Sunteți pe pagina 1din 9

Compania TAROM i desfoar activitatea n domeniul transporturilor aeriene comerciale

i de persoane. n prezent compania TAROM intete revenirea pe primul loc pe piaa


transporturilor aeriene din Romnia, dar n acelai timp ncerc s intre pe profit n anul 2015
dupa civa ani de piereri majore.
Fotoliul de lider l ocup compania low-cost Wizz-Air nc din anul 2012, cnd
aceast companie a depit numrul de pasageri transportai, cu aproximativ 600 000 mii
cltori, n detrimentul companiei pe care o analizm.

2.1 Tarom scurt istoric, domeniu de activitate, misiune, valori i obiective


Scurt istoric
Compania TAROM a fost nfiinat n data de 18 septembrie 1954 . Compania s-a
dezvoltat foarte repede, drept dovada la doar civa ani dupa apariia companiei aceasta opera
transporturi ctre majoritatea rilor europene . Anul 1966 este unul important pentru
companie, n acest an s-a efectuat primul zbor peste Oceanul Atlantic.
n anul 1969 compania a fcut ocolul Pmntului n aproximativ 80 de ore de zbor,
distana pe care a parcurs-o fiind de 47.000 km, avionul numindu-se IL-18. Traseul urmat
pentru
oculul
Pmntului
a
fost
urmtorul
:
BucuretiDelhiBangkokTokioHonolulLos AngelesCiudad de MexicoNew
ZorkLas PalmasRomaIstanbulBucureti.
n anul 1980, compania a reuit s-i dubleze capacitatea de transport fa de anul
1975, iar fa de anul n care compania a fost nfiinat numrul cltorilor este de 10 ori mai
mare.O nou reuit a companiei a fost n anul 1981, cnd compania a realizat primul zbor pe
o distn de 10.000 km fr escal ntre Bucureti i Bangkok. n 1990 au aprut multe rute
noi spre spre Chicago, Calcutta, Milano, Chiinu, Delhi, Verona, Bologna, Salonic,
Mnchen, Stuttgart i altele.
n anul 2010 pe 25 iunie, compania a aderat la SkyTeam , o alian aerian global
care ofer pasagerilor acces la o reea larg de destinaii , mai multe conexiuni si frecven e.n
zilele noastre aceast firm i desfoar activiti proprii n peste 50 de destina ii, dar are i
diverse parteneriate code share.
Compania TAROM are la dispoziie una dintre cele mai tinere flote de pe continentul
european, avnd la dispoziie 23 de aeronave. Procesul de modernizare a flotei a nceput nc
din anul 1992. Printre cele 23 de aeronove se numr un BOEING B737-800 care are o
capacitate de aproximativ 190 de pasageri , patru aeronave BOIENG 737-700 cu o capacitate
de 115 pasageri, alte patru aeronave BOIENG 737-300 cu o capacitate de 124 pasageri, patru
aeronave AIRBUS A318-111 capacitatea de pasageri fiind de 113, apte aeronave ATR 42500 acestea avnd capacitatea de pasageri mult mai mic i anume 48 pasageri, dou
aeronave ATR 72-500 cu o capacitate de 68 pasageri i o aeronav AIRBUS A310-325 cu o
capacitate de 209 pasageri.
Acest program de modernizare a flotei a fost unul costisitor, cheltuindu-se nu mai
puin de 350 milioane de dolari pentru achiziia de echipamente i aeronave noi i moderne.

Fiind ntr-o continu dezvoltare compania analizat dorete ca pe viitor s continue acest
program i s dein tot timpul cele mai noi echipamente i aeronave.

Domeniul de activitate
TAROM este Compania Naional de Transporturi Aeriene a Romniei, nfiin at n
anul 1954. Compania TAROM opereaz pe mai multe aeroporturi din Romnia i anume
:Bucureti, Iasi, Suceava, Targu Mures, Baia Mare, Sibiu, Cluj, Satu Mare, Oradea, Bacau,
Constanta si Timisoara.
Compania Tarom ncearc s inoveze tot timpul, fiind o companie modern i
orientat ntotdeauna spre viitor, aceasta ncearc s protejeze mediul nconjurtor prin
implementarea noilor metode de reducere a emisiilor de CO2.
Viziunea Companiei TAROM
Lumea ar fi un loc mai bun dac oamenii ar vedea viaa ca pe o sum a cltoriilor pe care le
facem.
Misiune i valori
n prezent, n aceast lume n care societatea pune accentul n propor ii mari pe
valorile materiale, compania ncearc s pun accentul pe cu totul altceva i anume pe ceva
concret, pe ceea ce vedem, pe lucrurile care ne surprind ntr-un mod plcut, pe lucrurile i
locurile pe care ni le vom aminti peste ani i ani ntr-un mod plcut,

