Sunteți pe pagina 1din 40

E S EN ŢIA L

Manualul virtual „Fundamentele managementului organizaţiei”


prezentat în continuare, nu se substituie manualului editat. Pentru
însuşirea cunoştinţelor strict necesare promovării examenului este
indispensabilă studierea integrală a manualului publicat:

OVIDIU NICOLESCU ION VERBONCU

FU N DA ME N TE LE M AN A G EME N TU LU I
ORGANIZATIEI
CA PI TO LU L2

ORGANIZAŢIA ŞI MEDIUL AMBIANT

1 . C U PR I N S C A P I T O L

2 . 1 M e d i u l a mb i a n t a l o r g a n i z a ţ i e i
2.1.1 Necesitatea abordării mediului ambiant pentru managementul
organizaţiei
2.1.2 Definirea mediului ambiant al organizaţiei
2.1.3 Factorii de influenţă ai mediului ambiant asupra organizaţiei
2.1.3.1. Factori economici
2.1.3.2. Factori de management
2.1.3.3. Factori tehnici şi tehnologici
2.1.3.4. Factori demografici
2.1.3.5. Factori socio-culturali
2.1.3.6. Factori politici
2.1.3.7. Factori naturali..
2.1.3.8. Factori juridici
2.1.4. Comportamentul organizaţiei faţă de mediul ambiant
2 . 2 P r i n c i p a l e l e m u t a ţ i i e c o n o m i c e î n m e d i u l a m b i a n t a l f i r m e i r o mâ n e ş t i .
2.2.1 Definire şi succintă caracterizare a economiei de piaţă
2.2.2 Principalele modalităţi de trecere la economia de piaţă
2.2.2.1. Instituirea unui sistem de protecţie socială
2.2.2.2. Descentralizarea sistemului de management al economiei
naţionale
2.2.2.3. Elaborarea şi aplicarea unei strategii de reformă economică
2.2.2.4. Liberalizarea utilizării pârghiilor economice
2.2.2.5. Privatizarea economiei naţionale
2.2.2.6. Atragerea capitalului străin
2.2.2.7. Remodelarea sistemului fiscal
2.2.2.8. Restructurarea sistemului vamal
2.2.2.9. Formarea unei pieţe a capitalurilor
2.2.2.10. Realizarea convertibilităţii leului
2.2.2.11. Dezvoltarea pieţii muncii
2.2.2.12. Introducerea managementului profesionist
2 . 3 F i r ma c a o b i e c t a l ma n a g e me n t u l u i
2.3.1 Conceptul de firmă şi rolul ei decisiv în funcţionarea economiei de
piaţă
2.3.2 Tipologia firmelor şi implicaţii asupra managementului
2 . 4 Î n t r e p r i n z ă t o r u l ş i f i r ma
2.4.1 Definirea şi importanţa întreprinzătorilor
2.4.2 Caracteristici ale întreprinzătorului român
2.4.3 Privire generală asupra situaţiei întreprinderilor mici şi mijlocii
în Uniunea Europeană
Bib lio g raf ie

2 . MOD D E LU C R U

Manual, notiţe

1 . P ar cu r g eţ i , cu at en ţ i e, co n ţ in u t u l c ap i to lu lu i , al an ex elo r
(1) Învăţare ş i a l i n f o r ma ţ i i l o r s u p l i me n t a r e p r i mi t e l a c u r s s a u p r i n
n o te le de cu r s

(2) Rezumat şi
2 . L o cal i zaţ i, î n t ex t , co n cept el e p r in c ip al e ş i cuv i nt el e-
cuvinte-cheie
ch ei e
(3) Consultare
bibliografie 3 . P a r c u r g e ţ i b i b l i o g r a f i a s u p l i me n t a r ă
obligatorie şi
suplimentară 4 . R ă s p u n d e ţ i l a î n t r e b ă r i l e r e c a p i t u l a t i v e s u b f o r ma u n o r
ex p un eri ve r bal e, d ar ş i î n s cr is
(4) Întrebări

5 . Re al i zaţ i t es t el e d e au t o ev alu are, f ă r ă a ap el a l a


r ă s p u n s u r i . E v a l u a ţ i r ă s p u n s u r i l e ş i r e l u a ţ i d o c u me n t a r e a
(5) Teste de
autoevaluare Nu p e b a z a ma n u a l u l u i ş i a b i b l i o g r a f i e i s u p l i me n t a r e
Da
(6) Studii de 6 . Re zo lv a ţi s tu d i i l e d e caz ş i ex erc iţ ii l e, el abo r at el e,
caz, aplicaţii, a p l i c a ţ i i l e ş i r e f e r a t e l e , c o n s e mn â n d u - l e î n c a i e t u l d e
referate
l u c r ă r i p e n t r u s e mi n a r
(7) Seminar
7 . C o mp l e t a ţ i c a i e t u l d e s e mn i a r c u e x e r c i ţ i i l e r e z o l v a t e î n

Caiet de c a d r u l s e mi n a r u l u i , c u a p l i c a ţ i i l e ş i r e f e r a t u l î n t o c m i t d e
seminar d u mn e a v o a s t r ă ş i c u c o n c l u z i i l e d i n d e z b a t e r i s a u d i n
r e f e r a t e î n t o c mi t e d e c e i l a l ţ i c o l e g i d e g r u p ă
Documentaţie
pentru examen
3. TEXTUL CAPITOLULUI 2

ORGANIZAŢIA ŞI MEDIUL AMBIANT

2 . 1 . M e d i u l a m b i a n t a l o r g a n i za ţ i e i

A b o r d a r e a m e d i u l u i a mb i a n t ş i a i n t e r d e p e n d e n ţ e l o r d i n t r e a c e s t a ş i
o r g a n i z a ţ i a r o mâ n e a s c ă , î n c o n t e x t u l t r a n z i ţ i e i s p r e e c o n o m i a d e p i a ţ ă ,
c o n s t i t u i e o p r o b l e m ă d e ma x i m ă i m p o r t a n ţ ă , l a a c ă r e i r e z o l v a r e
m a n a g e me n t u l ş t i i n ţ i f i c e s t e c h e ma t s ă a i b ă u n r o l d e c i s i v . A c e a s t a c u a t â t
m a i mu l t c u c â t c u n o a ş t e r e a î n d e t a l i u a m u l t i t u d i n i i d e v a r i a b i l e e x o g e n e
ş i en d o gen e c e i nf l u e n ţea ză o rg ani zaţ i a es t e d e n atu r ă s ă- i as ig u r e o
f u n c ţ i o n a l i t a t e e f i c i e n t ă , î n t r - u n me d i u c o n c u r e n ţ i a l d i n c e î n c e ma i a c e r b .

2.1.1. Necesitatea abordării mediului ambiant pentru


managementul organizaţiei

Evoluţia întreprinderii moderne este marcată, în prezent, de amplificarea


Organizaţia – interdependenţelor cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea; expresia acestei
sistem deschis evoluţii o reprezintă accentuarea caracterului deschis al organizaţiei
concepute ca sistem, reflectat atât pe planul „intrărilor” - factori de producţie
şi informaţii -, cât şi pe cel al „ieşirilor” - bunuri materiale, informaţii şi
servicii - prin care se integrează în mediul ambiant naţional şi internaţional şi
care cunoaşte o varietate şi intensitate cu mult sporite faţă de perioada
anterioară.
Cunoaşterea în detaliu de către firmele de stat, private şI mixte prin
organismele lor de management, a caracteristicilor şi mutaţiilor intervenite în
mediul ambiant este foarte necesară în actuala etapă dacă avem în vedere cel
puţin următoarele elemente:
- luarea în considerare a evoluţiilor mediului ambiant reprezintă o
condiţie fundamentală a satisfacerii, cantitative şi calitative, a
unei anumite categorii de trebuinţe de către întreprinderea
respectivă.
- elaborarea de strategii şi politici realiste cu un grad ridicat de
fundamentare ştiinţifică.
- asigurarea resurselor umane, materiale, financiare şi
informaţionale* de care organizaţia are nevoie pentru
funcţionarea şi dezvoltarea sa nu este posibilă, cantitativ şi
calitativ, fără luarea în considerare a factorilor de mediu. ori
servicii prin care organizaţia răspunde necesităţilor economiei
naţionale, societăţii în ansamblul său şi chiar mondosistemului.
- asigurarea unor subsisteme organizatorice şi informaţionale eficace,
cât şi pentru adoptarea şi aplicarea de decizii şi acţiuni care să
reflecte necesităţile şi oportunităţile prezente şi de perspectivă ale

*
C am pbe l l M c C on nel l l e c l as ifi c ã î n r es urs e m ate r i al e (r es urs e nat ur al e ş i bu nur i l e -ca pi ta l)
ş i r esu r se um ane ( m un c a ş i a bi l i tat ea în tre pr i nz ãt or u l ui ) , în Ec o nom i c s , M c Gr a w- H i l l B ook
C o m pan y, S an F r an ci s c o, 19 87, p.2 6.
mediului ambiant (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).

2.1.2. Definirea mediului ambiant al organizaţiei

Abordări În ultimii ani, o serie de lucrări de specialitate s-au ocupat, direct sau
indirect, de problematica mediului ambiant al organizaţiei, de impactul pe care
diferite acesta îl are asupra unităţii economico-sociale. Un aspect încă insuficient
elucidat pe plan teoretic îl constituie definirea mediului ambiant, categorie
deosebit de complexă, date fiind multiplele sale componente şi
interdependenţele dintre ele. Abrodările diferă sensibil de la un autor la altul.
M. Drăgănescu, A. Iancu, C. Pintilie ş.a. (prezentarea conţinutului, în O.
Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul
2).
În ceea ce ne priveşte, apreciem că o definiţie a mediului ambiant trebuie
să surprindă complexitatea şi multidimensionalitatea acestuia, concomitent cu
reliefarea dinamismului său, generat în principal de revoluţia tehnico-
şitiinţifică contemporană.
Definiţie
Astfel, mediul ambiant include toate elementele exogene organizaţiei, de natură
economică, tehnică, politică, demografică, culturală, ştiinţifică, organizatorică, juridică,
psiho-sociologică, educaţională şi ecologică ce marchează stabilirea obiectivelor acesteia,
obţinerea resurselor necesare, adoptarea şi aplicarea deciziilor de realizare a lor

Printr-o asemenea definire rezultă necesitatea abordării mediului


ambiant într-o viziune dinamică, cuprinzătoare, capabilă să surprindă atât
evoluţiile convergente, cât şi divergente dintre componentele sale, de natură să
favorizeze sau să împiedice derularea activităţilor microeconomice.
Studierea problematicii mediului ambiant şi precizarea multiplelor
elemente de impact ale acestuia asupra firmelor româneşti sunt de natură să
faciliteze, pe de o parte, înţelegerea mecanismului de constituire, funcţionare şi
dezvoltare a acestora şi, pe de altă parte, dependenţele complexe ale unităţilor
economico-sociale faţă de mediu. Concomitent, poate fi reliefată influenţa
majoră pe care mediul ambiant o are asupra organizaţiei, asupra eficienţei
economico-sociale, influenţă tot mai evidentă în prezent şi de care trebuie să se
ţină cont în fundamentarea strategiilor şi politicilor microeconomice. În altă
ordine de idei, raporturile dintre mediu şi organizaţie se manifestă cu
intensitate şi în ceea ce priveşte conceperea şi exercitarea procesului de
management într-o viziune deschisă, capabilă să asigure o valorificare
superioară a potenţialului mediului.

2.1.3. Factorii de influenţă ai mediului ambiant asupra organizaţiei

Figura 1 ilustrează principalele categorii de factori de mediu care au o


Principalele influenţă majoră asupra organizaţiei sau a unor componente al acesteia.
categorii de Asemenea factori este recomandabil să fie abordaţi într-o viziune sistemică,
factori date fiind multiplele interdependenţe ce se stabilesc între ei şi comunitatea
domeniului influenţat. Fiecare din categoriile de factori reliefate de figura
respectivă, datorită naturii şi caracteristicilor proprii, influenţează organizaţia şi
managementul acesteia într-un mod specific.

F i g. 1. Fact ori i m edi ulu i am bia nt

2 . 1 .3 . 1 . F ac t ori eco n o mi ci

Definiţie Prima şi cea mai importantă categorie de factori ai mediului ambiant, cu


impact semnificativ asupra organizaţiei, o reprezintă factorii economici.

