Sunteți pe pagina 1din 15

INTRODUCERE

Economiile naţionale se caracterizează prin existenţa şi funcţionarea


unor pieţe financiare şi de capital. Adesea este greu să se facă o delimitare netă între
cele două tipuri de pieţe, întrucât în realitate ele se întrepătrund şi se
intercondiţionează. Astfel pentru a surprinde conţinut acestor pieţe, mecanismele şi
tehnicile de funcţionare specifice este necesar sa prezentăm în această lucrare
elementele ce diferenţiază aceste două tipuri de pieţe.
Pieţele de capital sunt specializate în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu
scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sunt
dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări, unde nevoile de
capital depăşesc posibilităţile financiare interne de acoperire sau autorităţile monetare
impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne.
Importanţa pieţei financiare constă în aceea că numai prin această
modalitate se poate asigura mobilitatea capitalului. Mişcarea capitalului poate fi
asigurată numai prin valori mobiliare, aceasta constituind unul din marile avantaje pe
care l-a adus crearea titlurilor de valoare, pe lângă acela de a atrage disponibilităţi
băneşti în sfera capitalului.
Piaţa de capital este o piaţă specializată unde se întâlnesc şi se reglează în
mod liber cererea şi oferta de active financiare pe termen mediu şi lung. Pe această
piaţă se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţa
având drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care
economisesc (cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea
profitabila a acestor capitaluri.

1
I. Piaţa financiară.
I.1 Structura şi funcţiile pieţei

Piaţa financiară are două roluri, unul economic şi altul social. Din
punct de vedere economic aceasta contribuie la dezvoltarea procesului de investiţii,
iar din punct de vedere social, asigură protecţia veniturilor economisite.
Astfel, piaţa financiară asigură pe de o parte atragerea disponibilităţilor băneşti în
activitatea economică iar pe de altă parte mişcarea capitalului agenţilor economici din
acelaşi domeniu de activitate sau trecerea lui dintr-un sector în altul prin intermediul
hârtiilor de valoare prin vânzarea şi cumpărarea lor 1.
Piaţa financiară pe lângă aspectul finanţării capitalului, are o importanţă deosebită şi
în asigurarea mişcării capitalului de la un posesor la altul prin vânzarea şi cumpărarea
titlurilor de valoare. Importanţa acestui aspect al pieţei financiare constă în aceea că
numai prin această modalitate se poate asigura mobilitatea capitalului. Mişcarea
capitalului poate fi asigurată numai prin valori mobiliare, aceasta constituind unul din
marile avantaje pe care l-a adus crearea titlurilor de valoare, pe lângă acela de a atrage
disponibilităţi băneşti în sfera capitalului.
Piaţa financiară are două componente ale căror funcţii sunt diferite şi complementare
şi anume piaţa financiară primară care este specializată în colectarea veniturilor
economisite şi piaţa financiară secundară care asigură mobilitatea şi lichiditatea
economiilor plasate.
1
Prahoveanu, Eugen, Economie Politică – fundamente de teorie economică, Editura Eficient, Bucureşti, 1997, p. 83

2
I.2 Piaţa financiară primară

Piaţa financiară primară asigură colectarea veniturilor economisite de


la posesorii de capital financiar disponibili pe piaţa internă şi cea internaţională.
Această piaţă pune în legătură subiecţii care dispun de capital financiar excedentar
propriu şi care doresc să plaseze acest excedent cu subiecţii economici care au un
deficit de resurse financiare aşadar piaţa financiară primară îndeplineşte funcţia de
finanţare, de alocare de capital financiar. Finanţarea se poate realiza în mod direct sau
indirect. De exemplu când veniturile economisite de sectorul populaţiei sunt
superioare investiţiilor realizate de subiecţi, deţinătorii de economii prin intermediul
pieţei financiare pot finanţa direct deficitele financiare ale subiecţilor economici
solicitatori de capital financiar. Acest lucru se realizează prin cumpărarea de fiecare
persoană a titlurilor financiare emise de aceştia. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi
când anumite întreprinderi din sectorul productiv sau alte organisme financiare
investesc mai mult decât economisesc adică cumpără titluri financiare de la cei care
au nevoie de resurse.
Cel mai mare solicitator de resurse în acest sistem de finanţare îl
reprezintă statul şi administraţiile sale locale. Acest lucru se întâmplă în perioadele în
care aceste entităţi înregistrează deficite bugetare şi cum de cele mai multe ori
sistemele bugetare se încheie cu deficite, nevoia de resurse este permanentă.
Calea acoperirii acestor deficite cea mai potrivită şi neinflaţionistă o reprezintă
emiterea titlurilor financiare specifice pentru acoperirea golurilor de resurse.
Finanţarea nevoilor de resurse financiare ale subiecţilor economici
solicitatori se poate realiza şi în mod indirect prin intermediul unor organisme