2.2. Dimensiunile pieei romneti a serviciilor de transport aerian

2.3. Analiza comunicrii de marketing Tarom


Compania TAROM pune pe primul loc clienii ntotdeauna, astfel toate aciunile de
marketing ncearc s respecte fiecare categorie de clieni i s creeze oferte i tarife pentru
toi.
Capitolul 2. Wizz Air pe piaa romneasc a serviciilor aeriene de transport

Compania i-a fcut apariia pe piaa romneasc n anul 2007 cnd a operat 8 zboruri
ctre strinatate cu plecarea din 3 orae mari Bucureti, Trgu-Mure, Arad.Compania aerian
de transport Wizz Air este cea mai mare companiei aerian low-cost din Romnia, dar nu
numai n ara noastr, ci n toat Europa Central i de Est.
n prezent compania Wizz Air opereaz zboruri pe 97 rute, ctre foarte multe ri din
Europa, nu mai puin de 15 ri, plecrile efectundu-se de pe cele mai importante 8
aeropoarte de pe teritoriul Romniei

Expansiunea companiei este una continu, mai ales n regiunile Romniei, aceast
dezvoltare aducnd noi locuri de munc pe piaa aerian i turistic. Numai n anul precedent
compania a adugat 13 rute noi bazelor din Cluj-Napoca i Timioara, dar i o aeronav nou
bazei din Bucureti, ceea ce nseamn o cretere cu 29% a capacitii de transport aerian din
2015, fa de anul 2014, aceasta fiind livrat bazei din Bucureti la sfritul lunii iulie 2015.

2.1 Wizz Air scurt istoric, domeniu de activitate, misiune, valori i obiective
Istoricul companiei Wizz Air
Istoria este una destul de scurt ns este una foarte bogat. Compania s-a nfiin at n
iunie 2003, ntr-un timp foarte scurt. n aproximativ 3 luni de zile compania Wizz Air era deja
o companiei nregistrat i pregatit de zbor. Acest lucru a fost datorat unor oameni, 6 la
numr cu o experien foarte mare n domeniul transporturilor aeriene i cu multe alte
rezultate excepionale n alte domenii industriale, facnd o echip extraordinar n frunte cu
Directorul General Executiv al companiei Jozsef Varadi.
Primul zbor efectuat de compania prezentat a fost pe 19 mai 2004,cu decolarea din
Katowice-Polonia. n prezent acest companie i desfoar activitatea n nu mai pu in de 21
baze operaionale, n foarte multe regiuni precum : Katowice, Gdansk, Poznan, Lublin,
Varovia i Wroclaw din Polonia, n Ungaria exist o singur baz n Budapesta, la fel i n
Bulgaria, baza fiind la Sofia. n Romnia sunt 5 baze operaionale ale companiei n oraele
Bucureti, Cuj-Napoca, Craiova, Timioara i Trgu Mure. Lituania dispune de o baza
operaional la Vilnius, la fel i Letonia, baza fiind n capitala Riga. O alt baz se afl n
Kiev Ucraina, una n Belgrad-Serbia, una n Praga- Cehia,una n Tuzla din Bosnia i
Heregovina i ultima n Kosice din Slovacia. Compania are mai mult de 380 de rute de zbor.
Domeniul de activitate
Compania Wizz Air este o companie de transport aerian polonezo-maghiar de tip lowcost care se axeaz n principal pe zborurile din Europa Central i de Est. Principalele
prioriti ale companiei sunt ntodeauna clienii, toat atenia fiind canalizat ctre
modernizarea continu a deplsrii cltorior.
Obiectivul principal este acela de a transforma o simpl cltorie cu avionul, ntr-o
cltorie plcut i de a oferi pasagerilor o experien de neuitat alturi de Wizz Air. Pentru a

oferi aceast experien minunat, compania pune la dispoziia cltorilor cele mai recente
tehnologii aprute pe pia, tehnologii de ultim or.
Misiunea
De la lansarea companiei, pn n prezent, msiunea principal este satisfac ia clien ilor i
ncercarea de a crea cele mai optime condiii de zbor.
2.1.1 Aeroporturi i reele
Compania Wizz Air este n continu dezvoltare a reelei sale de destinaii pentru oferirea
de servicii aeriene continentul nostru la un pre ct mai redus. Wizz Air urmrete oferirea
celor mai mici preuri din regiunea, de aceea intete acolo unde este posibil alegerea unor
aeroporturi secundare, unde toate costurile sunt mai mici dect pe un aeroport principal.
Compania ncearc s negocieze permanent pentru a avea un numr ct mai mare de
reele de operaiuni pentru meninerea unor costuri reduse n Europa Central i de Est dar i
pentru a avea la dispoziie un numr ct mai mare de aeroporturi.
Statisticile respondenilor:

Total respondeni:

108

Sinteza rezultatelor
1. n ce domeniu lucrai:

Marketing
Tursim
Bancar
Altele
Total rspunsuri

19
6
12
71
108

17.6%
5.6%
11.1%
65.7%

2. Sex

Brbat
Femeie
Total rspunsuri

40
68
108

37%
63%

3. Vrsta

Sub 18 ani
ntre 18-25 ani
ntre 25-35 ani
ntre 35-45 ani
Peste 45 ani
Total rspunsuri

3
87
14
3
1
108

2.8%
80.6%
13%
2.8%
0.9%

4. Ai cltorit cel puin o dat cu avionul :

Da
Nu
Total rspunsuri
5. n medie cltorii cu avionul ?

66
42
108

61.1%
38.9%

o data pe lun
o data la cteva luni
o data pe an
o data la civa ani
Niciodat
Total rspunsuri

2
14
26
24
0
66

3%
21.2%
39.4%
36.4%
0%

6. Compania cu care obinuii s cltorii :

TAROM
WizzAir
BlueAir
Altele
Total rspunsuri

37
11
8
10
66

56.1%

11
20
6
37

29.7%

16.7%
12.1%
15.2%

7. De obicei preferai s cltorii cu o curs :

De linie
Low-cost
Bussines Class
Total rspunsuri

54.1%
16.2%

8. Evaluai nivelul serviciilor din timpul zborului al companiei Tarom :


Meniul la bord

Foarte Bune
Bune
Medii
Slabe
Foarte Slabe

10
20
6
1
0

27%
54.1%
16.2%
2.7%
0%

Revista Insight creat special de TAROM i distribuit gratuit la bordul aeronavelor, va fi un partener de zbor
plcut, informativ, rafinat, elegant i sofisticat pentru toti pasagerii companiei noastre.

Foarte Bune
Bune
Medii
Slabe
Foarte Slabe

8
20
8
1
0

21.6%
54.1%
21.6%
2.7%
0%

Revista SkyLady este noua publicatie oferita pasagerilor de compania TAROM, la bordul aeronavelor sale.

Foarte Bune
Bune
Medii
Slabe
Foarte Slabe

8
16
11
1
1

21.6%

23
13
1
0
0

62.2%

43.2%
29.7%
2.7%
2.7%

Echipaj

Foarte Bune
Bune
Medii
Slabe
Foarte Slabe
9. Exprimai-v prerea despre urmtoarele afirmaii:

M-am simit n siguran n timpul zborului cu avioanele companiei Tarom

35.1%
2.7%
0%
0%

Acord total
Acord
Indiferent
Dezacord
Dezacord total

15
21
1
0
0

40.5%
56.8%
2.7%
0%
0%

Serviciile oferite de Tarom au o calitate ridicat

Acord total
Acord
Indiferent
Dezacord
Dezacord total

14
18
5
0
0

37.8%

16
15
6
0
0

43.2%

17
18
2
0
0

45.9%

48.6%
13.5%
0%
0%

Voi recomanda i altor persoane compania Tarom

Acord total
Acord
Indiferent
Dezacord
Dezacord total

40.5%
16.2%
0%
0%

Voi mai apela la serviciile companiei Tarom

Acord total
Acord
Indiferent
Dezacord
Dezacord total

48.6%
5.4%
0%
0%

10. n ce msur v-a determinat s alegei Tarom? (1 foarte puin - 5 Foarte mult)
Preurile companiei

1
2
3
4
5

2
10
8
11
6

5.4%

3
4
12
8
10

8.1%

27%
21.6%
29.7%
16.2%

Ofertele companiei

1
2
3
4
5

10.8%
32.4%
21.6%
27%

Prestigiul companiei

1
2
3
4
5

2
1
8
12
14

5.4%

2.7%

2.7%
21.6%
32.4%
37.8%

Calitatea serviciilor oferite de companie

2
3
4
5

3
7
12
14

8.1%
18.9%
32.4%
37.8%

Condiiile puse la dispoziie n timpul zborului

1
2
3
4
5

1
3
8
13
12

2.7%
8.1%
21.6%
35.1%
32.4%

11. Atitudinea echipajului din timpul zoborului cu privire la cltori:

Neplcut

Plcut
4.59 / 5

Printre 108 respondeni, rspunsul mediu este 4.59 (in scal de la 1 la 5).

