Sunteți pe pagina 1din 501

Coperta : CRISTINA ANGELESCU

EUGEN BARBU

INCOGNITO

— cine-roman

Editura Albatros • 1976

Ca material documentar, autorul a folosit texte din diverse publica ţii, c ărţi ap ărute la noi sau în alte ţări, de autori mavmult sau mai puţin cunoscu ţi, din dorin ţa de a da autenticitate faptelor descrise. Cititorul poate recunoa ş te cu u ş urin ţă acele scurte fragmente.

I.

CALUL TROIAN

Domnul Ionescu-Tismana se sculase devreme în diminea ţa aceea, ros de o veche nevroz ă care-i scurta nopţile. Nici soporificele, nici ceaiurile calmante nu mai aveau vreun efect. încercase s ă lucreze ceva, foiletînd hîr- tiile dintr-un dosar, dar nu reu ş ea s ă se concen- treze. Ca s ă nu-ş i trezeasc ă servitorii atît de devreme, era ora ş ase fără un sfert, trecuse în micul oficiu din spatele cabinetului s ău, unde ţinea un re ş ou ş i toate ustensilele pentru preg ătirea cafelei; avea aceast ă manie de a-ş i prepara singur cafeaua, fiind mereu nemulţumit cînd i-o serveau alţii, pentru c ă ori era prea dulce, ori n-avea caimac (mo ş tenise plăcerea cafelei de la bunicu- s ău, care-l ini ţiase în preg ătirea ei dup ă obiceiul turcesc, s-o dea de trei ori în undă, lucru de care nevastă-sa, Eve- lyne, se amuza de fiecare dat ă cînd îl surprindea). Pîn ă clocoti apa din micul ibric, îş i c ăută ziarele care-i soseau încă de la cinci diminea ţa cu o maş in ă specială, vîrîte de ş ofer pe sub u şă. Afar ă era înc ă bezn ă, felinarul camuflat pe sub portalul de la intrare arunca înc ă o dîră violetă în z ăpada groas ă, a ş ternută, în ultimele trei zile, de viscol. R ăsfoise în grab ă jurnalele. Agen ţia Reuter anun ţa că oraş ul Manilla a c ăzut în mîinile japonezilor ş i că în Germania se interzisese comer ţul cu alcool. Pe frontul de R ăs ărit, trupele germane ş i române, debarcate la Eupatoria, se b ăteau cu cele ruse ş ti. Cu asta terminase pagina extern ă pe care o parcurgea totdeauna prima. R ăsfoi pagina de

ş tiri interne, surise sec, citind titlul unui articol din pagina întîi, care anun ţa c ă regele Mihai I făcea urări plugarilor români cu ocazia noului an agricol. — Asta ne mai trebuia, că încolo suntem lulea, mîrîise singur ministrul ş i-ş i aprinsese un Camei, trăgînd cu voluptate din tutunul fin. In pagina a treia găsi cu ochiul lui de expert o ş tire scurtă : se anun ţa c ă evreii erau chema ţi la munc ă obligatorie. Rubrica de informa ţii marca vizita poetului german Bruno Brehm ş i moartea doamnei profesor Maria I. G ăv ă- nescu. Aruncă ziarul, privi franjurile perdelei fran ţuzeş ti ş i peluza care d ădea spre ş oseaua Jianu, ascultînd cum clocote ş te apa în ibric. Era momentul cel mai plăcut al zilei, cînd de fapt îş i întocmea, mental, programul, recapi- tulînd, dup ă o scurtă privire în carnetul de note, vizitele ş i oamenii pe care trebuia s ă-i vadă. Pe lista primirilor se afla un nume care îl irită : Adina Iamandy, fiica fostului ministru al Justiţiei, obligat s ă restituie statului român suma de ş apte sute patruzeci de mii de lei, rezulta ţi din gestiunea timbrului juridic. Dar asta era o afacere complicată. Gu justiţia Mare ş alului nu prea te jucai, trebuia o persuasiune dulce, ş i asta exercitată prin femei; dac ă o ruga pe Evelyne, ea avea s ă-l oblige s ă treac ă pe la Resch, sau pe la Djaburov, să-i cumpere un briliant. Sigur c ă nici doamna Iamandy n-o să rămîn ă indiferentă dac ă s-ar fi rezolvat cazul, dar el ce cî ş tiga din toate astea ? O să-i vorbeasc ă foarte politicos, o să-l roage pe Armând, secretarul lui, s-o întîmpine de la u şă, s ă-i vorbeasc ă cu amabilitate, cum făcea el totdeauna cu solicitanţii mai delica ţi, în sfîrş it o s-o îmbrobodeasc ă. Dar, oricum, întrevederea îl otrăvea, îi strica ziua. Cafeaua era aproape gata. îş i turn ă caimacul încet, cu b ăgare de seam ă, ca s ă fac ă b ănu ţ, în cea ş ca de porţelan, trase pe n ări cu voluptate mirosul proasp ăt de

bob măcinat de cu sear ă, într-o rîş niţă cump ărat ă de la armenii lui, care, r ăzboi-război, dar ş tiau s ă g ăseasc ă cele mai bune c ăi pentru a-l servi cu un produs brazilian veritabil. Dup ă cafea, reveni la dosarul pe care încercase s ă-l pun ă în ordine mai devreme, cu gîndurile, oarecum, limpezite. Pe copertă. Armând scrisese cu litere mari, cu tu ş , un nume cunoscut: Max Auschnit. Afacerea era cunoscută: faimosul proces Re- ş iţa care se terminase cu o osînd ă de ş ase ani închisoare, din care condamnatul executase cîteva luni, dobîndind o libertate condiţional ă, pe baz ă de acte noi, descoperite între timp, chipurile, din care reie ş ea c ă „ar fi fost condamnai pe nedrept". Asta, de fapt, este treaba ministrului Justiţiei „De ce naiba îmi trimit ei, mie, dosarul ? în ţeleg, vor s ă mă informeze. Parc ă n-a ş ş ti eu despre ce cîrd ăş ii este vorba ş l ce pagube se ascund aici ! u Afacere de miliarde, în care erau implica ţi demnitari, oameni de afaceri, o ciurd ă de avoca ţi ce sperau s ă fac ă avere în urma acestui proces, ba chiar cercuri str ăine, ş i ele exercitînd presiuni asupra justiţiei, care, ş i sub Mare ş al, nu strălucea prin probitate. La drept vorbind, prezen ţa acestui dosar pe biroul lui nu era întâmpl ătoare. Ş i aici se lucrase tot prin Evelyne, prin cercul ei de prietene. Cererea camuflat ă sub forma solicitării unui consiliu nu ascundea altceva decît o încercare de favorizare, prin rela ţii, a celor pu ş i sub jurisdic ţie. „Aceste dame de lux îş i închipuie c ă mai sunt pe vremea lui Carol al II-lea, care, furînd el cît putea, închidea ochii ş i la fărădelegile celorlalţi 64 . Cîinele ro ş u, cum i se spunea lui An- tonescu, era militar, nu politician de profesie, un tip sobru, auster, nu bea, nu avea prieteni, credea în destinul s ău istoric, debutînd în cariera de conduc ător de stat prin de- tronarea regelui ş i printr-un mic război civil. Asta nu se juca, nu cunoş tea nuan ţele ş i nu avea deviza atît de

