Neicu Elena, an I, Litere IDD

Tema la Folclor
Lect. univ. dr. Ioana Fruntelată

1)Identificaţi elementele de ritual funerar prezente in “Mioriţa”. Comentaţi pe

scurt transfigurarea poetică a secvenţelor rituale funerare identificate.

“Mioriţa” reprezintă pentru cultura românească o operă populară cu greutate în

faţa altor creaţii( culte) la baza cărora a stat de multe ori împrumutându-le motivele, dar
şi substratul filozofic.
Motivele pe care le include în structura ei au o largă circulaţie în cultura
românească, dar si universală. Semnificaţiile ei privesc probleme majore ale omului:
conflictul dintre persoane, moartea şi ritualurile de înmormântare .
În “Mioriţa”există o strânsă legatură cu credinţele şi ritualurile românilor de
înmormântare ce se execută pentru cei ce au “plecat” nenuntiţi .
Aflat în faţa necunoscutei morţii, ţăranul român caută să se apere performând
ritualuri de apărare: ritualul nunţii( cei care au murit înainte de a-şi îndeplini menirea pe
Pământ, aceea de a procrea sunt înmormântaţi costumaţi ca de nuntă şi însoţiţi de
“mire/mireasă” şi de bradul de nuntă) .
Astfel, doreşte să-l îmbuneze pe mort şi să-l convingă să treacă dincolo, să nu
revină sub forma strigoilor, suflete malefice, neodihnite, nemulţumite, care stau la graniţa
dintre lumea pământească şi cea de dincolo şi care îl înspăimântă .
În “Mioriţa”,tânărul cioban, aflând că va muri, nu încearcă să se salveze, ci , fidel
credinţei populare că toate ţi se întâmplă în lume deoarece “ aşa îţi este scris”, îşi
pregăteşte testamentul, lăsând cu limbă de moarte unde să fie îngropat, cine să-l plângă,
ce să se spună despre moartea sa oilor şi mamei sale, ce obiecte să fie puse alături de el ,
pregătindu-se, astfel, pentru marea trecere, drumul fără de întoarcere.
Moartea sa doreşte să fie anunţată ca o nuntă cu “ o mândră crăiasă, a lumii
mireasă”(pentru oile sale)sau cu “ o fată de crai /pe-o gură de rai”(pentru mama sa ).
Obiectele familiare(fluieraşele sale: de soc, de os, de fag)trebuie să-i fie puse
alături, pentru ca el să-şi îndeplinească menirea după moarte, prefigurând astfel ideea
unei posibile post- existenţe, iar mormântul să nu-i fie în cimitir ,ci la stână , alături de
oile sale care-l vor plânge ori de câte ori vântul va sufla în fluiere ( oile performând rolul
bocitoarelor) şi de câinii pe care doreşte să-i audă şi după moarte.
Moartea concepută ca o nuntă şi cortegiul nupţial/funerar alcătuit din soare,
stele(lumânările care se aprind mortului, dar şi mirilor), munţi( care sunt preoţii săi)
brazi şi păltinaşi (nuntaşii), păsările cerului(lăutarii de la moartea- nuntă) fac parte din
structura metaforică a poemului.Natura este cea care se pregăteşte să-l primească pe erou
în sânul său , să-l facă să se contopească cu ea( conform credinţei că din ţărână ne-am
născut şi ne întoarcem în ţărână) , dar şi cu elementele cosmice ( dizolvarea fiinţei
umane în neant) .

1
 Absenţa umanului şi înlocuirea lui cu elemente fără conştiinţă, necuvântătoare
duc cu gândul la credinţa pe care o are românul : înfrăţirea cu natura ( “codrul este frate
cu românul”).
Poemul este, aşadar, un foarte grăitor exemplu al înţelepciunii populare ,dar şi al
ritualurilor de înmormântare româneşti.

2)Explicaţi , dând 2 exemple semnificative, funcţia metamorfozei în legendele

etiologice.

Spre deosebire de basme, în care metamorfozele de la un regn la altul sunt

reversibile , eroul fiind capabil să revină la stadiul său normal,uman, în legende această
metamorfoză este ireversibilă.
Acesta este rolul legendelor populare, anume să explice crearea, apariţia unor
fiinţe,iar această explicaţie se face în mod fabulos .
În legende, planul fabulos, reprezentat de Dumnezeu sau de sfinţi , controlează
planul uman.
Încercând să-şi depăşească condiţia umană, eroul tulbură firea lucrurilor,
obligându-l pe Demiurg să-l pedepsească. Pedeapsa nu va fi una obişnuită, ci una care-şi
va lăsa adânc urmele asupra fiinţei celui care a fost prins cu greşeala: acesta-şi va pierde
natura umană şi va deveni altă entitate, va face trecerea, ireversibilă, în alt regn.
Astfel au apărut legendele care explică apariţia păianjenului : fată care nu şi-a
respectat mama bolnavă şi n-a ajutat-o când a avut nevoie preferând să ţeasă, harnică, zi
şi noapte şi pe care Dumnezeu a blestemat-o să fie păianjen ţesând fără oprire pânze pe
care oamenii le vor distruge. Sau a ciocârliei: fata de împărat care, îndrăgostită fiind de
Soare, îşi înalţă viersul măiestru către acesta făcându-l să se oprească din drumul său pe
boltă şi din cauza căreia oamenii au fost aproape arşi de pojarul astrului . Scăpând
omenirea de la pieire,Dumnezeu o blestemă să fie pasăre care se înalţă către cer,spre
Soare, dar nu-l atinge niciodată.
Alături de cea a ciocârliei poate fi aşezată şi legenda apariţiei rândunelei care,
fiind slujnică la Sf. Duminică, îi nesocoteşte acesteia porunca de a da la masă bucatele
tocmai bune de mâncat şi este blestemată să fie pasăre ce trăieşte prin locuri foarte
călduroase, să umble arsă şi friptă aşa cum s-a fript şi sfânta cu bucatele.
Imaginaţia creatorului popular a fost tot timpul frământată de existenţa Soarelui şi
a Lunii.Continuu fascinat şi avându-le în faţa ochilor , a încercat să le explice apariţia.
Funcţia lor pe lume a părut destul de clară, mai ales a Soarelui, însă apariţia lor a fost un
nepătruns mister, aşa că omul a încercat să se lămurească: Soarela şi Luna, fraţi fiind, se
îndrăgostesc unul de altul şi doresc să se căsătorească. Degeaba îl avertizează Dumnezeu
pe Soare de pedepsele grele pe care le primesc incestuoşii în Iad, nunta este pe cale de a
fi făcută.Se pare că doar mos Nicola, ariciul, îşi dă seama de grozăvia ce era gata să se
întâmple şi-i atrage atenţia lui Dumnezeu: ce-ar fi dacă pe cer n-ar fi un Soare, ci mai
mulţi, toţi fii acestuia? Atunci cei doi îndrăgostiţi sunt blestemaţi să fie despărţiţi pentru
totdeauna, să nu se întâlnească niciodată, ci doar de departe să se privească.
Pedeapsa reprezintă o concretizare a credinţei că nu trebuie să-ţi depăşeşti starea,
să vrei mai mult decât ai primit de la Dumnezeu şi Ursitori o dată cu naşterea.

2
 Aşadar, omul încearcă să explice existenţa acestor fiinţe şi lucruri ce i s-au părut
deosebite, funcţia metamorfozei fiind aceea de a lămuri apariţia lor: prin transformarea
din fiinţă umană în plantă, animal, aştri, ca urmare a încălcării unor reguli de către aceştia
şi în urma blestemului lui Dumnezeu.