Sunteți pe pagina 1din 3

Camil Petrescu teoretizeaza in literatura romana romanul modern de tip proustian si

respinge romanul de tip traditional, considerand ca prin relatarea naratorului omniscient se


confunda o propunere de realitate cu realitatea insasi.
Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este publicat in 1930 si
prezinta, ca tematica, drama intelectualului lucid in raport cu doua experiente capitale, iubirea si
razboiul, prin care eroul spera sa-si gaseasca identitatea. Roman modern de analiza psihologica
prin tema, conflict (interior) si protagonist, opera literara a lui Petrescu este apreciata de critica
vremii drept o,,monografie a indoielii.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman, specie a genului
epic, in proza, cu o actiune ampla, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un conflict
complex care implica numeroase personaje.
Textul este un roman psihologic de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici:
unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva,
naratiunea la persoana intai, autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea
vietii.
Tema romanului prezinta drama intelectualului lucid, insetat de absolut in iubire, de care
se salveaza prin constientizarea unei drame mai profunde, cea a omenirii, traind un razboi tragic
si absurd.
Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele
romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de
protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale
esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, construita sub forma jurnalului de
campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul primului razboi
mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de
campanie al autorului, ceea ce confera antenticitate textului.
Titlul se refera la cele doua experiente fundamentale ale eroului. Cuvantul noapte,
repetat, simbolizeaza incertitudinea, nesiguranta lui Stefan privind fidelitatea sotiei, respectiv
absurdul, necunoscutul, tragismul razboiului. Cele doua nopti prezinta doua etape de evolutie ale
personajului, dar care nu sunt singurele, pentru ca el este dispus sufleteste de a trai si alte
experiente, reprezentate sugestiv prin cuvintele ultima si intaia.
Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Relatarea la
persoana I confera autenticitate si caracter subiectiv textului.

Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, la Piatra


Craiului in munte, este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I. Capitolul
evidentiaza cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul povestirii (prezent) si
timpul narat (trecutul povestii de iubire). In primavara anului 1916, Stefan asista la o discutie
intre ofiteri, despre dragoste si fidelitate. Dialogul declanseaza memoria afectiva a personajului,
punandu-i in lumina amintirii legate de casnicia sa cu Ela. Asadar, un eveniment exterior
declanseaza rememorarea unor intamplari traite intr-un timp pierdut; evenimentele din trecut
fiind ordonate cronologic si analizate lucid.
,,Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma
insala este fraza prin care dubuteaza abrupt cel de-al doilea capitol. Aceasta concentreaza
intriga, dar si retrospectia iubirii dintre Stefan si Ela. Tanarul, pe atunci student la filozofie, se
casatoreste cu frumoasa Ela, studenta la litere. Dupa casatorie, este ilustrata viata celor doi
indragostiti, modesti dpdv material, dar fericiti pe plan spiritual. Echilibrul este tulburat de
mostenirea primita de Stefan la moartea avarului sau unchi, Tache. Ela este atrasa de bani si viata
mondena, tinzand catre un statut superior As fi vrut-o mereu femininA, deasupra acestor
discutii vulgare. Cuplul evolueaza catre o inevitabila criza matrimoniala, al carei punct
culminant il constituie excursia de la Odobesti, in cadrul careia, Ela ii acorda o atentie deosebita
unui anume domn G., care va deveni ulterior, potrivit convigerilor personajului-narator, amantul
sau. Stefan si Ela se despart pentru scurt timp, dupa care se impaca, iar Stefan pleaca pe front.
Frontul semnifica haos, mizerie, masuri absurde, dezordine generala. Ordinele
superiorilor sunt contradictorii, iar artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor
batalioane. Experientele dramatice modifica atitudinea personajului-narator fata de celelalte
aspecte existentiale. Capitolul ,,Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza razboiul si
tragismul confruntarii cu moartea. Viata combatantilor tine de hazard, eroismul fiind inlocuit de
spaima in fata mortii. Ca urmare, drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala
a iubirii.
Ranit si spitalizat, Stefan se intoarce in Bucuresti, dar se simte detasat de tot ceea ce
simbolizeaza Ela. Extenuat in plan spiritual, acesta o priveste cu indiferenta si decide sa o
paraseasca: ,,I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa[].Adica tot trecutul. Cum sfarsitul
lasa loc interpretarilor multiple, iar destinul de combatant al protagonistului nu este incheiat (se
afla la Bucuresti intr-o permisie), romanul are un final deschis.
Stefan Gheorghidiu, personajul-narator, reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul
superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Ela este personajul misterios deoarece
atitudinea ei este mediata de viziunea personajului-narator. Astfel, cititorul nu se poate pronunta
asupra fidelitatii ori naturii ei superificiale.

Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan Gheorghidiu
percepe cu luciditate aspectele planului interior (sentimente, reflectii), respectiv exterior (fapte,
relatii, tipuri umane). Daca trairile personajului sunt exclusiv subiective, nici timpul naratiunii nu
mai urmeaza cronologia lumii reale. Aceasta strategie de gestionare a timpului, are ca scop
obtinerea efectului de autenticitate.
Stilul anticalofil, pentru care opteaza autorul, sustine autenticitatea limbajului, deoarece
scriitorul nu refuza corectitudinea acestuia, ci efectul de artificialitate. Romanul este conceput ca
o confesiune a eroului, principalul mod de expunere fiind monologul interior, bazat pe
introspectie. Originalitatea scrierii deriva in principal, din complexitatea analizei psihologice a
unei constiinte unice.
In concluzie, din dorinta de a da autenticitate naratiunii, C. Petrescu combina un fragment
autobiografic cu o poveste fictiva si atribuie perspectiva narativa unui personaj imposibil de
incadrat intr.o tipologie. Mai mult, prin folosirea analizei psihologice ca tehnica predilecta si prin
ordonarea majoritatii evenimentelor in functie de un timp interior, autorul construieste primul
roman psihologic romanesc, pe deplin sincronizat cu tendintele literare occidentale.