PROFILUL PSIHOLOGIC AL CONSUMATORULUI

DE DROGURI
Fenomenul toxicomaniei are la baza cauze psihologice, sociale,
economice, culturale, politice si de alta natura. Toxicomanul in sine, desi a fost
studiat cu rabdare si cu multa atentie timp indelungat si multidisciplinar continua
sa ramana in mare parte o enigma. La intrebarea cheie de ce un om ajunge
dependent fata de un drog ori concomitent fata de mai multe substante sau
produse cu proprietati toxicomanogene, de-a lungul anilor vina a fost aruncata,
rand pe rand, asupra cauzelor psihologice, ori a aspectelor de ordin economicosocial, adica a conditiilor precare de existenta, s-a insistat pe determinismul
cultural

ori

s-a

aruncat

in

exclusivitate

povara

pe

rapacitatea

si

iresponsabilitatea cu care se ofera droguri naivilor de catre traficanti. Problema

este insa mult mai complexa

si presupune o abordare multidisciplinara,

plurifactoriala, cauzala si multidimensionala.

Unii cercetatori afirma ca toate aceste vinovatii, sunt de fapt, doar

conditii favorizante ale principalei cauze: agentul toxicomanogen, adica drogul
propriu-zis. Altii, considera culpabila de inducerea dependentei numai
personalitatea toxicomanului, situat in mijlocul tuturor acestor circumstante. De
pilda doctorul Claude Olievenstein crede ca toxicomania este: simptomul unei
maladii profunde a societatii, exprimat in mod dramatic de catre unii tineri, este
de fapt intalnirea dintre un produs, un individ si o societate. Dupa dr.
L.Houvnanian, in lucrarea Daca vrem, putem, toxicomania este mai intai si
mai inainte de orice o intalnire intre un individ normal si un produs toxic care-i
alieneaza liberul sau arbitru, transformandu-l treptat in sclav, intr-o epava
Cercetari recente intreprinse in

institute de prestigiu isi propun sa

stabileasca de ce unii oameni fac apel la drog; de ce altii nu-i solicita favorurile,
ori daca recurg la aceasta solutie disperata si desconsideranta reusesc totusi
sa scape din ghearele sale, continuandu-si existenta de oameni normali sub
aspectul comportamentului socio-cultural; cum apare dependenta; care sunt
principalii factori favorizanti; cum trebuie rationalizat mediul social pentru a
deveni impermeabil la acest fenomen, etc. Argumentele ce tin de factura si
tipologia individului, de motivatia psihologica se dovedesc de obicei a fi mai la
indemana. Si totusi, H.A.Raymond afirma: Viitorul consumator de stupefiante
se afla in interiorul unei societati moderne, aflata in criza, care slefuieste
mentalitatea dupa criteriul unor valori din ce in ce mai putin sigure si in raport cu
normele din ce in ce mai permisive.
Curiozitatea adolescentina este o stare de spirit sanatoasa cand doreste
sa redescopere lumea cu propriile sale simturi, necrezand in nimic altceva,
conceptie pagana asupra cognoscibilitatii, dar care face sa fie superba
aceasta varsta. Astfel drogul poate imbraca forma unui ideal, a unei ispite,
remediu, a unui paleativ pentru o iubire risipita ori poate fi pavaza pentru
probleme de ordin existential si metafizic. Drogul capata semnificatia axiologica,
statutul de scop vital pentru individul neglijat ori abandonat si tradat de
societate; el va fi o victima inocenta si inconstienta, a unei felonii dictate de
drogul insusi.
2

