Sunteți pe pagina 1din 32

SERIGRAFIA

I MPRI MAREA TRAFARET

1. Condiţii generale. Scurt istoric.


Imprimarea prin şablon în rînd cu tiparul înalt, ofset, adînc poate fi considerată al 4-
lea tipar de bază. cu toate că unele surse bibliografice spun contradictoriu, că imprimarea
serigrafică se atribuie la tipuri speciale de imprimare. Conform clasificării clasice toate
metodele de imprimare se divizează în 2 grupe:
♦ de bază (ofset, înalt, adînc)
♦ cele speciale.
Un indice caracteristic ce determină la ce grupă se referă o oarecare metodă de
imprimare este tipul producţiei editate şi volumul acesteia. Utilizînd acest indice pentru a
caracteriza şi a clasifica metodele de imprimare putem diviza metodele de imprimare în
următoarele grupe:
A - pentru editarea producţiei de tiraj mic (cărţi, broşuri, buclete, producţia de
reclamă) se utilizează metoda electrografică tip Jet şi imprimarea serigrafică.
B - pentru editarea etichetelor şi ambalajurilor se utilizează metoda serigrafică, ofset şi
adînc.
C - pentru editarea diferitor tipuri a producţiei pentru suvenire (stilouri ... ) se
utilizează imprimarea serigrafică şi prin tampon.
Metoda imprimării serigrafice se utilizează la confecţionarea tuturor produselor sus
numite.
Elemente imprimabile şi neimprimabile sunt situate pe un plan, de aceea serigrafia se
consideră diversitatea tiparului plan. Însă spre deosebire de tiparul plan clasic, la care se
referă ofsetul, fototipia, în acest caz cerneala nu se reţine pe elementul imprimat, ci trece
prin ele deoarece forma
de tipar reprezintă un şablon. sectoarele neimprimabile reprezintă o barieră ce
împiedică trecerea cernelii prin sită, iar prin elementele imprimabile cerneala trece creînd
posibilitatea formei imprimate.
Rizografia reprezintă de asemenea diversitatea imprimării prin şablon.

1.1. Scurt istoric.


Originea serigrafiei o găsim în istoria şablonului care reprezintă o bucată de hîrtie
sau metal la care se decupează anumite zone sau regiuni pentru a putea obţine o formă sau
un simbol. Istoricii cred că oamenii primitivi acum 40mii - 60mii ani foloseau palmele
pentru semnaturile lor. Folosirea şabloanelor apare mai tîrziu la unele personalităţi istorice
importante care-şi puneau semnăturile pe documenete speciale. acest procedeu a fost utilizat
de împăraţii romani, apoi de Carol în Franţa. Şablonul se făcea din aur, fildeş, cupru. În
mănăstiri de curînd litere majuscule în manuscrise de pergamin se utilizează de asemenea
şabloane. Primele şabloane au fost confecţionate din papirus. Desigur pe parcurs imprimarea
prin şablon s-a transformat mult, însă tăierea imaginii fără suport pe care s-ar aplica
şablonul nu avea posibilităţi de reproducere a imaginilor artistice, de aceea a fost creată baza
în aspectul sitei-carcas şi primul material pentru confecţionarea sitei a fost mătasea, pe rama

32
dreptunghiulară din lemn se întindea ţesătura de mătase manual, iar mai tîrziu prin metoda
fotomecanică se aplica imaginea în aspectul şablonului, de aici şi vine denumirea de
SERIGRAFIE (din eng. silk screen printing), apoi în locul mătasei au început a fi utilizate
site metalice, iar în prezent cele din polimeri sintetici.
În evul mediu şabloanele erau utilizate pentru colorarea cărţilor de joc în Germania şi
decorarea materialului de tapet în Franţa. Şablonul obişnuit etse produs din hîrtie, carton,
metal sau plastic în scopul realizării unei litere sau desen. Părţile componente ale şablonului
trebuie fixate într-un anumit mod.
Artistul japonez Yuzensan Mizasaka, sec XVII a dezvoltat o metodă de fixare a
părţilor dezlegate, care a permis imprimarea unor detalii mai fine.
În Japonia, perioada Tenna (1680-1684) era în plină desfăşurare interzicerea purtării
chimonourilor cu broderii fine şi complexe. Doar personalităţile importante, actorii şi
membrii nobilimii - samuraii - făceau excepţie de la această lege. Exasperat de această
interdicţie Yuzensan Mizasaka a căutat o metodă de a respecta noua lege şi totodată să
găsească o posibilitate de decorare a chimonourilor. Yuzensan Mizasaka a folosit şabloanele
pentru a colora manual fondul viitoarelor desene de pe chimonouri, apoi cu ajutorul unei
pîlnii de hîrtie, executa imaginea finală. Pîlnia era umplută cu cerneală şi aceasta curgea pe
orificiul fin pe material textil. Aceste şabloane erau făcute din hîrtia cu gramaj sporit,
impregnată cu ulei pentru a fi rezistentă la apă. Peste 100 ani japonezul Yisukeo Mirosi in
sec. XIX a dezvoltat o metodă simplă de imprimare textilă, aşa numita matriţa catagami.
Imprimarea serigrafică a dobîndit o importanţă industrială în Europa după 1945, deşi
în Anglia era practicată mult mai devreme. În 1917 fabrica regală de avioane folosea
serigrafia pentru scopuri industriale. Invenţiile americane au contribuit în mare măsură la
dezvoltarea tehnologiei serigrafice.
Astfel, în 1924 Joseph Adajan a patentat o maşină pentru imprimarea textilă. În
1925 Geames Elockhart a patentat prima maşină serigrafică automată. Lovis
D’Apromount a realizat primul film pentru producerea şabloanelor serigrafice, iar Joseph
Vlano a inventat un nou tip de film pentru şabloane serigrafice.
În 1870 a fost fixat primul patent pentru utilizarea sitei drept baza şablonului. În 1880
imprimarea prin şablon a fost adusă din Germania
în Japonia de unde a nimerit în SUA. În 1914 în
SUA au fost obţinute primele patente pentru
confecţionarea formelor de tipar pe calea umplerii
orificiilor sitei şi de-asemenea pentru obţinerea
formelor prin metoda fotomecanică. În 1920 în
Anglia a fost prezentată metoda imprimării
serigrafice pe hîrtie autocopiativă. În 1921 în
Anglia a fost construită prima maşină de tipar care
confecţiona 1500 coli de tipar/oră. În 1925 a fost
construită maşina pentru imprimarea pe textile şi
ţesături din mătase. În anii 50 ai sec. XX un grup
de serigrafi americani s-au unit pentru a forma
asociaţia profesională Silk Screen Unit.

32
1.2 Istoria şi dezvoltarea ţesăturilor pentru serigrafie.
Prima apariţie documentară ce ţine de ţesături serigrafice este depunerea unui patent în
1907 în care Samoil Simons a recomandat voalul de mătase folosit pentru a cerne făina drept
material pentru ecrane serigrafice. După aceea, ţesătoriile de mătase au început să fabrice
ţesături speciale pentru serigrafişti permiţînd o imprimare mai fină şi un control îmbunătăţit
al cernelii. Apariţia firelor sintetice a îmbunătăţit calitatea serigrafiei şi a mărit domeniile ei
de aplicaţie. Serigrafia la început utilizată de artişti a ajuns o tehnică de imprimare
industrială. Cercetarea şi dezvoltarea în industria ţesăturii a produs progrese continue în
ţesături, ca pînă la 200 fir/cm, lăţime finală 365cm. Vălul de mătase recomandat de Samoil
Simons a fost ţesut cu urzeală din mătase multifilară, pentru a preveni alunecarea firelor
(2:2).
Primele fire sintetice, de asemenea multifilare au fost ţesute în tehnică simplă fiind
considerate mai uşor de întins decît mătasea. În afară de aceasta ele erau neafectate de apă şi
rezistente la atacul chimic. Aceste proprietăţi au reprezentat o deschidere, deoarece a permis
serigrafia să foloseasc orice sistem de cerneală şi substrat.
Succesul industrial de tors în fabricarea firelor monofilament a deschis calea pentru
pasul următor în dezvoltarea serigrafiei. Firele monofilament au putut fi fabricate cu
diametru mult mai mic decît cele multifilare. Astfel ţesăturile cu pînă la 200 fire/cm au putut
fi fabricate fără micşorarea ochiului sitei aşa cum se întîmplă la ţesăturii multifilare. Aceasta
a deschis noi piese pentru serigrafie cu aplicaţie în electronică, ceramică, ambalarea CD şi
altele.
1.3. Avantajele imprimarii serigrafice
Metoda serigrafică se deosebeşte de celelalte metode de imprimare prin simplitatea,
accesibilitatea şi posibilităţi artistice. Metoda de imprimare prin şablon are posibilităţi
tehnologice foarte largi:
• Diversitatea suportului imprimat (peliculă, carton, ţesături, metale, sticlă, lemn şi
altele) cît şi de imprimarea confecţiei gata (plate electronice, scoarţe, ambalaj).
• Grosimea considerată ale acestora (pînă la 20mm şi mai mult)
• Viteza de confecţionare a formelor
• Grosimea stratului de cerneală constituie de la 6 pînă la 100 µm ceea ce asigură
obţinerea imaginii intensive, iar la necesitate şi
reliefate.
• Utilizarea cu efect maximal a cernelurilor
fluorescente, sidefate.
• Avantajul alegerii formatului în limite variate.
În prezent prin metoda semiautomată se poate imprima
pe formatul 3/5m, iar prin metoda automată 1,5/2,5m.
• Posibilitatea lăcuirii producţiei.
• Permite imprimarea unui exemplar redus, însă
tirajul optimal este de la 50 în sus.
Materialul imprimat sau confecţia este situată din
partea opusă celeia din care se furnizeză cerneala.

32
Furnizarea cernelei pe suprafaţa imprimată se realizează prin elementele imprimate ale
formei, ceea ce crează posibilitatea creării unui strat de grosime diferită. Elasticitatea formei
de tipar şi utilizarea racletei elastice permite modificarea configuraţiei formelor în
corespundere cu forma confecţiilor imprimate la presiunea minimală. Este efectivă utilizarea
imprimării prin şablon în combinare cu tipar înalt, adînc, offset, atunci cînd desenele în
semiton şi text mărunt sunt reproduse prin metoda clasică, iar elementele imprimate cu
suprafaţa sporită (плашка) sau sectoarele imaginii care trebuie evidenţiate prin metoda
imprimării serigrafice.

