Sunteți pe pagina 1din 50

Povestea lui Harap-Alb-caracterizare-

Textul dat apartine operei literare Povestea lui Harap-Alb scris de Ion Creanga si a
fost publicata in revista Convorbiri literare in anul 1877. Personajele din aceasta
opera sunt tipologizate dupa mai multe criterii, ele fiind personaje negative, pozitive,
ajutoare, donatoare, etc.
Personajul principal al operei este Harap-Alb, fiind un personaj plat, pozitiv si
caracterizat direct de catre narator si de alte personaje, iar indirect este caracterizat
din actiunile sale si din relatia cu celelalte personaje. El reprezinta tipul omului naiv si
inocent, care dintr-un statut superior decade, insa gratie sufletului bun revine dupa
multe incercari la statutul initial.
Astfel aflam de la inceput, direct de la narator ca Harap-Alb era unul dintr ecei trei fii
ai unui crai, ca era cel mai mic dintre ei, numele de Harap-Alb nefiind mentionat
decat mai tarziu, ca o consecinta a neascultarii. (Amu cica era odata intr-o tara de
crai, un crai care avea trei ficiori./ Fiu craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros,
iese afara in gradina si incepe a plange).
Caracterizarea indirecta a protagonistului este extrem de amanuntita, caracteristicile
ascunse ale sufletului iesind insusi din actiunile si probele la care este supus pe
parcursul operei. Prima proba la care este supus este proba milosteniei. In aceasta
proba reiese una dintre trasaturile sufletului protagonistului, si anume bunatatea. El
da pomana unei femei batrane si astfel face o fapta buna care mai apoi va fi
recompensata cu ajutor acelei femei care era de fapt Sfanta Duminica, ea ajutandu-l
sa treaca de proba din Gradina Ursului si Padurea Cerbului. A doua proba la care
este supus fiul cel mic de crai este proba curajului atunci cand trebuie sa treaca
podul, confruntandu-se cu ursul cel fioros, actiune imposibila de realizat de catre fratii
lui care au dat inapoi, dand dovada de lasitate, curajul lui fiind evidentiat. A treia
proba prezenta este proba ispitei care este impartita in trei grade de dificultate. La
primul apel al spanului, exact la intrarea in padure, fiul de crai refuza ajutorul oferit,
ascultand de sfatul tatalui. Mai apoi dupa ce a dat de greu, fiul cedeaza acesta fiind
depasit de situatie. Astfel, deducem ca atunci cand el se confrunta cu o situatie
dificila, se panicheaza si uita de sfatul tatalui, dand dovada de naivitate, slabiciune,
neincredere, aceste trasaturi atragand dupa ele si pedeapsa prin schimbarea
identitatii devenind de acum inainte Harap-Alb (sluga neagra), Alb reprezentand
tocmai trasaturile negative care l-au facut sa decada.
Dupa sosirea lor la imparatie, caracterul bland, sincer, supus a lui Harap-Alb,
comparat cu cel al spanului le fac pe verisoare sa-si deschida mai bine ochii,
spunand ca el este mult mai omenos. In timp ce spanul il supune pe Harap-Alb la
incercari, caracterul lui se intarea tot mai mult chiar daca el nu simtea acest lucru.

Mai apoi, in ultima sarcina data de span, respectiv in calatoria sa dupa fata
imparatului Ros, protagonistul da dovada de altruism, sacrificandu-se si trecand prin
apa, nestricand veselia unor furnici, grija fiindu-i aici rasplatita. Mai apoi, el
construieste un loc de adapost pentru niste alibe fara casa si de data asta fiind iarasi
recompensat. De aici reiese sensibilitatea lui fata de vietitoarele neinsemnate, dand
pentru prima data dovada de profunda maturitate.
Continuandu-si drumul, el este trecut prin proba prieteniei, luand cu el pe cele cinci
personaje, Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, imprietenindu-se
cu ei. Ironiile si glumele cu care le raspunde fiecaruia arata un caracter puternic si
degajat care poate sa faca haz de necaz in orice situatie insa glumind numai cand
este cazul. ( Daca-i asa, hai si tu cu noi, zise Harap-Alb, ca doara nam a te duce in
spinare.) Limbajul folosit este cu preponderenta literar, folsindu-se arhaisme si
regionalisme (botit, chilimbot etc.) Sunt folosite cantecele si proverbele pentru a
intelege mai bine semnificatia celor intamplate. Gratie prieteniei acordate celor cinci,
Harap-Alb reuseste sa treaca de obstacolele intinse de imparatul Ros.
In final, reiese la iveala adevarul, Harap-Alb redevenind fiu de imparat si imparat
peste imparatie, cu mai multa experienta, maturitate si putere de decizie.
Caracterizarea in antiteza cu spanul este foarte evidenta din tipologizare, Harap-Alb
fiind un personaj pozitiv, iar spanul un personaj negativ, faptele fiecaruia oglindind
pana la urma destinul fiecaruia, Harap-Alb domnind pe veci alaturi de o frumoasa
fata fiind iubit de toti, iar spanul murind in chinuri de la inaltime.

Povestea lui Harap-Alb-relatia dintre doua personaje-

Eroul si totodata personajul principal al basmului este Harap-Alb, fiul craiului cel mic,
care reuseste sa-l surprinda pe tatal sau cu curajul sau pentru a pleca la VerdeImparat.
Prima etapa a drumului o constituie padure labirint in interiorul creia fiul de crai se
intalneste, de treo ori cu Spanul, care-i cere sa-l ia ca sluga.La a treia intalnire, oferta
fiind acceptata, Spanul il invita pe tanarul naiv sa coboare intr-o fantana ciudata,
pentru a se racori, imediat insa tranteste capacul fantanii si-l sileste pe captiv sa
accepte inversarea rolurilor.Asa devine craisorul sluga Spanului, purtnd numele de
Harap-Alb.
Harap-Alb este eroul, protagonistul, reprezentand forta binelui, numele lui sugerand
dubla personalitate a eroului:cea de print si cea de sluga a Spanului.
Este caracterizat direct de catre autor, la inceputul basmului,marcandu-I statutul
social initial de fiul cel mic al craiului . Trsaturile ce-l particularizeaza in plan
psihologic sunt mentionate din perspectiva altor personaje : Sf.Dumineca luminate
craisorule prin care se dezvaluie intelegenta tanarului. Craiul ii recunoaste si el
calitatile in urma probei la care il supune tu esti vrednic de imparat, iar Spanul,
avand rol de initiator , il considera fecior de om viclean.Din punct de vedere moral,
personajul intruneste toate calitatile necesare unui viitor imparat:bunatatea
,milostenia ,curajul,cinstea si demnitatea pe care fiicele Imparatului Verde le remarca
de la prima intalnire seamana a fi mult mai omenos.
Spanul este personajul secundar, reprezentand forta raului.El poate intruchipa un
ajutor in parcurgerea etapelor spre maturizare, dovada fiind comportamentul sau
ilogic si juramantul depus de Harap-Alb n fntn pana vei muri si iar vei
invia.Spanul mai poate fi si intruchiparea puterii Diavolului. Statutul sau social initial,
este cel de sluga, acesta intalnindu-l pe fiul de crai in padurea labirint unde ii cere
acestuia sa-l ia ca ajutor.Portretul sau moral iese la iveala in momentul in care i se
infatiseaza de trei ori sub aspect diferit, fiului de crai determinandu-l sa-l accepte ca
sluga.
Rautatea Spanului il va pune in situatii dificile pe Harap-Alb, mai intai spreluandu-i
identitatea prin proba fantanii unde il pune pe fiul de crai sa-I jure credinta pana
cand va muri si iar va invia, apoi supunandu-l la o serie de probe precum cea a
aducerii salatilor din gradina Ursului, aducerea pieii cerbului,btuta cu pietre
pretioase sau aducerea fetei Imparatului Ros.Prin urmare,Spanul este intruchiparea
raului , avand si rolul initiatorului, cum afirma si calul nazdravan un rau necesar.De

aceea calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea eroului sa fie incheiataSi unii ca
acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oamnei sa prinda la
minte, i spune acesta lui Harap Alb, naintea trecerii probelor.
Trasaturile distinctive ale celor doua personaje motiveaza si incadrarea lor in doua
categorii:Harap Alb , protagonistul al basmului , reprezentant al fortelor binelui, este
caracterizat de inocenta, bunatata si curaj; pe cand Spanul , personajul antagonist,
este un reprezentant al fortelor raului iar trasatura ce-l individualizeaza este rautatea.
Probele la care participa cele doua personaje sunt relevante, atat pentru caracterul
fiecaruia, cat si pentru relatia stabilita intre cei doi.Relevant in acest sens este proba
fantanii in care fiul de crai isi dovedeste inocenta, avand incredere in cuvintele
Spanului care il inchide in fantana ,obligandu-l sa-I jure credinta si modificandu-i
statutul social si numele. Fiul de crai devine astfel sluga a Spanului ,purtand numele
de Harap Alb.
O alta scena ilustrativa pentru relatiile dintre cele doua personaje , este cea finala,in
care conflictul dintre cei doi ia sfarsit ;dup demascarea Spnului, acesta i taie
capul lui Harap-Alb, eliberndu-l de jurmnt, semn ca iniierea este ncheiat. Eroul
renvie ns, datorit ajutorului primit de la prietenii si, semn c a tiut s fie un bun
prieten, i primete mpria i fata pe care o dorea. Maturizarea eroului, la care
Spnul contribuie n mod decisiv, este confirmat de nunt i de schimbarea statului
social.
In opinia mea, deznodamantul basmului conduce la o rezolvare a confliuctului dintre
cele doua personaje antitetice:Spanul si Harap Alb, demonstrand astfel rolul fiecaruia
in ansamblul basmului.Hapar -Alb este un tanar fiu de crai, nematurizat, care
parcurge un traseu al initierii in care ,un rol major l au probele la care il supune
Spanul.Acesta isi demonstreaza astfel rolul de initiator, recunoscut si de celelalte
personaje.

Povestea lui Harap-Alb-tema si viziuneaBasmul lui Ion creang, intitulat Povestea lui Harap-Alb a fost publicat n
revistaConvorbiri literare (1 august 1877) i reprodus apoi n ziarul Timpul n mai
multe numere succesive. Dei basm cult, el pornete de la modelul celui popular,
cruia i se adaug anumite note originale.
Viziunea despre lume este una fabuloas, deoarece sunt prezente multe ntmplri
supranaturale, svrite de multe personaje cu nsuiri ieite din comun.Este,
aadar, o lume n care este prezent o oglindire a vieii n moduri
fabuloase(G.Clinescu), o lume pe dos, parodie a celei reale (Zoe DumitrescuBuulenga). Aceast viziune este evident att n tema operei, ct i n ntreaga ei
structur sau la nivelul personajelor.Astfel, tema basmului o constituie, pe lng lupta
dintre bine i ru, idee ntlnit n toate basmele fie populare, fie culte , probele
pe care le trece protagonistul care parcurge drumul de la condiia de slug la cea de
mprat. Aceast tem este puternic reflectat de episoadele care conin ncercrile
la care este supus eroul de ctre spn i apoi de ctre Rou-mprat i de antiteza
dintre cele dou personaje i Harap-Alb.Din primele secvene narative ale textului
care constituie expoziiunea aflm de existena mpratului i a celor trei fii ai si.
Acesta i ntiineaz c unul dintre ei,cel mai destoinic, va merge s-i urmeze la tron
fratelui su, Verde-mprat, dorina acestuia constituind intriga aciunii. Singurul care
trece proba impus de tatl loreste mezinul, care este sftuit i de Sfnta Duminc,
dar, plecat la drum, acesta nesocotete sfatul mpratului de a se feri de omul spn
i de cel rou. Urmeaz episoadele care pun n eviden etapele devenirii eroului i
ncercrile prin care acesta trece dup ce devine sluga Spnului i dobndete
numele de Harap-Alb. Toate aceste ncercri vor constitui desfurarea aciunii
basmului.
Finalul este, ca n orice basm, unul nchis, marcat de un deznodmnt bine nchegat,
deoarece, dup ce eroul nvinge moartea, i dobndete identitatea iniial i se
cstorete cu fata de mprat, motenind mpria.Dup cum se observ, aciunea
pornete de la un fapt real dorina lui Verde-mprat de a avea un urma la tron pe
linie masculin , dar toate nmplrile determinate de aceast dorin trec n
supranatural: lupta cu ursul, uciderea cerbului i toate ncercrile prin care trece
pentru aducerea fetei lui Rou-mprat rcirea casei nroite, proba ospului
pantagruelic, fuga fetei i gsirea ei etc. Toate aceste ntmplri evideniaz o lume
imaginar, la care se adaug prezena unor fiine supranaturale, personaje himerice,
ciudate, al doilea aspect caracteristical acestei viziuni fabuloase.Astfel de personaje
sunt cei cinci nsoitori ai lui Harap-Alb .ntr-o astfel de lume, n viziunea scriitorului
totul este posibil i voina omului nucunoate limite. Aa se explic faptul c HarapAlb reuete s nving toate obstacolele, parcurgnd un traseu iniiatic. n ajutorul
su vin i alte personaje fabuloase (Sfnta Duminic, personaj adjuvant cu rol de
maestru spiritual, cei cinci nsoitori ai si) sau animaliere (calul, furnicile, albinele).

Indirect ns la dobndirea noii identiti a lui Harap-Alb i la devenirea sa contribuie


i personajele antagonice Spnul i Rou-mprat prin probele dificile la care l
supun, devenind astfel, frvoia lor, promotori n iniierea feciorului de mprat.
Relaiile dintre aceste personaje reprezint o modalitate prin care autorul le
evideniaz calitile i defectele. Toate aceste aspecte referitoare la coninut i la
personaje, pun n eviden,paradoxal, pe lng existena elementului fabulos, i
foarte marea apropiere de real. Astfel, multe episoade amintesc de scene autentice
din viaa colectivitii rurale din care a ieit marele povestitor, aa cum sunt discuiile
cu Sfnta Duminc, sfada dintre nsoitorii lui Harap-Alb, relaiile dintre familiile
nrudite etc. Deasemenea, dei multe dintre personajele lui Ion Creang sunt apariii
ciudate, ele se apropie prin comportament de oamenii reali, de ranii sftoi din
Humuletii autorului. La rndul lui, Harap-Alb n-are nimic spectaculos n comportarea
sa, nu este nzestrat cu puteri supraomeneti, iar mpraii, fiii i fiicele lor sunt i mai
aproape de real, cci ele capt nsuiri specifice personajelor din creaiile folclorice
numai n contextul i atmosfera basmului.Dup cum se observ, lumea acestei creaii
literare pornete de la realitate, trece n supranatural, iar n final se ntoarce din nou
la realitate, ns Ion Creang hiperbolizeaz, nfieaz cu ironie i umor o imagine
cavalereasc a lumii i de aceea lumea prezentat de el este o lume pe dos, o a
doua lume, parodie a celei reale. Autorul, ca i unul dintre personajele sale Ochil
, are o viziune proprie asupra realitii, cci el vede toate i pe toi altfel de cum
vede lumea cealalt....
Nota de originalitate a acestei creaii crete i prin prezena unei tehnici narative
aparte (mbinarea vorbirii directe cu cea indirect, a naraiunii cu dialogul,implicarea
naratorului n aciune etc. ), a elementelor de oralitate ( locuiuni,interjecii, structuri
exclamative, proverbe etc) sau a umorului realizat printr- o diversitate de procedee.

