Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Termeni cheie
Înumai ca ‘animal social’ – idee aristotelica ce si-a gasit multi adepti, dar si destui
n spiritualitatea occidentala, de-a lungul multor veacuri, omul a fost înteles nu
cercetari, perceptia sociala a fost abordata din unghiuri de vedere diferite, contu-
rându-se câteva modele teoretice.
Dupa cel de -al doilea razboi mondial, în anii ’40 si ’50, a fost intens studiata
schimbarea atitudinilor, pornindu-se de la convingerea ca oamenii urmaresc în tot
ceea ce fac consistenta cognitiva, fiind motivati sa reduca la minimum discrepan-
tele percepute de ei între diferitele lor achizitii cognitive (Festinger, 1957; Heider,
1958). Teoriile consistentei cognitive si-au pierdut popularitatea în anii ’60, dupa ce
s-a constatat ca, în conditii normale, oamenii sunt destul de toleranti fata de
incongruentele lor cognitive.
La începutul anilor ’70 s-a dezvoltat modelul savantului naiv, care considera
ca oamenii simt nevoia sa atribuie anumite cauze comportamentului propriu si celui
observat la ceilalti, pentru a face din lumea în care traiesc un mediu plin de
semnificatie, în care sa poata actiona rational. Pe acest model s-au articulat teoriile
atribuirii, care au dominat psihosociologia în deceniul al optulea. Modelul savantului
naiv presupune ca oamenii sunt în esenta rationali si ca atunci când vor sa înteleaga
comportamentul propriu sau al celorlalti oameni procedeaza la fel ca si savantii,
urmarind sa descopere niste legaturi de tip cauzal. Numai ca descoperirile
savantului naiv nu sunt foarte profunde, din cauza lipsei de informatie si din anumite
cauze de ordin motivational, care interfereaza deformator cu analiza rationala.
Spre sfârsitul anilor ’70, s-a constatat însa ca oamenii obisnuiti, chiar si în
circumstante ideale, nu sunt niste ‘savanti’ prea grijulii si nici din cale afara de
dotati. Capacitatea lor de prelucrare a informatiilor este destul de limitata, ei prefe-
rând sa recurga aproape întotdeauna la cele mai simple si mai elementare scheme
explicative, care le permit un comportament adaptativ, eficient. S-a nascut astfel
modelul teoretic numit cognitive miser – expresie aproape intraductibila în româ -
neste: ad litteram, „miser“ înseamna „amarât“, „sarman“, „nevoias“ sau „lipsit de
mijloace“. Ar fi vorba, prin urmare, despre ceea ce autorii nostri numesc „lenesul
cognitiv“, care se multumeste cu mijloacele cognitive minime, de vreme ce acestea
sunt suficiente pentru a-i satisface niste nevoi cognitive extrem de sumare. În
aceasta viziune, erorile frecvente de judecata, datorate unor înclinatii subiective,
partinitoare si deformatoare, nu sunt alterari ale unui proces ideal de prelucrare
obiectiva a informatiei – spre care ar tinde spontan toti oamenii, asa cum apreciaza
teoria savantului naiv – ci fac parte din chiar modul de gândire obisnuit al oamenilor
în viata sociala.
Dezvoltarea modelului cognitive miser a scos în relief importanta motivatiei în
perceptia sociala, generând modelul tacticianului motivat: subiectul perceptiei
sociale dispune de multiple strategii cognitive, din care poate sa aleaga pe acelea
care sunt în concordanta cu motivele, nevoile si scopurile sale; câteodata, alegerea
este înte leapta, în interesul adaptarii practice, alteori este defensiva, urma rind nu
reusita în actiune, ci apararea respectului de sine al individului.
