Sunteți pe pagina 1din 312

Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2003

Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

EDITAT CU SPRIJINUL MINISTERULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României OPREA, ION Mari personalitãþi ale culturii române într-o istorie a presei bârlãdene 1870 2003/ Ion Oprea. - Iaºi, TipoMoldova, 2004 Bibliogr. ISBN 973-8422-54-X

070(498 Bârlad)(091)"1870/2003":008(498):929

Redactor: Aurel Ştefanachi Tehnoredactor: Cristian Almăşanu Culegere text: Constantin Huşanu

ISBN 973-8422-54-X

© Tipografia Moldova

Iaşi, 2004

Tipărit la Tipografia Moldova, Bulevardul Carol I Nr. 3-5, Iaşi Telefon/Fax: 0232206549 E-mail: tipo@artelecom.net

Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2003

Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

ăţ i ale culturii române într-o istorie a presei bârl ă dene 1870 – 2003 Cu
ăţ i ale culturii române într-o istorie a presei bârl ă dene 1870 – 2003 Cu

Soţiei mele care-mi poartă gândurile…

CRONICA CRONICARILOR

Istoria presei bârlădene scrisă de un încercat ziarist, amicul meu din veacul trecut, Ion N. Oprea, nu s-ar putea spune că este doar o înşiruire exhaustivă de gazete, mai ales că după aprecierile autorului ar mai exista încă multe nedescoperite. Personal aş înclina să afirm, trecând peste aparenţe, că nu este nici măcar o istorie propriu-zisă, ci este mai curând un pretext de „istorie”. Pentru că, dincolo de miile de ziare prin care autorul a trecut cu privirea, urmărindu-le sinteza, descoperim o lume (acum miraculoasă şi inefabilă), peste care pulberea timpului, interesele politice şi indiferenţa unei populaţii manipulate aşternuse un strat gros de uitare.

este o cronică a

cronicarilor, deoarece ziariştii sunt cei mai autentici eternizatori ai faptului cotidian nud, ce surprind viaţa cât mai detaliat şi mai plină de semnificaţii, încărcată mai întotdeauna cu stări emoţionale, ce nu-şi pierd forţa de penetraţie, o dată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, exercită asupra noastră, peste vremuri, o stare nostalgică de transmigraţie, de transpunere în alt timp aparţinând transcendentului, empatizându-ne şi copleşindu-ne aproape figurativ cu drama clipei consumată cândva.

Răsfoind Istoria presei bârlădene descoperi cu emoţie personalităţi, evenimente despre care generaţiile mai vârstnice au auzit întâmplător, fie din manualele şcolare, fie din bibliografii ce se consultau doar cu permis special, fie din procese publice trâmbiţate cu persuasiune şi ură de clasă. Dar din noianul informaţiilor, cu grijă şi ochi de specialist selectate, aflăm cu uimire şi satisfacţie totodată despre existenţa unei numeroase elite româneşti existentă între anii 1877 şi 1946, trecută apoi prin sabia nemiloasă a proletariatului care a decapitat-o şi la propriu şi la figurat.

Spun în titlu că „Istoria

6

Poporul român nu a fost compus numai din răsculaţii de la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană şi rurală, pe care se baza întregul eşafod al statului şi care a fost capabilă să mute graniţele ţării pe vechile ei albii. Fascinaţia cărţii, nebănuită din titlu, emană din evocări. Dincolo de descoperirea unui oraş în plină efervescenţă politică, economică, dar mai ales literară, cititorul va descoperi biografii pline de interes şi surprize, chiar unele amănunte în premieră, despre care nu s-a scris încă prin istoriografiile din ultima jumătate de veac, fie din ignoranţă, fie din cauza unei selecţii speculative aservită politicului dominant. Autorul trece în revistă zeci şi zeci de nume şi ca un documentarist conştient de ce dă la lumină din rafturile arhivelor, nu intervine, decât foarte rar cu observaţii personale, nu comentează, ci relevă totul prin glasul scris al ziarelor sau revistelor. Autenticul faptelor şi ideilor transformă cartea într- un izvor de meditaţie ce-ţi răscoleşte pentru multă vreme gândurile în lucrarea lor perpetuă de descifrare a neînţelesei treceri.

Pe măsură ce ne adâncim în conţinutul ei, cartea se transformă dintr-o „istorie” într-o epopee. Fapte, întâmplări, portrete, microbiografii, frânturi de creaţii literare, simpla enumerare a unor personalităţi intrate în Panteonul literaturii române, ce-au trăit, gândit şi creat pe meleagurile Bârladului şi a fostului judeţ Tutova – Ţara de Jos – cum mai era numit pământul pe unde a călcat cel puţin de trei ori Măritul Ştefan, odată nu cu mult timp înaintea bătăliei de la Podul Înalt (1475), întregul tezaur de informaţii prezentat ne captează interesul, de parcă am parcurge un roman de aventuri! Ion N. Oprea face un act de dreptate. El dezgroapă din subsolul tăcerii impuse de regimul totalitar adevărata faţă a intelectualităţii româneşti decapitată de forţa brutală a unei ideologii ce-şi propusese să schimbe lumea prin violenţă. Rând pe rând ni se descoperă înaltul ei patriotism şi o ţinută

7

intelectuală remarcabilă, o spiritualitate aplecată spre „salvarea” folclorului, o bogăţie inestimabilă a poporului român, şi o luptă până la sacrificiu pentru apărarea patriei de duşmani ( Al. Vlahuţă împărţea ostaşilor în tranşee ziare cu îndemnuri la luptă), şi în acelaşi timp găsim o seamă de creatori alături de nevoile şi durerile omeneşti care n-au lipsit din nici o societate. Deşi vremurile erau colorate de multiple concepţii politice, autorul le ocoleşte cu înţelepciune, cunoscându-le bine efemeritatea, punctând doar ici şi colo lozincile înscrise chiar în manşeta cu titlul publicaţiei. Cincizeci de ani numele unor importanţi purtători de opinii dintre cele două războaie mondiale au fost înmormântate şi cimentate de vigilenţa cenzurii. După 23 august '44 s-a impus românilor Ideea că lumea, istoria noastră naţională începe o dată cu invazia trupelor sovietice „eliberatoare”, făcându-se apologia marilor realizări şi a victoriei definitive a socialismului. Trecutul era ocolit cu prudenţă. Doar bătrânii îşi mai aduceau aminte de el, dar nu prea aveau voie să-l evoce în public. Istoria României, pe undeva triumfalistă, pe undeva amputată, pe undeva trecută cu vederea, sărea voit peste contribuţia marilor personalităţi ce au contribuit la modernizarea României, la făurirea României- Mari. De aceea spuneam că autorul face un act de restabilire a adevărului, un act de dreptate înscriind în această carte numele unei generaţii sacrificate post-mortem la uitare. România, şi prin excelenţă Bârladul, abundă în eroi, am putea spune, care au întreţinut o spiritualitate românească sănătoasă. Pe aceştia îi descoperă Ion N. Oprea, oameni ce şi- au lăsat amprenta lor spirituală în cerneala secolului al XIX- lea şi al XX-lea. În aceste câteva rânduri nu dau nici un nume, aş face o nedreptate fără a-i numi pe toţi. Las cititorul să-i descopere pe rând, să le întipărească numele în memorie şi să le păstreze o amintire pioasă. Ei şi-au jertfit viaţa transcriind-o în paginile ziarelor şi revistelor, pe a lor şi pe a celor din jur, lăsându-ne moştenire o lume despre care abia acum aflăm.

