Sunteți pe pagina 1din 55

INSTITUTUL CENTRAL DE  CERCETARE.

    PROIECTARE   ŞI 
DIRECTIVARE­ 
ÎN CONSTRUCŢII 
Biroul executiv 

DECIZIA Nr. 51  din 30 decembrie 1989 
PRIVIND APROBAREA „INSTRUCŢIUNILOR TEHNICE 
PENTRU PROIECTAREA ŞI   EXECUTAREA LUCRĂRILOR 
DE CONSTRUCŢII DIN BETON   APARENT ŞI PARAMENT 
NATURAL,, indicativ C 122­89. 

Biroul  executiv  al  Consiliului  ştiinţific  al  Institutului  central  de  cercetare, 
proiectare, şi directivare în construcţii; 
Având  în  vedere  prevederile  art.  5,  litera  „d"  din  Decretul  nr.  170/1976,  cât  şi 
avizul CTE­ICCPDC nr. 88 din 14 febr. 1989; 
In  temeiul  Decretului  nr.  170/1976,  modificat  prin  Decretul  nr.  31/1983,  privind 
organizarea şi funcţionarea Institutului  central de cercetare, proiectare şi directivare în 
construcţii, cât şi a Legii nr. 5/1978, emite următoarea 

DECIZIE: 

1.  Se aprobă  „Instrucţiunile  tehnice pentru  proiectarea şi  executarea lucrărilor de 


construcţii din beton aparent cu parament  natural"   având   indicativul   C 122­89. 
2.  Instrucţiunile    tehnice    de    la    pct.      I      intră    în    vigoare    la  data    publicării    în 
Buletinul  construcţiilor. 
La aceeaşi dată încetează valabilitatea instrucţiunilor tehnice cu acelaşi titlu, având 
indicativul C 122­81, aprobate de ICCPDC cu Decizia nr. 48 din  14.05.1981. 

PREŞEDINTELE BIROULUI EXECUTIV DIRECTOR GENERAL, 
Dr. arh. GHEORGHE POLIZU
" I N S T R U C Ţ I U N I     T E H N I C E   P E N T R U 
PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA 
LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII DIN BETON 
ARMAT CU PARAMENT NATURAL" 
INDICATIV C 122­89 

Elaborat de I.C.C.P.D.C ­ FILIALA CLUJ­NAPOCA 
Şef filială: dr. ing. Adrian Ioani 
Elaborator: dr. ing. Petru Popa 
Responsabil   din   partea   I.C.C.P.D,C.: ing. Aurelia.   Rădulescu
INDICATIV 
INSTRUCŢIUNI TEHNICE PENTRU PROIECTARE ŞI 
C 122­89 
EXECUTAREA  LUCRĂRILOR DE  CONSTRUCŢII DIN 
ÎNLOCUIESC: 
BETON APARENT CU PARAMENT NATURAL 
C 122­81 

1.  PREVEDERI GENERALE 

Scopul instrucţiunilor tehnice 

1.1.    Prezentele  instrucţiuni  tehnice  se  referă  la  proiectarea  şi  executarea 
construcţiilor din beton, executate   monolit   sau din   elemente   prefabricate,   betonul 
fiind  realizat   aparent cu parament natural rezultat din decofrare. 
1.2.    Scopul  prezentelor  instrucţiuni  tehnice  este  de  a  pune  la      dispoziţia 
proiectanţilor   şi   executanţilor   din   construcţii, datele necesare pentru proiectarea şi 
executarea unor lucrări din beton aparent cu parament natural. 

Caracteristicile betonului aparent cu parament natural 

1.3.  Betonul aparent cu parament natural este betonul la care feţele văzute rămân 
nefinisate sau neacoperite cu materiale străine după decofrare, aspectul acestora (testura) 
depinzând de textura tăbliei cofrajului, iar calitatea acestora depinzând — în principal — 
de calitatea şi etanşarea cofrajului, de compoziţia şi compactarea betonului, de modul şi 
atenţia  executării  cofrajelor  şi  punerii  în  operă  a  betonului  şi  de  întreţinerea  după 
betonare,  respectiv decofrare. 
1.4.    Culoarea  betonului  aparent  cu  parament  natural  este  culoarea  naturală  a 
cimentului,  putând  avea  nuanţe  diferite  (de  la  gri  alb),  în  funcţie  de  natura  materialului 
din tăblia cofrajului, 

Elaborate de:  Aprobate de ICCPDC cu decizia nr. 
I.C.C.P.D.C. FILIALA CLUJ­NAPOCA  51 din 30 decembrie  1989
de    calitatea    şi  natura    cimentului,    precum      şi    de    cantitatea  şi  natura  părţilor  fine 
utilizate. 
Betonul  aparent  cu  parament  natural  poate  fi  colorat  în  masă,  prin      introducerea      la 
preparare   de   oxizi   coloranţi. 
1.5. Orice lucrare ce urmează a fi executată din beton aparent cu parament natural 
trebuie  proiectată  ca  atare,  avându­se  în  vedere  încă  din  primele  faze  ale  proiectării 
caracteristicile specifice  ale  acestuia  precum  şi  aspectul urmărit. 
1.6.      La  proiectarea  conformării  structurale  a  macro  şi  micro­geometriei 
faţadelor,  se  va  acorda  o  atenţie  deosebită  scurgerii  corecte  a  apei  de  toate  elementele 
faţadei  prin  prevederea  detaliilor  necesare  (şorţuri,  solbancuri,  lăcrimare  etc.),  evitând 
scurgerile din ploaie de pe un element de altul sau şiroirea pe faţada elementelor: 
1.7.  La executarea construcţiilor din beton aparent,  se  va asigura realizarea unor 
betoane cu o compactitate periferică deosebită  pentru  ca pelicula de suprafaţă să  aibă  o 
durabilitate  cât  mai  mare  împotriva      acţiunilor      de      eroziune      datorate      scurgerilor 
apelor  de  ploaie,      particulelor  solide    purtate  de    vânt      şi  a  poluanţilor  atmosferici  ce 
formează compuşii chimici corozivi. 

Clasificarea betoanelor aparente cu parament natural 

1.8.  Betonul  aparent   cu   parament  natural   se  clasifică   în funcţie  de   textura 
feţei   aparente,   culoare   şi   calitate,  astfel: 
a)  După textură suprafeţele de beton aparent pot fi: 
­  netede (mate sau sticloase); 
­  rugoase (simple sau cu desene speciale) ; 
­  profilate; 
­  sculpturale. 
b)  Din punct de vedere al culorii, betonul aparent poate fi: 
­  beton gri ­ realizat cu agregate şi cimenturi obişnuite; 
­  beton  alb  ­  realizat  cu  agregat  alb  0  ­  3  mm,  restul  obişnuite,  ciment  alb  şi 
obişnuit în diferite proporţii; 
­  beton  colorat  ­  realizat  cu  agregate  obişnuite  sau  combinate  şi  cimenturi 
colorate, sau ciment obişnuit şi alb şi oxizi coloranţi,   în  diferite proporţii. 
c)  Din  punct  de vedere  al  calităţii,  suprafeţele de beton aparent se clasifică în 
trei clase de calitate notate cu I, II, III. 
Caracterizarea  fiecărei  clase  de  calitate  se  face  prin  defecţiuni  admisibile,  exprimate  ­ 
concret sau indicat prin limite de distanţă, la care sunt perceptibile ­ în tabelul  1.
Tabelul 1 

Nr.  Calitatea supraf. de beton aparent 
Denumirea defectului 
crt.  I  II  III 
0  1  2  3  4 
Max. 
Exfolieri ale stratului superficial  Max. 5cm 2 / 
1  Nu se admit.  10cm 2 / 
produse la decofrare.  /m 2 
/m 2 

Se admit dacă nu dăunează rolului 
Pori vizibili, ştirbituri în lungul muchiilor., defecte 
funcţional şi aspectului estetic, suprafaţa 
2  în geometria desenului, rosturi de betonare vizibile, 
diferenţa de nuanţa a culorii.  fiind privită cu ochiul liber de la o 
distanţă de : 
2m  4m  6m 
3  Deformaţii maxime admisibile la geometria 
elementului sau suprafeţei şi a rosturilor: 

­  deformaţii generale  f  ≤ l/600  f  ≤ l/500  f  ≤ l/400 

­ deformaţii locale  f  ≤ b/400  f  ≤ b/300  f  ≤ b/200 

Domenii de utilizare 

1.9.  Betoanele aparente cu parament natural, executate monolit,   prefabricat   sau 
preturnat,        pot      fi      utilizate  la  clădiri  civile,    construcţii    industriale    sau    lucrări 
inginereşti,  clasa  de  calitate  şi  textura  urmând  a  fi  hotărâte  de  proiectantul  lucrării, 
corespunzător cu funcţionalitatea clădirii (lucrării) şi cu scopul urmărit. 
1.10.    Executarea  betoanelor  aparente  cu  parament  natural  se  admite  numai  la 
temperaturi mai mari de +5°C. 
1.11.  La executarea betoanelor aparente cu parament natural în zona Mării Negre, 
pe lângă prevederile din prezentele instrucţiuni  tehnice,   se  vor  respecta  şi  prevederile 
din Normativul C 140­86, anexa VII.3, privind grosimea stratului de  acoperire cu beton a 
armăturilor. 
1.12. Nu se vor executa construcţii în beton aparent cu parament natural în zonele 
industriale cu mediu agresiv (acid sulfuric, clor şi produse clorosodice, superfosfaţi etc.), 
unde betonul trebuie protejat cu pelicule protectoare. 

2. COFRAJE ŞI TIPARE 

Principii de bază 

2.1. Cofrajele pentru betoane aparente turnate pe şantier şi tiparele pentru cele 
realizate în ateliere şi poligoane de prefabricate trebuie să corespundă unor condiţii 
superioare de calitate faţă de cofrajele şi tiparele obişnuite. Cofrajele şi tiparele trebuie să 
îndeplinească următoarele condiţii de bază:
a) să fie etanşe pentru a se evita scurgerea laptelui de ciment în timpul turnării şi 
vibrării betonului; 
b) să asigure forma şi stabilitatea elementului de beton până când acesta poate 
prelua singur solicitările la care este supus; 
c) să fie rigide, deformaţiile admisibile pe lungimea elementului şi local (în 
secţiune) să se înscrie în condiţiile tabelului 1; 
d) să  asigure obţinerea  testurii,  culorii şi nuanţei dorite precum  şi  omogenitatea 
texturii  şi  suprafeţei; 
e) să se monteze şi demonteze uşor; 
f) să  se poată curăţa cu uşurinţă după fiecare utilizare; 
g) să nu intre în rezonanţă în timpul compactării betonului prin vibrare; 
h) să reziste la tratările termice ale elementelor (tiparele pentru elementele 
prefabricate) ; 
i) să fie economice. 

Clasificarea şi proiectarea cofrajelor 

2.4. În tabelul 2 se prezintă domeniul de utilizare a diferitelor cofraje şi tipare ce 
se pot adopta pentru realizarea elementelor  cu  feţe  din  beton  aparent. 
2.5.  Realizarea   elementelor   din  beton   aparent   comportă elaborarea în 
prealabil a unui proiect de cofraj prin care se vor rezolva: 
a)  alegerea judicioasă a materialului în vederea asigurării unei anumite calităţi a 
betonului (I; II­a; III­a) şi a unei anumite texturi a suprafeţei; 
b)  stabilirea judicioasă a tipului de cofraje se va utiliza (vezi tabelul 2); 
c)  stabilirea dimensiunilor în plan şi a dispoziţiei panourilor ; 
d)  modul  de  realizare  a  rosturilor marcate  (profilate  şi netede); 
e)  realizarea muchiilor  la  colţurile   elementelor; 
f)  realizarea etanşării  la  rosturi,  muchii,   în  dreptul  distanţierilor, în general în 
orice punct unde este posibilă scurgerea laptelui de ciment; 
g)  realizarea   elementelor   de   rigidizare   şi   susţinere — în general a tuturor 
accesoriilor care au incidenţă cu asigurarea aspectului suprafeţei şi rigidităţii cofrajului; 
h) realizarea rosturilor de betonare cu precizarea poziţiei acestora. 
Materializarea punctelor c­h se va face prin planşe şi detalii de execuţie. 
2.6.  Când  pentru   obţinerea   unor   efecte   plastic­decorative deosebite se 
adoptă texturi profilate sau sculpturale, pe lângă prevederile de la punctul anterior, se vor 
avea în vedere următoarele : 
a)  se va asigura stratul de acoperire al armăturilor prevăzute la cap. 7, acesta 
măsurându­se din baza reliefului spre interiorul elementului; 
b)  se recomandă ca direcţia profilelor să fie verticală sau apropiată de aceasta; se 
vor evita direcţiile orizontale; 
c) dimensiunile reliefurilor în secţiune se stabilesc în funcţie de efectele estetice 
urmărite; se recomandă respectarea următoarelor rapoarte între dimensiuni (fig. 1): 

≥ 0,7...1 ­ când pentru crearea reliefurilor se folosesc materiale neabsorbante cu 

suprafaţa lucioasă (mase plastice, metal, răşini etc.) şi în cazul materialelor cu o oarecare 
elasticitate;
Fig.  1 

≥  1,2...1,5  ­  în      cazul    utilizării    unor  materiale    absorbante  şi  cu  suprafaţa  rugoasă 

(lemn); 
d)  feţele  laterale ale reliefurilor  vor fi teşite (fig.  1), înclinarea acestora faţă de 
direcţia de decofrare fiind: 
φ  ≥  15°...20° ­  când  pentru  realizarea  reliefurilor  se  folosesc  materiale  neabsorbante  cu 
suprafaţa lucioasă şi a celora cu o  oarecare elasticitate; 
φ≥ 25°...30° ­  în cazul   folosirii   unor   materiale   absorbante sau cu suprafaţa rugoasă. 
Valorile prezentate la punctele c şi d sunt   valabile  pentru adâncimi curente ale 
reliefurilor g=10...50 mm, în alte condiţii valorile se determină experimental; 
e)  ori de câte ori este posibil ­ fără a afecta desenul texturii ­ se va asigura rotunjirea 
muchiilor din vârfurile şi din rădăcina reliefurilor cu raze de racordare de 3...5 mm; 
f)  stabilirea desenului în zona colţurilor se va face astfel încât la colţurile exterioare 
să se asigure o lăţime a profilului din colţ puţin egală cu lăţimea „a" precizată la punctul 
c, dar nu mai puţin de 2,5...3,0 cm; 

Fig. 2 
g) amplasarea reliefurilor la colţurile interioare se va face astfel încât să se 
permită decofrarea feţelor concurente în colţ ţinând seama de grosimea panourilor de 
cofraj (fig. 2);
h) se pot realiza feţe din beton aparent cu textura profilată sau sculpturală şi în 
cazul unor elemente curbe, cu condiţia respectării prevederilor de al punctele: a, b, c, d 
(vezi şi fig.  1). 
2.7. Proiectul de cofraj va fi însoţit de o fişă tehnologică prin care se vor face 
precizări legate de tehnologia de tratare a feţei cofrajului, montarea, etanşarea şi 
decofrarea. 

Materiale 

2.8. Materialele folosite pentru tăblia panourilor de cofraj trebuie să îndeplinească 
următoarele condiţii: 
­  să fie  inerte faţă de reacţiile de  hidratare ale cimentului  şi  faţă de substanţele 
decofrante;. 
­  să  aibă  o  duritate  corespunzătoare  astfel  încât  să  nu  se  degradeze  în  timpul 
turnării, asigurând numărul   de   reutilizări preconizate; 
­  să  prezinte  suficientă  rigiditate  pentru  a  nu  se  deforma  în  timpul  turnării 
betonului;
­  să  aibă  o  suprafaţă  omogenă  din  punct  de  vedere  al  gradului  de  absorbţie  al 
apei din beton. 
2.9.  Pentru  tăblia  panourilor  se  pot  folosi  următoarele  materiale:    scândură  din 
răşinoase,  placaj    tego,  foi  de  tablă  decapată,  plăci  de  mase  plastice  dure  sau  răşini 
poliesterice armate cu fibră de sticlă şi   alte materiale; 
a)    scândură    de    răşinoase  folosită  pentru    tăblia    cofrajului  va  fi  fără  noduri 
căzătoare şi zone putrede, bine uscată. Pe faţa de contact cu betonul nu se admit crăpături, 
ştirbituri,  teşituri  la  canturi,  pungi  de  răşină  sau  coajă  înfundată.  Pentru  betoanele  de 
calitatea  I  şi  a  II­a  se  va  folosi  scândură  clasa  C  (STAS  1949­86),  selectată  pentru 
betoanele  de  calitatea  I,  pe  criteriul  omogenităţii    texturii    şi    compactităţii.      Pentru 
betoanele  de  calitatea III­a se va folosi scândură clasa D, selectată. 
Scândură brută se va folosi pentru obţinerea unui beton aparent cu textura netedă 
rugoasă;  scândură  geluită  se  va  folosi  pentru  obţinerea  unor  texturi  netede  mate,  iar 
scândură  cu  fibra  reliefată,  prelucrată  conform  Anexei  4,  se  va  folosi  pentru  obţinerea 
unei texturi rugoase cu desene speciale; 
b)  placajul tego se va folosi numai pentru betoanele de calitatea II­a şi a III­a. 
Se va  folosi placaj de clasa I (STAS 7004­86), cu peliculă continuă şi omogenă 
fără  smulgeri  de  fibre,  umflături,  exfolieri  sau  denivelări.  Se  admit  mici  zgârieturi  sau 
crăpături (2...3) buc./m 2  cu lăţime sub un mm şi lungime sub 200 mm) şi neomogenităţi 
ale  peliculei  de  film  tego  în  proporţie  de  până  la  10%.  Pentru  betoane  de  calitatea  II­a, 
placajul se va selecta după criteriul omogenităţii suprafeţei; 
c)  foile    de  tablă  decapată    se  vor  folosi  pentru    obţinerea  unor  betoane  de 
calitatea  I  şi  a  II­a.  Ele  trebuie  să  îndeplinească  condiţiile  fixate  prin  STAS­urile  în 
vigoare.  Grosimea  minimă  va  fi  de  2  mm  când  table  se  fixează  pe  un  suport  existent 
(scândură, placaj) şi de 3 mm când se fixează direct pe ramă. 
Tabla ondulată sau cutată se poate folosi pentru obţinerea unor texturi profilate de 
calitatea II­a şi a III­a; 
d)  masele plastice dure obţinute din polietilenă deformată prin termovacuumare, 
sub  forma  unor  plăci  de  diferite  dimensiuni,  cu  forme  sculpturale  şi  profilate,  pot  fi
utilizate  pentru  executarea  betoanelor  aparente  de  calitatea  I  şi  a  II­a.  Pentru  a  avea  o 
rigiditate  corespunzătoare,  partea  din  spate  a  plăcilor,  în  cazul  reliefurilor  mari,  se  va 
umple  cu  un  beton  uşor (din  rumeguş,    puzderie    de    cânepă  etc.),    utilizând    ca    lianţi 
cimentul sau răşinile epoxidice; 
e)  mortarele cu răşini poliesterice şi epoxidice armate cu fibră de sticlă (anexa 1), 
sub  forma  unor  plăci  de  dimensiuni  diferite  cu  forme  sculpturale  şi  profilate,  pot  fi 
utilizate ca tăblii la tipare pentru executarea betoanelor aparente de calitatea I şi a II­a; 
f)  covoarele de cauciuc prezentând o faţă cu reliefuri şi covoarele din împletituri 
de  fire  de  mase  plastice,  aplicate  peste  tăblia  panoului,  se  pot  folosi  la  realizarea  unor 
texturi sculpturale de calitatea II­a; 
g)    se  mai  pot  folosi  şi  alte  materiale  ca  plăci  de  lemn  de  tipul  PANEL  cu  feţe 
impermeabilizate cu răşini, placaj melaminat etc. 
2.10.  Pentru   scheletul  panourilor   de   cofraj   se  vor  folosi dulapi şi rigle din 
răşinoase sau profile metalice. 
Pentru betoanele de calitatea I şi a II­a se vor folosi numai dulapi de clasa C, iar 
pentru calitatea a III­a se vor folosi dulapi clasa D (STAS  1949­86). 
Secţiunile ramelor panourilor vor fi în funcţie de rezistenţa materialului folosit în 
tăblie şi de distanţele între rigidizările locale ale cofrajului. 
Indiferent  de  calitatea  betonului,  materialul  folosit  la  confecţionarea  ramelor  şi 
fururilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 
­  să aibă cel puţin două feţe în unghi diedru, plane şi rectilinii; 
­  să  aibă  grosime  constantă,  cel  puţin  pe  o  direcţie  şi  anume  în  sensul  grosimii 
panoului. 
Dacă aceste condiţii nu pot fi îndeplinite în urma unei simple selectări, materialul 
se prelucrează la maşină. 
În  cazul  folosirii  profilelor  metalice  se  vor  respecta  condiţiile  STAS­urilor  în 
vigoare. 
2.11.    Pentru  realizarea  betoanelor  profilate  sau  sculpturale  (betoane  în  relief), 
elementele  de  relief  aplicate  pe  tăblia  panoului  pot  fi  realizate  din:  cherestea,  profile 
metalice cu pereţi subţiri, profile sau foi de tablă ambutisată, mase plastice dure sau răşini 
poliesterice sau epoxidice armate cu fibre de sticlă. 
Aceste materiale trebuie să satisfacă condiţiile de calitate prevăzute la punctul 2.9. 
2.12.  Etanşarea cofrajelor se poate face folosind unul  din următoarele materiale: 
fâşii  de  carton  moale,  baghete  de  diverse  profiluri,  benzi  adezive,  chituri,  conuri  şi 
rondele. 
Notă: Tabelul 2 se află la sfârşitul buletinului.
Fig. 3 