Factorii economici reprezintă ansamblul elementelor de natură economică din mediul


ambiant cu acţiune directă asupra activităţilor microeconomice: piaţa internă, piaţa
externă, pârghiile economico-financiare, sistemul bancar, bursa de valori, regimul
investiţiilor

Factorii economici - ce determină mediul economic în care îşi


Conţinut desfăşoară activităţile organizaţiile - influenţează decisiv atât constituirea, cât
şi funcţionarea şi dezvoltarea acestora. Punctul de plecare în abordarea unor
asemenea stadii specifice „vieţii” unei organizaţii îl reprezintă studiul pieţei,
care furnizează informaţii relevante referitoare la nivelul şi structura cererii,
nivelul preţurilor, concurenţă etc. Pe această bază, conducerea organizaţiei
fundamentează deciziile de aprovizionare, producţie şi vânzare, alături de alte
elemente ale strategiilor şi politicilor generale ce-i sunt specifice (prezentarea
conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului
organizaţiei, capitolul 2).
Politica bugetară
Stabilirea normelor privind calitatea
P ia ţa produselor şi serviciilor
bunur i l or
eco no mi ce
Reglementarea concurenţei, a
nivelului unor preţuri şi tarife
Asigurarea infrastructurii
Politica în domeniul comerţului exterior
(acorduri comerciale, tarife vamale, rata
de schimb, facilităţi la import sau
export)
Politica privind ocuparea forţei de
muncă (formare, reconversie, angajarea
tinerilor etc.)
Reglementarea muncii (durata muncii,
Forme P iaţa fo rţei reprezentarea salariaţilor în organisme
al e de m u ncă de conducere ş.a.)
PIEŢEI
fi r m ei Politica socială (salariul minim,
cotizaţii sociale, ajutoare pentru
categoriile defavorizate, alte aspecte
ale protecţiei sociale)

Politica monetară (rata dobânzii, rata


inflaţiei, politica de calitate)
Politica fiscală (impozit pe profit,
P ia ţa impozite şi taxe pe clădiri, terenuri)
ca pi tal ul ui
Politica industrială (subvenţii,
facilităţi la inputuri etc.)
Politica socială (cotizaţii sociale,
ajutoare sociale, impozit pe salarii)
Politica informaţională
P ia ţa
i nfo rm a ţiil o r Politica educaţională
şi
cuno şti nţe l or Politica ştiinţifică şi de cercetare-
dezvoltare

Fig. 2. Modalităţi de intervenţie a statului asupra pieţelor firmeix


T rece rea l a ec onom i a d e piaţ ă, c a de alt f el î ns uş i s ist em ul ec on omi ei d e
pi aţ ă, pr es up u n o a n umi t ă i n t er v enţ i e a s t at ulu i pr i n m ij lo a ce e xc l us iv
ec on omi c o-f i nanc i are num it e pâr g h ii eco n om i co -fi n an ci ar e, c are s ă as i gur e
pr om ov area pl urali sm ul ui ec onom ic ş i î nf ăptui r ea unui m e canis m ec onomi co-
f i nanc i ar ad ec vat , cent rat p e pri nc ipii le eco nomi ei de pi aţ ă. Î n c adrul lor, aş a
c um rez ul t ă ş i d i n f i g ur a 2 o p oz iţ i e c ent r al ă o d eţ i ne m ot i v ar e a m a t eri al ă,
real iz at ă î n pri nci pal prin i nt erm edi ul si st emului de s al ari z are ş i profi t ul ui c ar e, c a
f ac t or ec ono mi c de m edi u, es t e c onc ep ut ă ş i se operaţ ional iz eaz ă cu ajut orul
un or act e norm at iv e.
Aşa cum s-a mai precizat, influenţele multiple ale acestei categorii de
factori de mediu se manifestă nu numai asupra componentelor procesuale ori
structurale ale organizaţiei, ci şi asupra managementului său, imprimându-i un
pronunţat caracter economic. Practic, întreg procesul de management şi fiecare
funcţie în parte - de la previziune (stabilirea strategiilor şi politicilor
microeconomice) la control-evaluare - sunt „afectate” de „intervenţia” acestor
factori extrem de dinamici şi de mare complexitate. Rolul managerilor este
acela de a le valorifica impactul în decizii şi acţiuni pertinente, generatoare de
eficienţă, ţinând cont de specificitatea manifestării lor în societăţile comerciale
şi regiile naţionale şi locale.

2 . 1 .3 . 2 . F ac t ori d e m a n a g em en t

Alături de factorii economici, factorii de management exogeni


Definiţie organizaţiei au o influenţă considerabilă asupra acesteia.

Prin factori economici desemnăm totalitatea elementelor manageriale ce influenţează direct


sau indirect unitatea economică

Din cat egori a fact ori l or man agerial ei f ac part e, print r e al ţ ii, str at eg i a
n aţ i o n al ă e co n o m i că, si st em u l de o rg an i z ar e a e co n o m i e i n a ţi o n a l e,
m o dali tăţi l e d e co or d o nar e, m eca ni sm ele d e co ntr ol al e sup r asi stem el o r
d i n c a r e f a c e p a r t e o r g a n i z a ţ i a r e s p e c t i vă , m e c a n i s m e l e m o t i v a ţ i o n a l e ,
c a l i t a t e a s t u d i i l o r , m e t o d e l o r ş i t e h n i c i l o r m an a g e r i a l e f u r n i z a t e d e ş t i i n ţ ă .
( p re ze nt a re a co nţ inu t ulu i, î n O . Ni co les c u, I . V erb o nc u, Fu n d a m et el e
m anagem ent ului or gani z aţ iei, c api t ol ul 2).
M a n i e r a d e c o n c e p e r e ş i o p e r a ţ i o n a l i z a r e a f a c t o r i l o r d e m a n a g e me n t
i nf l uen ţ ează ap r eci ab i l at â t co n s t i tu i re a o rg an i za ţ i i l o r , cât mai al es
f u n cţi o n a li t at ea ş i ef i caci t at ea aces to r a.
Regăsirea factorilor de management într-o pondere din ce în ce mai mare
în ansamblul factorilor de mediu care influenţează firma este determinată, în
mare măsură, de mutaţiile generate de tranziţia la economia de piaţă, de
amplificarea caracterului economic al managementului şi celorlalte activităţi
microeconomice.
2 . 1 .3 . 3 . F ac t ori t eh n i ci ş i teh n o lo g ic i

Definiţie
Cuprinzând ansamblul elementelor cu caracter tehnic şi tehnologic din mediul ambiant, cu
impact asupra firmei principalii factorii tehnici şi tehnologici sunt nivelul tehnic al utilajelor
disponibile pentru cumpărare, calitatea tehnologiilor ce pot fi achiziţionate, calitatea
cercetărilor tehnice. la care întreprinderea are acces, numărul şi nivelul licenţelor şi
brevetelor înregistrate, capacitatea creativ-inovativă a sistemului de cercetare-proiectare ş.a

exercită o influenţă importantă asupra firmelor româneşti şi managementului


acestora, această categorie de factori îşi pune amprenta, în principal, pe gradul
de înzestrare tehnică şi pe ritmul modernizării produselor şi tehnologiilor. Cele
două aspecte au un rol decisiv în susţinerea procesului de reformă dacă se ţine
cont de situaţia deosebit de critică a economiei din acest punct de vedere
(prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele
managementului organizaţiei, capitolul 2).

2 . 1 .3 . 4 . F ac t ori d emo g ra f i ci
Definiţie
Factorii demografici includ totalitatea elementelor demografice ce acţionează asupra firmei, direct
sau indirect

Din simpla enumerare a principalilor factori de acest gen - numărul


populaţiei, structura socio-profesională a acesteia, ponderea populaţiei
ocupate, populaţia activă, rata natalităţii şi mortalităţii, durata medie a
vieţii - ne dăm seama de maniera complexă în care influenţează unitatea
economică. O asemenea situaţie este determinată de poziţia prioritară pe care
resursele umane le ocupă în cadrul firmei, de calitatea lor depinzând calitatea
activităţilor microeconomice.

Mutaţiile din perimetrul acestor factori sunt numeroase: de la deplasarea


substanţială a populaţiei ocupate spre sfera serviciilor la orientarea şcolii
româneşti spre asigurarea cantitativă şi calitativă a nevoilor de cadre ale
economiei, toate trebuie concepute şi operaţionalizate încât să faciliteze
derularea unor activităţi microeconomice rentabile, de înaltă competitivitate.

2 . 1 .3 . 5 . F ac t ori s o ci o -c u lt u ral i
Definiţie
Totalitatea elementelor de natură socio-culturală din mediul ambiant - structura socială a
populaţiei, ocrotirea sănătăţii, învăţământul, cultura, ştiinţa, mentalitatea - cu influenţă directă
sau indirectă asupra firmei reprezintă factorii socio-culturali

Un rol decisiv îl joacă învăţământul, care contribuie atât la


îmbunătăţirea (ameliorarea) structurii socio-profesionale a populaţiei, cât şi,
mai ales, la amplificarea nivelului cultural al acesteia, la formarea unei
mentalităţi specifice economiei de piaţă. În acest domeniu trebuie acţionat
gradual, în sensul că, pe de o parte, se impune pregătirea de specialişti de către
firmele româneşti pentru rezolvarea unor probleme realmente noi, derivate din
tranziţia la economia de piaţă şi, pe de altă parte, amplificarea ponderii
populaţiei cu studii superioare, prin sporirea corespunzătoare a cifrei de
şcolarizare în învăţământul superior, cu deosebire economic şi juridic.
Asemenea transformări, corelate cu altele din sfera ştiinţei, culturii şi
ocrotirii sănătăţii vor da noi dimensiuni rolului factorilor socio-culturali în
funcţionarea firmei şi managementului său.

2 . 1 .3 . 6 . F ac t ori p o lit ici


Definiţie
Factorii politici din mediul exogen organizaţiei cuprind ansamblul elementelor de natură
ce influenţează direct sau indirect funcţionalitatea şi performanţele sale.

Factorii politici acţionează direct sau indirect asupra întreprinderilor,


Conţinut regăsindu-se, în principal, în politica economică, politica socială, politica
ştiinţei, politica învăţământului, politica externă, cu influenţă în ceea ce
priveşte sursele şi modalităţile de constituire, cât şi obiectivele şi mijloacele
de realizare a lor. Managementul microeconomic este, la rândul său,
influenţat nemijlocit de factorii politici prin impactul pe care îl generează
asupra fundamentării strategiilor şi politicilor firmelor, a deciziilor de realizare
a obiectivelor prevăzute de acestea.
Concomitent cu factorii mai sus-menţionaţi, în categoria factorilor
politici se include şi politica altor state care, alături de politica organismelor
politice internaţionale, exercită o influenţă apreciabilă asupra activităţilor
microeconomice. „Intrarea” ţării noastre şi a fiecărei firme în parte în Europa şi
în lume, participarea eficace la circuitul economic mondial de valori materiale
şi spirituale sunt serios condiţionate de acţiunea acestor factori.

2 . 1 .3 . 7 . F ac t ori n a t u ra li

Definiţie
Totalitatea elementelor exogene organizaţiei, de natură ecologică, care influenţează direct şi
indirect funcţionalitatea şi performanţele constituie factorii naturali.

Din factorii naturali (ecologici), din care fac parte, printre alţii,
Conţinut resursele naturale, apa, solul, clima, vegetaţia, fauna, esenţiale pentru
populaţie şi economie. În condiţiile actuale, când criza de materii prime şi
resurse energetice îmbracă noi dimensiuni, interdependenţele dintre factorii
ecologici şi unităţile economice se multiplică şi diversifică, reclamând un efort
deosebit pentru cunoaşterea şi valorificarea lor de către managementul
microeconomic. „Resursele nu numai că nu mai sunt privite izolat de celelalte
fenomene economice şi sociale, ci au început să fie luate în considerare la
dimensiunile lor reale şi integrate într-un sistem împreună cu alte subsisteme,
ca populaţia, investiţia de capital, poluarea, producţia de alimente, calitatea
vieţii, toate fiind privite în evoluţia lor pe termen lung şi în intercondiţionarea
lor reciprocă”.
În păstrarea echilibrului ecologic, în asigurarea unor condiţii favorabile
dezvoltării economice, firmele şi, îndeosebi, managementul acestora au un rol
important. Dar în derularea unui asemenea demers este necesară implicarea şi a
celorlalte categorii de factori ai mediului ambiant.

2 . 1 .3 . 8 . F ac t ori j u ri d i c i

Definiţie
Factorii juridici, constituie din ansamblul reglementărilor juridice cu influenţă directă
sau indirectă asupra firmei şi managementului său.

Cei mai semnificativi factori juridici sunt legile, decretele, hotărârile


guvernamentale, ordinele miniştrilor, deciziile prefecturilor şi primăriilor
care cuprind o serie de norme de drept de a căror respectare sunt responsabili
agenţii economici.
Conţinut
Influenţa factorilor juridici se manifestă atât în ceea ce priveşte
constituirea firmelor - Legea 31/1990 cu privire la societăţile comerciale este
principalul act normativ în acest domeniu - cât şi în funcţionarea şi dezvoltarea
lor. Sunt reglementate prin acte normative specifice organismele de
management participativ ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale,
mecanismele decizionale şi structural-organizatorice derulate în cadrul
acestora, precum şi componenţa lor. Dar ceea ce este foarte important, o
multitudine de alţi factori ai mediului ambiant (economici, de management,
tehnici şi tehnologici, politici ş.a.) îşi exercită impactul prin intermediul unor
normative, al unor reglementări din care se detaşează legea salarizării, legea
investiţiilor de capital străin, legile din domeniul preţurilor, tarifelor, creditării
şi impozitării, legea învăţământului, legea cercetării-dezvoltării, legea
finanţelor publice ori legea cu privire la organizarea ministerelor. Ca atare,
factorii juridici pot fi abordaţi ca un corolar al celorlalte categorii de factori ai
mediului ambiant, facilitând sau împiedicând acţiunea acestora.
Sarcina managementului organizaţiilor este de a găsi cele mai adecvate
modalităţi organizatorice, informaţionale, decizionale, de a concepe şi promova
un instrumentar managerial eficace pentru adaptarea permanentă a acestora la
cerinţele mediului, aflat într-o continuă transformare şi evoluţie. Abordarea
duală a raporturilor organizaţie -mediu facilitează eforturile ce se depun în
prezent pentru „construirea” unui sistem economic competitiv, eficient, în
cadrul căruia întreprinderea este o componentă activă şi dinamică.

