Sunteți pe pagina 1din 12

Economia generala are doua parti principale si anume Microeconomia

si Macroeconomia.
Obiectul de studiu al microeconomiei il constituie studiul
comportamentului agentilor economici (consumatori si producatori), modul
de luare a deciziilor de consum sau productie pe diferite piete.
Microeconomia are 2 parti:
-teoria consumatorului
-teoria producatorului
In prima parte pornim de la restrictiile bugetare in consum si de la modelul
alegerii optime de consum care sta la baza determinarii functiilor cererii de
bunuri la nivelul individual si la nivelul de piata.
Se analizeaza gradul de elasticitate a cererii in raport cu diversii factori
de influenta a acestuia precum si modul in care elasticitatea cererii afecteaza
sau determina deciziile producatorilor.
Teoria producatorului porneste de la modalitatile specifice de
productie(de combinare a factorilor de productie) compunand functiile
costurilor si respectiv ale profitului la nivel de firma ce va descrie modul de
luare a deciziei prin oferta cantitativa sau de pret.
Decizia de oferta are caracteristici particulare, functie de tipul de concurenta
specific pietelor pe care opereaza firmele (concurenta perfecta,monopolul
,oligopolul). Tot demersul in teoria producatorului presupune formularea intrun obiectiv la nivelul fiecarei firme si anume maximizarea profitului.
Macroeconomia- abordeaza aspectele de ansamblu ale functionarii
mecanismului economic,analizand modul de functionare al diverselor piete
(piata monetara,financiara, p. muncii,p. schimburilor internationale), felul in
care aceste piete se echilibreaza, respectiv tipurile de dezechilibre ce se pot
manifesta. Tot la acest nivel se studiaza indicatorii macroeconomici de
rezultat,relatia dintre consum, economii, investitii si venit la nivel de natiune
precum si modul de functionare a interventiei guvernamentale la nivelul
macroeconomic, evolutia balantei comerciale si respectiv a balantei de plati.
Modelul de alocare a apartamentelor inchiriate intr-un campus
universitar
Toate apartamentele sunt identice d.p.d.v. al gradului de confort, iar
ceea ce le diferentiaza fiind dintanta la care se afla fata de universitate. Se
porneste de la 2 principii in construirea modelului: principiul optimizarii si pr
echilibrului.
Pr optimizarii: orice persoana tinde sa-si realizeze cea mai buna
structura a consumului pe care si-o poate permite.

Pretul de echilibru se fixeaza acolo unde cantitatea totala ceruta dintrun bun egaleaza cantitatea totala oferita. Deoarece pt optimizarii are un
caracter tautologic modelul se construieste de fapt pe baza principiului
echilibrului. Astfel in prima instanta se doreste determinarea pretului de
echilibru pt inchirierea oricarui apartament in conditii de concurenta
perfecta.
Determinarea cererii pe piata porneste de la preturile maxime pe care
sunt dispusi potentialii chiriasi sa le plateasca pt a inchiria un ap.
In ceea ce priveste oferta, aceasta in cazul general evolueaza in
acelasi sens cu pretul, dar in cazul specific al modelului considerat oferta se
consifera pe termen scurt constata.
Pretul de echilibru al chiriilor pe piata va fi determinat grafic de
intersectia dintre cererea si respectiv oferta totala. Pretul de echilibru se
poate modifica in urmatoarele conditii:
a) cand oferta se modifica( daca creste ,pretul de echilibru scade, analog
scadere)
b) daca unul din apartamente ar fi cumparat. In acest caz p e se modifica
diferit in functie de persoana care ia decizia de cumparare. Daca persoana
era deja chirias,daca decizia vine de la persoane care nu erau chiriasi.
c) Controlul statatal al chiriilor-impunerea unui pret mai redus decat cel de
echilibru va putea rezista doar pe termen scurt deoarece prin subinchirieri
excesive va ajunge la pretul initial
d) Daca o taxa ar fi aplicata fiecarui ofertant de apartament
In cazul unui monopol,maximizarea venitului monopolului va
presupune reducerea ofertei de apartamente pentru a putea practica un pret
mai mare si a obtine un venit superior celui din cazul concurentei perfecte.
Monopolul discriminatoiriu descrie situatia in care ofertantul are posibilitatea
de a impune fiecarui potential consumator sa plateasca exact la nivelul
pretului sau de rezervare.
Distributia apartamentelor este interzisa celei din cazul concurentei directe
dar venitul total obtinut este mai mare decat cel corespunzator.

