Practica

Alcătuiţi, la alegere, un Plan de consiliere a unui copil sau adolescent sau vârstnic,
în care să precizaţi natura cazului consiliat şi etapele activităţii de
consiliere. Planul va fi de cel mult 3 pagini şi se trimite pe adresa de e-
mail : consilierea.copilului2009@gmail.com

Consilierea psihologica
Consilierea psihologica este interventie psihologica (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si
dezvoltarii personale si/sau (b) in scopul preventiei si remiterii problemelor emotionale, cognitive si de
comportament. Asa cum consilierea juridica este specifica juristului, consilierea medicala, medicului,
etc., consilierea psihologica este specifica psihologului;
Consilierea psihologica se deosebeste si de consilierea educationala/scolara. In timp ce consilierea
educationala/scolara este focalizata pe probleme de educatie si cariera, consilierea psihologica
implica interventia specialistului psiholog in optimizare personala (sanatate) si in ameliorarea
problemelor psiho-emotionale si de comportament.
.

Consilierea psihologica este o specialitate in psihologie

care faciliteaza dezvoltarea personala si functionarea
interpersonala centrandu-se pe probleme emotionale,
sociale, ocupationale, educationale, de dezvoltare, legate de
sanatate si organizationale.

Consilierea în esenţă, are ca scop sprijinirea individului pentru a se putea ajuta singur, să se
înţeleagă pe sine şi realitatea. Această înţelegere decurge din exprimarea liberă a
sentimentelor şi atitudinilor, din studiul răspunsurilor la întrebări, din teste şi din examinarea
modului de viaţă.

La baza oricărei consilieri se află convingerea conform căreia persoanele cu probleme

au posibilitatea de a se modifica, învăţând noi strategii de a percepe şi evolua realitatea şi de a
se comporta. Scopul devine cel de transformare a acestei convingeri în realitate.

Consilierul încearcă să realizeze o evaluare a personalităţii clientului. Demersul va avea

apoi ca sarcină să elibereze clientul de anxietate, depresie şi alte trăiri afective care împiedică
adaptarea optimală a acestuia la mediu şi care au efecte negative asupra celor din jur afectând
cele mai importante acţiuni ale vieţii individului; activitatea profesională, relaţiile
interpersonale, viaţa sexuală, imaginea de sine, autoaprecierea . Consilierul trebuie să aibă în
vedere, atunci când începe consilierea, pacientul şi realitatea situaţională a acestuia, să caute
să-i deblocheze propriile disponibilităţi, să-l ajute să se accepte pe sine şi pe cei din jur.

Consilierul trebuie să ajute elevii care prezintă tulburări comportamentale să dobândească

atitudini pozitive şi să dobândească o imagine de sine mai bună cu scopul unei reuşite şcolare
şi unei conduite acceptabile.
 Pentru crearea unui comportament eficient este nevoie ca acesta să fie centrat pe trei
elemente: crearea unui climat favorabil, cunoaşterea personalităţii elevului, stabilirea de relaţii
pedagogice optime. Pentru crearea unui climat favorabil, consilierul şcolar trebuie să-l ajute
pe profesor să procedeze astfel: să-l ajute pe profesor să procedeze astfel: să-şi definească
aşteptările de la elevi în termeni precişi; să-şi antreneze elevii în formularea, modificarea,
diverselor obiective cu privire la comportament; să colaboreze cu conducerea şcolii pentru
instaurarea şi menţinerea unui ansamblu de reguli aplicate în clasă; să remarce şi să
încurajeze comportamentele dezirabile; să dea fiecărui elev să aibe experienţa continuă a
succesului, să-şi fortifice astfel stima de sine; să promoveze şi să dezvolte aptitudini sociale în
cadrul şcolii; să se familiarizeze cu un anumit număr de strategii pentru ameliorarea
comportamentului; să găsească modalităţi eficiente de comunicare cu elevi şi familiile
acestora .

Pentru cunaşterea personalităţii elevului, profesorul lui este învăţat de consilier să

procedeze în modul următor: să se familiarizeze cu comportamente tipice corespunzând
diferitelor stadii de dezvoltare: să se studieze dosarele elevilor pentru a se informa asupra
antecedentelor; să cunoască atitudini şi conduita elevilor în relaţiile sale cu şcoala, cu familia:
să practice ascultarea activă pentru o mai bună percepţie a situaţilor; să reacţioneze diferit de
la caz la caz, să fie deschis faţă de elevi cu scopul de a-i încuraja să vină să discute
problemele pe care le au; să comunice cu părinţii atât pentru ,,veştile rele”, dar mai ales
pentru ,,veştile bune”.

