
integrat n geometrie conine toate datele referitoare la aceasta, transferndu-le automat programului. Datele
corespunztoare accesoriilor sunt iniializate n program cu SmartLink. n acest fel, spaiul (gap) dintre
geometrii poate fi supravegheat i comandat cu ajutorul unei metode de inducie care determin dimensiunea sa
exact eliminndu-se astfel erorile provocate de fora normal sau de dilatarea termic. Aparatul este prevzut
cu lagre pe pern de aer care l fac deosebit de sensibil n domeniul solicitrilor mici i foarte mici.
De asemenea, toate analizele se pot realiza n regim de control al forei normale. Aparatul poate
funciona att n modul CSR (viteza de forfecare constant), CSS (efort de forfecare constant) ct i DSO (mod
de deformare dinamic oscilatoriu), trecerea de la un mod de operare la altul realizndu-se n fraciuni de
secund, ceea ce permite o mare flexibilitate n realizarea de teste specifice, rotaionale i oscilatorii.
Figura 2 prezint schematic dispozitivul folosit pentru studii reologice care necesit sistemul de
msurare plan-plan.

Figura 2. Schema dispozitivului plan-plan folosit pentru studii reologice

Aplicatii
Reologia este deosebit de important n industria alimentar, industria farmaceutic i cosmetic i n
industria petrolier i chimic.
Multe produse cosmetice sunt suspensii sau emulsii pentru care reologia este deosebit de important. De
exemplu, componentele solide ale amestecului trebuie s fie distribuite uniform n produs sau resuspendate cu
uurin prin agitare. Caracteristicile reologice ale amestecului vor determina tendina componentelor solide de
a se sedimenta la partea inferioar a recipientului. n cazul rujurilor, reologia va influena transferul uniform al
7

produsului pe buze, precum i meninerea formei i a consistenei la temperaturi mai ridicate. n cazul unui rollon, coninutul nu trebuie s picure din recipient n timpul aplicrii, ci tebuie s fie transferat cu uurin pe piele.
Odat aplicat, produsul nu trebuie s curg sub aciunea forei gravitaionale, ci trebuie s rmn pe piele.
Pentru cosmetice, nu numai controlul curgerii este important, ci i asigurarea absenei curgerii atunci
cnd este necesar. Astfel, o past de dini trebuie s-i recupereze structura i viscozitatea iniial dup de este
depus pe periu, iar o crem sau un ampon trebuie s aib o consisten suficient pentru a nu curge cu
uurin din mn nainte de a fi aplicat. Chiar i faza de spum a amponului trebuie s fie stabil pe pr i s
nu curg cu uurin iritnd ochii utilizatorului.

Reologia produselor pentru ingrijirea parului

-produse de conditionareIn formularile pentru unele produse cosmetice se intalnesc atat polimeri solubili in apa cat si agenti
activi de suprafata sau agenti tensioactivi. Acesti doi componenti pot interactiona conferind produsului
atributele dorite sau impiedicand aparitia unor probleme neplacute. De aceea formulatorii trebuie sa cunoasca si
sa inteleaga acest tip de interactiuni.
Masa moleculara mare a polimerilor le confera acestora proprietati speciale in solutie, iar flexibilitatea
macromoleculelor permite adoptarea unor conformatii variate , corespunzatoare atingerii conditiilor celor mai
favorabile de energie libera. Daca fortele intre polimer si solventul inconjurator sunt puternice,
macromoleculele vor tinde sa se desfaca, ceea ce se va observa printr-o crestere pronuntata a vascozitatii
solutiei. Daca insa fortele de solvatare sunt compensate de fortele coezive interne ale macromoleculei, ea se va
inghemui, vascozitatea solutiei va scadea si, la limita, polimerul de va separa din solutie.
La concentratii mici solutiile apoase de agenti tensioactivi contin o cantitate redusa de molecule
dizolvate, cea mai mare parte a acestora fiind adsorbite la interfata aer-apa. Cresterea concentratiei face ca
stratul adsorbit sa provoace scaderea tensiunii superficiale si, la atingerea concentratiei critice a agentului
tensioactiv, concentratia in exces de la suprafata ramane constanta prin adaugarea in continuare de agent activ
de suprafata in solutie. In acest punct potentialul chimic al moleculelor de agent tensioactiv favorizeaza
formarea de agregate cunoscute sub denumirea de micele. Aceste aggregate micelare provoaca segregarea
partilor hidrofobe ale moleculelor din apa inconjuratoare. Dimensiunea si forma micelelor este determinata pe
baza principiului fortelor contrare.
Aceste forte contrare sunt: interactiunile hidrofobe care cauzeaza agregarea micelara si respingerea intre
grupele de capat, care poate fi cauzata de impiedicarile sterice, de straturile de solvatare sau respingerea ionica,
ceea ce limiteaza dimensiunea micelei. Pe masura scaderii respingerii dintre grupele de capat, micelele nu-si
mai pot mentine forma sferica, fiind fortate sa adopte structuri elipsoidale si chiar cilindrice. Acesti cilindri pot
deveni infinit de lungi la scara moleculara si, daca exista intr-o concentratie suficienta, se pot impacheta
hexagonal, formand cristale lichide hexagonale. Scaderea in continuare a respingerii intre grupele de capat
poate determina dispunerea agentului tensioactiv in straturi duble infinite, fiecare bi-strat continand un strat
intermediar de apa. Aceasta este faza de cristal lichid lamelar.
8