a)  Fâşiile de carton moale (mucava) vor fi de 2...3 mm grosime cu margini drepte 
şi lăţimea constantă, egală cu grosimea elementelor ce se asamblează. Ele se folosesc la 
betoane de calitatea I, II­a şi a III­a. 
b)    Baghetele  de  diverse  profiluri    (fig.    3),  utilizate    pentru  rosturi  marcate  şi 
muchii teşite, pot fi din lemn moale (plop, paltin, ulm, brad), cauciuc sau masă plastică. 
Dimensiunile  din figura  3  se  vor  încadra în   următoarele limite: 
­  "a" să fie egală cu grosimea panoului ; 
­  "b"  să fie cuprinsă între 6...12 mm; 
­  "c" să fie maximum 10 mm pentru a se asigura acoperirea armăturii cu beton; 
pentru  rosturi  profilate  mai  adânci,    se  va  mări    corespunzător  grosimea  stratului  de 
acoperire cu   beton; 
­  "d" se recomandă să nu depăşească 5 mm. 
Materialele de etanşare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 
­  să nu fie atacate de substanţele decofrante şi să fie inerte la reacţiile de hidratare 
a cimentului ; 
­ să aibă o oarecare elasticitate pentru a realiza prin strângere o bună etanşeitate; 
­  să­şi      păstreze      profilul        în        timpul  turnării  betonului;  ­  să  aibă  muchiile 
drepte, paralele şi fără ştirbituri; 
­ să  aibă  secţiune  constantă  şi  feţe plane,  fără  defecte locale. 
Baghetele de cauciuc sau masă plastică se vor folosi la betoane de calitatea I. 
Baghetele din lemn se pot folosi pentru betoane de calitatea II­a şi a III­a. 
Baghetele  de  lemn  îmbrăcate  în  fâşii  de  cauciuc  moale  şi  subţiri  (grosimea  0,5 
mm) se pot folosi pentru betoane de calitatea I şi a II­a. 
c)    Benzile  adezive  pe  suport  plastic  se  pot  folosi  la  betoanele  de  calitatea  III­a 
(dau  o  nuanţă  diferită  betonului).  Se  recomandă  benzile  de  lăţime  mică.  Ele  trebuie  să 
adere  perfect,  fără  încreţire  la  suprafaţa  cofrajului,  să  nu  fie  atacate  de  substanţele 
decofrante şi să fie inerte la reacţiile de hidratare ale cimentului. 
d)    Chiturile  au  un  domeniu  de  folosire  foarte  larg  la  cofrajele  pentru  betoane 
aparente,  ele folosindu­se atât ca material de etanşare pentru toate genurile de rosturi cât 
şi  ca  material  pentru      rectificări      locale      ale      suprafeţelor      şi      muchiilor      tăbliei 
panourilor  şi  elementelor  de  relief.  Tipurile  de  chituri,  domeniile  şi  modul  de  aplicare, 
sunt prezentate în Anexa 2. 
2.13.  Pentru   asamblarea   şi   strângerea   panourilor   se   vor folosi menghine 
cu strângere prin înfiletare, curente şi de colţ şi cu strângere prin împănare şi dispozitive 
de  strângere,  prezentate  orientativ  în  Anexa  3.  Forma  şi  dimensiunile  menghinelor  de
strângere  trebuie  să  fie  corelată  cu  forma  şi  dimensiunile  ramelor  panourilor  de  cofraj. 
Menghinele şi dispozitivele de strângere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 
­  să  asigure  strângerea  uniformă  pe  toată  lăţimea  ramelor  pentru    a  asigura 
etanşarea la faţa asterelei; 
­  să fie sigure, să nu cedeze în timpul punerii în operă a betonului sau ulterior; 
­  să fie cât mai uşoare; 
­  să permită o montare şi  demontare rapidă în condiţii de siguranţă; 
­  să se poată reutiliza de cât mai multe ori. 
Menghinele  şi  dispozitivele  de  strângere  fac  parte  din  prospectul  de  cofraje  şi 
tipare pentru betoane aparente şi trebuie să fie soluţionate de proiectantul de specialitate. 
2.14.    Pentru    rigidizarea    cofrajelor      se    recomandă    folosirea  elementelor  de 
rigidizare  tip  CMU  (SECOM),  specifice  elementului  care  se  cofrează  (perete,  planşeu, 
grindă, stâlp, beton masiv etc.). Elementele tip CMU vor fi selecţionate, eliminându­se pe 
cele care prezintă deformaţii locale sau abateri de la rectiliniaritate. 

Panourile de cofraj 
2.15.    Panourile    de    cofraj      trebuie    să    îndeplinească  următoarele  condiţii  de 
bază; 
a)  să  fie rigide, astfel  încât deformaţiile să se  înscrie  în  limitele date  la punctul 
2.3; 
b)  să aibă grosimea constantă; 
c)    să  aibă  rame  de  contur  pentru  a­şi  menţine  forma  geometrică  şi  a  se  putea 
îmbina etanş cu panourile adiacente; 
d)  să aibă canturile perfect plane,   liniare,  fără ştirbituri  sau alte defecte  locale; 
dacă  nu  se  prevede  altfel,    suprafeţele  canturilor    vor  fi    perfect    perpendiculare  pe 
suprafaţa tăbliei; 
e)    să  respecte    riguros  dimensiunile    în  plan  prevăzute    în  proiect;  toleranţele 
maxime  admise,  pe  clase  de  calitate,  trebuie  să  se  încadreze  în  prevederile  STAS 
10265/1­89; 
f)  să asigure cu rigurozitate unghiul de 90° la colţurile panourilor; se pot executa 
şi panouri de alte forme cu respectarea riguroasă a detaliilor din proiect, care vor trebui să 
precizeze unghiurile fiecărui colţ ; 
g)  să fie etanş; 
h) suprafaţa de contact a panourilor cu betonul trebuie să fie omogenă,  de aceeaşi 
nuanţă, fără zgârieturi. 
2.16.    Tăblia  (astereala)  panourilor  de  cofraj  va  fi  bine  fixată  pe  rame:  între 
astereală şi ramă nu se admit spaţii. 
În cazul când tăblia panoului se realizează din mai multe foi de placaj tego, se va 
urmări ca rosturile să se găsească dispuse deasupra   elementelor  de  rigidizare   (coaste). 
Aceste panouri se vor chitui şi etanşa conform tehnicii prevăzute în Anexa 2. 
La  astereala  realizată  din  scânduri  geluite  sau  brute,  scândurile  trebuie  să  se 
îmbine foarte strâns între ele; îmbinarea scândurilor se va face cu lambă şi uluc, cu falţ şi 
în unghi la beton aparent de calitatea I şi a II­a şi prin alăturare la betoanele de calitatea 
III­a (fig. 4).
Fig. 4 

În toate cazurile îmbinările vor fi lipite şi cu aracet. 
Dacă,  în  urma  uscării,  rosturile  se  deschid  sau  apar  unele  crăpături,  ele  se  vor 
chitui. 
La  betoanele  în relief, tăblia  se poate realiza din  plăci  din  mase plastice  sau din 
răşini,  fixate  pe  scheletul  panoului.  In  acest  caz  în  proiectul  cofrajului  se  vor  preciza 
soluţia de fixare a plăcilor pe schelet şi soluţia de etanşare a rosturilor dintre 
2.17. Rama de contur a panourilor de cofraj trebuie să fie de secţiune constantă. 
Îmbinarea ramei la colţurile panoului se va face astfel încât să asigure o rigiditate 
maximă  a acesteia  şi  menţinerea unghiului  de 90°  la colţ. În cazul utilizării riglelor din 
lemn se recomandă tipul de îmbinare la jumătatea lemnului. 
În  cazul  panourilor  mari  din  placaj  tego  şi  elemente  SECOM  pentru  pereţi, 
asigurarea continuităţii ramei de contur se va face prin intercalarea, pe conturul inferior şi 
superior al panoului, a unei fururi de lemn prelucrate la grosime, de secţiune egală cu cea 
a  fururilor  de  fixare.  Panourile  astfel  realizate  vor  avea  înălţimea  egală  cu  a  pereţilor 
(fig.5). 

2.18.   Elementele  de  rigidizare  din  interiorul  ramei  panoului  (coastele)  vor  avea 
înălţimea egală cu cea a ramei exterioare. 
Distanţa între aceste elemente se stabileşte din condiţia de rigiditate a asterelei panoului. 
2.19.  Când este posibil,   se recomandă ca, după  fixarea tăbliei, panourile  să  fie 
trase pe cant la maşina de geluit, iar panourile ce cofrează aceeaşi faţă de beton aparent să 
fie de aceeaşi grosime. 
2.20.  Panourile   de   dimensiuni tipizate,   livrate   de  fabricile producătoare, vor 
putea  fi  utilizate  la  betoane  aparente  de  calitatea  a  III­a,  dar  numai  după  ce  au  fost  în 
prealabil  selectate  şi  rectificate  pentru  a  se  încadra  în  condiţiile  de  calitate  cerute 
panourilor pentru  betoane  aparente.
3. CONFECŢIONAREA COFRAJELOR SPECIALE 

3.1.  La realizarea betoanelor  aparente  de  calitate  superioara la care nu se pot 
folosi panourile tipizate precum şi la realizarea betoanelor  aparente cu  texturi  deosebite 
se vor utiliza panouri de cofraj (tipar) speciale, confecţionate în ateliere. 
Pentru a reduce la minimum numărul rosturilor între panouri este necesar ca dimensiunile 
acestora să fie cât mai mari. 

Panouri speciale pentru texturi netede 

3.2.    La  confecţionarea  acestor  panouri  se  vor  respecta  următoarele  condiţii, 
suplimentare faţă de cele de la pct.  2.15: 
­  ramele şi coastele din lemn se vor confecţiona din rigle prelucrate la grosime pe 
ambele direcţii; 
­  ramele  şi  coastele  din metal  se vor confecţiona  astfel ca înnădirea acestora 
pe  faţa  de  contact  cu  tăblia  să  fie  perfect  plană;      sudurile    de    îmbinare    a  profilelor 
scheletului   (rame  şi coaste), de pe faţa în contact cu tăblia, se vor prelucra prin polizare; 
­  tăierea foilor din placaj tego se va face astfel încât rostul de îmbinare între ele 
să  fie cât  mai  mic; chituirea acestor rosturi  se  va  face  în condiţii de calitate superioară, 
aplicându­se tehnica prezentată în Anexa 2 ; 
­  la  tăbliile  din  scânduri  se  va  acorda  o  atenţie  deosebită  realizării  acestora  la 
aceeaşi grosime; 
­  în cazul betoanelor aparente având textura   rugoasă   cu fibre reliefate se vor 
utiliza scânduri tratate chimic şi prin ardere după tehnica prezentată în Anexa 4 ; 
­  în cazul  tăbliilor realizate  din foi  de  tablă  decapată, foile utilizate vor fi fără 
cute şi defecte; foile vor fi tăiate astfel ca prin alăturare rostul dintre ele să fie minim (sub 
0,5 mm); dacă este necesar se va asigura o prelucrare a marginii foii în contact; 
­  se  va  acorda  o  atenţie  deosebită  la  fixarea  tăbliilor  pe  rame  şi  coaste, 
asigurându­se totodată etanşarea rostului ; 
­  fixarea      tăbliilor    metalice    pe      coaste      şi    rame    metalice  se  va  realiza  cu 
şuruburi cu cap  înecat sau prin cordoane şi puncte de sudură; după  fixare,  îmbinările se 
vor prelucra şi finisa. 

Panouri speciale pentru texturi profilate 

3.3.  Betoanele  aparente  cu  texturi  în  relief  –  profilate  sau  sculpturale  –  se 
realizează în cofraje sau tipare la care pentru faţa aparentă în relief se pot utiliza: 
­  panouri speciale alcătuite în condiţiile precizate la punctul 3.2 pe faţa cărora se 
aplică elemente de relief (plăci, profile, covoare etc), din diferite materiale (lemn, răşini 
şi  mortare  cu  răşini  armate  cu  fibră  de  sticlă,  mase  plastice,  covoare  din  cauciuc  dur, 
metal etc); 
­  panouri speciale având scheletul din rame şi coaste din lemn sau metal pe care 
se fixează tăblii din plăci rigide – din răşini şi mortare cu răşini armate cu fibră de sticlă, 
din  mase plastice,   din  profile  metalice   subţiri,  din  tablă  ondulată sau cutată   etc. – 
având   imprimat   negativul   texturii   (numite  în continuare plăci cu relief).
3.4. La proiectarea cofrajelor pentru betoane aparente profilate sau sculpturale, pe 
lângă  condiţiile  de  proiectare  de  la  punctele  2,5  şi  2,6,  se  vor  avea  în  vedere  şi 
următoarele: 
­  concepţia  desenului  texturii  se  stabileşte  de  proiectantul  de  specialitate 
(arhitect), care va preciza în detaliu:
·  toate  elementele  geometrice  ale  texturii,  cu  precizarea  că  în  cazul 
texturilor sculpturale înălţimile maxime de relief nu vor depăşi 35...45 mm;
·  la  poziţionarea  rosturilor   între  panouri   (când  acestea sunt necesare) şi 
între  plăcile  cu  relief  se  va  asigura  integrarea  amprentei  rostului  în  desenul  general  al 
texturii;
·  desenul  va  fi  astfel  conceput  încât  să  se  asigure  continuitatea  acestuia  în 
dreptul rosturilor dintre plăcile cu relief (fig. 6);
·  natura  materialelor  ce  se  vor  utiliza  pentru  elementele  de  relief,    ţinând 
seama  de  posibilitatea  realizării  unor  nuanţe  diferite  folosind  materiale  cu  grad  de 
absorbţie diferit; 
­  pentru  a  se  putea  realiza  înnădirea  panourilor  la  colţul  elementelor,  desenul 
texturii  va  fi  întrerupt  la  o  distanţă  "d"  faţă  de  colţ  (fig.  7.a)  sau  se  va  realiza  teşirea 
colţului folosind şipci de lemn (fig. 7.b); 
­  în cazul când într­un colţ exterior se întâlnesc o suprafaţă netedă cu o suprafaţă 
având  textura  în  relief,  la  îmbinarea  panourilor  se  va  adopta  soluţia  din  fig.  8  a  şi  b, 
evitându­se soluţia din fig. 8.c; 
­  proiectul  de  cofraj  va conţine  desenul  elementelor  de relief sau se va anexa 
proiectul matriţei pentru confecţionarea elementelor de relief sau a plăcilor cu relief. 