Definind asadar cognitia sau perceptia sociala drept ansamblul proceselor
cognitive prin care indivizii îsi formeaza în mod spontan, nepreme ditat si partial
Psihologie sociala
Geneza Eului:
sursele si formele cunoasterii de sine
Vi s-a întâmplat vreodata sa va auziti numele rostit de cineva aflat la distanta, într-o
încapere aglomerata si foarte zgomotoasa? Acesta este asa-numitul cocktail party
effect – capacitatea de a culege dintr-un mediu complex un stimul relevant pentru
propria persoana. Specialistului în psihologie cognitiva fenomenul îi semnaleaza
faptul ca atentia oamenilor este selectiva. Psihosociologului i se reveleaza faptul ca
Eul sau sinele reprezinta un obiect important al atentiei noastre.
Urmatorul pas implica factori sociali. În 1902, Charles Horton Cooley intro-
duce termenul looking-glass self –„Eul în oglinda“ – pentru a sugera faptul ca
ceilalti reprezinta oglinzi în care ne vedem propria imagine. Dezvoltând aceasta
idee, în 1934, George Herbert Mead sustine ca adesea ajungem sa ne cunoastem
pe noi însine imaginându-ne ceea ce alte persoane, a caror opinie ni se pare impor-
tanta, gândesc despre noi, încorporând aprecierile lor în imaginea de sine. Ideea lui
Mead este consonanta cu rezultatele unora dintre experimentele lui Gallup. Acesta
a constatat ca maimutele care au fost crescute în izolare nu sunt capabile sa se
recunoasca în oglinda; abia dupa ce au fost integrate într-o populatie de semeni,
dupa câteva luni au reusit sa îsi identifice propria imagine, prin contrast cu celelalte
maimute.
Cercetarile mai recente confirma ideile lui Cooley si Mead: imaginea de sine
sau conceptul Eului reflecta ceea ce noi percepem ca fiind opiniile si aprecierile
celorlalti despre noi însine, dar numai cu o corectie importanta: ceea ce noi gândim
despre propria persoana nu este întotdeauna în deplin acord cu ceea ce altii cred
efectiv sau realmente despre noi. În mod cert, nu ne nastem cu anumite convingeri
despre noi însine – ca suntem timizi, cruzi, razbunatori, prie tenosi sau distanti. Se
pune întrebarea: de unde provin opiniile prin care ne autodefinim Eul propriu? În
cele ce urmeaza, vor fi analizate cinci surse ale conceptului de sine: introspectia,
perceptia propriului comportament, influenta altor persoane, amintirile autobio grafice
si cultura din care facem parte, dupa care vom prezenta unele rezultate ale
cercetarilor întreprinse asupra stimei sau respectului de sine – o componenta impor-
tanta a personalitatii.
Introspectia
Pentru cei mai multi dintre noi, introspectia – autoobservarea propriilor noastre
gânduri, sentimente si motivatii – reprezinta calea cea mai sigura si cea mai directa
spre cunoasterea de sine. Cine altcineva decât noi însine poate sa stie cu precizie si
cu deplina certitudine ce se petrece în sufletul nostru?
Indiscutabil, introspectia reprezinta un mijloc important de autocunoastere.
Cercetarile experimentale demonstreaza acest lucru. Iata un astfel de experiment.
Psihologie sociala
Autoperceptia motivatiei
Motivatia actelor noastre ramâne de cele mai multe ori partial misterioasa, fiind
greu de constientizat si de explicat.
§ Psihanaliza ofera o cheie universala, dar speculativa de descifrare a motiva -
tiei noastre inconstiente, prin inte rmediul conceptelor sale specifice de libido,
pulsiune, refulare, cenzura, acte ratate, simptom nevrotic etc. Actele noastre
urma resc întotdeauna pla cerea (libido), însa educatia morala ne impune anu-
mite restrictii, de care constiinta vrea si trebuie sa tina seama, exercitând
asupra deciziilor noastre asa-numita cenzura. Dorintele noastre interzise nu
dispar însa, ci sunt refulate în inconstient, de unde încearca sa se realizeze în
forme deghizate, aparent inofensive, care sa însele vigilenta cenzurii morale.
§ Teoriile behavioriste (B. F. Skinner) sustin, dimpotriva, ca toate actele
noastre se bazeaza pe formarea prin învatare a unor reflexe conditionate de
Psihologie sociala
25
15
10
0
Recompensa Recompensa Nici o
asteptata neasteptata recompensa
Amintirile autobiografice
Este evident ca fara aportul memoriei, Eul nu ar avea consistenta; stim cine suntem
în masura în care ne amintim experientele noastre trecute, din care extragem
identitatea noastra personala.
