9 Duopolul

9.1 Cadrul conceptual

Considerăm piaţa unui produs, pentru care oferta este asigurată de un

număr redus de producători. Fiecare din aceşti producători deţine o cotă
parte din desfacerea pe piaţă, atomicitatea cererii fiind trăsătura esenţială a
consumatorilor acestui produs. Cererea de factori necesari producţiei se
realizează pe piaţa cu concurenţă perfectă; este o ipoteză simplificatoare
pentru demersul analizei cantitative ce-l vom derula în continuare, ipoteză
ce nu afectează conţinutul legităţilor ce vor fi evidenţiate privind
comportamentul producătorilor pe piaţa produsului analizat. Eliminarea
acestei ipoteze conduce la introducerea caracteristicilor de monopson a
factorilor achiziţionaţi în condiţiile respective, modelul matematic al
funcţiei de cost fiind similar cu cel analizat în cap.8 § 8.2.
Ansamblul producătorilor ce asigură oferta pe piaţa produsului în
ipotezele precizate mai sus formează aşa numitul oligopol şi piaţa este piaţă
de oligopol.
În cazul particular când numărul producătorilor este doi, numim
această structură de piaţă, duopol.
Vom începe analiza cu duopolul, în mod progresiv cu gradul de
complexitate, chiar dacă este posibilă şi varianta reciprocă de a studia
mecanismul de oligopol şi apoi prin particularizare pentru N = 2 producători
să deducem legităţile duopolului.
Este caracterizat de mecanismele precizate mai sus, pentru N = 2
producători ce concurează pentru acapararea pieţei produsului analizat.
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

Problemele care se pun sunt:

cum îşi împart piaţa şi în consecinţă care va fi decizia de
producţie a fiecărei firme pentru a-şi maximiza profitul?
Care va fi nivelul preţului produsului?
Ţinând seama de concurenţa acerbă şi de dorinţa fiecărui producător
de a domina piaţa, s-au dezvoltat în literatura de specialitate o diversitate de
modele, în funcţie de caracteristicile specifice ale comportamentului celor
doi producători.

9.1.1 Echilibrul Cournot pe piaţa de duopol

Notăm cele două firme cu F1 şi F2; cum cererea totală pe piaţă este
limitată, q, dată prin funcţia (inversă) a cererii:

P = σ(q) (9.1)

fiecare firmă va produce o cantitate q i , i = 1,2 , în funcţie de cât

produce cealaltă firmă, deci q1+q2=q. Dar la un moment t, firma F1 nu ştie
cu exactitate (prin secretul strict păstrat) cât va produce concurenta sa, F2 şi
reciproc – cu excepţia accidentală a informării prin spionaj economic,
situaţie care ar fi posibilă numai la un moment oarecare t1, deci
nesemnificativă în general, prin măsurile de stopare a scurgerii de informaţii
luate de firma spionată în urma semnalelor date de piaţă.
În consecinţă este natural să pornim de la ipoteza că fiecare firmă va
face o predicţie (va anticipa) cât va produce concurenta sa. Notăm cu qj –
cantităţile efective decise a fi produse de fiecare firmă şi q1a,q2a anticipările
făcute de F2 respectiv de F1 asupra producţiei pe care consideră că o va
realiza concurenta F1 respectiv F2.
Funcţiile de cost sunt deterministe:
C1(q1) – pentru firma F1
C2(q2) – pentru firma F2.
Dar veniturile şi profiturile sunt anticipate:
( )
R1a = p1a ⋅ q1 = σ q1 + q2a ⋅ q1 (9.2.a)
a a
( )
R2 = p2 ⋅ q2 = σ q2 + q1 ⋅ q2
a
(9.2.b)
respectiv:
π 1a = R1a − C1 (q1 ) (9.3.a)
π 2 = R2 − C2 (q2 )
a a
(9.3.b)
Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

Static, se poate construi “tabelul de bord” al anticipărilor:

Oferta Profit
F1 F2 Venit anticipat
anticipată anticipat
F1 q1 q2a q1 + q2a (
σ q 1 + q a2 ⋅ q 1 ) π 1a
F2 q1a q2 q2 + q1a σ(q 2 + q 1a )⋅ q 2 π 2a

A. Identificarea curbelor de reacţie anticipate

Aşa cum am menţionat, producţia fiecărei firme va fi funcţie de cât
anticipează că produce concurenţa:
⎧ q 1 = f 1 (q a2 ) (9 .4 .a )
⎨
⎩q 2 = f 2 (q 1 ) (9 .4 .b )
a

funcţii ale căror grafice, în sistemul de axe (q1,q2) – numit în teoria

sistemelor şi “spaţiul fazelor”, sunt curbe numite “curbe de reacţie” ale
fiecărei firme în raport cu cât anticipează că va produce firma concurentă.
Identificarea acestor curbe se face prin rezolvarea problemelor de
maximizare a profitului anticipat.

PO Fj max π aj = R aj − C j (q j ) , j = 1,2 (9.3’)

Deducem (C.N.O):
(R ) = C (q ) , j = 1,2
a '
j
'
j j (9.3’’)
sub restricţia condiţiei de ordinul 2:
(R )
a ''
j ≤ C 'j' (q j ) , j = 1,2 (9.3’’’)

Se constată existenţa aceloraşi legităţi binecunoscute ale

mecanismului decizional:
ƒ egalitatea între veniturile marginale şi costurile marginale
înregistrate la fiecare firmă şi
ƒ condiţia ca variaţia costurilor marginale să devanseze pe cea a
veniturilor marginale, condiţie garantată (deci suficientă) când
deciziile de producţie aparţin domeniului pe care costul marginal
este crescător şi venitul marginal este descrescător.
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

Ţinând cont de expresia veniturilor anticipate (9.2) a) şi b), deducem

sistemul:
⎧
( ) (
∂σ q 1 + q a2 )
= C1' (q 1 ) ( )
⎪ σ q1 + q 2 + q1 ⋅
a
9,3 '' , a
⎪ ∂q 1
⎨
( ) ( )
⎪σ q 1a + q 2 + q 2 ⋅ ∂σ q 1 + q 2 = C '2 (q 2 )
a
(
9,3'' , b )
⎪⎩ ∂q 2
din care, prin rezolvare, se obţin, în ordine, curbele de reacţie anticipată ale
fiecărei firme, adică q1 = f1 (q2a ) şi q2 = f 2 (q1a ) .

Exemplu: Considerăm cazul când funcţia cererii pe piaţa produsului

este liniară:

p = a − bq = a − b( q1 + q2 ), a > 0, b > 0 (9.5)

şi presupunem că firmele au randamente constante de scară, deci funcţiile de

cost (total) sunt liniare:

c j (q j ) = α j + β j ⋅ q j cuβ j > 0 şi α j ≥ 0 (9.6)

unde α j = c F j - sunt costurile fixe ale celor două firme – dacă analiza se face
pe termen scurt sau α j =0, dacă analiza se face pe termen lung).
Sistemul (CNO) devine:

( )
⎧ a − b q 1 + q a2 − bq 1 = β1 (9.3 .A )
''

⎨
( )
⎩a − b q 1 + q 2 − bq 2 = β 2
a
(9.3 .B)
''

din care obţinem funcţiile (curbele) de reacţie a celor două firme, care în
acest caz sunt dreptele:

a − β1 q2a
(F1) ⇒ q1 = − (9.4.A)
2b 2
a − β 2 q1a
(F2) ⇒ q2 = − (9.4.B)
2b 2
Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

şi există numai dacă β j < a, adică atunci când costul mediu variabil al
fiecărei firme este mai mic decât preţul maxim oferit de cel puţin un
consumator când oferta s-ar reduce le zero.
Condiţia de ordin 2 este verificată; găsim: -2b < 0 – adevărat.

Studii de caz propuse:

1. Identificaţi curbele de reacţie dacă:

a) costurile marginale sunt descrise prin funcţii liniare:

c 'j (q j ) = γ j ⋅ q j + β j (9.6’)

b) costurile sunt “normale”, adică parabole de ordinul 3:

c j (q j ) = δ j ⋅ q 3j + γ j ⋅ q 2j + β j ⋅ q j + α j (9.6”)

când curba cererii este liniară (9.5)

2. Aceeaşi problemă, când funcţia de cerere este o parabolă

trunchiată:

p = aq2 + bq +c , (9.5’)

în care caz precizaţi şi condiţiile pentru parametrii a, b, c, astfel ca (9.5’) să

fie o curbă de cerere.

Indicaţie: Trebuie ca σ (q) = aq2 + bq + c să fie descrescătoare, deci

există două variante (vezi fig. (9.1)):

σ (q) - convexă, când a > 0

σ (q) - concavă, când a < 0

care reflectă comportamentul consumatorilor: în prima situaţie (a>0) preţul

scade accelerat; în cea dea doua preţul scade din ce în ce mai lent.
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

3. Aceeaşi problemă, când funcţia de cerere este hiperbolică:

a
p= , cu a > 0, b > 0 (9.5”)
qb

Cercetaţi cazurile când b = 1 sau b > 1, sau b < 1.

4. Formulaţi funcţii de cerere cu punct de inflexiune, în cele două

variante (mai întâi convexe, apoi concave şi invers)

p
p
∆p1

∆p1 ∆p2

∆p2
q q

∆q1 ∆q2 ∆q1 ∆q2

a) a > 0 b) a < 0
(∆q1 = ∆q2 ⇒ ∆p1 > ∆p2 (∆q1 = ∆q2 ⇒ ∆p1 < ∆p2

Figura 9.1

B. Anticipări în echilibrul Cournot. Nucleul duopolului

Ipoteza care se face asupra anticipărilor este că firmele au informaţie

completă asupra producţiei concurenţei, deci:

q2a = q2 şi q1a = q1 (9.7)

În aceste condiţii funcţiile de reacţie f1 şi f2 devin deterministe şi se

obţin din sistemul (9.3”) fără anticipare:
⎧
( ∂σ
) (q + q2 ) = C (q ) (9 ,8 , a )
⎪ σ q1 + q 2 + q1 ⋅
1 '
1 1
⎪ ∂q 1
⎨
⎪σ q 1 + q 2 + q 2 ⋅ ∂σ
( ) (q1 + q 2 ) = C (q )
'
(9 ,8 , b )
⎩⎪
2 2
∂q 2
Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

∂ σ (q ) ∂ σ (q ) ∂q ∂ σ (q )
şi cum = ⋅ = = σ ' (q ) ,
∂ q1 ∂q ∂ q1 ∂q

se deduce: ⎨ σ (q ) + q 1 ⋅ σ ' (q ) = C '1 (q 1 ) (9 .8 '.a )

⎧ '

⎩ σ (q ) + q 2 ⋅ σ ' (q ) = C 2 (q 2 ) (9 .8 '.b )

Din prima ecuaţie se obţine funcţia q1 = f1(q2) şi din a doua,

q2 = f2(q1).
În consecinţă, nucleul duopolului în echilibrul de tip Cournot este
(q1 , q2 ) şi p* = σ(q*) unde q* = q1∗ + q2∗ obţinut din sistemul:
∗ ∗

( )
⎧ q1 = f1 q 2 (9.8".a )
⎨
( )
⎩q 2 = f 2 q 1 (9.8".b )
deci la intersecţia curbelor de reacţie f1 şi f2.
În figura 9.2 se prezintă mecanismul realizării echilibrului de tip
Cournot, un mecanism complex în care condiţiile pieţei (cererea şi echilibrul
pe piaţă) sunt reflectate în figura b), în partea dreaptă, în cadranul I, iar
comportamentul firmelor este reprezentat în figura a), în stânga, în cadranele
I, II şi IV astfel:
În cadranul I, în axele (q1,p) este ilustrat mecanismul decizional
al firmei F1;
În cadranul II, în axele (q2,p) este ilustrat mecanismul decizional
al firmei F2 .(atenţie!: q2 este pozitiv şi nu se interpretează ca în
cazul unei singure variabile, la stânga ordonatei – valorile sunt
negative); graficele costului marginal C2' (q2 ) şi venitului
marginal R2' se obţin în această reprezentare cu q2 spre stânga,
prin reprezentarea în mod obişnuit (cu q2 spre dreapta) şi
rabatarea prin simetrie faţă de axa verticală, în cadranul II).
În cadranul IV sunt reprezentate funcţiile de reacţie f1 şi f2 ale
celor două firme în axele (q1,q2).

Oferta totală pe piaţă, q = q1 + q2 este deci funcţie de decizia fiecărei

firme şi se obţine prin proiecţia cantităţilor q2 respectiv q1 din cadranul III
(al firmelor), pe axa verticală din cadranul IV (al pieţei), apoi prin rabatare
pe bisectoare (dreapta la 45°, din figura b) se obţine cantitatea produsă
q* = q1* + q2* pe axa ofertei pe piaţă (axa orizontală din figuraq b) şi în
consecinţă, la intersecţia cu curba cererii p = σ (q ) se obţine preţul de
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

echilibru p* care defineşte poziţia curbelor veniturilor marginale R1' şi

R2' din cadranele I şi II ale firmelor.

p
R2'
C 2' (q2 )
σ(q)
C 1' (q 1 ) p*
R1

E2
E1
q2 * ∗ q2∗ q1∗
q
1

q2 45° q1∗ + q2∗

q2∗ E 45°
q2=f2(q1)
q1∗ 45° q1=f1(q2)

∗ ∗
q + q 1 2

q2∗ q = q1+q2

( Firmele din duopol ) ( piaţa de duopol)

a) b)

Figura 9.2 Echilibrul de tip Cournot

Pentru obţinerea cantităţilor produse de fiecare firmă, trebuie să

avem concordanţe între deciziile q1* şi q2* rezultate din cadranul I şi II cu cele
rezultate din funcţiile de reacţie (cadranul IV).
Această concordanţă se obţine prin reprezentarea în cadranul III
a bisectoarei care reflectă, prin rabatarea cantităţii q2* de pe abcisa
cadranului II egalitatea cu nivelul lui q2* rezultat din echilibrul dat de
funcţiile de reacţie şi înregistrat pe ordonata cadranului IV.
Pentru o mai bună înţelegere a acestor interdependenţe destul de
complexe propunem refacerea concretă a figurii 9.2 în condiţiile funcţiilor
de cost şi de cerere studiate în exemplul 1, adică pentru funcţiile liniare (9.5)
şi (9.6), fie în cazul teoretic, fie în cazul numeric. Acelaşi exerciţiu se
propune şi pentru unul (sau mai multe) din studiile de caz prezentate mai
sus.
Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

C. Mecanismul ajustării dinamice a echilibrului de tip Cournot

Ipoteza făcută în paragraful anterior este evident nerealistă, dar vom

demonstra că nivelul de echilibru astfel obţinut este punctul de echilibru
staţionar al unui proces dinamic de ajustări ale anticipărilor, deci un proces
dinamic stabil, ce poate fi reprezentat în spaţiul fazelor (axele (q1, q2)). Cea
mai intuitivă metodă de anticipare este aceea de a lua ca funcţii de reacţie:
⎧q 1 (t ) = f1 (q 2 (t − 1)) (9,4' , a )
⎨
⎩q 2 (t ) = f 2 (q 1 (t − 1)) (9,4' , b )

deci decizia de producţie a unei firme este funcţie de cât a produs

concurenţa în perioada anterioară.
Se evidenţiază astfel două procese dinamice de ordin 2:
⎧ q 1 (t + 1) = f 1 (f 2 (q 1 (t − 1))) (9,9, a )
⎨
⎩q 2 (t + 1) = f 2 (f1 (q 2 (t − 1))) (9,9, b )

Astfel, la sfârşitul perioadei t = 0, firmele cunosc ofertele

concurenţilor în perioada respectivă: q10 respectiv q20 .
Atunci decizia lor pentru perioada t = 1, t = 2, t = 3, … va fi
reflectată prin funcţiile:
t=1: ( )
q 11 = f 1 (q 20 ) şi q 12 = f 2 q 10

t=2: q 12 = f 1 (q 12 ) şi q 22 = f (q )
2
1
1

t=3: q 13 = f 1 (q 22 ) şi q 23 = f (q )
2
2
1

etc.

Teoremă: Dacă procesele dinamice reflectate prin ecuaţiile cu

diferenţe finite: ⎨ t +1
( )
⎧ q 1t +1 = (f 1 o f 2 ) q 1t −1 (9 ,9 ' , a )
sunt stabile,
( )
⎩ q 2 = (f 2 o f 1 ) q 2
t −1
(9 ,9 ' ,9 )
atunci există echilibru staţionar al duopolului ( q1* , q2* ), unde q1* şi q2* sunt
soluţiile ecuaţiilor algebrice:
( )
⎧ q 1 = (f 1 o f 2 ) q 1 (9 ,9" , a )
⎨
( )
⎩ q 2 = (f 2 o f 1 ) q 2 (9 ,9" ,9 )
t
Notă: aici q j înseamnă producţia firmei j la momentul t.
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

Consecinţa 1 Există echilibru al duopolului în condiţiile anticipări-

lor de tip (9.4’.a) şi (9.4’.b), dacă funcţiile de reacţie ale celor două firme
verifică condiţiile ca prin compunerea lor, funcţiile ϕ = f1 o f 2 şi
ψ = f 2 o f 1 să admită punct fix.

Observaţie: Condiţiile de punct fix sunt fundamentate prin teoremele

de punct fix studiate în cursul de matematică (teorema Brower, teorema
Kakutani etc.)

Consecinţa 2: Dacă f1 şi f2 sunt liniare, atunci condiţia de stabilitate

este ca valorile proprii ale ecuaţiilor caracteristice (de gradul 2) ataşate
proceselor dinamice (9.9’,a) şi (9.9’.b) să fie, în modul, subunitare.

Exemplul 2: Pentru ilustrare să studiem aceste procese în condiţiile

exemplului 1 de mai sus. Deducem procesul dinamic:

⎧ a − 2 bq 1t + 1 − bq 2t = β 1
⎨
⎩ a − bq 1 − 2 bq 2 = β 2
t t +1

adică:
⎧ t + 1 a + β 2 − 2 β 1 1 t −1
⎪q 1 = + q1 (9 . 9 '.A )
4b 4
⎨ a + β 1 − 2β 2 1
⎪ q 2t + 1 = + q 2t −1 (9 . 9 '.B )
⎩ 4b 4

Ecuaţiile caracteristice sunt:

⎧ 2 1
⎪λ − 4 = 0
⎨ 1
⎪µ 2 − = 0
⎩ 4

(în acest caz coincid), deci valorile proprii sunt λ1, 2 = ± 1 , µ 1, 2 = ± 1 adică
2 2
λ j < 1 , µ j < 1 şi, în consecinţă, există punctul staţionar al procesului, deci
echilibrul duopolului:

a + β 2 − 2 β1 a + β1 − 2 β 2
q1* = , q2* =
3b 3b
Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

Ca o consecinţă, firma F1 va deţine o parte mai mare din piaţă, dacă

β1 < β 2 , deci firma care are costuri marginale mai reduse (în acest caz,
costuri medii variabile mai reduse) va domina piaţa de duopol.
Preţul pieţei va fi:
p* = σ(q*) = a-bq*

2a − β 1 − β 2 a + β1 + β2
unde oferta este q * = q1* + q2* = deci p* =
3b 3
Ce putem spune? Dacă β1 este cel mai mic cost variabil, atunci:
a + β1 + β1
p* > şi cum a> β 1 din cele două relaţii rezultă
3
p*> β 1 deci, cu siguranţă, preţul pieţei acoperă costurile medii variabile ale
firmei dominante pe piaţă.
2 β 2 + β1
Cum β 2 < a , putem scrie: p* > , deci nu putem trage
3
concluzia că p*> β 2 deoarece ( β1 < β 2 ), astfel că se înregistrează două
situaţii:
P*> β 2 , caz în care firma F2 va rezista pe piaţa de duopol
P*< β 2 , caz în care dacă F2 nu se redresează pe termen lung, va fi
înlăturată, situaţie care asigură firmei F1 dominaţie de monopol.
În condiţii similare se studiază şi scenariile propuse în §A.

D. Curbele de izoprofit şi echilibrul Cournot

Dacă q1 şi q2 sunt variabile, curbele de izoprofit ale celor două firme

vor fi locul geometric al combinaţiilor (q1, q2) pentru care profitul rămâne
acelaşi. Din ecuaţiile profitului (9.3.a) şi (9.3.b) se găsesc curbele
izoprofitului, sub formă implicită:
⎧ σ (q 1 + q 2 ) ⋅ q 1 − C 1 (q 1 ) = π 1 (9 .10 .a )
⎨
⎩ σ (q 1 + q 2 ) ⋅ q 2 − C 2 (q 2 ) = π 2 (9 .10 .b )
şi sub formă explicită:
− 1 ⎡ π 1 + C 1 (q 1 ) ⎤
⎧
⎪ q2 = σ ⎢ ⎥ − q1 , cu π 1 = constant (9 . 10 '.a )
⎪ ⎣ q1 ⎦
⎨
⎪ q = σ −1 ⎡ π + C ( q ) ⎤
(9 . 10 '.b )
⎥ − q2 , cu π 2 = constant
2 2 2
⎪⎩ 1 ⎢
⎣ q2 ⎦
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

Pentru diverse valori ale lui π1 respectiv π2 se obţin familiile de

curbe ale izoprofitului.

Consecinţa 1. Vârfurile acestor curbe se află pe curbele de reacţie:

Vπ1 ∈ f1 ,Vπ 2 ∈ f 2
Această consecinţă decurge din CNO, (9.3”), din care am dedus f1 şi
f2 .

Consecinţa 2. Curbele izoprofitului maxim π 1∗ , π 2∗ :

− 1 ⎡ π 1 + C 1 (q 1 ) ⎤
⎧ ∗

⎪ q2 = σ ⎢ ⎥ − q1 , (9 . 10 ". a )
⎪ ⎣ q1 ⎦
⎨
⎪ q = σ − 1 ⎡ π 2 + C 2 (q 2 ) ⎤ − q
∗

⎪ 2 ⎢ ⎥ 2 , (9 . 10 ". b )
⎩ ⎣ q2 ⎦

sunt tangente în punctul de intersecţie al curbelor de reacţie, deci în

punctul de echilibru al duopolului de tip Cournot.
Pentru ilustrare, vom determina curbele de izoprofit în condiţiile
exemplelor 1 şi 2 de mai sus (vezi figura 9.3).
Curba (implicită) a izoprofitului firmei F1 este:

R1(q1 + q2) – C1(q1) = π1

adică: aq1 – bq1(q1 + q2) - α1 -β1 ⋅ q1 = π1 , deci familia de parabole (cu

parametrul π1):

− bq 12 + q 1 (a − β1 − bq 2 ) − α1 − π1 = 0 (9.10.A )
Ecuaţia explicită este:

a − β1 α 1 + π1
q 2 = −q 1 + − (9.10'.A )
b bq 1

Graficul: asimptotele: q1 → 0 ⇒ q2 → -∞
q1 → ∞ ⇒ q2 → -∞
Pentru q2 = 0 se obţin punctele de intersecţie cu abscisa, ca soluţii ale
ecuaţiei bq12 − q1 (a − β1 ) + α1 + π 1 = 0 . Ştim, în plus, că punctele de maxim
ale curbelor (10.10.A) se află pe curba de reacţie f1.
Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

Similar se obţin curbele izoprofitului firmei F2, dar graficul se face

în sistemul de axe Oq2 - abcisa şi Oq1 - ordonata.
Astfel, dacă vom considera curba π 1* , în oricare punct A de pe
această curbă, profitul firmei F1 va fi maxim, dar producţia firmei F1 va fi
q1A > q1* şi a celei de-a doua, q2A < q2* , care este atât de mică încât nu poate
accepta situaţia de pe piaţa respectivă, deci va acţiona astfel încât firma F1
să-şi micşoreze producţia (oferta pe piaţă) prin apropiere de funcţia sa de
reacţie f1, până când punctul A se va suprapune peste punctul de echilibru E.
Similar, dacă decizia iniţială a celor două firme ar corespunde unui
punct B de pe curba izoprofitului maxim al firmei F2.

q2

q1 = f1(q2)
curbele izoprofitului
B
q 2B maxim (π 1∗ , π 2∗ )
Curbele de izoprofit
π2 - ale firmei F2

E
q 2∗

q2 = f2(q1)

q 2A
A

q1

q1B q 1∗ q1A
Curbele de izoprofit
π1 - ale firmei F1
Figura 9.3 Curbele de izoprofit ale celor două firme din duopol

9.1.2 Cartelul pe piaţa de duopol

A. Nucleul duopolului în condiţii de cartel

Analiza făcută pe baza curbelor de izoprofit în mecanismul de tip

Cournot, reflectă labilitatea în interacţiunea celor două firme pe piaţa de
duopol în condiţiile adoptării funcţiilor de reacţie individuale prin
anticiparea deciziei firmei concurente privind oferta pe piaţă a acesteia. În
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

consecinţă, ipoteza cunoaşterii perfecte a strategiei concurenţei nu este

suficient de realistă, aşa cum am arătat în paragraful precedent. O formă
specifică de acţiune, în acest context, a celor două firme este cea de
cooperare, cele două firme urmărind maximizarea profitului comun. Se
obţine problema:

max π ( q 1 , q 2 ) = σ (q ) ⋅ q − C 1 (q 1 ) − C 2 (q 2 )
q1 ,q 2

unde q = q1 + q2 şi p = σ(q) este funcţia de cerere a pieţei.

Condiţiile de optim (CNO) sunt:

⎧ ∂π ⎧ ∂ σ (q )
⎪⎪ ∂ q = 0 ⎪⎪ σ (q ) + ∂ q ⋅ q = C 1 (q 1 ) (9 . 11 .a )
'

⎨ ∂π
1
⇒ ⎨
1
∂ σ (q )
⎪ = 0 ⎪ σ (q ) + ⋅ q = C '2 (q 2 ) (9 . 11 .b )
⎪⎩ ∂ q 2 ⎩⎪ ∂q 2

care reflectă cerinţa ca venitul marginal înregistrat pentru fiecare firmă să

egaleze costul marginal al acestei firme.

∂σ (q ) ∂σ (q ) ∂q
Dar R 'j (q j ) = = ⋅ , j = 1,2
∂q j ∂q ∂q j

∂q ∂ (q1 + q2 )
şi cum = = 1,
∂q j ∂q j

se obţine (CNO) pentru firmele F1 şi F2:

⎧ σ(q ) + σ' (q ) ⋅ q = C1 ' (q 1 ) (9.11'.a )

⎨
⎩σ(q ) + σ' (q ) ⋅ q = C 2 ' (q 2 ) (9.11'.b )

adică decizia optimă (q1* , q2* ) se înregistrează când

C1 ' (q1 ) = C 2 ' (q2 ) (9.12)

deci numai când firmele au acelaşi cost marginal în vecinătatea

nucleului duopolului.
Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

Teoremă Nucleul duopolului, în acţiunea de tip cartel pe piaţă, este

q* = q 1* + q *2 unde q1* şi q2* sunt cantităţile ofertate de cele două firme,
deduse ca soluţii ale sistemului 9.11’. a) şi b) şi preţul pe piaţă va fi: p* =
σ(q*), dacă funcţiile de cost ale celor două firme, care reflectă tehnologia
deţinută, se încadrează în cerinţele condiţiilor de ordin 2:
Matricea hessiană a profitului comun, Hπ (q 1* , q 2* ) este negativ
definită

Observaţie: Matricea hessiană este:

⎛ π q"2 π q"1q2 ⎞
Hπ = ⎜ " 1 ⎟ (9.13)
⎜π q q π q" 2 ⎟
⎝ 21 2 ⎠

şi condiţia de a fi negativ definită impune cerinţele:

π q" < 0 şi det Hπ > 0,

2 (9.13’)
j

adică
∂
∂q j
( )
π q' j < o (9.13’.a)

π q" ⋅ π q" > (π q" q )

2
şi 2 2
1 2
(9.13’.b)
1 2

Aşadar, condiţia necesară a echilibrului duopolului în acţiunea de tip

cartel pe piaţă, este ca profiturile marginale a celor două firme să fie
descrescătoare.
Propunem pentru ilustrare studiul de caz în variantele:

a) Funcţia de cerere a pieţei este liniară:

p = a – bq (9.11.A)

b) Funcţiile de cost ale celor două firme sunt:

b1) liniare: Cj(qj) = α j ⋅ q j + β j (9.11.B)

unde β j = C F j (acest caz corespunde situaţiei când cele două
firme au o activitate caracterizată prin RSC (randamente de
scară constante)).
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

b2) Cj(qj) = α j ⋅ q 2j + β j ⋅ q j + C F j
(9.11.C)
b3) Cj(qj) = α j ⋅ q + β j ⋅ q + γ j ⋅ q j + C F
3
j
2
j j
(9.11.D) (adică un
cost de tip “normal”).

B. Comparaţia cu duopolul de tip Cournot

Dacă în condiţiile când firmele din duopol acţionează prin anticipări

de tip Cournot, am văzut că condiţiile de optim impuneau:

π 1 ' (q1 ) = 0 , π 2 ' (q 2 ) = 0 , (9.3”)

vom constata că atunci când firmele constituie un cartel, aceste condiţii sunt
încălcate.
Într-adevăr, calculând profiturile individuale:

π 1 (q1 , q2 ) = σ (q ) ⋅ q1 − C1 (q1 ) (9.14.a)

π 2 (q1 , q2 ) = σ (q ) ⋅ q2 − C2 (q2 ) (9.14.b)

decizia de optim individuală rezultă din (CNO):

⎧ ∂π 1
⎪⎪ ∂ q = 0 ⇒ σ ' (q ) ⋅ q 1 + σ (q ) − C 1' (q 1 ) = 0 (9 . 14 '.a )
⎨ ∂π 1
⎪ 2 =0 ⇒ σ ' (q ) ⋅ q 2 + σ (q ) − C '2 (q 2 ) = 0 (9 . 14 '.b )
⎪⎩ ∂ q 2

Comparând cu decizia rezultată în condiţii de cartel (relaţiile 9.11’.a

şi b), obţinem:

⎧ σ ' (q ) ⋅ q 1 + σ ' (q ) ⋅ q 2 + σ (q ) = C 1 ' (q 1 ) (9 .11".a )

⎨
⎩ σ ' (q ) ⋅ q 2 + σ ' (q ) ⋅ q 1 + σ (q ) = C 2 ' (q 2 ) (9 .11".b )

adică:
⎧ π 1 ' (q 1 , q 2 ) = − σ ' (q ) ⋅ q 2 > 0 (9 . 14 ". a )
⎨
⎩ π 2 ' (q 1 , q 2 ) = − σ ' (q ) ⋅ q 1 > 0 (9 . 14 ". b )

deoarece σ ' (q ) < 0 .

Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

Consecinţe:

1) Maximizarea profitului comun, în condiţii de cartel, nu asigură în

mod necesar maximizarea profiturilor individuale (după cum se
deduce din 9.14”.a şi b);
2) Din (CNO) ale duopolului de tip Cournot şi de tip cartel deducem
că între veniturile marginale obţinute de cele două firme există
relaţiile:
R1 = R1' + σ ' (q ) ⋅ q2 < R1'
k '
(9.15.a)
R2 = R2 + σ ' (q ) ⋅ q1 < R2
k ' ' '
(9.15.b)

k
unde R 'j respectiv R 'j sunt veniturile marginale în condiţii de cartel
respectiv Cournot. Deci curbele veniturilor marginale în cartel sunt la stânga
curbelor veniturilor marginale de tip Cournot, şi cum costurile marginale
sunt aceleaşi, C 'j (q j ) , se deduce legitatea:

D
/  Producţiile firmelor în condiţii de cartel sunt mai mici decât în
condiţiile de acţiune de tip Cournot:
k
q *j < q *j (9.15)

Consecinţă: Oferta pe piaţă a duopolului în condiţii de cartel este

mai mică decât în condiţii de tip Cournot
k
q * = k q1* + k q2* < q * = q1* + q2* (9.15’)

Cum funcţia de cerere a pieţei p - σ (q ) , este descrescătoare, rezultă:

k
/D  Preţul în condiţii de cartel, p * , va fi mai ridicat decât în
condiţii de tip Cournot, p*:
k
p * = σ ( k q * ) > p * = σ (q * ) (9.15”)

Ilustrarea grafică este făcută în figura 9.4.

 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

k
R1'
k
R2' C1' σ (q )
C '
2
p k*
p k*
p*
p*

C1' (q1) =C2' (q2 )

R2'
R1'
k
q1* k
q 2* *
q k* q
k
q1* q1* k *
q 2* q 2
q1* q 2*

Firmele F1 şi F2 Piaţa de duopol

Figura 9.4

9.1.3 Duopolul de tip Stackelberg. Firma leader

Corespunde situaţiei când una din firme este leader – fie prin
cantitatea produsă, fie prin costul mult mai scăzut faţă de firma concurentă –
dictând astfel condiţiile de piaţă; firma concurentă – numită “satelit” va
produce – in conformitate cu funcţia sa de reacţie q2 = f2(q1) – numai acea
cantitate q2 care completează cererea q a pieţei, subordonându-se deciziei q1
a leaderului.
Notăm cu F1 firma leader şi cu F2 firma satelit. Problema deciziei la
nivelul firmei leader este:

max π 1 (q1 , q2 ) = σ (q ) ⋅ q1 − C1 (q1 ) (9.16)

q1

unde
q=q1 + f2(q1) şi în consecinţă p = σ(q) = σ(q1) (9.17)

f2 fiind funcţia de reacţie a firmei satelit, q2 = f2(q1)

Condiţia necesară de optim conduce la legitatea cunoscută:

R1' (q1 ) = C1 (q1 ) (9.16’)

Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

unde
∂ σ (q 1 + f 2 (q 1 ))
R 1' (q 1 ) = p + q 1 ⋅ (9.18)
∂ q1
preţul p fiind dat de funcţia cererii pe piaţă p = σ(q) = σ(q1 + f(q1)).
Variaţia preţului este indusă numai de decizia firmei leader:

∂p ∂σ (q1 + f 2 (q1 )) ∂p
= , deci = 0 - de unde şi definirea firmei F2
∂q1 ∂q1 ∂q2
ca firmă satelit, deoarece nu poate impune condiţii pe piaţa de duopol.
În consecinţă, decizia firmei dominante (leader) este q1* rezultată din
ecuaţia (9.16’).
Pentru firma F2, decizia optimă rezultă din condiţia:
max π 2 (q1 , q 2 ) = σ (q ) ⋅ q 2 − C 2 (q 2 ) (9.19)
q2

adică:
∂p
p+ ⋅ q 2 = C '2 (q 2 ) (9.19’)
∂q 2

şi cum ∂p = ∂σ = 0 , se obţine cerinţa:

∂q 2 ∂q 2
p = C 2' (q 2 ) (9.19”)

Deci q*2 este soluţia ecuaţiei (9.19”), adică soluţia rezultată din:

σ (q1 + q 2 ) = C 2' (q 2 ) (9.19”)

din care se obţine funcţia de reacţie f2:

q2* = f 2 (q1 ) (9.20)

În concluzie, nucleul duopolului de tip Stackelberg (cu firmă leader)

este punctul (q*,p*), unde:

q * = q1* + q 2* şi p * = σ (q1* + q 2* ) (9.21)

în care q1* şi q2* sunt soluţiile sistemului dat de (CNO) pentru cele două firme:
⎧ ∂ σ (q 1 + q 2 )
⎪ σ (q 1 + q 2 ) + q 1 ⋅ = C 1' (q 1 ) (9 . 16 '.a )
⎨ ∂q 1
⎪ σ (q 1 + q 2 ) = C '2 (q 2 ) (9 . 19 " ' )
⎩
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

dacă sunt îndeplinite condiţiile de ordinul 2:

⎧ ∂σ(q 1 + q 2 ) ∂ 2 σ(q 1 + q 2 )
⎪ 2 + q ⋅ < C 1" (q 1 ) (9.22.a )
⎧ R 1" (q 1 ) < C 1" (q 1 ) ⎪ ∂q 1
1
∂ q 2
⎨ " ⇔⎨ 1

⎩R 2 (q 2 ) < C 2 (q 2 ) ⎪ ∂σ(q 1 + q 2 ) < C "2 (q 2 )

"
(9.22.b )
⎪⎩ ∂q 2

Ilustrarea grafică a nucleului duopolului de tip Stackelberg este

prezentată în figura 9.5.
Se constată că pentru nivelul q1* al producţiei firmei leader, firma
satelit va produce nivelul q 2* situat pe curba de reacţie f2, echilibrul realizat
prin punctul E2, care concomitent se află pe aceeaşi ordonată cu cerinţa
echilibrului optim (9.19”’) reprezentată prin punctul A.

Studii de caz: Cercetaţi echilibrul Stackelberg, precizaţi nucleul

pentru studiile de caz prezentate prin relaţiile (9.11.A); (9.11.B) şi (9.11.C)

q2 p f 2 (q1 ) funcţia de reacţie

R1 (q1 )
'
venitul marginal
p = σ (q ) funcţia cererii

*
C1' (q1 )
p
p* C2' (q2 )
E2
q2*
E1 A

q1
*
q 1
Figura 9.5 Nucleul duopolului Stackelberg

Identificaţi curbele de relaţii ale firmei satelit şi curbele de izoprofit

ale celor două firme.
Mecanisme de reglare optimale pe piaţa bunurilor

9.1.4 Duopolul de tip Bertrand

Corespunde cazului când preţurile pieţei sunt fixate, p = p , deci

funcţia de cerere este:

σ (q1 + q 2 ) = p (9.23)

firmele urmând să-şi împartă piaţa prin cantităţile ofertate la acest

preţ, q şi q2* .
*
1
Echilibrul duopolului de tip Bertrand se află deci pe curba de
indiferenţă a ofertei totale:

q 1* + q 2* = σ −1
(p ) (9.23’)

În consecinţă, dacă firma F1 a acoperit volumul q1* din ofertă, atunci

firma F2 va acoperi restul:

()
q2* = σ −1 p − q1* (9.23”)

Din condiţia maximizării profitului:

max π j = p ⋅ q j − C j (q j ) (9.24)

se deduc cantităţile ce trebuie produse:

{
q *j = arg C 'j (q j ) = p } (9.24’)

adică abcisele punctelor de intersecţie ale costurilor marginale cu preţul

p = p (vezi fig. 9.6)

Studii de caz:

1) Studiaţi echilibrul Bertrand şi identificaţi curbele de indiferenţă

când:
a) Funcţia de cerere este liniară: a – bq = p
 Reglarea cibernetică în sistemul pieţei bunurilor şi serviciilor

b) Funcţiile de cost sunt:

b1) parabole de ordinul 2: C j (q j ) = α j + β j q j + γ j q 2j
b2) parabole de ordinul 3: C j (q j ) = α j + β j q j + γ j q 2j + δ j q 3j
unde α j = C F j
2) Aceeaşi problemă când funcţia de cerere este parabolică respectiv
hiperbolică. Ce se constată?

C 2' (q 2 ) p C 1' (q 1 ) p

E2 p E1 p 45o E

q1* q2*
q
q2 * * q1
q 2 q1 q* = q1* + q2*
Firmele Piaţa

Fig. 9.6 Echilibrul Bertrand

Concluzie:
Chiar dacă duopolul reprezintă cea mai simplă (în sensul lejerităţii
abordării cantitative) structură de oligopol pe piaţe cu concurenţă
imperfectă, se constată din succinta abordare prezentată în acest capitol, cât
de complicate sunt procesele analizate; mai mult, complexitatea se
evidenţiază şi mai pregnant, dacă ţinem seama de aplicaţiile ilustrative
prezentate în capitolul 7, care utilizează instrumentele de cercetare specifice
teoriei jocurilor.