Fig. 6
Fig. 8 

3.5.  La  confecţionarea  elementelor  de  relief  vor  trebui  asigurate  următoarele 
condiţii: 
­  se vor respecta forma geometrică şi dimensiunile stabilite în proiect, astfel încât 
să se asigure imprimarea exactă   în beton a texturii prevăzute. Toleranţele admise se vor 
încadra în prevederile STAS 10265/1­89; 
­  calitatea feţei în contact cu betonul va fi cea prevăzută în proiectul cofrajului; 
­  în  cazul  texturilor  profilate,  elementele  de  relief  şi  muchiile  acestora  vor  fi 
perfect liniare şi nu vor prezenta ştirbituri mai mari sau mai multe decât cele prevăzute în 
tabelul 1; 
­  să nu fie deformate sau fisurate. 
Se recomandă ca elementele de relief din mase plastice, din răşini sau din cauciuc dur să 
fie executate pe aceeaşi matriţă. 
3.6.    Fixarea  elementelor  de  relief  pe  panoul  de  cofraj  constituie  o  condiţie 
esenţială  în  obţinerea  unor  betoane  aparente  cu  texturi  profilate  de  calitate 
corespunzătoare. In acest scop se vor  asigura următoarele  condiţii: 
­  fixarea se va face în poziţia prevăzută în proiect; 
­  fixarea  va   fi  corespunzătoare  pe  întreaga  suprafaţă  şi pe tot conturul  lor, 
astfel  încât  să  nu  existe  rosturi  deschise  între  panou  şi  elementul  de  relief:  această 
condiţie se va urmări pe toată durata de utilizare a cofrajului;
­  soluţia de fixare şi de înnădire a elementelor de relief să fie astfel aleasă încât să 
nu se producă amprente inestetice pe suprafaţa elementului; 
­  în cazul că se impune fixarea suprapusă a mai multor elemente de relief se va 
asigura o bună fixare şi etanşare a fiecăruia în parte. 
3.7.  Soluţiile curente de fixare ce se pot utiliza sunt: fixarea  şurubului   pentru 
lemn   cu  cap  îngropat,   în  cazul 
fixării pe tăblii din lemn sau din produse din lemn ; 
­  fixarea prin  şuruburi sau  prin  cordoane de  sudură,   în cazul elementelor de 
relief metalice fixate pe  tăblii metalice; 
­  fixarea prin lipire. 
În  cazul  fixării  cu  şuruburi  pentru  lemn  pe  panouri  având  tăblia  din  placaj  tego 
sau din scânduri cu grosime mai mică de 15 mm, în spatele tăbliei se vor prevedea rigle 
din  lemn  (fig.  9).  Distanţa  între  şuruburile  de  fixare  se  stabileşte  în  funcţie  de 
dimensiunile elementelor de relief şi a tăbliei, fără a depăşi 200 mm. 
În cazul fixării elementelor de relief metalice prin cordoane de sudură, după fixare 
se  procedează  la  curăţirea  acestora  prin  polizare  şi  şlefuire,  asigurându­se  un  grad  de 
finisare corespunzător calităţii de beton cerut. 
Fixarea  prin  lipire  se  va  face  cu  adezivi  compatibili  cu;  materialul  tăbliei  şi  a 
elementelor  de  relief,  care  asigură  o  aderenţă  de  cel  puţin  4...5  N/mm 2  (în  cazul  unor 
reliefuri  curente)  şi  care  nu  intră  în  reacţie  cu  produşii  din  reacţia  de  hidratare  a 
cimentului,  cu  oxizii  utilizaţi  pentru  betoanele  colorate,  şi  nu  se  dizolvă  în  prezenţa 
acestora. 

Fig.   10 

La  lipire  se  va  asigura  poziţionarea  corectă  şi  presarea  elementului  de  relief  pe 
tăblie  până  la  întărirea  adezivului.  Tehnica  de  lipire  şi  durata  de  întărire  vor  fi  cele 
prevăzute în instrucţiunile de utilizare a adezivului folosit.
3.8.   În   vederea   unei   etanşării   corespunzătoare  a   rostului între  elementele 
de  relief  şi  tăblie,   şi   în  dreptul  şuruburilor  de  fixare, se recomandă  folosirea unor 
chituri de etanşare aplicate pe dosul elementelor de relief (fig.10) şi în găurile practicate 
pentru fixare, respectându­se tehnica prezentată în Anexa 2. 
3.9.    La  îmbinarea  cap  la  cap  a  elementelor  de  relief,  dimensiunile  şi  forma 
capetelor  ce      vin  în  contact  vor  fi    identice  şi  prelucrate  astfel  încât  să  se  realizeze  un 
contact perfect, pe toată secţiunea lor.  Rosturile  între capete în contact  se vor chitui. 
După aplicarea elementelor de relief se procedează la matarea şuruburilor cu chit. 
3.10.    În  cazul  când  se  produc  desprinderi  locale  ale  elementelor  de    relief, 
înaintea unei  noi  reutilizări. se procedează   la refacerea  locală a  fixării  şi  la  închiderea 
rosturilor prin chituire. 
3.11.    Plăcile      cu      relief      vor      trebui      să      satisfacă      condiţiile  de  calitate 
prevăzute la pct. 2.9. Suplimentar se va ţine seama de următoarele: 
­  grosimea  lor  se  stabileşte  corelat  cu  distanţa  între  coastele  panoului, 
respectându­se  condiţia  de  rezistenţă  şi  respectiv  limitele  de  deformaţii  precizate  în 
tabelul   1 ; se recomandă ca distanţa între coastele panoului să nu depăşească 400 mm; 
­  dimensiunile în plan se vor stabili astfel încât îmbinarea între plăci să se facă pe 
axul coastelor; 
­  din confecţionare se va asigura aceeaşi grosime pentru toate plăcile; 
­  faţa în contact cu scheletul (rame şi coaste) va fi perfect plană şi va asigura un 
contact continuu pe tot conturul coastelor şi ramelor. 
3.12.    Ramele  şi  coastele,  pe  care  se  fixează  plăcile  cu  relief,  trebuie  să 
îndeplinească condiţiile de calitate precizate la punctele 2.17 şi 2.18. De asemenea, se va 
ţine seama de următoarele: 
­  lăţimea coastelor se va stabili  astfel  încât  să permită fixarea celor două plăci 
care se îmbină; distanţa de la marginea plăcii până la şuruburile de fixare „a" se stabileşte 
în funcţie de materialul şi grosimea plăcii, dar nu va fi mai mică de 10 mm, iar distanţa de 
la şuruburi până la marginea coastei  „b" va fi de minimum 15 mm (fig.  11.a); 
­  lăţimea ramelor în cazul când cantul plăcii este retras faţă de cantul panoului se 
va stabili astfel  încât să se realizeze o petrecere a plăcii peste ramă de cel puţin 40  mm 
(fig. 11.b). 

Fig. 11 

3.13.  La fixarea plăcilor pe schelet se vor avea în vedere următoarele: 
­  rostul între plăci va fi de maximum 0,5 mm în cazul betoanelor de calitatea I  şi 
maximum   1 mm  la betoanele de calitatea a II­a; 
­  cantul  plăcilor  va  coincide  perfect  cu  cantul  perimetral  al  scheletului  când 
aceasta se impune;
­ se va avea grijă să nu se distrugi plăcile în dreptul elementelor  de  fixare; 
­  se va asigura o perfectă etanşare a rostului între plăci şi a elementelor de fixare, 
utilizând chiturile şi tehnica precizate în Anexa 2. 
3.14.  Fixarea plăcilor pe rame şi coaste din lemn se face cu şuruburi pentru lemn, 
cu  cap  îngropat,  iar  în  cazul  fixării  pe  coaste  şi  rame  metalice  —  cu  şuruburi  cu  cap 
îngropat cu şaibe elastice şi piuliţe; distanţa maximă între ele va fi de 200 mm. 
Lungimea  şuruburilor  pentru  lemn  se  va  stabili  astfel  încât  să  se  asigure  o 
încastrare a acestora în coaste şi rame de cel puţin d = 40 mm (fig.  11). 
Se  va  asigura  fixarea  plăcilor  pe  tot  conturul,  iar  când  acestea  sunt  mai  mari  de 
400 x 400 mm se va asigura şi fixarea în câmp. 
3.15.  Înainte  de fixare,  se va face pregătirea plăcilor cu relief constând din: 
­  curăţirea eventualelor bavuri; 
­  îndreptarea canturilor prin polizare dacă este necesar; 
­  eventuale  curăţiri  de  bavuri  pe  spatele  tăbliei  şi  eventualele  îndreptări  ale 
spatelui tăbliei; 
­  realizarea găurilor pentru şuruburile de fixare   şi tencuirea acestora. 
Se recomandă ca operaţiile să se facă mecanizat cu maşini portabile. Se va evita 
pe cât posibil prelucrarea feţei tăbliilor în contact cu betonul, deoarece duce la diferenţe 
de textură şi nuanţă. 
Etanşarea rostului  între tăblii  şi  etanşarea şuruburilor de  fixare se  va realiza prin 
chituire conform tehnicii prezentate în Anexa 2. 
3.16.  Pentru realizarea panourilor speciale cu plăci cu relief se pot adopta şi alte 
soluţii de fixare a plăcilor cu respectarea condiţiilor prevăzute la punctul 3.13. 

Fig. 12 

În cazul plăcilor din răşini şi din mortare cu răşini armate cu fibre de sticlă şi în 
cazul plăcilor din mase plastice dure, se recomandă soluţia de fixare a plăcilor cu relief pe 
schelet cu şuruburi înglobate în masa plăcilor, la execuţia acestora (fig.  12). 
3.17.  După  confecţionare,  cofrajele  speciale  se  vor  depozita  şi  manipula  astfel 
încât  să  fie  ferite  de  loviri,  zgârieturi  sau  de  agenţii  atmosferici  excesivi  (raze  solare, 
precipitaţii etc).
4. PRODUSE DE DECOFRARE,   APLICAREA   SUBSTANŢELOR 
DECOFRANTE 

4.1.  Substanţele   decofrante   folosite   în   cazul   betoanelor aparente trebuie ca, 
pe  lângă  reducerea  la  minim  a  aderenţei  la  interfaţa      beton­cofraj,      să      asigure 
reducerea   fenomenului   de tensiune  superficială  care favorizează  reţinerea bulelor de 
aer pe suprafaţa cofrajului şi deci producerea de pori pe suprafaţa elementului de beton. 
4.2.    Substanţele  decofrante  utilizate  pentru  betoane  aparente  trebuie    să 
îndeplinească următoarele  condiţii: 
­ să fie inerte faţă de ciment şi faţă de reacţiile de hidratare a acestuia; eventualele 
reacţii ce se pot produce să fie în 
favoarea obţinerii unei calităţii superioare a feţei de beton aparent ; 
­  să  fie  curate,    să  nu  murdărească  suprafaţa  cofrajului,  şi  că  contribuie  la 
obţinerea unei suprafeţe de beton omogene şi 
fără pete; 
­  să nu atace faţa cofrajului şi să o protejeze împotriva 
alterării; 
­  să  favorizeze  umezirea  feţei  cofrajului  şi  să  menţină  o  umiditate  constantă  a 
cofrajului în cazul cofrajelor din lemn; 
­  să permită   aplicarea   tratamentelor   termice   când   este 
cazul; 
4.3.  Produsele de decofrare se  vor alege  în  funcţie de  natura feţei cofrajului, de 
textura şi calitatea suprafeţei de beton ce se urmăreşte a se realiza. 
4.4.  Substanţele decofrante pot fi: 
­  substanţele decofrante curente,  fără  adausuri; 
­  substanţe decofrante cu adaosuri. 
4.5.  Substanţele decofrante curente recomandate la betoane aparente sunt: 
­  motorinele, recomandabile fiind motorinele neftenice care asigură o reducere a 
tensiunii superficiale; 
­  ceara sub formă de pastă; se recomandă în cazul betoanelor cu textură netedă, 
lucioasă sau netedă sticloasă, cu condiţia să fie  aplicată foarte uniform; 
­  ceara   lichidă,   obţinută  prin  dizolvarea  pastei   în   terpinol; se recomandă în 
cazul  cofrajelor  cu  tăblii  din  materiale  neabsorbante  (metal,  mase  plastice,      răşini 
poliesterice). 
4.6.    În  vederea  reducerii  tensiunii  superficiale,  se  recomandă  substanţe 
decofrante cu  adaosuri  tensioactive   (acizi graşi,  săpunuri dau detergenţi). 
Dintre  substanţele  decofrante  cu  adaosuri  se  recomandă  soluţia  de  motorină  cu 
adaos de 6...10% parafină sau stearină preparată la cald,    se poate utiliza la toate tipurile 
de cofraje. 
La prepararea la cald a acestei soluţii se vor respecta următoarele măsuri PCI: 
­  prepararea se va face în vase metalice perfect etanşe; 
­  încălzirea se va face pe reşouri electrice cu rezistenţe înglobate,   aşezate  pe  un 
postament  orizontal; 
­  parafina sau stearină se introduce de la început în motorină,  apoi  se procedează 
la  încălzire până la  temperatura de 40ºC...50ºC, amestecându­se continuu până la topirea
completă a parafinei sau stearinei; în timpul amestecării se va avea grijă să nu se producă 
sau să nu se răstoarne vasul. 
Emulsia  de  motorină,  cu  adaos  de  până  la  30%  din  soluţia  de  săpun,  este 
recomandată în cazul tăbliilor absorbante. 
4.7. Motorina şi ceilalţi componenţi folosiţi la prepararea substanţelor decofrante 
vor fi de calitate superioară, fără murdăririi sau impurităţi. Livrarea acestora va fi însoţită 
de  certificatele  de  calitate  ale  producătorilor.  Înainte  de  utilizare  se  vor  efectua  probe 
preliminare. 
4.8. Aplicarea substanţelor decofrante se va face numai pe suprafeţe curate. 
Aplicarea se poate face prin pulverizarea sau cu pensula, astfel încât: 
­  să  se  realizeze  o  peliculă  subţire  şi  continuă  a  substanţei  de    cofrante    pe 
suprafaţa  cofrajului; 
­  să nu se formeze aglomerări locale sau în rădăcina reliefurilor care pot diminua 
efectul estetic al suprafeţei. 
4.9. În timpul pulverizării, jetul se dirijează perpendicular pe suprafaţa cofrajului, 
potrivind distanţa dintre duză şi panou, astfel încât să se obţină o aplicare uniformă şi în 
straturi subţiri ale substanţei decofrante. 
Substanţa decofrantă nu se va aplica pe timp de ploaie. 
4.10. Aplicarea substanţei decofrante se va  face  în două straturi  foarte subţiri,  la 
intervale de cel puţin 1/2 oră. 
În cazul cofrajelor cu reliefuri, aplicarea substanţelor decofrante se va face cu cel 
mult  1  oră  înaintea  turnării  betonului  pentru  a  se  evita  adunarea  substanţei  în  rădăcina 
reliefurilor. 
4.11.  În  timpul  aplicării  substanţelor  decofrante  se  interzice  prezenţa  de  flăcări 
deschise sau surse de scântei la o distanţă mai mică de 5 m de locul aplicării. 

5. ETANŞAREA COFRAJELOR,  EXECUTAREA ROSTURILOR ŞI A 
MUCHIILOR TEŞITE 

5.1. Etanşarea între panourile alăturate la acelaşi  element se asigură prin aşezarea 
între  panouri  a  unor  materiale  de  etanşare  sau  prin  lipirea  de­a  lungul  rostului  a  unei 
benzi adezive. 

Fig. 13
5.2.  Rosturile  dintre  panourile  de  cofraj  pot fi realizate sub forma unor rosturi 
netede  sau  a  unor  rosturi  marcate  (profilate,  fig.  13),  utilizând  materialele  prevăzute  la 
punctul 2.12 şi ţinând seama de prevederile de la pct. 5.3,,,5.5. 

Realizarea rosturilor netede 
5.3.    Rosturile  netede  sunt  vizibile  şi  trebuie  să  se  prezinte  ca  o  linie  curată,  de 
nuanţă puţin diferită, datorită diferenţei de absorbţie a apei, sau sub forma unei fâşii mai 
deschise la culoare şi lucioasă în cazul benzilor adezive. 
La realizarea acestor rosturi  se  vor asigura următoarele: 
­  tăblia a două panouri adiacente să fie în acelaşi plan; 
­  materialul  de  etanşare  să  se  găsească  în  planul feţei cofrajului pentru a nu 
lăsa amprente sau bavuri pe faţa betonului ; 
­  rosturile să fie coliniare, dacă în proiect nu se prevede altfel; 
­  strângerea cu menghine a panourilor în rost să se facă cât mai aproape de faţa 
betonului şi la maximum 50 cm distanţă în  lungul rostului. 
5.4.  Tehnica  de  realizare  a  rosturilor  netede  depinde  denatura  materialelor 
utilizate, astfel: 
­  la rosturile realizate cu fâşii  din  carton, mucava sau din alte materiale, acestea 
se vor fixa cu cuie mici pe unul din canturile panourilor adiacente rostului,  astfel încât să 
fie aliniate perfect cu faţa panoului; după montarea panourilor se procedează la strângerea 
cu menghine şi rectificarea rosturilor; 
—  la rosturile realizate cu benzi adezive, lipirea acestora pe rost se va face simetric faţă 
de axa rostului, liniar şi fără încreţituri; aplicarea benzilor adezive se va face după 
montarea şi strîngerea panourilor adiacente; rosturile cu deschidere de 2 mm şi mai mari, 
trebuie chituite înainte de aplicarea benzilor adezive pentru a nu fi străpunse în procesul 
de punere în operă a betonului; utilizarea benzilor adezive se poate face numai cînd se 
asigură accesul la faţa cofraguiui ale cărui rosturi se etanşează; se recomandă totodată ca 
din considerente estetice banda adezivă să nu fie mai lată de 2 cm ; 
—  la rosturile realizate cu chit se vor respecta condiţiile şi tehnica de lucru prevăzute în 
Anexa 2. 
La terminarea operaţii, rostul şi suprafeţele alăturate trebuie să rămînă curate. 
Realizarea rosturilor marcate 
5.5. Forma rosturilor marcate este funcţie de profilul baghetei utilizate. La realizarea 
acestora se vor respecta în general condiţiile de bază impuse rosturilor netede, iar 
suplimentar se vor asigura următoarele: 
—  feţele baghetelor  în  contact  cu panourile se vor   aşeza continuu pe cantul panoului 
fără rosturi deschise; această condiţie poate fi  asigurată folosind baghete elastice 
(cauciuc sau lemn îmbrăcat în fîşii de cauciuc), sau prin chiturile în cazul unor baghete 
mai rigide; 
—  de regulă, baghetele se vor realiza dintr­o singură bucată, pe lungimea sau lăţimea 
unui element cofrat; dacă înnădirea nu poate fi evitată, aceasta se va face cu multă 
atenţie, asigurîndu­se continuitatea prin lipire sau chituire; 
—  muchiile baghetei se vor menţine în coincidenţă cu muchiile panourilor de cofraj (fig. 
14); la betoanele de călit. IlI­a se admit abateri care vor trebui remediate prin chituire;
— baghetele  de  lemn  se  vor  fixa  pe  cantul panoului  montat  anterior  cu  cuie  mici, 
apoi se va monta panoul următor şi se vor strînge panourile cu menghine; bagheta trebuie 
să  închidă  bine  rostul  între  panouri,  în  caz  contrar,  înainte  de  fixarea  baghetei,  se  va 
introduce un strat subţire de chit între feţele baghetei şi cantul panourilor. Se recomandă 
ca baghetele din lemn să fie păstrate înainte de montare cea. 24 ore, în apă; 
— ia  realizarea  rosturilor  cu  baghete  din  mase  plastice  sau  cauciuc,  fixarea 
baghetelor pe cantul panoului montat anterior se va face prin lipire sau prin cuie iniei; 
— la realizarea rosturilor din baghete de lemn îmbrăcate în fîşii subţiri de cauciuc, se 
vor uriliza profile cu secţiuni simple fără întrînduri; îmbrăcarea prealabilă­, a baghetei se 
va face prin lipire cu Prenadez. 
5.6.  Realizarea  rosturilor  de  betonare  se  va  face  numai  în 
dreptul muchiilor intrînde a rosturilor marcate conform fig. 15. 
Alte etanşări 
5.7.  Etanşarea  panourilor  de  cofraj  adiacente  de  la  elemente  diferite  se  realizează 
sub forma unor rosturi netede sau marcate. 
5.8.  Tăblia  cofrajului  se  va  continua  pe  cantul  unuia  din  panouri,      iar  pentru 
strîngere se va utiliza menghina   de colţ. 
Aşezarea panourilor se poate face în două variante (fig. 16, a şi b). 
Varianta „a" se recomandă pentru calităţile I şi II de beton, iar varianta „b" pentru 
calităţile II şi III de beton. 
5.9. Etanşarea găurilor de trecere a tiranţilor de strângere se va face cu conuri de 
capăt din  material plastic (tip  CMU)  la cazul  betoanelor de calitatea II­a şi  a III­a şi cu 
rondele din cauciuc cu guler pentru betoanele de calitatea I (fig. 17).
Fig. 17 

