Sunteți pe pagina 1din 18

www.referat.

ro

Probele i mijloacele de prob


n procesul penal

1. Noiuni generale
n dreptul penal, informaiile pe care le furnizeaz o prob prin coninutul su nu
pot fi administrate dect prin intermediul unor mijloace prevzute de Codul de procedur
penal, denumite mijloace de prob.
Probele reprezint acele elemente de fapt, realiti, ntmplri, mprejurri care
datorit relevanei lor informative servesc la aflarea adevrului i la justa soluionare a
cauzei penale. Probele sunt entiti extraprocesuale (exist n afara procesului penal), care
privesc ns obiectul acestui proces (fapta i fptuitorul la care se refer procesul), iar
prin administarea lor n desfurarea procesului penal capt caracter procesual.
2. Notiunea si importanta mijloacelor de proba in procesul penal
Mijloacele de proba reprezinta mijloacele prevazute de lege prin care se
constata elementele de fapt ce pot servi ca probe n procesul penal. Practic,
informatiile pe care le contine o proba - referitoare la existenta sau inexistenta
infractiunii, la identificarea persoanei care a savarsit-o, vinovatia sau nevinovatia
acesteia si la cunoasterea tuturor mprejurariior necesare pentru aflarea adevarului pot fi folosite n procesul penal doar prin anumite activitati prevazute de legiuitor
pentru descoperirea lor.
Aceste activitati legale sunt mijloacele de proba, prin care se descopera, sau
se administreaza probele n procesul penal334.
Din definitive enuntate mai sus, se observa ca mijloacele de proba nu se
confunda cu probele, acestea din urma putand fi obtinute si administrate doar prin
mijloace de proba.
Actuala legisiatie procesua! penaia romana contine, n art. 64 C. pr. pen., o
enumerare limitativa a mijloacelor de proba: declaratiile nvinuitului sau ale
inculpatului; declaratiile partii vatamate; aie partii civile si ale partii responsabiie
civiimente; declaratiile rnartorilor, nscrisurile, nregistranle audio sau video,
fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnicostiintifice,
constatarile rnedico-legaie si expertizele.

Privitor la caracterul limitativ sau complet al enumerarii mijloacelor de proba


n art. 64 C.pr.pen., au existat, n doctrina, si alte opinii.ln acest sens, s-a exprimat
opinia ca enumerarea realizata de legiuitor n art. 64 C.pr.pen., este numai
exemplificativa, neputand fi excluse probele indirecte, care sunt prezumtiile sj
indiciile.
Argumentandu-se teza caracterului exemplificativ al enumerarii prevazul de
art. 64 C.pr.pen., se sustine ca respingerea caracterului exemplificativ ar nsemna
acceptarea unui punct de vedere formalist, care limiteaza mijloacele de proba la care
pot recurge organele judiciare pentru decoperirea adevarului, ceea ce ar constitui o
ncalcare a principiilor aflarii adevarului si a libertatii probelor. In ceea ce ne
priveste, consideram ca, din contra, legiuitorul modern a recurs la modalitatea unei
enumerari complete a mijioacelor prin care pot ft obtinute probele n procesul penal,
tocmai pentru a asigura respectarea riguroasa a principiului aflarii adevarului si
pentru eliminarea eroriior si abuzurilor judiciare. Recent, m literatura de
specialitate, s-a exprimat opinia ca, prin modificarea intervenita prin Legea nr
281/2003, referitor la art. 911C.pr.pen., s-a urmarit si realizat o completare a
mijioacelor de proba cu interceptarile audio sau video, nsa" s-a omis sa se puna de
acord aceasta completare cu textui art. 64 C.pr.pen., care enumera mijloacele de
proba. Exprimandu-se convingerea ca suntem n prezenta unei simple omisiuni, s-a
argumentat ca, m raport de titlul sectiunii a V a, care poarta denumirea Jnterceptarile
si nregistrariie audio sau video" si de continutul redactarii art. 911C.pr.pen., trebuie
admis ca, n realitate, a fost amendat art. 64 C.pr.pen., m sensul adaugarii acestui
nou mijloc de proba.
Asa cum este stiut, prezumtiile legale constituie o dispensa de proba, iar cele
judiciare pot servi ca argumente rationale pentru a demoristra valabiiitatea celor
rezultate dintr-o proba. Indiciile nu pot constitui mijloace de proba, pentru c a ele
sunt simple surse de banuiala, care pot fi folosite pentru a se ncepe o activitate de
cautare si strangere a probeior.
3. Loialitatea n obtinerea mijloacelor de proba
O noutate istorica n reglementarea noastra procesual penala a intervenit prin
Legea nr. 281/2003, care, n textul art. 64 C.pr.pen., privitor la mijloacele de proba,
a introdus un nou alineat, care prevede ca mijloacele de proba obtinute in mod ilegal
nu pot fi folosite n procesul penal.
Justificarea si ratiunea acestui nou text trebuie cautata si si gaseste sursa n
necesitatea de a se asigura garantii reale pentru descurajarea si evitarea oricaror
metode si practici abuzive sau de incompetent a ori de superficialitate n obtinerea
mijioacelor de proba.
Acest nou text exprima, n opinia noastra, prin locul n care a fost asezat si
prin continutul sau, un nou principiu, care sta ia baza activitatii de probatiune si care