8

Lucrarea lui Ion N. Oprea, originar din ţinuturile Bârladului, pe care nu-l rabdă inima să nu le încrusteze în „cronică”, pune o cărămidă la istoria presei româneşti şi nu numai, astăzi când avem atâta nevoie de adevăr, după o jumătate de secol de îndepărtare frauduloasă de la rădăcinile neamului nostru lăsat în bătaia tuturor vânturilor ce au încercat să-l smulgă din ţărâna mumă. Scriind Istoria presei bârlădene, Ion N. Oprea face un mare serviciu tinerilor gazetari de astăzi, cărora li se pune la dispoziţie de-a gata o amplă documentare asupra unui timp ţinut în con de umbră. Trage un semnal de alarmă asupra importanţei constituirii cu orice sacrificiu financiar al colecţiilor de presă, adevărate tezaure de gândire devenite la un moment dat istorie şi face un adevărat cadou nesperat, de înaltă ţinută şi rigurozitate ştiinţifică, tuturor celor interesaţi nu numai de trecutul Bârladului, ci şi de un anumit mod de gândire a unei întregi generaţii dispărute în negura timpului.

Constantin Huşanu

9

MOTIVAŢIILE AUTORULUI

Clepsidra timpului lucrează. Nesupravegheată, poate acoperi cu praful acumulat oamenii şi faptele lor Din nostalgie dar şi din îndatorare şi preţuire pentru timpul trecut, cât şi pentru împrospătarea amintirilor – ale mele şi ale celor de aceeaşi generaţie dar şi ca moştenire copiilor şi nepoţilor noştri – să le fie îndemn de a reveni în arhive, am cutezat, stimulat de împrejurări şi sentimente, să pătrund la presa locală, să dau la o parte, cât s-a putut, praful adunat, să redau în cuvinte puţine din multul ce a fost publicistica la Bârlad. În afara considerentelor de ordin sentimental, câteva au fost împrejurările care m-au îndemnat la această muncă. În 1958, la Bârlad îşi înceta activitatea ziarul Steagul roşu la care lucram. Am crezut într-o întrerupere vremelnică, scurtă. Mai bine de 30 de ani a rămas un gol în publicistica

localităţii. Revistele ori ziarele care au apărut între timp n-au fost în măsură să înlocuiască pierderea. Aşa s-o fi întâmplat cu presa şi anterior anului 1944? – m-am întrebat. Faptele arată contrariu. Au fost perioade în care, spre deosebire de epoca comunistă, la Bârlad apăreau concomitent două şi trei ziare, cu o revistă, două sau mai multe. Personalităţi, în special profesori de licee, care, deosebit de catedră, au scris pentru mai multe publicaţii – o dată sau pe rând. Conducătorii de publicaţii la Bârlad nu ezitau să se manifeste ca întemeietori de altele la Dorohoi, Fălticeni, la Tecuci sau chiar la Bucureşti, interesul lor nefiind altul decât răspândirea valorilor cultural-artistice, folclorice şi

Deci s-a făcut politică, dar şi cultură,

muzicale ale locului

10

ştiinţă, stimul al creaţiei locale şi naţionale. Cu alte cuvinte, s- a putut!

Cea de a doua circumstanţă se leagă de apariţia în 1979 a unei lucrări importante asupra literaturii şi publicisticii de până la 1900, în care, din circa 750 de articole consacrate autorilor, doar despre Alexandru Vlahuţă şi Ştefan Neagoe se aminteşte că au făcut ceva la Bârlad. În alte 500 de intervenţii dedicate publicaţiilor de până la 1900 de la Bârlad este amintit doar ziarul Paloda când în capitala Ţării de Jos au făcut acte de cultură numeroase personalităţi şi organe de presă, unele cu o longevitate întinsă. Chiar şi în cazul prezentării lui Vlahuţă nu se vorbeşte nimic despre activitatea acestuia la recunoscuta şi prolifica Academie Bârlădeană, mai ales în timpul războiului din 1918 Dincolo de familiile Codrenilor, Epurenilor, Pălădeştilor, a Racoviţenilor – Bârladul a avut un profesor Ion Popescu, animator al conştiinţei româneşti nu numai la ziarul Semănătorul de la 1870 – 1876; un Stroe Beloescu care din leafa sa a ridicat două biserici în satele Griviţa şi Palerma, o şcoală şi statuia lui Cuza Vodă, tot în satul Griviţa, o Casă Naţională, cu vestita Bibliotecă Publică – sediu şi ale cenaclurilor – şi pinacoteca în oraşul Bârlad; un Solomon Haliţă, creatorul ziarului Bârladul şi al revistei George Lazăr; un Iacov Antonovici, colaborator al profesorului Ion Popescu, autor a 5 volume de Documente Bârlădene; un Alexandru Philippide, Vasile Pârvan, G. Ibrăileanu, Şt. Zeletin, Paul Bujor dar şi un George Tutoveanu, Tudor Pamfilie, Toma Chiricuţă, peste activitatea cărora nu se poate trece cu buretele, nici prea grăbit Rândurile cu cronică publicistică vin să repare ori să îndemne la aceasta, să atenueze în parte sentimentele de frustrare pe care le încerc în calitate de bârlădean în ocaziile amintite

După cum se vede, Bârladul a fost un puternic centru cultural în care, din 1870 până în 1944 şi 1958, ziarele şi

11

revistele, societăţile culturale şi cenaclurile literare n-au lipsit. Mă bucur că şi după 1958, dar mai ales după decembrie 1989, publicaţiile bârlădene n-au întârziat să aibă cititori şi oameni care să le creeze şi răspândească, chiar dacă nu îndeajuns Celor două împrejurări li s-au adăugat o a treia, poate cea mai importantă. Sentimentul sau boala „Bârlădenită – cronică”, cum a numit-o un cronicar cu rădăcina tot în Bârlad, fără a-i fi originală sintagma, dar şi un început al înţelepciunii personale, prilejuită de vârstă, m-au făcut să mă întreb: bine, Steagul roşu dar care i-i rădăcina, de unde vine, cine i-au fost înaintaşii? Problema genealogiei ne-o punem când am ajuns la o vârstă, nu atunci când ne interesează prezentul. Lucru pe care l-am constatat şi la renăscutul Păreri tutovene din 1992 care, dezinteresat de propriu-i trecut, pleacă la drum, cum aş fi făcut şi eu în tinereţe, cu numărul 1, număr nou, zice redacţia iar nu cu cel din 1932 sau, mai insistent în revindecări, din 1883 când, profitând de fisura de la Paloda, s-a născut şi a fiinţat o scurtă perioadă de timp ziarul Tutova De aici şi cuminţenia Părerilor tutovene renăscute care la 16 aprilie 1992, argumentând înfiinţarea judeţului Tutova, aduce ca argument cultural existenţa teatrului şi a muzeului, dar despre presă, ca parte a actului cultural la Bârlad, nu vorbeşte nimic, uitându-se adevărul din spusele lui Iorga: “Presa e o catedră, un amvon, un post de observaţie, de unde se scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele…” Ca să existe teatru şi muzeu la Bârlad, presa a tot scos strigăte şi a dat semnale din postul său de observaţie încă din 1870, când a apărut Semănătorul, primul ziar la Bârlad. Dar cine are nevoie, într-atât de strigătele şi semnalele presei? N-au avut nici cei din 1958 – care au adus sfârşitul presei la Bârlad pentru trei decenii şi mai bine, nu au nici astăzi alţii, care, după cum se ştie, reclamă tot mai mult