2 . 1 .4 . C omp o r ta m e n tu l o rg a n i za ţ i ei f a ţă d e m e d iu l a m b i an t

Practic, pot fi evidenţiate două tipuri de comportamente atitudinale


faţă de emdiul ambiant.
Primul este dat de o atitudine pasivă (reactivă) a organizaţiei vis-à-vis
de mediul ambiant, caracterizată în "aşteptarea" producerii modificărilor în
cadrul acestuia şi încercarea de adaptare prin schimbare la asemenea
provocări. Este din păcate, tipul de comportament predominant la majoritatea
organizaţiilor din toate ţările. Acest comportament, aparent mai comod din
punct de vedere managerial, determină multiple repercursiuni negative la
nivelul funcţionalităţii şi performanţelor organizaţiilor.
Cel de-al doilea este reprezentat de atitudinea "agresivă" (procativă)
faţă de mediul ambiant, în sensul anticipării schimbărilor produse în cadrul
acestuia şi preîntâmpinării apariţiei unor disfuncţionalităţi majore - generate de
astfel de schimbări - asupra funcţionalităţii, eficienţei şi eficacităţii
organizaţiei. Condiţia fundamentală a succesului acestui gen de comportament
o reprezintă existenţa unui management cu adevărat profesionist, anticipativ,
exercitat de manageri profesionişti.
Relaţiile dintre mediu, organizaţie şi managementul său sunt ilustrate în
figura nr. 3.

Mediu

Mana-
Organizaţie gement

Fig. nr. 3. Relaţiile dintre mediu, organizaţie şi management

2.2. Principalele mutaţii economice în mediul ambiant al organizaţiei


româneşti

2.2.1. Definire şi succintă caracterizare a economiei de piaţă

Relaţia agent Managementul şi evoluţiile actuale şi viitoare ale organizaţiilor din


economic- România, ale tuturor agenţilor economici au o foarte puternică determinare
economia de contextuală, superioară situaţiei din majoritatea celorlalte ţări, ca urmare a
trecerii la un nou sistem economic, politic şi social. În consecinţă, punctarea,
piaţă
fie şi succintă, a unora din principalele procese prin care se realizează
economia de piaţă în România constituie premisa de la care trebuie pornit în
stabilirea configuraţiei şi funcţionalităţii societăţilor comerciale, a firmelor în
general, în înţelegerea şi perfecţionarea managementului acestora.
Ca urmare, considerăm necesar să prezentăm, fie şi succint, ce se înţelege
prin economia de piaţă, la care foarte mulţi se referă fără să-i cunoască
suficient conţinu- tul şi să-i înţeleagă mecanismele de funcţionare.
Caracteristicile Economia de piaţă este un sistem economic caracterizat prin:
economiei de - obiectivul urmărit de către agenţii economici este maximizarea
piaţă profitului. Scopul tuturor deciziilor şi acţiunilor managerilor vizează direct şi
indirect realizarea unui profit cât mai mare de către firma unde lucrează;
- economia naţională este alcătuită în proporţie covârşitoare din
agenţi economici (nu administrativi), în principal firme. Prin agent economic
desemnăm o organizaţie ce urmăreşte obţinerea de profit, utilizând
predominant mijloace economice şi ale cărei supravieţuire şi dezvoltare sunt
condiţionate de realizarea profitului. Cel mai frecvent agent economic în
condiţiile economiei de piaţă este întreprinderea sau firma;
- managementul şi funcţionarea agenţilor economici se realizează
folosind preponderent pârghii economice: preţ, salariu, credit, dobândă,
investiţie, profit etc. Acestea înlocuiesc directivele, planurile birocratice,
indicaţiile şi celelalte elemente specifice economiei de tip comunist
supercentralizate, în a cărei conducere predomină elementele administrativ-
funcţionăreşti şi politice;
- în ansamblul dirijării şi funcţionării economiei naţionale, piaţa are
rolul decisiv. În fapt, ea constituie principalul regulator al activităţii
economice. Mărimea preţurilor, salariilor, creditelor, dobânzilor, ca şi evoluţia
lor, se stabilesc pe piaţă în funcţie de raporturile cerere-ofertă, fireşte în cadrul
reglementărilor juridice şi economice emise de către factorii decidenţi
macrosociali. Subliniem acest ultim aspect, întrucât în nici o ţară civilizată din
lume nu se mai practică sistemul pieţei spontane, caracteristic secolului trecut,
care face imposibilă funcţionarea echilibrată a economiei;
- suportul economic al economiei de piaţă îl constituie proprietatea
privată, care este necesar să fie predominantă. Aşa cum demonstrează
milenara istorie a omenirii, proprietatea privată corespunde naturii umane, ea
determinând multiple şi intense legături, ataşament şi implicare între om şi
obiectul activităţii sale. Proprietatea privată este cea care garantează „de facto”
dreptul de a poseda, folosi, dispune de uzufruct, fără de care nu există veritabili
agenţi economici. De aceea, preponderenţa proprietăţii private la nivelul
agenţilor economici, al firmelor este determinantă pentru apariţia economiei de
piaţă.
Întrunirea concomitentă a celor cinci trăsături care se referă la scopul,
Definiţie componentele, mijloacele, mecanismul şi suportul său economic este
obligatorie pentru a poseda o veritabilă economie de piaţă.

Econ om i a d e p i aţ ă es te un s i s tem eco n o mi c ca ra ct e ri za t p ri n fa ptu l că o b iect i vu l


e c o n o m i c u r m ă r i t d e a g e n ţ i i e c o n o m i c i , m a j o r i t a r i l a n i v e l n a ţ i o n a l , e s t e m a x i m i za r e a
p ro fi t u lu i , m a n a gem en tu l ş i f u ncţ io n a rea f irm elo r s e r ea l i zea ză f o lo s i n d p rep on d er en t
p â rgh ii ec on om i ce, p ia ţ a a re ro lu l d e ci s iv î n d i ri j a r ea ş i f u n cţ i on a rea e co n o m ie i
n a ţ io n a le, i a r p ro p ri et a t ea p riv a t ă es t e p r ed o m i n an tă .
2.2.2. Principalele modalităţi de trecere la economia de piaţă

Proiectarea şi implementarea sistemului economiei de piaţă este un


proces foarte cuprinzător, de o complexitate, după opinia noastrăx,
nemaiîntâlnită,1 ce cuprinde un ansamblu de mutaţii profunde (vezi figura nr.
4).

1 Instituirea unui sistem de protecţie socială

2 Descentralizarea sistemului de management al economiei


naþionale
Elaborarea şi aplicarea unei strategii de reformã
3
economicã

4 Liberalizarea utilizãrii pârghiilor economice

5 Privatizarea economiei naţionale

6 Atragerea capitalului strãin


Direcţii
Remodelarea sistemului fiscal
7

8 Restructurarea sistemului vamal

9 Formarea unei pieţe a capitalurilor

10 Realizarea convertibilitãţii leului

11 Dezvoltarea pieţei muncii

12 Implementarea managementului profesinist

F ig. nr. 4. P rinci pal el e di recţ ii de real i z are a ec onomi ei d e pi aţ ă

2 . 2 .2 . 1 . I n st i tu i rea u n u i s is t em de p ro t ecţi e s o ci a lă

Fără îndoială că o direcţie majoră de realizare a unei economii de piaţă


în economia contemporană o constituie instituirea unui sistem de protecţie
socială a populaţiei. Menirea sa este de a facilita şi contribui la realizarea

1
R e a l i z a re a , c u c â t ev a d e c e n i i î n u r mã , a e c o n o mi e i d e t i p s o ci a l i st s a u c o mu n ist
a f o st ma i re d u s ã d i n p u n c t u l d e v e d e re a l c o mp l ex i t ãţ i i , î n t ru c â t , î n p e ri o a d a r e s p e c t i v ã ,
d i m e n s i u n e a , c o m p o n en ţ a ş i di n a m i sm u l u n i t ã ţ i l o r e c o n o mi c e e r a u n e t i n f e r i o a r e
p e r i o a d ei a c t u a l e .
ajustărilor sociale inevitabile, ca urmare a restructurărilor economice asociate
economiei de piaţă, asigurând suportabilitatea lor socială. Dintre componentele
unui asemenea sistem menţionăm: indexarea salariilor în raport cu evoluţia
preţurilor; instituirea unor indemnizaţii de şomaj pentru persoanele care rămân
fără locuri de muncă drept urmare a restructurărilor economice şi a
rentabilizării activităţii societăţilor comerciale şi regiilor de stat; crearea unei
reţele de orientare profesională, care să îndrume tinerii şi adulţii să se formeze
şi reprofileze profesional, în funcţie de necesităţile actuale şi viitoare ale
societăţii româneşti; punerea în operă a unui sistem de reciclare a personalului
pentru a fi în măsură să efectueze noi categorii de muncă, în funcţie de
evoluţiile economiei naţionale ş.a.
După opinia noastră, instituirea unui sistem eficace de protecţie socială
ar fi trebuit să constituie prima componentă a realizării economiei de piaţă.

2.2.2.2. Descentralizarea sistemului de management al economiei


româneşti

Dificultate Declanşat în 1990, descentralizarea constituie una din mutaţiile majore


de realizat în ritm alert. Dificultatea operaţionalizării descentralizării rezidă, în
primul rând, în caracterul excesiv de centralizat al conducerii întregii societăţi
din România, dublat în mod firesc de o mentalitate, prezentă la cvasitotalitatea
populaţiei, caracterizată prin insuficientă iniţiativă, prin obedienţă faţă de
factorii decizionali exogeni întreprinderilor, prin creativitate şi dinamism
frecvent atrofiate, elemente inhibitorii, blocante pentru mecanismul economiei
de piaţă.
Modalităţi de Pentru a reuşi descentralizarea rapidă şi eficace este necesar să se
realizare acţioneze concomitent „de sus în jos” şi de „jos în sus “, Acţionarea de „sus în
jos” se referă la adoptarea de legi, decrete etc. concretizate în măsuri radicale,
atât de restrângere a sferei prerogativelor ce revin guvernului, ministerelor,
agenţiilor guvernamentale etc., cât şi a dimensiunii acestora. Menţinerea unor
dimensiuni apreciabile ale respectivelor organisme manageriale, chiar dacă
oficial li se diminuează sarcinile, competenţele şi responsabilităţile, determină
un insuficient efect asupra descentralizării reale. Personalul respectiv continuă,
frecvent în forme uşor schimbate, „cosmetizate”, să păstreze şi să exercite
puterea deţinută de zeci de ani în virtutea obişnuinţei, pentru justificarea
existenţei sale şi a menţinerii pe respectivele locuri de muncă.
Abordarea de „jos în sus” se referă la asumarea de sarcini, competenţe
şi responsabilităţi sensibil amplificate de către societăţile comerciale şi regiile
de stat, în condiţiile existenţei de mijloace financiare şi materiale
indispensabile desfăşurării activităţii, astfel încât acestea să fie nevoite să
apeleze cât mai puţin la factorii decizionali macrosociali. Deosebit de
important este ca să se prevadă pentru fiecare competenţă acordată societăţilor
comerciale şi responsabilităţi, reflectate inclusiv în penalităţi pentru cei
vinovaţi de neexercitare. O întinerire a personalului managerial la acest nivel,
bazată, fireşte, pe principiul valorii profesionale şi a calităţilor de manageri,
poate să contribuie la manifestarea întreprinderilor ca veritabili agenţi
economici.
Conţinut Conţinutul economic al descentralizării este necesar să îl reprezinte
liberalizarea utilizării pârghiilor economice în ansamblul sistemului economic
românesc. Ne referim în special la preţ, credite, salarii, investiţii. Competenţele
privind folosirea acestor instrumente de bază ce revin societăţilor comerciale şi
regiilor de stat este necesar să fie amplificate în continuare şi operaţionalizate.
Numai asigurându-le posibilitatea să apeleze plenar la pârghiile economice, în
mod similar firmelor străine cu care intră în competiţie, se pot asigura agenţi
economici puternici, capabili să iniţieze şi să desfăşoare acţiuni profitabile
pentru ei şi pentru economia naţională în ansamblu (prezentarea conţinutului,
în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei,
capitolul 2).

2.2.2.3. Elaborarea şi aplicarea unei strategii de reformă economică şi


dezvoltarea susţinută a economiei româneşti

Economia de piaţă prezintă, aşa cum s-a arătat, o complexitate deosebită şi ca


urmare, construirea şi funcţionarea sa, nu se poate realiza cu succes, fără o
strategie cuprinzătoare şi realistă. Un argument convingător îl reprezintă faptul
că toate ţările dezvoltate îşi conduc economia pe bază de strategii, unele - cum
ar fi Franţa – neezitând în anumite perioade să aibă un minister cu acest profil2.
România are nevoie de o strategie economică globală profesionistă,
structurată pe următoarele elemente:
- misiune, prin care să se prevadă tipul de economie spre care evoluăm
Componente - obiectivele economice fundamentale naţionale privitoare la PIB,
strategice productivitate, rata inflaţiei, deficit bugetar, rată a şomajului, rata
cursului de schimb ş.a.
- opţiunile strategice referitoare la amploarea şi ritmul privatizării,
pieţele externe spre care se orientează România, ramurile şi
subramurile pe care se focalizează dezvoltarea economiei, tipurile de
tehnologii utilizate, modalităţile de atragere de capitaluri străine,
tipurile de dezvoltare regională etc.
- resursele pentru dezvoltare, structurate în interne, atrase şi
împrumutate
- termenele strategiei, de regulă între 3 şi 7 ani
- avantajele competitive prin care se precizează care sunt atuurile
economiei României comparativ cu cele ale altor economii naţionale,
prin care se asigură competitivitatea economică pe plan intern şi
internaţional
Situaţia Precizăm că, o astfel de strategie România încă nu posedă. Mult
actuală mediatizată strategie de integrare în Uniunea Europeană pentru perioada 2001-
2007, deşi conţine multe aspecte esenţiale valoroase, omite elemente esenţiale,
cum ar fi dimensionarea resurselor pentru dezvoltare, precizarea avantajelor
competitive ale României etc.
În consecinţă, România are nevoie urgentă de o strategie naţională de
reformă şi dezvoltare economică, care să cuprindă toate elementele necesare,
riguros definite şi armonizate. Fireşte, strategia economică naţională, elaborată
în consens cu standardele Uniunii Europene, trebuie însoţită de un program
complet şi realist de implementare, care să asigure operaţionalizarea sa. O
astfel de strategie este esenţială pentru relansarea economiei naţionale şi
integrarea eficace şi cât mai rapidă a României în Uniunea Europeană.