Faza hexagonala este un gel care curge uniaxial si are o vascozitate aparenta de aproximativ zece ori mai
mare decat a fazei lamelare, prezentand o puternica dependent de timp.
Faza lamelara se aseamana cu un lichid vascos, in care straturile se deplaseaza unul peste altul, inducand
un caracter lubrifiant acestei faze.
Daca se adauga faza de ulei in cantitate suficienta sau daca concentratia agentului tensioactiv este destul
de mare, se va forma o faza hexagonala inversa, in care uleiul formeaza o faza continua, iar apa formeaza un
strat discontinuu de cilindri impachetati hexagonal. Faza hexagonala inversa este un gel cu o vascozitate
similara cu aceea a fazei hexagonale normale.
Factorii care influenteaza legarea tensidelor la polimerii neionici solubili in apa sunt:
Polimerul pentru fiecare polimer exista o masa moleculara minima sub care nu apare complexarea cu
agentul tensioactiv. De exemplu, pentru polietilenoxid cu agent de suprafata dodecil sulfat de sodium, aceasta
masa moleculara este de aproximativ 1500.
Agentii activi de suprafata se pot lega de polimerii solubili in apa numai cand polimerii contin unitati
hidrofobe. Astfel, de exemplu, agentii tensioactivi adera la metilceluloza hidrofila sau legarea este posibila in
copolimerii bloc poli(etilenoxid-propilenoxid) mai curand decat la polietilenoxidul singur. In mod similar
legarea la polivinilacetat partial hirolizat este mai buna decat pentru derivatul total hidrolizat polivinilalcoolul.
In acest sens s-a introdus notiunea de indice de hidrofobicitate fata de agenti tensioactivi anionici, care
ordoneaza polimerii astfel: polivinilalcool<polietilenoxid<metilceluloza<polivinilacetat<polipropilenoxid<
polivinilpirolidona.
Pentru agentii tensioactivi cationici ordinea este aceeasi, exceptand pozitia polivinilpirolidonei care da cea
mai slaba legatura. Motivul este ca acesta este un polimer slab cationic si sarcina de pe molecula polimera
respinge sarcina de pe agentul de suprafata.
Lungimea lantului alchil al tensidei intr-o serie omoloaga de alchil-sulfati concentratia initiala de legatura
scade cu cresterea lungimii catenei.
Polielectrolitii si agentii tensioactivi ionici de sarcini opuse studiile efectuate asupra hiroxietilcelulozei
cationice si a agentului tensioactiv anionic lauril sulfat de sodiu au aratat ca aceste componente formeaza un
puternic complex polimer/agent tensioactiv care este foarte activ superficial, in ciuda faptului ca polimerul
Sarurile adaugate in asemenea sisteme cresc efectul hidrofob si intensifica astfel legarea hidrofoba a
moleculelor agentului activ de suprafata in micele. Pentru complecsii cationici-anionici, insa, sarea ecraneaza
asocierea electrica prima responsabila de formarea complexului si astfel legarea tensidei de polimer este
slabita. Acest effect este amplificat daca sarea contine un ion bivalent de sarcina opusa celeia a polimerului.
Vascozitatea cand polielectrolitii sunt dizolvati in solutie apoasa slab ionica, respingerea electrica intre
grupele incarcate din molecula produce expansiunea poliionului, facandu-l sa adopte o conformatie puternic
intinsa, ceea ce provoaca o crestere a vascozitatii solutiei.