cunoscută în cercurile lor : o mîn ă spală pe alta. Trimisese oameni la moarte f ără ezitare, convins c ă este executorul unei justiţii divine. Această siguran ţă, că e unsul lui Dumnezeu ş i că exercită totul ca mandatar al unui popor în general pa ş nic, era neobiş nuită pentru politicienii de profesie. încerc ările de a-i modifica optica se izbiser ă înc ă de la început de brutalitatea lui tran ş antă. El nu discuta, el d ădea ordine. Intra în consilii, lovindu-ş i pulpa dreaptă cu o cravaşă, montat gata de acasă, emiţînd decret dup ă decret, cu o siguran ţă care nu mai permitea celorlalţi membri ai Consiliului de Miniş tri nici o sugestie sau replică. Nu-l menaja nici pe Mihai, pe care-l repezea chiar cu martori cînd nu-i convenea un lucru, voind să arate tuturor c ă, de fapt, România nu mai avea un rege, ci un conducător. Ş i doamna Iamandy ş i complicii lui Max Auschnit voiau să-ş i pun ă el pielea în joc pentru a-i scoate din rahatul ăsta mare, în care nu el îi b ăgase ! Mersi, ş tia ş i el principiul lui Quesnay : Laissez faire, laissez passer, le monde va de lui-meme, dar vremurile astea trecuser ă. Odat ă cu apariţia regimurilor autoritare ale lui Mussolini ş i Hitler, individul devenise ceva neînsemnat, Statul te căuta pînă ş i-n buzunar, voia să ş tie cît dai ş i cît iei. Iniţiativa particulară trebuia s ă fie supus ă ini ţiativei statale, care, într-o formă sau alta, sub un nume sau un altul — plan corporatist sau renaş tere na ţional ă — convergea spre realizarea unor idealuri uriaş e, adesea utopice. Nebunul de frate-s ău, Râul, care bea de diminea ţa pînă seara ş i spunea în gura mare, la recep ţii, c ă e fericit c ă trăie ş te aceste timpuri măre ţe, cînd dictatorii au vîrît în fundul burgheziei o dinamită al cărui fitil sfîrîie înc ă ş i care o să arunce lumea în aer, poate c ă avea dreptate pe undeva. Dar asta mai era via ţă ? In lunga lui carieră fusese silit, de ş i unele haine le purta cu plăcere, s ă îmbrace, pe rînd,

diferite uniforme, de la frac la costumul Frontului Rena ş terii Na ţionale. Dacă s-ar fi luat după domnul

Miha- lache, ar fi trebuit s ă ias ă în iţari la Topoloveni ş i s ă ţin ă discursuri ţăranilor. Ba, Carol al II-lea o făcuse ş i mai de oaie : ie ş ea la A.N.E.F. în pantaloni scurţi ş i-ş i zicea Marele Străjer, umplîndu-ş i pieptul cu decora ţii, eghile ţi, ordine ş i insigne paramilitare, strîngîndu-ş i ş alele în centuri cercetăş e ş ti, dup ă moda lordului Baden Powell, salutînd la modul roman, cu dreapta ridicată. El, ca vechi mo ş tenitor al unei tradiţii burgheze în politică, tradi ţie care în ţelegea s ă se reazeme pe patru institu ţii săn ătoase, fundamentale ; biserica, armata, ş coala ş i justiţia, de la care emanau toate principiile morale, nu pricepea defel apeten ţa acestor oameni pentru mar ş uri, parade ş i discursuri. Fusese în Germania de cîteva ori ş i asistase la mitingurile de la Miinchen ale lui Hitler. Individul, recuno ş tea, nu era lipsit de calit ăţi de orator, dar la o privire de expert, ca a lui, nu era greu s ă recuno ş ti regia lui Goebbels : echi- pele de aplaudatori, plasate dup ă o strategie bine definită în rîndurile mulţimii, repetarea scandat ă a lozincilor, me- gafoanele care amplificau pîn ă la insuportabil vocea piţig ăiat ă a Fuhrerului, transformată într-un torent sonor care irita ş i crea o isterie colectiv ă, adaug ă la toate astea faclele aprinse ş i mar ş urile de noapte ş i un tineret exaltat, crescut în literatura Nibelungilor ş i aveai o imagine totală. Pentru oameni ca el, înainte era numai sfîr ş itul, asta o ş tia bine. Odată pornit acel val de discursuri, iat ă acum ş i războiul cu tăv ălugul lui de fier ! Orice întoar-

«

cere la vechile principii era, dac ă nu imposibilă, foarte

pu ţin probabil ă.

Uitase de dosarul din fa ţă ş i asculta pocnetele u ş oare ale caloriferului cu gaze, care atunci începea să radieze

o c ăldur ă plăcută. Afar ă se lumina. Umezeala ş tergea

zidul de întuneric de afar ă ş i siluetele înghe ţate ale copacilor ap ăreau, pe rînd, din bezn ă. Stinse mica veioză de pe birou, se mai uită în cea ş ca de cafea, sorbi ultimul za ţ zdrobind între măsele rămăş iţele zgrun ţuroase a ceea ce mai era pe fund. Pe coridor se auzeau pa ş ii lui Armând. Ca de obicei, venea s ă-i citeasc ă presa, s ă-i trieze ş tirile ş i să-i pun ă actele în ordine. Ii plăcea b ăiatul acesta, înalt, atletic, binecrescut, blond ca un actor de cinema, rasat, obiş nuit cu echitaţia, discret, nemirîndu-se de nimic, chiar de faptul de a-l fi găsit acum, atît de devreme, cu dosarul lui Auschnit în fa ţă. . Bună diminea ţa, domnule ministru ! A ţi citit ? ş i-i ar ătă dosarul. — Da, drag ă ! O mizerie. Cine invidiaz ă meseria noastră gre ş e ş te. Suntem niş te vidanjori de lux. Mereu afaceri necurate, înv ăluite în cele mai perfecte texte de legi. Mereu proteste ş i contesta ţii, mereu scandaluri în pres ă, mereu ziariş tii ăş tia care trăiesc din gunoiul mo- ral al societăţii, recoltînd scîrboasele lor fructe. — Nu-i mai pu ţin adev ărat c ă fără meseria dumnea- voastră v-a ţi plictisi, domnule ministru. A ţi făcut o stră- lucită ş i lung ă carier ă politică, d'attente. Este strategia celor care v ăd departe, care au r ăbdare ş i care reu ş esc totdeauna. Ministrul surîse pu ţin înghesuit. Complimentele făcute de tîn ărul s ău secretar îl g ăseau totdeauna descoperit, de ş i era foarte circumspect la laude ş i-i suspecta pe cei amabili de interese ascunse. Dar, de cînd lucrau împreun ă, omul din fa ţa lui, cu o bun ă cre ş tere exemplar ă, nu-i ceruse nici o favoare, nu intervenise pentru nimeni, nu ceruse nimic pentru el. Lucra ca o ma ş in ă, nu punea întreb ări, rezolva cele mai grele lucruri, era insistent, suplu, nu descuraja, g ăsea în fiecare moment un sur îs cu care răsplătea pe cei care-i făcuseră vreun serviciu. Dac ă vreodată s-ar fi

revenit la formula partidelor, ş i asta trebuia să se mai întîmple, cu el ar fi întemeiat o grupare politic ă, în fruntea c ăreia s-ar fi aş ezat cu curaj, bazîndu-se în special pe economiş ti, pentru c ă na ţiunii acesteia, înainte de toate, îi trebuiau independen ţă ş i drumuri. In aceste dou ă cuvinte era înscris micul lui program politic. — Armând, ca totdeauna eş ti drăgu ţ, dar crede-mă, lucrurile nu sunt chiar atît de simple. Te întrebi de ce