2 2
Începând cu a nul 2001, în România s-a creat Ministerul Prognozei Economice, care se
o c u pă în bu nă m ăs ur ă d e p r oiec t ar ea d e s t r ategi i m ac r oe co nom i c e.
2.2.2.4. Liberalizarea folosirii pârghiilor economice

De la început, se impune precizarea că liberalizarea utilizării pârghiilor


Mod de economice este necesar să fie foarte bine „proiectată”, având în vedere efectele
abordare economice, sociale şi politice, atât imediate, cât şi în „lanţ”, pe care le
determină, atât la nivel de firmă şi cetăţean, cât şi de economie naţională şi
populaţie în ansamblul lor.
În plus, liberalizarea utilizării oricărei pârghii economice trebuie
precedată de o pregătire psihologică a populaţiei. Prin toate canalele „mass
media”, prin acţiuni guvernamentale expres organizate este important să se
explice pe înţelesul întregii populaţii necesitatea măsurilor preconizate,
conţinutul lor, problemele majore care se vor ridica, efectele pe termen scurt,
mediu şi lung ale acestora. Sindicatele au mare rol în această privinţă, asocierea
lor la „proiectarea” acestor măsuri şi la pregătirea populaţiei pentru a le accepta
şi, într-o măsură cât mai mare, pentru a se implica pozitiv, fiind indispensabilă.
Liberalizarea utilizării pârghiilor economice se referă în principal la:
Pârghii de - preţuri
liberalizat - dobânzi
- salarii
- investiţii
- credite
Orice măsură este necesar să fie precedată de o complexă analiză şi de
evaluarea efectelor economice şi sociale pe termen scurt, mediu şi lung asupra
agenţilor economici, economiei naţionale în ansamblu şi populaţie.

2.2.2.5. Privatizarea unei părţi majore a economiei româneşti

În conceperea şi operaţionalizarea privatizării, proces deosebit de


complex, aflat în plină desfăşurare în România, de o importanţă majoră este
stabilirea foarte clară a scopurilor avute în vedere cu prioritate. După opinia
noastră, obiectivele privatizării pentru România pot fi divizate în trei categorii
principale - economice, politice şi sociale. (prezentarea conţinutului, în O.
Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul
2)
Privatizarea economiei româneşti se poate realiza utilizând o varietate
Forme de de forme. O primă formă o constituie investiţiile efectuate de persoane în
realizare a mod individual sau asociate, în societăţi comerciale. La această modalitate
privatizării recurg persoanele care posedă un spirit întreprinzător peste medie şi un volum
minim de resurse financiare. În câţiva ani, întreprinderile mici pot ajunge să
reprezinte un segment predominant mai ales în domeniul comerţului, micii
producţii de mărfuri, serviciilor, cu condiţia, fireşte, ca legislaţia şi aparatul de
stat să le încurajeze şi protejeze puternic în faza de început a activităţii lor
(prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele
managementului organizaţiei, capitolul 2).
Cea mai importantă formă de privatizare o constituie împroprietărirea
unei părţi a populaţiei cu o parte din acţiunile societăţilor comerciale.
Înfiinţarea de societăţi comerciale private cu participarea
capitalului străin prezintă mari perspective în România. Adoptarea legislaţiei
privitoare la capitalul străin asigură o premisă importantă pentru înfiinţarea
unui număr apreciabil de asemenea firme încă din aceşti ani (prezentarea
conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului
organizaţiei, capitolul 2).
În sfârşit, o altă modalitate de privatizare o constituie crearea de firme
mixte cu capital de stat şi particular, atât românesc, cât şi străin, care
prezintă apreciabile perspective (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).

2 . 2 .2 . 6 . A t ra g erea in t en s ă a ca p i tal u lu i s tră i n

Elementele precedente au făcut deja introducerea spre o altă coordonată


Conţinut a dezvoltării economiei româneşti în perioada următoare - atragerea intensă a
capitalului străin. Practica întregii dezvoltări mondiale demonstrează că
atragerea capitalului străin prezintă pentru ţările în curs de dezvoltare avantaje
de neînlocuit (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).
Pentru a asigura maximum de eficienţă investiţiilor de capital străin se
recomandă utilizarea cu precădere a societăţilor mixte, cointeresând astfel
partenerii străini să aducă tehnică, tehnologie, know-how de vârf şi nu cele pe
care le înlocuiesc în propriile ţări, ca fiind uzate moral. Fără atragerea unor
investiţii de minimum 7-8 miliarde dolari în următorii ani nu se poate declanşa
un veritabil reviriment economic în România. Factorii principali care
condiţionează atragerea capitalului străin în România sunt: facilităţile acordate
de formarea capitalului străin, gradul de complementaritate al economiei
româneşti şi al economiilor altor ţări, existenţa în România a anumitor resurse,
stabilitatea economică, socială şi politică şi - cu pondere foarte mare - imaginea
internaţională a României.*

2 . 2 .2 . 7 . R em od ela r ea s is t em u l u i f is ca l

Una dintre cele mai importante şi eficace pârghii de management


Conţinut economic la nivel statal şi local în condiţiile economiei de piaţă o constituie
impozitul. Felul, mărimea şi funcţiile impozitelor în economia de piaţă sunt
sensibil diferite faţă de economia precedentă. În consecinţă, se impune o
remodelare a sistemului de impozite la scara economiei naţionale. Dintre
cerinţele principale, care se recomandă să fie avute în vedere în cadrul acestui
proces, menţionăm: încurajarea cu prioritate a înfiinţării, funcţionării şi
dezvoltării agenţilor economici din domeniul producţiei; stimularea investirii
veniturilor populaţiei şi agenţilor economici şi nu a consumării lor; atragerea
capitalului străin în ramurile prioritare ale economiei naţionale şi în cele în care
există un deficit cronic de produse şi servicii; menţinerea sub control a
procesului inflaţionist; asigurarea unui minim de resurse financiare bugetelor
locale şi central al statului pentru a putea finanţa activităţile de interes public;
diferenţierea impozitelor în profil de ramură şi teritorial, în funcţie de interesele
şi necesităţile prioritare ale economiei româneşti în ansamblu şi ale
principalelor sale componente. Remodelarea impozitelor şi taxelor prin prisma

*
Î n S. U . A ., s a la r i ul m i ni m ora r es te d e 5 $, i ar î n C an ada 4 ,75 $ , î n ti m p c e în R om ân i a
a ce st a e s te l a c ur s ul r eal a l l eul ui de c âţ iva z e c i de c enţ i . M ai m u l t d ec ât at ât , c el m ai m a r e s al ar iu
o r ar d i n R om ân i a, î n s ec t or ul de s ta t, nu a ti ng e m i ni m ul nor d -am e r i ca n de 5 $.
acestor cerinţe, proces aflat în curs de desfăşurare, este esenţială pentru
încurajarea întreprinzătorilor şi reinversarea evoluţiei economice în sensul
creşterii Produsului Naţional Brut (PNB).

2 . 2 .2 . 8 . R es t ru ctu ra re a s i s t em u lu i v am a l

Conţinut În strânsă corelaţie cu impozitele, se impune şi restructurarea


sistemului vamal. De la bun început considerăm util să subliniem că este
absolut necesară elaborarea unei strategii vamale la nivel naţional, pornind atât
de la starea actuală a economiei României, de la necesităţile şi cerinţele
specifice economiei de piaţă, strategia de restructurare şi reformă economică,
cât şi de la caracteristicile prezente şi viitoare ale reglementărilor vamale
internaţionale şi, în special, ale Pieţei Comune, în care treptat vom fi integraţi.
Fără a intra în detalii, menţionăm câteva dintre cerinţele de bază în funcţie de
care sistemul vamal românesc se recomandă a fi restructurat: protecţia
economiei naţionale, a agenţilor economici din cadrul său, mai puternică pe
termen scurt, diminuând-o treptat, pe măsura fortificării lor; protecţia nivelului
de trai al populaţiei prin frânarea exporturilor pentru produsele deficitare pe
plan intern şi facilitarea importurilor produselor de larg consum necesare unui
trai civilizat; încurajarea pătrunderii capitalului străin, diferenţiată pe ramuri,
subramuri şi produse chiar, corespunzătoare intereselor şi necesităţilor
prioritare ale economiei naţionale şi populaţiei; favorizarea pătrunderii
capitalului străin, cu precădere sub formă de utilaje, tehnologii, know-how;
impulsionarea creşterii rapide a competitivităţii produselor româneşti
dimensionând taxele vamale pe cerinţa descreşterii în timp, diferenţiat pe
produse în funcţie de politica pe termen lung a statului.

2 . 2 .2 . 9 . F or m area p i eţ ei ca p it a lu ri lo r

Conţinut O componentă dintre cele mai importante şi dificile ale tranziţiei spre
economia de piaţă o constituie formarea unei pieţe a capitalurilor. Urgenţa
sa decurge din necesitatea mobilizării resurselor băneşti de la populaţie şi
agenţi economici în vederea reinvestirii rapide şi după criterii economice. În
plus, piaţa capitalurilor ar avea ca urmare şi o accelerare a vitezei de rulare a
banilor care, comparativ cu majoritatea ţărilor dezvoltate, este de 2-3 ori mai
mică. Bursa de valori este componenta de bază a pieţei capitalurilor, fiind
instituţia specializată în efectuarea, potrivit anumitor reguli, a tranzacţiilor de
capitaluri, sub formă de acţiuni, titluri de valoare, obligaţiuni etc. Intrarea ei în
funcţiune prezintă multiple efecte pozitive asupra valorificării pe principii
economice a resurselor băneşti, atât ale firmelor, cât şi ale populaţiei, precum şi
a atragerii de capital extern. Organizarea de cât mai multe bănci private,
concomitent cu diversificarea şi specializarea sistemului bancar de stat
constituie alte elemente indispensabile bunei funcţionări a pieţei capitalurilor,
asigurând posibilităţi superioare de obţinere şi utilizare a capitalurilor în
condiţiile instituirii unui climat de concurenţă, indispensabil unei valorificări
superioare a sumelor disponibile la populaţie şi agenţi economici.
2.2.2.10. Dezvoltarea pieţeieei muncii

Conţinut
Concomitent cu piaţa capitalurilor se pune şi problema realizării unei
pieţe a muncii. Necesitatea unei pieţe a muncii, atât de combătută de doctrina
comunistă, rezidă în asigurarea posibilităţii de a angaja forţa de muncă potrivit
necesităţilor efective ale agenţilor economici, evitând presiunile nejustificate
economic pentru supradotarea întreprinderilor cu personal, cât şi dificultatea
asigurării rapide a forţei de muncă necesare înfiinţării şi dezvoltării de noi
firme. Piaţa muncii are un puternic efect asupra salarizării adecvate în funcţie
de pregătire, efort şi rezultate, asupra disciplinei şi pregătirii forţei de muncă,
fiind un factor major, deşi cu acţiune indirectă, de creştere a productivităţii
muncii. Importanţa sa pentru România decurge din faptul că productivitatea
muncii este net inferioară celei din ţările dezvoltate, de regulă de 2-3 ori,
adesea chiar la dotări tehnice identice sau apropiate. De altfel, o parte
importantă a economiştilor apreciază, bazat pe realităţi de zeci de ani din ţările
occidentale, că existenţa unui şomaj de 2-4% este benefică pe ansamblul
economiei, fiind un factor de accelerare a progresului economic, ca urmare a
puternicei influenţe pe care o are asupra folosirii şi activării oamenilor,
corespunzător valorii reale pe care o posedă şi eforturilor depuse. Piaţa muncii
are un efect determinant asupra corelării ierarhiilor valorii oficiale (formale) şi
salariilor la nivelul agenţilor economici, al întreprinderilor. Desigur, existenţa
pieţei muncii este nemijlocit legată de instituirea şi funcţionarea sistemului de
protecţie socială.

2.2.2.11. Realizarea convertibilităţii leului

Conţinut Fără nici o îndoială că realizarea convertibilităţii integrale a leului


reprezintă o stringentă necesitate pentru economia naţională, care va putea fi
efectuată în condiţii acceptabile din punct de vedere economic, social şi politic
în decursul următorilor ani.
Convertibilitatea leului va asigura posibilitatea unor fluxuri economice şi
monetare normale cu străinătatea, diminuând posibilităţile de a efectua
speculaţii dezavantajoase pentru economia naţională, precum şi riscurile
asumate de agenţii economici în acţiunile de import-export, în condiţiile în care
folosesc valute străine, ale căror cursuri de revenire vizavi de leul românesc
sunt dificil de anticipat şi stăpânit.

