Sunteți pe pagina 1din 12

Anatomia coloanei vertebrale

Segmentul osos. Coloana vertebrală este o coloană mediană şi posterioară, formată prin suprapunerea celor 33-34 de piese osoase - vertebrele. Începând de la partea superioară, vertebrele corespund: regiunii gâtului, toracelui, regiunii lombare şi pelvisului. Vertebrele mai poartă și diferitele denumiri împrumutate din regiunile pe care le străbat:

Vertebrele cervicale care răspund gâtului. Ele sunt în număr de 7 vertebre şi se notează de la C1 la C7; ele formează coloana cervicală.

Vertebrele toracice răspund toracelui; în număr de 12 (se notează de la T1 la T12) și formează coloana toracică.

Vertebrele lombare din regiunea lombară (peretele abdominal posterior); ele sunt în număr de 5 (se numerotează de la L1 la L5) şi împreună formează coloana lombară.

Vertebrele cervicale, toracice şi lombare sunt oase mobile şi independente; ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate.

Vertebrele sacrate – în număr de 5 (se notează de la S1 la S5).

Vertebrele coccigiene – în număr de 4-5 (se notează de la C01 la C05) răspund pelvisului.

Vertebrele sacrate și coccigiene se sudează între ele, dând naştere la două oase: sacrul, respective coccigele. Ele se numesc oase false. (Fig. 1)

În medie, lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la bărbat şi 63 cm la femeie, reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului. Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului, unde măsoară 11 cm. De aici merge descrescând atât în jos, cât şi în sus. Diametrul în plan sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare, unde atinge 7 cm, apoi descreşte atât în sus, cât şi în jos.

Curburi. Coloana vertebrală nu este rectilinie. Prezintă două feluri de curburi: în plan sagital şi în plan frontal. (Fig. 1)

1. Curburile în plan sagital. Sunt orientate fie cu convexitatea înainte, când se numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi, când se numesc cifoze. La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:

1

a)

curbura cervicală - cu convexitatea înainte;

b)

curbura toracică - cu convexitatea înapoi;

c)

curbura lombară - cu convexitatea înainte;

d)

curbura sacro-coccigiană - cu convexitatea înapoi.

d) curbura sacro- coccigiană - cu convexitatea înapoi. Fig. 1 – Coloana vertebrală 2. Curburile în

Fig. 1 – Coloana vertebrală

2. Curburile în plan frontal. Sunt mai puţin evidente ca cele în plan sagital. În mod obişnuit întâlnim:

2

a) curbura cervicală – cu convexitatea spre stânga;

b) curbura toracică – cu convexitatea spre dreapta;

c) curbura lombară – cu convexitatea spre stânga.

Canalul vertebral este alcătuit prin suprapunerea găurilor vertebrale. Canalul vertebral se continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în jos se deschide prin hiatul sacrat. Diametrele canalului variază; ele sunt mai mari în regiunea cervicală şi lombară, în raport cu mobilitatea mai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni.

Segmentul articular. Coloana vertebrală este unită nemijlocit cu craniul, cu coastele şi cu oasele coxale. Vertebrele se unesc între ele prin articulaţii cu mobilitate redusă, iar din sumaţia mişcărilor posibile, în acestea se realizează mişcările ample ale coloanei ca întreg. Fiecare vertebră adevărată articulează cu vertebra adiacentă în trei puncte: două, situate posterior, joncţionează cu apofizele articulare, al treilea punct, situat anterior, uneşte corpurile vertebrelor prin discurile intervertebrale. Prin această unire se formează doi piloni – unul anterior, constituit din corpurile vertebrelor şi discurile intervertebrale, şi unul posterior, format din arcurile vertebrelor şi articulaţiile intervertebrale. Datorită funcţiilor şi numărului mare de muşchi ce se inseră, în structura coloanei vertebrale deosebim câteva tipuri de uniri: (Fig. 2)

1) sindesmoze – ligamentele lungi şi scurte; 2) sinelastoze ligamentele galbene; 3) sincondroze discurile intervertebrale; 4) sinostoze dintre vertebrele sacrale; 5) simfize – dintre sacru şi coccis; 6) diartroze dintre apofizele articulare.

3

Fig. 2 – Unirile vertebrelor; vedere laterală stanga (secțiune parțială în plan medial). Coloana vertebrală,

Fig. 2 – Unirile vertebrelor; vedere laterală stanga (secțiune parțială în plan medial).