m-am trezit atît de diminea ţă, de ş i ne-am culcat cu to ţii

Am o zi grea, dragul meu, tîmpitul ăla

de ministru al justiţiei îmi paseaz ă mereu dosarele, în speran ţa c ă voi putea denatura hotărîrile, care ş tii bine unde se iau. Lâ drept vorbind, misiunea mea este să-l informez pe Mare ş al despre situa ţia intern ă a ţării, să previn revolu ţiile ş i nu să mă ocup de niş te g ăinari la scară mare. In materie de escroci, scumpul meu, îl prefer pe Floric ă Florescu. Tu nu erai în România cînd acest individ a tras niş te hold-up-uri, ca-n America. Cel pu ţin, omul despre care î ţi vorbesc îş i risca pielea, ataca b ăncile, pe cînd ăş tilalţi — Skoda, Malaxa, Auschnit ş i Carol al II-lea — făceau cacialmale. Dar cacialmaua merge la pocher, dragul meu. S ă furi fier la cîntar nu e totuna cu să furi brînz ă. S ă te lauzi c ă aperi România cu o centură de cazemate pe care le mai ş i filmezi ş i le arăţi proş tilor pe pînz ă, ca pîn ă la urm ă ele s ă se dovedeasc ă niş te mu ş uroaie de ciment, asta-i cu totul lamentabil. Nu vezi dumneata, poate n-ai de unde să ş tii, eş ti de pu ţin timp în ţară, la noi via ţa oamenilor contează foarte pu ţin. La cutremurul din '40, dup ă cum bine ş tii, au murit cîteva sute de oameni; dacă ţin minte, între alţii, atunci a scăpat actriţa aia, Mia Apostolescu, care juca rummy la niş te prieteni ş i înc ă vreo cîţiva norocoş i. Antreprenorul ş i arhitecţii au fost condamnaţi, unul dintre ei mi se pare c ă s-a sinucis, nu mai ţin bine minte. Dar cu asta ce s-a rezolvat ? O via ţă de om este o

destul de tîrziu

via ţă de om, nu poate fi înlocuită cu moartea altuia. Clădim pe nisip, vorbim despre perspective, dar ne gîndim numai la ziua de mîine. Nu avem r ăbdare. Românul este individualist. Nu are simţul gregar al popoarelor care se adun ă în turme ş i pornesc s ă

cucereasc ă teritorii noi, în ideea că odată cu focul aduc ş i civiliza ţia. Prin '33'35, nu mai ţin bine minte, îl

la Universitate. Ce-i drept,

avea destui fanatici. El, de ş i avea prieteni evrei cu care făcea ş ueta la Capsa, i-a preg ătit pe legionari. Avea o logoree strălucitoare. Ascultîndu-l îi d ădeai dreptate, dar, odată cursurile stenografiate date la tipar, ş i dac ă te in- 10 tereseaz ă am vreo dou ă, ai să le g ăse ş ti prin bibliotec ă, pierdeau acea dimensiune pe care el o împrumutai

ascultam pe Nae Ionescu

textului spus în fa ţa studen ţilor. Ca ş i Nichifor Crainic, care voia s ă fac ă din acest popor laic ş i nededat la o disciplin ă spiritual ă, un popor mesianic. Gre ş ea. Toată vorb ăria asta ortodoxă care n-are decît un rol de baz ă fa ţă de un acid, adică de temporizare a exultărilor na ţionaliste, este folosită azi, dup ă cum vezi, în forma ei cea mai dement ă : războiul.

— Domnule ministru, s ă cred c ă înaintarea

noastră în R ăs ărit v ă îngrijoreaz ă ? Că face ţi o surd ă

opoziţie la politica domnului Mare ş al Antonescu ?

A, s ă ne în ţelegem, Armând ! Una este filosof ia mea personală ş i alta este ceea ce fac pentru banii pe

care-i primesc, ş i primesc destui

S ă ş tii c ă Mare ş alului

îi sunt loial. Dar nu-mi place aspectul religios al politicii sale. Mai ţii minte textul acela patetic publicat pe pagina întîi a tuturor ziarelor ş i recitat la radio din sfert în sfert de or ă? „Casa inea e patria, drumul meu

este onoarea, arma mea este virtutea' 6

sau cam a ş a

ceva. Asta e bine ca literatur ă. El are un excelent alcătuitor de asemenea texte, un Quintilian, pe domnul Miş u Antonescu, avocat de profesie, orator strălucit ş i

el, dar paginile unui ziar ş i cuvintele unui discurs sunt efemere. Omului trebuie întîi să-i umpli burta ş i pe urmă s ă-l încîn ţi cu speech-uri bine rostite. Asta înseamn ă, în politic ă, „to take somebody for a ride", a trage pe cineva pe sfoar ă. Bei o cafea ? Eu mi-am preg ătit ceva mai devreme, dar mai iau una ş i cu tine. Se ridic ă, reintroduse în priz ă re ş oul, luă bocalul în care se afla cafeaua proasp ăt rîş nită, cump ărat ă de la armenii lui, turn ă, de la mica chiuvetă, ap ă în ibricul

aflat alăturea ş i, dup ă ce zvîrli ş i cîteva linguriţe de zah ăr în ăuntru, mestec ă gînditor con ţinutul.

— Ce p ărere ţi-au f ăcut tipii de-aseară ? Nec ş e ş ti Calomfirescu Armând Sachelarie nu-ş i permitea niciodată s ă fac ă aprecieri despre oamenii pe care abia îi cunoscuse.

Par niş te tipi bine inten ţiona ţi. Cît prive ş te

proiectele lor, ele bat mai departe, nu privesc epoca

aceasta.

— Ce în ţelegi prin epoca aceasta ? se mir ă deodată

ministrul, privindu-l cu aten ţie pe tîn ărul din fa ţa lui.

— Vreau s ă spun : timpul care se va scurge pîn ă la

încheierea războiului. A ş a cum ş tiţi, în vremurile noastre 11 se poartă oamenii de tip Churchill. Or, domnii Calomfi- rescu ş i Nec ş e ş ti nu mi se par potriviţi pentru o companie cum e cea a militarilor care predomin ă în guvern. Dac ă mi-a ţi permite o confiden ţă, v-a ş spune că, trăind mult ă vreme în Argentina ca simplu particular, nepreocupat de politic ă, am asistat la multe pustch-uri. Nu v ă spun o noutate, America de Sud este teatrul loviturilor de stat. Din Chile ş i pîn ă în Brazilia, generalii îş i iau locul unul altuia cu forţa. Ce-i drept, sunt niş te generali de operet ă. Dac ă a ţi înţelege mentalitatea lor, a ţi vedea cît ă asemănare au cu ace ş ti politicieni din ţară ş i cînd spun asta mă gîndesc la civili, nu la militari, pentru c ă militarii noş tri, cît de cît, au studiat la

Saint-Cyr sau în Anglia, adică n-au urmat la cele mai bune ş coli : cele din Germania. In Europa, pustch-urile se fac cu tunul, nu cu revolverul. A ş a încît, opoziţia domnilor Nec ş e ş ti ş i Calomfirescu este o opoziţie

formal ă. Ei nu-l sufer ă pe Mare ş al ş i v-o spun dumnea- voastră, ş tiind c ă n-o să-i aresta ţi, pentru a statua într-un fel această rezisten ţă, cum o numesc ei, de care se vor prevala odată.