În ceea ce priveşte stabilirea relaţiilor pedagogice optime, consilierul îl învaţă şi-l

încurajează pe profesor în următoarele acţiuni: să fie coerent, drept, suplu faţă de elevii săi;
să-şi încurajeze elevii să participe la stabilirea unor obiective comportamentale pozitive; să
încurajeze elevii să-şi controleze propriul comportament în clasă; să varieze metodele de
instruire pentru menţinerea motivaţiei, participării să dea elevilor un sentiment de securitate;
să acţioneze în aşa fel să evite luptele pentru putere între elevi sau între el şi elevi; să se
stăpânească pe el să nu reacţioneze impulsiv în faţa unor conduite greşite ale elevilor; să
discute individual cu elevii dacă problema nu priveşte întreaga clasă; să accepte faptul că atât
profesorii cât şi elevii pot greşi; să se pună de acord asupra măsurilor care trebuie luate pentru
a rezolva o problemă în caz de conflict; să noteze modul în care au fost rezolvate problemele
pentru a avea un punct de referinţă şi pentru a întreţine relaţii pozitive.

Pentru a putea schimba comportamentele negative la elevi este nevoie de o

metodologie, deci de metode şi tehnici de intervenţie; este nevoie de un program unitar logic
şi raţional. Acest program trebuie structurat pe patru etape: observarea şi înregistrarea datelor,
analiza şi interpetarea datelor, planificarea şi intervenţia propriu- zisă şi evaluarea .

În prima etapă este necesară descrierea în termeni clari a conduitei negative a

elevului şi strângerea informaţiilor cu privire la această conduită. Trebuie să se consemneze
unele repere necesare în analiză. Avem în vedere comportamentul negativ (frecvenţa, durata ,
intesitatea), elevul cu tot cea ce înseamnă el (stil de învăţare, puncte tari şi puncte slabe,
interese, motivaţie, aptitudinile sale). În grilă trebuie să consemnăm evaluarea profesorului de
către consilier: stilul de predare, modul de organizare a învăţării, metodele şi tehnicile de
instuire, raportul profesorului cu elevii, priorităţile acordate de profesor. Mai trebuie să
culegem informaţii despre factorii circumstanţiali (activităţi stucturate, supravegheate sau
nesupravegheate, activităţi desfăşurate în grupuri mari sau mici) şi profilul elevului (pe baza
fişei şcolare, pe baza unor rapoarte şcolare şi medicale, pe baza unor rapoarte şcolare şi
medicale, pe baza convorbirii cu părinţii, profesorii, tutorii, colegii elevului).

În cea de-a doua etapă ne confruntăm cu analiza datelor şi formularea de ipoteze. Este
necesar uneori să se organizeze un studiu de caz la care să participe elevi, profesori. În unele
cazuri consilierul trebuie să apeleze la alţi specialişti care să-l ajute la interpretarea datelor.
Ipotezele trebuie formulate clar cu privire la cauzele posibile care au stat la baza
comportamentului indezirabil. Planificarea şi intervenţia presupune două operaţii: formularea
programului de schimbare şi aplicare a acestui program. În formarea programului, consilierul
trebuie să ţină cont de fixarea obiectivelor (pe termen lung şi pe termen scurt) şi de alegerea
metodelor. Pe termen lung consilierul trebuie să descrie corect şi precis comportamentul
aşteptat de la elev. Pe termen scurt consilierul trebuie să descrie în ordine faptele care trebuie
urmate pentru atingerea obiectivelor pe termen lung: să realizeze comportamentul, ce trebuie
să facă, când şi unde. Exigenţele ce trebuie îndeplinite de elev se vor stabili în timpul unei
convorbiri directe cu elevul.

Alegerea metodelor trebuie să se facă ţinând cont de ipotezele formulate, de

obiectivele fixate şi de datele culese anterior. Analiza sistemică a datelor trebuie să permită
degajarea unor tendinţe în ceea ce priveşte manifestarea comportamentală respectivă.
Metodele alese şi criteriile fixate trebuie să corespundă nevoilor particulare ale elevului.

În ceea ce priveşte cea de-a doua operaţie: aplicarea programului de schimbare

trebuie respectate două condiţii: trebuie desfăşurat într-o manieră consecvenţa, adică toţi
profesorii implicaţi în procesul educaţiei trebuie să respecte programul şi în al doilea rând
trebuie să se facă un control permanent, care să permită stabilirea ajustărilor impuse de
evoluţia nevoilor elevului.
 Cea de-a patra are în centrul ei evaluarea. Evaluarea poate duce la trei situaţii:

a) rezolvarea problemei, mai exact schimbarea comportamentală. La această

situaţie se ajunge când obiectivele pe termen lung au fost atinse. Conduita elevului trebuie
totuşi sprijinită prin tehnici de prevenire;
b) reutilizarea programului de intervenţie, ceea ce înseamnă că obiectivele pe
termen scurt nu au fost atinse. Consilierul are mai multe variante, în funcţie de situaţie şi
anume: să revină la etapa observaţiei şi înregistrării datelor, să revina la etapa analizei datelor
unde fie să formuleze o altă ipoteză, fie să analizeze din nou datele, să revină la etapa
planificării pentru a redefini obiectivele pe termen scurt ori fie pentru a schimba metodele de
acţiune;
c) recurgerea la alte servicii disponibile ceea ce presupune apelarea la alte
servicii neurologice, psihiatrice, de reeducare; aceasta numai după ce programul de schimbare
a fost de mai multe ori folosit fără a produce schimbări semnificative în plan comportamental
Problema centrală a adolescenţilor devianţi rămâne dificultatea de adaptare şi
integrare şcolară/socială. De aceea, în vederea reintegrării, demersurile consilierului se vor
orienta către metode menite să echilibreze şi să optimizeze personalitatea clientului său.
Există deja o serie de metode clasice: stingerea comportamentelor indezirabile, modelarea,
antrenamentul asertiv, tehnica reacţiei aversive prin sancţiune, metoda contractuală.
Stingerea comportamentelor nedorite: Dorind să iasă în evidenţă în grupul de
covârstnici, puberul adoptă adesea comportamente şocante. Consilierul, profesorii şi părinţii,
prin acord comun, vor aproba şi încuraja numai acele conduite dezirabile, evitând să dea
atenţie celor ostentative sau agresive. Observând că acestea din urmă nu mai produc efectul
scontat, copilul va renunţa la ele. Stingerea parcurge trei etape: iniţial comportamentele
indezirabile se intensifică, pentru ca apoi să slăbească treptat din cauza lipsei de întărire, iar în
final comportamentul este uitat şi înlocuit.
Modelarea se bazează pe puterea exemplului. În anturajul copilului se află persoane
care, prin forţa lor charismatică, îl determină să le imite comportamentul. Esenţa metodei
constă în dislocarea unor conduite negative dobândite prin imitaţie şi plasarea copilului sub
influenţa unor modele demne de urmat (consilier, părinţi, profesori, colegi).
Antrenamentul asertiv vizează învingerea dificultăţilor de interrelaţionare ale unora
dintre elevi. Consilierul va recurge la diferite procedee, astfel încât clientul să dobândească
deprinderi de relaţionare şi comunicare, mai întâi în familie, apoi în clasă şi ulterior în
societate.
Tehnica aversivă presupune utilizarea sancţiunilor pentru a amenda comportamentele
nedorite. Pentru a reuşi, este nevoie de asentimentul copilului şi de motivaţia lui intrinsecă de
a se debarasa de aspectele neplăcute ale personalităţii, păstrând, prin întărire, numai pe cele
socialmente aprobate.
Metoda contractuală este din ce în ce mai des utilizată în consiliere. Clientul deviant
renunţă prin contract la conduitele sale reprobabile, primind o recompensă ori de câte ori şi–a
putut controla comportamentul în sens pozitiv, realizând astfel, scopul planificat în înţelegere
cu consilierul.
Lipsa consilierilor şcolari, dezinteresul manifestat de cadrele didactice şi
de familii, face ca anumite comportamente delincvente să nu fie observate sau
înţelese la timp astfel încât ele evoluează, transformându-se în timp în acte
infracţionale, iar minorii ajung în centre de reeducare.

Consider că o preocupare de viitor a şcolii trebuie să fie utilizarea

metodologiei influenţării educative a elevilor în vederea elaborării şi consolidării
unui comportament integrativ.

Aplicarea măsurilor de prevenire şi de consiliere a devierilor de

comportament, poate deschide noi perspective pentru adaptarea elevilor la
standardele şcolare şi sociale.

BIBLIOGRAFIE:

1. Albu E. (2002) Manifestări tipice ale devierilor de comportament la

elevii preadolescenţi, Ed. Aramis, Bucureşti;
2. Allport, G.W. (1981), Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
3. Băban, A. (2001), Consiliere psihopedagogică. Ghid metodologic
pentru orele de dirigenţie şi consiliere, f.e. Cluj-Napoca;
4. Berge, A. (1972) Copilul dificil, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
5. Boncu, S (1998), Devianţă, toleranţă şi conflict normativ , în
„Psihologia rezolvării conflictului”, A. Neculau(coord), Polirom, Iaşi;
6. Cosmivici, A., Iacob, L. (1998), Psihologie şcolară, Polirom, Iaşi;
7. Dragomirescu,V. (1976), Psihologia comportamentului deviant, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;
8. Răşcanu, R.(1994), Psihologia comportamentului deviant, Ed.
Universităţii, Bucureşti.