va trebui sa guverneze aceasta activitate: principiul loialitatii in obtinerea


mijioacelor de proba.
Acest principiu decurge, n mod evident, prin modul de formulare, prin
continutul sau si prin efectele nerespectarii sale, din principiul fundamental a!
legalitatii procesului penal. Pentru interpretul teoretician si practician, acest text,
intrat n vigoare la 1 ianuarie 2004, trebuie sa reprezinte momentul unei evolutii
calitative, obligatorii n dificila activitate de descoperire, strangere si administrare a
probelor, evolutie impusa de necesitatea armonizarii legislatiei noastre procesual
penale cu cea europeana.
Textul art. 64 alin. 2 C.pr.pen. obliga organele judiciare la cunoasterea
riguroasa a dispozitiilor Iegale privind modul de obtinere a fiecarui mijloc de proba
si la respectarea stricta a procedurii prevazuta de lege n activitatea practica de
cautare, descoperire, strangere si administrare a probelor.
Nesocotirea, nerespectarea sau ncalcarea dispozitiilor prevazute de lege
pentru obtinerea oricarui mijloc de proba dintre cele aratate n alin. 1 al art. 64
C.pr.pen. atrage invalidarea mijlocului de proba. Din continutui textului art. 64 alin.
2 C.pr.pen., consideram ca rezulta, n mod clar si categoric, urmatoarele:
- orice mijloc de proba, dintre cele enumerate de art. 64 alin 1
C.pr.pen., obtinut prin nesocotirea, nerespectarea sau ncalcarea dispozitiilor
prevazute de lege atrage lipsa de valoare probatorie a acestuia si imposibilitatea
folosirii lui in procesul penal.
In opinia noastra, prin acest text a! art. 64 C.pr.pen., legiuitorui a introdus o
noua sanctiune procesuala specifica, care actioneaza si are efectele nulitatii
absolute. Este suficient sa se dovedeasca ca mijlocul de proba (declaratja
nvinuitului sau inculpatului, a martorului, nregistrarea audio-video, expertiza, etc.)
a fost obtinuta prin ncalcarea dispozitiilor care reglementeaza modul de obtinere a
acesteia pentru ca acestea sa fie lipsit de valoare probatorie, cu consecinta de a nu
putea fi folosit n procesul penal, fara a fi necesara dovada producerii vreunei
vatamari.
- n cazul n care obtinerea mijlocului de proba este facuta prin exercitarea de
violente, presiuni, amenintari ori aite constrangeri, prin promisiuni sau ndemnuri
sunt ncalcate si dispozitiile art. 68 C.pr.pen., care interzic violenteie, amenintarile,
orice alte mijloace de constrangere, promisiunile si ndemnurile n scopul obtinerii
de probe, situatie n care, pe langa sanctiunea procesuala a invalidarii mijlocului de
proba, va putea fi atrasa si raspunderea penala pentru infractiunile prevazute de art.
266, 267, 2671, 268 C.pen.
Exprimarea legiuitorului ,,nu pot fi folosite n procesul penal" impune
concluzia ca atunci cand, ntr-o cauza penala, se constata ca un mijloc de proba a
fost obtinut cu ncailarea legii, consecinta este excluderea aceiui mijloc de proba din
rindul probelor ce pot constitui suportul probator al unei solutii.

4. Clasificarea mijloacelor de proba


In literatura juridica mijloacele de proba au fost clasificate n: mijloace orale
(declarable partilor); sense (procesele verbale etc.); materiale (corpuriie delicte) si
tehnice (constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele).
Alaturi de aceste categorii de mijloace de proba, exista si cele preconstituite,
create tocmai pentru eventualitatea savarsirii unor fapte prevazute de legea penala
(de exemplu, fisele de amprente digitale pentru identificarea faptuitorilor care au
lasat astfel de urme).
Pentru examinarea mijloacelor de proba, le vom grupa, functie de procedeele
de administrare folosite, n trei categorii:
- declaratii ale partilor si martorilor (procedeul de obtinere fiind in principiu,
ascultarea acestora);
- nscrisuri si mijloace materiale de proba (procedeele de obtinere fiind cercetarea la
fata locului, ridicarea de obiecte si nscrisuri si perchezitia);
- constatarea tehnico-stiintifica, constatarea medico-legala si expertizele.
5. Declaratiile partilor si ale martorilor
A) Declaratiile nvinuitului sau ale inculpatului
a) Notiune. Importanta procesuala a declaratiilor nvinuitului sau ale
inculpatului
Declaratiile nvinuitului sau ale inculpatului facute n cursul procesului
penal, cu privire la fapta care formeaza obiectui cauzei, mprejurarile n care a fost
savarsita, si nvinuirea ce i se aduce constituie un important mijloc de proba care
poate servi la aflarea adevarului si solutionarea unei cauze penale. Data fiind pozitia
procesuala a nvinuitului sau inculpatului n procesul penal - figura centrala,
subiectul primar al procesului penal - declarative acestuia, n ipoteza ca a comis
fapta pentru care este nvinuit, contin si ofera organelor judiciare elemente de fapt,
esentiale cu privire la faptele si mprejurarile a caror cunoastere poate servi la
rezolvarea cauzei. Aceste deciaratii sunt folositoare organelor judiciare, chiar daca
nvinuitul sau inculpatul nu este autorul infractiunii, deoarece sunt de natura a
conduce la constatarea realitatii, adica a nevinovatiei, chiar daca exista probe care
sustin nvinuirea. Relatarile nvinuitului sau inculpatului - fie ca sunt sincere sau nu
- sunt utile organelor judiciare, n ambele situatii, deoarece pot oferi indicii