Ş i atunci

— Ca politician ce sunte ţi, trebuie s ă înregistra ţi

ceea ce afirm ă c ă au de gînd s ă fac ă, dar nu vor face

niciodată ş i s ă nu le deveniţi inamic.

Armând, tu, după cum afirmi, nu te-ai vîrît în

politic ă, dar, vorbe ş ti ca un politician. Apropo Taică-tău vitreg, Arghirescu, ş i-a anun ţat sosirea. In

zece zile va fi la Bucure ş ti. Ce l-o fi găsit, pe vremurile astea, să se-n- toarc ă în ţară, nu ş tiu. Mi-a scris o scrisoare. Vrea s ă lichideze ultimele rămăş iţe ale averii pe care a lăsat-o cînd a plecat, dac ă nu cumva ş i pe cele ale cumnatei mele. Ce surpriz ă va fi pentru el cînd te va g ăsi aici

— Mă bucur c ă am să-l rev ăd. A trecut multă vreme

de cînd ne-am pierdut urma. Ş tie c ă sunt secretarul dumneavoastră ?

— Nu ! Nu corespond ăm. De la plecarea lui e prima

scrisoare pe care mi-o trimite, iar în ultimii trei ani n-am ieş it din ţară. Oricum, e mai bine s ă-i facem o surpriz ă.

Ş i eu cred la fel. Evelyne e informat ă ?

— Da. Scrisoarea am primit-o ieri.

— Desigur, vom fi în ş tiinţa ţi printr-o telegram ă cu ce tren vine.

Nu-ţi face nici o grijă. Bineîn ţeles c ă ne va trimite

o telegramă în care va preciza ora ş i expresul cu care vine. Dup ă cît ş tiu eu, era un om meticulos.

In clipa aceea, prin u ş a masiv ă de lemn de mahon, care d ădea în dormitorul comun al ministrului, apăru

so ţia lui. Era îmbr ăcată într-o robe de chambre de culoare viş inie, care lăsa să i se vad ă, prin deschizătura de sus, sînii maturi, încă puternici, abia trădînd cei patruzeci de ani pe care-i avea.

— Tont le monde s'est reveille si tot, aujourd'hui

s ă ş tiţi de la mine că scrumbiile de-aseară n-au fost

grozave, mie-mi fac insomnii întotdeauna

Ionescu-Tismana o sărut ă pe obraz, cu acel aer plic- tisit, matinal, al so ţilor obi ş nuiţi de mult ă vreme împre- un ă, în care nu intră tandre ţe, ci mai mult o prietenie îng ăduitoare.

Bună diminea ţa, draga mea. îmi pare r ău că te-ai

sculat atît de devreme. Eu cel pu ţin am o scuză, dar

tu

Evelyne, înaltă, cambrată ca un jocheu, cu un mers

de sportiv ă, cu p ărul lung ş i blond, strîns la spate cu o cordelu ţă de culoarea capotului, înaintă spre Armând ş i-i întinse mîna s ă i-o sărute. —- Ş i tu,- bebelu ş ule, ai dormit bine ? Armând dădu din umeri cu aerul c ă n-are nici o p ă- rere în aceast ă problem ă.

Ş i vou ă ?

Comme-gi, comme-ga

Ţi-a lipsit o cucoan ă c ăreia s ă-i faci curte. Ş tiu eu

mai bine decît tine. Ş i cei de-aseară te plictiseau de moarte. N-am ce s ă-ţi fac, trebuie s ă-ţi cîş tigi pîinea în felul tău. — Evelyne, iar m ă tratezi ca pe o rud ă s ărac ă. Ş tii c ă asta mă enerveaz ă

— Termina ţi, copii, ce v-a apucat ? îi potoli

ministrul. Evelyne, î ţi cedez cafeaua pe care mi-o preg ătisem. Armând, te rog s ă o iei pe-a ta.

— Dar, domnule ministru, nu pot s ă primesc.

— Nimic ! Te rog s-o bei fără s ă protestezi. Am o zi

grea ş i vreau să fii cu capul limpede. Ţi-ai preg ătit actele?

— O fac în fiecare sear ă înainte de-a mă culca

Evelyne îş i primi cea ş ca cu cafea, se a ş ez ă pe o mic ă sofa ş i-i privi cu aten ţie pe cei doi. •— Drag ă Puiule, sper c ă n-ai uitat-o pe doamna Ia- jnandy. I-ai acordat astăzi o audien ţă

— Nici o grijă. Mi-am notat. Dar să ş tii că, în

ceea ce prive ş te putin ţa de a o servi, posibilit ăţile mele sunt limitate. Ţi-o spun deschis. Cea mai scurtă cale este totu ş i aceea pe care o cuno ş ti mai bine ca mine

— Ce vrei s ă spui ? întreb ă femeia.

Armând se scuz ă brusc:

— Mă ierta ţi, mă duc s ă aduc mapa cu acte

Ş i-n minutul următor se afla afar ă din birou.

— Vezi cît de binecrescut este b ăiatul ăsta ?

spuse ministrul, observînd de-abia atunci că în

scrumiera de pe birou Camelul pe care-l aprinsese ş i nu-l fumase se stinsese singur.

Foarte curios lucru. Cei din familia noastr ă sunt mai insolen ţi.

Ei, nu s-ar zice, nici pe Armând nu-l po ţi

acuza de timiditate, fie chiar dac ă ne gîndim la

capitolul femei.

— Ei, aici s ă ş tii că ne seamăn ă. Dar s ă

ne-ntoarcem la cele ce spuneai adineauri. Despre ce

cale e vorba ?

Ionescu-Tismana avea un tic. De cîte ori trebuia să spun ă ceva neplăcut, îş i freca palmele una de alta, cum fac zidarii care se cur ăţă de mortar la sfîr ş itul lucrului, folosind parc ă o mistrie imaginar ă.

— Draga mea, ă quelque chose malheur est

bon. Ş tiu c ă o să-mi repro ş ezi c ă niciodată nu-mi pun pielea la b ătaie. Vorbesc de suma pe care o datoreaz ă doamna Iamandy Statului. Ş tii c ă Mare ş alul nu se joacă

cu astfel de chestii. Mîine, am citit în ziare, are loc o

consfătuire la Consiliul de Patronaj s ă spun

— N-o s ă-mi ceri s ă vorbesc cu so ţia Mare ş alului

— Ba tocmai la asta mă gîndeam. Cuno ş ti c ă

singura persoan ă c ăreia nu-i rezistă

bun ă metod ă este s ă-i înf ăţiş ezi chestiunea miniş trilor, în general, stîr- nindu-i compasiune pentru sfîrş itul tragic al unora ş i consecin ţele nefaste asupra reputa ţiei ş i averii celor ce i-au moş tenit. La drept vorbind,

urmaş ii n-au nici o vin ă c ă ilu ş trii lor părin ţi au mînuit prost niş te fonduri, rezul- tînd, din asta, c ă sunt onero ş i. Sunt convins că alţii au profitat de sumele imputate, ş i nu cei adu ş i în fa ţa justiţiei post-mortem.