deranjul pe care li-l creează jurnalul

îngrijeşte astăzi să aibă la centrul său de documentare

Dar care ziar se

12

colecţiile tuturor suratelor lui din ţară, să le arhiveze şi să le lase ca zestre celor de după noi? Există publicaţii care nici nu s-au interesat de schimbul de presă, de trimiterea numerelor la bibliotecile şi

instituţiile care fac şi arhivistică. De aici greutăţile întâmpinate în documentare pentru realizarea volumului de faţă. Este nevoie, mai mult ca oricând, să ne cunoaştem originea atât ca popor, ca instituţie, dar şi ca individ. Măcar aceasta s-o ştim dacă viitorul nostru, cu tranziţia mereu luată de la început, ne joacă atâtea feste! Iată de ce am vrut să las mai tinerilor mei colegi şi cititori această salbă a florilor vieţii noastre care, în raft de bibliotecă, am socotit-o a fi mai la îndemâna fiecăruia, decât în depozite de arhivă, unde din lipsă de spaţiu, dar şi de personal, se mai şi stochează tocmai când ai mai mare nevoie pentru documentare Înainte, dar şi după august 1944, presa a fost un mijloc de descoperire a celor cu talent de la cenaclurile literare, iar mulţi dintre aceşti condeieri, odată formaţi, au stăruit a rămâne prin creaţia lor în paginile respective, înnobilându-le prin semnătura, autoritatea şi crezul lor. Lista ziarelor şi revistelor de la Bârlad poate fi un

ajutor suplimentar pentru cei dornici de noutate

nădăjduim, îi va chema la studiu şi a originalelor aflate ca într-

Pe mulţi,

un ierbar în rafturile arhivelor Unele consemnări au iz de vechime; cu atât mai mare valoarea originalelor; altele probează în plus, că ce a fost cândva există şi astăzi: grija pentru prosperitatea ţăranilor, de exemplu, asigurarea salariilor cadrelor didactice şi a funcţionărimii; rolul băncilor şi al banilor, al autorităţilor, problema pensiilor Asemenea relevări şi alte motivaţii pe care le vor descifra şi amplifica însăşi cititorii, mai ales cunoscători şi iubitori ai Bârladului, cărora li-i adresată lucrarea, îndeosebi –

13

m-au făcut să deschid paginile cu gând de înlăturare a uitării care ne încearcă, uneori

Ziarele şi revistele născute la Bârlad, ca şi oamenii lor, fac parte din zestrea municipiului. De ce n-am scoate-o din lada care o găzduieşte? Bârladul, ca fiecare localitate a ţării noastre, merită să

Ca şi oamenii lui, mereu recunoscători

înaintaşilor, profesorilor noştri

fie mai bine cunoscut

Ion N. Oprea

profesorilor no ş tri fie mai bine cunoscut Ion N. Oprea … Un Stroe Beloescu care

… Un Stroe Beloescu care din leafa sa a ridicat şcoala primară, statuia lui Cuza Vodă şi biserica - toate în satul Griviţa, judeţul Tutova.

(Din presa vremii)

14

Din ziarele vremii…

15

Acţiunea,

ziar

noiembrie 1902

Acţiunea.

conservator,

apare

în

octombrie

Alegeri libere

Alegeri libere, apare în 1899 şi este un ziar de esenţă liberală. Din Alegeri libere se naşte la 24 septembrie 1900 ziarul Viitorul, organ al Partidului Naţional Liberal din Bârlad.

Apărarea Naţională

Apărarea Naţională a apărut câteva numere şi era adversarul Ligii Poporului susţine Tribuna Tutovei din decembrie 1919.

Poporului sus ţ ine Tribuna Tutovei din decembrie 1919. Aurora, publica ţ ie s ă pt

Aurora, publicaţie săptămânală, cu caracter sionist, editată începând cu 10 iulie 1899, la Tipografia „Progresul” din Bârlad de către proprietarul şi editorul Sigmund Cross, la care o contribuţie importantă şi-a adus Adolf Axelrad, fost elev al Liceului „Codreanu”. Ce vroia săptămânalul? „Să ridicăm prestigiul

poporului evreu, faţă de el însuşi şi faţă de poporul în mijlocul

căruia trăieşte

În perioada 10 iulie – 30 octombrie 1899, în cele 16

numere de la „Aurora” s-au publicat de toate:

” – se spune în capul primului număr

16

- articole de orientare: „Naţiunea evree”, de Ben

Israel; „Antisemitismul” , de G. De Molinari; „Proletariatul

evreu faţă de antisemitism”, de Bernard Lazăre; „Evreii şi comerţul” – de Efraim Cohen; „Educaţie naţională”, de Abraham Bhor;

- literatură: „Românul” – de Börne; „Moise Goldfarb”

de Sacher Masoch; „Frederic Nietzsche şi evreii” – de doctor Klugman; „Pintschew şi Mintschew” – de Sacher Masoch;

„Cauzele generale ale antisemitismului şi rezultatele sale morale în Rusia” – de N. Chmeriline; „Moise Aron şi

Miriam”, după doctor H. Graetz; „Rolul presei în mişcarea noastră”, cu moto „Presa e trâmbiţa vie care sună redeşteptarea popoarelor” – de Victor Hugo, semnat de Adolf Levy; „Curent literar” – de E. Zilber; „Mama vitregă” – scrisoare deschisă doamnei I.H. – foileton literar Din Ceaina – de A. Axelrad; „Filantropul stradei” – de M.G. Saphir;

- versuri de A. Axelrad, Adolph Levy şi M. Ilişinief;

- corespondenţă din localitate, din judeţ şi ţară, din

lume;

- rubrici precum: voci creştine, mişcarea sionistă,

poşta redacţiei

rubrică literară, informaţii despre „Afacerea Dreyfus”, răvaşe, bibliografie, cugetări – ca acestea:

„Popoarele ca şi indivizii invocă dreptatea când o cred în interesul lor, dar o revocă când o socotesc opusă” - Edmond Thaudiere. „Libertatea piere unde egalitatea încetează” – Armand. „La un popor minoritatea face de obicei lucrurile

mari”.

şi administraţiei, Contra bolilor infecţioase, o

„Niciodată nu ieşi nepătat din lupta vieţii” – Renan. Dar şi ştiri, ca următoarea, a publicat Aurora:

„O groaznică nenorocire s-a revărsat asupra populaţiei din Lespezi. Tot orăşelul a fost consumat de flăcări; aproape o sută de case au ars şi peste o sută de familii au rămas pe drumuri.

17

Să venim în ajutorul văduvelor şi copiilor rămaşi pe drumuri, fără un ajutor, fără un căpătâi unde să-şi plece

capul”

(nr. 12 din 2 octombrie 1899).

s ă - ş i plece capul” (nr. 12 din 2 octombrie 1899). Bârladul apare o

Bârladul apare o dată pe săptămână la 20 iulie 1887, redacţia la Tipografia română, unde se şi tipăreşte. Nu-şi declină apartenenţa politică până la cel de al 50- lea număr – 28 august 1888. Bârladul reapare la 16 septembrie 1898 de la nr. 1, anul I de apariţie! ca ziar aparţinând conservatorilor, apartenenţă confirmată şi de declaraţia din 15 septembrie 1898 a omului politic Theodor G. Emandi care chema „la luptă şi la muncă” pe bârlădeni… Administraţia ziarului în strada Belvedere nr. 144

Bârlad.