Teste realizate pe balsamul de par cu ulei de catina

Cu ajutorul reometrului am testat Balsamul pentru par cu ulei de catina de la Plant Activ. Prin aportul sau
bogat de vitamine A, E si F, acesta are actiune tonica si regeneranta, asigurand substantele nutritive necesare
parului pentru stralucire si elasticitate.
Am realizat trei teste: testul de curgere, baleiajul de frecventa si baleiajul de amplitudine.
1. Testul de curgere (FC flow curve)
Unul din domeniile de studiu al reologiei este curgerea. O curba de curgere este reprezentarea grafica a
comportamentului de curgere al materialelor prin care o proba este supusa unei viteze de forfecare crescatoare
sau descrescatoare, cu efortul de forfecare si vascozitateacalculate de parametrii instrumentului. Forma curbelor
de curgere indica tipul comportamentului de curgere manifestat de proba.
Rezultatul testelor de curgere consta in obtinerea curbelor de curgere si a profilurilor de vascozitate:
Comportament ideal vascos (Newtonian)
Comportament pseudoplastic (shear thinning)
Comportament dilatant (shear thickening)
In cazul de fata avem un comportament pseudoplastic (shear thinning). Valorile vascozitatii scad cu
cresterea vitezei de forfecare.
Curba de curgere

FC balsam par catina 1

Viscosity

Shear Stress

1,000

100

Pas

100

Pa

10

10

0.1
0.01

0.1

1
.

Shear Rate

10

10

1/s

1
100

2. Baleiajul de amplitudine (AS amplitude sweep)

Testele oscilatorii sunt foarte utile in descrierea microstructurii materialelor vascoelastice, acestea oferind
informatii despre structura si elasticitatea unui material. Parametrii reologici masurati sunt modulul de
acumulare G (comportamentul elastic al materialului), modulul de pierderi G (comporamentul vascos al
materialului), unghiul de faza , factorul de amortizare sau de pierderi tan = G/G si vascozitatea complexa
*.
In cazul testului de baleiaj de amplitudine se variaza amplitudinea intr-un anumit domeniu si se mentine
constanta frecventa. Acest test este utilizat pentru a determina domeniul viscoelastic linear al materialului, astfel
putand stabili parametrii corecti pentru testele oscilatorii ulterioare.
Presetari: frecventa constanta si amplitudinea variabila.
Testul a fost realizat la temperatura de 25 C.
In domeniul viscoelastic liniar, de exemplu la deformatii foarte mici, balsamul de par cu ulei de catina
prezinta G > G, indicand un comportament solid (caracter de gel).
Valoarea limita a domeniului viscoelastic liniar gamma este de 2.2%, dar pentru siguranta folosim valoarea
1%.
Baleiaj de amplitudine
AS balsam par catina 1

gamm a = 2.2 %; use gamm a = 1 %; tau = 1.38 Pa

G'

Storage Modulus

G'

Storage Modulus

G''

Loss Modulus

G''

Loss Modulus

AS balsam par catina 1 [LVE-R]

10

Pa
G'
10

G''

10
0.01

0.1

1
Strain

11

10

100

3. Baleiajul de frecventa (FS Frequency sweep)

In cazul testelor de baleiaj de frecventa se pastreaza constanta amplitudinea si se variaza frecventa,
urmarindu-se variatia modulilor de forfecare (G , G) si a tangentei unghiului de pierderi pe un domeniu larg de
frecvente.
In cazul diagramelor obtinute la testele de baleiaj de frecventa, modulul de acumulare G descrie
comportarea elastica a probei dand informatii cu privire la stabilitatea si rezistenta structurala a probei
(rigiditatea), in timp ce modulul de pierderi G ofera informatii cu privire la comportarea vascoasa
(flexibilitatea). Tangenta ungiului de pierderi, tan() , se calculeaza ca raportul a celor doi moduli:
tan() = G/G.
Baleiajul de frecventa ofera informatii utile legate de structura interna si masa moleculara a materialului
analizat. Valorile mari ale modului de acumulare indica prezenta unei retele interne stabile de forte in interiorul
probei, masura a stabilitatii mecanice si structurale a acesteia.
Presetari: amplitudinea constanta si frecventa variabila.
Taria structurala in stare de repaus si stabilitatea la depozitare pot fi evaluate utilizand valoarea G in
domeniul frecventelor mici. Balsamul de par cu ulei de catina prezinta G > G in acest domeniu de frecvente si
prin urmare prezinta o stabilitate datorata caracterului de gel al structurii.

Baleiaj de frecventa
FS balsam par catina 1
| *|

10

Complex Viscosity

G'

Storage Modulus

G''

Loss Modulus

10

Pas
10

Pa

10

|*|
10

10

G''

0.1

G'

1
Angular Frequency

12

10

1/s

10
100

BIBLIOGRAFIE
1.
2.
3.
4.

C. Ibanescu Reologia sistemelor polimerice multifazice

http://ro.wikipedia.org/wiki/Reologie
Lucrarile practice de laborator
Maria Lungu, Ecaterina Merica Reologia produselor cosmetice, Ed. CORSON, 2000

13