— Treaba este greu fezabil ă. Doamna Mare ş al

nu permite intimităţi cu nimeni. Are cîteva prietene, în general 14 so ţii de militari. Eu, crede-mă, n-am umorul acestora. Ele, toate aceste doamne, cred că fac din caritate nobleţea lor. Dar una este s ă umbli prin spitale, împ ărţind pachete la răniţi, ş i alta s ă ai o familie veche de patru sute de ani. îmi ceri foarte mult, te rog s ă mă crezi, chit c ă este vorba de o amic ă de-a mea. Bănuiam însă c ă, avînd un so ţ ministru, îmi pot permite s ă fiu scutită de asemenea lucruri dezagreabile. Bărbatul se apropie de ea ş i o îmbr ăţişă u ş or. — Iubita mea, obliga ţiile tale sunt ş i obliga ţiile mele. Nu ş tim cînd doamna Iamandy, sau altcineva din familia ei, ne poate ajuta la rîndul ei. Dar în situaţia în care mă aflu îmi este foarte greu să-l abordez pe Mare ş al. Intîi că, aş a cum bine ş tii, el nu are dialog cu noi. El vorbeş te ş i noi ascultăm. Nu pot să-i pun decît chestiuni de serviciu. S ă-i cer, de pild ă, mărirea soldelor subofiţerilor din Ministerul de Interne, sau a ş a ceva.

ea e ! Cea mai

în ţelegi ce vreau

Sau să-i prezint o situa ţie a penitenciarelor din ţară. Dar iertarea pentru o datorie mi se pare un lucru imposibil de invocat. A ş a încît

Ş tii cît te costă, my dear, aceast ă interven ţie, nu ? Femeia surîse cu dantura ei de reclam ă de pastă de dinţi.

Da. Am s ă trec dup ă-mas ă pe la Djaburov sau pe

la Resch ş i am s ă aleg ceva.

— Atunci, lucrurile se schimb ă, dragul meu. S ă ne

gîndim la ceva care s ă-i fac ă plăcere doamnei Mare ş al. E foarte sensibilă la daruri ş i la complimente. Ce-ai zice de niş te covoare olteneş ti sau de o scoarţă transilv ănean ă ? Ori covorul acela portughez vechi, care zace la noi la conac, la Domneş ti

— Nu e cam r ăp ănos ?

— Spui prostii! Au trecut atîţia ani peste el, sigur c ă

e răp ănos, dar asta îi d ă ş i autenticitate. E o pies ă de

muzeu doar. Ş i te asigur c ă doamna Iamandy va afla

foarte repede ce-am făcut pentru ea ş i va ş ti să se revan ş eze. Nu-i gîndit bine, scumpul meu ?

— Cred c ă ai dreptate, Evelyne. Odată aflate astea

de la tine, pot s-o primesc mai lini ş tit ş i s ă-i promit c ă

voi face tot ce-mi va sta în putin ţă pentru a o scuti de lezarea morală pe care a suferit-o. Crede-mă, e neplăcut, ziarele, uite, ş i astăzi scriu ceva în leg ătur ă cu

Ţi-ai băut

procesul lui taic ă- s ău. Doamne, fere ş te

cafeaua ? Evelyne îş i b ăuse cafeaua, dar mai avea ceva s ă-i

spun ă ş i se gr ăbi s-o facă pînă cînd Armând s-ar fi putut întoarce.

— Darling, ar mai fi o chestiune

venirea lui Sorin.

In zece zile va fi aici, cum a scris, cît o s ă-ntîrzie nu ş tim. Spune-mi, nu crezi c-o să aibă încurc ături cu autorităţile? Doar îl cuno ş ti, aş a-zisele lui afaceri sunt destul de încurcate. Du ş manii lui îl fac cînd agent al nemţilor, cînd al Intelligence-uhli. De la ocuparea

Fran ţei stă la Bordeaux. Nu ţi se pare c ă e cam încurcată ? Ionescu-Tismana cuno ş tea foarte bine biografia lui Sorin Arghirescu ş i nici el nu era prea încîntat de sosirea intempestiv ă a acestuia în ţară. Dar din moment ce nemţii nu-l arestaseră în Fran ţa, n-aveau să-l aresteze nici aici, întrucît rela ţiile cu România aliată erau altele. In ce-l privea, ar fi preferat ca acest individ cu multe profesiuni ş i cu o biografie înc ărcată s ă-ş i ia tălp ăş iţa cît mai repede, s ă vînd ă ce avea de vîndut ş i s ă-i lase în pace. Din vechile convorbiri cu Armând nu reu ş ise s ă scoată mare lucru. Secretarul lui era fiul lui Sachelarie, de aia îi ş i p ăstrase numele, primul so ţ al sorei nevesti-si, care murise în Argentina din cauza unei embolii. Pe Arghirescu, nebuna de Leopoldina îl cunoscuse la Paris, într-unui din voiajurile pe care le făcea ca să-ş i schimbe toaletele purtate la recep ţiile fastuoase de la ambasadele ş i lega ţiile din capitala Argentinei. Cei doi, Leopoldina ş i Arghirescu, se mai în- tîlniseră înainte de căs ătoria lor, cînd, dup ă informa ţiile primite prin Serviciul Secret, aventurierul acesta fusese trimis s ă stabileasc ă contacte cu fasciş tii din această ţară, politicienii din Argentina rămînînd, pîn ă la acea dată, credincio ş i doctrinei hitleriste. El, Ionescu-Tismana, îl cuno ş tea dinainte ca ei să se fi înrudit în acest fel, dar niciodată nu putuse să ş tie cu precizie cu ce se ocup ă acest om. Prin '36 făcea pe corespondentul de război la Madrid, la începutul rebeliunii lui Franco ş i era ata ş at pe lîng ă cartierul general al na ţionali ş tilor. In ? 38 îl întîlnise la Elysee, la o recep ţie, în anturajul lui Daladier ş i Leon Blum. De-atuncea nu mai ieş ise din ţară ş i nu mai cores- pondase cu Arghirescu. Din pu ţinele scrisori primite de Evelyne de la Leopoldina, ş tia că sora nevesti-si are un b ăiat care trăise în ultimii ani la Paris, unde î ş i făcea studiile universitare. Pe urm ă, la îriceputul lui '39, fără

nicî un preaviz, se trezise, cu Armând la Bucureş ti. Acesta îi spusese c ă maic ă-sa murise într-un accident de automobil, din care el abia sc ăpase cu via ţă. Ca s ă primeş ti pe nea ş teptate un tîn ăr de 25 de ani, fără nici o situa ţie, necunoscut la urma urmei, chiar dac ă era fiul cumnatei lui- nu fusese prea simplu. Evelyne, care nu erâ o fire sentimentală* privise situa ţia rece ş i îi recomandase s ă-l ia ca secretar al s ău, ceea ce el primi cu destul ă neplăcere. Din fericire, noul-sosit în casa lor se dovedi a fi un tip foarte nobil, spiritual, îndatoritor, ca orice om care î ş i începe o nou ă via ţă într-un loc aproape necunoscut. Desi nu fusese niciodată în ţară, Armând vorbea foarte bine române ş te, deoarece ş i maic ă-sa $ taică-s ău, diplomatul Sachelarie, ţinuseră ca, pe lîng ă educa ţia pe care copilul o primise, s ă nu uite îndep ărtata lui patrie, unde, iată, se trezise fără s ă vrea. Despre afacerile destul de încurcate l ăsate de c ătre maic ă-sa, b ăiatul, la sosirea lui în ţarâ, nu putuse da decît informa ţii vagi. Nu-l interesa nici m ăcar faptul c ă, prin decesul Leopoldinei, Arghirescu o mo ş tenise pe aceasta, ca soţ. Desigur c ă, dac ă ar fi intentat vreun proces, ar fi putut s ă revendice cîte ceva din averea mamei sale, dar, a ş a cum spunea acest tîn ăr crescut între v ăcari la un ranch de lîng ă Buenos Aires, efortul nu merita a fi făcut. Din relatările destul de zgîrcite ale tîn ăru- lui, Ionescu-Tismana în ţelesese c ă leg ăturile dintre fiul Leopoldinei ş i tat ăl său vitreg nu erau strălucite, de ş i Armând vorbea foarte frumos despre acest aventurier pe care-l vedea destul de rar. La o recapitulare a ceea ce se întîmplase dup ă venirea lui Armând în casa lor, ministrul nu ar fi avut ce s ă-i repro ş eze. Evelyne nici atît, întrucît,. dacă fa ţă de el tîn ărul dovedea o condescenden ţă u ş or de presupus, cu ea avea acea prietenie iniţial ă, pe care o presupune o rudenie, oricît de îndep ărtat ă ar fi; Reticen ţele lui