2. SITELE SERIGRAFICE
Imprimarea prin şablon începe cu sita.
Sita serveşte drept baza formei de tipar. Ea
influenţează asupra posibilităţilor tehnologice şi
rezultatul tiparului prin şablon, în special
determină capacitatea de rezoluţie, grosimea
stratului de cerneală, etc.
Iniţial materia primă utilizată la imprimarea
prin şablon a fost mătasea. Din materiale
sintetice utilizate în prezent sunt: poliamida şi
polieter, de asemenea mai poate fi utilizat oţelul
ce nu se supune coroziei şi polieter metalizat.
Calitatea sitei depinde de grosimea aţei utilizate
ce pot fi divizate în 4 grupe, de la uţoare pînă la
grele (diametrul firului de la 27 pînă la 31 m).
La etapa finală de prelucrare a sitei în
calandru trebuie să fie asigurată netezimea înaltă a sitei, ceea ce asigură uzura mai scăzută a
sitei şi racletei. Sita influenţează asupra următorilor factori tehnologici:
- volumul de trecere a cernelei, adică grosimea şi uniformitatea stratului de cerneală,
viteza de fixare şi consumul cernelei;
- utilitatea sitei pentru imprimare pe suparafaţa unei sau altei confecţii;
- exactitatea potrivirii (reperajului);
- termenul de exploatare a formei de tipar;
- costul producţiei.
Toate sitele utilizate în prezent sunt de origine sintetică şi pot fi de următoarele tipuri:
 sita de monofilament de neylon – posedă caracteristici elastice, permite
trecerea uşoară a cernelei, se recomandă pentru imprimarea tirajelor mari, asigură
rezistenţa mecanică înaltă, posedă caracteristici de tensiune superficială bune,
elasticitate înaltă, caracteristici bune de revenire;
 sita din monofilament de polieter – nu este supusă oricăror schimbări legate
de condiţiile de climat. Din această grupă ţesătura modificată are:
- rezistenţa sporită la extindere,
- se recomandă pentru imprimarea cu exactitate înaltă,
- sensibilă la acţiunea bazelor,
- rezistenţa bună la acţiunea acizilor anorganici,
- suprafaţa netedă a fibrei asigură o pătrundere foarte bună a cernelei prin sită,
- viteza înaltă de imprimare,
- reproducerea foarte bună a detaliilor,
- rezistenţa la schimbările mediului ambiant,
- uscarea rapidă după curăţare, emulsionare şi developare;

32
 sita din fibre de polieter multifilară – această sită este ţesută din fibre răsucite
uniform şi dens care formează o aţă. Este rezistentă la acţiunea condiţiilor climaterice;
 sita ţesută din monofilament din polieter şi poliamidă – această sită este
acoperită cu un strat de carbon, ceea ce exclude formarea electricităţii statice;
 sita ţesută din monofilament din polieter metalizat – această sită este ţesută cu
exactitate înaltă, aţele ei sunt acoperite cu un start subţire de nichel prin metoda
galvanică. Această prelucrare a aţei sporeşte stabilitatea ţesăturii şi permite utilizarea
ei în locul sitei din oţel, însă spre deosebire de aceasta ea posedă elasticitate înaltă
internă. În legătură cu conductibilitatea electrică bună această sită este antistatică şi
poate fi utilizată pentru imprimarea cu cernelurile termoplastice.

2.1 Alegerea sitei şi parametrii ei geometrici


Iniţial trebuie de efectuat alegerea preventivă a sitei şi anume:
• tipul fibrei
• densitatea sitei (liniatura).
Apoi este necesară efectuarea alegerii diametrului aţei. Ţinînd cont că sita influenţează
asupra rezultatului procesului de imprimare, este important de a cunoaşte coeficientul
suprafeţei libere a sitei (raportul suprafeţei totale a orificiilor la suprafaţa totală a sitei).
Sitele cu densitate înaltă a firelor sunt confecţionate din fire cu diametrul mai mic, iar
ţesătura cu densitatea firelor mică – din fire cu diametrul mare, deoarece cerneala în timpul
procesului de imprimare trece prin sită, cantitatea de vopsea aplicată pe imprimeu şi
consumul cernelei depind de densitatea sitei. Majoritatea sitelor cu numărul egal al firelor pe
cm pot fi confecţionate cu diametrul diferit al aţelor. La determinarea diametrului firului
este necesar de a considera următoarele:
 aţele cu diametrul mai mic asigură dimensiunea
mai mare a ochiului sitei, adică coeficient mai
mare a suprafeţei libere, de aceea o astfel de
sită este raţional de utilizat la reproducerea
imaginilor cu detalii minuţioase;
 aţele cu diametrul mai mic scad din rezistenţa
sitei la agenţi chimici;
 diametrul mai mare al aţelor reduce coeficientul
suprafeţei libere şi complică reproducerea
imaginilor cu elemente minuţioase;
 diametrul sporit al aţei datorită rezistenţei sale
chimice şi mecanice mai bune contribuie la
sporirea termenului de exploatare a sitei.

Coeficientul suprafeţei libere a sitei depinde de distanţa între fire. Sitele serigrafice
sunt ţesute în aşa mod încât distanţa între fire să fie aceeaşi. Coeficientul suprafeţei libere se
exprimă în % şi indică dependenţa între suprafaţa totală a ochiului sitei şi sectorului ei
deschis, de exemplu: sita 120.34 (arată liniatura, 120 fire/cm este ţesătura cu fire cu
diametrul 34 : m, dimensiunea ochiului sitei 45 : m şi coeficientul suprafeţei libere 29%).
Coeficientul suprafeţei libere a sitei este important la calculul consumului de cerneală.
O importanţă deosebită o are şi grosimea, care depinde în primul rând de densitatea ţesăturii,
diametrul firului şi structura pânzei. Grosimea pânzei este necesară pentru calculul teoretic
al volumului de cerneală ieşită printr-un ochi (cm3/m2).

A
B
A B

32
Deci volumul cernelei ce va fi pe suprafaţa suportului după trecerea racletei depinde
de:
1. Coeficientul suprafeţei libere a sitei A
2. Grosimea sitei B

Reieşind din aceşti factori poate fi calculat volumul teoretic de ieşire a cernelei.
Această mărime corespunde cantităţii maxime a cernelei, necesară pentru umplerea ochiului
sitei.
Volumul teoretic indicat în tabele poate fi utilizat pentru:
1. Determinarea preliminară a consumului cernelei
2. Determinarea preliminare a grosimii stratului de cerneală.

NB! Alegând sita pentru imprimarea unei anumite comenzi, trebuie să hotărâm ce
culoare să alegem. Culoarea sitei joacă un rol important în procesul Pre-press. Utilizarea
sitei vopsite (oranj, galben) scade dispersia luminii în timpul expoziţiei, ceea ce este foarte
important la reproducerea imaginilor în rastru şi ştrih cu elemente minuţioase.

NB! La imprimarea imaginilor cu exactitatea grafică înaltă este necesar să aducem la


minim deformările, ceea ce se poate atinge prin stabilirea distanţei minime între forma de
tipar şi suprafaţa imprimată. Se ştie că: cu cât mai înaltă este întinderea sitei cu atât cu atât
mai mică trebuie să fie stabilită distanţa tehnologică. Micşorarea distanţei tehnologice scade
din deformarea imaginii la imprimare.

125 750 125

A A

A-distanţa dintre sită şi suport

2.2 Caracteristici geometrici a sitei influenţează asupra:


• imprimării liniilor subţiri şi a imaginilor în semiton
• viteze maxime de imprimare
• grosimea stratului de cerneală
• absorbirii cernelei de suportul imprimat
• timpul de uscare a cernelei

Următoarele date tehnice cu am ar fi: dimensiunea ochiului sitei (: m [W]); suprafaţa


liberă a sitei [Ao]; grosimea sitei în : m [D].

Consumul teoretic de cerneală cm3/m2 [Vth] rezultă din densitatea sitei Fn şi diametrul
firului d. Unitatea geometrică fundamentală este modulul sitei /t/. Modulul sitei t este suma
dintre dimensiunea ochiului sitei W şi diametrul firului d.
t=W+d
2.3. Modul de ţesere
Tipul sitei este specificat împreună cu modul de ţesere. Aceasta descrie felul în care
urzeala şi bătătura trec una peste alta şi este exprimat prin nr. de ţesăturii.
32
• Ţesătura obişnuită cu ţesere tip pânză se notează 1:1 (un fir de urzeală la un fir de
bătătură)
• O altă modalitate de ţesere este în semidiagonală (o aţă trece deasupra celeilalte iar
apoi sub două aţe la următoarea)
• La împletirea tip diagonală (serj) o aţă trece de-asupra celor două aţe iar apoi sub 2-ă
aţe.
• Ţesăturile speciale se notează în felul următor 2:1, 2:2, 3:3.

Dimensiunea ochiului
...este dată de spaţiul cuprins între două fire de urzeală sau două fire de bătătură
adiacente şi este măsurată direct perpendicular pe suprafaţa ţesăturii. W-determină mărimea
maximă a particulei de pigment din cerneală; W-afecteză:
a) W > diametrul firului W>d W=36: m
b) W = d W=36: m
c) W < d W=23: m
deduceri: ţesătura cu ochiul sitei mai mare-diametrul firului au o rezoluţie mai ridicată
decât cele cu W<d. Alţi factori secundari ce influenţează imprimarea liniilor fine sunt
fluiditatea, viscozitatea, ş.a. caracteristici reologice ale cernelei.

La comandarea ţesăturii este necesar de a indica următoarele:


1. Brandul
2. Număr de fire/cm
3. d aţei în : m
4. Culoarea sitei

Regulele necesare pentru a lua hotărârea privind alegerea sitei pentru o comandă
anumită:
1. Fibrele de monofilament mai rezistente la uzură. Se confecţionează în
aspectul sitei subţiri cu cantitatea sporită a orificiilor ochilor. Ea se curăţă mai uşor. Asigură
o trecere mai uşoară a cernelei decât sita multifilară. Suprafaţa sitei trebuie prelucrată
mecanic sau chimic pentru asigurarea lipirii şablonului.
2. Sita multifilară are o suprafaţa mai aspră; o grosime sporită în comparaţie cu
acea din monofilament şi asigură adeziunea bună a şablonului şi deasemenea transmiterea
stratului de cerneală de grosimea sporită.
3. Cu cât % sectoarelor libere a sitei este mai înalt cu atât se va consuma mai
multă cerneală în procesul de imprimare.
4. Fiece ochi trebuie să fie mai mare minimum de trei ori decât dimensiunea
medie a particulei pigmentului cernelei, în caz contrar-sita va complica procesul de
imprimare.
5. Diametrul aţelor este unul din factorii care determină grosimea stratului de
cerneală.
6. Cu cât mai fine şi mai mici sunt detaliile imaginii, cu atât mai subţire şi mai
fină se va alege sita.
7. Pentru imprimarea în rastru sita trebuie să fie de 3 ori mai subţire decât
liniatura rastrului necesar.

Alegerea sitei funcţie de materialul ales


În prezent cea mai răspândită sită serigrafică reprezintă ţesătura din monofilament din
polieter, apoi ţesătura complexă din polieter, nylon, sita metalizată.

32
Nylon se utilizează deseori pentru imprimarea unde sita se preia configuraţiei
suprafeţelor cu configuraţie în timpul în timpul imprimării, iar apoi să se întoarcă în starea
inţială.
Polieter metalizat şi oţelul (prelucrat pentru prevenire coroziei) se utilizează de obicei
acolo unde este necesară rezistenaţa maximă şi electricitatea statică este necesară în procesul
de imprimare.
Sita de sârmă se utilizează cu cerneală abrazivă asemănătoare celeia care se utilizează
pentru imprimarea pe ceramică, sau acolo unde este necesară exactitatea, reglementările
stricte şi stratul de grosime sporită a cernelei, asemănătoare imprimării pe plate electronice.
La utilizarea repetată a sitei serigrafice a şablonului de pe ea este mai uşor în comparaţie cu
nylon sau ţesătura din polieter, însă sita din sârmă nu poate să-şi ia forma iniţială după
aplicarea unei sarcini cum de ex. nylon, ţesătura din nylon sau mătasea.
Sita metalizată reprezintă un tip nou de sită. Datorită compoziţiei sale (monofilament
sintetic, acoperit cu strat subţire de metal). Această ţesătură combină avantajele sârmei şi
monofilamentului sintetic. Această sită nu se va deforma. Acoperirea metalică uşurează
procesul de curăţire a sitei spre deosebire de fibre sintetice. Sita metalizată are o rezistenţă
sporită în ceea ce priveşte aspectul ei iniţial, şi poate fi utilizată la imprimarea tirajelor mari,
şi atunci când este necesar-potrivirea perfectă.
Clasificarea sitelor:
1.În dependenţă de diametrul aţelor sitele se împart:
• cu diametru mic S
• mediu T
• sporit HD
Acestea reprezintă un criteriu de clasificare a sitelor ce indică rezistenţa aţelor, limitele
privind întinderea sitelor şi grosimea straturilor de cerneală aplicate pe suportul imprimat.
2. În dependenţă de modul de ţesere:
1. Pânză
2. Semidiagonală
3. Diagonală
3. După nr. de aţe/inch măsurat în ambele direcţii: Sitele se clasifică în cele aspre,
medii, şi subţiri. Sitele aspre numără 110-240 fire/inch. Sitele medii de la 305-355tpi.
Subţiri 390-470tpi mai mult.
Numărul de aţe pe inch este limitat de tehnologia de ţesere şi structura aţelor.