Dar cine sunt, de fapt, toxicomanii? Din ce generatii si clase sociale fac ei
parte? O constatare extrem de trista si ingrijoratoare pune in evidenta cu
claritate ca acestia sunt tineri in primii ani de existenta lucida, cand trebuie sa-si
ia zborul, sa opteze singuri, sa decida asupra propriei deveniri si sa-si asume
riscul unor raspunsuri proprii la grave intrebari privind aspectele cele mai
dezagreabile ale vietii: somajul, frigul, lipsa unei locuinte, violenta, discriminarile
sociale, religioase, etnice, etc. Ei sunt deopotriva curiosi si foarte labili in
optiunile pe care le fac. Din dorinta de a brava, din spirit de imitatie ori in
cautarea unui refugiu, cel mai adesea, ei merg la prima intalnire cu drogul ca
intr-o excursie, ca la un spectacol unde le este permis sa urce pe scena.
Aceasta ii seduce, mai intai au sentimentul aflarii sprijinului cautat pentru ca
ulterior sa devina singura lor ratiune de a mai exista, zeifiicand drogul.
Absenta dialogului, lipsa de comunicare si afectiune in familie si in grupul
de apartenenta mai ales in unele momente de criza personala, de deruta are ca
prim si nedorit rezultat izolarea psihologica a adolescentului. Singuratatea si
angoasa fac casa buna si antreneaza multe persoane pe calea sinuciderii,
afirma Raymond H.A.Carter. Consumul de droguri nu este decat tot o
sinucidere, in mai multe etape; un fel de sinucidere in serial . Fenomenul de
grup care se manifesta din plin in mediul scolar si universitar determina imitatia
si atunci, copiindu-si eroul viitoarea victima recurge la drog. Sa retinem totusi
primatul factorului psihologic asupra tuturor celorlalte aspecte care pot impinge
o persoana spre consumul de droguri. Individul slab ca potential biologic si sub
aspectul neimplinirii si inadaptarii socio-culturale ramane premisa principala. El
este ca un teren fertil dar abandonat, propozabil sa fie oricand sufocat de
buruieni.
Toxicomania isi selectioneaza victimele dintre cei care sunt subiecti de
risc, sunt vulnerabili, au predispozitie organica. Este cunoscut ca nu suntem
egali, la intalnirea cu drogul fiecare venim cu un echipament diferit. Unii au
platosa tare si vor rezista ispitei, pentru altii vor trece luni si ani de zile pana vor
deveni dependenti (daca totusi acest lucru se va produce), in timp ce o parte se
lasa sedusi la primul contact, abandonandu-se drogului si toxicomaniei.
3

Deci toxicomania nu se instaleaza din senin, fapt atestat si de ancheta

epidemologica realizata de Institutul National pentru Sanatate si Cercetari
Medicale (INSERM) din Franta in departamentul Haute-Marne. Cu aceasta
ocazie s-a relevat faptul ca acei tineri care au incercat drogul sunt tocmai cei
cu probleme la invatatura, comportament violent ori delicvent, cei care
manifesta tulburari psihosomatice si au probleme relationale mult mai intense
decat ceilalti.
Se crede ca orice consumator dovedeste o patologica dorinta de a-si face
adepti. Un anuma instinct gregar ori spiritul de conservare ii face sa creada ca
persoana lui nu poate fi inteleasa decat de cei dedati viciului. Revenind la
etiologia toxicomaniei, se constata ca toti consumatorii afiseaza anumite tipuri
de instabilitate emotionala ce nu s-a manifestat mai inainte ori nu si-a anuntat
prezenta pentru cei din jur decat dupa consumul de droguri. Veritabilii
toxicomani sunt cvasineputiinciosi in crearea de relatii firesti, semnificative cu
alte persoane, fiind pur si simplu fiinte ce nu au puterea si curajul necesar sa
infrunte deschis evenimentele, nu toate fericite, pe care viata le asaza in calea
noastra.

Concluzionand,

putem

afirma

ca

influenta

mediului,

curiozitatea,

necunoasterea pericolelor datorate drogului, urbanizarea, somajul, alienarea,

lipsa unor capacitati intelectuale sunt factori determinatori, dar cheia enigmei,
repetam, se afla tot in tipologia individuala a fiecarui drogat, in insuficienta
structurare a propriei personalitati. Fundamentale raman zestrea nativa, datul
originar care formeaza suportul biologic, solid ori slab, precum si achizitiile
socio-culturale care exprima in ultima instanta gradul de adaptabilitate si nivelul
de integrare in mediul existential. Ca este asa, ne-o dovedeste si faptul ca anual
milioane de indivizi sunt supusi unor tratamente terapeutice cu substante si
produse stupefiante in unitati medico-sanitare, insa numai o infima parte dintre
acestia devin dependenti de drogurile ce li s-au administrat. Cu toate acestea
astazi, in ceea ce priveste abuzul (consumul) de droguri, putem vorbi, fara a
gresi, ca suntem martorii unei veritabile panepidemii intrucat, in lumea moderna
acesta cunoaste o raspandire in masa, fara bariere geografice, fara a avea o
anumita preferinta pentru o clasa ori patura sociala, facand abstractie de sex,
varsta, rasa, nationalitate, cetatenie, profesie, convingeri politice sau credinta
religioasa, traditii istorice, etc.
Potrivit definitiei formulate de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS),
folosirea excesiva, continua sau sporadica a drogului, incompatibila sau fara legatura cu
practica medicala este considerata drept consum (abuz). Acesta poate fi facut chiar de
catre indivizi exceptionali impinsi de curiozitatea de a incerca o data sau de mai multe
ori un drog, fara a continua insa aceasta practica; altii apeleaza ocazional, in forma
intermitenta, fara a ajunge pana la dependenta psihica sau fizica. Abuzul se instaleaza
treptat prin consumul episodic, intr-o imprejurare data, sau simptomatic, dependenta ca
si betia insinuandu-se si instalandu-se pe neobservate.
Cautand acel indicator care sa caracterizeze intru-totul abuzul de droguri,
Comitetul de experti ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii a stabilit, inca din anul
1964, ca elementul comun este tocmai starea de dependenta, fizica si psihica,
recomandand specialistilor inlocuirea termenilor de toxicomanie si obisnuinta
cu acela de dependenta si indicand, totodata, drogul care a generat aceasta
stare: morfina,cocaina, heroina, etc.Toxicomania poate fi inteleasa ca
obisnuinta de a consuma, cronic si in cantitati progresiv crescande, substante
5