Se tipăreşte când la Tipografia George Caţafani – Bârlad, când la Tipografia C.D. Lupaşcu. Cu gândul la politică şi la bătălia cu opozanţii (cei de la Paloda…) administraţia ziarului Bârladul nu ţine la genealogia publicaţiei. După anul I din 1898, îşi reia activitatea tot în anul I 1898, cu nr. 1 de ziar, iar la 15 februarie 1911, ziarul ajunge la anul XII şi numărul 4, ca la 15 februarie 1914 numărul ziarului să fie 5, iar anul de început XII…!

18

Ziarul publică în prima pagină materiale cu tematică variată şi de actualitate: „Starea ţăranului în judeţul Tutova”, „Cestiunea iarmarocului”, „Şcoalele rurale”, „Presa română şi ziariştii”, „Originea satelor şi felul lor de constituire”, „Biserica sătească şi popa”, „Şcoala Codreanu şi lucrul manual”, „Concursul pentru catedrele primare” ş.a. iar în cuprins rubricile: „Foiţa ziarului Bârladul” - cu lucrări literare, „Scrisori – telegrafice”, informaţii diverse, „Jocuri şi petrecere”, din străinătate, „Bibliografie”, poezie, „Varietăţi”, „Ştiri economice”, „Ştiri de-ale zilei”, „Pentru părinţi”, „Mostre de limbă păsărească”, „Tribuna literară” etc. La bibliografie - abundă prezentarea conţinutului revistei locale „George Lazăr”, care alături de Bârladul, au aceeaşi naşi Sub „Foiţa ziarului Bârladul „ s-au publicat: „Nicolae şi Mărioara” – nuvelă de M.W. Bârlad, „O furtună îngrozitoare în mijlocul unui ocean”, nuvelă de I. Rodoet; „La Ischia, de Franz Eugen , traducere de dra R.G.; „Călătorul ascuns” de Hans Hoffmann, traducere de R.G.; „Originea Huşilor”, un serial deosebit de interesant etc. Ziarul Bârladul a fost scos de ardeleanul Solomon Haliţă şi tecuceanul G Ghimbăşanu. S-a bucurat şi de colaborarea profesorilor Grigore Negură, C.Slobozeanu, St. G. Drăgănescu, Ion Chiriacescu şi Th. G. Emandi. Mai apar lucrări semnate: Gh. Ghibănescu, D.H. Petrovici, D.G. Dorin, Lazăr Grecea, Anghelachi S. Creţu, Constant Drăgulinescu, Leon Gârbea. Mai ales în primii ani ziarul a tratat probleme nu numai din Bârlad şi judeţul Tutova, ci şi din judeţele şi localităţile Fălciu, Galaţi, Iaşi, Vaslui, Bucureşti. Bârladul din 29 ianuarie 1888 făcea cunoscut cititorilor că dl. Gh. Ghibănescu, redactor de la 27 septembrie 1887, „nu mai poate lua asupra-i redacţia ziarului… s-a constituit un comitet care va lua asupră-şi sarcina apariţiei regulate a ziarului…”

19

Ziarul Bârladul şi oamenii vremii – au lansat la 19 0ctombrie 1898 Lista de subscripţie pentru ridicarea monumentului lui Manolache Costache Epureanu la Bârlad.

monumentului lui Manolache Costache Epureanu la Bârlad. Brazd ă Nou ă a ap ă rut în

Brazdă Nouă a apărut în anul 1920, ca organ al Partidului Naţionalist Democrat din Judeţul Tutova şi a servit când pe acesta, când Partidul Naţionalist – Ţărănesc (cu numărul 4 din 1 decembrie 1921), revenind la Partidul Naţionalist – Democrat de la 1 decembrie 1922, când Partidul Naţionalist al Poporului (nr. din 4 iulie 1924) apoi „Foaie a Partidului Naţional din judeţul Tutova” – în funcţie de conjunctura politică şi alianţe – făcând luptă de opinie electorală cu alte gazete locale, cum ar fi Tribuna Tutovei, Viitorul, Lumina, Steaua sau chiar cu… Academia Bârlădeană. Reluându-şi activitatea aproape din an în an, Brazdă Nouă a rezistat până în 1928, colaborând la ea personalităţi importante: Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic, Radu D. Rosseti, Natalia Negru, Stelian C.Dumbravă, I.C. Antonovici, I.V. Balmuş, C. Dornescu, G. Pallady, Octav Motaş, G. Taşcă, Iancu Mihăilescu. „Rostul ziarului – se spune în numărul 4 din 1 decembrie 1921- este de îndrumător al conştiinţei sociale şi

20

controlor al vieţii publice” el „nefăgăduind nimic altceva decât: credinţă şi sacrificiu, muncă şi cinste”. Ziarul se adresa îndeosebi preoţilor, învăţătorilor, gospodarilor, oamenilor de dreptate, „cinstiţi, harnici dar sătui de vorbe goale…” Apărea sub conducerea unui comitet, redacţia şi administraţia în Bârlad, str. I.C. Brătianu nr. 25, iar tipografia la N. P. Peiu.

*

Din iniţiativa şi prin truda Ligei Feministe din localitate, de sub preşedinţia doamnei Lucia P. Nechifor, s-a ridicat în grădina publică a oraşului nostru un modest şi frumos monument poetului Alexandru Vlahuţă, a cărei dezvelire s-a făcut cu deosebită solemnitate în ziua de 21 septembrie crt. Serviciul divin a fost oficiat de majoritatea preoţilor din localitate, în frunte cu P.S. Sa Iacov Bârlădeanu, episcop al Huşilor, care a ţinut şi o frumoasă cuvântare. Au mai vorbit, de asemenea: doamna Meisner de la Iaşi, domnul Paul Constantinescu, profesor, domnul I. Minulescu, din partea Ministerului Artelor, colonelul veteran Voinescu, institutorul Ionescu - Tutoveanu , studentul Găvănescu şi doamna Lucia P. Nechifor, care predă monumentul domnului primar. Iar din partea Ligei culturale a vorbit domnul avocat Stelian Dumbravă. (Din Brazdă Nouă, anul IV, nr. 6, din 25 octombrie

1924).

*

Inscripţie pe soclu: „În bronz chipul ţi-au săpat ca veşnic pildă vie vremurilor ce vor să vie, că tu străjer ai fost libertăţii, dreptăţii şi adevărului…completată cu versurile proprii alăturate pe soclu:”Şi-s fericit c-am fost o clipă-n stare să simt în marea lumii armonie, a gândurilor mele întrupare”.

21

* Festivitate la inaugurarea statuii lui Al. Vlahu ţă . În mijloc, poetul George Tutoveanu.

*

Festivitate la inaugurarea statuii lui Al. Vlahuţă. În mijloc, poetul George Tutoveanu.