importante care sa contribuie la aflarea adevarului. In timp ce pentru organele


judiciare, ascultarea nvinuitului sau inculpatului constituie o obligatie, declaratiile
nvinuitului sau inculpatului constituie un drept al acestuia. Acest mijloc de proba
are o dubla functionalitate n procesul penal: pe de o parte, furnizeaza informatiile
necesare aflarii adevarului, iar pe de alta parte, constituie prima modalitate prin
intermediul caruia ele ce urmeaza sa fie tras la raspundere penala si exercita dreptul
de aparare. Ascultarea nvinuitului sau a inculpatuiui in procesul penal are loc,
potrivit actualelor dispozitii ale Codului de procedure penala, in mai multe
momente, ntr-o coerenta strans legata de desfasurarea si evolutia prccesuala, dupa
cum urmeaza: in prima faza, nepublica, nvinuitul sau inculpatu! este ascultat la
inceputul urmaririi penale, n condiliile prev. de art. 70 alin. 2 i 3 C.pr.pen. Privitor
la contjnutui acestor noi dispozitii, la semnificatia si efectele lor, facem trimitere la
sectiunea n care am tratat principiul dreptuiui la tacere.
- nainte de a se propune arestarea preventiva, nvinuitul este mai ntai ascultat n
prezenta aparatorului, potrivit art. 146 alin. 1 C.pr.pen,, iar judecatorul' nainte de a
se pronunta asupra acestei rnasuri are obligatia de a-l asculta pe mvinuit, conform
art. 146 alin. 8 C.pr.pen. nainte de a se propune arestarea preventiva a inculpatuiui,
acesta este ascultat, conform art. 149C,pr.pen., iar judecatorul, n fata careia este
adus, potrivit art. 1491alin. 5 C.pr.pen., l va asculta pe inculpat nainte de a se
pronunta referitor la propunerea de arestare preventiva (aceasta obligatie de
ascultare este prevazuta si de art. 150 C.pr.pen.); inculpatul arestat preventiv este
ascultat de fiecare data, nainte de prelungirea arestarii preventive;
- dupa punerea n miscare a actiunii penale, este chemat si ascultat, potovit art. 237
alin. C.pr.pen.;
-la prezentarea materiaiului de urrnarire penala, potrivit art. 250 C.pr.pen. si art.
255-257 C.pr.pen. In faza de judecata, inculpatul este ascultat n sedinta publica,
potrivit art. 323-325 C.pr.pen. Prin exceptie. urrnarirea penala si judecata se pot
desfasfara fara ascultarea invinuitului si inculpatuiui n situatiile in care se
dovedeste ca acesta este disparut, se sustrage de !a cercetare, ori nu !ocuieste n tara
(art. 327 alin. 4 C.pr.pen.
Incalcarea acestei dispozitii legate p'rivind obligatia de ascultare a
nvinuitului - n momente esentiale din desfasurarea procesului penal - atrage
sanctiunea nulitati*, iar hctararea pronuntata ntr-o asemenea cauza nu poate fi
legala si temeinica.
Declaratiile nvinuitului sau incuipatuiui desi au un rol important n aflarea
adevarului - nu mai au pozitia de ,,regina probelor", marturisirea sau recunoasterea
nemaifiind suficiente pentru o condamnare. Chiar daca nvinuitul sau inculpatul
recunoasje fapta, organele judiciare sunt obligate sa stranga probe atat n favoarea
cat si n defavoarea lui, pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub
toate aspectele (art. 202 alin. 1 C.proc.pen).
b) Procedura obtinerii declaratiei nvinuitului sau inculpatului

Declarative nvinuitului sau inculpatului sunt obtinute de crganele judiciare


n cadrul unei activitati procesuale complexe, marcata de momente strict
reglementate de lege,
Obtinerea declaratiilor nvinuituiui sau inculpatului se realizeaza prin trei
procedee probatorii: prezentarea unei deciaratii cu privire la nvinuirea ce i se
aduce; ascultarea sa si confruntarea. Dintre acestea, cel mai des utilizat este
ascultarea nvinuitului sau inculpatului, care constituie o obligatie pentru organele
judiciare, atat n faza de urmarire penala cat sj n faza de judecata. Indiferent de faza
procesului penal, ascultarea nvinuitului sau inculpatului se face de regula la sediul
organului judiciar. Daca nvinuitul sau inculpatul se gaseste n imposibilitate de a se
prezenta pentru a i ascultat, organul judiciar l va asculta la locul unde se afia.cu
exceptia cazurilor n care legea prevede altfel. Ascultarea invinuitului sau
inculpatului cuprinda doua etape, marcate de reguii specifice fiecarui organ judiciar
si procedee tactice criminalistice.
Prima etapa - cea prealabiia - este consacrata cunoasterii datelor personale
ale nvinuitului sau inculpatuiui. Potrivit art. 70 alin. 1 C.proc.pen., nainte de a fi
ascultat, mvinuitul sau inculpatui este intrebat cu privire la nume, prenurne, porecla,
data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenie, studii, situatia
militara, ocupatie, adresa, antecedents penale si alte date pentru stabilirea situatiei
sale personate.
In alin. 2 al art, 70 C.pr.pen, sunt reglementate prlmele obligatii pe care le au
organele judiciare Tn aceasta etapa:
1. de a aduce la cunostinta fnvinuitului sau inculpatului fapta care formeaza obiectul
cauzei: de a-i aduce la cunostinta dreptul de a avea tin aparator.
Aceste texte, introduse n urma ultimelor modificari ale C.proc.pen.
reitereaza obligatia organelor judiciare, prevazute n art. 6 alin. 3 C.proc.pen. , de a
ncunostinta, de indata si mai inainte de a-l audia, pe nvinuit sau pe inculpat despre
fapta pentru care este cercetat, ncadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure
posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii;
2. de a-i aduce la cunostinta dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se
totodata atentia ca ceea ce declara poate fi folosit mpotriva sa. Prin reglementarea
acestei obligatii, s-a instituit ,,dreptul la tacere", prevazut si n legislatia unor tari
occidentale. Folosirea acestui drept, de catre nvinuit sau inculpat,de a refuza sa faca
declaratii, nu mai poate fi considerata o mprejurare interpretabila n defavoarea sa ,
cum era n vechea reglementare. In legatura cu continutul, semnificatia si efectele
dreptului la tacere, facem trimitere la sectiunea n cadrul careia am tratat principiul
dreptului la tacere. Daca nvinuitul sau inculpatul da o declaratie, i se pune n vedere
sa declare tot ce stie cu privire la fapta si la nvinuirea ce i se aduce n Iegatura cu
aceasta (art. 70 alin. 2 C.proc.pen). In ultimul moment a! acestei etape prealabile,
nainte de a-! asculta, organul de urmarire penala i cere nvinuitului sau
inculpatului, daca acesta a consimtit sa dea o declaratie, sa scrie personal declaratia,