Teoria consumatorului.
Modelarea comportamentului consumatorului.
Modelul de consum este construit pornind de la ideea consumului a doua
bunuri a caror preturi de piata se cunosc, cunoscut fiind si venitul de care
dispune consumatorul. In acest sens variabilele modelului de consum sunt x1
si x2 care reprezinta cantitatile ce pot fi consumate dintr-un bun,respectiv
din bunul al doilea.
m=venitul consumatorului

Prima etapa in constructia modelului presupune analiza restrictiilor bugetare


pe care trebuie sa si le asume fiecare consumator. Restrictiile bugetare sunt
exprimate cu ajutorul asa numeti ecuatiei bugetare care se calculeaza astfel:
p1x1+p2x2=m
Daca rearanjam termenii ecuatiei bugetare ,astfel incat sa determinam
cantitatea consumata din bunul al doilea ca pe o functie de cantitatea
consumata din primul bun vom avea:
X2=m-px1=m-p1x1
p2
p2
In acest fel se identifica o ecuatie a unei drepte (y=a- bx) in care
termenul m/p2 reprezinta intersectia dreptei cu ordonata iar termenul
p1/p2 reprezinta panta sau inclinatia dreptei.
Intersectiile dreptei bugetului cu axele de coordonate reprezinta cantitatile
maxime ce pot fi consumate din fiecare bun in conditiile in care se cheltuie
intregul venit pe consumul respectivului bun. Aria cuprinsa intre dreapta
bugetului si axele de coordonate s.n set bugetar si acopera toate
posibilitatile de consum in conditiile date de pretul pietei si respectiv de
venitul consumatorilor. Toate seturile de consum de forma x1x2 care se afla
pe dreapta bugetului reprezinta combinatii de bunuri care asigura cheltuiala
integrala a venitului consumatorilor
Panta(inclinatia dreptei bugetului) este data de raportul negativ al
preturilor,semnificatia economica a acestuia fiind data de faptul ca ea
reprezinta raportul in care piata,prin conditiile de pret,permite schimbul
unuio bun cu altul in procesul consumului.
Deplasarea dreptei bugetului-reprezinta grafic modificarea posibilitatilor
de consum ce rezulta ca urmare a modificarii separate sau simultane a
preturilor respective veniturilor.

Influenta taxelor,subventiilor si rationamentelor


asupra
restrictiilor bugetare
Statul ,prin politica sa economica poate inventa in sensul incurajarii
sau descurajarii consumul anumitor bunuri sau servicii,astfel prin intermediul
taxelor statul doreste limitarea consumului anumitor bunuri,pretul acestora
crescand cu valoarea taxei aplicate. Prin aplicarea subventiilor ,statul
incurajeaza stimularea consumului anumitor bunuri, pretul acestora
reducandu-se cu valoarea subventiilor acordate de catre stat. In cazul
rationalizarilor se limiteaza consumul anumitor bunuri , in general in cazul in
care aplicarea de taxe nu a dat rezultat.