2 . 2 .2 . 1 2. I m p lem en t area m a n a gem en tu l u i p rof es io n i s t

Conţinut În sfârşit, o ultimă direcţie de realizare a economiei de piaţă o constituie


implementarea unui nou tip de management. Se impune conceperea şi
operaţionalizarea unui management radical schimbat, atât la nivelul întregii
economii naţionale, cât şi la cel al agenţilor economici. Principalele schimbări
ce intervin pe acest plan sunt: previziunea, organizarea, coordonarea,
antrenarea şi control-evaluarea se realizează concret de manieră radical diferită,
bazându-se pe spirit de întreprinzător şi nu pe o abordare funcţionăresc-
administrativ-birocratică; se modifică fundamental conţinutul, mijloacele şi
formele de realizare a managementului, elementele administrativ-funcţionăreşti
cedând locul mijloacelor economice, ca urmare a situării pe primul plan de
către societatea comercială şi agenţiile guvernamentale a obţinerii şi creşterii
profitului. Sistemele decizional, informaţional, structural-organizatoric şi
metodologic este necesar să fie diferenţiate din punct de vedere constructiv şi
funcţional la nivelul fiecărei firme. Ca urmare, varietatea, flexibilitatea,
dinamismul, creativitatea şi eficienţa devin atributele de bază ale
managementului agenţilor economici competitivi. Pentru aceasta este
indispensabilă cunoaşterea şi luarea în considerare a tendinţelor
managementului pe plan mondial şi proiectarea cu minuţie şi pricepere a noilor
sisteme de management, atât pentru economia naţională în ansamblul său, cât
şi pentru fiecare întreprindere.
Managementul nou, indispensabil economiei de piaţă, nu apare de la sine,
ci necesită un efort amplu, calificat şi convergent la nivelul agenţilor economici
şi al economiei naţionale în ansamblul său, ce nu poate fi desfăşurat fără
atragerea şi implicarea celor mai buni specialişti pe care îi avem, bazat pe o
strategie naţională raţională de modernizare şi remodelare a managementului,
aplicată în mod consecvent şi nu conjunctural, în funcţie de interese şi presiuni
individuale şi de grup.

2 . 3 . O rg a n i zaţ i a ca o b ie ct a l m an a g emen t u lu i

2.3.1. Conceptul de organizaţie şi rolul ei decisiv în funcţionarea


economiei de piaţă

Câteva delimitări conceptuale credem că sunt necesare. Dat fiind faptul


Definiţie că referirile noastre vizează cu prioritate organizaţia, definirea sa este
obligatorie.
O rg a n i za ţi a es t e u n g ru p d e p ers oa n e ca r e d eru l ea ză a cti v it ă ţi co m u n e ori en t a te s pr e
r e a l i za r e a ( î n d e p l i n i r e a ) u n u i s a u u n o r o b ie c t i v e .

Conceptul de organizaţie este unul de mare complexitate şi sferă de


cuprindere, în sensul că evidenţiază, practic, orice tip de activitate umană
prestată în domenii variate, de la cel industrial, agricol, bancar, sportiv, cultural
la cel militar, religios, civic ş.a.m.d. (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu,
I. Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).
Caracteristică economiei de piaţă este situarea firmelor în prim- planul
Concepţii activităţii economice, pornind de la premisa că dacă acestea sunt profitabile
privind rolul toţi cei implicaţi sunt afectaţi pozitiv, inclusiv economia naţională. Această
firmei în abordare, tipică pentru aşa-zisa societate capitalistă, şi-a dovedit în practică
economie eficienţa. Nivelul de dezvoltare economică al ţărilor cu economie de piaţă - cu
toate că şi ele sunt confruntate nu cu puţine probleme economice şi sociale -
net superioare celor aşa-zis comuniste, este cea mai bună dovadă în acest sens.
O a doua concepţie economică are drept idee centrală situarea pe primul plan
a economiei naţionale, în ansamblul său, subestimând importanţa
întreprinderilor componente. În consecinţă, judecăţile, deciziile şi acţiunile
majore se concep şi se aplică la scara întregii ţări, pornindu-se de la premisa că
este primordială eficienţa complexului economic naţional şi nu a firmelor care
o alcătuiesc. Aparent justificată, această abordare tipică pentru ţările comuniste
s-a dovedit falimentară, dovadă situaţia lor actuală, economică, socială şi
politică şi ceea ce se întâmplă în prezent în Europa de Est (prezentarea
conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului
organizaţiei, capitolul 2).
Prin prisma celor arătate, rezultă că potenţialul şi calitatea rezultatelor
unei economii naţionale depind în măsură decisivă de capacitatea de a
determina crearea şi funcţionarea unui număr cât mai mare de firme sau
întreprinderi, care să furnizeze produse şi servicii de bună calitate, la costuri şi
Definiţie preţuri reduse şi în cantităţi concordante cu cerinţele pieţei interne şi externe.

În esenţă, prin firmă sau întreprindere desemnăm un grup de persoane, organizate potrivit
anumitor cerinţe juridice, economice, tehnologice şi manageriale, care concep şi desfăşoară
un complex de procese de muncă, folosind cel mai adesea şi anumite mijloace de muncă,
concretizate în produse şi servicii, în vederea obţinerii unui profit, de regulă, cât mai mare.

Desigur, pentru lucrarea de faţă, având în vedere destinatarii săi -


viitorii economişti şi ingineri -, interes primordial prezintă firma sau
întreprinderea economică. De aceea, în continuare ne referim în special la
firmele sau întreprinderile economice.
Abordată ca sistem, firma prezintă anumite componente şi caracteristici
definitorii7 pe care le inserăm în tabelul 1.
Tabelul 1
Caracteristici Caracteristicile firmei sau întreprinderii ca sistem7
ale firmei ca
sistem Componentele Concretizări Trăsături specifice
sistemului,
caracteristici
Obiective Obţinerea unui anumit profit şi rată Stabile pentru anumite
a profitului. perioade.
Realizarea unui anumit volum de Dinamice, progresive,
producţie (bucăţi, tone, lei) sau mobilizatoare.
cifră de afaceri.
Diversificarea producţiei cu N
produse.
Acoperirea unui segment de piaţă
cu o pondere de R % etc.
Elemente Materiale: mijloace de muncă, Diversitate mare.
(Resurse) obiecte ale muncii. Natura elementelor
Umane: persoane, colective materiale şi profilul
(compartimente). profesional al oamenilor
Financiare: numerar şi sunt determinate de pro-
disponibilităţi la bancă. filul firmei.
Informaţii: juridice, economice,
tehnice etc.
Variabile Pentru elementele materiale: capa- Diversitate foarte mare.
(ale elemen- cităţi, parametri de funcţionare, Definesc funcţionalităţi
telor), potenţial, conţinut caloric, reclamate de profilul
randament etc. firmei şi condiţiile
Pentru elementele umane: mediului ambiant.
specialitate, nivel de pregătire,
Componentele Concretizări Trăsături specifice
sistemului,
caracteristici
motivare etc.
Pentru elementele financiare:
valoare, viteză de rotaţie etc.
Pentru informaţii: cantitate,
realism, operativitate etc.
Relaţii Relaţii om-maşină Precizate prin
instrucţiunile de lucru.
Calitatea lor
condiţionează calitatea
sistemului om-maşină.
Formalizate (în cea mai
Relaţii interpersonale mare parte) sau
neformalizate.
Calitatea lor
condiţionează dinamica
sistemului
întreprinderii.
Structura de producţie Determinate de
funcţiunea firmei de
producţie, de profilul şi
mărimea acesteia, de
tipul producţiei (de
masă, de serie, de
unicate) etc. Formează
„anatomia”
întreprinderii.
Transformări Privatizarea. Frecvenţa
Profilarea şi specializarea. transformărilor în
Retehnologizarea. Integrarea continuă creştere,
producţiei. determinată de trecerea
Creşterea capacităţilor. Modificarea la economia de piaţă şi
structurii de producţie. de accelerarea progre-
Restructurările organizatorice. sului tehnico-ştiinţific.
Modernizările informatice etc. Forme de adaptare la
modificările mediului.
Condiţii şi efecte ale
dezvoltării
întreprinderii.
Intrări Materii prime, materiale, utilaje, Mijloace de producţie şi
energie, forţă de muncă. forţa de muncă.
Informaţii Nivelul determinat de
volumul activităţii
întreprinderii corelat cu
cerinţele pieţei.
Reglementează şi
orientează activitatea
întreprinderii. Calitatea
Componentele Concretizări Trăsături specifice
sistemului,
caracteristici
lor condiţionează
fundamentarea
deciziilor firmei. Iau
forma resurselor
financiare asigurând
lichidităţile necesare
funcţionării sale.
Parametri Prevederile legislaţiei privind soci- Reglementează
etatea comercială şi regia auto- funcţionarea sistemului.
nomă. Constante de regulă în
Norme de consum de materii prime, perioada determinată de
muncă. timp.
Norme de calitate etc. Progresive de la o
perioadă la alta.
Ieşiri Produse Volumul planificat în
Servicii funcţie de cerinţele
Lucrări pieţei şi de posibilităţile
Bani. de satisfacere în
perioada respectivă.
Materializează
participarea firmelor la
Informaţii formarea venitului
naţional şi a produsului
naţional brut.
Cuantificarea volumului
realizărilor
întreprinderii şi
contribuţia acesteia în
cadrul microsistemului.
Permit com-paraţii
inter-societăţi
comerciale şi regii
autonome. Permit
centralizarea realizărilor
la nivelul ramurii şi
economiei.

Abordată ca sistem, organizaţia prezintă mai multe dimensiuni sau


trăsături definitorii.
Trăsăturile - sistem complex, întrucât încorporează resurse umane, materiale,
financiare şi informaţionale, fiecare dintre acestea fiind alcătuită
definitorii ale dintr-o varietate apreciabilă de elemente (prezentarea conţinutului, în
organizaţiei O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului
organizaţiei, capitolul 2).
- sistem socio-economic, în sensul că, în cadrul său, grupele de
salariaţi, ai cărei componenţi se află în strânsă interdependenţă,
desfăşoară procese de muncă generatoare de noi valori de
întrebuinţare. (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).
- sistem deschis, în sensul că se manifestă ca o componentă a
numeroase alte sisteme cu care se află în relaţii continue pe multiple
planuri. (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).
- sistem organic adaptiv, adică se schimbă permanent, sub influenţa
factorilor endogeni şi exogeni, adaptându-se atât la evoluţia pieţei, cât
şi la cerinţele generate de dinamica susţinută a resurselor încorporate.
(prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele
managementului organizaţiei, capitolul 2).
- sistem tehnico-material, în sensul că între mijloacele de muncă,
materiile prime şi materialele utilizate în cadrul său există anumite
legături care se manifestă prin dependenţa tehnologică dintre
subdiviziunile sale, evident cu prioritate între compartimentele în care
se realizează activităţi de producţie (prezentarea conţinutului, în O.
Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei,
capitolul 2).
- operaţional, deoarece, cea mai mare parte a proceselor de muncă din
cadrul acestora are un caracter efectoriu (prezentarea conţinutului, în
O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului
organizaţiei, capitolul 2).

2.3.2. Tipologia firmelor şi implicaţii asupra managementului

Din punctul de vedere al managementului, deosebit de importantă este


cunoaşterea diferitelor tipuri de firme, ale căror particularităţi reclamă abordări
diferenţiate pe anumite planuri. În consecinţă, este utilă cunoaşterea clasificării
întreprinderilor în funcţie de principalele variabile de management, care le
imprimă particularităţi semnificative.
a. În funcţie de forma de proprietate se pot delimita mai multe tipuri
de firme, ale căror caracteristici tipologice le relevăm succint în continuare,
după care efectuăm particularizările valabile pentru România, potrivit
prevederilor actualei legislaţii.∗
Întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor
Întreprinderile aparţine unei persoane sau unui grup de persoane.
private În funcţie de numărul posesorilor de capital, firmele private pot fi
individuale şi de grup. Prima categorie, firma sau întreprinderea individuală,
aparţine, din punctul de vedere al patrimoniului, unei singure persoane. Este
forma cea mai larg utilizată, mai ales pentru firmele de dimensiuni mici şi
mijlocii.
Întreprinderea sau firma de grup prezintă drept caracteristică
definitorie dreptul de posesiune asupra patrimoniului său din partea a cel puţin
două persoane. Formele pe care le îmbracă firmele private de grup sunt
deosebit de diverse.
Dintre acestea menţionăm firma familială al cărui patrimoniu se află în
coproprietatea membrilor unei familii (prezentarea conţinutului, în O.