cu privire la nvinuirea ce i se aduce. Aceasta dispozitje priveste numai faza


urmaririi penale si nu este obligatorie pentru nvinuit sau inculpat. In cazul n care
refuza sa dea declaratia scrisa sau nu poate sa scrie, se va face mentiune n
procesuLverbal de ascultare.
A doua etapa este consacrata ascultarii propriu-zise. n art. 71 alin. 1 si 2
C.proc.pen, sunt stabilite reguli tactice de luare a declaratiilor, n sensul ca fiecare
nvinuit sau inculpat este ascultat separat. Pentru faza de urmarire penala, textul
nscrie o regula tactica specifica, potrivit careia invinuitui sau inculpatul este
ascultat fara sa fie de fata ceilalti invinuiti sau inculpati in cauza. Spre deosebire de
urmarirea penala, n faza de judecata. instanta asculta pe inculpati n prezenta
tuturor, cu exceptia situatiilor cand n interesul cauzei este necesara ascultarea lor
separat. Pentru garantarea dreptului la aparare. legea prevede obligativitatea citirii
declaratiilor luate separat si celo/lalti inculpati (art. 324 aiin. 3 C.proc.pen.).
Invinuitul sau inculpatui este lasat, mai ntai, sa declare tot ce stie n cauza.
Declaratia lui este o expunere libera asupra a ceea ce stie cu privire la fapta care
face obiectul cauzei si la ceea ce poate obiecta cu privire la nvinuirea ce i se aduce
n Iegatura cu acea fapta. Libera expunere presupune pe de o parte, interdictia
pentru organul judiciar de nu-l ntrerupe pe nvinuit sau pe inculpat, decat atunci
cand se ndeparteaza de la subject, iar, pe de alta parte, interdictia de a se citi sau a i
se reaminti declarable pe care ie-a dat anterior n cauza, iar pentru nvinuit sau
inculpat, interdictia de a prezenta sau citi o declaratie scrisa de mai nainte (art. 71
alin. 4 si 5 C.proc.pen.). Ratiunea acestei expuneri libere consta n aceea ca aceasta
implica spontaneitate, caracter care ar disparea daca s-ar permite apelarea la
declaratii anterioare. Aceasta regula de ordin tactic nlatura posibilitatea pentru
nvinuit sau inculpat de a evita contradictiile si nepotrivirile dintre declarable date
succesiv. Legea prevede nsa ca nvinuitul sau inculpatul se poate servi de msemnari
asupra amanunteior greu de retinut (cifre, date tehnice etc.). Dupa terminarea
expunerii libere, nvinuitului sau inculpatului i se pot pune ntrebari cu privire la
fapta care formeaza obiectul cauzei, la mvinuirea ce i se adduce si cu privire la
probele pe care ntelege sa le propuna (art. 72 C.proc.pen.). Intrebarile organului
judiciar pot servi fie la completarea si precizarea celor relatate, fie la verificarea sau
clarificarea celor declarate.
Specificul fazei de urmarire penala consta in aceea ca ntrebarile pot fi puse
numai de organele de urmarire penala, spre deosebire de faza de judecata, n care
inculpatului i se pot pune ntrebari, prin intermediul presedintelui completului de
judecata, de catre ceilalti membri ai completului, de procuror, parti, coinculpati si
aparatorul inculpatului ascultat. Pentru a putea fi folosite In cadrul procesului penal
si pentru a se retine cu fidelitate declarable invinuitului sau inculpatului, legea
prevede ca acestea sa fie consemnate in scris. Actuala reglementare a Codului de
procedura penala instituie nca o garantie a respectarii legalitatii in administrarea
acestui mijloc de proba, prin dispozitia nscrisa in art. 73 alin. 1 teza a doua: in
fiecare declaratie se vor consemna ora nceperii si ora ncheierii ascultarii
nvinuitului sau inculpatului.

Declaratia scrisa se citeste nvinuitului sau inculpatului, iar daca cere, i se da


sa o citeasca. Cand este de acord cu continutul ei, o semneaza pe fiecare pagina si la
sfarsit. Daca nu poate sau refuza sa semneze se face mentiune in declaratia scrisa.
Atunci cand revine asupra unei declaratii sau are de facut completari, rectificari sau
precizari, acestea se consemneaza si se semneaza in aceleasi condifii (art. 73
C.proc.pen.).
Aceasta dispozitie constituie o importanta garantie procesuala, nvinuitul sau
inculpatul avand astfel posibilitatea de a verifica exactitatea celor consemnate.
Pentru a se conferi caracter oficial declaratiei mvinuitului sau inculpatuiui,
aceasta este semnata de organul de urmarire penala, care a procedat la ascultarea sa,
respectiv de presedintele completuiui de judecata si de grefier, precum si de
interpret, cand declaratia a fost luata prin interpret.
Daca declaratiile nvinuitului sau inculpatului au fost nregistrate audio sau
video - cu conditia ca cel ascultat sa cunoasca aceasta si sa fie asigurate exactitatea
si corectitudinea nregistrarii - relatarile nregistrate se transcriu ntr-un procesverbal, semnat de cel ascultat.
c) Valoarea probatorie a declaratiilor nvinuitului sau inculpatului
Sub aspectul fortei probante a declaratiilor nvinuitului sau inculpatului, n
literature de specialitate si n legislate s-au exprimat diferite opinii, majoritatea fiind
n sensul prevederilor legislatiei noastre procesual penale.
Codul nostru de procedura penala recunoaste o valoare probatorie relativa
declaratiilor nvinuitului sau inculpatului, conditionata de existenta altor probe care
sa confirme veracitatea lor. In art. 69 C.proc.pen. se prevede ca declaratiille
nvinuitului sau ale inculpa-tului pot servi la aflarea adevarului numai n masura n
care sunt coroborate cu fapte si mprejurari ce rezulta din ansamblul probelor
existente n cauza.
Drept urmare, simpla recunoastere a savarsirii faptei, fara a fi sustinuta de
alte probe, nu are forta probanta sj deci, nu va putea sta la baza unei hotarari de
condamnare. De aceea, chiar n ipoteza n care nvinuitul sau inculpatul recunoaste
fapta, organul de urmarire penala are obligatia sa descopere si sa stranga probele
riecesare pentru aflarea adevarului.
Declaratia nvinuitului sau inculpatului este divizibila si retractabila.
Divizibilitatea declaratiei nvinuitului sau inculpatului nseamna posibilitatea
organelor judiciare de a considera ca adevarata numai acea parte din declaratie care
se coroboreaza cu toate celelalte probe si de a nlatura ca neadevarata partea din
declaratie care nu este confirmata de ansamblul probelor.
Retractibilitatea nseamna posibilitatea nvinuitului sau inculpatului de a
reveni asupra unor declaratii date anterior si de a face relatari contrare. Intrucat
legea nj prevede o ordine de prioritate, daca exista doua declaratii contradictorii
crganjl judicia^ va apreda ca adevarata si va retine, motivat, numai acea dec'aratie
care se coroboreaza cu alte probe existente n cauza.

