Anatomia

Pielea este un organ care protejeaza organismul; este o bariera intre organism si mediul
extern. La adulti pielea are o suprafata de 1,5-2 m iar masa ei se ridica luand in considerare si
hipoderma la 18-20 kg. Grosimea pielii este de 0,5-4 mm mai groasa in palma si pe talpi si mai
subtire pe abdomen. Grosimea hipodermei (tesutul adipos) se modifica odata cu varsta, in functie
de sex, hrana si conditiile de viata.
Datorita permanentei regenerarii pielea apara organismul de caldura si frig, de loviturile
mecanice, solutiile chimice si factorii fizici, de paraziti, microorganisme, etc. Modul de
alimentatie si conditiile de viata influenteaza aspectul pielii. In starea ideala pielea este delicata
si neteda- asa cum se prezinta pielea copilului sanatos.
Pielea are o textura unica, speciala care se compune din linii care corespund porilor pielii.
Majoritatea cutelor si a incretiturilor se datoreaza contractarii si decontractarii muschilor, au
caracter functional cu timpul devenind permanente. Astfel apar ridurile de expresie.
Culoarea pielii depinde de grosimea epidermei, de cantitatea de pigment. La persoanele
cu pielea alba, pielea este mai deschisa la femei decat la barbati, iar in copilarie mult mai
deschisa la culoare decat la maturitate.
Pielea este elastica si flexibila. Odata cu trecerea timpulu, prin procesul de imbatranire se
reduce elasticitatea si flexibilitatea pielii.

Suprafaa
Suprafaa pielii nu e uniform, pe ea fiind prezente orificii, cute i proeminene.
Orificiile sunt de 2 tipuri: unele sunt mari, conducnd n cavitile naturale (gur, nas etc.) iar
altele sunt mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele rspund fie
foliculilor piloi (din acestea rsar fire de pr), fie glandelor sudoripare ecrine (porii). Toate
orificiile, dar mai ales cele mari, precum i cele foliculare, sunt intens populate de microbi,
fenomen ce explic frecvena mare a foliculitelor. Orificiile foliculare reprezint totodat i locul
unde absorbia percutanat a apei, electroliilor, medicamentelor (unguente, creme etc.) i altor
substane, este maxim.
Cutele pielii sunt de 2 feluri: congenitale (sau structurale) i funcionale, ultimele aprnd
odat cu mbtrnirea i scderea elasticitii.
Cutele structurale sunt fie cute mari (plica axilar, inghinal etc.), fie microcute.
Cutele mari au unele particulariti fiziopatologice ca: umiditatea mai mare fa de restul
pielii, un pH alcalin sau neutru, pilozitate mai accentuat. Datorit acestor caractere, ele pot
prezenta unele mbolnviri specifice ca: micoze, fisuri, intetrigo etc.
Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toat suprafaa pielii reunind orificiile