„O fotografie de la inaugurare adună pe unii dintre iubitorii amintirii marelui om. Distingem pe G. Tutoveanu, care a şi vorbit la dezvelirea bustului lui Al. Vlahuţă, în septembrie 1924, pe profesorul universitar Virgil Niţulescu, pe medicul literat I. Weinfeld, pe poetul George Pallady, pe actriţa de obârşie bârlădeană, Maria Giurgea, pe scriitorii gălăţeni Grigore Voja şi Emil Maur, pe sculptorul Dimitriu - Bârlad…”

G.G. Ursu

*

„…Chipul lui Vlahuţă sugerează calmul unei conştiinţe care, spre apus, îşi face bilanţul vieţii şi simte că şi-a făcut datoria, iar şuviţa de păr alunecată peste fruntea adânc brăzdată aminteşte de portretul ce i l-au făcut un Nicolae Iorga, un Tudor Vianu. Acest sentiment al datoriei împlinite sculptat în bronz de Ion Dimitriu – Bârlad concordă cu versurile poetului de pe soclu.”

G.G. Ursu Secretar al Academiei Bârlădene (Din Bârladul odinioară şi astăzi)

22

*

Sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad – bunicul Margaretei Pâslaru. „Dragostea mea pentru artă se trage de demult, de la bunicul, sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad, despre care intenţionez să fac şi un mini documentar – spunea recent într- un interviu îndrăgita Margareta Pâslaru, marea noastră cântăreaţă a anilor 70 – 80, emigrată în America de peste 20 de ani.

„Sunt foarte emoţionată când vorbesc despre el, pentru că practic, eu am crescut în atelierul lui. Bunica picta în stil impresionist şi în pauză îi cânta bunicului la pian piese din Chopin. Ca să-l inspire! Iar el lucra. Specialitatea lui erau sculpturile monumentale. Şi chiar vă invit pe dv. să mergeţi să vedeţi operele pe lângă care unii trec zilnic, fără să mai ştie ale cui sunt şi cu câtă pasiune au fost plămădite. (În foto:

Margareta Pâslaru, nepoata sculptorului Ion Dimitriu)

Margareta Pâslaru, nepoata sculptorului Ion Dimitriu ) În Ci ş migiu exist ă superba „Femeie cu

În Cişmigiu există superba „Femeie cu ulcior” şi bustul lui Titu Maiorescu, din Rotondă. În Buşteni se află eroul de război Muşat, „Aruncătorul de grenadă”. În Galaţi se găseşte monumentul lui Cuza. În faţa unuia dintre stadioanele bucureştene există un discobol realizat de bunicul meu. Iar în Iaşi, sper să mai existe „Monumentul infanteriei”. Presa vremii a reţinut şi alte lucrări ale maestrului Ion Dimitriu – Bârlad: Monumentul Diviziei a II-a de cavalerie Iaşi, Aruncătorul de grenadă la Buşteni, Bârlad şi Brăila, bustul lui Alexandru Vlahuţă la Bârlad, Haralamb Leca - Caracal, Avram Iancu, la Tg. Mureş, Eminescu, la Sânnicolau Mare, doctor Vicol, la Herculane, Santinela – la Costeşti – Argeş.

23

Alte lucrări ale sale au fost achiziţionate: busturile lui Arestia (1911) şi Octav Băncilă (1949) de către Ministerul

Artelor; busturile lui Alexandru Odobescu (1937) şi a lui Petru Poni (1940) de către Ateneul Român. Lucrări ale sculptorului sunt la Muzeul Militar Bucureşti, Muzeul Aman din Craiova, la Universitatea din Atena şi Muzeul Bizantin din Atena. Marele arheolog Atena (1921) şi rectorul academiei Belle-Arte din Napoli (1922) sunt tot lucrările sale. Deosebit de sculpturi, I. Dimitriu – Bârlad a avut vocaţie către caricatură, desene, reproduceri, decoruri şi costume de teatru, decoraţiuni de interior, panouri decorative, pictură – peisaje, portretul soţiei sale – realizat în 1912… Numeroase lucrări se află în colecţii particulare. În 1957

a donat oraşului său Bârlad, Muzeului din localitate ”Vasile Pârvan”, circa 30 de lucrări, printre care amintim: Gh. Gheorghiu – Dej, Vasile Pârvan, Emil Gâlrleanu, Al. Vlahuţă,

I Dragoslav, A. D. Xenopol, C. Notara, George Palade, Titu

Maiorescu, George Enescu, Matei Millo, Tudor Vladimirescu, Radu Rosetti, Vasile Lupu, Eminescu, Dimitrie Cantemir,

Mărăşeşti, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi ş.a. La 30 octombrie 1943, pentru meritele sale artistice a primit „Ordinul Meritul Cultural – clasa I”.

(Din revista Formula AS nr. 575/2003 şi Monografia „Liceul Gh. Roşca Codreanu” / 1971, de Traian Nicola).

Ioan C. Dimitriu – Bârlad, născut la 17 mai 1890 în Bârlad, unde urmează Liceul Codreanu, apoi în anii 1907 – 1910 urmează Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

*

24

unde urmeaz ă Liceul Codreanu, apoi în anii 1907 – 1910 urmeaz ă Academia de Arte

În anul 1924 i s-a ridicat profesorului Ion Popescu, în faţa Şcolii normale, un bust de bronz, operă a sculptorului Ion Dimitriu – Bârlad, „pentru eternizarea memoriei neobositului profesor şi luptător pentru cultura naţională” – notase profesorul Mihai D. Mâţă în revista „Flacăra” de la Bârlad, nr. 2-3 – septembrie 1970.

Cheia

Cheia, ziar de opinie, civilizaţie şi cultură a fost tipărit la Bârlad cu ocazia campaniei electorale din anul 1992 şi a avut ca directori pe Merite Radu, iar redactor şef pe Florin Şchiopu. În cele câteva numere ziarul a reprezentat şi popularizat platforma politică a Convenţiei Democrate – în paginile lui fiind publicate şi listele cu candidaţii Convenţiei Democrate pentru funcţiile de primar şi consilieri municipali.

pentru func ţ iile de primar ş i consilieri municipali. Curierul de la Banca a fost

Curierul de la Banca a fost ziarul Iarmarocului de la Banca, ocazionat de sărbătoarea Sfântului Ilie şi a fiinţat în perioada 20 iulie 1901 – 20 iulie 1904. „Când publicul românesc se entuziasmează până la delir la piesa Clereta în concentrare şi rămâne indiferent la

25

Năpasta; când ziarul călătoriilor ori al romanelor celebre se tipăreşte în zeci de mii de foi la „Viaţa” , literatura şi ştirile nevoite să moară, când publicul rămâne în extaz la cititul amănuntelor senzaţionalei sinucideri din strada…” iată-ne în faţa Curierului de la Banca - un ziar de iarmaroc, care apare ocazional, cu reclame în versuri, impresii, descrieri, poezii, cântece, toate inspirate de-aici, o literatură de bâlci. Sub numele Curierul de la Banca s-au publicat: detalii despre „Teatrul sătesc”, cum e „Viaţa la Banca”, „Programul târgului”, „Mersul trenurilor de plăcere”, cuvinte ”Către cititori”, „Premii abonaţilor revistei”, păţanii „De-ale lui Mitică”, dar şi versuri ca acestea: „Iarmaroc în galop”:

Comedianţi / Saltimbanci / Baloane / Marţafoane / Cucoane / Galoane / Cârnaţi – vin / Bani pe şin / Gazete / Rachete / Jachete / Bilete / Brânză, colac / Nici un pitac / Lume grămadă

