Sunteți pe pagina 1din 2

Povestea lui Harap-Alb

---caracterizare--Introducere:
Definitie:
Personajele sunt fiinte din universul imaginar ce reprezinta un tip uman semnificativ, o individualitate
cu trasaturi morale si fizice, puse in evidenta prin intamplari realizate intr-un anumit cadru spatial si
temportal, purtand mesajele operei.
Introducere opera si personaj:
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult crengian, cu subiect complex ce urmareste drumul initierii
eroului de la varsta copilariei pana la maturitate.
Harap-Alb este personajul principal si eponim al basmului, si, spre deosebire de alti eroi de basm,
acesta nu are decat putine dintre atributele lui Fat-Frumos. Nu are puteri supranaturale si este construit
realist, astfel nefiind nici viteaz, nici intelept. Poseda, insa, o calitate fundamentala, anume milostenia.
Este un tanar harnic si omenos, ce se maturizeaza prin aventurile prin care trece.
Cuprins:
Tema:
Tema basmului este lupta binelui impotriva raului, incheiata prin triumful binelui. In fapt, eroul
parcurge o aventura eroica imaginara, un drum al maturizarii, pentru a dobandi valori morale si etice,
evidentiindu-se, astfel, o larga varietate de motive narative precum: superioritatea mezinului, calatoria,
supunerea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului, pedeapsa, casatoria.
Perspectiva narativa:
In ceea ce priveste perspectiva narativa, naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator
omniscient, adesea subiectiv, implicandu-se in ceea ce povesteste prin comentarii sau reflectii. Acesta
traieste in alt timp decat cel al diegezei, nu-si asuma cele povestite, considerandu-se responsabil doar cu
discursul (Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator doar sa spun povestea).
Actiunea:
Actiunea operei se desfasoara liniar, secventele narative inlantuindu-se cronologic. Povestea lui
Harap Alb urmeaza un tipar narativ al basmului popular, astfel evidentiindu-se starea de echilibru initial,
dereglarea echilibrului, actiunea reparatorie (trecerea probelor), refacerea echilibrului si rasplata eroului in
final.
Ipostazele:
Pe tot parcursul operei, protagonistul este surprins in trei ipostaze: fiu de crai, dominat de defecte,
neinitiat, incapabil de a face distinctia dintre aparenta si esenta, dar cu un fond sufletesc bun; sluga
coborarea la acest nivel este esentiala pentru procesul de initiere; imparat, ipostaza ce marcheaza
incheierea procesului.
Numele:
Numele personajului reflecta conditia duala: rob, sluga (Harap) de origine nobila (alb), iar sugestia
cromatica alb-negru sugereaza traversarea unei stari intermediare (initierea), intre starea de
inocenta/naivitate (negrul) si invierea spirituala a celui ce va deveni imparat.
Descriere:
Statutul initial al personajului este cel de initiat. Traieste intr-un univers al naivitatii, cauza fiind lipsa
de experienta datorata tineretii. Acest statut este declarat si de catre narator, care, prin intermediul
caracterizarii directe (boboc in felul sau), ii evidentiaza lipsa de maturitate. Astfel, ceea ce ii lipseste
acestuia si va castiga in calatoria sa spre a deveni imparat, este capacitatea de a cunoaste oamenii, de a
vedea dincolo de aparenta acestora si de a sesiza prefacatoria in actiunile lor.
Naivitatea se evidentiaza in scena intalnirii cu Sfanta Duminica, sub chipul unei batrane cersetoare si
in cea a alegerii calului, acesta fiind dezamagit de faptul ca tava cu jaratic pe care a pus-o intre cai, aparu
numai o rapciuga de cal, grebanos. De asemenea, o dovada a naivitatii sale este scena coborarii in
fantana, cand feciorul de crai isi pierde insemnele originii si devine rob.
Pana in momentul intrarii in fantana, fiul craiului intalneste pedagogi, ce contribuie la formarea sa,
precum Sfanta Duminica, calul (pedagogi buni) si spanul (pedagogul rau). Astfel, pe langa defectul
naivitatii, sunt evidentiate calitati precum bunatatea, onestitatea si prietenia, acestea fiind atuurile sale in
lupta cu raul, in lipsa insusirilor supranaturale.
In scena intrarii in fantana, spanul ii cere protagonistului sa faca schimb de identitate, astfel fiul de
crai devenind rob si spanul cerandu-i sa jure supunere pana cand va muri si iar va invia; aceasta scena
este semnificativa pentru relatia dintre cei doi, intrucat Spanul ia, din acest moment, rolul de initiator.
Ajunsi la curtea imparatului Verde, cele doua personaje joaca rolul celuilalt, Spanul fiind un nepot rau
si laudaros, iar, Harap-Alb, o sluga supusa, ascultatoare si cuviincioasa. Spanul il supune pe Harap-Alb la
trei probe fabuloase. Astfel, prima este de a aduce salati foarte minunate din gradina ursului, proba la
care este ajutat de cal si Sfanta Duminica. Sfanta este prezenta si in cazul celei de a doua probe, cand