Moara cu noroc-caracterizareNuvela Moara cu noroc , scrisa de Ioan Slavici, a fost publicata in volumul Nuvele
din popor in anul 1881. Tema acesteia o constituie urmarile negative pe care le are
setea de imbogatire aspra vietii.
Personajul principal al nuvelei este Ghita, personaj mobil, complex, realistsi
tridimensional.Pe parcursul nuvelei acesta este caracterizat atat in mod directde
catre narator si autocaracterizare, cat si in mod indirect din ganduri, fapte sirelatiile
cu alte personaje.Ghi este unul dintre cele mai reprezentative personaje din
literatura romana, impunndu-se prin complexitate, dar si prin puterea de
individualizare, ilustrnd consecinele distrugtoare pe care le are asupra omului
setea de navuire. Cheia moralitii sta in cuvintele btrnei de la nceputul si
sfritul nuvelei ce cuprind normele etice care trebuie aplicate si respectate in viata
de orice om cinstit si drept. Oricine sa abate de la acest adevr fundamental, se
autodistruge prin triri zguduitoare, ce duc cu sigurana spre un sfrit tragic. Drama
lui Ghi sa dezvluie treptat prin faptele si gndurile lui si prin opiniile celorlalte
personaje.
Nemulumit de condiia sa sociala, Ghi tinde firesc spre bunstare si isi convinge
familia sa se mute pentru trei ani la crciuma aflata la ncruciarea unor drumuri
importante pentru nego, Moara cu noroc. Om harnic si cinstit, la nceput, el nu vrea
dect sa agoniseasc atia bani nct sa angajeze vreo zece calfe crora sa le dea
de crpit cizmele oamenilor. Bun meseria, blnd si cumsecade, trudind din greu
pentru fericirea familiei sale, Ghi devine treptat tot mai ursuz, pus pe3 gnduri,
nu mai zmbea ca nainte.
Aciunile, gesturile si atitudinea lui Ghi scot la iveala incertitudinea si nesigurana
care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el cnd intra in crdie cu
Lic, ncearc sa-si asigure cteva masuri de protecie: pistoale de la Arad, doi cini
ciobneti, isi angajeaz o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-l prsesc.
Ajunge sa regrete faptul ca are nevasta si copii, si-ar fi dorit sa poat zice prea putini
mi pasa. Refuza sa dea amnunte despre afacerile cu Lic, se ndeprteaz ncet
dar sigur de soia sa, relaiile dintre ei fiind in ce in ce mai reci, ii era parca n-a mai
vzut-o demult si parca era sa se despart de dansa. Conflictul interior este din ce in
ce mai puternic, lupta dndu-se intre fondul cinstit al lui Ghi si ispita mbogirii.
Sufletul complex si labil este sfrtecat intre dorina de a pleca de la Moara cu noroc,
rmnnd un om cinstit si tentaia pe care n-o mai poate controla, a lcomiei de bani.
Ghi isi face reprouri, are remucri sincere si dureroase, manifestate prin
autocaracterizri: Iart-m, Ano, iart-m cel puin tu, cci eu n-am sa m iert cat oi
trai pe fata pamantului. Dezumanizarea lui Ghi se produce intr-un ritm alert, el
nsui, autoanalizndu-se, da vina pe firea lui slaba, ncercnd astfel sa-si motiveze

faptele, aa m-a lsat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare dect
voina mea?! Nici cocoatul nu e nsui vinovat ca are cocoaa in spinare.
Odat cu mrturia mincinoasa, prbuirea lui este inevitabila si rapida, o folosete pe
Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lic nu numai pentru ca l mustra
contiina pentru ceea ce devenise el, dar si dintr-o gelozie ajunsa la paroxism . De la
complicitate la crima, nu mai e dect un pas si Ghi devine el nsui uciga,
njunghiind-o pe Ana, care era ntinsa la pamant si cu pieptul plin de snge cald, iar
Ghi o inea sub genunchi si apsa cuitul mai adnc spre inima ei. In aceeai clipa,
Ru isi descarc pistolul in ceafa lui Ghi, care czu napoi fara sa mai poat afla
cine l-a mpucat. Ghi devine victima pentru ca are in el lcomia pentru bani,
vedea banii grmada naintea sa si i se mpienjeneau parca ochii; de dragul
acestui ctig, ar fi fost gata sa-si pun pe un an-doi capul in primejdie.
Patima pentru bani l dezumanizeaz si Ghi cade prada propriului sau destin cruia
nu i se poate opune, prbuindu-se ncet, dar sigur de la omul cinstit si harnic la
statutul de complice in afaceri necurate si crima, pana la a deveni uciga.
Sancionarea drastica a protagonitilor e pe msura faptelor svrite, lor lipsindu-le
stpnirea de sine, simul msurii si cumptul.

Moara cu noroc-relatia dintre doua personajeNuvela Moara cu noroc , scrisa de Ioan Slavici, a fost publicata in volumul Nuvele
din popor in anul 1881. Tema acesteia o constituie urmarile negative pe care le are
setea de imbogatire asupra vietii.
Relaia dintre Ghi, protagonistul nuvelei, i Lic, personaj negativ, ntruchipare a
maleficului, st la baza conflictului exterior al nuvelei. Acetia se afl n opoziie
deoarece provin din dou lumi complet diferite.Ghi provine dintr-o lume condus
de legile buneicuviine, ale onoarei, n care oamenii triesc cu frica lui Dumnezeu;
Lic Smdul triete ntr-o lume guvernat de legi proprii, nescrise, altele dect
cele ale statului, o lume a hoilor protejai, fiind un simbol al degradrii morale.
ntlnirea dintre cei doi la Moara cu noroc nsemn declanarea inevitabil a
conflictului.
Cizmarul Ghi, lund n arend hanul Moara cu noroc din dorina de a ctiga cat
mai muli bani, ignornd ndemnul la cumptare al soacrei sale, btrna, mama
Anei. Iniial, fericirea pare s-i surd, ctig bine, nelegerea n familie este
deplin, dar toat aceast armonie se destram odat cu apariia lui Lic Smdul,
un om primejdios, cum l numete Ana.
Ptrunderea lui Lic n viaa lui Ghi declaneaz o dram psihologic ce va duce
ncet, dar sigur la degradarea moral a celui din urm.Ghi ar dori s rmn la
moar trei ani (ma pun pe picioare, ncat s pot s lucrez cu zece calfe i s le dau
altora de carpit), dar uneori parc presimte pericol, mai ales atunci cnd Lic
ncearc s-l subordoneze. Totui, el crede c poate gasi o soluie (aceti trei ani
atrnau de Lic. Dac se punea bine cu dnsul, putea s-i mearga de minune, cci
oameni ca Lic sunt darnici).
Om al frdelegilor, criminal nrit (faptele fiind mrturisite lui Ghi), Lic Smdul
i d seama c Ghi are un caracter puternic, dar fiind un bun cunosctor de
oameni, i simte n acelai timp slbiciunea: patima catigului de bani. Dorindu-l
subordonat, oricnd la ordinele sale, Lic l implic pe crciumar n frdelegile sale
(jefuirea arendaului, uciderea femeii i a copilului), oferindu-i bani i ncercnd s
distrug legtura sufleteasc dintre el i soia sa. De altfel, Ghi se nstrineaz de
familie i de Ana, de team ca ea s nu i descopere implicarea n afacerile murdare
i astfel linitea colibei se distruge, banuielile afectnd relaiile celor doi soi.
Smdul se apropie de Ana, nfisndu-se ntr-o lumin favorabil, grijuliu cu copiii
ei. Ana, ns, i iubete soul, chiar dac acesta i spune la un moment dat c i st
n cale.
Lic are n el o inteligen malefic; jocul dublu al lui Ghi (de a trata cu Lic i de a
face marturisiri lui Pintea) eueaz. Ghi e distrus nu doar de patima navuirii, ci i
de lipsa de sinceritate. El este nesincer la procesul lui Lic de la Oradea, nesincer

cu Pintea i cu Ana. ncercarea de a-l inela pe Lic, reinnd o parte din banii
schimbai i este fatal. Om lipsit de scrupule, acesta distruge i frm de
umanitate din Ghi, dragostea pentru Ana, determinnd-o pe aceasta s i se
druiasc, atunci cnd e lsat de Pati la discreia poftelor sale. Aceast dram
final e declanat tocmai de dragostea Anei, care nu dorise s l lase pe soul ei
singur de Pati.
n cele din urm, Lic l aduce pe Ghi n situaia de a-i ucide soia, iar acesta va
muri ucis de Ru tot din ordinul Smdului.Lic incendiaz crciuma de la Moara
cu noroc, dup care i zdrobete capul ntr-un copac pentru a nu cdea viu n
minile jandarmului Pintea.
Moartea lui Ghi este corecia pe care destinul i-o aplic pentru nerespectarea
principiului cumptrii enunat n debutul nuvelei prin cuvintele btrnei, iar cea a lui
Lic o pedeaps pe msura faptelor sale.
Aadar, ca urmare a viziunii moralizatoare a naratorului, cele dou personaje ale
nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici, ntre care se stabilete o relaie complex
i un puternic conflict, au un sfrit tragic.
Nuvela realist-psihologic Moara cu noroc are o valoare incontestabil, n special
datorit complexitii personajelor puse n situaii dramatice i a relaiilor stabilite
ntre acestea, surprinse cu realism de ctre autor.

Moara cu noroc-tema si viziunea-

Nuvela Moara cu noroc , scrisa de Ioan Slavici, a fost publicata in volumul Nuvele
din popor in anul 1881. Tema acesteia o constituie urmarile negative pe care le are
setea de imbogatire asupra vietii, este o nuvela realista, de factura clasica, cu un
singur fir narativ, urmarind un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social
Perspectiva narativa evidentiaza naratorul omniscient (heterodiegetic) si obiectiv,
care, prin naratiunea la persoana a III-a, apeleaza la cele mai variate mijloace de
analiza psihologica: dialogul, introspectia si auto introspectia si monologul interior.
Din punct de vedere structural, nuvela are saptesprezece capitole, nlantuite n
ordinea cronologica a desfasurarii actiunii, integrate fiind de incipitul si finalul nuvelei
ce ilustreaza spusele batrnei soacre a personajului principal si da nuvelei
circularitate si simetrie.
Perspectiva temporala se defineste printr-un timp real, actiunea ncepnd n preajma
zilei de Sf. Gheorghe si terminandu-se de Paste, ntr-un an de la sfrsitul secolului
al XIX-lea, iar perspectiva spatiala este reprezentata de un spatiu exterior, real, hanul
Moara cu noroc si de un spatiu interior, psihologic, care reflecta conflictul interior al
protagonistului.
Tema si ideea nuvelei argumenteaza structura realista si psihologica a acesteia,
subliniind consecintele nefaste ale patimei pentru bani, atunci cnd aceasta pune
stapnite pe om, controlndu-i comportamentul si hotarndu-i soarta.
Conflictul interior este de natura etica si determina soarta personajelor n functie de
abaterile de la normele morale, iar cel social, exterior, ilustreaza realitatile comunitatii
ardelenesti de la sfrsitul secolului al XIX-lea, societate dominata de afaceri ilicite, n
care influenta decisiva o are puterea banului.
nca din incipit, prin cuvintele batrnei, soacrei lui Ghita, se obseva ca cele doua
idealuri, linistea familiei si bogatia sunt puse n opozitie: "Omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit ".
Personajul principal, Ghita, ilustreaza tipul specific realist al arivistului, care se abate
de la codul etic enuntat de batrna si care, pentru a-si satisface patima pentru bani,
accepta treptat folosirea oricaror mijloace pentru atingerea scopului, sacrificndu-si
"linistea colibei" sale.
Ghita apare n expozitiunea nuvelei ca un om nemultumit de conditia sa modesta de
cizmar, om blnd, harnic si cinstit, care ia n arenda crciuma de la Moara cu noroc,
vaznd n aceasta oportunitate o afacere profitabila pentru familia sa, formata din
sotia Ana, doi copii si soacra lui. Lucrurile merg ntr-adevar bine, iar viata lor e linistita
si lipsita de grija banilor, pna n momentul n care la han si face aparitia Lica

Samadaul, stapnul porcarilor si al locurilor, personaj sub influenta caruia Ghita va


suferi transformari dramatice. Acest moment constituie intriga actiunii.
ntreaga desfasurare a actiunii conduce spre sfrsitul tragic al personajelor. Desi
initial se mpotrivette autoritatii lui Lica, Ghita, robit de dorinta de a avea bani, ncepe
sa accepte compromisuri, se ndeparteaza de familie, devine complice la crima prin
marturia falsa de la proces. Punctul culminant al degradarii sale este momentul n
care si foloseste sotia drept momeala pentru a-l putea da pe Lica lui Pintea, episod
urmat de un deznodamnt tragic: Ana moare omorta de Ghita, acesta este ucis de
unul dintre oamenii lui Lica, Raut, Lica da foc hanului si se sinucide pentru a nu fi
prins de Pintea.
Slavici prezinta n aceasta nuvela viziunea unui spirit moralist, care pune deasupra
tuturor valorilor false si trecatoare pe cele stabile: cinstea, dragostea pentru familie si
echilibrul. Aceasta viziune reiese att din nararea propriu-zisa a faptelor, ct si din
constructia personajului principal, ale carui trasaturi sunt relevate, n special, prin
prezentarea conflictul interior, psihologic al protagonistului. Aceasta viziune este
accentuata si de un alt personaj al nuvelei, care nu are niciun rol n actiunea propriuzisa, ndeplinind functia de "purtator de cuvnt" al autorului - soacra lui Ghita. Ea este
cea care induce, de la nceput, teama ca banul va distruge echilibrul familiei. Tot ea
este cea care, pastrndu-si aceeasi rigoare morala, transmite n final mesajul
optimist al scriitorului, acela ca, n ciuda celor ntmplate, viata trebuie sa si urmeze
cursul firesc, sa mearga "mai departe", iar cei ramasi nu vor mai trebui sa se lase
dusi asa usor de ispita banului: "Apoi ea lua copiii si pleca mai departe".

Luceafarul-comentariu-

'Luceafarul' este expresia desavarsita a geniului eminescian, aparand ca o sinteza a


gandirii sale poetice. Poemul are ca sursa principala de inspiratie basmul popular
romanesc 'Fata in gradina de aur', cules de germanul Kunisch, valorificat mai intai
intr-un basm si apoi prelucrat in cinci variante succesive. Un alt izvor, in afara de cel
folcloric, care a penetrat benefic in poemul deplinei sale maturitati artistice, este
vasta si profunda cultura eminesciana. 'Luceafarul' devine astfel un poem filozofic in
care tema romantica a conditiei omului de geniu capata stralucire desavarsita. Dupa
insemnarile poetului, capodopera sa este un poem alegoric: 'daca geniul nu cunoaste
nici moarte si numele lui scapa de noapte uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici
nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte dar n-are
nici noroc'. Problema geniului este privita din perspectiva filozofului Schoppenhauer,
potrivit careia, cunoasterea lumii este accesibila numai omului de exceptie, capabil
sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera
obiectivului.
In plus, preluind date din mitologia greaca, indiana si crestina, Eminescu le confera
sensuri filozofice adanci si noi, in cadrul contextul. Versurile poemului, distribuite in
98 de catrene, sunt organizate intr-o structura compozitionala armonioasa sustinuta
de cele doua planuri (universal-cosmic si uman-terestru), care tind unul spre celalalt
si se interfereaza uneori in cele patru tablouri.
Forma poemului e narativ-dramatica, datorita formulei de introducere ('a fost odata'),
prezenta unui narator, povestirii facute la persoana a III-a, existentei personajelor,
constructiei gradate a subiectului si prezentei dialogului (cu formele specifice de
adresare). Si totusi, 'Luceafarul' este un poem liric, schema epica fiind doar cadrul,
personajele si intamplarile - simboluri lirice, metafore, pentru a sintetiza idei filozofice.
Aceasta interferenta de genuri confera poeziei o mare profunzime si posibilitati
multiple de interpretare (poveste fantastica de iubire, alegorie pe tema geniului,
poezie de viziune simbolica).
Tabloul intai din structura poeziei este o poveste fantastica de iubire intre Luceafar
(geniu, fiinta superioara) si fata de imparat (aflata la varsta cand poate fi tulburata de
Zburator; dar si simbol al omului comun). Dragostea lor poate fi vazuta ca o atractie a
contrariilor, caci Catalina aspira spre absolut in timp ce Luceafarul doreste sa
cunoasca concretul. Visul tinerei fete trebuie interpretat drept criza puberala, dorinta
de realizare prin dragoste ce este rezolvata mitologic prin motivul Zburatorului.
Cadrul desfasurarii acestei idile este atat cosmic cat si teluric, in timp ce atmosfera
este grava, solemna. Gesturile celor doi sunt protocolare pentru ca ei apartin unor
lumi total diferite.