Realizarea muchiilor teşite la stâlpi şi grinzi 

5.10. Muchiile stâlpilor şi grinzilor se recomandă a se realiza teşite. În acest scop, 
se recomandă  montarea  la colţuri a unor baghete de  lemn,  masă plastică sau cauciuc de 
diferite forme (fig. 18). Dimensiunile „a" trebuie să fie egală cu grosimea panoului. 
Realizarea  muchiilor  teşite  se  face  respectând  detaliile  de  montaj  din  fig.  19  şi 
precizările de la punctul 5.5.
Fig. 19 

6. MONTAREA ŞI RIGIDIZAREA COFRAJELOR 

6.1.  Montarea cofrajelor se face astfel  încât să se asigure respectarea  întocmai  a 
proiectului,   a  detaliilor   acestuia  şi  a succesiunii operaţiilor de montaj. 
6.2.  La pereţii de beton la care numai una din feţe este aparentă, montajul va începe cu 
panourile de pe această faţă pentru a putea efectua conturul şi rectificarea cofrajului. În 
cazul în care ambele feţe sunt aparente, se va monta în prealabil cofrajul de pe faţa de 
calitate superioară, făcându­se controlul şi rectificarea acestuia şi se va încheia cu 
cofrajul pentru faţa de calitate inferioară. 
6.3.  La betoanele de calitatea I şi a II­a se impune condiţia suplimentară ca faţa opusă 
celei de calitate superioară să se co­freze în registre orizontale de maximum 1,5 m, pentru 
a se putea controla introducerea betonului în cofraj şi respectarea programului de vibrare 
(fig.  20). 
6.4.  Operaţia de montaj  trebuie să fie precedată de  aducerea la faţa locului a tuturor 
panourilor, a materialelor de etanşare, a pieselor auxiliare de strângere şi rigidizare 
(menghine, tiranţi, bare CMU, şpraiţuri etc).
Fig. 20 

6.5.  Montajul  trebuie  făcut  cu  multă  grijă  pentru a  evita  deteriorarea  panourilor. 
Succesiunea operaţiilor de montaj este specifică naturii elementelor ce se cofrează (pereţi, 
stâlpi, plăci, grinzi etc). 
Se vor respecta următoarele reguli de bază: 
a)  panourile se vor monta după elementele de aliniere fixate în prealabil; 
b)  panourile adiacente vor  fi aşezate    în   acelaşi    plan   şi.  vor  fi dispuse  în 
poziţie orizontală sau verticală după caz, efectuându­se un control permanent al acestora 
cu firul cu plumb şi cu nivela cu bulă de aer; 
c)  odată cu montarea, se execută etanşarea între două panouri şi realizarea etanşă 
a muchiilor şi colţurilor, conform prevederilor de la cap.  5. 
Menghinele folosite pentru strângere vor fi acţionate progresiv în sistem iterativ, 
astfel  încât  strângerea  finală  se  realizează  după  montarea  elementelor  de  rigidizare 
orizontale şi verticale ; 
d)    pentru  rigidizare  şi        şpraiţuire        se      folosesc      elementele  SECOM.  (bare 
Bl—B5,   menghine  Ml,   M2,   plăcuţe,   şpraiţuri S1­S3). 
La montaj  se va consulta fişa de utilizare pentru cofrajul mixt uşor (CMU); 
e) aplicarea substanţei decofrante se face cu cât mai puţin timp înainte de montare 
a armăturii şi de betonare; 
f)    în  cazul  în  care  se  folosesc  tiranţii  cu  zăvor  pentru  strângere,  aceştia  vor  fi 
introduşi în tuburi de masă plastică tăiate la lungimea prevăzută în proiect,   iar capetele 
acestora vor fi bine etanşate; 
g)  înainte de montarea panourilor pe ultima faţă a elementului, se verifică poziţia 
distanţierilor  destinaţi  asigurării  stratului  de  acoperire  cu  beton  şi  se  rectifică  poziţia 
acestora dacă este cazul; 
h) nu se permite sprijinirea unor părţi din schela de turnare pe cofraj. 
6.6. La montarea şi rigidizarea cofrajelor se vor urmări condiţiile de calitate ce se 
cer betoanelor aparente pe clase decantate (tabelul 1) şi în special următoarele condiţii în 
directă legătură  cu   tehnologia  montajului: 
­  asigurarea unor rosturi şi muchii de lăţimi şi adâncimi constante şi liniare; 
­  asigurarea condiţiilor de rigiditate impuse calităţilor de beton; 
­  asigurarea  unei  etanşări  cât mai bune.
6.7.    La  faţadele    clădirilor  cu  mai  multe  nivele  executate  din  beton  aparent  cu 
parament natural, panourile de cofraj se Vor îmbina etanş cu panourile nivelului inferior, 
în cazul în care etanşarea nu se  asigură  prin  alte soluţii  tehnice. 
6.8.    În  timpul  betonării,  se  va  asigura  un  control  permanent  al  cofrajului 
remediindu­se pe loc eventualele defecţiuni. 

7. ARMĂTURI 

Armarea   cu   armături  obişnuite   (OB,   PC, STNP, STPB). 


7.1.  La  armarea  elementelor  din  beton  aparent  se  \or  respecta  prevederile  din 
Normativul C 140­86, precum şi următoarele precizări suplimentare: 
a)  acoperirea cu beton a armăturilor se va  majora cu 0,5 cm (pentru betoane de 
calitatea I şi a II­a), faţă de cazul betoanelor armate  obişnuite; 
b)    pentru  poziţionarea  armăturilor  şi  menţinerea  lor  la  distanţa  prescrisă  de    la 
faţa interioară a cofrajelor se vor folosi distanţieri din mase plastice de culoare apropiată 
cu cea a  betonului. Se pot confecţiona distanţieri  şi din alte  materiale dacă acestea sunt 
inerte la reacţiile de hidratare a cimentului, au o culoare apropiată de cea a betonului şi nu 
produc pete în timp. 
Se interzice utilizarea distanţierilor din oţel­beton; 
c)  se va urmări  ca distanţierii  să aibă o suprafaţă de contact cu cofrajul cât  mai 
mică, de preferinţă punctiformă. Se acceptă distanţieri cu   suprafeţe  de contact  relativ 
mari de ordinul  a 1 cm , doar pentru betoane de calitatea a II­a şi a III­a; 
d)   în ce priveşte armăturile, se impune o fasonare atentă cu respectarea riguroasă 
a dimensiunilor barelor şi a carcaselor; 
e)    legarea  armăturilor  cu  sârmă  se  va  face  întotdeauna  cu  capetele      spre 
interiorul   elementelor   şi   dublând   secţiunea   de sârmă; 
f)   înaintea turnării se va verifica dacă armăturile sunt  la distanţa prescrisă faţă 
de suprafaţa interioară a cofrajului; 
g)  în  cazul  prefabricatelor  de  beton  având  una  sau  mai  multe  feţe  realizate  în 
beton aparent cu parament natural, dacă pentru manipulare se adoptă sistemul cu urechi 
de agăţare din oţel­beton, acestea se vor trata contra ruginei pe porţiunea barei care este 
în exterior. 
Acolo  unde  situaţia  o  permite,  se  recomandă  ca  pentru  manipulare  să  se  adopte 
sistemul  cu  găuri  în  elementul  prefabricat,  găuri  prin  care  se  trec  dornuri  ale 
dispozitivului de manipulare. 

Armarea cu fibre de sticlă 

7.2.  Armarea  elementelor  de  grosime  redusă  10  ­  15mm,  se  va  face  cu  fibre  de 
sticlă disperse, rezistente la alcali tip RA, cu lungimi între 30—50 mm.
8. BETONUL 

8.1.  Betonul proaspăt utilizat pentru executarea betoanelor aparent trebuie să aibă 
o  lucrabilitate ridicată  (L2—L3)  şi o coeziune internă sporită care să reducă tendinţa de 
segregare a agregatelor  în  timpul vibrării betonului. 
Aceste  calităţi  se  vor  asigura  printr­un  conţinut  de  părţi  fine  sporit  faţă  de  cel 
folosit  la  betoanele  obişnuite  şi  prin  adaosuri  de  substanţe  plastifiante  sau 
superplastifiante. 

Materiale 

8.2.  Agregatele  utilizate  pentru   beton   aparent   trebuie  să  fie curate, să  nu 


conţină resturi organice, săruri solubile, sulfaţi etc. peste limitele admise de STAS  1667­ 
76,  fapt  pentru  care  acestea  trebuie  spălate  integral  sau  cel  puţin  sortul  0...7mm.  Se 
recomandă  utilizarea  cu  precădere  a  agregatelor  de  râu  care  asigură  o  lucrabilitate  mai 
bună (cel puţin sorturile 0 ­ 3 şi 3 ­7 mm). 
Pentru obţinerea betoanelor aparente de culoare alb cu o tentă uşoară spre gri sau 
crem, partea de agregat 0...3mm trebuie să fie alb, provenind din roci sănătoase cristaline 
(calcar, marmoră etc). 
Agregatele trebuie să prezinte uniformitate şi stabilitate a nuanţei pe toată durata 
lucrării, recomandându­se ca la acelaşi obiectiv calitatea agregatelor să fie aceiaşi. 
Cantitatea  totală  de  părţi  fine  0...0,2  mm,  pe  care  trebuie  să  o  conţină  betonul 
proaspăt,  se  limitează  între  400...450  kg/m 3.  în  această  cantitate  se  cuprinde  cimentul, 
partea fină din nisip şi  adaosul  de  părţi  fine. 
Se  recomandă  a  se  folosi  ca  adaos  de  părţi  fine  (0...0,2  mm)  cenuşă  de  centrale 
termoelectrice, filerul de calcar şi praful de tuf vulcanic. 
8.3.  Stabilirea granulometriei agregatului,  inclusiv adaosul de   părţi   fine,   se 
va     face    conform    prevederilor    Normativului C 140­86  (anexa    V.2),  respectând 
următoarele granulozităţi. 
­  pentru  betoane calitatea I  ... zona I  de granulozitate; 
­  pentru   betoane   calitatea   II   ... de   granulozitate; 
­  pentru betoane calitatea III  ... zona li de granulozitate; 
8.4.  Cimenturile  recomandate      a    fi    utilizate      la      prepararea  betoanelor 
aparente sunt: 
­  Pa 35............................................................................ STAS 1500­78; 
­  P 40...............................................................................STAS 388­80; 
­  PA 35............................................................................STAS 7055­80. 
La  prepararea  betonului  se  va  utiliza  aceeaşi  calitate  de  ciment  şi  de  aceeaşi 
provenienţă;  se recomandă ca, cantitatea de ciment să  fie asigurată de  la  început pentru 
întreaga cantitate de beton ce se realizează aparent la acelaşi obiect. 
Dozajul  de  ciment  trebuie  să  asigure  clasa  de  beton  prescrisă  de  proiectant, 
cantitatea orientativă fiind cea indicată în tabelul 3. 
În  cazul  când  se  utilizează  ca  adaos  de  parte  fină  cenuşa  de  centrale 
termoelectrice, se poate reduce cantităţile de ciment cu respectarea condiţiei de clasă.
Executantul  are  obligaţia  de  a  verifica  în  prealabil  reţeta  de    beton    pentru    a 
asigura  clasa  prescrisă. 
8.5.  Apa  trebuie   să   îndeplinească   prevederile   din   STAS 790­84,   privind 
condiţiile  tehnice  şi metodele  de   încercare  a apei pentru mortare şi betoane. 
Cantitatea  de  apă  utilizată  trebuie  să  fie  cea  corespunzătoare  lucrabilităţii 
betonului L2, L3 — indicată orientativ în tabelul 3. 
8.6.  Cenuşa  de  centrale  termoelectrice,  utilizată   ca   adaos la   prepararea 
betoanelor,      trebuie      să      îndeplinească      condiţiile  prevăzute  în  STAS  8819/1­88. 
Folosirea cenuşii de centrale termoelectrice se va face conform Instrucţiunilor tehnice C 
189­88. 
8.7.  Filerul  de  calcar,  utilizat  ca  adaos  la  prepararea  betoanelor      aparente, 
trebuie   să   îndeplinească   condiţiile   prevăzute în STAS 539­79. 
8.8.  Tuful  vulcanic,  sort  0...1  mm,    trebuie  să  provină  din  rocă    sănătoasă, 
nealterată.      Folosirea      lui      se      va    putea    face  în  baza  normei  interne  elaborată  de 
producător. 
8.9.  Aditivul  superplastifiant  FLUBET  trebuie  să   îndeplinească condiţiile 
tehnice prevăzute în NTR­ MICh Nr. 10663­82, prepararea soluţiei de aditivi, dozarea în 
beton,  stabilirea  compoziţiei  şi  controlul  calităţii  betonului  se  \or  face  conform  Norma­ 
tivului C 140­86 (anexa V.3.2.). 
Aditivul superplastifiant FLUBET se poate utiliza numai la prepararea betoanelor 
aparente calitatea II şi III. 
8.10.  Oxizii  coloranţi,  utilizaţi  la  obţinerea  betoanelor  aparente  colorate  în 
masă, vor  fi exclusiv de origine  minerală. Oxizii  coloranţi trebuie să prezinte stabilitate 
de nuanţă în timp şi să nu intre în reacţie în timpul hidratării cimentului. 
Se pot utiliza oxizii: galben, roşu, verde, negru şi combinaţii  între aceştia pentru 
obţinerea unor nuanţe  intermediare. 
Pentru ca nuanţele de culoare să fie mai accentuate şi mai omogene, se recomandă 
ca la executarea betoanelor aparente colorate să se utilizeze în proporţie de până la 60% 
ciment alb PA 35, diferenţa de 40% rămânând ciment obişnuit Pa 35. 
Din  motive tehnico­economice, se recomandă ca  dozajul de oxid colorant  să nu 
depăşească  6%  din greutatea cimentului. 
Pentru  obţinerea  nuanţei  dorite,  se  vor  efectua  încercări  de  probă  cu  materialele 
componente  existente,  variind  procentul  de  oxid,  respectiv  proporţia  între  aceştia  la 
nuanţe intermediare. 
8.11.  Adaosurile stabilizatoare, adăugate în masa betonului în procent de 0,5% 
din  cantitatea  de  ciment,  în  vederea  menţinerii  nuanţei  de  culoare  în  timp  la  betoanele 
aparente, pot fi, în ordinea de calitate: 
­  policlorura  de  vinii ­ latex  (produs  de  I.Ch.  Turda); 
­  polimer   1712   şi   SBR60   (produse  de  C.Ch.   Borzeşti); 
­  romacril  ER (produs de I.Ch. Râşnov). 

