JEAN-CLAUDE ABRIC , PSIHOLOGIA COMUNICĂRII –

Teorii şi metode
Editura POLIROM, Iaşi, 2002

Maier Mara Maria Gr.4 CRP Anul II

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi al Comunicării

1
 Jean-Claude Abric , profesor de psihologie socialǎ la Universite de Provence , Aix-en-

Provence, şi director al Laboratorului de psihologie socialǎ al aceleiaşi universitǎţi , este autorul mai

multor studii consacrate reprezentarilor sociale şi creativitǎţii grupurilor ( Experimental study of

group creativity: task representation , group structure and performance, 1971; La Creativite des

groupes, 1984; Cooperation , competition et representations socials , 1987 ; Practique sociale et

representations , 1994 etc.).

Cartea supusă analizei a apărut în anul 2002, în seria Psihologie a editurii Polirom, fiind
coordonată de Adrian Neculau. Este structurată sub forma a trei părţi: Partea I – Comunicarea
interindividuală, Partea a II-a – Comunicarea în grupuri şi Partea a III-a – Abordări experimentale
ale fenomenelor de grup.
Această lucrare nu este adresată exclusiv studenţilor la psihologie sau la alte facultăţi care,
într-un fel sau altul, se ocupă de comunicare. Ea furnizează informaţii de bază tuturor celor pentru
care comunicarea reprezintă o preocupare majoră şi, în egală măsură, un instrument indispensabil,
de la asistentul social la manager. Alcatuita din termeni simpli si accesibili, studiul prezinta diferite
teorii psihologice aplicabile comunicarii umane, precum si tehnicile ce decurg din acestea.
Obiectivul principal este abordarea comunicării din perspectiva psihologiei, mai precis a psihologiei
sociale, disciplină care înscrie comunicarea printre temele majore din sfera preocupărilor sale.
Marile probleme şi chiar războaie mondiale ar putea fi evitate prin utilizarea unei comunicări
adecvate. Limbajul şi comunicarea pot să apropie oamenii sau să îi îndepărteze definitiv unii de
alţii.
Avand la baza faptul ca, comunicarea este inainte de toate este o interactiune, autorul
dezvolta urmatoarele teme: factorii generali care intervin in situatiile de comunicare; comunicarea
individuala, necesitatea unei ascultari atente si modelele circumscrise interviului; dinamica proprie
comunicarii in grup, observarea si dirijarea instruirilor in grup; relatiile dintre comunicare si
influenta sociala: conformismul, inovatia, rolul minoritatilor si al majoritatilor.
Studiul îşi propune să prezinte principalele teorii psihologice şi tehnicile de comunicare
fundamentale. Se abordează factori generali care intervin în situaţiile de comunicare.
In primul capitol autorul prezintǎ factorii generali ai comunicǎrii care dominǎ în prezent
campul cercetarii . Sunt analizate urmatoarele aspecte legate de comunicarea vǎzutǎ ca situaţie
tehnicǎ ( este definit modelul lui Shannon 1952: comunicarea poate fi definitǎ ca transmitere de
mesaje dintr-un loc în altul , procesul comunicǎrii se bazeazǎ pe stabilirea unei relaţii între un
emiţǎtor şi un receptor ) , analiza psihosociologicǎ a comunicǎrii ( comunicarea este prezentatǎ ca