Al doilea tablou descrie un inceput de idila intre smeni; ca atare cadrul este doar
terestru. Cei doi tineri pot fi vazuti ca simbol al 'perechii' in plan uman. Desi, la
inceput, Catalina ezita intre ideal si real, in fond ea il accepta pe Catalin, realizand ca
ei doi sunt parte din aceeasi lume. Intr-un astfel de cadru atmosfera este intima, cu
gesturi familiale, stereotipe. Comunicarea este acum directa, nu se mai face prin
intermediul visului, ca in tabloul anterior.
In cea de-a treia parte a poemului este prezentata calatoria interstelara a
'Luceafarului' si dialogul lui cu Demiurgul. Hyperion apare deci, ca forma
individualizata a absolutului, in timp ce creatorul sau este absolutul in sine, materia
universului superior organizata. Cadrul este exclusiv cosmic, desfasurand-se intr-o
atmosfera glaciala. Intr-un dialog presupus, limbajul este gnomic, silentios
Ultimul tablou este din nou intr-un cadru atat terestru cat si cosmic, descriind fericirea
omului prin iubire si revelatia Luceafarului asupra diferentelor dintre cele doua lumi.
Atmosfera este, pe de-o parte, feerica, intima, senzuala; iar pe de alta parte rece,
distanta, rationala. Dialogul nu mai este posibil, replicile constituindu-se la nivele de
intelegere diferite. Invocatia Luceafarului are la baza dorinta superstitioasa a fetei de
a-si prelungi fericirea prin protctia unei 'stele norocoase'. Raspunsul lui Hyperion
contine insa, doar constatarea diferentelor fundamentale dintre doua lumi
antinomice.
'Luceafarul' este o capodopera nu numai prin profunzimea ideilor ci si prin
perfectiunea formei. Dintre particularitatile de stil ale poeziei, se remarca, mai intai,
limpezimea clasica. Aceasta a fost obtinuta prin inlaturarea podoabelor stilistice.
Pentru a ajunge la superlativul 'o prea frumoasa fata', Eminescu a eliminat epitetul
'luminoasa', apoi o serie de metafore: 'un canacas de fata', 'o dalie de fata', 'un
ghiocel de fata', 'un giuvaer de fata' etc. In plus, poetul a utilizat doar 89 de adjective,
in majoritate de origine latina.
Ideile filozofice care strabat poemul sunt exprimate prin maxime, sentinte, precepte
morale (in rostirea Demiurgului), ceea ce confera versurilor valoare gnomica. Apoi
puritatea stilului este obtinuta prin preponderenta termenilor de origine latina.
Eminescu valorifica mai ales fondul romanesc de cuvinte, si integreaza in text
expresii populare, acceptand un numar mic de neologisme ('haos', 'ideal', 'palat', etc).
Ca efect, limbajul e curat romanesc, inteligibil pentru toti, natural.
Versurile se caracterizeaza printr-o muzicalitate sugerata de efectele euforice ale
cuvintelor si de schema prozodica invariabila: catrenele de 7-8 silabe in ritm iambic,
cunosc o permanenta alternanta intre rimele masculine si feminine.

Floare albastra-comentariu-

Poezia apare in revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Este printre primele poezii
publicate in revista Convorbiri literare.Inainte de aceasta poezie era publicata
'Venere si Madona', 'Epigonii', 'Mortua est'.
Poezia are ca motiv 'floarea albastra', un motiv romantic, care apare si in alte
literaturi, in literatura germana Novalis intr-un poem romantic, unde floarea albastra
se metamorfozeaza in femeie luind chipul iubitei si tulburind inima eroului.

Motivul 'florii albastre' mai apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra
reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si a cerului, iar
floarea simbolizeaza fiinta care pastreaza dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja.
Poezia este conceputa din doua parti corespunzatore a doua tipuri de idei, de
cunoastere: in primele trei strofe cunoasterea filosofica absoluta, iar in partea a doua
(5-13) cunoasterea terestra prin intermediul dragostei. Cele doua parti ale poeziei
sunt legate de o strofa, cea de a patra, care contine reflectiile poetului si contine in
ea inceputul ideii din ultima strofa. Poezia este alcatuita sub forma de monolog
intrerupt de dialog.In primele trei strofe poetul contureaza domeniul cunoasterii
filosofice. De la elementele genezei 'intunecata mare' pina la un intreg unvers de
cultura reprezentat de 'cimpiile Asire', 'piramidele invechite'. In aceste trei strofe iubita
defapt aduce un repros iubitului care ni se sugeraza ca sa izolat in universul fericit
dar strimt al lumii pamintesti.Este o ipostaza a poetului in care se repeta ideea
sugerata de prezenta chiar in primul vers adverbului 'iar'.
De aici si indemnul din ultimele vesuri ale strofei a treia:
'Nu cauta in departare
Fericirea ta, iubite!'
Strofa a patra e strofa de tranzitie, de legatura intre cele doua ipostaze ale
cunoasterii. Strofa aduce consimtamintul de moment al poetului la dulcea chemare a
iubitei. Sint surprinse inca din aceasta strofa gesturi tandre, calde, ocrotitoare: 'Dulce
netezindu-mi parul', gestul care se presupune ca vor fi urmate si altele daca poetul
va cobori din cerurile nalte.
Adjectivul devenit substantiv diminutivat 'mititica' sugereaza pe de o parte dragostea
fata de fiinta iubita, dar si distanta enorma intre gindurile si preocuparile inalte ale
poetului, in comparatie cu lumea terestra.La reprosul iubitei, poetul raspunde cu o
tacere, care deschide drum meditatiei din ultima strofa, mai ales din versul: 'Totusi
este trist in lume'.

In partea a doua a poeziei avem celalta cunoastere, cea terestra cunoastere prin
intermediul iubitei dragoste la care este chemat iubitul de catre iubita.Daca in
'Dorinta' si in 'Sara pe deal' intregul ritual al dragostei era din perspectiva barbatului,
in 'Floare albastra' iubita este vicleana, ademenitoare promitindu-i iubitului o lume de
bucurii si de farmec.
Cadrul natural, unde este chemat iubitul este cadrul cu verdeata, cu izvoare ce pling
in vale sau stinci inalte si prapastii marete.La aceste se mai adauga si ochiul de
padure inconjurat de trestie si incarcat de foi de mure. Gesturile iubitei sint
sagalnice, in timp ce iubitul ii va spune 'povesti si minciuni', ea, iubita va incerca pe
un fir de romanita dragostea lui.
Chemarea este tentanta, pentru ca iubita este ca in 'Dorinta' frumoasa; de 'soarelui
caldura' fata va fi 'rosie ca marul' in timp ce cu parul ei de aur ii va astupa gura.
Aceasta invitatie sigur ca este urmata de sarutari date sub palarie pentru ca sa nu fie
vazuti de nimeni.
La ivirea lunii printre crengi inlantuiti in git cei doi indragostiti vor porni in sat spre
vale, intrerupindu-si pe sarutari pe cale. Ajungerea la al portii prag va fi urmata de
vorbe in intunecime, dupa care urmeaza inevitabila despartire. Dupa ce ea dispare in
timp ce iubitul coplesit de navala sentimentului ramine ca un stilp in luna. Cele trei
epitete 'ce frumoasa, ce nebuna, dulce floare' cuprinse in versuri exclamative
exprima intensitatea sentimentului, defapt epitetul 'dulce' apare in mai multe situatii:
'dulce floare, dulce minune'.Isi schimba sensul si valoarea grmaticala 'Dulce
netezindu-mi parul' apropie pe iubite prin gest; 'Dulci ca florile ascunse' sugereaza
puritatea. Pentru ca in final sa apara in 'dulce minune' epitet cu valoare de simbol de
data aceasta care sugereaza ca apropierea de fiinta iubita este egala cu miracolul,
astfel incit epitetul devine metafora.
Ultima strofa aduce ideea despartirii, a stingerii dragostei, iar repetitia 'floare albastra'
subliniaza intensitatea trairii generata de contrastul dintre iluzie si realitate
accentuata de acel 'totusi'.

Plumb-comentariu
George Bacovia(1881-1957), pe numele su adevrat George Vasiliu, s-a nscut n sptembrie
1881 la Bacu.Pseudonimul de Bacovia l mprumut de la numele roman al oraului Bacu.
Temele fundamentale ale liricii bacoveniene sunt lumea orului de provincie, a trgului
sufocant, singurtatea(solitudinea), natura bacovian, care este de fapt o stare de spirit, iubirea
i moartea.
Plumb de George Bacovia este o art poetic simbolist. Conceptul de art poetic exprim
un ansamblu de trsturi care compun viziunea despre lume i via a unui autor, despre
menirea lui n Univers i despre misiunea artei sale, ntr-un limbaj literar care-l particularizeaz.
Dormeau adnc sicriele de plumb
i flori de plumb i funerar vestmntStam singur n cavou...i era vnt...
i scriau coroanele de plumb

Dormea ntors amorul meu de plumb


Pe flori de plumb, i-am nceput s-l strig
Stam singur lng mort... i era frig...
i-i atrnau aripile de plumb.
Poezia Plumb de G. Bacovia deschide volumul de debut, cu acelai nume, aprut n 1916.
Poezia se nscrie n universul liric specific bacovian, al atmosferei de plumb, n care plutete
obsesia morii i o descompunere a fiinei organice(Eugen Lovinescu).
Tema poeziei o constituie condiia de damnat a poetului ntr-o societate meschin, care nu-l
nelege, o societate superficial, neputincioas s aprecieze i s neleag valoarea artei
adevrate. Ideea exprim starea de melancolie, tristee, solitudine a poetului care se simte
nctuat, sufocat spiritual n aceast lume care-l apas, n care se simte nchis definitiv, fr a
avea vreo soluie de evadare.
Titlul poeziei este simbolul plumb, care are drept corespondent n natur metalul, ale crui
trsturi specifice sugereaz stri sufleteti, atitudini poetice: greutatea metalului sugereaz
apsarea sufleteasc, culoarea cenuie sugereaz monotonie, iar sonoritatea surd a
cuvntului, care este alctuit din patru consoane i o singur vocal, sugereaz nchiderea
definitiv a spaiului existenial, fr soluii de ieire.

Poezia este alctuit din dou catrene, fiind prezente dou planuri ale existenei: unul exterior
sugerat de cimitir, cavou, vemintele funerare i unul interior sugerat de sentimentul de iubire
care-i provoac poetului disperare, nevroz, deprimare, dezolare.
Strofa nti exprim simbolic spaiul nchis, sufocant, apstor n care triete poetul, ce poate
fi societatea, mediul, propriul suflet, propria via, destinul sau odaia. Repetarea simetric a
simbolului plumb, plasat ca rim la primul i ultimul vers al strofei nti sugereaz apsarea
sufleteasc, neputina poetului de a evada din aceast lume obositoare, stresant, sufocant.
Strofa a doua a poeziei ilustreaz mai ales spaiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care
dormea ntors, sugernd disperarea poetului, strig, ntr-o solitudine morbid, stam singur
lng mort, dragostea nefiind nltoare, ci dimpotriv, este rece, frig i fr nici un fel de
perspective de mplinire, atrnau aripile de plumb.
Poezia Plumb este o confesiune liric, Bacovia exprimndu-i stile prin mrcile persoanei I
singular n sintagma stam singur, care se regsete simetric la nceputul versului al treilea din
fiecare strof.
Alte simboluri sunt verbele auditive a cror sonoritate strident, enervant sugereaz
disperare, tristee: s strig, scriau. Imperfectul verbelor sugereaz lipsa oricror stri
optimiste, strile interioare ale poetului fiind proiectate n venicie, eternitate (dormeau,
stam, era, atrnau), aciunea lor neavnd finalitate. Cromatica este numai sugerat n
aceast poezie, prin prezena elementelor funerare: veminte, flori, coroane i plumb, iar
olfactivul prin simbolul mort. Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domin
aproape ntreaga poezie, alternnd cu peonul i amfibrahul.
Impresionat de valoarea cert a poziilor bacoveniene incluse n volumul Plumb, Alexandru
macedonski public n revista Flacra urmtoarea epigram:
Lui G. Bacovia:
Poete scump, pe frunte pori mndre foi de laur
Cci singur, pn astzi, din plumb fcut-ai aur.

Morometii-relatia dintre doua personaje


De aceea, viziunea despre lume se contureaza n roman prin tematica abordat, prin
evenimentele i conflictele prezentate i, mai ales, prin perspecctiva lui Ilie Moromete asupra
acestor evenimente i a vieii n general.
nsui Ilie Moromete, personajul principal al romanului, intr n numeroase conflicte cu celelalte
personaje, dar i cu istoria care i va zdruncina profund i definitiv credina n rezistena
gospodriei rneti i a familiei n faa tuturor vicisitudinilor.
Dintre conflictele cu cei trei biei, cu Guica, sora sa, cu Tudor Blosu, i chiar cu Catrina, cea
de-a doua soie, cel din urm este edificator n structua ambelor volume ale romanului i n
evidenierea nsuirilor acestor dou personaje.
Despre Ilie moromete aflm n capitolul X al volumului I, prin caracterizarea direct aparinnd
scriitorului c Era cu 10ani mai mare dect Catrina i acum avea acea vrst ntre tineree i
btrnee cndu numai nenorociri sau bucurii mai pot schimba firea cuiva . El este ran, capul
unei familii numeroase, cu copii din ambele cstorii (3biei din prima cstorie i dou fete i
un biat din cea de-a doua) i se dovedete prin tot ce ntreprinde n cadrul familiei o fire
autoritar, reuind pentru o vreme s in n fru conflictele din cadrul familiei.
Catrina este cea de-a doua soie a lui Ilie Moromete, vduv dup rzboi, a crei tineree
fusese deosebit de zbuciumat. Trecutul femeii este prezentat tot direct de ctre autor prin
tehnica rezumrii de unde aflm c se cstorise de tnr, c brbatul ei murise n timpul
rzboiului rpus de o boal pulmonar. Din cstoria lor a rezultat o fat rmas n casa
socrilor, iar n urma unei relaii cu primarul are un biat. Cstoria lor nu se realizeaz, dar
femeia este mproprietrit, ca vduv de rzboi, cu opt pogoane de pmnt.
Cu aceast zestre merge n casa lui Ilie Moromete, unde este privit de fiii mai mari ai
brbatului ca o intrus, adversitatea fiind ntreinut i de Guica, mtua lor i sora lui Ilie
moromete. Relaia ei este de adversitate nu numai cu bieii pe care i-a crescut de mici i cu
guica, ci i cu soul ei, deoarece triete cu teama c va fi alungat din cas, deoarece
Moromete nu trecuse pe numele ei casa i pmntul care i se cuveneau. Dei ncearc s-i
alunge gndurile negre, ngrijorarea i crete cnd Ilie Moromete merge la Bucureti pentru a-i
ntlni pe bieii plecai.
Ura ia locul ngrijorrii i femeia fuge la fata ei din prima cstorie. Dup ce ncearc o
reconciliere euat cu Moromete, care o alung, nu se mai ntoarce dect spre sfritul vieii
acestuia.
Pe parcursul romanului, atitudinea Catrinei fa de Ilie evolueaz definindu-se prin nencredere,
ur i apoi nstrinare.
Ilie Moromete vede n soia sa doar un factor de stabilitate n familie, care trebuie s se
preocupe att de munca de la cmp ct i de confortul su i al celorlali membri ai familiei,

cnd toi se ntoorc acas. De aceea, femeia este compleit de treburi, mprindu-se ntre
muncile cmpului i treburile gospodreti. De cele mai multe ori se resemneaz i gsete
refugiul n credin, dar sunt i situaii n care nemairezistnd, izbucnete mnioas. Rarele
izbucniri verbale sunt ns respinse autoritar de ctre Moromete printr-un categoric taci!
Cnd nemulumirea ei atinge cote maxime, hotrte s plece cu cele dou fete, l amenin pe
so spunndu-i c nu va veni nici la moartea lui sau chiar i intrig copiii mpotriva lui.
Dac ilie are plcerea contemplaiei, privind lumea cu detaare i nfind-o prin propria
perspectiv, a manifestrii prin vorb, Catrina vorbete numai cnd este cazul i cu referire la
lucruri concrete i de aceea i reproeaz soului: Lovi-o-ar moartea de vorba, de care nu te
mai saturi, ilie!
Cele dou personaje au, n general, aceiai opozani, atitudinea lor fiind diferit doar n privina
lui nicolae, pe care Catrina l iubete i l ocrotete, dovedind fa de el o profund afeciune. n
schimb, Ilie se las cu greu convins s-i asigure posibilitatea de a studia, ca apoi diferena de
opinii dintre ei s fie covritoare.
Ilie nu o trateaz pe Catrina ca o partener de via, ci ca pe o persoan obligat s asigure
stabilitatea familiei printr-un sacrificiu permanent.
Relaia dintre cei doi se caracterizeaz prin rceal, singurtate i lips de comunicare
manifestat prin refuz i tcere, asemenea relaiei dintre Ion i Ana din romanul lui L.Rebreanu.
n faa unei astfel de realiti, Catrina gsete salvarea n credin, fiind obsedat de diverse
spaime i superstiii.
La rndul lui, Ilie Moromete se aseamn cu Ion, personajul eponim al romanului lui rebreanu
prin convingerea c pmntul reprezint garania libertii, posibilitatea de a nltura umilina i
de a fi egal celorlali.
Relaia de adversitate dintre ilie moromete i catrina este evideniat nc din incipit, n
momentul servirii cinei dup ntoarcerea moromeilor de la cmp, precum i alte scene din
cupprinsul romanului. n final cei doi apar n postura unor soi nstinai, ntre care s-a statornicit
nepsarea, agresivitatea i ura, ambii eund lamentabil n realizarea unitii familiei. La
fenomenul de disoluie contribuie i numeroasele schimbri istorice, care i las amprenta
asupra ntregii societi.