V ez i Leg ea n r . 15 p r i vi nd r eor ga ni z ar ea u ni tãţ il o r ec ono m i ce de s ta t c a r egi i aut ono m e ş i
s o c i e t ãţ i c o m er c i a l e , î n M o n i to r u l O f i c i al , n r . 9 8 , d i n 1 9 9 0 ş i L e g e a n r . 3 1 p r i vi n d s o c i e t ã ţ i l e
c om e r c ial e, î n M oni t or ul Of i c i al , nr . 1 26- 1 27, d i n 1 990 , r epu bl i c at ă î n M on it or u l O fi c i al nr … /1998 .
Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul
2).
Întreprinderea cooperatistă constituie o altă formă de firmă privată,
înfiinţată ca urmare a dorinţei colaborării libere, pe baza participării în condiţii
egale a mai multor persoane, ce desfăşurau înainte activităţi similare în calitate
de mici producători (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).
Societatea pe acţiuni este întreprinderea privată de grup cea mai larg
utilizată în epoca contemporană. Definitorie pentru ea este împărţirea
patrimoniului într-un număr mare de părţi cu o anumită valoare nominală,
denumite acţiuni (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).
Din succinta prezentare a unora din principalele forme de firme private
rezultă că ele asigură exercitarea de facto a prerogativelor esenţiale ale
proprietăţii private - de posesiune, dispoziţiune, de folosinţă şi uzufruct - care
se află la sorgintea viabilităţii economice a acestora. Aşa se explică istoria
milenară a firmelor private şi rolul crescând pe care acestea îl au în dezvoltarea
economică a omenirii.
Firmele sau întreprinderile de stat constituie o altă categorie
Întreprinderile de importantă de unităţi economice care au înregistrat o mare amploare în acest
stat secol, ce au drept trăsătură definitorie posedarea întregului lor patrimoniu de
către statul pe teritoriul căruia se află. Înfiinţarea şi funcţionarea firmelor de
stat depind în exclusivitate de voinţa factorilor decizionali etatici, potrivit
reglementărilor existente în fiecare ţară. Practic, s-au înregistrat două tipuri de
întreprinderi de stat, în funcţie de natura factorilor politici şi ideologici
predominanţi în statele respective.
Firmele de stat de tip socialist, cele existente în ţările conduse de
partide comuniste, sunt caracterizate printr-o puternică centralizare a deciziilor
în afara lor, la organele de management macroeconomic, fundamentarea
întregii activităţi pe planificare macro şi microeconomică, transformată adesea
într-un scop în sine, folosirea insuficientă şi necorespunzătoare a pârghiilor
economice, puternice fenomene de birocratism etc.
Întreprinderile de stat de tip capitalist sau firme publice sunt cele
utilizate în ţările dezvoltate economic, precum şi în celelalte ţări nesocialiste.
Specifică lor este şi o pronunţată autonomie, cu toate că statul este proprietarul
lor (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele
managementului organizaţiei, capitolul 2).
În ultimele decenii au apărut şi „mariaje” între întreprinderile de stat şi
Firme
private, sub formă de firme mixte (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu,
mixte I. Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).
În ceea ce priveşte particularităţile manageriale care, în opinia
noastră, sunt decisive în obţinerea de performanţe economice ridicate,
semnalăm câteva aspecte. Tabelul nr. 3 vizează, cu prioritate, societăţile
comerciale, respectiv regiile şi societăţile comerciale cu capital majoritar sau
integral de stat.
Tabelul nr. 3
Particularităţi manageriale ale firmelor româneşti

Nr. Elementul de diferenţiere Tipuri de firme


crt. Societăţi Societăţi comerciale
comerciale cu capital majoritar
private de stat şi regii
0 1 2 3
1 Forma de proprietate - privată - de stat
- mi x t ă
2 Gradul de intervenţie a - ridicată - ridicată
statului
3 Autonomia decizională - ridicată - medie sau scăzută
4 Autonomia operaţională - ridicată - ridicată
5 Structuri organizatorice şi - fl ex i bi l e, - rigide, puternic
sisteme informaţionale d i n a mi c e , centralizate
efi ci en te,
d es cen t ra li zat e
6 Instrumentar managerial - extrem de - limitat
variat
7 Utilizarea pârghiilor - predominant - predominant ca
economico-financiare ca instrumente instrumente
manageriale administrative

b) În România, potrivit prevederilor legislaţiei, firmele se divid în două


categorii principale:
- regii;
- societăţi comerciale.∗
Regiile se organizează şi funcţionează în principal în ramurile
strategice ale economiei naţionale - industria de armament, energetică,
exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare.
Înfiinţarea regiilor este decisă de Guvernul României, pentru firmele de interes
naţional, şi de organele judeţene şi municipale pentru cele de interes local, în
ramurile şi domeniile expres statuate prin lege (prezentarea conţinutului, în O.
Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul
2).
Societăţi Cea mai mare parte a întreprinderilor de stat s-a transformat în societăţi
comerciale comerciale. Cea mai mare parte a agenţilor economici îşi desfăşoară
activităţile economice tot prin firme comerciale. Acestea se înfiinţează în


D upã o pi ni a noa st r ã, den um i r ea de s o c i e tat e c om e r c ial ã pr el uat ã d in l egi s l aţ i a ş i
t er m i no l ogi a r om ân eas c ã d in per i o ada a nt eb e li c ã e st e „ n ei ns pi r a tã” . În dec ur s ul j u m ãt ãţi i d e s ec ol
c e a t r ec ut d e a tu nc i , şt i i nţ a ş i pr ac tic a ec on om i c ã d i n ţ ãri l e de zvo lt at e au e vol ua t, î n
c vas i to tal i t at ea ţ ã ri l or , i nc l usi v î n ce l e d e l im b ã fr a nc ez ã, r en unţ ân du- s e l a ter m enu l de s oc i et at e
c o m e r c i a l ã . O a t a r e e vo l u ţ i e s e e x p l i c ã p r i n f a p t u l c ã t e r m e n u l d e s o c i e t a t e c o m e r c i a l ã s u g e r e a z ã
d oar o di m en si u ne a ac ti vi tã ţ i i fi r m e i - c e a com er c i al ã. T o cm ai d e ac eea , în l i te r atu r a de s pec i al i t at e
ş i î n p r a c t i c a e c o n o m i c ã d i n ţ ã r i l e d e z vo l t a t e s e f o l o s e s c p r e d o m i n a n t t e r m e n i i d e f i r m ã ( f i r m ) ,
î nt r epr i n der e ( entr e pr i s e) s au c om pa ni e ( c ompa n y) , c u o s f er ã de c upri n dere ş i s u ger a r e se ns i bi l
mai largã, corespunzãtoare realitãţilor economice.
vederea efectuării de acte economice, fiind persoane juridice şi îmbrăcând
următoarele forme:∗∗
- societate în nume colectiv, ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor;
- societate în comandită simplă, ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor
comanditaţi; comanditarii răspund numai până la concurenţa aportului lor;
- societate în comandită pe acţiuni, al cărei capital social este împărţit în
acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii sunt
obligaţi numai la plata acţiunilor lor;
- societate pe acţiuni, ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul
social; acţionarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor;
- societate cu răspundere limitată, ale cărei obligaţii sunt garantate cu
patrimoniul social; asociaţii sunt obligaţi numai la plata părţilor sociale.
(prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
managementului organizaţiei, capitolul 2).
şi obligaţiile membrilor fondatori, ale administratorilor etc.
c) O altă clasificare, din ce în ce mai mult luată în considerare, are la bază
Microfirme, criteriul mărimea firmei. Deşi se pot utiliza numeroşi parametri pentru a
firme mici, firme exprima dimensiunea unei organizaţii mai mult sau mai puţin sofisticate, cel
mijlocii şi firme mai frecvent folosit este numărul de salariaţi. Avantajele sale rezidă în uşurinţa
mari obţinerii informaţiilor necesare şi comparabilitatea sa - nefiind afectat de
conversia şi dinamica unităţilor monetare implicate - indiferent de ţară sau
ramură implicate. În funcţie de acest criteriu în România - ca şi în Uniunea
Europeană de altfel - firmele se clasifică în 4 categorii de firme:
- microîntreprinderi cu 1-9 salariaţi,
- întreprinderi mici cu 10-49 salariaţi,
- întreprinderi mijlocii cu 50-249 de salariaţi
- întreprinderi mari cu peste 250 de salariaţi.
În unele ţări se utilizează şi categorii de firme foarte mari începând de
la 1000 sau 2000 de salariaţi (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).
Managementul fiecărui tip de societate comercială prezintă apreciabile
Specificitatea elemente specifice referitoare atât la organismele manageriale, cât şi la
managerială a organizarea şi desfăşurarea activităţii lor. Astfel, în managementul societăţii cu
diferitelor nume colectiv, rolul decisiv îl au administratorul sau administratorii desemnaţi
tipuri de firme de asociaţi. Societăţile în comandită simplă încredinţează conducerea unuia sau
mai multor asociaţi comanditaţi. Societăţile pe acţiuni în cele două variante - în
comandită şi pe acţiuni - posedă un mecanism de management sensibil mai
complex. Se organizează adunări generale ordinare şi extraordinare ale
acţionarilor care adoptă principalele decizii privind existenţa, dezvoltarea şi
încheierea activităţii lor, cum ar fi: aprobarea bilanţului, alegerea
administratorilor şi cenzorilor, stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli,
prelungirea duratei societăţii, mărirea capitalului, fuziunea cu alte societăţi,
emisiunea de obligaţii, alegerea membrilor consiliului de administraţie etc. În
conducerea tactică şi curentă a activităţilor, rolul decisiv îl au administratorii şi
consiliul de administraţie. Pentru ei se precizează detaliat competenţele şi

∗∗
Cele 5 forme de societate comer cialã sunt valabile şi pentru firmele particulare.
responsabilităţile ce le revin. Un alt element cu un rol major în managementul
şi funcţionarea societăţilor pe acţiuni îl reprezintă cenzorii, aleşi de adunarea
constitutivă, a căror menire rezidă în supravegherea gestiunii unităţii,
verificarea bilanţului şi a contului de profituri şi pierderi. În cazul ultimului tip
- societatea cu răspundere limitată - principalul organ decizional îl reprezintă
adunarea generală a asociaţilor. Managementul curent se asigură de către
administratorii desemnaţi de adunare, iar supravegherea din punct de vedere
economic este realizată de cenzori.
d. Un alt criteriu de clasificare utilizat pe scară din ce în ce mai largă în
Firme naţionale, ultimele decenii este apartenenţa naţională a firmei. În funcţie de acest
mixte, criteriu, delimităm întreprinderi:
internaţionale, - naţionale, a căror caracteristică esenţială rezidă în faptul că totalitatea
multinaţionale şi bunurilor pe care le posedă se află integral în proprietatea unei persoane fizice
sau juridice din statul respectiv;
transanţionale - mixte, cu participarea capitalului autohton şi a capitalului dintr-o altă ţară,
firma putând funcţiona pe teritoriul României sau pe teritoriul altui stat (joint-
venture).
- internaţionale, în care capitalul aparţine unor proprietari din ţara de
origine unde se află activele şi pasivele. Veniturile şi rezultatele se obţin în
mare parte în ţara de origine şi în parte, în străinătate (prin exporturi).
Managerii aparţin, în majoritatea cazurilor, ţării de origine.
- multinaţionale: capitalul aparţine acţionarilor din mai multe ţări, cu o
predominanţă a acţionarilor din ţara de origine; sediul în 1-2 ţări; activele şi
pasivele sunt răspândite; veniturile şi profitul sunt obţinute pe teritoriul mai
multor state; managerii pot fi de diferite naţionalităţi.
- transanţionale: capitalul aparţine în mod predominant acţionarilor din 2-
3 ţări; sediul în 1-2 ţări; veniturile şi profitul se obţin pe teritoriul mai multor
state; managerii au naţionalităţi diferite; conducerea este exercitată de echipe
multinaţionale; exportul de capital este activitate specifică lor.
Încadrarea unei întreprinderi în una din categoriile enunţate se reflectă în
particularităţi ale managementului pe multiple planuri: modul de constituire a
firmelor şi conducerii acestora, interesele pe care le reprezintă cu prioritate
managementul, amploarea sferei decizionale în elaborarea strategiilor şi
politicilor lor de dezvoltare, segmentul de piaţă avut în vedere cu prioritate de
firmă, modalităţile organizatorice utilizate cu precădere, concepţia şi căile
principale de motivare a personalului pentru realizarea obiectivelor stabilite,
principalele tipuri de control uzitate în procesele de management, nivelul şi
varietatea sistemelor şi metodelor de management folosite ş.a.
Firme extractive e. În funcţie de caracterul obiectului muncii utilizat, firmele se împart
în extractive şi prelucrătoare. Primele se ocupă cu extracţia obiectelor muncii
şi prelucrătoare din natură (carbonifere, petrolifere etc.), iar celelalte cu transformarea
materiilor prime în produse finite. Firmele industriale extractive se
caracterizează printr-o dependenţă pronunţată de factorii naturali, îndeosebi la
nivelul activităţilor de producţie, ceea ce se reflectă în criterii economice
specifice de evaluare a lor, în variabile şi restricţii suplimentare de considerat
în procesul de management.
Importanţa Indiferent de categorie, întreprinderile sau firmele constituie cadrul
firmelor juridic şi de management pentru desfăşurarea celei mai mari părţi din
activităţile economico-sociale din cadrul fiecărei ţări. Având în vedere că în
cadrul lor se produce cea mai mare parte a venitului naţional şi că ele asigură
locuri de muncă pentru majoritatea populaţiei, este îndreptăţită teza că firma,
întreprinderea reprezintă celula economică de bază a fiecărei societăţi. De aici
importanţa deosebită a managementului şi funcţionării profitabile nu numai
pentru cei care-şi desfăşoară munca în cadrul firmelor, dar şi pentru întreaga
populaţie a fiecărei ţări, pentru viitorul său economic şi politic şi locul deţinut
în comunitatea internaţională.