porilor; ele determin astfel mici suprafee romboidale, care constituie expresia unei elasticiti
normale. Aceste microcute dispar la nivelul cicatricelor, n strile de atrofie epidermic sau de
scleroz dermic (sclerodermice). La nivelul palmelor i plantelor microcutele sunt aezate n linii
arcuate dispuse paralel, realiznd amprentele, cu caractere transmisibile ereditar, importante pentru
identificarea juridic a individului. Crestele dintre cute, dispuse de asemenea n linii paralele,
prezint pe ele orificiile porilor sudoripari.
Cutele funcionale se constituie ca urmare a scderii elasticitii cutanate i a contraciilor
musculare (riduri).
Culoarea pielii depinde de:
cantitatea de pigment melanic care confer nuane de la pielea alb (lipsa pigmentului),
pn la cea neagr (excesul de melanin). Cantitatea de melanin este determinat
genetic, dar variaiile culorii pielii, dup latitudinea geografic (de la pol la ecuator), arat
i o adaptare. Melanina variaz ntre anumite limite i n funcie de expunerea la razele
ultraviolete.
gradul de vascularizaie capilar determin nuana roz-roie. Vascularizaia mai
abundent a feii produce i anumite particulariti morbide regionale: bolile congestive
ale feii sunt mai numeroase. Culoarea pielii depinde i de cantitatea de hemoglobin
(paloarea n anemii). Pielea copiilor mici este bogat vascularizat i mai subire, motiv
pentru care e roz.
grosimea pielii influeneaz culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subire i e roz,
pielea de pe palme i plante are o culoare glbuie datorit stratului cornos (keratinei) mai
ales n condiii de hiperkeratoz. Abundena keratohialinei (strat granulos) confer pielii o
culoare alb.
Mucoasele sunt mai subiri dect epidermul; keratina, keratohialina i melanina, n mod
normal, la acest nivel, lipsesc, astfel c ele sunt transparente, permind s se perceap
vascularizaia din profunzime, de unde culoarea lor roie.
n strile leucoplazice (leucos=alb) apare keratina i keratohialina i suprafeele morbide devin
albe i mai rugoase.
Pigmentogeneza copiilor sub 1 an este deficitar i acomodarea lor la razele solare e
deficitar, la ei aprnd mai uor arsurile actinice, dup expuneri la soare sau raze ultraviolete.
Suprafaa pielii, la un om matur i talie mijlocie, e de 1,5-1,8 m2. Greutatea ei total corespunde
la circa 20% (n medie 14-16 kg), din care circa 15% reprezint hipodermul (cu variaii largi n
raport cu corpolena), circa 5% de derm i sub 1% de epiderm.
Grosimea pielii variaz dup regiuni: e subire pe fa, frunte, genitale, este mai groas pe
toracele anterior, abdomen i marile pliuri. Grosimea crete la spate i pe suprefeele extensorice
ale membrelor, cea mai groas e la palme i tlpi. Dintre straturile pielii epidermul e cel mai
subire (ntre 0,03 i 1 mm), dermul este mai gros (are ntre 0,5-0,8 mm la fa, 2 mm pe torace i
2,5), iar hipodermul are variaii mari regionale.
Elasticitatea pielii se datoreaz, n primul rnd sistemului fibrilar dermic i mai ales
fibrelor elastice. Datorit lor pielea e depresibil. La elasticitatea ei contribuie i paniculul
adipos, ai crui lobuli grsoi, nvelii ntr-un esut conjunctivo-elastic, funcioneaz ca nite
mingi minuscule de cauciuc ce se deprim la apsare, dup care ns revin la forma anterioar.
Elasticitatea scade cu vrsta i dispare n strile edematoase sau de scleroz cutanat. Datorit
elasticitii, plgile devin mai mari dect suprafaa secionat, iar excizatele de piele (grefele)
mai mici dect suprafaa prelevat.

Mobilitatea pielii este variabil: fa de planurile profunde este uor mobilizabil la fa,
torace, membre, penis i puin mobilizabil la nivelul palmelor, tlpilor, pe pavilioanele urechilor
i pe aripile nazale. Ea scade n procesele de scleroz (cicatrici, scleroze secundare, sclerodermii
eseniale).

Funciile pielii

funcia de aprare, mpiedic ptrunderea unor ageni patogeni n organism (bacterii,

substane toxice, radiaii)
funcia termoregulatoare la meninerea unei temperaturi constante a corpului, pentru
evitarea supranclzirii reduce temperatura prin exaporarea evaporarea apei din sudoare,
la o temperatur sczut pentru reducerea pierderii temperaturii corporale, firele de pr
prin Musculus arrector pili se zbrlesc pielea avnd aspectul de piele de gsc.
funcia de aprare fa de razele ultraviolete la animale aceast funcie e realizat de
blan sau pene, la om stratul cornos stratum corneum absoarbe i reflect cam 50% din
radiaii, absorbirea radiaiilor se realizeaz prin pigmentul din piele melanin producnd
bronzarea pielii, la o expunere extrem la aceste radiaii se poate produce cancerul de
piele.
pielea ca rezervor de celule embrionare aceast funcie este folosit de chirurgie n
transplanturi.
funcia imunologic a pielii este realizat de celulele Langerhans din piele.
funcia de organ de sim este una din funciile de comunicare a pielii cu mediul
nconjurtor, aceasta fiind ndeplinit de receptorii:
de durere (fiind pn la 200/cm2),
de presiune (corpusculii Vater-Pacini),
termoreceptorii (corpusculii Krause),
receptorii la ntindere (corpusculii Ruffini),
receptorii tactili sunt mai dei la buze, degete, limb, mamelon, organele genitale externe
(corpusculii Meissner i celulele Merkel).

Terminatiile nervoase libere

Receptioneaza excitatiile tactile, termice, dureroase, presionale si vibratorii. Sunt situate in toate
straturile pielii.
Corpusculii Meissner
In derma se gasesc si diferite terminatiuni nervoase care vor transmite la creier excitatiile ce
provoaca simtul tactil. Excitatiile dureroase sunt preluate de terminatiile nervoase care se
ramifica in epiderma. In portiunea superioara a dermei se gasesc receptorii tactili sau asa numitii
corpusculii Meissner, care percep presiunele usoare.
Corpusculii Ruffini si Krause
Ceva mai adanc sunt situati corpusculii Ruffini care percep caldura, respectiv corpusculii Krause
responsabili de perceperea frigului.
Corpusculii Vater- Puccini
Spre marginea inferioara a dermei se gasesc corpusculii Vater- Puccini care au rolul de a percepe
presiunile puternice.