O scrisoare pierduta-caracterizare-

Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg roman, a creat adevarate capodopere
ale genului, surprinzand aspecte alerealitatii din societatea noastra la sfarsitul sec. Al
XIX-lea. Cea mai cunoscuta comedie a sa este O scrisoare pierduta, comedie de
moravuri in care este prezentata si criticata viata publica si de familie a unor
politicieni.
Stefan Tiptescu este , n cadrul tipologiei realiste, a lui Caragiale, un personaj de
echilibru dramatic, ferit de caricatur, avnd i unele caliti intelectuale i afective;
este tipul conductorului orgolios, al naltului funcionar.
Ca in orice oper dramatic, cele mai multe trsturi morale sunt scoase n eviden
n mod indirect, prin prezentarea personajului in mediul in care traieste, prin felul de a
vorbi, de a reactiona, prin nume, prin relatiile pe care le stabileste cu celelalte
personaje.
Din mediul in care traieste, mijloc indirect de caracterizare, deducem c, la adpostul
autoritatii politice de prefect al judetului, personajul isi foloseste avantajele in propriile
sale manevre si interese, acceptand si micile ciupeli ale lui Pristanda, nu neaparat
dintr-o intelegere a situatiei grele a familiei acestuia, cat mai ales pentru ca e om de
credinta, omul nostru.
Personajul se mai caracterizeaza, asa cum rezulta din modul in care se comporta, si
printr-o panica si agitatie permanenta, care sunt cauzate de teama de a-si
compromite prin scandal o situatie politica(cariera de prefect) si una afectiva
(slabiciunea pentru Zoe).
In acest sens , ii da mana libera lui Pristanda, ii ofera lui Catavencu diferite posturi
importante si, vazand ca acesta nu cedeaza, este de acord cu candidatura
opozantului politic:
Domnule Catavencu, esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zahariaprin
urmare si al meu! Poimaine esti deputat!
Stapaneste o adevarata arta a disimularii, de exemplu cand Trahanache ii aduce
vestea existentei scrisorii, el se preface ca nu stie nimic, se revolta, iar in fata lui
Farfuridi si Branzovenescu ia o poza de victima: Mi-am sacrificat cariera si am
ramas intre dumneavoastra ca sa organizez partidul-caci fara nume()n-ati fi putut fi
niciodata un partid. Aceste cuvinte ale lui Tipatescu pot fi considerate o
autocaracterizare, caci orgoliul de care este stapanit personajul este evident.

Este singrul personaj de comedie cu un statut privilegiat, capabil de ironie, calitate a


spiritului rara la eroii lui Cragiale. Tot el are o atitudine critica fata de societatea in
care traieste, fata de ridicolul unui regim care se vrea democratic si constitutional, dar
care nu respecta nici o lege: o lume pe dos cum o caracterizeaza Tipatescu, o
blestemata politica care inseamna sa fii inzestrat cu destula abilitate pentru a putea
ocoli capcanele si a pacali adversarul care pandeste si speculeaza orice greseala.
Din acest punct de vedere, caracterizarea directa facuta de Cetateanul turmentat
devine elocventa: alegatori ca dumneata cuminte, cu judecata limpede, cu simt
politic.
Tipatescu este printre putinii sensibili din comediile lui Caragiale, pasiunea lui pentru
Zoe parand sincera. Cu toate acestea, personajul este mai degraba melodramatic,
trecand cu usurinta de la patetism la scene de violenta atunci cand constata ca Nae
Catavencu nu accepta propunerile sale.
Fire nervoasa, impulsiva, desi vrea sa para calm, la adapostul functiei de prefect al
judetului, pe care o detine, Tipatescu reuseste sa se descurce pana la urma printre
cararile intortocheate ale campaniei electorale.
Are constiinta inechitatii si falsitatii sistemului electoral, fara sa aiba putinta de a I se
opune. Devine un resemnat in momentul in care se impune candidatul de la centru:
Iata pentru cine sacrific de atat vreme linistea mea si a femeii pe care o iubesc. DIN
aces moment nu mai are ambition politique , mai ales a postula de prefect al
judetului ii ofera suficient confort. Statutul acesta privilegiat este evidentiat in mod
direct de catre Pristanda, caracterizarea care subliniaza, de fapt, imoralitatea
personajului: administratrea judetului ca pe propia-I mosie, incalcarea legii, tradarea
celui mai bun prieten, nenea zaharia: mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica
coana Joitica.
Nefiind o simpla marioneta, care sa pozeze in postura de mare patriot, Tipatescu isi
poate exterioriza spontan trairile.Iata, de exemplu, scena in care vorbind cu
Catavencu,
Tipatescu afirma:Iubite si stimabile domn Catavencu, nu inteleg pentru ce intre doi
barbati, cu oarecare pretentie de seriozitate, sa mai incapa astfel de mestesuguri si
rafinarii de maniere().Eu sunt un om caruia ii place sa joace pe fata. Alteori,
masca abilitatii este inlaturata si Tipatescu nu-si mai controleaza irascibilitatea:Eu
sunt omul pe care dumneata sa-l imbeti cu apa rece?! () Mizerabile! Canalie
nerusinata! Miselule!

O scrisoare pierduta-relatia dintre doua personaje-

Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg roman, a creat adevarate capodopere
ale genului, surprinzand aspecte alerealitatii din societatea noastra la sfarsitul sec. Al
XIX-lea. Cea mai cunoscuta comedie a sa este O scrisoare pierduta, comedie de
moravuri in care este prezentata si criticata viata publica si de familie a unor
politicieni.Dintre personajele cu rol important in compozitie, privilegiati sunt Zaharia
Trahanache, personalitatea politica a judetului si Nae Catavencu, avocat dornic de
putere care tulbura prin ambitia sa linistea orasului de provincie.
Psihologia personajului ii dezvluie o inteligenta mecanica, bazata pe instinctul
parvenirii. Nae Catavencu i dorete cu ardoare funcia de deputata, dar nu este
capabil nici de analiza si nici de reflexie. Personajul nu este capabil sa-si stabileasc
atuurile si slbiciunile pentru funcia la care adera. De asemenea, nu i stabilete un
plan politic de aciune coerent. El tie doar ca trebuie sa parvin si in acest scop
acioneaz instinctual. Dei n aparen, Zaharia Trahanache, este mai ncet n
gndire i mai uor de dus de nas, conform clieului su verbal folosit foarte frecvent,
"Ai puintica rbdare, stimabile!", care pare a-l caracteriza, n realitate este un individ
abil i oportunist care accept situaia de adulter a soiei sale n favoarea propriului
su interes.
In spirtiul comediilor lui Caragiale, fiecare personaj intruchipeaza un anumit tip uman,
in acest caz sotul inselat, Zaharia Trahanache, si demagogul, Nae Catavencu.
Catavencu deine arta disimulrii, se comporta ca un actor desvrit, scopul sau
fiind acela de a atrage atenia celor din jur. Zaharia Trahanache intuieste in
adeversarul sau politic lipsa de tact si de esenta si de aceea cu un calm menit sa
starneasca rasul, considera scrisoarea de amor o plastografie.
Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza, in primul rand, in scena IV din
primul act cand Zaharia ii povesteste lui Tipatescu, prietenul lui bun, cum a decurs
intalnirea ce a avut-o cu Nae Catavencu. Imediat ce Zaharia intra in incapere este
intampinat cu o falasa si exagerata politete <<Venerabile"-n sus, venerabile"-n jos.
mi pare ru c ne-am rcit mpreun, zice el, c eu totdeauna am inut la d-ta ca la
capul judeului nostru...">>, in schimb Trahanache adopta o atitudine distanta, rece si
la obiect <<Eu serios, zic: Stimabile, m-ai chemat s-mi ari un docoment, arat
docomentul!">>,<< Dup ce-i pui piciorul n prag i-i zic: Ia ascult, stimabile, ai
puintic rbdare: docomentul!">>. Dupa ce Nae este fortata sa renunte la dulcegarii,
acesta dezvaluie motivul intalnirii, acela de a-l santaja pe Zaharia spundandu-i ca va
publica o scrisoare de amor trimisa sotiei sale, Zoe, de catre Stefan Tipatescu, in
cazul in care nu-l ajuta la candidatura. Zaharia ramane nemiscat, parand a fi
neimpresionat si sustine ca scrisoare este o plastografie.

O a doua scene menita sa evidentieze relatia dintre cei doi este cea a discursului
electoral. La inceputul acestuia Catavanecu cu o modestie exagerata, cere umil
presedintelui, Trahanache, sa-i permita sa inceapa discursul D-le preedinte, v rog,
cerusem i eu cuvntul.... Adevarata relatie dintre cei doi se poate observa in timpul
discutiei in spatele aparentelor. Trahanache, sub pretextul ca vrea sa faca liniste ca
Nae sa poata sa-si continue discursul neintrerupt, de fapt intrerupe momentele in
care Catavencu este aclamat si admirat. La randul sau, Catavencu, profita de acesta
situatie si, demagog din fire, afirma: Putei, d-lor, s ntrerupei, pentru c eu am
tria opiniunilor mele.... Cu toate acestea Zaharia continua in incercarea de a
intrerupe aplauzele si aclamatiile.
Modalitile de caracterizare sunt cele specifice textului dramatic. Portretul lui Nae
Catavencu si a lui Zaharia Trahanache sunt realizate att prin mijloace directe, cat si
indirecte. Predomina insa cele din urma, caracterul personajelor reieind din gesturi,
fapte, atitudini sau relaia cu celelalte personaje.
Nu in ultimul rnd, limbajul devine in opera lui Caragiale, o alta forma de
caracterizare a personajelor. Lipsa de cultura si de coerenta logica a lui Nae
Catavencu se releva att din utilizarea unor termeni improprii (ii numete capitaliti
pe locuitorii capitalei), cat si a unor enunuri fr sens industria romana este
admirabila, sublima am putea spune, dar lipsete cu desvrire sau dup lupte
seculare care au durat 30 de ani.
Sunt de prere ca, prin comedia O scrisoare pierduta, I.L. Caragiale ironizeaz
imaginea societii politice a vremii sale, o societate lipsita de principii morale.
In concluzie, prin personajele create spectatorul comediei O scrisoare pierduta are
acces la imagineaz si la mentalitatea unei epoci, a crei problematica pare sa fie
una actuala.

O scrisoare pierduta-tema si viziunea-

Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg roman, a creat adevarate capodopere
ale genului, surprinzand aspecte alerealitatii din societatea noastra la sfarsitul sec. Al
XIX-lea. Cea mai cunoscuta comedie a sa este O scrisoare pierduta, comedie de
moravuri in care este prezentata si criticata viata publica si de familie a unor
politicieni.
Opera lui I.L. Caragiale, fie ca e vorba de schite, de nuvele sau de dramatizare, se
revendica de la estetica realista. Reprezentativa, in acest sens, este comedia de
moravuri si de caracter, O scrisoare pierduta, care tradeaza viziunea realista a
scriitorului asupra lumii.
Actiunea se petrece in jurul alegerilor pentru functia de deputat. Doua tabere isi
disputa lupta pentru puterea politica: tabara care-l sustine pe Farfuridi si cea care
propune candidatura lui Nae Catavencu. Lumea politica infatisata de Caragiale sta
sub semnul imoralitatii. Odata cu pierderea scrisorii de amor trimisa de catre
prefectul Stefan Tipatescu amantei sale, Zoe Trahanache, linistea a parasit capitala
judetului de munte, ingopand-o in trei categorii. O prima categorie este reprezentata
de cei care, deposedati de scrisoare, traverseaza panica pierderii puterii. De cealalta
parte se afla cei care, aflandu-se in posesia scrisorii, se iluzioneaza ca viitori oameni
ai puterii, Nae Catavencu si reprezentantii redecatiei ziarului Racnetul Carapatilor.
O pozitie de mijloc o ocupa Cetateanul turmentat care gaseste de doua ori
scrisoarea, modificand astfel raporturile dintre candidati. Ca o lovitura de teatru,
functia de deputat este ocpata, printr-o interventie de la centru de Agamemnon
Dandanache, care a reusit sa o obtina printr-o forma de santaj.
Situatia nu pare sa stea altfel nici in plan familial. Prin triunghiul conjugal, Zaharia
Trahanache Zoe Stefan Tipatescu, dramaturgul surprinde un altfel tip de familie,
o familie speciala. Ca un adevarat vizionar, Caragiale prefigureaza destramarea
familiei traditionale, anticipand familia moderna. In aceasta familie speciala, fiecare
membru isi are rolul sau bine stabilit: Zaharia apare in ipostaza paternala, Stefan
Tipatescu este mai mult decat un amant, este un iubit adevarat pentru Zoe. Femeia
lupta din rasputeri ca scrisoare sa nu fie publicatal, tocmai pentru ca tine foarte mult
la unitatea acestei familii speciale. Nu intamplator, Zaharia Trahanache accepta tacit
aceasta relatie dintre sotia sa si cel mai bun prieten al sau.
Conflictul principal al operei este unul exterior si consta in lupta pentru puterea
politica dintre cele doua tabere adverse. Conflictul secundar apare in ceea cel
priveste pe Farfuridi care se simte tradat de prefect. Conflictul comic principal consta
in surpinderea discrepantei dintre esenta si aparenta, dintre ceea ce vor sa para si
ceea ce sunt ele, defapt in realitate. Personajele lui Caragiale sunt doar niste

marionete, simple masti care se schimba in functie de interes. De aceea aceste


personaje nu traverseaza un conflict interior.
Cronotopul, surpins in didascaliile de la inceputul piesei, este semnificativ pentru
viziunea despre lume a dramaturgului. Actiunea se petrece in capitala unui judet de
munte, in zilele noastre. Alegerea unui cronotop nedeterminat surpinde tocmai
intentionalitate actului artistic a unui scriitor care si-a propus sa redea in opera
tipologii umane si aspecte cu caracter general, fapt remarcat de insusi Titu
Maiorescu.
Spre deosebire de textul epic sau de cel liric, textul dramatic este structurat in
tablouri, acte si scene. O scrisoare pierduta este o comedie in patru acte, fiecare
cuprinzand un numar variabil de scene. Modul principal de expresie este dialogul,
prin intermediul caruia personajele comunica.
Originalitatea piesei este vizibila si la nivelul compozitiei. Tehnica utilizata este cea a
amplificarii treptate a conflictului asemeni unui bulgar de zapada in rostogolire.
Acumularea de conflicte se realizeaza prin intrarile repetate in scena ale cetateanului
turmentat, prin schimbarea situatiei dintre cele doua tabere politice care, in final se
impaca si participa la festivitatea de numire in functie a lui Agamemnon Dandanache.
Sunt de parere ca O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale reflecta viziunea realistcristica a scriitorului asupra lumii.
In concluzie, comedia lui Caragiale prezinta o lume iesita din tatani, o societate
destructurata. Prin situatiile comice, impinse pana la absurd Caragiale deschide
drumul spre dramaturgia moderna a secolului XX, reprezentata de Eugen Ionescu.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii-comentariu-