3
financiare de intermediere care emit titluri financiare pe piaţa financiară. Aceste
organisme atrag pe de o parte resursele economisite şi le plasează într-un mod eficient
spre cei care au nevoie de resurse.
O resursă importantă de fonduri băneşti la care apelează aceste
organisme specializate o reprezintă anumite fonduri financiare constituite cu scopuri
precise şi folosite temporar în acest scop de finanţare investiţională. Asemenea
fonduri sunt fondurile instituţiilor de asigurări sociale, fondurile caselor de pensii,
fondurile caselor de salarii, fondurile caselor de concedii etc. Piaţa primară mai poate
fi considerată şi un canal de transmisie între plasament şi economia reală.
Pe piaţa financiară organismele financiare de intermediere asigură deci colectarea de
capital financiar obţinând resurse financiare sub forma emisiunii de titluri financiare
pe care apoi le împrumută întreprinderilor publice şi private prin cumpărarea titlurilor
financiare emise de acestea2 .

I.3 Piaţa financiară secundară


Piaţa financiară secundară este o piaţă financiară pură pe care cererea
se realizează prin necesitatea de restructurare a portofoliilor deţinătorilor de active
financiare, iar oferta apare concomitent datorită acestei funcţii de restructurare,
precum şi din economii.
Piaţa financiară secundară asigură deţinătorilor de titluri financiare
lichiditatea şi mobilitatea veniturilor economisite, constituind un cadru organizat ce
se numeşte bursa de valori pentru schimbarea titlurilor financiare emise.
Schimbarea titlurilor de către deţinătorii acestora poate să aibă loc din următoarele
motive:

2
Adumitrăcesei I.D, Niculescu N.G, Niculescu Elena, Economie politică, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 180

4
- fie ca urmare a dorinţei deţinătorilor lor de a-şi recupera fondurile înainte ca
aceste titluri financiare să ajungă la scadenţă;
- ca urmare a nevoilor de resurse financiare lichide în acel moment;
- operaţiunile speculative
Pe piaţa financiară secundară titlurile financiare pot fi valorificate
chiar înainte de a aduce un avantaj financiar deţinătorilor acestora adică înainte de a
primi dobânzile sau dividendele. Se poate spune deci că existenţa pieţei financiare
secundare asigură deţinătorilor de titluri financiare posibilitatea de a ieşi de pe piaţa
financiară primară când doresc.
Piaţa financiară secundară are şi rolul de a asigura evaluarea
permanentă a titlurilor financiare cotate la bursă prin confruntarea cererii cu oferta a
titlurilor financiare şi se stabileşte cursul pe piaţă a valorilor negociate care reflectă de
regulă competitivitatea economică şi financiară a emitentului de titluri financiare.
Asigurând mobilitatea, lichiditatea şi evaluarea permanentă a veniturilor economisite
şi investite în titluri financiare, piaţa financiară secundară asigură buna funcţionare a
pieţei primare.
În concluzie, piaţa financiară secundară asigură redobândirea
lichidităţii, adică a numerarului prin valorificarea titlurilor financiare.Între piaţa
financiară primară şi între piaţa financiară secundară există o interdependenţă
absolută, existenţa uneia fără cealaltă nu este posibilă deşi funcţiile lor sunt complet
distincte.

I.4 Activele – caracteristici şi clasificare

5
O altă abordare a pieţei financiare se mai poate face şi pornind de la
conceptul de active şi clasificarea lor. Activele sunt bunuri care au capacitatea de a
genera fluxuri de venituri în viitor. Cea mai generală clasificare a activelor constă în
gruparea lor în active fizice şi active financiare.
Activele fizice constau în bunuri de capital fix cum ar fi suprafeţe de
terenuri, stocuri şi rezerve materiale, bunuri de consum de folosinţă îndelungată,
inclusiv locuinţele. Veniturile generate de aceste active fizice diferă de la o categorie
de active la alta după cum urmează: capitalul fix provine din profit şi dobândă,
terenurile şi locuinţele generează rente şi chirii iar bunurile de folosinţă îndelungată
generează servicii de consum.
Activele financiare constau din depozitele monetare şi semimonetare,
inclusiv din hârtiile de valoare pe termen scurt şi pe termen lung.
Circuitul activelor financiare se desfăşoară între ofertanţii de fonduri şi beneficiarii
acestora, tranzacţiile având loc pe piaţa financiară.
Piaţa financiară este alcătuită din două componente, având în vedere tipul activelor
financiare care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în
circuitul financiar:
a) Piaţa monetară. Pe piaţa monetară naţională se efectuează tranzacţii monetare,

în moneda naţională, între rezidenţii aceleiaşi ţări. Piaţa monetară este piaţa pe
care băncile se împrumută între ele, pe termen scurt. Apariţia acestei pieţe se
datorează surplusului de încasări pe care le au unele bănci şi surplusului de
plăţi pe care le au alte bănci. Prin urmare, piaţa monetară îndeplineşte funcţia
de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate pe două căi: 1. prin
creditul acordat între bănci; 2. prin cumpărarea, de la diferite bănci, a unor
hârtii de valoare specifice pieţei monetare, a căror scadenţă este relativ

6
apropiată şi care prezintă certitudine în ceea ce priveşte transformarea lor in
bani lichizi, fără pierderi. O componentă a pieţei monetare este piaţa valutară,
pe care se confruntă cererea şi oferta pentru diferite valute, care sunt atât pentru
ofertant, cât şi pentru solicitant, monede străine, schimbul dintre ele urmând să
depăşească restricţiile care îngreunează circulaţia internaţională a capitalului.
b) Piaţa de capital. Piaţa capitalurilor este specializată în intermedierea de

tranzacţii cu active financiare care au scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin


intermediul ei, sunt satisfăcute nevoile de capital ale solicitanţilor cu
disponibilităţile de capital ale ofertanţilor. În general, piaţa capitalurilor
măreşte posibilităţile financiare.
Sintetizând toate cele de mai sus putem concluziona că piaţa financiară are ca obiect
vânzarea şi cumpărarea hârtiilor de valoare, cu predilecţie a acţiunilor şi
obligaţiunilor, prin care se asigură transformarea banilor din economii în capital şi
mişcarea capitalului de la un posesor la altul, de la un domeniu la altul de activitate la
altul, precum şi posibilitatea revenirii oricând a banilor din sfera capitalului în cea a
circulaţiei monetare.

II. Piaţa de capital


II.1. Caracteristici generale ale pieţei de capital

Piaţa de capital este constituită din organisme cu rol de reglementare


care supraveghează piaţa şi care îndeplinesc rolul primordial de protecţie al
investitorilor individuali, prin asigurarea unor reglementări instituţionale dar şi

7
instrumentale, pentru asigurarea unor condiţii concurenţiale cât mai aproape de
condiţiile de concurenţă pură şi perfectă.
Această piaţă este specializată în tranzacţii cu active financiare pe
termen mediu şi lung, prin intermediul lor asigurându-se transferul de capital
financiar disponibil către utilizatorii pe piaţa primară şi între investitori pe piaţa
secundara. Motivaţia fundamentală a unei pieţe de capital constă în plasarea titlurilor
financiare emise de agenţii economici pentru căutarea de capital provenit de la
potenţiali investitori deţinători de excedent de capital datorită economisirii sau din
restructurarea portofoliilor lor.
Economiile naţionale se caracterizează prin existenţa şi funcţionarea
unor pieţe monetare şi de capital mai mult sau mai puţin dezvoltate. Pieţele de capital
sunt specializate în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe
termene medii şi lungi. Prin intermediul lor capitalurile disponibile sunt dirijate către
agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări , unde nevoile de capital
depăşesc posibilităţile financiare interne de acoperire sau autorităţile monetare impun
anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne 3.
Piaţa de capital este o piaţă specializată unde se întâlnesc şi se reglează în
mod liber cererea şi oferta de active financiare pe termen mediu şi lung. Pe această
piaţă se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţa
având drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care
economisesc (cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea
profitabila a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de către emitenţii de
acţiuni/obligaţiuni, ce sunt în căutare de capital în vederea finanţării unor proiecte de
investiţii. Desigur, piaţa de capital prezintă interes şi din alte puncte de vedere,
3
Anghelache Gabriela, Dardac Nicolae, Stancu Ion, Pieţe de capital şi burse de valori, Editor Societatea Adevărul S.A,
Bucureşti, 1992, p. 6

8
permiţând preluarea controlului asupra unor societăţi prin achiziţii semnificative de
acţiuni sau obţinerea unor câştiguri pe termen scurt prin specularea modificărilor de
curs ale valorilor mobiliare.

II.2 Piaţa primară şi piaţa secundară de capital

Piaţa primară de capital este în esenţă piaţa procesului investiţional.


Ea este canalul de legătură între economia financiară şi economia reală, este
modalitatea de transformare a activelor financiare în active real economice.
Determinant pentru activitatea productivă este accesul la capital ca resursă
economică, respectiv factor de producţie. Este piaţa pe care emisiunile noi de valori
mobiliare sunt negociate pentru prima data. Concret, este vorba de procesul prin care
intermediarii financiari, care de regula fac legătura între societatea emitenta şi
investitori, se obligă să plaseze valorile mobiliare nou emise în schimbul unui
comision.
Piaţa secundară de capital este simbolică, dar folosind instrumente de tipul
acţiunilor, obligaţiunilor care poartă în ele atributele dreptului de proprietate, conferă
imaginea economiei reale, fiind o măsură a capitalului real economic. Investiţia pe
piaţa secundară de capital, plasamentul, este un proces pur financiar, simbolic ce
tranzacţionează titluri financiare, active pur financiare care se constituie în
instrumentele acestei pieţe.
Odată puse în circulaţie valorile mobiliare pe piaţa primară, acestea fac obiectul
tranzacţiilor pe piaţa secundară. Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se realizează

9
prin intermediul pieţelor de negocieri sau organizate: este in principal vorba de bursa
de valori şi de piaţa extra bursieră (sau piaţa OTC - Over the Counter Market) 4.
Diferenţa dintre cele doua forme organizate ale pieţei de capital (bursa şi piaţa OTC)
consta în existenta unor condiţii şi criterii de eficienta economico-financiara, de
informare a investitorilor, referitoare la numărul de acţiuni puse în circulaţie, pentru
accesul la bursa, conferind societăţii cotate pe aceasta piaţa garanţii superioare pentru
investitori.
II. 3 Tipurile pieţei de capital

Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii cum ar fi: titlul de hârtii
de valoare tranzacţionate, procedurile de schimb utilizate, localizarea fizică a pieţei.

Conform tipului de titlu există:


- piaţa de acţiuni este piaţa de tranzacţionare a acţiunilor comune şi a celor
preferenţiale, precum şi a altor tipuri de acţiuni ce acordă drepturi reziduale
asupra veniturilor emitenţilor;
- piaţa obligaţiunilor este piaţa de tranzacţionare a oricărei creanţe ce
presupune plăţi periodice ale cupoanelor şi rambursarea fondului de împrumut
la data scadentă;
- piaţa titlurilor de stat este piaţa titlurilor de valoare puse spre vânzare
populaţiei şi persoanelor juridice de către stat.
Conform procedurilor de tranzacţionare există:

4
Dobrotă Niţă, Economie Politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 357

10
- piaţa de licitaţie este piaţa în cadrul căreia tranzacţionarea este controlată de o
a treia parte (numită şi agent de piaţă), în funcţie de suprapunerea preţurilor
ordinelor de cumpărare sau de vânzare, în cazul anumitor titluri. Tranzacţiile
sunt efectuate la acele preţuri pentru care există şi cerere şi ofertă. Piaţa este
impersonală, în sensul că identităţile celor ce vând sau cumpără sunt
necunoscute.
- piaţa de negociere este piaţa în cadrul căreia cei ce vând sau cumpără
negociază între ei volumul şi preţul titlurilor în mod direct sau printr-un agent:
broker sau dealer. Dacă o tranzacţie este încheiată de către dealer sau broker,
identitatea unei părţi rămâne necunoscută celeilalte. Acest tip de piaţă este util
pentru titlurile inactive şi pentru tranzacţiile de valori foarte mari, care pot
determina fluctuaţii pe termen pe piaţa de licitaţie, până în momentul în care
vor exista destule ordine în cealaltă parte a pieţei. Piaţa de negociere se mai
numeşte şi piaţa inter-dealeri.
Conform locului tranzacţionării există:
– piaţa organizată este piaţa cu reguli de tranzacţionare stabilite, de regulă, după
principiile de lucru ale pieţei de licitaţie, la un sediu central cu localizare certă.
Acţiunile sunt tranzacţionate în cadrul unui astfel de tip de piaţă.
- piaţa Over the Counter (OTC) este piaţa constituită din birourile dealerilor,
brokerilor şi ale emitenţilor de titluri secundare (bănci comerciale, companii de
asigurări). Pentru ca aceste tranzacţii să se desfăşoare în multe locuri, ea este
construita prin telefon, telex, computer. Aceste pieţe sunt, în principal, pieţe de
negociere obligaţiunile fiind obiectul principal al tranzacţiilor.
Conform dinamicii şi riscului tranzacţiilor există:

11
- piaţa la vedere este piaţa pe care titlurile sunt tranzacţionate pentru livrare şi
plata imediată. Imediat este definit de către piaţă şi are formă variată, în funcţie
de tipurile de titluri. Mai este folosită şi denumirea de piaţă de numerar.
Principala caracteristică a acestei pieţe este reglarea imediată a tranzacţiilor.
Tipurile de valori mobiliare cotate pe un astfel de tip de piaţă fac obiectul
tranzacţiilor de valoare redusă.
- piaţa anticipată este principala piaţă ce permite cele mai diverse tranzacţii cu
titluri. Caracteristica ei majoră este constituită de faptul că operaţiile de
vânzare-cumpărare sunt achitate o dată pe lună, în ziua de lichidare.
Tranzacţiile sunt efectuate pentru un anumit volum de titluri, numit cotaţie.
- piaţa “futures” este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în
vederea unor livrări şi plăţi viitoare. Instrumental comercial se numeşte futures.
titlurile comercializate ce sunt stipulate în contract pot fi deja în circulaţie sau
pot fi emise înainte de data scadentă menţionată în contract. Dacă un contract
futures este tranzacţionat Over the Counter prin negociere, el se va numit
contract anticipat.
- piaţa de opţiune este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titluri cu livrare
ulterioară, condiţionată de prevenirea riscului de investiţie. instrumentul
comercial se numeşte contract de opţiune.
Conform intensităţii zilnice a tranzacţiei există:
- piaţa permanentă este piaţa în cadrul căreia, pentru un titlu, se înregistrează o
succesiune de cotaţii bursiere în timpul unei şedinţe . Principiul acestei pieţe
este executarea comenzilor în timp util şi cotaţia diferitelor cursuri pe durata
întregii zile. De obicei, aceste pieţe publică zilnic 4 cursuri: preţul de

12
deschidere, cel mai mare preţ al zilei, cel mai scăzut preţ al zilei, preţul de
închidere.
- piaţa de apel este piaţa în cadrul căreia cotaţiile tranzacţiilor se efectuează prin
stabilirea unui preţ de echilibru la o oră de echilibru.

CONCLUZII

13
În condiţiile economiei de piaţă, piaţa financiară şi piaţa de capital
devin elementele centrale al sistemului economic actual. Specificul acestor pieţe şi
particularităţile lor au fost expuse pe larg în această lucrare.
Sintetizând toate cele spuse în prezenta lucrare putem concluziona că piaţa financiară
are ca obiect vânzarea şi cumpărarea hârtiilor de valoare, cu predilecţie a acţiunilor şi
obligaţiunilor, prin care se asigură transformarea banilor din economii în capital şi
mişcarea capitalului de la un posesor la altul.
Piaţa de capital este piaţa specializată în tranzacţii cu active financiare
pe termen mediu şi lung, prin intermediul lor asigurându-se transferul de capital
financiar disponibil către utilizatorii pe piaţa primară şi între investitori pe piaţa
secundara. Motivaţia fundamentală a unei pieţe de capital constă în plasarea titlurilor
financiare emise de agenţii economici pentru căutarea de capital provenit de la
potenţiali investitori deţinători de excedent de capital datorită economisirii sau din
restructurarea portofoliilor lor.

BIBLIOGRAFIE

14
1. Adumitrăcesei, I.D, Niculescu, N.G, Niculescu, Elena, Economie politică,

Editura Polirom, Iaşi, 1999


2. Anghelache, Gabriela, Dardac, Nicolae, Stancu, Ion, Pieţe de capital şi burse

de valori, Editor Societatea Adevărul S.A, Bucureşt


3. Dobrotă, Niţă, Economie Politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997

4. Prahoveanu, Eugen, Economie Politică – fundamente de teorie economică,

Editura Eficient, Bucureşti, 1997

15