Declaratiile nvinuitului sau inculpatului pastreaza caracterul relativ si atunci


cand se refera la un convinuit sau coinculpat , fiind necesar sa fie confirmate de
ansambiul prcbelor administrate n cauza.
Valoarea probatorie relative a declarator nvinuitului si inculpatului a fost
explicate n doctrina, n principal, prin interesul acestuia de a nu spune adevarul, n
scop de aparare sau din diverse alte motive.
Psihologia judiciara a evidential, sub acest aspect, sj alte explicatii
concludente. Astfel, s-a aratat, printre altele, ca si n situatia n care Jnfractorul
doreste sincer a reda exact toate mprejurarile n care a savarsit infractiunea, poate
totusi comite unele erori datorate irnperfectiunii simturilor si mai ales surescitarii
nervoase din timpul savarsirii infractiunii, care, n general, scad evaluarea
perceperii.
B) Declaratiile partii vatamate, partii civile si ale partii responsabile civilmente
a) Notiune
La stabilirea adevarului ntr-o cauza penala, declarable partii vatamate, partii
civile si ale partii responsabile civilmente pot constitui importante surse de
informatii cu privire la fapta, la persoana faptuitorului, la mprejurarile n care s-a
savarsit fapta. la prejudiciu etc. In doctrina, au fost date si alte explicatii privitor la
valoarea probatorie relativa a acestui mijloc de proba. Astfel, printre altele s-a aratat
ca ,,victima este rnartorul care poate oferi cele mai putine garantii de veridicitate n
relatarile ei, chiar si in cazul celei mai bune credinte. Faptul ca in momentul
savarsirii actului infractional victima este supusa unor stari deosebit de puternice,
face ca perceperea actului si ntiparirea lui sa se faca in conditiile unei reduse
posibilitati de activitate corticala constienta si controlata Deci, n cazul optim vom
avea numai serioase lacunozitati perceptive si in consecinta si memoriale... La toate
acestea se mai adauga coeficientui de denaturare determinat de afectivitatea,
sugestibilitatea, imaginatia si de personalitatea victimei.
In consecinta, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii
responsabile civilmente facute n cursul procesuiui penal pot servi la aflarea
adevaruiui numai n masura n care sunt coroborate cu fapte sau mprejurari ce
rezulta din ansamblul probelor existente in cauza (art, 75 C.proc.pen.).
C) Declaratiile martorilor
a) Calitatea de martor in procesul penal

Declaratiile martorilor reprezinta unul din mijloacele de proba cel mai


frecvent folosite pentru doveditea faptelor si imprejurarilor care formeaza obiectul
probatiunii si utile in solutionarea cauzei penale.
Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate, desi deosebit de important,
acest mijloc de proba este, adesea, foarte subred, din cauza multiplilor factori care
actioneaza si altereaza uneori declaratia unui martor (conditiile, mediul de percepere
a faptelor sj mprejurarilor relatate, gradul de cultura, reaua-credinta etc.). De aceea,
organele judiciare trebuie sa adopte mijloace tactice adecvate n obtinerea acestor
mijioace de proba si sa evalueze cu atentie si prudenta gradul lor de veracitate,
Declaratiile martorilor sunt relatarile facute n fata organelor judiciare de
catre persoanele care au cunostinta de natura sa serveasca la aflarea adevaruiui ntrun proces penal. In acceptiunea Codului nostru de procedure penala, martor este
persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura
sa serveasca la aflarea adevarului n procesul penal si este ascultata de organele
judiciare n aceasta calitate (art, 78 C.proc.pen.). Pentru dobandirea calitatii
procesuale de tnartor este necesara ntrunirea urmatoarelor conditii:
- existenta unui proces penal n curs de desfasurare;
- existenta unei persoane fizice care cunoaste fapte si mprejurari de natura sa
contribuie la aflarea adevarului n procesul penal respectiv;
- ascultarea acelei persoane de catre organele judiciare cu privire la faptele si
mprejurarile pe care le cunoaste.
Lipsa uneia din conditjile sus-mentionate va avea drept consecinta nulitatea
declaratiei de martor. Legislatia noastra permite ca orice persoana fizica sa poata fi
ascultata ca martor, indiferent de starea sa fizica (surd, orb, mut) sau psihica (debili
mintali), de varsta (minorul, pana la 14 ani, este ascultat in prezenta unui parinte, a
tutorelui sau a persoanei careia i este ncredintat spre crestere si educare) sau
antecedente personale (cei condarnnati pentru marturie mincinoasa pot fi ascultati ca
martori). In toate aceste
situatii, organele judiciare au sarcina de a aprecia n ce masura declarable date
servesc ia aflarea adevarului n cauza,
De la aceasta regula - ndatorirea de a fi martor - exista unele exceptii, pe
care Ie vom analiza n continuare.
b) Exceptii de la ndatorirea de a fi martor
Nu pot fi ascultate ca martor, ntr-un proces penal, urmatoarele doua
categorii de persoane:
1) persoanele pentru care este interzisa ascultarea ca martori;
2) persoanele care nu sunt obligate sa depuna ca martor.