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o art poetic
modern, alturi de Testament de Tudor Arghezi i Joc secund de Ion Barbu. Poezia
deschide volumul de debut, Poemele luminii i are rol de manifest literar. Dac
Arghezi punea n centrul artei sale poetice problema limbajului i a cuvintelor
potrivite, Blaga accentueaz raportul dintre poet i lume i dintre poet i creaie.
n poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii rolul poetului nu este de a descifra
tainele lumii ci de a le potena prin trirea interioar i prin contemplarea formelor
concrete prin care ele se nfieaz. Rolul poeziei este acela ca, prin mit i simbol,
elemente specifice imaginaiei, creatorul s ptrund n tainele Universului, sporindule. Creaia este un mijlocitor ntre eu i lume care nu reduce ns misterul cuvntului
originar. Acest cuvnt poetic nu este folosit ns pentru a numi ci pentru a sugera.
Tema poeziei o reprezint atitudinea poetic n faa marilor taine ale Universului
conform creia cunoaterea lumii este posibil numai prin iubire, prin comunicare
afectiv total. Poezia este scris sub forma unei confesiuni lirice, n care Lucian
Blaga adopt formula lirismului subiectiv, subliniat de atitudinea poetic transmis n
mod direct i prin mrcile lingvistice ale subiectivitii: pronumele personale la
persoana I singular: eu (care se repet de cinci ori pe parcursul poeziei), adjectivul
posesiv de persoana I: mea, verbele la persoana I: nu strivesc, nu ucid, ntnlesc,
sporesc, mbogesc, iubesc.
Titlul include o metafor revelatorie, corola de minuni a lumii, care semnific ideea
cunoaterii luciferice. Corola de minuni a lumii, imagine a perfeciunii, a absolutului,
prin ideea de cerc, de ntreg, semnific misterele universale, iar rolul poetului este de
a adnci taina.
Incipitul reia titlul poeziei, aflndu-se ntr-o relaie de sens cu versurile care ncheie
arta poetic: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii [...] cci eu iubesc / i flori i
ochi i buze i morminte. Faptul c aceast art poetic ncepe cu pronumele
personal eu atrage atenia asupra ipostazei eului liric, care este un eu stihial,
exacerbat. nc din primul vers al poeziei se subliniaz poziia pe care o adopt
poetul n legtur cu misterele lumii, el refuznd s le cunoasc n mod raional, fapt
exprimat prin verbul la forma negativ nu strivesc. Ideea se menine pe parcursul
operei prin intermediul altor verbe semnificative: nu ucid, sporesc, mbogesc,
iubesc.
Prima secven ofer o definiie a creaiei, poezia nsemnnd pentru Blaga intuirea n
particular (eu nu strivesc) a universalului, a misterului. De asemenea, este
prezentat atitudinea poetic fa de acest mister, exprimat prin verbele la forma
negativ: nu strivesc, nu ucid. Eul liric refuz cunoaterea paradisiac, raional
(cu mintea) a misterului, care ar duce de fapt la dispariia acestuia. Drumul creaiei

pe care i-l alege este exprimat prin substantivul dublat de un adjectiv pronominal
posesiv (care exprim tocmai ideea de opiune): calea mea. Minunile corolei sunt
descrise prin patru metafore-simbol, care se refer la temele creaiei blagiene: n
flori, n ochi, pe buze ori morminte. Florile simbolizeaz viaa, efemeritatea, dar i
frumosul, ochii cunoaterea, contemplarea poetic a lumii, buzele iubirea, dar i
rostirea poetic, iar mormintele moartea, eternitatea, dou teme care au fost asociate
de toi poeii cu misterul datorit imposibilitii de a le cunoate integral.
A doua secven este construit pe relaia de opoziie dintre opiunea poetului i
opiunile altor scriitori n ceea ce privete revelarea misterului. Aceast opoziie
semnific de fapt antiteza dintre cele dou tipuri de cunoatere, paradisiac i
luciferic. Diferena dintre cele dou atitudini poetice este redat la nivelul textului de
ctre pronumele personal eu, adjectivul pronominal posesiv mea (lumina mea) i
adjectivul nehotrt altora (lumina altora). Metafora luminii, care este metafora
central a volumului Poemele luminii, simbolizeaz cunoaterea. Cele dou tipuri de
cunoatere sunt redate prin asocierea acestor elemente de opoziie cu verbe
sugestive care le pun i mai bine n eviden: Lumina altora / sugrum vraja
neptrunsului ascuns, n timp ce eul liric blagian sporete a lumii tain / [...] nu
micoreaz, ci tremurtoare / mrete i mai tare taina nopii.
Crezul poetic este reluat n ultima secven, aflat n relaie de simetrie cu prima.
Finalul are un rol conclusiv ( folosirea conjunciei cci nu este ntmpltoare), n
care poetul reia imaginea corolei alctuit din elementele misterului poetic: cci eu
iubesc / i flori i ochi i buze i morminte. Cunoaterea poetic este att un act de
contemplaie (aa cum reiese din ultimele dou versuri ale celei de a doua secvene:
se schimb-n ne-nelesuri i mai mari / sub ochii mei), ct i un act de iubire: cci
eu iubesc.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o art poetic
modern deoarce se pune problema relaiei dintre poet i lume i, mai ales, dintre
poet i creaie.

Ion-relatia dintre doua personaje-

Liviu Rebreanu este un prozator interbelic, creator al romanului realist obiectiv prin
apariia, n 1920, a romanului Ion; alturi de Camil Petrescu i Hortensia PapadatBengescu, G. Clinescu l consider un iniiator al romanului modern, pe lng Ion
remarcndu-se i alte capodopere ale romancierului precum Pdurea spnzurailor
(1922) sau Rscoala (1932).
Ion, protagonistul romanului, intruchipeaza tipologia taranului sarac nemultumit de
propia conditie sciala, pe care vrea sa si-o imbunatateasca. In societatea rurala a
satului Pripas, unde conditia sociala a individului este data de numarul de pogoane
de pamant detinute, Ion se simte marginalizat social. Si asta datorita faptului ca
detinul i-a harazit sa traiasca intr-o familie in care tatal a risipit zestrea sotiei. Destinul
prestabilit al protagonistului este surpins inca de la scena horei, printr-o secvanta de
perspectiva finalista, cand naratorul il surpinde pe Alexandru Glanetasul abandonat
ca un caine la usa bucatariei, sfiindu-se sa se amestece in vorba printre bocotanii
satului.
La polul opus al statutului social se situeaza Ana, fica bocotanului Vasile Baciu.
Femeia devine o tinta pentru Ion care profita de nevoia ei de tandrete si de afectiune
pentru a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu. Cele doua personaje par sa
reitereze destinul parintilor lor a caror casatoriei are la baza acelasi motiv al flacaului
sarac si al fetei bogate. Tatal lui Ion s-a casatorit cu Zenobia, o fata cu zestre, pe
care ulterior a risipit-o. Tatal Anei, Vasile Baciu, si-a luat o sotie bogata, a pastrat
averea, dar si-a pierdut nevasta. Asadar, in acest roman care porpune o viziune
traditionala, datele biografice ale celor doua personaje au rolul de a avertiza asupra
destinului lor prestabilit. Atat Ion cat si Ana vor incerca sa forteze limitele destinului
astfel sfarsind tragic.
Din punct de vedere psihologic, atat Ion cat si Ana reprezinta caractere slabe,
suspuse obsesiilor. Ion actioneaza obsesiv in dorita lui de a avea cat mai mult
pamant, in vreme ce Ana isi doreste obsesiv afectiunea lui Ion. Relatia dintre cele
doua personaje este una specifica intre manipulator si manipulat. Ion constientizeaza
nevoia fetei de afectiune si recurge la manipulare pentru a-si atinge scopul, acela de
a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. Orbita de dorinta de afectiune si de
protectie, Ana se lasa antrenata in jocul malefic a lui Ion.
Din punct de vedere moral, existenta celor doua personaje este situata inafara sferei
eticii. Ion este total imoral, pentru ca recurge la gesturi necinstite pentru a-si atinge
scopul: o lasa insarcinta pe Ana, facand-o de ras in fata satului, impingand-o in cele
din urma la spanzuratoare. Ana, la randul ei, poate fi considerata imorala avand in
vedere faptul ca a acceptat sa fie partasa la actul erotic inainte de casatorie. Cu toate
acestea, cele doua personaje pot fi absolvite partial de vina, daca avem in vedere ca
au actionat influentati din exterior. Ion a inceput sa-si puna in aplicare planul de

seducere a fetei bocotanului in urma unei vorbe aruncate in vant de Titu Herdelea
daca Vasile Baciu nu vrea sa ti-o dea de buna voie, trebuie sa-l obligi sa o faca. De
asemenea, Ana este influentata in gestul ei de catre Ion.
Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza inca de la scena horei, prezentata
inca din expozitiunea romanului. Desi o iubeste pe Florica, Ion alege sa o invite la joc
pe Ana. Apoi cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorba singuri, feriti de ochii
lumii. Prin stil indirect liber naratorul omniscient patrunde in gandurile protagonistului.
Cititorul observa ca Ion nu-si indreapta privirea spre ochii Anei ci ii surpinde doar
buzele care se misca lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu niste dinti albi ca laptele
si cu strungulita la mijloc. Faptul ca privirea Anei nu este inregistrata de protagonist
sugereaza faptul ca acesta nu are niciun interes sa cunoasca sufletul femeii. In
schimb ii apare in minte imaginea Floricai cu ochii albastrii ca cerul de primavara.
Aceasta secventa narativa reliefeaza relatia dintre cele doua personaje, faptul ca Ion
nu o iubeste pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasa,dar saraca.
Discursul narativ al romanului dezvolta o tematia rurala, aducand in prim plan
problematica pamantului in satul transilvanean, Pripas, de la inceutul sec al XX-lea.
In societatea rurala surpinsa de Rebreanu in roman pozitia sociala este data de
numarul de loturi de pamant detinute. De asemenea, intemeierea familiilor se realiza
pe criterii economice. Astfel, Ion renununta la iubirea pentru Florica cu scopul de a
pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu. Intr-un razboi al orgoliilor masculine, Ana
nu este decat o victima a desinului.
Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta pentru pamant in
satul Pripas. Protagonistul este raspunzator pentru toate conflictele majore prezente
in text: intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu, intre Ion si George Bulbuc
etc. Modernitatea romanului consta insa in surpinderea unui conflict interior, sufletul
protagonistului fiind scindat intre cele doua porniri contradictorii: Glasul pamantului
si Glasul iubirii.
Perspectiva narativa obiectiva, cu o vizune din darat ii apartine unui narator
omniscient, omniprezent si extradiegetic. Acest narator nu idealizeaza personajele,
nu intervine in existenta lor, lasandu-le sa evolueze spre deznodamant, dupa
nazuinte si slabiciuni. Omniscineta naratoriala se evidentiaza in scenele de
perspectiva finalista. De exemplu, imaginea drumului din incipit prefigureaza traseul
existential al protagonsitului, lafel cum imaginea mainilor sale pline cu lutul cleios ca
niste manusi de doliu avertizeaza asupra sfarsitului sau tragic. De asemenea,
imaginea carciumarului spanzurat averizeaza sfarsitul tragic al Anei.
In concluzie, prin Ion si Ana, personaje purtatoare de semnificatie al mesajului
transmis prin discursul narativ, scriitorul transilvanean si-a exprimat viziunea asupra
unei existente tragice, reseimtindu-se influente ale naturalismului

Ion-caracterizare-

Liviu Rebreanu este un prozator interbelic, creator al romanului realist obiectiv prin
apariia, n 1920, a romanului Ion; alturi de Camil Petrescu i Hortensia PapadatBengescu, G. Clinescu l consider un iniiator al romanului modern, pe lng Ion
remarcndu-se i alte capodopere ale romancierului precum Pdurea spnzurailor
(1922) sau Rscoala (1932).
Ion este personajul titular i central al romanului, dominnd toate celelalte personaje
care graviteaz in jurul lui Ana, Vasile Baciu, Florica, George.
Cele dou pri ale romanului Glasul pmntului i Glasul iubirii evideniaz
temele romanului, dar i cele dou femei din viaa personajului Ana i Florica,
reprezentnd cele dou obsesii ale acestuia: averea i iubirea.
Ion este un personaj complex ale crui trsturi sunt contradictorii: viclenie i
naivitate, gingie i brutalitate, insisten i cinism. El reprezint un personaj realist
tipic pentru o categorie social ranul srac care dorete pmnt. Personajul
realist este determinat social i are o psihologie complex, urmrit n evoluie.
La nceputul romanului i se constituie un portret favorabil. Dei srac, el este iute i
harnic, ca m-sa, iubind munca: Munca i era drag, orict ar fi fost de aspr, i
pmntul; pmntul i era drag ca ochii din cap. Lipsa pmntului apare ca o
nedreptate, iar dorina ptima de a l avea e motivat: Toat isteimea lui nu
pltete o ceap degerat, dac n-are i el pmnt mult, mult
Iste, silitor i cuminte, trezise simpatia nvtorului , a fost cel mai iubit elev al
nvtorului Herdelea, care mereu i-a btut capul Glanetaului s dea pe Ion la
coala cea mare din Armadia, s-l fac domn. Biatul ns renun la carte pentru
c se simea venic nsoit cu pmntul.
Flcii din sat l tiu impulsiv i violent, de aceea e respectat de acetia i temut de
lutarii care cnt la comanda lui.
Ion i urzete cu meticulozitate i pricepere planul seducerii Anei. Aadar, setea
pentru pmnt este trstura dominant a personalitii sale, fcnd din el un
personaj memorabil prin aceea c ntreaga sa energie este canalizat spre atingerea
scopului de a avea pmnt: "glasul pmntului ptrundea nvalnic n sufletul
flcului ca o chemare, copleindu-l." Alt dat, Ion exclam mptimit: "ct pmnt,
Doamne!."
Fa de Ana se dovedete viclean: o seduce, apoi se nstrineaz, iar cstoria o
stabilete Baciu cnd Ana era deja de rsul satului. Cnd trateaz problema zestrei
cu Vasile Baciu, Ion este "seme i cu nasul n vnt", sfidtor, contient c deine

controlul absolut asupra situaiei i c-l poate sili s-i dea pmntul la care atta
rvnise
Dup ce planul i reuete datorit "inteligenei ascuite, vicleniei procedurale i mai
ales voinei imense"(Lovinescu), Ion, ntr-un gest de adorare, srut pmntul, iar
faa "i zmbea cu o plcere nesfrit". Ion se vede "mare i puternic ca un uria din
basme care a biruit n lupte grele o ceat de balauri ngrozitori".
Odat obinut pmntul, setea de avuie se potolete. Brutalitatea fa de Ana e
nlocuit cu indiferen. Sinuciderea Anei i moartea copilului nu-i mustr contiina,
acetia reprezentnd doar garania pmnturilor, dovedind astfel, cinism. Acum
renvie patima pentru Florica.
Autocaracterizarea evideniaz frmntrile sufleteti prin monologul interior: M
moleesc ca o bab nroad. Parc n-a mai fi n stare s m scutur de calicieLas
c-i bun Anua! A fi o ntflea s dau cu piciorul norocului pentru nite vorbe.
Caracterizarea indirect se realizeaz prin faptele care evideniaz trsturile
personajului. Ion folosete un limbaj popular a sta cu minile-n sn, a da cu piciorul
norocului. Gesturile i mimica i trdeaz inteniile: Ion urmri din ochi pe Ana cteva
clipe. Avea ceva straniu n privire, parc nedumerire i un vicleug neprefcut.
Vestimentaia i reflect condiia social de ran, iar numele devine emblematic.
Comportamentul su reflect inteniile fa de celelalte personaje. La hor este
tandru: o strnge la piept pe Ana cu mai mult gingie, dar i mai prelung, dect
ceilali flci, apoi este batjocoritor, indiferent sau o lovete cu snge rece. Fa de
Vasile Baciu sau George Bulbuc adopt atitudini diferite n funcie de scopul urmrit:
pmntul sau femeia. Uneori e brutal chiar fa de tatl su pe care-l consider
vinovat pentru c i-a but averea.
Relaia fundamental se stabilete ntre protagonist i un personaj simbolic:
pmntul. Iubete pmntul mai presus de orice: Iubirea pmntului l-a stpnit de
mic copil De pe atunci i-a fost mai drag dect o mam. Renun la coal pentru
c-i era drag s fie venic nsoit cu pmntul. Renun la Florica, pe care o iubea,
pentru c toat fiina lui arde de dorul de avea pmnt mult, ct mai mult .
Pmntul apare n ipostaza de ibovnic: l cuprinse o poft slbatic s mbrieze
huma, s-o crmpoeasc n srutri. ntinse minile spre brazdele drepte,
zgrunuroase i umede.
Ion este un personaj romanesc memorabil, ipostaz a omului teluric, dar supus
destinului tragic de fi strivit de fore mai presus de voina lui nenfrnt: pmntul
stihie i legile nescrise ale satului tradiional.