Harap Alb este nevoit sa aduca pielea unui cerb. In cele doua probe se evidentiaza curajul
protagonistului, iar, in plus, la a doua proba, abilitatea de a manui sabia si loialitatea, intrucat respecta
juramantul si ignora ispita de a se imbogati.
A treia proba este reprezentata de aducerea fetei imparatului Ros, ce presupune invingerea altor
obstacole, cu sprijinul adjuvantilor si donatorilor. Acestia vin in ajutorul protagonistului, datorita faptului ca
a demonstrat generozitate si indemanare (intalnirea cu roiul de albine), bunatate si curaj (intalnirea cu
roiul de furnici) si spiritul de tovarasie (fata de cele cinci fiinte himerice ce reprezinta caricaturi: Gerila,
Flamanzila, Ochila, Setila si Pasari-Lati-Lungila). Aceasta proba presupune depasirea obstacolelor create de
Imparatul Ros (casa inrosita, alegerea macului de nisip) si cele ce o implica pe fata lui (fuga acesteia cand
se transforma in pasare, deosebirea acesteia de sora geamana si aducerea a trei smicele de mar si apa
vie si apa moarta)
In timpul calatoriei in care o aduce pe fata la Span, Harap Alb se indragosteste de aceasta, insa, el
este onest si isi respecta juramantul facut si astfel, nu isi marturiseste adevarata sa identitate.
Ajunsi la curtea imparatului Verde, fata il demasca pe Span, care, crezand ca Harap Alb si-ar fi
incalcat juramantul, ii taie acestuia capul. Astfel, protagonistul este dezlegat de juramant, incheindu-se
initierea. Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are si rol initiator, fiind un rau necesar, iar astfel,
in final, uciderea acestuia de catre cal reprezentand sfarsitul rolului de pedagog dur.
Decapitarea eroului reprezinta moartea initiatica, astfel in momentul in care este inviat de fata cu
ajutorul obiectelor magice, acesta reintra in posesia palosului si primeste pe fata imparatului Ros si
imparatia.
Limbajul:
Limbajul naratorului si al personajelor cuprinde termeni si expresii populare, regionalisme. Placerea
zicerii, verva, se reflecta in mijloace stilistice de realizare a umorului, precum: ironia (bunatatea lui cea
nempomenita), porecle si apelative caricaturale (Buzila), diminutive cu valoare augmentativa (buzisoare,
bauturica).
Oralitatea stilului se realizeaza prin diferite mijloace, precum: expresii narative tipice (si atunci, si
apoi), implicarea afectiva in propozitii interogative (ce pot sa zic?) si exclamatii (ce sa va spun mai
mult!), inserarea de dativ etic, de fraze ritmate (portretul lui Ochila) sau versuri populare.
Incheiere:
Opinie:
In opinia mea, conturarea protagonistului drept un tanar obisnuit si trecerea acestuia prin incercari
dificile pentru a dobandi calitatile de care are nevoie pentru a fi realizat, au rol didactic, astfel
demonstrand cititorului ca viata poate fi o calatorie dificila, iar un mod de a depasi obstacolele ce intervin
in implinirea noastra este prin bunatate, milostenie si prietenie pentru inceput, restul calitatilor necesare
fiind dobandite odata cu experienta castigata de-a alungul timpului.
Concluzie:
In concluzie, Harap Alb este un personaj atipic de basm, intrucat nu prezinta calitati ale lui FatFrumos, caci evolutia sa reflecta aspecte ale realitatii, acesta fiind intruchiparea unui tanar obisnuit cu
calitati si defecte cu care acesta progreseaza in drumul spre a fi imparat.