Memoria umana nu este însa o arhiva computerizata, care înregistreaza totul, ci
este selectiva. De regula, sunt proaspete în memorie evenimentele din trecutul
apropiat, întâmplarile din adolescenta si din tinerete – perioade intens formative si
pline de experiente decisive – si evenimentele inaugurale: „prima oara când...“.
Nu toate experientele si evenimentele traite lasa aceeasi impresie. Pâna de
curând, în America aproape oricine fusese contemporan cu evenimentul, putea sa
raspunda la întrebarea: „Ce ati facut în data de 22 noiembrie, 1963?“ (asasinarea lui
John F. Kennedy). De acum înainte, noile generatii vor putea sa raspunda la
întrebarea: „Ce ati facut pe 11 septembrie?“ (ziua tragica a atentatelor sinucigase
cu avioane de linie deturnate de teroristii islamici Al-Kaeda). La noi, majoritatea
oamenilor ar putea sa raspunda la întrebarea: „Ce ati facut pe 22 decembrie 1989?“
Acestea sunt asa-numitele flashbulb memories, amintiri blitz, care marcheaza un
moment de referinta în viata individului si a societatii. Ele nu sunt totdeauna foarte
fidele, dar sunt însotite de sentimentul acuitatii si al prospetimii.
Conservarea trecutului nu este doar selectiva, ci si fluida, plastica, suferind
anumite deformari subiective:1
1
În limba engleza, psihosociologii utilizeaza frecvent termenul bias care, tradus ad litteram , înseamna
„înclinatie“. Sensul avut în vedere de anglo-americani este acela de privire subiectiva, în care lucrurile
si situatiile apar deformate de perspectiva subiectului, astfel încât ele sa se prezinte într-o lumina
convenabila si confortabila acestuia. În româneste, însa, cuvântul „înclinatie“ are cu totul alt înteles,
referitor la disponibilitatile deosebite si la interesul deosebit pe care un individ le manifesta fata de
un anumit gen de activitate. Din acest motiv – spre deosebire de autorii români care nu se sfiesc sa
foloseasca termenul englezesc ca atare, pronuntat însa româneste – preferam sa vorbim despre
tendinte (subiectiv) deformatoare, chiar daca sintagma este obositor de lunga.
Eul social
conform relatarilor sale, Dean a jucat un rol proeminent la Casa Alba. Ulterior
au fost recuperate stenogramele reuniunilor la care a participat Dean; din ele a
reiesit ca rolul sau a fost, în realitate, mult mai putin important.
Perspective culturale
Conceptul Eului este influentat si de factori culturali. În America se spune: The
squeaky wheel gets the grease („Roata care scârtâie este unsa“); în Japonia se
spune altceva: „Cuiul care scoate capul este lovit de ciocan“. Noi, „ca tot românul
impartial“, le avem pe amândoua: „Obraznicul manânca praznicul“ si „Capul plecat
sabia nu-l taie“. În SUA, parintii le spun copiilor sa fie inde pendenti, siguri pe ei si
afirmativi, în Japonia copiii sunt crescuti sa se integreze în comunitate.
100
90
70
60
50
40
30
20
10
0
A B C D
Note
Mama Tata
Mama Tata
Frate Frate
Eu - sora Prieten Eu - sora
Prieten
Amic Coleg
Amic Coleg
0,9
0,8
Proportia raspunsurilor
0,7
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
0
Trasaturi personale Afilieri grupale
Tipuri de raspuns
Engleza Chineza
relevante pentru schemele Eului lor; (2) remarca, îsi amintesc ori reconstruiesc cu
mare iuteala evenimentele din trecut care sunt compatibile cu schemele Eului lor;
(3) resping informatiile incompatibile cu aceste scheme. De asemenea, oamenii îi
vad frecvent pe ceilalti prin lentilele schemelor care îi definesc pe ei însisi. Sche -
maticii în privinta greutatii corporale, de exemplu, observa aproape întotdeauna pe
cei care manânca prea mult sau care au pus un kilogram în plus.