Coloana vertebrală, formând un complex osteo-ligamentar, prezintă o formaţiune elastică şi flexibilă, datorită alternării elementelor rigide osoase – vertebrele cu elemente elastice discuri intervertebrale. Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor şi procesele articulare (Fig. 2). Corpurile vertebrelor adiacente sunt unite prin intermediul a 24 de discuri fibro- cartilaginoase intervertebrale şi al ligamentelor vertebrale longitudinale anterior şi posterior. Primul disc se află între axis şi cea de-a 3-a vertebră cervicală, iar ultimul între corpul celei de-a 5-a vertebre lombare şi baza sacrului. Înălţimea discurilor este diferită de la o regiune la alta a coloanei: 5 – 6 mm pentru cea cervicală, 2 – 3 mm pentru cea toracală şi 10 – 18 mm pentru cea lombară, constituind un indicator direct proporţional al mobilităţii coloanei vertebrale în diferite segmente. În regiunile cervicală şi lombară, discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară, iar în cea toracală în partea posterioară, fapt important în formarea curburilor coloanei. Forma şi funcţionalitatea discului intervertebrale influenţează perfomanţele funcţionale ale coloanei vertebrale.

Segmentul muscular. Mușchii motori ai coloanei vertebrale sunt:

Muşchii flexori: 1) dreptul abdominal; 2) oblicul extern; 3) oblicul intern; 4) iliopsoasul; 5) sternocleidomastoidianul; 6) scalenii; 7) lungul gâtului.

4

Muşchii extensori: 1) extensorul sau erectorul coloanei, (iliocostalul, lungul şanţurilor vertebrale, spinalul); 2) semispinalul şi multifidul; 3) interspinoşii; 4) spleniusul.

Principalii flexori laterali: 1) pătratul lombelor; 2) muşchii intertransversari; 3) scalenii; 4) sternocleidomastoidianul; 5) lungul gâtului; 6) spleniusul; 7) ridicătorul scapulei; 8) trapezul.

Muşchii rotatori se împart în:

a). rotatori de aceeaşi parte: 1) oblicul intern; 2) complexul mic; 3) splenius.

b). rotatori de partea opusă: 1) sistemul transversospinal; 2) oblicul extern; 3) semispinalul; 4) sternocleidomastoidianul; 5) iliopsoasul; 6) trapezul; 7) ridicătorul coastei.

1.2. Anatomia discului intervertebral

Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale. Au forma unor lentile biconvexe ce depăşesc cu puţin spaţiul lenticular dintre suprafeţele osoase; în acelaşi timp aderă de ligamentele vertebrale longitudinale (anterior, posterior). (Fig. 2) Fiecărui disc intervertebral i se descriu două porţiuni: una periferică şi alta centrală. Porţiunea periferică, denumită inelul fibros este de natură fibro-cartilaginoasă. Porţiunea centrală, denumită nucleul pulpos, poate hernia din inelul fibros în care este strânsă.

Acest disc de pe fața superioară a unei vertebre lombare, a fost secționat orizontal pentru a se vizualiza nucleul pulpos (2) și lama concentrică de fibrocartilaj ce înconjoară inelul fibros (1). În partea posterioară, inelul fibros a fost tăiat pentru a se evidenția cartilajul hialin (3) de pe suprafața vertebrală.

tăiat pentru a se evidenți a cartilajul hialin (3) de pe suprafața vertebrală. 5 Fig. 3

5

Fig.

3

Discul

intervertebral.

1.3. Anatomia topografică a regiunii rahidiene

Regiunea rahidiană se întinde în partea posterioară a gâtului și a trunchiului, cuprinzând coloana vertebrală împreună cu conținutul canalului vertbral, precum și totalitatea părților moi situate dorsal de ea.