toxice medicamentoase care dau o senzatie de euforie si care duce cu vremea

la tulburari psihice si somatice din ce in ce mai grave, care ajung pana la crize
de halucinatie, delir si dementa. 1Cercetari recente atesta ca aproape fiecare
drog consumat creaza nevoia de a-l lua in continuare, existand practic tot atatea
tipuri de dependenta cate droguri sunt.
Asadar, dependenta este o forma de consum voluntar, abuziv, periodic
sau cronic a substantelor dependogene, daunatoare atat individului cat si
societatii, fara a avea la baza o motivatie medicala, spre deosebire de
farmacodependentele asa-zise clasice, legitime, care sunt, prin originea lor,
terapeutice ori paramedicale. Sa mai consemnam si faptul ca dezintegrarea
personalitatii consumatorului in cazul dependentei legitime este efectul si nu
cauza consumului drogului la individul respectiv. Unii cercetatori considera
dependenta (farmacodependenta la moda) ca ilegitima, fiind vorba exclusiv de
inclinatia subiectului spre a consuma droguri, ajungand prin aceasta la o stare
de subordonare cvasicompleta a organismului fata de drogul care ii
conditioneaza tiraniceste comportamentul, existenta, relatiile familiale si sociale.
Se ajunge astfel ca unii dintre consumatori sa ia drogul drept unica ratiune a
vietii lor, fiind capabili de orice sacrificiu pentru a si-l procura.
Din punct de vedere farmacologic, conform definitiei date de OMS in
1969, prin dependenta trebuie sa se inteleaga starea psihica sau fizica ce
rezulta din interactiunea unui organism si a unui medicament, caracterizata prin
modificari de comportament si alte reactii, insotite intotdeauna de nevoia de a
lua substanta in mod continuu sau periodic pentru a-i resimti efectele sale
psihice si uneori pentru a evita suferintele.
Dependenta psihica reprezinta acea stare caracterizata prin dorinta
nestapanita de a reinnoi luarea unui drog fara ca sa urmeze in mod necesar o
tendinta de crestere a dozelor, sau fara sa apara un sindrom de dezobisnuire in
caz de incetare a administrarii. Psihodependenta poate fi dedusa cu usurinta din
definitia generala, constand intr-o stare psihica, particulara manifestata prin
dorinta imperioasa si irezistibila a subiectului de a continua utilizarea drogului si
de a inlatura disconfortul psihic. Se intalneste in toate cazurile de dependenta,
1

Dictionar Enciclopedic Roman, Vol IV ( Q-Z), Ed. Politica, Buc. 1966,p.694

6

cu anumite particularitati, cum este normal, pentru fiecare drog in parte, putand
fi insotita ori nu