Alcatuit din numeroase astfel de scheme, Eul prezinta fatete diverse. Trebuie
sa tinem seama si de faptul ca oamenii tind sa reflecteze nu numai asupra Eurilor
actuale, ci si asupra Eurilor posibile – ceea ce ei ar putea, le-ar placea ori se tem
ca ar putea sa devina în viitor. Atunci când li s-a cerut unor studenti americani sa se
autoevalueze pe o scala de atribute, s-au constatat mari diferente între viziunea lor
asupra Eului actual si imaginea celui posibil. Cel mai adesea, ei s-au aratat foarte
optimisti, vazându-se în viitor ca niste oameni fericiti, buni parinti, sanatosi, res-
pectati, plini de succes si în deplina siguranta. Conceptiile despre Eurile posibile ne
furnizeaza schite imaginare ale telurilor si planurilor noastre viitoare.
Respectul de sine
Capcana autoreflexivitatii
Daca va revedeti rutina zilnica veti fi surprinsi cât de putin timp acordati reflectiei
asupra propriei persoane. Un experiment este revelator în acest sens. Au participat
peste o suta de persoane, între 19 si 63 de ani, echipate cu beep-uri, care semnalau
la fiecare doua ore, între 7:30 AM si 10:30 PM. La fiecare semnal, persoana aten-
tionata trebuia sa noteze la ce se gândea în acel moment. Din 4.700 de observatii,
8% consemneaza reflectii asupra sinelui. Iar atunci când se gândeau la propria
persoana, subiectii au declarat ca nu erau bine dispusi si ca ar fi dorit sa faca
altceva.
Robert Wicklund propune self -awareness theory – teoria autoreflexivitatii, în
care sustine ca reflectia asupra propriei persoane este dezagreabila, deoarece
scoate în evidenta neîmplinirile si carentele noastre. Din acest motiv, preferam sa
evitam intensificarea meditatiei asupra Eului propriu. Câteodata însa nu putem face
acest lucru. De ce?
Situatii ego-focalizante
Anumite situatii (self -focusing situations) ne forteaza sa ne supraveghem si sa
devenim obiectul atentiei noastre: atunci când vorbim despre noi însine, când ne
privim în oglinda, când ne aflam în fata unei asistente sau în fata unei camere de
luat vederi, când ne urmarim înregistrati pe videotape sau iesim cumva în evidenta si
suntem fortati sa ne intensificam autoreflexivitatea, ceea ce scoate în evidenta
carentele noastre în raport cu standardele la care subscriem, fapt ce determina o
scadere temporara a respectului de sine. În general, cu cât indivizii sunt mai pre-
ocupati de ei însisi sau ego-focalizati, cu atât sunt mai predispusi la alcoolism,
depresie, anxieta te si alte tulburari clinice.
Psihologie sociala
îneaca amarul într-o sticla pentru a scapa de implicatiile negative ale autorefle -
xivitatii. Spre a testa aceasta ipoteza, Hull si Richard Young au dat participantilor un
pretins test de inteligenta, dupa care, prin feedback -ul rezultatelor comunicate, pe
unii i-au facut sa creada ca au reusit, pe ceilalti ca au esuat. A urmat ceea ce parea
un al doilea experiment, în care participantilor li s-a cerut sa aprecieze calitatea mai
multor soiuri de vin. Experimentatorii au tinut evidenta cantitatilor baute timp de 15
minute. Conform predictiei, dintre participantii predispusi la autorefle xivitate, cei cu
rezultate slabe la testul de inteligenta au baut mai mult decât cei cu rezultate bune –
probabil ca sa atenueze disconfortul scaderii respectului de sine. Aceste diferente
nu s-au înregistrat însa în rândul participantilor care nu aveau înclinatii spre autore-
flexivitate. Rezultate similare s-au obtinut într-un alt studiu, efectuat asupra unor
indivizi internati pentru o cura de dezintoxicare alcoolica si apoi externati. Dupa trei
luni de la iesirea din spital, cei care erau autoreflexivi si stresati au revenit la
obiceiul de a bea peste masura – ceea ce nu este surprinzator, daca avem în vedere
cât de raspândita este opinia ca alcoolul ne poate îndulci si atenua tensiunea emoti-
onala.