Compoziţia betonului,  calitatea betonului proaspăt 

8.12.  Compoziţia betonului se va stabili conform metodologiei din Normativul C 
140­86. În tabelul 3 se prezintă unele compoziţii orientative pentru diferite clase de beton 
aparent pe trepte de calitate.
Calitatea  betonului  proaspăt  se  apreciază  prin  indicii  de  lucrabilitate:  tasare  con 
etalon şi grad de compactare, răspândire şi separare apă. 
Nu  se  recomandă  ca  în  amestecul  de  beton  să  se  introducă  adaosuri  contra 
îngheţului (ca de exemplu clorura de calciu). 
8.13.    Pentru  fiecare  lucrare,  reţeta  va  fi  stabilită  prin  încercări  preliminare 
respectând următorii indici de lucrabilitate: 
­  tasare  con  2,5...7,5 cm;  Gc  = 1,18...1,07; 
­  răspândire 34...42 cm; 
­  separare apă max. 3%. 
La  prepararea  betonului  se  va  respecta  cu  stricteţe  dozarea  conform  reţetei 
verificate prin încercări preliminare. 
Când  din  motive  tehnice  sau  organizatorice  se  va  utiliza  beton  pompabil,  se 
recomandă  ca  tasarea  să  nu  depăşească  12  cm,  sporul  de  lucrabilitate  obţinându­se  în 
special prin adaosul de substanţe superplastifiante. 
Prepararea şi transportul betonului 
8.14.    În  ce  priveşte  depozitarea  şi  dozarea  materialelor  componente  se  vor 
respecta prevederile  Normativului C 140­86 şi următoarele precizări suplimentare: oxizii 
coloranţi se vor păstra în saci  în locuri uscate, dozarea făcându­se cu o parte din apa de 
amestecare având grijă să nu se formeze cocoloşi. 
8.15.  Ca mijloace  de  amestecare  se  recomandă  utilizarea  betonierelor cu ax 
vertical care asigură o omogenizare mai bună a amestecului. 
Când  se  introduc  adaosuri  de  părţi  fine  sau  oxizi  coloranţi  în  compoziţia 
betonului,  timpul  de  malaxare  se  va  majora  cu  25...50%  faţă  de  cel  obişnuit,  până  se 
obţine o omogenizare complectă a amestecului (cca. 4 minute). 
Tabelul 3 
COMPOZIŢII ORIENTATIVE PENTRU DIFERITE CLASE DE 
BETOANE APARENTE
Adaos  Agregate de balastieră 
Lucrabi  Tasa­  super­ 
Calit. 
Clasa  lit.  rea  Dozaj  plas­  7­16  16­31 
feţei 
beto­  conf.  con  cim.  părţi  tif. 0­3  3­7  sau  sau  Apă 
apar. 
nului  CHO/  etal.  kg/m 3  fine 3  FLU­  mm  mm  7­20  16­40  l/m 3 
*)  Domeniul de utilitare  kg/m 
86  cm  BET  mm  mm 
l/m 3 
Bc10  III L2 2,5  250  ­  3,5  665  371  412  334 163 
Ziduri de  sprijin, so­ 
luri şi ziduri de eleva­ 
Bcl5  III ţie (Bcl0), clădiri in­  L2 2,5  325  ­  5,0  930  470  455  ­  165 
dustriale şi agrozooteh­ 
nice (Bcl5) 
Bcl5  III  L2  2,5  325  ­  ­  925  465  450  ­  185 
Bc10  II  L3 5,0  250  150 ­  493  356  526  542 183 
Ziduri de sprijin,  so­ 
cluri şi ziduri de ele­ 
Bcl5  II  vaţie  (Bc10),    clădiri  L3 7,0  325  ­ 5,0  930  465  450  ­  175 
civ,  ingin.  şi   ind. 
(Bcl5). 
Bcl5  II  L3  4,0  325  100  ­  822  463  455  ­  185 
Bcl5  I  L3 7,0  325  100 ­  814  456  455  ­  200 
Clădiri social­cultura­ 
le   de  artă  şi   clădiri 
Bc25  I  monumentale  L3  7,0  410  ­  ­  830  455  455  ­  200 

*) Calitatea feţelor aparente este funcţie de durata   vibrării   şi   de   caracteristicile   vibratorului   conform  tabelului 4.
NOTA:   Cantitatea de oxid colorant ce se va adăuga în compoziţia betonului, se va scădea din adaosul de părţi  fine 
sau din sortul de nisip 0 ­ 3 mm, astfel ca densitatea betonului proaspăt să rămână 2350 kg/m 3 . 

8.16. Asupra betonului proaspăt se vor efectua probe pentru stabilirea consistenţei 
şi lucrabilităţii conform Normativului C 140­86, determinând suplimentar răspîndirea şi 
separarea apei. 
8.17. Transportul betonului, de la locul de preparare la cel de punere în operă, se 
va efectua numai cu autoagitatoare. Transportul loco­obiect al betonului este 
recomandabil a fi efectuat cu macarale, în bene prevăzute cu furtun, ori de cîte ori 
înălţimea elementului depăşeşte 1 metru. 
9. PUNEREA  ÎN  OPERĂ  A  BETONULUI 
Turnarea   betonului 
9.1.   La turnarea betonului se vor respecta prevederile. Normativului C 140­86 şi 
următoarele precizări; punerea, în  lucrare a betonului se va face fără întreruperi, iar dacă 
nu pot fi evitate se vor crea rosturi de lucru conform pct. 5.7 —5..'8: 
9.2.   Turnarea betonului în cofraje se va efectua cu bene cu furtun şi burlane de 
tablă. Pentru betoanele de calitatea II­a şi a III­a turnarea se poate efectua şi cu pompe de 
beton. Straturile vor fi orizontale sau cît mai apropiate de Orizontală. 
9.3.   Înălţimea maximă de la care se poate turna betonul este de 0,5 m pentru 
calitatea I­a, 1,0 m pentru calitatea II­a si de   1,5 m pentru calitatea III­a. 
Stratul următor de beton, în cazul cînd turnarea se face succesiv, se va turna cel mai tîrziu 
după 30 de minute de la turnarea stratului precedent, în funcţie de timpul de priză al 
cimentului,  de condiţiile  atmosferice  la  turnare  etc. 
9.4.  La grinzi, aticuri şi la ultimul strat al stîlpilor şi pereţilor sau rosturi de 
betonare, betonul se va introduce în exces astfel ca, după tasarea ce se produce în urma 
vibrării, să se realizeze nivelul superior al elementului, conform proiectului, fără 
complectări de beton. în acest scop se vor efectua mai, multe probe de tasare a betonului 
prin vibrare. 
Eventualele complectări de beton se vor introduce în cofraj în timpul vibrării 
betonului şi în nici un caz. după extragerea tijei vibratorului din beton. 
9.5. Cînd betonarea se întrerupe din condiţii tehnologice sau accidentale şi 
cimentul  începe  priza,  reluarea betonării  se va face numai după terminarea prizei 
cimentalui (cel puţin   12 ore) şi printr­un strat de amorsare de 2­3 cm grosime, cel puţin 
la betoanele de calitatea I. 
Betonul  de  amorsare  va fi mai  bogat  în  sortul  0...7mm, indicîndu­se 
următoarea   compoziţie granulometrică privind trecerile prin ciur, în procente din 
greutate: 
­ ciur de 4 mm                  31%...58%; 
­ ciur de 7 mm                   75%...81%; 
­ ciur de 16 mm                          100%. 
Dozajul de ciment se va păstra acelaşi cu cel al betonului iniţial. 
9.6. Rosturile de turnare se  vor realiza ca poziţie "conform Normativului C 140­ 
86. Rosturile de turnare trebuie să coincidă cu muchia intrîndă a unui rost aparent, 
profilat în adîcime, care maschează mai uşor rostul dintre două straturi de turnare.
În general, rosturile de turnare trebuie să corespundă ca poziţie cu rosturile  dintre  două 
panouri,   sau  dintre  două foi  de placaj  tego, respectiv două rînduri, pentru ca pe 
suprafaţa betonului să nu apară rosturi suplimentare. 
9.7. După terminarea vibrării, suprafaţa rostului de betonare se finisează cu un 
şpaclu purtat de­a lungul şipcii la nivelul muchiei, avînd grijă să nu se afîneze betonul, iar 
partea din şipca rămasă deasupra rostului se curăţă cu şpaclu şi se şterge cu o cîrpă aspră. 
9.8. .În cazul rosturilor de turnare verticale, pentru ca aceste rosturi să se afle 
exact în dreptul muchiei şipcii, se va monta în interiorul elementului respectiv un perete 
despărţitor provizoriu din scînduri, bine. etanşat la îmbinarea cu şipcile, pentru a evita 
desnisiparea betonului în dreptul muchiilor rostului profilat. 
9.9. Compactarea   betonului, aparent   cu   parament natural trebuie să asigure pe 
lîngă îndeplinirea condiţiilor de rezistenţe mecanice si obţinerea unei compactităţi 
periferice superioare şi a unor texturi omogene fără pori,  segregări sau defecte vizibile 
de suprafaţă. Pentru îndeplinirea acestor condiţii, compactarea trebuie efectuată cu 
anumite tipuri de vibratoare, cu performanţe tehnice superioare şi după anumite programe 
de vibrare, funcţie de lucrabilitatea betonului si calitatea feţei aparente proiectată a se 
obţine. 
Este  necesar  ca  pentru  fiecare  lucrare  de  beton  aparent  să  se  întocmească 
programe de vibrare, în special pentru betoane de calitatea I şi a II­a, care să fie verificate 
în prealabil în condiţii loco­obiect. 
9.10.    La  compactarea  betonului  se  vor  respecta  prevederile  din    Normativul  C 
140­86;  înainte de  începerea operaţiilor de vibrare se va asigura la punctul de lucru două 
vibratoare cu aceleaşi caracteristici, pentru a avea în permanenţă unul în rezervă. 

Vibrarea betonului cu vibratoare de interior 

9.11.  La betonul aparent se vor utiliza vibratoare cu o frecvenţă de 12000...20000 
vibraţii/minut; 
Timpii  de  vibrare  pentru  un  ciclu  al  elementelor  din  beton  aparent,  funcţie  de 
calitatea urmărită a se obţine, se vor lua conform tabelului 4. 
Mărimea  duratei  de  vibrare  peste  aceste  limite  nu  este  urmată  de  o  creştere 
sensibilă a calităţii suprafeţei de beton aparent. 
9.12.  Stratul supus vibrării trebuie să aibă o suprasarcină de beton. Astfel stratul 
turnat,  în  grosime  de  25...35  cm  se  va  vibra  întotdeauna  împreună  cu  jumătatea 
superioară a stratului turnat anterior pentru a nu apărea urme de separare  între straturile 
de betonare şi pentru a asigura  condiţii corespunzătoare cu suprasarcină pentru  întreaga 
înălţime a fiecărui strat. Primul strat de beton va avea grosimea de 40...50 cm. 
9.13.    Durata  unui  ciclu  de  vibrare  „t"  pentru  un  strat  de  40...50  cm  înălţime  se 
stabileşte  la  45  secunde...  150  secunde,  funcţie  de  calitatea  suprafeţei  aparente, 
caracteristicile reologice ale betonului proaspăt şi caracteristicile vibratorului (tabelul 4). 
Acest timp se repartizează după cum urmează: 
­  imersia tijei, foarte rapidă:  1" max. 2"; 
­  staţionarea la partea inferioară a stratului pe o durată de   1/4 t­2"; 
­  extragerea din jumătatea inferioară a stratului de beton cu durata de 2/4 t; 
­  extragerea din jumătatea superioară a stratului de beton cu durata de   1/4 t.
Pentru o înălţime mai mică sau mai mare a stratului de beton se păstrează aceeaşi 
timpi de imersie şi staţionare ca mai sus, micşorând respectiv mărind proporţional timpul 
de extragere. 

Tabelul 4 
TIMPII DE VIBRARE PENTRU UN CICLU LA TURNAREA SUCCESIVĂ 

Vibrator 
Calitatea  Tasarea  Timp de 
Beton  6 Martie 
feţei  conului  Adaos  vibrare "t" 
clasa  Timişoara 
aparente  cm  secunde 
Φ 
5  cenuşă  Bc10  71  120 
7,5  cenuşă  Bc15  58  150 

5  ­  Bc25  58  150 
5  ­  Bc25  71  120 
4  cenuşă  Bc10  71  90 
5  FLUBET  Bc15  71  90 
3  FLUBET  Bc15  58  120 
7,5  cenuşă  Bc15  58  90 
II 
3  cenuşă  Bc15  58  120 
3  FLUBET  Bc25  58  120 
5  FLUBET  Bc25  71  90 
7,5  FLUBET  Bc25  58  90 
4  FLUBET  Bc10  71  60 
7,5  FLUBET  Bc15  58  45 
5  FLUBET  Bc15  58  60 
5  FLUBET  Bc15  71  45 
3  FLUBET  Bc15  58  75 
7,5  cenuşă  Bc15  58  45 
III 
3  cenuşă  Bc15  58  60 
5  FLUBET  Bc25  58  60 
3  FLUBET  Bc25  58  75 
5  FLUBET  Bc25  171  45 
7,5  cenuşă  Bc25  38  120 
7,5  FLUBET  Bc25  38  120 
Beton Pompat 
II ­ III  12  FLUBET  Bc20  58  20 

9.14.  Tija   vibratorului   trebuie   introdusă   vertical   şi   cât mai repede în masa 
betonului  pentru  ca  compactarea  să  înceapă  de  jos  în  sus.  Agitarea  tijei  se  va  face  uşor 
pentru a nu introduce aer în masa betonului, iar extragerea ei se va face cât mai uniform 
pentru a nu rămâne bule de aer în urma ei în beton. 
9.15.    Compactarea  ultimului    strat    de  beton,    care  nu  mai  are  suprasarcină, 
trebuie tratată distinct. 
Pentru a realiza şi la acest strat aproximativ acelaşi nivel de calitate, se va proceda 
la o revibrare a  acestuia cu o durată de 15...20 sec. pe ciclu,  în  intervalul 30  minute,  la 
maximum  2  ore.  Revibrarea  se  \a  efectua  cu  un  vibrator  de  suprafaţă  adaptat 
dimensiunilor   elementului.
Vibrarea betonului cu vibratoare de suprafaţă (placă) 

9. 16. Durata unui ciclu de vibrare se stabileşte la 30...45 secunde pentru un strat 
de 10 cm grosime. 
În  timpul  vibrării  se  recomandă  ca  vibratorul  placă  să  fie  uşor  mişcat  pentru  a 
permite evacuarea bulelor de aer din beton. 

Vibrarea betonului cu vibratoare de cofraj 

9.17.    Nu      se      recomandă    utilizarea      vibratoarelor    de      cofraj  la  executarea 
lucrărilor de beton aparent,  iar  în cazurile când acest lucru  nu se poate evita se  vor lua 
măsuri speciale de consolidare şi etanşare  a  cofrajelor  prin   îndesirea rigidizărilor şi a 
pieselor metalice de  strângere. 

Vibrarea betonului pe mese vibrante 

9.18.    Elementele  din  beton  aparent  executate  uzinat  se  pot  compacta  pe  mese 
vibrante.  Tiparele  vor  fi  fixate  de  masa  vibrantă.  Durata  de  vibrare  variază  funcţie  de 
lucrabilitatea betonului şi grosimea stratului de beton între 60"... 120". 
Puterea mesei vibrante va fi corelată cu greutatea ansamblului  tipar ­ element. 
Aplicând  şi  o  revibrare  a  betonului  cu  o  durată  de  15  ­  30"  în  intervalul  de  la 
compactare  până  înaintea  începerii  prizei  cimentului,  se  obţin  betoane  de  calitate  mai 
bună şi cu o compactitate periferică superioară. 

Turnarea şi compactarea laminară a betonului 

9.19.    Turnarea  şi  compactarea  laminară  pe  verticală  necesită  o  organizare 


tehnologică  mai  complexa  a  procesului  de  betonare.    Procedeul    coastă    în    turnarea 
continuă    a  betonului  prin  tuburi  din  PVC,  tablă  etc. racordate  la  un  buncăr  şi  vibrarea 
con­comitentă  cu  vibratoare  de  interior  fixate  de  buncărul  de  turnare.    Ridicarea 
ansamblului   se  va  face  mecanic  sau  hidraulic. Tuburile de turnare vor rămâne circa 10 
cm înglobate în stratul de beton pentru ca turnarea să se facă fără impact. 
Procedeul necesită utilizarea concomitentă a mai multor vibratoare de interior, dar 
durata  totală  de  vibrare  se  micşorează  corespunzător  cu  numărul  vibratoarelor,  iar 
calitatea betonului rezultă mai bună decât în cazul turnării şi compactării succesive. 
Viteza de turnare laminară pe înălţime este de 1 m în 4,5... 7,5 minute (un cm în 
3...4,5 sec), funcţie de calitatea feţei aparente, limita superioară corespunzând calităţii 
I ­ II. 
9.20.  Turnarea  şi  compactarea  laminară  pe  orizontală  se  aplică  la  executarea 
uzinată  a  elementelor  de    închidere,    parapeţi    de  balcoane,  cu  faţa  aparentă  în  jos, 
compactate pe mese vibrante sau cu vibratoare de suprafaţă. Turnarea betonului se poate 
face cu un buncăr mobil începând de la o margine, sau de la mijloc sure margini cu două 
buncăre mobile la elemente de suprafaţă mai marc, fără impact, pentru a îngloba cât mai 
puţine bule de aer.
Întărirea betonului 

9.21.  În  primele  zile  este  necesară  menţinerea  unei  umidităţi  ridicate  pentru  a 
asigura  hidratarea  cimentului  şi  o  dezvoltare  redusă  a  contracţiilor,  până  la  obţinerea 
rezistenţelor  mecanice  corespunzătoare  pentru  a  prelua  eforturile  din  contracţii,    în 
vederea evitării formării microfisurilor. 
9.22.    După  turnare,  betonul  proaspăt  trebuie  protejat    împotriva  intemperiilor 
(efectele soarelui, vântului care usucă, ale ploii care spală, îngheţului etc). 
Protejarea se va face conform capitolului 12. 
9.23.    În      cazul    aplicării      tratamentului      termic,      ciclul      este  determinat 
respectând  un  timp  suficient  de  prepriză,  cu  urcarea  progresivă  a  temperaturii  şi  răcire 
lentă pentru a evita şocurile termice. Temperatura maximă a betonului nu va depăşi 70°C, 
iar  temperatura  tiparelor  încălzitoare  65°C.  De  asemenea,  trebuie  luate  măsuri  pentru  a 
evita uscarea feţei libere a betonului. 
Pentru a accelera întărirea betonului în faza iniţială, betonul se poate prepara din 
componenţi încălziţi, astfel ca betonul să aibă o temperatură nu mai mare de 35°C pentru 
a evita apariţia unei întăriri premature care prejudiciază buna punerea în operă. 