Plan de acţiune comună şcoală-familie

• Scop : ▫ intensificarea colaborării şcolii cu familia astfel încât să se rezolve
situaţiile tensionate

din familie

▫ elevului să-i fie stimulată motivaţia pentru învăţare

▫ elevul să poată să depăşească criza de identitate

• Obiective:

▫ Conştientizarea de către părinţi a responsabilităţilor care le revin în

educarea copiilor

lor, a necesităţii tratării diferenţiate a fiecărui copil în funcţie de

particularităţile de

vârstă

▫ Conştientizarea de către părinţi a faptului că elevul poate lua şi singur

decizii de care

părinţii trebuie să ţină cont

▫ Modificarea atitudinilor comportamentale ale părinţilor în raport cu copiii

lor pentru o

mai mare deschidere către aceştia, pentru stimularea gândirii pozitive,

pentru găsirea

metodelor non agresive de abordare şi rezolvare a situaţiilor de criză

▫ Cunoaşterea reciprocă părinţi-profesori, pentru realizarea unei cooperări

reale şcoală-

familie

▫ Modificarea atitudinii elevului faţă de rezolvarea sarcinilor şcolare

▫ Stimularea motivaţională adecvată a elevului pentru învăţare

▫ Realizarea unui program de activitate echilibrat fără suprasolicitări sau

eforturi în salt, cu
 sarcini repartizate în funcţie de posibilităţile elevului, cu întărirea
succesului şi diminuarea

insuccesului

▫ Dezvoltarea încrederii în forţele proprii, dezvoltarea şi îmbunătăţirea

imaginii de sine

▫ Favorizarea integrării în grup prin realizarea de acţiuni comune cu

colegii

▫ Orientarea către şedinţe de psihoterapie pentru rezolvarea problemelor

afective şi

emoţionale, precum şi a crizei de identitate

În adolescenţă, între aspiraţiile individuale şi posibilităţile concrete ale tânărului de

realizare a acestor aspiraţii, există un etern conflict. Întotdeauna, nivelul aspiraţiilor
devansează ca intensitate posibilităţile concrete ale tânărului.
Considerată ca perioadă de tranziţie între copilărie şi maturitate,
adolescenţa se caracterizează printr-o serie de trăsături generale şi specifice care
condiţionează şi determină procesul de cristalizare a personalităţii tânărului.
Incluzând indivizi a căror vârstă este cuprinsă între 13 şi 18 ani, adolescenţa
cuprinde două subperioade principale aflate una în prelungirea celeilalte: a).
Preadolescenţa, cuprinzând copiii între 13 şi 16 ani, caracterizată prin
stabilizarea maturităţii biologice şi dobândirea unei individualităţi mai nuanţate;

b). Adolescenţa propriu-zisă (sau marea adolescenţă), cuprinzând tinerii între 16

şi 18-20 ani, care se caracterizează prin fundamentarea principalelor trăsături de
caracter. Se poate spune că la capătul acestei perioade tulburi, plină de asperităţi
şi de convulsii în plan relaţional, din punct de vedere psihologic, profilul de bază
al personalităţii apare pe deplin conturat în liniile sale definitorii.

Adolescenţa este considerată totodată ca o perioadă în care se manifestă

fenomene de revoltă; adolescentul având un caracter neconformist. Faţă de
normele sociale adolescentul poate avea o identificare negativă sau pozitivă şi
acest lucru poate crea senzaţia unei instabilităţi a personalităţii sale. Fixarea
nivelului de aspiraţie a capacităţii de separare de părinţi şi de alţii, sunt factori
decisivi în procesul de identificare.

Devierile de comportament nu apar din nimic, ci constituie o treaptă

calitativă autonomă, rezultată în urma unui cumul de reacţii inadaptate. Apariţia
atitudinilor de inadaptare şi stabilizarea lor la nivelul comportamentului semnifică
instalarea comportamentului deviant.

Prin comportament deviant se înţelege orice abatere a

comportamentului de la normele generale de convieţuire, de la normele morale,
culturale, juridice ale societăţii.

Factorii biogeni ai devianţei

Encefalopatii secundare post-infecţioase sau post-traumatice; oligofrenii; sechele după

meningite; epilepsii; hebefrenii; psihopatii; nevroză etc.).