a)Taxele pot fi: cantitative sau valorice


Taxele cantitative se aplica in valoare absoluta pretului bunului taxat
ducand la cresterea acestuia si respectiv la reducerea setului bugetar de
consum.
Taxele valorice se aplica in marime procentuala pretului bunului taxat
ducand deasemeni la cresterea acestuia si la reducerea setului bugetar.
b) Subventiile cantitative se aplica in marime absoluta pretului bunului
subventionat ducand la cresterea posibilitatilor de consum,respectiv a setului
bugetar.
Subventiile valorice sunt marimi procentuale aplicate pretului bunului
subventionat ducand la scaderea pretului acestuia si respectiv la cresterea
posibilitatilor de consum.
Prin rationalizare delimiteaza catitativ consumul anumitor bunuri din diverse
motive cum ar fi: politica,seriozitatea privind consumul general al bunurilor
de pe piata
In general masurile de politica economica ce vizeaza consumul nu sunt
promovate separat sau independent,unele fata de altele fiind in general
aplicate ca pachete combinate de masuri pentru a le intari efectele. De
exemplu se poate imagina situatia in care se rationalizeaza consumul din
bunul 1 iar fiecare unitate suplimentar consumata peste nivelul rationalizat
este taxata cu o taxa cantitativa.
Construirea modelului de consum presupune intr-o a doua etapa de consum
analiza si modelarea preferintelor de consum. Studiul preferintelor foloseste
tot un model bidimensionall la doua bunuri pe care consumatorul le poate
ordona conform intensitatii nevoii resimtite pentru fiecare. Se foloseste in
acest caz conceptul de utilitate asociata consumului unui bun, utilitate care
prin definitie masoara satisfactia adusa de consumul fiecarei cantitati dintr-o
categorie. Se face distinctie intre utilitatea totala si utilitatea
marginala,asociate consumului unui bun astfel: utilitatea masoara satisfactia
definita prin consumul tuturor unitatilor dintr-o categorie de bunuri,utilitatea
marginala masoara sporul de satisfactie generat de consumul unei unitati
suplimentare dintr-un bun sau produs.
Grafic relatia de preferinta este exprimata prin asa numitele curbe de
indiferenta. Construirea unei curbe de indiferenta presupune unirea tuturor
seturilor de consum care genereaza aceasi satisfactie sau utilitate
consumatorului. Fiecare curba de indiferenta care corespunde unui anumit
nivel al utilitatii generate prin consum cu mentiunea ca cu cat se deplaseaza
de originea axelor ,cu atat curbele de indiferenta se considera a fi asociate
unor niveluri de utilitate mai ridicate. Matematic curbele de indiferenta sunt
descrise prin functia de utilitate unde se asociaza un numar sau o valoare
fiecarui set de consum,astfel incat seturilor mai preferate in functii li se
aloca: valori mai mari decat seturilor mai putin preferate. In acest fel ,functia
de utilitate serveste scopul de a ordona preferintele de consum pentru a se
putea ulterior determinarea alegerea optima de consum.

Utilitatea totala. Utilitatea margina. Rata


marginala de substitutie
Pornind de la faptul ca utlitatea totala masoara satisfactia resimtita de
un consumator dupa consumul tuturor unitatilor dintr-un bun, aceasta
utilitate fiind descrisa matematic prin functia de tulitate,se poate determina
ulterior doua concepte fundamentale cu care opereaza teoria
consumatorului. UMG a consumului unui bun si respectiv RMG de substitutie
a bunurilor in consum,astfel prin definitie umg masoara modul de satisfactie
sau utilitate generat de consumul unei cantitati suplimentare dintr-un
bun,celelalte consumuri ramanand neschimbate.
Pornind de la definitia utilitatii marginale si urmarind evolutia acesteia ,se
poate observa faptul ca in general,odata cu cresterea consumului din bunul
respectiv utilitatea totala creste,dar in proportii din ce in ce mai mici. Altfel
spus ,pe masura cresterii consumului dintr-un bun Umg scade. Acesta este si
contingutul legii umg descrescande.Cauza principala a acestei descrieri fiind
legata de faptul caci consumul din celalalt bun ramane neschimbat.
Pornind de la umg se poate determina rata marginala de substitutie a
bunurilor in consum,rata care prin definitie masoara proportia cu care
consumatorul este dispus sa schimbe un bun cu altul in procesul
consumului,astfel incat utilitatea totala sa ramana neschimbata.
De mentionat este si faptul ca Rmg de substitutie masoara panta sau
inclinatia unei curbe de indiferenta in orice punct al sau.

Alegerea optima de consum


Combinand analiza restrictiilor bugetare cu cea a preferintelor in consum se
poate determina cea mai buna alegere de consum posibila in conditiile date
ale venitului si respectiv preturilor de pe piata.
Alegerea optima in varianta grafica presupune suprapunerea dreptei
bugetului cu graficul curbelor de indiferenta ce corespund diferitelor niveluri
ale utilitatii.
Alegerea optima din punct de vedere grafic se regaseste acolo unde dreapta
bugetului intalneste ca mai indepartata de origine ,posibil curba de
indiferenta. De fapt punctul de optim este punctul de tangeta dintre dreapta
bugetului si curba de indiferenta.

Conditia de tangeta dintre dreapta bugetului si curba de indiferenta este


descrisa matematic de egalitatea dintre panta dreptei bugetului si panta
curbei de indiferenta in punctul respectiv.
Conditia de optim: -p1/p2=-um1/um2
Formularea problemei de optim care sta la baza determinarii functiei
cererii de bunuri este urmatoarea: max u(x1,x2) a.i p1x1+p2x2=m
Rezolvarea problemei de optim presupune rezolvarea unui sistem de doua
ecuatii cu 2 necunoscute,prima ecuatie fiind data de ecuatia bugetara.