10. BETONUL ŞI MORTARUL  PENTRU  TORCRETARE 

10.1.  Pentru realizarea elementelor de grosime redusă (10... 15 mm), folosite ca 
placaje  sau  ca  şi  cofraje    înglobate,    se  va  utiliza  mortarul    armat    cu    fibră    de    sticlă 
dispersă. 
La  executarea  betoanelor  armate  cu  fibră  de  sticlă  dispersă  se  vor  utiliza 
următoarele materiale: 
­  ciment Pa 35 sau P 40; 
­  nisip de râu sort 0...1 mm; 
­  fibra de sticlă rezistentă la alcali (RA), sub formă de rolă; 
­  apa. 
Pentru  obţinerea  betoanelor  colorate  armate  cu  fibră  de  sticlă  dispersă,  se  vor 
folosi cimenturile albe PA 35 în proporţie de până la 60% şi oxizii coloranţi în proporţie 
de maximum 6% din greutatea cimentului. 
10.2.    Pentru  obţinerea  mortarului  (betonului)  armat  cu  fibră  de  sticlă,  raportul 
ciment­nisip va fi de 1  : 1 pentru marca M200 şi de 2:1 pentru marca M 300. 
Dozarea  materialelor  se  va  face  gravimetric  sau  volumetric,  apa  necesară 
stabilindu­se  prin  încercări  preliminare  funcţie  de  lucrabilitatea  dorită,  conform 
Normativului  C  21­85.  Cantitatea  de  fibră  de  sticlă  necesară,  de  5...6%  din  masa 
betonului,  este  asigurată  de  dispozitivul  automat  de  tăiat  şi  pulverizat  fibra  de  sticlă 
concomitent cu pulverizarea mortarului. 
10.3.    Prepararea  betonului  (mortarului)  armat  cu  fibră  de  sticlă  dispersă  se  va 
face astfel: 
Se  prepară  mortarul  în  malaxoare  cu  palete  sau  elice  având  minimum  J50O 
rotaţii/minut  sau  în  malaxoare  utilizate  la  prepararea  mortarului,  pentru  injectarea 
canalelor  elementelor  post­comprimate.  Pomparea  mortarului  se  va  face  CSM  pompe  cu
şnec  tip  INCERC,  care  au  un  debit  de  1000  l/oră,  asigurând  astfel  proporţia 
corespunzătoare cu debitul şi viteza de dispersie a fibrelor  de  sticlă. 
La  prepararea  mortarului  se  va  introduce  în  malaxor  întreaga  cantitate  de  apă, 
după care se pune  în  funcţiune agitatorul şi  se adaugă cca. 1/2 din cantitatea de ciment, 
după care se adaugă alternativ nisipul şi diferenţa de ciment. Amestecul trebuie să aibă o 
consistenţă de 28"—34" determinată cu pâlnia etalon conform Normativului C 21­85. 
10.4.  Punerea în operă a mortarelor (betoanelor) armate cu fibră de sticlă dispersă 
se  va  face  cu  ajutorul  unui  dispozitiv  automat  de  tăiat  şi  pulverizat  fibră  de  sticlă 
concomitent cu mortarul. 
Pentru  acesta  se  prepară  mortarul  de  fluiditatea  dorită  în  malaxor,  după  care 
acesta  se  introduce  în  pâlnia  (rezervor)  pompei  de  injectat.  Se  pornesc  concomitent 
pompa şi aerul comprimat şi se aplică în tipar prin pulverizare un strat subţire de mortar 
(cca. 2 mm). Se porneşte apoi dispozitivul de tăiat şi pulverizat fibra de sticlă şi se aplică 
concomitent  cu  mortarul  în  tipar  până  la  obţinerea  grosimii  necesare.  Intradosul 
elementului se  netezeşte cu mistria sau cu rola, astfel  încât suprafaţa să rămână rugoasă 
pentru a avea o aderenţă sporită la stratul suport. 
10.5.    Pentru  realizarea  elementelor  cu  grosime  de  3...8  cm  sau  a  elementelor 
compozite din mai multe straturi, la care stratul exterior urmează să fie realizat din beton 
aparent  obişnuit  sau  colorat  armat  cu  armătură  obişnuită,  se  poate  utiliza  betonul 
torcretat. Stabilirea compoziţiei, prepararea şi punerea în operă a betonului prin torcretare 
se va face conform Instrucţiunilor tehnice C 130­78. 

11. DECOFRAREA 

11.1.  La decofrare se vor respecta prevederile din Normativul C 140­86, privind 
timpul de menţinere în cofraj şi modul de decofrare. În plus se vor respecta prevederile de 
la pct. 11.2... 11.12. 
11.2.  Decofrarea betonului aparent trebuie efectuată cu mare grijă, pentru a evita 
exfolierea feţei aparente a betonului, ruperea muchiilor  şi deteriorarea  cofrajelor. 
11.3.  La demontarea cofrajelor este strict interzis să se folosească răngi sau alte 
mijloace  care  ar  putea  deteriora  betonul.  Decofrarea  se  va  efectua  cât  mai  uşor, 
urmărindu­se desprinderea corectă atât a cofrajelor şi elementelor de relief aplicate cât şi 
a baghetelor de la muchii şi rosturi, pentru a nu se degrada faţa aparentă a betonului sau a 
elementelor sculpturale. 
Manipularea  panourilor  de  cofraj  se  va  face  cu  multă  atenţie  pentru  a  nu  se 
degrada suprafaţa sau muchiile panoului. 
11.4.    Decofrarea  trebuie  să  se  facă  concomitent  pe  întreaga  suprafaţă  a 
elementului pentru ca betonul să aibă aceeaşi vârstă. Nuanţa la decofrare este funcţie de 
timpul cât stă betonul în cofraj; diferenţa de nuanţă nu se estompează cu timpul. 
11.5.  Decofrarea betonului poate avea loc la 3...5 zile de la turnare dacă betonul 
s­a  confecţionat  cu  ciment  cu  întărire  normală  (Pa  35)  şi  la  1...3  zile  dacă  se  utilizează 
ciment cu întărire rapidă (P 40). 
Prima  cifră  se  referă  la  temperatura  de  peste  18,  iar  următoarea  la    temperaturi 
cuprinse  între  5...18˚C.
Este interzis ca decofrarea să înceapă mai devreme de termenele minime, riscând 
astfel ca muchiile să se rupă, iar suprafaţa betonului să se deterioreze. 
Este  interzisă  rezemarea  materialelor  de  orice  fel,  a  utilajelor  etc.  pe  betonul 
aparent pentru că acestea pot produce deteriorarea lui, iar prin umbrirea parţială în timpul 
întăririi betonului   capătă  nuanţe  diferite. 
Decofrarea se face în ordinea inversă cofrării. 
11.6.  Indiferent  de  natura  materialului  folosit   pentru  astereală,  faţa cofrajului 
trebuie curăţită şi spălată cu mare atenţie după decofrare şi înainte de betonare,  pentru a 
evita apariţia petelor. Acest lucru are o importanţă deosebită, deoarece orice semn, defect 
sau murdărie de pe astereala cofrajului apare pe faţa, aparentă a [jetonului. 
Curăţirea  panourilor  de  cofraj  se  va  face  cu  şpaclu,  perii  şi  cârpe,  după  care  se 
spală foarte atent cu apă. 
La curăţirea cofrajelor se va avea grijă ca astereala să nu fie zgâriată. . 
11.7.  După curăţirea completă a cofrajelor se  va proceda la o revizuire atentă a 
acestora  pentru  a  depista  eventualele  defecţiuni  produse  în  timpul  decofrării,  luându­se 
măsuri  de  reparare  a  defecţiunilor  mai  mari  şi  de  rectificare  a  celor  mici,  cu  pastă  de 
ciment­aracet. 
Dacă  la  cofrajele  din  scânduri  se  observă,  după  câteva  reutilizări,  că  rosturile 
dintre scândurile asterelei s­au lărgit, periclitând calitatea feţei betonului, rosturile vor fi 
curăţate de materialele străine şi chituite cu pastă de ciment­aracet. 
11.8. Este interzis să se utilizeze simultan cofraje care prezintă grade de uzură sau 
de folosire diferite. 
Scândurile  degradate  din  astereală  se  vor  înlocui  cu  alte  scânduri,  care  prezintă 
acelaşi grad de uzură, pentru ca absorbţia de apă la suprafaţa betonului să fie uniformă. 
Când  rosturile  s­au  deschis  prea  mult,  este  recomandabil  a  se  demonta  toate 
scândurile  panoului  şi  a  se  rebate  corect,  adăugind  pentru  completare  o  şipcă  sau 
scândurică cu acelaşi grad de uzură. 
Ori de câte ori astereala panoului nu mai corespunde condiţiilor betonului aparent, 
se va proceda la înlocuirea ei totală. 
11.9.  Eventualele  ştirbituri  ale  muchiilor    tăbliilor  şi  reliefurilor  utilizate  ca 
negative la betoanele sculpturale şi în relief se prelucrează cu pila, polizorul, de mână şi 
hârtie sticlată. Rosturile create între reliefuri şi astereală se vor chitui cu chit de 
ciment­aracet­apă (3:1:1). 
11.10.  Manipularea cofrajelor se va face fie manual, fie cu macaraua,  funcţie de 
greutatea lor. 
11.11.    Depozitarea  cofrajelor  curăţate  se  va  face  în  perechi  de  panouri  cu 
astereală  aşezate  faţă  în  faţă,  stivuindu­le  în  mod  obişnuit  (cele  de  tego).  Atât  cofrajele 
noi  cât  şi  cele  curăţate  pentru  reutilizare  vor  fi  păstrate  în  locuri  ferite  de  soare,  ploi  şi 
vânturi, pentru a nu se deforma. 
11.12.    Depozitarea  şi  manipularea  cofrajelor  utilizate  la  betonul  cu  texturi 
profilate  sau  sculpturale  se  va  face  în  poziţia  verticală.      Nu    este    permisă      aşezarea 
suprapusă   a  panourilor. Manipularea şi depozitarea lor se va face cu o deosebită grijă 
întrucât sunt casante.
12. TRATAREA SUPRAFEŢELOR DUPĂ DECOFRARE 

12.1.  În  ce  priveşte  întreţinerea  betonului  după  decofrare  se  vor  respecta 
prevederile Normativului C140­86 şi următoarele precizări suplimentare: 
­ umiditatea permanentă a betonului se va menţine timp de 7 zile pentru betonul 
de calitatea III­a şi 14 zile pentru betoanele de calitatea II­a şi I­a colorate. 
12.2.  În  cazul  când,  cu  toate  măsurile  şi  precauţiunile  luate,  se  observă  multe 
microfisuri, este recomandabil ca pe suprafaţa betonului aparent să se aplice o peliculă de 
adeziv  incolor  din  copolimeri  ternari  sau  răşini  epoxidice.  Se  poate  utiliza  cu  bune 
rezultate „Romacrilul ER", produs de Întreprinderea Chimică Râşnov N.I. 4663/1973. 

Remedierea  micilor  defecţiuni  datorate  turnării  betonului sau produse  la 
decofrare 

12.3.  De regulă, nu se vor executa reparaţii în cazul în care defecţiunile sunt mici 
şi nu strică aspectul de piatră naturală al suprafeţei betonului. 
Scurgerile de lapte de ciment de pe suprafaţa aparentă a betonului se vor înlătura 
cu şpaclul şi cârpa uscată, după completa lor uscare. 
12.4.   Repararea    porţiunilor    exfoliate,      desnisipate,      a    ştirbiturilor,  bavurilor 
etc.  se  va  face  cu  mortar  alcătuit  din  nisip  0...1  mm    ciment    şi    părţi  fine    (aceleaşi 
utilizate  la  betoane), ciment alb, în proporţie ce se vor stabili prin încercări pe şantier, 
În  apa  de  amestecare  se  recomandă  introducerea  a  cca.20%  din    greutatea      acesteia 
Aracet   E 50. 
În acest scop, se vor realiza un număr de 10...12 reţete diferite de mortar cu care 
se vor executa probe de tencuială de maximum 1 cm grosime şi care se vor compara după 
completa  uscare  cu  faţa  aparentă  a  betonului,  alegând  în  final  reţeta  care  realizează 
nuanţa cea mai apropiată de cea a suprafeţei betonului. Reparaţiile nu trebuie însă să aibă 
aspect de tencuială, ele se vor limita strict la defecţiunile locale, iar aspectul ulterior să fie 
cât mai apropiat de cel al feţei betonului. 
Înainte de executarea remedierilor cu mortar se va uda cu apă locul care se repară. 
12.5.  Înlăturarea  eflorescenţelor  de  var  şi  a  eventualelor pete de rugină sau de 
altă  natură  se  face  prin  perierea  cu  peria  de  sârmă  a  suprafeţei  de  beton  complet  întări, 
sau prin  spălarea cu  soluţie de acid clorhidric  în  concentraţie de 1...3% după care se  va 
spăla cu apă în exces, până la dispariţia totală a urmelor de acid. 
12.6.    Petele   provocate   de   substanţele   decofrante   se  vor înlătura   prin 
spălarea  cu  apă  şi  detergenţi,   spălându­se   apoi locul cu  exces de apă. 

Tratarea  specială  a suprafeţelor  de beton  aparent 

12.7.   În funcţie de aspectul final dorit, poate apărea necesară prelucrarea  locală 
a  suprafeţelor  aparente.  Acestea  se  pot  prelucra  imediat  după  decofrare  pentru
evidenţierea  granulelor  de  agregat  prin:  spălare,  periere,  buciardare,  şpriţuire,  sablare, 
decapare  cu  acizi.  Prin  aceste  tratamente  de  suprafaţă  se  îndepărtează  o  parte  din 
grosimea stratului de acoperire cu Leton a armăturilor. 
12.8.      Înainte  de  turnarea  betonului  se  va  face  ungerea  cofrajelor  cu  soluţii 
întârzietoare  de  priză,  care  acţionează  la  suprafaţa  betonului;  după  decofrare,  suprafaţa 
betonului  se  spală  cu  apă  sub  presiune;  la  nevoie  se  poate  ajuta  şi  cu  peria  de  sârmă. 
Perierea  şi  spălarea  suprafeţei  aparente  se  va  efectua  înainte  de  sfârşitul    prizei 
cimentului. 
12.9.      Buciardarea  sau  şpriţuirea  suprafeţei  aparente  se  execută  cu  ciocanul  de 
buciardă, respectiv cu şpiţul, după întărirea betonului.  La elementele subţiri există riscul 
de  a  se  produce  fisuri  fapt  pentru  care  se  recomandă  aplicarea  procedeului  numai  la 
elementele masive şi elementele cu grosime mai mare. 
12.10.    Sablarea  suprafeţei  aparente  se  va  executa  cu  un  jet  de  nisip,  până  apar 
granulele de agregat. Acest procedeu  poate disloca granulele de agregat sau sfărâma dacă 
sunt  slabe. 
12.  11.  Decaparea  cu  acizi  a  suprafeţei  aparente  se  va  efectua  prin  ungerea  cu 
soluţia de acid clorhidric diluat (1 : 5), evidenţierea granulelor fiind în funcţie de durata 
tratamentului. 
Acest tratament nu se poate aplica în cazul granulelor care dau reacţii chimice cu 
soluţia acidă. 
După tratarea cu soluţia acidă, suprafaţa tratată se va spăla cu apă din abundenţă 
până la înlăturarea oricăror urme de acid. 

13. TRANSPORTUL ŞI DEPOZITAREA ELEMENTELOR 
PREFABRICATE DIN  BETON  APARENT 

13.1.  Pe  timpul  transportului  şi  a  depozitării  elementelor  prefabricate  din  beton 
aparent se vor lua următoarele măsuri cu caracter general: 
­  feţele de beton aparent se vor proteja  împotriva murdăriei şi a prafului, folosind 
în acest scop folii de polietilenă sau prelate; 
­  la  rezemare  se  va  evita,  pe  cât  posibil,  contactul  feţelor  de  beton,  aparent  cu 
standul şi în mod deosebit al muchiilor şi profilelor. 
13.2.  Depozitarea elementelor  în  poligon  şi  pe  şantier  se  va  face  în poziţie 
verticală,  în  standuri  special  amenajate.  Rezemarea  se  va  face  pe  un  material  elastic. 
Părţile standului care vin în contact direct cu feţele de beton aparent se vor proteja cu un 
material moale care să nu păteze betonul. 
13.3.   Se  va  evita  depozitarea  suprapusă  a  elementelor.  Când  aceasta  se  face,  în 
cazuri cu totul excepţionale, între elemente se va lăsa un spaţiu de ventilare şi se vor lua 
măsuri  ca  apa  să  nu  se  scurgă  de  pe  un  element  pe  altul.  Ca  piese  de  distanţare  se 
recomandă  şipcile  din  lemn  de  esenţă  moale.  Se  interzic  materialele  care  lasă  urme 
vizibile (amprente sau pete). Pentru betoane de calitatea I şi a II­a se interzice depozitarea 
suprapusă.
13.4.  Montarea elementelor prefabricate se va face de regulă direct din mijlocul 
de  transport.  În  cazul  când  nu    este  posibil  se  va  reduce  la  minimum  intervalul    între 
sosirea la şantier  a elementului prefabricat şi montarea acestuia. 
13.5.  Transportul se va face bucată cu bucată sau în pachete cu mijloace special 
echipate,    adaptate  tipului  fiecărui    element  prefabricat.  Ca  şi  în  depozit,  poziţia 
elementelor va fi verticală iar rezermarea pe platforma mijlocului de transport se   va face 
prin intermediul unui material elastic. 
13.6.      În    timpul    transportului,      elementul    sau    pachetul  de  elemente 
prefabricate vor fi bine. fixate pe standul de rezemare. Fixarea se va face cu dispozitive 
prevăzute cu materiale  moi, elastice,   în punctele de  contact cu  elementul prefabricat. 
13.7.   În cazul pachetelor de mai  multe elemente, între acestea se vor interpune 
materiale  elastice  având  o  grosime    care  să.  elimine  posibilitatea  atingerii    între 
suprafeţele  învecinate.
ANEXA 1 

CONFECŢIONAREA PLĂCILOR CU RELIEF ŞI A ELEMENTELOR DE 
RELIEF DIN RĂŞINI ŞI MORTARE CU RĂŞINI   POLIESTERICE   ŞI 
EPOXIDICE  ARMATE  CU  FIBRE  DE   STICLĂ 

Plăcile  cu  relief  şi  elementele  de  relief  din  mortare  cu  răşini  poliestere  şi 
epoxidice  armate  cu  fibre  de  sticlă  se  pot  realiza  în  ateliere  de  şantier  cu  dotări  şi 
amenajări minime, necesitând o  tehnică  relativ   simplă  de   confecţionare. 
Prin  folosirea  mortarelor  cu  răşini  poliesterice  de  tip  NESTRAPOL,  armate  cu 
fibre de sticlă, se asigură: 
­ copierea întocmai a negativului desenului texturii de pe matriţă şi redarea fidelă 
a acestuia pe faţa elementului de beton; 
­  realizarea  unor  plăci  şi  elemente  de  relief  rezistente  la  uzură  şi  la  tratamente 
termice, putând fi folosite de 400—600 ori şi chiar de 800 ori  după recondiţionare; 
­ proprietăţile   mecanice   şi   elastice   corespunzătoare   realizării  unor  tăblii 
care  preiau  singure   împingerea   betonului. 
Mortarele (chiturile) pe bază de răşini epoxidice pot fi utilizate la confecţionarea 
elementelor de relief de diferite dimensiuni, chiar sub  forţa unor covoare de dimensiuni 
mari. Rezistă în condiţii bune la tratamentele termice în diferite regimuri curente  aplicate 
la   executarea  elementelor  prefabricate. 
Elementele de relief din răşini epoxidice se caracterizează prin: 
­ o bună copiere a desenului de pe matriţă şi o bună imprimare a acestuia în beton; 
­ rezistă la 300­400 refolosiri şi  chiar mai multe după recondiţionare; 
­ o rigiditate mai mică, ceea ce prezintă un avantaj pentru decofrare însă, în cazul 
când  se doreşte confecţionarea unor plăci cu relief capabile  să preia singure  împingerea 
betonului, impun rigidizarea  lor  cu miezuri  din   lemn  sau  metal; 
­ datorită   rigidităţii   relativ   reduse   pot   fi    aplicate   pe tăblii curbe; 
­  prezintă  deformaţii    şi    contracţii  mult  mai      mici    decât  cele    din  răşini 
poliesterice; 
­ prezintă avantajul că nu conţin componenţi  din import. 