Factorii psiho-sociogeni
. Disociaţia familială
Absenţa mediului familial
Situaţia economico-socială a familiei
Carenţele de ordin educativ
. Influenţele nefaste ale unor grupuri de tineri
• devieri de comportament ce decurg din schimbările negative survenite în condiţiile de
mediu fizic şi social. Factorii cauzali îi regăsim în carenţele mediului familial, în influenţa
negativă a prietenilor, în dezacordul dintre educaţia şcolară şi cea familială sau în regimul
de viaţă inadecvat, dezorganizat al elevului.
1. tulburări de comportament uşoare (de gradul I), tipice fiindu-le actele de
indisciplină ocazionale, în şcoală sau în familie. Sunt considerate pseudotulburări
de comportament, dar pot deveni comportamentale dacă nu se iau la timp măsuri
de corectare, de echilibrare stabilă a relaţiilor cu cei din jur, de asanare a unor
focare etiologice endogene sau exogene;
2. Dezvoltarea dizarmonică a personalităţii la adolescenţi include anomalii
de adaptare a comportamentului la exigenţele condiţiilor sociale, culturale,
economice.
Factorii oricarui demers psihoterapeutic sau de consiliere constau in: t9x16xz
1. diagnostic psihologic si evaluare clinica (evaluarea starii actuale in consiliere);
2. relatia terapeutica (de consiliere) - este caracterizata ca o alianta de lucru descrisa ca o atitudine calda,
colaborativa si de incredere a pacientului fata de terapeut, determinata de speranta pacientului ca simptomatologia va
fi eliminata si de acceptarea neconditionata a pacientului de catre terapeut. Ea poate reduce anxietatea pacientului,
ceea ce reduce la randul sau simptomatologia, furnizand clientului o noua experienta emotionala si oportunitatea de a
discrimina intre trecut si prezent (Bergin & Garfield, 1994). Mai mult, in cazul terapiei dinamice, relatia terapeutica
genereaza si nevroza de transfer; aceasta este stimulata prin comportamentul terapeutului (intr-o maniera
profesionala) si este foarte importanta pentru urmatoarea etapa a tratamentului dinamic. In alte forme de terapie (ex.
terapia cognitiv-comportamentala, terapia umanista), alianta de lucru nu genereaza nevroza de transfer pentru ca
terapeutul mentine aceasta "alianta" printr-un comportament empatic, congruent si colaborativ fata de pacient;
3. conceptualizarea sau explicatia data simptomelor pacientului (problemelor clientului-in consiliere):
- stimuleaza nevoia de a modifica cognitiile si comportamentele dezadaptative;
- reduce de asemenea si simptomatologia, pentru ca pacientul isi intelege tulburarea, astfel incat anxietatea
determinata de incontrolabilitatea si neintelegerea simptomelor este eliminata, si pentru ca accentueza sperantele si
expectantele de recuperare (efect placebo);
- este o prerechizita pentru schimbarea mecanismelor dezadaptative de coping, a cognitiilor si interactiunii cu mediul.
4. tehnicile sunt strans legate de conceptualizarea terapeutica si vizeaza modificarea elementelor patogenetice sau de
sanogeneza;
5. evaluarea rezultatelor interventiei.

Top of Form Top of Form

Bottom of Form Bottom of Form

3. SCOPUL PROGRAMULUI: Creşterea nivelului stimei de sine a copiilor cu

părinţi la distanţă
4. OBIECTIVE GENERALE:
1. Stimularea interesului cadrelor didactice pentru copiii cu părinţi la
distanţă;
2. Crearea de oportunităţi pentru prelungirea programului de
consiliere de specialitate;
3. Conştientizarea asupra eficacităţii personale

5. PALIERE DE CONSILIERE - OBIECTIVE SPECIFICE –

ACTIVITĂŢI (în sprijinul profesorilor diriginţi)

1. Autocunoaştere şi acceptare de sine

O1.1: Să identifice aspectele fizice, intelectuale, spirituale, emoţionale
şi sociale ale sinelui (performanţa unei persoane nu o face mai bună
sau mai rea);

Materiale: fişa „Cercurile sinelui”, creion

Procedură: se explică elevilor că activitatea va fi centrată pe problema identităţii,
apoi li se cere să se descrie prin identificarea a trei cuvinte sau fraze pentru fiecare
dintre categoriile foii de lucru.
Discuţie: Cât de dificil a fost să vă descrieţi; există vreo relaţie între aceste
categorii; în ce fel v-aţi descrie cuiva?
 Concluzie: aceste aspecte compun identitatea, iar faptul că se simt puternici sau
slabi într-un domeniu nu înseamnă că sunt la fel în toate;

O1.2: Să înţeleagă relaţia dintre acceptarea de sine, comportament şi

sentimente;

O1.3. Să crească sentimentul puterii interioare a copilului (gradul de

control asupra evenimentelor);

O1.4: Să îşi dezvolte capacitatea de a utiliza limbajul intern pozitiv

(pentru a face faţă autoînvinovăţirilor)

2. Emoţii
O2.1: Să înveţe că ceilalţi nu ne controlează sentimentele sau emoţiile
şi nu sunt responsabili pentru nefericirea noastră

O2.2: Să înveţe că unele emoţii ne ajută, iar altele nu (utilizarea

dialogului cu sine pentru obţinerea controlului emoţional)