3. RAME SERIGRAFICE. MATERIALE PENTRU CONFECŢIONAREA


SITELOR. ALEGEREA SITELOR.

Rama pentru imprimarea serigrafică susţine sita de-aceea ea trebuie să fie rezistentă.
Rama poate fi confecţionată din diverse materiale, de ex. lemn sau metal.
Alegând rama serigrafică este necesar de a lua în consideraţie următoarele
caracteristici: formatul, rezistenţa, stabilitatea formei, costul şi metoda de întindere pe
ramă.

3.1 Materiale utilizate pentru confecţionarea ramei.

Pînă în ultimile decenii ramele pentru imprimarea serigrafică


se confecţionau preponderent din lemn. Era foarte simplu de
confecţionat rame de lemn cu diferite dimensiuni. Ramele erau
destul de rezistente deoarece se acopereau cu lac şi alte substanţe
protectoare. Sita se fixa la rame prin diferite metode: cu ajutorul
clamelor şi cu ajutorul adezivilor. Metoda optimală consta în

32
următoarele: Din partea de imprimare a ramei era efectuată o adâncitură în care după fixarea
sitei se trecea aţa împletită, însă aceste rame erau greu de utilizat. În majoritatea cazurilor
întinderea sitei pe rame se efectua manual. Sarcina de întindere a sitei era scăzută şi se
măsura reieşind din sunetul căderii ramei.
Ramele de lemn aveau următoarele avantaje:
1. Ramele erau uşor de modificat după formatul oricărei comenzi.
2. Accesibilitatea.
3. Ramele erau destul de rezistente dacă erau prelucrate cu substanţe ce o protejau de
acţiunea umidităţii.
4. Preţ accesibil.
5. Masa redusă.
6. Simplitatea de fixare a sitei.
Dezavantaj:
1.Sunt supuse deformaţiilor în timpul întinderii sitei pe ramă sau în procesul
imprimării sub acţiunea racletei... în rezultat, imaginea poate să se deformeze.
2. Lemnul e un material instabil, şi chiar dacă rama este acoperită cu substanţă
protectoare, umiditatea poate influienţa oricum asupra caracateristicilor dimensionali ale
ramei. Deformarea remanentă contribuie la apariţia neregularităţilor, din cauza cărora nu
poate fi aranjată drept pe suprafaţa de imprimare, ceea ce din nou contribuie la deformarea
imaginii.
În prezent ramele de lemn au utilizare limitată. Ele sunt avantajoase pentru efectuarea
imaginilor simple. Rame optimale se consideră cele din lemn dur. Cu cât duritatea este mai
înaltă cu atât mai mică va fi posibilitatea absorbirii soluţiei de către ramă, ce pot provoca
dilatarea lemnului şi pot reduce termenul de exploatare a ramei. Rame de lemn sunt mai
puţin rezistente la întinderea sitei decât cele metalice, de-aceea nu se recomandă utilizarea
lor pentru efectuarea lucrărilor de format mare sau acelora care necesită exactitatea
potrivelii. Deci natura instabilă a lemnului limitează implicarea ramei din lemn în procesul
de confecţionare a ramei. Imprimarea calitativă, cu rezoluţie înaltă, necesită stabilitatea
ramei care ar asigura condiţiile constante. Aceste caracteristici sunt satisfăcute de rame
metalice.

Rame metalice prezintă o bază mai rezistentă şi mai stabilă pentru sită. Cerinţele înalte
impuse calităţii foii imprimate impune utilizarea ramelor de metal: oţel sau aluminiu. Rame
metalice pot fi confecţionate de diferite formate şi posedă dimensiuni stabile. Prin rame
metalice nu trec majoritatea soluţiilor chimice şi substanţelor de curăţire, utilizate în
imprimarea serigrafică. Ramele metalice sunt foarte rezistente, chiar şi la acţiunea sarcinilor
înalte acestea nu se supun deformărilor. Se confecţionează rame de format standard
conforma formatului maşinii de imprimare. Spre deosebire de ramele de lemn, cele metalice
sunt confecţionate din detalii separate. Secţiunea ramei poate fi văzută în profilul pentru
confecţionarea ramei. De obicei secţiunea ramei este în formă de pătrat sau dreptunghi, dar
există şi alte forme ce depind de formatul ramei, specificul maşinii şi timpul ramei.

Sarcinile acţionate asupra ramei la întinderea sitei pe ecranele de format mare sunt atât
de mari încât rame din aluminiu nu întotdeauna pot asigura rezistenţa necesară; de-aceea
grosimea pereţilor şi profilul ramelor de aluminiu trebuie să fie mai mari pentru asigurarea
rezistenţei cu cele din oţel. Pentru protejare de corozie, ramele de oţel sunt acoperite cu lac

32
sau zinc. În afară de aceasta aluminiul este rezistent la acţiunea bazelor şi acizilor numai în
cazul condiţiilor anumite.
Avantajul ramelor de oţel.:
1. Rigiditate sporită
2. Termenul de exploatare îndelungat, în cazul protejării suficiente de ruginire.
3. Rezistenţa la acţiunea sarcinilor simple.
4. Preţ relativ scăzut.
5. Este posibilă întinderea multiplă deoarece sita poate fi înlocuită uşor.
6. Nu este influenţează de condiţiile climaterice.
Dezavantajul ramelor de oţel:
1. În cazul formatelor mari sunt incomode din cauza masei lor.
2. Tind să ruginească dacă nu sunt prelucrate în mod special.

Pe ramele de oţel sita nu poate fi instalată manual. În acest scop se folosesc instalaţii
speciale pentru întindere. Ramele de oţel necesită de a fi vopsite înainte de a fi refolosite. La
noi ramele de oţel nu şi-au găsit întrebuinţarea.
Avantajul ramelor de Aluminiu.
1. Uşoare şi comode la exploatare.
2. Ideale pentru formate mici şi medii
3. Rezistente la ruginire.
Dezavantajul :
1. Preţ relativ înalt
2. Nu sunt rezistente la acţiunea acizilor şi bazelor.

Pentru asigurarea rezistenţei de întindere a sitei trebuie să posede grosimea pereţilor şi


secţiunea mai mare comparativ cu cele de oţel.
La alegerea dimensiunilor trebuie de luat în considerare formatul imaginii imprimate.
Pentru asigurarea calităţii înalte de reproducere a imaginii, dimensiunea ramei trebuie să fie
mai mare 15-18 cm din toate părţile decât dimensiunea imaginii, adică între imagine şi ramă
trebuie să fie un spaţiu suficient care ar garanta un contact liber a sitei cu suportul imprimat.

15

15 15

15

TABELA 1 Dimensiunile spaţiului liber în dependenţă de suprafaţa imaginii.


Suprafaţa imaginii, cm Spaţiul liber, cm Dimensiunile ramei, cm
21x30 15 51x60
30x42 15 60x72
42x60 15 72x90
60x84 16 92x116
84x120 18 120x156
120x340 20-30 170x400

32
De obicei pentru ramele de format mic, formatul trebuie să fie 1,5 mai mare decât
formatul imaginii. Pentru rame de format mai mare acest indice va fi puţin mai redus,
aproximativ. 1,4, deoarece sarcina de întindere a sitei depinde de caracteristicile ei şi este
necesar de a lua în considerare formatul şi construcţia ramei.
Pentru încleierea calitativă a sitei pe ramă este necesar ca ambele suprafeţe să fie
curate. Suprafaţa ramei noi trebuie prelucrată în aşa mod încât pe ea să fie posibil încleierea
pe termen îndelungat. Pe ea nu trebuie să fie impurităţi, grăsime. Ramele metalice trebuie
degresate înainte de a trece la procesul de încleiere, cu dizolvanţi speciali-acetonă,
butilacetat. Dacă suprafaţa nu este prelucrată cu lac, ea se supune prelucrării mecanice
pentru conferirea asprimii. Datorită acestei prelucrări se ameliorează adeziunea sitei cu
rama. Ramele de oţel prelucrate cu zinc nu se supun prelucrării mecanice deoarece această
suprafaţă deja asigură adeziunea suficientă. Marginile şi colţurile ascuţite ale ramei trebuie
rotungite, în caz contrar, acestea pot contribui la ruperea ţesăturii.
Ramele utilizate repetat trebuie să posede suprafaţă netedă şi curată. Este important la
suprafaţa acestei rame să fie fără proiminenţe ce pot fi de la adezivi vechi sau cerneală.
Aceste neregularităţi pot fi înlăturate cu ajutorul hârtiei şmirghel/ abrazive/ „najda4ka”.

1.Ramele au o influienţă nemijlocită asupra calităţii şi posibilităţilor tehnologice a


ecranelor serigrafice.
2. Ramele încovoiate crează sarcini neuniforme în timpul contactului racletei cu sita,
ceea ce contribuie la aplicarea neuniformă a cernelei.
3. Preţul şi calitatea ramei trebuie să corespundă cerinţelor impuse calităţii produsului.
4. Secţiune şi grosimea profilului ramei trebuie să corespundă dimensiunii şi tipului
acesteia.
5. Înainte de întinderea sitei pe ramă suprafaţa trebuie să fie curăţită şi prelucrată
pentru asigurarea asprimii necesare.

3.2 Întinderea sitei pe ramă


Până în prezent sita se întindea pe ramă de lemn manual şi se fixa cu ajutorul clamelor
sau ţintelor. Întinderea manuală a sitelor nu asigura sarcina satisfăcătoare şi întinderea
uniformă. În prezent există următoarele modalităţi:
- manuală
- mecanică
- pneumatică
Instalaţii moderne de întindere a sitelor se divizează în funcţie de destinaţie în 2-ă
grupe:
1. mecanică
2. pneumatică.

32
În dependenţă de tipul de fixare a sitei utilajul de întindere poate fi:
- cu sistem mobil de fixare
- cu sistem imobil de fixare

Procesul de întindere a sitei pe ramă este unul din etapele cele mai importante de
confecţionare a formei şi are o influenţă nemijlocită asupra imprimeului. La alegerea
instalaţiei pentru întinderea sitei pe ramă trebuie luate în vedere următorii factori:
1. numărul şi frecvenţa întinderii sitelor pe ramă;
2. dimensiunea ramei
3. locul pentru întinderea sitelor pe rame în secţia de producere.

Utilajul pentru întinderea sitei pe ramă trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:


1. Să asigure sarcina necesară
2. Să asigure rezultate identice la întinderea repetată a sitei pe ramă.
3. Să fie comode în exploatare şi deservire.

La alegerea instalaţiilor trebuie de luat în consideraţie:


1. instalaţiile de întindere trebuie să posede format ce poate să fie reglat în scopul
evitării pierderilor sitei.
2. Sistema de fixare a sitelor cu ajutorul ştifturilor asigură întinderea medie a sitei şi
este valabilă pentru imprimarea cu liniatură limitată a rastrului
3. Pe instalaţiile de format mare trebuie de controlat uniformitatea întinderii sitei din
toate părţile ramei.
Instalaţiile mecanice pentru întinderea sitei au avantajele:
1. Unele din acestea permit întinderea concomitentă a sitei pe câteva rame.
2. Sunt posibilităţi de întindere sub un anumit unghi.
3. Sunt posibilităţi de asigurare a indicilor înalţi de întindere
Dezavantaje:
1. În cazurile când apare posibilitatea modificării formatului apar deşeuri mari de
ţesătură.
2. Instalaţii mecanice bune costă mult.