Ion-tema si viziunea

Liviu Rebreanu este un prozator interbelic, creator al romanului realist obiectiv prin
apariia, n 1920, a romanului Ion; alturi de Camil Petrescu i Hortensia PapadatBengescu, G. Clinescu l consider un iniiator al romanului modern, pe lng Ion
remarcndu-se i alte capodopere ale romancierului precum Pdurea spnzurailor
(1922) sau Rscoala (1932).Ion de Liviu Rebreanu, opera publicata in anul 1920,
marcheaza un inceput de drum in istoria romanului romanesc modern. Opera lui Liviu
Rebreanu este o proza realist obiectiva care propune o viziune traditionala, fiind
vizibile si elemente de modernitate.
In primul rand, scriitorul isi propune o reflectare veridica, obiectiva a realitatii, asadar
o literatura de tip mimetic. Universul fictional imaginat de scriitor aduce in prim plan
satul transilvanean Pripas, la inceputul sec XX, un sat surprins in toate aspectele
sale caracteristice, astefel incat romanul Ion dobandeste aspecte de fresca sociala.
In al doilea rand caracterul realist al romanului se evidentiaza si la nivel tematic:
discursul narativ dezvolta tema rurala, problematica pamantului in satul transilvanean
de la inceputul secolului al XX-lea. De asemenea este surpinsa, in condormitate cu
viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii, tema destinului. Acestor teme li se
adauga cea a erosului, prin ipostaza protagonistului care are de ales intre Glasul
Pamantului si :Glasul Iubirii.
In aceeasi ordine de idei, autorul creeaza tipologii umane specifice prozei realiste.
Protagonistul, un taran sarac, nemultumit de conditia sa sociala incearca sa si-o
imbunatateasca recurgand la mijloace imorale, fapt care-l incadreaza in tipologia
parvenitului. Intr-o perioada in care literatura samanatorista idealiza taranul, Liviu
Rebreanu creeaza un personaj, prezentandu-l in adevarata lui realitate precara si
umila, fapt care-l apropie pe scriitorul transilvanean de naturalismul rus si cel francez.
Ba mai mult, protagonistul este surpins ca personaj complex, sufletul sa fiind macinat
intre chemarea inimii si cea a pamantului.
Nu in ultimul rand, pentru a creea iluzia vietii, trasatura specifica prozei realiste,
naratorul adopta a perspectiva narativa obiectiva, cu o viziune din darat. Pentru
prima data in literatura romana, Rebreanu atinge in romanul Ion cel mai inalt grad al
obictivitatii, fapt care l-a determinat pe critucul Eugen Lovinescu sa-l considere pe
Rebreanu ctitor al romanului romanesc modern. La nivelul limbajului se observa
optiunea scriitorului pentru stilul anticalofil.
O prima secventa narativa, semnificativa pentru tematica abordata poate fi
considerata cea a horei, surprinsa la inceputul discursului narativ. Mai intai, scena
horei arunca o lumina asupra vietii sociale rurale din satul Pripas. Este o societate
traditionala, de tip patriarhal, fapt sugerat de imaginea tinerelor fete si anevestelor
care asteapta sa le vina cheful barbatilor pentru a fi invitate la joc. In aceasta

societate a satului Pripas relatiile interumane sunt dictate de avere: primarul ii are
adunati in jurul sau doar pe taranii fruntasi, in vreme ce Alexandru Glanetasul sta
abandonat ca un caine la usa bucatariei
Jocul energic al dansatorilor evidentiaza bucuria si vitalitatea tinerilor aflati la
inceputul traseului lor existential. Alegerea lui Ion de a parasi, impreuna cu Ana, hora
poate sugerea intentia celor doi de a forta limitele unui destin prestabilit. Nu in cele
din urma, tema erosului este prefigurata tot de la scena horei. Ion alege sa o joace
pe Ana, fata urata, dar bogata, desi o iubeste pe Florica, fata frumoasa, dar saraca.
Scena nuntii taranesti a lui Ion cu Ana este semnificativa pentru viziunea despre
lume a autorului, in masura in care se observa amestecul de traditional si modern.
Nunta taraneasca este prezentata in premierea traditioala, dupa tipicului nuntilor
taranesti: ospatul tine trei zile, sunt prezenti calaretii care trag din pistoale, tinerii care
chiuie, jocul miresei etc. De la planul exterior, naratorul sondeaza in continuare
constiinta celor doi miri, recurgand la tehnica moderna a stilului indirect liber. Ana
devine din ce in ce mai constienta ca Ion nu o iubeste, incoltindu-i in minte tot mai
accentuat ideea mortii. De asemenea, Ion constientizeaza parca pentru prima data
ca, odata cu pamanturile lui Vasile Baciu, trebuie sa o ia de nevasta pe Ana care
asa impopotonata cum era acum ii parea si mai urata.
Conflictul principal este unul exterior si consta in lupta pentru pamant in satul
transilvanean Pripas. Discursul narativ dezvolta si conflicte secundare care-l au in
centru pe protagonist: conflictul intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu,
intre Ion si George Bulbuc etc.
Din punct de vedere compozitional, romanul Ion surpinde doua planuri narative,
diferite, dar care se intersecteaza: un plan urmareste viata si drama lui Ion, iar celalat
are in centru intelectualitatea satului. Trecerea de la un plan narativ la altul se
realizeaza prin alternanta. Scriitorul recurge la tehnica contra punctului pentru a
surpinde aceeasi ideatica in planuri diferite. Astfel cand in planul taranimii prezinta
nunta lui Ion cu Ana, in planul intelectualitatii este surpinsa nunta Laurei cu George
Pintea. De asemenea, cand in planul taranimii este dezvoltat conflictul dintre Ion si
Vasile Baciu, in planul intelectualitatii este surpins conflictul dintre preotul Belciuc si
familia de invatatori Herdelea.
In concluzie prin viziunea originala a scriitorului asupra lumii, prin modernitatea
constructiei protagonistului, prin gradul inalt de obiectivitatea, romanul Ion de Liviu
Rebreanu poate fi considerat un punct de referinta petru inceputurile modernitatii din
perioada interbelica.

U.N.D.D.I.N.D.R.-relatia dintre doua personajeAprut n 1930, romanul Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi de Camil
Petrescu ilustreaz preocuparea scriitorului de a experimenta noi modele i structuri
narative.
Romanul dezvolt dou teme principale iubirea i rzboiul. Tema iubirii este
susinut de evoluia cuplului tefan Gheorghidiu Ela, prezentat doar prin
reflectarea ei subiectiv, din perspectiva lui tefan Gheorghidiu, personajul narator
al romanului. Cunosctor al diferitelor teorii filosofice i tiinifice care circulau n
epoc, admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creeaz primul
personaj narator din literatura romn preocupat s neleag n ce const
diferena ntre realitate i autosugestie, ntre absolut i relativ.
Iubirea dintre Ela si Stefan ia natere sub semnul orgoliului. Chiar dac la nceput Ela
nu i plcea, tefan se simte, treptat, mgulit de interesul pe care i-l arat una dintre
cele mai frumoase studente de la Universitate. Personajul narator mrturisete c
orgoliul a jucat un rol important n constituirea relaiei lor: Orgoliul a constituit baza
viitoarei mele iubiri. Admiraia celor din jur este un alt factor care determin
creterea n intensitate a iubirii lui tefan: ncepusem totui s fiu mulumit fa de
admiraia pe care o avea toat lumea pentru mine, fiindc eram att de ptima iubit
de una dintre cele mai frumoase studente. Pasiunea se adncete n timp, iar faptul
c Ela triete o admiraie necondiionat pentru viitorul ei so contribuie la crearea
iluziei c relaia lor are o baz solid. Pentru tefan Gheorghidiu, iubirea nu poate fi
dect unic, absolut. Sentimentul pe care l triete n raport cu Ela devine raiunea
sa de a fi, modul de a se mplini n plan spiritual: s tulburi att de mistuitor o femeie
dorit de toi, s fii att de necesar unei existene, erau sentimente care m
adevereau n jocul intim al fiinei mele.
Motenirea de la unchiul Tache schimb ns cercul relaiilor celor doi. Lumea
monden, n care Ela se va integra perfect, este, pentru tefan, prilejul de a tri
suferine intense, provocate de gelozie. Dac n prima parte a relaiei lor iubirea st
sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul care domin devine gelozia. Antologic
pentru modul n care ia natere gelozia, printr-un complicat joc al autosugestiei, este
excursia la Odobeti, cnd Ela se comport ca o cochet, devenind din ce n ce mai
superficial: Trageam cu urechea, nervos, s prind crmpeie din convorbirile pe
care nevast-mea le avea cu domnul elegant de alturi de ea..
Relaiile dintre cei doi soi se modific radical, iar tensiunile, despririle i mpcrile
devin un mod de existen cotidian pn cnd tefan este concentrat, n preajma
intrrii Romniei n rzboi. Ela se mut la Cmpulung, pentru a fi mai aproape de el,
iar relaia lor pare s intre, din nou, pe un fga al normalitii. Chemat cu insisten
la Cmpulung, tefan obine cu greu permisia, dar descoper c Ela e interesat de
asigurarea viitorului ei n cazul morii lui pe front. Cnd l vede pe G. pe strad, e

convins c Ela l nal, dei nu are nicio dovad concret. Pentru Gheorghidiu,
eecul n iubire e un eec n planul cunoaterii. Analiza mecanismului psihologic al
erosului, semnificativ pentru toi eroii lui Camil Petrescu, este dublat de o
radiografie a tuturor conflictelor interioare. Personajul recunoate c e hipersensibil,
c nu poate fiina n limita canoanelor, dar nu accept ideea c realitatea propriei
contiine nu e valabil n plan exterior. Dei tefan Gheorghidiu este un analist lucid
al strilor sale interioare i al evenimentelor exterioare, el nu poate s se detaeze
de subiectivitatea pe care gelozia i orgoliul rnit i-o accentueaz.
Finalul romanului consemneaz desprirea definitiv de trecut a eroului, gest
caracteristic pentru personajele masculine camilpetresciene, care distrug o pasiune,
se sinucid, dar nu ucid. Ei tiu c eroarea se afl n propria contiin, i nu n
obiectele contiinei (Marian Popa ) Ultima noapte de dragoste pe care o petrece
alturi de Ela marcheaz nstrinarea definitiv de trecutul propriu i recunoaterea
eecului n planul cunoaterii: I-am scris c-i las absolut tot ce e n cas, de la
obiecte de pre la cri de la lucruri personale, la amintiri.
Relaia dintre tefan i Ela se dovedete mai mult o suit de conjecturi a celui
ndrgostit dect o situaie real; scena aciunii nu este una obiectiv, ci una
format din contiina naratorului. De aceea, evoluia relaiilor dinte cele dou
personaje este profund afectat de felul n care este perceput realitatea
nconjurtoare de contiina personajului narator. Dup Nicolae Manolescu,
evident, n roman, devine naivitatea personajului-narator. El se arat la nceput
entuziasmat de frumuseea i inteligena Elei, fericit de admiraia pe care ea o
strnete tuturor, pentru ca, dup cstorie, s descopere c soia lui e o prostu
cochet, interesat mai mult de escapade automobilistice cu prieteni dect de
filozofie n patul conjugal ( N. Manolescu ). De fapt, nu Ela se schimb, ci felul n
care o vede tefan.
Urmrind problematica relaiilor dintre dou personaje care triesc sentimente
complexe ntr-un complicat mecanism de analiz nfptuit de un personaj narator
cu o structur sufleteasc unic i original, romanul lui Camil Petrescu ilustreaz,
ntr-o manier original, ideea universalitii unor triri. Atribuite unor personaje
fictive, sentimentele evideniate de povestea att de complicat dobndesc o
pronunat not de autenticitate, prin tehnica narativ folosit de autor, care i
permite cititorului accesul la cele mai profunde triri ale eroilor.

Testament-comentariu
Poezia Testament face parte din volumul Cuvinte potrivite i este o art poetic
modern. Fiind prima poezie din volumul de debut al autorului, ea a fost considerat
un manifest literar care sintetizeaz ideile din ntregul volum. Ca i Octavian Goga n
poezia Rugciune, Arghezi i exprim opinia despre menirea literaturii i despre rolul
poetului n societate.
Tema poeziei este creaia literar vzut sub dou ipostaze: ca meteug, punnduse accentul pe efortul creator al poetului, i ca motenire, creaie transmis urmailor
ca dovad i ca mijloc de cunoatere.
Poezia este scris sub forma unui monolog sau dialog imaginar adresat de tat
unui fiu spiritual cruia i este lsat drept motenire cartea, care simbolizeaz de
fapt creaia, opera literar. Dei este structurat sub aceast formul, nu apare a
doua instan, lirismul fiind unul de tip subiectiv. Eul liric i transmite n mod direct
atitudinile, fapt subliniat i de mrcile lingvistice ale subiectivitii, cum ar fi
pronumele personale: eu, mine, adjectivele pronominale posesive: mei, mea,
noastr i verbele la persoana I: am ivit, am prefcut, fcui, am preschimbat,
am luat, am pus.
Titlul face trimitere la Biblie, la Vechiul i Noul Testament deoarece motenirea pe
care o las eul liric urmailor este una spiritual. Testamentul este unul simbolic n
care beneficiarii sunt att cititorii, ct i ceilali poei care se vor inspira din ideile
transmise.
Poezia este strucuturat n ase strofe care au un numr inegal de versuri i sunt
construite n jurul elementului central, metafora carte (care reprezitn astfel i un
element de recuren). Termenul are n fiecare strof o alt semnificaie: acumulare
spiritual ca oper: un nume adunat pe-o carte, treapt, legtur spiritual ntre
strmoi i urmai: Cartea mea-i fiule, o treapt, carte de cpti pentru istoria unui
popor: Ea e hrisovul vostru cel dinti, dovad a efortului creator al autorului: Eu am
ivit cuvinte potrivite, Slova de foc i slova furit, martor al suferinei poporului,
martor al istoriei naionale: Durerea noastr surd i amar / O grmdii pe-o
singur vioar. Fiind o art poetic, accentul nu se pune doar pe semnificaiile
poeziei i rolul acesteia, ci i pe rolul poetului. Acesta este surprins n ipostaza de
meteugar, artizan, care i caut sursele de inspiraie i mijloacele artistice,
transformnd socialul n estetic: am ivit cuvinte potrivite, frmntate mii de
sptmni, / Le-am prefcut n versuri i-n icoane. / Fcui din zdrene muguri i
coroane. / Veninul strns l-am preschimbat n miere. etc.
Incipitul este formulat ca o adresare direct a eului liric ctre un fiu spiritual prin
intermediul creia i las motenire un nume adunat pe-o carte, simbol pentru
creaia poetic i implicit pentru poet. Adresarea direct se realizeaz prin

intermediul vocativului fiule, care reprezint orice cititor potenial, poetul devenind n
mod simbolic un tat.
n strofa a doua este prezentat o alt ipostaz a crii, ea cptnd o semnificaie
sacr divin. Cartea devine un document important, o carte de cpti asemntoare
Bibliei: Ea e hrisovul vostru cel dinti.
n a treia strof poezia se materializeaz, se transform ntr-o lume obiectual. Ideea
esenial a acestei secvene este transformarea elementelor concrete, care
reprezint socialul, n elemente estetice. Realitatea material capt prin intermediul
poetului valoare spiritual. Ipostaza poetului ca meteugar este subliniat prin
intermediul verbelor la persoana I (am ivit, am prefcut, am preschimbat) i al
elementelor de opoziie. Efortul creativ este redat prin intermediul elementelor aflate
n opoziie, sapa, brazda, care reprezint munca fizic a ranilor, i condei,
climar care descriu munca intelectual a poetului.
Strofa a patra prezint n continuare imaginea poeziei ca meteug, dar i imaginea
ca posibilitate de a exprima revolta social: Am luat ocara, i torcnd uure / Am
pus-o cnd s-mbie, cnd s-njure. Poetul are puterea de exprima att imagini
sensibile (s-mbie), ct i imagini care descriu rul (s-njure), poezia putnd avea
i un rol estetic, dar i unul moralizator.
n strofa a cincea se reia ideea transfigurrii socialului n estetic prin faptul c
durerea, revolta social sunt transformate n poezie, simbolizat prin substantivul
vioar: Durerea noastr surd i amar / O grmdii pe-o singur vioar. Este
reluat i ideea c poezia este un instrument de lupt social: Pe care ascultnd-o a
jucat / Stpnul, ca un ap njunghiat., dar i un mijloc de rzbunare a suferinei
naintailor: Biciul rbdat se-ntoarce n cuvinte / i izbvete-ncet pedepsitor /
Odrasla vie-a crimei tuturor.
Ultima strof subliniaz ideea c poezia este n primul rnd meteug, sintetiznd
astfel crezul poetic al artistului. Muza, simbolizat n poezie de domni este
depit de meteug, poezia modern fiind o expresie a efortului creativ, nu o surs
a inspiraiei: ntins lene pe canapea, / Domnia sufer n cartea mea. Aceast
condiie a poziei moderne este dual ns, fapt subliniat de opoziia dintre slova de
foc (cuvntul inspirat, de surs divin) i slova furit (cuvntul elaborat,
meteugit de poet): Slova de foc i slova furit / mrechiate-n carte se mrit, /
ca fierul cald mbriat n clete.
Testament este o art poetic modern care conine numeroase elemente specifice
curentului literar modern: poezia se afl ntr-o continu cutare a limbajului care s
exprime cel mai bine frmntrile eului liric, introduce elemente care in de estetica
urtului, ncalc conveniile prozodice (strofele au un numr variabil de versuri),
limbajul este caracterizat prin ambiguitate i expresivitate, cuvintele capt noi
semnificaii i sunt alese din toate registrele stilistice.