12. Ce prere avei de serviciile din timpul zborului oferite de Tarom :

Foarte bune
Bune
Indiferent
Proaste
Foarte Proaste
Total rspunsuri

15
20
2
0
0
37

40.5%
54.1%
5.4%
0%
0%

13. Ct de mult ar trebui s mai lucreze Tarom la serviciile din timpul zborului :

Putin

Mult
2.7 / 5

Printre 108 respondeni, rspunsul mediu este 2.7 (in scal de la 1 la 5).

14. Oraul unde locuii n prezent :

Bucureti
Altul
Total rspunsuri

24
13
37

64.9%

8
5
11
7
6
37

21.6%

5
32
37

13.5%

0
14
20
3

0%

35.1%

15. Venitul lunar:

Sub 500 lei


ntre 500-1000 lei
ntre 1000-2000 lei
ntre 2000-3000 lei
Peste 3000 lei
Total rspunsuri

13.5%
29.7%
18.9%
16.2%

16. Mediul dumneavoastr n care locuii este :

Rural
Urban
Total rspunsuri

86.5%

17. Care este statutul dumneavoastr :

Elev
Student
Angajat
Patron

37.8%
54.1%
8.1%

Pensionar
Total rspunsuri

0
37

0%

Buna seara,
Am vazut ca ati facut cateva modificari in lucrare dar nu sunt nici foarte
multe si nici foarte consistente.
Capitolul teoretic ramane problematic, in special in ceea ce priveste
subcapitolul 1.3., in care prezentati cercetarea cantitativa ca modalitate
de cercetare folosita in marketingul direct. Ati inclus in acele pagini niste
informatii fara sa va fie foarte clar de ce este necesar subcaoitolul: pentru
ca in el descrieti teoretic etapele proiectarii unei cercetari de marketing,
pe care le veti ilustra practic, in subcapitolul 3.1. Metodologia de
proiectare a cercetarii, ca si in intreg capitolul 3.
La capitolul al doilea, atat subcapitolul 2.2., cat si subcapitolul 2.3. mai
trebuiesc completate. Prezentarea unei piete trebuie sa fie facuta
atingand aria, structura, capacitatea, dinamica si dezvoltarea sa (nu aveti
nimic despre structura, dinamica si dezvoltare), iar analiza comunicarii de
marketing trebuie sa urmareasca evaluarea obiectivelor de comunicare, a
publicului-tinta vizat, a mediilor si instrumentelor de comunicare (acestea
sunt atinse partial) si a mesajelor transmise.
Tarom este o companie cunoscuta, transparenta, care activeaza pe o piata
la fel de transparenta: nu trebuie decat sa preluati si sa folositi
informatiile despre companie si despre piata... De pe site-ul companiei ati
fi putut prelua o gramada de informatii despre companie si piata ei, cum
ar fi de exemplu: TAROM tinteste recstigarea pozitiei de lider pe piata
transportului aerian din Romnia si intrarea pe profit din anul 2015 Arhiva Comunicate 2013 - tarom.ro

TAROM tinteste recstigarea pozitiei de lider pe


piata transportului aerian din Romnia si
intrarea ...
TAROM intete rectigarea poziiei de lider pe piaa transportului
aerian din Romnia i intrarea pe profit din anul 2015.
View on www.tarom.ro

Preview by Yahoo

De asemenea, de pe site-urile unor publicatii cum sunt Ziarul financiar,


Business magazin sau Capital, nu in ultimul rand, de pe site-ul INSSE
(pentru statistici referitoare la piata transporturilor, inclusiv aeriene, din
Romania).
Problema nu este sa refaceti ce este gresit, cat sa completati informatiile
care lipsesc, sa dezvoltati partea de concluzii ale cercetarii si sa adaugati

concluziile lucrarii. Va rog sa nu uitati ca lucrarea dumneavoastra ar fi


trebuit sa studieze modul in care Tarom comunica direct si ce impact are
acest mod de comunicare asupra performantelor de marketing si de
ansamblu ale companiei.
Astept o versiune imbunatatita a lucrarii si nu inteleg, in continuare, de ce
ati asteptat pana in ultima clipa sa discutam despre lucrarea de licenta.