2
fiind un act social, o tranzacţie între locutori ) şi factorii determinanţi ai comunicǎrii . Acesta din
urma prezintǎ rolul actorilor comunicǎrii şi tipurile de variabile care influenteazǎ situaţia de
comunicare (psihologice , cognitive şi sociale ),factorii care influenţeazǎ codul şi canalul de
comunicare şi tipurile de variabile ( psihice sau obiective , psihologice si psihosemantice, alegerea
canalului de comunicare , rolul actorilor ) şi factorii de context şi de mediu ( rolul contextului
material şi temporal, rolul contextului social , rolul contextului cultural şi ideologic ) .
Ultima temǎ abordatǎ în acest capitol este comunicarea bilateralǎ şi feedback care susţine
urmatoarea idée : pentru a fi eficientǎ , comunicarea trebuie sǎ funcţioneze ca un sistem circular şi
sǎ se autoregleze, iar feedback-ul corespunde urmatoarelor patru funcţii : funcţia de control al
inţelegerii, funcţia de adaptare a mesajului la caracteristicile actorilor, funcţia de reglare socialǎ prin
flexibilitatea rolurilor şi funcţia socioafectivǎ..
Prima parte Comunicarea interindividualǎ şi, repectiv , al doilea capitol al lucrǎrii Atitudini
şi comunicare individualǎ analizeazǎ noţiunea de atitudine, funcţiile atitudinilor şi tipurile de
atitudine existente,cum ar fi : atitudinea de interpretare(constǎ în a verbaliza pentru celalalt raţiunile
ascunse care se aflǎ la originea faptelor sale), de evaluare(formularea unei judecǎţi pozitive sau
negative în raport cu ceea ce spune sau face celalalt), de ajutor sau consiliere(manifestarea
interesului pentru celǎlalt), de chestionare sau de anchetǎ(adresarea întrebǎrilor pentru a-i permite
celuilalt sǎ se exprime), de comprehensiune(reformulare) . Tot aici este datǎ şi situaţia optimǎ de
comunicare, iar acesta ar fi situaţia în care celalalt nu se simte judecat, analizat sau interpretat, nici
ghidat prin sfaturi şi nici manipulat sau hǎrţuit prin întrebǎri. Este o situaţie în care el se simte pur şi
simplu ascultat.
A doua parte Comunicarea în grupuri şi, respectiv al patrulea capitol al studiului
Comunicare şi procese de grup analizeazǎ (pornind de la diferitele abordǎri teoretice ale proceselor
de grup) douǎ mari categorii de metode: tehnicile de grup şi observarea interacţiunilor şi a
sctructurii socioafective a grupurilor. Autorul Jean-Claude Abric brodeaza pe marginea cercetarilor
asupra fenomenelor de grup si a stilurile de leadership, insa, dupa cum mentioneaza si el la final
indiferent de situatie si oricare ar fi obiectivele, grupul sau contextul, exista un element primordial
in reusita oricarei animatii si anume: observatia. Animatorul este in primul rand un bun observator
capabil sa inteleaga si sa decodeze interactiunile, sa-si faca o idee asupra structurilor socioafective
si a grupului.
A treia parte Abordǎri experimentale ale fenomenelor de grup (aceasta abordare vizeaza o
mai buna cunostere a grupului dupa cum spune insusi autorul) contribuţia cercetărilor experimentale
a vizat două probeleme esenţiale din domeniul proceselor de grup: influenţa socială şi relaţiile
dintre comunicare, structura grupurilor şi performanţa. Ansamblul lucrarilor prezentate pune in
evidenta rolul esential al comunicarii si al interactiunii in procesele influentei sociale. Prezenti sau

3
abesenti, exprimandu-se direct sau aparand doar printr-o aluzie la existenta si punctul lor de vedere,
Ceilalti constituie un element esential in judecatile, opiniile sau comportamentele indivizilor si
grupurilor. Informatia, comunicarea si procesele de influenta pe care acestea le genereaza
contribuie la structurarea campului social in cele trei dimensiuni de baza ale sale: normativa,
cognitiva si sociala.
Fiecare capitol este completat cu indicaţii bibliografice care trimit la lucrările de referinţă
asupra temei. Bibliografia generală prezintă lucrările „mai specializate”, în sprijinul cititorilor care
doresc aprofundarea cunoştinţelor în domeniu.
In concluzie, dincolo de diversitatea de abordari si de teorii, apar cateva puncte de
convergenta esentiale capabile sa defineasca specificitatea situatiilor de comunicaresi sa permita
elaborarea unor reguli fundamentale pentru o comunicare eficienta si autentica.
Prima regula se refera la calitatea relatiei, aceasta genereaza calitatea comunicarii si a doua
regula se refera la cinci principii necesare unei comunicari eficiente: sa asculti, sa observi, sa
analizezi, sa controlezi, sa te exprimi.

In incheiere as dori sa folosesc drept suport cateva citate: „Orice comunicare se înscrie într-
un context psihologic care ramane întotdeuna unul social şi ideologic. Comunicarea trebuie
studiata şi înteleasa prin prisma interacţiunii a trei tipuri de factori: psihologici, cognitivi şi
sociali” (Jean-Claude Abric), „Fiecare comunicare este o şansă de a împuternici pe cineva”
(Bruce Hyland) si „Cuvântul e un mijloc imperfect de comunicare” (Camil Petrescu) .

Bibliografie
1. JEAN-CLAUDE ABRIC. , PSIHOLOGIA COMUNICĂRII – Teorii şi metode,
Editura POLIROM, Iaşi, 2002