Limitele regiunii rahidiene sunt urmatoarele: în sus – regiunea se întinde până la baza craniului, sau mai precis până la bază, la articulația atlanto-occipitală; înapoia acesteia - regiunea urcă până la protuberanța occipitală extremă și la liniile nuchale superioare; lateral – de o parte și de cealalta – marginile laterale ale mușchilor proprii ai spatelui, care o separă de regiunile laterale ale gâtului, toracelui și abdomenului; în jos – coboară până la vârful coccigelui (Fig. 4). În profunzime, regiunea ajunge până la fața anterioară a coloanei vertebrale.

ajunge până la fața anterioară a coloanei vertebrale. Fig. 4 - Regiunile topografice ale trunchiului și

Fig. 4 - Regiunile topografice ale trunchiului și regiunii umărului (vedere posterioară); 1 – Reg. Cefei; 2 Reg. Rahidiană toracică; 3 – Reg. Rahidiană lombară; 4 – Reg. Sacro-coccigiană; 5 – Reg. Gluteală; 6 – Reg. Costoiliacă; 7 – Reg. Costală; 8 – Reg. Scapulară; 9 – Reg. Brahială posterioară; 10 – Reg. Brahială anterioară; 11 – Reg. Deltoidiană.

Fața posterioară a coloanei, deși relativ superficială, este acoperită de părți moi, dintre care, elementele musculare sunt cele care șterg numeroasele proeminențe ale axului osos, dând un aspect caracteristic regiunii rahidiene. Ea se prezintă ca un șant median, vertical, în care, pe alocuri, proemină unele dintre procesele spinoase ale vertebrelor. Profunzimea șantului este variabilă după starea de nutriție a individului, după volumul masei sale musculare și mai ales după poziție; în extensiune se adâncește, pentru că în flexiune să se șteargă, iar procesele spinoase să proemine pe toată lungimea coloanei.

În cadrul regiunii rahidiene se studiază: coloana vertebrala osoasă cu articulațiile ei, conținutul canalului vertebral și părțile moi retrorahidiene (regiunile retrorahidiene).

6

Având în vedere noțiunile deja amintite mai sus despre coloana vertebrală și articulațiile ei, ne vom opri puțin asupra conținutului canalului vertebral și părțile moi retrerahidiene, în special pe regiunea retrorahidiană lombară.

Conținutul canalului vertebral

Canalul vertebral conține meningele spinale, măduva spinării și rădăcinile nervilor spinali (Fig. 5).

spinării și rădăcinile nervilor spinali (Fig. 5). Fig. 5 – Meningele spinale și rădăcinile nervoase

Fig. 5 – Meningele spinale și rădăcinile nervoase (vedere posterioară).

Meningele spinale continuă meningele craniene și sunt reprezentate de aceleași trei membrane. Dura mater spinală, arahnoida și pia mater.

Nervii spinali Sunt în număr de 31 de perechi şi se dispun simetric de o parte şi de alta a măduvei spinării: 8 perechi de nervi cervicali, 12 perechi de nervi toracali, 5 perechi de nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali şi o pereche de nervi coccigieni. Nervii spinali

7

sunt nervi micşti şi asigură inervaţia întregului corp, cu excepţia regiunii cefalice, inervată de nervii cranieni. Nervul spinal este format din următoarele porţiuni: două rădăcini, un trunchi scurt şi ramuri periferice (Fig. 6).

rădăcini, un trunchi scurt şi ramuri periferice (Fig. 6). Fig. 6 – Alcătuirea nervului spinal. Maduva

Fig. 6 – Alcătuirea nervului spinal.

Maduva spinării este adăpostită de canalul vertebral pe care nu îl ocupă în întregime, întinzându-se numai până la nivelul vertebrelor lombare , unde se termină prin conul medular. Acesta se continuă inferior cu filum terminale care se inseră pe partea posterioară a coccisului.

Configuraţia externă. Măduva spinării are aspectul unui cilindru turtit antero- posterior, având o lungime de aproximativ 42 cm şi un diametru de 25-35 mm. Prezintă de-

a lungul ei două îngroşări, numite intumescenţe: intumescenţa cervico-brahială şi lombară. Acestea corespund locului de ieşire a nervilor membrelor superioare, respectiv a nervilor membrelor inferioare (Fig. 7). Măduva spinării prezintă mai multe regiuni: măduva

cervicală, toracală, lombară

măduva sacrală.

şi

8

Fig. 7 – Măduva spinării şi nervii spinali. Rădăcinile nervului spinal sunt rădăcina posterioară şi

Fig. 7 – Măduva spinării şi nervii spinali.