Claude Steele si Robert Josephs cred ca intoxicatia alcoolica ofera mai mult
decât un mijloc de deviere a atentiei de la problemele personale si discrepantele
Eului. Facându-i pe oameni sa piarda contactul cu realitatea si temperându-le inhi-
bitiile, bautura provoaca o „inflatie alcoolica a Eului“. Într-un studiu, de exemplu,
participantii si-au evaluat Eurile actuale si ideale, în functie de anumite trasaturi –
unele importante pentru respectul de sine, altele fara importanta deosebita. Dupa ce
au baut fie un cocktail cu vodca foarte tare, fie un lichid inofensiv, participantii s-au
autoevaluat din nou, pe aceleasi coordonate. Dupa masurarea discrepantelor perce-
pute între Eul actual si cel ideal, s-a constatat ca subiectii care bausera alcool si-au
format o imagine inflationista despre ei însisi, mai ales în legatura cu acele trasaturi
pe care le considerau importante.
Personalitati ego-focalizante
Unii indivizi (self-focusing persons) sunt prin firea lor mai intens preocupati de
propria persoana decât altii. Cercetarile disting între:
§ autoreflexivitatea privata, cu tendinta introspectiva, dominanta fiind preocu-
parea fata de propriile stari launtrice;
§ autoreflexivitatea publica, în care dominanta este tendinta de autosuprave -
ghere a comportamentului exterior.
Indivizii din prima categorie completeaza rapid si cu multa finete chestionare de
genul „Sunteti...“; cei din a doua categorie sunt atenti la felul în care se vad din
afara. Diferentele pot fi scoase usor în evidenta. De exemplu, într-un experiment li
s-a cerut participantilor sa-si lipeasca pe frunte litera „E“; în cazul subiectilor la care
dominanta este autoreflexivitatea privata, doar 6% si-au lipit litera E pe frunte in-
Psihologie sociala
vers, ca sa poata fi citita normal de catre un observator din afara; în cazul subi-
ectilor din cealalta categorie, având ca nota dominanta autoreflexivitatea publica,
procentul a fost de 43%. Diferentele se manifesta mai ales prin modul în care se
încearca reducerea discrepantelor: indivizii din prima categorie se lasa condusi de
‘vocea interioara’ a constiintei lor, care le solicita imperativ sa se ridice la nivelul
propriilor exigente, în vreme ce indivizii din cea de-a doua categorie se supun în
primul rând unor standarde sociale, întrucât nu concep sa fie vazuti de ceilalti într-o
lumina nefavorabila. Acestea sunt niste tipuri ideale; în realitate, fiecare dintre noi
poseda, în diferite proportii, ambele tipuri de autoreflexivitate.
1
Mecanisme de supradimensionare a sinelui
Autoreflexivitatea poate fi inconfortabila si poate diminua respectul de sine, foca-
lizând atentia asupra discrepantelor dintre aspiratii si performantele reale ale cuiva.
Oamenii evita adesea reflectia asupra sinelui si întorc spatele adevarurilor nepla -
cute, dar nu o pot face întotdeauna. Cum ne împacam, atunci, cu propriile noastre
greseli, slabiciuni si cu un viitor nesigur?
1
Termenul englezesc este self-enhancement: literal, enhancement înseamna marire, sporire, înaltare.
Eul social
1
În limba engleza, self-serving perceptions, cu sensul mai exact de „perceptii în serviciul sinelui“ –
sintagma foarte greoaie în româneste, motiv pentru care cred ca expresia propusa este destul de
adecvata, redând sugestiv sensul precizat prin definitie.