Factorii de infulenta ai cererii de bunuri:


Exista o multitudine de factori care afecteaza evolutia cererii unui bun,cum
ar fi: numarul consumatorilor,asteptarile privind evolutiile preturilor sau
veniturilor,dar cei mai importanti factori,cu impactul cel mai puternic sunt:
Preturile bunurilor si respectiv venitul obtinut de consumator.
Venitul -felul in care cererea unui bun se modifica odata cu evolutia
venitului consumatorului,clasifica bunurile in doua mari categorii:
-bunuri normale (x1) : DX1/Dm>=0
-bunuri inferioare(x1) : Dx1/dm<0
In cazul bunurilor normale cererea se modifica in acelasi sens cu venitul
consumatorului.
In cazul bunurilor inferioare cererea lor se modifica in sens opus modificarii
evolutiei veniturilor. Acestea sunt in general bunuri de calitate inferioara la
care consumatorii renunta in general pe masura cresterii veniturilor lor.
Relatia dintre evolutia venitului si cea a cererii de bunuri poate fi exprimata
cu ajutorul grafic prin doua tipuri de curbe: curba ofertei de venit si curba lui
Engel.
Curba nivelului de trai-descrie relatia dintre evolutia venitului si cea a
cantitatii optim consumate din ambele bunuri. Ea se consituieste unind toate
punctele de optim,adica toate combinatiile optime de consum situate pe
diferite niveluri ale venitului consumatorului. Ea este de panta sau inclinatia
pozitiva,in cazul bunurilor normale si respectiv de panta negativa in cazul
bunurilor inferioare.
Bunurile normale se pot imparti in doua categorii: Bunuri superioare sau
bunuri de stricta necesitate.
In cazul bunurilor superioare cererea evolueaza in masura mai mare decat
venitul.
In cazul bunurilor de stricta necesitate evolutia cererii este mai mica
amploare decat cea a venitului.

Curba lui Engel descrie relatia dintre evolutia venitului si cea a cantitatii de
optim consumata dintr-un bun. Este de panta pozitiva in cazul bunurilor
normale si negativa in cazul bunurilor inferioare.
Pretul bunurilor: felul in care cererea unui bun se modifica in raport cu
pretul acestora clasifica bunurile in doua categorii: bunuri obisnuite si bunuri
GIFFEN.
In cazul bunurilor obisnuite cererea se modifica in sens opus pretului lor.
Bunurile GIFFEN sunt cele a caror cerere se modifica in acelasi sens
cu pretul lor. La origine sunt bunuri inferioare si in momentul in care pretul
unui bun creste, consumatorul resimte acest lucru ca pe o reducere a
venitului sau o putere de cumparare,si cum bunul este unul inferior
reducerea venitului va determina cresterea cererii acestuia. Dx2/Dp2>0
Relatia dintre evolutia cererii si cea a pretului poate fi deschisa grafic
cu ajutorul a doua curbe: curba ofertei de pret sau curba cererii.
Curba ofertei de pret(pret-consum) descrie grafic relatia dintre
evolutia pretului unui bun si evolutia cantitatilor consumate din care doua
bunuri. Ea se construieste unind toate combinatiile sau punctele de optim
corespunzatoare diferitelor niveluri de preturi. In acest fel este de panta
pozitiva in cazul bunurilor obisnuite si respectiv panta negativa in cazul
bunurilor Giffen.
Curba cererii descrie relatia dintre evolutia pretului unui bun si cea a
cantitatilor optime consumate din bunul respectiv. Ea este de panta negativa
in cazul bunurilor obisnuite si respectiv de panta pozitiva in cazul bunurilor
Giffen. Se poate analiza si modul in care evolueaza cererea unui bun ca
urmare a modificarii pretului calculat. In acest caz se poate identifica lipsa de
relatie in care se afla bunurile respective si anume substraturile.