2 . 4 . Î n t reprin zăt o ru l ş i f irma

2.4.1. Definirea şi importanţa întreprinzătorilor

Înfiinţarea de firme reprezintă actualmente unul din procesele


Importanţa economice cele mai importante ce condiţionează funcţionalitatea şi dezvoltarea
înfiinţării fiecărei economii naţionale. Experţii, indiferent de apartenenţa politică, sunt
firmelor astăzi convinşi că „sănătatea” economiei unei ţări depinde în mare măsură
de numărul întreprinderilor nou create în fiecare an. În Franţa, în urmă cu
câţiva ani, se anunţa ca o măsură de luptă contra şomajului crearea a peste zece
mii de întreprinderi. De altfel, în ultima perioadă în ţările dezvoltate se constată
o multiplicare a iniţiativelor în favoarea creării de noi întreprinderi şi a
încurajării întreprinzătorilor.
În orice economie, întreprinzătorul este factorul cu pondere decisivă
Caracteristicile în crearea firmelor. De aceea, este esenţială descifrarea conceptului de
întreprinzătorului întreprinzător.În remedierea acestei situaţii, un punct de plecare îl constituie
înţelegerea noţiunii de întreprinzător şi a acţiunii sale practice. După cum arată
cunoscutul specialist canadian, Jean Marie Toulouse11, întreprinzătorul este o
persoană care creează o nouă întreprindere. Din analiza acestei definiţii se
desprind caracteristicile de bază ale acestui personaj central al economiei de
piaţă.
Un întreprinzător reprezintă în primul rând un realizator de lucruri
noi, un creator de activităţi în opoziţie cu managerul clasic, care se ocupă de
dirijarea şi funcţionarea întreprinderilor existente. Mai concret, întreprinzătorul
este înzestrat cu abilitatea de a percepe perspectivele economice şi sociale noi
şi a realizării pe această bază de lucruri noi sau a efectuării activităţilor
anterioare într-un mod diferit, inovând deci. Celebrul economist J.A.
Schumpeter subliniază că o persoană devine întreprinzător numai când
realmente efectuează o nouă combinaţie economică.
Întreprinzătorii sunt persoane cu reacţii rapide în dublu sens. De
regulă, ei se lansează în realizarea de acţiuni economice inovative la o vârstă
fragedă, adesea neavând răbdare să-şi termine studiile sau plecând din cadrul
familiei. Totodată, ei percep rapid şi precoce posibilităţile unui produs sau unei
pieţe pe care le valorifică prin iniţierea, crearea şi/sau dezvoltarea de
întreprinderi economice. Pentru a putea să le realizeze întreprinzătorul dispune
de puterea de a surmonta rezistenţa pe care mediul social o opune întotdeauna
schimbării şi agenţilor săi, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Întreprinzătorul este o persoană caracterizată printr-un grad mare de
implicare în activitatea de introducere a noului sau de inovare a
existentului. Aceasta se explică prin atitudinea sa faţă de risc. Elemente
suplimentare vezi în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele managementului
organizaţiei, capitolul 2.
Motivarea pentru acţiune a întreprinzătorilor rezidă din
insatisfacţiile acestora. Pot fi insatisfacţii materiale, ce decurg din faptul că,
aşa cum se exprimă foarte plastic profesorii americani Collins şi Moore „pentru
ei iarba cea mai verde se află întotdeauna puţin mai în faţa lor”. De unde
motivarea pentru a face ceva în vederea obţinerii sale, cu câştigul aferent. În al
doilea rând, întreprinzătorii sunt motivaţi de insatisfacţiile morale, generate de
statutul deţinut în societate. Poziţia socială nu-i mulţumeşte, resimţind o
profundă necesitate de autorealizare, de a obţine rezultatul care să-i propulseze
în ochii celor din jur şi să le confere un statut social superior.
O altă trăsătură definitorie pentru întreprinzător este finalizarea
eforturilor şi implicării sale prin înfiinţarea unei firme. Aceasta reprezintă
un tip social de organizaţie bazată pe diviziunea muncii şi pe capital, utilizând
anumite forţe de producţie, în vederea maximizării profiturilor. Întreprinderea
are o structură organizatorică specifică, subordonată utilizării cu eficacitate cât
mai ridicată a mijloacelor economice - preţ, salariu, credit etc. - în cadrul unui
sistem de management centrat pe profit.
Definiţia
întreprinzătorului
Concluzionând, întreprinzătorul poate fi definit ca o persoană care iniţiează sau dezvoltă o
afacere, prin care se derulează activităţi noi, implicându-se nemijlocit, în mod intens, în
vederea obţinerii de profit.

Rapiditatea şi profitabilitatea trecerii României la economia de piaţă


depind într-o măsură apreciabilă de numărul şi calitatea întreprinzătorilor săi.
Obţinerea abundenţei de produse şi servicii de calitate ridicată nu este posibilă
fără acţiunea a mii, a zeci de mii de întreprinzători. Graţie acţiunii lor se pot
pune în valoare numeroase resurse materiale şi financiare nefolosite sau
insuficient utilizate (construcţii, utilaje, materii prime etc.) şi se pot crea sute
de mii de locuri de muncă. Transformarea miilor de unităţi economice de stat
falimentare sau cu o competitivitate redusă în veritabile întreprinderi,
furnizoare de produse multe, bune şi la preţuri accesibile nu este posibilă fără
întreprinzători.
În ţările occidentale a apărut o întreagă literatură consacrată în principal
analizei spiritului de întreprinzător care în S.U.A. se cunoaşte sub denumirea
Definiţie a entrepreneurship.
spiritului de
întreprinzător
Prin s p irit d e în t rep rin zăt o r d es em n ăm ca p a ci ta t ea p e ca r e o p o s edă a nu m it e
p er s o a n e d e a cr ea a n u m i t e a ct iv i t ă â i e c o n o m i c e n o i , p e b az a u n u i ef o rt ş i i m p li c a re
p er s o n a lă in t e n s ă , as u mân d u -ş i ri s cu ri mu l t ip l e, d ep ă ş in d a d v er s it ă ţ il e m ed i u lu i ş i
o b ţin ând în f in a l p ro fit u l.

Profesorul Albert Shapero a dezvoltat un concept al procesului de


creare a întreprinderii, evidenţiind diferitele variabile a căror interacţiune
conduce un individ să devină întreprinzător. El arată că „apariţia unei
întreprinderi este rezultatul unui proces care depinde de locul, momentul,
climatul economic şi social, de natura sectorului de activitate şi de persoanele
care vizează această creare. După Marie Toulouse, procesul de transformare a
unei persoane într-un întreprinzător potenţial este influenţat de patru variabile
(vezi figura nr. 5):
- variabila de situaţie;
- variabila psihologică;
- variabila sociologică;
- variabila economică.
(prezentarea conţinutului lor, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele
managementului organizaţiei, capitolul 2).

Axa valorilor
„Ideologie individuală“
Axa acţiunii
Dezvoltare

Întreprinzător
Cercetător

Investitor
Specialist
Axa Axa
implicării implicării
Risc personal mic Profet Risc personal
Activist mare
Manager
Axa acţiunii
Funcţionar
Funcţionare

„Ideologie colectivistă„
Axa valorilor

Fig. nr. 5. Schema abordării traixiale

În lucrarea elaborată de H.H.Stevenson şi D.E. Gumpert se prezintă


următoarea matrice a oportunităţii manageriale:
Matricea
oportunităţii
manageriale DA NU
Întreprinzător Manager satisfăcător
DA
Autopercepţia puterii şi abilităţii
în realizarea obiectivelor
Întreprinzător Funcţionar birocratic
NU potenţial frustrat

F i g . 6 . M a t r i c e a o p o r t u n i t ă ţ i i ma n a g e r i a l e

Pentru mulţi oameni, visul de a deveni patron şi de a câştiga mulţi bani


este suficient pentru a-i stimula în a deveni întreprinzători. Dar lipsa de capital,
riscul caracteristic oricărei afaceri poate să inhibe multe persoane. De aceea
este necesară o stimulare a spiritului întreprinzător. Or, societatea poate să
stimuleze sau să inhibe dezvoltarea spiritului întreprinzător.
Politica guvernamentală, sistemul bancar precum şi instituţiile de învăţământ
pot crea condiţii favorabile pentru întreprinzători prin dezvoltarea diferitelor
oportunităţi şi favorizarea manifestării variabilelor de care depinde
transformarea unor persoane în întreprinzători.

2.4.2. Caracteristici ale întreprinzătorului român

Pentru a avea o imagine mai exactă asupra întreprinzătorilor români -


cu rol major în crearea şi dezvoltarea economiei de piaţă în România - în
continuare prezentăm succint rezultatele primei investigaţii de amploare
realizate la noi.∗
În ceea ce priveşte tipologia întreprinzătorilor români, principalele
criterii de clasificare luate în considerare au avut în vedere vârsta, sexul,
pregătirea şi starea civilă.
Vârsta a permis delimitarea mai multor categorii: tineri (până în 30
de ani), persoane mature (31-50 ani) şi persoane de peste 50 de ani.
Dominantă este cea de-a doua categorie, urmată de întreprinzătorii
tineri, această din ultimă grupare reprezentând un atú semnificativ, date fiind
optimismul, încrederea în sine, curajul, iniţiativa, creativitatea şi dinamismul,
receptivitatea la modificările contextuale profunde produse în mediul ambiant,
naţional şi internaţional.
Sex Cel de-al doilea criteriu, sexul, evidenţiază preponderenţa
întreprinzătorilor bărbaţi, situaţie justificată de dificultatea acestui
demers, solicitările temporale deosebite şi eforturile fizice şi politice, implicate.
Din punct de vedere al pregătirii, este de semnalat ponderea ridicată a
Nivel studii întreprinzătorilor cu studii superioare şi postuniversitare, ceea ce
reprezintă o importantă premisă pentru asigurarea succesului economic şi
managerial al firmelor create. Din aceştia, se detaşează numărul ridicat al

Rez ul t at el e unei anc hete real iz at e cu ajut o rul st udenţ i lor f ac ult ãţ i i de
m a n a g e m e n t d i n A S E B u c u r e ş t i ş i c oo r d o n a t ã d e p r o f . d r . O . N i c o l e s c u . A n c h e t a
a c upri ns 421 de înt repri nzãt ori .
persoanelor cu pregătire tehnică superioară - justificat, în bună măsură, prin
natura mai pragmatică a pregătirii, prin experienţa managerială anterioară şi
chiar prin lipsa de perspectivă a unora dintre aceştia în contextul restructurării
masive a industriei - ale căror iniţiative se caracterizează, în majoritatea
cazurilor, în domeniul comercial. Îi urmează economiştii capabili, prin
pregătirea de bază, să valorifice mai bine instrumentele specifice activităţilor
intreprenoriale. Numărul şi ponderea mai reduse comparativ cu inginerii a
acestei categorii pe piaţa forţei de muncă se justifică şi prin existentul numeric
de aproximativ 9 ori mai mic decât cel al inginerilor.
Stare civilă În sfârşit, starea civilă diferenţiază întreprinzătorii în căsătoriţi şi
necăsătoriţi, ultima categorie se corelează cu ponderea tinerilor de până în 30
de ani.
Un alt aspect relevant al caracterizării întreprinzătorilor români îl constituie
experienţa acestora, atât în activitatea profesională, cât şi în afaceri. De aici şi
legăturile ce se pot realiza între domeniul anterior actualelor afaceri şi cel
prezent, precum şi între experienţa întreprinzătorilor coroborată cu grupa de
vârsta în care se încadrează (prezentarea conţinutului lor, în O. Nicolescu, I.
Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 2).
Domenii Domeniul actual al afacerilor evidenţiază, pe primul plan, comerţul,
abordat în exclusivitate sau în combinaţie cu alte domenii, situaţie explicată
mai ales prin capitalurile mici de pornire, complexitatea mai redusă şi, implicit,
profiturile mai mari ce se obţin în intervale de timp scurte. Urmează în ordine,
serviciile şi industria, construcţiile şi transporturile, ale căror ponderi sunt
departe de ceea ce se doreşte.
Familia Interesantă este şi analiza numărului de membri de familie ce
lucrează în cadrul firmei cu normă întreagă sau parţială; firmele cu un singur
membru de familie angajat sunt majoritatea, ele fiind urmate de firmele cu doi
angajaţi din aceeaşi familie. De regulă, astfel de situaţii sunt justificate de
faptul că principalii investitori coincid cu persoana sau persoanele
întreprinzătoare localizate la nivelul unei familii, gradul ridicat de implicare a
membrilor familiei întreprinzătorului în cadrul activităţilor firmei este
rezultatul atât al prestării unor activităţi concordante cu nivelul de pregătire al
acestora şi plătită superior comparativ cu firmele de stat, cât şi evitării angajării
şi salarizării unor terţe persoane.
Un alt aspect semnificativ pentru „starea” actuală a întreprinzătorilor
Vârsta români îl reprezintă vârsta şi tipul firmelor.
firmelor Cum este de aşteptat, ponderea majoritară o deţin firmele create în primii 5 ani
după “Revoluţia” din 1989; din acestea, peste 90% sunt organizate ca societăţi
cu răspundere limitată.
Diminuarea ponderii firmelor înfiinţate în ultimii ani este explicată, pe
de o parte, prin intensificarea concurenţei în comerţ şi industrie şi, implicit,
diminuarea atractivităţii pentru întreprinzători, iar pe de altă parte, prin
procesul de acumulare a capitalului - premisă financiară fundamentală pentru
înfiinţarea de firme industriale ce necesită un capital superior.
Structura Referitor la capital şi proprietarii firmelor semnalăm faptul că în
capitalului aproape jumătate din firmele investigate unul dintre întreprinzători deţine peste
3/4 din capitalul social, situaţie justificată de penuria de capital şi de
dimensiunea scăzută a acestor firme. În acelaşi context evidenţiem şi situaţia
managerială a întreprinzătorilor, în sensul că majoritatea acestora, se află şi
într-o ipostază managerială. Separarea managementului de proprietate - pe care
P.Drucker3 a nominalizat-o ca una din tendinţele definitorii ale sfârşitului de
secol XIX şi începutului secolului XX - este mai puţin realizată la firmele
româneşti înfiinţate după 1990, influenţându-se, astfel, apreciabil rezultatele
economico- financiare.
Buget de O atare situaţie se reflectă şi în volumul şi structura bugetului de
timp al întreprinzătorilor.
timp
Faptul că bugetul acestora depăşeşte, în foarte multe cazuri, 40, chiar 60
de ore săptămânal explică, în bună măsură, rezultatele economice superioare
ale firmelor particulare comparativ cu cele de stat, motivarea puternică a
întreprinzătorilor pentru efort şi rezultate. Cea mai ridicată „cotă” a bugetelor
de timp o au firmele din sfera comerţului şi a serviciilor, explicată prin natura
deosebită a acestor domenii.
În pofida elementelor prezentate, se constată că firmele înfiinţate în
aceşti ultimi 4 ani au caracteristicile întreprinderilor mici şi foarte mici, situaţie
ilustrată atât de cifra de afaceri înregistrată, cât şi de numărul de salariaţi.
Explicaţiile principale rezidă în:
- capital propriu redus;
- acces dificil la credite;
- volum mic de activitate al firmelor;
- spaţiu restrâns de desfăşurare a activităţilor;
- condiţii contextuale complexe şi dificile ce împiedică dezvoltarea
rapidă a acestora.
Motivaţiile Pe baza acestor aspecte considerăm necesară punctarea, fie ea şi
întreprinzătorilor succintă, a principalelor motivaţii care au determinat întreprinzătorii
actuali să-şi asume riscurile întemeierii de întreprinderi mici şi mijlocii
private în România. Într-o astfel de listă se includ următoarele categorii:
a) dezvoltarea şi aplicarea unei idei privind un produs sau o afacere
- motivaţie ce decurge din faptul că locurile de muncă anterioare, la
întreprinderi sau instituţii de stat, nu le ofereau posibilitatea de manifestare a
iniţiativei, de concretizare a unei idei economice etc.
b) munca cu oamenii selectaţi, justificată atât de rolul deosebit al
factorului uman, al climatului organizaţional în care acesta „se desfăşoară”, cât
şi de calitatea sa, abordată prin prisma cunoştinţelor, calităţilor şi aptitudinilor
posedate de persoanele cu care se lucrează.
c) siguranţa personală şi a familiei, motivaţie desprinsă din
incertitudinile actualei perioade de tranziţie, din modul în care sunt resimţite
nesiguranţa şi riscul de către populaţie.
d) realizarea personală - statutul de întreprinzător oferind sentimentul
esenţial şi motivant pentru fiecare individ de a se realiza în cadrul firmei
proprii.
e) obţinerea de câştiguri mai mari, plasată în această poziţie şi nu pe
alta fruntaşă deoarece mulţi întreprinzători consideră conţinutul activităţii,
mediul în care lucrează şi rezultatele pe planul statutului propriu şi al familiei
la fel sau chiar mai importante decât câştigurile băneşti nemijlocite.
f) alte motivaţii:
- dorinţa de a avea o mai mare flexibilitate în viaţa personală şi
familială;
(elemente suplimentare în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundametele
managementului organizaţiei, capitolul 2).
Toate aceste motivaţii dimensionează cât se poate de convingător
statutul întreprinzătorului român într-un context economic, social şi politic
destul de complex, dat de tranziţia la economia de piaţă.
Pentru ameliorarea acestuia şi conturarea unor trăsături definitorii ale
Direcţii de comportamentului întreprenorial au fost schiţate câteva direcţii de acţiune,
acţiune prezentate succint în continuare:
a) asigurarea primordialităţii acţiunilor comerciale prin:
- adăugarea unui nou produs sau serviciu;
- vânzarea pe o nouă piaţă;
- extinderea canalelor de distribuţie;
- extinderea activităţilor promoţionale şi de reclamă;
- cercetarea de noi pieţe;
b) înzestrarea tehnică şi informatizarea activităţilor firmelor, concretizată
în:
- înlocuirea actualelor echipamente de producţie;
- achiziţionarea de echipamente noi;
- computerizarea operaţiunilor curente;
- dezvoltarea sistemului computerizat;
- adăugarea unor noi spaţii de lucru
c) asigurarea de resurse umane cu potenţial ridicat, atât prin angajarea de
specialişti, cât şi prin instruirea suplimentară a salariaţilor existenţi.