Tismana fuseser ă de alt ordin, ministrul era afemeiat ş i b ănuia că, din prietenie pentru sora mamei lui, ar putea să trădeze unele mici secrete care-l priveau numai pe el,, dar tîn ărul se dovedise de o discre ţie perfect ă, ba chiar i se ar ătase, în cîteva ocazii, un aliat discret, care se asociază mai degrab ă cu tagma masculin ă decît cu cea feminin ă. Curios lucru, Râul, fratele s ău, nu-l agrease de la început pe Armând. Poate ş i pentru c ă noul-venit în casa lor p ăstra o distan ţă respectuoas ă fa ţă de acest bon viveur ş i refuzase de nenumărate ori s ă participe la liba ţiile prelungite, pe care fratele ministrului le practica, sear ă de seară. Dar scurgerea vremii n ăscuse acea obiş nuinţă agreabilă din care nu lipseau micile tachin ării ş i certuri scurte, menajamentele reciproce ş i efuziunile nea ş teptate. Sportiv, plin de umor, un adev ărat fiu de diplomat, Armând reu ş ise s ă se fac ă indispensabil în micul lor cerc intim, nesfiindu-se s ă fac ă curte doamnelor neglijate de so ţi, înso ţind-o pe Evelyne la lec ţiile ei de echita ţie de la Ş osea, sau făcîndu-i spate, cum se spune, în evad ările extraconjugale pe care nevasta ministrului le practica nu cu destulă discre ţie, dar nici ducîndu-le pîn ă la limitele scandalului. într-un fel, tîn ărul companion al doamnelor intrate obligatoriu în infernalele rela ţii pe care le presupuneau intrigile ce-i legau pe toţi îi u ş urase via ţa ministrului. Pe prietenele sale, pe care le întîlnea discret în ora ş , sau într-un mic apartament particular, închiriat pe numele unui subaltern, nu putea să le aduc ă în casă la el sau s ă apară cu ele în lume. A ş a încît, prezen ţa secretarului îl scutea de conven ţionalele conversa ţii de la garden- party-uri sau de la aniversări, cele mai plicticoase reuniuni pe care ministrul era obligat să le patroneze, reu ş ind, m acela ş i timp, prin prezen ţa agreabilă a aces- tuia, s ă macine anxietatea fatală a so ţiei sale, care se apropia de o vîrst ă critic ă.

Nevesti-si îi răspunsese numaidecît, în timp ce ministrul se gîndea la toate acestea, asigurînd-o că va trimite pe cineva în întîmpinarea lui Arghirescu, ş i asta înc ă de la graniţa Franţei. Aparent o făcea dintr-o

politeţe de so ţ, dar adev ărul era c ă individul îl interesa foarte mult, mai ales din punct de vedere al serviciului pe care era obligat s ă-l îndeplinească. Un om ca Arghirescu, care tr ăia de atîţia ani în mediile diplomatice ş i ale oamenilor de afaceri, trebuia cu siguran ţă s ă cunoască foarte multe lucruri ş i chiar dacă ar fi întîrziat pu ţin timp în România Tismana ar fi piîitut să afle cîte ceva, ceea ce nu era de dispre ţuit.

— La ce te gînde ş ti ? îl întrebase Evelyne, cerîndu-i o ţigară.

— Mă gîndesc dac ă Armând cunoaş te cu

adev ărat meseria tatălui s ău vitreg, adev ărata lui meserie, fiindc ă are destule.

Scoase bricheta ş i-i aprinse ţigara pe care ea o luase 18 din pachetul de Camei.

— Darling, mie acest, cum s ă-i spun, nepot al taeu,

ca s ă zic a ş a, îmi place foarte mult, dar î ţi m ărturisesc

c ă nu-l cunosc deloc. In afară de pove ş tile lui, care aduc cu filmele de cow-boy, nu ş tiu mai nimic despre el. A crescut vaci la o ferm ă, a fost în pampas; mici aventuri cu vreo cîteva creole, cam seamăn ă a recuzită de film. E ciudat, dar am pentru el o afec ţiune cinică ; de ş i mi-este rud ă, îmi place foarte mult, ţi-o spun deschis. Nu sunt o Bor- gia, dar n-am prejudec ăţi. Din p ăcate, tipul m ă

înghea ţă. Dac ă n-a ş crede c ă se întîlne ş te cu alte femei, l-a ş b ănui că-i impotent. Sigur că asta nu este o treab ă care ar trebui s ă mă priveasc ă. Are fa ţă de mine, c ăreia ar trebui s ă-i datoreze totul, numai o recunoş tin ţă formal ă. Mi-e teamă c ă e un tip calculat. Tu ce impresie ai ?

— Evelyne, totdeauna oamenii neplăcu ţi ni se par

sinceri, de ş i ei pot s ă fie mai pu ţin fideli, dar tocmai în-

drăzneala lor de a ne înfrunta ş i a ne spune lucruri ne- plăcute ni se pare o dovad ă de fair play. Nu putem s ă-i

cerem s ă ne iubeasc ă ca pe niş te p ărin ţi. Nici copiii no ş - tri, dacă am fi avut, nu ne-ar fi arătat, la vîrsta lui, o afec ţiune declarată. In general, în situa ţia asta, cau ţi s ă-ţi faci o platformă ş i să te eliberezi de tutele. L-am întrebat ce a studiat la Paris ş i r ăspunsurile lui au fost destul de vagi. Ceva între audierea unor cursuri muzicale ş i pictur ă, dar nimic precis. A ş a păţesc to ţi copiii care îş i pierd de tineri tatăl ş i mai ales cei care au avut o mamă ne- p ăs ătoare, vezi bine, nu zic uş uratică, cum a fost Leopol- dina, sora ta. Din cîte am în ţeles, a fost crescut de guvernante la Buenos Aires sau în ranch-urile alea ale lor. Vorbe ş te perfect franceza, ca ş i maic ă-sa pe care am mai apucat s-o v ăd în tinereţe, acum dou ăzeci de ani, cînd încă nu plecase din ţară. Engleza a făcut-o cu un b ătrîn doctor de la lega ţia britanică de-acolo. S-ar părea c ă ş tie ş i spaniola, asta probabil că a învăţat-o cu creolele lui, despre care vorbeai. La o socoteală simplă, este bine mobilat. Ar trebui s ă ne gîndim s ă-l însurăm. în ce m ă priveş te, am s ă fac totul pentru asta. Dar e atît de binecrescut, c ă întîrzie prea mult cu dosarele acelea ş i a ş vrea s ă plec la

birou.

Evelyne strivi ţigara în scrumiera de pe birou < ş i se

ridic ă.

— La 11 merg pe Splai, la manej. Pe urm ă mă

duc la madam Glogoveanu. Vreau s-o rog să-mi vînd ă

niş te rochii pe care le-am purtat de prea multe ori. Tu ?