Rădăcinile nervului spinal sunt rădăcina posterioară şi rădăcina anterioară:

- rădăcina posterioară (senzitivă) prezintă pe traiectul ei ganglionul spinal, format din neuroni pseudounipolari somato - şi viscerosenzitivi, care constituie protoneuronii tuturor căilor sensibilităţilor somatice şi vegetative. Dendritele neuronilor pseudounipolari culeg informaţii de la receptori periferici

iar axonii pătrund în măduva spinării pe calea rădăcinii posterioare. - rădăcina anterioară (motorie) este formată din axonii neuronilor motori din coarnele anterioare şi din axonii neuronilor visceromotori din coarnele laterale.

9

Prin unirea celor două rădăcini se formează trunchiul nervului spinal care este mixt. După ieşirea din canalul vertebral, nervul spinal se împarte în ramuri periferice: ramura dorsală, ramura ventrală, ramura comunicantă albă şi ramura meningeală care sunt, de asemenea, mixte.

Regiunile retrorahidiene Reprezintă totalitatea părților moi situate înapoia coloanei vertebrale. Raportate la diferite porțiuni ale coloanei, vom deosebi – în succesiune de sus în jos urmatoarele subdiviziuni; regiunile nuchală, toracică, lombară și sacrococcigiană. Dat fiind studiul nostru care îl cuprinde această lucrare, ne vom opri asupra regiunii retrorahidiene lombare. Regiunea retrorahidiană lombară situată în continuarea regiunii precedente, ea se găsește înapoia abdomenului și a coloanei lombare. STRATIGRAFIC, regiunea este alcătuită din:

a. Pielea – groasă, aderentă pe linia mediană prin tracturi fibroase, de procesele spinoase și de ligamentul supraspinos; ea devine mai mult mobilă în părțile laterale.

b. Planul subcutanat este format din tesut conjuctiv lax, având o cantitate mai mare de

grasime decât în precedentele regiuni. El se înfiltrează cu ușurință, cu serozitate în edeme.

c. Planul fascial – reprezentat de fascia de inveliș a mușchiului dorsal mare.

d. Planul profund – constă din trei straturi:

Primul strat este musculo-fascial. Este constituit din fascia toracolobară – înserată pe

procesele spinoase și pe creasta iliacă – și de fasciculele inferioare ale dorsalului mare și ale

dintațului mic posterior și inferior, care pornesc de pe porțiunea laterală a fasciei.

Stratul al doilea conține masa musculară comună a extensorului coloanei, care se însera

pe pereții lojii osteo-fibroase, delimitate de fascia toracolombară și șanțurile vertebrale. Abia în porțiunea superioară se pot distinge primele fascicole ale celor trei coloane musculare ce pornesc din aceasta masă: iliocostalul (în lateral); logissimul cu fascicule laterale înserate pe prcesele accesorii; spinalul (așezat cel mai medial). Tot în cadrul acestui strat se includ și mușchii

interspinosi lombari respectiv intertransvesari lombari.

Al treilea strat este aponevrotic fiind reprezentat de foița mijlocie a aponevrozei

posterioare a mușchiului transvers al abdomenului, înserată pe vârful proceselor costale.

e. Vasele și nervii regiunii, atât cei superficiali cât și cei profunzi, nu au nici un caracter

deosebit; vasele sangvine sunt ramuri ale vaselor lombare; limfaticele superficiale sunt tributare,

10

în parte nodurilor subcapulare, în parte celor inghinale superficiale supero-laterale. Limfaticele profunde pătrund în cavitatea abdominală și se îndreaptă spre limfonodurile lombare. Nervii provin din ramurile posterioare ale nervilor spinali lombari.

1.4. Dermatoamele (Fig. 8)

Semne neurologice ale compresiunii rădăcinilor nervoase lombare.

Rădăcina

Modificări senzitive

Deficit motor

Modificari de

reflexe

Fața anterolaterala a coapsei

Flexorii și adductorii coapsei

Cremasterian, eventual rotulian

Regiunea rotuliană și fața internă a gambei

Extensorii gambei, flexorii și adductorii coapsei

Rotulian

Fața interna a gambei și gleznei

Extensorii gambei, flexorii și adductorii coapsei

Rotulian

Fața externă a gambei, fața dorsală a piciorului și haluce

Dorsiflexorii

Lipsesc

piciorului și

halucelui

Fața dorsală a gambei, marginea externă a piciorului, ultimele trei degete

Flexorii plantari

Achilian

Tab. 1 – Semne neurologice ale compresiunii rădăcinilor nervoase lombare.

11

Fig. 8 – Dermatoamele. 12

Fig. 8 Dermatoamele.

12