Riga Crypto si lapona Enigel-comentariuPoezia Riga Crypto i lapona Enigel face parte din volum Joc secund, publicat n
anul 1930. Asemnarea cu alt poem alegoric al literaturii romne, Luceafrul de
Mihai Eminescu, este evident. Autorul nsui i intituleaz opera un Luceafr
ntors. Ambele poezii trateaz aceeai tem, a iubirii imposibile i a incompatibilitii
dintre dou fiine care aparin de lumi diferite.
Titlul baladei este construit pe ideea cuplului, dar n acest caz acesta nu se
ntregete datorit incompatibilitii dintre cei doi eroi, care fac parte din regnuri
diferite. Fiecare se afl pe o treapt superioar n propria lume, dar povestea de
dragoste este imposibil mai ales datorit aspiraiilor fiecruia.
Poezia este structurat n dou pri, fiecare dintre ele reprezentnd cte o nunt. Se
mprumut formula narativ specific genului epic, i anume povestirea n ram.
Prima nunt este una posibil, care s-a realizat deja i are rolul unui cadru pentru
nunta fantastic, aceasta avnd un final nedorit, riga Crypto fiind nevoit s accepte
cstoria cu mslaria-mireas.
Prima parte cuprinde primele patru strofe care au rolul de prolog al baladei i
reprezint dialogul menestrelului cu nuntaul frunta.. Se face trimiterea spre un
timp mitic, spre Evul Mediu, prin adresarea direct ctre cel care va rosti povestea
tragic a laponei Enigel i a lui riga Crypto: Menestrel trist, Mult ndrtnic
menestrel. Sintagma acum o var presupune o plasare temporal, dar ea nu face
dect s plaseze mai mult n imprecis momentul rostirii, n aceeai situaie fiind i
adverbul azi. n cea de-a doua parte, povestea este proiectat tot n trecut, dar ntrun timp nedeterminat n raport cu momentul rostirii, fapt subliniat i de folosirea
imperfectelor: mprea, brfeau, ieeau, nu voia, tria etc.
A doua parte conine povestea propriu-zis dintre riga Crypto i lapona Enigel i este
realizat din mai multe secvene poetice: portretul i descrierea mpriei regelui
ciupercilor (strofele 5-7), portretul i descrierea mediului n care triete lapona
Enigel (strofele 8 i 9), ntlnirea n vis a celor doi (strofa 10), cele trei chemri ale
rigi i primele dou refuzuri ale laponei (strofele 11-15), refuzul categoric al laponei
i relevarea simbolului solar dup care i ghideaz existena (strofele 16-20),
ncheierea ntlnirii dintre cei doi (strofele 21 i 22), pedepsirea lui Crypto din final
(strofele 23-27).
n prima secven sunt prezentate personajele: n lumea lui, Crypto este un ales, are
un statut superior: Des cercetat de pdurei / n pat de ru i-n hum uns, /
mprea peste burei / Crai Crypto, inim ascuns. Dei admirat, are parte i de
adversiti: este considerat sterp i nrva de celelalte plante ale pdurii care nu
neleg de ce el nu i accept condiia de ciuperc i ncearc s o depeasc.

n drumul ei spre sud, lapona mic, linitit Enigel este rugat de ctre regele
ciupercilor s rmn alturi de el n lumea umed i rcoroas a plantelor pdurii.
ntlnirea celor doi se realizeaz n lumea visului, acest motiv fcnd din nou
trimitere la poemul Luceafrul. Regele ciupercilor ncearc s o ademeneasc n
lumea lui prin intermediul a trei chemri. Valoarea de descntec i de incantaie a
celor trei chemri, precum i mpletirea limbajului popular cu cel literar (iac, ie
dragi, puiac, te frngi, somn fraged, lam de blestem), subliniaz i mai mult
caracterul de balad al poeziei.
n prima chemare riga Crypto o mbie pe lapon cu dulcea i cu fragi, elemente
definitorii pentru mediul vegetal din care provine. Darul lui este refuzat categoric de
Enigel i exprim aspiraia ei spre Soare: - Rig spn, de la sn, / Mulumesc
Dumitale. / Eu m duc s culeg / Fragii fragezi, mai la vale.
n a doua chemare ndrgostitul merge i mai departe propunndu-i sacrificiul de
sine: Dac pleci s culegi, / ncepi, rogu-te cu mine.. Lapona neleapt l refuz i
de data aceasta, artndu-i motivele pentru care nuntirea lor este imposibil: Crypto
este umed i plpnd i este sftuit s atepte s se coac: Team mi-e, te frngi
curnd, / Las. Ateapt de te coace. Opoziia copt / necopt se refer de fapt la
opoziia soare / umbr, care subliniaz de fapt relaia fiecruia cu universul,
incompatibilitatea peste care niciunul dintre ei nu poate trece fr s se piard pe
sine. Crypto se teme de lumina soarelui: de soare, / Visuri sute, de mcel, / M
despart. E rou, mare, / Pete are fel de fel, n timp ce lapona aspir spre acesta: C
dac-n iarn sunt fcut, / i ursul alb mi-e vrul drept, / din umbra deas, desfcut,
/ M-nchin la soarele-nelept. .
Ultima ncercare pe care o face riga este urmat de un refuz i mai categoric. Fiina
superioar i d seama c iubirea lor nu este posibil i c opoziia dintre soare i
ntuneric, dintre raiune i instinct nu va putea fi niciodat anulat: La soare, roata se
mrete; / La umbr numai carnea crete. Refuzul laponei este fatal pentru rig
deoarece puterea descntecului se ntoarce asupra lui, atributele lumii pe care Enigel
o alege se ntorc asupra lui.

Enigma Otiliei-caracterizare-

Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei a produs un adevarat soc in epoca


deoarece propunea o formula romanesca care intorcea literatura cu 100 de ani in
urma. Inclinatia romanului catre realismul clasic este explicata de autor prin faptul ca
romanii, in marea lor majoritate, erau analfabeti.
Otilia Mrculescu este cel mai modern personaj al romanului, prezen complex i
enigmatic, n continu devenire, nscriindu-se n eternul feminin i n clip (C.
Ciopraga). Despre Otilia autorul afirm: Otilia este eroina mea liric, proiecia
mea n afar, o imagine lunar i feminin Otilia este oglinda mea de argint (G
Clinescu).
Este unul dintre personajele feminine cele mai complexe ale literaturii noastre,
prezen memorabil, cu un farmec inefabil, amestec de candoare i rafimanent, de
copilrie i maturitate, de capriciu i devotament, de incontien i luciditate. Fata pe
care prozatorul o descrie astfel: capul prelung i tnr, ncrcat cu bucle, cznd pe
umeri nsumeaz toate crizele i contradiciile, toate neputinele i victoriile omului
modern. Scriitorul nsui o definete drept exuberant i reflexiv, cult, nebunatic,
serioas, furtunoas, meditativ, muzicant.
Modalitatea de introducere n aciune a eroinei este portretul fizic expozitiv.
Trsturile fizice ale tinerei se dezvluie treptat: la nceput, prin perspectiva lui Felix:
capul prelung i tnr, ncrcat cu bucle, cznd pe umeri, apoi Fata prea sa aib
optseprezece nousprezece ani. Faa mslinie, cu nasul mic i ochi foarte albatri,
arta i mai copilroas ntre bucle i gulerul de dantel.
Biografia eroinei este singular i enigmatic. Rmas orfan, fata l are drept tutore
legal pe Costache Giurgiuveanu, care dorete s o nfieze, dar amn mplinirea
acestei decizii. Dei iubit de mo Costache, de Pascalopol i de Felix, Otilia are un
statut social precar; ea triete drama singurtii i a incertitudinii viitorului. Dup
moartea lui Giurgiuveanu, va fi alungat din cas de Aglae i va accepta protecia lui
Pascalopol, cruia i devine soie.
Procesul devenirii eroinei este urmrit nu att din perspectiva auctorial, ct din
perspectiva nemediat a faptelor, a comportamentului, a vorbirii i a gndirii
personajului. Comportamentul fetei este contradictoriu, derutant. Neconformista
adolescent pare capricioas, instabil, lund decizii care dezarmeaz. Acestea
ascund ns maturitate, o judecat de mare subtilitate, o just apreciere a
circumstanelor i a oamenilor, o intuiie remarcabil. Sub aparena frivolitii, a
cochetriei, a mirajului luxului i exoticului se disimuleaz convingerea ferm a
eroinei c, ntr-o lume a brbailor, o fat fr zestre nu-i poate afla un loc accesibil
dect prin lumina frumuseii, a tinereii, a spiritului i sensibilitii. Cu o intuiie
infailibil, Otilia se comport adecvat fiecrei situaii, fiecrui om: este copilroas i

nebunatic alturi de Pascalopol,tandr i protectoare cu Felix, vesel, grijulie


generoas cu mo Costache, dar ironic i distant fa de clanul Tulea. Astfel se
explic diferenele de percepie a celor din jur n legtur cu acest personaj.
Relativizarea personajului se realizeaz prin nsumarea unor perspective multiple
divergente asupra Otiliei. Pentru Giurgiuveanu, ea este fe-fe-tia, Otilicasa cea
scump, care i lumineaz btrneea i singurtatea. Pentru Pascalopol este tnra
strlucitoare, cu suflet capricios de artist dezinteresat de latura practic a vieii,
avnd ns nevoie de a fi protejat. Pentru Felix, este o fat deteapt care tie s
se descurce n via Pentru Aglae i Aurica este o stricat. Otilia ns se judec cu
luciditate, descoperindu-i structura dilematic. Eu sunt o zpcit, nu tiu ce
vreau, noi, fetele, suntem mediocre i singurul merit este acela c-mi dau seama de
asta.
Perspectiva morii lui Costache Giurgiuveanu pare s pun capt oscilaiei Otiliei
ntre Felix i Pascalopol, grbind alegerea. Dorina ei de a fi protejat Nu m
pricep la nimic, papa nu mi-a dat nicio experien se adaug percepiei acute
asupra curgerii timpului, care o apas prin gndul obsesiv al mbtrnirii i al unui
sfrit pretimpuriu: noi nu trin dect cinci-ase ani! Pe urm am s capt
cearcne la ochi, zbrcituri pe obraz. Pe Felix l iubete i se poate bizui pe
devoiunea lui, dar, fiind, ca i ea, lipsit de experiena vieii, nu-i poate oferi ocrotirea
necesar. n afar de asta, seriozitatea preocuprilor lui o sperie. De aceea se
ndreapt ctre Pascalopol singurul care o poate apra de ostilitatea familiei i de
obsesia mbtrnirii, i care-i cunoate dorina funciar de libertate i de trire
maxim a vieii.
Rezumat n epilog, destinul Otiliei las din nou loc de ambiguiti. Peste ani, Felix l
ntlnete ntmpltor pe Pascalopol care i arat o fotografie a unei doamne foarte
picante, gen actri ntreinut, i un brbat exotic, cu floare la butonier. Tulburat,
Felix nu recunoate imediat trsturile fetei: un aer de platitudine feminin stingea
totul. Aflm c Otilia s-a desprit de Pascalopol, cstorindu-se cu un conte
argentinian. A fost o fat delicioas, dar ciudat. Pentru mine e o enigm,
subliniaz Pascalopol.
Relativizarea i problematizarea eroinei ca i indeterminarea ei sunt procedee
moderne prin care se sugereaz eternul feminin : Motivul oglinzilor mobile din
camera fetei, interiorul descris detaliat cu funcie de caracterizare i motivul celor trei
fotografii sugernd mobilitatea psihic i continua devenire a eroinei. ntr-o lume a
parveniilor, Otilia reprezint spiritul boem, artista.
i prin arta construirii personajelor, ca i prin arta narativ, prin stilul intelectualizat,
adecvat mediului citadin cruia i aparin eroii, romanul clinescian i demonstreaz
virtuile de sintez estetic, constituind o izbnd a prozei romneti interbelice.

Enigma Otiliei-relatia dintre doua personaje-

Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei a produs un adevarat soc in epoca


deoarece propunea o formula romanesca care intorcea literatura cu 100 de ani in
urma. Inclinatia romanului catre realismul clasic este explicata de autor prin faptul ca
romanii, in marea lor majoritate, erau analfabeti.
Aciunea este structurat in douzeci de capitole, romanul fiind construit pe mai
multe planuri narative, corespunznd principalelor conflicte ale nucleului epic. Un
plan urmrete lupta dus de clanul Tulea pentru obinerea motenirii lui Costache
Giurgiuveanu i pentru nlturarea Otiliei Mrculescu. Al doilea plan prezint
destinul tnrului Felix Sima care, rmas orfan, vine la Bucureti pentru a studia
medicina, locuiete la tutorele lui i triete iubirea adolescentin pentru Otilia.
Vartejul banului determina evolutia tuturor personajelor din roman, exceptie facand
cuplul Felix Otilia, pentru care existenta impune un alt set de valori.
Actiunea romanului e plasata in anul 1909, cand un tanar de vreo 18 ani, imbracat
in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind dinspre strada Sfintilor Apostoli,
cu un soi de valiza in mana. Acesta este tanarul Felix Sima, unul dintre personajele
centrale ale romanului, martorul si totodata personajul reflector al unei lumi aflate in
pragul decaderii, care se leapada usor de legile moralitatii.
Evolutia personajelor este in mare parte legata de problema mostenirii, care face si
desface relatiile intre protagonisti. Singurii care par sa se sustraga acestui mediu
decazut sunt Felix si Otilia. In casa batranului Costache Giurgiuveanu, tanarul
intelectual in devenire cunoaste experienta primei sale iubiri pentru Otilia.
Sa observam ca evolutia cuplului Felix Otilia este una interesanta, cel putin sub
raportul aspiratiilor celor doi: Felix isi doreste deopotriva implinirea profesionala si pe
cea sentimentala, in timp ce Otilia isi doreste eliberarea dintr-o lume in care se simte
captiva si careia nu i se poate supune. Intre cei doi se naste o frumoasa poveste de
iubire, pusa pe seama varstei dar si a situatiei lor sociale, de orfani. Otilia are fa de
Felix atitudini parintesti, se preocupa de sanatatea si de devenirea profesionala a
acestuia. Acesta la randul sau vede in Otilia afectiunea maternala de care a fost
privat inca din copilarie : intelegi ca am gasit in tine tot ce mi-a lipsit in copilarie.
Incetul cu incetul, aceasta afectiune parentala lasa locul unei pasiuni fara precedent
in viata celor doi, care se bazeaza indirect pe o incongruen caracterologica,
derivata din modul diferit al acestora de a intelege viata.
Pentru Felix, evolutia iubirii pentru Otilia este evolutia propriului eu. Nu intamplator,
romanul se deschide si se inchide cu aceeasi imagine a tanarului Felix, surprins in
doua etape ontologice distincte, adolescenta si maturitate. La inceput, Felix este un
tanar inocent, care poposeste in casa lui Giurgiuveanu pentru a studia medicina. La

inceput, Otilia are un comportament bizar, amestec de seriozitate si senzualitate,


maturitate si inocen, care supara mintea clara, lucida a tanarului. Felix nu
manifesta decat o simpla simpatie pentru Otilia pe care oricum nu o intelege
generata de faptul ca fata ii permite intruziunea nefireasca in universul ei, lasand la o
parte pudoarea. Ca sora, Otilia ii vorbeste despre sine lipsita de prejudecati, in timp
ce, ca iubita, este invaluita in mister.
In secventa narativa in care Felix intra in camera Otiliei, dezordinea il atrage,
conducandu-l catre un univers spiritual al ascunzisului feminin, potrivit cuvintelor
autorului. Intrarea in spatiul labirintic al Otiliei marcheaza inceputul unui traseu afectiv
sinuos, la capatul caruia cei doi se redescopera Felix matur, Otilia independenta.
Atractia fata de Otilia il dezamageste, caci nu reuseste sa o inteleaga, fata are
schimbari bruste de atitudine, pe care mintea rationala a lui Felix nu le poate
accepta.
Pe masura ce Felix se apropie de ea, Otilia se ascunde si isi ascunde trairile,
cateodata ea ii marturiseste lui Felix ca se simte trista, iar alta data isi mainfesta
personalitatea controversata, debordand de viata si energie. Felix este mult prea
conservator si lucid pentru a putea satisface vreodata nevoia spirituala a Otiliei de a
trai viata nebuneste. In momentul constientizarii acestui fapt, Otilia isi descatuseaza
spiritul si dispare fara urma din viata lui Felix. Plecarea la Paris cu Pascalopol este
gestul final al femeii care intelege ca iubirea nu-i poate lega fiinta.
Cuplul Otilia-Felix aduce in prim-plan doua tipuri umane distincte, care au in comun
nu doar sensibilitatea, ci si forta interioara de a renaste prin iubire in spiritul propriului
eu. Felix este tipul intelectualului superior, pragmatic si echilibrat, care isi gaseste
implinirea afectiva in institutia maritala si implinirea profesionala intr-o cariera
stralucita, iar Otilia tipul femeii zglobii, vesele, dornice de afectiune, amestec de
superficialitate si profunzime, care isi gaseste implinirea intr-o viata aventuriera, intr-o
cariera de artista, in care poate juca si schima rolurile fara a afecta pe celalalt si fara
a fi nevoita sa renunte la sine.
Cuplul Felix-Otilia cunoaste o evolutie de scurta durata, dar completa si complexa,
iubirea lor trecand prin prietenie, erotism si afectiune parinteasca, etape traite cu
intensitate, care ii conduc catre destinul propriu si catre redescoperirea in celalalt a
imaginii sinelui.