2.4.3. Privire generală asupra situaţiei întreprinderilor mici şi mijlocii


în Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană de delimitează – ca de altfel şi în România în


prezent – 3 categorii de IMM-uri:
Categorii de - microîntreprinderi cu 1-9 salariaţi
IMM-uri - întreprinderi mici cu 10-49 salariaţi
- întreprinderi mijlocii cu 50-499 salariaţi.
Aşa cum rezultă şi din informaţiile cuprinse în tabelul nr. 14 în cele 15 ţări ale
Pieţei Comune existau 19.370.000 de IMM-uri ceea ce reprezintă 99,9% din
totalul firmelor din Piaţa Comună. Din cele 19.370.000 IMM-uri, 18.040.000
erau microîntreprinderi. Pentru a avea un tablou complet asupra situaţiei
firmelor în Piaţa Comună menţionăm că numărul total al întreprinderilor mari,
cu peste 250 salariaţi, erau de 38.000. (elemente suplimentare, în O. Nicolescu,
I. Verboncu, Fundametele managementului organizaţiei, capitolul 2).

Tabelul 14.
Statistică sintetică privind situaţia IMM-urilor în Europa
Nr. Indicatori Grupe de Micro- Întreprin- Întreprin- Între- Total
crt. ţări întreprinderi deri mici deri prinderi
mijlocii mari
1 Număr de UE 18.040 1.130 160 38 19.370
întreprin- Alte ţări
deri din 425 45 10 2 480
Europa*)
Total 18.465 1.175 170 40 19.850
2 Forţa de UE 38.360 21.320 14.870 38.680 113.230
muncă Alte ţări
utilizată din Europa 970 820 770 1.190 3.740
( mi i ) Total 39.330 22.140 15.640 39.860 116.970
3 Mărimea UE 2 20 90 1.010 6
medie a Alte ţări
unei firme, din Europa 2 20 0 780 8
ca număr
de persoane Total 2 20 90 1.000 6
4 Cifra de UE 0,2 3 23 215 0,5
afaceri
medie pe o Alte ţări 0,3 3 16 135 0,8
întreprin- din Europa
dere Total 0,2 3 23 215 0,5
(mil. ECU)
5 Valoarea UE 30 50 95 45 60
adăugată pe
persoană Alte ţări 45 50 60 55 65
ocupată din Europa
(1000 Total 30 50 90 45 60
ECU)
6 Procentul UE 40 53 43 38 42
costurilor
muncii în Alte ţări 36 60 52 53 50
valoarea din Europa
adăugată Total 40 53 43 39 42

Concluzia care se desprinde este în esenţă una singură: în contextul


evoluţiilor economice complexe, ale fenomenelor de stagnare sau chiar al
crizei economice din ultimii ani, întreprinderile mici se comportă mult mai bine
decât cele mari sau mijlocii. Mai mult, singura categorie de întreprinderi din
Uniunea Europeană, care în ultimii doi ani a reuşit să crească, atât ca număr de
unităţi, cât şi ca forţă de muncă ocupată şi ca volum de vânzări, a fost mica
întreprindere. Explicaţia rezidă în creativitatea, mobilitatea şi flexibilitatea
foarte ridicate, ce asigură premise superioare manifestării spiritului de
întreprinzător.

4 . R E ZU M A T U L C A P I T O L U L U I

Î n t r u c â t a m a n u a l u l v i r t u a l c o n s t i t u i e o p r e z e n t a r e r e z u ma t i v ă
a cu r s u lu i s cri s , n u mai es t e ni ci n ev oi e ş i n ic i p os i b i l s ă f a ce m
r e z u ma t l a r e z u ma t .

5. CUVI NTE CHEIE

- Mediul ambiant al organizaţiei


- Factori de influenţă ai mediului ambiant
- Factorii economici
- Piaţa
- Factorii de management
- Principalii factori tehnici şi tehnologici
- Factorii demografici
- Principalii factori socio-culturali
- Factorii politici
- Factori ecologici
- Factorii juridici
- Comportament organizaţional
- Economia de piaţă
- Sistem de protecţie socială a populaţiei
- Descentralizarea sistemului de management al economiei naţionale
- Strategie de reformă economică
- Liberalizarea utilizării pârghiilor economice
- Privatizarea
- Capitalul străin
- Sistemul fiscal
- Sistemul vamal
- Piaţă a capitalurilor
- Piaţa muncii
- Managementul profesionist
- Organizaţie
- Sistem
- Clasificarea firmelor
- Firme private
- Societăţi comerciale
- Regie naţională
- Întreprinzător
- Spirit intreprenorial
- Manager
- Principalele caracteristici ale întreprinzătorilor români
- Firmă privată
- Firmă de stat
- Firmă familială
- Firmă mixtă
- Microîntreprindere
- Întreprindere mică
- Întreprindere mijlocie
- Întreprindere mare
- Eficienţă

6. BIBLIOGRAFI E

6 . 1 . Bib l io g ra f i e o b l ig a to ri e
1 . O . N i c o l e s c u , I . V e r b o n c u , F u n d a m e n t e l e ma n a g e m e n t u l u i
o r g a n i z a ţ i e i , E d i t u r a T r i b u n a E c o n o mi c ă , B u c u r e ş t i , 2 0 0 2 ,
capitolu l 2
6 .2 . Bi b li o g ra fi e s u p l im en ta ră
1. Gh. Cârstea, Fl. Pârvu, Economia şi gestiunea întreprinderilor,
Editura Economică, Bucureşti, 1999
2. V. Dan (coord.), Restructurarea organizării şi conducerii firmei,
Editura Economică, Bucureşti, 1993
3. P. Drucker, Inovaţia şi sistemul intreprenorial, Editura BNR,
Bucureşti, 1993
4. O. Nicolescu, Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii,
Editura Economică, Bucureşti, 2001
5. O. Nicolescu (cord.), Sisteme, metode şi tehnici manageriale,
Editura Economică, Bucureşti, 1998
6. O. Nicolescu, I. Verboncu, Management, Editura Economică,
Bucureşti, 2000
7. C. Russu, Management, Editura Expert, Bucureşti, 1993
8. A. Shapero, Entrepreneurship and Economic Development,
Proceedings of NEED, Summer, 1979
9. I. Stăncioi, Gh. Militaru, Management. Elemente fundamentale,
Editura Teora, Bucureşti, 1999
10. H.H. Stevenson,, D.E. Gumpert, The Heart of Entrepreneurship,
in Harvard Business Review, nr.2, 1985
11. J.M. Toulouse, Définition de l’entrepreneurship, in
L’entrepreneurship in Quebec, Fidedes, Montreal, 1997
12. I. Verboncu, Manageri şi management, Editura Economică,
Bucureşti, 2000
13. T. Zorlenţan, E. Burduş, Gh. Căprărescu, Managementul
organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1998
14. x x x The European Observatory for SME’s, Sixth Report,
European Communities, Bruxelles, 2000

7. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. În ce constă necesitatea abordării corelative a organizaţiei şi mediul


său ambiant?
2. Definiţi mediul ambiant.
3. Care sunt factorii mediului ambiant ce influenţează organizaţia?
4. Definiţi şi caracterizaţi factorii economici şi influenţa lor asupra
firmei.
5. În ce constau factorii de management şi cum influenţează ei
organizaţia?
6. Definiţi şi caracterizaţi factorii tehnici şi tehnologici şi influenţa lor
asupra firmei.
7. Care sunt factorii demografici şi cum influenţează ei firma?
8. În ce constau factorii socio-culturali şi cum influenţează ei firma?
9. Care sunt factorii politici şi cum influenţează ei firma?
10. Definiţi factorii naturali şi punctaţi influenţa lor asupra firmei.
11. În ce constau factorii juridici şi cum influenţează ei firma?
12. Care sunt tipurile de comportamente ale organizaţiei faţă de mediu?
13. Enumeraţi trăsăturile definitorii ale economiei de piaţă.
14. Definiţi economia de piaţă.
15. Indicaţi care sunt principalele mutaţii prin care se realizează
economia de piaţă.
16. Caracterizaţi fiecare mutaţie contextuală spre economia de piaţă.
17. Definiţi organizaţia.
18. Prezentaţi conţinutul celor 2 concepţii privind relaţia
firmă/economie naţională.
19. Definiţi firma sau întreprinderea.
20. Enumeraţi şi comentaţi componentele întreprinderii sau firmei.
21. Reliefaţi şi caracterizaţi trăsăturile firmei ca sistem.
22. Prezentaţi conţinutul tipoligiei firmelor în funcţie de forma de
proprietate.
23. Care sunt particularităţile manageriale ale firmelor româneşti în
funcţie de forma de proprietate?
24. În ce constă clasificarea firmelor în funcţie de reglementarea lor
juridică?
25. Enumeraţi şi caracterizaţi categoriile de firme clasificate după
mărimea lor.
26. Care sunt categoriile de firme şi caracteristicile acestora în funcţie
de apartenenţa naţională?
27. Enumeraţi care sunt principalele caracteristici ale întreprinzătorilor.
28. Definiţi întreprinzătorul.
29. Ce se înţelege prin spirit intreprenorial?
30. În ce constă abordarea triaxială a lui J.M. Toulouse?
31. Enumeraţi şi comentaţi principalele caracteristici ale
întreprinzătorilor români
32. Care sunt principalele motivaţii ale întreprinzătorilor români?
33. Caracterizaţi succint situaţia IMM-urilor din Uniunea Europeană.