Instalaţii pneumatice
Constau din clape independente, fiecare la rîndul său include cilindri cu tije la care
sunt fixate calapoadele pentru fixarea sitei. Numărul lor depinde de dimensiunea ramei,
reglarea se efectuează cu ajutorul aerului comprimat, aerul se repartizează uniform in jurul
ramei si in timpul întinderii ramei se fixează din 4 părţi. La alegerea instalaţiei pneumatice
trebuie de luat în considereaţie următoarele:
- clapele trebuie sa apuce sita şi să o menţină fără a o distruge
- la întinderea sitei din nylon, sau la aplicarea sarcinii înalte, este necesar de a lua în
considerare puterea cilindrilor pneumatice.
Avantajele cilindrilor pneumatice:
1. Posibilitatea utilizării necesare de clape în dependenţă de dimensiunea ramei,
ceea ce minimizează rebutul sitei .
2. Întinderea concomitentă a sitei din cele 4 parţi.
3. Reglarea rapidă.
Dezavantaje:
1. Posibilitate întinderii numai pe o ramă.
2. Complicaţiile întinderii sitei pe colţurile ramei.
3. Suprafaţa ramei trebuie să fie ideal netedă pentru ca sita în timpul întinderii
să alunece uşor.

32
Indiferent de metoda utilizată este necesar de a conferi paramerti ce ar asigura rezultate
optimale la pregătirea sitei pentru confecţionarea formei de tipar. Este important de a lua în
consideraţie următoarele momente
- întinderea sitei in rama trebuie sa fie uniform
- aţele sitei trebuie să fie paralele si să se intersecteze in unghi drept.
- întinderea sitei trebuie sa fie suficient întinsă pentru asigurarea suficientă a separării
formei de suprafaţă imprimată după trecerea racletei.
- sita trebuie să păstreze valoarea de tensiune superficială în timp cît mai îndelungat.

3.3. Controlul întinderii sitei pe ramă


La întinderea sitei pe ramă, indiferent de tipul instalaţiei utilizate, este necesar de a
controla indicele de întindere şi extindere a sitei.
Exactitea acestei valori este un factor hotărîtor la potrivirea imaginii la tiparul
policrom. Pentru măsurarea acestei valori exista următoarele metode:
- măsurarea valorii de întindere a sitei cu ajutorul manometrului care de obicei se
instalează la instalaţii pneumatice de întindere a sitei. Exactitatea acestei metode depinde de
construcţia instalaţiei de întindere. Manometrul nu controlează variaţiile presiunii între clape
separate. Această metodă nu permite controlul sitei care a fost deja în exploatare.
- metoda de măsurare a sitei cu ajutorul tenzometrului. Metoda cea mai comodă şi cea
mai exactă. Valorile aparatului se modifică în funcţie de dimensiunile deformării sitei.
Avantaje:
- aparatul permite măsurarea valorilor de întindere in diferite puncte ale sitei, ceea ce
permite aprecierea conformităţii.
- permite stabilirea valorilor atît pe verticală cît şi orizontală.
- tenzometrul permite determinarea şi comparerea întinderii sitei pe toate tipurile de
rame.
- permite măsurarea sitei ce au fost deja în exploatare.

Pentru a atinge rezultate optimale este necesar de următoarele recomandări:


1. La pregatirea ramelor pentru lucrări policrome sita trebuie întinsă la aceeaşi
instalaţie.
2. Pentru obţinerea rezultatelor optimale trebuie utilizate una şi aceeaşi metodă
şi acelaşi aparat, utilizarea aceloraşi ţesături de site şi rame.
După cum arată practica, la întinderea sitei pe ramă trebuie de luat în consideraţie
următoarele :
Dacă sita, indiferent de tipul ei şi nr. de aţe, este întinsă la limita sa, atunci ea nu-şi va
păstra valoarea sa de întindere in timpul procesului de imprimare. Se recomandă de a
contola valoarea sitei pe ramă utilizată deja înainte de a fi refolosită pentru confecţionarea
formelor de tipar.

3.4. Fixarea sitei pe ramă


În prezent fixarea sitei pe ramă se efectuează cu ajutorul adezivilor care trebuie să
posede următoarele caracteristici:
1. Fixarea rapidă.
2. Rezistenţa la schimbarea temperaturii.
3. Rezistenţa la apă, solvent şi sub. de curăţare.
4. Elasticitatea peliculei adezive.
Lacurile adezive constau din răşină dizolvată în solvent organic. Ele se fixează pe
baza evaporării solventului. Lacurile se aplică pe rama curăţită şi se usucă, apoi sita întinsă
se fixează cu rama cu adeziv deja aplicat care se umectează prin aplicarea solventului şi apoi
se usucă definitiv. Această metodă de încleiere a sitei pe ramă are următoarele avantaje:

32
1. Permite păstrarea ramelor cu adeziv aplicat.
2. Timp redus de fixare a adezivului.
3. Simplitatea îndepărtării a adezivului înainte de utilizarea repetată a ramei .
Dezavantaje:
1. Rezistenţa scăzută la acţiunea solvenţilor.

Adezivi de contact constau din soluţii ce conţin cauciucuri sintetice. Fixarea lor are loc
pe baza evaporării solventului şi pe baza polimerizarii.
Avantaje:
1. Unirea rezistentă.
2. Timp redus de fixare.
3. Înlăturarea rapidă a adezivului înainte de utilizarea repetată a ramei.
Dezavantaje:
1. Rezistenţa scăzută la acţiunea solvenţilor.

Adeziv bicoponenţiali constau din produse iniţiale a răşinii sintetice, de exemplu:


răşina de poliuretan, epoxid. etc, întăritorii introduşi în adeziv înainte de utilizare a
acestora. Fixarea are loc pe baza reacţiei chimice a monomerului cu întăritori.
La utilizarea adezivului bicoponenţial, după întinderea sitei pe ramă, adezivul se
amestecă cu întaritorul şi se amestecă cu întăritorul şi se aplică pe sită în locul de contact cu
rama. Adezivul trece prin orificiile sitei şi se lasă timp de 10-60 min pentru uscare. Uscarea
adezivului bicoponenţial are loc pe baza reacţiilor chimice care încep imediat dupa
amestecul componenţilor, de aceea trebuie de pregătit o asemenea cantitate a adezivului care
va fi consumată. În dependenţă de tipul adezivului bicoponenţial folosit, pelicula poate fi
elastică sau solidă.
Avantajul acestui adeziv este rezistenţa maximală la acţiuni chimice şi mecanice, iar
dezavantajul: imposibilitatea păstrării adezivului amestecat şi complexitatea îndepărtării
acestuia înainte de utilizarea repetată a ramei. Adezivii bicoponenţiali amestecaţi deja
trebuie sa fie utilizaţi în decurs de 2-3 ore. Timpul de uscare a stratulu adeziv depinde de
tipul sitei, grosimii stratului de adeziv aplicat şi temperatura aerului în încăpere. În
dependenţă de complexitatea acestor factori, timpul de fixare definitiv poate constitui 30-12
ore.

Adeziv UV- se fotopolimerizează sub acţiunea razelor UV. Procesul de fixare a


adezivului UV se petrece mult mai repede. Asupra adezivului UV solvenţii nu au nici o
influenţă.

4 ETAPELE PROCESULUI DE IMPRIMARE


Produsul imprimat trece următoarele etape:
1. Procesul pre-press, cu prelucrarea textului şi a ilustraţiilor.
2. Montajul originalelor confecţionate
3. Confecţionarea formelor de tipar.
4. Potriveala pentru coinciderea cernelei.
5. Procesul press
6. Procesul post-press (imprimarea cu folii, tăiere, ştanţarea).

4.1 Procesele pre-press


Procesele press constau din două procese: prelucrarea textului în sisteme de editare şi
prelucrarea ilustraţiilor cu ajutorul scanerelor şi a camerei de reproducere. În rezultatul
acestor prelucrări obţinem diapozitiv direct de rastru pentru imprimarea alb negru sau un set

32
de diapozitive divizate în culori . Metode digitale de confecţionarea a formelor de tipar nu
necesită confecţionarea fotoformelor materiale, ci toată informaţia se înscrie pe material-
formă pe baza datelor digitale..
Un rezultat bun al imprimeului este asigurat de calitatea originalului. În imprimarea
serigrafică, ca şi în celelalte metode, se utilizează diferite originale copiative. Conform
standardului european DIN, originalul copiativ reprezintă originalul care poate fi destinat
pentru copiere. Acelaşi standard european efectuează divizarea originalelor copiative în
următoarele:
- originale pe bază transparentă, ce poate fi transferat prin contact direct
- original pe suport netransparent, pe baza proiecţiei.

Clasificarea
originalelor

Originale luminii Originale luminii


refractate trecătoare

Reproducerea foto- Reproducerea


mecanică sau electronică electronică

originale copiate Datele digitale

Expoziţia formelor Instalaţia laser


de tipar pentru expoziţie

Metoda serigrafică este metoda de imprimare care necesită originale copiative directe.
În legătură cu aceasta, este necesară forma de imprimare tip oglindă, deoarece imaginea se
realizează nemijlocit de pe ea, dar nu de pe pânza intermediară ca în cazul ofset.

4.2. Cerinţele impuse la confecţionarea diapozitivelor de reproducere pentru


copierea şabloanelor.
-- Toate imaginile reproduse pentru imprimarea serigrafică trebuie să posede densitatea
optică maximă, până la 3.
-- În cazul lucrărilor policrome, pentru asigurarea coincidenţei bune este necesar de a
petrece expoziţia repetată.
-- Peliculele trebuie să fie furnizate în starea corespunzătoare: fără rosături, îndoituri,
nu trebuie să fie montate una peste alta.
-- Retuşarea peliculei are loc pe reversul peliculei.

Semnele de control
Semnele de fălţuire, tăiere, trebuie să fie aplicate sub aspectul unghiurilor fixe la
distanţa 1,55-3 mm de la formatul de după tăiere.
„Crucile de coincidere” trebuie să fie de grosimea liniei până la 0,3 mm.

32
Montaj
La confecţionarea unor seturi de fotoforme ce se repetă, trebuie să fie aplicate 4 cruci
pentru potriveală. Coordonarea culorilor la confecţionarea originalelor trebuie să fie
petrecută la următoarele surse de lumină:
-- lumina optică D=50
-- lumina refractată D=65

Factorii care trebuie să fie luaţi în consideraţie la etapa pre-press


Factorii principali care influenţează asupra calităţii imprimării serigrafice sunt:
1. Unghiul de înclinare al racletei.
2. Liniatura sitei.
3. Unghiul de întindere a sitei.
4. Liniatura rastrului.
5. Unghiul de înclinare al rastrului.
6. Viscozitatea cernelei.
7. Viteza de imprimare.
8. Distanţa dintre formă şi suportul imprimat.
9. Dimensiunea imaginii în raport cu suprafaţa ramei.

Respectând unele reguli în pregătirea pre-press noi vom putea evita principalele
probleme caracteristice imprimării serigrafice policrome în rastru şi anume:
1. Apariţia efectului muar
2. Abateri de gradaţie
3. Capacitatea nu prea înaltă de rezoluţie ce limitează dimensiunea elementului minim
ce poate fi reprodus.

Preîntâmpinarea apariţiei efectului muar.


Specificul imprimării serigrafice constă în aceea că: fiecacre imagine separată în culori
în rastru se aplică pe sită ce posedă liniatură proprie, de aceea este necesar de a controla/
preîntâmpina excluderea muarului care este legat şi cu structura periodică a sitelor
serigrafice.
Muar – este un desen periodic ce se formează la imprimare şi influenţând negativ
asupra calităţii imaginii şi apare în cazuri când două rastre simetrice se suprapun în timpul
imprimării unui peste celălalt. Astfel efectul muar în imprimarea serigrafică apare din cauza
sitei la aplicarea ei pe rastrul imaginii, însă el poate fi minimizat prin utilizarea şabloanelor
indirecte şi utilizarea rastrului stocastic şi a rastrului asimetric. Apariţia efectului muar
poate fi minimizată prin asigurarea raportului anumit dintre liniatura sitei şi liniatura
rastrului. Această relaţie trebuie să fie egală cu o valoare impară: 3; 3,5; 4,5; 5 ori.
În afara rastrului stocastic pentru minimizarea muarului mai poate fi utilizat rastrul în
formă de elipsă şi romb, şi nici într-un caz rastre de forme standarde (rotunde sau pătrate);
deoarece în acest caz acesta va crea impresia unei treceri bruşte de la o tonalitate la alta.
Acest efect nedorit se observă îndeosebi în sectoare cu tonalităţi deschise.
Imaginile unicolore în rastru se efectuează la unghiul liniilor de rastru sub unghi de
o
45 , deoarece acest unghi crează muar minim şi reprezintă valoarea standard la imprimarea
monocromă.
Conform standardului european, unghiul de înclinare a rastrului pentru imprimarea
policromă în rastru sunt următoarele:
-- 0o pentru culoarea galbenă;
-- 15o pentru Magenta;
-- 45o pentru negru;
-- 75o pentru Cyan.