Cererea agregata. Elasticitatea cererii si influenta


asupra venitului.
Pornind de la cerera individuala a consumatorilor determinata cu ajutorul
modelului alegerii optime in consum se poate determina cererea agregata la
nivelul pietei unui bun prin insumarea cererilor individuale.
Elasticitatea cererii descrie masura in care se modifica cererea unui
bun atunci cand se modifica un factor de informare a cererii. Astel daca
cererea se modifica in masura mai mare decat factorul de
informare(pr/venit). Spunem ca cererea este inelastica. Vorbim de cererea cu
elasticitate unitara atunci cand cererea se modifica in aceasi masura ca si
factorul sau de informatii.
Functia cererii poate fi exprimata atat in forma directa cat si in forma
inversa ca si pret care depinde de cantitate. Intotdeauna pentru aceeasi
functie se poate trece si din forma directa in forma inversa,si din forma
inversa in forma directa.
Gradul de elasticitate al cererii poate afecta venitul incasat de producator.
Producatorul obtine venit comercializand cantitatea vanduta in functie de

pretul gradului de elasticitate a cererii,dandu-i informatii cu privire la


gestionarea pretului.
In conditiile cererii elastice producatorul poate obtine un plus de venit
prin cresterea cantitatii produse.
In conditii de cerere inelastica producatorul poate obtine un plus de
venit doar daca reduce cantitatea produsa.Daca se cunoaste functia cererii
agregate data in forma lui directa,se poate determina functia venitului total
si respectiv a venitului marginal .
In conditii de cerere elastica venitul marginal ia valori pozitive iar in
conditiile cererii inelastice ia valori negative.

Teoria producatorului
Analiza comportamentului firmelor pleaca de la ideea ca orice producator
combina in procesul tehnologic mai multi factori de productie/forta de
munca,capital etc pentru a obtine un produs final,adica un bun sau serviciu.
Modalitatile de combinare a factorilor de productie in procesul productiv pot
fi descrise in mod abstract folosind functii matematice denumite functii de
productie. Si in teoria producatorului,ca si in cea a consumatorului ,pentru
simplificarea abordarii se foloseste un model bidimensional considerandu-se
ca un producator combina doar doi factori de productie.
Variabelele modelului sunt notate x1 si x2 reprezentand cantitatile ce
pot fi consumate din functia de productie 1 si 2. Cu y notam canitatea de
produs final obtinuta si cu f (x1,x2).
Prin functia de productie se determina cantitatea maxima de produs
final ce poate fi obtinuta din orice combinatie de factori de productie: x1,x2.
Grafic functiile de productie se reprezinta in IZOCUANTE, o izocuanta
construindu-se prin unirea tuturor combinatiilor de factori de productie,care
genereaza obtinerea aceluiasi nivel al productiei finale.
Pornind de la functia de productie se definesc alte trei concepte
fundamentale in teoria producatorului:
1) Conceptul de productivitate marginala a unui factor de productie
2) Rata tehnica de substitutie a factorilor de productie
3) Randamentul global sau de scara al factorilor de productie
1)- Conceptul de productivitate marginala a unui factor de productie
masoara scorul productiei totale determinat de cresterea cantitatii
consumate din factorul respectiv in conditiile in care ceilalti factori de
productie nu se modifica. De remarcat este faptul ca odata cu cresterea
consumului din factorul de productie variabil ,productia creste dar in proportii
din ce in ce mai reduse. Aceasta din cauza faptului ca ceilalti factoru de
oridyctue sunt mentinuti constanti.

2) Rata tehnica de substitutie a factorilor de productie masoara proportia


in care producatorii sunt dispusi sa schimbe un factor de productie cu altul,in
procesul productiei,fara a afecta productia finala obtinuta. RTS este si panta
sau inclinatia unei izocuante in orice punct al sau.
3) Randamentul global sau de scara al factorilor de productie descrie
proportia in care se modifica productia finala,ca urmare a modificarii
simultane si in aceasi masura a tuturor factorilor de productie.Se definesc in
acest sens tehnologii cu randament de scara crescator,mai mult decat au
facut-o factorii de productie. Exista si tehnologii cu randament de scara
constant in cazul carora productia se modifica in aceasi masura ca si factorii
de productie. Exista si tehnologii cu randament de scara descrescator in
cazul carora productia creste in masura mai mica decat factorii de productie.
Pentru a verifica tipul de randament de scara al unei tehnologii se face
astfel: daca se cunoaste multiplicatorul factorului de productie, se compara
productia finala obtinuta in urma multiplicarii factorilor cu produsul dintre
productia initiala si factorul de multiplicare.