1) Potrivit art. 79 alin. 1 C.proc.pen,, persoana obligata a pastra secretul profesional


nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele si mprejurarile de care a luat
cunostinta n exercitiui profesiei, fara ncuviintarea persoanei sau a unitatii fata de
care este obligat a pastra secretul.
Interdictia priveste medicii, avocatii, notarii, preotii, precum si alte persoane
care, prin divulgarea secretelor pe care !e-au cunoscut n exercitarea profesiei, ar
putea aduce atingere unor valori sociale importante. De aceea, legea a incriminat
fapta de divulgare a secretului profesional (art. 196 C. pen.). Interdictia de ascultare
a acestor persoane priveste numai faptele si mprejurarile de care au luat cunostinta
n exercitiul profesiei, dobandirea acestor cunostinte din alte surse nu mpiedica
ascultarea. Aceasta interdictie nu este nsa absolute. Exista doua situatii n care
obligate legala privind pastrarea secretului profesional nu opereaza:
- atunci cand persoana fizica sau organizatia fata de care exista obligatia pastrarii
secretului, ncuviinteaza divulgarea acestuia (art. 79 alin. 1 C.pr.pen.);
- daca este vorba de unele cauze care privesc savarsirea unei infractiuni contra
statului sau contra pacii si omenirii. In acest caz, fiind vcrba de iriterese superioare,
ce depasesc pe eel al pastrarii secretului profesional, legea nu numai ca nlatura
obligatia de pastrare a secretului, dar prevede ndatorirea de a aduce secretul la
cunostinta organeior competente. Legea acorda ntaietate calitatii de martor celei de
aparator, cu privire la faptele si mprejurarile pe care acesta le-a cunoscut nainte de
a fi aparator sau reprezentant al vreuneia dintre parti (art. 79 alin. 2 C.pr.pen.).
Persoana vatamata care se constituie pane civila sau participa n proces ca pane
vatamata nu poate fi ascultata ca martor art. 82 C.proc.pen.).
Aceasta interdictie este determinate de pozitia procesuala pe care o au aceste
persoane interesate n solutionarea procesulul n favoarea lor, ntrucat nimeni nu
poate depune ca martor n propria sa cauza (nemo testis ideoneus in re sua).
2) A doua exceptie de la ndatorirea de a fi martor se refera la persoanele care nu
sunt obligate sa depuna ca marturie. Astfel, potrivit art. 80 alin. 1 C.proc.pen., sotul
si rudele apropiate ale nvinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna ca
martori in procesul penal. Rude apropiate sunt, conform art. 149 Cod penal,
ascendentii si descendentii. fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele
devenite astfel de rude prin infiere. Legiuitorul a instituit, din ratiuni de profund
umanism o exceptie relativa de la ndatorirea generala de a fi martor, lasand la
latitudinea sotului si rudei apropiate de a decide daca vrea sa depuna ca martor sau
daca se abtine. In acest sens, organele judiciare sunt obligate sa le aduca la
cunostinta dreptui de a se abtine (art. 80 alin. 2 C.proc.pen.). In situatia n care sotul
sau rudele apropiate consimt sa fie audiate ca martor si fac declaratii mincinoase,
vor raspunde pentru savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa.
c) Obligatiile si drepturile procesuale ale martorilor
Persoana chemata n calitate de martor n fata unui organ judiciar are anumite
obligatii procesuale:

- sa se nfatiseze la locul, ziua si ora aratate n citatie (art. 83 C.proc.pen.). Lipsa


nejustificata a martorului de la chermarea n fata organelor judiciare se sanctioneaza
cu amenda judiciara ntre 1.000.000 lei si 10.000,000 lei (art. 198 pet. 3 lit. a
C.proc.pen.), iar n caz de repetare, se va recurge la aducerea sa silita (art. 183 alin.
1 si 327 alin. 5 C.proc.pen.). Daca neprezentarea este justificata de imposibilitatea
de deplasare (infirmitate, stare de arest etc.), organeie judiciare l vor audia pe
martor la locul unde se afla;
- sa declare tot ce stie cu privire la faptele si mprejurarile asupra carora este
ntrebat,
Daca martorul refuza sa faca declaratii pe motiv ca nu stie nimic in cauza,
desi cunoaste mprejurari esentiale. savarveste infractiunea de marturie mincinoasa
(art. 260 C. pen.).
- sa declare adevarul cu privire la faptele si mprejurarile esentiale ale cauzei.
Aceasta obligatie decurge si din incriminarea In Codul penal a faptei rnartorului de
a face afirmatii mincinoase (art. 260 C. pen,). Inainte de a declara - atat m faza de
urmarire penala, cat si n cea de udecata -, martorul trebuie sa depuna un juramant,
conform art. 85 C.proc.pen., iar daca depozitiile sale nu corespund adevarului,
savarseste infractiunea de marturie mincinoasa. Daca martorul are cunostinte despre
faptele si mprejurarile cauzei, dar refuza sa fie ascultat ca martor, savarseste
infractiunea de omisiune a ncunostiintarii organelor judiciare (art. 265 C. pen.) sau
cea de avorizare a infractorului (art. 264 C. pen.), dupa cum mprejurarile pe care le
cunoaste, dar refuza sa le declare, sunt in favoarea sau n defavoarea inculpatului.
Drepturile procesuale ale martorilor constau n urmatoarele:
- dreptul de a fi protejat mpotriva violentelor sau amenintarilor care s-ar putea
exercita asupra a n vederea obtinerii de declaratii (art. 68 C.proc.pen.);
- dreptui de a refuza sa raspunda la ntrebarile care nu au legatura cu cauza;
- dreptui de a solicita consemnarea exacta sj completa a declaratiei facute, asa cum
crede ca este reala t. 86 raportat la art. 73 C.proc.pen.);
- drepturi patrimoniale, vizand restituirea cheltuieiilor efectuate cu deplasarea,
ntretinerea si cazarea sa, precum si plata unei sume corespunzatoare venitului pe
timpul cat a lipsit de la serviciu pentru a-sj ndeplini obligatia de rnartor (art. 190
C.proc.pen.);
- un alt drept al rnartorului, introdus n urma modificarilor C.proc.pen. prin Legea
nr. 281/2003, se refera la protectia datelor sale de identificare, atunci cand exista
probe sau indicii temeinice ca prin declararea identitatii sale reale sau a localitatii de
domici!iu ori resedinta, iar fi periclitata viata, integritatea corporala sau iibertatea
lui ori a altei persoane (art. 861 alin. 1 C.proc.pen.).
In aceste situatii, rnartorului i se atribuie o alta identitate sub care sa apara n
fata organului judiciar. Aceasta masura poate fi dispusa de catre procuror, in cursu!
urmaririi penale, iar, n cursul judecatii, de instanta, la cererea motivata a