Materiale: fâşii individuale de hârtie pe care sunt trecute cuvinte care desemnează
emoţii
Procedura: treceţi pe fâşiile individuale următoarele cuvinte care desemnează
emoţii: iubit, speriat, îngrijorat, trist, răbdător, confuz, nervos, jignit, jenat, gelos,
speriat, ruşinat, înspăimântat, fericit, vinovat, rău, confortabil, schimbător,
descurajat, frustrat, curajos, groaznic, sensibil, teribil, mâhnit, neajutorat, diferit,
bucuros, plin de ură, deprimat; câte un set complet pentru fiecare grupă de 4 elevi.
Discutaţi conceptul de emoţie care ne ajută (ne fac plăcere, dau energie,
conduc la lucruri pozitive) versus emoţie care nu ne ajută (relaţii negative,
sentimente negative faţă de noi înşine, proastă dispoziţie, comportamente
nepotrivite).
Cereţi grupurilor să sorteze cuvintele în Ajută şi Împiedică. Dacă elevii
cred că o emoţie nu se încadrează nicăieri, vor realiza a treia categorie: Ajută şi
Împiedică. Încurajaţi-i să-şi împărtăşească experienţele pe măsură ce sortează
cuvintele.
În final, treceţi pe flipchart, sub cele 2 titluri amintite, toate cuvintele
asupra cărora a existat consens, celelalte fiind trecute într-o a treia categorie.
Discuţie:
Întrebări referitoare la conţinut: care listă are mai multe cuvinte, ce credeţi că
diferenţiază emoţiile care ne ajută de cele care nu ne ajută?
Întrebări de personalizare: ce fel de emoţii ai de obicei, ce fel de emoţii ţi-ar
plăcea să ai, ce poţi face să nu ai emoţii care nu te ajută?
 Concluzie: Ajutându-i să facă deosebirea între diferitele tipuri de emoţii, îi
conştientizăm că pot evita emoţiile care nu-i ajută sau le pot face faţă.

O2.3: Să înţeleagă faptul că furia poate fi evitată şi controlată

(efectul de reacţie în lanţ al emoţiilor negative, exprimarea
„sănătoasă” şi mai puţin „sănătoasă” a emoţiilor)
O2.4: Să identifice emoţiile celorlalţi, să analizeze consecinţele
emoţionale, schimbarea emoţiilor când se schimbă convingerile

3. Convingeri şi comportamente
O3.1: Să înveţe să facă distincţia între convingerile raţionale şi cele
iraţionale (diferenţa între dorinţe şi nevoi, efectele gândirii iraţionale)

O3.2: Să identifice exemple de generalizări excesive şi efectele lor

(gândirea absolutistă –întotdeauna, trebuie)

O3.3: Să recunoască consecinţele pe termen lung şi scurt ale

comportamentelor (estimarea consecinţelor unui comportament
relativ la propriile interese şi a impactului pe care îl are asupra
celorlalţi)
O3.4: Să-şi dezvolte unele strategii de disputare a gândirii iraţionale
proprii sau a celorlalţi

Materiale: foi de lucru „Şterge iraţionalul”, creioane

Procedură: arătaţi o radieră şi iniţiaţi o discuţie despre rolul ei (să scapi de ceva,
să înlocuieşti cu altceva)
Grupaţi în perechi, elevii trebuie să citească de pe foaia de lucru
convingerea iraţională şi să o şteargă, înlocuind-o cu una raţională.
Discuţii:
Întrebări referitoare la conţinut: care crezi ca este diferenţa între convingerile
raţionale şi cele iraţionale, ce trebuie să faci pentru a şterge şi înlocui convingerile
iraţionale?
Întrebări de personalizare: Ai încercat vreodată acest procedeu, cum ţi s-a părut,
ai vrea să încerci de acum, cum o să faci?
Concluzie: oferirea a cât mai multe exemple este de un real folos în
redirecţionarea gândirii elevilor.
4. Rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor
O4.1: Să înveţe să diferenţieze strategiile de rezolvare de probleme
sau de decizii de abordare sau de evitare (diferenţierea între o decizie
bună şi una mai puţin bună)

O4.2: Să exploreze efectele emoţiilor asupra rezolvării problemelor şi

luării deciziilor (evaluarea impactului determinat de presiunea
celorlalţi asupra rezolvării problemelor personale)

O4.3: Să îşi dezvolte abilitatea de a descompune situaţiile

problematice complexe în subprobleme (recunoaşterea acelor factori
ce pot sau nu pot fi controlaţi într-o anumită situaţie)
O4.4: Să îşi dezvolte abilitatea de a stabili scopuri pe termen scurt şi
mediu (modalităţi de a face faţă amânărilor)

5. Relaţii interpersonale
O5.1: Să distingă între situaţii „trebuie” rezonabile, respectiv
nerezonabile faţă de ceilalţi (argumente pro şi contra pentru diversele
stiluri de viaţă)

O5.2: Să înveţe unele deprinderi asertive ca răspuns la presiunea

celorlalţi (îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi)

O5.3: Să recunoască avantajele şi dezavantajele realizării unei

anumite acţiuni în vederea obţinerii aprobării sociale (nu suntem
neapărat ceea ce spun ceilalţi că suntem)