32
Alegerea unghiului de înclinare al sitei este important pentru minimizarea efectului
muar. S-a constatat că unghiul de întindere în valoare de 15o, este optimal pentru reducerea
efectului muar.

4.3. Metode de confecţionarea a formelor de tipar serigrafice


La confecţionarea formelor de tipar pentru imprimarea serigrafică pot fi utilizate
următoarele metode:
1. Metode manuale;
2. Metode fotomecanice
a. Metoda directă
b. Metoda indirectă
c. Metoda combinată
3. Metoda copierii cu proiecţii;
4. Metoda digitală;

Pregătirea sitelor pentru confecţionarea formelor de tipar.


După ce sita întinsă este fixată pe ramă este necesar de a o pregăti pentru aplicarea
şablonului. De obicei la sitele sintetice se aplică şabloanele prin metoda indirectă, din cauza
structurii uniforme a firelor. Pentru asemenea şabloane este necesar de a conferi asprimea
corespunzătoare a sitei pentru asigurarea adeziunii mai bune. Pentru aceasta pe suprafaţa
umedă a sitei se aplică praful abraziv, se prelucrează cu ajutorul acestuia şi apoi se spală.

Reconservarea este următoarea etapă de pregătire a sitei şi prin ea se subînţelege


înlăturarea rămăşiţelor uleiurilor sau ale altor substanţe de ungere ce au rămas după
prelucrarea repetată a ramei. Dacă este vorba despre o sită nouă, prin reconservare se
subînţelege înlăturarea prafului şi altor particule mecanice şi de-asemenea a urmelor de
amprente ale mânilor ce au nimerit în timpul întinderii pe ramă.
Procesul de reconservare se petrece pentru toate sitele serigrafice, acelor noi şi acelor
utilizate repetat, nemijlocit înainte de aplicarea şablonului. În cadrul pregătirii sitei este
asigurată adeziunea bună a şablonului şi se preîntâmpină rezistenţa lui la acţiuni exterioare.
Pentru curăţirea suprafeţei sitei se utilizează soluţii de Na 10-20% sau NaCaustic. După
aceea sita se spală cu apă şi se neutralizează cu acid acetic şi apoi se spală din nou.

a. Metoda manuală – în cazul metodei manuale (prin tăiere, desenare) se acoperă


ochiurile sitei în acele locuri unde imaginea nu trebuie să fie. În cazul transferului manual
abaterea aplicării imaginii constituie +/- 5: c (iar în metodele directe +/- 1: c). Primele
şabloanele se decupau dintr-un oarecare material (hârtie) şi se încleiau pe sită. În prezent

32
şabloane decupate manual se confecţionează de obicei din peliculă. Pentru tăierea mecanică
a şablonului se utilizează calculator şi ploter. Se utilizează două tipuri de peliculă:
1. Peliculă pe baza lacului
2. Peliculă solubilă în apă.
Ambele pelicule constau din două straturi:
1. suport
2. stratul cu emulsie.
Alegerea şablonului depinde de cerneala utilizată la imprimare. Şablon din pelicula de
lac necesită utilizarea cernelurilor pe baza dispersiilor apoase, iar şablonul din pelicula
solubilă în apă, necesită ca cerneala să nu conţină apă. Ambele pelicule pot fi lipite la sită
prin metoda tradiţională. Metoda lipirii umede la sită poate fi utilizată pentru pelicule
solubile în apă. În cazul tehnicii tradiţionale de lipire pelicula se fixează la sita întinsă cu
ajutorul substanţelor adezive. Metoda lipirii umede poate fi utilizată pentru încleierea
uniformă a şabloanelor mari a peliculei solubile în apă. În cazul acestei metode sita este
umezită uniform din ambele părţi, şablonul se aplică pe sita umezită. Pentru asigurarea
contactului uniform se utilizează buretele umed. Apoi surplusul de umiditate se înlătură.

b. Metode fotomecanice (directă).


Metodele directe prevăd:
1. Confecţionarea originalelor copiative pe baza peliculei
2. Aplicarea stratului copiativ pe sită
3. Expoziţia fotoformei pregătite în prealabil
4. Developarea şi uscarea
Dacă sunt careva efecte nesemnificative acestea se supun retuşării. În timpul expoziţiei
are loc întărirea elementelor neimprimabile, iar apoi cu apă se spală elementele imprimabile
ale imaginii. Istoria şabloanelor serigrafice directe s-a început cu soluţiile sensibile pe baza
jelatinei, şi pe baza lor au fost create multe tipuri de straturi copiative pe baza răşinilor
sintetice, apoi au început să se folosească soluţii copiative pe baza compuşilor de azot. În
prezent soluţiile copiative reprezintă soluţii coloidale ale diferitor polimeri. Uneori acestea
sunt dispersii subţiri ale substanţelor solide în lichizi. În calitatea componentului sensibil în
soluţiile copiative se introduce bicromat de amoniu sau compuşi de azot. Straturile copiative
pe baza compuşilor de azot se aplică pe suport, se usucă cu aer cald şi se obţine pelicula
capilară. Apoi au apărut straturile unicomponenţiale sau pelicule capilare pe baza
fotopolimerului.
Aşa numite pelicule capilare au fost create în anii 80 ai secolului trecut pentru a avea
posibilitatea la grosimea redusă a stratului copiativ de a imprima linii cu margini drepte fără
abateri de gradaţii aparte.

Caracteristicile fizico-chimice a soluţiilor copiative.


Metodele de aplicare ale acestora cu prelucrarea ulterioară influinţează esenţial asupra
posibilităţii tehnologice şi a calităţii formelor de tipar serigrafice. După aplicarea şi uscarea
soluţiilor copiative pe sită se formează strat copiativ.
Caracracteristici principale a stratului copiativ sunt:
1. Sensibilitatea la lumină
2. Capacitatea la întărire
3. Solubilitatea
4. Grosimea

1. Sensibilitatea la lumină a straturilor copiative depinde de tipul polimerului utilizat şi


concentrarea componentului sensibil. Sensibilitatea la lumină maximală a stratului copiativ
nu poate fi obţinută când stratul copiativ nu va fi uscat definitiv.

32
Straturile copiative higroscopice sunt capabile să absoarbă umiditatea din mediul
ambiant, de aceea în încăperile unde se confecţionează formele de tipar trebuie de menţinut
condiţii de climat constante, iar stratul copiativ uscat trebuie să fie supus climatizării.

2. Capacitatea stratului copiativ la întărire depinde de compoziţia stratului copiativ şi


tipul expoziţiei. Calitatea şi rezistenţa la tiraj a formelor serigrafice depinde de gradul de
întărire. Capacitatea stratului la perceperea umidităţii şi solubilitatea lor depinde de gradul
de întărire obţinut în timpul expoziţiei.

3. Cauza principală a măririi dimensiunii stratului copiativ în timpul prelucrării


reprezintă expoziţia insuficientă. Sub influenţa umidităţii stratul copiativ insuficient întărit
îşi măreşte volumul, de aceea pentru obţinerea rezistenţei şi calităţii formelor serigrafice,
stratul copiativ trebuie de întărit pe toată grosimea. Unele straturi copiative sunt capabile să
se întărească şi fără acţiunea luminii, ceea ce depinde de tipul soluţiilor copiative şi tipul
componentului sensibil (soluţiie copiative pe baza soluţiilor de azot nu se supun întăririi fără
acţiunea luminii).

4. Grosimea stratului copiativ depinde de trei factori:


- grosimea sitei.
- viscozitatea soluţiilor copiative.
- metoda lui de aplicare.
Grosimea stratului copiativ are o influenţă deosebită asupra capacităţii de reproducere
a detaliilor imaginii. Cu cât mai mare este grosimea stratului copiativ cu atât mai îndelungat
trebuie să fie timpul expoziţiei. Stratul copiativ ce posedă o grosime mai mare asigură un
contact direct al formei cu suport imprimat ceea ce într-o măsură mai mică deformează
marginile la imprimare. Stratul copiativ cu grosimea sporită se obţine prin aplicare de mai
multe ori a soluţiei copiative cu uscarea interfazică.

5. Factorii ce determină timpul expoziţiei necesar pentru întărirea completă a


stratului copiativ
1. Sensibilitatea la lumină a stratului copiativ.
2. Grosimea stratului copiativ.
3. Sensibilitatea spectrală a stratului copiativ.
4. Componenţa spectrală de iluminare a sursei de lumină
5. Intensitatea sursei de lumină.
6. Distanţa de la sursa de lumină până la sticla ramei copiative
7. Tipul diapozitivului.

După uscarea stratului copiativ, pe acesta se expune cu ajutorul luminii UV, diapozitiv
sau şablon. Apoi sita cu imaginea expusă se spală cu apă. În rezultat sectoarele neîntărite se
spală şi rămân deschise prin care ulterior va trece cerneala. În timpul copierii directe a
formelor serigrafice copierea pe forme are loc pe rame copiative în condiţii de vacuum.

Metoda inderectă.
În cazul metodei indirecte stratul sensibil cu baza care se află pe acesta, se aplică pe
pelicula intermediară şi nu pe sită. Imaginea fotoformei iniţial se copie pe material special.
Copia se prelucrează înlăturându-se elementele neîntărite şi apoi se transferă pe sita
pregătită, întinsă pe ramă.

32
Şabloanele confecţionate prin metoda indirectă
Pelicula pentru transferul imaginii constă din suportul de polieter sau plastic acoperită
cu emulsie fotosensibilă. Producătorii propun două tipuri de pelicule pentru transferul
imaginii:
1. Pelicula sensibilă – stratul fotosensibil se aplică la întreprindere
2. Pelicula nesensibilă – stratul sensibil se aplică înainte de utilizare

Procesul de confecţionare a formelor serigrafice prin metoda indirectă include


următoarele operaţii:
1. Sensibilizarea materialului copiativ (dacă utilizăm pelicula).
2. Expunerea diapozitivelor.
3. Developarea copiei.
4. Aducerea copiei la sita degresată întinsă pe ramă
5. Acoperirea spaţiului liber al sitei în jurul materialului copiativ.
6. Uscarea.
7. Înlăturarea suportului temporar.
8. Corectura formei
9. Uscarea
Avantaje:
Obţinerea colii imprimate calitative comparativ cu metoda directa
Dezavantaje
- Aceste şabloane sunt supuse acţiunii mecanice
- Rezistenţa la tiraj scăzut de la 2000-4000 coli imprimate.

Metoda indirectă de confecţionare a formelor serigrafice permite obţinerea colilor mai


calitative în comparaţie cu metoda directă, însă este mai complexă în procesul de
confecţionare a acestora, mai scump, iar rezistenţa la tiraj a formelor este mai scăzută.