Enigma Otiliei-tema si viziunea-

Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei a produs un adevarat soc in epoca


deoarece propunea o formula romanesca care intorcea literatura cu 100 de ani in
urma. Inclinatia romanului catre realismul clasic este explicata de autor prin faptul ca
romanii, in marea lor majoritate, erau analfabeti.
Tema romanului este balzacian: viaa burgheziei bucuretene de la nceputul
secolului XX sub strictul determinism social-economic. Vin s ntreasc intenia
balzacian tema paternitii i cea a motenirii.
n centrul romanului st istoria unei moteniri i lupta pentru navuire, pentru
urcarea scrii sociale imprim aciunilor principalul sens. Unii dintre eroi nainteaz
ctre mobilurile vieii lor cu acea ncordare a voinei tipic balzacian care-i nscrie n
familia lui Rastignac, ca pe Stnic Raiu, sau a lui Gobseck, ca pe mo Costache
Giurgiuveanu.Conflictul romanului se bazeaz pe relaiile dintre dou familii nrudite
(Giurgiuveanu i Tulea). Istoria unei moteniri include dou conflicte succesorale:
primul este iscat n jurul averii lui mo Costache (adversitatea manifestat de Aglae
mpotriva orfanei Otilia), al doilea destram familia Tulea (interesul lui Stnic pentru
averea btrnului). Conflictul erotic privete rivalitatea adolescentului Felix i a
maturului Pascalopol la mna Otiliei.
n centrul crii stau doi orfani. Soarta lor urmeaz s se decid n funcie de
determinantele materiale imediate ale paternitii. Ce situaie li s-a lsat, ce protecie,
aceasta urmeaz s analizeze romanul. n cadrul schemei universale a paternitii i
a implicaiilor ei sociale judec autorul lumea burghez urmrind cine sunt prinii
Otiliei, cum i ndeplinesc rolul de suplinire cu care-i nvestete societatea, ce reacii
revelatorii au caracterele lor n aceste posturi.
Tema i viziunea despre lume se reflect n romanul clinescian i n atitudinea fa
de personajul feminin. S-a vorbit mult despre titlul romanului i a fost pus n legtur
cu modul n care se raporteaz Felix i Pascalopol la comportamentul Otiliei; n
principiu, critica literar este de acord c romanul transfigureaz feminitatea
misterioas, adic ieit de sub imperiul canoanelor, eliberat de prejudeci,
nealterat de tutela patern sau de o educaie rigid.
O explicaie d Clinescu nsui: Otilia, cei inteligeni vor fi observat, nu este
personajul principal. Felix i Otilia sunt acolo n calitate de victime i de termeni
angelici de comparaie. Voisem s numesc cartea Prinii Otiliei, dar editorului i s-a
prut mai sonor Enigma Otiliei []. Dac am pus acest titlu [] e pentru a sugera
procesele unei vrste.Nu Otilia are vreo enigm, ci Felix crede c le are. Pentru orice
tnr de douzeci de ani, enigmatic va fi n veci fata care l va respinge dndu-i
totui dovezi de afeciune. Iraionalitatea Otiliei supr mintea clar, finalist a lui
Felix. Apoi Otilia, fr interes material propriu-zis, arat afeciune pentru Pascalopol.

Autorul narator nu mai este, ca la Balzac, creator de via, ci comentator al ei, i nc


unul cu competen arhitectural, muzical, plastic, psihologic, sociologic,
estetic. El se substituie permanent personajului n receptarea realitii.
Modernitatea romanului nu ine ns numai de caracterul su de Satiricon modern, ci
i de aplecarea lui Clinescu asupra psihologiilor incerte, enigmatice, cu rsturnri
brute i reacii derutante, cum e psihologia Otiliei. Apar n roman firi anxioase, silite
de mediul social s-i organizeze existena ntr-o permanent defensiv, firi rmase
pn la urm neconstituite, ntr-o stare de proces.
Modern se poate spune c e i interesul pentru fenomene psihologice cercetate nc
insuficient sub raport literar, ca dezagregarea personalitii, alienarea, dedublarea
contiinei etc. Cazul lui Simion Tulea e astfel introdus n roman i lrgit prin
implicaii ereditare la cazurile Aurica i Titi.
Clinescu folosete i tehica modern a relativizrii imaginii prin rsfrngerea ei n
mai multe oglinzi cu unghiuri de inciden variat, ca n romanele lui Camil Petrescu.
Apar n carte, de fapt, mai multe Otilii. Una copilroas, tandr, lilial, a lui Felix, alta
capricioas, atras de lux i avnd nevoie de protecie, a lui Pascalopol; o a treia fefetiaplin de tact a lui mo Costache; n sfrit, cea de-a patra :zpcit,
dezmat, strin, de care vorbete Aglae.
Tulburtor e c toate imaginile eroinei se in i pstreaz ntre ele ceva comun
datorit naturii contradictorii a sufletului feminin.
n Enigma Otiliei exist ns i a treia fa a romancierului. Un gust enorm de
transfigurare poetic a realitii, de aglutinare i proiectare a formelor ei n plan
fantastic trdeaz un Clinescu romantic.
Descriind Brganul, cu sentimentul grandiosului, romancierul proiecteaz lucrurile
pe un fond mitic, fabulos.
Triesc aadar n G.Clinescu un clasic, un romantic, un balzacian, un romancier de
extrem modernitate. Intelectualul rafinat stabilete cu mari intuiii limitele tuturor
formulelor artistice i relativitatea lor estetic, ceea ce ngduie aceast original
sintez.

Hanu Ancutei-caracterizare-

Publicat in 1928, Hanul Ancutei este o scriere de maturitate artistica, inaugurand


seria capodoperelor sadoveniene.Iapa lui Voda face parte din volumul Hanu
Ancutei.Mihail Sadoveanu recurge in acest volum la tehnica literara numita povestire
in rama sau povestire in povestire, deoarece in cadrul firului epic al volumului intervin
istorisiri relatate de fiecare data de alt oaspete, adica un alt narator venit la Hanul
Ancutei.
Iapa lui Voda este o snoava si se afla in deschiderea volumului de noua povestiri,
Hanu Ancute, scris de Mihail Sadoveanu.
Comisul Ionita este personajul principal al acestei povestiri, dar este si un personaj
permanent al intregului volum Hanu Ancutei, realizand unitatea acestuia, deoarece
el este prezent in toate povestirile indemnand oaspetii sa-si aminteasca intamplari
extraordinare, petrecute demult in tara Moldovei.
Personaj comun celor doua planuri narative din Iapa lui Voda, comisul Ionita este
personaj, narator deoarece a participat direct la intamplarile relatate.
Personajul este caracterizat in mod direct de narator si de el insusi
(autocaracterizare) si un mod indirect prin faptele sale, limbajul si modul de a gandi.
Personajul este prezentat in mod direct de narator in primul plan al naratiunii,
exprimandu-si admiratia fata de comisul Ionita si subliniind ideea ca acesta este o
personalitate des intalnita la han statea stalp acolo, , un razes strain care mie imi
era drag foarte. Razesul se incadreaza perfect in atmosfera de basm, de veselie a
hanului, creand in jurul sau placerea de a vorbi, de a povesti de a se spune lucruri
nemaiauzite petrecute, candva, demult se lua la intrecere pana si cu mos Leonte la
talcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea asta. Se subliniaza astfel parerea ca Ionita
comisul are o vasta experienta de viata care-l face atot stiutor, care constituie
principalul imbold spre destainuire, avand o adevarata pasiune pentru a spune si a
asculta povesti. Naratorul realizeaza portretul fizic al comisului Ionita, care sugereaza
hotararea, asprimea firii si destinul zbuciumat al personajului era un om nalt, carunt,
cu fata uscata si adanc brazdata.
Comisul Ionita este mandru de originea sa de razes de la Draganesti, din tinutul
Sucevei, dupa cum o afirma in fata boierului care povesteste la Hanul Ancutei.
Dupa ce termina de povestit intamplarea din vremea tineretii lui, Voda Sturza i-a
facut dreptate comisului Ionita le spune celor adunati in jurul focului: dupa asta puteti
cunoaste ce fel de om sunt eu!.
Portretul moral reiese din intamplarea relatata despre Voda Sturza si iapa la care
acesta s-a uitat cu uimire.

Mandru si orgolios comisul reactioneaza imediat cand este ironizat cu privire la calul
sau pintenog de trei picioare; striga razasul zbarlindu-si mustata tusinata. Inzestrat
cu harul povestiri, el reuseste sa atraga atentia oaspetilor care il asculta cu barbiile
inaltate si cu ochii rotunzi.
O trasatura dominanta a comisului Ionita este dorinta de dreptate si de adevar. El
insusi afirma atunci cand este intampinat de ofiterul cel tinerel: s-am venit la
Voda, insetat dupa dreptate ca cerbul dupa apa de izvor. Aceasta comparatie
populara arata dorinta arzatoare a lui Ionita de a se face dreptate neamului sau si de
a nu lasa mostenire copiilor lui neintelegerile cu dusmanii care au colti lungi si
ascutiti.
Hotarat, razesul nu se da inlaturi sa lupte chiar cu un corb mare boieresc. Inteligent
si curajos, dupa ce a fost pe la multe divanuri de judecata, nu exista sa, nu apeleze,
ca ultima solutie la judecata lui Voda. Cinstit si corect, comisul aduna si aduce cu el
toate documentele doveditoare asupra pamantului mostenit de la parintele sau,
dascalul Ioan.
Increzator in puterea dreptatii si in judecata Voievodului, Ionita comisului se
emotioneaza si chiar se teme cand constata ca boierul cu care a vorbit la Hanul
Ancutei este chiar Mihail Voda Sturza. Simtul umorului, firea lui deschisa il fac sa
depaseasca situatia si ii raspunde cu curaj Voievodului cand ii aminteste de
promisiunea referitoare la cal: Eu vorba nu mi-o iau inapoi. Iapa-i peste drum.
Comisul Ionita intruchipeaza tipul taranului Moldovean cu cele mai alese virtuti
morale: dorinta de dreptate si adevar, demnitatea, curajul, cinstea, dor si
ospitalitatea, buna dispozitia, simtul umorului, placerea de a asculta si a spune
povesti nemaiauzite. Personajele si povestirile sadoveniene imbraca aura legendei.

Leoaica tanara, iubirea-comentariu-

Poezia "Leoaica tanara, iubirea" face parte din volumui "O viziune a sentimentelor"
din 1964, in care Nichita Stanescu (1933 -1983), prin cuvantul poetic esential,
vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului poetic, reflectand lirismul
subiectiv.
Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti, individualizandu-se prin
transparenta imaginilor si proiectia cosmica, prin originalitatea metaforelor si simetria
compozitiei.
Tema o constituie consecintele pe care iubirea, navalind ca un animal de prada in
spatiul sensibilitatii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara
si cu sinele totodata.
Poezia "Leoaica tanara, iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu, o arta
poetica erotica, in care eul liric este puternic marcat de intensitatea si forta celui mai
uman sentiment, iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul
poetic la aparitia neasteptata a iubirii, vazute sub forma unui animal de prada
agresiv, "leoaica tanara", explicitata chiar de poet prin apozitia "iubirea".
Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice, corespunzatoare
celor trei strofe.
Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire, sub forma unei tinere
leoaice agresive, care ii sare "in fata" eului liric, avand efecte devoratoare asupra
identitatii sinelui, infigandu-si "coltii albi [...] in fata" si muscandu-l "de fata".
Pronumele la persoana I, "mi", "ma", "mi", "m", potenteaza confesiunea eului poetic
in sensul ca el era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste, care-l
"pandise-n incordare/ mai demult", dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de
puternic, sa aiba atata forta devastatoare "mi-a sarit in fata", "mi i-a infipt in fata", "ma muscat [...]defata".
Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un
sentiment nou, necunoscut - iubirea, care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o
energie omnipotenta, extinsa asupra intregului univers: "Si deodata-n jurul meu,
natura". Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei
proprii, intr-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii: "se facu un cerc
de-a dura,/ cand mai larg cand mai aproape,/ ca o strangere de ape". Eul liric se
simte in acest nou univers un adevarat "centrum mundi", un nucleu existential, care
poate reorganiza totul in jurul sau, dupa alte perceptii, cu o forta impresionanta.

Privirea, ca si auzul, pot fi simboluri al perspectivei sinelui, se inalta "tocmai langa


ciocarlii", sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei
supreme, a fericirii, care este perceputa cu toate simturile, mai ales ca se spune ca
ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus si are un viers cu totul aparte. Eul liric
este extaziat de noul sentiment neasteptat, care-l copleseste, "Si privirea-n sus
tasni,/ curcubeu taiat in doua", curcubeul, ca simbol al unei fericiri nesperate, poate
semnifica un fenomen rar si fascinant, ca si iubirea, sau poate fi un adevarat arc de
triumf, de izbanda cereasca, reflectat in sufletul prea plin al eului poetic.
Strofa a treia revine la momentul initial, "leoaica aramie/ cu miscarile viclene" fiind
metafora iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic isi
pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simturile se
estompeaza: "Mi-am dus mana la spranceana,/ la tampla si la barbie,/ dar mana nu
le mai stie", poetul nu se mai recunoaste, simtindu-se confuz si bulversat de "atacul"
surprinzator al unui sentiment extrem de puternic. Eul liric identifica sentimentul, nu
mai este o "leoaica tanara" oarecare, ci "aramie", stie ca iubirea este perfida, are
"miscarile viclene", dar fericirea traita acum vine dupa o perioada terna a vietii, "un
desert", care capata brusc "stralucire". Iubirea, ca forma a spiritului, invinge timpul,
dand energie si profunzime vietii "inc-o vreme,/si-nca-o vreme...". Sau poate,
temator, eul liric este nesigur, nu poate sti cat timp iubirea il va ferici.
Poezia este o romanta cantabila a iubirii, sentiment materializat, vizualizat de Nichita
Stanescu, stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii eului
poetic, inaltandu-l in centrul lumii care, la randul ei, se reordoneaza sub forta
miraculoasa a celui mai uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta, dinamism si sugestie
semnificativa pentru "obiectul" iubire, intreaga poezie concentrandu-se intr-o unica
metafora.