/ Limonadă / Mare paradă / Bătaie, sfadă / Zgomot, praf /

Artiştii, poc, paf / Căluşei / Căruţei / Mititei /Covrigei/ Ţâbă, Grivei / Halviţă / Mariţă / Cobzari / Ştrengari / Gogoaşe / Moaşe / Copii,în faşe / Caterincă / Ilincă / Trăsură – cai / Loc n-ai. / Bezele,/ Chiftele / Belele./ Copii, / bătrâni / Evrei, români / Cu ochiul pont / În coaste-un ghiont / Bărătci/ Bănci,

/ Panaramă,/ Salon, pastramă, / Văleu mamă! / Flăcăi urâţi /

Ardei umpluţi / Pumnal, băţ / Tăbăţi! / Vin tulburel, / Cercel, inel, / Băieţi, pe el! / Manifest, / La arest / Vasilache / Condurache / Pavale moi / Butunoiu / Loterie / Boscărie /

Pentru – cinci / Do´ zeci – cinci / Tragi la ţintă / Drojdii, mentă / Cărţi, calendare / Hoţi de buzunare / Sacrament / Firmament / Piperment / Cozonac, pac, pac / Rahat, gazoasă / Frumoasă / Luxoasă / Salată / Destrăbălată / La cap, poc / Pe loc / Nu-s eu,

/ Văleu! / Târziu / Pustiu / Turtă dulce / Să se culce ! Cu recomandarea: să se citească încă o dată dar repede. Se tipărea la Tipografia „Comercial”, strada Principală, Bârlad. Redacţia şi Administraţia – Târgul Banca.

26

Cuvântul liber

Cuvântul liber apare la 21 decembrie 1989, publicaţie săptămânală a Comitetului Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale Bârlad, pe frontispiciul căruia sunt înserate cuvintele: „Trăiască România Liberă”. Florin Şchiopu semnează Pledoarie pentru cuvântul liber iar Marcela Dănciu: Ei tinerii şi Noi am dorit libertatea. La 10 ianuarie 1990, la cel de al doilea număr, ziarul îşi ia denumirea de Cuvântul liber bârlădean, publicaţia devenind lunară. Tipografia se realizează la Întreprinderea de rulmenţi Bârlad. La cel de al treilea număr, la 27 ianuarie 1990, ziarul se defineşte ca fiind independent, iar pe frontispiciu figurează deviza: „Libertate, Demnitate,, Optimism…” Director onorific al publicaţiei era C.D. Zeletin, iar redactori următorii: Florin Şchiopu, D. Diaconu, V. Muceag, O. Sava, V. Mastacan, P, Popa, P. Chirica, C. Niţuc, R. Ştefănică. Deosebit de problemele culturale, ştiinţifice şi social- politice, ziarul a militat şi pentru reconstrucţia judeţului Tutova, abuziv desfiinţat de regimul comunist.

ziarul a militat ş i pentru reconstruc ţ ia jude ţ ului Tutova, abuziv desfiin ţ

27

Conservatorul apare o dată pe săptămână, primul număr la 12 februarie 1915, redacţia şi tipografia Const. D. Lupaşcu, sub direcţiunea unui comitet, girant responsabil T. Simion. Rostul ziarului o spune însăşi redacţia, este ca tinerii conservatori înşelaţi în aşteptările lor, să-şi refacă aspiraţiile, în ciuda a ceea ce au făcut „imbecilii şi răsuflaţii din partid” În cele 19 numere apărute în 1915 şi următoarele, Conservatorul face politică dar şi literatură, publicând alături de articole ca acestea: „Forţa ziarului conservator”. „Glas de goarnă”, „Un steag terfelit”, „Politica de echivoc” – toate semnate de Const Th. Moroşanu, care are şi conducerea ziarului, poezie, recenzii, epigrame, informaţii cultural – ştiinţifice. În ziar apar semnăturile: Const Th. Moroşanu, Oct. C. Tăslăuanu, Nicolae N. Neacşu, Octavian Goga. N.N. Grigoriade. Multe articole însă apar cu semnături ca acestea:

Styx, Zdup, Un broscoi, Râs, Kyk, Mache, Aveliş – ceea ce face ca ziarul „Răsăritul” din opoziţie să critice metoda dar Conservatorul explică într-un cursiv în manşetă: „Imputarea ce ni se face că scriem anonim, este că, oameni şi noi, îi urmăm pe domnii care scriu de câţiva ani numai anonim”. Conservatorul consemnează că la 5 martie 1915 a avut loc la Bârlad o şezătoare literară a Scriitorilor români în cadrul căreia „concitadinul nostru, domnul George Tutoveanu, a prezentat publicului participanţii, şi au citit pe rând domnii G. Galaction, C. Mironescu, N. Beldiceanu, I. Rotică, G. Topârceanu şi domnişoara Ana Cârjă, artistă a Teatrului Naţional din Iaşi.” De la 24 aprilie 1915, ziarul s-a folosit de Tipografia Toricel C. Slobozeanu. Ziarul a apărut cu întreruperi de activitate. Numărul 1, anul II de apariţie, poartă data de 1 iunie 1916 şi lămurirea:

„reapare cu acelaşi dor de muncă”.

28

*

Conservatorul a apărut la Bârlad şi în anii 1896 – 1897, dar n-a putut fi consultat, „fondul fiind blocat” la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi.

ă Universitar ă „Mihai Eminescu” din Ia ş i. Coopera ţ ia Tutovean ă , gazet

Cooperaţia Tutoveană, gazetă bilunară, pentru susţinerea mişcării cooperatiste, apare la 15 ianuarie 1919, redacţia şi administraţia la Federala Tutova. Scopul gazetei este „de a stabili legătura de suflet între ziar şi conducătorii băncilor populare” în condiţiile îndeplinirii a „două mari reforme: împroprietărirea ţăranilor şi dreptul egal de vot a tuturor locuitorilor ţării”. „Ea va cuprinde învăţături cu privire la chipul de conducere a băncii, sfaturi de bună purtare, sfaturi asupra diferitelor întreprinderi ce trebuie făcute cu băncile pentru mărirea avuţiei sătenilor, dări de seamă asupra trecutului băncilor populare, spre a vedea de unde au plecat, unde au ajuns şi ce trebuie făcut pentru viitor…” Gazeta promite că „nu se va ocupa de nici un soiu de politică, ci va fi pur şi simplu numai o gazetă de instrucţie şi educaţie cooperatistă”. Într-adevăr revista a publicat: dări de seamă, bilanţuri, informaţii şi materiale despre „Rolul băncii populare în sat”; „Cooperativele de producţie, consum şi desfacere în comun”,

29

îndemnuri: „Ajută-te şi Dumnezeu te va ajuta”, diferite scrisori către prieteni cooperatori în devenire, „Obştii de împroprietărire”, „Semănăturile de pe pământul expropriat”, „Cum se fac împrumuturile la banca populară”, :Conducerea băncii populare”, „ Asigurarea vitelor şi recoltelor săteşti”, „Greşeli în conducerea băncilor populare”, „Sfaturi pentru conducătorii băncilor – cum se păstrează şi se lucrează în registrele băncii” etc. Au semnat: Const Patriche – Zorleni, C. Brăescu, G. Drăgănescu – Pochidi, Sp. Pleşu, contabil. Gazeta urma să apară la 15 şi 30 a fiecărei luni. De la 15 ianuarie la 30 iunie 1919 au apărut unsprezece numere, în general în două pagini. Tipografia C.D. Lupaşcu, str. Ştefan cel Mare Bârlad.