Psihologie sociala
Autohandicaparea
Psihosociologii denumesc astfel adoptarea de catre indivizi a unor comportamente
menite sa saboteze reusita propriilor actiuni cu scopul de a oferi o scuza eventuala a
esecului anticipat. De ce? Atunci când ne temem de un eventual esec, dorim ca
acesta sa nu fie pus pe seama lipsei noastre de abilitate si de competenta; altfel
spus, ne sabotam propriile actiuni ca sa ne putem pastra intact respectul de sine.
În 1978, Stephen Berglas si Edward Jones au realizat urmatorul experiment.
Un lot de studenti a fost împartit în doua grupe. Tuturor li s-a spus ca se experimen-
teaza efectele unor medicamente asupra performantei intelectuale. Toti au raspuns
la un prim test de încalzire (20 de itemi de asocieri analogice) si tuturor li s-a
comunicat ca s-au descurcat destul de bine. Numai ca participantii din prima grupa
au avut de raspuns la întrebari usoare, fiind optimisti în legatura cu testul urmator,
pe când cei din a doua grupa au avut de raspuns la întrebari dificile, fiind destul de
pesimisti nî legatura cu ceea ce-i asteapta în continuare. Înainte de al doilea test,
participantii au avut de ales între Actavil – care sporeste performanta intelectuala –
si Pandocrin – care o diminueaza; în realitate, nu li s-a administrat nici un
medicament, ci o substanta placebo. Participantii din prima grupa au luat cu totii
Actavil; în cea de-a doua grupa, majoritatea barbatilor (mult mai putin femeile) au
luat Pandocrin atunci când experimentatorii erau de fata si puteau sa vada ce
medicament a luat fiecare participant; atunci când medicamentele au fost luate fara
martori, extrem de putini au luat Pandocrin.
Oamenii recurg la diferite strategii de autohandicapare: consum de droguri si de
medicamente, bautura, lipsa de antrenament, avantaje oferite adversarului într-o
competitie (cu precadere la barbati) – boala, indispozitie, stress (cu precadere la
femei). Scopurile acestor strategii sunt diferite: la cei cu respect de sine scazut,
autohandicaparea este o scuza a esecului anticipat – la cei cu respect de sine
ridicat, un motiv de amplificare a succesului scontat. (Evident, raspunsul la cea de a
cincea întrebare-test pentru bunul-simt este: adevarat.)
Gloria vicarianta
În 1976, Robert Cialdini creeaza un verb sui generis în limba engleza: „BIRG“, din
initialele expresiei: bask in reflected glory, cresterea respectului de sine prin aso-
ciere cu alti oameni care se bucura de succes. În mai multe universitati americane
s-a constatat ca, dupa o victorie a echipei de football, basket, baseball sau hockey a
universitatii, mai multi studenti suporteri poarta a doua zi tricourile echipei învin-
gatoare – cu atât mai multi, cu cât victoria a fost mai rasunatoare.
Câteva experimente aduc elemente în plus. De exemplu, unui lot de studenti i
se da un test de cunostinte generale; se spune apoi ca jumatate din participanti au
reusit la test, iar cealalta jumatate nu – fara a se face însa nominalizari. În a doua
Eul social
fotbalist mediocru are un frate sau un prieten care ajunge o vedeta, pot sa apara
unele resentimente sau chiar rupturi violente a relatiilor; daca un inginer sau un
manager are parte de un frate sau un bun prieten superstar în fotbal, atunci se va
bucura de succesul lui, savurând placerea de a fi invidiat de ceilalti pentru ca este în
relatii atât de apropiate cu o celebritate.
Câteodata suntem siliti totusi sa admitem superioritatea cuiva într-un domeniu
important pentru noi; cum ne mai aparam respectul de sine? Foarte simplu: supra-
evaluând valoarea celui care ne depaseste. Daca cel care m-a batut la sah este un
geniu, înseamna ca nici eu nu sunt chiar de lepadat!
Exteriorizarea Eului
Cunoasterea si respectul de sine tin de viata launtrica a Eului. Discutia nu este însa
încheiata daca nu atinge stratul cel mai superficial al sinelui – expresia comporta-
mentala a Eului social. Majoritatea oamenilor sunt intens preocupati de imaginea lor
în ochii celorlalti. Industria modei, cura de slabire, chirurgia plastica, precum si
Eul social
neistovita cautare de leacuri miraculoase care fac parul sa creasca sau dimpotriva,
sa cada, albesc dintii, fac respiratia proaspata si întind ridurile, toate exploateaza
preocuparea noastra fata de înfatisarea fizica. De asemenea, oamenii sunt preocu-
pati si de impresiile pe care le produce comportamentul lor în public. Câti dintre noi
nu sunt obsedati de întrebarea: „Ce-or sa creada vecinii?“
În Cum va place, William Shakespeare scrie ca „Lumea întreaga e o scena si
toti barbatii si femeile niste bieti actori“. Patrunzatoarea intuitie a marelui dramaturg
a fost transpusa în limbajul stiintific de catre sociologul Erving Goffman, dupa care
viata sociala este comparabila cu un teatru, unde fiecare dintre noi joaca un anumit
rol, rostind replici scrise dinainte. Si mai important, spune Goffman, este faptul ca
fiecare individ îsi asuma o masca sau o identitate sociala, pe care ceilalti ne ajuta
politicos sa ne-o pastram. Inspirati de teoria lui Goffman, psihosociologii studiaza
exteriorizarea Eului sau, pentru a gasi un corespondent cât mai apropiat al
termenului englezesc self-presentation – autoprezentarea: procesul prin care încer-
cam sa modelam imaginea propriei persoane în ochii celorlalti.
Un act de exteriorizare a Eului poate lua diferite forme. Poate fi deliberat sau
inconstient, sincer sau înselator, îndreptat catre un public exterior sau catre noi
însine. În aceasta ultima sectiune vom analiza diferitele scopuri ale autoprezentarii si
caile pe care oamenii încearca sa atinga aceste scopuri.
lumea si, daca este nevoie, recurg la favoruri, complimente si lingusiri. Când vor sa
fie admirati pentru competenta lor, oamenii încearca sa impresioneze vorbind despre
ei însisi, facând parada fara modestie de statutul lor social, de cunostintele si
reusitele lor. În ambele cazuri, trebuie sa existe o anumita masura. Tacticile de
ingratiere trebuie sa fie subtile, altminteri duc la efecte contrare. De asemenea, cei
care îsi trâmbiteaza tot timpul succesele sunt considerati egocentrici si încrezuti,
stârnind antipatie.
Dorinta de a proiecta o imagine publica favorabila îi poate duce pe unii la acte
nesabuite si periculoase. Exemplele sunt întristator de numeroase si de diverse:
placerea de a epata cu un ten perfect bronzat întrece teama de cancer epidermic;
numeroase femei îsi deregleaza aparatul digestiv sau chiar întregul metabolism prin
tot felul de mijloace nesanatoase de prevenire a supraponderalitatii. Tot mai multi
tineri, din dorinta de a-si epata amicii de aceeasi vârsta, consuma droguri, beau fara
masura si se apuca de fumat. Nenumarate accidente de circulatie rutiera, soldate
cu o multime de victime inocente, sunt cauzate de dorinta unora de a parea
neînfricati, conducând bezmetic.
Al doilea motiv al exteriorizarii Eului este verificarea sinelui: dorinta de a-i
face pe ceilalti sa ne vada asa cum ne percepem noi însine. William Swann consi-
dera ca oamenii sunt puternic motivati sa îsi verifice propriul concept al Eului prin
ochii celorlalti. Cercetarile sale sustin ideea ca oamenii solicita, îsi reamintesc si
accepta selectiv acele forme de feedback interpersonal care le confirma imaginea
despre sine. Câteodata chiar încearca sa corecteze opiniile favorabile despre ei ale
celorlalti, daca acestea sunt – în viziunea lor – inadecvate. Într-un studiu, partici-
pantii au interactionat cu un complice care, ulterior, unora le -a spus ca i se par a fi
niste persoane dominatoare, altora, dimpotriva, ca se lasa prea usor dominati. Când
aceste comentarii concordau cu conceptul de sin e al participantilor, au fost accep-
tate de îndata. În schimb, participantii contrariati în imaginea lor despre sine si-au
modificat comportamentul, încercând sa demonstreze complicelui ca se înseala. Cei
care se percepeau ca persoane dominatoare, dar au fost catalogati ca fiind usor de
dominat s-au comportat mai asertiv decât înainte; cei care se considerau firi mai
slabe, dar au fost apreciati ca persoane cu înclinatii dominatoare, s-au aratat ulterior
si mai docili.
Ce se întâmpla însa cu oamenii care au un concept de sine negativ? Vor ei ca
si ceilalti sa aiba aceeasi impresie? Nimeni nu este perfect si orice om are anumite
defecte. Dar vrem noi sa ne verificam aceste defecte prin ochii celorlalti? Doresc
aceia dintre noi care se simt dureros de timizi, greu adaptabili sau nesiguri de abi-
litatile lor ca si ceilalti sa le observe aceste slabiciuni? Sau ar prefera sa se prezinte
ca niste persoane îndraznete, placute si competente? Ce se întâmpla atunci când
dorinta de autoverificare vine în conflict cu nevoia de supradimensionare a Eului?
Încercând sa afle un raspuns la aceste întrebari, Swann si colaboratorii sai au
cerut fiecarui participant sa completeze un chestionar de conturare a conceptului de
Eu si apoi sa îsi aleaga un partener de interactiune dintre alti doi participanti –
Eul social
primind informatia ca unul dintre acestia are o parere favorabila despre el, pe când
celalalt are o parere nefavorabila. Daca participantii cu concept de sine pozitiv au
ales partenerul cu opinie favorabila, majoritatea celor cu concept de sine negativ au
preferat partenerul care le-a confirmat defectele recunoscute de catre ei însisi (vezi
Graficul 2.4).
Daca oamenii cauta sa-si verifice sinele prin intermediul partenerilor dintr-un
experiment de laborator, e rezonabil sa presupunem ca vor acelasi lucru din partea
celor cu care se afla în relatii apropiate. Într-un studiu la care au participat numai
persoane casatorite, sotii si sotiile au raspuns separat la o serie de întrebari vizând
conceptul de sine, sotul/sotia si devotamentul fata de partenerul de viata. Conform
predictiei, persoanele cu concept de sine pozitiv au exprimat mai mult devotament
fata de partenerii care-i apreciaza favorabil, pe când cei cu concept de sine negativ
s-au simtit mai devotati fata de partenerii care îi apreciaza nefavorabil.
100
80
evaluatorul
60
40
20
0
Nefavorabil Favorabil
Tip de evaluator
Concept negativ al Eului Concept pozitiv al Eului
Sunteti o persoana cu grad înalt sau scazut de automonitorizare? La fiecare propozitie, raspundeti
adevarat (A) sau fals (F). La sfârsit, acordati-va un punct daca ati raspuns A la itemii 4, 5, 6, 8, 10, 12,
17 si 18. Apoi acordati-va un punct daca ati raspuns F la itemii 1, 2, 3, 7, 9, 11, 13, 14, 15 si 16. Faceti
suma punctelor. Totalul reprezinta scorul dvs. de automonitorizare. În rândul studentilor americani,
scorul mediu se situeaza între 10 si 11. (Snyder si Gangestad, 1986)
15. Îmi este greu sa îmi schimb comportamentul pentru a ma acomoda cu diferite persoane si
16. situatii.
17. La o petrecere îi las pe altii sa întretina atmosfera.
18. Ma simt putin stânjenit în compania altora si nu ma comport asa cum ar trebui.
Pot privi pe cineva în ochi si sa mint convingator (pentru o cauza dreapta).
Îi pot pacali pe oameni, purtându-ma cu ei amical, desi în realitate îmi displac.
Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)
vedere valoarea relativa a acestor doua orientari, e mai sigur sa tragem concluzia
nici una nu este neaparat indezirabila – afara de cazurile când sunt duse la extrem.
(Asadar, raspunsul corect la ultima întrebare-test pentru bunul-simt este: fals.)