Problema maximizarii profitului si a maximizarii


costurilor in conditiile tehnologice date
Scopul principal al firmelor este in general acela de a obtine cel mai mare
profit posibil in conditiile de productie date de tehnologie,respectiv in
conditiile de preturi practicate pe piata bunurilor produse si pe pietele
factorilor de productie.
Profitul,prin definitie se determina ca diferenta intre incasarile unei firme
prin comercializarea bunurilor produse si cheltuielile determinate de
consumurile de factori de productie reali.
Continuand analiza in cadrul modelului bidimensional ,daca x1,x2 includ
cantitatile de factori de productie, y include cantitatea de productie finala.
Problema maximizarii profitului se pune diferit pe termen lung sau
scurt,considerandu-se ca cel putin un factor de productie este
constant,maximizarea profitului realizandu-se in corelatie cu factorul de
productie variabil.Pe termen lung se considera ca toti facotii de productie
variaza,rezultatul problemei de optim ce vizeaza maximul profitului,ducand
la determinarea functiei cererii de factori de productie care asigura maximul
de profit.
Punctul de optim se regaseste acolo unde firma produce conditiile date
tehnologic de functia de productie( grafic stimulandu-se pe curba functiei de
productie a.i sa obtina cel mai mare profit,adica in pct de tangenta dintre
curba functiei de productie si cea mai indepartata posibil de origine.
Realizarea conditiei de tangenta presupune egalitatea dintre panta dreptei
izoproductive si panta curbei.

Randamentul de scara si evolutia costurilor la nivel


de firma
Tipul de randament de scara ce caracterizeaza tehnologia combinarii
factorilor de productie la nivel de firma,influenteaza modul in care costurile
totale sau pe unitate de produs se modifica astfel:
-in cazul unui randament constant ,evolutia costurilor totale are aceasi
amploare ca si a productiei finale in conditia unui randament de scara
crescator,costurile totale modificandu-se in masura mai mica decat productia
finala.
-in conditiile de randament descrescator evolutia costurilor o depaseste pe
cea a productiei finale.
Functiile costului la nivel de firma: Pornind de la functia costului total se
pot determina diferitele functii ale costului la nivel de firma folosind unul din
criteriile principale de clasificare care ia in considerare modul in care
costurile evolueaza ca urmare a modificarii productiei totale. Folosind aceste
criterii,costurile se impart in doua categorii principale:
1) costuri fixe(care nu se modifica odata cu productia )
2) Costuri variabile(se modifica odata cu productia in acelasi sens dar nu
neaparat in aceasi masura)
In costul final intra in general amortizarea, salariile personalului
administrativ.
In costul variabil intra cheltuielile cu materiile prime,salariile muncitorilor
direct productivi.
Costul marginal-masoara sporul costului total determinat de cresterea
productiei cu o unitate. Cmg se determina ca prima derivata a functiei ct in
raport cu productia.
Costul variabil unitar are tendinta de scadere pentru primele unitati de
bun deoarece la inceputul productiei costul variabil total nu creste in masura
cresterii productiei ci intr-o masura mai mica. De la un anumit nivel al
productiei y,costul variabil unitar incepe sa creasca deoarece costul variabil
total depaseste in evolutia lor cresterea productiei.
Curba costului unitar are o portiune descrescatoare determinata
preponderent de descresterea continua a costului final unitar pe masura
cresterii productiei si o componenta crescatoare determinata de cresterea
costului variabil uniotar pe masura cresterii productiei.
De remarcat este faptul ca valoarea produsului la care costul variabil
unitar atinge minimul este mai redus decat valoarea productiei care
minimizeaza costul unitar.
Costul marginal isi atinge minimul la un nivel de productie y mai mic
decat cele corespunzatoare minimului costului variabil unitar si costului
unitar si in plus curba costului marginal intersecteaza curbele costului
variabil unitar respectiv costului unitar in punctul acestora de minim. Aceasta

evolutie a costului marginal demonstreaza faptul ca in general marimea


marginala trage dupa ea marimea unitara.