procurorului, rnartorului sau a oricarei alte persoane ndreptatite. Datele despre


identitatea reala a rnartorului se consemneaza ntr-un proces-verbal, care va fi
pastrat, la sediui parchetului sau la sediu! instantei, ntr-un loc special, in plic
sigilat, n conditii de maxima siguranta.
d) Procedure de ascultare a martorilor
Activitatea procesuaia de ascultare a martorilor este reglementata, diferit,
peniru faza de urmarire penala si pentru faza de judecata.
In cursul urmaririi penale organele de urmarire penala sunt obligate sa
asculte ca martor persoanele aratate prin plangere sau denunt ori determinate prin
investigatiile facute de aceste organe. Martorii ascultati in cursul urmaririi penale si
indicati In rechizitoriul procurorului sunt reaudiati in faza de judecata. La
propunerea procurorului sau a partilor, instanta poate dispune ascultarea si a altor
martori.
Procedura de ascultare a martorilor cuprinde trei etape
1. In prima etapa, se desfasoara procedura prealabila de stabilire a identitatii
martorului,
acesta fiind Intrebat despre nurne, prenume, varsta, adresa si ocupatie.
In caz
de ndoiaia cu privire la identitatea martorului, aceasta se stabiles.te prin once
mijloc de proba (acte de identitate, martori etc.)
Se verifica apoi daca martorul are vreun interes in cauza, organul judiciar
avand obligatia de a ntreba pe martor daca este sot sau ruda a vreunei parti si in ce
raporturi se afla cu aceste, precum si daca a suferit vreo paguba prin nfractiune (art.
84 C.prcc.pen.). In ipoteza n care martorul este sot sau ruda apropiata a nvinuitului
sau inculpatului, organul judiciar trebuie sa-i aduca ia cunostinta faptul ca nu este
obligat sa depuna marturie.
2. A doua etapa, anterioara ascuitarii propriu-zise priveste formalitatea depunerii
juramantului prevazut n art. 85 C.proc.pen. - ,,Jur ca voi spune adevarul i nu voi
ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!" -, tinand mana pe cruce
sau pe Biblie. Referirea la divinitate din formula juramantului se schimba potrivit
credintei religioase a martoruiui. Martoru! fara confesiune va jura ,,pe onoare si pe
constiinta" ca va spune adevarul si nu va ascunde nimic din ceea ce stie. Martorii
care nu depun juramantui din motive de constiinta sau confesiune, vor rosti
urmatoarea formula: ,,Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din
ceea ce stiu". Situatiile mentionate se retin de organul judiciar pe baza afirmatiilor
facute de martor.
Dupa depunerea juramantului sau a rostirii formulei prevazute de lege,
martorului i se atrage atentia ca, daca nu va spune adevarul, savarsete infractiunea
de marturie mincinoasa. Declaratia n care se consemneaza depozitia martorului
trebuie sa cuprinda si mentiunea referitoare la depunerea juramantuiui. Minorul care

nu a mplinit 14 ani nu depune juramant, nsa i se atrage atentia asupra obligatiei de


a spune adevarul.
3) A treia etapa consta n ascultarea rnartorului asupra faptelor si mprejurarilor pe
care le cunoaste n cauza.
Potrivit art. 86 alin. 1 C.proc.pen., martorului i se aduce la cunostinta
obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele si mprejurarile pentru dovedirea carora
a fost propus ca martor, dupa care i se cere sa declare tot ce stie cu privire ia
acestea.
Dispozitiile privind tactica ascultarii nvinuitului sau inculpatului sunt
aplicabile si martorului. Martorul este lasat mai ntai sa declare tot ce stie cu privire
la fapta si faptuitor. Ascultarea martorului nu poate ncepe cu citarea sau amintirea
declarator date anterior n cauza. Dupa ce a terrninat relatarea libera, martorului i se
pot pune ntrebari cu privire la faptele si mprejurariie ce trebuie dovedite n cauza,
la persoana partilor, precum si n ce mod a luat cunostinta despre cele declarate.
Intrebarile pot fi de precizare a unor date, de completare a relatarilor sau de
verificare a sinceritatii sau exactitatii relatarilor facute.
Relatarile martorului sunt consemnate ntr-o declaratie scrisa, care i se citeste
martorului sau, la cererea acestuia, i se permite sa o citeasca personal.
Daca este de acord cu continutu! declaratiei, martorul o semneaza pe fiecare
pagina si la sfarsit, iar cand nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre
aceasta n declaratia scrisa. Declaratia se semneaza si de organul judiciar care a
procedat la ascuitarea martorului, precum si de interpret, atunci cand a fost folosit.
Ascuitarea martorilor se face separat, fara sa fie de fata ceilalti.
Daca martorul se gaseste n imposibilitate de a se prezenta spre a fi audiat,
organul judiciar va dispune ascuitarea la iocui unde se afia (art. 74 raportat la art. 86
alin. 3 C.proc.pen.). Cand organul judiciar nu are posibiiitatea sa-l asculte pe rnartor
(acesta aflandu-se n alta localitate si neputanduse deplasa sau n strainatate),
ascuitarea se va efectua prin comisie rogatorie.
Modalitati speciale de ascultare a martorului In vederea garantarii protectiei
martorilor carora li s-a atribuit o alta identitate, legiuitorul a prevazut posibiiitatea
ascultarii acestora - fara a fi prezenti fizic la locul unde se afia organul de urmarire
penaia sau in sala in care se desfasoara sedinta de judecata- prin intermediul
mijloacelor tehnice video si audio. In acest sens, alin. 3 al art. 862 C.proc.pen.
prevede ca martorul poate fi ascultat prin intermediul unei retele de televiziune cu
imaginea si vocea distorsionate, astfel ncat sa nu poata fi recunoscut.
Luarea declaratiei martorului se face in prezenta procurorului si se reda
integral n forma scrisa. In cursul urmaririi penale, se ntocmeste un proces verbal in
care se reda cu exactitate declaratia martorului si care se semneaza de catre
procurorul prezent la ascultarea martorului si de organul de urmarire penala, dupa
care se depune la dosarul cauzei. In cursul judecatii, declaratia martorului va fi