— S ă-ţi spun drept, am o zi foarte încărcată, dar

cred c ă am să-ţi dau un telefon înspre seară, poate ne

vedem undeva, în ora ş . Am uitat s ă te-ntreb, azi ai primit florile mele ?

— Bineîn ţeles, dragul meu. Un splendid buchet

de liliac, adus ca întotdeauna de un comisioner de la

.Tu ce faci ast ăzi ?

Athenee, la o oră destul de matinal ă. Frumoase

obiceiuri au totu ş i oamenii care au trăit la Paris. —; Ce vrei s ă zici ?

— Vreau s ă zic c ă ai mai avut secretari, dar nici

unul atît de atent ca acest Armând, care te-a înv ăţat ş i pe tine c ă po ţi să-ţi înş eli nevasta ori de cîte ori vrei, dar s ă nu uiţi niciodată cînd este ziua ei de naş tere. Un carne ţel bine întocmit, ă la page, te scute ş te de multe neplăceri. Ş i cu asta te las, c ă vei mai fi avînd de lucru înainte de a pleca. Ca ş i cînd ar fi ş tiut c ă Evelyne p ărăsise biroul, peste cîteva secunde, Armând b ătu în u şă ş i intr ă. ir

De ş i s ărb ătorile trecuser ă, magazinul de antichităţi din pasajul Vilacros, al doamnei Smaranda Robescu, cunoscuse în mar ţea aceea o afluen ţă neobiş nuită. Lucrul se întîmpla numai în preajma Crăciunului, Pa ş telui, de Sfîn- tul Ion, de Sfînta Maria, de Rusalii, cînd mai ales doamnele din societatea bun ă a Bucure ş tiului soseau grăbite în complicatul magazin mixt, amestec de anticărie, desfacere de c ărţi în ediţii rare, mobilă stil ş i bric-ă-brac-uri, la care se ad ăuga o anex ă cu ornamentări de flori pentru onomastice, înmormînt ări, cununii. Clopo ţelul de la intrare, cu sunetul lui cristalin, sunase de nenumărate ori ş i prin perdeaua de bile de filde ş care acoperea decorul eteroclit al magazinului, cu colţurile lui întunecate, cu scara metalic ă în form ă de melc, cu vitrinele sofisticate, aranjate dup ă moda anticarilor parizieni, dînd mister acestor mici înc ăperi supraetajate, trei la număr, de fapt, dar care lăsau impresia unui mic labirint, abia luminat de ferestrele ma,te, verzi ca niş te vitralii, filtrînd lumina c ăzută de sus printr-un tavan de sticlă givrată, roas ă de 20 ploi, mai mult cafenie decît alb ă, cu pete arbitrare create

de lipirea unor frunze aduse de cine ş tie unde ş i macerate pe acel acoperiş friabil, ca un acid ce decanta, dup ă orele solare, reverbera ţiile soarelui de-afară, intraseră unul după altul clien ţii. Spre seară, această scenografie subtilă era înlocuită cu un joc de lanterne chinezeş ti sau de opaiţe arameice, imitate bineîn ţeles, pentru că pu ţinele veritabile, ş i ele probabil falsificate cu vreo optzeci de ani înainte la Miinchen sau la Londra, fuseseră vîndute de mult. In aceste schimb ătoare lumini ale zilelor sau ale serilor de iarn ă bucure ş tene, obiş nuiţii, totdeauna grăbiţi, dar preten ţio ş i, ai doamnei Smaranda Robescu găseau o indicibilă complicitate, de unde dialogurile scurte ş i repetate de la reuniunile intime organizate la Creditul Minier, sau la Deutsche Bank, în saloanele din Calea Victoriei, cînd se organizau cocktail-uri scurte :

— Ai mai trecut pe la Robeasca ? — Da. Aten ţie, îţi semnalez un tiffany delicios, dar cere scump ş i ş tii că are prostul obicei de nu se tocme ş te. Lucru perfect adev ărat, pentru c ă o condiţie a acestor magazine de lux, unde se vindeau, la pre ţuri foarte mari, rarităţile sosite pe drumuri ocolite, sau, pur ş i simplu, luate din casele celor boga ţi din Bucure ş ti sau din provincie, înstrăinate la înghesuială, mai ales de c ătre fo ş tii demnitari care primeau, de la venirea lui Antonescu, vizitele succesive ale celor de la Controlul averilor, era s ă ţi se cear ă sume neobiş nuite. Se presupunea c ă doamna Smaranda Robescu este o persoan ă foarte bogată ş i c ă exportă, sub diferite forme, capital peste graniţă. Bac ş iş uri mari, date lunar celor din serviciul financiar ş i chiar poliţiei, asigurau o liniş te perfect ă a afacerilor, întrucît, atunci cînd lucrurile se complicau, un telefon dat la vreme ş i cu insisten ţă de c ătre o persoan ă sus-pus ă făcea ca orice dezagramente s ă înceteze. Discre ţia ş i capacitatea doamnei Smaranda

Robescu de a procura orice lucru rar o făceau indispensabilă marii societăţi bucure ş tene, care pe vremuri îş i procura toate aceste nimicuri scumpe, . mobil ă stil ş i covoare rare, de la Paris sau din Italia, ca sâ nu mai vorbim că cei mai c ălătoriţi participau ş i la li- cita ţiile de la Sotheby's, la Londra. Odată cu închiderea graniţelor, pu ţini erau aceia care s ă aibă curajul de a scoate valută din ţară ş i de a se întoarce cu lucruri atît de rîvnite. Iar cei care aveau depozite discrete în Elveţia sau la b ăncile din Venezuela a ş teptau sfîrş itul războiului ş i 21 venirea anglo-americanilor. Odată cu plecarea petroliş tii lor din societăţile mixte americano-române, odată cu fuga multor notabilităţi, lista clien ţilor doamnei Robescu se scurtase, dar asta nu însemna c ă ea nu mai exista, ba se putea zice că lbcul celor pleca ţi fusese luat în grab ă de c ătre alţi înal ţi func ţionari, ce lucrau acum cu nemţii, cîş ti- gînd la fel de bine. S ă

cumperi un briliant de la Resch sau de la Djaburov din Bucure ş ti, asta înseamn ă c ă vrei s ă se afle c ă dispui de sume mari de bani, pentru c ă destina ţia cadourilor nu putea fi aflată niciodată: A tîrgui un lucru rar de la madam Robescu era egal cu a face plasamente,, fiecare obiect cump ărat de la ea însemnînd, de fapt, însu ş irea unui capital care, oricînd, putea fi răscump ărat la acela ş i pre ţ, dac ă nu la unul mai mare. Pentru cei care intrau prima oar ă în magazin preţurile p ăreau inaccesi- bile, dar tocmai asta mărea reputa ţia patroane* Dealtfel, nu ai fi fost servit dacă nu erai în stare s ă spui un nume pe care patroana îl cuno ş tea, altfel un refuz politicos îl întîmpina pe solicitator,

Mi-ar trebui un celadon, cerea, să spunem,

careva.