Oferta totala de ramura


Oferta individuala a firmelor -determinata pe baza rezolvarii
problemei de maximizare a profitului.
Oferta totala la nivelul unei ramuri sau industrii se determina prin
insumarea ofertelor individuale a firmei.
Daca se cunoaste aceasta oferta totala la nivelul ramurii si de asemeni
cererea totala se poate determina pretul de echilibru ce se va practica la
nivelul ramurii respective. In functie de acest pret si in functie de costul
fiecarei firme,pot exista trei situatii in care s-ar putea afla orice firma ce
opereaza in conditii de concurenta perfecta.
In functie de raportul de marime in care se afla pretul de echilibru
practicat la nivelul de ramura si la nivelul pretului care permite firelor ce
poate opera in cadrul industriei respective fara a inregistra pierderi in
conditiile cererii totale ale pietei.
Pretul de echilibru rezultat din intersectia fiecarei curbe a ofertei cu
curba cererii in comparatie cu pretul care asigura obtinerea de profituri
pozitive este cel care da informatii cu privire la numarul maxim de firme
pozitive ce pot opera in cadrul industriei respective. Astfel atata timp cat
acest pret de echilibru este mai mare decat pretul corespunzator ,echivalent
minimului costului ,exista loc pe piata in cadrul valorii respective pentru mai
multe firme. Cand pretul de echilibru ajunge sub acest nivel,industria nu mai
primeste alte firme. POt aparea in cadrul industriei maxim 3 firme fara
inregistrarea de pierderi.
Echilibrul general pe piata cu concurenta perfecta:
La nivelul pietei unui bun sau serviciu ,avand in vedere pe deoparte
cererea totala (agregata) determinata pe baza algoritmului alegerii optime
de consum si pe de alta parte oferta totala determinata cu ajutorul problemei
maximizarii profitului, se pot determina in conditii de echilibru general atat
pretul de echilibru,cat si cantitatea totala tranzactionata pe piata.
Pretul de echilibru- cel mai bun compromis intre interesele
divergente ale cererii respective. Astfel el este in acelasi timp cel mai mic
pret pe care rusesc sa-l plateasca consumand in conditiile ofertei date si cel
mai mare pret pe care reusesc sa-l incaseze ofertantii in conditiile cererii
date pe piata. De aceea se spune ca pretul de echilibru are o determinare
unica in sensul ca orice alt nivel de pret,situat deasupra sau sub nivelul
pretului de echilibru,va evolua in final catre nivelul pretului de echilibru.

In acest caz ofertantii care realizeaza ca nu-si pot vinde toate


produsele la acest nivel de pret,vor fi tentati sa reduca pretul pana la nivelul
pretului de echilibru.
Pentru determinarea pretului de echilibru si respectiv cantitatii totale
tranzactionate in conditii de echilibru egaleaza functiile cererii si ofertei
totale la nivelul pietei, functii exprimate fie in forma directa,fie in forma
inversa.

Cazuri particulare de echilibru in conditii de


concurenta perfecta
Aceste cazuri sunt descrise de gradul de elasticitate a ofertei distingandu-se
cazul ofertei perfect inelastice,respectiv cel al ofertei perfect elastice.
Cantitatea de echilibru depinde integral de conditia ofertei,iar preturile
de echilibru depind mai ales de conditia cererii,astfel daca cererea creste
pretul echilibru creste,iar daca cererea scade ,pretul de echilibru scade.
Pretul de echilibru este determinat integral de conditiile ofertei,iar
cantitatea de echilibru,de conditiile cererii (cantitatea evoluand in acelasi
sens cu cererea)
Concurenta imperfecta:
Modelul concurentei perfecte este unul de piata ideala ,foarte rar intalnit,cel
mai frecvent intalnite fiind diversele situatii care nu verifica conditiile
concurentei perfecte. (multitudinea consumatorilor pe piata)
Un prim model de concurenta imperfecta este reprezentat de
monopol.Aceasta descrie situatia existentei unei singure firme ofertante pe
piata unui bun,firma ce nu se va conforma pretului de echilibru si va tinde sa
isi fixeze propriul pret,astfel incat sa-si maximizeze profitul.
Cum insa monopolistul se adreseaza unei anumite cereri pe piata el nu poate
actiona decat asupra uneia din variabele pietei,pret sau cantitate. El poate
fixa pretul lasand la latitudinea consumatorilor sa decida cantitatea ce o vor
consuma dat fiind acel nivel de pret sau poate viza cantitatea oferita lasand
la latitudinea consumatorilor decizia cu privire la pretul pe care sunt dispusi
sa il plateasca.
In oricare dintre cele doua situatii rezultatul este un pret mult mai
mare decat in conditiile concurentei perfecte si o cantitate tranzactionata
mult mai mica decat in cazul concurentei perfecte.
Decizia de oferta a firmelor in conditie de monopol se bazeaza pe
acelasi obiectiv al firmelor de a-si maximiza profitul.

S-ar putea să vă placă și