Metoda combinată.
Forma de tipar confecţionată prin metoda combinată combină avantajele metodei
directe şi a celei indirecte. Şabloanele obţinute prin această metodă reprezintă combinarea
şablonului din peliculă pentru transferul imaginii şi stratul fototsensibil aplicat. Emulsia
sensibilă se aplică cu ajutorul racletei pe sită pe sectoarele nesensibile ale peliculei care se
află dedesubtul sitei. Această peliculă constă din stratul de emulsie pe suport din polieter,
hârtie sau vinil. Acoperirea din substanţe lichide fixează pelicula la sita serigrafică,
concomitent are loc sensibilizarea. După uscare, suportul se înlătură. Sita pregătită apoi se
supune expoziţiei şi se developează exact aşa ca în cazul metodei directe.
Avantaje:
- Permite controlul grosimii şablonului datorită stratului de acoperire
- Rezistenţa înaltă la tiraj, până la 80 000 coli imprimate.
În procesul de confecţionare a formelor de tipar prin orice metodă şi în timpul
imprimării pe elementele neimprimabile pot apărea asemenea efecte a adânciturii, puncte
care trebuie neapărat supuse retuşării. Pentru aplicarea stratului copiativ pe sită există utilaj
special sau chiuvete. Pentru uscarea stratului copiativ se utilizează dulapuri speciale pentru
uscare, însă pentru confecţionarea formelor mai efectivă este utilizarea utilajului aşa numit
„3 in 1”, ce include dulapul de uscare, sursa de lumină şi rama de copiere.
După imprimarea tirajului formele de tipar pot fi utilizate din nou, după regenerarea
lor.

32
Şabloanele obţinute cu ajutorul peliculei capilare.
Şabloanele capilare reprezintă şabloane cu aplicarea nemijlocită pe baza acestora a
peliculei cu emulsie sensibilă la lumină. Ele posedă următoarele avantaje:
1. Este o metodă rapidă
2. Mai puţin complexă
3. Nu e murdară ca în cazul lucrului cu emulsiile lichide.
Emulsiile aplicate pe pelicula suport este situată în contact cu sita umedă. Cu ajutorul
mânii sau racletei trebuie să fie creată o astfel de presiune pentru ca emulsia să pătrundă în
celulele sitei serigrafice. După ce sita se usucă, pelicula suport poate fi înlăturată. După
aceea sita poate fi supusă expoziţiei cu sursă de lumină.

Metodele de copiere prin proiecţie


Spre deosebire de metoda de copiere obişnuită a formelor de tipar serigrafice, pelicula
nu intră în contact direct cu suprafaţa formei. Copierea în proiecţie a fost cunoscută din
secolul trecut, însă această metoda nu a obţinut o răspândire largă din cauza dezavantajelor
esenţiali:
1. Sursele de lumină slabe
2. Sensibilitatea scăzută a straturilor la lumină scăzută
Aceste dezavantaje au fost înlăturate doar în ultimii ani. În cazul copierii cu proiecţie
devin vizibile toate defectele originalului reprodus. De-aceea există anumite limite în ceea
ce priveşte scara de mărire: până la 15 ori.
Avantaje:
Economisirea mijloacelor pentru pelicula foto
Dezavantaje:
Diferenţa în iluminare a unor sectoare a originalului contribuie la aceea că produc
modificări în ton.

Metode digitale
În cazul metodelor digitale de confecţionare a formelor stratul sensibil se aplică pe sită
la fel ca în cazul metodelor directe şi imaginea se înscrie cu ajutorul laserului după ce acesta
se developează.
La alegerea şablonului trebuie de luat în vedere următoarele caracteristici:
1. Rezistenţa la caracteristicile chimice ale cernelei
2. Caracteristicile şi regimurile expoziţiei.
3. Rezistenţa.
4. Termenul de păstrare
5. Rezistenţa la acţiunea apei şi alţi solvenţi.
6. Compatibilitatea cu sita.

32
Metodele de sporire a calităţii şabloanelor
1. Sporirea grosimii şi rezistenţei de fixare a stratului copiativ cu sita
2. Utilizarea metodei combinate de utilizare a şabloanelor
3. Sporirea gradului de netezime a formei
4. Utilizarea sitelor cu densitatea sporită
5. Utilizarea sitelor modificate.
6. Utilizarea în componenaţa stratului copiativ a compuşilor de azot.

Obţinerea colilor imprimate. Procesul de imprimare.


Factorii care influenţează asupra stratului de cereală de pe coala imprimată sunt:
1. Caracteristicile sitei utilizate.
2. Metoda de confecţionare a formelor de tipar
3. Tipul suportului imprimat
4. Caracteristicile cernelei
5. Duritatea racletei şi profilul acesteia
6. Regimurile procesului de imprimare.
7. Distanţa dintre forma şi suportul imprimat
8. Unghiul de înclinare şi presiunea racletei.
9. Cantitatea cernelei ce a rămas pe sită după înlăturarea formei de tipar.

În procesul de formare a imaginii cromatice pot fi evidenţiate etapele


1. Crearea spaţiilor elementului imprimat
2. Umplerea acestuia cu cerneală.
3. Înlăturarea formei de tipar de pe suprafaţa imprimată
4. Fixarea imaginii colorate pe coală.

Caracterul imaginii formate astfel depinde de:


1. Dimensiunea spaţiului elementului imprimat;
2. Gradul de umplere a acestuia cu cerneală;
3. Condiţiile interacţiunii cernelei cu forma de tipar şi suprafaţa imprimată;
4. De caracteristicile mecanice ale cernelei

Cantitatea cernelei ce a trecut prin orificiile sitei este determinată de următoarele:


1. Dimensiunea spaţiului elementului imprimat
2. Viscozitatea cernelei
3. Presiunea ce acţionează asupra acesteia.
4. Timpul de acţionare a presiunii.

Procesul obţinerii colilor imprimate include următoarele operaţii:


1. Orientarea corectă şi fixarea suportului imprimat pe suport;
2. Furnizarea cernelei pentru imprimare;
3. Crearea presiunii şi obţinerea colii imprimate;
4. Fixarea cernelei pe coala imprimată.

4.4 Pregătirea utilajului pentru lucru


Stabilirea distanţei tehnologice
Pregătirea maşinii de imprimat începe cu instalarea formei de tipar şi a potrivelii.
Formele de tipar se instalează în susţinătorii formei asigurând distanţa dintre aceasta şi
suportul imprimat. Stabilirea unei distanţe tehnologice prea mari contribuie la potriveala
posibilă incorectă, inexactitatea transmiterii culorilor şi precizia insuficientă. Este necesară o

32
presiune mai înaltă a racletei pentru asigurarea contactului ţesăturii pe suport, ceea ce
contribuie la o sporire mai mare a cernelei, la un grad mai mare de mărire a punctului de
rastru şi posibilitatea distrugerii ţesăturii şi a şablonului. Distanţa tehnologică înaltă poate
contribui deasemenea la imprimarea ţesăturii pe suport. Este necesar de a lua în considerare
că cu cât mai mult se va întinde ţesătura cu atât mai înaltă este probabilitatea deformării
imaginii. Reieşind din aceste cauze, este necesar de a alege parametrii minimi posibili de
instalare a distanţei tehnologice. Distanţa tehnologică minimală trebuie să fie instalată la
circa 1,5 mm. Distnaţa tehnologică maximală este de până la 3mm. Valoarea acestei distanţe
depinde de caracteristicile elastice ale sitei şi de dimensiunea formei de tipar. Varianta
optimală este crearea unor astfel de condiţii când forma se separă pe coala imprimată
concomitent cu transferul zonei de contact. La imprimarea policromă este foarte important
ca valoarea acestei distanţe să fie uniformă. În cazul formatelor A3, valoarea distanţei
tehnologice trebuie să fie de la 1-3mm, iar în cazul formatelor A1 de la 3-5mm.

Instalarea potrivielii – potriveala ce are loc în procesul de pregătire a utilajului


asigură stabilitatea imaginii pe coală şi coinciderea cernelurilor. Poziţia suprafeţei
imprimate este determinată de nişte suporturi pe care se instalează fiece coală sau confecţie.
Un moment important ce asigură calitatea a colii imprimate este fixarea rezistentă a colii
imprimate pe plan orizontal. În cele mai dese cazuri acestea sunt asigurate prin crearea
vacuumului, însă este posibilă şi utilizarea scociului, şi în cazul imprimării pe ţesătură a
adezivului lichid.

Racleta. Parametri optimali ai racletei.


Racleta reprezintă o pânză din cauciuc sau plastic fixată la mâner. Funcţia racletei
constă în asigurarea repartizării cernelei pe sită în timpul imprimării şi fixarea sitei umplute
cu cerneală cu suportul imprimat, şi de asemenea, într-o măsură oarecare, în determinarea
grosimii stratului de cerneală. Lungimea racletei depinde de formatul imaginii. Se
recomandă stabilirea unei distanţe cât mai mari între racleta şi marginile ramei. În
imprimarea serigrafică racletele sunt confecţionate din cauciuc, însă cel mai des acestea sunt
realizate din materiale sintetice, mai ales pentru tiraje ce depăşesc 200 exemplare. Cu toate
că racletele de cauciuc sunt mai uşor de folosit ele îşi pierd repede aspectul şi se uzează mai
repede, însă crează reacţii electrostatice mai mici la imprimare. Racletele din mase plastice
ca din polivinil, poliuretan sunt mai rezistenţi la uzură, îşi păstrează profilul pe parcursul
tirajului şi sunt mai rezistente la acţiunea solvenţilor cernelurilor şi substanţelor abrazive.
Racleta reprezintă pânza fixată în susţinători ai racletei care pot fi realizaţi din lemn sau
aluminiu. Susţinători din lemn se utilizează în cazul instalaţiilor manuale, iar acele de
aluminiu în cadrul maşinilor automate şi semiautomate. Confecţionarea racletelor a
evoluţionat în sec. XX. Diversitatea materialelor a contribuit la aceea că producătorii propun
raclete cu duritate dublă şi triplă cu suport din stecloplastic. Duritatea racletei determină
gradul de contact şi trecerea cernelei pe coala de imprimat. Marginea racletei şi suprafeţele
laterale nu trebuie să posede defecte, care de obicei duc la apariţia unor fâşii pe colile
imprimate.
Racletele dure sunt utilizate la imprimarea în rastru şi la producţia în tiraje mari.
Racletele moi se utilizează la imprimarea pe suporturi cu suprafaţa neuniformă. Racletele
prea moi sau prea dure pot contribui la imprimarea imaginii sau transferul insuficient al
cernelei. Cu ajutorul racletei cu duritate sporită de obicei se obţin imagini cu rezoluţia mai
înaltă. Duritatea racletei se alege în dependenţă de tipul cernelei. Cerneala UV necesită
duritatea racletei cu duritatea sporită în comparaţie cu cernelurile pe baza solvenţilor.
Imprimarea prin intermediul maşinii plano-cilindrice impune utilizarea racletelor cu
duritatea redusă. Grosimea pânzei racletei trebuie să fie în limitele 6-10 mm, care se lasă

32
după extremităţile susţinătorului racletei cu 15-35 mm, şi să posede un profil anumit în
secţiune.
1. Schema Racletei

1 – Pânză elastică

2 – Baza

3 – Fixator

2. Profilurile racletei în secţiune

1 2 3 4 5 6
De obicei la imprimarea lucrărilor în rastru şi a lucrărilor cu detalii minuţioase racleta
este ascuţită sub unghiul de 45o. Unghiul universal de ascuţire al racletei este de 90 o .
Marginea ascuţită repartizează cu exactitate cantitatea cernelei care trece prin forma de tipar.
Dacă pânza racletei se toceşte, atunci prin forma de tipar
se va furniza o cantitate mai mică de cerneală ceea ce va
duce la pierderea detaliilor imaginii. Racleta poate fi
amplasată sub un anumit unghi. Unghiul optimal al
racletei este 75 o . În cazul unei înclinări mai mari
elasticitatea racletei scade, ceea ce poate contribui la
următoarele aspecte nedorite:
1. Fricţiuni ale formei de tipar
2. Reducerea exactităţii potrivelii
3. Reducerea cantităţii cernelei aplicate.