de dependenta fizica si toleranta. Psihodependenta se

recunoaste, in primul rand, dupa atitudinea consumatorilor care continua sa

foloseasca drogul desi sunt in deplina cunostinta ca acest lucru le dauneaza
sanatatii, situatiei familiale si sociale si le impune numeroase eforturi de natura
materiala pentru obtinerea lui.
Dependenta fizica ( adictie), ca si toleranta, este tot rezultatul administrarii
indelungate a unui drog. Ea se manifesta la reducerea marcanta a dozelor, la
intreruperea completa a administrarii sau la amanarea acesteia peste limitele
suportabile ale organismului, situatii ce vor genera o serie de tulburari fizice
care, in ansamblul lor, imbraca aspectul sindromului specific toxicomanilor,
cunoscut sub numele de sindrom de abstinenta (sevraj). Sevrajul in ceea ce
priveste anumite droguri este nespus de greu de suportat de organism si in
aceasta situatie, pentru a-i inlatura efectele neplacute, consumatorul recurge la
o noua administrare. Modul de manifestare al dependentei fizice, respectiv al
sindromului de sevraj, difera si el in functie de drog, atat in ceea ce priveste
natura simptomelor, cat si intensitatea acestora.
Riscul instalarii farmacodependentei la un individ rezulta intotdeauna din
actiunea conjugata a trei factori, asa cum precizeaza Organizatia Mondiala a
Sanatatii inca din 1973: particualaritatile personale ale subiectului; natura
mediului social-cultural general si imediat; proprietatile farmacologice ale
substantei in cauza, in corelatie cu cantitatea consumata, frecventa utilizarii si
modul de utilizare (ingerare, inhalare, fumare, injectare subcutanata sau
intravenoasa).
Putem vorbi, fara teama de a face o eroare, si de o dependenta
naturala, deci care nu a fost dobandita in mod voit (ori accidental) pe parcursul
vietii individului. Aceasta dependenta survine odata cu nasterea individului, in
cazul in care mama sa este toxicomana. Acesta este un trist adevar si trebuie
stiut ca cele mai recente victime ale abuzului de droguri sunt nou-nascutii. Se
impune a fi amintita si dependenta incrucisata ori altfel spus capacitatea unui
anumit drog de a putea preveni aparitia sindromului de abstinenta, respectiv de
a suprima manifestarile ce caracterizeza dependenta fizica. Acest tip de
7

dependenta poate fi partiala sau completa. Metadona este un drog care are, din
acest punct de vedere, spectrul cel mai larg de actiune ca suplinitor, pe cand,
de exemplu, un alt analgezic-narcotic nu reuseste sa suprime in totalitate
manifestarile abstinentei in cazul morfinei. Respectiva particularitate a
metadonei o recomanda din plin in procesul de dezintoxicare a consumatorilor.
In lumea specialistilor se discuta si despre

potentialul dependogen-

capacitatea unui drog de a putea induce dependenta. In ultima instanta, potenta

narcotica a oricarui drog este conferita de alcaloizi. Acestia sunt substante de
origine vegetala ori de sinteza, cu structura chimica variata, complexa care
contin, de regula, in molecula lor, unul sau chiar mai multi atomi de azot inclusi
in structuri de carbon mono sau policiclice.
In activitatea practica se poate face adesea confuzie intre dependenta
psihica si fizica si toleranta, intrucat primele doua apar concomitent cu aceasta
din urma. Fenomenul toleranta se explica prin sensibilitatea redusa sau chiar
insensibilitatea

unui organism uman la unele actiuni ale substantelor

farmacologice. Aceasta poate fi: dobandita si naturala.

Toleranta dobandita apare in cursul vietii individului si consta in
manifestarea treptata a efectelor substantei administrate repetat, pe o anumita
perioada de timp, astfel incat, pentru a se obtine acelasi efect, se impune
cresterea progresiva a dozei. Acest tip de toleranta este intalnit la substantele
cu sau fara potential dependogen si se caracterizeaza prin reversibilitate. Cea
de-a doua caracteristica este specificitatea, deoarece toleranta dobandita nu
este o proprietate generala pentru toate substantele, ci numai pentru unele
dintre acestea. Astfel, in cazul drogurilor, ca efect complementar al dependentei,
toleranta este intalnita la amfetamina, cocaina, cele mai multe dintre opiacee,
dar poate sa fie si absenta ori sa se manifeste foarte redus asupra organismului
respectiv. Acest tip de toleranta nu se instaleaza insa pentru toate efectele pe
care le poate avea o substanta asupra unui organism. In cazul substantelor cu
potential dependogen, toleranta este avansata pentru manifestari localizate la
nivelul sistemului nervos central ( euforie, stimulare, analgezie). Tot o
caracteristica a tolerantei dobandite este si cresterea pragului de suportabilitate
a dozelor de ordin toxic ori letal. Ca urmare a utilizarii de catre consumator de
8