O5.4: să recunoască faptul că oamenii pot să se comporte şi se vor

comporta în diferite modalităţi (acceptarea celorlalţi drept cine sunt şi
nu cine am vrea noi să fie)

Materiale: hârtie, creion

Procedură: cereţi elevilor să se gândească la diverse persoane care îi enervează şi
să scrie exemple de elemente care îi deranjează cel mai mult în relaţiile cu ceilalţi.
Discuţie: pe conţinut, de personalizare
 Concluzie: nu putem schimba oamenii, ci doar modul în care relaţionăm cu
aceştia.
6. EVALUAREA PROGRAMULUI:
Ce se evaluează:
- nivelul stimei de sine, scala Toulouse, scorurile copiilor care au
participat la program versus scorurile celor care nu au participat (deja existente)
Cine şi cum evaluează: echipa CJAP, echipele din şcoli
Care sunt concluziile evaluării:
1. puncte tari:
2. aspecte de îmbunătăţit:
3. recomandări:

Posibile efecte ale programului:

- pozitive:
- negative:

1. Distanţa între părinţi şi copii influenţează stima de sine,

atât la nivel global, cât şi la nivelul factorilor ce o compun:
există diferenţe între copii cu mama plecată, cei cu tatăl plecat,
cei cu ambii părinţi plecaţi, respectiv cei cu ambii părinţi
prezenţi în ceea ce priveşte: a) sinele emoţional, b) sinele
social, c) sinele şcolar, d) sinele fizic, e) sinele prospectiv, f)
stima de sine globală.

Consilierea” de către învăţător sau profesorul diriginte este primul pas în stabilirea şi corectarea
disfuncţionalităţilor ce acţionează asupra elevului.Aceasta însă nu trebuie confundată cu discuţia din
timpul şedinţei cu părinţii. Ea este un act voluntar manifestat de ambii parteneri: dascăl-elev sau dascăl-
părinte, un act care necesită o bună documentare şi pregătire anterioară a celui care consiliază.
Din punct de vedere ştiinţific, consilierea este un proces în care un profesionist stabileşte o relaţie bazată
pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Această relaţie asigură exprimarea ideilor şi
sentimentelor în legătură cu o problemă şi oferă sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în
identificarea unor pattern-uri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii. Prin procesul de consiliere se
poate ajunge la o înţelegere mai profundă a gândurilor, a trăirilor emoţionale care asigură şansele unui
nivel optim de dezvoltare a resurselor personale.
Consilierea asigură asistenţa individului în explorarea şi înţelegerea propriei identităţi, îl sprijină în
dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor şi luare a deciziei. În consiliere s-au conturat patru
direcţii de abordare a problemelor cu care se poate confrunta individul pe parcursul evoluţiei sale:
intervenţia în situaţii de criză, intervenţia ameliorativă, prevenţia, intervenţia formativă şi de dezvoltare .
Consilierea individuală este o interacţiune personală între consilier şi client, în cadrul căreia consilierul
asistă clientul în rezolvarea problemelor mentale, emoţionale sau sociale. Se desfăşoară în şedinţe care
oferă clientului maximă confidenţialitate ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor
problematice. Consilierul şi persoana consiliată formează împreună o echipă.

Scopurile consilierii au în vedere:

- sprijinirea persoanei consiliate în dezvoltarea propriei individualităţi

- asistarea în procesul de autocunoaştere, sprijin în procesul de căutare- formare a identităţii
- dezvoltarea unei imagini de sine pozitive şi autoacceptare
- dezvoltarea abilităţilor sociale, de interacţiune cu ceilalţi
- formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor
-sprijinirea în formularea de scopuri specifice şi măsurabile care pot fi observate din punct de vedere
comportamental

Deoarece consilierea educaţională este un proces complex, acest proces se va derula urmând anumite
etape şi tehnici specifice în funcţie de problema şi personalitatea celui consiliat.

•Etapa iniţială în consiliere presupune stabilirea unei relaţii efective între consilier şi elev. Stabilirea
acestei relaţii este absolut necesară pentru a se produce schimbări pozitive. Numai acceptarea şi
încrederea oferită de o astfel de relaţie asigură acest lucru. Formularea scopurilor împreună privind
schimbări comportamentale, dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziei şi eliminarea gândurilor negative
este de asemenea un pas care trebuie realizat. În această etapă este foarte important ca elevul să
primească semnale că este acceptat aşa cum este el, cu problemele pe care le are. Acest lucru este
indispensabil pentru continuarea procesului de consiliere. Tot în această etapă sumarizarea are un rol
deosebit: împreună se evidenţiază elementele esenţiale, rămân în centrul atenţiei aspectele principale
putându-se întrezări de acum anumite opţiuni.