În cazul unghiului mic de înclinare al racletei


elasticitatea lui sporeşte, ceea contribuie la reducerea
contactului cu sita şi aplicarea unui strat de cerneală de o
grosime mai sporită.
4.5.Contraracleta (racleta de nivelare)
La pregătirea utilajului pentru imprimare se instalează paralel racletei, însă are o
presiune mai redusă asupra formei de tipar. Acţiunea contraracletei asigură furnizarea
constantă a cernelei pe sită. Contraracleta nivelează cerneala pe forma de tipar în timpul
mersului opus al racletei, ceea ce împiedică uscarea cernelei pe formă (în cazul utilizării
cernelurilor pe baza solvenţilor). De obicei contraracleta se confecţionează din metal.
Racleta şi contraracleta se fixează în susţinător şi se instalează pe maşina de tipar.
Susţinători sunt dotaţi cu şurubi pentru reglarea presiunii. Varianta optimală reprezintă
sistemul pneumatic pentru menţinerea presiunii constante racletei şi contraracletei.
Pentru optimizarea procesului de imprimare este necesar de a controla trei parametri
1. Viteza
2. Unghiul

32
3. Presiunea
Cu cât mai mică este viteza de mişcare a racletei cu atât grosimea stratului de cerneală
va fi mai mare, ceea ce reprezintă un factor important pentru minimizarea stratului de
cerneală la utilizarea cernelurilor UV. Pentru asigurarea transferului suficient al cernelei este
necesar de a controla presiunea: se utilizează presiunea minimală care asigură aplicare
stratului suficient. Presiunea sporită va contribui la aglomerarea surplusului cernelei în
ochiurile sitei şi respectiv la obţinerea unui strat de grosime mai mare. Presiunea excesivă a
racletei contribuie la extinderea şi distrugerea aţelor sitelor serigrafice. De-asemenea
presiunea excesivă poate contribui la mărimea punctului de rastru. Unghiul de înclinare a
contra racletei influenţează asupra grosimii stratului de cerneală, la fel ca şi unghiul de
înclinare al racletei: cu cât unghiul este instalat mai jos, cu atât stratul de cerneală va fi mai
mare.

TABELA 1 Forma pânzelor racletelor


Aspectul/ forma racletei Destinaţia
a) Dreptunghiulare - Pentru imprimare pe suprafeţe plane
b) Dreptunghiulară cu margini 1. Pentru obţinerea straturilor de
rotungite cerneală de grosimea sporită
2. Pentru imprimarea cernelurilor de
culoarea deschisă pe fon închis cu cerneluri
florescente
c) Cu marginea tocită dintr-o parte - Pentru imprimarea pe sticlă
d) Cu marginea tocită din ambele părţi - Pentru imprimarea directă pe
suprafeţe neregulate şi sticlă
e) Rotungită - Pentru imprimarea pe ceramică şi
ţesături

TABELA 2 Utilizarea racletei în dependenţă de duritatea lor


Duritatea racletei Suprafaţa imprimată Rezultat
Racletă moale Ţesături şi suprafeţe cu a) Rezoluţie redusă
configuraţie b) Obţinerea unui strat
de cerneală sporit
Duritate medie Majoritatea producţiei Rezoluţia bună.
Obţinerea straturilor de
cerneală variabile.
Duritate sporită Suprafeţe plane Rezoluţia sporită.

5. UTILAJ PENTRU IMPRIMARE


Clasificarea utilajului :
Utilajul de imprimare se divizează în dependenţă de următoarele:
1. Tipul suportului :
a - pe materiale în coli
b - materiale în rulou
c - confecţii gata.
2. În dependenţă de gradul de automatizare:
a - manual
b - semiautomat
c – automatizat
3. În dependenţă de construcţia aparatului d imprimare
a - tip Tighel (atunci când ambele suprafeţele sunt plane)

32
b - plan - cilindric (atunci când suprafaţa port-formă este plană, iar suportul este
cilindric)
c - tip rotativ (când ambele suprafeţe reprezintă nişte cilindri)

a) Maşina de tip Tighel – maşina automată de tip tighel, care se mai numeşte tip
planşe, reprezintă instalaţii pentru imprimarea serigrafică ce realizează imprimarea pe
suporturi plane. Suportul pentru imprimare trebuie mereu de furnizat mereu cu precizie sub
forma de imprimare.
Funcţia instalaţiei de furnizare constă în ridicare colii de hârtie, transportarea acestei şi
repartizarea pe suprafaţa de imprimare. Maşinile automatizate tighel pot să imprime pe
suporturi dure, dense şi grele, grosimea cărora va fi până la 6 mm. Viteza de imprimare a
acestui utilaj depinde densitatea şi dimensiunea suportului de imprimare. Viteza maximă:
până la 2000 coli/ oră.

b) Maşini plano-cilindrice automatizate – spre deosebire de maşina precedentă, în


maşina plano-cilindrică automatizată, cu formă de tipar rotundă, se mişcă anume rama şi
suportul de imprimare, iar racleta rămâne stabilă. Avantajul principal al maşinii
automatizate cu formă rotundă constă în aceea că părţile formei şi suporturile anterioare ale
cilindrilor funcţionează în contact unul cu celălalt, ceea ce permite înbunătăţirea calităţii
potrivelii. În timpul lucrului la maşina automatizată, cu forma de tipar plană, persistă mereu
pericolul ca suportul poate să se lipească de forma de tipar şi separarea acesteia va necesita
un efort. În cazul utilizării maşinilor plano-cilindrice automatizate, cu formă rotundă,
separarea este minimă este minimă, deoarece suportul pentru imprimare abia intră în contact
cu forma de tipar în sectorul exterior al cilindrului.
Există două tipuri de maşini plano-cilindrice cu formă rotundă:
a. Maşini plano-cilindice dotate cu stop-cilindru
b. Maşini plano-clilindrice cu cilindru balansor
În primul caz, pentru furnizarea colilor, cilindrul se opreşte mereu după fiecare ciclu
de imprimare. Avantajul acestei maşini este: cilindrul rămâne imobil în decurs de jumătatea

32
ciclului de imprimare, adică până la lucrul cu racleta şi chiar la viteze sporite, este timp
suficient pentru furnizarea precisă a colilor. Viteza maşinii automatizate cilindrice este de
până la 4500 coli/oră.
3. Maşini rotative- se utilizează pentru imprimarea pe textile, mase plastice, covoare,
tapete, hârtie pentru ambalaj şi etichete. Viteza de impriamare este de la 1000-4000 coli.

c) Utilaj de imprimare manual utilizat la imprimarea serigrafică


Una din cea mai simplă instalaţie pentru imprimarea serigrafică, dotată cu racletă,
reprezintă masa care se mai utilizează în unele tipografii. Ea este construită doar pentru
utilizarea manuală, dotată cu susţinătorul ramei serigrafice şi utilaj pentru poziţionarea
exactă a sitei serigrafice la imprimare. Instalaţia pneumatică serveşte drept instalaţie de
imprimare sau furnizarea suportului imprimat. Racleta asigură petrecerea procesului de
imprimare amplasat sub un unghi dat şi presiunea dată a racletei. Furnizarea şi primirea
colilor este manuală. Mesele dotate cu sistema cu vacuum, ce fixează suportul imprimat pe
suprafaţa mesei, sporeşte calitatea imprimării şi a potrivelii la imprimarea policromă. Mese
manuale deseori sunt instalate lângă maşini automatizate pentru efectuarea tirajelor de pe
formă. Pe masa maşinii de imprimare funcţionarea formei de tipar şi a racletei este manuală.
Eliberarea materialului după imprimare la fel se realizează manual. Această instalaţie constă
din următoarele:
1. Masa de imprimare
2. Sistemul pentru fixarea suportului imprimat cu suprafaţa mesei
3. Forma de tipar
4. Mecanismul de reglare a mesei

d) Maşini semiautomate serigrafice


Există două tipuri de maşini semiautomate:
1. Maşini semiautomate pentru imprimarea serigrafică
2. Maşini pentru imprimarea serigrafică la ¾.
Primul tip reprezintă instalaţia pentru imprimare cu gestionarea formei de tipar şi a
racletei, iar suportul pentru imprimare se furnizează şi se eliberează manual.
Al doilea tip reprezintă instalaţia de imprimare unde forma de tipar şi a racletei sunt
gestionate, suportul manual se furnizează manual şi se eliberează automat.
Principalele componente a maşinii semiautomate pentru imprimarea serigrafică sunt:
1. Sistem automatizat a racletei (pneumatice sau electromecanic)
2. Asigurarea instalaţiei automatizate pentru ridicarea ramei
3. Forma de tipar dotată cu sistem vacuum.
Mai pot fi evidenţiate două tipuri de maşini semiautomate:
1. Maşini cu mişcare perpendiculară de balansare a ramei
2. Maşina cu mişcare verticală a ramei . Avantajul maşinii cu mişcarea verticală a
ramei constă în aceea că ea asigură gestionarea mai bună de furnizare a cernelei şi asigură
curăţirea mai uşoară a formei de tipar.

Instalaţii
pentru uscare
Din cauza
grosimii

32
sporite a stratului de cerneală, pentru imprimare serigrafică utilajul pentru imprimare nu
poate lucra fără instalaţii de uscare care pot fi de două tipuri:
1. Tunel
2. Tip cu rafturi
În afară de aceasta mai există următoarele tipuri de utilaj:
1. Instalaţii cu uscare infraroşii
2. UV
3. Uscare tip jet
4. Turnichet

Compoziţia materialului şi tipul cernelei determină tehnologia necesară de uscare. De


obicei cerinţele impuse metodei de lucru sunt indicate pe ambalajul cu cerneală. Uscarea pe
instalaţii dotate cu rafturi are loc în condiţii climaterice a secţiei de imprimare. Aceste
instalaţii pentru uscare sunt puţin productive şi se recomandă pentru uscarea producţiei
imprimate la utilaj manual şi uneori semiautomat. Instalaţii de uscare tip tunel, în funcţie de
metoda de uscare poate fi de următoarele tipuri:
1. Convectiv (cu to de uscare până la 100o C)
2. Uscare cu raze infraroşii (cu to de uscare până la 200o C)
3. Uscare UV.
Aceste instalaţii sunt unite în linii cu instalaţii semiautomate sau automate. O
caracteristică importantă este lăţimea transportorului care depinde de forma de imprimare.

5.2. Rafturi pentru uscarea colilor


Sunt realizate din lemn sau metal şi se utilizează în cadrul întreprinderilor în cazul
imprimării serigrafice. Pentru uscarea colilor cu aer există diferite tipuri, de asemenea
poliţe. Majoritatea din ele constau din poliţe suprapuse una peste cealaltă. De obicei poliţele
sunt mobile şi pot fi deplasate în cadrul secţiilor.
În cadrul întreprinderilor poliţe din metal pot fi situate în cuptor special unde colile
proaspăt imprimate se pot usca repede. Este important ca aerul să circule liber între colile
imprimate deoarece dacă lipseşte circulaţia liberă a aerului poate avea loc incendierea
colilor.

5.3. Suporturi pentru imprimare.


Suporturi:
1. Mase plastice. Confecţia de mase plastice imprimarea cărora are loc prin metoda
serigrafică includ diferite insigne laminate, confecţii de uz casnic, jucării... Unele confecţii
din mase plastice iniţial sunt imprimate prin metoda serigrafică în aspect plan şi apoi se
formează în produsul final. Mase plastice pe care se imprimă prin metoda serigrafică sunt:
policarbonate, polivinil, polisterol, poliester. UN aspect important ce poate influenţa asupra
caracteristicilor materialului este coeficientul extinderii de suprafaţă. Dacă acest coeficient
este înalt, cerneala poate să se fixeze insuficient şi apoi să se stratifice. Se prevede un
procese de prelucrare special care scade extinderea de suprafaţă pentru sporirea adeziunii
cernelei. Polipropilen şi polietilena necesită neapărat această prelucrare.

2 Lemn. În acest caz este important de a efectua alegerea cernelurilor care se utilizează
pentru confecţionarea din lemn deoarece trebuie să fie rezistente la acţiunile atmoseferice.
Unele procese pot utiliza transferul sau tehnologia de calcomanie pentru crearea imaginii şi
aplicarea posterioară a acesteia pe suprafaţa din lemn

3 Metal. Pentru imprimarea serigrafică se utilizează următoarele materiale: oţel,


aluminiu, arama, bronz, fier. O caracteristică importantă a suporturilor din metal este

32
stabilitatea care este mai înaltă decât la celelalte suprafeţe imprimate. Unele procese pot
utiliza transfer sau tehnica decalcomania pentru crearea imaginii şi aplicarea posterioară a
acesteia pe metal.