1. Materiale 
Pentru  prepararea  mortarelor  din  răşini  poliesterice  necesare  confecţionării 
tăbliilor şi elementelor de relief, se recomandă folosirea următorilor componenţi:
·  nisip      cuarţos      de      Făget      sort,      conform      STAS      8511­76,  30  ­  50%  din 
cantitatea de răşină;
·  răşini  poliesterice  nesaturate  tip NESTRAPOL  220 sau 450 H — produse   de 
întreprinderea   „Policolor"   Bucureşti  iar  ca  adaosuri  pentru  întărire;
·  iniţiator  ­  PEROXID  DE  METILETILCETONĂ  ­  produs      de      întreprinderea 
chimică    „Dudeşti"    Bucureşti;
·  accelerator — NAFTENAT   DE   COBALT — soluţie   cu 2% cobalt (preparat 
conf.  STAS  1203­87  şi  STAS  5549­81),  produs  de  întreprinderea  de  detergenţi 
„Dero" Ploieşti.
În cazul când naftenatul de cobalt se procură în alte diluţii, acesta se poate duce la 
diluţia necesară (conţinutul 2% cobalt) folosind următorii solvenţi: 
­ white spirt tehnic; 
­ toluen; 
­ xilen. 
Aceşti  solvenţi  se  vor  folosi  şi  pentru  diluarea  răşinii  până  la  consistenţa 
necesară. 
Întrucât proporţia optimă în care trebuie introduşi în amestec componenţii de mai 
sus este influenţată de o serie de factori ca: tipul şi vârsta răşinii poliesterice, concentraţia 
peroxidului de metiletilcetonă, tipul şi puritatea solventului cu care s­a preparat soluţia de 
naftenat de cobalt, variaţia dimensiunilor plăcilor sau a elementelor de relief, reţeta se va 
stabili  pe  bază  de  probe,  folosind  diferite  proporţii  de  întăritor  şi  accelerator  cuprinse 
între limitele:
·  iniţiator   între   0,1...0,8%   din    cantitatea  de   răşină;
·  accelerator   între   0,8...4%   din    cantitatea   de   răşină. 
Se va considera optimă reţeta care pentru probe de 70x70x40 milimetri,  păstrate 
la temperatură constantă   (16o...18°C), conduce la un timp de întărire de 24...30 ore. 
Pentru  armare  se  recomandă  fibre  de  sticlă  sub  formă  de  ROVING  produse  de 
întreprinderea  de  fibre  şi  ţesături  din  fibre  de  sticlă  Bucureşti,    dispersă,    realizată  prin 
tăierea rovingului la   lungimi   de   20...40 mm. 
Procentul de armare se va stabili în funcţie de domeniul de folosire şi de rezistenţa 
necesară, cantitatea de fibră (în kg) stabilindu­se  între 2...20%  din greutatea răşinii. 
În cazul plăcilor cu relief  fixate direct pe schelet (rame şi coaste), se recomandă 
realizarea unui strat de 3...5 mm grosime (grosime  minimă) cu procent redus de armare 
2...5%, iar după întărire un al doilea strat cu procent ridicat de armare de 15... ...20%. 
Elementele de relief se pot realiza cu procent redus "de armare, de 2... 10%. 
În  tabelul  de  mai  jos  se  prezintă  rezistenţele  la  rupere  şi  modulii  de  elasticitate 
informativi pentru diferite procente de armare : 

Procent  Rezistenţe la rupere N/mm 2  Modul de elasticitate 


de armare  N/mm 2 
Tracţiune  Compresiune  Încovoiere 
2%…5%  40…50  700…80  550…60  3000…4500 

15%…20%  50…60  1000…110  800…90  4000…6000 

2. Matriţe 
Pentru  turnarea  pieselor  din  răşini  poliesterice  armate  cu  fibră  de  sticlă  se  pot 
folosi matriţe din diferite materiale. 
Având  în  vedere  condiţiile  de  şantier  în  care  trebuie  executate  şi  calitatea  lor 
bună,  pentru  confecţionarea  tăbliilor  şi  a  elementelor  de  relief  se  recomandă  folosirea 
matriţelor din lemn, din ipsos, din mortar cu ciment sau din piatră sculptată: 
2.1. Alcătuire
Matriţele   au   următoarea   alcătuire   (fig.  1.1): 

Fig. 1.1. 

1.  suport ­ realizat din rigle de lemn sau metalice, dispuse pe două direcţii; 
2.  fund ­ realizat   din   lemn,   ipsos,   mortar   de   ciment, piatră sculptată etc. 
care prezintă pe faţă pozitivul texturii şi e  prevăzut la partea  inferioară cu   sisteme de 
fixare pe suport; 
3.    laterale  demontabile  ­  realizate  din  dulapi  finisaţi  prin'  rindeluire,    având  un 
sistem demontabil de strângere pe cantul tăbliei. 
2.2. Condiţii de calitate 
Matriţele   trebuie   să   îndeplinească  următoarele   condiţii 
­  să  fie  perfect  etanşe; 
­  să  fie  executate  la  dimensiunile  şi  forma  prevăzute  în  proiect    (admiţându­se 
abateri  de maxim  ±0,5 mm); 
­ să fie suficient de rigide (atenţie mare la laterale); 
­ unghiurile de 90° între laterale să fie respectate cu stricteţe ; 
­ lateralele să fie perfect liniare; 
­ unghiul  între  laterale  şi fundul matriţei  să fie strict de 90°; 
­ să permită decofrarea prin demontarea lateralelor; 
­ înălţimea feţei superioare a lateralelor faţă de fund să fie aceeaşi pentru a asigura 
grosimea constantă a elementului turnat; 
­ reliefurile să fie executate întocmai după desenul texturii; 
­ suprafeţele netede să fie bine finisate şi să nu prezinte nici un fel de denivelări 
sau zgârieturi. 
3. Confecţionarea plăcilor cu relief şi a elementelor de relief 
3.1. Pregătirea matriţei 
Înainte  de  utilizare,  matriţa  confecţionată  în  condiţiile  de  la  punctul  2.1  din 
prezenta anexă, trebuie pregătită astfel: 
­  matriţa  se curăţă foarte bine de orice  impurităţi sau orice urmă de  praf,  cu o 
perie moale sau cu o cârpă uscată; 
­  faţa fundului matriţei se chituieşte dacă prezintă pori ciobituri sau alte defecte, 
cu pastă de ciment aracet. După uscarea perfectă a chitului se finisează cu hârtie sticlată 
fină,  apoi  se  aplică  în  2­3  straturi  uniforme  şi  subţiri  o  peliculă  de  izolare  de  sticlă 
solubilă; 
­  după  uscare  se  aplică  decofrantul  realizat  din  ceară  de  parchet    dizolvată    în 
diluant  prin  pensulare  în   două  straturi foarte subţiri, astfel încât să se acopere perfect 
întreaga suprafaţă interioară a matriţei. 
3.2. Pregătirea componenţilor 
Reţeta  se  stabileşte  în  condiţiile  precizate  la  punctul  1  din  prezenta  anexă,  cu 
următoarele precizări:
­  mortarul  din  răşini,  utilizate  la  turnarea  elementelor  de  relief  şi  a  plăcilor  cu 
relief, trebuie  să aibă  fluiditatea  necesară pentru a umple  bine reliefurile;  în  caz contrar 
apar  defecte  diferite      (neregularităţi,      pori,      caverne      etc).      În  acest      scop  răşina 
poliesterică  se  diluează  cu  diluant  D005  până  se  obţine  vâscozitatea  optimă  de  lucru 
(aceea a unor vopsele  mai groase) ­ timp de scurgere  la 20°C pe cupa 08 de 10­20 sec. 
Cantitatea de diluant nu va depăşi însă 10­15% din cantitatea de răşină. în cazul răşinilor 
poliesterice,  prepararea  se  face  cu  maximum  15­20    minute  înainte      de     turnare      în 
ordinea: 
­ se diluează răşina; 
­ se adaugă  nisipul amestecându­se pe parcurs  şi  în continuare până  la obţinerea 
unui amestec omogen; 
­ se adaugă acceleratorul şi se amestecă până la omogenizarea completă; 
­ se adaugă iniţiatorul şi se amestecă până la omogenizarea totală. 
Amestecarea se face cu o baghetă de lemn. 
3.3. Turnarea 
Pentru turnare se fixează matriţa în poziţie perfect orizontală. Se toarnă amestecul 
în  straturi  succesive  subţiri,  alternând  un  strat  de  răşină  cu  un  strat  de  fibră  de  sticlă 
presărat uniform pe suprafaţa răşinei, operaţia repetându­se până la umplerea completă a 
matriţei. 
În cazul realizării plăcilor cu un  strat superior cu procent  mai ridicat de armare, 
după realizarea primului strat se lasă un timp de 24 ore pentru întărirea parţială, după care 
se continuă turnarea, asigurându­se un procent mai ridicat de armare. 
Pentru curăţirea mâinilor şi a sculelor, se pot folosi dizolvanţii  arătaţi mai sus. 
3.4.  Păstrarea în vederea întăririi 
După  turnare,  matriţa  se  păstrează  până  la  întărirea  completă  pe  o  suprafaţă 
perfect  orizontală,  într­o  încăpere  bine  aerisită,  la  temperatura  minimă  de  16...18°C  si 
maximă de 22... ...30°C. 
3.5.  Decofrarea 
În  caz  că  s­au  respectat  întocmai  condiţiile  de  la  pct.  2.2  privind  confecţionarea 
matriţelor şi respectiv de la pct. 3.1 privind pregătirea matriţelor, decofrarea se face foarte 
uşor prin îndepărtarea lateralelor şi ridicarea elementului de relief sau a plăcii din matriţă. 
Întotdeauna  se  face  mai  întâi  o  verificare  a  reţetei  stabilite  prin  turnarea  unui 
element  de  probă.  În  caz  că  se  asigură  o  întărire  în  timp  de  24...48 ore  şi  nu  se  produc 
degajări excesive de căldură, sau defecte se poate continua şi turnarea celorlalte piese. În 
caz că nu se realizează aceste condiţii, este necesară corectarea reţetei. 
4. Măsuri de prevenire, a incendiilor şi tehnica securităţii muncii 
La  confecţionarea  şi  utilizarea  matriţelor,  plăcilor  cu  relief  şi  a  clementelor  de 
relief din răşini poliesterice armate cu fibre de sticlă, se vor respecta: 
­ normele de protecţie contra incendiilor, în vigoare; 
­ normele de prevenire si stingere a incendiilor  emise de M.C.Ind.; 
­ normele  republicane   şi  departamentale   de   protecţie a muncii în vigoare; 
­  prevederile    NTS    şi    PSI,      specifice    lucrărilor      cu    răşini  poliesterice  şi 
epoxidice şi respectiv cu fibre  de sticlă. 
Întrucât răşinile,  materialul  lemnos pentru  matriţă, plăcile şi elementele de relief 
realizate  din  răşini  cu  fibră  de  sticlă  sunt  combustibile,  solvenţii  sunt  inflamabili,  iar
peroxidul de metiletilcetonă respectiv componenta CI. este explozibilă, se va   acorda  o 
atenţie   sporită  următoarelor:
·  încăperea se va amenaja în mod special, fiind în permanenţă bine aerisită, dotată 
cu mijloace adecvate de prevenire şi stingere a incendiilor şi amplasată departe de surse 
de foc deschise sau de scântei;
·  în  încăperea  respectivă  nu  sunt  permise  procese  sau  operaţii  care  folosesc  foc 
deschis sau care produc scântei;
·  manipularea,   transportul  şi   depozitarea  componenţilor se va face în condiţiile 
specifice prevăzute expres în prospectul fiecărui  produs   în  parte. 
Muncitorii  vor  lucra  cu  echipament  de  protecţie  adecvat  pentru  operaţiile  de 
turnare a răşinilor şi de pregătire a armăturii  din  fibre  de  sticlă. 

ANEXA 2 

UTILIZAREA CHITURILOR ÎN OPERAŢIILE DE ETANŞARE ŞI 
RECTIFICARE 

Chiturile  utilizate  ca  material  de  etanşare  trebuie  să  îndeplinească  următoarele 
condiţii: 
­ să adere al suprafeţele cu care vin în contact; 
­ să fie inerte faţă de ciment şi faţă de reacţiile de hidratare a cimentului; 
­ să nu producă reacţii cu substanţele, decofrante, reacţii care să păteze betonul; 
­ să se aplice uşor şi să se întărească în următoarele 4.. .24ore suficient pentru a nu 
refula în timpul vibrării; 
­ să aibă o oarecare elasticitate după întărire,  pentru  a nu fisura în timpul vibrării; 
­  să  se    îndepărteze    (curăţe)    cu  uşurinţă  după  decofrare,  în    vederea  unui  nou 
ciclu  de  cofrare. 
Se pot utiliza următoarele tipuri de chituri: 
­  chitul  tiocolic  ALUTCHIT,  conform  NTR  7398­78,  produs  de  Centrala 
Industrială de Produse Anorganice — Râmnicu Vâlcea este plastic în momentul aplicării, 
rămâne  elastic  după  întărire,  nu  refulează  în  timpul  vibrării,  aderă  bine  la  suprafeţe 
curăţate şi nu este atacat de apă, ciment sau substanţe decofrante; 
­ chitul  ROMTIX 85,   conform  NTR 4337­75,  produs  de CUPSIC Bucureşti, 
este plastic,  aderă bine la suprafeţe,  păstrează o oarecare elasticitate  după  întărire,  are 
dezavantajul că este solubil în substanţele decofrante pe bază de motorină, dând pete care 
însă se pot îndepărta prin răzuire cu hârtie sticlată ; 
­  chitul  ROMALCHID,  conform  NTR  9409­75,  produs  de  CUPSIC  Bucureşti, 
este plastic, aderă bine  la suprafeţe, nu se întăreşte în timp, are dezavantajul  că refulează 
în  timpul    vibrării  şi  se  înmoaie  în  oarecare  măsură  în  prezenţa  motorinei.  Trebuie 
aplicat   în   straturi   cât   mai   subţiri: 
­  chitul  ciment­aracet­apă  (proporţie  3:1:1),  precum  şi  chitul  preparat  cu  răşini 
poliesterice  şi  epoxidice,  după  preparare  este  plastic  şi  aderă  bine  la  suprafeţe  şi  se
întăreşte  devenind  dur;  se  folosesc  în  special  la  rectificări  ale  suprafeţelor  şi  muchiilor 
tăbliei panourilor,  elementelor de relief şi baghetelor. 
În  tabelul  de  mai  jos  se  prezintă  domeniul  de  folosire  a  chiturilor  de  diferite 
categorii din prezentele instrucţiuni, la diferitele operaţii în funcţie de calitatea de beton 
aparent ce se urmăreşte a se realiza. 

Calitatea betonului 
Operaţia 
Alutchit Romtix 85  Romalchit  Cim. Aracet  Chit răşini 

Etanşarea rosturilor între tăbliile din  ­  I I  I I I  I I I  I I 


placaj tego ale panourilor mari 
Etanşarea rosturilor între tăbliile din  I, I I  I I  ­  ­  I, I I 
mase plastice dure sau din răşini 
Etanşarea rosturilor între elementele  I  I I  ­  I I  I, I I 
de relief şi tăblia panourilor 
Etanşarea fixărilor cu şuruburi şi  I  I I  I I I  ­  I, I I 
ştemuirea capului şuruburilor 
Etanşarea rosturilor netede sau  I  I I  I I I  ­  ­ 
marcate între panouri 
Rectificări ale suprafeţei tăbliilor sau 
elementelor de relief din materiale  ­  ­  I I  I 
lemnoase 
Rectificări ale suprafeţei tăbliilor sau 
elementelor de relief din mase 
I I  ­  ­  ­  ­ 
plastice dure sau din răşini 
poliesterice 

NOTĂ:   I, II şi III reprezintă calitatea de beton aparent ce trebuie realizată 

2. Pregătirea şi prepararea chiturilor 
În principiu chiturile se prepară conform prospectelor care le însoţesc. 
Pentru chiturile nominalizate mai sus prepararea şi pregătirea se face astfel: 
­  chitul  tiocolic  ALUTCHIT  se  prepară  cu  maxim  1  oră  înainte  de  întrebuinţare 
prin  amestecarea  componenţilor  A  şi  B  în  proporţie  de  1  parte  din  componentul  B 
(întăritor)  la  8  părţi  din  componentul  A.  Se  prepară  numai  cantitatea  necesară.  La 
prepararea şi aplicarea acestui chit se vor avea în vedere şi prevederile din Instrucţiunile 
tehnice C 197­89; 
­ chitul ROMTIX 05 — după scoaterea cantităţii necesare din bidon se păstrează 
cufundat într­un vas cu apă. În vederea aplicării, se pregăteşte înainte cu maximum 1 oră 
sub forma unor şnururi  de  Φ10...14 mm — când  se  folosesc  pentru  etanşarea între 
panouri şi respectiv de  Φ4...8 mm pentru alte etanşări. Şnurul se realizează prin rularea 
chitului între palmele umezite; 
­ chitul ROMALCHID ­ se păstrează în bidoane şi înainte de aplicare se amestecă 
cu  praf  de  ipsos  prin  frământare  în  palmă  (ca  un  aluat),  până  la  obţinerea  consistenţei 
necesare după care se realizează şnurul ca mai sus fără a umezi palmele 
Consistenţa  optimă  a  chiturilor  ROMTIX  05  şi  ROMALCHID  este  cea  a 
plastilinei, aceasta asigurându­se prin întărirea în aer liber, respectiv prin amestecarea cu 
ipsos.
Pasta de ciment­aracet se prepară din 1 parte aracet, 1 parte apă şi 3 părţi praf de 
ciment amestecate cu şpaclul până la omogenizare. 
Pentru a evita formarea grunzurilor se recomandă adăugarea pe rând a prafului de 
ciment pe măsură ce compoziţia este amestecată . 
Chitul cu răşini poliesterice se prepară similar mortarului pentru plăci cu relief şi 
elemente de relief cu următoarele precizări : 
­ în locul nisipului se utilizează praf de talc; 
­ calitatea de peroxid de metiletilcetonă va   fi mai mare (0,8...1,5%), asigurându­ 
se astfel o întărire în timp de 1...2 ore de la preparare 
3. Tehnica de aplicare a chiturilor 
Tehnica de aplicare a chiturilor depinde de natura acestuia şi de operaţia care se execută. 

a) Etanşarea rosturilor  între tăblii şi  între plăcile cu relief. 
Orice  etanşare  începe  prin  curăţirea  şi  decaparea  suprafeţelor  pe  care  se  aplică 
chitul. 
În cazul chitului sub formă de pastă, acesta se aplică cu şpaclul pe spatele tăbliilor 
sub forma unei benzi de 10... 15 mm lăţime şi 2...3 mm grosime, pe marginea suprafeţei 
care se etanşează şi pe cantul acestora. 
Apoi se realizează fixarea pe rând a tăbliilor. La fixarea celei de a doua tăblii se 
presează  lateral până când cele două tăblii sunt  bine  alăturate. Chitul refulat din rost se 
curăţă cu şpaclul. După aceea se procedează la curăţirea rostului prin ştergere cu o cârpă 
înmuiată  în  terpinol  ­  în  cazul  Alutchitului  sau  cu  o  cârpă  uscată  în  cazul  pastei  de 
ciment­aracet (figura 2.1). 
În  cazul  chiturilor  pregătite  sub  forţă  de  şnururi  (ROMTIX),  operaţiile  sunt 
aceleaşi,  cu  deosebirea  că  banda  aplicată  pe  spatele  şi  cantul  tăbliei  se  obţine  prin 
întinderea cu mâna umedă a şnurului. Chitul refulat se îndepărtează cu şpaclul (umezit în 
cazul Romtixului), iar curăţirea se face cu o cârpă înmuiată în petrosin. 