Tipografia C.D. Lupa ş cu, str. Ş tefan cel Mare Bârlad. Da ţ i ajutor ,

Daţi ajutor, număr unic, scos la 22 aprilie 1900 de Adolf Axelrad, fost elev la liceul „Codreanu”, venea în sprijinul evreilor emigranţi din Bârlad. Daţi ajutor, în apelul către evreii din România, semnat în numele evreilor din Bârlad, de către doctorul Fridman, fost intern la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, stabilit în oraşul Bârlad, se spune: „ 70 de oameni, fraţi din sângele nostru vor trece pe dinaintea ochilor voştri, îndreptându-se, pe jos, spre America” Ei părăsesc cu durere de inimă ţara în care ar fi fost mulţumiţi cu pâinea de toate zilele, ei duc cu dânşii regretele unei ţări unde ar fi vroit cu plăcere să rămâie.”

30

Din reportajul referitor la plecarea emigranţilor aflăm că după ce în lunile ianuarie, februarie şi martie 1900 mulţi evrei, vânzându-şi bunurile şi făcând rost de bani, au părăsit România, la 15 martie, la propunerea tânărului Ghinsberg, a luat naştere Societatea „Drumeţii” cu peste 6o de membri, care, în disperare, au hotărât să plece în America pe jos.

cumpărat doi cai în valoare de 160 de

lei, o haraba mare le-a fost dăruită de către un membru al societăţii „Drumeţii”, acestea să servească pentru transportarea bagajelor iar pentru a se uşura pe ei, şi-au făcut opinci şi şi-au croit un fel de taşcă pentru a păstra hrana zilnică; cu o zi înainte de plecare, ei şi-au scos paşapoartele, au făcut în comun o baie şi pentru astăzi miercuri 19 aprilie, ei au fost gata de drum ”

Sub lozinca „Trăiască România”, după intonarea imnului „Despărţirea”, cu refrenul: „Rămâneţi cu bine, rămâneţi cu bine”, cei 69 de emigranţi pleacă de la mitingul celor peste 5000 de bârlădeni, de lângă grădina publică, către Zorleni, Banca, spre Vaslui, înconjuraţi de ”

trecători, continuând a cânta imnul despărţirii

Ziarul mai

cuprinde „scrisori intime, printre care şi una din New-York semnată de Herşcu Haim, student – sub chirurg, poezia „Drumeţii” semnată de A. Axelrod, informaţii că ziarul „Daţi ajutor” se va găsi numai la domnul Brayer, strada Principală, că toate ştirile de la Drumeţi vor fi trimise numai către dl. Brader Adolf

”au

*

Cum populaţia evreiască a avut în timp multe de pătimit şi „marea majoritate a publicului izraelian nu ştie însemnătatea lagărului Vapniarca” să citim împreună ceva din publicaţia „Vapniarca”, buletinul organizaţiei foştilor deportaţi şi întemniţaţi politici – luptători evrei antifascişti în lagărul

31

Vapniarca”, apărută la Tel Aviv. Str. Haşar nr.21, începând cu ianuarie-februarie 1972. Se poate afla că încă de atunci o delegaţie a irgunului „Vapniarca” deplasată în România a primit „din partea autorităţilor peste 180 documente referitoare la lupta antifascistă din România, prigonirea acestora şi istoricul lagărului „Vapniarca”, materialele urmând a fi depuse într-un muzeu din Israel, pentru a servi la „clarificarea şi precizarea caracterului de luptători evrei antifascişti a foştilor întemniţaţi de la Vapniarca.” Dar iată şi Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe:

Un vuiet lugubru şi aspru / În noapte răsună / Sunt vânturi şi geruri ce bat împreună / Internatul lungit pe scândura / Ce pat se numeşte. / Se zbate, se zbate şi nu aţipeşte / Mintea de gânduri mereu frământată, / Stomacul otrăvit de lintea mâncată / Iarnă geroasă, / Iarnă de război / Roata vieţii dată / Înapoi / Răcnet de fiare / spumegă fasciştii / Crepuscul de veacuri / Se arată aurora / Zori de lumină, libertate tuturora! Atitudinea românilor faţă de soarta evreilor rezultă şi din comportamentul militarilor care la Râbniţa (Un orăşel pe malul stâng al Nistrului), unde nemţii au secerat cu mitraliera un grup de cincizeci de luptători antifascişti, printre care Lazăr Grumberg, „trei internaţi au reuşit să se salveze şi cu ajutorul unor soldaţi şi ofiţeri români, ajutându-i să se adăpostească şi să rămână în viaţă.” Câteva articole din revista citată: „Plecat-au nouă din Vaslui şi cu hahamul zece” – de Micu Steinberg, nr. 15/1974; „I. Reichman – Somuz, un veteran al luptei antifasciste din România”, de Filip Chon nr. 21/1975; „Pe urmele holocaustului” – nr. 26/27/1977; „Să credem în oameni”, de Micu Steinberg, nr. 28-29/1977; „Cercul cultural «Lumina» de la Târgu Frumos, judeţul Iaşi”, de av. Zisu Unterman nr. 30-

31/1978.

*

32

Desrobirea

sub

conducerea domnilor I. Săndulescu, avocat şi V. Stoica, învăţător, apare pentru puţin timp la Bârlad, în 1918.

Desrobirea,

ziar

pentru

popor,

in timp la Bârlad, în 1918. Desrobirea, ziar pentru popor, Drapelul, organ al Partidului Na ţ

Drapelul, organ al Partidului Naţional Liberal, apare în fiecare duminică (apoi joi), redactor Theodor Ioan, fost elev a Liceului „Codreanu” – apare între 28 noiembrie 1893 – 18 septembrie 1894; 26 februarie – 25 iunie 1895, dar şi între 14 septembrie 1912 – 28 iunie 1913 şi 16 mai – 3 iulie 1914. Ziarul Drapelul a fost înfiinţat şi condus de un comitet de redacţie în scopul de a deştepta spiritul public, de a restabili şi de a pregăti lumea onestă şi independentă pentru lupta în alegerile comunale „Acum că dorinţa a fost pe deplin satisfăcută, suspendăm ziarul Drapelul, urmând să reapară ori de câte ori se va simţi o necesitate politică” – se spunea în ziarul din 18 septembrie 1894. Ziarul reapare la 26 februarie 1895 „pentru a releva, mai departe, abuzurile sfruntate ale unui guvern înstrăinat, ale unei administraţii corupte – lupta nemafiind între ţară şi Lascăr Catargiu, ci între ţară şi rege”, se spune în numărul 37 al publicaţiei. Iar ziarul combate cu titluri: „Nihil sine Rege”, „O

33

potlogărie”, „Moş Teacă în primărie”, „Un subprefect fără palton”, dar şi cu o rubrică de umor „Barabancicul” cu acidităţi de tot felul Ziarul de după 9 noiembrie 1912 nu-şi pierde

combativitatea, dar dă atenţie şi aspectelor culturale. La rubrica „Literatură şi ştiinţă” se publică: „Secătura politică” de M. Zaharia; „Psihologia iubirii” de C. Popescu, profesor iar în „Foiţa ziarului Drapelul” seriale precum: „La mormântul lui Conachi” de Nicolae Iorga, „Femeia şi alcoolismul” de Sofia Nădejde, „Pe Nistru în sus” de N. Dunăreanu, „Aromânii” de D. Vasiliu – Bacău. La 14 iunie 1913 se publică cuvântarea ţinută de domnul Toader Ioan la dezvelirea monumentului lui Manolache C. Epureanu, solemnitate la care au luat parte miniştrii M. Cantacuzino şi C. Arion, colonelul Costescu, trimisul regelui, reprezentanţii tuturor autorităţilor civile şi militare din Bârlad, precum şi un public numeros. Drapelul din 12 martie 1913 publică articolul „Omorâtorii lui Stroe Beloescu la Curtea cu Juri”.

