Managementul, valorile etice si etica virtutilor

Aristotel ( 384/322 i.H.) abordeaza domeniul eticii teoretizand in

spatiul virtutilor dianoetice si stabileste intelesul moral al omului ca
avand temei in cel metafizic.
Printr-o analogie intre fiinta in sine si binele in sine, identificat cu
fericirea, Aristotel promoveaza o etica eudemonista, deoarece numai
fericirea este activitatea care actualizeza caracteristica definitorie a
omului ca fiinta care actioneaza condusa de ratiunea practica.
In domeniul idealurilor umane, fericirea beneficiaza de valorizarea
unui scop in sine si este conforma cu ratiunea, intrucat corespunde
facultatii superioare a sufletului. Astfel, se stabileste o armonie intre
virtute si fericire, deoarece placerea si jocul (relaxarea) se subordoneaza
virtutii in realizarea fericirii.
Etica virtutilor este o varianta actualizata a ideilor expuse cu multe
secole in urma de Aristotel in Etica nicomachica. El distinge valorile-scop,
pretuite si urmarite pentru ele insele si valorile-mijloc, pretuite si urmarite in
vederea atingerii altor scopuri mai inalte. Scopul suprem al oamenilor,
descris de Aristotel, este fericirea. Totusi, calea catre fericire descrisa de el
nu este catusi de putin usor de parcurs si la indemana oricui. In primul rand,
Aristotel spune ce nu este adevarata fericire. Nu este cautarea placerii si
evitarea suferintei, asa cum sustin diferite variante de hedonism, caci
placerea este insatiabila, discontinua, capricioasa, ne consuma de timpuriu
puterile vitale si ne inrobeste. Fericirea nu inseamna nici acumularea de

1
avutie, goana dupa faima sau putere. Aristotel nu predica asceza, dimpotriva,
el spune apasat ca, pentru a fi fericit, omul are absoluta nevoie de sanatate si
de placerile firesti ale vietii, de bunastare si de siguranta materiala a zilei de
maine, precum si de independenta unui cetatean liber, stapan pe propria
vointa si bucurandu-se de anumite drepturi garantate. Aristotel sustine insa
ca fericirea nu poate fi atinsa de catre oamenii unilaterali si marginiti, care
urmaresc cu obstinatie o singura forma de satisfactie in viata, intrucat acestia
iau drept valoare scop placerea, faima, avutia sau puterea, ceea ce nu poate fi
decat un mijloc in vederea fericirii.
Fericirea in viziunea lui Aristotel este o conditie durabila si stabila,
dobandita de individ pe termen lung, pana la sfarsitul zilelor sale. Fericirea
este starea sau conditia stabila a omului care dobandeste si amplifica
anumite valori-mijloc, numite de catre Aristotel virtuti. Virtutea este
maxima actualizare a esentei specifice unui lucru sau unei vietati.
Aristotel formuleaza un principiu etic general, de natura sa ne
orienteze in luarea deciziilor corecte si in automodelarea prin exercitiu a
vortutilor. Virtutea este calea de mijloc intre doua vicii, unul provocat de
exces, celalalt de insuficienta, dupa cum spune Aristotel. Un om virtuos,
trebuie sa respecte masura potrivita, sa evite manifestarile extreme si sa tina
calea de mijloc intre acestea.
In ciuda vechimii lor, ideile lui Aristotel sunt de actualitate si cat se
poate de rezonabile.
Virtutea specifica unui om de afaceri sau manager presupune
competenta, autoritate, flexibilitate, tact, putere de decizie rapida, dar mai
presus de toate, un bun businessman, este acela care prin initiativele sale
realizeaza un profit cat mai important. Insa nimeni nu poate fi si nu trebuie
sa fie doar manager, pentru ca un om complet presupune si alte calitati in

2
afara succesului comercial. Acesta este un motiv pentru care urmarirea
profitului, in calitate de agent economic nu trebuie sa elimine orice alt
criteriu valoric din viata si activitatea unui om de afaceri; ca om de afaceri,
acesta trebuie sa cultive acele atitudini si trasaturi de caracter de natura sa-i
daruiasca o meritata demnitate si fericire.
Cum fericirea adevarata este rezultatul unor stradanii de o viata, tot
astfel si profitul solid, pe care il urmareste in activitatea sa un om de afaceri
serios, nu poate fi obtinut decat prin strategii pe termen lung. Din alt punct
de vedere, asa cum fericirea nu poate fi dobandita decat prin actiuni si fapte
curajoase, drepte, cinstite si marinimoase, tot astfel profitul, sigur,
consistent, meritat si asigurat pe termen lung, nu poate fi realizat decat
urmarind alte criterii: realizarea unor produse si servicii cerute pe piata, de
buna calitate, satisfacerea cat mai deplina a consumatorilor, stimularea
salariatilor si cucerirea devotamentului lor fata de firma, relatii stabile si cat
mai bune cu furnizorii sau creditorii, pretuirea si simpatia comunitatii in care
este localizata firma, respectul cat mai scrupulor al legilor in vigoare, plata
impozitelor catre stat, protectia mediului etc.
Astfel, se evidentiaza inca o data, necesitatea respectarii unor valori
etice in afaceri, pentru o viata completa, implinita din toate punctele de
vedere, dar si guvernata de valori si principii sanatoase si deloc daunatoare
celor din jur.

3
Bibliografie:
1. Dan Craciun, Etica in afaceri, Editura economica, 2005
2. Aristotel, Etica Nicomahica, trad. Rom. Stella Petecel, Bucuresti,
Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1998