Faza I­a 

Fig. 2.1.
b) Etanşarea rostului  între  elementele  de relief  şi  tăblie. 
Modul de etanşare este identic cu cel prezentat mai sus, cu deosebirea că banda de 
chit se realizează pe spatele elementului de relief (fig. 2.2). Îndepărtarea chitului refulat 
după fixarea elementului de relief pe tăblie se face prin aceleaşi procedee ca mai sus. 

Fig. 2.2. 

c) Etanşarea fixărilor cu şuruburi şi ştemuirea capului şurubului. Operaţia se 
execută prim umplerea cu chit a găurilor realizate pentru introducerea şuruburilor de 
fixare. După fixare, chitul  refulat  pe  lângă  capul  şurubului: 
­ se  îndepărtează şi  se  şterge  apoi  cu  cârpa — în  cazul când se doreşte ca şi 
capul şurubului să rămână aparent; 
­ se acoperă capul şurubului (care este înecat cu 2...3 mm faţă de planul tăbliei sau 
a reliefului) prin ştemuire cu şpaclul sau cu spatula (umezită în cazul Romtixului), după 
care se procedează la finisarea suprafeţei cu o racletă de cauciuc înmuiata în substanţă 
diluantă. 
d) Etanşarea rosturilor între panouri 
Înainte  de  montare  se  aplică  pe  cantul  panourilor  şnururile  din  ROMTIX  sau 
ROMALCHID  astfel  încât  si  se  formeze  benzi  de  chit  de  40...50  mm  lăţime  şi  de  2...3 
mm grosime (fig. 2.3). 

Fig. 2.3. 

După montarea şi strângerea panourilor cu menghine, se procedează la 
îndepărtarea şi curăţirea chitului refulat din rosturi  în modul  prezentat  la  punctul  a. 
În cazul Alutchitului aplicat la etanşarea panourilor cu schelet din lemn înainte de 
aplicarea benzii de chit, suprafaţa se amorsează cu prenadez; amorsa se lasă să se usuce 
timp de 15... 20 min. Apoi se aplică chitul cu şpaclul în benzi de 40—50 mm lăţime şi 2 ­ 
3 mm grosime pe unul din panourile ce vin în contact. După întărire se montează şi se 
strâng panourile, se taie cu cuţitul şi se îndepărtează cu şpaclul chitul în exces. 
e)  În cazul în care la aplicarea baghetelor pentru realizarea de rosturi profilate 
este necesară o etanşare cu chit a rosturilor dintre baghetă şi canturile panourilor, 
chiturile şi tehnica de aplicare sunt  aceleaşi cu cele precizate la pct. d.
O condiţie importantă în obţinerea unei chituiri corespunzătoare este curăţirea 
perfectă a suprafeţelor, astfel încât după curăţire să existe chit numai în rosturi, fără să fie 
deloc murdărite  suprafeţele   alăturate. 
Chituirea nu se va realiza la temperaturi mai mici de +10°C ...+ 15°C. 
În cazul Romalchidului, care se deformează în timp, se recomandă ca îndepărtarea 
chitului şi curăţirea să se facă după 1/2... ...1 oră de la strângere. 
După decofrare, în cazul folosirii chitului Romtix şi Romalchid este necesară 
verificarea suprafeţei betonului în dreptul rosturilor şi eventuala curăţire sau repararea 
acesteia dacă este necesar. 
f)  Rectificarea   suprafeţei   tăbliilor   sau   a   elementelor   de relief. 
Operaţia se poate executa, când este strict necesară, cu pastă de ciment­aracet, în 
cazul suprafeţelor din lemn sau cu chit Alutehit ori cu chit din răşini în cazul suprafeţelor 
din mase plastice sau din răşini. 
Mai întâi se procedează la curăţirea perfectă şi decaparea suprafeţei pe care se 
aplică chitul, cu o cârpă înmuiată în apă respectiv în terpinol (în cazul folosirii chitului 
alutchid) sau diluant   (la  celelalte   chituri). 
Se procedează apoi la aplicarea chitului cu şpaclul sau cu spatula, completându­se 
golurile şi finisând suprafaţa până când se obţine calitatea dorită. în continuare, suprafaţa 
se va feri de atingeri  de  orice  fel  până  la  întărirea  chitului.
ANEXA 3 

ADISPOYITIVE PENTRU ASAMBLAREA   ŞI   STRÂNGEREA 
PANOURILOR
Dispozitiv de strângere a panourilor  laterale ale tiparelor 
1.  traversă 
2.   longeron 
3.  tăblie cu  relief 
4.   panou lateral 
5.  material  de etanşare 
6.  dispozitiv  de  strângere
Dispozitiv de fixare şi strângere a panourilor laterale ale tiparelor cu şuruburi 
protejate 
1.  traversă 
2.  rama panoului 
3.  coasta panoului 
4.  tăblie 
5.  elemente de relief 
6.  panou lateral 
7.  covor  de etanşare 
8.  şurub  cu  guler 
9.  piuliţă   fixată   pe   rama  panoului
ANEXA 4 

TRATAREA  LEMNULUI  ÎN VEDEREA   EVIDENŢIERII FIBRELOR 

În cazul când se urmăreşte obţinerea unor betoane aparente de calitate superioară, se procedează la 
prelucrarea  specială  a  scândurilor  şi  dulapilor  de  brad  pentru  evidenţierea  fibrelor  tari  ale  acestora. 
Prelucrarea specială a lemnului comportă următoarele procese tehnologice: 
­ alegerea scândurilor şi dulapilor de brad, astfel ca să aibă desene cât mai frumoase ale fibrelor 
tari, iar distanţa între fibrele tari să fie cât mai mare (3... 10 mm şi mai mult). Lemnul trebuie să fie sănătos, 
să nu prezinte putreziciuni sau defecte locale (clasa C şi D ales). Se taie apoi Scândurile şi dulapii cu 5 cm 
mai lungi decât dimensiunile panourilor de cofraj a căror astereală o constituie; 
­  se  confecţionează  o  albie  de  dimensiuni  corespunzătoare (sau  se  dotează  cu  una  existentă)  din 
lemn sau metal şi se protejează la interior cu folie de polietilenă etanşă; 
­  se  aşează  în  albie  prin  stivuire  scândurile  şi  dulapii,  cu  şipci  de  distanţare  pe  verticală  şi 
interspaţii de 5­10 mm pe orizontală, iar la partea superioară se aşază greutăţi din piatră sau beton pentru a 
le menţine în soluţia chimică; 
­  prepararea  soluţiei  chimice,  din  acid  clorhidric  concentrat  (STAS  339­66),  care  se  diluează  în 
apă  în raport  de  1/2...  1/4,  în  greutate;  prepararea  soluţiei se  va  face  întotdeauna  prin  turnarea  treptată  a 
acidului clorhidric concentrat în apă şi amestecare; 
­ turnarea soluţiei chimice în albie, cu multă atenţie, pentru a nu se produce accidente; Scândurile 
şi  dulapii  se  păstrează în  soluţie  12...24  ore,  după  care  se  scot  într­un  şopron  în aer liber  şi  se  aşează în 
poziţie înclinată lăsându­se 2 ­ 3 zile pentru uscare; 
­ prepararea soluţiei de ardere din motorină cu adaos de 6% parafină sau cerezină, prin încălzirea 
componenţilor într­un  vas  metalic  la  40 ­  50°C, la  o  sursă  de  căldură  fără  flacără  deschisă  şi  amestecare 
pentru  omogenizare; 
­ arderea scândurilor şi dulapilor cu soluţia preparată; în acest scop se aşează 5 ­ 6 scânduri sau 
dulapi  cu  faţa  ce  trebuie  arsă  în  sus,  unul  lângă  altul,  fără  interspaţii  între  ei,  pe  profile  metalice  sau 
grinzişoare din beton armat. Se vor utiliza parapete laterale de protecţie împotriva vântului sau a pericolului 
de  extindere  a  focului.  Se  aplică  uniform  soluţia  cu  o  pensulă,  evitându­se  ca  aceasta  să  se  scurgă  pe 
canturile  scândurilor  sau  dulapilor;  se  aprinde  apoi  soluţia,  preferabil  cu  o  lampă  de  benzină  în  special 
primul strat şi se lasă să ardă liber. După terminarea arderii primului strat de soluţie, se aplică în acelaşi fel 
al doilea strat se soluţie şi se aprinde. După terminarea celui de al doilea strat se face o reaşezare a dulapilor 
în  sensul  că  cei  din  mijloc  schimbă  locul  cu  cei  de  margine,  deoarece  cei  din  mijloc  ard  mai  intens.  Se 
aplică apoi al treilea strat de soluţie şi se arde. Dacă după terminarea arderii acestui strat se mai observă 
porţiuni  insuficient  arse,  pe  acestea  se  mai  aplică  încă  un  strat  de  soluţie  şi  se  arde.  Arderea  corectă  se 
apreciază  prin  culoarea maro­închis  cu  un  uşor  început de  carbonizare.  În acest  fel  se  efectuează  arderea 
întregii cantităţi de material. După ardere dulapii se păstrează în locuri ferite de umezeală; 
­  efectuarea  operaţiunilor  de  curăţire  a  dulapilor  şi  scândurilor  de  partea  de  lemn  ars    Această 
operaţiune  se  poate  face  mecanizat  cu  perii  de  sârmă  circulare  montate  la  un  polizor  cu  ax  flexibil  şi 
manual  cu  perii  de  sârmă  obişnuite  Curăţirea  se  face  atât  în  lungul  fibrei  cât  şi  transversal.  Curăţirea  se 
consideră  terminată  atunci  când  faţa  arsă  nu  mai  prezintă  reziduuri  de  lemn  ars,  sub  forma  de  praf,  iar 
culoarea ei este maro­deschis. Adâncimea fibrelor moi înlăturate prin ardere şi curăţire, este de  3...8 mm; 
­  spălarea scândurilor şi dulapurilor arşi,  într­un bazin cu apă, unde se recomandă să se menţină 
3­5 ore pentru diluarea şi eliminarea soluţiei de acid absorbit în timpul tratării chimice   ; pentru spălare se 
poate utiliza şi puţin detergent; după spălare materialul tratat se scoate şi se aşează în şoproane în aer liber, 
pentru uscare câteva zile. Dacă după 2­3 zile de uscare se procedează la o nouă curăţire, profilarea fibrelor 
devine şi mai pronunţată; 
­  executarea  asterelii  se  face  prin  prelucrarea  canturilor  scândurilor  şi  dulapilor,  tăierea  la 
dimensiuni şi montarea acestora pe ramele suport. 
Personalul care execută operaţiile de tratare chimică şi ardere a dulapilor va fi instruit special în 
acest scop şi va purta obligatoriu echipament de protecţie adecvat.
CUPRINS 

1. PREVEDERI GENERALE
·  Scopul instrucţiunilor tehnice
·  Caracteristicile betonului aparent
·  Caracteristicile betonului aparent cu parament natural
·  Clasificarea betoanelor aparente cu parament natural
·  Domenii de utilizare 
2. COFRAJE ŞI TIPARE
·  Principii de bază
·  Clasificarea şi proiectarea cofrajelor
·  Materiale
·  Panourile de cofraj 
3. CONFECŢIONAREA COFRAJELOR SPECIALE
·  Panouri speciale pentru texturi netede
·  Panouri speciale pentru texturi profilate 
4. PRODUSE   DE   DECOFRARE,   APLICAREA   SUBSTANŢELOR DECOFRANTE 
5. ETANŞAREA COFRAJELOR, EXECUTAREA ROSTURILOR ŞI A MUCHIILOR TEŞITE
·  Realizarea rosturilor netede
·  Realizarea rosturilor marcate
·  Alte etanşări
·  Realizarea muchiilor teşite la stâlpi şi grinzi 
6. MONTAREA ŞI RIGIDIZAREA COFRAJELOR 
7. ARMĂTURI
·  Armarea cu armături obişnuite (OB, PC, STN13, STPB
·  Armarea cu fibre de sticlă 
8. BETONUL
·  Materiale
·  Compoziţia betonului, calitatea betonului    proaspăt
·  Prepararea şi transportul   betonului 
9. PUNEREA ÎN OPERĂ A BETONULUI
·  Turnarea betonului
·  Vibrarea betonului cu vibratoare de interior
·  Vibrarea betonului cu vibratoare de suprafaţă
·  Vibrarea betonului cu vibratoare de cofraj
·  Vibrarea betonului  pe  mese  vibrante
·  Turnarea şi compactarea laminară a betonului
·  Întărirea betonului 
10. BETONUL ŞI MORTARUL PENTRU TORCRETARE 
11. DECOFRAREA 
12.  TRATAREA SUPRAFEŢELOR DUPĂ DECOFRARE
·  Întreţinerea betonului după decofrare
·  Remedierea micilor defecţiuni datorate turnării
·  Remedierea micilor defecţiuni datorate turnării  betonului sau produse la decofrare
·  Tratarea specială a suprafeţelor din beton aparent 
13. TRANSPORTUL  ŞI  DEPOZITAREA  ELEMENTELOR   PREFABRICATE DIN BETON 
APARENT 

ANEXE 
ANEXA 1. Confecţionarea plăcilor cu relief şi a elementelor de relief din răşini şi mortare cu răşini 
poliesterice şi epoxidice armate cu fibre de sticlă. 
ANEXA 2. Utilizarea ciuturilor în operaţiile de etanşare şi rectificare 
ANEXA 3. Dispozitive   pentru   asamblarea   şi   strângerea   panourilor 
ANEXA 4. Tratarea lemnului în vederea evidenţierii fibrelor
Tabelul 2 
CLASIFICAREA COFRAJELOR PENTRU BETON APARENT 
ALCĂTUIRE  DOMENIU DE UTILIZARE 
PANOURI  TEXTURI  Calit. de Bet.  ELEMENTE 

prefabricate liniare 
prefabricate plane 
Elemente de  Netede 

Plăci cu grinzi şi 
nervuri monolite 
rezistenţă de  rugoase 

Sculpturale 

Plăci plane 
Tipul 

Elemente 

Elemente 
monolite 
Profilate 

monoliţi 

monoliţi 
rigidizare  Elemente  OBSERVAŢII 

Pereţi 

Stâlpi 
cofrajelor  Cal. Cal.  Cal. 

cu desen 
locală de  Dimensiuni  Prelucrare  Schelet  Tăblie  de 

special 
simple 
I  II­a  III­a 

sticloase 
ansamblu şi  relief 

Netede 

Netede 
de etanşare 

mate 
Elementele 
* în condiţiile unei 
solului CMU şi 
Cofraje din  execuţii îngrijite cu 
elemente  din rigle  din placaj tego de 
panouri  ●  ○*  ●  ●  ●  ●  ●  ○**  ○**  materiale selectate 
curente 
specifice  Mici, cu  Confecţio­  de brad  calitatea I­a 
** în cazul preturnă­ 
betonului  dimensiuni  nate in ate­  rilor pe şantier 
aparent  tipizate  liere 
Cofraje pa­  Elemente ale  mari  În ateliere  elementele  din placaj tego de  * din semipanouri 
nouri mari  setului CMU  şi asambla­  setului şi  calitatea I­a  când există posibili­ 
sau semipa­ ce betonului  te lângă lo­  fururi din  ●  ●  ●  ○*  ○**  tatea decofrării 
nouri  aparent  cul de tilizare  lemn  ** în cazul preturnă­ 
rilor pe şantier 

din placaj tego de  * în cazul placajelor 
calitatea I­a  tego cu peliculă uni­ 
selecţionat  formă şi continuă pe 
toată suprafaţa 
** din semipanouri 
●  ○*  ●  ●  ○**  ○***  când există posibili­ 
tatea decofrării 
*** în cazul preturnă­ 
rilor 

Speciale  Elemente ale  cât mai mari  confecţionate rame şi coas­  din placaj tego de  * în cazul placajelor 


setului CMU  posibil  în ateliere  te din rigle  calitatea I­a  tego cu peliculă uni­ 
sau elemente  de lemn (sau  selecţionat  ●  ○*  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ● 
formă şi continuă pe 
special  din profile  toată suprafaţa 
confecţionate  metalice) 
scânduri geluite  * la cazul acoperirii 
plus elemente 
specifice  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  cu o peliculă din 
betonului  răşină epoxidică 
aparent  tablă decapată 
●  ●  ●  ●  ●  ● 
scânduri geluite 
●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ● 
scânduri cu fibra 
reliefată  ●  ●  ●  ●  ●  ● 
placaj tego sau  covoare din 
astereală din  cauciuc, ră­ 
scânduri  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●
şini sau ma­ 
se plastice 
placaj tego de cal elemente de 
I­a selecţionat  relief din 
sau  material 
scânduri de lemn  lemnos 
●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ● 
mase 
plastice 
dure sau 
răşini 
tablă  profile din  * în condiţii de execu­ 
tablă  ţie deosebite; cu 
●  ○*  ●  ●  ●  închiderea perfectă a 
lor între tăblie şi 
profilul aplicat. 
tablă profilată 
●  ●  ●  ●  ●  ● 
plăci din mase 
plastice dure  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ●  ● 
răşini 

LEGENDA: ● recomandabil 
○  recomandabil în condiţiile prevazute la coloana observaţii