în acest proces sunt în număr de 15: Sterian

Iosiph, Ioan Iosiph zis Nică, Vasile P. Chirica din localitate, Alecu Dima, Ioan Pele Neagră, zis Butuc, Manolache Chiriloi din Bereşti – toţi acuzaţi pentru crimă de tâlhărie, prin întrebuinţare de violenţă, bătăi şi crimă, din care s-a pricinuit moartea lui Stroe Beloescu şi a servitorului său Nicu Oprişan, iar Manolache Popa şi Vasile Berescu, complici la crimă.” Ziarul nr. 28 din 29 martie 1913 nota verdictul în procesul ucigaşilor: „Pedeapsa muncii silnice pe viaţă la care au fost condamnaţi cei şase omorâtori ai lui Stroe Beloescu”

Drumeţii

”Acuzaţii

Număr unic, apare în aprilie 1900.

34

Ecoul

Ecoul, realizat în 1935 la Tipografia Tutovei, aparţinând lui D.I. Grűnberg, în Bârlad, strada Ştefan cel mare nr.34. Ecoul, ziar independent, de opinie, informaţie şi atitudine, a fost editat la 23 aprilie 1993, din colectivul de redacţie făcând parte: Florin Şchiopu, Ovidiu Mastacan, Corneliu Florenţa, şi Dumitru Diaconu. A fost editat sub egida S.C. Trading S.R.L., având ca director pe Adrian Enache iar redactor şef George Oprescu. „S-a vrut a fi continuatorul modern al vechii publicaţii bârlădene, fondată în anul 1933, în Tipografia Fraţii Chiriac, având ca director pe M.R. Marauf” – apreciază doamna Oltea Răşcanu – Gramaticu. La cel de al 100-lea număr, în aprilie 1995, directorul ziarului socotea că „Ecoul a oferit paginile sale exprimării opiniilor celor mai diverse categorii socio-profesionale în contextul transformărilor structurale declanşate care a antrenat dramaticele probleme existenţiale.”

Emigranţii

Emigranţii, provine din ziarul „Jidovul rătăcitor” apărut la 18 mai 1900 cu număr unic.

ţ ii Emigran ţ ii, provine din ziarul „Jidovul r ă t ă citor” ap ă

35

Ecspoziţiea Naţională a judeţului Tutova, pe 1912, a apărut ocazional, numărul 1 la 1 septembrie 1912. În cele câteva numere s-au publicat materiale despre expoziţia de vite (cu fotografii ale animalelor şi grajdurilor unor săteni gospodari), despre expoziţia agricolă din Bârlad, concursuri la „alergări de cai”, premii înmânate pentru industria casnică (pentru creşterea gândacilor de mătase şi derivate; pentru covoare, pentru costume naţionale, ţesături de lână şi de bumbac, pentru ţesături de in şi cânepă, pentru cojocărie, pielărie şi îmbrăcăminte; pentru lucrul manual în şcoli, pentru olărie şi stupărie; lucrări în lemn, artă naţională, broderii – oferite de Ministerul de industrie şi comerţ, de sindicate şi prefectură, de unii industriaşi ori mari proprietari de pământ ca Sybille şi Nicu Cristoveloni. Din comisia de organizare a expoziţiei au făcut parte:

Eleonora Fotino, S. Beloescu, G. Tutoveanu, N. Cădere, N. Theodorescu. În ziar au publicat I.G. Ciorescu – Bogdana, C.V. Slobozeanu – deputat, foto Wexler – Bârlad. Numărul 4 al ocazionalului publica în prima pagină, cu fotografie, un editorial despre dl. Emil Juvara, prefectul judeţului, imitând gazeta Lumina Poporului care făcuse acelaşi lucru ceva mai devreme.

*

Foto Wexler – Bârlad este de natură să învieze amintirile. Revista „Fotografia” nr. 139/ 1981 publică un articol din care rezultă că după 11 ani de la patentarea la Paris în 1838 a activităţii de Dagherotipie apare un fotograf Bartzer la Iaşi, iar în 1874 şi la Bârlad – primul fotograf aici fiind o femeie:

Iosefina Popovici.

36

În ziarul Răsăritul din 8 ianuarie 1915 se face reclamă fotografului M. Vandelman – fotograful Curţii regale – Bârlad, vis a vis de Casa Naţională, fondat în…1875. În 1892 apare şi fotograful Aron, vis a vis de Banca Naţională – unde activează vreo 20 de ani. Prin 1912, chiar la ecspoziţie, soseşte Iosif Vecsler (1883 – 1973), care a funcţionat undeva prin centru Fotograful de lux Wexler este astfel portretizat de George D. Dumitru Stoica senior, Mielu Moldoveanu, Lulu Marcovici în articolul „Strada Mare a oraşului Bârlad…” din volumul «Bârladul odinioară şi astăzi», 1984 : …”Bărbat înalt, slab, cu pălărie cu boruri mari şi lavalieră, pentru că în tinereţe fusese artist de teatru şi fotograf la un ziar din Capitală şi pălăriile aşa se purtau pe acolo.” Era cel mai vestit fotograf din Bârlad, mereu în anturajul notabilităţilor, mai ales a profesorilor de la Liceul Codreanu. Concomitent făceau fotografii la Bârlad şi alţii: Saveliuc Fănică Tornali, Saulea, D. Pavalaşcu – la ziarul Steagul roşu, D. Mocanu la ziarul Rulmentul, Florin Ţaga.

*

ro ş u, D. Mocanu la ziarul Rulmentul , Florin Ţ aga. * Valori spirituale tutovene

Valori spirituale tutovene este titlul lucrării aparţinând scriitorului şi monografistului Traian Nicola din Bârlad ajunsă la al V-lea tom despre care scria Evenimentul de Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui la 8 septembrie 2003.

37

„Lucrarea cuprinde date despre personalităţile acestor meleaguri sau care s-au născut aici. Volumul precedent a fost lansat în cadrul zilelor „Culturale ale Bârladului la sfârşitul lunii mai” spunea ziarul care cita şi referirile purtătorului de cuvânt al primăriei locale:

„Intenţia noastră este ca acest volum să iasă de sub tipar până pe 14 septembrie, când vom sărbători Ziua Crucii, considerată ocrotitoarea Bârladului.” Marea pierdere a cititorilor, dar mai ales a ieşenilor care au legături materiale ori de suflet cu Bârladul este că volumul respectiv nu se găsise de cumpărat în librării, nici de consultat la bibliotecile din Iaşi. Una din cauzele care frânează ceea ce se cheamă marea dramă a cărţii în momentul de faţă. Dar şi a publicisticii…

Facla inimii şi a minţii

Facla inimii şi a min