cantitati progresiv crescande dintr-o anumita substanta, organismul se va

adapta la efectele toxice ale acesteia, asfel incat dozele mari vor fi suportate
aparent fara dificultate. Toxicomanii, in general, pot suporta, la o singura
administrare, cantitati de drog incomparabil mai mari decat subiectii normali,
asupra carora, in mod obisnuit, acest lucru provoaca fenomenul grav al
intoxicatiei acute sau chiar moartea.
Din cercetarile efectuate a rezultat ca nu se creeaza o imunitate totala,
nelimitata in timp la organismul obisnuit cu toxicul care, ingerat pe termen relativ
lung, duce la instalarea unei stari de intoxicatie cronica, cu consecinte grave
asupra starii de sanatate a consumatorului. Astfel, organele interne incep sa
prezinte leziuni si ulterior modificari functionale severe, dar sistemul nervos
central este cel mai sensibil din acest punct de vedere, cel mai expus infestarii
toxice.
Toleranta naturala (sau innascuta) este acea stare congenitala intalnita
indeosebi la anumite specii de animale.
Un alt tip de toleranta este cea incrucisata, pe care o putem defini ca fiind
o particularitate a tolerantei dobandite. In fapt, este capacitatea unui subiect,
deja tolerant fata de o anumita substanta, de a suporta doze mari dintr-o alta
substanta pe care nu au mai utilizat-o anterior.
Pentru combaterea starii de rau general, indusa de unele droguri, acestea
sunt deseori asociate de toxicomani cu heroina sau barbiturice, pentru a reduce
agitatia si hiperexcitabilitatea, dar acest fapt conduce la politoxicomanie si
dependenta, create de ambele droguri si avand efecte mult mai dezastruoase
asupra organismului individului ce recurge la asemenea melanj. Tratamentrul
toxicomaniei prin amfetamine se efectueaza numai in servicii medicale de
specialitate si clinici de psihiatrie.
In cazul politoxicomaniei, consumatorii pot trece de la un drog la altul
atunci cand cel utilizat cu predilectie este dificil de procurat. In alte situatii,
toxicomanii iau mai multe droguri simultan pentru a obtine satisfactii mai depline
sau pentru a inlatura efectele neplacute ale uneia din substante. Astfel, se
asociaza frecvent cocaina cu heroina, amfetamina si metaamfetamina cu
barbituricele, mai rar cu hasisul, opiul cu alcoolul, etc.
9

O alta cale de instalare a politoxicomaniei este trecerea succesiva de la droguri

mai slabe la droguri mai puternice. Astfel, consumatorii invederati de hasis, in
momentul in care nu mai sunt satisfacuti de acesta, apeleaza la LSD,
abandonandu-l dupa un timp pentru cocaina sau amfetamina care, in final sunt
inlocuite cu heroina.
Problema esentiala a patologiei consta in a sti daca viata in comunitatea
toxicomanilor, comunitati de devianti prin excelenta, i-a oferit individului un
anume timp de intrare in universul psihiatric, sau daca, dimpotriva, drogul a
antrenat o decompensare, care fara el n-ar fi existat niciodata. In mod curent
exista doua tipuri de reactii delirante: pe de-o parte un delir de persecutie, de
tonalitate oniroida, pe de alta parte un episod fecund de depersonalizare cu
transformare corporala si halucinatii multiple.
Din punct de vedere practic, in prezent, avem tendinta de a repartiza
utilizatorii de droguri in patru mari grupe:
- cei care se manifesta ca psihotici, prepsihotici si parapsihotici;
- indivizii caracterizati prin dezechilibru psihic, nevroza de caracter;
- altii cu intarzieri de maturizare;
- cei subjugati de fenomenul modei, supusi presiunii de moment a
grupului.
Repercusiunile psihice ale toxicomanilor sunt cosiderabile si pun problema
structurii personalitatii toxicomanului. Oare drogul este singurul vinovat in
geneza perturbarilor sau el nu face decat sa dezvaluie un dezechilibru anterior
mai mult sau mai putin compensat pana atunci? Este drogul o ultima tentativa
de a scapa de mutatia psihologica a unui psihic care se degradeaza?
Raspunsurile sunt cautate cu ardoare. Se stie insa ca toxicomania se inscrie
adesea in cadrul unei biografii psihopatice care dateaza din copilarie, ea se
insinueaza exploatand slabiciunile datului genetic.
Deniker ajunge sa sustina ca personalitatea adevaratilor toxicomani este
patologica si poate purta in sine potentialitati psihotice, dar drogurile par sa
joace un rol important in destabilizarea si decompensarea acestor personalitati
fragile.
10

In concluzie, se poate spune ca toxicomania se instaleaza acolo unde

exista deja predispozitie. Drogul insa, deturneaza indivizii cu o slaba potenta, cu
o scazuta capacitate de autoreglare, care puteau insa sa evolueze normal in
conditii obisnuite, ramanand toata viata inconstienti de infirmitatea lor, catre
calea prabusirii, a colapsului si de multe ori spre moarte.

11