• Etapa secundară în consiliere va progresa cu asistarea copilului pentru a-şi dezvolta interesele sociale,
de cooperare şi comunicare cu ceilalţi. Se va pune accent pe ajutorul oferit copilului să se cunoască şi să
se autoevalueze.
Se va asigura atmosfera caldă şi empatia, fără să fie excluse interpretările şi confruntarea constructivă.
În această etapă se va putea utiliza ca tehnică de lucru informarea, acest lucru însemnând că foarte
multe informaţii vor fi dirijate de la consilier spre copil. Totodată utilizarea sugestiei poate fi de un real
folos pentru elev. Se pot sugera eventuale opţiuni care se vor adăuga la cele deja identificate de copil şi
chiar modalităţi, căi care pot fi luate în discuţie. Tehnica adresării întrebărilor este utilă deoarece poate
ajuta mult în modul de a vedea lucrurile şi de a scoate în evidenţă anumite aspecte care altfel ar putea
rămâne în umbră .

• Etapa finală a consilierii va pune accentul pe dirijarea atenţiei copilului spre acte şi comportamente
constructive. Vor fi învăţate proceduri specifice, dezvoltate planuri de acţiune începând cu cele mai
simple şi până la cele mai complexe în vederea adoptării unui nou comportament. În această etapă
confruntarea va asigura sprijin acordat copiilor pentru asumarea propriei responsabilităţi. Încurajarea
este una din cele mai bune mijloace de a ajuta copilul să-şi realizeze nevoile şi să-şi asimileze noi
comportamente.

Aria de consiliere educaţională se desfăşoară pe trei compartimente:

Consilierea elevilor în probleme legate de: autocunoaştere, imaginea de sine, adaptare şi integrare
socială, reuşita şcolară, crize de dezvoltare, situaţii de criză, rezolvarea şi depăşirea unui conflict,
însuşirea de tehnici de învăţare eficiente, orientare a carierei.
Consultaţii cu profesorii în probleme legate de: cunoaşterea elevilor, înţelegerea problemelor elevilor,
sprijin în dezvoltarea lor, asigurarea echilibrului între cerinţele şcolare şi posibilităţile elevilor, în
identificarea cauzelor inadaptării şcolare, optimizarea relaţiei şcoală-elev
Consultaţii cu părinţii în probleme legate de : cunoaştere a copiilor lor, înţelegerea nevoilor şi a
comportamentului lor, identificarea factorilor de risc în integrarea familială, şcolară, socială, ameliorarea
relaţiei cu propriii copii, sprijinirea şcolii în educaţia copilului.
Consilierea educaţională este recomandat să fie realizată de către specialişti formaţi în domeniul
psihologiei, psihopedagogiei, pedagogiei sau sociologiei care îşi desfăşoară activitatea la Centrele
Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică şi în Cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică.
Efortul depus de consilier, profesor de specialitate, învăţător sau diriginte este răsplătit de schimbarea
atitudinii faţă de învăţătură, faţă de colegii de clasă şi faţă de familie, dar şi de schimbarea atitudinii
celorlalţi faţă de un elev care a întâmpinat greutăţi în procesul de educaţie şi instrucţie.

Rezultatele bune obţinute prin consiliere trebuie conservate şi promovate printr-o politică educaţională
atent condusă care să nu distrugă încrederea pe care atât elevii cât şi părinţii o acordă unei noi
modalităţi de sprijinire în efortul comun de formare a tânărului.

BIBLIOGRAFIE

1. Băban, A. (coord.), 2001, Consiliere educaţională, Editura

Casei Corpului Didactic, Cluj-Napoca.
2. Ciofu, C., 1998, Interacţiunea părinţi-copii, Editura
Medicală AMALTEA, Bucureşti.
3. Erikson, E. H., 1969, Identitatea şi ciclurile vieţii, Editura.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
4. Goody, J., 2003, Familia europeană – O încercare de
antropologie istorică, Editura Polirom, Iaşi.
5. Iluţ, P., 2001, Sinele şi cunoaşterea lui, Editura Polirom,
Iaşi.
6. Jodelet, D., 1998, Corpul, persoana şi celălalt, în Psihologia
socială a relaţiilor cu celălalt, volum coordonat de Serge
Moscovici, Editura Polirom, Iaşi.
7. Lemeni, G., Miclea, M., 2004, Consiliere şi orientare, ghid
de educaţie pentru carieră, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
8. Sillamy, N., 2000, Dicţionar de psihologie, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti.
9. Stănciulescu, E., 2002, Sociologia educaţiei familiale, vol. I,
Editura Polirom, Iaşi.
10. Şchiopu, U., Verza, E., 1997, Psihologia vârstelor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
11. Vernon, Ann, 2006, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale –
educaţie raţional-emotivă şi comportamentală (Consilierea
în şcoală), Ed. ASCR, Cluj-Napoca
12. Zlate, M., 2004, Psihologie - Eul şi personalitatea, Editura
Trei, Bucureşti.