Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
12 oct 2009
2. Sisteme economice
Literatura de specialitate consemnează 3 sisteme economice:
- economia naţională,
- economia de schimb,
- economia planificată (centralizat birocratică).
Economia naţională reprezintă acel sistem economic prin care fiecare
comunitate îşi satisface trebuinţele din producţia proprie, deci avem de-a face cu
un sistem închis. Această formă de organizare a economiei a fost specifică în
comuna primitivă, sclavagism şi feudalism. Cu toate acestea, chiar în comuna
primitivă unele produse nu puteau fi obţinute în propria gospodărie, ci erau
procurate prin schimb. În concluzie, economia de schimb a apărut cu mult
înaintea producţiei de mărfuri, însă înainte de prima diviziune socială a muncii.
Economia de schimb este acea formă de organizare a economiei în care
rolul determinant îl are viaţa, confruntarea dintre cerere şi ofertă. Acest tip de
economie a evoluat de la o economie de piaţă liberă cu o concurenţă pură, la o
economie în care predomină concurenţa imperfectă, respectiv se manifestă
puterea marilor corporaţii monopoliste şi din ce în ce mai mult a statului.
Tipurile actuale de economie de schimb care există în ţările dezvoltate
sunt:
- multipolare (multitudinea şi diversitatea centrelor de decizie
economică);
- descentralizată: orice agent economic are autonomie de opţiune,
de decizie şi acţiune;
- de întreprindere: spaţiul microeconomic este fundamental în
activităţile din economia naţională;
- de calcul în expresie monetară;
- statul exercită o influenţă indirectă şi globală;
- profitul reprezintă mobilul central al unităţii economice.
Treapta calitativ superioară a economiei de schimb o reprezintă producţia
de mărfuri. Producţia de mărfuri pentru a exista trebuie a întruni simultan 2
condiţii:
- autonomia (independenţa producătorilor)
- diviziunea socială a muncii.
Diviziunea socială a muncii este procesul obiectiv şi permanent de
desprindere, diferenţiere şi separare a diferitelor categorii de munci din
ansamblul muncii şi fixarea acestora ca activităţi independente.
Istoriografia şi literatura economică au reţinut:
diviziune naţională a muncii,
diviziune socială a muncii:
- prima mare diviziune socială a muncii (diviziunea triburilor de
păstori)
- a doua mare diviziune socială a muncii (desprinderea
meseriaşilor din ansamblul social agricol)
- a treia mare diviziune socială a muncii (desprinderea
negustorilor, apare schimbul)
Autonomia sau independenţa producătorilor are la bază proprietatea
privată asupra mijloacelor de producţie. Producţia de mărfuri nu trebuie a se
confunda cu producţia materială întrucât prima a apărut în momentul existenţei
celor 2 condiţii amintite, iar cea de-a doua, odată cu apariţia civilizaţiei pe
pământ.
În concluzie, sfera de cuprindere a producţiei materiale este superioară
celei a producţiei de mărfuri.