— V-a recomandat domnul

Ş i urma o pauz ă interogativ ă*

Sau doamna

Asta crea de la început între client ş i doamna Robescu o complicitate iniţiatic ă, absen ţa numelui

solicitat însemnînd ori că cel din fa ţa tejghelei joase, de fapt un secre- taire din lemn de santal, ş i el de vînzare, era o iscoad ă a poliţiei, ori un nevinovat client întâmpl ător; ş i nici unul. dintre aceş tia neinteresînd pe patroană, răspunsul sosea invariabil:

— Da, domnule, am ţinut pîn ă acum trei zile,

dar s-a vîndut, era un jad splendid. Doamna Smaranda Robescu vindea diploma ţilor, lui Malaxa, mini ş trilor, rudelor proaspe ţilor îmbog ăţiţi de război, care cump ărau cu toptanul, lăsînd s ă le scape printre degete sumele uria ş e cîş tigate atît de u ş or, în dorinţa lor gr ăbită de a-ş i alc ătui case somptuoase, înc ărcate cu. lucrurile cele mai scumpe. Patroana vorbea curent germana, franceza ş i engleza, avea o biografie aparent lineară, perfect verificabil ă. Fiic ă a unor mari negustori craioveni, sc ăp ăta ţi dup ă primul război mondial, la exproprierea mo ş iilor ş i începîndu-ş i via ţa la Bucureş ti ca vîn- zătoare de mobilă, covoare ş i bijuterii, dup ă sinuciderea 22 tatălui ş i dispariţia mamei, la mai pu ţin de doi ani de lai această nenorocire, într-un stupid accident de cale ferată. Despre aceste lucruri, patroana magazinului mixt vorbea rar, dar avea grij ă s ă-ş i aleag ă urechile care s-o asculte. F ăcuse un liceu bun la Choisy-Mangâru ş i visase s ă mearg ă la Paris s ă studieze arhitectura, dar sc ăp ătarea familiei o silise s ă accepte o existen ţă destul de riscantă pentru acele vremuri. Prin 1925—'28, odată trecută împroprietărirea ţăranilor, care fusese făcută la încheierea războiului, după ruinarea cîtorva familii mai înstărite, recuperarea marilor mo ş ii începuse rapid ş i cu sagacitate. Vechili, de ţin ători de unelte agricole aduse din străin ătate, cerealiş ti care achiziţionau grîul micilor proprietari la sume mici, revînzîndu-l pe pia ţa mondială pe pre ţ greu, reconstituiau mica aristocra ţie rurală,

deposedată, dar re- cîş tigîndu-ş i averile prin urma ş i. Pe Smaranda Robescu n-o mai tentase această via ţă destul de plin ă de uzură, care presupunea contactul cu oameni vero ş i, lacomi de bani, lipsiţi de scrupule ş i gata

s ă te arunce în procese interminabile. Un mic magazin

de rarităţi, încropit la început cu un capital redus, nu-i adusese cine ş tie ce clientelă. Dar reputa ţia ei se stabilise odată cu deschiderea magazinului mixt, pe vremea aceea instalat pe strada Blănari, într-un loc

frecventat de vechii boieri provinciali care auziser ă c ă fiica unuia dintr-ai lor supravie ţuia din aceste vînz ări ş i în ţelegeau s-o ajute. In mai pu ţin de un an, amatorii de cadouri discrete, destinate unor doamne mai tinere, ale

c ăror nume erau ascunse cu grijă, r ăspîn- diser ă faima

micului magazin prin acea pres ă secret ă, oral ă, atît de eficace, care trece ş tirile de la o ureche la alta, la ceaiurile de cucoane, sau în reuniunile din cluburile marilor afaceriş ti. După trei ani schimbase adresa, întrucît localul din strada Blănari nu mai corespundea clientelei selec ţionate cu grijă ş i care, fără s-o mărturi- seasc ă, găsea inconvenabil locul. Dup ă cîteva luni de um- blătur ă g ăsise acest loc în pasajul Vilacros, implantîn- du-se în mijlocul a numeroase boate care vindeau ce vrei ş i ce nu vrei, de la cafea de Mocca, pîn ă la biciclete fran ţuzeş ti, gablonzuri, mătăsuri de Lyon, metraje sosite direct de la Printemps din Paris, cu modele unice, papiote, mercerie fin ă, solduri, mirodenii de Smirna, untdelemn de Chios ş i m ătănii de la muntele

Athos. Cînd intrase aici g ăsise o adev ărat ă d ărăp ăn ătur ă

; e drept c ă nu investise

sume prea mari pentru recondiţionarea b ătrînei clădiri,

23

din care str ălucea numai tradiţia locului comercial, dar

cu ajutorul unui decorator abil crease un spaţiu neobiş nuit pentru lumea negustorească în care trăia, obiş nuită s ă-ş i vînd ă mărfurile ori în magherniţele

întunecate din Lipscani, ori în magazine moderne, cu vitrine uria ş e de cristal, prea luminate ş i deci n ăscînd senza ţia de hală de vînzare cu toptanul, lucru pe care un bun comerciant ş tia s ă-l evite. Această domniş oară b ătrîn ă nu fusese niciodată prea frumoas ă, avea însă o dantură impecabilă, în stilul celei puse mai tîrziu în valoare de comicul francez Fernandel. Vechile umilin ţe ale primilor ani de s ărăcie o siliser ă s ă adopte o îmbrăc ăminte sobră ş i o pieptăn ătur ă în maniera maicilor de la internatele bucure ş tene pe care le vizitase în timpul liceului cu colegele ei de la Choisy-Mangâru. Se îmbrăca în cenu ş iu sau în negru, în rochii croite la repezeală, fapt care n ăş tea de la început ideea de sobrietate ş i inaccesibilitate. Ca la toate femeile urîte, de ş i nu s-ar fi putut spune c ă era de tot urît ă, pentru că firea ei vesel ă ş i comunicativ ă contrazicea sobrietatea îmbr ăc ămintei, ambiţia domina cochetăria. Mult ă vreme b ărba ţii nu se interesaser ă de ea, sigur c ă se iviser ă ş i cîţiva foarte nepotriviţi, îndr ăzneţi, grobieni, ţintind evident averea ei înc ă nedefinită. Un gust amar, o senza ţie c ă fericirea e un lucru inexistent dominase rela ţiile de mai tîrziu cu doi oameni care îi ar ătaseră dac ă nu o iubire adev ărat ă, cel pu ţin o amiciţie sinceră : un func ţionar de la Biblioteca centrală, mai în vîrstă cu dou ăzeci de ani decît ea, un tip atemporal, purtînd înc ă în anul 1933, pe timpul crizei, guler de celuloid ş i lavaliere schimbate zilnic, scriind în secret lucr ări ce n-au v ăzut niciodată lumina tiparului, . f ăcîndu-i curte într-un interminabil ş ir de vizite ş i conversa ţii agreabile, dar anodine, fără obiect, semănînd cu acele discours aux nuages, în care a excelat retorica francez ă de dup ă 1880, în cărţi demodate, semnate de domnul Duhamel, pe care ea le citise. Al doilea individ, ap ărut în magazinul ei pe nea ş teptate, era contrariul primului, un tip săn ătos, trapu, inspector la Telefoane, v ăduv cu doi copii mari,

mare amator de colec ţii numismatice rare la care privea ceasuri întregi ca un îndrăgostit, un tip tăcut, sedativ, amuţind ceasuri întregi în micul magazin, cu ochii pe monedele alexandrine din vitrine, dar care trăda, in cele din urmă, o pasiune mai mare pentru ceea ce ea vin dea decît pentru propria sa persoan ă. în rest, rela ţiile ei cu b ărba ţii rămîneau cu totul în obscuritate ; nimeni nu putea să spun ă dac ă în mica încăpere de la etaj, c ătre care ducea scara metalic ă în form ă de melc, dormise alături de ca vreun b ărbat. Un orar strict îi ocupa monoton via ţ