semnata de procurorul prezent la ascultarea martorului si de presedintele


completului de judecata. In ambele faze ale procesului, dupa ce declarable
martorului sunt transcrise si semnate de catre acesta, sunt pastrate ntr-un dosar,
depus ntr-un loc special, in plic sigilat, in conditii de maxima siguranta. La cererea
procurorului, a partilor sau din oficiu, instanta de judecata poate dispune efectuarea
unei expertize tehnice privitoare la mijioacele prin care au fost audiati martorii (art.
863 C.proc.pen.). In cauzele privind infractiunile de violenta ntre membrii aceleiasi
familii, instanta poate dispune ca martorul sub 16 ani sa nu fie audiat in sedinta de
judecata, admitandu-se prezentarea unei audieri efectuate n prealabil, prin
inregistrari audio-video, n conditiile mai sus mentionate. In unele cazuri, procurorul
sau, dupa caz, instanta poate dispune ca organeie de poiitie sa supravegheze
domiciliui sau resedinta martorului ori sa-i asigure o resedinta temporara
supravegheata, precum si sa-l nsoteasca la sediul parchetului sau al instantei.
Aceste masuri vor fi ridicate cand se constata ca pericolut care a impus luarea lor a
mcetat.
e) Valoarea probatorie a declaratiilor martorilor
Valoarea probatorie a declaratiilor martorilor este egala cu a celorlalte
mijloace de proba. Insa, spre deosebire de declarative nvinuitului sau inculpatului si
ale partilor, pentru care legea prevede, expres, ca au o valoare probanta
conditionata, de coroborarea lor cu alte probe, privitor la declarative martorilor nu
exista nici o dispozitie speciala, astfel meat se aplica regula generala a liberei
aprecieri a probelor. In aprecierea declaratiei martorului trebuie sa se aiba n vedere
si sa se verifice numeroase aspecte, pentru a se determina sinceritatea si exactitatea
celor declarate. In acest sens, se tine seama de posibilitatile de perceptie, de fixare,
de memorizare si de redare, n functie de dezvoltarea sa psihica, de gradul de
cultura, de profesie, de mediul si conditiile n care a perceput acele fapte si
mprejurari. Organeie judiciare au obligatia de a analiza, n mod critic, declarative
martorilor, de a verifica fiecare relatare n parte si apoi de a o examina n ansamblul
probelor, explicand orice nepotrivire prin factorii care pot influenta declaratia.
Declaratiile martorilor contribuie la aflarea adevarului si la solutionarea procesului
penal, fie numai prin ele nsele cand nu mai exists alte mijIoacele proba, fie prin
coroborare cu alte mijloace de proba atunci cand acestea exista.

D) Procedee speciale de ascultare a partilor si martorilor


a) Confruntarea
Pentru nlaturarea contradictiilor ce se pot ivi ntre declarable persoanelor
ascultate ntr-o cauza penala, organele judiciare pot recurge la procedura
confruntarii.

Confruntarea este un procedeu probatoriu complementar, care consta in


reaudierea n mod simultan a persoanelor ale caror declaratii, date anterior n
aceeasi cauza penala, contin contradicti care se cer a fi lamurite. Potrivit art. 87
C.proc.pen., atunci cand exista contraziceri ntre declaratiile persoanelor ascultate n
aceeasi cauza, se procedeaza la Confruntarea acelor persoane, daca aceasta este
necesara pentru lamurirea cauzei. Deci, existenta contradictiilor ntre declaratiile
unor persoane nu presupune, de piano, efectuarea confruntarii, stiut fiind ca
organele judiciare pot recurge la lamurirea contradictiilor pe baza celor rezultate din
alte probe administrate n dosar.
Procedura confruntarii nu este un mijloc de proba, nsa ajuta la elucidarea
unor fapte si mprejurari asupra carora exista neclaritate.
Confruntarea poate fi dispusa de catre organul de urmarire penala si instanta
din oficiu, la propunerea procurorului ori la cererea partilor.
Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la acele parti din declaratiile
date anterior care se contrazic. Totodata, ele trebuie sa raspunda la Tntrebarile
organelor judiciare si cu ncuviintarea acestora, si pot pune, reciproc, mtrebari.
Declaratiile facute sj raspunsurile date cu ocazia confruntarii se consemneaza
ntr-un proces-verbal, semnat de persoanele confruntate sj, dupa caz, de organul de
urmarire penala sau de presedintele completului de judecata si de grefier.
b) Folosirea interpretilor
Folosirea interpretilor este o activitate procedurala auxiliara prin care se
asigura, atunci cand este cazul, respectarea n desfasurarea procesului penal a regulii
de baza privitoare la folosirea limbii oficiale si totodata, a dreptului de aparare a
persoanelor care nu cunosc limba romana . Cand una dintre parti sau o alta persoana
care urmeaza sa fie ascultata nu cunoaste limba romana ori nu se poate exprima,
organul de urmarire penala sau instanta de judecata i asigura, n mod gratuit,
folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de parti, n acest din
urma caz, el trebuie sa fie un interpret autorizat, potrivit legii (art. 128 alin. 1
C.proc.pen.). De asemenea, interpreti pot fi folositi si in cazul in care unele dintre
nscrisurile aflate n dosarul cauzei sau prezentate n instanta sunt redactate ntr-o
alta limba decat cea romana (art, 128 alin. 2 C.proc.pen.). Interpretului i se aplica
dispozitiile referitoare la ascultarea martorilor. Astfel are obligatia sa se nfatiseze la
locul, ziua si ora aratata n citatie si are datoria sa arate cu exactitate tot ceea ce
declara persoana ascultata. Dispozitiile art. 84 si 85 C.proc.pen. i sunt aplicabile si
interpretului. Declaratiile facute se consemneaza n scris, n limba romana, prin
semnatura sa, interpretul garantand exactitatea traducerii
Incalcarea dispozitiilor legale referitoare la folosirea interpreter sunt
sanctionate cu nulitatea (absoluta sau relativa).

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate