Sunteți pe pagina 1din 85

INTRODUCERE

BIOTEHNOLOGIE aplicarea integrată a ştiinţelor naturale şi inginereşti în scopul utilizării tehnologice a organismelor vii, celulelor sau a
unor părţi ale acestora pentru obţinerea de bunuri şi servicii

Inginerie
Chimie, Biologie Genetică Microbiologie Tehnologie
de proces
Biochimie moleculară alimentară

Biotehnologia – domeniu interdisciplinar


Biotehnologie

Industrie Industrie Industrie Agricultură, Medicină,


energetică, Mediu chimică alimentară Nutriţie Diagnosticare

Biotehnologia convenţională - metode tradiţionale de ameliorare a speciilor de plante şi animale, respectiv utilizarea microorganismelor pentru a
obţine produse alimentare prin procese tradiţionale de fermentaţie

Biotehnologia modernă - utilizează ingineria genetică pentru a adapta proprietăţile microorganismelor, plantelor şi animalelor prin intervenţie
directă asupra purtătorului principal de informaţie a oricărui organism şi anume ADN:

• biotehnologia industrială (albă):


- producerea la scară industrială de substanţe chimice şi bioenergie, utilizând procese, aşa numite „curate”, cu consum
energetic redus şi generare mai redusă de deşeuri
- utilizează preferenţial, dar nu exclusiv, materii prime regenerabile, pe care le transformă cu ajutorul
microorganismelor (modificate sau nu genetic) şi a enzimelor acestora în produse şi materiale utile din domeniul
chimic, alimentar, energetic, sănătate etc
• biotehnologia roşie:
-orientată în scopuri medicale la obţinerea de substanţe de diagnosticare, vaccinuri, hormoni
• biotehnologia verde:
- modificarea genetică a culturilor şi speciilor de plante, respectiv animale, cu apicaţii în sectorul alimentar
Dezvoltarea cronologică:

Prima etapă:
- perioada anterioară anilor 1900
- principalele produse obţinute erau alcoolul etilic, oţetul, berea şi produsele lactate
- apar primele încercări de control al proceselor, prin măsurarea temperaturii cu termometre (1757) şi construcţia primelor schimbătoare de
căldură (1801)
- la mijlocul anilor 1800 este demonstrată importanţa drojdiilor în fermentaţia alcoolică

A doua etapă:
- între 1900 şi 1940
- principalele producţii noi au condus la obţinerea biomaselor de drojdii, a acidului citric, lactic, gluconic, a butanolului şi acetonei
- dezvoltarea procesului de fermentaţie butirică, prima fermentaţie cu adevărat aseptică. Posibilitatea de contaminare a fost drastic redusă prin
utilizarea de fermentatoare, construite din oţel, care permiteau o sterilizare cu abur sub presiune.

A treia etapă:
- apare ca rezultat la necesarul producerii de penicilină din perioada celui de-al doilea război mondial
- dezvoltarea programului de imbunătăţire a tulpinilor producătoare
- perfecţionarea tehnologiilor prin punerea la punct, la scară industrială, a procedeului de extracţie a penicilinei din mediul de fermentaţie
- s-au realizat cele mai semnificative modificări în tehnologia de fermentaţie
- au apărut un număr mare de produse noi (antibiotice, vitamine, gibereline, aminoacizi, enzime etc)

A patra etapă:
- obţinerea biomaselor proteice în cantităţi mult mai mari decât a celorlalte produse de fermentaţie
- lărgirea bazei de materii prime, luându-se în considerare şi hidrocarburile ca o posibilă sursă de carbon
- apariţia unor noi tipuri de fermentatoare (air-lift, cu recirculare internă sau externă) cu funcţionare continuă
- introducerea sistemelor continue de sterilizare a mediului şi implementarea sistemului computerizat de control al procesului

A cincea etapă:
- apariţia ingineriei genetice, tehnică care permite nu numai transferul de gene între două organisme străine, dar permite şi modificări foarte
precise ale genomului unui organism
Biotehnologia industrială

transformarea materiilor prime se realizează prin: procese fermentative (fermentaţii)


procese enzimatice (bioconversii)

Produse obţinute:

• biomase (drojdii, biomase proteice)


• metaboliţi primari şi secundari (acizi organici, amino-acizi, antibiotice, vitamine)
• enzime microbiene (amilaze, lipaze, proteaze etc.)
• produse de bioconversie (transformarea unor substanţe sau grupe de substanţe în altele sub acţiunea microorganismelor, exemplu obţinerea de
steroizi)
• produse obţinute prin modificări genetice de microbi (proteine terapeutice, polipeptide, hormoni)

Procesele fermentative:
- utilizează materii prime ieftine şi regenerabile, care de cele mai multe ori constituie subproduse sau deşeuri ale unor ramuri industriale
- oferă posibilitatea sintezei unor structuri chimice complexe (antibiotice, vitamine etc.) în condiţii blânde de lucru, structuri a căror obţinere prin
sinteză chimică nu este posibilă, sau obţinerea este extrem de anevoioasă, necesitând un număr mare de etape de transformări chimice realizate
în condiţii drastice de operare, care de cele mai multe ori se realizează cu randamente scăzute

Procesele enzimatice (de bioconversie):


-utilizează la transformarea substratului enzime in vivo sau in vitro, libere sau imobilizate
Enzime: proteine cu activitate catalitică extrem de selectivă în condiţii normale (nu necesită temperaturi extreme, presiuni ridicate, nu
creează mediu coroziv)

Aplicaţii:
• industria alimentară: α-amilazele  lichefierea amidonului
glucozeizomeraza  conversia glucozei în fructoză
• producţia de surfactanţi (detergenţi) –proteaze şi lipaze  descompunerea grăsimilor şi a proteinelor
• zootehnie – fitaza  eliberarea de fosfat din acidul fitic (reducerea cantităţii de fosfat suplimentat în furaje, efect ecologic benefic)
• industria chimică –în procese catalitice, datorită acţiunii extrem de specifice şi de selective
MICROORGANISME DE IMPORTANŢĂ INDUSTRIALĂ

Bacteriile - microorganisme unicelulare, sporulate sau nesporulate, cu o structură foarte simplă, care se înmulţesc prin diviziune celulară directă
- utilizate în biotehnologia industrială pentru obţinerea de:
antibiotice vitamine
alcooli acizi carboxilici
aminoacizi proteine
enzime prepararea produselor lactate

Actinomicetele - clasă de microorganisme răspândită în natură, plasate între bacterii şi fungi, gram pozitive, formează hife, care alcătuiesc
miceliul şi generează spori rezistenţi la temperatură
- utilizate pentru obţinerea de:
antibiotice vitamine
acid folic aminoacizi
enzime pigmenţi

Fungii sau mucegaiurile - microorganisme cu formă filamentoasă, cu dimensiuni diverse, formează miceliu, se înmulţesc prin spori, au slabă
rezistenţă termică
- produc degradarea mediului în care se formează
- capacitatea de adaptare la diferite condiţii de mediu (glucide, alcooli, acizi, proteine, săruri de amoniu, nitriţi)
- capacitate mare de mutaţie
- necesită cantităţi însemnate de oxigen
- se utilizează la obţinerea de:
acizi organici antibiotice
pigmenţi lipide
enzime polizaharide

Drojdiile sau levurile - microorganisme unicelulare saprofite sau parazite;


- se utilizează:
în panificaţie la fabricarea băuturilor fermentate,
la obţinerea enzimelor obţinerea de biomase proteice
Microorganisme de importanţă industrială
Tipul de microorganism Specia Domeniul de utilizare
Acetobacter Sinteză de acizi organici (acetic, formic, gluconic, lactic, succinic)
Arthrobacter Obţinere de biomase proteice
Bacillus Obţinere de antibiotice, polipeptide, enzime
Clostridium Activă în fermentaţia butirică, (obţinere de n-butanol, acetonă, i-propanol, acid butiric)
Corynebacterium Obţinere de aminoacizi
Bacterii
Enterobacter
Activi în multe şi variate procese, cum ar fi obţinere de acizi organic, nucleotide, enzime etc.
Escherichia
Lactobacillus Activă în fermentaţia lactică, formică
Leuconostoc Obţinere de dextran
Micrococcus Obţinere de aminoacizi, oxidare de steroizi
Propionibacterium Obţinere de acid propionic, vitamina B12
Pseudomonas Obţinere de aminoacizi, oxidare de steroizi
Streptococcus Activă în fermentaţia lactică, obţinere de diacetil
Mycobacterium Obţinere de proteine sintetice
Actinomicete Nocardia, Actinomyces Antibiotice, aminoacizi, enzime
Streptomyces Obţinere de antibiotice, enzime, vitamina B12
Saccharomyces Obţinerea drojdiilor de panificaţie, de bere, pentru fermentatie alcoolică
Drojdii Candida
Obţinere de biomase proteice din parafine
Torullopsis
Penicillium Obţinere de antibiotice β-lactamice, enzime, proteine, vitamine, acizi organici
Aspergillus Obţinere de acizi organic (citric, gluconic) enzime etc
Fungii
Gibberella Obţinere de stimulatori de crestere
Mucor
Obţinere de acizi organici
Rhizopus
Chlorella
Alge Scenedesmus Obţinere de biomase proteice, utilizate in epurarea apelor reziduale
Spirulina
Metaboliţi primari: - molecule de dimensiuni mici, produse de celule vii şi reprezintă compuşi intermediari sau finali ai unor cicluri metabolice
- intră în compoziţia biomacromoleculelor esenţiale sau ai coenzimelor (sunt elemente constitutive ale substanţelor celulare)

la scară industrială se obţin:


aminoacizii nucleotidele
vitaminele solvenţii (n-butanol, acetonă 2,3 butandiol, alcool etilic)
polizaharidele (xanthan) acizii organici (citric, lactic, succinic, gluconic)

Metaboliţi secundari: - se produc după ce creşterea microorganismului a încetat


- nu au rol în dezvoltarea biomasei
- importanţă deosebită în alimentaţie şi în starea de sănătate umană

la scară industrială se obţin:


antibiotice bioinsecticide
agenţi antitumorali stimulatori de creştere vegetali sau animali
MATERII PRIME ÎN BIOTEHNOLOGIE
Avantajul proceselor biochimice: gamă foarte variată de materii prime, care include, pe lângă compuşii tradiţionali cu conţinut de C şi N, o serie
de produşi secundari sau deşeuri, provenind din diferite ramuri de prelucrare a materiilor prime de origine
vegetală şi animală

Microorganisme autotrofe în substanţe de creştere - necesită numai un mediu simplu (Aspergillus, Penicillium, Rhizopus, drojdiile Candida şi
numeroase bacterii)
Microorganisme heterotrofe în substanţe de creştere - necesită un mediu complex de fermentaţie (nu-şi pot sintetiza anumite substanţe necesare
creşterii, cum ar fi vitaminele, anumiţi aminoacizi)

Substrat sau mediu de cultură: ansamblul tuturor substanţelor necesare desfăşurării unui process biochimic
conţine: sursa de carbon şi energie
sursa de azot
microelemente
vitamine

SURSA DE CARBON

serveşte la sinteza materialului celular şi la asigurarea necesarului de energie pentru sinteza şi întreţinerea structurii celulare

Organismele autotofe: dioxidul de carbon ca sursă de carbon, în prezenţa unei surse exterioară de energie:
radiaţie solară (microorganismele fototrofe)
rezultată în urma unor reacţii chimice (microorganismele chemolitotrofe)

Organismele heterotrofe: necesită întotdeauna ca sursă de carbon şi energie combinaţii organice:

• hidraţi de carbon: monozaharide (glucoză), dizaharide (zaharoză, maltoză, lactoză), respectiv polizaharide (amidon şi celuloză)
• alcooli: metanol, etanol, glicerină
• acizi carboxilici: acid acetic, acid succinic, acizi graşi
• uleiuri şi grăsimi
• hidrocarburi alifatice: n-parafine inferioare (metan, n-butan, n-pentan) şi superioare
• deşeuri industriale cu conţinut de zaharide: zer, leşie sulfitică, soluţii zaharoase rezultate din hidroliza lemnului, făină de porumb,
cereale şi altele
Hidraţi de carbon

Glucoza - materie primă în procesele fermentative pentru obţinerea unor produse de înaltă puritate, în special acolo unde utilizarea unor
amestecuri de zaharide necesită operaţii complexe de purificare ulterioară (proces neeconomic)
- se obţine din amidon prin hidroliză acidă sau enzimatică
- constituie sursa de carbon şi energie în producţiile de: antibiotice
aminoacizi,
steroizi
acizi carboxilici (acid butiric, tartaric, citric, itaconic)

Zaharoza: materie primă pentru obţinerea de acid citric


acid lactic (reduce semnificativ numărul operaţiilor de separare şi purificare)

Melasa de sfeclă sau trestie de zahăr - forma cea mai utilizată a zaharozei
- principala materie primă în obţinerea de: - drojdii de panificaţie
- acid citric
- butanol
- acetonă
- aminoacizi
- supliment de sursă de carbon în medii de cultură (ex. la obţinerea de antibiotice, enzime etc).

Melasa de sfeclă de zahăr - lichid vâscos de culoare maronie


- aspect şi compoziţie determinate atât de tehnologia de extracţie a zahărului, cât şi de calitatea materiei
prime (soiul de sfeclă de zahăr, climă în zona de cultură, condiţii şi durata de depozitare etc).

Melasa de trestie de zahăr - conţinut ridicat de zahăr invertit şi biotină


- conţine şi dioxid de sulf, acizi volatili, nitraţi şi coloizi (componente nedorite în fermentaţiile microbiene)
- materie primă la: - fabricarea alcoolului etilic
- obţinerea drojdiilor de panificaţie
- fermentaţia butirică
Caracteristica Zahăr brut Zahăr rafinat
Conţinut substanţă uscată, % 72.4 – 86.0 79.5 – 82.2
Zaharoză, % 55.7 – 69.0 50.0 – 54.6 Caracteristicile
Zahăr invertit, % 0 – 3.41 0.12 – 1.56 melasei de sfeclă de zahăr
Rafinoză, % 0 – 4.20 1.24 – 1.54
Azot total, % 1.17 – 2.946 1.45 – 1.65
Cenuşă, % 9.83 – 19.46 11.14 – 14.33
Valoare pH 5.51 – 10.12 7.5 – 8.5

Caracteristica Melasă brută Melasă rafinată


Conţinut substanţă uscată, % 77-84 78-85
Principalele caracteristici Zahăr invertit, % 52-65 50-58
ale melasei de trestie de zahăr
Azot total, % 0.4-1.5 0.08-0.5
Cenuşă, % 7-11 3.5-7.5
Valoare pH 4.5-6.0 6.0
P2O5, % 0.6-2.0 0.009-0.07
CaO 0.1-1.1 0.15-0.8
MgO 0.03-0.1 0.25-0.8
K2O 2.6-5.0 0.8-2.2
Lactoza: - caracter represiv extrem de redus  poate fi utilizată în mediile de fermentaţie în concentraţii mari
- asimilare lentă  timpi mari de fermentaţie
- materie primă la obţinerea de antibiotice, în special a penicilinelor
- principalul component al zerului, rezultat ca subprodus în industria de prelucrare a laptelui

Zerul - se poate folosi ca atare


uscat
deproteinizat
ca permeat obţinut după ultrafiltrare
cu sau fără prelucrare ulterioară prin osmoză inversă
demineralizat prin schimb ionic
-se foloseşte la obţinerea: alcoolului etilic
drojdiilor de panificaţie
proteinelor monocelulare (SCP)
acidului citric

Maltoza: - prezentă în malţ, extractul şi infuzia de malţ (amestec de extract de malţ şi hamei)
 se foloseşte numai la fabricarea berii
Malţul - conţinut ridicat de amilaze
- conţinut aproximativ 70% de zahăr redus (maltoza)  adaos la mediile de cultură în procesele de fermentaţie industriale

Amidonul: - cea mai importantă rezervă de hidraţi de carbon a plantelor


- sintetizat sub forma unor granule cu structură caracteristică
- amestec de două polizaharide: - amiloza, cu o structură liniară, în care moleculele de D-glucoză sunt unite 1,4 α-glicozidic
- amilopectina, în care pe lângă legături 1,4 α-glicozidice există legături 1,6 α-glicozidice
- în cartofii, făina de porumb, făină de cereale (grâu, avăz, orez).
- se foloseşte, de cele mai multe ori, sub formă zaharificată (prin hidroliză acidă sau enzimatică) pentru:
- a reduce timpul de fermentaţie, în cazul microorganismelor care au capacitatea de a-l asimila ca atare
- a-l aduce la o formă asimilabilă, în cazul microorganismelor care nu au amilaze.
Celuloza: - polizaharida cea mai răspândită în natură
- compusă din macromolecule filiforme, în care resturile de D-glucoză sunt unite 1,4 β-glicozidic
- nu poate fi asimilată de către microorganisme, fiind necesară hidroliza la forme asimilabile

Principalele materiale cu conţinut celulozic: - deşeurile lemnoase (rezultate din prelucrarea lemnului)
- deşeurile agricole (paie, stuf)

pretratare corespunzătoare naturii materialului vegetal


hidroliză enzimatică realizată cu culturi de: Cellulomonas
Trichoderma reesei
Aspergillus wentii

materialul zaharificat se poate folosi la: - obţinerea de alcool etilic în prezenţă de Saccharomyces cerevisiae
- fermentaţia butirică cu Clostridum saccharoperbutyl-acetonicum
- obţinerea de butanol şi acetonă,
- obţinerea de biomase proteice în prezenţa drojdiilor Candida
Torula
Leşia sulfitică: - deşeu al industriei de celuloză şi hârtie

pretratare (tratare cu aer fierbinte şi vapori de apă, respective neutralizare cu var şi soluţie amoniacală
în vederea descreşterii conţinutului de SO2, furfural şi acid formic)

utilizare la prepararea mediilor de cultură la obţinerea proteinelor monocelulare (SCP) în prezenţa drojdiilor Candida.
Alcooli

Alcoolul metilic: - producerea de biomase proteice în prezenţă de Methylophilus methylotrophus


- biosinteza vitaminei B12 în prezenţă de Pseudomonas
- biosinteza de aminoacizi (L-serină, L-leucină şi L-valină)

Alcoolul etilic: - fermentaţia acetică


- producerea de biomase proteice cu drojdii Candida

Glicerina: - antibiotice
- steroizi
- enzime
Acizi carboxilici

Acidul acetic, singur sau în amestec cu alcool etilic, glicerină, hidraţi de carbon (glucoză) sau materii prime cu conţinut de zaharide, la:
- obţinere de aminoacizi (L-lizină, acid glutamic, i-leucină, treonină) în prezenţa diferitelor specii de Brevibacterium
Corynebacterium
Micrococcus
- obţinerea de biomase proteice (drojdii Candida )

Acizii graşi (oleic, linoleic) şi derivaţi ai acestora: rol de: - substanţă tensioactivă
- sursă suplimetară de carbon şi uneori de precursori.

Uleiurile şi grăsimile vegetale şi animale

- surse suplimentare de carbon în combinaţie cu hidraţi de carbon


- rol de antispumant în producţiile de: - antibiotice
- steroizi
- enzime (lipase, amilaze, protease).

Hidrocarburi alifatice

Parafinele inferioare (metan, n-butan, n-pentan)


n-Parafinele superioare (C10-C20) obţinerea de: - biomase proteice
- acizi organici (acid citric, i-citric, succinic etc).
SURSA DE AZOT
Azotul: - element indispensabil în procesele biochimice
- foarte puţine microorganisme sunt capabile să asimileze azotul din aer (necesită prezenţa de nitrogenază):
bacteriile Rhizobium, Clostridium şi Azobacter
algele albastre.
Săruri ale acidului azotic/azotos: - asimilate de microorganismele care au nitrat/nitrit-reductază:
bacteriile din speciile Azobacter, Pseudomonas
fungii Aspergillus, Penicillium
drojdiile Candida
Ionii de amoniu: - acceptate ca sursă de azot de aproape toate microorganismele (în special fungiile şi drojdiile)
- adăugaţi sub formă de soluţii amoniacale sau săruri de amoniu (sulfat, clorură, azotat, fosfat)

Microorganismele heterotrofe necesită pe lângă azotul anorganic şi compuşi organici ai acestuia:


Ureea: - importantă şi accesibilă sursă de azot;
- capacitate de tamponare a mediului
- utilizare limitată de stabilitatea redusă în timpul operaţiei de sterilizare termică

Produse naturale sau subproduse ale industriilor de prelucrare ale produselor de origine vegetală sau animală: - principalele surse de azot
organic în mediile de fermentaţie industriale:

Făina de cereale: - sursă valoroasă şi ieftină de aminoacizi, săruri minerale, vitamine


-utilizare în practică deseori dificilă, datorită: - aglomerării în mediul apos la prepararea mediilor de cultură;
- emulsionării proteinelor conţinute în făină în etapa de extracţie
- extracţiei simultane a grăsimilor reziduale odată cu produsul
Extractrul de porumb: - produs secundar obţinut la separarea amidonului din porumb
- utilizat ca sursă de azot datorită conţinutului său de aminoacizi, vitamine şi săruri minerale
-dezavantajul: variaţia compoziţiei, dependentă de - puterea de germinare a porumbului
- tehnologia de prelucrare
Hidrolizatele de drojdii: - bogate în proteine, azot aminic şi vitamine
- se obţin din diferite tipuri de drojdii de bere sau de panificaţie
Hidrolizate proteice de origine vegetală sau animală: - frecvent utilizate
- compoziţia diferă în funcţie de condiţiile în care se realizează
SĂRURILE MINERALE

Fosforul: - element esenţial pentru creşterea celulară şi reglarea unor procese metabolice
- o sursă foarte bună de fosfor este extractul de porumb
- în majoritatea cazurilor în mediile de cultură se adaugă săruri de fosfor (fosfaţi sau superfosfaţi)

Sulful: - importanţă asemănătoare fosforului


- înglobat în mediile de cultură sub formă de sulfaţi

Macroelemente (K, Mg, Ca, Zn şi Fe): - se adaugă sub formă de săruri (sulfaţi sau fosfaţi)
- sunt conţinuţi de materiile prime care asigură necesarul de sursă de carbon şi azot
- concentraţia în mediile de cultură este de 0,1-1 mmoli/l

Microelemente (Co, B, Cd, Cr, Cu, Mo şi Ni): - necesare în concentraţii de 0,1-100 µmoli/l
- furnizate de către materiile prime, doar în rare cazuri fiind necesară suplimentarea lor

VITAMINELE

- microorganismele heterotrofe în substanţă de creştere necesită prezenţa de vitamine în mediul de cultură


- majoritatea materiilor prime asigură necesarul de vitamine

Materia primă Vitamine, µg/g


B1 B2 B6 Biotina ac.pantotenic Niacin Inozitol Colină
Melasă sfeclă de zahăr - - - 0,0204 36 - 1280 -
Melasă trestie de zahăr 8,3 2,5 6,5 1,2 214 210 - -
Făină de soia - 3,1 - - 14,08 30,36 - 2420
Extract porumb 5,4 11 15,0 - 28 170 4950 5400
Hidroli-zat de dojdii 50 35 25 2 100 550 3000 2000
Conţinutul de vitamine al unor materii prime utilizate la prepararea
mediilor de cultură
CONSIDERAŢII ASUPRA REALIZĂRII INDUSTRIALE A PROCESELOR BIOCHIMICE

Elaborarea unui proces tehnologic:

 izolarea tulpinilor de microorganisme, selecţia şi/sau modificarea genetică în vederea obţinerii unor
tulpini înalt productive

 stabilirea compoziţiei optime a substratului şi a condiţiilor optime de cultură

 stabilirea procedeului adecvat de separare şi purificare a produsului de biosinteză

 alegerea şi proiectarea echipamentelor

Fazele procesului tehnologic:

 prepararea mediului de cultură

 prepararea culturii de inocul

 sterilizarea mediului de cultură, a fermentatorului şi a echipamentelor conexe

 fermentaţia de regim

 separarea masei celulare

 separarea şi purificarea produsului de biosinteză

 tratarea şi eliminarea efluenţilor şi a produselor secundare


PREPARAREA MEDIULUI DE CULTURĂ

 mediile de cultură: - simple sau complexe


- cu compoziţie chimică bine definită sau semidefinită

 componenţii mediului de cultură: - satisface necesităţile microorganismului producător în etapele de creştere şi dezvoltare
- asigură realizarea unei productivităţi maxime

 stabilirea compoziţiei mediului de cultură ţine seama de: - compoziţia elementară a microorganismelor
- necesităţile microorganismelor pentru o creştere rapidă şi eficientă
- posibilitatea apariţiei fenomenelor de inhibiţie de substrat sau de produs

 criterii de selectare a materiilor prime: - asigurarea necesităţilor fiziologice ale microorganismului


- preţul de cost al materiei prime
- disponibiltatea, accesibilitatea şi constanţa calităţii materiei prime
- stabilitatea la transport şi depozitare

 prepararea mediilor de cultură: în vase prevăzute cu sisteme de amestecare şi de dozare.

PREPARAREA CULTURII DE INOCUL

 mediile de cultură: - simple sau complexe


- cu compoziţie chimică bine definită sau semidefinită

 componenţii mediului de cultură: - satisface necesităţile microorganismului producător în etapele de creştere şi dezvoltare
- asigură realizarea unei productivităţi maxime
STERILIZAREA MEDIULUI DE CULTURĂ, A FERMENTATORULUI ŞI A ECHIPAMENTELOR CONEXE

 scop: - distrugerea oricăror forme de microorganisme şi agenţi patogeni

 metode:

- termice - au cele mai largi aplicaţii practice, datorită eficienţei şi simplităţii

- uscate sau umede: cu aer cald la 140-2000C necesită: - temperaturi mai ridicate
- timp de acţionare mai îndelungat
cu vapori de apă sub presiune la 120-1400C – eficienţă mare, datorită acţiunii hidratante, coagulante şi de
hidroliză a aburului asupra proteinelor microbiene
prin încălziri repetate la 70-100 C
0

- prin procedee discontinue sau continue

- fizice - filtrarea prin umpluturi fibroase


materiale poroase
membrane
- iradiere cu radiaţii UV, IR, raze X, γ

- chimice - utilizarea agenţilor chimici cum ar fi oxidul de etilenă


formol
fenol
azotiperită
ozon etc.

 alegerea metodei de sterilizare: - funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale materialelor ce urmează a fi sterilizate:

filtrare (pe materiale poroase, fibroase, prin membrane)


materiale termolabile
cu agenţi chimici (etilenoxid, formaldehidă, fenol, amestec formaldehidă-aer)
fitrare pe materiale filtrante: fibră de sticlă
debit necesar mare
nitrat de celuloză
aer număr mare şi variat de microorganisme prezente
teflon, poliamidă
rezistenţa microorganismelor la temperatură în absenţa umidităţii
radiaţii
spaţii sterile sterilizarea cu radiaţii

prepararea aseptică a mediului de cultură în cazul în care nici o altă metodă de sterilizare nu poate fi aplicată

- sub protecţia unei flăcări


însămânţarea aseptică
- sub presiune de aer steril

bioreactoarele şi echipamentele conexe cu abur sub presiune

transvazarea aseptică cu aer steril sub presiune

FERMENTAŢIA DE REGIM

 condiţiile optime sunt determinate de: - compoziţia mediului de cultură


- natura microorganismului producător
- temperatură
- pH
- concentraţia de oxigen
- intensitatea amestecării

 controlul strict al temperaturii (cu variaţii de ± 50C) în fermentatoarele de mare capacitate nu este posibilă nici nu este necesară

 regimul de pH - specific fiecărui microorganism


- are în majoritatea cazurilor o tendinţă de scădere, datorită punerii în libertate a unor acizi organici
- menţinerea în limitele prescrise: - pe parcursul procesului prin dozare de substanţe cu caracter bazic
- prin regulatorii de pH conţinuţi în mediu.
 asigurarea necesarului de oxigen: - datorită solubilităţii foarte scăzute a oxigenului în apă se impune necesitatea vehiculării unui
volum foarte mare de aer prin fermentator
- pentru un contact interfazic gaz-lichid-solid cât mai eficient se utilizează diferite sisteme
constructive de barbotare, la care se adaugă amestecarea mediului
- gradul de amestecare depinde: - de tipul constructiv
- direct proporţional cu turaţia agitatorului

 durata proceselor variază în limite mari de la 40-42 de ore la 8-10 zile

SEPARAREA MASEI CELULARE

 precedată de inactivarea microorganismelor prin modificări semnificative ale: - temperaturii


- pH-ului
- prin adaos de substanţe chimice
 se poate face prin: - filtrare
- centrifugare
- utilizănd unităţi de separare prin membrane

SEPARAREA ŞI PURIFICAREA PRODUSELOR

 influenţează semnificativ economicitatea procesului

 concentraţia mică în substrat şi în multe cazuri labilitatea structurală a produsului biosintetizat

acordarea unei atenţii deosebite etapelor de separare şi purificare

 alegerea operaţiilor se face funcţie de: - natura substratului


- concentraţiile elementelor din substrat
- proprietăţile fizico-chimice
- locul de obţinere (extracelular sau intracelular) al produsului
- cantitatea şi proprietăţile substratului care trebuie prelucrat
PROCEDEE DE STERILIZARE ÎN BIOTEHNOLOGIE

STERILIZAREA - procesul de distrugere sau îndepărtare a oricăror forme de microorganisme patogene sau nepatogene din substraturi,
instalaţii, spaţii închise, obiecte etc.
- principalele moduri în care se poate realiza sterilizarea sunt:
•metode termice
•metode fizice
•metode chimice

Cea mai utilizată formă de sterilizare este sterilizarea termică, care poate fi uscată sau umedă.

Denumire Sterilizare
microorganism uscată umedă Performanţele sterilizării
0
Temp. C Timp, sec Temp. C0 Timp, sec uscate, respectiv umede asupra
Salmonella typhi 100 1800 65 20 unor tipuri de microorganisme
Mycobacterium tuberculosis 100 2700 65 10
Spori de Bacillus anthracis 170 600 100 600
Spori nativi din sol 180 1800 120 1800
Staphilococcus pyogenes 120 1800 65 60

Sterilizarea umedă se urmăreşte în funcţie de:


- punctul termic mortal - valoarea temperaturii la care sunt omorâte toate celulele unei specii în timp de 10 minute;
- timpul termic mortal - valoarea timpului de expunere la o anumită temperatură necesară distrugerii tuturor celulelor sporulante

Valorile timpului termic mortal pentru diferite microorganisme la


diferite temperaturi
Spori Temperatura, 0C
80 100 110 120
Bacillus subtilis 74-75 ore 175 min. 37 min. 7,5-8 min.
Bacillus megaterium 16-17 ore 15-16 min.
Clostridium botulinicum 5,5 ore 32 min. 4 min.
Clostridium sporogenes 10 ore 90 min. 15 min.
Sterilizarea mediilor de cultură

- se realizează practic prin metode termice: avantaje: - simplitatea procedeului


- uşurinţa în exploatare
- siguranţa gradului de sterilizare

dezavantaje: - degradarea şi inactivarea proteinelor


- denaturarea vitaminelor şi a unor factori de creştere
- apariţia unor supraîncălziri locale (produc declanşarea unor reacţii de oxidare,
polimerizare, condensare, caramelizare a componentelor mediului)
- pentru a evita apariţia fenomenelor de degradare a hidraţilor de carbon şi a compuşilor cu azot se recomandă sterilizarea lor separată

Distrucţia termică a microorganismelor: dN N - numărul de microorganisme viabile/ml mediu


kN
d k - constanta vitezei de distrugere termică, s-1
t - timpul de sterilizare, s
Ea
Constanta vitezei de distrucţie termică a microorganismelor: k k0e RT

Ea - reprezintă energia de activare pentru distrugerea microorganismelor, kJ/kmol


R - constanta universală a gazelor, kJ/kmol K
T - temperatura absolută, K
2,303 N 0
Duratei procesului de sterilizare pentru orice valoare a gradului de sterilizare: lg
k N

Influenţa temperaturii asupra duratei de a) b)


distrucţie termică pentru
a) spori de Escherichia coli; b) spori de
Bacillus stearothermophilus
Durata procesului de sterilizare a mediului de cultură influenţează randamentul reacţiei biochimice, datorită posibilităţii apariţiei unor reacţii
secundare: - între componenţii mediului de cultură
- de degradare a componenţilor mediului de cultură

Sterilizarea discontinuă

- se produce în perioada de încălzire, menţinere şi răcire


- efectul total este rezultatul cumulat al efectelor obţinute în fiecare din aceste etape
- ecuaţia vitezei de distrucţie termică a microorganismelor în sterilizarea discontinuă
are forma:
dN
Ea Influenţa timpului de sterilizare asupra
RT
kN k0e N randamentului procesului fermentativ
d
Rezolvarea se face utilizând relaţii dintre timp şi temperatură, specifice procedeului de sterilizare, redate în tabelul următor:
Diagrama timp-temperatură pentru sterilizarea
discontinuă
ti – temperatura iniţială; tf – temperatura finală; ts-
temperatura de sterilizare

Sterilizarea continuă

- se utilizează pentru debite mari

- avantaje: - conservarea mai bună a calităţii materialului supus sterilizării


- aparatură cu gabarit redus
- reducerea duratei de sterilizare
- control automat
- realizarea unor randamente superioare în faza de fermentaţie

Instalaţia de sterilizare continuă la 120-1250C:

- coloană de sterilizare alcătuită din două ţevi concentrice, în care mediul de fermentaţie staţionează 4-6 secunde;
- mediul se încălzeşte prin barbotarea prin intermediul unor fante practicate pe peretele ţevii interioare a aburului de 5 atm
- din coloana de sterilizare mediul trece în menţinător, unde timp de 15-20 minute are loc perfectarea sterilizării
- răcirea mediului sterilizat, la 35-400C, se realizează într-un schimbător de căldură tip ţeavă în ţeavă
- contribuţia etapei de încălzire, respectiv de răcire la eficienţa globală a procesului de sterilizare, este scăzută (cca. 5-6%)
a) Instalaţie de sterilizare continuă la 120-1250C; 1.- coloana de sterilizare; 2.- menţinător; 3.- răcitor
b) Diagrama timp-temperatură pentru sterilizarea la 120-1250C;

Sterilizarea continuă la 135-1400C:

- se realizează în instalaţii cu injecţie de abur


în schimbătoare de cădură cu plăci
- datorită temperaturii ridicate timpul de expunere este scurt, pentru a evita degradarea termică a componentelor mediului de cultură
- răcirea trebuie realizată într-un interval de timp de ordinul secundelor
- diagramele timp-temperatura pentru cele două tipuri de instalaţii arată că fazele de încălzire, respectiv de răcire contribuie foarte
puţin (aprox. 1-2%) la performanţa procesului global
a) Instalaţie de sterilizare la 140ºC prin injecţie de abur; 1.- ventil; 2.- serpentina de menţinere; 3.-
valvă de expansiune; 4.- vas de detentă
b) Diagrama timp-temperatură pentru operaţia de sterilizare la 140ºC prin injecţie de abur

a) Instalaţie de sterilizare la 1400C prin schimbătoare de căldură cu plăci;


1.- răcitor; 2.- preîncălzitor; 3.- sterilizator; 4.- serpentină de menţinere.
b) Diagrama timp-temperatură pentru operaţia de sterilizare la 1400C
prin schimbătoare de căldură cu plăci
Sterilizarea aparaturii de biosinteză

sterilizarea cu abur saturat - cel mai eficient procedeu de sterilizare a aparaturii de biosinteză
- aburul este introdus direct în aparat
- asigură o încălzire rapidă, reducând durata globală de sterilizare.

Durata etapelor de încălzire, respectiv răcire în sterilizarea instalaţiilor de fermentaţie


a. încălzire cu abur prin manta şi serpentine; b. încălzire cu abur direct;c. răcire prin manta şi serpentine;
pentru un fermentator de: 1.- 200 l; 2.- 600 l; 3.-2 m3; 4.- 20 m3
Transvazarea mediului sterilizat, respectiv a culturii de inocul sub presiune de aer steril:

Instalaţie de însămânţare aseptică Schema de transvazare aseptică de biomasă

Sterilizarea aerului

cele mai utilizate procedee sunt cele bazate pe filtrare pe medii poroase ca:
- fibre de sticlă cu diametrul de 5-18μ
- membrane de nitrat de celuloză
- folii de teflon, singur sau în amestec cu polietilenă - caracter hidrofob
- rezistentă termică ridicată
- poliamidă - caracter hidrofob
- rezistenţă termică mare
- elasticitate
- durabilitate
Filtru disc cu membrană
1.- sită suport; 2.- membrană; 3.- carcasă

Avantaje:
- membranele utilizate sunt confecţionate din
Filtru cu fibră de sticlă materiale microporoase (diametru pori sub 0,2μ)
1.- placă perforată; 2.- plasă de sârmă; 3.- - dacă materialul membranei are caracter
garnitură; 4.- material filtrant; 5.- ramă hidrofob, umiditatea nu deranjează;
Filtru lumânare
Avantaje: - permite utilizarea şi ca filtru de ieşire
1.- carcasă; 2.- membrană; 3.- ventil
- debite mari de aer Dezavantaje: de aerisire; 4.- garnituri de etanşare
- grad avansat de purificare - productivitatea lor redusă, datorită suprafeţei
- durată lungă de funcţionare mici de filtrare Avantaje:
Dezavantaje: - durată mare de funcţionare
- durată relativ scurtă de viaţă a membranei
- manopera complicată (până la 200 de sterilizări
- pierderea acţiunii de sterilizare după termice în timp de 3,5-4 ani)
umezirea materialului filtrant Dezavantaje:
- costuri ridicate
Performanţele sterilizării aerului prin filtrare

Caracteristicile filtrării Strat de fibre de sticlă Membrane de 0,2-0,45μ


Reţinerea absolută a contaminanţilor Nu Da
Capacitatea de îndepărtare a impurităţilor Înaltă Scăzută
Eficacitatea reţinerii particulelor mici Înaltă Înaltă
Eficacitatea reţinerii depinde de viteza de Da Nu
curgere şi presiune
Posibilităţi de străpungere Da Nu

Schema de purificare şi sterilizare a aerului


1.- filtru; 2.- compresor; 3.- răcitor; 4.- separator de picături; 5 şi 6.- filtre cu material fibros
FERMENTAŢIA DE REGIM

FERMENTAŢIA - procesul de creştere a microorganismelor pe medii de cultură cu scopul obţinerii unor produşi de biosinteză, denumiţi
metaboliţi
- creşterea microorganismelor - rezultatul interacţiunii dintre celula individuală şi mediul de cultură
- poate fi realizată în regim discontinuu (batch) sau continuu

Fermentaţiile discontinue - culturi în sisteme închise, care conţin o cantitate limitată de nutrienţi (substrat)
- reprezentarea grafică a variaţiei numărului de celule pe parcursul unei fermentaţii permite vizualizarea curbei de
creştere, care cuprinde mai multe faze, corespunzătoare diferitelor viteze de creştere

I - faza de lag, sau faza de creştere staţionară


-fază de acomodare a microorgnismelor la condiţiile din fermentator

II - faza de creştere logaritmică (exponenţială) metaboliţii primari

dc x
   c x  cx  cx  e 
d  0

III - faza de descreştere (retardare) datorată consumării substratului, descrisă de relaţia:

 max  c S

K S  cS
IV - faza staţionară - corespunde punctului în care viteza de creştere devine nulă Curba de creştere a microorganismelor
- din punct de vedere fiziologic, microorganismele au încă metabolismul activ metaboliţii secundari

cx - concentraţia de biomasă, kmol celule/m3 cS - concentraţia reziduală a substratului limitativ, kmol substrat/m3
τ - timpul, s μmax - viteza maximă de creştere, reprezintăpanta segmentului de creştere exponenţială, s-1
μ - viteza specifică de creştere, s-1 - depinde de natura microorganismului
KS - constanta de utilizare a substratului, kmol substrat/m3
- numeric egală cu valoarea concentraţiei substratului pentru care μ = ½ μ max
- măsură a afinităţii microorganismului pentru substrat
dc p
Obţinerea metaboliţilor primari poate fi descrisă de relaţia:  q p  cx
d
cp - concentraţia de produs (metabolit primar), kmol metabolit/m3
qp - viteza specifică de formare a produsului, s-1

Culturile discontinue se folosesc pentru obţinerea de:


• biomasă, caz în care condiţiile de cultură trebuie astfel alese încât să asigure o concentraţie celulară maximă
- drojdia de panificaţie
- drojdia de bere
- biomase proteice
• metaboliţi primari pentru care etapa de creştere exponenţială trebuie extinsă
- acizi organici – citric, lactic
- aminoacizi
• metaboliţi secundari –condiţiile de cultură trebuie să conducă la o etapă scurtă de creştere exponenţială şi perioadă staţionară lungă

Fermentaţiile continue - concomitent cu adăugarea de substrat se îndepărtează mediu din fermentator


- producţie constantă de celule  stare staţionară
F
Viteza de diluţie - raportul dintre debitul de curgere în şi din fermentator şi volumul acestuia: D
V
dc x
Modificarea netă a concentraţiei de celule în timp (acumularea):    c x  D  c x  c x   D 
d
dc x  c 
Ecuaţia Monod:  c x   max S  D 
d  K S  cS 
dcS c  cS 
Modificarea netă a concentraţiei substratului limitativ:  D  cS 0  D  cS  max x  
d Yx / s  K S  cS 

c x  Yx / s  c s0  c s 
în condiţii staţionare
Ks  D
cs 
 max  D
Fermentaţiile continue se pot realiza în:

 sistem chemostat: viteza de creştere este controlată de mediul chimic (de concentraţia substratului limitativ)

 creşterea celulară determină o scădere a substratului limitativ până la o valoare la care concentraţia substratului va favoriza o viteză de
creştere egală cu cea de diluţie (μ=D)
 dacă concentraţia substratului scade sub această valoare, celulele vor fi evacuate cu o viteză mai mare decât sunt produse (D > μ)

scăderea concentraţiei celulare

creşterea concentraţiei de substrat limitativ

creşterea vitezei de generare de celule (restabilirea echilibrului)

 sistem turbidostat: concentraţia celulară este controlată prin reglarea debitelor, menţinând turbiditatea mediului între anumite limite

 sistem biostat: monitorizarea concentraţiei de biomasă se poate realiza prin controlul concentraţiei de dioxid de carbon

 sistem omogen - masa din interiorul fermentatorului are o compoziţie uniformă (amestecare perfectă)

 sistem eterogen -compoziţia mediului variază în lungimea fermentatorului (bioreactoarele tubulare, considerate cu deplasare totală)

 sistem deschis - microorganismele părăsesc zona de fermentaţie în mod continuu, o dată cu efluentul

sistem închis - masa celulară este reţinută în zona de fermentaţie, efluentul fiind lipsit de biomasă
Caracteristicile cinetice ale unui microorganism sunt descrise de valorile numerice ale constantelor Y, μmax şi KS:
Y concentraţia staţionară de biomasă
 μmax (egal cu Dcrit ) viteza maximă de diluţie ce poate fi utilizată în condiţii staţionare

 KS - concentraţia reziduală a substratului (indirect concentraţia de biomasă)


- viteza maximă de diluţie

Comportarea unei bacterii cu afinitate mare faţă de substrat Comportarea unei bacterii cu afinitate mică faţă de
(valoare mică KS) într-o cultură continuă substrat (valoare mare KS) într-o cultură continuă

Sistemele reale au abateri semnificative de la idealitate, datorate mai multor factori, cum ar fi:
• amestecare imperfectă
• aderarea microorganismelor la pereţii fermentatorului
• aspecte fiziologice ale culturii: - consum de substrat pentru reacţii de întreţinere
- toxicitatea substratului la viteze mari de diluţie
Avantajele fermentaţiilor continue:

• reducerea timpilor morţi necesari pentru curăţire, umplere, golire, sterilizare, răcire
• reducerea volumului fermentatoarelor
• posibilitatea automatizării
• utilizarea mai eficientă a substratului şi
• obţinerea unor randamente mai mari de produs
Culturile continue se folosesc pentru obţinerea de:
• acizi carboxilici: acetic, lactic
• alcooli: etilic, 2,3 butandiol, butanol
• acetonă
• antibiotice : peniciline, streptomicină, cloramfenicol
• vitamina B12

Productivitatea culturilor - raportul dintre cantitatea de biomasă la timpul de fermentaţie.

c xmax  c x0
culturi discontinue: Pdisc  P - productivitatea, kmol/m3h,
1   2
xmax - concentraţia celulară maximă atinsă în stare staţionară, kmol celule/m3
x0 - concentraţia celulară iniţială, kmol celule/m3
τ1 - timpul în care are loc creşterea cu viteză maximă, s
τ2 - timpul de creştere cu o viteză diferită de cea maximă, care include faza de lag,
faza de retardare, respectiv fazele de amestecare, sterilizare, golire, s

  
culturi discontinue: Pcont  D  c x  1  3  τ3 – timpul necesar atingerii stării staţionare şi include pregătirea
 T  fermentatorului, sterilizarea şi fazele discontinue ce preced operarea continuă, s
T - timpul de menţinere a stării staţionare, s

Productivitatea maximă de biomasă se obţine pentru o diluţie care conduce la o valoare maximă a produsului D·x.
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ VITEZA PROCESELOR DE FERMENTAŢIE

Viteza reacţiilor enzimatice este influenţată de:

• compoziţia mediului de cultură şi concentraţia substratului limitativ

• temperatura şi pH-ul mediului

• concentraţia oxigenului dizolvat

• intensitatea amestecării
modificarea unui singur parametru atrage după sine modificarea celorlalţi, cu influenţă profundă asupra desfăşurării procesului

a) Influenţa concentraţiei substratului limitativ şi compoziţia mediului de cultură

max  cs
Influenţa concentraţiei substratului limitativ asupra vitezei de creştere este redată de ecuaţia Monod: 
K s  cs
1. concentraţia substratului limitativ, în mediu sau celulă, este foarte mare comparativ cu constanta de asimilare a substratului

viteza specifică de creştere este egală cu viteza maximă (egalitatea se menţine până la scăderea
drastică a concentraţiei substratului limitativ    max

2. concentraţia substratului limitativ are valori comparabile cu valoarea constantei de asimilare a substratului
 max
viteza specifică de creştere este jumătate din viteza maximă cs  K s   
2
3. concentraţia substratului limitativ este foarte mică
 max
viteza procesului fiind proporţională cu concentraţia substratului limitativ   cs
Ks
adăugarea continuă de substrat :
- evită şocul provocat de adăugarea în trepte, şoc datorat inhibiţiei de substrat
- presupune folosirea unui biosenzor adecvat, care să furnizeze informaţii
referitoare la concentraţia substratului limitativ din mediu de fermentaţie
electroliţii din mediu:
- influenţează semnificativ viteza reacţiilor enzimatice
- reglează permeabilitatea membranei celulare

natura sursei de carbon şi concentraţia componenţilor mediului de cultură


influenţează: - viteza de creştere
- respiraţia
Influenţa modului de furnizarea a substratului limitativ
- viteza de producere de metabolit
asupra procesului fermentativ: 1 - fără adăugare de
substrat, 2 - adăugare în trepte, 3 – adăugare continuă

b) Influenţa pH-ului

 activitatea enzimatică este maximă la o anumită valoare a pH-ului mediului


 abaterile de la valorile optime pot conduce la pierderea activităţii prin denaturarea ireversibilă a proteinelor
 variaţiile mici ale pH-ului acţionează reversibil asupra activităţii
 valoarea optimă este determinată de - natura enzimei
- temperatura de lucru
- compoziţia mediului
- prezenţa inhibitorilor
c) Influenţa temperaturii

este unul dintre cei mai importanţi parametri fizici care intervin în procesele
biochimice:
 influenţează puternic activitatea microorganismelor şi a enzimelor implicate
 modificările vitezei de reacţie au loc într-un interval limitat de temperaturi.
 viteza reacţiilor enzimatice se poate dubla la o diferenţă de temperatură de
100C, cu condiţia ca în acest interval enzima catalizatoare să nu se
dezactiveze
 reacţiile biochimice au o temperatură optimă, corespunzătoare activităţii
enzimatice maxime, temperatură care diferă funcţie de natura enzimei
 temperatura optimă depinde de etapa procesului biochimic
 temperaturi de lucru suboptimale pot conduce la o pierdere reversibilă a
activităţii enzimatice
 temperaturile superioare valorii optime induc un proces ireversibil prin
Efectul temperaturii asupra activităţii enzimatice:
denaturarea proteinelor ce intră în componenţa enzimelor
1 - catalaza, 2 - proteaza, 3 – incertaza, 4 - pepsina
 în cazul proceselor de bioconversie performanţele diferă pentru enzima
liberă respectiv cea imobilizată, prin imobilizare crescând stabilitatea
termică

d) Influenţa oxigenului

Oxigenul - rol esenţial în metabolismul aerob de producere a energiei, ca acceptor final de electroni şi protoni rezultaţi în urma reacţiilor
biochimice de oxidare

respiraţia celulară - totalitatea reacţiilor în trepte carea realizează transportul electronilor în final la oxigen (în cazul proceselor aerobe) sau la
unele substanţe organice (în cazul proceselor anaerobe)
fermentaţia – totalitatea proceselor biochimice redox în care diferiţi compuşi organici acţionează atât ca donori cât şi ca acceptori finali de
electroni

metabolismul energetic - se poate realiza în prezenţa sau absenţa oxigenului


- funcţie de conţinutul de oxigen al mediului, cele două forme ale metabolismului energetic (respiraţie şi fermentaţie) se
desfăşoară cu intensităţi diferite: la un conţinut de oxigen mai mic de 3% din concentraţia de saturaţie au loc numai
procese de fermentaţie, în timp ce la concentraţii mai mari de 10% numai prin respiraţie
 comportarea diferitelor microorganisme faţă de oxigen depinde de tipul metabolismului energetic şi oferă indicaţii cu privire la
enzimele pe care le posedă

 necesarul de oxigen de: - natura microorganismului


- natura sursei de carbon şi energie

viteza de consum a oxigenului (RO2) - cantitatea de oxigen consumată în unitatea de timp şi pe unitatea de masă microbiană sau pe
unitatea de volum de mediu de cultură
- depinde de: - natura, vârsta şi morfologia microorganismelor
- natura substratului şi condiţiile de fermentaţie
- este minimă în etapa de lag, după care, creşte atingând valoarea maximă în faza de creştere
exponenţială rămânând la această valoare până la atingerea fazei staţionare când redevine
minimă
- este accelerată semnificativ de intensificarea aerării, până la o anumită valoare, după care are
loc o stagnare sau chiar o reducere
- viteza specifică de creştere a masei celulare funcţie de concentraţia de oxigen solubilizat
(oxigenul este un substrat): C
   max O2
Influenţa aerării asupra vitezei de K O 2  CO 2
creştere a microorganismelor

coeficientul de respiraţie (CR) - raportul molar dintre dioxidul de carbon format şi oxigenul consumat în reacţia biochimică

solubilitatea oxigenului în apă este redusă

în vederea intensificării dizolvării, barbotarea aerului se combină cu amestecarea mecanică

viteza de dizolvare a oxigenului creşte cu: - turaţia agitatorului,


- debitul de aer barbotat
turaţia agitatorului - limitată datorită pericolului de distrugere mecanică a celulelor de microorganisme

viteza cu care microorganismul consumă oxigenul dizolvat este dependentă de: - gradul de dezvoltare a biomasei
-viteza de creştere a celulelor
-compoziţia mediului de cultură
-nivelul concentraţiei de oxigen
REACTOARE BIOCHIMICE

Bioreactorul (fermentatorul) - utilajul în care se realizează cultura de microorganisme sau procesul de bioconversie

Procesul biochimic: - viteze scăzute de reacţie


- concentraţii finale reduse ale produşilor
- viscozitate mare a mediului şi comportare reologică nenewtoniană
- consumuri energetice ridicate necesare prelucrării unor volume mari de lichide, amestecare, aerare etc.

Volumul bioreactoarelor
Domeniul de utilizare Volum, m3
Epurarea biologică a apelor uzate (cu nămol activ) 25.000 - 30.000
Biomase proteice 1500 - 2000
Fabricarea berii 300 - 500
Obţinerea de acizi carboxilici (citric, lactic) 200 - 300
Obţinerea drojdiei de panificaţie 200
Fabricarea de antibiotice 100 - 200
Fabricarea iaurtului 10
Fabricarea pâinii 1

Alegerea (conceperea unui bioreactor) trebuie să:


- ţină seama de caracteristicile procesului biochimic
- permită curăţare şi sterilizare simplă şi rapidă, inclusiv pentru echipamentele conexe
- permită realizarea unui transfer de căldură şi de masă (în special pentru oxigen, în cazul proceselor aerobe) eficient
- permită un control eficient al spumării
- permită folosirea unor materiale de construcţie care să nu interacţioneze cu mediul nutritiv, material care să nu conţină elemente cu
caracter inhibitor
- fie caracterizat prin flexibilitate (posibilitatea utilizării utilajului în diferite procese)
- fie caracterizată de costuri cât mai reduse de investiţie şi operare
Clasificarea bioreactoarelor, funcţie de:
□ natura proceselor biochimice
reactoare biochimice - utilizate pentru procese de bioconversie, adică procese catalizate de enzime sau celule, libere sau imobilizate
reactoare biologice – fermentatoare - utilizate în procese de transformare a substratului în prezenţa microorganismelor

□ modul de amestecare
cu amestecare mecanică echipate cu amestecătoare (agitatoare) de diferite tipuri constructive
cu amestecare pneumatică - amestecare se realizează prin barbotarea unui gaz (aer, dioxid de carbon, metan etc.)
obioreactoare tip coloană
obioreactoare tip air-lift cu circulaţie internă sau externă
obioreactoare cu strat fluidizat
cu amestecare hidraulică – se bazează pe circulaţia sau recircularea mediului cu ajutorul pompelor
o bioreactoare cu circulaţie internă sau externă
o bioreactoare cu duze (jet) exterioare şi interioare (înecate)
o bioreactoare cu pulverizare
o bioreactoare cu strat fluidizat
o bioreactoare cu contact multiplu
cu amestecare mixtă

□ necesarul de oxigen
aerobe
anaerobe
□ modelul de curgere
cu amestecare perfectă - în orice punct din interiorul mediului parametri procesului (concentraţi, temperatură, pH) au aceeaşi valoare
cu deplasare totală în care valorile parametrilor variază pe direcţia de curgere

□ modul de funcţionare
discontinue - lucrează în şarje
semicontinue - unul sau mai mulţi componenţi ai mediului de alimentează în mod continuu, în limita volumului util al vasului
continue - recomandate pentru cantităţi mari de mediu, funcţionează în regim staţionar
cu recirculare - realizează o creştere a gradului de asimilare a substratului şi asigură un transfer termic şi de masă eficient

□ regimul termic
izoterm
adiabat
neizoterm, neadiabat

□ volumul utilajului
de laborator - cu volume mai mici de 50 l
pilotcele - cu volume cuprinse între 50 l şi 5 m3
industriale - utilajele care depăşesc ca volum 5 m3
BIOREACTOARELE CU AMESTECARE MECANICĂ

 unele dintre cele mai utilizate tipuri de bioreactoare

 alcătuire: - recipient cilindric (virolă) din OL, inox sau sticlă cu fund şi capac elipsoidal
- agitator simplu sau multiplu
- şicane
- manta
- serpentină interioară
- barbotoare de aer (bioreactoarele aerobe)

 datorită degajării de CO2, spumarea este inevitabilă în procesele fermentative şi


chiar şi în unele procese enzimatice

 spumarea este mai pronunţată în sisteme aerobe cu amestecare intensă sau cu


culturi de microorganisme care prezintă un metabolism activ

 apariţia spumei atrage după sine o serie de efecte nedorite:


reducerea volumului util al bioreactorului
creşterea riscului de contaminare, datorită posibilităţii de revărsare a
conţinutului prin racordul de evacuare a gazelor
pierderea de mediu prin revărsare
creşterea timpului de reţinere a bulelor de aer în spumă şi recircularea lor
scăderea concentraţiei de oxigen (scade gradul de aerare real)

 dacă spumarea este abundentă se adaugă substanţe tensioactive cu acţiune


antispumantă: - alcooli superiori Bioreactor cu amestecare mecanică
- uleiuri vegetale
- uleiuri siliconice
Analiză comparativă a bioreactoarelor cu amestecare mecanică cu funcţionare continuă şi discontinuă
Bioreactor
Indicator discontinuu continuu
costuri de investiţie reduse ridicate datorită aparaturii AMC
costuri de operare mari, număr mare de personal reduse datorită automatizării
redusă, datorită variaţiei parametrilor
flexibilitate ridicată
de operare în limite restrânse
volum mare relativ mic
pericol de contaminare redus, prin sterilizare după fiecare şarjă ridicată
calitate materie primă variabilă de la o şarjă la alta constantă
conversie substrat mare redusă
grad de uzură ridicat, datorită sterilizării repetate redus

Procesele de fermentaţie în regim continuu cu recircularea unei porţiuni din


biomasă:
- consum mai eficient de elemente nutritive, rezultând conversii superioare de
substrat
- productivitate mai mare la acelaşi volum util şi conversii finale ale substratului
- volum util mai redus

Bioreactor cu recircularea unei porţiuni de biomasă


S-au realizat noi tipuri constructive în scopul:
- intensificării transferului de masă şi căldură
- obţinerii unui randament superior de transformare a substratului
- reducerii efortului de forfecare asupra microorganismelor (reducerea pericolului de liză
mecanică a celulelor)

Bioreactoarele cu agitator elice:


omogenizare mai bună decât agitatoarele turbină, la forţe de forfecare
mai reduse
aerul poate fi barbotat:
- la partea inferioară (a)
- printr-un cilindru amplasat în centrul reactorului (difuzor) (b),
crescând eficienţa datorită timpului de reţinere mai mare al
bulelor de aer în interiorul cilindrului central.

Bioreactor cu agitator tip elice şi difuzor

Bioreactoare cu aerare prin aspiraţie:


 cu agitatoare elice sau turbină
 aspiră aerul de la suprafaţa mediului prin formarea unui turbion central
(folosit pentru volume mari) (a)
cu agitatoare tip turbină cu aspirarea aerului printr-un tub central (b)

Bioreactoare cu aerare prin aspiraţie


Bioreactoarele cu mai multe trepte de amestecare:

bioreactoare la care între trepte se produce un flux puternic de mediu:


- cu agitatoare multiple şi circulaţie interioară (a);
- cu agitatoare multiple şi circulaţie exterioară (b).

Bioreactoare cu mai multe trepte de amestecare

bioreactoare la care între trepte fluxul de mediu este mai puţin


intens:
- bioreactoare turn cu plăci perforate şi deversoare între trepte, cu
funcţionare în contracurent (a)
- bioreactoare turn cu plăci perforate şi deversoare între trepte, cu
funcţionare în echicurent (b)

Bioreactoare cu mai multe trepte cu plăci perforate

Avantajele :
concentraţie mare de biomasă în efluent
pierderi minime de substraturi volatile
BIOREACTOARELE ORIZONTALE

Avantaje:
productivitate ridicată cu o conversie optimă al substratului
tipurile de amestecare specifică elimină apariţia zonelor stagnante
raportul suprafaţă liberă/volum este mare viteze superioare de transfer a oxigenului
consum energetic inferior
degajarea CO2 nu conduce la perturbarea curgerii cu deplasare totală
presiunea hidraulică nu inhibă procesele biochimice
aderarea şi dezvoltarea biomaselor (aderarea unor produşi macromoleculari pe pereţi) sunt mai uşor de controlat
se evită liza mecanică a bacteriilor şi spumarea abundentă.

Bioreactoarele tubulare: - drepte sau spiralate


- orizontale sau uşor înclinate

 se folosesc la: - tratarea biologică a apelor reziduale


- fermentaţia berii
 au productivitate mare
 puritate avansată a produsului
Bioreactoare tubulare

Bioreactoarele orizontale cu biofilm:


 se folosesc la epurarea biologică a apelor reziduale
 conţin o serie de discuri dispuse pe un ax, pe suprafaţa cărora se dezvoltă
un strat de celule de microorganisme (biofilm)
Bioreactor orizontal cu biofilm (biodisc)
Bioreactoarele orizontale cu amestecare multiplă:
 formate din compartimente interconectate printr-un canal de curgere
 amestecarea se realizează prin combinarea acţiunii mecanice cu prezenţa
şicanelor
 se folosesc pentru: - culturi de fungi
-obţinere de biomase proteice din fracţii petroliere, etc
Bioreactor orizontal cu amestecare multiplă

Bioreactor orizontal cu tambur rotativ

Bioreactoarele orizontale inelare (cu film):


 se folosesc în procese în care spumarea NU este abundentă
Bioreactoare orizontale rotative  amestecarea se face cu ajutorul unui tambur rotitor

Bioreactoarele orizontale pneumatice


utilizate la epurarea apelor reziduale
 amestecarea se realizează prin barbotarea aerului pe întreaga
lungime a bioreactorului

Bioreactor orizontal pneumatic


BIOREACTOARELE PNEUMATICE

 aplicaţii: - epurarea biologică a apelor reziduale


- obţinerea de biomase proteice
 se pot prelucra cantităţi ridicate de mediu
 amestecarea se realizează exclusiv prin barbotarea unui gaz (aer, dioxid de carbon, metan)

Tipuri de bioreactoare pneumatice:


a) bioreactor tip coloană
b) bioreactor cu contact multiplu
c) bioreactor cu amestecare statică
d) bioreactor tip bazin
e, f) bioreactoare air-lift cu circulaţie interioară
g, h) bioreactoare air-lift cu circulaţie exterioară
i) bioreactor în strat fluidizat
Avantaje:
construcţie simplă şi costuri relativ reduse
volume mari
posibilitatea înlocuirii compresoarelor fără golirea reactorului
întreţinere uşoară
datorită tipului de amestecare se diminuează considerabil posibilitatea lizei mecanice a microorganismelor sau a biocatalizatorului
eficienţă sporită la dispersarea aerului

Bioreactoarele pneumatice tip coloană


 barbotarea aerului se face cu injectoare
 este prevăzut cu decantoare de biomasă, nămolul separat fiind
recirculat
 pentru a reduce consumul de energie a pompelor care realizează
recircularea biomasei, decantoarele sunt astfel operate încât lichidul
din interior să fie aproximativ la acelaşi nivel cu cel din bioreactor

Bioreactoarele “air-lift”
 utilizare: - obţinerea proteinelor microbiene pe diferite substraturi Bioreactor tip bazin (Bayer Tower Biotechnology)
- obţinerea de antibiotice, vitamine
- epurarea biologică a apelor reziduale
 circulaţia mediului este indusă prin diferenţa de densitate între zonele doar cu mediu şi cele în care în mediu se barbotează gaz
 traseul de circulaţie al mediului este determinat de elementele constructive ale reactorului
 în epurarea biologică a apelor reziduale se folosesc:

bioreactorul tip puţ cu tub central - distribuţia aerului se face în cilindrul interior, fiind dirijat în jos
- la pornire se barbotează aer suplimentar în spaţiul inelar în sens ascendent

bioreactorul tip puţ cu perete despărţitor - căderea de presiune este inferioară tipului anterior (forţe de frecare mai mici pe traseu)
- necesită barbotare de aer suplimentar la pornire;
bioreactorul tip bazin - nu necesită barbotare de aer suplimentar
Bioreactor tip puţ cu perete despărţitor cu tub central tip bazin

bioreactorul cu nămol activ (Biohoch- Hoechst AG)


- format din două camere separate de o placă perforată
- în camera inferioară are loc epurarea biologică propriu-zisă,
iar în cea superioară limpezirea apei
- este prevăzut cu decantoare secundare, care conţin agitatoare
rotative sub formă de greblă.

Bioreactor air-lift Biohoch

bioreactorul air-lift cu circulaţie externă (Scholler Seidel):


- folosit la obţinerea de biomase proteice pe mediu de leşie bisulfitică
- funcţionează pe principiul pompei Mamut, conţinând 10-12 trasee
externe de circulaţie care sunt dispuse simetric şi care se alimentează
cu mediu şi aer
- microorganismele se dezvoltă pe traseele de circulaţie mediu-aer
Bioreactor Scholler-Seidel
BIOREACTOARELE HIDRAULICE

 funcţionează pe principiul inducerii circulaţiei mediului cu ajutorul pompelor

 clasificare:
tip coloană cu circulaţie internă sau externă - asemănătoare cu cele pneumatice, gazul se introduce simultan cu lichidul
cu jet exterior sau interior înecat - recircularea se face prin pompe amplasate deasupra sau în interiorul mediului
cu contact multiplu - echipate cu talere sită sau plăci perforate prevăzute cu preaplin (determină nivelul de lichid de pe fiecare taler)
cu strat fix - sau cu pulverizare:- faza lichidă se pulverizează peste un strat cu umplutură care conţine microorganisme sau
biocatalizatori; circulaţia fazei lichide şi gazoase se face în echicurent sau contracurent
cu strat fluidizat

Bioreactoare hidraulice
a) bioreactor cu jet; b) bioreactor cu jet interior; c)
bioreactor cu contact multiplu; d) bioreactor cu strat
fix; e) bioreactor cu strat fluidizat
Bioreactoare hidraulice cu biofilm în strat fluidizat
a) particulele solide au dimensiuni între 1-4 mm; concentraţia de
biomasă este de 60-70 kg/m3; biogazul rezultat induce o circulaţie
suplimentară, antrenând particulele solide (zonă de degazare)
b) bioreactor în strat fluidizat cu recirculare parţială;
c) prezintă caracteristicile reunite ale tipurilor a) şi b), şi poate
funcţiona în condiţiile unei încărcări mari a apelor reziduale cu
compuşi organici, ape din industria alimentară, farmaceutică,
chimică
d) este format din 2 unităţi de tip a) suprapuse; în primul
compartiment se consumă cea mai mare parte din poluanţi. Gazul
separat în prima zonă generează o circulaţie “gaz-lift” în
compartimentul superior. După degazare particulele de biofilm
(nămol activ) circulă descendent prin conducta centrală

avantaje:
permit prelucrarea unor volume mari de medii diluate
folosesc populaţii mixte de microorganisme
permit conducerea proceselor la concentraţii ridicate de
biomasă fără a fi necesară separarea şi recircularea
viteză mare de depunere a fazei solide, eliminând operaţiile
de separare a fazelor;
funcţionează cu concentraţii mari de biomasă
asigură arii interfaciale de transfer ridicate
durată mare (de câteva săptămâni) de viaţă a biomasei

dezavantaje:
durate mari de pornire
control dificil al grosimii biofilmului
dezvoltarea excesivă de biomasă determină desprinderea de
pe suport
dificultatea realizării unei fluidizări uniforme
costuri ridicate pentru realizarea fluidizării
Bioreactoarele hidraulice cu strat fix
 operare, întreţinere simplă, cheltuieli reduse
 se evită liza mecanică a celulelor dezvoltate pe suportul inert
 stratul de umplutură inertă are rol de fixare şi dezvoltare a celulelor microbiene sau de imobilizare pentru biocatalizatori (enzime)

- biofiltrul conţine drept umplutură materiale cu granulaţie mare: - zgura de furnal


- cocs
- materiale plastice
- microorganismele se fixează şi se dezvoltă pe suport sub forma unui strat
mucilaginos, consumând poluanţii organici
- pulverizarea fazei lichide se face prin duze fixate pe un ax care execută o mişcare
de rotaţie deasupra stratului
- aerul se aspiră din partea inferioară a biofiltrului prin orificiile din stratul solid
Biofiltru pentru tratarea apelor reziduale

Bioreactorul Sulzer (cu amestecare statică):


- circulaţia fazelor este în echicurent
- se realizează un consum mai mare de poluanţi din ape decât în cazul biofiltrelor
- funcţionează pe principiul „air-lift-ului” cu circulaţie interioară a mediului prin
stratul de umplutură

Bioreactor Sulzer
BIOREACTOARE MEMBRANARE
 utilizate în: - industria alimentară, chimică şi farmaceutică
- tehnologiile de protecţia mediului

Configuraţii ale bioreactoarelor membranare


bioreactor cu unitate externă de separare bioreactor cu unitate internă de separare
Avantaje şi dezavantaje ale configuraţiilor bioreactoarelor cu membrane

Configuraţie Avantaje Dezavantaje

- eficienţă ridicată (arie mare pentru un- riscul limitării de oxigen în bucla de
volum dat al reactorului) recirculare
- posibilitatea înlocuirii modulului de - apariţia problemelor legate de sterilizarea
filtrare în timpul operării circuitului extern de recirculare
- creşterea productivităţii micro- - scăderea în timp a fluxului prin
organismului prin asigurarea unei mai membrană, până la colmatare
Unitate de
mari densităţi celulare combinată cu - viscozitatea crescută (în unele cazuri) a
separare externă
adăugarea lentă de nutrienţi mediului de fermentaţie
- stres suplimentar ca rezultat al recirculării
mediului asupra microorganismelor
- volum mare de reacţie conduce la apariţia
de neomogenităţi în circuitul de
recirculare şi în reactor
- nu este necesară recircularea mediului - sistem inflexibil
de reacţie - scăderea în timp a fluxul membranei
- operare simpă - arie de separare limitată / volum
Unitate de
- creşterea productivităţii micro- - viscozitatea mediului de reacţie poate
separare internă
organismului prin asigurarea unei mai contribui la apariţia fenomenului de
mari densităţi celulare combinată cu polarizare a concentraţiei
adăugarea lentă de nutrienţi
SEPARAREA ŞI PURIFICAREA PRODUSELOR DE BIOSINTEZĂ

 scopul procesărilor ulterioare fermentaţiei:


- îndepărtarea substanţele străine (impurităţile)
- reducerea volumului total, concomitent cu concentrarea produsului util
- purificarea produsului

 alegerea operaţiilor se separare şi purificare se face ţinând cont de:


criterii tehnologice - natura şi proprietăţile fizico-chimice ale produsului
- locul de obţinere al acestuia (intra- sau extracelular)
criterii economice
Schema generală de separare şi purificare a metaboliţilor din mediile de fermentaţie
SEPARAREA BIOMASEI

 flocularea -tratarea apelor reziduale


tehnici curent utilizate în
 flotaţia - producerea de biomase proteice

 centrifugarea - în cazul în care produsul se obţine intracelular

 filtrarea - în cazul produşilor extracelulari

 flocularea - pentru a creşte dimensiunile particulelor solide

FILTRAREA

•este operaţia cea mai comună de separare a unui sistem eterogen lichid-solid sau gaz-solid

•constă în reţinerea particulelor solide aflate în suspensie pe o structură poroasă

•alegerea echipamentului adecvat trebuie să ţină seama de o seri de factori:

• proprietăţile sistemelor disperse ce urmează a se separa: - vâscozitatea


- densitatea
• natura fazei solide: - forma şi dimensiunile particulelor
- distribuţia granulometrică
- caracteristica de vrac
• raportul solid/lichid
• faza care se recuperează: - lichidă
- solidă
- ambele
• volumul ce urmează să fie separat
• modul de operare: -continuu
- discontinuu
• necesitatea sau nu a condiţiilor aseptice
• necesitatea creării de suprapresiune sau depresiune pentru a asigura o viteză adecvată de filtrare
Filtrul presă

• funcţionare discontinuă
• suprafaţă mare de filtrare concentrată într-un volum de dimensiuni relativ reduse
• operaţia de filtrare este accelerată prin trimiterea suspensiei sub presiune de 3-4 at
• precipitatul rămâne presat pe pânza filtrantă iar filtrul se scurge prin canalele prevăzute în plăci

Materiale filtrante:
• straturi granulare – nisip
– cărbune
– kieselguri
• straturi fibroase: – azbest
– fibră de sticlă
– bumbac
• ţesături: – bumbac
– lână
– fibre sintetice (PE, PP, teflon, etc.)
• site metalice
• plăci poroase: – cuarţ
– sticlă
– grafit
– carborund (carbură de siliciu)
• membrane: – anorganice compozite
– polimerice
– schimbători de ioni
Filtru presă

Avantaje:
•obţinerea unui precipitat cu conţinut mic de umiditate
•flexibilitatea condiţiilor de operare Dezavantaje:
•suprafaţă mare de filtrare •manoperă voluminoasă
•posibilitatea protejării împotriva coroziunii •uzură rapidă a pompelor filtrante
•costuri de investiţie scăzute •spălarea defectuoasă a precipitatului
Filtrul nuce

• funcţionare discontinuă
• format dintr-un recipient cilindric sau paralelipipedic cu/fără capac
• prevăzut la bază cu un grătar sau placă poroasă pe care se fixează pânza filtrantă
• filtrarea se produce datorită diferenţei de presiune create între partea superioară şi cea inferioară
care poate rezulta datorită:
o presiunii hidrostatice a lichidului
o pompării soluţiei
o realizării de vid la partea inferioară

Avantaje:
• îndepărtarea avansată a lichidului din precipitat (desecare
avansată)
• construcţie simplă şi exploatare uşoară

Dezavantaje:
•manoperă voluminoasă în special la descărcare şi spălare
•spălare defectuoasă (posibilitatea apariţiei de fisuri în precipitat)

Filtru nuce
Filtrul celular cu discuri orizontal sau vertical

• pot fi operate ca filtre de presiune sau de vid


• constructiv se poate realiza ca una sau ambele feţe ale discurilor să fie
acoperite de mediu
• pe parcursul filtrării discurile sunt statice dar pot fi rotite la final, facilitând
evacuarea lichidului

Filtrul celular cu discuri vertical


Filtrul celular cu discuri orizontal
Filtre rotative cu tambur

• funcţionare continuă
• funcţionează cu vid
• folosesc în special la filtrarea maselor celulare
• asigură: – suprafaţă mare de filtrare
– posibilitatea de spălare a miceliului pe filtru
- este format dintr-un tambur rotativ compus din doi cilindrii orizontali coaxiali
- cilindrul exterior este perforat şi acoperit cu material filtrant
- spaţiul dintre cilindrii este împărţit în 10-12 celule etanşe, fiecare funcţionând succesiv şi independent ca filtru nuce
- legătura dintre celule şi conductele de vid (sau presiune, cu aer comprimat) se realizează prin intermediul capului de distribuţie iar
îndepărtarea precipitatului de pe tambur se face cu ajutorul unui cuţit răzuitor
- suprafaţa tamburului este împărţită în mai multe zone ce au roluri diferite: - de filtrare
- de uscare
- de îndepărtare a precipitatului
- tamburul are un grad diferit de scufundare în suspensia ce se filtrează

Filtru celular Oliver: 1-tamburul filtrului, 2-celule, 3-pânză filtrantă, 4-tuburi de legătură între
celule, 5-arbore, 6-conductă pentru alimentarea suspensiei, 7-cuţit pentru desprinderea
precipitatului, 8-cuvă, 9-agitator pendular, 10-conductă pentru apa de spălare
CENTRIFUGAREA

• este esenţială atunci când:


 filtrarea se realizează cu dificultate şi are durată mare (suspensii greu filtrabile)
 celulele sau alte materiale aflate în suspensie trebuie să se obţină în stare cât mai uscată
 este necesară separarea continuă şi în condiţii igienice avansate
 nu se admit pierderi de lichid în precipitat

• se caracterizează prin:
 intensitate variabilă datorită modificării vitezei şi distribuţiei faţă de axa de rotaţie
 direcţie radială a câmpului de forţe

• factorii care influenţează viteza de sedimentare în câmp centrifugal sunt:


 viteza unghiulară de rotaţie
 diferenţa de densitate dintre celule şi faza lichidă
 diametrul (dimensiunea) celulelor
 vâscozitatea fazei lichide

Centrifuga cu camere

• ideală pentru separarea suspensiilor cu până la 5 % fază solidă, cu dimensiuni


ale particulelor de 0,1 – 200 µm
• suspensia se alimentează central şi parcurge un traseu printre camere, solidul
fiind colectat pe feţele exterioare ale fiecărei camere
• particulele cele mai mici se colectează în camerele exterioare unde sunt Centrifuga cu camere
supuse unor forţe foarte mari
• necesită o perioadă destul de mare pentru realizarea îndepărtării şi curăţirii
centrifugii (manoperă)laborioasă)
Centrifuga elicoidală orizontală

• utilizată la separarea continuă a materialelor precum nămolurile


• suspensia este alimentată printr-o conductă centrală
• faza solidă ce se depune pe pereţi este raclată de către nucleul
rotitor şi dirijată spre capătul conic, a cărui pantă facilitează şi
desecarea (eliminarea lichidului)

Centrifuga elicoidală orizontală


Centrifuga cu talere

• ideală la separarea de emulsii, drojdii, etc.


• suspensia se alimentează central, suferă o primă separare în
tambur şi separarea se definitivează în spaţiul dintre talere
• sedimentul formează un nămol ce poate fi evacuat continuu prin
intermediul unor orificii situate pe peretele rotorului sau
evacuarea se realizează intermitent prin deschiderea rotorului
Centrifuge decantoare cu talere

Centrifuga tubulară (supercentrifuga)

• alcătuită dintr-un tub central de d<150 mm şi înălţime ~ 700 mm, care


se roteşte cu viteză mare (8000-45000 rpm)
• realizează separări avansate nu numai de sisteme eterogene lichid-solid,
dar şi lichid-lichid sau lichid-lichid-solid
• faza solidă se depune pe pereţii tubului central (de diferite tipuri
constructive) în timp ce faza lichidă se separă în lichid dens şi uşor,
care se captează separat Centrifuga
Avantaje: - realizarea unor forţe centrifugale mari tubulară
- realizarea unei desecări avansate şi curăţare uşoară
Dezavantaje: - capacitate limitată pentru faza solidă
- scăderea eficienţei separării pe măsura reumplerii
MICROFILTRAREA

• este operaţia de separare cu membrane a: - soluţiilor coloidale


- suspensiilor de particule de dimensiuni cuprinse între 0,02 şi 10µm: -virusuri
- bacterii
- drojdii
• membranele de microfiltrare sunt în general materiale polimerice cu structură cristalină

• în funcţie de modul în care se reţin particulele din suspensie se disting:

 filtrarea de suprafaţă – prin membrane cu diametrul porilor mai mic decât diametrul particulelor

 filtrarea în adâncime – prin membrană cu diametrul porilor mai mare decât diametrul particulelor solide
– prin material filtrant cu o structură fibroasă sau granulară cu interstiţii de dimensiuni
mai mari decât diametrul particulelor

Microfiltrarea tangenţială: - variantă a filtrării centrifugale


- permite separarea de microparticule cu dimensiuni cuprinse între 2 – 02 µm
- se foloseşte la: - limpezirea sucurilor de fructe
- purificarea primară a extractelor vegetale/animale

ULTRAFILTRAREA

• permite separarea de molecule de dimensiuni mai mari (ex. zaharuri) din soluţie

•se aplică la: - filtrare lapte în scopul separării lactozei


- separarea acidului lactic din medii de fermentaţie în fermentatoarele cu recirculare externă
DISTUGEREA MEMBRANEI CELULARE

METODE FIZICO-MECANICE

• măcinarea lichidă umedă (forfecare lichidă):


 suspensia de celule este supusă unei presiuni în interiorul unei valve unidirecţionale şi
traversează un canal îngust după care are loc o detentă datorită lărgirii secţiunii de
curgere
 se lucrează la presiuni mari şi în multe cazuri este necesară recircularea materialului
pentru a obţine o distrugere de maxim. 90%
 pentru a preveni pierderea din activitatea enzimatică datorită încălzirii suspensiei pe
traseu, se impune răcirea acesteia la temperaturi de 0 – 4 ºC

• măcinarea uscată (forfecare solidă):


 extrudarea sub presiune a microorganismelor îngheţate la -25ºC printr-un orificiu foarte mic pentru obţinerea de enzime sau
de membrane celulare
 distrugerea peretelui celular se datorează efortului combinat al forfecării lichide prin curgere printr-un orificiu îngust şi
prezenţa cristalelor de gheaţă
 se poate realiza o distrugere de 90 % a membranelor celulare la o singură procesare

• măcinarea cu materiale abrazive (agitarea cu abraziune):


 distrugerea membranelor celulare se realizează într-un dezintegrator ce conţine elemente rotative (discuri) şi peretele de sticlă
 activitatea enzimatică nu este afectată

• îngheţare-dezgheţare:
 cicluri repetate de îngheţ-dezgheţ aplicate unei paste de celule microbiene cu formarea de cristale de gheaţă, urmată de topire
cu distrugerea într-o oarecare măsură a membranelor celulare
 procedeu lent, cu eliberare limitată a materialului intracelular
 se foloseşte în combinaţie cu alte tehnici
METODE CHIMICE

• distrugerea membranei celulare cu detergenţi:


 o serie de detergenţi degradează lipoproteinele membranei celulare  eliberarea compuşilor intracelulari
 se pot folosi:
 săruri cuaternare de amoniu
 lauril sulfat de sodiu
 produşi neionici
 detergenţii pot produce şi denaturarea unor proteine şi necesită îndepărtarea lor înaintea aplicării următoarelor etape de purificare

• tratarea alcalină:
 se poate folosi la hidroliza materialelor peretelui celular microbian în cazul separării unor enzime:
 separarea L-asparaginazei, pH=11-12, timp de 30 min

• tratarea enzimatică:
 o serie de enzime hidrolizează legături specifice în peretele celular la un număr limitat de microorganisme:
 lizozime
 extracte enzimatice separate din - leucocite
- specii de Streptomyces
- Penicillium
- Trichoderma
- Micromonospora
 dezavantaje: - este cea mai scumpă
- prezenţa enzimei sau a enzimelor complică etapele ulterioare de purificare

• şoc osmotic:
 provocat de modificarea bruscă a concentraţiei saline  distrugerea multor tipuri de celule
 efectul asupra celulelor microbiene este minim
SEPARAREA PRODUSELOR UTILE

 pentru a se putea alege procedeul de separare adecvat, este necesară cunoaşterea:


- proprietăţilor fizico-chimice ale metaboliţilor
• solubilitatea - în soluţii apoase de electroliţi sau apă
- în solvenţi polari, nepolari sau slab polari
• stabilitatea în soluţie: funcţie de: - pH, temperatură
- efectul soluţiilor tampon
- prezenţa solvenţilor organici
- efectul liofilizării
• stabilitatea în stare solidă: - efectul temperaturii
- efectul oxigenului şi a umidităţii
• proprietăţile fizico-chimice în soluţie: - posibilitate de adsorbţie
- migrare în câmp electric
- sedimentare la ultracentrifugare
- stabilitate la acţiunea unor enzime sau agenţi chimici
- comportării acestora în anumite condiţii de mediu ambiant

SEPARAREA ŞI PURIFICAREA INIŢIALĂ

PRECIPITAREA

 se foloseşte precipitarea ca metodă de separare primară la:


• obţinerea tetraciclinelor – adăugarea unei sări cuaternare de amoniu cu masă moleculară mare conduce la formarea unui precipitat
insolubil, din care se poate apoi pune în libertate antibioticul
• obţinerea acidului citric sub formă de citrat de calciu
• obţinerea acidului L-glutamic sub formă de glutamat de sodiu

 agenţi de precipitare pentru proteine: - polimeri cu masă moleculară mare (dextran, polietilenglicol, etc)
- metanol, etanol, acetonă
 separarea proteinelor sub fomă de sare este o metodă larg utilizată pentru recuperarea şi fracţionarea acestora
EXTRACŢIA CU SOLVENŢI (LICHID-LICHID)

 este o operaţie de separare a amestecurilor lichide omogene, bazată pe diferenţa de


solubilitate a componenţilor într-unul sau mai mulţi dizolvanţă corespuzător aleşi

 etape:
• contactarea amestecului de separat cu dizolvantul în vederea realizării
transferului de solut din solventul A în solventul S
• separarea celor două faze
• recuperarea dizolvantului
Principiul pentru o singură unitate de extracţie:
 criterii la alegerea solventului: A+B – amestec binar omogen; S – solvent în care
• să prezinte selectivitate pentru compusul ce urmează a fi separat se solubilizează componentul B şi parţial A
• să aibă proprietăţi fizice (densitate, viscozitate) care să permită o dispersie E – extract format din soluţia B în solvent, R –
uşoară a fazelor rafinat (conţine majoritar compusul A)
• posibilitatea recuperării în vederea recirculării
• siguranţă în exploatare (toxicitate, inflamabilitate redusă), impact ecologic
• costuri reduse

extracţia reactivă
 procedeu în care solubilizarea produsului de biosinteză într-un solvent organic se realizează ca urmare a unei reacţii chimice cu un
agent de extracţie (extractant, agent purtător)
 extractanţii: compuşi chimici organici cu structuri voluminoase, solubili, de regulă, în fază organică, capabili să reacţioneze cu
metaboliţii şi să formeze compuşi solubili la rândul lor în fază organică
 performanţele extracţiei reactive sunt superioare comparativ cu extrcţia fizică

extracţia cu fluide supercritice permite:


 evitarea degradării produşilor extraşi, datorită condiţiilor blânde în care se realizează
 extracţia rapid şi complet la temperaturi moderate
 eficienţa sporită, datorită proprietăţilor fazei de solvatare în condiţii supercritice

sisteme de extracţie bifazice apoase - pentru separarea a moleculelor proteice


ADSORBŢIA

 procesul prin care unul sau mai mulţi componenţi ai unui mediu omogen sunt reţinuţi pe un adsorbant (structură solidă)
 este o operaţie de separare datorită selectivităţii adsorbantului, fracţionând amestecul iniţial în efluent şi reţinut pe solid
 reţinutul pe solid se îndepărtează prin desorbţie nedestructivă: - cu vapori supraîncălziţi
- cu aer cald
- prin încălzire sau detentă
destructivă: calcinare
 alegerea adsorbanţilor se face în funcţie de:
o suprafaţa specifică: raportul dintre suprafaţa reală de contact şi masa solidului
o capacitate de adsorbţie: proprietatea unui adsorbant de a reţine pe suprafaţa sa o cantitate determinată de substanţe – adsorbit
 tipuri de adsorbanţi:
- cărbune activ - cărbune de oase
- silicagel - pământuri decolorante
- alumină (Al2O3) - magnezie activă (MgO 90%, MgCO3 10 %)

SCHIMBUL IONIC

 fac parte din categoria reacţiilor de dublu schimb care au loc în sisteme eterogene:
L – S (soluţie de electrolit – schimbător de ioni)
L – L (soluţie de electrolit – schimbător de ioni lichid).
 ionii din soluţia de electrolit înlocuiesc ionii de acelaşi tip din structura moleculară a schimbătorului de ioni
 funcţie de natura ionilor schimbătorii se clasifică în:
o cationiţi RH sau RNa - tipuri: - anorganici naturali sau sintetici: aluminosilicaţi, zeoliţi
- cărbuni fosili: turbă, lignit, sulfonaţi
- cationiţi pe bază de lignină, celuloză
- răşini - fenolice sau poliesterice sulfonate
- carboxilice
o anioniţi ROH -tipuri: - răşini aminice, melaminice
- răşini pe bază de celuloză, lignină modificate
 aplicaţii în biotehnologie
o separarea streptomicinei pe sulfocationiţi puternic acizi şi eluarea cu soluţie de acid sulfuric  sulfat de streptomicină
PROCEDEE DE CONCENTRARE ŞI PURIFICARE FINALĂ

EVAPORAREA

 operaţia prin care se concentrează o soluţie formată dintr-un dizolvant volatil şi un component, lichid sau solid, nevolatil prin
îndepărtarea unei părţi din dizolvant
 spre deosebire de distilare vaporii rezultaţi sunt formaţi dintr-un singur component (unul din componenţi fiind are volatilitate scăzută)
 trecerea în stare de vapori se poate face prin:
o evaporare superficială – la temperaturi mai mici decât temperatura de fierbere corespunzătoare presiunii de deasupra lichidului
o fierbere – concentrarea se realizează în întreaga masă a lichidului
 scopul evaporării: - obţinerea substanţelor considerate nevolatile, care se găseşte dizolvată într-un lichid
 factori care influenţează evaporarea:
o capacitatea de evaporare – reprezintă cantitatea de dizolvant evaporată raportată la unitatea de timp şi de suprafaţă de transfer
o concentraţia soluţiei – soluţiile concentrate fierb la temperaturi mai mari
o presiunea de lucru – determină temperatura de fierbere
o labilitatea termică a soluţiei; mulţi metaboliţi se caracterizează prin labilitate termică, care se manifestă prin:
- volatilizare
- descompunere
- pierderea proprietăţilor organoleptice (degradarea)

DISTILAREA, RECTIFICAREA

 procedeele de separare a componenţilor unui amestec lichid omogen, bazat pe diferenţa dintre temperaturile de fierbere ale
componenţilor amestecului
 este practic o operaţie dublă – de fierbere a amestecului lichid, urmată de condensarea vaporilor rezultaţi
 operaţia multiplă de fierbere – condensare se numeşte rectificare; se realizează în vederea obţinerii de separări mai avansate
 în biotehnologie distilarea se aplică:
o rareori pentru separarea sau concentrarea de metabolit
- separarea solventului în fermentaţia butirică
o pentru recuperarea solvenţilor organici utilizaţi în operaţii de separare/purificare
SEPARĂRI ŞI PURIFICĂRI CU MEMBRANE

 domeniile de utilizare s-au extins în special spre sfera industriei – alimentare, biochimice, biomedicale
- de tratare a efluenţilor industriali
 membrana - zonă de discontinuitate interpusă între 2 medii, având rolul de a permite trecerea preferenţială a unui component dintr-un
amestec (acţionează ca o barieră selectivă)
 membranele pot avea structuri poroase sau dense şi pot fi confecţionate din materiale organice, anorganice, biologice, unele cu
posibilităţi de schimb ionic
 permeaţie - procesul de transport al unui component printr-o membrană
 mecanismul permeaţiei este determinat de forţa motoare responsabilă de transportul prin membrană:
o diferenţa de presiune, p (ultrafiltrare, microfiltrare, osmoză inversă)
o diferenţa de temperatură, t (termoosmoză, distilare cu membrane)
o diferenţa de concentraţie, c (pervaporaţie, permeaţie de gaze, dializă, membrane lichide)
o diferenţa de potenţial chimic,  (electrodializă, electroosmoză)
 avantaje:
o consum energetic redus;
o posibilitatea separării continue;
o condiţii simple de operare;
o posibilitatea cuplării cu procedeele tradiţionale;
o costuri reduse de investiţie şi separare.
 cele mai utilizate în domeniul biotehnologiei sunt:
o microfiltrarea;
o ultrafiltrarea;
o electrodializa

electrodializa
 permite modificarea compoziţiei sau concentraţiei soluţiei unor compuşi ionizabili prin migrarea selectivă a ionilor sub acţiunea
câmpului electric
 membranele de electrodializă trebuie să posede grupe ionizabile (membrane schimbătoare de ioni)
 intensificarea fluxului de substanţă prin membrană

suprapunerea peste diferenţa de concentraţie a unei diferenţe de potenţial datorat câmpului electric (U)
SEPARĂRI ŞI PURIFICĂRI CROMATOGRAFICE

 tehnica cromatografică se utilizează la izolarea şi purificarea unor metaboliţi


 este de fapt o adsorbţie-desorbţie selectivă a unor substanţe prezente întrr-o soluţie care se realizează la trecerea soluţiei prin
coloana cromatografică
 funcţie de mecanismul prin care compuşii se reţin selectiv pe umplutura cromatografică, tehnicile cromatografice se pot clasifica
în:

cromatografie de adsorbţie
 bazată pe adsorbţia fizică prin legături slabe de tip Van der Waals

cromatografie de schimb ionic


 proces reversibil de schimb ionic între faza lichidă respectiv cea solidă
 nu este însoţită de modificări structurale radicale ale fazei solide

cromatografia de permeaţie de gel


 separă moleculele pe baza dimensiunilor lor
 moleculele de dimensiuni mici pătrund în structura gelului iar la eluţie, moleculele de dimensiuni mari vor fi cele care vor fi
eliminate la început

cromatografia de afinitate
 tehnică de separare cu multiple aplicaţii, putând fi utilizată la separarea şi purificarea majorităţii moleculelor biologice pe
baza funcţiunii sau structurii lor chimice
 tehnica se bazează pe interacţiunile specifice dintre materialele biologice şi suportul cromatografic
 s-a utilizat la început la izolarea şi purificarea proteinelor, enzimelor, dar s-a extins şi pentru diferite substanţe de
diagnosticare, anticorpi, acizi nucleici
APLICAŢII ALE BIOTEHNOLOGIEI ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI

TRATAREA APELOR REZIDUALE


Apele reziduale industriale şi municipale se caracterizează prin conţinut relativ ridicat de impurităţi organice/anorganice, care prin
descompunere formează compuşi gazăşi cu miros neplăcut şi reduc conţinutul de oxigen dizolvat afectând viaţa acvatică.

solide suspendate nămoluri


- compuşi organici biodegradabili - în mare parte - proteine
- hidraţi de carbon
- grăsimi
- germeni patogeni - provoacă îmbolnăviri ale omului şi animalelor
- îngrăşăminte (cu N şi P) - conduc la o dezvoltare excesivă a florei (algelor) provocând Principalii contaminanţi ai
un dezechilibru prin sărăcirea apei în oxigen dizolvat
apelor reziduale
- poluanţi organici - benzen - acţiune cancerigenă, mutagenă, etc
- hidrocarburi clorurate
- organici refractari (nebiodegradabili): - adesea nu se îndepărtează prin procedee convenţionale de
- substanţe tensioactive (surfactanţi) tratare a apei
- fenoli, pesticide
- metale grele - provenite din mediul casnic
- anorganici: calciu, sodiu, SO4-

Etapele tratării apelor reziduale


TRATAREA BIOLOGICĂ

 poate fi aerobă/anaerobă
 alegerea metodei se realizează funcţie de:
o - concentraţia de substanţe organice biodegradabile
o - volumul ce urmează a fi tratat

procese de tratare aerobe:


 se bazează pe reacţia generală:

celule, microorganisme
compus organic + O2 + N + P  celule noi + CO2 + H2O + produşi microbiali solubili

 o parte a compuşilor organici se oxidează la CO2 şi apă, o altă parte se utilizează în obţinerea de biomasă

epurarea cu nămol activ: dezvoltată încă din 1914, se desfăşoară conform schemei:
 aerarea are loc uniform pe toată lungimea reactorului (reactor orizontal) ceea ce nu este optim, deoarece necesarul de oxigen este mai
mare la intrare, unde concentraţia de impurităţi este mai mare.
 soluţii:
o o reducere treptată a gradului de aerare
o alimentarea cu apă reziduală pe toată lungimea bioreactorului
o bioreactoarele orizontale pot fi înlocuite cu bioreactoare cu biofilm, care facilitează dezvoltarea biofilmului pe suprafeţe
solide, rămânând astfel în în incinta reactorului

eliminarea azotului şi fosforului:

 eliminarea N se bazează pe două procese diferite:


- nitrificarea, în prezenţa oxigenului
NH4+ + 2 O2  NO3-
- denitrificarea, realizată în prezenţa compuşilor organici biodegradabili (metanol), în absenţa oxigenului şi necesită un reactor
suplimentar (la fel şi în cazul eliminării fosforului):
6 NO3- + 5 CH3OH  3 N2 + 6 HO- + 5 CO2 + 7 H2O

epurarea anaerobă:
 prezintă câteva avantaje faţă de epurarea aerobă:
- formarea unor cantităţi mai mici de nămol
- obţinerea de gaz cu putere calorică ridicată (metan – denumit biogaz)
- costuri reduse

 dezavantaj:
- gradul de reducere a impurităţilor organice este inferior celui realizat prin epurarea aerobă
 se realizează cu ajutorul unui complex de microorganisme care transformă materialul organic în metan şi dioxid de carbon în trei
etape:

Principalele tipuri de reactoare folosite în epurarea anaerobă:

 reactoarele cu amestecare: – mecanică


– cu recirculare (pneumatică)
– hidraulică, prin injecţie de gaz inert lipsit de O2
 reactoare hidraulice su strat: – fix
– fluidizat

Tip apă Reactor Domeniu de utilizare


apă cu 0,5 – 25 kg/m impurităţi - cu amestecare
3 - distilerii;
uşor degradabile, hidraţi de - conversie 80 – 95 % - industria chimică (celuloză şi
carbon inferiori hârtie);
- industria alimentară;
apă cu 0,5 – 25 kg/m3 impurităţi - hidraulic; - industria amidonului;
uşor degradabile, carbohidraţi - în strat fluidizat; - industria alimentară;
superiori, proteine - cu biofilm - bere;
- conversie 95 %
apă cu 25 – 200 kg/m3 impurităţi - conversie 90 – 98 % - fermentaţii;
greu degradabile - industria alimentară.
OBŢINEREA DE BIOCOMBUSTIBILI

BIOGAZ - produs biodegradabil rezultat din fermentarea culturilor energetice si reziduurile organice
- amestec de gaze - majoritar: metan şi dioxid de carbon în proporţii variabile
- în cantităţi foarte mici: hidrogen sulfurat, azot, monoxid de carbon, etc.

Materia primă utilizată pentru


producţia de biogaz

Tehnicile de generare a biogazului

- fermentare umedă: - adecvată pentru un conţinut de substanţa uscată (TS) mai mic de 10%
- fermentare uscată: - lucrează cu biomasă cu un conţinut de substanţa uscată (TS) mai mare de 25%

 etapele de procesare: - prelucrarea substratului


- producerea biogazului (fermentaţia/ digestia anaerobă)
- depozitarea resturilor de la fermentare
- depozitarea de gaze în acumulator
- utilizarea gazelor
- tratamentul deşeurilor de fermentare
- tipul procesului: - criofil, temperatura de fermentare <20 °C (nu este necesară energie suplimentară pentru încălzirea reactorului)
- mezofil, temperatura de fermentare 32-42 °C
- termofil, temperatura de fermentare 50-58 °C (este necesar un consum mare de energie sub forma de căldură)
Microorganisme utilizate

- bacterii hidrolitice (descompun materii prime organice complexe în zaharuri şi


aminoacizi)
Bacteroides, Lactobacillus, Propioni-bacterium,
Sporobacterium, Megasphaera
- bacterii acidogene (participante la hidroliză)
Clostridium, Paenibacillus, Ruminococcus
- bacterii acetogene şi homoacetogene (transformă compuşii cu carbon în H2, CO2 şi
acid acetic)
Desulfovibrio, Aminobacterium, Acidaminococcus
- bacterii metanogene (produc biogaz din H2, CO2 şi acid acetic)
Methanosarcina, Methanothrix,
Methanobacterium, Methanospirillum

Biochimia procesului

Acetogeneză Metanogeneză

acid carbonic
Hidroliză Acidogeneză alcooli
acetat
carbohidraţi zaharuri
acizi organici BIOGAZ
amino acizi Homoaceto-
proteine alcooli (CH4, CO2, H2O)
acizi graşi geneză
grăsimi H2, CO2
glicerină

H2, CO2
Model de operare Schema de principiu Caracteristici
- substratul este alimentat dicontinuu în
bioreactor
procesare în şarje - producţie în şarje
- procedeu scump

- substratul este alimentat alternativ în cele două


procesare cu bioreactoare
reactoare - producţie constantă de biogaz
interschimbabile - sterilizare eficientă
- costuri mari (bioreactoare de dimensiuni mari)

- substratul este alimentat continuu în bioreactor


- utilizare eficientă a volumului bioreactorului
- costuri moderate
- construcşie compactă
- omogenizare deficitară a substratului
procesae continuă

- substratul este alimentat continuu


- nu este necesară omogenizarea

procesare continuă - substratul este alimentat continuu, dar golirea


cu acumulare bioreactorului se face în şarje
- costuri relativ scăzute
- randamet mare la obţinerea de biogaz
- proces modern

procesare cu
acumulare - substratul este alimentat continuu, dar
fermentaţia şi evacuarea se fac în şarje
- costuri reduse
Schema operaţiilor principale a unui proces combinat de fermentare uscată şi umedă a reziduurilor biologice
BIOETANOL

- etanol produs din biomasă


- productia mondiala de bioetanol se situeaza in jurul valorii de 26 mil. t/an

- materie primă utilizată diversă, in mare parte subproduse sau deşeuri ale diferitelor industrii de prelucrare a materiilor prime de natură
vegetală sau animală:
- materii prime zaharoase
sfecla şi trestia de zahăr
melasa
struguri, fructe
- materii prime amidonoase
cereale
cartofi
- materii prime celulozice
deşeuri din lemn
leşii bisulfitice

Producţia mondială de bioetanol , x106 l

Avantajele valorificării superioare a deşeurilor lignocelulozice (paie


tulpini de porumb, rumeguş, frunze, stuf):

- diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 85% faţă de cele


emise prin arderea benzinei
- protejarea resurselor alimentare
- reducerea impactului asupra mediului prin protejarea biodiversităţii
Efectul utilizării bioetanolului asupra nivelului emisiilor
poluante
Microorganisme producatoare: Drojdii Bacterii
• Saccharomyces cerevisiae • Clostridium sporogenes
• Saccharomyces uvarum • Zymomonas mobilis
(carlsbergensis) • Clostridium sphenoides
• Kluyveromyces

Schema operaţiilor principale de


obţinere a etanolului din diverse
materii prime
Schema tehnologică de obţinere a alcoolului
etilic prin fermentaţia melasei

Instalaţie de obţinere a etanolului din cereale sau


cartofi prin procedeul fără fierbere sub presiune
SC – Schimbător de căldură; R – Blaz; P – Produs;
MP – Materie primă; AS – Apă de spălare; AR – Apă
reziduală; 1 - Transportor elicoidal; 2 – Cântar; 3 –
Moară; 4 – Fierbător; 5 – Zaharificator; 6 –
Reactor; 7 - Coloană de distilare; 8 - Coloană de
rafinare; 9 - Rezervor CO2; 10 - Rezervor enzime
fluidificare; 11 - Rezervor enzime zaharificare; 12 -
Rezervor plămadă drojdie.
BIOMETANOL

- se poate obţine din deşeuri de biomasă bogate în pectine prin procedee biotehnologice:
- hidroliza enzimatică utilizând pectinmetilesteraza
- materii prime: - rumeguş
- tărâţe de orez
- pulpa rămasă de la sfecla de zahăr după extragerea zahărului
- randamentele sunt destul de scăzute (sub 50%), procedeele nefiind încă fezabile economic
- datorită cifrei octanice foarte mari, poate fi utilizat în amestec cu benzina în proporţie de 10-20% fără a fi necesare modificări ale
motorului
- este utilizat mai eficient în componenţa celulelor de combustie
- utilizarea ca biocarburant pur este limitată de faptul că este un compus foarte toxic, inclusiv la contactul cu pielea

BIOBUTANOL

- are proprietăţi similare cu ale benzinei


- se poate folosi în motoarele cu ardere internă fără a se face modificări constructive ale acestuia
- este mai puţin higroscopic comparativ cu etanolul, absorbind mai puţină apă din aer
- se obţine prin procedee biotehnologice utilizând ca substrat de fermentare biomasă bogată în glucoză
- microorganisme utilizate: specii de Clostridium

BIOHIDROGENUL

- hidrogen obţinut din biomasă şi/sau din partea biodegradabilă a deşeurilor


- arderea se face fără emisii poluante
- metode de obţinere: - fermentarea anaerobă a deşeurilor organice cu obţinere directă de hidrogen
- microorganisme utilizate: Cyanobacteria, Clostridia
- fermentarea anaerobă a deşeurilor organice cu obţinere de metan, urmată de conversia catalitică a acestuia cu
vapori de apă
microorganisme utilizate: Rhodobacter, Enterobacter
- fotosinteza – alge verzi şi albastre

- procedeele de obţinere sunt foarte costisitoare