4 Ţesături. Imprimarea serigrafică rotativă se utilizează pentru aplicarea imaginii pe


ţesătura în rulou transformată mai apoi în diferite confecţii. Cenelurile speciale la maşini
dotate cu până la 16 secţii. Există două secţii de aplicare a a cernelurilor pe ţesătură:
1. Cu ajutorul substanţelor colorante
2. Cu ajutorul cernelurilor
Substanţele colorante intră în ţesătură conferindu-i culoarea constatntă ce poate
suporta călcare, spălarea etc. La utilizarea substanţelor colorante pe reversul ţesăturii se
vede desenul. Cerneala nu este absorbită de ţesătură la fel ca colorantul. Desenul imprimat
acoperă suprafaţa ţesăturii însă nu se vede clar pe revers ca în cazul colorantului. Utilizarea
uneia sau altei metode depinde de ţesătura tipului cernelei şi modul de utilizare a produsului
final.

5. Confecţia din sticlă şi ceramică. Imprimarea pe sticlă sau ceramică se realizează


prin două metode diferite:
a. Imprimarea nemijlocită pe produs
b. Imprimarea pe suport de transferare şi apoi încleierea acestuia pe ceramică sau sticlă.
Pe imaginile imprimate prin transfer pot fi utilizate cerneluri fixate prin uscarea
ulterioară, inclusiv la temperaturi foarte înalte în condiţii controlate, de exemplu: în cuptoare
de uscare.

6. CERNELURI SERIGRAFICE
Producerea cernelurilor speciale serigrafice a fost începută la sfârşitul anilor 20 a
secolului trecut. Aceste cerneluri conţineau uleiuri de in naturale şi practic nu se deosebeau de
cernelurile artistice pe bază de ulei. Timp îndelungat a acestor cerneluri nu împiedica
utilizarea acestora deoarece în acele timpuri se utilizau instalaţii manuale ce asigurau
productivitatea scăzută. Primele cerneluri cu fixarea rapidă au apărut la sfârşitul anilor 40.
Aceste cerneluri conţineau cerneluri cu miros strident. Lipsa în acele timpuri cu instalaţii de
uscare nu permitea utilizarea avantajelor acestor cerneluri. Apariţia la începutul anilor 50 a
utilajului automatizat a favorizat la trecerea cernelurilor cu fixarea rapidă. Datorită dezvoltării
intensive a imprimării serigrafice în anii 60 au apărut diferite tipuri de cerneluri: pe baza
lianţilor sintetici - pentru imprimarea pe diferite pelicule polimere şi confecţii de mase
plastice.
În prezent cernelurile imprimării serigrafice se pot utiliza prin una din următoarele
metode:
1. Pe baza polimerizării oxidante a liantului.
2. Pe baza evaporării solventului
3. Pe baza interacţiunii chimice a întăritorului cu liantul
4. Pa baza întăririi sub acţiunea razelor UV.

Cerneluri din prima grupă sunt confecţionate pe baza liantului de ulei şi alchidă.
Avantaje:
-- toxicitatea scăzută
-- lipsa mirosului strident
-- adeziunea bună la diferite suprafeţe
-- formează pelicula destul de rezistentă şi elastică.
1. Tipul de fixare a acestor cerneluri constituie câteva ore. Pentru obţinerea cernelurilor
cu fixare rapidă se utilizează alchidă şi uleiuri modificate. Cerneluri modificate se fixează

32
timp de 1- 2 la temperatura camerei, iar în cazul instalaţiilor de uscare, până la câteva minute.
Aceste cerneluri se utilizează la instalaţii manuale şi semiautomate.
2. Aceste cerneluri conţin în calitatea liantului de obicei diferiţi eteri ai celulozei. Timpul
de fixare este de la câteva secunde până la câteva minute. Aceste cerneluri pot fi utilizate la
instalaţii manuale, semiautomate, cât şi cele automate cu instalaţii de uscare.
3. Aceste cerneluri sunt confecţionate pe baza polimerilor de acril, vinil şi copolimerilor.
Aceste cerneluri formează pelicula destul de bună, rezistentă inclusiv la acţiunea substanţelor
agresive. Înainte de utilizarea acestor cerneluri în componenţa lor se introduce catalizator.
După introducerea catalizatorului cerneala trebuie neapărat utilizată timp de câteva ore
Dezavantaj:
Necesitatea de a introduce întăritori catalizatori înainte de utilizarea acestora. Timpuri de
fixare constituie de la câteva secunde până la câteva ore. Se utilizează la instalaţii manuale şi
semiautomate.

Mai exită 4 tipuri de bază a cernelurilor serigrafice:


1. Cernelulri pe baza solevenţilor cu uscare cu aer fierbinte
2. Cerneluri pe baza apei cu uscarea cu jet de aer cald sau fierbinte
3. Cerneluri tradiţionale cu uscarea UV.
4. Cerneluri pe baza apei cu fixarea UV.

Sistemul de cerneală care ar satisface toate cerinţele va depinde de următorii factori:


-- Tipul suportului supus imprimării
-- Maşini pentru imprimare utilizate
-- calitatea dorită a imprimării
-- surse materiale şi alţi factori.

1. Cerneluri pe baza solvenţilor cu uscarea cu aer fierbinte


Avantajul: Sunt comode în utilizare şi posedă un spectru larg de adeziune.
Dezavantaj: Contribuie la evaporarea solventului şi constituie pericol de incendiu. Ele
post să se usuce pe formă la imprimarea straturilor subţiri a semitonurilor şi viteza de fixare a
lor se reduce prin introducerea a antioxidanţilor. Limitarea privind viteza de uscare poate
reduce din productivitate. Un miros strident creează condiţii nefavorabile de lucru.

2. Cerneluri pe baza apei -- constau din pigment, solvent, adaosuri, răşini şi apă.
Temperatura destul de înaltă utilizată în procesul de uscare contribuie la evaporarea apei şi
solventului şi la pierderea a ≈70% a stratului de cerneală. Aceste cerneluri pot fi dizolvate cu
apă ceea ce le face mai ecologice pentru mediul ambiant în comparaţie cu cerneluri pe baza
solvenţilor

3. Cernelurile UV
Ele sunt elaborate pentru majoritatea metodelor de bază ale imprimării: ofset, flexografică,
trafaret, tipar adînc.
Cernelurile UV constau din următoare componente: pigment, oligomer, monomer,
fotoiniţiatori, substanţe adăugătoare de corectare.
Oligomer – substanţa vîscoasă, baza căreia poate constitui răşini de epoxid, polieteri ş. a.,
care joacă rolul liantului în cernelurile UV. De capacitatea oligomerului de a umecta
suprafeţele pigmenţilor, depinde rezistenţa stratului colorant, adeziunea cernelei, elasticitatea
peliculei de cerneală şi rezistenţa ei chimică.

32
Baza monomerului constituie acrilatele. Monomerul îndeplineşte în cernelurile UV rolul
dizolvantului, de aceea de conţinutul acestuia în cerneală depinde viscozitatea şi adeziunea ei.
Monomerul influenţează asupra adeziunii, vitezei de fixare şi rezistenţa fizico-chimică a
stratului de cerneală. În procesul de polimerizare a cernelei monomerul se polimerizează
împreună cu oligomerul.
Fotoiniţiatori - sunt substanţele ce iniţiază procesul de polimerizare. De conţinutul lor în
cerneală depinde viteza de fixare a cernelei.
Substanţele adăugătoare de corectare – se adaugă în cerneală în scopul oferirii unor
caracteristici suplimentare ca:
- sporirea termenului de păstrare a cernelei,
- sporirea rezistenţei la uzură a stratului de cerneală, ş. a.
Cernelurile UV se fixează sub acţiunea razelor UV în rezultatul reacţiei fotochimice.
Cernelurile UV posedă o viscozitate mai înaltă în comparaţie cu cernelurile pe baza apei sau
pe baza spirtului. Cernelurile UV se caracterizează prin adeziunea suficientă la majoritatea
materialelor la imprimare. Viteza procesului de polimerizare depinde de următorii factori:
1. grosimea stratului colorant,
2. concentrarea fotoiniţiatorilor în liant,
3. componenţa chimică a liantului,
4. conţinutul pigmentului în cerneală,
5. tipul suportului imprimat ş. a.
Instalaţiile de uscare a cernelurilor UV includ următoarele: lampa, reflector, sistemul de
răcire.
Avantajele cernelurilor UV:
- fixarea rapidă pe coală (timp de cîteva fracţiuni de secunde),
- rezistenţa înaltă mecanică şi chimică a peliculei de cerneală,
- luciul înalt al colilor imprimate,
- obţinerea imaginilor contraste,
- polimerizarea completă a cernelei,
- cernelurile UV se furnizează în aspect gata pentru folosire şi nu necesită
dizolvarea preventivă,
- datorită capacităţilor cernelurilor UV de fixare imediată este posibilă
efectuarea imediată a proceselor
post-press (lăcuirea, laminarea, imprimarea cu folie poligrafică),
- la utilizarea cernelurilor UV nu apare problema trecerii cernelei pe coala
învecinată,
- stabilitatea caracteristicilor fizice ale cernelurilor UV.
Dezavantajele cernelurilor UV:
- preţul înalt în comparaţie cu celelalte cerneluri,

32
- necesitatea utilizării instalaţiilor de uscare,
- termenul relativ redus al lămpilor UV,
- unele materiale pentru imprimare sub acţiunea razelor UV elimină un miros
neplăcut,
- aspectul dăunător pentru mediul ambiant şi sănătate.

4. Cerneala pe baza apei cu fixarea UV – conţine: pigment, iniţiatori, solvent, monomer


sau reagent, răşini sau oligomer şi ≈ 40% apă. Ele posedă toate avantajele cernelurilor UV,
însă fără crearea stratului sporit caracteristic pentru acestea. Ele posedă stabilitate, miros slab
şi uscare rapidă. În timpul lucrului cu aceste cerneluri trebuie să fim atenţi deoarece conţin
acrilate ce pot irita pielea. Analogic cu celelalte cerneluri pe baza apei alegerea suportului
constituie o problemă, deoarece conţinutul apei în cerneală poate contribui la deformarea
hârtiei.

6.1. Specificul utilizării cernelurilor în imprimarea serigrafică


1. Cerneluri pentru imprimarea pe ţesături şi confecţii textile - cerneluri pe baza de
plastizol şi emulsiile se utilizează pentru imprimarea pe confecţii textile. Cernelurile ce se
bazează pe emulsia de acril se utilizează pentru toate tipurile de ţesături. Ele se usucă la
temperatura camerei însă pentru atingerea rezistenţei la spălare ele trebuie să se usuce câteva
minute la temperatura de 1600. Plastizol uscat este răşina de vinil dispersat în plastificator, în
el lipseşte solvent. La temperatura mai sus de 1500 plastificatorul se topeşte cu răşina şi se
formează pelicula. Cerneluri pe bază de plastizol trebuie să fie rezistente la uzură, la spălări şi
curăţarea îmbrăcămintei.

2. Cerneluri pentru suporturi de sticlă - Cerneluri pentru suporturi pe sticlă pot fi pe


baza smalţului sau frit, care se topesc la temepratură înaltă. De asemenea răşini de epoxid sau
alte mase plastice ce se topesc la temperaturi mai joase. Cerneluri UV se utilizează la
imprimarea pe glinzi.

3 Cerneluri pentru imprimare pe mase plastice – pigmenţi pentru imprimarea pe mase


plastice nu trebuie să migreze sau să pătrundă în plastic. Solvent trebuie să favorizeze
adeziunea neaducând la apariţia crăpăturilor. Dacă după imprimare masa plastică se va forma
prin metoda vacuum este bine să fie utilizate substanţe termoplastice, adezive şi substanţe de
legătură.

32